Hiv

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE
SCOALA POSTLICEALA FEG EDUCATION ROSIORII DE VEDE
LUCRARE DE SPECIALITATE PENTRU
CERTIFICAREA
COMPETENTELOR PROFESIONALE
Nivelul 5 de calificare
Domeniul: Sanatate si asistenta pedagogica
Calificarea: Asistent medical generalist
Indrumator, Cursant,
Popescu Rodica Burtan Andrei
1
SCOALA POSTLICEALA FEG ’’EDUCATION
ROSIORII DE VEDE
INGRIJIREA BOLNAVULUI CU HIV
ABSOLVENT,
BURTAN ANDREI
AUGUST
2018
2
Cuprins
ARGUMENT ............................................................................................................. 5
INTRODUCERE ....................................................................................................... 6
CAPITOLUL I ........................................................................................................... 7
VIRUSUL HIV ........................................................................................................... 7
Prezentare generala ................................................................................................. 7
Structura antigenica ................................................................................................. 8
Mecanismul de infecție ............................................................................................ 9
Istoricul virusului HIV in Romania........................................................................... 10
Epidemiologie ........................................................................................................ 10
CAPITOLUL II ........................................................................................................ 11
Infectia cu HIV/SIDA............................................................................................. 11
Definitie ................................................................................................................. 11
Etiopatogenie......................................................................................................... 12
Anatomie patologica .............................................................................................. 13
Tablou clinic ........................................................................................................... 15
TABLOU PARACLINIC .............................................................................................. 17
Evolutia si prognosticul .......................................................................................... 20
Complicatii ............................................................................................................. 21
Tratament .............................................................................................................. 23
CAPITOLUL III ....................................................................................................... 31
Aspecte patologice si psihologice in infectia cu HIV la adolescent ......... 31
Implicatiile patologice ale infectiei cu HIV .............................................................. 31
Implicaţiile psihologice ale diagnosticului HIV+ ...................................................... 33
Nevoile adolescentului infectat cu HIV ................................................................... 37
CAPITOLUL IV ....................................................................................................... 40
3
Rolul asistentului medical in ingrijirea ............................................................ 40
adolescentului infectat cu HIV .......................................................................... 40
Planul de ingrijire a adolescentului infectat cu HIV ................................................ 52
Tehnici specifice de ingrijire a adolescentului infectat cu HIV ................................ 60
CAPITOLUL V ........................................................................................................ 63
Studii de cazuri ..................................................................................................... 63
Cazul I .................................................................................................................... 63
Cazul II ................................................................................................................... 70
Cazul III .................................................................................................................. 78
Concluzii................................................................................................................. 85
Bibliografie ............................................................................................................. 86
4
ARGUMENT
Din stagiile practice efectuate cel mai profund m-a impresionat stagiul efectuat la
Spitalul de “Boli Infecţioase” .
Am interacţionat cu pacienţii ce sufereau de această gravă afecţiune.
Suferinţele fizice şi trăirile lor sufleteşti m-au impresionat profund.
Gândul că aceşti copii nu vor ajunge la maturitate întrucât durata de viaţa a celor ce
suferă de afecţiunea SIDA este foarte redusă.
Am ales această temă în speranţa de a înţelege mai bine această afecţiune,

tratamentul şi modalităţile prin care le pot uşura suferinţa.
Motivaţia alegerii acestei teme este prezenţa SIDEI la persoanele tinere, active social
şi profesional care nu au acces curent la informaţii privind limitarea extinderii acestei boli sau
folosesc tratamente inadecvate.
Comunicarea oricărei fiinţe poate fi ameninţată la un moment dat de aspectul inestetic,

o suferinţă apărută instantaneu care necesită ajutorul medicului şi al asistentei medicale,
care vor acţiona cu promptitudine şi deosebită competenţă.
Consider că ajutând un bolnav, făcând tot ce este posibil şi uman pentru el, folosindu-
ţi toate cunoştiinţele şi priceperea pe care le deţii simţi cea mai mare satisfacţie sufletească.
5
INTRODUCERE
Îngrijirile de bază (nursing-ul) îşi au rădăcinile în nevoile fundamentale ale omului.

Prin nursing se defineşte o suită de acţiuni în scopul păstrării sănătăţii, prevenirii bolilor,
acordărilor îngrijirilor, pentru asigurarea unei morţi liniştite.
Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor de bază în toate serviciile de sănătate.

Polul esenţial al asistenţei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-
şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea prin îndeplinirea sarcinilor pe care persoana
respectivă le-ar fi îndeplinit singură dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţele necesare.
Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât bolnavul să-şi
recâştige independenţa cat mai repede posibil. Asistenta medicală nu trebuie sa piardă din
vedere că orice fiinţă umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorinţa vitală de a
mânca, de avea un adăpost, de a se recreea, etc., nevoia de afecţiune, de sentimentul de
utilitate, de înţelegere.
Asistenta medicală trebuie să fie pentru un timp "conştiinţa celui lipsit de conştiinţa,
dorinţa de trai pentru cel care nu mai doreşte să traiască, este membru pentru cel căruia i-a
fost amputat, este ochi pentru cel ce a fost orbit". Virginia Henderson. Asistenta
medicală ajuta bolnavul să-şi pastreze nevoia de a trăii, să se adapteze impedimentelor ce
decurg din starea sa sau să moară cu demnitate, atunci când moartea este inevitabilă.
Nursingul presupune să fii devotat, să ai curaj şi tărie.
Asistenta medicală detine o poziţie foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de

bolnavi. Justificarea rolului ei rezidă în caracterul unor boli care reclamă o spitalizare
îndelungată deci o supraveghere continuă. Noua tendinţă ce se manifestă azi in lume ce se
manifestă în domeniul nursingului, de practicare a unor îngrijiri autonome, cheamă
asistentele să joace un rol nou, ce nu poate fi redus la simplul act de executare a unor tehnici
de îngrijire, ce implică întregul efort de asigurare a unei stări de bine persoanei îngrijite, ajutor
acordat acesteia pentru menţinerea stării de sănătate.
6
CAPITOLUL I
VIRUSUL HIV
Prezentare generala
HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus (Virusul
Imunodeficienței Umane). De fapt, acest termen denumește două virusuri înrudite, din
categoria retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2, care cauzează la om sindromul imunodeficienței
dobândite (SIDA). Aparținând retrovirusurilor, nu poate fi îndepărtat complet din organism
pentru că acest tip de virusuri are capacitatea de a-și înscrie codul în codul genetic al celulei
gazdă. O infectare cu HIV duce după o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar zeci de ani,
la declanșarea bolii SIDA
SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) este cauzat de virusul imunodeficienței umane

