FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN

ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. BACĂU

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
ARITMIE CARDIACA

ÎNDRUMĂTORI:
POPA OANA – MEDIC MEDICINĂ GENERALĂ
BUHACĂ EUGEN – ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL

ABSOLVENT:
RAUTA ELENA MIHAELA

BACĂU,2019

1
 Cuprins

Argument
Istoric
Capitolul I
Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie ale aparatului cardiovascular
I.1 Anatomia inimi
I. 2 Fiziologia inimi
Capitolul II
Prezentarea teoretică a aritmiilor
II.1 Definiție
II.2 Etiologie
II.3 Patogenie
II.4 Tipuri de tulburari de ritm
II.5 Clasificarea aritmiilor
II.6 Diagnostic clinic (simptomatologie)
II.7 Diagnostic paraclinic
II.8 Tratamentul antiaritmic
II.9 Evoluție. Prognostic
Capitolul III
Prezentarea cazurilor de aritmie
-Cazul 1. Plan de îngrijire
-Cazul 2. Plan de îngrijire
-Cazul 3. Plan de îngrijire
Capitolul IV.Biblografie
Capitolul V.Anexă

2
MOTTO:

“Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor

de pierdut; totuşi cel mai prost păzită.”

E. Augier

3
 ARGUMENT

Nevoia de îngrijire a sanatatii este veche ca si omul.

Suferinta a fost un factor important care l-a determinat pe om să-si
îngrijească sănătatea si să ia atitudine în fata factorilor potrivnici ce agresează
starea de sănătate.
Scopul lucrarii este de a aprofunda cunostintele necesare acordarii primului
ajutor la pacienţii cu tulburări de ritm cardiac. Este important ca fiecare
practician în domeniul sanatatii să cunoască medicatia de urgentă indicată în
afectiunile cardiace si să cunoască technicile de nursing, care aplicate corect
ameliorează suferinta bolnavului.
Am ales acest subiect deoarece bolile cardio-vasculare ocupa unele dintre
primele locuri printre cauzele de mortalitate din tara noastra. Este stiut ca aritmicii
reprezinta 10% din populatia generala. In populatia de peste 40 de ani, acestia cuprind
40%, iar in populatia de 55-60 de ani numarul lor creste la 50-60%.
În concluzie scopul lucrării mele este de a prezenta importanta cunoasterii
îngrijirilor si tratamentului de urgentă la pacienţii cu tulburări de ritm cardiac,
de a sublinia rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor cu tulburări de
ritm cardiac. Prin această lucrare doresc să mentionez importanta cunoasterii
factorilor favorizanti pentru evitarea lor si implicit prevenirea afectiunii.
Consecintele patologice, lipsa de diagnostic si tratament adecvat, accentuează
în evolutie tulburările de ritm cardiac.

ISTORIC

In mod normal, inima bate regulat. Asta inseamna ca fiecare bataie apare
dupa acelasi interval de timp si are aceeasi intensitate. Pentru fiecare bataie,
un “sistem electric” al inimii permite contractia eficienta a intregii inimi.
Rezultatul este pomparea sangelui in intreg organismul si mentinerea tensiunii
arteriale. Scaderea fluxului sangvin datorita batailor prea lente poate duce la
ameteli, pierderea starii de constienta, sau chiar deces.
Unele aritmii au cauze simple si sunt usor de tratat odata diagnosticate.
Unii oameni le au dupa ce au consumat prea multa cafea sau sucuri acidulate.
De asemenea, anumite mancaruri, tigarile, sau medicamentele pentru raceala
le pot provoca.
Cauze mai severe de aritmii pot include tulburari congenitale ale
sistemului de conducere a impulsului electric al inimii. De exemplu, copiii

4
mamelor cu lupus eritematos sistemic au acest risc. Alte tulburari se manifesta
direct la varsta adulta.
Unele aritmii sunt cauzate de leziuni ale muschiului cardiac. Pot aparea
din cauza unui obstacol in cursul arterelo care hranesc muschiul inimii
(arterele coronare). Obstacolul poate avea drept consecinta scaderea nivelului
de oxigen care ajunge la inimii, ceea ce rezulta in batai neregulate. Rareori,
muschiul cardiac poate fi lezat de anumite infectii.
Toate aritmiile trebuie tratate serios. Sunt categorizate in functie de
locatia inimii care le produce. Atriile sunt partile superioare ale inimii, iar
ventriculii sunt partile inferioare, mai mari si principalii responsabili de
functia de pompa. In mod general, aritmiile atriale sunt mai putin periculoase
decat cele ventriculare, insa netratate pot duce la formarea de cheaguri in
inima. Aceste cheaguri pot pleca din inima si sa ramana blocate in arterele
care hranesc creierul, rezultand un accident vascular cerebral. Aritmiile
ventriculare au drept rezultat o scadere semnificativa a fluxului de sange in tot
organismul si pot duce la moarte subita.

5
 Capitolul I

Prezentarea notiunilor de anatomie si fiziologie ale aparatului cardiovascular

I.1. ANATOMIA INIMII

Aparatul cardiovascular este format din inima și sistemul de vase prin care
circulă sângele și limfa. Sistemul circulator sanguin este format din inimă, artere,
capilare și vene. El transportă prin artere sânge încărcat cu oxigen și substanțe
necesare metabolismului celular, care ajunse în rețeaua capilară din țesuturi, străbat
peretele acestora, integrându-se lichidului interstițial, de unde sunt încorporate în
celule. În același timp, dioxidul de carbon și produșii rezultați din metabolism trec
din celule în lichidul interstițial și de aici în capilare, de unde, prin vene sunt
transportați la inimă și trimiși mai departe spre organele de excreție.
În cadrul sistemului circulator sangvin se deosebesc, din punct de vedere
anatomofuncțional, două circuite ale sângelui, strâns legate între ele și denumite
marea circulație (circulația sistemică) și mica circulație (circulația pulmonară).
Inima este considerata ca organ central al aparatului cardio-vascular, a
carui functionare asigura circulatia sangelui interstitial.
Așezare
Inima este așezată în cavitatea toracică, în etajul inferior sau cardiac al
mediastinului anterior. În această regiune este adăpostită într-un sac fibroseros,
denumit pericard, fixat în partea inferioară de mușchiul diafragm. Față de planul
mediosagital al corpului, care trece prin linia de mijloc a sternului, 2/3 din inimă se
află la stânga acestui plan și 1/3 la dreapta. Vârful inimii se proiectează în spațiul al
V- lea intercostal stâng, puțin înăuntrul liniei medioclaviculare, proiectată pe
coloana vertebrală, ea corespunzând vertebrelor T4-T8 (vertebre cardiace).

6
 Morfologie generală
Inima este formată din două atrii – unul drept și unul stâng – fiecare
prezentând câte o prelungire numită auricul (urechiușă) și din două ventricule –
drept și stâmg. Atriile sunt separate între ele prin septul interatrial, iar ventriculele,
prin septul interventricular. Atriile comunică prin orificiile atrioventriculare cu
ventriculul de aceeași parte, fapt pentru care inima a fost subîmpărțită în inima
dreaptă și inima stângă.
Inima dreaptă este formată din atriul și ventriculul drept , este inima
venoasă deoarece prin atriu primește sângele venos din circulația mare și prin
ventricul îl trimite în circulația pulmonară.
Inima stângă este formată din atriul și ventriculul stâng, este inima arterială,
care prin atriu, primește sângele arterial din circulația pulmonară și prin ventricul îl
trimite în marea circulație.Capacitatea totală a inimii este în medie de 500-600 cm 3,
iar greutatea de aproximativ 300g.
Configurația externă
Inima are forma unui con turtit, cu axul longitudinal dispus oblic în torace.
O extremitate a axului corespunde vârfului inimii și privește anterior, la stânga și în
jos. Cealaltă extremitate a axului corespunde bazei inimii și privește posterior, la
dreapta și în sus. Pe lângă bază și vârf, inima prezintă fețe și margini.
Fața sternocostală este orientată anterior și prezintă în părțile laterale șanțul
coronar, care desparte atriile de ventricule și este perpendicular pe axul
longitudinal. În partea mijlocie a acestei fețe, șanțul coronar este acoperit de
originea arterei pulmonare, pe plan anterior și a arterei aorte situată posterior de
pulmonară; de o parte și de alta a celor două artere se găsesc atriul drept și cel
stâng. Tot pe această față se observă limita dintre ventriculul drept și cel stâng
formată de sanțul interventricular anterior, paralel cu axul longitudinal. El se

