UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

,,VICTOR BABEȘ’’ TIMIȘOARA

FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ

DEPARTAMENTUL: ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ

Disciplina: TERAPIE INTENSIVĂ

Absolvent: Vulpe V. Adrian

LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator Științific: Prof. Dr. Săndesc Dorel

Timișoara

2015
 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

,,VICTOR BABEȘ’’ TIMIȘOARA

FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ
SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ

Coordonator științific:
Prof. Dr. Dorel Săndesc Absolvent:

Vulpe V. Adrian

Timişoara

2015
 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………….. 1

CAPITOLUL I

1.1. Epidemiologia și efectul stopului cardiac………………………………………….. 2

1.2. Suportul vital de bază la adult……………………………………………………… 3

1.2.1. Lanțul Supraviețuirii………………………………………………….. 3

1.2.2. Recunoaşterea stopului cardiac………………………………………... 8
1.2.3. Insuflaţiile salvatoare iniţiale.................................................................. 8
1.2.4. Ventilaţia………………………………………………………………… 8
1.2.5. Compresiile toracice……………………………………………………. 9
1.2.6. R.C.P.- doar compresii toracice……………………………………….. 9
1.2.7. Obstructia căilor aeriene cu corpi străini…………………………….. 9
1.2.8. Terapia electrică; defibrilatoarele externe automate, defibrilarea….. 10

1.3. Suportul vital avansat la adult………………………………………………………. 12

1.3.1. Prevenirea intraspitalicească a stopului cardiorespirator……………... 12

1.3.2. Problemă…………………………………………………………………… 12

1.3.3. Educația în îngrijirea acută………………………………………………. 12

1.3.4. Monitorizarea și recunoașterea pacienților critici………………………. 13

1.3.5. Răspunsul pentru pacienții critici………………………………………... 13

1.3.6. Ghiduri de prevenire a S.C.R. în spital………………………………….. 13

 1.3.7. Prevenirea morții cardiace subite în afara spitalului………………....... 15

1.4. Defibrilarea…………………………………………………………………………… 16

1.5. Resuscitarea în spital…………………………………………………………………. 17

1.6. Algoritmul Suportului Vital Avansat……………………………………………….. 19

1.7. Ritmurile Şocabile……………………………………………………………………. 20

1.8. Lovitura precordială…………………………………………………………………. 21

1.9. Caile aeriene şi ventilaţia…………………………………………………………….. 21

2.0. Accesul intravascular şi drogurile………………………………………………….. 22

PARTEA SPECIALĂ .................................................................................. 25

CAPITOLUL II
Introducere………………………………………………………………. 26
2.1. Material şi metodă………………………………………………………………… 27
2.2. Obiective .................................................................................................................. 27
2.3. Rezultatele studiului ............................................................................................... 29
2.4. Numărul total de pacienţi admişi in Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a
Spitalului Clinic Judeţean de Urgentă Timişoara cu diagnostic de STOP CARDIAC
RESUSCITAT……………………………………………………………………….. 29
2.5. Distribuţia pe sexe a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a
Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic de STOP CARDIAC
RESUSCITAT………………………………………………………………………. 31
2.6. Distribuţia pe categorii de vârstă a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie şi
Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţa Timişoara cu diagnostic de
STOP CARDIAC RESUSCITAT…………………………………………………. 32
2.7. Distribuţia pe categorii de vârstă a pacientelor de sex feminin admise în Clinica de
Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu
diagnostic de Stop Cardiac Resuscitat în perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015... 33
2.8. Distribuţia pe categorii de vârstă a pacienţilor de sex masculin admişi în Clinica de
Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu
diagnostic de Stop Cardiac Resuscitat în perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015… 34
2.9. Rata mortalităţii globale a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie si Terapie
Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic de STOP
CARDIAC RESUSCITAT………………………………………………………… 35
3.0. Rata mortalităţii globale pe sexe a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie si
Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic de
STOP CARDIAC RESUSCITAT………………………………………………….... 36
3.1. Rata mortalităţii pe categorii de vârstă,indiferent de sex,a pacienţilor admişi în
Clinica de Anestezie si Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
Timişoara cu diagnostic de STOP CARDIAC RESUSCITAT…………………. 37
3.2. Rata mortalităţii pe categorii de vârstă şi sex a pacienţilor admişi în Clinica de
Anestezie si Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara
cu diagnostic de STOP CARDIAC RESUSCITAT………………………………. 38
3.3. Numărul mediu de zile de staţionare în Terapie Intensivă-global la pacienţii
cu diagnostic de SCR………………………………………………………………. 40
3.4. Evoluţia supravieţuirii din spital a pacienţilor diagnosticaţi cu Stopul Cardiac
Resuscitat…………………………………………………………………………… 41
3.5. Rezultate şi discuţii……………………………………………………………….. 42
3.6. Concluzii …………………………………………………………………………. 44
3.7. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………. 45
LISTA ABREVIERILOR

1. A.T.I.- Anestezie şi Terapie Intensivă

2. A.E.F.P.- Activitate electrică fără puls

3. D.E.A.- Defibrilare externă automată

4. E.M.U.- Echipaj medical de urgenţă

5. E.R.R.- Echipaj medical de răspuns rapid

6. E.T.I.- Echipaj medical de Terapie Intensivă

7. F.V.- Fibrilaţie venitriculară

8. I.O.- Intraosos

9. T.V.fp- Tahicardie ventriculară fără puls

10. O.C.A.C.S.- Obstrucţia căilor aeriene cu corpi străini

11. R.C.P.- Resuscitare cardiopulmonară

12. R.C.S.- Revenirea circulaţiei spontane

13. S.C.R.S.- Stopul cardio respirator în afara spitalului

14 S.C.J.U.T.- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara

15. S.V.B.- Suport vital de bază la adult

16. S.V.A.- Suport vital avansat la adult

17. S.C.R.- Stop cardio respirator

PARTEA GENERALĂ
 CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Stopul cardio-respirator de orice etiologie reprezintă o patologie de o gravitate

extremă, grevată de o mortalitate extrem de ridicată în întreaga lume. Prognosticul acestor
pacienţi este extrem de rezervat, în afara unor stopuri cardice de cauze accidentale ( înec,
electrocutie, etc.) survenite la persone anterior sănătoase, fără patologie asociată şi care au
capacitate bună de recuperare, prognosticul este extrem de rezervat.

În afară de patologia asociată care conduce la instalarea stopului cardio-respirator, care

de obicei este de o gravitate extremă, un alt factor care influenţează decisiv evoluţia ulterioară
a pacientului este rapiditatea instituirii măsurilor de resucitare. Resuscitarea cu debut tardiv
poate fi insoţită de reluarea activităţii cardice, dar pacientul de obicei suferă leziuni
ireversibile cerebrale care vor conduce automat la spitalizare prelungită, complicaţii medicale
inerente şi în cele mai multe cazuri, pacientul decedează la intervale variabile de timp atunci
când recuperarea neurologică este imposibilă.

-1-
1.1. Epidemiologia și efectul stopului cardiac.

Cardiopatia ischemică este cauza principală a mortalității în lume . În Europa,boala

cardiovasculară este responsabilă pentru 40% dintre decesele persoanelor sub 75 de ani.
Stopul cardiac subit este responsabil pentru mai mult de 60% dintre decesele adulților cu boală
coronariană. Statisticile din 37 de comunități din Europa indică o incidență anuală de 38 la
100.000 de locuitori, a pacienților cu stop cardiac pentru toate ritmurile, tratați în afara
spitalului 2. Bazându-se pe sondaje (EMS), incidența anuală a tratării stopului cardiac în
fibrilație ventriculară este prezentată ca fiind de 17 la 100.000 și supraviețuirea externării din
spital ca fiind de 10.7% pentru toate ritmurile și 21.2% pentru stopul cardiac secundar în
fibrilație ventriculară. Date recente din 10 centre Nord Americane sunt remarcabil
asemănătoare cu aceste cifre. Rata medie de supraviețuire a externării din spital a fost de 8.4%
după ce stopurile cardiace de orice ritm au fost tratate și 22% după fibrilația ventriculară 2.
Există câteva dovezi că rata supraviețuirii de lungă durată după stopul cardiac este în
creștere(3,4). În Analiza inițială a ritmului inimii,aproximativ 25-30% dintre victimele S.C.R.S.
prezintă Fibrilație ventriculară, un procent care a scăzut în ultimii 20 de ani.(5-9).

Este foarte probabil ca mult mai multe victime prezintă F.V. sau T.V. rapidă în timpul
colapsului, dar până când este efectuată prima electrocardiogramă (ECG), de personalul
medical al serviciului de ambulanță, ritmul se poate deteriora până la asistolie.(10).Când ritmul
cardiac este întregistrat imediat după colaps, proporția pacienților prezentând F.V. poate fi
între 59% pana la 65%.(11). Incidența raportată a stopului cardiac intraspitalicesc este mult mai
variabilă, dar este în limita a 1-5 din 1000 de internări. Datele recente întregistrate la Registrul
Național al Asociației Americane de Cardiologie privind R.C.P. indică supraviețuirea
externării după un stop cardio respirator intraspitalicesc ca fiind de 17,6%(toate ritmurile).
Ritmul inițial fiind F.V. sau T.V. fără puls în 25% din cazuri, dintre care 37% supraviețuiesc
externării iar după activitate electrică fără puls sau asistolie, 11,5% supraviețuiesc externării
din spital.

-2-
1.2. Suportul vital de bază la adult.
1.2.1. Lanțul supraviețuirii

Acțiunea care leagă victima de stopul cardiac precoce cu supraviețuire se numește‖ Lanțul
supraviețuirii‖ (Fig. 1.1).
Prima figură a acestui lanț indică importanța recunoașterii celor care
riscă să intre în stop cardiac și strigarea după ajutor în speranța că tratamentul imediat poate
preveni stopul cardiac. Figura centrală reprezintă integrarea R.C.P. și defibrilarea ca
componente fundamentale ale resuscitării imediate în încercarea de a reda viața. R.C.P.
imediată poate dubla sau chiar tripla șansa la viață în caz de F.V.-S.C.R.S.(Fibrilația
Ventriculară-Stopul cardio respirator în afara spitalului). Efectuarea compresiunilor toracice
este mai bună decât a nu efectua deloc R.C.P. (13-14)
. Urmărind F.V.-S.C.R.S.,R.C.P. plus
defibrilarea în primele 3-5 minute de la colaps pot determina rate de supraviețuire între 49-
75% (15). Cu fiecare minut întârziat al defibrilarii se reduce probabilitatea supraviețuirii cu 10-
12%(14-16).

