1

„FUNDATIA ECOLOGICA GREEN”

ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ
F.E.G. BRASOV

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU HIPERTENSIUNE ARTERIALA

ELEV:
ISLAI A. GABRIELA
AMG II C

BRASOV
2020

1
 2

 PRIMA PAGINA__________________________________________ 1
 CUPRINS______________________________________________ 2
 CAP. I APARATULUI CARDIO-VASCULAR________________ 4
 1.1 INIMA ______________________________________________ 4
1.2. FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIO-VASCULAR_______ 9
1.3. REGLAREA NERVOASĂ A CIRCULAŢIEI SANGVINE_____ 11
 CAP. II BOALA HIPERTENSIVĂ ________________________ 11
 2.1. HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ ESENŢIAALA__________ 13
 2.2. ETIOPATOGENIE __________________________________ 14
 2.3 SIMPTOMATOLOGIE _______________________________ 15
 CAP. III TABLOU CLINIC _____________________________ 18
 3.1.CLASIFICAREA HTA _______________________________ 18
 CAP. IV INVESTIGATII ____________________________________ 19
4.1 PROBE CLINICE ________________________________________ 19
4.2. ALTE PROBE __________________________________________ 20
 CAP. V DIAGNOSTIC______________________________________ 21
5.1 DIAGNOSTICUL POZITIV____________________________________ 21
5.2 DIAGNOSTIC DIFERENTIAL _________________________________ 21
 CAP. VI EVOLUŢIE ŞI COMPLICAŢII________________________ 21
 CAP. VII TRATAMENT ______________________________________ 22
7.1 TRATAMENTUL PREVENTIV ______________________________ 24
7.2 TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC________________________ 25
7.3 TRATAMENTUL MEDICAMENTOS_________________________ 25
7.4 TRATAMENTUL URGENŢELOR HIPERTENSIVE________________ 27
 CAP. VIII ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL______________________ 29
 CAP. IX PLANURI DE ÎNGRIJIRE ALE PACIENŢILOR ŞI
TEHNICI DE LUCRU _____________________________________________ 30
 CAZUL I ____________________________________________ 30
2
 3

 CAZUL II ___________________________________________ 37
 BIBLIOGRAFIE ___________________________________________ 50

MOTTO: Prevenirea bolii este cheia sanatatii.

3
 4

CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI

CARDIO-VASCULAR

1.1 Inima

Inima, organul central al aparatului cardiovascular, este situată în mediastin – între cei
doi plămâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în jos, la stânga şi
înainte. Astfel, 1/3 din inimă este situată la dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al
corpului. Greutatea inimii este de 250-300 g. Prezintă o faţă convexă, sternocostală, şi o faţă
plană, diafragmatică.
Cele două feţe se unesc printr-o margine mai ascuţită, marginea dreaptă. Marginea
stângă, rotunjită, vine în raport cu plămânul stâng. Baza inimii este situată posterior şi la dreapta,
aici găsindu-se vasele mari ale inimii. La baza inimii se află atriile, iar spre vârf, ventriculele.
Pe suprafaţa inimii se găsesc o serie de şanţuri: două interventriculare şi două
atrioventriculare, numite şi şanţuri coronare, între atrii şi ventricule.

Cavităţile inimii
Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereţii mai subţiri şi
prezintă câte o prelungire, numite urechiuşe. La nivelul atriului drept se găsesc orificiul venei
cave superioare, orificiul venei cave inferioare, orificiul sinusului coronar, orificiul urechiuşei
drepte şi orificiul atrioventricular drept, prevăzut cu valva tricuspidă. La nivelul atriului stâng
4
 5

sunt patru orificii de deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de deschidere al urechiuşei
stângi şi orificiul atrioventricular prevăzut cu valva bicuspidă (mitrală). Cele două atrii sunt
separate prin septul interatrial.
Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul atrioventricular.
Pereţii lor nu sunt netezi, ci prezintă, pe faţa internă, trabecule. La baza ventriculilor se află
orificiile atrioventriculare — drept şi stâng —, fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară şi
orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept, cu trunchiul
pulmonar. Fiecare orificiu arterial este prevăzut cu trei valvule semilunare sau sigmoide, care au
aspect de cuib de rândunică. Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular.

Arborele vascular

Arborele vascular este format din artere, vase prin care sâgele circulă dinspre inimă spre
ţesuturi şi organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la nivelul cărora se fac schimburile între
sânge şi diferitele ţesuturi, şi vene, prin care sângele este readus la inimă.
Arterele şi venele au în structura pereţilor lor trei tunici suprapuse, care, de la exterior
spre interior, sunt: adventicea, media şi intima. Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie,
cele mai mici fiind arteriolele (în
unele cazuri, metarteriolele), care
se continuă cu capilarele.
Structura arterelor şi venelor
Tunica externă –
adventicea este formată din ţesut
conjunctiv, cu fibre de colagen şi
elastice. În structura adventicei
arterelor, ca şi la vene, există
vase mici de sânge care hrănesc
peretele vascular şi care pătrund
în tunica medie. în adventice se
găsesc şi fibre nervoase
vegetative, cu rol vasomotor.
Tunica medie are structură
diferită, în funcţie de calibrul
arterelor. La arterele mari, numite
artere de tip elastic, media este formată din lame elastice cu dispoziţie concentrică, rare fibre
musculare netede şi ţesut conjunctiv. în arterele mijlocii şi mici, numite artere de tip muscular,
media este groasă şi conţine numeroase fibre musculare netede, printre care sunt dispersate fibre
colagene şi elastice.
Tunica internă, intima, este alcătuită dintr-un rând de celule endoteliale turtite, aşezate pe
o membrană bazală. Intima se continuă cu endocardul ventriculilor.
Peretele venelor, al căror calibru creşte de la periferie spre intimă, are in structura sa
aceleaşi trei tunici ca şi la artere, cu câteva deosebiri. în venele situate sub nivelul cordului, unde
sângele circulă în sens opus gravitaţiei, endoteliul acoperă din loc in loc valvule în formă de cuib
de rândunică, ce au rolul de a fragmenta şi direcţiona coloana de sânge.
5
 6

Structura capilarelor
Sunt vase de calibru mic, răspândite în toate ţesuturile şi organele. În structura lor, se
disting, la exterior, un strat format din ţesut conjunctiv cu fibre colagene şi de reticulină, în care
se găsesc şi fibre nervoase vegetative, iar la interior, un endoteliu format dintr-un singur strat de
celule turtite, aşezate pe membrana bazală.
În ficat şi în glandele endocrine există capilare de tip special, numite sinusoide; ele au
calibru mai mare, peretele întrerupt din loc în loc, ceea ce favorizează schimburile, şi un lumen
neregulat, prezentând dilatări şi strâmtorări.

Marea şi mica circulaţie

În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulaţie: circulaţia mare —
sistemică, şi circulaţia mică — pulmonară.
Circulaţia mică
Circulaţia pulmonară începe în ventriculul drept, prin trunchiul arterei pulmonare, care
transportă spre plămân sânge cu CO2.
Trunchiul pulmonar se împarte în cele două artere pulmonare, care duc sângele cu CO2
spre reţeaua capilară din jurul alveolelor, unde îl cedează alveolelor care-l elimină prin expiraţie.
Sângele cu O2 este colectat de venele pulmonare, câte două pentru fiecare plămân. Cele patru
vene pulmonare sfârşesc în atriul stâng.
Circulaţia mare
Circulaţia sistemică începe în ventriculul stâng, prin artera aortă care transportă sângele
cu O2 şi substanţe nutritive spre ţesuturi şi organe. De la nivelul acestora, sângele încărcat cu
CO2 este preluat de cele două vene cave care îl duc în atriul drept.

Sistemul aortic
Este format din artera aortă şi din ramurile ei, care irigă toate ţesuturile şi organele
corpului omenesc.
Sistemul aortic începe din ventriculul stâng cu aorta ascendentă, din care se desprind cele
două artere coronare. După ce urcă 5-6 cm, se curbează şi formează arcul aortic, care se continuă
cu aorta descendentă, subîmpărţită în toracală şi abdominală. Terminal, aorta abdominală se
bifurcă în arterele iliace comune, stângă şi dreaptă.
Ramurile arcului aortic
Dinspre dreapta spre stânga, din arc se desprind trunchiul brahiocefalic, artera carotidă
comună stângă şi artera subclaviculară stângă. Trunchiul brahiocefalic se împarte apoi în artera
carotidă comună dreaptă şi artera subclaviculară dreaptă. Ambele artere carotide comune, stângă
şi dreaptă, urcă la nivelul gâtului până în dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se
bifurcă în artera carotidă externă şi internă. La acest nivel există o mică dilataţie, sinusul carotic
(carotidian), bogată în receptori.
Artera carotidă externă irigă gâtul, regiunile occipitală şi temporală şi viscerele feţei.
Artera carotidă internă pătrunde în craniu, irigând creierul şi ochiul. Arterele subclaviculare
ajung de la originea lor până în axilă, unde iau numele de artere axilare. Din arterele
subclaviculare se desprind: artera vertebrală, care intră în craniu prin gaura occipitală, unde se
6
 7

uneşte cu opusa, participând la vascularizaţia encefalului, şi artera toracică internă, din care iau
naştere arterele intercostale anterioare.
Artera axilară vascularizează atât pereţii axilei, cât şi peretele anterolateral al toracelui şi
se continuă cu artera brahială care vascularizează braţul. La plica cotului, artera brahială dă
naştere la arterele radială şi ulnară, care vascularizează antebraţul. La mănă se formează arcadele
palmare, din care se desprind arterele digitale.