7
continuă cu șanțul corespunzător de pe fața diafragmatică, cel puțin la dreapta
vârfului unde se formează incizura vârfului inimii.
Fața diafragmatică privește inferior spre mușchiul diafragm. La nivelul său
se găsesc șanțul interventricular posterior și șanțul coronar, care continuă pe cel de
pe fața sternocostală.
Fața pulmonară descrisă și ca marginea obtuză (rotunjită) corespunde
ventriculului stâng și privește spre fața mediastinală a plămânului stâng.
Marginea dreaptă a inimii este singura margine ce se poate observa mai
bine, celelalte margini sunt șterse, deoarece inima la omul viu are în general o
formă globuloasă.
Baza inimii aparține atriilor și în special atriului stâng. La acest nivel se
observă cele opt vase mari ale inimii (4 vene pulmonare, 2 vene cave, artera aortă și
artera pulmonară). Baza inimii privește spre esofag și coloana vertebrală.
Vârful inimii (apex cordis) este rotunjit și aparține în totalitate ventriculului
stâng.
Raporturile inimii. Prin intermediul pericardului inima vine în raport cu
sternul și cu coastele, iar lateral, cu fața mediastinală a plămânilor, pe care
determină impresiunile cardiace. Inferior, prin mușchiul diafragm, este despărțită
de fața diafragmatică a lobului stâng al ficatului. Posterior, baza inimii vine în
raport cu esofagul și posterior de el, cu vena azygos, canalul toracic și aorta
descendentă toracică. Vârful corespunde spațiului al V-lea intercostal stâng, puțin
medial de linia medioclaviculară.
Configurația internă
Inima dreaptă este alcătuită din atriul și ventriculul drept, două cavități cu
pereți inegali ca grosime. Datorită sarcinilor contractile diferite, peretele atrial este
mult mai subțire decât cel ventricular. Cele două cavități comunică între ele prin
orificiul (ostiul) atrioventricular drept prevăzut cu valva atrioventriculară dreaptă
8
sau tricuspidă. Din ventriculul drept pleacă trunchiul pulmonar prevăzut cu
valvulele semilunare.
Atriul drept, deși formează o cavitate unică este subîmpărțit pe baza
dezvoltării ontogenetice și a structurii peretelui în: sinusul venos și atriul propriu-
zis, care trimite prelungirea numită urechiușă sau auriculul drept. Sinusul venos
este partea atriului drept cuprinsă între orificiile de vărsare a venei cave superioare
și a venei cave inferioare și are pereții netezi. El este despărțit de atriul propriu-zis
prin șanțul terminal la suprafața căruia îi corespunde la interior creasta terminală de
pe peretele anterior al acestuia.
Atriul propriu-zis are pereții mai groși decât sinusul venos și prezintă pe
fața interioară, trabecule musculare perpendiculare pe creasta terminală, formate
din mușchii pectinați. Pe septul interatrial, situat posterior, deoarece atriul drept
este anterior față de cel stâng în regiunea fostei găuri ovale (Bothal) , se află fosa
ovală mărginită de limbul fosei ovale. Orificiul de deschidere a venei cave
inferioare în antriu este prevăzut cu o mică valvulă, denumită valvula venei cave
inferioare. Pe lângă cele două vene cave, în atriul drept se deschide sinusul coronar,
care aduce sângele venos din pereții inimii. Orificiul este prevăzut cu valvula
sinusului coronar (Thebesius). Median de acest orificiu sub endocard se găsește
nodulul atrioventricular (Aschoff-Tawara), iar la nivelul șanțului terminal, în
apropierea venei cave superioare în atriu, sub epicard, se află nodulul sinoatrial
(Keith-Flack).
Ventriculul drept este alcătuit din cavitatea ventriculului propriu-zis și conul
arterial, prima reprezentând partea de recepție a sângelui iar conul arterial partea de
evacuare.
Peretele ventriculului propriu-zis este mult mai gros decât al atriului și pe
suprafața sa internă numeroase reliefuri ridicate de miocard, formând așa-numitele
trabecule cărnoase și mușchi papilari. Prezența trabeculelor favorizează o mai bună
9
golire în timpul sistolei. Trabecula septomarginală leagă septul interventricular de
peretele anterior și mușchiul papilar anterior. Mușchii papilari (anterio, posterior și
septal după numele pereților) au baza fixată în perete, iar cealaltă extremitate se
leagă prin cordaje tendinoase, de cuspidele valvei atrioventriculare drepte.
Conul arterial al ventriculului drept reprezintă locul de origine a trunchiului
arterei pulmonare. El este despărțit de cavitatea ventriculului propriu-zis printr-o
creastă musculară groasă denumită cresta supraventriculară. Pereții conului arterial
sunt netezi fără trabecule. Trunchiul pulmonar este prevăzut la origine cu trei
valvule semilunare (anterioară, dreaptă și stângă) care împiedică reîntoarcerea
sângelui în ventricul în timpul diastolei ventriculare. Ele au forma unui cuib de
rândunică cu concavitatea în sus și pe marginea lor liberă se află câte un mic nodul:
nodulii valvulelor semilunare (Morgagni).
Orificiul sau ostiul atrioventricular drept este prevăzut cu valva
atrioventriculară dreaptă sau valva tricupsidă. Aceasta este formată din trei valvule
sau cupside (anterioară, posterioară și septală) care prin baza lor, se prind pe inelul
fibros de pe circumferința ostiului și prin cordajele tendinoase se leagă de mușchii
papilari. Fiecare mușchi papilar trimite cordaje pe două cupside învecinate. Fiecare
cupsidă are o față axială și alta care privește spre peretele ventricular. În timpul
sistolei ventriculare, sângele lovește față parietală a cupsidelor, care apropiindu-se
închid ostiul atrioventricular. În timpul sistolei, cupsidele nu pot fi împinse în atriu,
deoarece cordajele tendinoase se leagă de mușchii papilari.
Ostiul atrioventricular fiind închis, sângele nu poate lua decât singura cale
posibilă, aceea spre conul arterial și trunchiul pulmonar prin deschiderea valvelor
arteriale sau semilunare.
Inima stângă este alcăuită din atriul și ventriculul stâng care comunică între
ele prin ostiul atrioventricular stâng. Acest orificiu este prevăzut cu valva

