Sunteți pe pagina 1din 19

Universitatea „Ovidius” Constanţa

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei


Specializarea Psihopedagogie Specială

Alexandra Ţau (Tudor)


anul II IFR

Referat: Epilepsia
Disciplina Psihopatologie și psihologie medicală
Asist.univ.drd. A. Bezem

1
DEFINITIE, TERMINOLOGIE

Epilepsia – suferinta cronica cerebrala manifestata prin crize epileptice recurente, spontane.
Criza epileptica – episod brusc, stereotip de manifestare motorie, senzitiva, senzoriala,
comportamentala si/sau modificare a starii de constienta ce se datoreaza activarii bruste,
necontrolate, a unei populatii neuronale.
Crize epileptice repetate = apar la intervale scurte de timp (minute, ore) separate de intervale
de normalitate clinica (interval liber).
Stare de rau epileptic (status epileptic) = crize repetate neîntrerupte de revenire la normalitate
(fara interval liber).
Crize epileptice morfeice (hipnice) = crizele care apar în timpul somnului.
Sindromul epileptic = manifestare epileptica definita deelemente clinice (tipul semiologic de
criza epileptica),electroencefalografice, status neurologic, etiologie, prognostic si uneori raspuns
terapeutic.

Ce este epilepsia

Epilepsia poate fi definita ca "apariţia unor paroxisme tranzitorii de descarcari neuronale


excesive sau necontrolate , care se poate datora unui număr de cauze diferite care conduc la
convulsii epileptic”.
Prezentarea reala sau manifestarile diferă între indivizi, în funcţie de locul de origine a
descarcarilor epileptice în creier şi traseul acestora. O persoană ar trebui să fie diagnosticata ca
având "epilepsie" dacă există manifestări recurente şi anume ar trebui să existe cel puţin două
sau mai multe episoade neprovocate similare la un interval mai mare de 24 de ore în afară. Prin
urmare, primul episod al unui convulsii este numita o "convulsie unica" şi nu epilepsie.
Epilepsia poate fi, de asemenea, împărţite în epilepsie activa şi inactiva, cu epilepsia activă fiind
definită ca două sau mai multe crize de epilepsie în ultimii cinci ani, care sunt neprovocate de
orice cauza identificată imediat.
O criza de epilepsie este un eveniment în care un individ nu este conştient de împrejurimi, fie
complet sau parţial. Diversele mişcări motorii, cum ar fi scuturarea membrelor; fenomene
senzoriale, cum ar fi senzaţia de şoc electric, într-o anumită zonă; senzatii comportamentale,
cum ar fi frica sau confuzie sau tulburările vegetative, cum ar fi secreţia excesivă de salivă sau
incontinenţă vezicii urinare / intestinului ar putea să apară în asociere cu aceasta stare
(Sensorium) modificata.
Criza de epilepsie apare dintr-o dată şi încetează de la sine, la fel de brusc. De obicei este
foarte scurta, durată fiind de la câteva secunde până la minute. Doar în cazuri foarte rare, va fi
continuă, rezultând în "Status epilepticus", adică o criză durează mai mult de 30 de minute sau
convulsii recurente, fără a recăpătarea conştienţei individuale între atacuri. Cu toate acestea, de
multe ori pacienţii sau rudele acestora descriu un singur atac care a durat ore. Aceasta situatie
se datoreaza faptului că pacienţii sunt somnolenti sau confuzi la scurt timp după încetarea
convulsiilor, un stare descrisa ca fenomen post-ictal. Acest fenomen poate dura câteva ore,
rareori mai mult de o zi, dar de multe ori martorii ocular confunda aceasta ca parte a atacului ca
fiind o durată lungă a crizei.

2
Ce nu este epilepsia?

Nu se incadreaza in definitia epilepsiei:

1. Criza unica – eveniment unic, înca sau niciodata repetat.


Se admite ca manifestarea epileptica unica are caracter benign, nu necesita tratament, dar,
când asociaza o modificare EEG persistenta la peste 2 saptamâni de la producere, se
recomanda monitorizarea acesteia.
2. Crize acute – sunt crizele epileptice care însotesc o suferinta organica cerebrala sau
sistemica în limita a 2 saptamâni de la debutul acesteia.
Boli sistemice: intoxicatii exogene, insuficiente grave de organ (respiratorii, hepatice, renale,
cardiace). În aceasta categorie se încadreaza atât crizele epileptic ce apar secundar sincopelor,
crizele ce se asociaza hipoglicemiei, intoxicatiei alcoolice sau sevrajului, ca si crizele epileptice
care însotesc eclampsia.
Boli cerebrale: vasculare (malformatie vasculara rupta, tromboflebita cerebrala, accidentul
ischemic acut în teritoriul vertebro-bazilar), infectioase (encefalita, meningoencefalita),
traumatice (în primele saptamâni de la producerea traumatismului craniocerebral
= crize imediate).
3. Crize febrile recurente, cunoscute sub denumirea de convulsii febrile, reprezinta crizele
generalizate ce apar exclusiv în context febril, dar în absenta unei infectii a sistemului nervos
central.
• Termenul nu se aplica unei crize ce survine în contextfebril, dar la un pacient cu crize
epileptice anterioare în conditii de afebrilitate.
• Apare la 3-4% dintre copiii cu vârste între 3 luni si 6 ani; incidenta crescuta la copiii cu leziuni
neurologice la nastere, istoric familial de crize epileptice sau febrile.
• Predispozitie genetica: poligenica sau multifactoriala;
rata de concordanta de 40% la gemenii monozigoti, fata de 7% la bizigoti; s-a descris si un
sindrom epileptic idiopatic ce apare la vârste de peste 6 ani si asociaza crize febrile cu alte crize
generalizate în context afebril.
• Clinic: crize tonice, clonice sau tonico-clonice.

Rata de recurenta este de 30-40%; ea este mai mare daca:

– Prima criza febrila apare înainte de vârsta de 15 luni;


– Antecedente de crize febrile la o ruda de gradul 1;
– Febra moderata în momentul producerii crizei;
– Interval de timp scurt între debutul febrei si prima criza.
• Riscul de aparitie a epilepsiei este de 2-3% (aproximativ
egal cu al populatiei generale); acesta creste pâna la 6-15% daca:
– Criza dureaza mai mult de 15 min;
– Criza este focala;
– Statusul neurologic preexistent este patologic;
– Apare recurenta în primele 24 de ore;
– Istoric de epilepsie la unul dintre parinti.
• Tratamentul crizei consta în administrare de Diazepam 0,5 mg/kgc pe cale rectala alaturi de
masuri fizice si medicamentoase de combatere a febrei.
• Tratamentul cronic: instruirea parintilor privind combaterea precoce a febrei si tratamentul în
criza; nu se recomanda utilizarea tratamentului anticonvulsivant cronic.
4. Crizele benigne neonatale (epilepsia nou-nascutului);
5. Crizele reflexe = declansate numai de stimuli specifici,identificabili si controlabili: vizuali,
auditivi, proprioceptivi, termici, praxici (mâncat, citit). Crizele reflexe pot aparea asociate în
anumite sindroame epileptice.