Ramurile aortei descendente

Aorta descendentă toracică dă ramuri parietale şi viscerale. Ramurile viscerale sunt
arterele bronşice, pericardice şi esofagiene.
Aorta descendentă abdominală dă şi ea ramuri parietale şi viscerale. Ramurile viscerale sunt:
trunchiul celiac, artera mezenterică superioară, arterele suprarenale — stângă şi dreaptă —,
arterele renale — stângă şi dreaptă —, arterele testiculare, respectiv ovariene — stângă şi
dreaptă —, şi artera mezenterică inferioară. Trunchiul celiac se împarte în trei ramuri —
splenică, gastrică stângă şi hepatică — şi vascularizează stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul
şi splina. Artera mezenterică superioară vascularizează jejuno-ileonul, cecul, colonul ascendent
şi partea dreaptă a colonului transvers. Artera mezenterică inferioară vascularizează partea
stângă a colonului transvers, colonul descendent, sigmoidul şi partea superioară a rectului.

Ramurile terminale ale aortei

Arterele iliace comune — stângă şi dreaptă —, ajunse la articulaţia sacro-iliacă, se împart
fiecare în artere iliace externă şi internă.
Artera iliacă externă iese din bazin şi ajunge pe faţa anterioară a coapsei, devenind arteră
femurală, care irigă coapsa. Se continuă cu artera poplitee, care se află în fosa poplitee (faţa
posterioară a genunchiu-lui). Ea se împarte în două artere tibiale: 1. artera tibială anterioară irigă
faţa anterioară a gambei şi laba piciorului şi se termină prin artera dorsală a piciorului, din care
se desprind arterele digitale dorsale; 2. artera tibială posterioară irigă faţa posterioară a gambei
şi, ajunsă în regiunea plantară, se împarte în cele două artere plantare, internă şi externă, din care
se desprind arterele digitale plantare.
Artera iliacă internă are ramuri parietale pentru pereţii bazinului şi ramuri viscerale
pentru organele din bazin (vezică urinară, ultima porţiune a rectului) şi organele genitale — uter,
vagin, vulvă, prostată, penis.
Sistemul venos
Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de două vene mari: vena cavă
superioară şi vena cavă inferioară.
Vena cavă superioară. Strânge sângele venos de la creier, cap, gât, prin venele jugulare
interne, de la membrele superioare, prin venele subclaviculare, şi de la torace (spaţiile
intercostale, esofag, bronhii, pericard şi diafragm), prin sistemul azygos.
De fiecare parte, prin unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculară, iau naştere
venele brahiocefalice stângă şi dreaptă, iar prin fuzionarea acestora se formează vena cavă
superioară.
Vena subclaviculară continuă vena axilară care strânge sângele venos de la nivelul
membrelor superioare. Sângele venos al membrelor superioare este colectat de două sisteme
venoase, unul profund şi unul superficial.
7
 8

Venele profunde poartă aceeaşi denumire cu arte-rele care le însoţesc.

Venele superficiale, subcutanate, se găsesc imediat sub piele şi se pot vedea cu ochiul
liber prin transparenţă, datorită coloraţiei albastre. Ele nu însoţesc arterele şi se varsă în venele
profunde. La nivelul lor se fac injecţii venoase.
Vena cava inferioară. Adună sângele venos de la membrele inferioare, de la pereţii şi
viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la peretele posterior
al abdomenului (venele lombare), cât şi de la ficat (venele hepatice). Vena cavă inferioară se
formează prin unirea venei iliace comune stângi cu cea dreaptă. La rândul ei, fiecare venă iliacă
comună este formată prin unirea venei iliace externe cu vena iliacă internă. Vena iliacă internă
colectează sângele de la pereţii şi viscerele din bazin.
Vena iliacă externă continuă vena femurală care strânge sângele venos de la nivelul
membrului inferior. Ca şi la membrul superior, se disting vene superficiale şi vene profunde (cu
aceleaşi caracteristici).
Vena cavă inferioară urcă la dreapta coloanei vertebrale, străbate diafragma şi se termină
în atriul drept.
0 venă aparte a marii circulaţii este vena portă, care transportă spre ficat sânge încărcat cu
substanţe nutritive rezultate în urma absorbţiei intestinale. Ea se formează din unirea a trei vene:
mezenterică superioară, mezenterică inferioară şi splenică.

1.2. Fiziologia aparatului cardio-vascular

Aparatul cardiovascular asigură circulaţia sângelui şi a limfei în organism. Prin aceasta se

îndeplinesc două funcţii majore:
1. distribuirea substanţelor nutritive şi a oxigenului tuturor celulelor din organism;
2. colectarea produşilor tisulari de catabolism pentru a fi excretaţi. Forţa motrice a
acestui sistem este inima, în timp ce arterele reprezintă conductele de distribuţie, venele,
rezervoarele de sânge, asigurând întoarcerea acestuia la inimă, iar microcirculaţia (arteriole,
metarteriole, capilare, venule), teritoriul vascular la nivelul căruia au loc schimburile de
substanţe şi gaze.
Fiziologia circulaţiei sângelui
Cu studiul circulaţiei sângelui se ocupă hemodinamica. Sângele se deplasează în circuit
închis şi într-un singur sens. Deoarece mica şi marea circulaţie sunt dispuse în serie, volumul de
sânge pompat de ventriculul stâng, într-un minut, în marea circulaţie, este egal cu cel pompat de
ventriculul drept în mica circulaţie.
Circulaţia arterială
Arterele sunt vase prin care sângele iese din inimă şi au următoarele proprietăţi
funcţionale:
Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lăsa destinse când creşte presiunea
sângelui şi de a reveni la calibrul iniţial când presiunea a scăzut la valori mai mici. În timpul
sistolei ventriculare, în artere este pompat un volum de 75 ml de sânge peste cel conţinut in
aceste vase. Datorită elasticităţii, unda de şoc sistolică este amortizată. Are loc înmagazinarea
unei părţi a energiei sistolice sub formă de energie elastică a pereţilor arteriali. Această energie
este retro-cedată coloanei de sânge, în timpul diastolei. Prin aceste variaţii pasive ale calibrului

8
 9

vaselor mari, se pro-duce transformarea ejecţiei sacadate a sângelui din inimă în curgere
continuă a acestuia prin artere.
Contractilitatea este proprietatea vaselor de a-şi modifica marcat diametrul lumenului
prin contractarea / relaxarea muşchilor netezi din peretele lor. Acest fapt permite un control fin
al distribuţiei debitului cardiac către diferite organe şi ţesuturi. Tonusul musculaturii netede
depinde de activitatea nervilor simpatici, de presiunea arterială, de concentraţia locală a unor
metaboliţi şi de activitatea unor mediatori.
Suprafaţa totală de secţiune a arborelui circulator creşte semnificativ pe măsură ce
avansăm spre periferie. Viteza de curgere va fi invers proporţională cu suprafaţa de secţiune.
Circulaţia sângelui prin artere se apreciază măsurând presiunea arterială, debitul sangvin
şi rezistenţa la curgere a sângelui (rezistenţa periferică).
Presiunea arterială - sângele circulă în vase sub o anumită presiune, care depăşeşte
presiunea atmosferică cu 120 mm Hg în timpul sistolei ventriculare stângi (presiune arterială
maximă sau sistolică) şi cu 80 mmHg în timpul diastolei (presiune arterială minimă sau
diastolică). În practica medicală curentă, la om, presiunea sângelui se apreciază indirect, prin
măsurarea tensiunii arteriale. Aceasta se determină măsurând contrapresiunea necesară a fi
aplicată la exteriorul arterei, pentru a egala presiunea sângelui din interior.
Factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt:
 Debitul cardiac. Presiunea arterială variază proporţional cu acesta.
 Rezistenta periferică reprezintă totalitatea factorilor care se opun curgerii sângelui prin
vase. Este invers proporţională cu puterea a 4-a a razei vasului şi direct proporţională cu
vâscozitatea sângelui şi lungimea vasului. Cea mai mare rezistenţă se întâlneşte la nivelul
arteriolelor. Cu cât vasul este mai îngust şi mai lung, cu atât rezistenţa pe care o opune
curgerii sângelui este mai mare.
 Volumul sanguin (volemia) variază concordant cu variaţia lichidelor extracelulare (LEC).
în scăderi ale volumului LEC, scade şi volemia şi se produce o diminuare a presiunii
arteriale (hipotensiune); în creşteri ale LEC, creşte volemia şi se produce o creştere a
presiunii arteriale (hipertensiune).
 Elasticitatea contribuie la amortizarea tensiunii arteriale în sistolă şi la menţinerea ei în
diastolă. Scade cu vârsta.
Între debitul circulant, presiunea sângelui şi rezistenţa la curgere există relaţii matematice.
Debitul este direct proporţional cu presiunea şi invers proporţional cu rezistenţa: D = P/R.
Viteza sângelui în artere, ca şi presiunea, scade pe măsură ce ne depărtăm de inimă. în aortă
viteza este de 500 mm/s, iar în capilare, de 0,5 mm/s, deci de o mie de ori mai redusă. Aceasta se
datorează creşterii suprafeţei de secţiune a teritoriului capilar de o mie de ori faţă de cea a aortei.

1.3. Reglarea nervoasă a circulaţiei sangvine

9
 10

Sistemul nervos afectează în special funcţiile globale, ca, de exemplu, redistribuţia

sangvină în diverse teritorii ale organismului, creşterea activităţii pompei cardiace, şi asigură în
special controlul rapid al presiunii arteriale. Sistemul nervos controlează circulaţia exclusiv prin
intermediul sistemului nervos vegetativ, mai ales prin sistemul nervos simpatic; sistemul nervos
parasimpatic este important în reglarea funcţiilor cordului.
Nervii simpatici conţin un număr foarte mare de fibre vasoconstrictoare şi doar puţine
fibre vasodilatatoare. Fibrele vasoconstrictoare sunt distribuite tuturor segmentelor aparatului
circulator, găsindu-se în număr mai mare în unele ţesuturi (rinichi, intestin, splină şi piele).
În substanţa reticulată bulbară şi în treimea inferioară a punţii, bilateral, se află centrul
vasomotor. Acest centru transmite impulsuri eferente prin măduva spinării şi, de aici, prin fibre
simpatice vasoconstrictoare, la aproape toate vasele sangvine, care prezintă o zonă
vasoconstrictoare şi o zonă vasodilatatoare.

