EPILEPSIA

- PROIECT -
 CUPRINS

1. Definiţie ………………………………………………………………… 2
2. Etiologie ………………………………………………………………… 2
3. Simptomatologie ……………………………………………………….. 3
4. Diagnostic pozitiv ……………………………………………………… 3
5. Evoluţie …………………………………………………………………. 4
6. Tratament ……………………………….……………………………… 4
7. Plan de îngrijire ………………………………………………………… 7
8. Concluzii …………………………………………………………………11
9. Bibliografie …………………………………………………………….. 12

1
1. Definiţie

Epilepsia este o boală care interesează în egală măsură psihiatria şi neurologia, boala
caracterizându-se nu numai prin existenţa crizelor convulsive, ci şi printr-un set complex de
comportamente anormale, de tulburări în sfera cognitivă sau afectivă, de tulburări ale
personalităţii, fenomene care pot lua aspecte diferite, până la forme psihotice.
Este vorba deci, de o tulburare a sistemului nervos, determinată, în principal, de cauze
lezionale, dar şi de altă natură, şi care prin aceasta conduc la tulburarea ritmului de descărcare
electrică a creierului.
Atacul epileptic este o tulburare care apare brusc şi schimbă temporar modul în care
funcţionează creierul.
Creierul sănătos este format din milioane de celule nervoase de interconectare numite
neuroni. Aceste celule comunica constant una cu cealaltă, prin trimiterea de semnale prin
intermediul unor conexiuni de tip tentacular numite axoni şi dendrite. În mod normal, neuronii
generează impulsuri pana la 80 de ori pe secundă. În timpul unui atac de apoplexie epileptică,
rata poate creşte de pana la 500 de ori pe secundă. Epilepticii pot suferi pierderi de cunoştinţă,
mişcarea involuntară a braţelor şi a picioarelor, şi de percepţii distorsionate.
Când rata impulsurilor revine la normal, criza se termină şi pacientul are o stare de
oboseală extremă. Există mai multe forme de epilepsie, şi tratarea depinde de stabilirea
corectă a diagnosticului. Epilepsia este o boală care durează toata viaţa şi care poate duce la
complicaţii grave.
 

2. Etiologie

Din punct de vedere etiologic, epilepsia apare mai mult ca un simptom sau sindrom,
decât ca o boală, cu o infinitate de cauze, în timp ce în multe cazuri nu se poate depista
niciuna, chiar după un amănunţit examen histologic postmortem. Deşi există numeroase
forme de epilepsie, caracteristica comună a tuturor este caracterul paroxistic şi intermitent al
tulburărilor. O singură criză sau crize care apar în anumite situaţii determinante (febră mare,
eclampsie, consum de droguri etc.) nu sunt argumente pentru a afirma existenţa unei
adevărate epilepsii.
Exista mai multe tipuri de leziuni ale creierului, care pot provoca epilepsia şi
convulsiile:
- un accident vascular cerebral
- traumatisme la cap şi la creier
2
 - anumite medicamente
- febra
- tumoare pe creier
- infecţie
- anumite condiţii metabolice (cum ar fi zahărul scăzut din sânge, scăderea de sodiu, sau
nivelul scăzut de calciu)
- boli neurodegenerative (cum ar fi Alzheimer sau boala Parkinson)
- moştenire genetică

3. Simptomatologie

Convulsiile sunt singurul simptom vizibil al epilepsiei.

O convulsie este o schimbare în senzaţii indusă de o scurtă şi bruscă dereglare electrică
la nivelul creierului. Exista mai multe tipuri de convulsii.
Tipuri de crize/convulsii:
1. Crize comiţiale generalizate:
- Petit-mal - caracteristice cel mai adesea copiilor, apar între 5 si 12 ani şi se prezintă
prin lipsa temporară a conştienţei, câteodată persoanele privind în gol.
Crizele încep şi se încheie brusc;
 - Crize atonice - produc pierderea bruscă şi temporară a tonusului muscular;
- Crize mioclonice - sunt reprezentate de contracţii rapide şi scurte ale muşchilor
corpului, cel mai adesea având loc pe ambele părţi ale corpului în acelaşi timp;
- Crize tonico-clonice (grand-mal/convulsii) - cel mai cunoscut tip de criză. În timpul
fazei tonice, ritmul respiraţiei poate scădea sau poate înceta, ea revenind în timpul fazei
clonice la un ritm mai scăzut. În timpul fazei clonice au loc convulsiile propriu-zise, iar în
timpul episodului epileptic, limba şi buzele pot fi muscate.
2. Crize comiţiale parţiale:
 - Crize parţiale simple: în aceste crize, conştienţa este menţinută. Totuşi, persoanele
care au acest tip de crize îşi dau seama că nu pot vorbi sau chiar nu se pot mişca pana când
criza nu a trecut. Ele îşi pot aminti exact ce s-a întâmplat în timpul crizei.
 Acest tip de criză poate modifica mişcările (prin mişcări anormale ale limbii sau clipit
des ş.a.), senzaţiile (se poate modifica percepţia asupra lucrurilor; persoana poate simţi pe
piele o briză sau poate auzi diferite sunete ş.a.) şi emoţiile (poate induce frica, furia, fericire
s.a.).
 