3
Afectiuni pediatrice ce pot în mod eronat sa fie etichetate drept convulsii (Dupa Friedman si Sharieff,
2006)
Afectiuni însotite de alterarea constientei
• Apneea si sincopa
• Breath-holding spells (spasmul hohotului de plâns)
• Disritmiile cardiace
• Migrena
Tulburari paroxistice ale miscarii
• Distonia acuta
• Mioclonusul benign
• Pseudoconvulsiile
• Shuddering attacks
• Spasmus nutans
• Ticuri
Tulburari ale somnului
• Narcolepsia
• Terori nocturne
• Somnambulism
Tulburari psihologice
• Attention deficit hyperactivity disorder (ADHD)
• Hiperventilatia
• Histeria
• Atacurile de panica
Refluxul gastroesofagian (sindromul Sandifer)

Principalele cauze ale epilepsiilor


I. Ereditare:
• Anomalii cromozomiale (trisomii, deletii partiale cromozomiale, cromozom inelar, sindrom de
cromozom X fragil);
• Anomalii ale ADN mitocondrial (MERRF, MELAS);
• Anomalii metabolice (leucodistrofii, mucopolizaharidoze,galactozemie, lipidoze,
aminoacidopatii, porfiria acuta intermitenta, deficit de piridoxina, boalaWilson,
pseudohipoparatiroidismul);
• Boli neurocutanate (scleroza tuberoasa, neurofibromatoza, sindromul Sturge-Weber).
II. Dobândite:
1. Prenatale
• displaziile corticale sau tulburarile de migrare neuronala (schizencefalia, lisencefalia, pahigiria,
polimicrogiria,displazii corticale focale, heterotopii neuronale),
malformatii cerebrale complexe;
• leziuni ischemice cerebrale intrauterine;
• infectii intrauterine ale sistemului nervos central (rubeola, toxoplasmoza, infectii cu
citomegalovirus);
• intoxicatii medicamentoase materno-fetale.
2. Neonatale
• encefalopatii hipoxice sau ischemice dupa nasteri distocice;
• hemoragii cerebrale spontane (prematuri) sau în contextul unor contuzii traumatice
obstetricale;
• infectii meningoencefalitice bacteriene (hemofilus,listeria) sau virale (herpes);
• dereglari metabolice (hipoglicemie, hipocalcemie etc);
• encefalopatii toxice datorate consumului de medicamente de catre mama.
3. Postnatale
a. Infectii cerebrale:
• parenchimatoase:
– encefalite virale (herpetice);
– abcese cerebrale (bacteriene, tuberculoase) (risc

4
ca 70% sa dezvolte epilepsie);
– parazitare (cisticercoza);
– boli prionice (Jakob-Kreutzfeldt);
• meningeale: bacteriene (risc ca 10% sa dezvolte epilepsie);
– asociate SIDA prin: infectii oportuniste, limfom cerebral,infarct cerebral, encefalopatie, droguri,
sevraj la alcool, tulburari electrolitice; risc crescut de recurenta.
b. Traumatisme:
• risc de aparitie a crizelor epileptice posttraumatice tardive (dupa minim 1 saptamâna de la
traumatism):
9-40% în populatia civila si 40-50% în cea militara, cu debut în primii 5 ani de la traumatism;
• factori de risc crescut pentru:
– traumatismul sever: contuzie cerebrala, hematom subdural;
– în mai mica masura: pierderea de constienta, amnesia dupa 24 de ore, vârsta peste 65 de
ani, prezent a crizelor epileptice precoce;
• aparitia crizelor posttraumatice tardive nu este influentata de tratamentul anticonvulsivant
cronic instituit cu ocazia crizelor precoce.

c. Tumorile cerebrale:
• la originea a 40% dintre crizele epileptice cu debut focal, tardiv;
• crizele epileptice variaza ca risc de aparitie, frecventa si aspect clinic în functie de:
– tipul histologic al tumorii – mai frecvente în tumori cu evolutie lenta: disembrioplazice,
meningioame, oligodendroglioame;
– localizarea tumorii – mai frecvent în tumori supratentoriale din vecinatatea cortexului, mai ales
frontal si temporal.
• manifestare clinica ce asociaza timp îndelungat crize epileptice partiale sau secundar
generalizate cu un examen neurologic posibil normal; • diagnostic imagistic urmat de tratament
chirurgical, cu excizia tumorii.
d. Intoxicatii:
• alcool
– la 5-15% dintre alcoolici;
Circumstante:
– intoxicatia alcoolica acuta, grava;
– sevraj la marii bautori (crize repetate în primele 48 de ore de la încetarea aportului, chiar stare
de rau epileptic);
– crize recurente legate de intoxicatia alcoolica cronica;
– poate fi asociata cu traumatisme craniene si poate agrava evolutia altor forme de epilepsie.
• medicamente:
– aport crescut (sau eliminare redusa) de neuroleptice, antidepresive, fenotiazine, aminofilina,
antidiabetice orale sau insulina, penicilina, antihistaminice (ocazional ciclosporina, anestezice
locale, substante de contrast radiologic etc);
– sevraj la anticonvulsivante (benzodiazepine, barbiturice), amfetamine, opiacee, baclofen.
• droguri: consum de cocaina, amfetamina, canabis, acid dietilamidlisergic;
• alte toxice: insecticide (organo-fosforice sau clorurate), oxid de carbon, solventi organici,
antigel (etilglicol), metale, venin de insecte.
e. Boli vasculare cerebrale:
• crizele epileptice recurente tardive (spre deosebire de cele acute), adevarata epilepsie de
cauza vasculara apar mai frecvent la copii, dar constituie principal cauza de epilepsie
simptomatica la vârstnic;
• apar, în majoritatea cazurilor, în primii doi ani ce urmeaza suferintei cerebrale vasculare;
• secundare infarctelor cerebrale (în 5-10% dintre cazuri,mai ales în cele din teritoriul arterei
cerebrale medii)
sau hemoragiilor cerebrale (în 2-25% dintre ele);

5
• posibili factori de risc crescut: existenta crizelor acute, gradul deficitului neurologic sechelar,
repetarea accidentelor vasculare;
• clinic: crize partiale cu posibila generalizare.
f. Boli ale sistemului imunitar: lupus eritematos diseminat, miastenia gravis, deficit primar de Ig
A, scleroza multipla (prin mecanisme diferite); alte vasculite cerebrale (eclampsie);
g. Boli degenerative:
• pâna la 14% dintre crizele cu debut tardiv apar associate bolii Alzheimer (corespunzator la
15% dintre pacientii cu aceasta boala);
– pot debuta cu mioclonii;
– apar tardiv în evolutia bolii si sunt un factor de prognostic rezervat; coreea cu acantocitoza
etc.

Etiologia epilepsiei
Etiologia epilepsiei trebuie considerata ca fiind, în multe cazuri, multifactoriala: un teren genetic
predispozant la care se asociaza o leziune organica cerebrala si, probabil, un
factor precipitant acut.
Încadrarea etiologica este facilitata de legatura acesteia cu vârsta de debut a crizelor epileptice:
• Nou-nascut: infectioasa, metabolica (hipoglicemia,hipocalcemia), anoxia sau hemoragia
cerebrala la nastere, malformatii cerebrale majore;
• Sugar, copil mic: convulsii febrile, tulburari metabolice sau structurale ereditare, degenerative,
tulburari de dezvoltare
(displazii), infectii ale sistemului nervos central;
• Copil mare, adolescent: ereditare, displazii, degenerative, traumatice, tumorale, infectioase;
• Adult: traumatisme, tumori, boli cerebrovasculare, metabolice ereditare, toxice (alcool,
droguri), infectioase, degenerative;
• Vârstnic: boli cerebrovasculare, toxice (alcool, droguri), tumori (primitive sau metastatice),
traumatisme, boli degenerative.