CAPITOLUL II
BOALA HIPERTENSIVĂ

Definitie: hipertensiunea arterială e un sindrom caracterizat prin creşterea presiunii

sistolice şi a celei diastolice peste valorile normale. Dupa O.M.S. se consideră valori normale
pentru presiunea maximă 140 -160 mm Hg, interpretate în raport cu vârsta, sexul şi greutatea, iar
pentru minimă 90 - 95 mm Hg.

10
 11

Clasificare: în functie de etiologie se deosebesc:

Hipertensiunea arterială esenţială, în care nu se poate evidenţia o cauză organică şi
hipertensiunea arterială secundară sau simptomatică, în care este dovedită cauza. Se deosebesc
hipertensiuni secundare renale, endocrine, neurogene şi cardiovasculare.
în funcţie de evoluţie se acceptă astăzi clasificarea propusă de O.M.S.:
 stadiul I , caracterizat prin depăşirea valorilor normale de 140 -160/90 - 95 mm Hg;
 stadiul al II-lea, caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculară. Hipertrofia
ventriculului stang poate fi constatată clinic, prin electrocardiografie, radiologie şi prin
examenul fundului de ochi (angiopatie hipertensivă);
 stadiul al IlI-lea, caracterizat prin apariţia complicaţiilor cardiace, coronariene, cerebrale
şi renale.
Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai raspandite boli. Presiunea arterială poate
creste fie prin marirea debitului, fie prin creşterea rezistentei. Cele mai multe hipertensiuni au la
baza creşterea rezistentei periferice (hipertensiunea esenţială, renala etc). Initial, procesul este
functional - vasoconstrictie - ulterior apar leziuni organice care permanentizeaza hipertensiunea
arterială. În ceea ce priveste factorii care realizeaza vasoconstrictia arterială, se acordă un rol
important sistemului nervos central, sistemului hipofizo-suprarenal şi hiperreactivitatii vasculare.
În evoluţia hipertensiunii arteriale, după mai mulţi ani de evoluţie apar leziuni organice de
ateroscleroză, care agravează tulburările.

11
 12

Hipertensiuni arteriale simptomatice:

De cauza renala. Din acest grup fac parte hipertensiunile reno-vasculare [anomalii
congenitale ale vaselor renale (stenoze, anevrisme), tromboze, embolii], hipertensiunile din
bolile parenchimului renal (glomerulonefrita acută şi cronică, leziunile renale din diabet,
pielonefritele etc). În apariţia hipertensiunii renale, rolul principal este detinut de o enzimă care
ia naştere în rinichiul ischemic (cu circulaţia insuficientă) şi care se numeste renină. Aceasta se
transforma în sânge într-o substanţă hipertensivă numita angiotensină. E importantă precizarea
etiologiei renale, deoarece unele forme sunt susceptibile de intervenţie chirurgicală
(hipertensiunea reno-vasculara, unele pielonefrite). Tratamentul se adreseaza atât bolii de bază,
cât şi hipertensiunii arteriale.
De cauza endocrina. Din acest grup fac parte:
- feocromocitomul - o tumoare localizată în medulara glandei suprarenale, caracterizată
prin crize paroxistice de hipertensiune, datorate descărcării în circulaţie de catecolamine
(adrenalina şi noradrenalina); Tratamentul este chirurgical;
- hiperaldosteronismul primar (adenom corticosuprarenal cu secreţie excesivă de
aldosteron);
- sindrom Cushing, datorat unei tumori corticosuprarenale sau hipofizare care se
caracterizează prin hipertensiune, obezitate, vergeturi, hirsutism şi creşterea eliminarii
urinare a 17-cetosteroizilor; Tratamentul este chirurgical;
- hipertensiuni endocrine mai apar in hipertiroidism şi în cursul sarcinii; în cursul primei
sarcini poate apărea o hipertensiune reversibilă, recidivând eventual cu fiecare nouă
sarcină; alteori, graviditatea agravează o hipertensiune arterială preexistenta, de altă
natură.
De cauza cardiovasculara. Bolile însoţite de hipertensiune arterială sunt: coarctaţia
aortică, blocul complet, insuficienţa aortică şi ateroscleroza.
12
 13

2.1. Hipertensiunea arterială esenţială

- prin care se înţelege orice sindrom clinic hipertensiv, în care valorile presiunii arteriale
sunt crescute, în absenţa unei cause organice. Se mai numeşte şi boala hipertensivă. Este cea mai
frecventă, reprezentând 80 - 90% din totalul hipertensiunilor, şi apare de obicei după 30 de ani,
cu un maximum de frecventa între 40 şi 50 de ani. Incidenţa este mai mare la femeie, dar
formele mai grave apar la barbaţi. Menopauza şi obezitatea sunt factori favorizanţi, la fel ca şi
viaţa încordată, stresantă şi ereditatea. Ereditatea ar juca un rol foarte important, afecţiunea
întalnindu-se în proporţie de 20 - 80% (după diferite statistici) în antecedentele familiale ale
bolnavilor. Ceea ce se transmite ar consta într-o tulburare a metabolismului catecolaminelor
(adrenalina şi noradrenalina), care ar sta la baza vasoconstricţiei arteriale. Se pare că şi
alimentaţia bogata în sare ar juca un rol.

2.2. Etiopatogenie

1) Ereditatea
- afecţiunea se întâlneşte în proporţie de 20 – 80 % în antecedentele familiale ale
bolnavilor;

13
 14

- factorul genetic explică existenţa familiilor de hipertensivi; la rudele de gradul I

se consideră că atunci când:
▪ unul din părinţi este hipertensiv descendenţii fac boala în procentaj de 50 %;
▪ ambii părinţi sunt hipertensivi, descendenţii fac boala în procentaj de 70 %.

2) Factori Ai Sistemului Nervos

Intervin prin condiţionarea reactivităţii organismului la stimuli din mediul extern:
- încordările psiho-emoţionale mici, dar permanente sau puternice;
- profesiunile generatoare de astfel de stări;
-oboseală psiho-fizică: ca urmare a unei activităţi iraţionale şi odihnă insuficientă
determină o stare de neadaptare a organismului la incitaţiile mediului extern;
- stresul psiho-social: incidenţa HTA ESENŢIALĂ este mai crescută:
▪ la subiecţii expuşi stresului;
▪ în mediul urban faţă de cel rural, prin descărcarea de catecolamine.
3) Aportul Crescut De Sare
- TA creşte mai frecvent şi la o vârstă mai tânără a căror ingestie de NaCl
depăşeşte 20 g/zi datorită anumitor obiceiuri culinare;
- nivelul TA este scăzut la populaţia care consumă sare sub 5 g/zi;
Aportul crescut de sare determină scăderea activităţii receptorilor alfa-adrenergici
vasculari, a căror stimulare (în condiţii normale) determină TA şi produc o inhibiţie reflexă a
impulsului simpatic.

4) Supraalimentaţia
Regimurile hipercalorice favorizează obezitatea exogenă care frecvent se însoţeşte
de HTA, datorită creşterii rezistenţei periferice prin patul vascular suplimentar din ţesutul
adipos.
5) Factori Medicamentoşi
Consumul cronic al anumitor medicamente:
- anticoncepţionale orale;
- corticosteroizi;
- antiinflamatorii nesteroide determină o creştere proporţională a cazurilor de
HTA.
6) Factori Endocrini
- intră în discuţie întrucât se constată frecvent hipertensiunea instalată la
menopauză;
- de asemenea, se cunoaşte rolul unor hormoni elaboraţi de glanda supra-renală,
între care amintim: cotecolaminele (substanţe adrenalinice) cu rol vasoconstrictor.
7) Factori Infecţioşi
Cercetări numeroase au subliniat că, după unele infecţii, se instalează HTA (s-a
evidenţiat HTA după angine streptococcice).
8) HTA De Sarcină
HTA din timpul sarcinii:
- afectează aproximativ 3 % din femeile gravide;
14
 15

- constituie o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate cardio-vasculară;

- femeile cu HTA ESENŢIALĂ au un risc crescut de mortalitate perinatală, la fel ca şi
produsul de concepţie;
- riscul maxim îl au pacientele cu TA diastolică mai mare de 109 mm Hg cărora de altfel,
sarcina le este contraindicată;
- HTA apare după a 24 – a săptămână de evoluţie a sarcinii;
- e însoţită adesea de edem şi proteimeie (obişnuit sub 2,5 g/zi);
- dispare complet postpartum, dar cu repetare la noi sarcini.

2.3.Simptomatologie

Exceptând cazurile cu evoluţie asimptomatică acuzele bolnavilor hipertensivi constau

din:
 cefalee occipitală (fronto-parietală):
- proporţională cu valori tensionale;
- cu caracter pulsatil;
- cu caracter matinal;
- cedează peste zi sau la antinevralgice;
- însoţită sau precedată de tulburări vizuale sau digestive;
- bolnavii relatează că cefaleea este favorizată de: ingestia de alcool, suprasolicitarea
intelectuală
 ameţeli:
- de intensitate variabilă;
- în legătură mai ales cu schimbarea bruscă a poziţiei: trecerea de la cito la orto-statism.
 tulburări vizuale:
- puncte negre sau luminoase în câmpul vizual;
- “muşte zburătoare”;
- vedere înceţoşată;
- diplopie;
- globi strălucitori;
- cecitate trecătoare (uneori).
 tulburări auditive:
- pocnituri;
- senzaţie de ploaie;
 tulburări cardiace:
 dispneea este dificultatea de a respira şi se caracterizează prin sete de aer şi senzaţie de
sufocare.
Apare de obicei în insuficienţa cardiacă stângă care este provocată de HTA: incapacitatea
inimii stângi de a evacua întreaga cantitate de sânge primită de la inima dreaptă; drept consecinţă
apare staza în circulaţia pulmonară, fenomen care măreşte efortul respirator şi duce la apariţia
dispneei.
Dispneea cardiacă se caracterizează prin respiraţii frecvente (polipnee) şi superficiale.