Legătura finală în Lanțul Supraviețuirii; îngrijirea post resuscitare efectivă, are ca scop
păstrarea funcțiilor, în special cea a creierului și a inimii. Importanța recunoașterii precoce în
spital a pacienților critici și activarea unei urgențe medicale sau a unei echipe de răspuns rapid,
cu tratament pregătit pentru prevenirea stopului cardiac, este acum bine acceptată(1). În ultimii
ani importanța tratamentului post-stop cardiac a reprezentat Lanțul supraviețuirii, al celor 4
faze care au fost recunoscute tot mai mult. Diferențele tratamentului post-stop cardiac pot fi
responsabile pentru variațiile rezultatelor intraspitalicești după stopul cardiac.

Figura 1.1. Lantul supravietuirii (după Consiliul Naţional Român de Resucitare)48.

-3-
Lanțul supraviețuirii.

o Recunoașterea rapidă și strigarea după ajutor pentru prevenirea stopului cardiac.

o Resucitare cardiopulmonară precoce pentru a câștiga timp.
o Defibrilare precoce pentru a restaura funcția cardiacă.
o Îngrijire post resuscitare pentru a restaura calitatea vieții.

Suportul vital de bază cuprinde următoarele secvențe de acțiuni ce sunt prezentate şi în figura
1.2. (după Consiliul Naţional Român de Resucitare)48.

1. Se asigură zona: Se asigură că salvatorul, victima sau orice alt martor sunt cu toții în
siguranță (trafic, apă, current electric, substranțe toxice,etc.).

-4-
2. Se verifică starea de constiență a victimei:

o prin stimuli verbali și fizici (se mişcă cu blândețe umerii victimei și se adresează cu
voce tare: ‖Sunteți bine?‖
o nu răspunde la stimuli => pacient inconștient.

3a. Dacă răspunde:

o Se lasă victima în poziția în care s-a găsit, dacă s-a asigurat zona de orice alt pericol.
o Se încearcă aflarea motivului și se strigă după ajutor dacă e nevoie.
o Se reevaluează cu regularitate starea pacientului.

3b. Dacă victima nu răspunde:

o Se strigă după ajutor

o Se întoarce victima în decubit dorsal iar apoi se deschid căile aeriene prin
hiperextensia capului și ridicarea bărbiei .
o Se plasează o mână pe frunte și se trage cu blandețe capul pe spate.
o Se ridică bărbia cu 2 degete plasate sub menton pentru a deschide căile aeriene.

4. Se mentin căile aeriene deschise, se ascultă și se simte respirația:

o Se priveşte (expansiunea toracică).

o Se ascultă (zgomotele respiratorii).
o Se simte (suflul de aer expirat).
o Se decide dacă respirația este normală, anormală sau absentă.

În primele minute după instalarea stopului cardiac, s-ar putea ca victima abea să poată
respira, sau poate avea gaspuri neregulate, rare și zgomotoase, nu se va confunda asta cu
respirația normala. Se priveşte, se ascultă și se simte pentru nu mai mult de 10 secunde pentru
a determina dacă victima respiră normal. Dacă există vreo îndoială că victima respiră normal
se acţionează ca și cum nu ar fi normal.

5a. Dacă victima respiră normal :

o Se întoarce victima în poziția laterală de siguranță(vezi mai jos).

-5-
 o Se trimite sau se deplasează după ajutor-se alertează serviciile 112 sau numărul local
de urgențe pentru solicitarea unei ambulanțe.
o Se continuă evaluarea respirației acestuia, se urmăreşte dacă aceasta rămâne normală.

5b. Dacă respirația este anormală sau absentă:

o Se trimite pe cineva după ajutor, să găsească și să aducă un defibrillator extern automat

dacă este disponibil; sau dacă sunteți singur, folosiți mobilul dvs. pentru a alerta
serviciul de ambulanță- părăsiți victima doar atunci când nu există o altă soluție.
o Se încep compresiile toracice după cum urmează:
o Se îngenunchează lateral de victimă;
o Se plasează podul palmei pe centrul toracelui victimei: (în treimea inferioară a
sternului)
o Se plasează podul celeilalte mâini peste cealaltă mână;
o Se întrepătrund degetele mâinilor și se asigură că nu se va face compresie pe coastele
victimei, se menţin coatele perfect întinse. Nu se vor face compresii pe abdomenul
superior sau pe sfârșitul sternului(apendicele xifoid).
o Vă aşezaţi vertical, deasupra toracelui victimei și comprimaţi sternul cel puțin 5 cm (să
nu depășească 6cm).
o După fiecare compresie se eliberează presiunea exercitată fără a îndepărta mâinile de
pe stern; se repetă cu o frecvență de 100-120 compresiuni pe minut (dar nu se depăşesc
120).
o Compresia trebuie să fie egală cu decompresia (reculul).

6a. Se combină compresiile toracice cu ventilațiile/insuflațiile.

o După 30 de compresiuni ,deschideţi căile aeriene făcând hiperextensia capului și

ridicând mandibula cu 2 degete.
o Se pensează narinele folosind policele și indexul mâinii de pe frunte.
o Se permite deschiderea cavității bucale menținând bărbia ridicată.
o Se inspiră normal și se plasează buzele pe gura victimei, asigurând o bună etanșare.
o Se suflă constant și se privește cum toracele se expansionează, durata fiind de
aproximativ o secundă.

-6-
 o Se menține capul în hiperextensie și bărbia ridicată, se indepărtează de gura pacientului
și se privește toracele cum revine în poziția inițială ca într-un expir normal.
o Se repetă acțiunea înca odata, pentru a obține 2 ventilații/insuflații eficiente. Cele 2
insuflații nu trebuie să dureze mai mult de 5 secunde, amăndouă.
o Se revine la poziția inițială pentru reluarea celor 30 de compresiuni.
o Se continuă efectuarea compresiilor toracice și a insuflațiilor într-un raport de 30:2.
o Se va opri resuscitarea pentru a reevalua victima doar dacă aceasta arată semne de
revenire: se miscă, deschide ochii sau respiră normal. Altfel nu se întrerupe
resuscitarea.

Dacă primele încercari de ventilare nu fac ca toracele să iși revină la forma inițială, normală,
atunci înainte de următoarea încercare:

o se va verifica cavitatea bucală a victimei și se va îndepărta orice obstrucție;

o se va reverifica dacă hiperextensia capului și ridicarea bărbiei sunt adecvate;
o nu se va atenta la mai mult de 2 insuflații înainte de a reveni la compresiile toracice.

Dacă sunt 2 salvatori prezenți, celălalt ar trebui să preia compresiile toracice la fiecare 2
minute pentru prevenirea extenuării. Se asigură că întreruperea compresiilor toracice este
minimă în decursul schimbului între salvatori.

6b. Resuscitarea doar cu compresii toracice se poate efectua după cum urmează:

o dacă persoana care efectuează resuscitarea nu este antrenată sau nu este dispusă să
administreze insuflații gură la gură, atunci va efectua doar compresii toracice;
o compresiile toracice trebuiesc efectuate în continuu, cu o rată de cel puțin 100/min.
(dar să nu depășească 120)

7b. Nu se întrerupe resuscitarea până:

o ajunge ajutorul calificat și preia sau

o victima începe să se trezească: să se miște, să deschidă ochii și să respire normal sau
o persoanele care efectuează resuscitarea sunt extenuate

-7-
 1.2.2. Recunoașterea stopului cardiac

Verificarea pulsului carotidian este o metodă inexactă de confirmare a prezenței sau absenței
circulației sanguine atât pentru salvatorii neinstruiți cât și pentru cei cu pregătire medicală.17
Atât salvatorii cu pregătire medicală cât și cei nepregătiți au dificultăți în a determina absența
sau prezența unei respirații adecvate sau normale la pacienții inconștienți.18 Acest lucru se
poate datora gaspurilor ocazionale ale victimei care se intâmplă în primele minute după
stabilirea stopului cardiac în 40% din cazuri.19 Persoanele nepregătite ar trebui învățate să
înceapă R.C.R. dacă victima este inconștientă și nu respiră normal. În timpul instruirii trebuie
pus accent pe prezența gaspurilor agonice, care sunt un indicator al începerii imediate a
R.C.R..

1.2.3. Insuflațiile salvatoare ințiale

În cazul adulților care necesită R.C.P., cauza cea mai probabilă a stopului ar fi problemele
cardiace -este recomandat ca R.C.P. să se înceapă cu compresiile toracice. Nu ar trebui irosit
timpul pentru verificarea obstrucției cavității bucale decăt dacă primele ventilații nu produc
ridicarea toracelui.

1.2.4. Ventilația

În timpul R.C.P. circulația sângelui spre plămâni este substanțial redusă, o ventilație –
perfuzie adecvată poate fi menținută cu o rată mai mică decât normalul. Hiperventilația este
dăunătoare deoarece crește presiunea intra toracică, cu o întoarcere venoasă scăzută către
inimă și reducerea debitului cardiac. Întreruperile compresiilor toracice reduc supraviețuirea.20

Salvatorii ar trebui să administreze fiecare insuflație în aproximativ 1 secundă,cu un volum

sufiicient de aer încât să expansioneze toracele victimei, dar să evite insuflațiile rapide sau
forțate. Timpul în care se efectuează cele 2 insuflații nu trebuie să depășească 5 secunde.
Aceste recomandări se aplică tuturor formelor de R.C.P, incluzând gură la gură cât și cea pe
balon-mască, cu sau fără oxigen suplimentar.

-8-
 1.2.5. Compresiile toracice

Compresiile toracice generează o cantitate mică de flux sanguin dar critică pentru creier și
miocard și cresc ratele ca defibrilarea să aibă succes. Tehnicile optime pentru compresiile
toracice cuprind: Comprimarea toracelui cel puțin 5 cm (pentru adult), dar să nu depășească
21,22
6cm; permiterea toracelui să revină complet după compresie ;compresia să fie egală cu
decompresia (reculul).

