Scoala Postliceala FEG Buzau

Specializare: Asistent Medical Generalist

Proiect de licență
- Diabetul Zaharat tip1 la copil , Corelații
Clinico-Biologice -

Coordonator: Elev:
Bajanaru Marian
CUPRINS

MOTIVAȚIA........................................................................................................................................4
Capitolul I..............................................................................................................................................6
Noțiuni de anatomie si fiziologie.......................................................................................................6
 1.1 Anatomia pancreasului:................................................................................................6
 1.2 Fiziologia pancreasului endocrin.........................................................................................7
VASCULARIZAŢIA Ş INERVAŢIA PANCREASULUI.............................................................................10
CAPITOLUL II...................................................................................................................................11
DIABETUL ZAHARAT TIP 1 LA COPIL.....................................................................................11
2.1 Definiţie.....................................................................................................................................11
2.2 Etiologie și epidemiologie.........................................................................................................11
2.3 Anatomie patologică..................................................................................................................12
2.4 Clasificare..................................................................................................................................13
2.5 Simptomatologie........................................................................................................................13
2.6 Diagnostic pozitiv și diferenţial.................................................................................................15
2.7 Complicaţii și sechele................................................................................................................16
2.8 Evoluţie și prognostic................................................................................................................17
2.9 Tratament...................................................................................................................................17
2.10 Profilaxie.................................................................................................................................20
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN INGRIJIREA ȘI TRATAREA COPILULUI CU
DIABET ZAHARAT TIP 1.............................................................................................................21
III.1 Internarea bolnavului și asigurarea condiţiilor de spitalizare...................................................21
III.2 Participarea asistentului medical la examenul obiectiv............................................................22
III.3 Asigurarea igienei corporale și generale a copilului cu diabet zaharat tip 1.............................23
III.4 Pregătirea, asistarea și efectuarea recoltărilor de produse biologice........................................24
III.5 Participarea asistentului medical la explorările paraclinice......................................................25
Materiale necesare:......................................................................................................................25
Pregătirea pacientului:.................................................................................................................25
Stabilirea locului puncţiei venoase:.............................................................................................25
Tehnica........................................................................................................................................25
Accidente/ incidente....................................................................................................................26
III.6 Poziţia pacientului în pat și urmărirea pacientului...................................................................28
III.7 Urmărirea și supravegherea funcţiilor vitale și vegetative.......................................................28

2
 III.8 Alimentaţia pacientului............................................................................................................29
II.9 Participarea asistentului medical la efectuarea tratamentului....................................................31
III.10 Educaţia pentru sănătate și profilaxia bolii............................................................................34
III.11 Externarea pacientului...........................................................................................................35
CAPITOLUL IV..................................................................................................................................36
PLANURI DE ÎNGRIJIRE ALE COPIILOR CU DIABET ZAHARAT TIP 1...............................36
CAZ I - STUDIU DE CAZ NURSING (DUPĂ MODELUL VERGINIEI HENDERSON)...........36
Plan de îngrijire...........................................................................................................................37
CAZ II - STUDIU DE CAZ NURSING COMUNITAR (DUPĂ MODELUL CONCEPTUAL
DOROTHEA OREM).....................................................................................................................42
CAZ III - STUDIU DE CAZ NURSING (DUPĂ MODELUL DE ADAPTARE CALLISTA ROY)
.........................................................................................................................................................47
Diagnostice de nursing................................................................................................................50
CONCLUZII.......................................................................................................................................53
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................54

3
 MOTIVAȚIA

Motto:
„Cred că sentimentele noastre se irosesc în cuvinte; toate ar trebui transformate în
acţiuni care aduc rezultate.”
FLORENCE NIGHTINGALE

Păstrarea sănătăţii şi lupta împotriva bolilor se înscriu printre cele mai vechi
preocupări ale omului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat o definiţie oficială a sănătăţii:
„Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal şi social, şi nu constă numai în
absența bolii sau a infirmităţii".
Am ales ca temă de licenţă, diabetul zaharat tip 1 la copil deoarece mai puţin de 1%
din copii sunt diagnosticaţi cu această afecţiune în primul an de viaţă şi mai puţin de 2% până
la 3 ani.
Deşi rar la această categorie de vârstă, diabetul zaharat tip 1 la copil pune o serie de
probleme: în primul rând, în momentul diagnosticului, aceşti copii nu au semnele şi
simptomele clasice de diabet.
În al doilea rând, este dificil să stabileşti un regim terapeutic adecvat vârstei lor.
În al treilea rând, este foarte greu să previi hipoglicemiile severe, cu atât mai
important cu cât acestea au un impact major asupra dezvoltării creierului.
Şi nu în ultimul rând, este impactul psihosocial pe care o astfel de boală cronică
serioasă îl poate avea asupra copilului şi familiei acestuia.
Ignoranţa, spaima de diagnostic, lipsa educaţiei sanitare, dar şi a unor programe
hotărâte de prevenţie şi screening (depistarea diabetului în rândul populaţiei fără risc) fac ca
în ţara noastră diagnosticul bolii să se realizeze în stadii avansate, când tratamentul rămâne
uneori numai paliativ şi extrem de scump, în acest caz suferinţa pacienţilor fiind imensă.
Frica de realitate, dar şi prezenţa unui număr din ce în ce mai mare de vânzători de
iluzii, mult popularizaţi în mass-media, au ca rezultat un tratament mult mai costisitor şi o
suferinţă pe măsură.

4
 Toate acestea au stat la baza elaborării lucrării de faţă, care de fapt se adresează pe de
o parte publicului larg, pacienţilor din toate clasele sociale, dar care poate fi, pe de altă parte,
şi un material de educaţie adresat publicului medical, fără să-şi propună să fie însă un studiu
cu pretenţii de tratat.
Ţelul acestei lucrări este de a expune câteva dintre cele mai importante date ştiinţifice
referitoare la diabetul zaharat. Sper ca prin activitatea mea viitoare voi putea interveni util în
îngrijirea acestor suferinzi.

5
 Capitolul I

Noțiuni de anatomie si fiziologie

 1.1 Anatomia pancreasului:

Pancreasul, glandă anexă a tubului digetiv, este aşezat în partea profundă a cavităţii
abdominale, înaintea coloanei lombare şi începutul stomacului, între duoden şi splină. Fiind
traversat de rădăcina mezocolonului transvers, el este situat în ambele compartimente ale
cavităţii abdominale, cea mai mare parte rămânând însă în etajul supramezocolic. Impreună
-luat în cursul dezvoltării un drum propriu în jurul duodenului. Locul de deschidere a celor
două conducte excretoare (canalul Wirsung şi canalul hepatocoledoc) arată punctul de unde
au migrat mugurii embrionari, hepatic şi pancreatic. Prin situaţia lui topografică, pancreasul
este un organ cu mobilitate redusă. El este fixat prin peritoneul parietal posterior care-l
acoperă pe faţa sa anterioară, prin legăturile pe care le are cu duodenul (conductul său
excretor) şi prin pediculii vasculari.

 Configuraţie externă si raporturi:

Pancreasul are o formă alungită asemănătoare literei 4C4. Bl se compune din mai
multe porţiuni, şi anume capul, gâtul sau colul şi coada.
 Capul pancreasului reprezintă extremitatea dreaptă a glandei, aşezată în scobitura potcoavei
duaodenale. El are o faţă anterioară, o faţă posterioară şi o circumferinţă. Faţa anterioară este
traversată de rădăcina mezocolonului transvers
 Colul pancreasului face trecerea între cap şi corp. El are un şanţ superior, numit şanţul
duodenal şi un şanţ inferior, numit şanţul sau incizura mezenterică prin care trec vasele
mezenterice superioare
 Cordoanele glandulare se compun din două tipuri de celule: a şi 0. Celulele a se găsesc în
centrul insulei. Ele secretă hormonul numit glucagon, cu rol în metabolismul glucidelor.
Celulele p, mai mici şi mai numeroase decât celulele a, se găsesc în zona periferică a
insulelor şi secretă hormonul numit insulină, cu rol esenţial în metabolismul glucidic. Insulele
Langerhans sunt separate de ţesutul pancreatic exocrin printr-o capsulă conjunctivă foarte
fină.

6
 Structură internă

Cordoanele glandulare se compun din două tipuri de celule: a şi 0. Celulele a se găsesc în

centrul insulei. Ele secretă hormonul numit glucagon, cu rol în metabolismul glucidelor.
Celulele p, mai mici şi mai numeroase decât celulele a, se găsesc în zona periferică a
insulelor şi secretă hormonul numit insulină, cu rol esenţial în metabolismul glucidic. Insulele
Langerhans sunt separate de ţesutul pancreatic exocrin printr-o capsulă conjunctivă foarte
fină.

 Pancreasul endocrine

Cordoanele glandulare se compun din două tipuri de celule: a şi 0. Celulele a se găsesc în

centrul insulei. Ele secretă hormonul numit glucagon, cu rol în metabolismul glucidelor.
Celulele p, mai mici şi mai numeroase decât celulele a, se găsesc în zona periferică a
insulelor şi secretă hormonul numit insulină, cu rol esenţial în metabolismul glucidic. Insulele
Langerhans sunt separate de ţesutul pancreatic exocrin printr-o capsulă conjunctivă foarte
fină.

Cordoanele glandulare se compun din două tipuri de celule: a şi 0. Celulele a se găsesc în

centrul insulei. Ele secretă hormonul numit glucagon, cu rol în metabolismul glucidelor.
Celulele p, mai mici şi mai numeroase decât celulele a, se găsesc în zona periferică a
insulelor şi secretă hormonul numit insulină, cu rol esenţial în metabolismul glucidic. Insulele
Langerhans sunt separate de ţesutul pancreatic exocrin printr-o capsulă conjunctivă foarte
fină.

 1.2 Fiziologia pancreasului endocrin

Pancreasul este o glandă cu secreţie dublă, exocrină şi endocrină. Secreţia exocrină este
asigurată de glandele tubuloacinoase, iar cea endocrină de insulele lui Langerhans.
Pancreasul endocrin secretă doi hormoni: insulina, elaborată de celulele p şi glucagonul de
celulele a.

7
Insulina, hormon cu structură polipeptidică, are masa moleculară 6000. Ea este atacată
de enzimele existente în tubul digestiv, fapt pentru care nu poate fi administrată pe cale
digestivă.

Principala acţiune a insulinei este aceea de a scădea concentraţia glucozei din sânge. Astfel,
ea stimulează funcţia glicogenetică a ficatului, favorizând transformarea glucozei şi a altor
monozaharide în glicogen, care se depozitează în celulele hepatice. în acelaşi timp, insulina
stimulează metabolizarea glucozei până la C02 şi H20. Acţiunea biologică a insulinei se
realizează deci tocmai prin aceste efecte şi anume polimerizarea glucozei în glicogen şi
descompunerea glucozei până la termenii finali ai metabolismului glucidic. în afară de efectul
hipoglicemiant, insulina mai are şi alte acţiuni biologice, ca de exemplu stimularea sintezei
de proteine şi grăsimi din ficat.

8
Mecanismul de acţiune a insulinei este foarte complex. Se consideră că acest hormon
acţionează în primul rând asupra membranelor celulare, accelerând transportul glucozei şi al
galactozei din lichidul interstiţial în celule. De asemenea insulina intervine în transportul altor
substanţe, ca de exemplu, potasiul şi aminoacizii. Favorizarea transportului aminoacizilor în
celule şi al ARN-ului nuclear spre citoplasmă explică stimularea biosintezei proteice de către
insulină.
Reglarea secreţiei de insulină se face atât pe cale umorală, cât şi nervoasă. Mecanismul
umoral constă în declanşarea secreţiei de insulină ca urmare a creşterii concentraţiei zahărului
din sânge, care stimulează în mod direct procesul de elaborare de insulină la nivelul celulelor
p. Aşadar, factorul umoral de reglare a secreţiei hormonului este tocmai glucoza sanguină.
Mecanismul nervos de reglare se află sub dependenţa nervului vag. Centrul nervos car
trimite impulsuri se găseşte în hipotalamusul anterior. între acest centru şi nucleul de origine
al fibrelor vagale există anumite conexiuni.