3
 - Crize parţiale complexe (epilepsie psihomotorie): în timpul unei astfel de crize
persoana are conştienţa pierdută sau alterată, putându-se afla într-o stare asemănată de experţi
unei stări de transă sau de vis. Persoana nu poate interacţiona cu ceilalţi într-un mod normal,
nu îşi poate controla mişcările, vorbirea sau acţiunile, nu ştie ce face şi nu îşi va aminti la
sfârşitul crizei ceea ce s-a întâmplat.
 - Status epilepticus - se caracterizează prin crize prelungite sau repetitive, fără o
perioadă de recuperare între atacuri. Aceste atacuri implică riscuri,d intre cele mai grave:
obstrucţia cailor aeriene, acidoza, hipotensiune, hipertermie, edem cerebral, hipoglicemie,
alterarea funcţiilor SNC.

5. Evoluţie

Evoluţia şi prognosticul epilepsiei depinde de cauzele care au produs-o, de contextul

social în care se află pacientul, de felul în care se instituie şi este urmat tratamentul.
Evoluţia bolii este cronică şi, pe lângă crizele paroxistice, apar şi alte numeroase
tulburări psihice, inclusiv modificări permanente de personalitate. Dacă tratamentul de
întreţinere este corect administrat, individul poate duce o viaţă normală.
O mare importanţă o are statusul epileptic, care pune probleme vitale de mare urgenţă.
În 10-20% din cazuri ar putea exista în epilepsie şi vindecări spontane. Evoluţia epilepsiei şi
prognosticul ei depind în mare măsură şi de numeroşi factori externi (ambianţă periculoasă,
consum de alcool etc).

6. Tratament

Tratamentul profilactic are mare valoare şi constă din măsurile de prevenire a cauzelor
care duc la îmbolnăvire: asistenţă obstetricală corespunzătoare, evitarea traumatismelor
craniene, a violenţelor faţă de copii, a infecţiilor din prima copilărie, alcoolismul sau
intoxicaţiile. Tratamentul anticonvulsivant precoce previne numeroase aspecte psihosociale
ţinând de educaţie, izolare, supraprotecţie etc.
Tot în cadrul măsurilor profilactice intră măsurile care trebuiesc luate pentru a feri
pacientul cu crize comiţiale de a fi pus în situaţii periculoase: să nu lucreze lângă apă, foc sau
la înălţime, să nu lucreze lângă mecanisme în mişcare sau să conducă autovehicole. Regimul
alimentar ar fi de preferinţă lacto-vegetarian, sărac în lichide şi sare dar se va evita foamea din
cauza hipoglicemiei care poate favoriza crizele. Tratamentul curativ poate fi etiologic sau
simptomatic. Tratamentul etiologic devine radical acolo unde este posibil (extirparea unor

4
malformaţii, cicatrice cerebrale, parazitoze etc). Acest tip de tratament este însă foarte limitat
în stadiul actual şi rolul principal îl are tratamentul simptomatic, reprezentat prin măsuri
igieno-dietetic şi prin tratamentul medicamentos.
Tratamentul igieno-dietetic trebuie să asigure individului o viaţă cât mai apropiată de
normal. La regimul alimentar descris mai sus mai trebuie adăugată evitarea alcoolului. Se vor
evita şi stresurile iar vizionarea de filme sau de emisiuni TV se va limita. Sporturile permise
vor ţine cont de posibilităţile de accidentare în perioada unei eventuale crize neprevăzute, la
fel ca şi încadrarea pacientului într-o profesie, unde trebuiesc evitate locurile periculoase (apă,
foc, înălţime, mecanisme în mişcare).
Familia trebuie conştientizată de toate problematicile epilepticului şi ea trebuie să
colaboreze atât în administrarea tratamentului, în evitarea supraprotecţiei dar şi a protejării
pacientului.
O importanţă mare o au prejudecăţile sociale privind criza epileptică, adeseori medicul
trebuie să se lupte cu autorităţile şcolare pentru menţinerea pacientului în sistemul normal de
şcolarizare. În acest sens educaţia sanitară în şcoli şi chiar în societate este foarte importantă.
Tratamentul medicamentos este esenţial şi el vizează scăderea sau evitarea descărcărilor
patologice la nivelul focarului epileptogen, blocarea circuitelor neuronale. Au existat foarte
multe droguri propuse dar foarte puţine au trecut proba timpului.
Tratamentul anticonvulsivant se dă în funcţie de tipul crizei, se pot administra singure
sau în combinaţii, ţelul final al tratamentului fiind sistarea completă a crizelor. Există
anticonvulsivante de ordinul I (fenobarbital, fenitoin, trepal, zarozin) care au o mare eficienţă
şi o bună toleranţă, în timp ce restul se vor utiliza în funcţie de toleranţă şi efect.