(HIV), un retrovirus din familia lentivirusurilor, familie rămasă necunoscută până în anul 1983.
În acel an, cercetătoarea franceză Barré-Sinoussi și colaboratori ai acesteia izolează de la
pacienții cu adenopatie (creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din zonele axilare,
inghinale, cervicale), un virus pe care îl denumesc "virus asociat limfadenopatiei" (LAV -
Lymphadenopathy Associated Virus). Tot în acel an, în S.U.A., Gallo și colaboratori ai săi
izolează un virus pe care îl denumesc HTLV-III (Human T-cell Lymphotropic Virus type III).
LAV și HTLV se dovedesc în final ca fiind același tip de virus, virus care primește numele de
HIV. Începând de la acea dată s-a răspândit în jurul lumii, infectând milioane de persoane.
Rezultatul infectării cu HIV este distrugerea sistemului imunitar, iar din această cauză toate
persoanele infectate sunt predispuse la infecții ocazionale și complicații neoplazice.
Retrovirusurile sunt incapabile să se reproducă în afara celulelor cu ADN. Luc Montagnier și
colaboratorii săi descoperă în Africa de Vest un al doilea virus generator de SIDA, pe care îl
denumesc LAV-II. Din aceeași zonă, se izolează de către cercetătorii americani un virus
HTLV-IV, care se dovedește a fi identic cu LAV-II. Acum virusul LAV-II/HTLV-IV este
cunoscut ca HIV-2. Alte cercetări virusologice efectuate pe specii de maimuțe africane scot
în evidență la Cercopithecus aethiops (maimuța verde apucătoare sălbatică) existența unui
virus producător de imunodeficiență, apropiat structural de HIV; virusul este botezat STLV-
III (Simian T Lymphotropic Virus type III), pentru ca apoi să fie numit SIV (Simian
Immunodeficieny Virus) și subclasificat în mai multe tipuri.
7
Structura antigenica
HIV este un retrovirus circular, din specia lentivirusurilor. Infecțiile cu acest tip de virus decurg
de regulă cronic, cu o perioadă lungă de latență, afectând și sistemul nervos. Diametrul este
de 100-200 nm ș este înconjurat de un înveliș de lipoproteine.
În interiorul acestui înveliș se găsesc circa 72-100 de complexe glicoproteice, formate doua
glicoproteine:gp 120 si gp41. Gp120 are rolul de legare de receptorii CD4 a celulei țintă.
Învelișul virusului se formează din membrana celulei gazdă și are deci o parte din proteinele
membranare ale celulei gazdă, de exemplu molecule HLA I și II și proteine de adeziune
(legare). Copia ARN-ului viral se află în interiorul a două capside alături de enzimele
reverstranscriptază, intergrază și protează, necesare pentru multiplicarea virală.
Genomul virusului HI este mai complex decât cel a altor retrovirusuri. Genele accesorii (vif,
vpu, vpr, tat, rev, nef) au alături de genele uzuale (gag, pol, env) îndeplinesc mai ales functii
regulatoare.
HIV este format din 2 lanțuri scurte de ARN, compuse din 9200 nucleotide precum și enzime
virale, clasificate astfel:
• proteine structurale/enzime virale. Produșii genelor gag, pol, env: revers-

transcriptaza, proteaza, ribonucleaza și integraza, toate încapsulate într-o anvelopă
lipidică, care conține antigenul Gp120 cu rol foarte important în legarea de CD4 a
genomului HIV.
• proteine reglatoare Tat și Rev (HIV) și Tax/Rex (HTLV) modulează transcripția și

sunt esențiale pentru propagarea virusului.
• proteine auxiliare: Vif, Vpr, Vpu, Vpx, Nef, unele cu rol încă neelucidat
8
După intrarea în corpul uman, particulele virale sunt atrase datorită tropismului către cel mai
apropiat receptor CD4, de a cărui membrană celulară se atașează prin fuziune sau prin
endocitoză, după care are loc intrarea în celulă. Probabilitatea infectării la ambele tipuri de
HIV este determinată de capacitatea de legare cât mai rapidă de CD4, dar și de numărul de
receptori CD4 aflați în jurul locului de penetrare a virusului în organism. În interiorul celulei
are loc eliberarea RNA din anvelopa virală. Enzimele încep să producă gena pol, care la
rîndul său codează revers transcriptaza, enzima care transcrie fragmentul de ARN într-un
model de ADN proviral, utilizând aparatul metabolic și de sinteză proteică a celulei parazitate.
Acest ADN proviral va fi integrat în ADN-ul celulei gazdă prin intermediul integrazei, eliberată
în citoplasmă după distrugerea anvelopei virale. Odată ce ADN-ul proviral este integrat in
ADN-ul celulei gazdă, nu mai poate fi eliminat sau distrus decât prin distrugerea celulei însăși.
Începe replicarea HIV-ului în celula gazdă. Celulele infectate pot elibera virionii prin
fenomenul de înmugurire, sau eliberarea acestora după liza celulei, fenomen care duce la
infectarea altor celule. Anticorpii anti HIV nu apară organismul împotriva infecției, iar
infectarea virală poate persista foarte mult în ciuda unui titru înalt al anticorpilor.proteine
auxiliare: Vif, Vpr, Vpu, Vpx, Nef, unele cu rol încă neelucidat.
Mecanismul de infecție
Formele imatur și matur ale HIV
În prima etapă, HIV-ul infectează receptorii CD4, folosindu-i apoi ca poartă de intrare în
organism. Multe tipuri de celule au epitopul comun cu aceste proteine în care CD4 joacă un
rol crucial: macrofagele, fibroblaștii, monocitele, limfocitele T, limfocitele B, limfocitele NK
(natural killer); celulele endoteliale, celulele microgliale și celulele epiteliului gastrointestinal
sunt țintele primare preferate de HIV.
Scopul depistării virusului HIV este descoperirea persoanelor seropozitive.Testarea

seropozitivitatii se supune unei reguli de confidențialitate medicale , procesul de secretizare
a identității celui testat fiind reglementat prin lege, cel putin in Romania. Depistarea infecției
9
cu HIV este posibilă în oricare fază de boală. Includrea infecției într-una din cele patru faze
de stare se face în baza rezultatelor de laborator și a tabloului clinic a celui infectat. Un test
HIV positiv în primele două faze demonstrează infectarea cu virusul HIV. Abia faza a treia și
faza a patra de infectare cu HIV justifică folosirea termenului de boală SIDA
Istoricul virusului HIV in Romania
Un angajat CFR care se ocupa cu întreținerea vagoanelor de dormit pe rutele internaționale

