* ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU
EPILEPSIE

SPERIATU ANDREEA
 EPILEPSIA PREZENTARE
GENERALA

Definiţia epilepsiei.

Epilepsia este o suferinta cronica cerebrala

manifestata prin crize epileptice recurente, spontane
datorate hiperexcitabilitatii, descarcarii paroxistice
neuronale.
Etiologia

Etiologia epilepsiei trebuie considerata ca fiind în multe

cazuri, multifactorială: un teren genetic predispozant la
care se asciaza o leziune organica cerebrala si, probabil, un
factor precipitant acut.
Ereditare:

 -anomalii cromozomiale (trisomii,cromozom inelar, sindrom

de cromozom X fragil)
 -anomalii ale ADN mitocondrial
 -anomalii metabolice:leucodistrofii, lipidoze, aminoacidopatii,
profiria acuta intermitenta, deficit de piridoxina, boala Wilson
, pseudohipoparatiroidismul
2.Dobandite: Prenatale:
 factori exogeni ce actioneaza asupra mamei in timpul sarcinii
 -leziuni ischemice cerebrale intrauterine
 -infectii intrauterine ale sistemului nervos central -intoxicatii
medicamentoase materno-fetale
 Postnatale:
a) infectii cerebrale:

: b) traumatisme
c)tumorile cerebrale:
d) intoxicatii:
e) boli vasculare cerebrale:
f) boli ale sistemului imunitar:
- g) boli degenerative:
Clasificarea epilepsiei
Clasificarea crizelor convulsive:
1,.Crize parţiale sau cu debut focal,cu simptomatologie elementară (fără tulburări de conştiinţă)
 motorii
 vegetative
2.Cu simptomatologie complexă - secundar generalizate - cu tulburări de conştiinţă
 psihomotorii
 intelectuale
3.Cu simptomatologie compusă (simptome elementare şi complexe)
II.Crize generalizate - fără debut focal
1.Neconvulsive (PM)
 crize astatice
 crize epileptice comotoase, fără convulsii
2.Convulsive
 miclonice
 clonice
 tonice
 tonico-clonice (convulsii majore)
III.Crize unilaterale sau predominant unilaterale
 clonice
 tonice
 tonico-clonice
IV .Crize eratice ale nou-născutului (convulsii variabile tonice, clonice sau tonico-clonice, unilaterale,
alternante sau generalizate)
V.Stările de rău epileptic
 Tabloul clinic
Forme clinice epilepsia generalizată:
 criza majoră (Grand-mal)
 criza minoră (Petit-mal)
Epilepsie localizată:

 motorie;
 senzitivă
 vegetativă
 forme particulare

a)Criza paroxistică majoră are mai multe faze:

I.prodomul
II.aura epileptică
III.accesul convulsivant
IV.faza stertoroasă

I.Prodomul
De obicei precede cu câteva ore sau zile instalarea crizei
 II.Aura
Aura epileptică are o durată foarte scurtă şi prezintă particularităţi individuale. Bolnavul poate
să-şi ia primele măsuri de precauţie

III.Accesul convulsivant
Accesul convulsivant are două faze: una tonică, scurtă, care durează 20-30 de secunde cu
contractura generalizată, ochii imobili, pupile midriatice, abolirea reflexului fotomotor şi a
reflexului cornean, cianoza, apnee –
IV.Faza stertoroasă

b) Criza paroxixtică minoră (petit mal, absenţe)

Accesul este de scurtă durată (câteva secunde), suprimarea conştiinţei nu este

c)Epilepsia motorie – paroxisme convulsive localizate la nivelul unui segment al corpului

(faţă, membre
e)Epilepsia vegetativă – localizată la nivelul hipotalamusului, este manifestată prin tulburări
sub formă de accese vasomotorii: căldură, răceală,
f)Echivalenţa comiţială – localizată la nivelul unui lob temporal.
Diagnostic

A.Diagnosticul pozitiv se precizează pe baza:

 aspectului clinic
 traseului EEG
 pneumoencefalogramei gazoase (vizualizarea sistemului
intraventricular prin introducere de aer)
 arteriografiei selective
 echografiei
 radiografiei craniene simple (pentru localizare)
.B. Diagnosticul diferenţial se face cu:
Convulsiile febrile – frecvenţe la copilul de 1-3 ani.
neurologice.
Crize dismetabolice – are tablou semnificativ: bolnavul este flămând
înainte de cădere, este anxios, neliniştit, are transpiraţii reci. Glicemia
este scăzută. EEG normal.
Crize uremice – ureea este crescută, bolnavul prezintă antecedente
renale. Crizele sunt tipice, nu respectă succesiunea din criza epileptică,
nu prezintă amnezia crizei. EEG normal.
Crize de pierdere a cunoştinţei cu contracturi tonico-clonice după
acţiunea unor factori: electroşocm cu electrocuţie, insolaţie Epilepsia
alcoolică.
Crizele de isterie – prezenţe mai frecvente la femei, sunt declaraţi de
factori psihici, , în prezenţa anturajului pentru a impresiona. Îşi alege
locul pentru cădere.
Tratament