5
 STUDIU DE CAZ

Numele: X
Prenumele: Z
Sex: masculin
Vârsta: 40 ani
Domiciliu: Ştei, str. Avram Iancu nr. 37.
Starea civilă: Căsătorit
Cultura: 12 clase
Elemente fizice: I=1, 82 m; H=79 kg;
Relaţii familiale armonioase
Antecedente personale: căsătorit, un copil sănătos, soţia aparent sănătoasă. Stagiul militar
satisfăcut. Lucrează ca vânzător la un magazin de instalaţii sanitare.
Antecedente heredo-colateraleale: tatăl decedat în urma unui accident. Mama aparent
sănătoasă.
Analiza medicală: bolnavul vine la internare pentru creşterea frecvenţei crizelor caracterizate
prin cădere cu pierderea cunoştinţei, pierdere involuntară de urină.
Acuză: cefalee, insomnie, irascibilitate,. Recunoaşte consumul de băuturi alcoolice. Nu
prezintă diaree, vărsături sau pierderi sangvinolente.
Examen psihiatric:
Pacient cunoscut spitalului de psihiatrie prin internări anterioare, revine la internare cu
trimitere de triaj pentru creşterea frecvenţei crizelor şi a intensităţii acestora. La internare este
agitat pshihomotor, prezintă tremurături ale extremităţilor şi semne de impregnare etanolică.
Este orientat temporo-spaţial. Acuză cefalee, amorţeli. Prezintă tulburări de percepţie.

6
 7. PLAN DE ÎNGRIJIRE

Nr. Nevoia Diagnostic de Îngrijire

crt.
Obiective Evaluare
fundamentală nursing Proprie Delegată
0 1 2 3 4 5 6
1. Nevoia de a se - Alterarea - pacientul Asistenta: - administrarea de - în urma
mişca şi a avea o mobilităţii datorită să prezinte - prevenirea crizelor epileptice antiepileptice la tratamentului,
bună postură incapacităţii de a- diminuarea indicaţia crizele epileptice
şi controla durerii şi să se medicului dispar.
mişcările datorită poată imobiliza
crizei epileptice cu ajutorul
7

asistentei sau
fără

2. Nevoia de a - Incapacitatea de - pacientul Asistenta: - administrarea - după

- asigură un mediu de calm si
dormi, de a se a-şi satisface să prezinte
siguranţă, salon liniştit şi foarte bine
medicaţiei administrarea
odihni nevoia datorată somn aerisit; indicate de medic tratamentului,
- asigură confortul fizic şi psihic al
agitaţiei corespunzător  pentru pacientul are un
pacientului;
psihomotorii, calitativ şi - sfătuieşte pacientul să-şi golească combaterea somn liniştit.
vezica urinară înainte de culcare;
insomnie cantitativ. insomniei
- explic rolul somnului şi odihnei
pentru refacerea organismului şi
necesitatea evitării factorilor care
influenţează somnul şi odihna
(oboseala, stresul, cafeaua,
alcoolul);
7
 1. Nevoia de a - alimentaţie exagerată - interzicerea Asistenta medicală: Asistenta: - Pacientul prezintă
consumului - ajută pacientul în alimentaţia sa
a bea şi a cantitativ datorată - administrează o uşoară ameliorare;
de alcool;
mânca explicând rolul alimentaţiei
consumului de alcool - combaterea medicaţia - Pacientul respectă
bulimiei; sănătoase în vindecarea bolii;
indicată de medic cu stricteţe regimul
- evitarea
- administrează alimentele în
consumului dietetic indicat.
de lichide şi cantitatea necesară pacientului;
de sare;
- asigurarea unui regim igieno-
- regim
alimentar dietetic pentru evitarea constipaţiei;
obişnuit, fără
- pacientul va fi informat de
excluderea
grăsimilor. necesitatea respectării regimului şi a
medicaţiei prescrise.

4. Nevoia de a - pacientul este agitat, - se urmăreşte Asistenta medicală: - - asistenta

8

- schimbă lenjeria de corp a urmăreşte pierderea

elimina consumă o mare pierderea de
de lichide prin
bolnavului ori de cate ori transpiră
cantitate de energie şi lichide. diureză, anunţă
sau pierde urină imediat medicul în
pierde lichide, săruri
caz de modificări
- dezvoltarea capacităţii pacientului
minerale prin (tahicardie,
de a se ajuta pe sine. hipertensiune
transpiraţie şi tahipnee
arterială)
- pacientul este
hidratat
corespunzător în
urma pierderii de
lichide.

