Nume: Pop

Prenume: Mihaela

Epilepsie

Epilepsia este o afecțiune a sistemului nervos central, caracterizată prin tulburări ale activității
cerebrale, crize epileptice, modificări comportamentale, alterarea sensibilităților și pierderea
cunoștinței.

Epilepsia poate apărea la orice tip de pacient. Aceasta poate afecta deopotrivă și femeile, și
bărbații, indiferent de rasă, etnie sau vârstă.

Caracteristicile crizelor pot varia destul de mult. Pacienții epileptici pot avea crize cu morfologii
total diferite: privire pierdută în care clipitul dispare pentru un interval scurt de timp sau spasme
repetate la nivelul membrelor afectate. Faptul că un pacient are, la un moment dat, o criză nu
stabilește diagnosticul de boală. De regulă, cel puțin două crize spontane neprovocate sunt
necesare pentru a se putea stabili diagnosticul de epilepsie.

Tratamentul medicamentos sau chirurgical poate controla eficient apariția crizelor pentru
majoritatea pacienților cu această boală. Unii pacienți necesită o terapie permanentă pentru a
putea controla eficient aceste crize, iar alții nu se mai confruntă cu crize, de la sine, prin evoluția
naturală a bolii. Copiii diagnosticați cu această boală pot cunoaște o amplificare a
simptomatologiei direct proporțională cu creșterea, însă consultul de specialitate poate lămuri
forma bolii la copii și contribuie la stabilirea terapiei potrivite.

Cauze

Epilepsia nu are o cauză certă la aproximativ jumătate din pacienții diagnosticați cu această
boală. Pentru cealaltă jumătate dintre pacienți, dezvoltarea bolii poate fi pusă pe seama mai
multor factori:

Ereditate: câteva dintre tipurile de epilepsie, clasificate în funcție de morfologia crizelor ce

apar, survin în cadrul familiei; astfel, în aceste situații, cauzalitatea este de natură genetică și este
indicat un sfat genetic, adică o consultație de genetică medicală.

Traume craniene: traumatismele cranio-cerebrale ca urmare a accidentelor rutiere sau a altor

leziuni traumatice pot produce epilepsie;
 Patologii cerebrale: afecțiunile cerebrale pot dăuna țesutului cerebral (tumori cerebrale,
accident vascular cerebral) și pot conduce la instalarea epilepsiei; accidentul vascular cerebral
poate fi o cauză de epilepsie la adulții de peste 35 ani;

Boli infecțioase: există anumite boli infecțioase (meningită, SIDA, encefalite virale) care pot
produce epilepsie;

Leziuni prenatale: înaintea nașterii, fătul este predispus leziunilor cerebrale care pot fi cauzate
de diverse infecții ale mamei, nutriție deficitară, aport de oxigen insuficient; aceste leziuni
cerebrale pot genera epilepsie sau paralizie cerebrală;

Tulburări de dezvoltare: epilepsia se poate asocia cu tulburări de achiziție (autism,

neurofibromatoză).

Factori de risc

Există anumiți factori de risc care ar putea să predispună la apariția epilepsiei:

Vârsta: epilepsia este mai frecventă la copii și adulți, însă afecțiunea poate surveni la orice
vârstă;

Antecedente familiale: dacă există istoric familial de epilepsie, riscul de a dezvolta boala
este crescut;

Traumatisme ale capului: traumatismele la nivelul capului sunt responsabile în unele cazuri
de apariția bolii;

Accident vascular cerebral sau alte afecțiuni vasculare: AVC-ul și alte boli vasculare pot
conduce la afectarea creierului și, consecutiv, la instalarea epilepsiei; pot fi urmate măsuri de
prevenție a acestor boli care să includă limitarea consumului de alcool, evitarea fumatului,
consumul echilibrat de alimente sănătoase și antrenament fizic regulat;

Demență: adulții cu demență au risc crescut de a dezvolta o formă de epilepsie;

Infecții cerebrale: infecțiile (meningita) care produc inflamarea creierului sau măduvei
spinării poate să crească riscul de a dezvolta boala;

Crizele în perioada copilăriei: la copil, febra înaltă poate fi uneori asociată cu o criză
epileptică; acei copii care au crize prin febră înaltă nu fac boala, de regulă; riscul ca un copil să
aibă această boală este mai mare când există antecedente de crize îndelungate, alte boli ale
sistemului nervos sau istoric familial de epilepsie.

Simptome
Epilepsia se datorează activității anormale cerebrale, așadar crizele pot afecta diferite procese
coordonate la acest nivel.