Glucagonul este un hormon tot de natură polipeptidică, dar cu o masă moleculară mai
mică decât a insulinei. Acţiunea biologică constă în creşterea concentraţiei zahărului din
sânge prin descompunerea glicogenului hepatic. Acţiunea hiperglicemiantă a glucagonului
este similară cu cea a adrenalinei, ea constând în stimularea procesului de glicogenoliză.
Glucagonul stimulează, de asemenea, formarea de glucoză din âminoacizi (gluconeogeneza).
O altă acţiune a acestui hormon constă în aceea că el scade ritmul biosintezei acizilor graşi şi
îl creşte pe cel al biosintezei corpilor cetonici la nivelul celulelor hepatice. Reglarea secreţiei
de glucagon se află şi ea sub dependenţa concentraţiei de glucoză din sânge. Astfel, scăderea
glucozei din sânge declanşează secreţia de glucagon.

Hiposecretia de insulină produce boala numită diabet zaharat, care se caracterizează prin
creşterea concentraţiei glucozei din sânge (hiperglicemie) şi eliminarea acesteia prin urină
(glicozurie). Corectarea acestor tulburări se poate realiza prin injecţii cu soluţii de insulină.

Hipersecretia de insulină. întâlnită îndeosebi în unele tumori ale insulelor lui Langerhans,
produce tulburarea numită hiperinsulinism, caracterizată prin scăderea concentraţiei glucozei
din sânge şi prin manifestări nervoase care pot merge până la pierderea stării de conştientă,
deoarece celulele nervoase sunt foarte sensibile la lipsa de glucoză din sânge.

9
 VASCULARIZAŢIA Ş INERVAŢIA PANCREASULUI

Arterele care asigură nutriţia pancreasului sunt: artera pancreaticoduodenală superioară

(ramură a arterei gastroduodenale) şi artera pancreaticoduodenală inferioară (ramură a arterei
mezenterice superioare). De asemenea, pancreasul mai primeşte ramuri şi din artera splenică.
Venele se revarsă în vena mezenterică superioară şi vena splenică. Limfocitele drenează limfa
în ganglionii regionali (pancreaticosplenici, hepatici, mezenterici).

10
 CAPITOLUL II

DIABETUL ZAHARAT TIP 1 LA COPIL

2.1 Definiţie.

Diabetul zaharat este o afectiune caracterizata prin niveluri crescute ale glucozei in sange
datorita reducerii secretiei de insulina.

În diabetul zaharat de tip I (denumit în trecut diabet insulino-dependent sau diabet cu debut
juvenil), peste 90% din celulele pancreatice care produc insulină sunt distruse definitiv. Ca
urmare, producţia pancreatică de insulină este redusă sau absentă.

2.2 Etiologie și epidemiologie

Diabetul zaharat tip 1 apare ca urmare a distrugerii autoimune a celulelor beta-

pancreatice care secretă insulină.
Ereditatea joacă un rol important în patogenia diabetului zaharat tip 1. Factorii de risc
pentru diabetul zaharat tip 1 sunt următorii:
- istoric familial de diabet zaharat tip 1 crește riscul de a avea anticorpi anti-celule
insulare dar nu și riscul ca acea persoană să facă diabetul zaharat tip 1. Doar 10-15% din
pacienții cu diabetul zaharat tip 1 au istoric familial:
- riscul este de 6% dacă tatăl are diabet insulino-dependent
- în cazul în care frații/surorile au diabetul zaharat tip1 riscul de a face boala este de 5%
- mamă cu diabet zaharat tip 1, riscul ca descendenții să facă diabet este de 2%
- în cazul gemenilor univitelini riscul este de 30-50%
- în cazul în care un părinte și un frate/o soră au diabet insulino-dependent riscul este de 30%.
- infecții virale în timpul copilăriei - infecția cu enterovirusuri, în special infecția cu
coxsackie B crește de 6 ori riscul de diabet zaharat tip 1. Totuși, un copil care avut o infecție
cu coxsackie B nu va dezvolta obligatoriu boala.
Diabetul zaharat tip 1 reprezintă aproximativ 10% din cazurile de diabet zaharat din
Europa și America de Nord. Majoritatea pacienților prezintă debutul în plină sănătate,
frecvent la vârsta copilăriei (deși poate să apară la orice vârstă). Sensibilitatea la insulină este
normală mai ales în stadiile incipiente.

11
2.3 Anatomie patologică

Apariția diabetul zaharat tip 1 este determinată de distrugerea autoimună a celulelor

beta-pancreatice. Rata distrugerii acestor celule secretoare de insulină este variabilă, astfel la
copii, boala se instalează brusc deoarece celulele beta sunt rapid distruse, în timp ce la adulți,
debutul este lent pentru că distrugerea celulară se produce progresiv.

Fig. 7. Celulele producătoare de insulină

Mecanismul de acţiune a insulinei la nivelul ţesuturilor (muscular, adipos, miocardic,

hepatic) nu este pe deplin elucidat. Cercetări recente au evidenţiat receptori specifici pe
suprafaţa externă a membranelor celulare, care au rolul de a recunoaşte şi transporta insulina
intracelular - receptorii insulinei (Rl). Acţiunea metabolică a insulinei ar consta în inhibarea
fosfodiesterazei în prezenţa AMPC şi ATP. Nivelul normai al insulinei circulante este
menţinut prin mecanism feed-back.
Distrucţia celulelor beta pancreatice duce la scăderea progresivă a secreţiei de
insulină.

Rolul insulinei în organism:

 permite intrarea glucozei în celulă,
 stimulează transportul intracelular al aminoacizilor oferind substratul pentru
sinteza proteică,

12
  stimulează enzimele ce intervin în sinteza glicogenului, a trigliceridelor şi a
proteinelor,
 reglează intrarea în celulă a principalilor ioni (Na, K Ca).
Datorită deficitului insulinic endogen, apare hiperglicemia, hipercetonemia ce
antrenează tulburări hidroelectrolitice (prin poliurie şi vărsături) şi acidobazice.

2.4 Clasificare

Debutul DZ la copil a fost clasificat în:

 Debut acut, rapid (1-2 zile) caracteristic copilului mic,
 Debut intermediar (4-8 săptămâni), la copilul şcolar.
 Debut lent (luni) la copilul mare şi adolescent.

2.5 Simptomatologie

Fiecare copil experimentează simptomele variaţiei glicemiei în moduri diferite. Iar

efectele hipoglicemiei pot reprezenta o experienţă înfricoşătoare pentru tine şi pentru copilul
tău. Dar dacă valorile mici ale glicemiei sunt tratate rapid şi în mod corespunzător, copilul nu
va resimţi nici un efect de durată.
Copiii mici nu pot recunoaşte simptomele de scădere a nivelului de zahăr din sânge,
aşa cum pot adulţii, ceea ce îi expune riscurilor să se confrunte cu situaţii de urgenţă atunci
când le scade glicemia. Copiii care dezvoltă hipoglicemie nu au de fapt capacitatea de a
detecta simptomele primare ale acesteia, ci devin conştienţi de ele doar atunci când acestea
devin severe.
Hiperglicemia este responsabilă atât pentru simptomele imediate, cât şi pentru
complicaţiile pe termen lung.
La copilul cu diabet tip 1, simptomele se dezvoltă rapid, frecvent, în decurs de câteva
săptămâni şi au tendinţă să fie destul de evidente:
· Hiperglicemia determină copilul să urineze mult - poliurie. Dacă înainte folosea
oliţa, este posibil să observi că a reînceput să facă în pampers sau că udă patul din nou
· Pierderea de lichide duce la creşterea senzaţiei de sete şi a cantităţii de lichide
băute - polidipsie, copilul putând avea o sete vie, pe care nu şi-o satisface

13
 · Unii copii se deshidratează, ceea ce va determina senzaţia de slăbiciune, letargie
şi bătăi rapide ale inimii (tahicardie)
· De asemenea, pot apărea tulburări de vedere. Din păcate, copiii mici pot să nu
ştie că nu văd bine şi să nu poată să-ţi spună asta
· Foame intensă, însă cu scădere în greutate: atunci când muşchii şi organele
copilului nu primesc suficientă glucoză, apare senzaţia de foame. Folosirea grăsimilor pentru
a furniza celulelor energie va duce la scăderea în greutate – un semn major de avertizare, în
special atunci când copilul mănâncă mult. Scăderea în greutate poate fi dramatică, în ciuda
apetitului păstrat. Deficitul creşterii şi pierderea în greutate pot fi primele simptome notate la
un sugar sau copil mic şi preced hiperglicemia francă
· Hiperglicemia alterează imunitatea şi face copilul mai susceptibil la infecţii
recurente care afectează tractul urinar, pielea şi căile respiratorii. Mai pot apărea candidoze în
ariile de flexie ale membrelor şi zona inghinală
Cetoacidoza diabetică
Cetoacidoza diabetică apare la debutul bolii la aproximativ o treime din copiii cu
diabet tip 1. În absenţa insulinei, celulele nu pot folosi glucoza din sânge şi vor apela la un alt
mecanism de producere a energiei prin descompunerea grăsimilor, ceea ce va duce la
producţia unor compuşi reziduali denumiţi cetone. Ca urmare a prezenţei cetonelor în sânge,
aciditatea sângelui creşte – cetoacidoza. Copilul va avea greaţă, va vărsa, va resimţi o stare de
oboseală marcată şi va avea dureri abdominale. Cetonele determină un miros de acetonă a
respiraţiei copilului, care devine profundă şi rapidă (respiraţie Kussmaul), datorită încercării
organismului de a compensa aciditatea sângelui.
Creşterea cetonelor în sânge duce la cetoacidoză diabetică, care poate progresa către
comă şi deces, uneori în decurs de ore.
Medicul pediatru suspicionează diabetul zaharat la un copil care prezintă simptomele
clasice sau care are glucoză în urină la un examen de rutină. Diagnosticul este confirmat prin
măsurarea glicemiei. Se pune diagnosticul de diabet zaharat, dacă valoarea glicemiei pe
nemâncate – după o noapte de post – este mai mare de 126 mg/dl.

14
2.6 Diagnostic pozitiv și diferenţial

O mare parte dintre copiii cu diabet insulino-dependent sunt depistați că suferă de

această boală, după ce sunt internați de urgență pentru cetoacidoză diabetică (CAD). Această
urgență medicală apare atunci când glucoza nu mai poate fi utilizată ca sursă de energie
pentru organism fiind catabolizate în schimb proteinele și lipidele, producându-se în exces
corpi cetonici și acizi grași. CAD apare la toți pacienții cu diabet zaharat tip 1 (și în anumite
cazuri de diabetul zaharat tip 2) când valorile glicemiei sunt extrem de mari.
Pacienții spitalizați cu CAD trebuie atent monitorizați din punct de vedere electrolitic
și al nivelului glicemiei.
Dacă persoana nu este în CAD, conform Asociației Americane de Diabet (ADA)
pentru punerea diagnosticului de diabet zaharat se iau în considerație antecedentele
heredocolaterale (istoricul familiar), examenul clinic și teste care pun în evidență valorile
mari ale glucozei sanguine:
- măsurarea glicemiei, de obicei pe nemâncate, dar poate fi recoltat sânge la orice oră
dacă individul nu a mâncat

Fig. 8. Măsurarea glicemiei cu glucometrul

- test oral de toleranță la glucoză (TTOG) - se bea o soluție de glucoză și se măsoară

nivelul glicemiei la 2 ore de la ingestie.
Alte teste care ajută la punerea diagnosticului de diabet zaharat
Măsurarea nivelului de hemoglobină Alc, a hemoglobinei glicozilate
(glucohemoglobină) este o practică obișnuită în cazul diabetului; totuși, ADA nu o
recomandă ca metodă de diagnostic. Acest test este recomandat pentru monitorizarea
tratamentului la pacienții care nu-și determină nivelul glicemiei frecvent la domiciliu.