Prin tratarea epilepsiei se urmăreşte obţinerea încetării crizelor epileptice, fără

afecrtarea funcţiilor de relaţie şi vegetativi ai organismului.
Mijloace de tratament folosite:
 igieno – dietetice (profilactice)
 medicale
 chirurgicale
Conduita igieno-dietetică:
 abţinerea totală de la consumul de băuturi alcoolice care generează evitarea
consumului excesiv de lichide şi sare
Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos este diferen’iat pentru fiecare bolnav, este administrat
fără întrerupere ani de zile şi după dispariţia fenomenelor paroxistice.
 Tratamentul de elecţie în crizele “petit mal”
Trimetadiona: 0,90 – 2 g/zi în doze fracţionate. Stimulează apetitul şi
creşte capacitatea de muncă. Medicaţia discontinuă
Săruri de brom (0,50 – 1 g/zi), 3 – 6 zile/lună în mod discontinuu.
Acetazalamida (0,50 – 3 g/zi), 3 – 6 zile/lună
Tratamentul stării de rău epileptic constă în:
-asigurarea unui microclimat confortabil (imobilizarea în decubit
lateral cu capul în extensie, aspirarea secreţiilor).
-se administrează I.V. 1 – 2 fiole Diazepam sau Haloperidol şi se
continuă cu fenobarbital I.M. 0,80 f în două prize la interval de 4 h,
apoi (după 4 h) se administrează Trartament chirurgical
 Profilaxia :
– urmareste mentinerea si promovarea sanatatii, precum si prevenirea
imbolnavirii:
-asistarea corecta la nastere si in timpul travaliului si evitarea
traumatismelor obstetricale
-evitarea consumului de medicamente pe perioada sarcinii
-evitarea traumatismelor craniene
-evitarea consumului de alcool
-respectarea unui regim regulat al meselor si evitarea abuzului de
dulciuri concentrate
-evitarea activitatilor ce se insotesc de hiperventilatie, mai ales la
copii de varsta scolara la care activitatile sportive
 Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie

Persoana cu epilepsie este adesea dezavantajată total. Unele studii pe pacienţii

epileptici arată că aceştia au dificultăţi serioase cu serviciul. Numeroşi pacienţi
suferă mai mult datorită concepţiilor greşite şi prejudecăţilor altor persoane în
legătură cu epilepsia, decît afecţiunii ca atare. Problemela apar la şcoală, la locul
de muncă şi în viaţa de familie. Pot fi afectate perspectivele de căsătorie. În cadrul
îngrijirii persoanelor cu epilepsie este important a se încerca reducerea acestor
neînţelegeri şi a susţine pacientul şi familia sa.
În îngrijirea pacientului cu epilepsie se va ţine seama de faptul că acesta este
adesea pus în situaţii dificile cauzate de declanşarea crizelor în cele mai diferite
locuri. Vom discuta cu pacientul pentru a-l face să înţeleagă reacţia celor din jur, şi
să o accepte pe cât posibil.
 CONCLUZII
Un loc aparte în tratarea pacientului cu epilepsie îl ocupă psihoterapia. De
puterea de convingere a asistentului/asitentei medicale depinde ca pacientul să
accepte necesitatea tratamentului şi să-l urmeze cu permanenţă. Atmosfera de calm
şi simpatie pe care va şti să o creeze în jurul pacientului, îl vor face pe acesta să-şi
recapete optimismul şi încrederea în viaţă.Astfel asistentul medical discută
permanent cu pacientul, pentru a nu-I confirma sentimentele de respingere, dă
relaţii despre tratament, modul de administrare, îl ajută în găsirea unor activităţi
prin care să se simtă valoros, în comunicarea cu familia. Răspunde la întrebările
familiei, stimulând-o să rămână în contact cu bolnavul, să nu-l respingă, să-l
accepte aşa cum este.
Totodată asistentul medical va informa medicul despre starea pacientului, dacă
este agitat sau liniştit, dacă se alimentează suficient, dacă întreţine relaţii şi
contacte cu cei din jurul lui, dacă doarme noaptea.
VA MULTUMESC!