15
 16

La început, insuficienţa cardiacă stângă se manifestă sub formă de dispnee de efort; o

varietate de dispnee de efort este dispneea vesperală, care se accentuează spre seară.
Cu timpul dispneea apare şi în repaus, mai exact în decubit, purtând denumirea de
ortopnee sau dispnee de decubit.
Dispneea paroxistică (sau astmul cardiac) este o formă de dispnee care apare în accese şi
survine de obicei noaptea, la câteva ore după culcare, brusc, cu senzaţia de sufocare, tuse şi
nelinişte.
O formă specială de dispnee este respiraţia CHEYNE-STOKES: caracterizată prin
alternanţe de apnee (10 - 12") şi polipnee.
- durerea precordială;
- palpitaţiile: sunt bătăi ale inimii resimţite la bolnav ca senzaţii neplăcute,
supărătoare, sub forma unor lovituri repetate în regiunea precordială.
Dacă un bolnav acuză palpitaţii, trebuie precizată natura lor: dacă apar izolat sau
în accese, dacă durează puţin sau un timp mai îndelungat, dacă sunt regulate sau neregulate :
 anxietate;
 insomnii;
 iritabilitate;
 vîjâieli în urechi;
 oboseală fizică şi intelectuală;
Simptome funcţionale:
- oboseala la mers: cârcei şi mai ales parestezii fie cu caracter de:
▪ arsură sau amorţeală;
▪ frig sau hiperestezie.
- claudicaţie intermitentă
▪ este durerea care apare la efort, în special la mers;
▪ calmată prin repaus;
▪ cu sediul în gambă, excepţional deasupra genunchiului;
▪ are caracter de crampă.

Modificările fundamentale locale care stau la baza hipertensiunii sunt vasoconstricţia

arterială şi creşterea conţinutului peretelui arteriolar în apă şi sare. Mai târziu apar leziuni
organice şi ateroscleroza, care grabesc evoluţia şi întunecă prognosticul prin complicaţii.

16
 17

CAPITOLUL III
17
 18

TABLOU CLINIC

3.1 CLASIFICAREA HTA

Clasic, se deosebesc trei stadii:

Stadiul prehipertensiv poate fi afirmat pe baza ascendenţei ereditare hipertensive,
apariţiei unor puseuri tensionale trecătoare şi a unor teste care stabilesc creşterea anormala a
presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel mai cunoscut este testul presor la rece, care este
pozitiv când, introducând mâna în apă la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm Hg.
Stadiul de hipertensiune intermitentă, caracterizat prin perioade de hipertensiune, fără
alte semne clinice, alternând cu perioade normale.
Stadiul de hipertensiune permanentă: în peste 90% din cazuri, hipertensiunea arterială
este depistată în acest stadiu.
Dupa manifestari se deosebesc:
Forma benignă, care evoluează progresiv şi se caracterizează prin:
- semne care apar la examenul arterelor, artere sinuoase şi rigide, puls bine batut;
- semne de fragilitate capilară; diverse manifestări hemoragice (epistaxis, metroragii,
uneori hematemeze, hemoragii retiniene etc);
- semne cerebrale: cefalee occipitală, de obicei dimineaţa, la trezire, ameţeli, oboseală,
astenie, insomnie, tulburări de memorie şi concentrare, modificări de caracter, frecvent tulburari
de vedere („muste zburatoare", vedere încetoşată); cefalee cu caracter pulsatil, ameteală,
tulburările de vedere şi tulburările trecătoare de constienţă şi de limbaj sunt cele mai frecvente
tulburări funcţionale, comune tuturor formelor de hipertensiune; - furnicături la nivelul
extremităţilor, ameţeli, senzaţia de „deget mort";
- examenul inimii relevă subiectiv palpitatii, dureri precordiale, diferite grade de dispnee,
iar obiectiv, semne de mărire a inimii stângi (hipertrofie şi digitatie);
- radiologia, electrocardiografia, fundul de ochi şi probele functionale renale apreciaza
gradul de evolutivitate al hipertensiunii arteriale.
În ultimul stadiu al formei benigne care se instalează dupa multi ani de evoluţie - apar
complicatii: insuficienţa cardiacă stângă sau totală, cardiopatie ischemică, complicaţii cerebrale
sau renale.
Forma maligna are o evoluţie rapidă şi o mortalitate ridicată. Poate fi malignă de la
început sau se poate maligniza pe parcurs. Valorile tensionale sunt mari, în special cea diastolică
depăşind 130 mm Hg, rezistente la Tratament. Starea generală este alterată rapid (astenie,
slăbire, paloare, cefalee intensă), fundul de ochi este grav şi precoce alterat, complicaţiile apar de
timpuriu, în special insuficienţa renală (progresivă şi ireductibilă).

CAPITOLUL IV

18
 19

INVESTIGATII

4.1.Probe clinice:

Tensiunea arterială
Tensiunea arterială este forţa cu care sângele circulant apasă asupra pereţilor arteriali. Se
deosebesc o tensiune arterială maximă sau sistolică care corespunde sistolei ventriculare şi o
tensiune minimă sau diastolică care corespunde sfarşitului diastolei. Valorile normale sunt
considerate astăzi pentru maximă 140 – 160 mmHg, iar pentru minimă 90 – 95 mmHg
(Comitetul de experti al O.M.S.).
În general există variaţii ale TA în funcţie de vârsta, sex, pozitie, efort muscular, excitaţii
psihice, mese, greutatea corporala, sarcini, apnee, tuse.
Pentru evitarea factorilor care influenţează aceasta se ia cand bolnavul e in repaos fizic şi
psihic, culcat timp de 10 – 30 minute, efectuându-se mai multe înregistrări şi notându-se cea mai
mică valoare, respectand aceeaşi oră de înregistrare şi utilizându-se acelaşi aparat. Corect, TA
trebuie masurată la humerala, bilateral (pentru a surprinde o eventuală asimetrie tensională), în
clinostatism sau în poziţie şezândă, în ortostatism, iar uneori şi la membrele pelviene
(indispensabil în unele forme de hipertensiune)

Pulsul este o expansiune ritmică sincronă cu bătăile inimii şi se percepe când se comprimă o
arteră pe un plan rezistent.
Se realizează prin palparea diferitelor artere accesibile: cardotidă, brahială, radială,
femurală, poplitee, tibială posterioară, pedioasă. În practica medicală se apreciază de regulă
pulsul radial. Palparea pulsului radial trebuie făcută în acelaşi timp la ambele artere radiale,
urmărind dacă unda de puls are în cele două puncte aceaşi amplitudine şi survine simultan; în
acest sens se vorbeşte de simetria şi sincronismul undei de puls.
Inregistrarea grafică a pulsului arterial
Se realizează cu dispozitive mecanice (Marey) sau prin pletismografie fotoelectrică;
traseul obţinut poartă numele de sfigmogramă. Înregistrarea se poate face la nivelul unei artere
apropiate de inimă (sfigmograma centrală), sau la nivelul unei artere periferice (sfigmograma
periferică).
Aspectele morfologice ale sfigmogramei centrale sunt descrise la capitolul referitor la
explorările mecanocardiografice cardiovasculare.
Calităţile pulsului arterial
Se apreciază în mod subiectiv prin palpare, sau în mod obiectiv prin analiza
sfigmogramei. Semiologia pulsului distinge cinci calităţi fundamentale:
1.Frecvenţa se apreciază numărând pulsaţiile timp de un minut; cu rare excepţii este
egală cu frecvenţa contracţiilor cardiace, fiind cuprinsă între 60-90/min. Creşterea frecvenţei se
numeşte tahicardie (puls frequentus), iar scăderea, bradicardie (puls rarus).
2.Ritmul se referă la intervalul dintre două pulsaţii succesive; un interval constant
caracterizează un puls regulat (puls regularis) sau ritmic, iar modificarea intervalului
caracterizează un puls neregulat (puls iregularis) sau aritmic. Aritmia poate fi intermitentă când
pe un fond de ritm regulat intervin unele neregularităţi izolate (exemplu extrasistole), sau
absolută (exemplu fibrilaţia atrială).
19
 20

3.Viteza indică rapiditatea cu care apare şi dispare unda pulsatilă arterială. Pulsul celer
este considerat atunci când unda pulsatilă apare şi dispare cu rapiditate. Pulsul tardus este un un
puls care se palpează un timp mai îndelungat, deoarece distensia arterei se face cu întârziere .
4.Amplitudinea se referă la mărimea undei de puls. Se distinge astfel un puls amplu
(puls magnus), care izbeşte cu forţă degetul şi un puls mic (puls parvus), slab perceptibil.
5.Tensiunea se apreciază după forţa necesară pentru a comprima artera şi a obţine
dispariţia pulsului. Din acest punct de vedere se distinge un puls dur (puls durus), greu
comprimabil şi un puls moale (puls mollis), uşor depresibil.
Electrocardiografia
Este o metodă de investigatie care se ocupă cu studiul fenomenelor bioelectrice pe care le
produce inima în cursul activităţii sale. Curenţii electrici produşi de inimă sunt de o intensitate
foarte slabă şi se transmit la suprafaţa tegumentelor prin tesuturi, a căror rezistenţă le reduce şi
mai mult voltajul. Pentru a fi înregistrate este necesară amplificarea lor cu aparate foarte
sensibile. Captarea curenţilor se face cu doi electrozi plasati în două puncte diferite ale inimii sau
chiar la distanţă de inimă.
Examenul fundului de ochi- completat cu determinarea presiunii centrale a retinei, este
obligatoriu de efectuat oricărui bolnav hipertensiv;
După examenul fundului de ochi (F.O.) pot fi 4 stadii :
stadiul I: ▪ scleroza incipientă;
▪ îngustarea arteriolelor retiniene;
▪ venule uşor dilatate (lărgite);
stadiul II: ▪ arterioscleroză moderată;
 accentuarea reflexelor arteriale;
 semnul încrucişării arterio-venoase (SALUS – GUNN);
 îngustare generală sau circumscrisă a arteriolelor
stadiul III: retinită angiospastică caracterizată prin:
▪ exudate şi hemoragii;
▪ modificări sclerotice şi spastice ale arteriolelor.
stadiul IV: edem papilar combinat cu modificări ale F.O. întâlnite în stadiul III.