a fost cel dintâi român depistat cu virusul HIV. Se întâmpla în toamna anului 1985. A fost
primul asemenea caz din întregul spațiu comunist. Din 1989 au fost semnalate cazuri la copii.
Numai în 1990 au fost diagnosticate peste 1.000 de persoane infectate, cea mai mare parte
fiind copii. De la apariția în 1985 a primului caz de HIV/SIDA, în România au fost înregistrați
16.077 de bolnavi, 5.534 au murit, iar 563 au fost pierduți din evidență. În prezent, în
România trăiesc cu această maladie 9.980 pacienți. Potrivit statisticilor, majoritatea celor
infectați sunt tineri între 20 și 24 de ani. Studiul arată că cele mai multe cazuri sunt în
București, iar cei mai expuși contaminării sunt prostituatele, utilizatorii de droguri, marinarii
și șoferii.
Principalele caracteristici ale HIV/SIDA în România sunt:
- preponderența infectiei în rândul copiilor, majoritatea cazurilor fiind

reprezentate de copii născuți în perioada 1988–1990;
- peste 70% din totalul copiilor au fost infectați pe cale nozocomială (în timpul
unor intervenții medicale) sau prin transfuzii de sânge;
- creșterea numărului de cazuri nou diagnosticate în rândul adulților, și în special
în rândul tinerilor;
- perspectiva creșterii cazurilor de transmitere verticală (de la mamă la făt) și
prin droguri injectabile, odată cu creșterea numărului de adulți seropozitivi și a
consumatorilor de droguri;
- sporirea numărului de persoane seropozitive care necesită îngrijire medicală și
tratament. Conform datelor Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale de
Luptă Anti-SIDA, la 31 decembrie 2005 aproximativ 6.400 persoane beneficiau
de tratament ARV.
Epidemiologie
Virusul HIV (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreții genitale, lichid cefalorahidian
(LCR) și lapte matern. Porțile de intrare cele mai frecvente sunt rănile proaspete, sângerânde
din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau rănile nevindecate sau insuficient
protejate de pe oricare parte a pielii corpului. Căile de transmitere cele mai frecvente sunt
cele vaginale sau anale datorate nefolosirii prezervativelor și practica sexuală orală. La
toxicomani folosirea în comun a acelor de seringă poate fi, de asemenea, un mod de
transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul homosexualilor este
considerat ca fiind un grup de risc, din cauza contactului sexual anal. Gradul de risc depinde
direct de concentrația de virusuri din secreția vaginală, spermă sau sânge.
10
Transfuziile de sânge și produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc
de infectare cu HIV. Controalele de rutină a donatorilor reduc considerabil riscul de
contaminare dar nu îl pot elimina complet datorită intervalului de aproximativ 25 de zile în
care virusul nu poate fi încă detectat paraclinic o posibilă infectare a donatorului.
Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt( intrauterin sau la naștere) este de 10-30%. În
cazul mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare de medicamente
antiretrovirale, naștere prin operație cezariană și evitarea alăptării.
O modalitate de transmitere, din păcate des întâlnită prin anii 80 din secolul trecut, este cea
parenterală, prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor dependenți de
droguri injectabile. Eliminarea folosirii în comun a seringilor a redus considerabil acest risc
în țările în care toxicomania este o problemă des întâlnită. Un grup de risc reprezintă și
personalul sanitar care poate veni în contact cu secrețiile și sângele pacientului infectat,
riscul direct reprezentând înțepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată, neprotejată
corespunzător.
Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreția oculară
(lacrimi), bucală și prin transpirație, deoarece concentrația de HIV nu este destul de mare
pentru a cauza infectarea, la fel ca transmiterea pe calea aerului prin aerul expirat, o cale
des întâlnită la alte afecțiuni virale. Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi
prevenit cu succes prin profilaxia postexpunere care durează 28 de zile și se poate începe
2 ore după contact. Prima doză medicamentoasă trebuie administrată în primele 24 de ore
în cazul înțepăturilor sau 72 de ore în cazul contactului cu mucoase genitale.
CAPITOLUL II
Infectia cu HIV/SIDA
Definitie
Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) este un virus care ataca sistemul imun, si
ingreuneaza lupta organismului cu infectiile si cu bolile. HIV este virusul care produce
Sindromul Imunodeficientei Dobandite (SIDA). Totusi a fi infectat cu virusul HIV nu inseamna
a avea SIDA. SIDA este ultimul si cel mai sever stadiu al infectiei cu virusul HIV. Unii oameni
traiesc cu infectia cu virusul HIV multi ani, chiar zeci de ani pana la a avea SIDA.
Odata cu patrunderea virusului HIV in organism, acesta infecteaza un grup de celule albe
din sange, celule numite limfocite CD4+. Aceste celule albe sanguine reprezinta o parte
importanta a sistemului imunitar, care ajuta organismul in lupta cu infectiile. Prin infectarea
si distrugerea limfocitelor CD4+ de catre HIV, sistemul imunitar devine mai putin capabil sa
lupte impotriva infectiilor si a bolilor.
11
Etiopatogenie
Infectia este cauzata de virusul imunodeficientei umane (HIV).Odata ajuns in
organism, HIV ataca si distruge limfocitele CD4+, celule componente ale sistemului imunitar.
Prin distrugerea acestor celule de catre virus, este favorizata aparitia unor boli precum
pneumonia sau cancerul, boli care se dezvolta mai usor intr-un organism al carui sistem
imunitar este slabit. Aceste stari patologice sunt semne ca infectia cu virusul HIV evolueaza
inspre SIDA.
Se cunosc doua tipuri ale virusului imunodeficientei umane (HIV):