10
atrioventriculară stângă sau bicuspidă. Din ventriculul stâng pleacă artera aortă care
prezintă la origine valvule semilunare.
Atriul stâng are peretele de grosime aproximativ egală cu cea a peretelui
atriului drept. În el se deschide cele patru vene pulmonare (2 vene pulmonare
drepte și 2 stângi) care aduc de la plamâni sânge încărcat cu oxigen (arterial).
Suprafața internă a peretelui arterial este netedă, cu excepția prelungirii sale,
denumită urechiușă sau auricul stâng, a cărei suprafață prezintă reliefuri musculare
formate de mușchii pectinați. Auriculul stâng înconjoară la stânga și anterior,
trunchiul pulmonar.
Ventriculul stâng cuprinde cavitatea ventriculului propriu-zis, partea de
recepție a sângelui venit din atriu și conul arterial, componenta de evacuare, prin
care sângele este expulzat în aortă și prin aceasta, în marea circulație. Volumul
ventriculului stâng este mai mic decât al ventriculului drept, dar grosimea peretelui
este mult mai mare; suprafața internă a ventriculului propriu-zis prezintă trabecule
cărnoase groase și doi mușchi papilari (anterior și posterior) care prin cordaje
tendinoase se leagă de cuspidele valvei atrioventriculare stângi.
Conul arterial aparține peretelui anterior al ventriculului stâng, are suprafața
netedă, este mai scurt ca cel drept și se continuă cu artera aortă.
Orificiul aortei este prevăzut cu trei valvule semilunare: două anterioare
(dreapta și stânga) și una posterioară. Pe marginea lor liberă se află nodulii
valvulelor semilunare (Arantius). Între valvule și peretele aortic sau mai precis
buzunarul acestor valvule se formează sinusul Valsalva.
Septul interventricular are o mică porțiune membranoasă în partea
superioară. Mai sus de această zonă, el participă la formarea unui perete despărțitor,
redus ca întindere, între atriul drept și ventriculul stâng (partea atrioventriculară a
septului membranos). Prin partea anterioară a septului membranos trece fasciculul
Hiss. Restul septului interventricular este de structură musculară.
11
 Ostiul atriventricular stâng se deosebește de cel drept prin faptul că este mai
strâmt și are o formă ovală. El este prevăzut cu valva atrioventriculară stângă,
denumită și bicuspidă sau mitrală, care este formată dintr-o valvulă sau cuspidă
anterioară (aortică) și alta posterioară. Ca și la tricuspidă, vârful valvulelor
proiemina în ventricul și ele sunt legate prin cordaje tendinoase de mușchii papilari
anterior și posterior, mult mai dezvoltați decât cei ai ventriculului drept.
Valvele atrioventriculare stânga și dreapta împreună cu valvulele semilunare
ale aortei și pulmonarei sunt așezate în general pe același plan, denumit planul
ventil al inimii care se deplasează în timpul sistolei către vârful inimii prin
scurtarea fibrelor musculare în timpul contracției.
Baza inimii fiind fixată de pericard la nivelul venelor mari și deplasarea
planului ventil făcându-se spre vârf, se produce creșterea volumului cavității
arteriale și prin aceasta, creșterea presiunii negative din atrii. Ca urmare, crește
aspirația sângelui în cele două atrii. Valvele atrioventriculare și semilunare au rol de
ventil în circulația sângelui prin inimă, alcătuind în totalitatea lor aparatul valvular
al inimii.
Structura inimii
Peretele inimii este alcătuit, de la interior spre exterior, din endocard,
miocard și pericard. La acestea se adaugă scheletul fibros al inimii și aparatul de
conducere.
Endocardul învelește suprafața internă a cavităților și este format dintr-un
strat de celule endoteliale, sub care se află stratul subendotelial format din țesut
conjunctiv care conține fibre colagene, elastice, fibroblasti și mici fascicule de fibre
musculare netede. Endocardul se continuă cu endoteliul vaselor mari care vin sau
pleacă de la inimă. Între endocard și miocard se află un strat subendocardic alcătuit
din țesut care conține vase sangvine, fibre nervoase și ramificațiile țesutului nodal

12
al inimii. țesutul conjunctiv din stratul subendocardic pătrunde și în miocard. El
lipsește la nivelul mușchilor papilari și al cordajelor tendinoase.
Miocardul sau mușchiul cardiac formează stratul cel mai gros al peretelui
inimii. Structura sa microscopică este comparată cu un sincitiu, fiind formată din
celule separate. La nivelul atriilor, fasciculele de fibre miocardice sunt dispuse
circular și formează un strat mai subțire care nu se continuă cu musculatura
ventriculelor. În ventricule, fasciculele musculare au o dispoziție particulară, cu
direcție oblic-spiralată, formând spre vârf, vârtejul inimii (vortex cordis). Rețeaua
de capilare din miocard vine în contact intim cu fibrele miocardice.
Epicardul constituie stratul de suprafață al inimii și este format de foița
viscerală a pericardului seros.
Scheletul fibros al inimii este format de inele fibroase, de la nivelul
orificiilor atrioventriculare, care separă musculatura atriilor de cea a ventriculelor și
de inelele fibroase arteriale de la orificiul aortei și pulmonarei. Pe inelele fibroase
se prind valvulele acestor orificii. La locul unde inelele fibroase atrioventriculare se
întâlnesc cu inelul aortic, se află două zone bogate în țesut fibros, denumite
trigoanele fibroase drept și stâng. Scheletului fibros îi aparține și partea
membranoasă a septului interventricular.
Aparatul de conducere al inimii denumit de asemenea și sistem cardio-
vector sau țesut nodal, asigură din punct de vedere funcțional automatismul inimii.
El este alcătuit din celule musculare care-și păstrează caracterele ambrionare cu
particularități microscopice diferite de țesutul miocardic ,țesutul nodal formează:
 nodulul sinoatrial (Keith-Flack), situat în peretele atrial drept (șanțul
terminal)în apropierea orificiului de vărsare a venei cave superioare;
 nodulul atrioventricular (Aschoff-Tawara), situat pe planșeul atriului
drept, lângă valva tricuspidă și deasupra trigonului fibros drept. Între nodulu

13
sinoatrial și cel atrioventricular nu există o legătură directă, ci stimulul produs se
transmite întâi musculaturii atriale și apoi ajunge la nodulul atrioventricular;
 fasciculul Hiss pleacă de la nodulul atrioventicular (trunchiul
fasciculului), care este foarte scurt (un centimetru) și străbate zona de țesut
conjunctiv dintre atrii, ventricule și septul membranos interventricular, până la
locul unde începe partea musculară a septului interventricular. La acest nivel se
împarte în: ramura dreaptă și ramura stângă;
 rețeaua Purkinjie. Ramura dreaptă a fasciculului Hiss părăsește septul
interventricular și intră în trabecula septomarginală, iar cu aceasta, în baza
mușchiului papilar anterior, de unde trece în trabecule, ajungând sub endocard,
unde formează rețeaua Purkinjie. Ramura stângă ceva mai lată și subendocardică la
nivelul septului interventricular, dă o ramură scurtă spre baza mușchiului papilar
anterior și alta mai lungă, spre cel inferior, după care se ramifică, formând sub
endocard rețeaua Purkinjie a ventriculului stâng. Fibrele rețelei pătrund în miocard
prin fibrele musculare.
Vascularizația și inervația inimii
Inima este un organ bogat vascularizat, aspect condiționat de activitatea
ritmică, neîntreruptă a miocardului, care într-o oră pompează în circulație 400 litri
de sânge, iar în decurs de o zi 10.000 litri de sânge. Activitatea metabolică crescută
a miocardului necesită deci un mare aport de sânge, care se realizează prin arterele
coronare stânga și dreapta.
Artera coronară stânga ia naștere din aortă la nivelul sinusului Valsava stâng
și, după un scurt traiect ajungând în șanțul coronar de aceeași parte, se bifurcă în
ramura interventriculară anterioară, din șanțul cu același nume, și ramura
circumflexă – considerată ramura coletarală a coronarei stângi, ajunge prin șanțul
coronar pe fața diafragmatică și dă ramuri ventriculului stâng. Artera coronară
stângă vascularizează atriul stâng, ventriculul stâng în cea mai mare parte, o parte

14
din peretele anterior al ventriculului drept, învecinată șanțului interventricular
anterior și 2/3 anterioare din septul interventricular.
Artera coronară dreapta pleacă din sinusul Valsava dreapt și al aortei și
ajunge în șanțul coronar, prin care trece pe fața diafragmatică, în șanțul
interventricular posterior. Artera coronară dreapta vascularizează atriul drept,
ventriculul drept o parte întinsă din peretele inferior al ventriculului stâng, 1/3
inferioară a septului interventricular, nodulul atrioventricular, partea inițială a
fasciculului Hiss și în 60% din cazuri nodulul sinoatrial.
Între cele două coronare, anatomic există anastomoze dar funcțional
legătura dintre ele este puțin eficientă; din această cauză sunt considerate artere
terminale. Obstrucția unei ramuri arteriale produce infarctul miocardic.
Venele inimii adună sângele din perete prin venele mare și mică ale
cordului, care se varsă în sinusul coronar, situat în șanțul coronar de pe fața
diafragmatică. Sinusul coronar se varsă în atriul drept.
Limfaticele se găsesc în toate straturile peretelui. Ele drenează limfa spre
rețeaua subepicardică, care de aici, trece în ganglionii mediastinali anteriori.
Inervația inimii este realizată de ramuri simpatice și parasimpatice ale
plexului cardiac. În plexul cardiac se află și celule ganglionare, cele mai multe fiind
pe peretele posterior al atriilor și venind în relație cu țesutul nodal. Plexul cardiac
este format dintr-un plex supeficial, situat ventral de arcul aortic și la bifurcația
trunchiului arterei pulmonare, și un plex profund, cuprins între arcul aortic și
bifurcația traheei. Fibrele simpatice ale plexului inervează miocardul și vasele
inimii, iar cele parasimpatice inervează preponderent nodulii sinoatrial și
atrioventricular. Funcțional, simpaticul accelerează bătăile inimii și dilatația
arterelor coronare, în timp ce parasimpaticul rărește bătăile inimii și produce
vasoconstrincția coronarelor. Fibrele senzitive, cele mai multe simpatice, sunt
numeroase în epicard și endocard.
PERICARDUL
Pericardul este un sac fibroseros care adăpostește inima.