15
Hemoglibina-Alc este determinată la 2-3 luni de la începerea tratamentului; se evaluează
astfel valoarea glicemiei după instituirea terapiei.
Atât determinarea ambulatorie a glicemiei cât și depistarea glucozei urinare nu sunt
recomandate pentru screeningul sau pentru diagnosticul diabetului.
Copiii diagnosticați cu diabet zaharat tip I prezintă, în cele mai multe cazuri, condiții
patologice asociate precum boala celiacă sau afecțiuni ale tiroidei, necesitând evaluarea
parametrilor specifici acestor condiții.
In principal cu :
- diabet insipid
- hipertiroidism
- feocromocitom
- glicozuria renala
- intoxicatii cu salicilati

Alte boli:
-diabet zaharat de tip 2
- polidipsia psihogenica
- diabetul insipid nefrogenic sau hipofizar
- insuficienta renala faza poliurica
- hiperglicemii tranzitorii – asociate altor boli sau stresului
- terapia steroidiana
- sindrom Munchausen

2.7 Complicaţii și sechele

În cazul copiilor şi adolescenţilor cu diabet zaharat de tip 1, complicaţiile acute,

precum hipoglicemia şi cetoacidoza, prezintă un risc mai ridicat, însă n-ar trebui neglijate
complicaţiile vasculare şi nervoase care se pot instala devreme şi duc la degradarea rapidă a
sănătăţii şi chiar mortalitate.
Diabetul zaharat la copil poate implica însă, o predispoziție mai crescută către
complicații decât la adult, din cauza particularităților specifice vârstei copilului (nevoi
calorice mai mari necesare creșterii, alimentație diversificată, susceptibilitate la infecții, stres
emoțional crescut). Cetoacidoza în acest caz, este mai frecventă la copilul cu diabet zaharat
tip I. Această stare se manifestă în momentul în care copilul prezintă valori ale glicemiei mult

16
crescute (>300 mg/dl), este acetonemic sau se află într-o stare de acidoză gravă (pH<7, 1), cu
apariția marcată a glicozuriei și acetonuriei. În urma instalării acestei afecțiuni, copilul poate
prezenta deshidratare sau acidoză metabolică, edem cerebral, convulsii, comă.
Alte complicații posibile pot fi:
- hipoglicemia sau hiperglicemia;
- retinopatie diabetică;
- nefropatie diabetică și hipertensiune;
- neuropatie periferică și autonomică (gastropareză);
- mobilitate scăzută a articulațiilor;
- afecțiuni autoimune (hipotiroidism, hipertiroidism, boala celiacă, boala Addison,
necrobioza lipoidică).
Semne clinice caracteristice:
-sete si poliurie , care initial sunt putin accentuate progresiv
-scadere ponderala progresiva, scaderea capacitatii de efort
-foame exagerata sau inapetenta
-manifestari secundare cutanate ( prurit , dermite secundare , piodermita )

2.8 Evoluţie și prognostic

Starea generală a bolnavilor cu diabet zaharat este influenţată de apariţia

complicaţiilor, care sunt destul de frecvente şi pot transforma diabeticul într-un mare invalid,
acesta putând suferi de cecitate, tulburări renale până la insuficienţă renală cronică cu uremia,
amputaţii. Înainte de era insulinică majoritatea diabeticilor mureau prin comă diabetică.
Prognosticul funcţional şi capacitatea de muncă sunt de asemenea subordonate numărului şi
gravităţii complicaţiilor.

2.9 Tratament

Scopul principal al tratamentului este menţinerea glicemiei la un nivel sigur. În cazul

diabetului de tip 1, tratamentul se face cu insulină pentru că nici un alt medicament nu este
eficient. De obicei, se administrează 2-3 injecţii de insulină pe zi sau aceasta se poate
administra continuu cu ajutorul unei pompe de insulină. Frecvent, tratamentul cu insulină este
început în spital, unde se poate testa nivelul glicemiei, astfel încât medicul să poată ajusta

17
dozele în funcţie de răspunsul copilului. Pentru a controla zahărul din sânge, copilul cu diabet
va trebui să-şi administreze insulină şi să-şi schimbe stilul de viaţă. Aceasta presupune
efectuarea regulată de exerciţii fizice şi modificarea dietei cu mese regulate, la intervale bine
stabilite, pentru a evita scăderea glicemiei. Părinţii şi copiii mai mari vor învăţa să calculeze
cantitatea de carbohidraţi din alimente şi să ajusteze cantitatea consumată pentru a menţine
constant aportul zilnic.
Însă, în cazul copiilor, indiferent de vârstă, este destul de greu ca aceştia să urmeze un
plan de alimentaţie perfect echilibrat (consumat la intervale regulate) şi să reziste tentaţiilor
de a consuma dulciuri. Cu atât mai dificil este în cazul sugarilor şi copiilor mici, de vârstă
preşcolară, la care pot să apară hipoglicemii frecvente şi severe.
La toate acestea se adaugă problemele emoţionale pe care le trăiesc atât copiii, cât şi
părinţii acestora.
Atunci când înţelege că suferă de o boală pe care o va avea toată viaţa, copilul devine
trist, furios şi uneori, poate să-şi nege boala. Succesul tratamentului unui copil cu diabet tip 1
depinde de o familie care funcţionează bine şi este pe deplin informată, de o echipă de
îngrijire disponibilă şi cu experienţă, de implicarea familiei extinse - a personalului de la
grădiniţă sau şcoală şi a altor persoane care joacă un rol în îngrijirea zilnică a copilului. Cu
acest sprijin şi îndrumare, povara diabetului poate fi redusă semnificativ.
În momentul depistării diabetului la copil, aceștia sunt subnutriți, debutul fiind brusc
cu o evoluție severă, infecțiile fiind frecvente.
Cantitatea de insulină secretată de pancreas este mai redusă sau nulă, diabetul la copil
numindu-se ”insulinopriv”. La 5% din totalitatea diabeticilor, boala debutează înaintea vârstei
de 9 ani.
Boala se instalează brusc cu poliurie, polidipsie, polifagie și scădere ponderală uneori
cu pierderi de urină inconștiente nocturne. Cetonemia crește treptat, ducând la anorexie și
vărsături, cetoacidoza progresează rapid, copilul deshidratându-se cu tegumente și mucoase
uscate, ochii înfundați și respirația accelerată cu dureri abdominale care pot fi severe.
Analiza de laborator constată hipoglicemie, acidoză, glicozurie, rezerva alcalină
redusă adesea sub 20 volum CO2% (bioxid de carbon) și pH-ul sanguin scăzut. Tuturor
copiilor diabetici li se administrează insulină și li se asigură spitalizare 4-6 săptămâni.
Doza inițială este de 1,6-2,2 unități pe kilocorp, după 3-4 ore se vor administra 0,6-1,1
unități pe kilocorp, apoi doze mici și repetate de 0,2-0,6 unități pe kilocorp la fiecare 3-4 ore.
Nu trebuie supradozată insulina pentru a nu produce leziuni ireversibile ale sistemului nervos
central.

18
 Testarea urinei pentru glucoză și acetonă trebuie efectuată din 2 în 2 ore până la
înlăturarea pericolului.
Echilibrarea hidroelectrolitică este obligatorie în cazurile de acidoză severă prin
administrarea de ser fiziologic.
Când bolnavul nu prezintă grețuri, vărsături, se poate trece la hidratarea per os cu
cantități mici de lichide, apoi soluție glucozată, sucuri de fructe, supe strecurate și lapte
smântânit. Glucoza va fi administrată după dispariția semnelor deshidratării și acidozei sub
formă de soluție de glucoză 5%, după a doua sau a treia oră a tratamentului.
Antibioticele orale au efect minim la copilul diabetic, ducând o viață normală cu
regim alimentar.
Diabetul zaharat la copil este totdeauna grav, cu denutriție, necesitând pe lângă
dietoterapie și administrare de insulină. Toleranța copilului pentru glucide este foarte mică,
de aceea este obligatorie administrarea insulinei, copilul având o rație minimă de glucide.
În diabetul copilului, dieta trebuie adaptată la doza de insulină, ținând cont de nevoile
calorice cu nevoile variabile, acesta fiind în creștere. Scopul este obținerea unui diabet
zaharat în care glicemia de dimineață să nu depășească 160-180% iar glicozuria să nu
depășească 10-25g în 24 ore.
Regimul alimentar al copilului diabetic trebuie să asigure cantitatea maximă de
glucide pentru a o putea utiliza, pentru menținerea echilibrului nutrițional, să acopere nevoile
calorice în raport cu vârsta, greutatea și înălțimea și să fie apropiat mult de alimentația
normală a unui copil sănătos.
Regimul trebuie să cuprindă glucide 50-60%, proteine 10-20%, lipide 30-35% din
totalul caloriilor sau raportat pe kilocorp în 24 de ore, glucide 6-8g, proteine 2-2,5g, lipide
1,5-2g.
Nevoile calorice necesare creșterii copilului în 24 ore pe kilocorp sunt:
- de la 0 la 1 an: 110-100 calorii
- de la1 la 3 ani: 100-80 calorii
Valoarea calorică a rației nu trebuie să depășească necesarul dezvoltării copilului în
funcție de vârstă, talie și greutate.
Insulina se face în funcție de glicozurie, o unitate insulină pentru 4g glucoză
eliminată. Ea se injectează dimineața și seara cu 15-20 minute înainte de masă. Prânzul
trebuie să conțină puțină grăsime, puțină albumină și multe glucide.
Coma diabetică se instalează la copilul adult mai greu comparativ cu un copil, ieșind
din aceasta cu tratament corect. Sunt administrate doze mari de insulină fracționate la

19
intervale mici. Copilul va fi încălzit, rehidratat, i se administrează per oral sau subcutanat
glucoză. Dacă nu mai varsă, i se dau fructe pasate, lapte degresat apoi dieta obișnuită.
Diabetul sugarului este foarte rar și deosebit de grav, nefiind cunoscut la timp,
manifestându-se direct prin acidoză și comă. Primele semne sunt pierderea în greutate, starea
de uscăciune a pielii și tendința la infecții repetate.
La copilul sub un an este exclusă dietoterapia, alimentația trebuie dată la ore fixe și
prin prezența în urină a altor zaharuri decât glucoză (fructoză, lactoză, maltoză și zaharoză),
melituria fiind de natură benignă și relativ inofensivă.
- In caz de debut pana la 6 luni , necesita examinare genetica pentru excluderea
formelor de diabet monogenic.
- Debut acut , brutal cu sfarsit letal „ coma neidentificata „
- Raspunsul la tratamentul insulinic este prompt. Doza necesara de insulina 0.7 Un/
Kg/Corp
-necesita supraveghere continua pentru posibilele hipoglicemii

2.10 Profilaxie

Copii cu diabet zaharat tip 1 pot preveni sau întârzia apariția complicațiilor cronice ale
acestuia:
- nefropatia diabetică, retinopatia, neuropatia sau afecțiunile cardiovasculare, prin
menținerea glicemiei în limite normale. Aceștia vor fi supuși unui control medical periodic
pentru a putea fi depistate precoce semnele și simptomele acestor complicații. În cazul în care
sunt depistate și tratate precoce, leziunile organice produse pot fi stopate, evoluția lor poate fi
încetinită sau chiar aceste leziuni pot fi reversibile
- afecțiunile cronice ca hipertensiunea sau hipercolesterolemia trebuie tratate
medicamentos.
- alte probleme de sănătate supraadăugate pot crește riscul dezvoltării complicațiilor
cronice.