- HIV-1, cauza majoritatii cazurilor de SIDA din lume;
- HIV-2, care produce o boala asemanatoare cu SIDA.
Mod de transmitere
HIV se transmite atunci cand o persoana intra in contact cu sangele, sperma sau secretiile
vaginale ale unei persoane infectate. Calea de transmitere este de obicei:
- contactul sexual: virusul poate intra in organism printr-o discontinuitate a peretelui rectului,
vaginului, uretrei sau a cavitatii bucale; 75-80% din totalul cazurilor de HIV au ca mod de
transmitere contactulsexual;
- sangele infectat: HIV poate fi transmis atunci cand o persoana:
- foloseste in comun ace, seringi, materiale folosite la injectarea ilegala de droguri sau
anabolizante (steroizi)
- se inteapa accidental cu un ac sau cu un obiect ascutit contaminat cu HIV.
Mai rar HIV poate fi transmis prin transfuzii; la toti donatorii de sange li se fac analize
pentru anticorpii HIV si sunt monitorizati pentru factorii de risc.Personalul sanitar nu mai este
considerat a fi la mare risc pentru infectia HIV, deoarece exista masuri de protectie impotriva
expunerii accidentale. Protectia se face prin depozitarea in siguranta a obiectelor ascutite, a
manusilor, a halatelor, a ochelarilor si a mastilor de protectie. Aceste masuri s-au dovedit
utile in protejarea personalului medical de infectia HIV.
Mod de transmitere a HIV la copii
Femeia infectata cu HIV poate transmite virusul la fat in timpul sarcinii, a nasterii sau in
timpul alaptatului la san.Majoritatea copiilor sub 13 ani infectati cu HIV au primit virusul de
la mama.Riscul ca o femeie sa transmita HIV la copilul ei, poate fi semnificativ redus, daca
ea este tratata in timpul sarcinii cu Zidovudina (ZDV, cunoscut si ca AZT) si daca nu va
alapta la san. Dupa nastere se poate trata si copilul cu ZDV.
12
Cai prin care HIV nu se transmite
Virusul HIV nu supravietuieste in afara organismului, deci HIV nu se transmite prin contact
intamplator cu o persoana infectata (cum ar fii folosirea in comun a veselei sau prin sarut).
HIV nu se transmite prin contactul cu saliva, transpiratia, lacrimile, urina sau materiile fecale
ale unei persoane infectate; de asemenea, HIV nu se transmite prin intepaturi de insecte.
Contagiozitatea si perioada de incubatie
Perioada de incubatie (timpul scurs de la infectia cu HIV pana la aparitia primelor simptome)
poate fi de la cateva zile la cateva saptamani.Timpul scurs de la contactul infectant pana la
detectarea anticorpilor in sange, poate sa dureze intre 2 saptamani si 6 luni. Aceasta
perioada este numita perioada de seroconversie sau perioada "fereastra". In tot acest timp,
persoana in cauza este contagioasa si poate transmite virusul. Daca exista suspiciunea
infectarii dar testul HIV este negativ, trebuie facut un nou test la 6 luni de la contact. Odata
cu infectia cu HIV, sangele, sperma sau secretiile vaginale devin intotdeauna infectate, chiar
daca persoana in cauza se afla sub tratament pentru infectia HIV.
Anatomie patologica
Virusul imunodeficientei umane (HIV) produce o infecţie cronică, progresivă şi
practic ireversibilă, cu alterarea mecanismelor de apărare ale gazdei, instalarea sindromului
de imunodeficienţă dobândită (SIDA) cu apariţia infecţiilor oportuniste şi/ sau a proceselor
maligne şi cu atingeri, în grade diferite, a sistemului nervos, cu evoluţie invariabilă spre exces.
HIV face parte din familia Retroviridae, subfamilia Lentivirinae, genul Lentivirus. Se
cunosc două tipuri de lentivirusuri: HIV-1 şi HIV-2, deosebite între ele prin origine,
particularităţi structurale, epidemiologice şi clinico-evolutive, dar cu structură şi ciclu de viaţă
similare.
Virionul are formă sferică cu proiecţii exterioare(F 13.31). învelişul extern este format
dintr-un dublu strat lipidic (derivat din celula gazdă) aşezat pe o matrice reprezentată de
proteina MA (p 17). Proiecţiile externe sunt formate din proteina SU (gp 120) şi proteina TM
(gp41). Miezul virusului conţine proteina CA (p24, marker al replicării virale), proteina NC
(p9), echipamentul enzimatic propriu (revers-transcriptaza, proteaza, integraza) şi genomul
format din molecule de ARN. Genomul ARN conţine nouă gene, fiecare codificând câte o
proteină.
Clasificarea CDC a infecţiei cu HIV la adult —categorii clinice
Categoria A cuprinde:
Infecţie cu HIV asimptomatică

13
Adenopatie persistentă generalizată
Infecţie acută (primară) cu HIV
Categoria B cuprinde bolnavii cu infecţie HIV simptomatică, dar care nu prezintă nici o
manifestare clinică cuprinsă în categoria C .
Exemple (lista nu este limitativă):
Angiomatoza bacilarâ
Boală inflamatorie pelvină
Candidoza orofaringiană
Candidoza vulvo-vaginală (persistentă, recidivantă sau rezistentă la tratament)
Displazie cervicală , carcinom cervical in situ
Herpes zoster — cel puţin două episoade sau interesând >1 dermatom
Purpura trombocitopenică idiopatică
Simptome constituţionale: febră (38,5°C) sau diaree cu durată > 1 lună
Categoria C include bolnavii cu boli indicatoare de SIDA din definiţia de supraveghere a

cazului. O dată apărută o afecţiune din categoria C , bolnavul va rămâne definitiv încadrat în
această categorie, chiar dacă s-a reuşit vindecarea terapeutică a suferinţei.
Candidoza esofagiană, traheală, bronşică, pulmonară (16%)
Cancerul cervical invaziv (0,6%)
Coccidioidomicoza.extrapulmonară (0,3%)
Criptococoza extrapulmonară (5%)
Criptosporidioza, diaree>1 lună (1,3%)
■ Citomegaloviroza extra-hepatică, splenică sau ganglionară (7%)
Encefalopatia asociată cu HIV (5%)
Herpes simplex: cronic (> 1 lună); esofagita, bronşita, pneumonia (5%)
Histoplasmoza, extrapulmonară (0,9%)
Isosporidioza intestinală >1 lună (0,1%)
14
Micobacterioze NT (M.avium, M.kansasii ş.a.), diseminate sau extrapulmonare (5%)
Pneumonia bacteriană recidivantă, >2/an (5%)
Pneumonia cu P. jiroveci (38%)
Sarcomul Kaposi (7%)
Septicemia recidivantă cu Salmonaila (0,3%)
Tablou clinic
Infectia cu virusul HIV evolueaza in mai multe stadii. Stadializarea este facuta pe baza unor
simptome si pe incarcatura virala (cantitatea de virus din sange).
1. Stadiul initial
Perioada de incubatie, timpul scurs de la infectia cu virusul HIV si pana la aparitia primelor
simptome, poate varia de la cateva zile la cateva saptamani. In acest prim stadiu al
infectiei, sunt comune simptomele asemanatoare gripei, simptome grupate in asa-numitul
sindrom retroviral acut. Adeseori simptomele acestui sindrom sunt gresit catalogate ca
simptome ale altor infectii virale, cum ar fi gripa sau mononucleoza.
Simptomele sindromului retroviral acut pot fi:

- colici (crampe) abdominale, greturi, varsaturi;
- diaree;
- marirea in volum a ganglionilor de la nivelul gatului, axilelor si abdomenului;
- febra;
- cefalee (durere de cap);
- dureri musculare si articulare;
- eruptii cutanate;
- dureri de gat;
- scadere in greutate.
Aceste prime simptome pot fi de la usoare la severe si de obicei dispar spontan dupa
2-3 saptamani.
2. Perioada de stare
Dupa infectia cu HIV se poate trai multi ani fara nici un semn de boala. Cand
simptomelereapar, ele pot fi vagi si greu de descris (desi unii oameni acuza oboseala
sau dureri cu diverse localizari).
Medicul specialist poate suspecta infectia HIV daca simptomele persista sau daca nu poate
fi identificata o cauza a simptomelor (cum ar fi gripa).
De asemenea se poate suspecta infectia HIV in prezenta urmatoarelor simptome:
15
- stari confuzionale;
- diaree sau alte modificari de tranzit intestinal (constipatie/diaree);
- dificultate de concentrare;
- tuse uscata;
- oboseala (fatigabilitate);
- febra;
- lipsa poftei de mancare;
- rani (ulceratii) la nivelul mucoasei bucale;
- modificari ale unghiilor;
- transpiratii nocturne;
- cresterea in volum a ganglionilor de la nivelul gatului, axilelor si abdomenului;
- durere la inghitit;
- tulburari de personalitate;
- infectii repetate cu virusul Herpes Simplex;
- respiratie dificila;
- furnicaturi, amorteala, slabiciune la nivelul membrelor;
- scadere inexplicabila in greutate;
- afte.
In plus, infectia HIV poate fi suspectata la o femeie atunci cand aceasta prezinta cel putin
unul dintre urmatoarele simptome:
- mai mult de trei episoade de infectii vaginale micotice pe an, infectii care nu au legatura
cu folosirea de antibiotice;
- boala inflamatorie pelvina recurenta;
- test Babes-Papanicolau anormal sau cancer cervical.
Copii cu HIV prezinta adesea simptome diferite fata de adolescenti sau adulti (de exemplu,
intarzieri in crestere si dezvoltare sau cresterea in volum a splinei)
3. Stadiul final
In stadiul final al infectiei HIV, boala progreseaza spre sindromul imunodeficientei dobandite
(SIDA). Simptomatologia SIDA include oboseala, scadere in greutate, diaree, febra,
transpiratii nocturne, afte bucale. In acest stadiu bolnavul va fi mai predispus la infectii
oportuniste, cum ar fii pneumonia. La majoritatea oamenilor, infectia HIV netratata evolueaza
spre SIDA in 12-13 ani de la contactul infectant.Cu tratament, progresia spre SIDA poate fii
incetinita sau prevenita.
La un numar mic de infectati HIV, boala este rapid progresiva, acestia fac SIDA in
aproximativ 3 ani in cazul in care nu primesc tratament.
16
TABLOU PARACLINIC
Testarea pentru infectia HIV poate inspaimanta; totusi, este importanta aceasta testare daca
se suspecteaza infectia, deoarece se poate incepe tratamentul pentru HIV. Descoperirea in
stadiu incipient si monitorizarea (urmarirea) infectiei HIV, va ajuta medicul in a determina
daca boala progreseaza si de asemenea, in a incepe tratamentul. Medicul poate recomanda
consiliere inaintea si dupa testarea HIV, cosiliere care este de obicei disponibila in spitalul
sau in clinica unde se face testarea.
Consilierea ofera urmatoarele posibilitati:

- de a discuta despre temerile pe care le ridica testarea;
- se poate invata cum se reduce riscul de infectie, in cazul unui test negativ;
- invatarea modului in care se poate impiedica transmiterea HIV, in cazul unui test pozitiv;
- discutii personalizate pe teme, cum ar fi felul in care influenteaza infectia HIV viata socio-
economica, profesionala si emotionala;
- se poate invata ce trebuie facut pentru a avea o stare de sanatate buna cat mai mult timp.
Diagnosticul HIV este pozitiv atunci cand sunt detectati in sange anticorpi anti-HIV. Cele
doua teste primare folosite in detectarea anticorpilor anti-HIV in sange sunt:
- testul ELISA (testul enzimatic imunologic)

- testul Western Blot, folosit pentru confirmarea unui rezultat pozitiv al testului
ELISA.
Diagnosticul de infectie HIV este pus doar dupa doua sau mai multe teste ELISA
pozitive, confirmate de un test Western Blot pozitiv.Timpul scurs de la contactul infectant
pana la detectarea anticorpilor in sange, poate varia intre 2 saptamani si 6 luni. Aceasta
perioada este numita perioada de seroconversie sau perioada "fereastra". In tot acest timp,
persoana in cauza este contagioasa si poate transmite virusul. Daca exista suspiciunea
infectarii dar testul HIV este negativ, trebuie facut un nou test la 6 luni de la contact.
Testul HIV pozitiv
Testul HIV pozitiv poate aduce anxietate si temeri legate de viitor. Vestea buna este ca
bolnavii care urmeaza tratament pentru HIV, supravietuiesc mai mult decat pana acum, cu
ajutorul medicamentelor care incetinesc viteza de progresiune a infectiei HIV spre SIDA.
Medicul poate ajuta pacientul in intelegerea starii sale si in alegerea schemei cele mai bune
17
de tratament.In cazul unui test HIV pozitiv, medicul va completa foaia de observatie a
bolnavului, cu toate bolile anterioare sau actuale, si o examinare fizica a pacientului
(antecedentele si examenul obiectiv). Se vor indica anumite examinari de laborator pentru a
evalua starea de sanatate in asamblu si pentru a identifica eventualele infectii anterioare sau
actuale, care ar putea evolua cu complicatii din cauza infectiei HIV.
Aceste teste de laborator sunt:

- hemoleucograma (numaratoarea completa a celulelor sanguine), pentru a afla tipul si
numarul celulelor din sange;
- determinari ale anumitor substante din sange (electroliti, glucoza) si evaluarea functionarii
ficatului si a rinichilor;
- test pentru sifilis;
- testarea pentru hepatita A, hepatita B si hepatita C;
- testare pentru tuberculoza (detectarea bacilului Koch);
- radiografie toracica, pentru evidentierea problemelor pulmonare asociate cu HIV;
- test pentru toxoplasmoza, pentru a detecta parazitul care produce toxoplasmoza (infectie
cauzata de ingerarea de carne insuficient preparata termic sau de contactul cu animale,
cum ar fi pisicile); aceasta boala este grava la persoanele cu sistemul imunitar slabit.
Unele tulpini ale virusului HIV pot fi rezistente la anumite medicamente. In cazul unui test
HIV pozitiv, in acest stadiu al infectiei, medicul poate testa daca tulpina virala este sau nu
rezistenta la medicatie. Aceasta testare il va ajuta in alegerea tratamentului adecvat.Medicul
va folosi rezultatele examinarii fizice si de laborator, pentru a determina modul de evolutie al
infectiei la examinarile ulterioare.
Este important de retinut ca testul HIV nu poate fi facut fara permisiunea persoanei in
cauza.Producatorii testului HIV pentru autotestare, ofera si un serviciu de consiliere prin
telefon. Cele mai multe unitati medicale de testare ofera rezultatele testului ELISA in 2-4 zile.
Rezultatele testului Western Blot sunt disponibile doar dupa 1-2 saptamani. Testul OraQuick
Rapid HIV-1 Antibody ofera rezultate cu o acuratete de 99.6% in doar 20 minute.
Dupa testarea initiala, medicul trebuie sa contacteze pacientul pentru a-i da rezultatul
testului; daca in 1-2 saptamani de la testare nu se primeste rezultatul, pacientul trebuie sa
solicite acest rezultat.Negarea, teama si depresia, sunt reactii comune atunci cand
pacientului i se comunica diagnosticul de infectie HIV. Trebuie solicitat sprijinul emotional
necesar. Un consilier specializat este disponibil ori de cate ori familia si anturajul celui in
cauza, nu pot oferi sprijinul adecvat.
18
Monitorizarea infectiei HIV diagnosticata
Se vor efectua in mod regulat doua teste pentru a monitoriza cat virus HIV exista in sange
(incarcatura virala), si in ce mod virusul afecteaza sistemul imunitar. Rezultatele acestor
teste vor ajuta la luarea deciziei de a incepe terapia antiretrovirala cu actiune marita (highly
active antiretroviral therapy-HAART) sau de a schimba tratamentul medicamentos cu alte
medicamente, daca cele folosite in acel moment nu sunt eficiente.
Testele acestea sunt:

- numararea celulelor CD4+: ofera informatii despre starea sistemului imunitar;
- incarcatura virala: masoara cantitatea de virus din sange.
Determinarea rezistentei la medicamente
Adeseori HIV sufera schimbari si mutatii in organismul gazda. Uneori aceste schimbari fac
virusul rezistent la anumite medicamente sau clase de medicamente. Aceasta inseamna ca
medicamentul respectiv nu mai poate incetini sau preveni multiplicarea (inmultirea)
virusului sau nu mai poate proteja sistemul imunitar.
Pentru a determina rezistenta virusului la medicamente, sunt disponibile doua teste

sanguine:
- testul de genotipare (determinarea genotipului): care detecteaza mutatiile din genomul
viral; rezultatul acestui test este disponibil in 1-2 saptamani;
- testul de fenotipare (determinarea fenotipului): care masoara capacitatea virusului de a se
dezvolta in celulele tratate cu medicamente antiretrovirale; rezultatele acestui test sunt
disponibile in 2-3 saptamani.
Se poate face testul de rezistenta a virusului la medicament in urmatoarele cazuri:

- la primul rezultat HIV pozitiv;
- cand simptomele reapar;
- cand nu scade incarcatura virala;
- cand incarcatura virala devine detectabila.
Rezistenta virusului la medicamente apare atunci cand:

- se produce o modificare in felul in care organismul absoarbe medicamentul;
- sunt interactiuni medicamentoase cu alte medicamente ce se administreaza concomitent;
- se produc modificari in structura virusului si acesta nu mai raspunde la medicamentul
administrat;
- tulpina virala este rezistenta la medicament;
- nu se respecta modul de administrare prescris de medic.
Exista medicamente care sunt capabile sa trateze infectia cu anumite tulpini HIV rezistente
la terapia medicamentoasa obisnuita.
19
Diagnosticul SIDA
SIDA este ultimul si ce mai sever stadiu al infectiei HIV. Diagnosticul SIDA este pozitiv
atunci cand rezultatele testelor arata:
- numarul celulelor CD4+ mai mic de 200 celule/L sange;
- sarcomul Kaposi (afectiune maligna proliferativa angiofibroblastica multifocala, cu
atingere predominant cutanata, caracterizata clinic prin placi infiltrative si noduli rosii-
violacei);
- pneumonia cu Pneumocistis.
Acestea din urma sunt boli frecvente la imunosupresati (pacienti cu sistemul imunitar slabit)
si reprezinta un fel de 'indicatori' ai SIDA).
Diagnostic precoce (al infectiei HIV)
Daca unul din partenerii sexuali are un mod de viata de inalt risc, este recomandata
testarea screening HIV de rutina.Screening-ul (testarea subiectilor fara simptome dar care
au risc crescut de infectie) este recomandata femeilor insarcinate si celor care au fost expuse
la HIV. Tratamentul timpuriu cu medicatia antiretrovirala cu actiune marita (HAART) poate
scadea riscul trecerii HIV la fat.
Evolutia si prognosticul
Dupa contagiul cu HIV, infectia parcurge doua stadii:
1. Infectia primara - extinsa pe circa 10 ani, include diseminarea virusului in organism.
2. SIDA - cu evolutie letala in aproximativ 2 ani, precedata de prodromul SIDA (=manifestarile

care anunta aparitia bolii).
Infectia primara cu HIV evolueaza astfel:
- in 50-70% din cazuri spre un sindrom acut mononucleozic - manifestat prin febra, cefalee,
dureri musculare si articulare. Debuteaza la 3-6 saptamani dupa contagiu si dureaza de la
cateva zile la cateva saptamani.
- spre limfadenopatie persistenta generalizata (inflamarea si cresterea in volum a ganglionilor

limfatici).- asimptomatic (pacientii asimptomatici au prognostic mai bun decat cei cu sindrom
acut clinic manifestat).
Prodromul SIDA include simptome constitutionale :
- pierdere in greutate
20
- oboseala
- transpiratii nocturne
- diaree persistenta
- herpes zoster prelungit (infectie virala ce afecteaza radacinile nervoase. Se caracterizeaza

prin durere si aparitia unei benzi eruptive ce se intinde pe o parte a corpului)
- candidoza orala (infectia mucoasei cavitatii bucale)
- leucoplazia paroasa a limbii (o suprafata alba, verticala, superficiala, incretita pe limba, care
nu se indeparteaza usor).
Bolile si simptomele definitorii pentru SIDA sunt reprezentate de imunosupresia pronuntata