Cum se poate manifesta o criza epileptica

Crizele pot avea multe apariţii diferite, care pot fi greu de recunoscut. Unele dintre următoarele
pot fi indicii că are o criză are loc. Trebuie avuta o atentie speciala fata de anumite modele
speciale de comportament, dacă acestea apar prea de multe ori ca să fie atribuite doar
intamplarii

− Visarea cu ochii deschisi sau momente scurte de pierdere a atenţiei (contactului)


− cade brusc pentru nici un motiv
− lipsa de răspuns pentru perioade scurte de timp
− somnolenţă neobişnuită şi / sau iritabilitate atunci când este trezit din somn
mişcări ritmice ale capului (da din cap) sau căderea brusca a capului
− miscari rapide ale ochilor sau rularea ochilor inspre pleoapa superioara
− frecvente plângeri nejustificate ale copilului cum ca lucrurile, sunetul, gustul, mirosul sunt
"ciudate" sau diferite decât în realitate
− mişcări bruşte de îndoire a copiilor care stau in poztie sezand
− durere de stomac bruscă,urmată de somnolenţă sau confuzie
− mişcări repetate sau mişcări convulsive repetate care sunt nenaturale in context
− lacune de memorie
− privirea in gol urmata de mişcări repetitive, lipsite de sens
− comportamentul ameţit cu incapacitatea de a comunica sau vorbi pentru o scurtă
perioadă de timp
− udarea patului sau trezirea cu o limba muscata pentru nici un motiv aparent
− muscarea buzelor, mestecat sau înghiţire in sec

6
Clasificarea crizelor convulsive

Convulsiile sunt clasificate în: crize generalizate si partiale.

Crizele generalizate sunt asociate cu implicarea ambelor emisfere cerebrale. Ele pot
fi convulsivante, cu activitate motorie proeminenta sau nonconvulsivante.
Implicarea motorie, când este prezenta, este de obicei bilaterala. Convulsiile
generalizate pot,
de asemenea, sa se însoteasca de o alterare a nivelului constientei.

Tipurile de convulsii generalizate includ:


crizele tonico-clonice (grand mal), tonice, clonice, mioclonice, atonico-akinetice
(drop attacks) si absentele (petit mal).

Convulsiile tonico-clonice generalizate sunt cele mai frecvente tipuri de crize


convulsive la
copil. Cel mai frecvent, convulsiile tonico-clonice au un debut brusc, desi un mic
procent de copii pot prezenta o aura motorie sau senzoriala. În cursul fazei tonice
initiale, copilul devine palid, cu pupilele dilatate, devierea globilor oculari, cu o
contractura musculara
sustinuta si rigiditate progresiva. Incontinenta urinara au intestinala este comuna.
Apar apoi miscari clonice ce constau în „descarcari“/smucituri ritmice si spasme ale
extremitatilor. Starea constientei este, de obicei, afectata în cursul crizei si se
mentine astfel o perioada
variabila de timp dupa ce criza a încetat.

7
Convulsiile mioclonice sunt caracterizate printr-o abrupta cadere a capului cu flexia
bratelor si pot sa survina de mai multe sute de ori zilnic.
Convulsiile atone sunt caracterizate printr-o brusca pierdere a tonusului muscular si
a constientei.
Absentele tipice (simple) sunt crize neobisnuite ce apar înainte de vârsta de 5 ani si
se caracterizeaza printr-o brusca încetare a activitatii motorii, o scurta pierdere a
constientei si de o „stare“ inexpresiva. Pot fi prezente „batai“ (flickering) ale
pleoapelor. Episodul dureaza mai putin de 30 de secunde si nu se asociaza cu o faza
postcritica.

Absentele atipice (complexe) sunt de obicei associate cu mioclonii ale fetei sau
extremitatilor si cu alterarea nivelului constientei

Convulsiile partiale (focale) pot fi simple, neînsotite de pierderea constientiei sau


complexe, cu alterarea statusului mental. Ambele (convulsii partiale simple si
complexe)
pot evolua secundar la generalizare pâna la aproximativ 30% din copii.

Convulsiile partiale simple sunt asociate, de obicei, cu activitate motorie anormala,


cu un „pattern“ cu localizare la mâini sau fata. Desi convulsiile partiale simple sunt
asociate cel mai frecvent cu anomalii motorii, pot fi vazute uneori si manifestari
senzoriale, vegetative si psihice.

Convulsiile partiale complexe (convulsiile de lob temporal) sunt caracterizate prin


„modificari“ de perceptie si senzatie, cu asociere a alterarii constientei. Convulsiile
tind sa afecteze
ochii (privire „uluita“), gura (plescait al buzelor), faciesul (aspect nostim, ciudat),
abdomenul (greturi si varsaturi)

Sindromul Lennox-Gastaut are un debut între vârsta de 3 si 5 ani si se


caracterizeaza prin convulsii mixte intractabile, cu o combinatie de convulsii tonice,
mioclonice, atone si absente. Multi din acesti copii au în asociere retard mental si
probleme severe comportamentale.

Epilepsia rolandica benigna, întâlnita la copii între 3 si 13 ani, afectiune genetica cu


„trasatura“ autozomal dominanta, se caracterizeaza prin convulsii în cursul noptii,
în somn. Faza initiala a crizei rolandice implica o activitate clonica a fetei, ce include
grimasele si vocalizele, care frecvent trezesc copilul din somn.

Modificări psihice în legătură cu crizele

Este bine cunoscut faptul că mulţi pacienţi, în special cei cu epilepsie cronica, "leaga" criza
convulsiva cu anumite simptome mentale, care le dau un avertisment că se apropie convulsiile.
Aceste simptome pot fi iritabilitate crescuta, proasta dispozitie, şi depresie, sau complet opusul,
activitate sporită şi buna dispozitie crescuta. Aceste simptome pot dura ore sau zile. Nu se stie
prea mult despre ceea ce le cauzează. Pe EEG nu sunt sesizate schimbari vizibile înainte de o
criză.

Descărcările electrice violente din celulele nervoase, care stau la baza crizelor epileptice, vor
afecta adesea constiinta. În convulsii generalizate există întotdeauna inconştienţă profundă în
timpul convulsiilor. In timpul absentelor petit mal la copii, pierderea conştiinţei este doar o clipă .

8
În crizele partiale complexe conştiinţa poate fi afectata într-o măsură mai mare sau mai mică.
Acest lucru este demonstrat de diferitele niveluri de memorie a ceea ce sa întâmplat în timpul
unei crize.

Crizele parţiale simple cu simptome mentale, care pot fi amintite ulterior, au fost cunoscute din
cele mai vechi timpuri sub numele de "aura". Ele sunt adesea urmată de o convulsie. Ele sunt
adesea de vis, si poate fi la fel de fiecare dată. crize parţiale simple se va dezvolta de multe ori
într-un complex cu constiinta fiind afectate. Ca "aura" este o criza parţiala simpla poate fi
demonstrate prin evidentierea unor modificări localizate care pot fi deseori vazut pe EEG, si
care arată că criza convulsiva este în curs.

Este un avantaj de a avea aceste avertismente, destui oameni pot gestiona timpul ramas pana
la criza pentru a se plasa într-un loc sigur, înainte de a începe convulsiilor. Pe de altă parte,
halucinaţiile şi experienţe de vis cu ochii deschisi pot afecta starea de spirit a persoanelor cu
epilepsie într-un mod negativ. Ei pot crede ca incearca forme de nebnie şi că alţii vor ajunge la
aceeaşi concluzie, în cazul în care le vor spune de experienţele sale.

Dupa o criza de epilepsie, în faza de post-ictala, în unele cazuri, pot fi experimentate stari de
constiinta redusa si comportament modificat. Aceasta poate consta în agresiune şi
comportament inadecvat. Unele persoane pot fi confuze după o criza de epilepsie şi de
exemplu, pot chiar iesi afară, în stradă, în hainele lor de noapte. De obicei, un tratament
medical corect ar trebui să limiteze sau sa prevena reacţiile psihice după convulsii.