20
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN INGRIJIREA ȘI TRATAREA

COPILULUI CU DIABET ZAHARAT TIP 1.

III.1 Internarea bolnavului și asigurarea condiţiilor de spitalizare

Bolnavul diabetic rămâne şi în epoca modernă un bolnav particular, care necesită o

prelegere deosebită din partea societăţii, a familiei şi a medicului.
Spitalizarea este, de obicei, un episod în evoluţia lungă a bolii şi are scopul de a stabili
diagnosticul, de a institui tratamentul, pe care apoi bolnavul îl va continua la domiciliu, de a
controla periodic starea bolii sau eficacitatea tratamentului.
Diabetul zaharat necesită îngrijiri speciale, susţinute şi foarte atente, care trebuie să fie
cunoscute şi de asistent. Internarea bolnavilor trebuie făcută în saloane mici, liniştite, unde se
asigură repausul lor psihic şi posibilităţile de contagiozitate interspitalicească sunt mai
reduse. Se vor evita neapărat saloanele cu bolnavi cu gripă, angină, pneumonii acute,
supuraţii pulmonare sau piodermii, capacitatea de apărare a acestor bolnavi faţă de infecţii
fiind mai slabă.
Boala duce la pierderea calității vieții, modifică relațiile sociale la nivel de familie,
profesional, timp liber și generează anumite probleme sociale, motive care impun asistentului
medical și celorlalte cadre medicale un efort deosebit în realizarea unui mediu de îngrijire
optim.
Bolnavul este condus de asistent în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul se
alege în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistentul
conduce bolnavul în salon, îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi să se
instaleze comod şi în poziţia indicată de medic în pat.
Bolnavului i se aduce la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum
şi indicaţiile medicului referitoare la alimentaţie, poziţie indicată dacă este cazul şi scopul
acestuia. Asemenea i se explică necesitatea şi modul recoltării de produse biologice şi
patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.
Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a
crea un mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat ca
saloanele să aibă o capacitate de 4, max. 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C, să fie curate,
liniştite şi bine aerisite cu aer umidificat.

21
 Asistentul observă şi este obligat să consemneze aspectul general, înălţimea,
greutatea, vârsta, aspectul tegumentelor şi mucoaselor, faciesul şi starea psihică a bolnavului.
El va urmări necesităţile pacientului, manifestările de dependenţă în vederea satisfacerii
acestora.
Saloanele pentru bolnavi, sunt amenajate, în așa fel, pentru a corespunde cerințelor de
îngrijire a acestora. Într-un salon se găsesc 6-8 paturi, dar ideal ar fi ca un salon să nu fie mai
mare de 2-3 paturi, ceea ce ar asigura o mai bună îngrijire a bolnavilor în raport cu gravitatea
bolii. Suprafața pentru un pat de adult este stabilită la 5-6 m 2. În salon trebuie să fie asigurată
o temperatură de 20o-22oC și umiditate de 40-50% și să fie luminoase, pentru a diminua
starea de anxietate a bolnavului.
Asistentul medical are un rol deosebit în realizarea și asigurarea igienei bolnavului, un
element primordial referindu-se la:
 aerisirea salonului (în perioadele reci se va avea în vedere ca pacientul să fie
întors cu spatele către fereastra deschisă, sau va fi bine acoperit cu pătura pe spate și cap); se
va evita așezarea în zone expuse curenților de aer.
 menținerea curățeniei riguroase a saloanelor și dezinfecția periodică, aplicând
măsuri de asepsie și antisepsie.
 curățenia așternuturilor și a lenjeriei de corp - schimbarea ei de câte ori este
nevoie, sau protejarea patului cu mușama și aleză. Se urmărește ca lenjeria să nu fie strânsă și
mototolită - favorizează escarele de decubit.

III.2 Participarea asistentului medical la examenul obiectiv

Medicul efectuează examinarea clinică a bolnavului în colaborare cu asistentul

medical.
Colaborarea la examinarea clinică a bolnavului este una din sarcinile importante ale
asistentului medical. Ajutorul acordat medicului şi bolnavului în cursul examinării clinice
degrevează pe acesta din urmă de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile,
contribuie la crearea unui climat favorabil între bolnav şi medic, face accesibilă medicului
tuturor regiunilor organismului, servindu-l şi cu instrumentul necesar, toate acestea
intervenind pentru scurtarea timpului expunerii bolnavului în stare gravă la traumatismul
examinării. În acest fel, ajutorul asistentului medical la examinările clinice este indispensabil

22
în cazul bolnavilor în stare gravă: astenici, adinamici, somnolenţi, inconştienţi, imobilizaţi
etc. şi foarte utilă în cazul tuturor bolnavilor.
Sarcinile asistentului în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt
următoarele:

- adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentului necesar;

- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului;
- aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor;
- asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale;
- deservirea medicului cu instrumente;
- ferirea bolnavului de traumatisme şi răceală;
- aşezarea bolnavului în pat după examinare şi facerea patului

III.3 Asigurarea igienei corporale și generale a copilului cu diabet zaharat

tip 1

Condiţiile de igienă individuală trebuie asigurate şi la nevoie controlate de asistentul

medical, modul de efectuare a acestora, fără să jignească pacientul.
Igiena corporală trebuie să fie ireproşabilă (dantură, picioare, organele genitale)
deoarece o igienă carenţiată poate duce la complicaţii ca: apariţia cariilor multiple şi căderea
danturii, igiena incorectă a picioarelor favorizează apariţia tromboflebitei, apariţia plăgilor,
care pot antrena apariţia gangrenei diabetice, necesitând chiar amputaţii. De asemenea, igiena
incorectă a zonei genitale poate duce la infecţii (vulvovaginite), cunoscut fiind faptul că
diabeticii au o imunitate scăzută, fiind susceptibili la boli infecţioase.
Igiena corporală va consta din toaleta zilnică cu apă şi săpun, toaleta gurii. Bolnavul
se va spăla zilnic pe picioare, va folosi încălţăminte comodă, călduroasă, va schimba zilnic
ciorapii iar în cazul transpiraţiei se va pudra cu talc. În cazul în care va prezenta bătături va
aplica un tratament corect. Va tăia unghiile atent prevenind plăgile.

23
III.4 Pregătirea, asistarea și efectuarea recoltărilor de produse biologice

Examinările de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează

simptomatologia bolii, reflectă evoluţia acesteia şi eficacitatea tratamentului aplicat,
semnalează apariţia unor complicaţii. Recoltarea produselor este efectuată de asistent în
majoritatea cazurilor. Acesta trebuie să respecte orarul recoltărilor, să cunoască tehnicile
corecte de recoltare a diferitelor produse, să completeze buletinul de analize, să eticheteze
produsul rezultat pentru a evita înlocuirea rezultatelor între ele, fapt ce poate duce la erori
grave.
Asistentul va instrui bolnavul privind comportamentul său în timpul recoltării şi
comportamentul său pentru reuşita acestuia. Fizic bolnavul va fi pregătit printr-o dietă
adecvată, repaus la pat şi aşezarea lui în poziţia necesară recoltării.
Se va avea grijă la sterilitatea recoltării pentru a evita suprainfectarea produsului
recoltat. Transportul produselor recoltate se efectuează astfel încât acestea să ajungă la
laborator cât mai repede şi în starea în care au fost eliberate din organism.
Recoltarea produselor este efectuată de asistentul medical, în majoritatea situaţiilor.
Pentru a se realiza în condiţii optime, asistentul medical trebuie să respecte următoarele
norme generale:
 orarul recoltărilor
 pregătirea instrumentarului şi materialelor necesare pentru recoltare
 tehnica recoltării propriu-zise şi intervenţiile în cazul accidentelor şi incidentelor
 completarea buletinului de trimitere la laborator şi etichetarea produsului recoltat
 respectarea regulilor de asepsie.

24
III.5 Participarea asistentului medical la explorările paraclinice

Recoltarea sângelui venos cu sistem vacutainer

Sistemul Vacutainer reprezintă o metodă de recoltare de sânge pentru analize de
laborator care asigură confortul bolnavului, calitatea probei recoltate şi securitatea
personalului medical.
Vacutainer este o marcă înregistrată a Becton Dickinson, care fabrică și vinde astăzi
tuburile.
Materiale necesare:
Ac de puncţie cu înfiletare
Tub holder la care se ataşează acul de puncţie
Vacutainere (cu dopuri de diverse culori în funcţie de analiză)
Tampoane de vată, alcool, tăviţă renală, garou, plasturi
Pregătirea pacientului:
o Se anunţă cu 24 de ore înainte pentru analizele care trebuie recoltate a jeun.
Pacientul nu trebuie să mănânce înaintea recoltărilor.
o Uneori se impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială
o Se explică necesitatea tehnicii (familiei)
o Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul recoltării.
o Se solicită colaborarea şi se obţine consimţământul
o Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncţie.
o Hainele nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere.
o Se aşează pacientul cu braţul în extensie, sprijinit pe o pernă.
Stabilirea locului puncţiei venoase:
- Se alege braţul pentru puncţie.
- Se examinează calitatea şi starea vaselor de la plica cotului.
- Se stabileşte locul de execuţie al puncţiei venoase.
Tehnica
- Asistentul se spală şi se dezinfectează pe mâini.
- Îmbracă mănuşile de protecţie.
- Se îndepărtează capacul acului dublu (Obligatoriu desigilarea acului se face în
prezenţa pacientului)
- Ia tubul holder la care ataşează acul de puncţie prin înfiletare
- Se aplică garoul.

25
 - Se palpează locul puncţiei.
- Aplicarea garoului pentru alegerea preliminară a venei nu trebuie să depăşească 1
minut.
- Se dezinfectează cu tampon cu alcool prin mişcare circulară de la centru spre
exterior.
- Se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el
închis.
- Se ancorează vena cu degetul mare sau cu indexul poziţionat la 2.5-5.0 cm de locul
puncţiei
- Se puncţionează vena la un unghi de inserţie de aproximativ 30 grade în condiţii de
asepsie perfectă, pe direcţia axului longitudinal, împingând acul înfiletat pe holder 1-1,5 cm
în lumenul venei.
- Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât
diafragma gumată a dopului să fie străpunsă.
- După ce începe să curgă sângele în vacutainer se cere pacientului să desfacă pumnul
- Acul dublu străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului. Se are în vedere ca
tubul să fie centrat în holder pentru ca acul să înţepe zona centrală a capacului.
- Se lasă tubul să se umple până când vacuumul este epuizat şi curgerea sângelui
încetează
- Când tubul este plin se extrage din holder prin apăsare pe bordura holderului cu
degetul mare
- Se introduce un nou Vacutainer prin mişcare de împingere-rotaţie, dacă este necesar
- Când se introduce ultimul Vacutainer şi începe să fie umplut cu sânge, se desface
garoul
- După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditivul.
(Atenţie!)
Accidente/ incidente
o   Hematom.
o   Perforarea venei.
o   Ameţeli.
o   Paloare accentuată.
o   Lipotimie.
o   Colaps.
Ecografia abdominală

26
 Ecografia (ultrasonografia) este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea
structurilor din ţesuturile moi ale corpului, prin înregistrarea reflectării undelor sonore
îndreptate către ţesuturi.

Fig. 9. Eco abdominal

Scop
– vizualizarea în timp real a organelor abdominale (aorta abdominală, ficat, vezică şi
canalele biliare, pancreasul, rinichi, ureterele, vezica urinară);
– evaluarea motilităţii unor organe, a formei, dimensiunilor, poziţiei;
– evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile;
– stabilirea diagnosticului de sarcină, urmărirea ritmului de creştere a sarcinii, sarcini
multiple, malformaţii fetale.
Materiale necesare
– gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;
– prosop textil sau de hârtie pentru îndepărtarea gelului.
Avantaje
– nu prezintă risc de radiaţii;
– pregătirea este minimă;
– nu necesită substanţe de contrast;
– nu influenţează fătul, se poate repeta fără risc;
– nu necesită spitalizare, se poate efectua ambulatoriu.