4.2. Alte metode grafice.

Vectocardiografia este o metoda grafică derivată din ECG, care dă o reprezentare spaţială
a activităţii electrice a inimii.
Fonocardiografia este o metodă care înregistrează grafic zgomotele şi suflurile produse
de inimă, cu ajutorul unui microfon aşezat pe diferitele focare de auscul-tatie. Se înregistreazâ de
obicei simultan cu electrocardiograma. Fonocardiograma j normala prezinta grupuri de vibraţii
care reprezintă zgomotele 1 şi 2, uneori chiar şi zgomotele 3 şi 4.
Stigmografia constă în înscrierea grafică a pulsului arterial, în special a celui radial. Se
poate înregistra şi pulsul carotidian.
Flebograţia înregistrează pulsaţiile venei jugulare.
Testul presor la rece, care este pozitiv când, introducand mana in apa la 4°, valorile T.A.
cresc cu peste 40 mm

20
 21

CAPITOLUL V

Diagnostic

5.1. DIAGNOSTICUL POZITIV

21
 22

– se pune pe examenul clinic, în care anamneza joacă un rol important, ţinând seama de apariţia
bruscă a simptomelor şi cauza provocatoare.
Anamneza se axeaza pe:
- evidentierea factorilor de risc modificabili (excesul ponderal, consumul salin, colesterolul,
nivelul activitatii fizice, stresorii psihosociali, consumul de alcool si fumatul);
- determinarea consumului de medicamente ce pot influenta TA (contraceptive orale, steroide,
preparate antiinflamatorii nesteroidiene, decongestante nazale, antidepresante sau inhibitori ai
MAO);
- evidentierea antecedentelor eredocolaterale de HTA, de boli cardiovasculare, ccrebrovasculare,
diabet zaharat;
- evidentierea simptomelor si semnelor de afectare a organelor tinta;
- evidentierea simptomelor sugestive pentru HTA secundara;

5.2. DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Diagnosticul diferential se face între HTA esentiala, pseudo-hipertensiunea arteriala si formele
secundare de HTA în:
- Afectiuni ale parenchimului renal;
- Afectiuni renovasculare;
- Aldosteronism primar;
- Sindromul Cushing;
- Feocromocitom;
- Insuficienta valvei aortice;
- Coarctatia de aorta;
- Folosirea contraceptivelor orale;
- Hipertiroidism.

22
 23

CAPITOLUL VI

EVOLUTIE ŞI COMPLICATII

În forma benignă, cea mai obişnuită, boala durează ani sau chiar zeci de ani. Sub
influenţa unui tratament corect şi precoce pot apărea remisiuni importante.
În forma malignă, evoluţia este foarte rapidă, etapele bolii fiind parcurse în 1 - 3 ani.
Indiferent de etiologie, fiecare formă de hipertensiune arterială, în raport cu caracterul său
evolutiv, poate fi benignă sau malignă şi parcurge, în evoluţia sa, cele trei stadii din clasificarea
propusă de O.M.S.
În stadiul al III-lea apar complicatii: la nivelul aparatului cardiovascular (insuficienţă
ventriculară stangă acută şi cronică, insuficienţă cardiacă globală, infarct miocardic, anevrism
disecant); la nivelul circulaţiei cerebrale (encefalopatie hipertensivă, tromboze şi hemoragii
cerebrale); la nivelul rinichiului (tulburări variate, de la alterări funcţionale, pănă la scleroză cu
insuficienţă renală).
Complicatiile depind de forma clinică - benignă sau malignă. Astfel, în hipertensiunea
benignă complicaţiile se datorează aterosclerozei, cele mai frecvente fiind tromboza cerebrală şi
infarctul miocardic. În hipertensiunea malignă domină degradarea arteriolară. Aici se întalnesc

23
 24

frecvent encefalopatia hipertensivă, hemoragia cerebrală, insuficienţa cardiacă şi insuficienţa

renală.
Prognosticul depinde de forma clinică - benignă sau malignă - de ereditate, de nivelul
tensiunii diastolice şi bazale, de vârsta (tinerii fac forme mai grave), de respectarea
Tratamentului, de modul de viaţă recomandat şi, in sfarsit, de apariţia complicaţiilor.
Prognosticul este favorabil în primul stadiu de boală, fiind mai rezervat în stadiul al
doilea şi mai ales în al treilea. Moartea se datorează îndeosebi complicaţiilor cardiace, cerebrale
şi renale. Sub influenţa Tratamentului actual, prognosticul s-a îmbunătăţit.

Tratamentul hipertensiunii arteriale trebuie să vizeze anumite obiective şi în primul rând

normalizarea valorilor tensionale. El trebuie să ţină seama de anumite principii şi orientări:
- explorarea trebuie bine facută deoarece sunt hipertensiuni care beneficiază de Tratament
chirurgical (hipertensiunile reno-vasculare);
- Tratamentul trebuie să fie complex, igieno-dietetic, medicamentos etc;
- Tratamentul trebuie individualizat şi stabilit în conditii de ambulator, nu de spital;
- drogurile hipotensive vor fi administrate la început în cantităţi mai mici şi mărite apoi
progresiv, până la normalizarea tensiunii arteriale. Este bine ca drogurile hipotensive să fie
asociate şi la începutul Tratamentului asocierea să cuprindă un hipotensiv cu un diuretic tiazidic;
- trebuie ţinut seama de ateroscleroza asociată, de aici (mai ales la varstnici) decurgând
prudenţa, pentru a nu precipita accidente vasculare cerebrale, coronariene şi periferice (niciodată
nu se va începe cu doze mari, brutale);
- deoarece multe hipertensiuni sunt consecinţa sau sunt asociate aterosclerozei, regimul şi
Tratamentul vor fi adaptate acesteia din urmă. Se vor combate obezitatea, guta, diabetul zaharat,
hiperlipoproteinemiile etc;

24
 25

- repausul nu trebuie să fie absolut. Exerciţiile fizice, mersul pe jos şi gimnastica

medicală, fac parte din Tratament. Efortul fizic va fi dozat şi adaptat posibilităţilor bolnavului;
- sedativele şi tranchilizantele sunt de multe ori necesare;
- dieta va fi saracă în colesterol şi în grăsimi saturate;
- este bine ca Tratamentul să fie şi vasodilatator coronarian, deoarece asociaţia
cardiopatie ischemică - hipertensiune arterială este foarte frecventa;

25
 26

CAPITOLUL VII

TRATAMENT

Tratamentul HTA trebuie să vizeze anumite obiective şi în primul rând normalizarea

valorilor tensionale. El trebuie să ţină seama de anumite principii şi orientări:
- tratamentul trebuie să fie complex, igieno-dietetic, medicamentos;
- tratamentul trebuie individualizat şi stabilit în condiţii de ambulator, nu de spital;
- mai înainte de a folosi medicaţia antihipertensivă se va urmări pacientul timp de 3 luni;
- când necesitatea medicaţiei se impune, alegerea medicamentului va ţine seama de:
stadiul bolii şi de particularităţile cazului;
- medicaţia nu va fi administrată:
1. în HTA care cedează la: repaus, regim hiposodat, sedative;
2. la vârstnici cu HTA sistolică în jur de 180 mm Hg;
- tratamentul HTA va fi continuu, toată viaţa, cu antihipertensive în doză de întreţinere ;
- controlul: • TA se va efectua la 2 – 3 ani;
• probelor biologice, de 2 ori pe an;
- tratamentul se consideră eficace, când la adult TA diastolică scade sub 95 mm Hg.

7.1. TRATAMENT PREVENTIV

- tratarea cauzei;
- repausul nu trebuie să fie absolut. Ecxerciţiile fizice, mersul pe jos şi gimnastica
medicală fac parte din tratament;
- au o mare importanţă mijloacele psihoterapice, combaterea anxietăţii şi evitarea
situaţiilor conflictuale;
- combaterea stresului la nevoie cu: tranchilizante – MEPROBAMAT, DIAZEPAM –
sedative: FENOBARBITAL;
- vor fi cultivate preocupările care produc relaxarea: plimbări, lectură, muzică, teatru;
- se interzice fumatul.

7.2 . TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC

Regimul va fi echilibrat şi suficient urmărindu-se menţinerea unei greutăţi

normale.
Regimul alimentar trebuie să combată supraponderea şi dislipidemiile, cu scopul
de a preveni ATS, de aceea regimul va fi:
1.hipocaloric;
26
 27

2.normoprotidic;
3.hipoglicidic;
4.hipolipidic, cu reducerea mai accentuată a grăsimilor de origine animală.
Indiferent de bolile asociate, regimul va fi hipo- sau desodat:
5.dieta hiposodată (sub 3 g sare / zi) se va intercala cu zile de regim KEMPNER: orez, zahăr,
fructe, se aplică în formele foarte severe, dar este greu de suportat;
6.regimul desodat relativ (2 – 5 g sare / zi), este mai uşor de acceptat. Acesta va fi adaptat în
funcţie de starea clinică.
- restricţia de lichide nu este necesară, deoarece reducerea sării duce la scăderea nevoilor de
apă şi a setei;
- nu se consumă cafea şi alcool decât în cantităţi foarte mici;
- condiţia esenţială a eficacităţii regimului alimentar este menţinerea sa pe tot restul vieţii.