8
9
 0 1 2 3 4 5 6
5. Nevoia de a-şi - incapacitatea de - educarea sanitară Asistenta: - - Pacientul are
proteja şi păstra a-şi acorda şi ajutarea - evaluează cu pacientul ce masuri tegumente şi
tegumentele îngrijiri de igienă; bolnavului în de igienă poate îndeplini şi la care mucoase curate.
curate - ţinută efectuarea toaletei. necesită ajutor;
neîngrijită; - ajută pacientul la igiena
- dezinteres faţă corporală;
de ţinuta - menţine intervenţiile şi în zilele
vestimentară următoare în funcţie de
necesităţile pacientului.
9

- ajută bolnavul în alegerea

hainelor

6. Nevoia de a - perturbarea - modul în care Asistenta: - - Pacientul a

stimei de sine din pacientul va - dă explicaţii referitoare la
evita pericolele recepţionat corect
cauza situaţiilor înţelege reacţia
tratament, la boală;
în care este pus celor din jur şi informaţiile
pacientul o dată acceptarea acestei - explică pacientului necesitatea de
transmise.
cu declanşarea reacţii;
a se prezenta periodic la medic;
crizelor în cele - acceptarea
mai diferite suferinţelor şi - discută cu familia pacientului
locuri; eşecurilor cauzate
referitor la modul în care se vor
- tendinţă de de boală şi
izolare. înţelegerea că purta cu acesta la declanşarea
această problemă
crizelor şi după.
nu-i face infirmi

10
11
 8. CONCLUZII

Pe perioada internării pacientului, asistentul medical discută permanent cu acesta, pentru

a nu-i confirma sentimentele de respingere, dă relaţii despre tratament, modul de administrare,
îl ajută în găsirea unor activităţi prin care să se simtă valoros, în comunicarea cu familia.
Răspunde la întrebările familiei, stimulând-o să rămână în contact cu bolnavul, să nu-l
respingă, să-l accepte aşa cum este.
Totodată asistentul medical va informa medicul despre starea pacientului, dacă este
agitat sau liniştit, dacă se alimentează suficient, dacă întreţine relaţii şi contacte cu cei din
jurul lui, dacă doarme noaptea. De asemenea va avea grijă ca pacientul să fie supravegheat
permanent, deoarece crizele epileptice se pot declanşa oricând. Bolnavul de epilepsie e un
bolnav cu risc, de aceea el va fi îngrijit şi observat nu numai în timpul crizelor, cât şi în afara
acestora. Asistentul medical va urmări ca bolnavul să păstreze regimul igieno-dietetic impus
pe tot cursul spitalizării. Fără consum de cafea, alcool, sare, lichide în exces, deoarece
consumul acestora poate precipita apariţia crizelor. Asistentul medical va comunica zilnic la
vizită medicului, eventualele modificări survenite în evoluţia şi prognosticul bolii. Urmăreşte
evoluţia bolii sub tratamentul anticonvulsivant şi sedativ.
La externare, bolnavului i se explică necesitatea de a urma tratamentul anticonvulsivant
permanent, să meargă la control periodic. El va cunoaşte împrejurările periculoase ce trebuie
evitate la locul de muncă, cât şi în viaţa particulară, cum ar fi primejdia focului, a apelor
libere, a înălţimii, conducerii autovehiculelor. Se va insista asupra pericolului de a consuma
băuturi alcoolice, cafea şi asupra importanţei evitării stresurilor şi suprasolicitărilor.
Datoria asistentului medical este să-l convingă pe pacient că poate să ducă o viaţă
normală sau cel puţin apropiată de normal.
Un loc aparte în tratarea pacientului cu epilepsie îl ocupă psihoterapia. De puterea de
convingere a asistentului/asistentei medicale depinde ca pacientul să accepte necesitatea
tratamentului şi să-l urmeze cu permanenţă. Atmosfera de calm şi simpatie pe care va şti să o
creeze în jurul pacientului, îl vor face pe acesta să-şi recapete optimismul şi încrederea în
viaţă.

12
 9. BIBLIOGRAFIE

1. C. Arsene, Epilepsiile, 1984.

L. Popoviciu
2. C. Arsene, I. Stoica, Crizele epileptice, 1978.
I. Tudor
3. Dr. Georgeta Balta Tehnici de îngrijire generală a bolnavului, Editura didactică şi
pedagogică, 1983
4. Lucreţia Titirca Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali,
Editura Viaţa Medicală românească
5. Lucreţia Titirca Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii
medicali, Editura Viaţa Medicală românească
6. Lucreţia Titirca Urgenţele medico-chirurgicale – Sinteze, Editura Medicală,
Bucureşti, 2011.

13