27
 Dezavantaje
– nu pot fi examinate structurile pline cu aer (plămân, intestin);
– la pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate.

Participarea și rolul asistentului medical la procedură

– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
– se aşează în poziţie adecvată examenului;
– se explică tehnica procedurii, modul de colaborare;
– se culeg informaţii despre eventualele alergii la latex;
– se iau măsuri pentru îndepărtarea gazelor dacă se interpune în faţa fluxului undelor;
– se inspectează zona pentru a nu exista leziuni (gelul se aplică pe pielea integră)

III.6 Poziţia pacientului în pat și urmărirea pacientului

Repausul la pat trebuie respectat în stările acute şi tulburări, însă nu există poziţii
preferenţiale pentru anumite stări, bolnavul ocupând în pat o poziţie activă.

III.7 Urmărirea și supravegherea funcţiilor vitale și vegetative

Supravegherea bolnavilor cuprinde obiective care variază de la boală la boală,

simptomatologia lor fiind diferită. Ea primeşte o importanţă deosebită în cursul stărilor acute
şi al complicaţiilor cum sunt: coma diabetică, coma hipoglicemică.
Asistentul trebuie să recunoască manifestările prodromale al acestor stări, anunţând
imediat medicul şi luând măsuri de pregătire până la sosirea acestuia, în funcţie de starea
bolnavului.
Urmărirea funcţiilor vitale este o sarcină foarte importantă pentru asistentul medical,
atât pentru a urmări evoluţia boli, cât şi pentru a urmări evoluţia tratamentului deoarece unele
medicamente pot influenţa aceste funcţii. Ele vor fi măsurate de două ori pe zi (dimineaţa şi
seara) şi vor fi notate în foaia de observaţie.
Respiraţia – nevoia omului de a căpăta oxigenul din mediu şi a elimina dioxid de
carbon, poate prezenta unele modificări în neurastenie.
Ritmul respiraţiei (în mod normal este de 16-18 pe minut) este ceva mai des, iar
uneori poate exista o adevărată aritmie.

28
 Temperatura corpului (valori normale 36-37°C) nu prezintă modificări importante în
cazul unui bolnav neurastenic.
Pulsul este expansiunea ritmică a arterelor, cu valori normale cuprinse între 60-80
bătăi/minut la un adult sănătos.
Tensiunea arterială este presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor
arteriali, prezintă şi ea unele modificări.
Diureza are scopul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic, acumulate în sânge, devin toxice pentru organism.
Eliminarea acestor substanţe se face în soluţie apoasă și împreună cu ele părăsesc organismul
și sărurile minerale precum și o serie de alte substanţe de catabolism, de care organismul nu
mai are nevoie.
Micţiunea - act fiziologic, conştient de eliminare a urinei.
Culoarea - galben deschis;
Mirosul - amoniacal. pH: 4,5 -5,7 uşor acid.
Densitatea: 1010 - 1025 la 15oC.
Cantitatea de urină la copii - 500-1200 ml/24 h;
Aspect: clar.
Diureza se notează în Foaia de temperatură.
Scaunul reprezintă resturile alimentare expuse procesului digestiei eliminate din
organism prin actul de defecație.
Defecaţia: eliminarea materiilor fecale prin anus;
Consistenţa: omogen; culoarea: brun; mirosul: fecaloid;
Orarul: ritmic la aceeaşi oră a zilei de regulă, dimineaţa.
Cantitatea zilnic: 150-200 g. se notează în Foaia de temperatură.

III.8 Alimentaţia pacientului

Alimentaţia trebuie să fie echilibrată energic şi calitativ. În diabetul zaharat, regimul

se va stabili pe baza toleranţei faţă de hidrați de carbon. Dacă bolnavul este obez, se va evita
surplusul de calorii. În caz că toleranţa de hidrați de carbon nu acoperă necesităţile minimale
ale organismului, atunci se vor ridica cantităţile de glucide la 200-250 g/zi, îmbunătăţind
toleranţa organismului cu insulină sau cu medicamente antidiabetice.

29
 Stabilirea regimului echilibrat la bolnavii diabetici durează mai multe zile, ea are
scopul de a sigura aportul alimentar adecvat greutăţii corporale, profesiunii şi preferinţelor
personale.
În perioada de stabilire a regimului alimentar este important ca bolnavul să consume
toată cantitatea alimentelor servite şi să nu mănânce nimic în afara elementelor primare.
Dacă bolnavul a reuşit să consume toată cantitatea, asistentul va scădea cantităţile de
hidrați de carbon rămase din raţia zilnică, pentru a nu obţine date greşite de toleranţă la
glucide. Dieta strânsă a bolnavilor de diabet zaharat face ca ei să se abată de la alimentaţia
prescrisă. De aceea, asistentul medical, din când în când, trebuie să controleze noptiera
bolnavului fără să-l jignească, unde va găsi hidrați de carbon nepermişi.
Orarul şi repartizarea mesei:
Intervalul dintre mese trebuie stabilit astfel încât perioada de repaus din cursul nopţii
să nu fie mai mare de 10-11 ore. Pacienţii în stare gravă, febrili, vor fi alimentaţi în
momentele de acalmie, indiferent de programul secţiei. Pacienţii febrili, adinamici, în stare
gravă nu pot ingera cantitatea obişnuită de alimente şi, de aceea vor fi alimentaţi după un
program special, cu mese mici, dese, repartizate atât ziua cât şi noaptea.
Mesele principale nu pot fi servite niciodată înaintea aplicării tratamentului. După
prânz vor fi rezervate ore de odihnă, întrucât în această perioadă, procesul de digestie
blochează energia organismului, prin angajarea unei cantităţi mari de sânge la nivelul
organelor abdominale.
Pregătirea servirii meselor:
Hrănirea pacientului nu trebuie să fie tulburată de activitatea secţiei (tratamente,
recoltări, vizită medicală etcetera).
Înaintea servirii meselor, nu se aplică tratamente dureroase. Înlăturăm din salon
factorii dezagreabili (ploscă, urinare, scuipători). Pacienţii cu aspect neplăcut vor fi izolaţi de
restul bolnavilor, cu paravane. Saloanele vor fi aerisite, curate, cu ambianţă plăcută.
Asistentul îmbracă halat alb peste uniformă, îşi prinde părul în calotă, îşi spală bine mâinile.
Distribuirea alimentelor:
Servirea estetică şi curată a meselor contribuie la îmbunătăţirea poftei de mâncare a
pacienţilor. Asigură declanşarea secreţiei sucurilor digestive şi pe cale psihică. Distribuirea
alimentelor se face pe baza tabelelor de alimentaţie. În unele cazuri, asistentul întocmeşte fişe
individuale de regim, care se înmânează pacientului odată cu masa (păstrate, vor ajuta
pacientul la domiciliu).

30
 Alimentele se porţionează pe regimuri şi apoi sunt distribuite în salon pe un cărucior
special, iar la bolnavi – pe tăvi acoperite. Felurile de alimente se servesc pe rând, pe măsură
ce bolnavul consumă felul anterior. Alimentele nu se ating cu mâna.

II.9 Participarea asistentului medical la efectuarea tratamentului

Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci orice

întârziere cât de mică provoacă emoţii inutile acestor pacienţi anxioşi.
Deşi medicamentele se administrează la indicaţia medicului, asistentul va trebui să
intervină de urgenţă în unele cazuri extreme până la sosirea medicului cu unele medicamente
ca: nitroglicerina sau oxigenoterapia.
Asistentul trebuie să sesizeze cât mai repede supradozarea sau efectul nefavorabil ca
inapetenţa, greţurile, bradicardia ce pot interveni după administrarea medicaţiei.
Calea naturală de administrare a preparatelor medicamentoase pentru mixedem este
cea orală. În unele stări de extremă urgenţă se administrează HHC intravenos, foarte lent,
diluată cu ser fiziologic sau cu soluţie de glucoză, pacientul fiind sub observaţie în tot cursul
injectării.
Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea
şi eliminarea lichidelor.
Eliminarea apei din organism se face prin mai multă căi: 1000-1500 ml se elimină
prin urină, 500-1000 ml prin transpiraţie, 350-500 ml sub formă de vapori prin plămâni şi
100-200 ml prin scaun, nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.
Administrarea insulinei
Insulina este un hormon secretat de insulele lui Langerhans din pancreas. Insulina este
cel mai important hormon care participă în metabolismul glucidelor.
Insulina scade concentrația glucozei din sânge. Antagonistul insulinei este glucagonul.
Scopul tratamentului insulinic
Tratarea diabetului zaharat.
Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
Calea de administrare
Calea subcutanată.

31
 Locul de elecţie pentru administrarea insulinei
Flancurile peretelui abdominal.
Regiunea externă a braţului.
Regiunea anterioară a coapselor.
Regiunea fesieră.
Regiunea supra şi subspinoasă.

Locul de administrare trebuie alternat, dar vor respecta aceeaşi schemă:

o Dimineaţa → flancurile abdominale.
o Seara → coapsă.
Introducerea constantă în acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea
respectivă, tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice modificate
negativ.
Preparate de insulină
• Cu acţiune rapidă – începe să acționeze în aproximativ 15 minute.
• Cu acţiune scurtă – ajunge să acționeze în aproximativ 30 de minute.
• Cu acţiune intermediară – va ajunge în sânge în 2 până la 4 ore după injectare.
• Cu acţiune lentă sau prelungită – durează câteva ore pentru a ajunge în sistemul
sanguin şi are acțiune aproximativ 24 de ore.
Forme
· Insulină în flacon de sticlă. Din el se poate scoate insulină cu o seringă care
aspiră soluţia.
· Insulină în seringi preumplute.
· Insulină sub formă de cartuşe preumplute (numite şi stilouri sau pen-uri).
· Dispozitiv pompă (sau micropompă) – Dispozitivul care acţionează ca un
pancreas sănătos și eliberează treptat, timp de 24 de ore pe zi, dozele de insulină necesare
organismului.
Reguli de administrare
Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:

32
 - Insulină cu 40 unităţi/mililitru insulină.
- Insulină cu 100 unităţi/mililitru insulină.
 Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv 100
unităţi de insulină pe mililitru.
 Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
 Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de preparatul
de insulină folosit).
Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare
 Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
 Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la
uniformizarea lichidului.
 Păstrarea se face la frigider la 4oC, ferită de căldură şi lumină.
Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
Stabilirea dozei necesare
Se fixează o doză individualizată funcţie de:
- Tipul de insulină folosit
- Numărul de injecţii pe zi.
- Intervalul dintre doze.
- Modificările din alimentaţie.
- Schimbarea programului de activitate.
- Medicaţie complementară.
- Exerciţii fizice, gimnastică.
- Conduită terapeutică postnatală.
Injectarea insulinei
Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat
Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei.
Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
Reacţii la insulină
Nivelul normal de  glucoză în sângele omului trebuie să se mențină între 70 și 110
mg/dl.

33
 Dacă concentrația de glucoză este mai mică de 70 mg/dl, atunci este hipoglicemie.
Dacă concentrația se află între 110 – 180 mg/dl, limitele sunt normale și poate
însemna că persoana a consumat recent mese bogate în glucide.
O valoare de peste 180 mg/dl, reflectă hiperglicemie.