1.2.6. R.C.P.-doar compresii toracice

Unii salvatori profesioniști precum și cei neprofesioniști au fost reținuți în efectuarea

insuflațiilor gură-la-gură, în special pentru victimele necunoscute aflate în stop cardiac.
Resuscitarea numai cu compresii toracice poate fi eficientă numai în primele minute după
colaps. RCP nu este la fel de eficientă fără compresiile toracice.

1.2.7. Obstrucția căilor aeriene cu corpi străini (OCACS) (după Consiliul

Naţional Român de Resucitare)48.

Poate fi ușoară (pacient conștient) sau severă (pacient inconștient). Se utilizează manevra
Heimlich pentru eliberarea căilor aeriene. Algoritmul de intervenție în caz de OCACS la adult:

-9-
 1.2.2. Terapia electrică: defibrilatoarele externe automate,defibrilarea (după
Consiliul Naţional Român de Resucitare)48.

DEA sunt dispositive sigure și eficiente atunci când sunt folosite de persoanele necalificate
(permite defibrilarea cu multe minute înainte de sosirea ajutorului calificat) sau de salvatorii
profesioniști (în spital sau în afara lui).

Algoritmul de utilizare a DEA este prezerntat în figura 1.4. (după Consiliul Naţional Român
de Resucitare)48

- 10 -
 Trebuie asigurată siguranța salvatorului, a victimei și a celor din jur. Defibrilarea se face
atașând padelele pe toracele dezgolit al victimei, cu indicație de soc al defibrilatorului (FV sau
TVfp). Salvatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima. RCP trebuie continuat atât în
timpul atașării padelelor cât și imediat dupa ce s-a efectuat defibrilarea, utilizând un raport de
30:2.

Resuscitarea se continuă până când:

o sosește personalul calificat care preia resuscitarea.

o victima se trezește, se mișcă, deschide ochii, respiră normal.
o salvatorul este epuizat.

Ritmurile șocabile sunt :

 Fibrilația ventriculară:

 Tahicardia Ventriculară:

- 11 -
 1.3.Suportul vital avansat

1.3.1. Prevenirea intraspitalicească a stopului cardiorespirator

Recunoașterea rapidă a deteriorării unui pacient și prevenirea unui stop cardiac este prima
verigă din Lanțul Supraviețuirii.

Odată ce stopul cardiac are loc, mai puțin de 20% din pacienții internați vor supraviețui până
la externare.(12) Prevenirea intraspitalicească a stopului cardiac presupune educația
personalului medical, monitorizarea pacienților, recunoașterea deteriorării unui pacient, un
sistem pentru a chema ajutor și un răspuns efficient

1.3.2. Problema

Stopul cardiac la pacienții nemonitorizați în secțiile spitalicești nu este deobicei un eveniment

brusc, neașteptat, nici nu este deobicei cauzat de boala cardiacă primară.25

Acești pacienți au deseori o ușoară și progresivă deteriorare fiziologică, incluzând hypoxia și

hipotensiunea, care nu este observată de către personal; sau este recunoscută dar tratată
superficial.26 Mulți dintre pacienți prezintă stopuri cardiace nemonitorizate, ritmul stopurilor
cardiac fiind deobicei neșocabil, supraviețuirea externării din spital fiind mică.12

1.3.3. Educația în îngrijirea acută

Educația personalului medical este o parte esențială în implementarea unui sistem de

prevenire a stopului cardiac.27 Într-un studio Australian, rata stopului cardiac intraspitalicesc a
fost practic îmbunătățită în urma unei faze educaționale a implementării unui sistem numit
28,29.
Echipa medicală de Urgență (EMU)

- 12 -
1.3.4. Monitorizarea și recunoașterea pacienților critici

Pentru a ajuta în detectarea precoce a pacienților critici, fiecare pacient trebuie să dețină un
plan documentat al monitorizării funcțiilor vitale care identifică care variabile necesită
măsurate și frecvența măsurătorilor.30 Multe spitale folosesc în prezent scoruri de avertizare
precoce sau criteriul de alarmare pentru a identifica nevoia de a crește monitorizarea,
tratamentul sau chemarea unui ajutor calificat.31-32

1.3.5. Răspunsul pentru pacienții critici

Răspunsul pentru pacienții critici sau care prezintă riscul de a deveni pacienți critici este
deobicei asigurat de Echipele medicale de urgență (EMU), Echipele de răspuns rapid (ERR)
sau Echipele de terapie intensivă (ETI).33 Aceste echipe înlocuiesc sau co-există împreună cu
Echipele tradiționale ale stopului cardiac, care răspund deobicei la pacienții deja aflați în stop
cardiac.

EMU/ERR cuprind deobicei echipaj medical și asistentă din îngrijirea intensivă și medicină
generală și răspund la criteriul de apelare specific lor. ETI sunt formate din echipe de mai
mulți asistenți medicali sau doar unul singur. O meta-analiză recentă a arătat că sistemele
EMU/ERR au fost associate cu o scădere a ratei SCR în afara secțiilor de terapie intensivă, dar
nu sunt associate cu o scădere a mortalității în spital.34

EMU au un rol important în a decide începerea RCP sau în luarea deciziei de a nu începe
RCP, care este responsabilă pentru reducerea ratei stopului cardiac. 35-36

1.3.6. Ghiduri de prevenire a stopului cardiac în spital

Spitalele ar trebui să dețină un sistem de îngrijire care include:

a. Educația personalului medical în privința semnelor de deteriorare a pacienților și rațiunea

pentru un răspuns rapid pentru bolnavi.

b. Monitorizarea semnelor vitale a pacienților adecvată și regulată.

- 13 -
c. Ghidarea clară/reguli clare (în legatură cu criteriile de alertare sau a scorurilor de avertizare
precoce) pentru a ajuta personalul medical în detectarea precoce a deteriorării pacienților.

d. Un sistem clar și uniform de alarmare pentru ajutor.

e. Un răspuns clinic adecvat și în timp util al apelurilor pentru ajutor.

Strategiile următoare ar putea preveni stopurile cardiace intraspitalicești:

1. Îngrijirea potrivită pentru pacienții critici sau cu risc de deteriorare clinică în arii
corespunzătoare cu nivelul de îngrijire potrivit nivelului de boală al pacientului.

2. Pacienții critici au nevoie de supraveghere regulată; fiecare pacient ar trebui să aibă un plan
documentat pentru monitorizarea semnelor vitale ce identifică care variabile trebuiesc
măsurate și frecvența măsurătorilor în funcție de gravitatea bolii sau probabilitatea deteriorării
clinice și instalării SCR. Ghidurile recente sugerează monitorizarea variabilelor fiziologice
simple care includ pulsul, T.A, rata respiratiilor, nivelul de constiență, temperatura și SpO2 .37

3. Folosirea sistemului de urmărire și de acționare (sistemul de alarmare sau sistemul de

alarmare precoce) pentru identificarea pacienților critici și/sau a celor care prezintă risc de
deteriorare clinică și de SCR.

4. Folosirea sistemului-foaia de observație a pacientului, care reprezintă măsurarea regulată și

completarea funcțiilor vitale constant și unde se folosește, scorul de alertare precoce.

5. Stabilirea unei politici clare și specifice care necesită un răspuns clinic la anormalitățile
fiziologice, bazate pe sistemul ‖urmărește și activează‖. Acesta ar trebui să includă indicații
despre managementul clinic ulterior al pacientului și responsabilitățile specifice ale
personalului medical și al asistenților.

6. Spitalul ar trebui să dețină un răspuns clar pentru pacienții critici. Asta ar putea include o
echipă de serviciu răspunzătoare sau o echipă de resuscitare (ex. EMU,ERR) capabilă să
răspundă într-un timp eficient la crizele clinice acute identificate de sistemul ―urmărește și
activează‖ sau alți indicatori.Acest serviciu trebuie să fie disponibil 24h pe zi. Echipa trebuie
să includă personal adecvat, cu aptitudini, pentru situații acute sau critice.
- 14 -
7. Instruirea personalului clinic în recunoașterea, monitorizarea și managementul pacienților
critici. Asta include indicații în managementul clinic al pacientului până la sosirea
personalului cu experiență. Asigurați-vă că cei din personalul medical iși știu rolul în sistemul
de răspuns rapid.

8. Spitalele trebuie să permită personalului de orice disciplină să strige după ajutor când
identifică un pacient cu risc de deteriorare sau de SCR. Personalul ar trebui instruit în folosirea
38
sistemelor structurate de comunicare (ex. Situatie-Istoric-Evaluare-Recunoastere) pentru a
asigura transmiterea eficientă a informațiilor între doctori, asistenți medicali și alte profesii de
îngrijire medicală.

9. Identificarea pacienților pentru care SCR este un eveniment anticipat terminal și pentru care
RCP este inadecvată și pacienții care nu doresc să fie resuscitați. Spitalele ar trebui să dețină o
politică DNAR, bazată pe ghidurile naționale, care este înțeleasă de tot personalul clinic.

10. Trebuie asigurat un bilanț precis stopului cardiac ‖stopurile false‖, decesele neașteptate și
neanticipate folosind seturile de date commune pe ATI. Deasemenea un audit al
antecendentelor și răspunsurilor clinice la aceste evenimente.

1.3.7. Prevenirea morții cardiace subite (MCS) în afara spitalului

Boala coronariană este cauza cea mai frecventă a MCS. Cardiomiopatia non ischemică și
boala valvulară sunt responsabile pentru restul de MCS. Un procentaj mic al MCS sunt
cauzate de anormalități moștenite (ex. Sidromul Brugada,Cardiomiopatia hipertrofica) sau
boala cardiacă congenitală. Semnele cele mai frecvente sunt: durerea toracică în ora dinaintea
instalării SCR, sincopă, palpitații.

- 15 -
1.4. Defibrilarea

1. Se asigură siguranța atât a persoanei care efectuează procedura cât și a victimei și a celor
din jur.

2. Se urmărește algoritmul SVB la adult.

3. Se va atașa mai întâi DEA dacă este disponibilă un singur salvator.

4. După sosirea DEA, se pornește, se așează padelele pe toracele dezgolit, dacă există al doilea
salvator, RCP se continuă până se așează padelele, se urmează comenzile vocale sau cele
afișate, salvatorul se asigură că nimeni nu atinge victima în timp ce DEA analizează ritmul.