15
 Pericardul fibros (tunica fibroasă) formează stratul extern al pericardului,
care se fixează cu baza pe centrul tendinos al mușchiului diafragm, iar vârful se
continuă cu țesutul conjunctiv din adventicea vaselor mari ale inimii.
Pericardul seros (tunica seroasă) are o structură asemănătoare cu pleura și
peritoneul și este format dintr-o foiță sau lamă parietală și o alta viscerală. Foița
parietală învelește suprafața internă a pericardului fibros și se continuă la baza
inimii cu cea viscerală, care formează stratul extern al peretelui cardiac, numit și
epicard. La locul de reflectare a foiței viscerale pe vasele mari, unde se continuă cu
cea parietală, se formează două sinusuri pericardice (transvers și oblic). Sinusul
transvers este delimitat anterior de trunchiul arterei pulmonare și aortă, posterior de
fața anterioară a atriilor și superior de artera pulmonară dreaptă. Sinusul oblic,
situat pe baza inimii este cuprins între venele pulmonară dreaptă și cele stângi și se
termină în fund de sac în apropierea sinusului transvers.
Cavitatea pericardică este spațiul virtual dintre foița parietală și cea
viscerală. Suprafața celor două foițe este umectată de o lamă fină de lichid
pericardic, care înlesnește alunecarea în timpul activității inimii.

1.2. FIZIOLOGIA INIMII

Inima poate fi considerată ca fiind constituită dintr-un sistem electric, care

generează ritmic impulsuri contractile și dintr-un sistem mecanic care reacționează
la aceste impulsuri prin contracții ritmice. Pentru ca inima să-și poată efectua
funcția de pompă, este necesar să existe o corelație între activitatea electrică și cea
mecanică.

Proprietățile fiziologice ale miocardului

Miocardul este, din punct de vedere structural, un mușchi striat care posedă
o serie de proprietăți funcționale comune și altor țesuturi, dar și unele proprietăți
specifice. Proprietățile funcționale fundamentale ale miocardului sunt:

16
  ritmicitatea sau automatismul este proprietatea cordului de a se
contracta ritmic ca urmare a unor impulsuri contractile generate în interiorul său.
Acest lucru este demonstrat de faptul că inima bate și după denervare sau după
scoaterea ei din organism. Ritmicitatea este asigurată de structuri specializate, care
generează impulsuri contractile dând ritmul inimii: nodulul sinoatrial imprimă
ritmul sinusal (72bat/min), nodulul atrioventricular imprimă ritmul nodal
(40bat/min) și fasciculul Hiss imprimă ritmul idioventricular (20-25bat/min).
 conductibilitatea este proprietatea miocardului și în special a țesutului
nodal de a transmite unda de excitație generată la nivelul nodului sinoatrial. De la
nodulul sinoatrial unda de depolarizare se propagă în miocardul atriilor, generând
sistola atrială, apoi ajunge la nivelul nodulului atrioventricular, de unde prin
fasciculul Hiss și rețeaua Purkinje se propagă la miocardul ventricular, generând
sistola ventriculară.
 excitabilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde printr-o
contracție la stimuli adecvați (stimuli cu intensitate prag).
 contractilitatea este proprietatea miocardului de a se contracta ca
urmare a undei de depolarizare descărcate ritmic din nodulul sinoatrial. Forța de
contracție a inimii depinde, până la o anumită limită, de lungimea inițială a fibrei
miocardice.
 tonicitatea este o problemă controversată deoarece noțiunea de tonus
definește starea de contracție susținută prin care un mușchi se opune unei întinderi
suplimentare.

Ciclul cardiac sau revoluția cardiacă fiziologică

Activitatea cardiacă este caracterizată printr-un număr de aproximativ de 70
cicluri pe minut; prin ciclu sau revoluție cardiacă definindu-se o contracție
(sistolă) și o relaxare (diastolă). Sistola și diastola se desfășoară simultan la
nivelul celor două inimi, dar contra unor gradiente presionale diferite.
Ciclul cardiac se compune din:

17
  sistola atrială – durează 0,10 secunde și începe la nivelul nodulului
sinoatrial de unde se transmite spre orificiul atrioventricular și produce deschiderea
valvulelor atrioventriculare cu pasajul sângelui în ventricule;
 diastrola atrială – durează 0,70 secunde; în timpul diastolei scade
presiunea intraatrială și sângele trece din vene în atrii;
 sistola ventriculară – durează 0,30 secunde și începe odată cu diastola
atrială. La început valvulele atrioventriculare sunt deschide, apoi când presiunea
crește în ventricule valvulele se închid și pentru o scurtă perioadă de timp
ventriculii sunt cavități închise. Când presiunea din ventricule depășește presiunea
din artere, se deschid valvulele semilunare și se produce ejecția sângelui din
ventricule în aortă și artera pulmonară. Ca urmare a expulziei crește presiunea în
artere (125mmHg în aortă și 28mm Hg în artera pulmonară);
 diastola ventriculară – durează 0,53 secunde, scăderea presiunii
intraventriculare sub cea din artere determină închiderea valvulelor semilunare și
ventriculii devin iar cavități închise. Scăderea presiunii intraventriculare continuă și
se deschid valvulele atrioventriculare;
 diastola generală – durează 0,40 secunde, este comună atriilor și
ventriculelor; în timpul ei sângele se scurge pasiv din atrii în ventricule.

Capitolul II
Prezentarea teoretică a aritmiilor

II.1 Definitie

Aritmiile sunt dereglari ale ritmului normal al inimii fie sub raportul
frecventei, fie al regularitatii frecventei cardiace, fie sub ambele.
Astfel, aritmiile cardiace cuprind orice anomalie sau perturbatie in
succesiunea normala de activare a miocardului.

18
 Ritmul cardiac se afla sub dependenta a doua sisteme reglatoare:
- unul extracardiac (sistemul simpatico si parasimpatic);
- altul intracardiac (tesut specific). In mod normal, impulsul sinusal, care
activeaza atriile si ventriculii, ia nastere in nodulul sinusal, care emite stimuli cu o
frecventa de 60 – 80 batai pe minut. Nodul sinusal imprima inimii ritmul stimuli,
pentru ca emite stimulii cu cea mai mare frecventa, dar si celelalte zone ale
tesutului specific pot emite stimuli.

II.2 Etiologie

Tulburarile de ritm se clasifica in tulburari in formarea stimulilor si tulburari

in conducerea stimulului. Tulburarile in formarea stimulilor sunt tahicardiile si
bradicardiile sinusale si ritmurile ectopice sau extrasinusale (extrasistole, tahicardii
paroxistice, flutter, fibrilatie arteriala).
Multe lucruri pot duce sau pot provoca o aritmie, inclusiv un atac de cord,
modificari ale structurii inimii, cum ar fi cardiomiopatia, artere blocate (boala
coronariana), tensiune arteriala crescuta; glanda tiroida hiperactiva (hipertiroidism)
sau subactiva (hipotiroidism), diabetul, fumatul, consumul de alcool si cofeina,
abuzul de droguri si stresul. De asemenea, anumite medicamente pot fi o cauza a
artimiilor.
Factori de risc pentru aritmia cardiaca
 Boala arteriala coronariana, alte probleme cardiace si interventii chirurgicale
anterioare la nivelul inimii;
 Tensiune arteriala crescuta;
 Boala cardiaca congenitala;
 Probleme tiroidiene;
 Anumite medicamente;
 Diabetul;
 Apneea in somn;
 Dezechilibrul electroltic;
 Consumul excesiv de alcool, cafea si tutun.