III.10 Educaţia pentru sănătate și profilaxia bolii

Educaţia sanitară în diabet a evoluat de-a lungul anilor până la punctul în care a ajuns
o parte esenţială în managementul diabetului, pentru ca pacienţii cu diabet şi familiile
acestora să poată integra diabetul şi tratamentul acestuia în vieţile lor. Strategia şi ţintele
terapeutice trebuie stabilite pentru fiecare persoană, în mod individual, având ca bază propria
judecată şi experienţă clinică a medicului. Algoritmul de urmărire şi tratament stabileşte
îndeplinirea următoarelor deziderate:
 organizarea unui stil de viaţă sănătos;
 respectarea regimului alimentar
 evaluare periodică completă atât din punct de vedere clinico-paraclinic cât şi a
ţintelor propuse şi realizate, cu posibilitatea modificării acestora în funcţie de situaţia
individuală. Algoritmul ales trebuie să fie cât mai simplu în vederea obţinerii aderenţei şi
complianţei maxime din partea pacientului şi anturajului său.
§ Educarea corespunzătoare a copiilor cu diabet zaharat, astfel că odată cu
înaintarea în vârstă să poată să aibă singuri grijă de ei înşişi, să se integreze mai uşor în
societate şi să ducă o viaţă cât mai normală.
Care este rolul educatorilor în viaţa şcolarului cu DZ - tip 1?
În afara rolului de instructor şi educator, cadrul didactic care se confruntă cu un şcolar
diabetic, are o dublă responsabilitate:
· aceea de a se informa şi
· aceea de a urmări atent starea copilului în timpul orelor.
Este frecvent întâlnită situaţia în care din lipsa cunoaşterii, copilului nu i se permite
să-şi măsoare glicemia sau să mănânce în timpul orei. Acest lucru este extrem de grav
deoarece copilul însuşi este conştient de starea sa, şi de teama pedepsei, nu anunţă că se simte
rău.

34
 Rezultatele pot fi tragice, copilul poate să-şi piardă cunoştinţa şi să intre în comă în
câteva minute.

III.11 Externarea pacientului

În funcţie de evoluţia bolii pacientului, medicul curant va stabili data externării, care
va fi comunicată pacientului cu o zi înainte sau în dimineaţa zilei externării sau se anunţă
aparţinătorul.
Medicul curant completează Biletul de externare şi Scrisoarea medicală care vor
ajunge la medicul de familie.
Biletul de externare şi Scrisoarea medicală vor fi completate în două exemplare, un
exemplar se ataşează la Foaia de observaţie iar celălalt se înmânează pacientului.
Medicul curant va stabili şi consemna în Biletul de externare şi Scrisoarea
medicală următoarele:
· diagnosticul de externare
· starea pacientului la externare
· tratamentul medical pe care să-l urmeze
· indicaţii privind regimul alimentar şi de viaţă
· data controlului medical

35
 CAPITOLUL IV
PLANURI DE ÎNGRIJIRE ALE COPIILOR CU DIABET ZAHARAT TIP 1

CAZ I - STUDIU DE CAZ NURSING (DUPĂ MODELUL VERGINIEI

HENDERSON)

Surse de informare:
- mama
- foaia de observație a pacientei
- echipa de îngrijire: medic specialist pediatrie, medic specialist Diabet, Nutriție și
Boli Metabolice, medic specialist medicină de familie, asistent medical, infirmieră, asistent
dietetician.
Culegerea datelor personale
Numele și prenumele: S.N.
Sex: feminin
Vârsta: 3 ani
Ocupația: -
Naționalitatea: română
Limba vorbită: română
Starea civilă: -
Antecedente heredo-colaterale: mama - 24 ani, studii medii, G III P II, sănătoasă; tata
- 27 ani, studii medii, sănătos, plecat în Italia.
Antecedente personale patologice: primul copil, născut la termen, sarcină cu evoluție
normală, naștere normală, greutate la naștere = 3700 g., scor Apgar = 10, icter fiziologic
absent, alimentat natural 1 an, diversificat corect. Vaccinuri efectuate la termen. Profilaxia
rahitismului corect efectuată. Dezvoltare neuropsihică corespunzătoare vârstei. Condiții de
viață: bune. Locuinţă corespunzătoare, la casă, 3 camere - 6 persoane; nu se fumează în
locuință.
- D.Z. tip I
Factori de risc cardiovasculari: -
Perioada internării: 21-26.04.2021

36
 Motivele internării:
- dureri abdominale difuze, dispnee acidotică, obstrucție nazală, tuse, grețuri, refuzul
alimentației, anorexie, poliurie, polidipsie, obnubilare
Diagnosticul medical:
- Diabet zaharat tip I la debut. Acidocetoză formă severă.
- Sindrom de deshidratare severă >10%.
- Hipotrofie ponderală.
Istoricul bolii: Debutul este insidios, în urmă cu 3 săptămâni, cu poliurie, polidipsie,
scădere ponderală.
În urmă cu 1 săptămână simptomatologia se agravează, apar dureri abdominale,
vărsături alimentare, tuse. La Spital, glicemia este 280 mg/dl. Se instituie PEV cu ser
fiziologic și KCl, fiind adusă cu Salvarea în Secția Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, unde
este internată.
Problemele pacientei
- dificultate de a se alimenta prin inapetenţă
- anxietate, vulnerabilitate față de pericole
- alterarea eliminărilor datorită poliuriei
- dificultăți de a urma prescripțiile de igienă
- lipsa de informații despre boală

Plan de îngrijire

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Raționament
nursing
Dificultate de a Pacienta să - asigur condiții de microclimat Pacienta
respira din prezinte - liniștesc pacienta și membrii prezintă
cauza rinoreei respirație familiei respirație
normală - învăț pacienta să-și sufle nasul normală
în batistă sau șervețele nazale și
apoi să le arunce la gunoi
Alterare a Pacienta să - urmăresc aspectul urinei Pacienta
eliminării prezinte o - notez numărul de micțiuni și prezintă
datorită diureza scaune în f.o. eliminări

37
diabetului normală și să - asigur o hidratare perfectă normal
zaharat fie echilibrată urmărindu-se menținerea unei fiziologice
manifestată hidroelectroliti concentrații constante a urinei Analize de
prin poliurie c laborator:
- Hb =12,7g/d
- Ht = 33%
L=10.700/mm3
- Hematii = 5,3
mil./mm3
- Creatinina
serică totală =
160 mg/dl
- VSH = 13
mm/h
- Glicemia =
280 mg/dl
- HbAlc=
7,4%
- N = 135
mEq/l
- CL = 95
mEq/l
- K = 3,9
mEq/l
- Mg = 1,6
mEq/l
Sumar urină
- Urina:
culoare
galben-citrin,
aspect ușor
tulbure,
proteine

38
 urinare -
25mg/
24h,sedimente
levuri –
frecvente.
Aport Pacienta să-și - recoltez probe de sânge și urină Pacienta
alimentar și asigure conform indicațiilor medicului începe să se
hidric în deficit necesarul din f.o. alimenteze.
din cauza hidric și - observ starea pacientei Este hidratată
dezechilibrului nutrițional - măsor funcțiile vitale și adecvat p.o.
metabolismului consemnez valoarea lor în f.o.
glucidic - informez mama că în diabetul
manifestat prin zaharat, alături de medicamentele
refuz prescrise de medic, măsurile
alimentar, igieno-dietetice reprezintă un
inapetenţă, mijloc terapeutic la fel de
polidipsie important
- stabilesc nevoile calorice
conform cu starea de nutriție a
fetiței, adecvate diabetului zaharat
- respectă dieta recomandată de
medic
- supraveghez și încurajez fetița
să servească alimentele și o ajut
în timpul mesei când e cazul
- efectuez testarea glicemiei
înainte și după mese și seara la
culcare
- administrez medicația conform
indicațiilor PEV: Ser glucozat 10-
20% 500ml, tamponat cu insulină
(1 u.i. la 2g glucoză Insulină
Actrapid), KCl
Deshidratare Pacienta să - administrez lichide cum ar fi: Pacienta are

39
datorită aibă mucoase apă plată, ceaiuri neîndulcite, tegumente și
poliuriei integre supe mucoase
manifestată morfologic și - urmăresc mama cum face igiena normal
prin tegumente funcțional bucală și orofaringiană de mai colorate,
și buze uscate, multe ori pe zi curate, integre
limbă saburală, - urmăresc integritatea
halenă tegumentelor
acetonemică - ajut mama la efectuarea băii
zilnice și asigur lenjerie de pat și
de corp curate
- monitorizez glicemia zilnic
înainte și după mese și seara
înainte de culcare
- servesc alimentele la
temperatură moderată și într-un
mod atrăgător pentru a crește
apetitul pacientei
- mă asigur de faptul că mănâncă
și bea tot ce i se oferă, la toate
mesele
Vulnerabilitate Pacienta să nu - asigur curățenia în salon Mama știe
a față de aibă - aerisesc salonul de câte ori este noțiuni despre
pericole complicații nevoie semnele
determinată de acute ale - explic normele de viață pe care dereglării
necunoaşterea diabetului trebuie să le respecte mama și metabolismulu
evoluția bolii zaharat copilul pentru a fi ferită de i glucidic
sale, apariția complicațiilor acute (hipo
manifestată sau hiperglicemii)
prin risc de - asigur condiţii de confort
apariție a - liniștesc mama și copilul prin
complicațiilor furnizarea de informații despre
acute ale diabetul zaharat
diabetului - sfătui părinții să nu administreze
zaharat medicamente fără prescripție

40
 medicală
- sfătui mame să urmeze
recomandările medicului privind
intervenția în cazul îmbolnăvirilor
sau să contacteze medicul pentru
a cere sfatul
- administrez medicația prescrisă:
Mixtard 30 ora 19 - 6 U.I. s.c.
Insulină Actrapid (ora 7 - 6 U.I.
s.c., ora 13 - 6 U.I. s.c.),
Augumentin 625mgx2/zi,
Spironolactonă 1cp/zi

Cunoștințe Pacienta și - explorez nivelul de cunoştinţe al Mama și

insuficiente ale mama să mamei privind boala, modul de pacienta
mamei din primească manifestare, modul de ameliorare cunosc
cauza lipsei informații a simptomelor precum și măsurile informații
cunoașterii corecte despre preventive corecte despre
bolii, modul de viață - explic în detaliu semnificația diabetul
manifestată pe care trebuie unor simptome ca poliuria, zaharat
prin îngrijorare să-l adopte polidipsia, setea, pierderea
ponderală, transpirații reci,
senzația de foame
- informez mama de efortul fizic
terapeutic (tipul de efort, perioada
din zi cea mai potrivită pentru
efectuarea lui, ajustările insulinei
și dietei la un efort fizic mai
mare)
- recomand mamei să efectueze
controlul periodic al glicemiei şi

41
 glicozuriei precum și tehnica de
urmărire la domiciliul acestora
prin teste specifice

Evaluare finală
Copil în vârstă de 3 ani, sex F, a prezentat debutul simptomatologiei insidios de
aproximativ 3 săptămâni, cu poliurie, polidipsie, scădere în greutate.
În urmă cu o săptămână simptomatologia se accentuează, apar vărsături alimentare,
dureri abdominale. În spital se face tratament cu Insulină Actrapid și Mixtard, se
administrează antibiotic (Medocef, apoi Augmentin) și se echilibrează hidroelectrolitic, cu
evoluție bună.
Recomandări:
1. regim alimentar cu 150 g HC (6 mese)
2. interzicerea efortului fizic intens
3. tratament eu Insulină Actrapid (ora 7 - 6 U.I. s.c., ora 13 - 6 U.I. s.c.) și cu Mixtard
30 ora 19 - 6 U.I. s.c.)
4. revine la control peste 2 săptămâni pentru reevaluare clinică și biologică

CAZ II - STUDIU DE CAZ NURSING COMUNITAR (DUPĂ MODELUL

CONCEPTUAL DOROTHEA OREM)

PLAN DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI S.D. CU DIABET ZAHARAT