5. Dacă există indicație de șoc, se asigură că nimeni nu atinge victima înainte de a se apăsa
butonul de şoc. Ideal ar fi ca primul șoc să fie administrat cu 150J. După șoc se va relua
imediat RCP utilizând acelați raport (30:2). Se continuă conform comenzilor DEA.

Pauza pre-șoc trebuie minimalizată prin începerea precoce a RCP imediat după administrarea
șocului, chiar și o pauză de 5-10 secunde va scădea rata reușitei șocului. Defibrilarea în sine
nu trebuie să întrerupă RCP mai mult de 5 secunde.

RCP se face incontinuu, exceptând pauza de maxim 5 secunde când se administrează șocul.

Dacă nu există indicație de șoc se urmează protocolul SVB, până la afișarea a noi comenzi a
DEA.

Resuscitarea va continua până când sosește ajutor calificat, victima se trezește, se mișcă,
deschide ochii, respiră normal sau salvatorul este epuizat.

Accesul public al DEA

DEA ar trebui asigurate în locurile publice precum aeroporturile, sălile de sport, birouri,
cazinouri, aeronave, pentru prevenirea stopurilor cardiace deseori observabile. Deși între 60-
80% dintre stopuri se petrec acasă, programele publice de folosire și educație a DEA pot crește
rata supraviețuirii SCR în afara spitalului.

- 16 -
1.5. Resuscitarea în spital

SCR trebuie recunoscut imediat, solicitându-se ajutor folosind metoda de alarmare.

RCP trebuie început imediat, dacă este indicat se folosesc adjuvanți de cale aeriană, atentarea
la defibrilare trebuie să fie cât mai rapid posibilă, de preferat în primele 3 minute.
Pentru a facilita o resuscitare rapidă toate secțiile clinice ar trebui să aiba acces imediat la
echipamentul și drogurile pentru resuscitare.

Un algoritm al stopului cardiac intraspitalicesc este explicat în figura 1.5. (după Consiliul
Naţional Român de Resucitare)48.

- 17 -
 O persoană începe RCP și cealaltă folosește sistemul de alarmă și aduce echipamentul
de resuscitare. Dacă este doar o persoană prezentă, atunci va părăsi pacientul.
 Se urmarează protocolul 30:2, se minimalizează întreruperea RCP și se asigură o bună
calitate a acestuia. Se evită epuizarea personalului prin folosirea unui schimb la fiecare
2 minute.
 Se mențin căile aeriene deschise, se ventilează cu cel mai adecvat echipament care
există la îndemană, poket mask-ul este deobicei valabil. Alternativ se folosește un
dispozitiv supraglotic, balon autogonflabil sau masca cu balon. Intubația traheală ar
trebui efectuată doar de cei instuiți și experimentați.

- 18 -
1.6. Algoritmul Suportului Vital Avansat este prezentat în figura 1.6. (după Consiliul
Naţional Român de Resucitare)48.

- 19 -
 Deși algoritmul Stopului cardiac –S.V.A. din figura de mai sus este aplicabil tuturor
stopurilor cardiace, în situațiile speciale de stop cardiac ar putea fi indicate intervenții
adiționale. Intervențiile care contribuie incontestabil la supraviețuirea stopului cardiac sunt
S.V.B. efectiv și precoce, neîntrerupt, compresiile toracice de înaltă calitate și defibrilarea
precoce pentru F.V. și T.V.fp. Folosirea adrenalinei a arătat că ar ajuta la restabilirea
circulației spontane, dar nici un drog al resuscitării sau intervențiile avansate ale căilor aeriene
39-40
nu au dus la creșterea supraviețuirii externării din spital după instalarea stopului cardiac .
Medicamentele folosite pentru RCP și managementul avansat al căilor aeriene sunt secundare
defibrilării precoce și compresiilor toracice de înaltă calitate.

Algoritmul S.V.A. este împărțit în ritmuri șocabile și non șocabile, fiecare ciclu al
protocolului este similar, cu un total de 2 minute de RCP efectuat înainte de sesizarea ritmului
și unde este indicată verificarea pulsului. Adrenalina 1mg este administrată la fiecare 3-5
minute până ce circulația spontană este restabilită, momentul dozei administrate inițial de
adrenalină este descris mai jos:

1.7. Ritmurile șocabile-Fibrilația ventriculară/Tahicardia ventriculară fără puls.

Primul ritm monitorizat este FV/TV în aproximativ 25% din cazurile de SCR,atât în afara
spitalului cât și în spital.24. FV/TV va apărea deasemenea în 25% din cauzurile de SCR în
timpul RCR cu un ritm inițial de asistola sau DEM.12 Odată stabilit SCR se ca cere ajutor
(inclusive defibrilatorul) și se va începe RCR, începând cu compresiunile toracice cu un raport
de 30 cu 2 ventilatii. La sosirea defibrilatorului, se vor continua compresiile toracice în timp
ce sunt aplicate padelele. Se identifică ritmul și se acordă tratament conform algoritmului
SVA.

 Dacă este confirmată FV/TV se va încerca defibrilatorul în timp ce alt salvator

continuă compresiile toracice. Odată încarcat, se opresc compresiile, asigurând rapid
că toți salvatorii s-au dat deoparte după care se administrează un soc(360J monofazic
sau 150-200 bifazic).

Trebuie minimalizat timpul întreruperii compresiilor toracice deoarece și o pauză de 5-
10 secunde poate reduce succesul șocului electric.23
 Fără a reevalua ritmul sau cautarea pulsului, se reîncepe RCP imediat după
administrarea şocului (30-2), începând cu compresiile toracice. Chiar dacă defibrilarea
- 20 -
 este reusită şi se restabileşte un ritm de perfuzie, este nevoie de timp până când
circulaţia post-şoc este restabilită se intamplă foarte rar ca un puls sa fie palpabil
imediat dupa defibrilare41. în plus, întarzierea încercării de a palpa pulsul va
compromite miocardul dacă un ritm de perfuzie nu a fost restabilit.42 Se continuă RCP
pentru 2 minute,după care se reanalizează ritmul într-o pauza scurtă, dacă se află tot în
FV/TV, se acordă un al doilea şoc (360)- monofazic sau 150-160-J bifazic. Fără a se
reevalua ritmul sau a cauta pulsul se revine imediat după şoc la RCP(30-2), începand
cu compresiile toracice.

Se repetă faza de mai sus , după care, dacă avem acces venos se administrează
adrenalină 1mg şi amiodaronă 300mg odată ce compresiile toracice au fost reluate.
Dacă RCS(revenirea circulaţiei spontane) nu a fost stabilită cu al 3-lea şoc, adrenalina
va imbunătăţi fluxul sanguin al miocardului şi poate creste rata de success a defibrilării
în urmatorul şoc administrat. In studiile pe animale, concentraţia plasmatica maximă a
adrenalinei apare la circa 90 secunde după injectarea periferică a acesteia.43 Dacă
RCS a fost stabilită după al treilea soc, este posibil ca bolusul de adrenalină să cauzeze
tahicardie şi hipertensiune şi să precipite recurenţa de FV. Totusi, concentraţiile
plasmatice de adrenalină aparute în mod natural sunt mari dupa RCS, şi nu au fost
studiate daunele aditionale ale aportului exogen de adrenalină. Folosirea capnografiei
ar putea detecta RCS fără intreruperea compresiilor toracice şi ar fi o solutie pentru
evitarea bolusului de adrenalina cand RCS a fost restabilita. Două studii prospective
umane au aratat că la restabilirea circulatiei spontane se produce o creştere importantă
a nivelului de CO2 end-tidal.
 După fiecare ciclu de RCP- 2 minute, dacă ritmul se schimbă in asistola sau activitate
electrică fără puls(AEFP), se verifică ―ritmurile non-şocabile‖ descrie mai jos. Dacă
este present un ritm neşocabil şi ritmurile sunt organizate(complexele apar regulate sau
inguste), se incearcă palparea pulsului. Verificarea ritmului şi verificarea pulsului ar
trebui întreprinse doar dacă un ritm organizat este observant şi acestea ar trebui să fie
de scurtă durată. Dacă există orice dubiu al prezenţei pulsului în prezenţa unui ritm
organizat, se reia RCP. Dacă RCS a fost stabilită, se începe ingrijirea post-resuscitare.
 Indiferent de ritmul stopului cardiac, se administrează în continuare doze de adrenalină
de 1mg la fiecare 3-5 minute până când RCS este dobândită, în practică aceasta va fi
odată la fiecare 2 cicluri ale algoritmului. Dacă apar semne de revenire la viată în
- 21 -
 timpul RCP(mişcari voluntare, respiraţie normală sau tuse), se verifică monitorul,
dacă este observat un ritm organizat, se verifică dacă pulsul este present. Dacă pulsul
este palpabil, se continuă îngrijirea post –resuscitare şi/sau tratamentul aritmiei peri-
stop. Dacă pulsul nu este present, se continua RCP. Asigurarea RCP cu raportul 30:2
este extenuantă, de aceea este indicat ca persoana care efectueaza compresiile să fie
schimbată la fiecare 2 minute, cu o intrerupere minimă a compresiilor.

