Tracțiunea înseamnă acțiunea de deplasare a unui vehicul, a unui sistem tehnic etc.,
prin aplicarea unei forțe exterioare (de natură animală sau mecanică), având drept consecință
punerea în mișcare a vehiculului, a sistemului tehnic.
Tracțiunea presupune exercitarea de către un organ de propulsie a unei forțe asupra
unui vehicul în scopul deplasării acestuia pe o cale de rulare.
Tracțiunea electrică presupune că forța exterioară rezultă în urma unui consum de
energie electrică. La tracțiunea electrică, organul de propulsie este realizat cu motoare
electrice rotative sau liniare, iar forța de tracțiune aplicată vehiculului rezultă ca urmare a
cuplurilor electromagnetice sau forțelor liniare care apar în acestea ca urmare a interacțiunii
dintre un sistem de curenți electrici și un câmp magnetic sau electromagnetic.1
Vehiculele pot să fie:
- motoare, când forța de tracțiune se dezvoltă cu ajutorul unor motoare aflate pe
acestea;
- pasive, când forța de tracțiune se obține cu ajutorul unor mijloace exterioare
vehiculelor.
După locul de utilizare și particularitățile în alimentarea motoarelor electrice
distingem:
- vehicule urbane, care pot fi:
- aeriene;
- terane (tramvaie, troleibuze, automobile electrice, carturi etc.);
- subterane (metrouri, trenuri de oraș–cu cale alternativ terană şi subterană);
- vehicule interurbane (locomotive electrice, diesel-electrice,rameelectrice);
- vehicule utilizate în exploatări miniere.
În vederea deplasării unor vehicule utilizând tracțiunea electrică sunt necesare
sisteme ce includ instalații de alimentare.
Sistemele de tracțiune electrică se clasifică după mai multe criterii.
Astfel, după tipul vehiculului electric motor, inclus în sistem, există:
1
Piroi, I., Mașini electrice, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 2009.
1
- sisteme de tracțiune electrică cu vehicule electrice motoare (VEM) autonome.
Acestea presupun existența pe vehicul atât a motorului de tracțiune, cât și a sursei de energie;
- sisteme de tracțiune electrică cu vehicule electrice motoare (VEM) neautonome.
Acestea presupun existența pe vehicul doar a motorului de tracțiune, iar energia necesară
mișcării este preluată de la un sistem exterior, printr-un contact mobil.
După calea de rulare există:
- vehicule care se deplasează pe cale ghidată (șine);
- vehicule care se deplasează pe cale neghidată.
La rândul lor, vehiculele care se deplasează pe cale ghidată pot fi:
- cu aderență la cale;
- fără aderență la cale (pe pernă magnetică, pe pernă de aer).
După tipul propulsiei, în tracțiunea electrică se folosesc:
- motoarele de c.c. cu excitație serie, alimentate de la linia de contact, LC, de c.c.,
prin reostat de pornire/frânare (RPF) sau prin variator static de tensiune continuă (VTC).
Acest tip de propulsie se folosește la vehiculele de transport
urban (tramvaie, troleibuze, metrouri), la locomotive electrice clasice pentru căi ferate
electrificate în c.c., la locomotive electrice de mină;
-motoarele asincrone trifazate de tracțiune de tip rotativ sau liniar, alimentate de la
LC prin convertor static de frecvență;
-motoare asincrone monofazate, alimentate direct de la linia de contact de joasă
frecvență (16 2/3 Hz) sau de frecvență industrială (50 Hz);
- motoare monofazate serie cu colector, alimentate de la LC dec. a. monofazat la
joasă frecvență, prin transformator de tracțiune reglabil;
- motoare liniare de tip sincron sau asincron, alimentate de la LC dec. a. mono sau
trifazat, prin transformator și convertoare statice de frecvență.
2
1. Un sistem informatic este un sistem care acceptă resurse de tip date ca mărimi de
intrare și prelucrarea acestora în produse de tip informații sub forma mărimilor de ieșire. Se
observă că această definiție se bazează pe cea de sistem dezvoltă în teoria sistemelor.
2. Un sistem informatic se definește ca fiind ansamblul sistemelor de calcul și a
echipamentelor conectate ce utilizează tehnici și proceduri specifice pentru achiziția,
prelucrarea, transmiterea etc. informațiilor.
3. Un sistem informatic este organizat ca o combinație de resurse umane, hardware,
software, rețele de comunicații și baze de date care colectează, transformă și diseminează
informații într-o organizație. Figura 2 prezintă într-un cadru schematizat această definiție.
3
• Predicția permite stabilirea unor alternative posibile pentru o situație dată.
• Diagnoza se poate utiliza deduceri decizionale pentru identificarea defectelor.
• Planificarea permite proiectarea diferitelor tipuri de activități spre exemplu de tip
drum critic .
• Depanarea se referă la detecția defectelor și recomandarea corecțiilor necesare în
vederea reparării.
• Simularea poate genera deducerea consecințelor acțiunilor sau evenimentelor
declanșate chiar de către sistemul prin simulări decizionale.
• Monitorizare- compară rezultatele obținute cu cele planificate.
4
- un sistem expert este un program specific ce integrează o baza de cunoștințe și un
motor de inferență.
Figura 2 prezintă într-un cadru schematizat componentele și schema bloc unui sistem
expert.
Modul de Expert
MOTOR Baza de achiziție
INFERENȚĂ cunoștințe uman
cunoștințe
Interfața cu
utilizatorii
UTILIZATOR
MODUL
EXPLICATIV
5
✓ Achiziția cunoștințelor realizată prin modulul de achiziție de cunoștințe și expertul
uman implicat.
Diagnoza bazată pe sisteme expert presupune experiența cu funcționarea sistemului
și cunoștințe furnizate de către un expert uman. Astfel se poate dezvolta o funcție ce asociază
simptomele sistemului cu defectele acestuia.
Sistemele expert sunt pachete software destinate să-i ajute pe utilizatori în luarea
unor decizii într-un domeniu specific și au rolul de a genera concluzii bine fundamentate.
Scopul dezvoltării sistemelor expert este acela de a asista utilizatorul în raționamentul necesar
rezolvării unor probleme sau luarea deciziilor și acela nu de a genera informații despre
subiect. Sistemele expert pot contribui la eficientizarea desfășurării proceselor decizionale și
creșterea fiabilității deciziei. Deciziile generate către de sistemele expert respectă în totalitate
standardele mediului în care performează și nu sunt influențate de atitudini externe.
3. BIBLIOGRAFIE
1. Tonea, A., Baltac, M., Materii prime și materiale, Editura Aramis, București, 2006.
2. Popescu, C., Bălășoiu, T., Cosma, D., Domeniul de bază ELECTROMECANICĂ,
Editura Economică, București, 2009
3. Mareș, F., Dick, D., Chivu, A. Electrotehnică – tehnologii și măsurări, Editura CD
Press, București, 2008
4. Mareș, F., Cosma, D., Electrotehnica circuitelor electrice, Editura CD Press,
București, 2010