INSULINO-DEPENDENT
CULEGEREA DATELOR
Surse de culegere a datelor:
- Directe: pacientul
- Indirecte: familia, dosarul medical aflat la CMI
Metode de culegere a datelor:
- Interviul
- Observaţia
- Studiul documentelor medicale
- Colaborarea cu medicul şi asistentul CMI
DATE PRIVIND IDENTITATEA PACIENTULUI
o DATE RELATIV STABILE:

42
 Nume: S.
Prenume: B.
Vârsta: 3 ani
Sex: masculin
Religie: ortodoxă
Naţionalitate: română
Stare civilă: necăsătorit
Ocupaţie: -
o DATE VARIABILE:
Domiciliu: locuieşte în mediul urban
Condiţii de viaţă, gusturi personale şi obiceiuri:
Pacientul locuieşte împreună cu mama în condiţii salubre, nivel de viaţă mediu.
Gusturi personale şi obiceiuri: alimentaţia este bazată pe carne, pacientul preferă
mâncărurile grase, prăjelile, dulciurile concentrate.
Mod de petrecere a timpului liber: Este o persoană deschisă, sociabilă, iar timpul liber
preferă să şi-l petreacă în compania copiilor. Face plimbări în parcuri cu mama.
o DATE PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE ANTERIOARĂ
 DATE ANTROPOMETRICE
Greutate: 12.5 kg
Înălţime: 92 cm
Grup sanguin: A II, Rh +
 LIMITE SENZORIALE
Alergii: nu prezintă alergii medicamentoase sau alimentare
Proteze: dentiţie mixtă
Acuitate auditivă: în limite fiziologice
Acuitate vizuală: păstrată
Somn: pacientul prezintă insomnie
Alimentaţie: bazată pe glucide şi lipide în exces
Eliminări: fiziologice
 ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE
Tatăl - decedat în 2015 în urma unui infarct de miocard.
 ANTECEDENTE PERSONALE
Diabet zaharat Tip 1 – 2019
 INFORMAŢII LEGATE DE BOALĂ

43
 Pacientul în vârstă de 3 de ani este în evidența CMI de 6 luni
De aproximativ 6 luni pacientul are DZ tip 1 descoperit în urma unui control de rutină.
În decursul celor 6 luni a fost internat pe secţia „Boli de nutriţie şi diabet” a Spitalului
Judeţean de Urgenţă acuzând: scădere excesivă în greutate, polidipsie, poliurie, neglijând
administrarea insulinei corespunzător, valori ale glicemiei - 356 mg/dl.
 PROBLEME DE DEPENDENŢĂ
o Deficit de autoîngrijire:
1. Pacientul nu are un regim de viaţă igieno-dietetic potrivit afecţiunii sale.
2. Pacientul nu îşi pregăteşte alimentele în mod corespunzător, nu ţine cont de sfatul
medicului şi consumă alimente grase, prăjite, dulciuri în exces.
3. Pacientul nu îşi supraveghează valorile glicemiei şi nu respectă orarul de
administrare a insulinei
 SURSE DE DIFICULTATE
o Cunoştinţe insuficiente despre boală, tratament şi regimul igieno-dietetic.
o Stil de viaţă neadaptat condiţiilor de boală.
o Resurse financiare insuficiente.
 IDENTIFICAREA CERINŢELOR DE ÎNGRIJIRE TERAPEUTICĂ ŞI A
DEFICITULUI DE AUTOÎNGRIJIRE
Cerinţe de autoîngrijire terapeutică:
 La nivel de cunoştinţe:
- pacientul să cunoască regimul igieno-dietetic adecvat
- pacientul să adopte un comportament sanogenetic
- să îşi recunoască semnele unei eventuale hipoglicemii sau hiperglicemii
- să îşi administreze la timp insulina prescrisă de medic
 La nivelul deprinderilor:
- pacientul să respecte un regim de viaţă echilibrat, sărac în glucide şi lipide
- să consume zilnic fructele şi legumele permise
 La nivelul orientării:
- familia sa ii masoare zilnic glicemia cu aparatul din dotare
- familia sa isi pună alarma de la ceas pentru a-şi aminti să administreze insulina
copilului
 PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
Sistemul de îngrijire este parţial compensator.

44
 Sistemul de îngrijire acordat de asistentul medical de la cabinetul medicului de familie
din comunitate este parţial compensator şi constă în următoarele intervenţii:
- Să facă vizite periodice la domiciliu
- Să ia legătura cu familia pacientului pentru a-i implica în procesul de îngrijire.
o Sistemul compensator în plan educativ:
- se face educaţia pentru sănătate a pacientului şi aparţinătorilor
o Sistemul compensator în planul formării deprinderilor:
- Alimentaţie diversificată;
- Pregătirea alimentelor prin fierbere, coacere, înăbuşire;
- Mese fracţionate;
- Orar de somn corespunzător vârstei;
- Păstrarea igienei corporale şi a igienei locuinţei;
- I se va explica modul de folosire a aparatului de măsurat valoarea glicemiei;
- I se va explica orarul administrării insulinei;
- I se va sugera să pună alarmă pe ceasul deşteptător pentru a-şi administra insulina la
ore fixe;
- Se recomandă control lunar la medicul de familie;
 APLICAREA PLANULUI
Am efectuat vizite repetate la domiciliul pacientului pentru a acorda îngrijirile
necesare şi E.P.S. şi pentru a verifica dacă acesta şi-a însuşit un comportament sanogenetic,
dacă a înţeles recomandările făcute şi dacă le respectă.

TIPUL ACTIVITĂŢII/Vizită la domiciliu - 01-21.02.2021

Tipul de activitate/perioada Intervenţii
Vizită la domiciliu / Am mers împreună cu asistentul de la CMI la domiciliul
01.02.2021 pacientului unde am făcut cunoştinţă cu mama acestuia.
Am măsurat valoarea glicemiei, aceasta fiind 250 mg/dl.
Am inspectat starea de igienă a pacientului şi a locuinţei.
Am discutat cu acesta despre regimul său de viaţă şi
obiceiurile şi preferinţele sale.
Am adresat întrebări atât pacientului cât şi mamei
acestuia despre modul în care se tratează şi cunoştinţele
pe care le are despre boala sa şi tratament.
Am stabilit următoarea vizită la domiciliu pentru a o

45
 cunoaşte pe sora acestuia şi pentru a o implica în
procesul de îngrijire.
Vizită la domiciliu / M-am prezentat singur la domiciliul pacientului, vizita
10.02.2021 fiind anunţată de la cabinetul medicului de familie.
I-am cunoscut pe aparţinătorii pacientului şi am susţinut
în faţa acestora o prezentare despre diabetul zaharat,
regimul igieno-dietetic şi tratamentul cu insulină
Control la cabinetul medical / Medicul efectuează controlul clinic al pacientului şi
16.02.2021 recomandă câteva investigaţii de laborator.
Astfel: T.A. = 95/55 mmHg
A.V. = 85 b/min
R = 21 r/min
Val. Glicemie = 150 mg/dl
Medicul scrie bilet de trimitere pentru ca pacientul să
meargă la un laborator de analize pentru a i se recolta
sânge în vederea determinării Hemoglobinei glicozilate.
Cu ajutorul unei organizaţii nonguvernamentale pacientul
a obținut un aparat de măsurare a glicemiei pe care îl
foloseşte singur şi notează zilnic valorile obţinute într-un
carneţel propriu.
Respectă recomandările primite şi urmează cu stricteţe
tratamentul igieno-dietetic şi cu insulină.
Medicul efectuează controlul clinic al pacientului, i se
măsoară glicemia cu glucotest, aceasta având valoarea de
90 mg/dl.
Vizită la domiciliu / Prin cabinetul de diabetologie, pacientul a primit un
19.02.2021 aparat de măsurare a glicemiei pe care îl foloseşte singur
şi notează zilnic valorile obţinute într-un carneţel propriu.
Respectă recomandările primite şi urmează cu stricteţe
tratamentul igieno-dietetic şi cu insulină.
Medicul efectuează controlul clinic al pacientului, i se
măsoară glicemia cu glucotest, aceasta având valoarea de
90 mg/dl. T.A. = 100/60 mmHg.
Vizită la domiciliu / În urma discuţiilor cu pacientul aflu că acesta respectă în
21.02.2121 continuare regimul igieno-dietetic şi tratamentul

46
 medicamentos.
Are o alimentaţie echilibrată, a redus cantitatea de
dulciuri pe care o consumă.
Se odihneşte corespunzător 7-8 ore pe noapte.
Măsor funcţiile vitale şi valoarea glicemiei şi le
consemnez în carneţelul personal pentru ca la întoarcerea
la CMI să le pot nota în fişa pacientului.
T.A.: 90/55 mmHg, A.V.: 84 b/min, Val. glicemie: 87
mg/dl.
Îi comunic familiei că aceasta e ultima vizită pe care o
fac la domiciliul său deoarece stagiul clinic pe care l-am
efectuat la CMI s-a încheiat.
Îmi iau la revedere de la pacient şi de la mama acestuia,
mulţumind pentru colaborare

EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR
Cu sprijinul medicului de familie şi al asistentului medical din comunitate am
desfăşurat timp de o lună pe perioada stagiului clinic la cabinetul medicului de familie,
activitatea de îngrijire la domiciliu a pacientului S.B. cu diagnosticul Diabet Zaharat tip 1. În
această perioadă pacientul şi familia au colaborat foarte bine cu echipa de îngrijire, iar
rezultatele au fost mulţumitoare. Valorile glicemiei au fost ţinute sub control şi nu a mai fost
necesară internarea acestuia.
Este evidentă influența benefică a intervenţiilor aplicate şi a E.P.S. care au contribuit
la starea de bine a pacientului.

CAZ III - STUDIU DE CAZ NURSING (DUPĂ MODELUL DE

ADAPTARE CALLISTA ROY)

Prezentare de caz:
Pacient R.R.
Culegere de date:
l Copil de 3 ani, a fost adus în camera de gardă a spitalului de urgenţă.

47
 Pacientul R.R. prezenta dureri abdominale difuze, dispnee, grețuri, refuzul
alimentației, anorexie, poliurie, polidipsie, stare generală influențată.
l A fost internat în spital imediat cu diagnosticul medical de Diabet zaharat tip I la
debut, confirmat după două zile.
l Planul de îngrijire a fost întocmit pacientului în prima şi a doua zi de la internare.
Modelul fiziologic
Fiind o urgenţă, acţiunea s-a bazat pe toate comportamentele fiziologice.
l Copilul R.R. prezenta o stare de anxietate acută, dar organismul său caută să
compenseze pericolul adus de Diabetul Zaharat tip 1
l În observarea comportamentului copilului R.R. în ceea ce priveşte activitatea şi
repaosul sunt două aspecte negative:
1. în primul rând el era îngrijorat de starea sa de oboseală şi nesiguranţă
2. în al doilea rând respiraţia devenea din ce în ce mai scurtă, mai ales în timpul
expiraţiei.
Comportamentul adaptativ al pacientului a fost: pacientul a fost capabil să doarmă
nouă ore pe timp de noapte şi să aţipească în timpul zilei.
Nevoile nutriţionale şi eliminarea nu au creat probleme; a primit trei mese pe zi şi
două gustări conform regimului, a prezentat un scaun în fiecare dimineaţă fără probleme. Tot
timpul copilul R.R. şi-a exprimat părerea despre cele trei mese.
Pentru prevenirea efectelor adverse ale diabetului s-a făcut bilanţul hidric. S-a calculat
cantitatea de lichide pe 8h - inclusiv prin perfuzie - 1100ml şi eliminare 900 ml. Şi în acest
caz a fost un comportament adaptat la situaţie. Plămân fără raluri, edeme absente la
extremităţi. Din cauza insuficienței respiratorii şi pentru supravegherea circulaţiei, pacientul a
fost monitorizat. Extremităţile cu circulaţie normală, tegumentele calde, culoare normală,
uscate la atingere, puls periferic prezent bilateral, iar pulsul atrial, ventricular era de 58/min,
starea generală era bună. TA = 100/54 mmHg şi nu se mai plângea de dureri în piept. Pulsul
puternic, 66/min.
Modelul psihologic-adaptativ
a. Conceptul de sine
- Afectarea integrităţii corpului influenţează conceptul de sine şi, mai mult, este
important de realizat că orice boală metabolică poate influenţa imaginea de sine.
Părinţii şi sora au venit zilnic în vizită, mai rar a venit bunica maternă. Personalul
spune că pacientul R.R. nu prea vorbeşte despre afecţiunea sa.
b. Funcţia de rol