1.8. Lovitura precordială

O singură lovitură precordială are o rată de succes foarte scazută pentru cardioversia unui
ritm şocabil , este probabil sa fie cu success doar acordată în primele secunde de la instalarea
unui ritm şocabil. Rata de success este mai mare când este instalată TVfp decât atunci când
este FV. Livrarea loviturii precordiale trebuie sa nu intârzie chemarea ajutorului sau accesarea
defibrilatorului. Este prin urmare adecvată doar atunci când sunt prezenti mai mulţi clinicieni,
stopul fiind monitorizat şi când un defibrillator nu este disponibil imediat. În practică, această
situaţie este intalnită in unitaţile de terapie intensivă sau unităţile de urgenţe. 44

1.9. Caile aeriene şi ventilaţia

Pe durata tratamentului FV persistente,se asigură o calitate bună a compresiunilor toracice

între încercarile de defibrilare. Se iau in considerare cauzele reversibile şi daca sunt
identificate, se corectează. Se verifică pozitia electrezilor/padelelelor de defibrilare şi
contactele, ca şi potrivirea mediului de cuplare, de ex. Pad-urile cu gel. Intubaţia traheală oferă
cea mai bună cale de acces a căilor aeriene, dar ar trebui incercată doar dacă persoana în
cauză este antrenată corect şi are experientă. Personalul calificat în managementul avansat al
căilor aeriene ar trebui să incerce laringoscopia şi intubatia fără să întrerupă compresiile
toracice, o scurtă pauză a compresiilor toracice ar putea fi necesară când tubul trece prin
corzile vocale, dar această pauză nu trebuie să depaseasca 10 secunde. Alternativ, pentru a
evita orice intrerupere a compresiilor toracice, încercarea de a intuba poate fi intreruptă până
la RCS. Nici un studiu nu a demonstrat că intubatia traheala creşte rata supravieţuirii după un
stop cardiac. După intubaţie se confirmă poziţia corectă a tubului şi se securizează adecvat. Se
verifică plămânii pacientului cu 10 ventilatii pe minut,nu se hiperventilează pacientul. Odată
intubată traheea pacientului se continuă compresiile toracice la o rata de 100 pe minut fără
pauză în timpul ventilaţiilor.
- 22 -
 In absenţa personalului calificat pentru intubaţia traheală, o alternativă acceptabilă o
constituie un dispozitiv supraglotic (ex. Masca laringiana). Odată instalat un dispozitiv
supraglotic, se ţncearcă licrarea compresiilor toracice continue, neîntrerupte în timpul
ventilaţei. Dacă există o scurgere excesivă de aer şi cauzează o ventilaţie inadecvată a
pacientului, compresiile toracice vor trebui intrerupte pentru a asigura ventilaţia (folosind
raportul 30:2).

2.0. Accesul intravascular şi drogurile

Se stabileste accesul intravenous dacă acesta nu a fost deja stabilit. Canularea venoasă
periferică este mai rapidă, mai uşor de stabilit şi mai sigură decat cea centrală. Drogurile
injectate periferic trebuie urmate de o spalatură de cel puţin 20ml de fluide. Dacă accesul
intravenous este dificil sau imposibil, se ia în considerare ruta IO. Injectarea intra osoasă a
drogurilor atinge concentraţia plasmatică compatibilă în timp cu cea a injectării prin cateterul
venos central. Valabilitatea dispozitivelor mecanice recente de IO a crescut tehnica utilizării
acestora cu mai multă usurinţă.45

Concentraţiile plasmatice imprevizibile sunt atinse când drogurile sunt administrate prin tubul
tracheal şi doza traheală optimă a majoritaţii drogurilor este necunoscută, astfel, ruta traheală
pentru droguri nu mai este recomandată.

Adrenalina.

În ciuda utilizării răspândite a adrenalinei în timpul resuscitării şi a catorva studii implicând

vasopresina, nu există nici un studiu controlat placebo care să demonstreze că utilizarea de
rutină în orice stagiu al stopului cardiac a oricărui drog vasopressor ar creşte şansele de
supravieţuire neurologică până la externarea din spital. In ciuda lipsei dovezilor pe oameni,
utilizarea adrenalinei este încă recomandată, bazandu-se pe larg pe studiile pe animale şi
creşterea pe termen scurt supravietuirii oamenilor. Doza optimă de adrenalină nu este
cunoscută, şi nu există dovezi care sa susţină folosirea repetată a dozelor. Există doar cateva
date în privinţa farmacochineticii adrenalinei în timpul RCP. Timpul optim al RCP şi
numerele de şocuri care ar trebui oferite înaintea administrării drogurilor este necunoscută. În
prezent există dovezi insuficiente care să sprijine sau să respingă utilizarea oricărui vasopresor
ca o alternativă, sau în combinaţie cu adrenalina în orice ritm de stop cardiac care să

- 23 -
îmbunatatească sau să prevină supravieţuirea neurologică. Pe baza consensului experţilor,
pentru FV/TV se administrează adrenalină după al treilea şoc, odată ce compresiile toracice s-
au reluat, după care se încearcă la fiecare 3-5 minute în timpulul stopului cardiac (cicluri
alternative). Nu se întrerupe RCP pentru a se administra droguri.

Drogurile Anti-aritmice.

Nu există nici o dovadă că administrarea anti-aritmicelor de rutina ar creste şansele

supravieţuirii externării din spital la persoanele cu stop cardiac. În comparatie cu placebo şi
lidocaina, utilizarea amiodaronei în FV refractară la şoc îmbunatăţeşte rezultatul pe termen
scurt a supravieţuirii internării în spital. Pe baza consensului experţilor, dacă FV/TV este
persistentă după 3 şocuri, se administrează 300mg de amiodaronă în bolus injectabil.
Urmatoarea doză de 150mg poate fi administrată pentru FV/TV refractară sau recurentă,
urmată de o infuzie de 90mg pentru urmatoarele 24h. Lidocaina, 1mg-kg, poate fi utilizată ca
alternativă dacă amiodarona nu este disponibilă, dar nu se administrează lidocaină dacă
amiodaronă a fost deja administrată.

Magneziu.

Utilizarea de rutină a magneziului în stopul cardiac nu creşte supravieţuirea şi nu este

recomandată în stopurile cardiace doar dacă sunt suspectate torsadele de vârfuri.

Bicarbonatul.

Administrarea de rutină a Bicarbonatului de Sodiu în timpul stopului cardiac, compresiilor

toracice sau a restabilirii spontane a circulaţiei nu este recomandată. Se administrează
Bicarbonat de sodium (50 mmoli) doar daca este suspicionată hiperpotasemia sau supradozajul
cu antidepresive.

Fluidele administrate intravenous

Se administrează fluide rapid daca este suspectata hipovolemia, se foloseşte ser fiziologic
0,9% sau soluţie Hartmann. Trebuie asigurată normovolemia în timpul SCR, dar nu trebuie
administrate fluide în exces, deoarece pot fi nocive.46

- 24 -
PARTEA SPECIALĂ

- 25 -
 CAPITOLUL II

Introducere

Stopul cardio-respirator de orice etiologie reprezintă o patologie de o gravitate

extremă, grevată de o mortalitate extrem de ridicată în întreaga lume. Prognosticul acestor
pacienţi este extrem de rezervat, în afara unor stopuri cardice de cauze accidentale (înec,
electrocuţie, etc.) survenite la persone anterior sănătoase, fără patologie asociată şi care au
capacitate bună de recuperare, prognosticul este extrem de rezervat.

În afară de patologia asociată care conduce la instalarea stopului cardio-respirator, care

de obicei este de o gravitate extremă, un alt factor care influenţează decisiv evoluţia ulterioară
a pacientului este rapiditatea instituirii măsurilor de resucitare. Resuscitarea cu debut tardiv
poate fi insoţită de reluarea activităţii cardice, dar pacientul de obicei suferă leziuni
ireversibile cerebrale care vor conduce automat la spitalizare prelungită, complicaţii medicale
inerente şi în cele mai multe cazuri, pacientul decedează la intervale variabile de timp atunci
când recuperarea neurologică este imposibilă.

Deşi resuscitarea initial este reuşită. Rata mortalităţii la nivel global este una extrem de
mare( doar 7% din pacienţii resuscitaţi supravieţuiesc la un an), iar din cei care supravieţuiesc
o mare parte rămân cu leziuni neurologice ireversibile. De asemenea, costurile legate de
spitalizarea de lunga durată şi in clinici de recuperare sunt semnificative.

- 26 -
2.1. Material şi metodă

Designul studiului

Studiul s-a desfăşurat în Secţia Clinică de Anestezie si Terapie Intensivă (A.T.I) a

Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara (S.C.J.U.T.).

Obiectivul lucrării a fost de a culege date si informaţii legate de pacienţii internati in

secţia de Anestezie si Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara in
urma unui Stop Cardiac Resuscitat (SCR), pentru stabilirea evoluţiei si evaluarea
supravieţuirii acestora.

În lucrarea de faţă s-a urmărit numărul total, datele demografice şi evoluţia

supravieţuirii din spital a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a
Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic de STOP CARDIAC
RESUSCITAT în perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015.

Pentru culegerea datelor au fost analizate atât registrul de evidentă cât şi foile de
observaţie a pacienţilor diagnosticaţi cu S.C.R. şi s-au urmărit următorii parametri:

 Numărul total de pacienţi admişi in Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a

Spitalului Clinic Judeţean de Urgentă Timişoara cu diagnostic de STOP CARDIAC
RESUSCITAT.
 Distribuţia pe sexe a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a
Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic de STOP CARDIAC
RESUSCITAT.
 Distribuţia pe categorii de vârstă a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie şi Terapie
Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţa Timişoara cu diagnostic de STOP
CARDIAC RESUSCITAT.
 Distribuţia pe categorii de vârstă a pacientelor de sex feminin admise în Clinica de
Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu
diagnostic de Stop Cardiac Resuscitat în perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015.

- 27 -
  Distribuţia pe categorii de vârstă a pacienţilor de sex masculin admişi în Clinica de
Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu
diagnostic de Stop Cardiac Resuscitat în perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015.
 Rata mortalităţii globale a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie si Terapie
Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic de STOP
CARDIAC RESUSCITAT.
 Rata mortalităţii globale pe sexe a pacienţilor admişi în Clinica de Anestezie si Terapie
Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic de STOP
CARDIAC RESUSCITAT.
 Rata mortalităţii pe categorii de vârstă, indiferent de sex, a pacienţilor admişi în
Clinica de Anestezie si Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
Timişoara cu diagnostic de STOP CARDIAC RESUSCITAT.
 Rata mortalităţii pe categorii de vârstă şi sex a pacienţilor admişi în Clinica de
Anestezie si Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu
diagnostic de STOP CARDIAC RESUSCITAT.
 Numărul mediu de zile de staţionare în Terapie Intensivă-global la pacienţii cu
diagnostic de SCR.
 Evoluţia supravieţuirii din spital a pacienţilor diagnosticaţi cu Stop Cardiac Resuscitat.

Pacienţii

În perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015 au fost internaţi în secţia de Anestezie si

Terapie Intensivă al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara 97 de pacienţi cu
diagnosticul de Stop Cardiac Resuscitat, dintre care 56 au fost de sex masculin şi 41 de sex
feminin, cu vârste cuprinse între 20 şi 92 de ani.