Modificari mentale care nu au legatura cu convulsiile

A fost mult timp dezbătută daca persoanele cu epilepsie au trăsături de personalitate speciael,
care sunt diferite de ale altor persoane. Acesta a fost subliniat în special faptul că persoanele cu
epilepsie de lob temporal sunt mai instabile emotional decât altele, poate cu o usoara tendinţă
de agresiune. Despre unii oameni s-a spus ca sunt auto-centrati, acestea ar putea fi sensibile
pana la punctual de paranoia, şi au luat fiecare remarca in mod personal. Ei au fost descrise ca
tergiversand lucrurile, şi fiind deosebit de interesaţi în probleme religioase, mistice, filozofice şi
morale. Deasemenea s-a afirmat ca sunt mai puţin interesaţi de sex, cu un libido redus şi
impotenţă.

Multe din investigaţii au confirmat faptul că unele persoane cu epilepsie cu cicatrici pe lobul
temporal poate avea aceste tulburări de personalitate deosebită.

Persoanele epilepstice cu convulsii la trezire, de exemplu epilepsie mioclonică juvenilă, ar


manifesta lipsa de energie şi lipsa de perseverenta, si se maturizeaza mai târziu decât altele,
atât mental cât şi fizic.

Deasemenea s-a mai spus ca acestia ar avea tendinte boeme, cu toate acestea majoritatea
persoanelor cu epilepsie mioclonică juvenilă funcţiona bine social.

Persoanele cu epilepsie sunt adesea mai deprimate decât altele. Acest lucru poate fi explicat de
multe ori ca o reacţie firească la toate discriminarile la care sunt supuse. Sentiment de
insecuritate incercat de o persoană care are mai multe crize convulsive joacă, de asemenea, un
rol important. S-a luat deasmenea in considerare posibilitatea ca modificarile electrice si chimice
care au loc în creier sa aiba o legătură cu depresie. Este, de exemplu, un fapt că fenobarbitalul
poate provoca depresie.
Este un fapt demonstrat că sinuciderea, şi tentativele de sinucidere prin supradoze de
medicamente sunt mai frecvente în rândul persoanelor cu epilepsie decât printre restul

9
populaţiei. Sinuciderea a fost adesea incercata utilizand fenobarbital, astfel, pentru acest motiv,
printre altele, prescrierea acestui medicament ar trebui să fie evitată.

Persoanele cu epilepsie de lob temporal, mai des decât alţii, poate dezvolta o stare mentală
care seamănă cu schizofrenia. Aceasta se manifestă cel mai adesea, atunci când persoana a
avut convulsii parţiale complexe de mai mult de 15 ani. Asemenea persoane capata sentimentul
că sunt persecutaţi şi dezvoltă halucinaţii. Contactul lor emoţional cu alte persoane, cu toate
acestea, este întotdeauna mult mai bun decât în cazurile de schizofrenie adevărata.

Evolutia acestei boli mintale este, de asemenea, mult mai buna decât în cazul schizofreniei,
deoarece de multe ori pare a vindeca de la sine. Dacă acest lucru nu se intampla, tratamentul
cu medicamente cu actiune psihofarmacologică poate fi necesar, în plus faţă de tratament anti-
epileptice.

Timp de mulţi ani s-a cautat un raspuns la întrebarea dacă există un astfel de diagnostic ca
demenţă epileptica (reducerea de capacităţi mentale). Ar trebui să fie posibil a găsi unele
caracteristici speciale care ar putea reprezenta doar această formă de demenţă.
Simptomele constau în încăpăţânare persoanei pe şi despre acelaşi subiect (aceasta este
numita perseverenta), optical or cu privire la ei înşişi ca sunt in central tuturor, emoţional
agăţându-se de oamenii din jurul lor, şi fiind total lipsita de iniţiativă.

Aceste simptome, care sunt adesea observate la persoanele care au avut multe convulsii, nu
apar numai la persoanele cu epilepsie. Ele sunt, de asemenea, observate la alte persoane care
suferă de demenţă. Este de acum bine cunoscut că orice convulsii, în special status epilepticus
cu convulsii generalizate, conduc la pierderea de celule nervoase. Cele mai recente investigaţii
arata, de asemenea, ca si in cazul convulsiilor minore şi, eventual, chiar activitatea epileptica în
creier între crize, ca duc la pierderea de celule nervoase.

Probabil nu ar fi posibil sa se sesizeze schimbările în creier, după doar câteva convulsii, dar
este probabil ca fiecare criza are un efect dăunător asupra creierului. În cazul în care pierderea
celulelor nervoase devine suficient de mare, o reducere a abilităţilor mentale (demenţă), va
urma. Acesta este un motiv important pentru efectuarea tratamentului cat mai riguros al crizelor.

TRATAMENTUL EPILEPSIEI
Tratamentul epilepsiei presupune:
• tratamentul crizei epileptice si al starii de rau epileptic;
• tratamentul cronic al epilepsiei.

Tratamentul crizei epileptice si al starii de rau epileptic


Criza epileptica are durata foarte scurta si de obicei se încheie înainte de a institui un tratament,
caz în care se instituie obligatoriu masurile de profilaxie a repetarii crizei.
În cazul crizelor generalizate (tonice, clonice, tonico-clonice, mioclonice) ce sunt asistate de un
cadru sanitar este obligatorie instituirea urmatoarelor masuri:
• Asigurarea libertatii cailor respiratorii superioare prin aplicarea unei pipe oro-faringiene – sau,
în lipsa acesteia, a unui dispozitiv improvizat adecvat (din tifon, cauciuc sau
alt material netraumatic) si pozitionarea în decubit lateral pantru a nu facilita aspiratia secretiilor
în caile respiratorii.
• Prevenirea producerii traumatismelor secundare crizei prin îndepartarea de/a obiectelor sau
suprafetelor taioase sau ascutite, surselor de foc, apa . Nu este recomandata tentativa de
blocare a contractiilor clonice ale membrelor, care poate favoriza leziuni traumatice (dezinsertii
tendinoase, rupturi musculare).
Aceste masuri pot fi asigurate si de membrii familiei pacientului, dupa o instruire prealabila.

10
• Profilaxia repetarii crizei se realizeaza prin:
– administrarea unui anticonvulsivant cu actiune rapida
– diazepam;
– pe cale i.v. diluat în 10 ml ser glucozat 10%: 0,15-0,25 mg/kgc (f. a 5 mg) la adult si 0,2-0,3
mg/kgc la copil;
– pe cale rectala: 0,2 mg/kgc la adult, 0,3-0,5 mg/kgc la copil. Administrarea pe cale venoasa se
poate repeat dupa min. 20 minute, iar cea pe cale rectala dupa
min. 4 ore.
– Combaterea factorilor precipitanti: febra, hipoglicemie etc.

Tratamentul starii de rau epileptic


Starea de rau epileptic reprezinta o complicatie severa în evolutia unei epilepsii cunoscute sau
poate sa reprezinte chiar modalitatea de debut a unei epilepsii sau a unor crize
epileptice acute.
Se caracterizeaza prin repetarea crizelor epileptice pe parcursul unui interval lung de timp (ore-
zile), definitoriu fiind faptul ca, în aceasta perioada, pacientul nu-si recapata starea
completa de constienta sau nu are intervale de timp libere de manifestare epileptica (spre
deosebire de crizele repetate).
Dupa aspectul clinic – convulsivant (tonico-clonic, clonic, tonic, mioclonic sau partial motor) sau
nonconvulsivant (absent a, focala, focala complexa) – si vârsta pacientului se
poate aprecia orientativ cauza cea mai probabila, în absenta unui diagnostic rapid de
certitudine:
• Copii: stari febrile infectioase; întreruperea brusca a tratamentului sau tratament cu doze
insuficiente; afectiuni vasculare, metabolice, idiopatice;
• Adulti: tratament insuficient sau întrerupt brusc; cause vasculare, hipoxice, metabolice, toxice
(alcool); idiopatice.
Starea de rau epileptic convulsivant generalizat reprezint o urgenta neurologica datorita
morbiditatii si mortalitatii pe care o antreneaza.
Principalele obiective ale tratamentului vizeaza:
• Sustinerea functiilor vitale;
• Oprirea crizelor;
• Tratamentul cauzei sau al factorilor declansatori;
Prevenirea agravarii.