48
 - este legată de tratarea şi recuperarea pacientului deoarece noul său rol se leagă de
această recuperare.
- pacientul acceptă ca personalul să ia decizii pentru el împreună cu mama.
- evaluarea stării emoţionale arată că pacientul era îngrijorat despre prognostic şi
posibilitatea să rămână mult în spital.
c. Interdependența
- spitalizarea a fost cauza unor nevoi dependente.
- din a prima zi, a exprimat sentimentele sale despre alimente, medicamente,
tratamente. A urmat indicaţiile personalului medical şi a exprimat dorinţa de a pleca din
spital.
Comportamente adaptative independente
- sentimentul de satisfacţie asupra stării proprii (generale) - pacientul râde, este foarte
mulţumit de progresul său.
- pentru ca acţiunile de nursing să fie eficiente şi permanent adaptate este necesar să
se determine cauzele comportamentelor observate şi efectele reflectate în mediu,
evenimentele trăite anterior care au influenţat comportamentele respective.
Am orientat eforturile organismului pentru a reduce riscul de hipoglicemie.
Medicul a recomandat repaus absolut la pat, monitorizare atentă, administrarea
corectă şi la timp a insulinei, măsurarea glicemiei postprandial, asigurarea alimentaţiei şi
hidratarea corectă
- Ca factori reziduali: nu sunt cazuri de diabet în familie
Neliniştea era dată de absenţa permanentă a manei şi a prietenilor. Neagă activităţile
uzuale pe care trebuie să le facă deoarece consideră că nu poate la vârsta sa. În cameră era
singur.
A doua zi medicul refuză să estimeze data externării, fapt ce-i modifică
comportamentul. Din partea personalului a avut ajutor la baie, iar vizitele familiei s-au redus.
Copilul şi-a făcut singur toaleta zilnică, a făcut gimnastică. A fost ajutat să-şi măsoare
glicemia cu glucometru şi să-şi noteze în carneţelul propriu valorile.

49
 Diagnostice de nursing
Diagnostic I
Ø Starea generală a pacientului este alterată (demonstrată prin aspecte cum ar fi
dureri abdominale, vărsături alimentare, stare generală alterată).
Ø Scopul este axat pe supravegherea medicală şi nursing, prevenirea complicaţiilor.
Ø Intervenţii: asigurarea supravegherii atente (două zile după internare).
1. Personalul de nursing va urma şi îndeplini întocmai indicaţiile medicului:
• Măsurarea semnelor vitale şi vegetative la patru ore
• Notez în foaia de temperatură grafic valorile găsite: TA-100/56 mmHg, P-60b/min,
R-22 r/min, valoarea glicemiei 220 mg/dl
• Asigur igiena corporală
• Administrez medicaţia prescrisă: se montează CVP: Ser glucozat 10-20% 500ml,
tamponat cu insulină (1 u.i. la 2g glucoză Insulină Actrapid), KCl 7,4% 200ml
- supraveghez efectul medicaţiei asupra pacientului
2. Asigur un confort fizic maxim în timp ce el are indicaţiile de repaus absolut;
activităţile de poziţionare vor duce la păstrarea energiei fizice şi mentale vitale pacientului.

Diagnostic II:
- Stare de anxietate accentuată legată de necunoaşterea evoluţiei bolii.
Factorii care au influenţat aceste comportamente şi cunoştinţele insuficiente ale
pacientului asupra bolii au dus la această situaţie de adaptare greoaie la noua imagine de sine.
a. Scop: pe termen scurt
Pacientul să se simtă bine şi degajat faţă de personalul de îngrijire, în exprimarea
sentimentului de frică sau îndoială.
Intervenţii:
1. Personalul va crea (facilităţi) posibilităţi pacientului pentru o exprimare liberă în
timpul efectuării schimbării poziţiei său în timpul serii. Pacientul va fi încurajat să-şi exprime
sentimentele…. (să accepte să rămână în spital până se va face bine).
2. Personalul de îngrijire va accepta starea de anxietate a pacientului, va manifesta
empatie, respect şi putere de ascultare.
b. Scop: pe termen lung
Acceptarea şi reducerea stării de anxietate, de exemplu capacitatea pacientului de a
discuta cu alte persoane (mama, psihologul) despre starea lui.
Intervenţii (toată echipa)

50
 a. Personalul medical va discuta cu părinţii pacientului R.R. în particular despre starea
sa
b. Personalul medical va explica nevoile pacientului R.R. mamei şi o vor încuraja să
vorbească cu copilul despre starea prezentă de sănătate, despre noul ritm de viaţă, şi să-l ajute
să-şi ridice moralul.
c. Membrii echipei de îngrijire sunt într-o strânsă relaţie cu pacientul nu numai pentru
a accepta situaţia prezentă dar şi pentru nevoia de a comunica, de a-şi exterioriza emoţiile,
trăirile ori de câte ori este necesar.
Diagnostic nursing III:
Pentru un comportament adaptativ legat de performanţa funcţiei de rol şi a relaţiei de
interdependență. Presupuneri acceptabile privind rolul de bolnav în legătură cu echilibrul
comportamentelor interdependente.
Scop: De a menţine aceste comportamente adaptative.
Intervenţii (nursing)
- Asistentul medical va promova întărirea atât verbal cât şi nonverbal a
comportamentului de interdependență şi a funcţiei de rol.
- Asistentul supraveghează pacientul în timpul tratamentului cu insulină,
administrează medicația prescrisă: Mixtard 30 ora 19 - 6 U.I. s.c., Insulină Actrapid (ora 7 - 6
U.I. s.c., ora 13 - 6 U.I. s.c.)
- Personalul de îngrijire va continua să pună accent pe rolul cheie al pacientului prin
diferite metode de educaţie şi exemplificare pe înţelesul lui la această vârstă
- Personalul de îngrijire va continua să acţioneze asupra comportamentelor
dependente şi independente.

Diagnostic IV:
Posibile ameninţări ale funcţiilor vitale percepute senzorial şi motor.
Scop: Pacientul va demonstra o varietate de stimuli percepuţi senzorial şi afectiv.

Intervenţii:
- Planul de acţiune: varietate de acţiuni de rutină cu scopul de a schimba atmosfera, a
crea o ambianţă corespunzătoare împreună cu o companie plăcută, fără să se violeze limitele
pacientului (poate să citească, să aibă flori, cărţi, jocuri).
- Planul de îngrijire va pune accent în comunicarea cu pacientul pe anumite laturi
cheie ale educaţiei în legătură cu boala.

51
 Externarea sau evaluarea finală

Copil în vârstă de 3 ani, sex M, a prezentat debutul simptomatologiei insidios de

aproximativ 1 lună, cu poliurie, polidipsie, scădere în greutate.
În urmă cu o săptămână simptomatologia se accentuează, apar vărsături alimentare,
dureri abdominale. În spital se face tratament cu Insulină Actrapid și Mixtard, se
administrează antibiotic și se echilibrează hidroelectrolitic, cu evoluție bună.
Recomandări:
1. regim alimentar cu 150g HC (6 mese)
2. interzicerea efortului fizic intens
3. tratament eu Insulină Actrapid (ora 7 - 6 U.I. s.c., ora 13 - 6 U.I. s.c.) și cu Mixtard
30 ora 19 - 6 U.I. s.c.)
4. revine la control peste 2 săptămâni pentru reevaluare clinică și biologică

52
CONCLUZII

Boala este o reacție a organismului față de factori nocivi de materii. Restabilirea

completă a bolnavului nu poate fi concepută, decât prin îndepărtarea cauzelor care au
determinat-o, adică acelor cauze care se datorează mediului înconjurător.
Educaţia pentru sănătate în diabetul zaharat tip 1 la copil se referă la măsurile de
profilaxie: primară, secundară şi terţiară.
Asistentul medical va informa şi va educa copilul cu DIABET ZAHARAT TIP 1 să
respecte următoarele:
- Să aibă un regim alimentar echilibrat şi complet, bogat în carne de pasăre, pește, în
verdeţuri, ouă, lactate, fructe;
- Să evite consumul de prăjeli, rântaşuri, salamuri, afumături;
- Să evite administrarea de medicamente în surplus;
- Să evite stresul şi factorii dăunători sistemului nervos;
- Să aibă 3 mese principale pe zi completate la nevoie cu 2 gustări (fructe, iaurt
degresat)
- Renunţarea la dulciuri şi mâncare fast-food
- Consumul de 2 l de lichide pe zi
Plimbări în aer liber impreuna cu familia timp de 30 min de 2-3 ori pe zi (mers,
alergat, urcatul scărilor, înot, aerobic)
- Evitarea consumului de băuturi carbogazoase
- Respectarea regulilor celor 3 de 8 (8 ore de activitate, 8 ore de odihnă, 8 ore de
somn)

53
 BIBLIOGRAFIE

Anton I. – Elemente de nursing clinic, Editura Junimea, 2003;

1. Baltă G. A. – Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor - Ed. Didactică şi Pedagogică
Bucureşti, 2011;
2. Beuran M. – Ghid de manevre medicale şi colaborare medic-asistentă, Editura Scripta,
1999;
3. Bordea E. – Dietetica diabeticului, Editura România Press, 2008;
4. Borundel Corneliu – Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, 2003;
5. Bruckner I. – Manual de medicină internă, Vol. II, Editura Universităţii, 2002;
6. Chiriac D. D. – Alimentaţia bolnavilor de diabet, Editura Naţional, 2008;
7. Creff A. – Manual de dietetică în practica medicală curentă, Editura Polirom, 2010;
8. Darnaud J. – Diabetul, Editura Corint, 2003;
9. Harisson – Principii de medicină internă, Ed. Teora, 2001;
10. Hâncu N., Vereşiu, I.A. – Diabet zaharat,  nutriţie, boli metabolice, Editura Naţional,
1999;
11. Holford P. – Cartea nutriţiei optime, Editura ALL, 2007;
12. Ionescu – Târgoviște C. – Tratat de diabet Paulescu, Editura Academiei Române, 2004;
13. Kristell K.H. – Îngrijirea bolnavului, Editura All, 2007;
14. Mincu Iulian – Tratat de medicină internă - boli de metabolism şi nutriţie, Editura
Medicală, Bucureşti, 2---;
15. Mincu I., Mogoș V.T. – Bazele practice ale nutriţiei omului bolnav, Edit. Coresi,
Bucureşti, 2007;
16. Mogoș V. – Alimentaţia în bolile de nutriţie şi metabolism, Edit. Didactică şi Pedagogică,
1997;
17. Mogoș G. – Mică enciclopedie de boli interne, Educaţia Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1988;
18. Mozeș C. – Tehnica îngrijiri bolnavului, Editura Medicală, 1999;
19. Popa R. A. – Complicaţiile cronice ale diabetului zaharat, Editura FarmaMedia, 2008;
20. Ravage B. – Ghidul indicelui glicemic, Editura ALL, 2009;
21. Titircă L. – Urgenţe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2003;
22. Titircă L. – Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii medicali,
Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2002;

54
23. Titircă L. – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura Viaţa
Medicală Românească, Bucureşti, 2009;
24. Titircă L. – Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2000;

55