- 28 -
 Stopul Cardiac Resuscitat (SCR)

Pacienţilor diagnosticaţi cu Stop Cardio Respirator li s-au acordat primul ajutor la

domiciliu de către echipajele de urgenţă sau în secţiile clinice ale S.C.J.U.T. conform
Protocoalelor din Ghidurile de Resuscitare Europene (European Resuscitation Council
Guidelines for Resuscitation 2010). În urma reuşitei resuscitării cardiace aceştia au fost
internaţi în Clinica Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean Urgenţă
Timişoara.

Metode statistice

Analiza statistică a datelor s-a efectuat prin colectarea datelor pacienţilor din Registrul
de evidenţă şi din foile de observaţie a Clinicii de Anestezie si Terapie Intensivă. Statistica a
fost creată apoi in Microsoft Excel şi au fost studiaţi parametrii enumeraţi în capitolul de
material si metodă de includere în studiu.

2.3. Rezultatele studiului

Din cei 97 de pacienţi admişi pe secţia de Anestezie si Terapie Intensivă a Spitalului

Judeţean Clinic de Urgentă Timişoara care au fost incluşi în studiu în perioada Septembrie
2014-Aprilie 2015, 56 de pacienţi au fost de sex masculin şi 41 de sex feminin, cu vârste
cuprinse între 20 – 92 de ani.

 Rezultatele statistice au fost prezentate in următoarele grafice:

2.4. Numărul total de pacienţi internaţi în Clinica de Anestezie şi Terapie

Intensivă a S.C.J.U.T. cu diagnostic de S.C.R . în perioada Septembrie 2014-
Aprilie 2015 a fost de 97 pacienti

- 29 -
 Caracteristicile demografice ale celor 97 de pacienţi incluşi în studiu sunt prezentate în
tabelul I.

 Tabelul I

Numărul total de pacienţi 97 pacienti

Vârsta pacienților Între 20 și 92 de ani.

Sex Masculin 56 pacienti

Sex Feminin 41 paciente

Rata mortalității globale a pacienților admiși in A.T.I. cu 84 %

diagnostic SCR
Rata mortalității globale pe sexe a pacienților admiși in A.T.I. Feminin – 75 % (31 decedate)
cu diagnostic SCR Masculin - 91% (51 decedaţi)

Rata mortalității pe categorii de vârstă, indiferent de sex, a Între 20-30 de ani – 100%
pacienților admiși in A.T.I. cu diagnostic SCR . Între 31-40 de ani- 75%

Procentele variază in funcţie de numărul pacienţilor. Între 41-50 de ani - 84 %

Între 51-60 de ani - 84%
Între 61-70 de ani - 86%
Între 71-80 de ani - 75%
Între 81-92 de ani - 85%.
Rata mortalității pe categorii de vârstă și sex a pacienților a Sexul feminin-predominantă:
pacienților admiși in A.T.I. cu diagnostic SCR Între 61-70 de ani=81%
Între 71-80 de ani=64%
Între 81-92 de ani=84%.

Sexul masculin-predominantă:
Între 41-50 de ani= 90%
Între 51-60 de ani= 85%
Între 61-70 de ani= 100%
Între 71-80 de ani= 89%
Între 81-92 de ani= 100%.
Numărul mediu de zile de staționare în TI-global Între 1 și 30 de zile.
Evoluţia supravieţuirii din Spital 14% Amelioraţi, 2% Staţionari.

- 30 -
 2.5. Distribuţia pe sexe a pacienţilor admişi în ATI, SCJUT cu diagnostic de STOP
CARDIO RESPIRATOR in perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015 este prezentat in figura
2.

 Figura 2.

Distribuţia pe sexe a pacienţilor admişi in A.T.I.

Femei
42%

Bărbaţi
58%

În Figura 2 se remarcă predominenţa sexului masculin, care este de 58%(56 de persoane),

faţă de 42%(41 de persoane) de sex feminin

Predominanţa sexului masculin în studiu se explică prin faptul că incidenţa bolii cardiace
ischemice, cauza principală a Stopului Cardio Respirator, este mai mică la femei inainte de
vârsta de 50 de ani. Riscul cardiovascular creşte progresiv la femei după instalarea
menopauzei.

- 31 -
 2.5.Distribuţia pe categorii de vârstă a pacienţilor admişi în A.T.I. a S.C.J.U.T. cu
diagnostic de STOP CARDIAC RESUSCITAT în perioada Septembrie 2014-
Aprilie 2015 este ilustrată în figura 3.

 Figura 3.

Distribuţia pe categorii de vârstă a pacienţilor

admişi în A.T.I.
25

20

15

10

0
Intre Intre Intre intre Intre Intre Intre
Vârsta 20-30 31-40 41-50 51-60 61-70 71-80 81-92
de ani
Numărul pacienţilor 3 5 13 13 23 20 20

În Figura 3 se observă că între vârstele 20-40 de ani numărul pacienţilor internaţi în

A.T.I. au fost de 3, respectiv 5. Între vârstele 41-60 de ani numărul pacienţilor a început sa
crească aceştia fiind într-un număr de 26 de pacienţi.

Începând cu vârstele cuprinse între 61-70 pacienţii s-au dublat la număr, aceştia
ajungând la un număr de 23 de pacienţi, acesta fiind cel mai crescut număr din tot graficul.

Între 71-92 de ani au fost internaţi în A.T.I. un număr de 40 de pacienţi diagnosticaţi

cu Stop Cardiac Resuscitat.

Vârsta este un important predictor pentru apariţia a diverse boli de organe si sisteme
care pot evolua spre un eventual Stop Cardio Respirator, după cum se poate vedea şi in Figura
3, începând cu vârstele cuprinse între 61-70 de ani s-au internat 23 de pacienţi care au fost
resuscitaţi.

- 32 -
 2.7. Distribuţia pe categorii de vârstă a pacientelor de sex feminin admise în
Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
Timişoara cu diagnostic de Stop Cardiac Resuscitat în perioada Septembrie 2014-Aprilie
2015 este ilustrată in figura 4.

 Figura 4.

Distribuţia pe categorii de vârstă a pacientelor de sex feminin cu

diagnostic de S.C.R.

12
12
11 11
10

4
2
2 2
1 2

0
20-30 ani
31-40 ani
41-50 ani
51-60 ani
61-70 ani
71-80 ani
81-92 ani

În Figura 4, unde este descrisă distribuţia pe categorii de vârstă a pacientelor de sex

feminin cu diagnostic de S.C.R. putem observa o creştere semnificativă a numărului de
paciente începând cu categoriile de vârstă de 61-70 de ani, respectiv 71-80 de ani, fiind în
număr de câte 11 paciente la fiecare categorie de vârstă, numărul maxim este înregistrat la
categoria de vârstă de 81-92 de ani, unde se inregistrează un număr de 12 paciente.

- 33 -
 2.8. Distribuţia pe categorii de vârstă a pacienţilor de sex masculin admişi în
Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
Timişoara cu diagnostic de Stop Cardiac Resuscitat în perioada Septembrie 2014-Aprilie
2015 este ilustrată in figura 5.

 Figura 5.

Distribuţia pe categorii de vârstă la sexul masculin

14
13
12 12
10
10
8 9

6 8

4 3
2 1

0
20-30 ani
31-40 ani
41-50 ani
51-60 ani
61-70 ani
71-80 ani
81-92 ani

În Figura 5 se observă ca distribuţia pe categorii de vârstă la sexul masculin devine

mai predominantă începând cu categoria de vârstă de 41-50 de ani, unde se prezintă într-un
număr de 10 pacienţi, fiind urmată de categoria între 51-60 de ani cu un număr de 13 pacienţi.
Între vârstele 61-70 de ani, se observă un numar de 12 pacienţi,fiind urmaţi descrescator la
următoarele categorii de vârsta cu un număr de 9, respective 8 pacienţi internaţi în Clinica de
Anestezie si Terapie Intensivă a Spitalului Judeţtean de Urgenţă Timişoara.

Predominanţa sexului masculin in studiu se poate explica prin faptul că incidenţa bolii
cardiace ischemice, cauza principală a Stopului Cardio Respirator, este mai mică la femei
înainte de vârsta de 50 de ani.Riscul cardiovascular creşte progresiv la femei dupa instalarea
menopauzei.

- 34 -
 2.9. Rata mortalităţii globale a pacienţilor admişi în ATI, SCJUT cu diagnostic de
STOP CARDIAC RESUSCITAT in perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015 este prezentată
in figurea 6.

 Figura 6.

Rata mortalităţii globale a pacientilor admişi

în A.T.I

Ameliorati
16%

Decedati
84%

În Figura 6 se poate observa că rata mortalităţii globale a pacienţilor admişi în

Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic
de STOP CARDIAC RESUSCITAT în perioada Septembrie 2014- Aprilie 2015 a fost de
84%. Este cunoscut faptul că la nivel internaţional, supravieţuirea la 1 an după un stop
cardiac resuscitat este de cca. 7%, o rată de suprevieţuire extrem de scazută.

- 35 -
 3.0. Rata mortalităţii globale pe sexe a pacienţilor admişi în Anestezie şi Terapie
Intensivă Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnostic de STOP
CARDIAC RESUSCITAT in perioada Septembrie 2014-Aprilie 2015 este reprezentată în
figura 7.

 Figura 7.

Sex Feminin, 75%

Sex Masculin, 91%

În Figura 7 se observă că rata mortalităţii globale împarţită pe sexe a avut un rezultat

semnificativ mai mare pentru sexul masculin, aceştia au avut un procent de 92%) 51 de
pacienţi decedaţi din 56), iar la sexul feminin putem vedea un procent al mortalităţii relativ
mai mic, acesta fiind într-un procent de 75%) 31 de paciente decedate din 41.

Sexul masculin a prezentat o mortalitate crescuta , din 56 de pacienţi internaţi, 51 au

decedat, iar sexul feminin a avut un număr de 41 de paciente internate, dintre care 31 au
decedat.
- 36 -
 3.1. Rata mortalităţii pe categorii de vârstă,indiferent de sex, a pacientilor admişi in
Anestezie şi Terapie Intensivă a S.C.J.U.T. cu diagnostic de STOP CARDIAC
RESUSCITAT în perioada Septembrie 2014- Aprilie 2015 este prezentată in figura 8.