Tratamenul presupune internare de urgenta, de preferinta direct într-o unitate de terapie


intensiva, si instituirea imediata a unor masuri de terapie standardizate, etapizate.

Tratamentul cronic al epilepsiei


Tratamentul trebuie sa aiba în vedere:
• Tratamentul cauzelor (atunci când este posibil) si evitarea factorilor declansatori;
• Tratamentul medicamentos;
• Tratamentul chirurgical.
Evitarea factorilor declansatori presupune aplicarea unor masuri generale în ceea ce priveste
dieta si regimul de activitate, care sa previna aparitia crizelor si a complica-
tiilor lor. Aceste masuri se pot institui de la început si se pot aplica si crizelor acute (uneori, pe
perioade limitate de timp) si crizelor unice cu teren ereditar epileptic, în ideea
profilaxiei pâna la o urmatoare probabila criza.
• Evitarea hipoglicemiei prin respectarea unui regim regulat al meselor si evitarea abuzului de
dulciuri concentrate (pentru a evita hiperinsulinemia reactiva);
• Evitarea consumului sau abuzului de produse alimentare cu efect excitant sau toxic nervos:
cafea, ciocolata, alcool;

11
• Evitarea fumatului, consumului de droguri, abuzului de medicamente (automedicatia);
• Evitarea privarii de somn prin respectarea obligatorie a orelor de somn în timpul noptii; în
acest sens sunt de evitat profesiunile sau locurile de munca ce presupun ture de noapte
(legislatia muncii trebuie sa contina o prevedere în acest sens);
• Evitarea activitatilor profesionale sau recreative care presupun conditii ce ar genera accidente
în cazul producerii unei crize: lucrul la înaltime, cu surse de foc sau electricitate, cu arme de foc,
în conditii cu temperature sau zgomote excesive, conducerea mijloacelor de transport, sporturi
ca alpinism sau ski etc.
În aceasta grupa se încadreaza si o situatie speciala: conducerea autovehiculelor. Privitor la
aceasta problema, legislatia variaza de la tara la tara, dar consideram rationala atitudinea care
interzice conducerea autovehiculelor de catre bolnavul epileptic, indiferent de forma de
epilepsie, restrictie ce trebuie mentinuta pâna la minimum 2 ani (în
functie de caz) dupa ultima criza.
• Evitarea factorilor declansatori din epilepsia reflexa, în special iluminarea intermitenta. Chiar si
în afara acestei forme se recomanda evitarea expunerii pe timp îndelungat la astfel de surse:
televizor, monitor de calculator, discoteca etc;
• Evitarea activitatilor ce se însotesc de hiperventilatie, mai ales la copiii de vârsta scolara la
care activitatile sportive trebuie sa evite astfel de forme.

Medicatie

Medicament Indicatii Efecte adverse Doza


deîntretinere
(mg/kg/zi)
Carbamazepin Convulsii generalizate Rash, hepatita, diplopie, 10-40
(Tegretol) tonico-clonice, partiale, anemie aplastica,
rolandice benigne leucopenie
Clonazepam(Klonopin) Convulsii mioclonice, Oboseala, tulburari de 0,05-0,30
akinetice, partiale, spasme comportament, salivatie
infantile, sindrom Lennox-
Gastaut
Ethosuximide Absente Tulburari 20-40
(Zarontin) gastrointestinale, crestere
în greutate, letargie, LES,
rash
Felbamat (Felbatol) Epilepsie severa, Anemie aplastica, 15-45
refractara hepatotoxicitate
Fenitoina (Dilantin) Convulsii generalizate Hiperplazie gingivala, 4-8
tonico-clonice, partiale, hirsutism, ataxie,sindrom
atonice, mioclonice, Stevens-Johnson, limfom
neonatale
Fenobarbital (Luminal) Convulsii generalizate Sedare, tulburari de 2-6
tonico-clonice, partiale, comportament
mioclonice
Gabapentin (Neurontin) Convulsii partiale si Oboseala, ameteli, diaree, 20-70
secundar generalizate ataxie
Lamotrigine (Lamictal) Epilepsie partiala Cefalee, greata, rash, 5-15
complexa, convulsii diplopie, sindrom
atonice, mioclonice, Stevens-Johnson, tulburari
tonico-clonice, absente, gastrointestinale
spasme infantile, sindrom
Lennox-Gastaut
Levetiracetam (Keppra) Terapie adaugata pentru Cefalee, anorexie, 10-60
convulsiile partiale oboseala, infectii
refractare
Oxcarbazepin (Trileptal) Terapie adaugata pentru Oboseala, greata, ataxie, 10-45
convulsiile partiale rash, hiponatremie
Primidon (Mysoline) Convulsii generalizate Rash, ataxie, manifestari 10-25
tonico-clonice, partiale comportamentale, sedare,

12
anemie
Tiagabine (Gabitril) Terapie adaugata pentru Oboseala, cefalee, 0,10 mg/kg/zi (6
convulsiile partiale tremor, ameteli, anorexie mg/zi)
complexe (focale)
Topiramat (Topamax) Terapie adaugata în Oboseala, nefrolitiaza, 1-9
convulsiile partiale cefalee, tremor, tulburari
complexe refractare gastro-intestinale
(epilepsie de lob temporal)
Acid valproic Convulsii generalizate Tulburari gastro- 10-60
(Depakine) tonico-clonice, absente, intestinale, afectare
mioclonii, crize partiale, hepatica, tremor,
akinetice, spasme infantile alopecie, sedare, crestere
în greutate
Vigabatrin (Sabril) Spasme infantile, terapie Crestere în greutate, 30-150
adaugata în convulsiile modificari ale
refractare comportamentului,
diminuarea câmpului
vizual
Zoniramide (Zonegran) Terapie adaugata în Oboseala, ataxie, 2-8
convulsiile partiale, atone, anorexie, tulburari
spasmele infantile gastrointestinale, cefalee,
rash

O serie de principii sunt stabilite în ceea ce priveste alegerea adecvata a MAE în