7.3. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

Tratamentul medicamentos foloseste numeroşi agenţi hipotensivi, sedative şi hipnotice

(barbiturice, Bromoval, clordelazin, tranchilizante), Hydergine (Reder-gin), Tratamentul vizează
normalizarea valorilor tensionale. Efectul este atins dacă T.A. oscilează intre 90/70 şi 130/90
mm Hg în ortostatism şi nu depăsesc 170/110 , mm Hg în decubit. O atenţie deosebită trebuie
acordată scăderii T.A. în cazul hipertensiunii cu insuficienta renala sau cu tulburari de irigatie
cerebrala sau coronariana.
Tratamentul hipotensiv este complex, cuprinde numeroase droguri cu diferite moduri de
acţiune. În funcţie de locul şi mecanismul de acţiune, hipotensoarele pot fi clasificate astfel:
- Vasodilatatoare, cu acţiune asupra peretului vascular, fără relaţie cu terminaţiile
nervoase: hidralazina, minoxidilul, verapamilul, nifedipina, diureticele (care acţionează reducând
volumul sanguin), nitroprusiatul de sodiu şi diazoxidul.
- Hipotensoare cu acţiune pe receptorii simpatici, blocând transmiterea adrenergică:
- blocante ale receptorilor alfa adrenergici (prazosin, fentolamină);
- blocante ale receptorilor beta adrenergici (propranololul şi celelalte);
- blocantele receptorilor alfa şi beta adrenergici (labetololul - Tenormin).
- Cu acţiune asupra fibrelor nervoase simpatice, postganglionare sau terminaţiilor
nervoase: guanetidina, reserpina şi alfa-metildopa. Ultimele două acţionează şi asupra sistemului
nervos central.
- Cu acţiune asupra ganglionilor autonomi simpatici: trimetafan.
- Cu acţiune asupra sistemului nervos central: clonidina, alfa-metildopa şi reserpina.
- Cu acţiune asupra volumului sanguin: diureticele.
- Antagonisti ai sistemului renina - angiotensina. Dintre aceştia saralazina (antagonist al
angiotensinei II) şi enalapril, captopril, lisinopril (inhibitor al enzimei de conversie a angiotensiei
I in angiotensiva II).
Cele mai folosite antihipertensive sunt blocantele de calciu şi inhibitorii enzimei de
conversie.
Profilaxia hipertensiunii arteriale urmareste educarea în vederea unui comportament
adecvat de viaţă, chiar orientarea profesională a descendenţilor din părinţi hipertensivi, a
bolnavilor în stadiul prehipertensiv, deci a persoanelor susceptibile de a face boala. Foarte
27
 28

importantă este şi profilaxia complicatiilor, realizabilă prin asigurarea cooperării bolnavului şi

prin recomandări ferme şi judicioase.
Din medicaţia hipotensoare disponibilă în prezent, patru grupe de medicamente sunt
utilizate mai frecvent: betablocantele, blocantele canalelor de calciu, substante actionand pe
sistemul renina-angiotensina şi diureticele.
I. Betablocantele scad forţa de contracţie a cordului, excitabilitatea, au acţiune
antiaritmică, antianginoasă şi antihipertensivă. Se subimpart in:
1. betablocante neselective: oxiprenoloi (Trasicor etc), pindolol (Visken etc), propranolol;
2. betablocante selective (P, selective): metoprolol (Bloxan etc), atenolol (Vascoten etc),
nebivolol (Nebilet etc), talinolol (Cordanum etc).
II. Blocante ale canalelor de calciu: produc vasodilatatie coronară cu creşterea debitului
sanguin coronar, diminuează rezistenta periferică şi tensiunea arterială, cresc circulaţia cerebrală.
Au efect inotrop negativ, scad frecvenţa cardiacă, scad conducerea la nivelul nodului
atrioventricular, diminuează travaliul cardiac şi consumul de oxigen. O clasificare clinică a
blocantelor canalelor de calciu poate fi:
1. blocante ale canalelor de calciu cu efecte principale vasculare: nifedipina (Adalat,
Corinfar retard etc), nimodipina, nicardipina, nisoldipina, felodipina (Plendil), amlodipina
(Norvasc etc);
2. blocante ale canalelor de calciu cu efecte principale cardiace: verapamil (Cordamil,
Isoptin etc), diltiazem (Diacordin, Cardil etc).
III. Substante actionand pe sistemul renina-angiotensina:
1. inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ACE): captopril (Capoten, Farcopril
etc), enalapril (ENAP, Renitec, Ednyt etc), lisinopril etc.
2. antagonisti ai receptorilor de angiotensina II: losartan (Cozaar), valsartan (Diovan).
IV. Diuretice:
1. diuretice de intensitate medie
- tiazide: hidroclorotiazida (Nefrix);
- sulfonamide: clortalidona (Hygroton).
2. diuretice puternice (de ansa): furosemid (Furosemid, Lasix etc), acid etacrinic
3. diuretice care economisesc potasiul: antagonisti ai aldosteronului (spironolactona,
triamteren, amilorid).

7.4. TRATAMENTUL URGENŢELOR HIPERTENSIVE

- Crizele hipertensive sunt situaţii clinice în care creşterea adeseori subită a TA

diastolice la valori de 120 – 140 mm Hg sau mai ridicate necesită măsuri terapeutice prompte de
coborâre a valorilor tensionale la un nivel optim, capabil să asigure controlul simptomelor
hipertensiunii.

Manifestările clinice frecvent întâlnite în crizele hipertensive sunt:

- creşterea TA arteriale la valori mai mari de 120 mm Hg;
- fundul de ochi cu: hemoragii, exudate sau edem papilar;
- fenomene neurologice;
- manifestări cardiace: insuficienţă ventriculară stângă acută; cardiomegalie;
28
 29

- manifestări renale: oligurie, proteinurie, retenţie azotată;

- manifestări digestive: greaţă, vărsături.

Crizele hipertensive
- se produc mai frecvent la pacienţii cu HTA esenţială ignorată sau neglijată terapeutic;
- mai rar ele apar din cauza unei hipertensiuni severe;
- uneori ele sunt datorate întreruperii brusce a tratamentului;
- crizele hipertensive reprezintă o urgenţă a.î., cifrele TA trebuie urgent coborâte; zonele
din care trebuie ieşit cât mai repede sunt:
 250 mm Hg pentru maximă;
 130 – 150 mm Hg pentru minimă

În funcţie de gravitate şi de prognostic, în cadrul crizelor hipertensive se delimitează :

a) urgenţe majore sau de gradul I;
b) urgenţe de gradul II.

a) URGENŢELE HIPERTENSIVE MAJORE sau de GRADUL I: sunt relativ rare şi

se definesc prin necesitatea de reducere prin tratament parenteral TA la valori acceptabile, în
maximum o oră, din cauză că prezenţa manifestărilor clinice severe şi a leziunilor majore ale
organelor “ţintă” sugerează sau favorizează o ameninţare a integrităţii acestor organe.
Acest grup cuprinde: encefalopatia hipertensivă, insuficienţa ventriculară stângă acută,
hemoragia cerebrală, anevrism aortic disecant, edem pulmonar acut.

b) URGENŢELE HIPERTENSIVE de GRADUL II

- sunt mai frecvente şi au un tablou clinic mai puţin sever;
- apar la pacienţii fără leziuni importante ale organelor “ţintă”;
- solicită o terapie mai puţin agresivă, cu antihipertensive orale capabile să aducă sub
control valorile TA în 24 – 48 de ore;
- cuprind: HTA severă, epistaxisul masiv, hipertensiunea arşilor.
Măsurile care se impun în acest scop sunt:
 spitalizare imediată;
 administrare parenterală de droguri antihipertensive;
 supraveghere foarte atentă şi continuă a bolnavului;
 măsurarea frecventă a TA, în vederea modificărilor terapeutice.
S-au obţinut constant rezultate remarcabile în tratamentul puseurilor de HTA, asociind
din primul moment :
- FUROSEMID 1 fiolă şi PAPAVERINĂ 1 fiolă i.v. în seringi separate (precipită
în caz de amestec);
- dacă HTA nu cedează semnificativ, se repetă asociaţia după ½ oră;
- în caz de răspuns nesatisfăcător, se recurge, în următoarea ½ oră la: RUNERVIL
– 1 fiolă i.v.; foarte rar a fost nevoie de a doua fiolă de Runervil;
- dacă există ameninţare de:
EPA: se asociază LANATOSID C;
iminenţă de edem cerebral: se asociază SULFAT DE MAGNEZIU i.v
29
 30