II.3 Patogenie

Variatiile frecventei cardiace sunt normale in unele situatii. Aritmia apare cand
excitatia electrica se naste in alte locuri decat cele normale (nodul sinusal, nodul
atrio-ventricular sau ventricule) sau atunci cand unda electrica nu urmeaza traseul
normal de propagare. Contractia musculara rezultata se deosebeste de ritmul
normal. Bataia suplimentara provocata se numeste extrasistola iar contractia
normala sistola. O extrasistola intrerupe secventa normala de activare a muschilor

19
cardiaci.
Adesea extrasistola este urmata de o pauza compensatoare, resimtita ca o
intrerupere a ritmului cardiac. Accelerarea brusca si prelungita a ritmului cardiac
este urmata de diminuarea presiunii arteriale ceea ce poate provoca ameteli si
senzatie de oboseala si slabiciune. Desincronizarea dintre camerele superioare si
ventriculi provoaca de asemenea palpitatii. Acestea pot fi resimtite in
interiorul sternului dar si in urechi, in gat sau burta.
Unele tulburari sunt mai grave decat altele. Uneori se formeaza un cerc vicios
intre functia inimii si ritmul anormal. Astfel o inima slabita poate fi cauza aritmiei
dar si aritmia poate duce la slabirea inimii.

II.4 Tipuri de tulburări de ritm cardiac

Extrasistole
Extrasistolele pot aparea la orice persoana sanatoasa. Doar in cazul in care
acestea se manifesta in mod frecvent putem vorbi de aritmie. Aritmiile se pot
clasifica in functie de locul de formare si in functie de efectele produse asupra
ritmului cardiac. Atunci cand ritmul cardiac este accelerat se numeste tahicardie iar
atunci cand ritmul este incetinit bradicardie.
Aritmii sinusale
- tahicardia sinusala (frecventa inimii - 90-120/min);
- bradicardia sinusala (frecventa sub 60/min).
In ambele este pastrat focarul normal al impulsurilor cardiace: nodul sinusal.
Aritmii atriale
Aritmiile atriale au originea la nivelul atriilor:
- extrasistolele atriale - impulsuri ectopice
- tahicardia paroxistica atriala (frecventa 140-220/min regulata)
- fibrilatia atriala si flutterul arterial (tulburari de ritm neregulate).
Extrasistole atriale.
Hipertensiunea arteriala provoaca o destindere a atriilor si contractia lor prematura
(extrasistola atriala). Extrasistola supraventriculara mai poate fi provocata si de
slabirea muschiului cardiac.
Tahicardia paroxistica atriala
- in timpul tahicardiei, inima se contracta brusc si bate foarte repede, pana la 140-
220 de batai pe minut. Aceste episoade pot dura cateva secunde sau cateva ore. Ele
20
se opresc la fel de brusc cum au aparut. Tahicardiile paroxistice pot aparea din
tinerete si pot dura toata viata. Dupa criza pacientul se simte obosit dar acest tip de
aritmie este foarte rar periculos. Necesita totusi consultarea medicului deoarece
poate diminua calitatea vietii.
Fibrilatia atriala si flutterul atrial constituie o problema mai serioasa ce va
necesita examene medicale si tratament, cauza fiind o „furtuna electrica" la nivelul
atriilor. Contractia coordonata a atriilor nu mai are loc. Inima pierde in jur de 20%
din capacitate. Ventriculul poate compensa pentru moment aceasta pierdere dar pe
termen lung epuizarea sa poate duce la insuficienta cardiaca. Starile resimtite
provin din iregularitatea pulsului datorata faptului ca ventriculele nu mai sunt
antrenate de catre nodul sinusal, pulsul avand valori uneori foarte ridicate 140 de
batai pe minut si chiar mai mult, uneori foarte mici 50 de batai pe minut provocand
stari de ameteala.
O complicatie a fibrilatiei atriale este dilatarea atriilor. Sangele ce stagneaza in
acestea se poate coagula. Trecerea unei astfel de mase de sange coagulat in
circulatie poate cauza embolia.
Fibrilatia atriala poate aparea si dupa o stare de febra. Cand aceasta aritmie este
consecinta unei boli de inima tratamentul se va adresa acestei boli. Fibrilatia poate
de asemenea sa apara in cadrul unei boli de tiroidasau in urma consumului exagerat
de alcool.
Aritmii ventriculare
- extrasistola ventriculara - este datorata unei zone iritative din ventricul, care nu se
mai sincronizeaza cu ansamblul cardiac; cauze ale acestui tip de aritmie pot fi:
emotia, un dezechilibru in retinerea sarurilor minerale (consumul exagerat
de laxative), febra sau o infectie; in aceste cazuri aritmia este considerata benigna
dar aparitia acesteia impreuna cu o boala de inima pot revela o problema care sa
necesite tratament
- tahicardia paroxistica ventriculara - in general reprezinta manifestarea unei
disfunctii majore a muschiului cardiac; poate aparea la orice varsta dar in general
este urmarea unui infarct al miocardului;se produce o desincronizare intre bataile
ventriculelor si contractia atriala, consecinta fiind diminuarea debitului cardiac;
este necesara spitalizarea din cauza slabirii inimii
- fibrilatia si flutterul ventricular.

21
II.5 Clasificarea aritmiilor

S-au propus numeroase clasificări ale aritmiilor în funcţie de diferite criterii.

La acelaşi bolnav , aritmiile cele mai diverse se pot succeede la interval diferite,
uneori foarte scurte, diagnosticul trebuind să se adapteze din mers la dinamismul
modificărilor reale.
1. Aritmii prin tulburări în formarea sinusală a impulsului
- Tahicardia sinusală
- Bradicardia sinusală
- Aritmiile sinusale
- Wandering pacemaker
2. Aritmii prin formarea ectopică a impulsului, cu sau fără tulburări de
conducere
a) Supraventriculare
-Extrasistole atriale
-Tahicardia paroxistică supraventriculară
-Tahicardia atrială neparoxistică
-Fibrilaţia atrială
-Flutterul atrial
-Scăpări joncţionale
-Ritmuri joncţionale pasive
-Tahicardia joncţională neparoxistică
-Disociaţia AV
b) Ventriculare
-Extrasistole ventriculare
-Tahicardia ventriculară
-Torsade de vârfuri
-Flutter şi fibrilaţie ventriculară
-Scăpări ventriculare
-Ritm idioventricular
-Ritm idioventricular accelerat
c) Blocurile inimii

22
 -Blocurile sinoatriale
-Blocurile atrioventriculare
-Blocurile intraventriculare (blocuri complete si incomplete de ramură)

3. Sindroame particulare cu tulburări de ritm şi de conducere

-Sindromul sinusului bolnav
-Sindroame de preexcitaţie ventriculară
-Sindrom QT lung
-Displazia aritmogenă a VD

II.6 Diagnostic clinic (simptomatologie)

Simptomatologia care atrage de obicei atenţia sunt palpitaţiile, perceperea

bătăilor cardiace de către individ, dar trebuie ţinut seama de faptul că palpitaţiile
pot apărea în afara oricărei aritmii. De asmenea numeroase aritmii severe,
îndeosebi ventriculare nu sunt percepute de bolnav sau cel puţin nu sunt percepute
ca palpitaţii putând determina sincope.
Simptome:
- ameteala;
- tremur;
- angoasa;
- oboseala;
- dispnee (respiratie grea);
- disconfort in piept;
- batai violente sau dureroase.
Variatiile frecventei cardiace sunt normale in unele situatii. Aritmia cardiaca
apare atunci cand excitatia electrica se naste in alte locuri decat cele normale (nodul
sinusal, nodul atrio-ventricular sau ventricule), sau atunci cand unda electrica nu
urmeaza traseul normal de propagare. Contractia musculara rezultata se deosebeste
de ritmul normal. Bataia suplimentara provocata se numeste extrasistola, iar
contractia normala sistola. O extrasistola intrerupe secventa normala de activare a
muschilor cardiac.
Adesea, extrasistola este urmata de o pauza compensatoare, resimtita ca o

23
intrerupere a ritmului cardiac.
Accelerarea brusca si prelungita a ritmului cardiac este urmata de diminuarea
presiunii arteriale, ceea ce poate provoca ameteli si senzatie de oboseala si
slabiciune.
Desincronizarea dintre camerele superioare si ventriculi provoaca, de
asemenea, palpitatii. Acestea pot fi resimtite in interiorul sternului, dar si in urechi,
gat sau burta.
Lehman si colaboratorii propun o gradare a severităţii simptomelor asociate cu
tahiaritmiile ventriculare. Se aplică în: tahicardiile susţinute, nesusţinute, mono sau
polimorfe.
Clasa I- bolnav asimptomatic sau cu tulburări limitate la palpitaţii
ClasaII- ameţeli, durere precordială, dispnee.
Clasa III- sincopă, alterare a stării psihice sau alte dovezi ale unei suferinţe
semnificative secundare ale unui organ terminal, inclusiv edem pulmonar acut,
infarct miocardic, sindrom de debit mic, accident vascular cerebral.
Clasa IV- oprire cardiacă, puls si respiraţie absente.
Clasificarea este utilă, gradul maxim al severităţii simptomului ce determină,
încadrarea, trebuind sa fie luat în seamă, alături de tipul aritmiei, boala cauzală şi
funcţia ventriculară stângă, în bilanţul diagnostic al aritmiei. Este cel puţin probabil
că tulburările de clasa III ţi IV reprezintă un indicator independent al riscului
crescut de moarte subită.