terapia pe termen lung a epilepsiei copilului.
1. Tratamentul simptomatic medicamentos antiepileptic trebuie instituit numai
dupa stabilirea ferma a diagnosticului de epilepsie. În caz de dubiu e preferabila
abtinerea terapeutica, completând investigatiile etiologice si luând masuri ca
eventuala repetare a
crizelor convulsive sa nu puna în pericol viata pacientului
2. Tratamentul simptomatic medicamentos anticonvulsivant trebuie instituit cât
mai precoce în raport cu debutul epilepsiei (ceea ce impune precocitatea stabilirii
diagnosticului/precocitatea aplicarii tratamentului adecvat etiologiei si formei
electro-clinice de epilepsie).
3. Tratamentul medicamentos anticonvulsivant al epilepsiei trebuie încadrat într-un
plan terapeutic complex, urmarind în fiecare caz obtinerea eficientei terapeutice
maxime posibile, prin utilizarea rationala si judicios secventiala a tuturor mijloacelor
medicale disponibile.
4. Alegerea MAE va fi efectuata pentru fiecare forma particulara de epilepsie. Daca
mai multe MAE sunt disponibile, se va alege MAE cel mai putin toxic.
5. Initierea terapiei cu MAE se va face cu un singur medicament anticonvulsivant –
respectiv va fi utilizata monoterapia – terapia monomedicamentoasa.
6. Debutul terapiei cu MAE se va face progresiv, începând cu doza cea mai joasa –
în cadrul limitelor inferioare a dozei anticonvulsivantului respectiv.
7. Tratamentul se va continua cu acelasi MAE pe o perioada suficient de lunga
pentru a se putea atinge doza eficienta, care de obicei este de 5 ori semivata MAE
respectiv. Marimea dozelor zilnice a MAE va fi stabilita individual, în functie de:
gravitatea procesului epileptic; greutatea bolnavului; particularitat ile farmacologice
legate de vârsta si individuale; biodisponibilitatea preparatului; influenta unor stari
fiziologice sau patologice particulare; influenta exercitata de alte medicamente
administrate concomitent.
8. Când epilepsia se manifesta prin mai multe tipuri de crize, de regula
necontrolabile de catre un acela si medicament, tratamentul simptomatic
medicamentos antiepileptic trebuie sa fie de la început plurimedicamentos –
politerapie – de obicei initiat cu asocierea a 2 antiepileptice; aceasta este situatia
întâlnita în practica pediatrica în urmatoarele ocazii: asocierea de petit mal absenta

13
si crize tonico-clonice generalizate; asocierea de absente petit mal cu crize partiale
etc. Tratamentul polimedicamentos trebuie sa succeada celui monomedicamentos
numai daca acesta s-a dovedit ineficient.
9. Tratamentul simptomatic medicamentos antiepileptic trebuie astfel condus, încât
sa realizeze, în fiecare caz, maximum de eficienta posibila.
10. În aprecierea eficacitatii medicatiei simptomatice antiepileptice criteriul clinic
(controlul crizelor) este principal si cel EEG secundar. Determinarea concentratiilor
serice ale MAE poate constitui, în anumite situatii, o masura importanta pentru
optimizarea conduitei terapeutice. tinerea corecta, de catre bolnav sau apartinatori,
a evidentei calendaristice a crizelor, în raport cu medicatia administrata, constituie,
de asemenea, o conditie importanta a realizarii conduitei terapeutice optime.
11. Premisa organizatorica a realizarii maxime a terapiei simptomatice
antiepileptice o constituie dispensarizarea activa a bolnavilor epileptici. Tratamentul
epilepsiei copilului trebuie sa urmareasca si încadrarea educationala, profesionala si
sociala optima a bolnavului.
12. Întreruperea unui tratament medicamentos simptomatic antiepileptic total
eficient trebuie facuta lent, sub stricta observatie clinica si EEG (într-un interval de 3
luni – 6 luni si uneori chiar mai lent) pentru a evita efectul activant al sevrajului si
chiar aparitia starii de rau epileptic, de regula nu mai devreme de 3 ani de
tratament total controlant.
Riscul de reaparitie a crizelor este maxim în primul an de la întreruperea
tratamentului si este facilitat de:
• prezenta semnelor de suferinta cerebrala organica; • incidenta mare a crizelor si
perioada de timp îndelungata de evolutie a epilepsiei mai înainte de introducerea
tratamentului total controlant;
• tipul crizelor epileptice (convulsiile partiale motorii, crizele jacksoniene au risc
crescut de recurenta).

În caz de control partial al crizelor, tratamentul simptomatic medicamentos


antiepileptic trebuie continuat indefinit.

Probleme practice

Ce trebuie făcut dacă am uitat să administrăm o doză? Dacă vă aduceţi


aminte la 2-3 ore după ora stabilită, puteţi administra doza uitată. Dacă însă vă
aduceţi aminte după 5-6 ore, atunci nu mai administraţi doza respectivă. Niciodată
nu dublaţi doza următoare, în caz că aţi uitat să administraţi o doză!!

Medicamentele trebuie luate la ore fixe? MAE pot fi administrate destul de


lejer, într-un interval de aproximativ 1 oră în jurul orei stabilite. De exemplu, dacă
administraţi MAE în două prize zilnice, puteţi da o doză între 700 şi 800 diminaţa şi
o doză între 1900 şi 2000. Chiar dacă medicul a spus să administraţi o doză seara la
culcare, dacă ora de culcare a copilului dumneavoastră este 2200 sau 2300, este
bine să administraţi medicamentele mai devreme, pentru a păstra un interval
aproximativ de 12 ore între administrări.

Jurnalul crizelor epileptice. Este ideal să aveţi un caiet în care să notaţi toate
crizele copilului dumneavoastră, data la care a apărut criza, ora, dacă a avut sau nu
febră şi cât, dacă a fost din somn (şi în ce parte a somnului) sau din veghe, ce
aspect a avut criza, dacă copilul a anunţat criza, a început pe o parte a corpului sau
a cuprins tot corpul dintr-o dată, dacă starea de conştienţă a fost păstrată sau nu,
cât timp a durat criza, ce s-a întâmplat după criză (somnolenţă, somn, pareză,
afectarea vorbirii - cât timp - ameţeală, vărsătură, etc.), ce medicamente lua

14
pacienta în momentul respectiv, ce aţi administrat în criză? Aceste informaţii vă
scutesc de eforturi de memorie în momentul consultaţiei şi ajută foarte mult
medicul neurolog pediatru.

Ce trebuie făcut dacă copilul nu mai vrea să ia medicamentele? De obicei


refuzul luării medicamentelor vine dintr-o insuficientă cunoaştere a bolii. Copiilor
trebuie să li se explice ce este eceastă boală, de ce trebuie să ia medicamentele şi
ce s-ar putea întâmpla dacă opresc brusc tratamentul. Trebuie să faceţi copilul să
simtă că aveţi încredere în el şi să-l învăţaţi să-şi asume responsabilitatea bolii, a
luării medicamentelor şi a consecinţelor opririi tratamentului. Uneori, mai ales în
cazul adolescenţilor, poate fi necesar ajutorul unui unchi sau mătuşi care să stea de
vorbă cu pacientul, în primul rând datorită tendinţei acestuia, la această vârstă, de
a nega orice spune părintele.

SENTIMENTELE, FAMILIA, PRIETENII

Aflarea diagnosticului de epilepsie poate fi un eveniment şocant pentru unii părinţi


care se vor simţi fie deprimaţi, fie vinovaţi (deşi fără motiv), îngrijoraţi sau supăraţi.
Deşi în ultimul timp în societate se discută din ce în ce mai des despre epilepsie
(printre alte diverse probleme medicale), la televizor, la radio sau în presă,
majoritatea oamenilor cunosc încă prea puţine lucruri despre epilepsie şi vor
reacţiona diferit când este vorba despre această afecţiune. Cunoaşterea cât mai
multor date despre această boală vă va ajuta să vă liniştiţi, să înţelegeţi că nu este
o boală “ruşinoasă”, ci o boală cronică ca oricare alta (ca diabetul, de exemplu).

Sentimentul de vinovăţie al părinţilor. Acest sentiment apare şi la părinţii


copiilor cu alte boli cronice (paralizie cerebrală, diabet, ş.a.). La cei mai mulţi copii
epilepsia apare fără cauză şi nu aveţi nici un motiv să vă învinovăţiţi. Câteodată vă
poate fi de ajutor numai să discutaţi cu alţi părinţi care au aceleaşi probleme sau să
cereţi informaţii suplimentare medicului neurolog pediatru care are grijă de copilul
dumneavoastră.