 Figura 8.

Rata mortalităţii pe categorii de

vârstă,indiferent de sex.
100%
100%
84% 84% 86%
80% 75% 85%
75%
60%

40%
Decese
20%

0%
Între 20-Între 31-
30 Între 41- Între 51-
40 50 Între 61-
60 Între 71-
70 Între 81-
80
92

Procentele din Figura 8 figurează in funcţie de numărul pacienţilor si decesele lor,

astfel voi prezenta în tabelul următor , vârsta pacienţilor, numărul de pacienti decedaţi si
numărul total de pacienţi.

Vârsta pacienţilor Pacienţi decedaţi Număr total de pacienţi

Între 20-30 de ani 3 3
Între 31-40 de ani 3 5
Între 41-50 de ani 11 13
Între 51-60 de ani 11 13
Între 61-70 de ani 20 23
Intre 71-80 de ani 15 20
Intre 81-92 de ani 17 20

- 37 -
 3.2. Rata mortalităţii pe categorii de vârstă şi sex a pacienţilor admişi in Anestezie
şi Terapie Intensivă a S.C.J.U.T. cu diagnostic de STOP CARDIAC RESUSCITAT în
perioada Septembrie 2014- Aprilie 2015 este prezentată in figurile 9 si 10.

 Figura 9.

Rata mortalităţii pe categorii de vârstă la

sexul feminin.
120%
100%
80%
60%
40%
20%
0%
Între 20- Între 31- Între 41- Între 51- Între 61- Între 71- Între 81-
30 de 40 de 50 de 60 de 70 de 80 de 92 de
ani ani ani ani ani ani ani
Rata mortalităţii pe categorii de
100% 0% 100% 50% 81% 64% 84%
vârstă la sexul feminin.

Procentele din Figura 9 figurează in funcţie de numărul de pacienţi şi decesele lor, astfel voi
prezenta în tabelul următor numărul de paciente decedate şi numărul total de paciente.

Vârsta pacientelor Paciente Număr total de

decedate paciente
Între 20- 30 de ani 2 2
Între 31- 40 de ani 1
Între 41- 50 de ani 2 2
Între 51- 60 de ani 1 2
Între 61- 70 de ani 9 11
Între 71- 80 de ani 7 11
Între 81- 92 de ani 10 12

- 38 -
  Figura 10.

Rata mortalităţii pe categorii de vârstă la

sexul masculin.
105%

100%

95%

90%

85%

80%

75%
Între Între Între Între Între Între Între
20-30 31-40 41-50 51-60 61-70 71-80 81-92
de ani de ani de ani de ani de ani de ani de ani
Rata mortalităţii pe categorii
100% 100% 90% 85% 100% 89% 100%
de vârstă la sexul masculin.

Procentele din Figura 10 figurează in funcţie de numărul de pacienţi şi decesele lor, astfel
voi prezenta în tabelul următor vârsta pacienţilor, numărul de pacienţi decedaţi si numărul
total de pacienti de sex masculin.

Vârsta pacienţilor Pacienţi decedaţi Numărul total de pacienţi de sex masculin

Între 20-30 de ani
Între 31-40 de ani
Între 41-50 de ani
Între 51-60 de ani
Între 61-70 de ani
Între 71-80 de ani
Între 81-92 de ani
1 1
3 3
9 10
11 13
12 12
8 9
8 8

- 39 -
 3.3. Numărul mediu de zile de staţionare in Terapie Intensivă-global la pacienţii cu
diagnostic de STOP CARDIAC RESUSCITAT este reprezentat in figura 11.

 Figura 11.

Număr mediu de zile de staţionare în Terapie

Intensivă.
Număr de pacienţi

50% 47%

45%
40%
35%
30% 29%

25%
22%
20%
15%
10%
5%
0% 2%
1
Zile de stationare între 2 şi 10
între 10 şi 30 peste 30

În Figura 11 se poate observa că numărul mediu de zile de staţionare în Terapie Intensivă

la pacienţii cu diagnostic de STOP CARDIAC RESUSCITAT a fost între 1 şi 30 de zile.

Cel mai mare procent a fost atins la pacienţii care au staţionat doar 1 zi în Clinica de
Terapie Intensivă, aceştia fiind in procent de 47% ,după care au urmat un procent de 29% care
au staţionat între 2 şi 10 zile, iar cei cu un număr de zile de staţionare între 10 şi 30 au avut un
procent de 22%.
- 40 -
 3.4. Evoluţia supravieţuirii spre externare a pacienţilor internaţi pe secţia de
Anestezie si Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgentă Judeţean Timiţoara cu
diagnosticul de Stop Cardiac Resuscitat este prezentată in Figura 12.

 Figura 12.

Evoluţia supravieţuirii spre externare a

pacienţilor admisi în A.T.I.

Staţionari
Ameliorati 2%
14%

Decedati
84%

Rata de success a fost de doar 14% (13) pacienţi care au fost amelioraţi iar 2% (2) pacienţi
au rămas staţionari după acordarea primului ajutor în conformitate cu ghidurile de resuscitare
europene (stare vegetativa). Restul de 84% (82 de pacienţi) au decedat in pofida respectării
normelor ghidurilor europene.

- 41 -
 3.5. REZULTATE ŞI DISCUŢII

Rezultatele si discuţiile pe care le-am strâns în urma efectuării acestui studiu prospectiv în
vederea evoluţiei cazurilor care au prezentat Stop Cardiac Resuscitat în Clinica de Anestezie şi
Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara sunt urmatoarele:

Lotul pe care l-am studiat a avut o componenţă de 97 de persoane internate în Clinica de

Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, în perioada
Septembrie 2014-Aprilie 2015, dintre care 56 de pacienţi au fost de sex masculin iar 41 de
pacienţi de sex feminin. Au avut vârste cuprinse între 20 şi 92 de ani, prezentând diferite
etiologii la internare.

Cazurile care au prezentat vârsta mai mică de 35 de ani au fost internate in urma
diagnosticării cu intoxicatie voluntară sau traumatism cranio cerebral. Pacienţii care au avut
vârstele cuprinse între 36 şi 92 au fost de regulă internaţi în urma consecinţelor, bolilor cu un
stadiu avansat, ajungând chiar până la Stop Cardio Respirator.

S-a observat că sexul masculin a fost prezent în studiu într-un număr mai mare decât cel
feminin, acesta având un procent de 58%(56 de pacienţi), spre deosebire de doar 42%(41 de
pacienţi). Predominanţa sexului masculin in studiu se poate explica prin faptul că incidenţa
bolii cardiace ischemice, cauza principală a Stopului Cardio Respirator, este mai mică la sexul
feminin înainte de vârsta de 50 de ani, riscul cardiovascular crescând progresiv şi la sexul
feminin după instalarea menopauzei.

Rata mortalităţii împărţită pe sexe a avut un rezultat semnificativ mai mare pentru sexul
masculin, acesta având un procent de 91%(51 de pacienţi decedaţi), iar cel feminin având un
procent relativ mai mic, acesta fiind de 75%(31 de pacienţi decedaţi).

Rata mortalităţii pe categorii de vârstă la sexul feminin devine predominantă începând cu

vârstele 61-70 de ani, unde se observă o creştere semnificativă a mortalităţii, numărul maxim
de paciente decedate fiind atins între vârstele 81-92, unde vârsta işi spune cuvântul.

- 42 -
 Rata mortalităţii pe categorii de vârstă la sexul masculin devine predominantă începând cu
categoria de vârsta între 41-50 de ani, unde numărul pacienţilor şi a deceselor cresc
semnificativ, fiind urmată de categoria între 51-60 de ani cu un număr de 13 pacienţi, dintre
care 11 au decedat, dar atingând un număr maxim al mortalităţii între vârstele 61-70 de ani,
aceştia având o mortalitate de 100%.

Numărul mediu de zile de staţionare al pacienţilor care au fost admişi in Clinica de

Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara a fost între 1
şi 30* de zile. Un procent maxim a fost observant la 47% din pacienţi, aceştia staţionând doar
o zi, cei mai multi dintre ei decedaţi în aceeaşi zi. Între 2 şi 10 zile au fost observaţi un procent
de 29%, iar între 10 şi 30 de zile de staţionare au fost observaţi în procent de 22%.

Evoluţia supravieţuirii din spital la pacienţii diagnosticaţi cu STOP CARDIAC

RESUSCITAT a avut un procent de 14% (13 pacienţi) pentru pacienţii amelioraţi, 2% pentru
cei staţionari şi 84%(81 de pacienţi) au decedat, în pofida respectării Ghidurilor De
Resuscitare Cardio Respiratorie (European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation
2010 ).

- 43 -
3.6. CONCLUZII
 Studiul s-a realizat pe o perioadă de 7 luni, cuprinsă între Septembrie 2014- Aprilie
2015 şi a inclus un număr de 97 de pacienţi ( 41 femei şi 56 bărbaţi) cu diagnostic de
STOP CARDIAC RESUSCITAT.
 Stopul Cardio Respirator este foarte des asociat cu bolile cardiovasculare sau cele
respiratorii, incidenţa acestora fiind mai crescută la pacientii varstnici care au un risc
mai crescut de a cumula boli.
 Este evidentă predominenţa sexului masculin şi a vârstei crescute.
 Recunoaşterea precoce a Stopului Cardio Respirator si instituirea precoce a masurile
de resucitare cardio-respiratorie este crucială pentru succesul terapeutic.
 Bolnavul trebuie internat de la început în Terapie Intensivă şi monitorizat clinic si
paraclinic.
 În ciuda progreselor, mortalitatea în Stopul Cardio Respirator rămâne ridicată, aceasta
fiind într-un procent de 84%, dar in concordanţă cu datele internaţionale.
 Asistentul medical trebuie să mențină o atitudine corectă și promptă, recunoaşterea
rapidă a stopului cardio-respirator fiind esenţială pentru creşterea şanselor de
supravieţuire a pacientului.
 Asistentul medical are un rol important în aplicarea măsurilor de nursing pacienților
cu STOP CARDIAC RESUSCITAT.
 Identificarea STOPULUI CARDIO RESPIRATOR cât mai precoce este un factor
important pentru supravieţuirea pacientului.
 Incidenţa Stopului Cardiac Resuscitat la persoane cu vârste sub 30 de ani este de regulă
intalnită în situaţii speciale, precum :
o intoxicaţii voluntare/involuntare
o înec
o elecrocutaţi
o traumatisme, etc.