II.7 Diagnostic paraclinic

Diagnosticul aritmiilor este de obicei posibil prin examenul clinic şi
electrocardigrafic. În cazuri selecţionate sunt utile, şi uneori chiar indispensabile,
metode mai sofisticate de diagnostic de care dispune cardiologia modernă.
Acestea se pot clasifica în metode neinvazive şi metode invazive.
 Metode neinvazive de diagnostic
a) Electrocardiograma de efort:

24
 Mărimea stimulării simpaticoadrenergice şi reducerea tonusului vagal explică
de ce unele aritmii pot fi declanşate de proba de efort îndeosebi, dar nu exclusiv,
cele cu subsrat de ischemie.
Extrasistolele supraventriculare şi ventriculare izolate apar la efort la mulţi
normali şi nu au semnificaţie.
La efort pot apărea extrasistole ventriculare polimorfe sau tahicardii
ventriculare, în special la coronarieni, mai ales dacă au avut in antecedente aritmii
ventriculare maligne.
Aritmiile ventriculare benigne dispar adesea, dar nu constant, la efort.
Testul de efort permite urmărirea eficacităţii unei terapii şi a eventualei
proaritmii. În ansamblu, însă, testul are o sensibilitate şi o specificitate mică cerând
o interpretare nuanţată.
1. Înregistrarea electrocardiografică de lungă durată:
Monitorizarea electrocardiografică constă în vizualizarea cntinuă a ECG pe un
osciloscop la patul bolnavului cu eventuală înregistrare a episoadelor semnificative.
Se aplică unor persoane cu risc mare de aritmii grave: infarct miocardic în primele
3 zile; întoxicaţia digitalică.
Metoda permite intervenţia imediată în cazul apariţiei aritmiilor, ceea ce adesea
salvează viaţa bolnavului.
Dezavatajele constau în imobilizarea pacientului şi in necesitatea supravegherii
calificate permanent.
2. Electrocardiograma ambulatorie- Holter
Se realizează cu aparate portabiloe care permit înregistarea continuă a ECG.
Înregistrarea se face pe 24 (48) de ore în timp ce bolnavul îşi desfăşoară activitatea
obişnuită.
Sistemele digitale tratează semnul ECG, care este stocat în memoria
computerului. Se obţin date sistematizate în grafice şi tablouri şi perioadele
interesante ca ECG cu vitezş standard.
Metoda permite detectarea tulburărilor paroxistice de ritm, corelarea lor cu
simptomele, identifică aritmiile şi determină numărul extrasistolelor şi dubletelor,
adică realizează o analiză cantitativă.
Monitorizarea Holter este indicată în următoarele aritmii: sincope de cauză
neclară; bolnavi simptomatici pentru evidenţierea tulburărilor paroxistice de ritm şi

25
de conducere; determinarea eficacităţii teraputice a unor droguri şi a eventualelor
efecte proaritmice.
3. Electrocardiograma de mare amplificare cu semnal medianizat
Este o metodă de vizualizare a potenţialelor electrice de amplitudine prea mică
spre a putea fi identificată pe ECG de suprafaţă. Simpla amplificare nu permite
discernerea acestora, deoarece se augmenteză şi zgomotul de fond datorat în
principal activităţii musculare.
Metoda permite adesea evidenţierea neinvazivă a potenţialului hisian.
 Metode invazive de diagnostic ale aritmiilor
Explorarea electrofiziologică endocavitară- este o metodă invazivă de
diagnostic derivată din cateterismul cardiac.
De obicei se face cateterismul inimii drepte, dar se pot obţine şi informaţii
asupra jumătăţii stângi a cordului , astfel cateterismul sinusului coronarian permite
înregistrarea potenţialelor atriale stângi. Uneori prezenţa unui formaen ovale
permeabil permite cateterizarea efectivă a cavităţilor stângi.
Cu tehnicile actuale electrofiziologice endocaviatre se pot induce sau
întrerupe accese tahicardice reintrate şi se poate efectua cartarea endocardică, prin
înregistrarea diferenţelor d potenţial din diverse puncte endocardice localizându-se
eventualele fascicule accesorii sau substratul aritmogen în diverse alte aritmii
reintrante. Metoda a dus în mod firesc la apariţia ritmologiei intervenţionale care
presupune o tehnică similară de abordare a bolnavului.
Alte investigatii ce pot fi de ajutor sunt cele de sange ce verifica nivelul unor
substante in sange (potasiu si hormon tiroidian), radiografiile toracice (se poate
verifica o eventuala marire a inimii).

II.8 Tratamentul antiaritmic

Obiectivele principale ale tratamentului antiaritmic sunt:

- reducerea mortalităţii cardiace toatale care se produce în bună parte subit
şi prin mecanisme aritmice
- tratamentul de urgenţă al aritmiilor severe vizând întrerupere lor sau
ameliorarea toleranţei lor hemodinamice

26
 - reducerea incidenţei şi/sau gravităţii aritmiilor recurente si creşterea
calităţii vieţii bolnavului
Aceste obiective sunt numai uneori realizabile integral, cu toate progresele
terapeutice din ultimii ani.
Pentru a se obţine rezultate cât mai bune, trebuie să se aibă in vedere
următoarele:
- tratamentul antiaritmic este numai o componentă a strategiei terapeutice
aplicate cardiacilor cu aritmii şi adeseori nu cea mai importantă
- este esenţial să se incerce corectarea substratului aritmiilor prin
tratamentul bolii cauzale
- domeniul tratamentului antiaritmic este în plină evoluţie şi cunoştinţele
mai vechi de câţiva ani trebuie revizuite în concordanţă cu datele actuale.
Clasificarea medicaţiei antiaritmice se face în patru clase , bazată pe acţiunea
lor asupra electrofiziologiei celulei cardiace normale.
Această clasificare echivalează cu o împărţire în funcţie de canalele ionice sau
receptorii pe care drogurile le blochează.
- Clasa I cuprinde medicamente anestezice şi stabilizante de membrană
care blocheazp canalele rapide de sodiu. Ele se împart în trei subclase,
după influenţa asupra potenţialului de acţiune.
- Clasa II cuprinde droguri simpaticolitice, practic betablocantele, care
acţionează asupra receptorilor β1 şi β2
- Clasa III include droguri care prelungesc PA blocând în principal , dar nu
exclusiv , canale repolarizante de K
- Clasa IV cuprinde blocantele de calciu care închid canalele lente de Ca 2±
In toate aritmiile se inlatura surmenajul, cafeaua, tutunul si alcoolul. Se
recomanda odihna, asanarea infectiilor de focar si administrarea de tranchilizante
(Meprobamat, Napoton, Diazepam) sau sedative (Extraveral, Bromoval, Dormital).

II.9 Evoluție. Prognostic

Aritmia este o tulburare în activitatea inimii, care produce simptome precum

palpitaţiile sau bătăile cardiace rare. Aritmiile netratate pot cauza slăbirea sau
întinderea miocardului, favorizând apariţia insuficienţei cardiace.