CAPITOLUL VIII

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

Asistentul medical detine o poziţie foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de

bolnavi. Justificarea rolului acestuia rezida în caracterul unor boli cardiovasculare (insuficienţă
30ecompe, hipertensiune 30ecompen, infarct miocardic etc), care reclamă o spitalizare
îndelungată, deci o supraveghere 30ecompen.
Pe aceeaşi linie se situeaza şi frecvenţa accidentelor din bolile cardiovasculare (sincope,
colaps vascular, stop cardiac), ca şi a complicaţiilor. În sfârşit, dacă reţinem, faptul că multe boli
cardiovasculare reprezintă urgenţe medicale, tulburări de ritm, cardiopatii ischemice, puseuri de
hipertensiune, edem pulmnar etc), se poate întelege mai bine rolul său. Dar pentru a-şi îndeplini
menirea, nu trebuie să se multumeasca să cunoască şi să aplice, chiar perfect, diferitele tehnici de
îngrijire a bolnavului, ci trebuie să cunoască noţiuni teoretice, care să-I 30ecomp depistarea unui
semn precoce, interpretarea acestuia şi, dacă este nevoie, chiar intervenţia in situaţiile în care
viaţa bolnavului depinde de cunoştinţele sale. Asistentul medical este obligat să noteze toate
datele referitoare la puls, urina, T.A., edeme, dietă, medicaţie etc. El trebuie să asigure repausul
fizic şi psihic al bolnavului, care, aproape în toate aceste categorii de afecţiuni, este
indispensabil. Nu trebuie însă să uite dezavantajele repausului îndelungat la pat, fapt pentru care
este necesar să se recomande alegerea poziţiei şezânde sau semişezânde. Adeseori, aceşti bolnavi
sunt incapabili să se ocupe singuri de dânşii. Iată de ce asistentul medical este dator să le asigure
şi să urmareasca poziţia corectă în pat, schimbarea lenjeriei, transportul, efectuarea zilnică a
masajului gambelor şi picioarelor, pentru prevenirea trombozelor. Toaleta zilnică a bolnavilor îi
revine, de asemenea, lui. Nu trebuie să uite că unui bolnav cu insuficienta 30ecompe avansată îi
este interzis efortul de toaletă zilnică. La fel de important este şi repausul psihic. Vizitatorii
numeroşi, discuţiile cu voce tare, chemările la telefon, ca şi neîntelegerile familiale sau
profesionale sunt tot atâtea 30ecom care pot frâna evoluţia favorabilă.
În bolile cardiovasculare dieta reprezintă adesea un factor 30ecompens. Regimul fără
lichide, hiposodat, uneori hipoazotat poate fi adeseori mai util într-o hipertensiune sau o
insuficienţă 30ecompe decât multe medicamente.
Asigurarea tranzitului intestinal este 30ecompe pentru acesti bolnavi, asistentul medical
trebuie să ştie că eforturile mari de defecaţie pot fi fatale într-un infarct miocardic. El trebuie să
cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile unor medicamente (digitala, chinidina etc). În sfârşit,
trebuie să cunoască şi primele îngrijiri care urmează să fie acordate în unele urgenţe
cardiovasculare. Să cunoască semnele socului 30ecompensa şi măsurile de profilaxie, pentru a
30
 31

împiedica intrarea în stadiul 31ecompensate. Să cunoască primele îngrijiri care trebuie acordate
într-o lipotimie sau sincopă, măsurile de reanimare necesare (respiraţia „gură-la-gură” sau „gură-
la-nas” etc.

CAPITOLUL IX

PLANURI DE ÎNGRIJIRE ALE PACIENŢILOR ŞI

TEHNICI DE LUCRU

9.1. CAZUL I

PLAN DE ÎNGRIJIRE

I. CULEGEREA DATELOR
DATE GENERALE

Iniţiale: H.S.;

Vârsta: 56 ani;

Sex: F;

Stare civilă: căsătorită;

Nr. copii: 3;

Religie: ortodoxă;

Naţionalitate: română;

Lb. vorbită: română;

Ocupaţia: pensionară;

Domiciliul: localitatea Zarnesti; locuieşte cu soţul şi cu copiii.

31
 32

DIAGNOSTICUL: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

alcool, tutun, cafea: nu consumă

greutate: 72 kg; înălţime: 1,52 cm; TA = 240 / 130; puls = 77 bătăi / min.;

resp. = 20 r / min.; tº = 36,5 ºC.

COMPORTARE FAŢĂ DE MEDIU: orientat temporo-spaţial.

MOTIVELE INTERNĂRII:

- valori tensionale = 230 / 130 mm Hg;

- cefalee (predominant occipitală);
- vertij;
- dureri precordiale.
ANAMNEZA:
Antecedente heredo-colaterale: mama = HTA;

Antecedente personale:- PM = 14 ani, UM = 51 ani, S = 5, A = 2, N = 3

- 1954 (9 ani): HVA (hepatită virală acută)

- 1982 (37 ani): astm bronşic alergic;

- 1987 (42 ani): HTA ESENŢIALĂ.

EXAMEN CLINIC GENERAL:

- stare generală relativ bună. Afebrilă;

- tegumente şi mucoase normal colorate;
- ţesut celular subcutanat: bine reprezentat;
32
 33

(T = 1,52 cm; G = 72 kg: OBEZITATE gr.II)

Pacienta: HS, 56 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

ANALIZA DATELOR

Din studiul obiectiv efectuat asupra pacientei am constatat că aceasta are perturbate următoarele nevoi:

Nr. Nevoi perturbate Probleme rezultate din Manifestări

nevoile perturbate
crt.
1. A respira şi a avea o - circulaţie şi respiraţie Valori crescute ale tensiunii
bună circulaţie inadecvată arteriale

2. A se mişca şi a avea o - poziţie antalgică Dificultate în a se deplasa şi

bună postură în modificări de postură

3. Nevoia de a dormi şi - dificultatea de a se odihni - ore insuficiente de somn

a se odihni
4 – 5ore /noapte
4. Nevoia de a învăţa - cunoştinţe insuficiente - cunoştinţe insuficiente
asupra bolii.

Pacienta: HS, 56 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

Surse de dificultate:

- de ordin biofizic: vârsta, sexul, organismul predispus, alimentaţie;

- de ordin psihologic: stres, nelinişte faţă de diagnostic;
- de ordin sociologic: schimbarea modului de viaţă, imposibilitatea de a urma dieta;

33
 34

- lipsa cunoaşterii: cunoştinţe insuficiente despre boală şi complicaţiile în cazul

nerespectării regimului igieno-dietetic.
Diagnostic de nursing:

1. HTA manifestată prin dureri precordiale, dispnee, cefalee, palpitaţii. Pericol de AVC
dacă nu se intervine pentru scăderea tensiunii arteriale;
2. Pacienta prezintă circulaţie şi respiraţie deficitară cauzată de vârstă, moştenire genetică;
3. Dificultatea de a se odihni, cauzată de dureri precordiale, manifestată prin ore insuficiente
de somn 4-5 ore /noapte.
Diagnostic posibil:

Dacă pacienta nu respectă regimul şi tratamentul medicamentos boala poate avea complicaţii
grave (AVC)

Pacienta: HS, 56 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

Nevoia Probleme şi Obiective Intervenţii autonome Evaluare

perturbat manifestări şi delegate parţială
ă
Nevoia de Pacienta nu Pacienta să Asigur repaos in În urma
a avea o respiră respire normal, poziţie semişezândă, administrării
bună corespunzător, să nu mai înregistrez funcţiile tratamentului
circulaţie prezintă dispnee, prezinte sete de vitale, administrez , TA a mai
şi polipnee, aer, să nu mai tratament scăzut. Nu
respiraţie circulţie aibă dureri medicamentos mai prezintă
sangvină precordiale, (Aspacardin,Nifedipin dureri şi
perturbată, palpitaţii, ), asigur confortul fizic palpitaţii.
dureri cefalee, şi psihic, o pregătesc
precordiale, ameţeli, să pt EKG.
palpitaţii, prezinte TA in
Fac toaleta cavităţii
sufocări, cefalee, limite normale.
bucale, tratez rănile de
tulburări de
la nivelul gingiilor,
vedere şi de
34
 35

echilibru. ajut pacienta să se

alimenteze, înregistrez
Nevoia de
funcţiile vitale,
a se odihni
Pacienta prezintă administrez
durere in tratamentul
regiunea medicamentos, fac
retrosternală, educaţie sanitară cu
cefalee, pacienta.
disconfort, este
anxioasă.
Nevoia de Pacienta să fie Pacienta a
a se echilibrată înţeles
Pacienta prezintă
alimenta şi hidroelectrolitic importanţa
inapetenţă, are
hidrata , să nu mai informaţiilor
anumite leziuni
prezinte răni la în ceea ce
la nivelul
nivelul cavităţii priveşte
gingiilor. E
Nevoia de bucale. alimentaţia şi
irascibilă,
a urmează cu
anxioasă, nu
comunica stricteţe
doreşte să se
regimul
alimenteze.
alimentar.

Pacienta: HS, 56 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

EVALUARE FINALĂ

Pacienta H.S. în vârsta de 56 de ani cu domiciliul în Zarnesti, s-a prezentat pe data de

03.02.2020 la Serviciul de Urgenţă din Municipiul Brasov unde, în urma consultului, s-a decis
internarea în Secţia Cardiologie cu diagnosticul clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III, prezentând
următoarele manifestări de dependenţă: valori tensionale = 230 / 130 mm Hg, cefalee
(predominant occipitală), vertij, dureri precordiale.

35
 36

După investigaţiile efectuate i s-a administrat tratamentul medicamentos constând în:

antihipertensive, analgezice, sedative precum şi regim de hiposodat; starea pacientei s-a
îmbunătăţit, tensiunea arterială a revenit la normal, respectă regimul alimentar neconsumând
alimentele interzise; anxietatea pacientei s-a diminuat.

Pacienta rămâne în continuare internată urmând tratamentul prescris.

Aportul asistentei medicale – a recoltat sânge pentru examenele de laborator,

urină, a înregistrat funcţiile vitale şi vegetative;

- a comunicat cu pacienta ajutând-o să se acomodeze la mediul spitalicesc;

- a pregătit pacienta fizic şi psihic în vederea efectuarii examenului endoscopic;
- a administrat delegat medicaţia prescrisă de medic;
- a ajutat pacienta să-şi învingă teama, să nu mai fie anxioasă şi neliniştită, să respecte
regimul alimentar de cruţare gastrică.
- a creat un microclimat favorabil prin aerisirea salonului şi schimbarea lenjeriei de pat.

Pacienta: HS, 56 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

Tehnică de lucru: ÎNREGISTRAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiţie: Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant

asupra pereţilor arteriali.

Valori normale: 20 – 50 ani: 115 – 140/ 75 – 90 mmHg; peste 50 ani: 150/90 mmHg.

Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare, sistolice (maxima) şi diastolice (minima)

Pregătirea materialului: - tensiometru cu manometru, stetoscop biauricular, tampon

de vată, alcool, pix albastru, foaia de temperatură a pacientei.