 Este indicată efectuarea unui control de specialitate periodic pentru prevenirea

diferitelor patologii, pentru prevenirea precoce a diferitelor etiologii care pot evolua
spre un eventual Stop Cardio Respirator.

- 44 -
  BIBLIOGRAFIE

1. Deakin CD, Nolan JP, Soar J, et al. European Resuscitation Council Guidelines
for Resuscitation 2010. Section 4. Adult advanced life support. Resuscitation
2010;81:1305–52
2. Atwood C, Eisenberg MS, Herlitz J, Rea TD. Incidence of EMS-treated out-of-hospital
cardiac
arrest in Europe. Resuscitation 2005;67:75-80.

3. Nichol G, Thomas E, Callaway CW, et al. Regional variation in out-of-hospital cardiac

arrest
incidence and outcome. JAMA 2008;300:1423-31.
4. Hollenberg J, Herlitz J, Lindqvist J, et al. Improved survival after out-of-hospital cardiac
arrest
is associated with an increase in proportion of emergency crew—witnessed cases and
bystander
cardiopulmonary resuscitation. Circulation 2008;118:389-96.

5. Iwami T, Nichol G, Hiraide A, et al. Continuous improvements in "chain of survival"

increased
survival after out-of-hospital cardiac arrests: a large-scale population-based study. Circulation
2009;119:728-34.
6. Cobb LA, Fahrenbruch CE, Olsufka M, Copass MK. Changing incidence of out-ofhospital
ventricular fibrillation, 1980-2000. JAMA 2002;288:3008-13.
7. Rea TD, Pearce RM, Raghunathan TE, et al. Incidence of out-of-hospital cardiac arrest. Am
J
Cardiol 2004;93:1455-60.
8. Vaillancourt C, Verma A, Trickett J, et al. Evaluating the effectiveness of dispatchassisted
cardiopulmonary resuscitation instructions. Acad Emerg Med 2007;14:877-83.
9.Agarwal DA, Hess EP, Atkinson EJ, White RD. Ventricular fibrillation in Rochester,
Minnesota: experience over 18 years. Resuscitation 2009;80:1253-8.

10. Ringh M, Herlitz J, Hollenberg J, Rosenqvist M, Svensson L. Out of hospital cardiac arrest
outside home in Sweden, change in characteristics, outcome and availability for public access
- 45 -
defibrillation. Scand J Trauma Resusc Emerg Med 2009;17:18.110
11. Weisfeldt ML, Sitlani CM, Ornato JP, et al. Survival after application of automatic
external
defibrillators before arrival of the emergency medical system: evaluation in the resuscitation
outcomes consortium population of 21 million. J Am Coll Cardiol 2010;55:1713-20.

12. Meaney PA, Nadkarni VM, Kern KB, Indik JH, Halperin HR, Berg RA. Rhythms
and outcomes of adult in-hospital cardiac arrest. Crit Care Med 2010;38:101–8.

13. SOS-KANTO Study Group. Cardiopulmonary resuscitation by bystanders

with chest compression only (SOS-KANTO): an observational study. Lancet
2007;369:920–6.
14. Iwami T, Kawamura T, Hiraide A, et al. Effectiveness of bystander-initiated
cardiac-only resuscitation for patients with out-of-hospital cardiac arrest. Circulation
2007;116:2900–7.

15. Caffrey S. Feasibility of public access to defibrillation. Curr Opin Crit Care
2002;8:195–8.
16. Waalewijn RA, de Vos R, Tijssen JG, Koster RW. Survival models for out-ofhospital
cardiopulmonary resuscitation from the perspectives of the bystander,
the first responder, and the paramedic. Resuscitation 2001;51:113–22.

17. Tibballs J, Russell P. Reliability of pulse palpation by healthcare personnel to

diagnose paediatric cardiac arrest. Resuscitation 2009;80:61–4.

18. Perkins GD, Stephenson B, Hulme J,Monsieurs KG. Birmingham assessment of

breathing study (BABS). Resuscitation 2005;64:109–13.

19. Bobrow BJ, Zuercher M, Ewy GA, et al. Gasping during cardiac arrest in
humans is frequent and associated with improved survival. Circulation
2008;118:2550–4

20. Eftestol T, Sunde K, Steen PA. Effects of interrupting precordial compressions

on the calculated probability of defibrillation success during out-of-hospital
cardiac arrest. Circulation 2002;105:2270–3

- 46 -
21. Aufderheide TP, Pirrallo RG, Yannopoulos D, et al. Incomplete chest wall
decompression: a clinical evaluation of CPR performance by EMS personnel
and assessment of alternative manual chest compression–decompression
techniques. Resuscitation 2005;64:353–62.
22. Yannopoulos D, McKnite S, Aufderheide TP, et al. Effects of incomplete chest
wall decompression during cardiopulmonary resuscitation on coronary and
cerebral perfusion pressures in a porcine model of cardiac arrest. Resuscitation
2005;64:363–72.

23. Edelson DP, Abella BS, Kramer-Johansen J, et al. Effects of compression depth
and pre-shock pauses predict defibrillation failure during cardiac arrest. Resuscitation
2006;71:137–45.

24. Bradley SM, Gabriel EE, Aufderheide TP, et al. Survival Increases with CPR by
Emergency Medical Services before defibrillation of out-of-hospital ventricular
fibrillation or ventricular tachycardia: observations from the resuscitation
outcomes consortium. Resuscitation 2010;81:155–62.

25. National Confidential Enquiry into Patient Outcome and Death. An acute problem?
London: NCEPOD; 2005.

26. Kause J, Smith G, Prytherch D, Parr M, Flabouris A, Hillman K. A comparison

of antecedents to cardiac arrests, deaths and emergency intensive care admissions
in Australia and New Zealand, and the United Kingdom—the ACADEMIA
study. Resuscitation 2004;62:275–82.
27. Campello G, Granja C, Carvalho F, Dias C, Azevedo LF, Costa-Pereira A. Immediate
and long-term impact of medical emergency teams on cardiac arrest
prevalence and mortality: a plea for periodic basic life-support training programs.
Crit Care Med 2009;37:3054–61.

28. Bellomo R, Goldsmith D, Uchino S, et al. A prospective before-and-after trial of

a medical emergency team. Med J Aust 2003;179:283–7.

29. Bellomo R, Goldsmith D, Uchino S, et al. Prospective controlled trial of effect of

medical emergency team on postoperative morbidity and mortality rates. Crit
- 47 -
Care Med 2004;32:916–21.

30. DeVita MA, Smith GB, Adam SK, et al. ―Identifying the hospitalised patient in
crisis‖—a consensus conference on the afferent limb of rapid response systems.
Resuscitation 2010;81:375–82.
31. Armitage M, Eddleston J, Stokes T. Recognising and responding to acute illness
in adults in hospital: summary of NICE guidance. BMJ 2007;335:258–9.
32. Hillman K, Chen J, Cretikos M, et al. Introduction of the medical emergency team
(MET) system: a cluster-randomised controlled trial. Lancet 2005;365:2091–7.

33. Devita MA, Bellomo R, Hillman K, et al. Findings of the first consensus conference
on medical emergency teams. Crit Care Med 2006;34:2463–78.
34. Chan PS, Jain R, Nallmothu BK, Berg RA, Sasson C. Rapid response teams: a
systematic review and meta-analysis. Arch Intern Med 2010;170:18–26.

35. Smith GB. Increased do not attempt resuscitation decision making in hospitals
with a medical emergency teams system—cause and effect? Resuscitation
2008;79:346–7.
36. Chen J, Flabouris A, Bellomo R, Hillman K, Finfer S. The Medical Emergency
Team System and not-for-resuscitation orders: results from the MERIT study.
Resuscitation 2008;79:391–7.
37. Excellence NIfHaC. NICE clinical guideline 50 acutely ill patients in hospital:
recognition of and response to acute illness in adults in hospital. London:
National Institute for Health and Clinical Excellence; 2007.

38. Marshall S, Harrison J, Flanagan B. The teaching of a structured tool improves

the clarity and content of interprofessional clinical communication. Qual Saf
Health Care 2009;18:137–40.

39. Stiell IG, Wells GA, Field B, et al. Advanced cardiac life support in out-of-hospital
cardiac arrest. N Engl J Med 2004;351:647–56.
40. Olasveengen TM, Sunde K, Brunborg C, Thowsen J, Steen PA, Wik L. Intravenous
drug administration during out-of-hospital cardiac arrest: a randomized trial.
JAMA 2009;302:2222–9.

- 48 -
41. Rea TD, Shah S, Kudenchuk PJ, Copass MK, Cobb LA. Automated external
defibrillators: to what extent does the algorithm delay CPR? Ann Emerg Med
2005;46:132–41.
42. van Alem AP, Sanou BT, Koster RW. Interruption of cardiopulmonary resuscitation
with the use of the automated external defibrillator in out-of-hospital
cardiac arrest. Ann Emerg Med 2003;42:449–57.
43. Pytte M, Kramer-Johansen J, Eilevstjonn J, et al. Haemodynamic effects of
adrenaline (epinephrine) depend on chest compression quality during cardiopulmonary
resuscitation in pigs. Resuscitation 2006;71:369–78.
44. Pellis T, Kette F, Lovisa D, et al. Utility of pre-cordial thump for treatment of out
of hospital cardiac arrest: a prospective study. Resuscitation 2009;80:17–23.
45. Shavit I, Hoffmann Y, Galbraith R, Waisman Y. Comparison of two mechanical
intraosseous infusion devices: a pilot, randomized crossover trial. Resuscitation
2009;80:1029–33.

46. Price S, Uddin S, Quinn T. Echocardiography in cardiac arrest. Curr Opin Crit Care
2010;16:211–5.

47. http://en.wikipedia.org/wiki/Cardiopulmonary_resuscitation

48. http://www.cnrr.org/pantelimon/Ghiduriresuscitare2010V2.pdf

- 49 -