27
Principalele simptome ale aritmiilor sunt palpitaţiile, bătăile cardiace accelerate,
bătăile cardiace rare, durerea toracică, ameţelile şi sincopele. În unele cazuri, însă,
aritmiile evoluează asimptomatic.
Aritmiile se pot produce fără niciun motiv sau pot fi cauzate de un stimul
care acţionează asupra inimii. Astfel de stimuli pot fi stresul, tutunul, alcoolul,
substanţele care inhiba apetitul sau medicamentele pentru răceală şi tuse care conţin
cofeină sau alţi stimulanţi. Afectarea arterelor coronare, hipertensiunea arterială şi
insuficienţele valvulare cardiace pot slăbi miocardul, afectându-i funcţia de pompă.
Cu vârsta, se produce slăbirea naturală a inimii, fapt care poate conduce, de
asemenea, la apariţia aritmiilor. O aritmie se poate produce şi după un infarct,
datorită cicatricii care se formează şi care tulbură circulaţia impulsului electric de-a
lungul inimii. Totodată, anumite medicamente utile în tratamentul afecţiunilor
cardiace pot produce aritmii, ca efect secundar. Glanda tiroidă hiperactivă,
dezechilibrul sangvin sau utilizarea anumitor droguri, precum cocaina, produc, de
asemenea, apariţia aritmiilor.

Pentru a putea diagnostica aritmia, medicul cardiolog va recomanda, în primul

rând, efectuarea unei electrocardiograme. Electrocardiograma este pasul esenţial
pentru stabilirea diagnosticului. Medicul poate indica, de asemenea, monitorizarea
Holter, testul cardiac de stres care ajută la identificarea aritmiilor declanşate de
efort sau testele electrofiziologice.

Aritmiile devin periculoase în situaţia în care sunt însoţite de alte afecţiuni

cardiace. În aceste cazuri, tratarea corectă atât a aritmiei cât şi a celorlalte boli de
inimă este esenţială.

Pentru a preveni aritmia este foarte important să eviţi consumul de alcool,

tutun, cofeină sau alţi stimulanţi de acest tip. La fel de importantă este şi evitarea
stărilor tensionate, a stresului şi a eforturilor fizice excesive, care accelerează
bătăile inimii.

Educarea pacientului este esentiala dupa stabilirea diagnosticului, se

recomanda un stil de viata echilibrat – alternarea perioadelor de activitate cu
perioade de repaus, suprimarea fumatului, combaterea obezitatii, alimentatie
echilibrata, evitarea stresului, controale periodice la medicul de specialitate.

28
 CAPITOLUL III

Prezentarea cazurilor de aritmie

Caz clinic nr. 1

Culegerea datelor pentru pacientul I. I

In data de 11.03.2019 I.I in varsta de 50 de ani, se interneaza in sectia de

Cardiologie, acuzand durere precordiala cu caracter constrictive, palpitatii, senzatie
29
de sufocare la urcatul scarilor, debutul este de aproximativ 4 zile intermitent cu
accentuari ale episoadelor de palpitatii.
In urma discutiei cu pacientul am aflat urmatoarele: pacientul este casatorit,
locuieste impreuna cu sotia intr-un apartament cu 3 camere, situat la etajul 3, in
conditii bune. Profeseaza ca si contabil, sedentar, consuma alcool in cantitati
moderate (1 bere/zi sau 1 pahar de vin), fumator 1 pachet/zi, de confesiune crestin
ortodox.
De asemenea am aflat ca tatal lui a murit in urma unui infart miocardic acum 2 ani,
mama cu diabet tip II, fara atecedente cardiace.
Din discutia cu pacientul am aflat ca acesta a mai fost internat tot in sectia de
Cardiologie, prezentand urmatoarele diagnostice: HTA, fibrilatie arterial cronica,
obezitate gr.I, dislipidemie.
In urma masurarii functiilor vitale am identificat urmatoarele valori: TA
180/90mmHg, puls 135 pulsatii/min, respiratia 25 respiratii/min, afebril 37,10C,
l-am cantarit 107 kg, masurat 1,75 cm, IMC 35 obezitate gr.II.
Se interneaza pe sectia de Cardiologie cu diagnosticul de fibrilatie arteriala
paroxistica, cardiopatie ischemica cronica dureroasa, obezitate gr.II.

Evaluare finala

Pacient obez cu antecedente cardiovasculare semnificative se internează de

urgentă in sectia de Cardiologie prezentand urmatoarele manifestari de dependenta:
durere precordiala cu caracter constrictive, palpitatii, senzatie de sufocare la urcatul
scarilor.

In urma anamnezei, examenului clinic sa stabilit diagnosticul de fibrilatie

arteriala paroxistica, cardiopatie ischemica cronica dureroasa, obezitate gr.II.

30
 Datele culese sunt analizate si interpretate definindu-se problemele de
dependenta, diagnosticele de ingrijire si obiectivele de ingrijire.

Pentru problemele de dependenta pe care pacientul le prezinta s-au

stabilit obiectivele de ingrijire si interventiile necesare astfel pacientul a fost
pregatit fizic si psihic in vederea tehnicilor efectuate.

In urma interventiilor cu rol propriu si delegat, a tratamenetului

medicamentos instituit (1 tb Tertensif 1,5, Propafenona 150mg 2 tb de 2 ori/zi,
Preductal 35mg 2 tb/zi), calmante Diazepam 1tb, oxigenoterapie,
regim alimentar hiposodat, hipocaloric, hipolipidic, obiectivele propuse pentru
problemele de dependenta au fost realizate partial, pacientul ramane la externare cu
o stare de dependenta la nivelul nevoii de a avea o bună circulatie si la nivelul
nevoii de a avea o buna alimentatie.

Pe parcursul spitalizării am recoltat sange pentru examenele de laborator, am

recoltat probe pentru examenul de urina, am inregistrat valorile functiilor vitale, am
pregatit materialele necesare si pacientul pentru tehnicile efectuate, am administrat
medicatia prescrisa de medic, am supravegheat pacientul urmarindui evolutia si
reactiile la tratamente.

Am comunicat cu pacientul pe toata durata spitalizarii, ajutandu-l sa se

acomodeze la mediul intraspitalicesc, l-am ajutat sa isi invinga temerile, sa nu mai
fie anxios si nelinistit, sa se acomodeze noului stil de viata si regim alimentar. Am
creat un mediu cat mai placut in salon prin aerisirea frecventa, schimarea zilnica
sau ori de cate ori se impunea a lenjeriei de pat. I-am acordat informatii necesare
despre afectiunile de care sufera, i-am raspuns cu calm si promptitudine la toate
interebarile si temerile care le avea legate de boala, i-am explicat importanta
respectarii regimului igienico-dietetic recomandat si continuarii tratamentului
medicamentos si dupa externare.

Se externează in data de 15.03.2019 cu urmatoarele recomandări:

 Să respecte medicaţia prescrisă

 Să nu mai consume, tutun, alcool, cafea, alimente interzise
 Să respecte noul regim alimentar si sa isi regleze greutatea
corporala
 Să facă mişcare uşoară de 3 ori pe săptămâna
 Să evite stresul şi emoţiile puternice
 Să revina la control.

31
 Caz clinic nr. 2

Culegerea datelor pentru pacientul A. F

In data de 13.05.2019 A. F in varsta de 40 de ani, se interneaza in sectia de

Cardiologie, acuzand palpitatii, stare de anxietate, transpiratii abundente, debutul
este de aproximativ 5 ore intermitent cu accentuari ale episoadelor de palpitatii.

32
 In urma discutiei cu pacientul am aflat urmatoarele: pacienta este casatorita,
locuieste impreuna cu sotul si cei 2 copii intr-un apartament cu 3 camere, situat la
etajul 3, in conditii bune. Profeseaza ca si agent vanzari, sedentara, fumatore tigari
electronice, bea 1 – 2 cafele pe zi, de confesiune crestin ortodox.
De asemenea am aflat ca tatal are trombofilita si HTA, mama fara atecedente
cardiace.
Din discutia cu pacienta am aflat ca aceasta nu a mai fost internata pe sectia
de Cardiologie.
In urma masurarii functiilor vitale am identificat urmatoarele valori: TA
160/80mmHg, puls 125 pulsatii/min, respiratia 22 respiratii/min, afebril 370C, am
cantarit-o 51 kg, masurat 1,62 cm, IMC 19 subponderalitate.
Se interneaza pe sectia de Cardiologie cu diagnosticul de fibrilatie arteriala
paroxistica.