Pregătirea psihică a pacientei: - se anunţă pacienta şi I se explică tehnica, I se cere acordul.

36
 37

Pregătirea fizică a pacientei: - repaus de 15 minute înainte de măsurare, se rogă pacienta să se

aşeze în decubit dorsal, cu braţul stâng în extensie, se verifică integritatea tegumentului.

Tehnică.

Asistenta medicala:

- se spălă pe mâini cu apă şi săpun;

- dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului cu un tampon de vată îmbibat în alcool

sanitar, aplică manşeta tensiometrului pe braţul pacientei, fixează membrana stetoscopului pe
artera humerală sub marginea inferioară a manşetei, introduce olivele stetoscopului în urechi,
pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc, până la dispariţia zgomotelor
pulsatile;

- decomprimă progresiv aerul din manşetă, prin deschiderea supapei, până când percepe
zgomotul arterial (TA maximă), reţine valoarea indicată de acul manometrului, în momentul
când zgomotele dispar, acestea reprezintă TA minimă;

- se ocupă de pacientă şi o învelește.

Reorganizarea locului de muncă:

- notează pe foaia de temperatură valoarea obţinută 115/70mmHg;

- dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului după care se spală pe mâini.

Pacienta: HS, 56 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

Tehnică de lucru: PREGĂTIREA PACIENTEI HS PENTRU EKG

Scop: explorator. Ajut bolnava în vederea efectuării electrocardiogramei. Îi cer

permisiunea şi îi explic necesitatea efectuării acestei înregistrări. Conduc bolnava cu căruciorul
rulant în camera unde se fac explorarile funcţionale cu 15 minute înainte pentru a se acomoda cu
sala de înregistrare.

37
 38

Pregătesc bolnava din punct de vedere psihic pentru a-i înlătura factorii emoţionali.
Pacienta a mai făcut EKG şi cunoaşte etapele tehnicii. Ajut bolnava să se dezbrace, să se aşeze
în decubit dorsal pe pat şi o rog să stea relaxată.

După terminarea examenului electrocardiografic, ajut pacienta să se îmbrace şi o conduc

înapoi la salon pe căruciorul rulant.

9.2. CAZUL II

PLAN DE ÎNGRIJIRE

CULEGEREA DATELOR
DATE GENERALE

Iniţiale: U.E. ;

Vârsta: 72 ani;

Sex: M;

Stare civilă: căsătorit;

Nr. copii: 1;
38
 39

Religie: ortodoxă;

Naţionalitate: română;

Lb. vorbită: română;

Ocupaţia: pensionar;

Domiciliul: Bod, Brasov; locuieşte cu soţia.

Gr. Sangvin AII, RH (+). Alergic la penicilină.

Data internării: 7.04.2013 (prin Urgenţă)

Diagnostic: HTA stadiul III

Motivele internării: dureri precordiale, vertij, cefalee, dispnee.

Stabilirea legăturii cu pacientul: în prima zi de stagiu şi a doua zi de la internarea pacientului.

Mod de comunicare: comunicare verbală eficientă. Poate da toate relaţiile necesare.

Semne subiective: dureri precordiale, sufocare, ameţeli, cefalee.

Semne obiective: TA=180/100 mmHg, stare generală alterată, tegumente palide, edeme
gambiere.

Antecedente personale:

HTA din 1977

Angor instalat din 1995

Bypass coronarian 1996

Diabet zaharat tip II 1995 (tratament cu insulină din 2002)

Fibrilaţie atrială 2006

39
 40

AVC embolic 2006

Antecedente heredocolaterale

Mama decedată la 55 ani de cancer gastric.

Tatăl decedat la 42 de ani.

Condiţii de viaţă: locuieşte la bloc într-un apartament cu 2 camere cu soţia în condiţii bune.

Comportament: nu a fumat niciodată. Consumă cafea şi a renunţat acum 8 ani la alcool.

Obişnuinţe alimentare: regim hipoglucidic şi hiposodat.

Aspect fizic: T=1,67m, G=80kg

ISTORICUL BOLII:

Pacientul suferă de HTA din 1997, este anginos, diabetic şi cu obstrucţie obliterantă din
1995 cu bypass aorto-coronarian, în fibrilaţie atrială cronică din 2006 cu un AVC emolic din
2006 cu severe decompensări cardiace în ultimii 2 ani, cu crize anginoase prelungite. Se
internează în 7.04.2013 prezentând dispnee de decubit, durere precordială, ameţeli, cefalee. Are
şi o viroză respiratorie.

ANALIZA DATELOR

Din studiul obiectiv efectuat asupra pacientului am constatat că acesta are perturbate următoarele nevoi:

Nr. Probleme rezultate din

Nevoi perturbate Manifestări
crt. nevoile perturbate

1. Circulaţie şi respiraţie Valori crescute ale TA,

De a evita pericolele
inadecvată glicemiei

2. De a avea o bună Vertij, cefalee, oboseală,

Circulaţie deficitară, HTA
respiraţie şi circulaţie dispnee

40
 41

3. De a elimina Eliminare deficitară Edeme ale gambelor

Dureri la nivelul membrelor
De a se deplasa şi a
4. Circulaţie inadecvată inferioare, deplasare
avea o bună postură
îngreunată

5. De a se alimenta Regim hiposdat Inapetenţă

Surse de dificultate:

- de ordin biofizic: vârsta, sexul, organism predispus, efort fizic, alimentaţie, boli
preexistente, retenţie de apă în organism;
- de ordin socio-cultural: lipsa cunoaşterii;
- de ordin psihologic: stress, situaţie de criză.

= Diagnostic de nursing =

1. a. Actual
HTA cauzată de efortul fizic manifestată prin dureri precordiale, dispnee, cefalee, palpitaţii.

b. Potenţial

Pericol de şoc respirator, AVC dacă nu se intervine pentru scăderea TA.

2. a.Actual
Dificultatea de a-şi păstra sănătatea cauzată de cresterea glicemiei peste valorile normale şi
HTA manifestate prin vertij, cefalee, oboseală, hiperglicemie.b.Potenţial

Pericol de comă diabetică dacă nu se intervine pentru scăderea glicemiei.

Pacientul: UE, 72 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

41
 42

Nevoia Probleme şi Obiective Intervenţii Evaluare

perturbat manifestări autonome şi parţială
ă delegate
Nevoia de Circulaţie deficitară, Pacientul să Asigur repaos În urma
a avea o HTA manifestată prin prezinte TA în in poziţie administrării
bună cefalee, vertij, dureri limite normale. semişezândă, tratamentului,
circulaţie precordiale, palpitaţii. Pacientul să înregistrez TA a mai
şi aiba o respiraţie funcţiile vitale, scăzut. Nu mai
Dificultatea de a-şi
respiraţie normală. administrez prezintă dureri
păstra sănătatea
Pacientul să tratament şi palpitaţii,
Nevoia de manifestată prin valori
prezinte medicamentos, pacientul stă în
a evita crescute ale TA şi
glicemia in asigur confortul poziţie
pericolele glicemiei.
limite normale fizic şi psihic, o semişezândă.
Nevoia de Eliminare deficitară pregătesc pt Persistă
Pacientul să nu
a elimina manifestată prin edeme, examenele edemele.
mai prezinte
dureri la nivelul fiziologice
edeme şi dureri
membrelor inferioare.
Tratez rănile de
Nevoia de Dificultate în a se Pacientul să fie la nivelul Pacientul a
a se alimenta manifestată echilibrat gambelor, ajut înţeles
alimenta şi prin inapetenţă. hidroelectrolitic pacientul să se importanţa
hidrata , să nu mai alimenteze, ajut informaţiilor
prezinte răni la la crearea unui în ceea ce
nivelul regim priveşte
Nevoia de gambelor. corespunzător, alimentaţia şi
Circulaţie inadecvată înregistrez urmează cu
a avea o
manifestată prin edeme funcţiile vitale, stricteţe
bună
şi dureri ale membrelor administrez regimul
postură
inferioare. tratamentul alimentar.
medicamentos, Prezintă FV în
fac educaţie limite
sanitară cu normale.
pacientul. TA=13/8,
P=66, R=17

42
Pacientul: UE, 72 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

EVALUARE FINALĂ

S-a urmărit evoluţia pacientului începând din data de 17.02.2020 până pe 20.02.2020. În
urma tratamentului medicamentos şi a intervenţiilor specifice pacientul prezintă stare
ameliorată stabilă. Edemele s-au diminuat, durerile s-au estompat.

Pacientul ramâne internat pentru tratament şi supraveghere medicală.

Aportul asistentei medicale:

- înregistrarea funcţiilor vitale;

- administrarea tratamentului medicamentos;
- însoţirea pacientului la examene paraclinice;
- recoltarea sângelui pentru examene de laborator;
- educaţia sanitară a pacientului;
- alimentaţia pacientului;
- supravegherea pacientului.
Pacientul: UE, 72 de ani

Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III

- Reprezintă modul de tratare al pacientului prin alimente corespunzătoare, care favorizează

procesul de vindecare şi cu rol în prevenirea complicaţiilor.
Tehnică de lucru: ÎNREGISTRAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiţie: Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant

asupra pereţilor arteriali.

Valori normale: 20 – 50 ani: 115 – 140/ 75 – 90 mmHg; peste 50 ani: 150/90 mmHg.

BIBLIOGRAFIE

 „ MEDICINĂ INTERNĂ” : sub redacţia CORNELIU BORUNDEL, 2000

 „ GHID DE NURSING”: sub redacţia LUCREŢIEI TITIRCĂ, 2000
 „ BAZELE TEORETICE ŞI PRACTICE ALE ÎNGRIJIRII OMULUI SĂNĂTOS ŞI
BOLNAV”: MORARIU LETIŢIA, IVAN MĂRIUCA, PUIU VICTORIA,
SPĂTARU RUXANDRA, 2000
 DATE CULESE ÎN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENTA
BRASOV