Frica de epilepsie. Dacă vă îmbogăţiţi cunoştinţele despre acestă boală nu o să


vă mai fie frică de numele ei sau de aspectul crizelor; o să reuşiţi să vă ajutaţi mai
bine copilul în timpul crizelor şi între crize, o să puteţi reţine toate amănuntele
despre care vă întreabă medicul la fiecare vizită.

Cât de mult trebuie să spunem copilului despre boala lui? Vă recomandăm


să-i spuneţi cât mai mult posibil (dacă îl interesează) dar fără să dramatizaţi sau să
exageraţi cu locul pe care îl ocupă epilepsia în viaţa lui. Cu cât va cunoaşte mai
multe despre boala lui, cu atât se va simţi mai în siguranţă şi va şti cum să-şi
organizeze singur activităţile (dacă este suficient de mare şi dacă are intelectul
normal), va înţelege importanţa de a lua medicamentele. Din păcate în prezent în
România nu există încă materiale scrise sau video destinate micilor pacienţi, pe
înţelesul lor, de aceea, împreună cu medicul dumneavoastră trebuie să găsiţi o cale
să-i puteţi răspunde la întrebări. În general este bine să nu îi ascundeţi adevărul,
căci el îşi va da seama curând că ceva nu este în ordine, va deveni suspicios şi,
când va afla adevărul, îşi va pierde încrederea în dumneavoastră.

Care sunt sentimentele celor din familie faţă de copilul cu epilepsie?


Uneori fraţilor copilului cu epilepsie le poate fi frică de acesta, nu mai vor să se
joace cu acesta. Trebuie să li se explice că epilepsia nu este o boală molipsitoare şi
că sunt şanse foarte mici să facă şi ei acestă boală şi să li se dea cât mai multe

15
informaţii despre ea. Dacă prietenii copilului dumneavoastră nu mai vor să vină să
se joace cu el din cauza bolii lui, aţi putea încerca să le furnizaţi informaţii despre
boală şi despre primul ajutor pentru cazul în care copilul dumneavoastră ar face o
criză când este numai cu prietenii. Câteodată bunicii copilului nu mai vor să-l ia la ei
în vacanţe sau chiar şi numai pentru o plimbare, fiindu-le frică să nu facă o criză în
timp ce este cu ei. Încurajaţi-i pe bunici să citească cât mai mult despre epilepsie,
sau să stea de vorbă cu medicul care îl vede pe copilul dumneavoastră, sau
chemaţi-i să stea acasă la dumneavoastră câteva săptămâni pentru a se obişnui cu
copilul aflat în diverse situaţii.

Trebuie spus celor din afara familiei despre diagnosticul copilului? În


general, DA. Un motiv este acela că va trebui să petreceţi timp împreună cu
prietenii dumneavoastră şi cu copiii lor şi oricum vor afla. Dacă ştiau că există
probleme de sănătate înainte de a merge la medic si dumneavoastră evitaţi să le
spuneţi care este diagnosticul, îşi pot închipui că este o boală mult mai gravă decât
epilepsia şi vă pot chiar evita. Când este vorba despre persoane mai îndepărtate,
atunci dumneavostră decideţi cui să spuneţi şi cui nu. Trebuie să îi informaţi pe cei
care au grijă de copilul dumneavoastră şi îşi iau responsabilitatea pentru el:
educatoarea de la grădiniţă, la şcoală (vezi mai jos). Întotdeauna când oferiţi
informaţii despre boala copilului dumneavoastră faceţi-o într-o manieră pozitivă –
ceilaţi vor reacţiona la fel.

SCOALA

Ce fel de şcoală trebuie să urmeze? Copilul cu epilepsie va fi şcolarizat în funcţie de


posibilităţile lui intelectuale. Dacă are intelectul normal va marge la şcoala normală,
ca şi ceilalţi copii fără epilepsie.

Este necesar să se ştie la şcoală despre diagnosticul de epilepsie? Da, deoarece i se


poate acorda primul ajutor în caz de nevoie şi dumneavoastră trebuie să le furnizaţi
informaţii despre cum să o facă. Reacţia celor de la şcoală faţă de această veste
poate fi de rejecţie din cauza fricii pe care o provoacă această boală pe care
oamenii nu o înţeleg. Prezentaţi lucrurile într-o manieră pozitivă şi răspundeţi la
toate întrebările care vi se pun pentru ca ceilalţi să înţeleagă despre ce este vorba.
Unii părinţi s-au plâns că nu a mai fost primit copilul la grădiniţă după ce s-a aflat
despre diagnosticul de epilepsie. Acest lucru este ilegal, dar educatoarelor le-a fost
probabil frică din cauza necunoaşterii bolii. Problema va putea fi rezolvată prin
dialog şi explicaţii.

Ce trebuie spus la şcoală? Trebuie anunţate şi instruite despre boală şi despre ce


trebuie făcut în caz de criză toate persoanele care vin în contact cu copilul. De asemenea
trebuie spus:
- cum arată criza copilului dumneavoastră;
- dacă anunţă criza;
- cât timp durează de obicei criza;
- cât timp de odihnă are nevoie copilul după criză;
- cum se acordă primul ajutor;
- frecvenţa crizelor (câte crize are pe lună sau pe săptămână);
- dacă trebuie să ia medicamente în timpul petrecut la şcoală şi dozele;
- dacă există efecte adverse ale medicamentelor luate de copil şi dacă da, care sunt;
- ce măsuri doriţi să ia şcoala în caz de urgenţă.

16
De asemenea puteţi să rugaţi să fie supravegheat în timpul orelor de chimie, când se fac
experienţe, sau în timpul orelor de înot.

Copilul are voie să participe la orele de educaţie fizică? Da, este bine să nu supraprotejaţi
copilul. Bineînţeles, nu trebuie să se permită exerciţii la bară la mare înălţime, sau înot
nesupravegheat. În general este bine să învăţaţi copilul că este mai sigur pentru el să fie
supravegheat.

De ce are copilul dificultăţi şcolare? Fie pentru că este necăjit de alţi colegi, fie pentru că
profesorii “îl menajează” din cauza bolii lui, fie datorită frecvenţei mari a crizelor (absenţele
frecvente pot fi trecute cu vederea şi luate drept neatenţie); pot apare leziuni minore a unor
zone din creier în legătură cu procesul de învăţare; pot exista efecte adverse ale
medicamentelor (rar) – scăderea memoriei şi concentrării, somnolenţă.

Personalitati care au avut epilepsies au simptomele acestei boli

Alexandru cel Mare


Rege al Macedoniei, în urmă cu mai bine de 2 300 de ani şi unul dintre cei mai mari conducători
militari din istorie. Prin acţiunile sale armate, Alexandru cel Mare a devenit stăpînul celui mai
mare imperiu cucerit vreodată şi un important promotor al culturii elene în întreaga lume. În
vremea sa, epilepsia era considerată "boala sacră". Oamenii credeau că persoanele care aveau
crize erau, de fapt, posedate de spirite malefice sau atinse de divinitate. Tocmai de aceea, în
timpul unei crize, se rosteau descîntece şi se invocau numele zeilor.

Iulius Cezar
Un strălucit general roman şi un formidabil politician, care a trăit între anii 100 î Hr.- 44 î Hr. În
cazul său, crizele frecvente au apărut în ultimii doi ani din viaţă, cel puţin patru dintre ele fiind
amintite în documente. În vremea lui Cezar, epilepsia devenise cunoscută ca "boala căderii".
Asta din cauza tipului de criză în timpul căreia bolnavul cădea şi îşi pierdea cunoştinţa.
Conceptul de criză parţială nu era cunoscut şi nici nu a fost descris în documente până în
secolul al XIX-lea.