Evaluare finala

Pacienta fara antecedente cardiovasculare se internează de urgentă in sectia

de Cardiologie prezentand urmatoarele manifestari de dependenta: palpitatii,
anxietate.

In urma anamnezei, examenului clinic sa stabilit diagnosticul de fibrilatie

arteriala paroxistica.
33
 Datele culese sunt analizate si interpretate definindu-se problemele de
dependenta, diagnosticele de ingrijire si obiectivele de ingrijire.

Pentru problemele de dependenta pe care pacientul le prezinta s-au

stabilit obiectivele de ingrijire si interventiile necesare astfel pacientul a fost
pregatit fizic si psihic in vederea tehnicilor efectuate.

In urma interventiilor cu rol propriu si delegat, a tratamenetului

medicamentos instituit (1 tb Tertensif 1,5, Propafenona 150mg 2 tb de 2 ori/zi,
Aspirina tamponata 500mg 1tb/zi), calmante Diazepam 1tb seara, oxigenoterapie,
regim alimentar hiposodat, hipercaloric, obiectivele propuse pentru problemele de
dependenta au fost realizate partial, pacientul ramane la externare cu o stare de
dependenta la nivelul nevoii de a avea o bună circulatie si la nivelul nevoii de a
avea o buna alimentatie.

Pe parcursul spitalizării am recoltat sange pentru examenele de laborator, am

recoltat probe pentru examenul de urina, am inregistrat valorile functiilor vitale, am
pregatit materialele necesare si pacienta pentru tehnicile efectuate, am administrat
medicatia prescrisa de medic, am supravegheat pacientul urmarindui evolutia si
reactiile la tratamente.

Am comunicat cu pacienta pe toata durata spitalizarii, ajutand-o sa se

acomodeze la mediul intraspitalicesc, am ajutat-o sa isi invinga temerile, sa nu mai
fie anxiosa si nelinistita, sa se acomodeze noului stil de viata si regim alimentar.
Am creat un mediu cat mai placut in salon prin aerisirea frecventa, schimarea
zilnica sau ori de cate ori se impunea a lenjeriei de pat. I-am acordat informatii
necesare despre afectiunile de care sufera, i-am raspuns cu calm si promptitudine la
toate interebarile si temerile care le avea legate de boala, i-am explicat importanta
respectarii regimului igienico-dietetic recomandat si continuarii tratamentului
medicamentos si dupa externare.

Se externează in data de 13.05.2019 cu urmatoarele recomandări:

 Să respecte medicaţia prescrisă

 Să nu mai consume, tutun, cafea, energizante
 Să respecte noul regim alimentar si sa isi creasca greutatea
corporala
 Să facă mişcare uşoară de 3 ori pe săptămâna
 Să evite stresul şi emoţiile puternice
 Să revina la control.

34
 Caz clinic nr. 3

Culegerea datelor pentru pacientul B. S

In data de 10.12.2018 B.S in varsta de 69 de ani, se interneaza in sectia de

Cardiologie, acuzand jena retrosternala, palpitatii, senzatie de sufocare la efort,

35
anxietate, vertij, tegumente palide debutul este de aproximativ 5 zile intermitent cu
accentuari ale episoadelor de palpitatii.
In urma discutiei cu pacienta am aflat urmatoarele: pacienta este casatorita,
locuieste impreuna cu sotul intr-un apartament cu 2 camere, situat la etajul 2, in
conditii bune. Pensionara, sedentara, nu consuma alcool, nu fumeaza, bea 1 cafea
pe zi, de confesiune crestin ortodox.
De asemenea am aflat ca tatal din cate stie nu a suferit de boli cardiovasculare,
mama a avut HTA.
Din discutia cu pacientul am aflat ca acesta a mai fost internat tot in sectia de
Cardiologie, prezentand urmatoarele diagnostice: HTA, fibrilatie arteriala, anemie
feripriva.
In urma masurarii functiilor vitale am identificat urmatoarele valori: TA
170/85mmHg, puls 140 pulsatii/min, respiratia 25 respiratii/min, afebril 37,10C,
am cantarit-o 85 kg, masurat 1,60 cm, IMC 33 obezitate gr.I.
Se interneaza pe sectia de Cardiologie cu diagnosticul de tahicardie arteriala
paroxistica, obezitate gr.I, anemie feripriva.

Evaluare finala

Pacienta obeza cu antecedente cardiovasculare semnificative se internează de

urgentă in sectia de Cardiologie prezentand urmatoarele manifestari de dependenta:
acuzand jena retrosternala, palpitatii, senzatie de sufocare la efort, anxietate, vertij,
tegumente palide

36
 In urma anamnezei, examenului clinic sa stabilit diagnosticul de tahicardie
arteriala paroxistica, obezitate gr.I, anemie feripriva.

Datele culese sunt analizate si interpretate definindu-se problemele de

dependenta, diagnosticele de ingrijire si obiectivele de ingrijire.

Pentru problemele de dependenta pe care pacienta le-a prezintat s-au

stabilit obiectivele de ingrijire si interventiile necesare astfel pacienta a fost
pregatit fizic si psihic in vederea tehnicilor efectuate.

In urma interventiilor cu rol propriu si delegat, a tratamenetului

medicamentos instituit ( Propafenona 150mg 2 tb de 2 ori/zi, Diurex 50mg 1tb/zi,
Enap 10mg ½ tb de 2 ori/zi, Furosemid 1tb/zi, Ferretab 50mg 2tb/zi, Glubifer
3tb/zi, Vitamina C 1000mg 1tb/zi), calmante Diazepam 1tb seara, oxigenoterapie,
regim alimentar hiposodat, hipocaloric, alimente bogate in fier, obiectivele propuse
pentru problemele de dependenta au fost realizate partial, pacienta ramane la
externare cu o stare de dependenta la nivelul nevoii de a avea o bună circulatie si la
nivelul nevoii de a avea o buna alimentatie.

Pe parcursul spitalizării am recoltat sange pentru examenele de laborator, am

recoltat probe pentru examenul de urina, am inregistrat valorile functiilor vitale, am
pregatit materialele necesare si pacienta pentru tehnicile efectuate, am administrat
medicatia prescrisa de medic, am supravegheat pacientul urmarindui evolutia si
reactiile la tratamente.

Am comunicat cu pacienta pe toata durata spitalizarii, ajutand-o sa se

acomodeze la mediul intraspitalicesc, am ajutat-o sa isi invinga temerile, sa nu mai
fie anxiosa si nelinistita, sa se acomodeze noului stil de viata si regim alimentar.
Am creat un mediu cat mai placut in salon prin aerisirea frecventa, schimarea
zilnica sau ori de cate ori se impunea a lenjeriei de pat. I-am acordat informatii
necesare despre afectiunile de care sufera, i-am raspuns cu calm si promptitudine la
toate interebarile si temerile care le avea legate de boala, i-am explicat importanta
respectarii regimului igienico-dietetic recomandat si continuarii tratamentului
medicamentos si dupa externare.

Se externează in data de 14.12.2018 cu urmatoarele recomandări:

 Să respecte medicaţia prescrisă

 Să nu mai consume alimente interzise
 Să respecte noul regim alimentar si sa isi regleze greutatea
corporala
37
  Să facă mişcare uşoară de 3 ori pe săptămâna
 Să evite stresul şi emoţiile puternice
 Să revina la control.

IV.BIBLIOGRAFIE
1. MEDICINĂ INTERNĂ VOL II BOLILE CARDIOVASCULARE
PROF. DR. L. GHERASIM
Editura Medicală Bucureşti 2001

38
2. ANATOMIA OMULUI EDIŢIA a II-a

VICTOR PAPILIAN

Editura Bic ALL, Bucureşti 1998

3. TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI EDIŢIA a VII-a

CAROL MOZES
Editura Medicală Bucureşti, 2012
4. MANUALUL MERCK EDIŢIA A XVIII-A
Mark H. Beers, Robert S. Porter
Editura ALL Bucureşti, 2009
5. BAZELE FARMACOLOGICE ALE PRACTICII MEDICALE EDIŢIA a VI-a
Valentin Stroescu
6. MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ CĂTRE CADRE MEDII
Dr. Corneliu Borondel
Ed.ALL Bucureşti 1998

CAPITOLUL V
ANEXE

Anatomie inima

39
40
41
42
Electrocardiograma

43
Monitor Holter

44