Manifestările crizelor epileptice pot include:

 Confuzie temporară;
 Silabisirea cuvintelor, incoerență în vorbire, privire fixă;
 Mișcări spasmodice necontrolabile la nivelul membrelor superioare sau inferioare;
 Simptome psihice (frică, anxietate sau senzație de “deja-vu”).

Simptomele variază în funcție de tipul crizei. În cele mai multe cazuri, un pacient cu epilepsie va
prezenta același tip de criză de fiecare dată, în consecință, și simptomele vor fi similare de
fiecare dată.

Diagnostic

Pentru a stabili diagnosticul, medicul specialist va evalua tabloul clinic și istoricul medical al
pacientului. Pentru o evaluare completă, pot fi necesare mai multe investigații complementare
care au rolul de a confirma diagnosticul și de a preciza cauza apariției crizelor:

 Examen clinic neurologic;

 Analize de sânge: se pot face mai multe dozări sanguine pentru a verifica prezența
infecțiilor, a bolilor genetice sau a altor afecțiuni asociate cu crizele epileptice;
 EEG: este cea mai comună investigație folosită pentru a diagnostica epilepsia; pentru
această examinare, electrozii sunt atașați pe scalp printr-un mediu lichid pe bază de apă
care să conducă semnalul electric; acești electrozi înregistrează activitatea electrică a
creierului; pacienții cu epilepsie pot avea modificări ale traseului EEG și în absența
crizelor; pacientul poate fi monitorizat prin video-EEG în timpul somnului sau în stare de
veghe pentru a înregistra eventualele crize apărute și pentru a putea obiectiva frecvența
cu care apar și periodicitatea acestora;
 CT: scanările cerebrale prin CT oferă informații utile privind regiuni anormale de țesut
cerebral care ar putea reprezenta cauza acestor crize (tumori, sângerări, chisturi);
 RMN: scanările RMN furnizează detalii cu privire la structura creierului și poate
identifica regiunile lezionale sau anormalitățile structurale ce ar putea să producă crizele;
 RMN funcțional, pentru diagnosticul avansat al epilepsiei;
 PET: tomografia prin emisie de pozitroni utilizează o cantitate redusă de material
radioactiv în doză mică, ulterior ste injectat intravenos și, ajuns la nivel cerebral,
detectează zonele cu activitate metabolică intensă;
 SPECT: tomografia computerizată cu emisie de foton unic se utilizează mai ales dacă
RMN-ul sau EEG-ul deja efectuate nu sunt concludente și nu s-a localizat regiunea
 cerebrală generatoare de crize epileptice; SPECT utilizează o cantitate redusă de material
radioactiv în doză mică injectat intravenos pentru a se putea constitui o hartă detaliată 3D
care să arate și fluxurile de sânge cerebrale din timpul crizelor;
 Examinare neuropsihologica

Complicații

O criză epileptică survenită la un moment dat poate duce la situații periculoase sau greu
de gestionat pentru cei din jur.
Iată câteva complicații ale crizelor epileptice:

 Cădere
 Înec
 Accident rutier
 Complicații în sarcină: crizele survenite în timpul sarcinii pun în pericol atât mama, cât și
fătul, iar anumite medicamente antiepileptice cresc riscul apariției defectelor la naștere;
femeile care au acest diagnostic și doresc să obțină o sarcină se pot sfătui cu medicul
curant;
 Tulburări afectiv-emoționale: persoanele cu epilepsie sunt mai predispuse la a se
confrunta cu tulburări de ordin psihologic (depresie, anxietate, comportament suicidar);

 Status epilepticus: pacienții care se confruntă cu crize prelungite peste durata de 5 minute
sau cu o frecvență crescută a crizelor, în intervalele cărora nu este recăpătată starea de
conștiență în totalitate; aceste persoane au risc crescut de leziune cerebrală permanentă și
deces;

Tratament

În general, medicii inițiază tratament medicamentos pentru pacienții epileptici. În cazul în

care medicația nu dă rezultate, se poate recurge la tratament chirurgical sau la alte tipuri
de terapii.

Tratament medicamentos

Majoritatea pacienților cu epilepsie pot reduce semnificativ frecvența și intensitatea

crizelor prin administrarea unor medicamente antiepileptice sau combinații între
medicamente de acest tip.
Identificarea combinației terapeutice potrivite se realizează de către medicul specialist
analizând forma de boală, frecvența crizelor, vârsta, medicația de fond, interacțiunea între
medicamente și alți factori. Medicamentele prescrise și dozele pot suferi modificări pe
durata tratamentului, în funcție de cum evoluează boala.