Ioana D’Arc
Eroină a Franţei şi sfîntă a Bisericii Catolice. A trăit între anii 1412-1431 şi este considerată cea
mai importantă figură din Franţa Evului Mediu. La vîrsta de 13 ani, Ioana D'Arc susţinea cu
ardoare că aude vocea lui Dumnezeu care o îndeamnă să lupte alături de armată pentru
eliberarea Franţei de sub dominaţia engleză. Despre acele momente extatice, Ioana povestea
că vede lumini, aude vocile sfinţilor si bătăi de clopote. Unii dintre neurologi consideră că acele
clipe erau, de fapt, manifestări ale crizelor de epilepsie. La vîrsta de 19 ani, Ioana D'Arc moare
arsă pe rug, iar în 1921 este canonizată.

Alfred Nobel
Un chimist, inginer şi om de afaceri suedez care a pus bazele fundaţiei ce oferă în fiecare an
premiile Nobel pentru excelenţă în diverse domenii. Epilepsia nu l-a împiedicat pe Alfred Nobel
să ducă o viaţă normală, să strîngă o avere considerabilă şi să devină celebru prin inveţia sa
care a schimbat cursul istoriei: dinamita.

Vincent van Gogh


Pictor olandez, reprezentant al curentului post-impresionist, considerat astăzi unul dintre cei
mai importanţi pictori din istoria artei. Van Gogh este cel mai cunoscut artist despre care se ştie
că a suferit de epilepsie. Cînd vorbea despre crizele sale, pictorul le descria ca pe sentimente
de furie apărute din senin, halucinaţii, confuzie şi teamă, pierderi de scurtă durată ale memoriei.
Vincent van Gogh a fost chiar suprins de un martor în timpul unei crize convulsive, care a

17
apărut în timp ce artistul lucra la un tablou. Medicii care îl tratau îi prescriau deseori bromură de
potasiu ca aticonvulsiv şi îl îndemnau să facă băi în staţiunea Saint-Remy.

Charles Dickens
Unul dintre cei mai faimoşi scriitori englezi ai perioadei victoriene, autor al celebrelor cărţi A
Christmas Carol şi Oliver Twist. Dickens a suferit de epilepsie şi găsit o cale de a vorbi despre
boala lui. Multe dintre personajele operelor sale manifestau semnele bolii şi făceau adesea
crize.

Lewis Carroll
Celebru prozator englez, care a trăit în perioada 1823-1898, cea mai populară operă a sa fiind
Alice în ţara Minunilor. Specialiştii cred că atunci cînd vorbea despre senzaţia personajului său
Alice, de cădere în gol, Carroll descria, de fapt, senzaţiile din timpul unei crize de epilepsie.
Deseori, personajul Alice simte cum corpul ei sau obiectele din jur îşi schimbă dimensiunile,
devenind fie mai mari, fie mai mici. Iar aceasta este o altă manifestare a crizelor. Se pare că
scriitorul a vorbit în jurnalul său despre crizele suferite, spunînd că erau întotdeauna urmate de
migrene şi sentimentul de înstrăinare de sine însuşi.

Feodor Dostoevski
Scriitor de geniu al Rusiei secolului al XIX-lea, a cărui boală se pare că a fost moştenită de la
tatăl său. Autorul celebrelor opere Fraţii Karamazov, Crimă şi pedeapsă, Idiotul şi multe altele, a
încorporat experienţa bolii de care suferea în romanele sale, prin intermediul peronajelor care
manifestau simptomele aceleiaşi boli. Forma de epilespie de care suferea era considerată
neobişnuită deoarece, înainte de apariţia unei crize, Dostoevski spunea că trăieşte experienţe
extatice, în timp ce majoritatea bolnavilor au senzaţii neplăcute şi apăsătoare. Se pare că
primele crize ale lui Dostoevski au survenit la vîrsta de 9 ani. Acestea au încetat pînă la vîrsta
de 25 de ani, după care se manifestau cu regularitate, fie de cîteva ori pe lună, fie de câteva ori
pe an, în funcţie de perioadele mai bune sau mai proaste ale pacientului.

Personalitatea lui Dostoevski si opera sa pot fi innterpretate, din punctual de vedere al


epilepsiei, ca fiind “o extraordinara aparare a nenumaratelor persoane care au fost supuse de
atatea ori unor prejudecati inacceptabile ca sunt destinate unui declin intellectual datorita
repetarii convulsiilor, precum si a acelor persoane epileptic al caror geniu a fost consiederat in
mod nejustificat un subprodus al bolii lor” [Gastaut, 1984].

Gustave Flaubert
Scriitor francez al secolului al XIX-lea, autor al faimoasei cărţi Doamna Bovary, pe care medicii
l-au diagnosticat cu epilepsie. Crizele începeau cu sentimentul unei greutăţi împovărătoare şi
continuau cu senzaţia de insecuritate, de parcă ar fi fost introdus într-o altă dimensiune, aşa
cum povesteşte însuşi scriitorul. Flaubert chiar a scris despre crize că veneau "ca un vîrtej de
gînduri şi de imagini, timp în care cunoştinţa mi se scufunda precum un vas într-o furtună".
Atunci cînd intra în criză, scriitorul avea halucinaţii, începea să geamă, îşi mişca braţul drept
fără control şi, după 10 minute, îşi revenea. Tatăl său era medic şi îl obliga adesea să îşi lase
sîngele curăţat de lipitori. Tratamentul nu a avut niciodată efecte pozitive şi Flaubert a încetat
această practică, obişnuindu-se să trăiască cu boala. A scris chiar despre manifestarile
epilepsiei în cîteva dintre operele sale.

Ion Creangă
Socotit cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă rămîne, datorită Amintirilor din
copilărie, unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ai noştri. Pofta de viaţă, jovialitatea şi înzestrarea
spirituală a lui Creangă l-au apropiat pe acesta de personalităţile marcante ale vremii sale.
Mihai Eminescu şi Titu Maiorescu au fost doar doi dintre prietenii care i-au stat alături. În 1883,
apar primele simptome ale epilepsiei. Scriitorul trăieşte cu boala vreme de şase ani, crizele

18
apărînd uneori şi la şcoală, în faţa elevilor cărora le era învăţător. Boala se agravează odată cu
aflarea veştii că Eminescu a murit, iar în 1889 Creangă se stinge în bojdeuca sa din Iaşi. Se
pare că povestitorul moştenise epilepsia de la mama lui

Referinte

1. Cristina Panea, O. Bajenaru, A. Serbanescu, . Epilepsia adultului – ghid de diagnostic si


tratament in Ghiduri de diagnostic si tratament in neurologie, editura Amaltea, 2010

2. Prof. Dr. V. Popescu, Convulsiile copilului, actualitati, in Revista Româna De Pediatrie –


Vol. LV, nr. 4, an 2006

3. Sanda Măgureanu Catrinel Iliescu, Dana Craiu, Copilul cu epilepsie, Ghid pentru parinti,
Fundaţia Română de Neurologie şi Epileptologie RONEP

4. Tracey A. Milligan, MD, Clinical Case Studies in Epilepsy, in Neurology, vol.10, part 1,
Turner-White Publishing

5. Clinical Epilepsy, American Epilepsy Society, 2010, http://www.aesnet.org/

6. Dr P. Satishchandra, Dr G. Gururaj, Dr Q.D. Mohammed, Dr N. Senenayake, Dr O.


Silpakit,Dr P.A. Dekker, Epilepsy – A Manual for Physicians, World Health Organization,
2004

7. Bogousslavsky J, Rosetti A, Dostoevsky and Epilepsy: An Attempt to


Look Through the Frame in Neurological Disorders in Famous Artists, Front Neurol
Neurosci. Basel, Karger, 2005, vol 19, pp 65–75

19