(scaderea imunitatii):
- infectii cu microorganisme oportuniste (=care nu provoaca boala la un subiect purtator, dar

care devine patogen in cazul unei imunosupresii)
- dementa (tulburari psihice grave)
- retinita (inflamatie a retinei care determina scaderea progresiva a vederii)
- forme neobisnuite de cancere (sarcomul lui Kaposi, cancer invaziv de col uterin, carcinom
ano-rectal
In timp ce tratamentul infectiei HIV ofera acum, cu succes, o buna speranta de viata,
odata aparuta SIDA, apare posibilitatea de a dezvolta anumite infectii severe, care pot duce
la deces. Fara tratament, SIDA este adesea fatala la 18-24 luni de la aparitie. Decesul poate
surveni mai rapid in cazul pacientilor cu infectie HIV cu evolutie rapida sau in cazul copiilor.
Complicatii
La aproximativ 1-5 saptamâni dupa contactul cu virusul HIV si infectarea organismului,
în 50% din cazuri, apar unele semne de boala, dar acestea sunt nespecifice si se pot
confunda usor cu simptomele unei gripe. Semnele initiale dispar dupa cel mult o luna.
Aceasta etapa este cunoscuta sub numele de "primoinfectie".
Dupa disparitia semnelor "primoinfectiei" exista o perioada îndelungata de timp în

care infectia este asimptomatica. Aceasta perioada variaza între 2 si peste 10 ani. În toata
aceasta perioada persoana arata si se simte foarte bine, dar poate transmite virusul. Pe
fondul multiplicarii virale si a scaderii imunitatii organismului acestea pot fi:
- adenopatiile înseamna marirea în volum a ganglionilor si persistenta acestei

mariri câteva luni, fara identificarea unor alte cauze. Adenopatiile pot apare în diferite stadii
21
ale infectiei si pot determina unele complicatii ce necesita tratamente îndelungate sau chiar
interventii chirurgicale. De asemenea, ganglionii pot dispare pur si simplu, iar acest lucru
poate sau nu sa semnifice o ameliorare a bolii.
- Manifestari respiratorii datorate infectiilor cu diferite bacterii, virusuri sau
ciuperci (pmneumonii recurente, TBC, etc.). Acestea sunt printre cele mai frecvente si grave
suferinte ale persoanelor infectate cu HIV.
- Manifestari digestive sunt cel mai frecvent traduse prin diaree cronica care
duce la scaderea în greutate pâna la situatia extrema de casexie. De cele mai multe ori ea
este urmarea unor parazitoze, a unor infectii virale sau bacteriene de la nivelul tubului
digestiv. Cea mai frecventa afectiune este stomatita micotica (depozite albicioase la nivelul
cavitatii bucale si a stomacului). Alte manifestari pot fi: varsaturile, disfagia, anorexia, durerile
abdominale, scaderea în greutate. De asemenea, pot exista atingeri hepato-biliare,
esofagiene si altele.
- Manifestarile cutanate sunt foarte variate si pot fi cauzate de infectia cu diferite
virusuri, paraziti sau ciuperci ce dau manifestari diverse cum ar fi: piele uscata, herpes zoster,
diferite eruptii)
- Manifestarile neurologice (ale sistemului nervos) pot aparea în toate stadiile
infectiei cu HIV si sunt destul de frecvent întâlnite. Afectiunile ce pot aparea la acest nivel
sunt: meningite, neuropatii, accidente vasculare cerebrale, tumori, diferite infectii oportuniste
(ex. toxoplasmoza). Acestea au o gama larga de simptome: dureri de cap, paralizii, tulburari
de comportament, tulburari ale functiilor cognitive, degradari motorii si ale limbajului etc. În
fazele avansate ale bolii apare encefalopatia HIV, care reprezinta complicatia neurologica
cea mai de temut în infectia cu HIV. Encefalopatia apare datorita actiunii directe a virusului
asupra sistemului nervos si are o evolutie gradata, dar progresiva, cu scaderea functiilor
motorii, cognitive si comportamentale, pâna la deces. De asemenea, în cursul infectiei cu
HIV, apar tulburari psihice care fiese asociaza cu leziunile cerebrale, fie sunt date de
dificultatile de acceptare a bolii sau de adaptare la problemele implicate de aceasta.
Tumorile pot avea diverse localizari în organism. Unul din cancerele caracteristice în
infectia HIV este sarcomul Kaposi ce se dezvolta la nivelul pielii, dar si în alte zone ale
corpului, în fazele înaintate de boala. Mai frecvente sunt, de asemenea, si limfoamele -
cancere ale sistemului limfatic, ce pot avea localizari diverse .
Tulburarile de crestere si dezvoltare apar frecvent la copiii infectati cu HIV. Acestea

se refera, în special, la dezvoltarea staturo-ponderala datorata disfunctiilor endocrine sau
evolutiei infectiei cu HIV.
În faza de boala SIDA, organismul este afectat pe mai multe planuri pe fondul ineficientei
sistemului imunitar, simptomatologia fiind complexa si diferita de la un individ la altul.
Factorii care influenteaza negativ, adica grabesc evolutia infectiei HIV spre faza SIDA sunt:
22
- rezistenta individuala scazuta,
- nutritia precara a individului,
- stresul.
În absenta unui tratament, evolutia de la infectare pâna la aparitia bolii SIDA este în
general între 5-10 ani. Durata supravietuirii, dupa instalarea bolii SIDA variaza între 9 luni si
2 ani. Aceasta perioada poate fi mult prelungita în conditiile unui tratament adecvat si sustinut
cu medicamente antiretrovirale.
Aparitia manifestarilor de boala anterior mentionate nu arata si viteza evolutiei. Exista

situatii în care, desi exista simptomele anterior amintite, boala are o evolutie lenta si exista
situatii contrare, fara semne, care sunt însotite însa de un deficit imunitar sever si evolutii
defavorabile.
O persoana afectata de HIV/SIDA poate avea o viata normala, mai ales daca sistemul sau
imunitar este înca în stare buna. Daca sistemul imunitar cedeaza, apar riscuri legate de
evolutia infectiei.
Tratament
Tratamentul cel mai eficient pentru infectia HIV este terapia antiretrovirala cu actiune marita
(highly active antiretroviral therapy-HAART), care consta intr-o combinatie de medicamente
cu actiune antiretrovirala, care are ca scop controlul cantitatii de virus din organism. Alti pasi
terapeutici includ mentinerea unui bun sistem imunitar, prin folosirea medicatiei prescrise si
prin monitorizarea numarului de celule CD4+ din sange, toate acestea in scopul incetinirii
multiplicarii virusului in organism.
Infectia HIV netratata evolueaza spre SIDA, ultimul si cel mai sever stadiu HIV. Bolnavii SIDA
sunt mai predispusi la a dezvolta anumite boli intalnite mai ales la imunosupresati, boli
infectioase (cum ar fii tuberculoza) si anumite forme de cancer.
Tratament initial
Odata pus diagnosticul de infectie HIV, in timpul primelor simptome (sindromul

retroviral acut) trebuie luata in discutie terapia antiretrovirala cu actiune marita (HAART).
Trialurile (studiile) clinice despre tratamentul in perioada de debut a infectiei, ne ofera putine
informatii, dar sugereaza ca tratamentul in acest stadiu cu medicamente cu actiune
antiretrovirala, poate scadea incarcatura virala si poate creste numarul celulelor CD4+.
Cele mai folosite medicamente din clasa HAART sunt:

- nucleozide inhibitori de revers transcriptaza, numite si analogi nucleozidici, cum ar fi
Zidovudina (ZDV, fostul AZT) si Stavudina (d4T); aceste medicamente sunt adesea
administrate in combinatie cu altele, pentru rezultate mai bune;
- ne-nucleozide inhibitori de revers transcriptaza, de exemplu Efavirenz, Nevirapine sau
23
Delavirdine;
- nucleotide inhibitori de transcriptaza, cum ar fi Tenofovir;
- inhibitori de proteaza, de exemplu Atazanavir, Saquinavir, Ritonavir, Indinavir, Nelfinavir,
Fosamprenavir sau Lopinavir/Ritonavir;
- inhibitori ai fuziunii, Enfuvirtide: aceasta este o clasa noua de medicamente in tratarea
HIV
Alte medicamente care pot fi folosite in tratarea HIV sau a bolilor asociate cu SIDA, includ
citokinele, de exemplu alfa-2a interferon sau alfa-2b interferon.Decizia de a incepe
tratamentul HAART inaintea declinului starii de sanatate este dificila. Inainte de inceperea
HAART, trebuie discutate toate aspectele cu medicul curant, luand in considerare toate
beneficiile si riscurile potentiale ale tratamentului timpuriu.
Beneficiile inceperii precoce a tratamentului
- afecteaza rata de evolutie a bolii;
- scade rata de multiplicare a virusului in organism;
- pastreaza functionalitatea sistemului imunitar;
- scade riscul aparitiei rezistentei la medicamente;
- reduce riscul transmiterii HIV.
Riscul transmiterii HIV exista, chiar si in cazul in care se incepe tratamentul precoce.
Terapia antiretrovirala nu poate inlocui masurile de preventie (folosirea prezervativului,
practicarea sexului protejat).
Riscurile asociate cu un tratament precoce
- scaderea calitatii vietii, din cauza efectelor adverse si a costului medicamentelor;
- aparitia rezistentei la medicamentele antiretrovirale, ceea ce poate limita optiunile
terapeutice ulterioare;
- necesitatea continuarii terapiei timp indefinit;
- reduce optiunile terapeutice viitoare, cand riscul HIV este mai mare.
In cazul in care pacientul HIV pozitiv nu are simptome, acesta impreuna cu medicul pot
continua supravegherea aparitiei simptomelor. Daca simptomatologia nu este prezenta iar
numarul celulelor CD4+ este mai mare de 350 celule/L, este posibil sa nu fie nevoie de
tratament. Totusi, in aceasta perioada, sunt necesare controale regulate in care medicul va
urmari incarcatura virala (viremia) si numarul celulelor CD4+, aceste teste aratand
cantitatea de virus din sange si respectiv, functionarea sistemului imunitar.
Tratament de intretinere
Tratamentul de intretinere pentru infectia HIV include vizite medicale regulate la medic,
pentru monitorizarea cantitatii de virus din sange (viremia) si numararea celulelor CD4+
(pentru evaluarea starii sistemului imunitar). Aceste teste sanguine se fac la fiecare 3-4 luni,
iar rezultatele lor ajuta la supravegherea infectiei si la luarea deciziei de a incepe tratamentul
antiretroviral.Tratamentul cel mai eficient pentru infectia HIV este terapia antiretrovirala cu
24
actiune marita (highly active antiretroviral therapy-HAART), care consta intr-o combinatie de
medicamente cu actiune antiretrovirala, care are ca scop controlul cantitatii de virus din
organism. Aceste medicamente interfera cu abilitatea virusului de a se multiplica si de a slabi
sistemul imunitar.
Cele mai folosite medicamente din clasa HAART sunt:

- nucleozide inhibitori de revers transcriptaza, numite si analogi nucleozidici, cum ar fi
Zidovudina (ZDV, fostul AZT) si Stavudina (d4T); aceste medicamente sunt adesea
administrate in combinatie cu altele, pentru rezultate mai bune;
Delavirdine;
HIV.
Alte medicamente care pot fi folosite in tratarea HIV sau a bolilor asociate cu SIDA includ:
- citokinele, de exemplu alfa-2a interferon sau alfa-2b interferon;
- hidroxiureea, care poate sa interfere cu abilitatea virusului de a se multiplica.
Terapia HAART poate fii recomandata de catre medic atunci cand numarul celulelor CD4+
scade sub 350 celule/L chiar in lipsa simptomelor infectiei HIV, desi sunt unii medici care nu
agreeaza aceasta recomandare. HAART este intotdeauna recomandata atunci cand
numarul CD4+ scade sub 200 celule/L, valoare de la care se considera ca pacientul are
SIDA.
Modificarea stilului de viata
Pentru a mentine o buna functionalitate a sistemului imunitar, sunt bine-venite urmatoarele

modificari ale stilului de viata:
- intreruperea fumatului: fumatul poate produce scaderea mai rapida a numarului celulelor
CD4+ si infectii mai frecvente;
- limitarea consumului de alcool: consumul abuziv de alcool creste rata progresiei infectiei
HIV;
- oprirea consumului ilegal de droguri: drogurile administrate intravenos cresc riscul
progresiei HIV, desi nu este cunoscut din ce cauza se produce acest fapt; consumul ilegal
de droguri intravenoase impiedica urmarea unui riguros plan terapeutic si creste riscul
transmiterii HIV la altii; consumul de marijuana, cocaina (crack) si a altor droguri ilegale,
poate produce evolutia mai rapida a HIV.
Pentru pastrarea unei bune functionalitati a sistemului imunitar si pentru a preveni

25
transmiterea HIV, cei infectati trebuie sa cunoasca urmatoarele:
- sa invete despre virusul HIV, pentru a participa activ la deciziile luate pentru propria stare
de sanatate;
- sa participe la intruniri de grup, pentru a impartasi informatii si trairi cu alti infectati HIV;
- sa practice sex protejat, folosind prezervativul la orice contact sexual;
- sa invete cum se manipuleaza in mod corect alimentele, pentru a preveni infectiile
transmise prin alimente;
- sa se alimenteze sanatos si echilibrat; o dieta adecvata in proteine si calorii, poate ajuta
sistemul imunitar in lupta cu infectia HIV si poate imbunatatii starea generala de sanatate;
- exercitiile fizice regulate reduc stresul si ajuta la mentinerea unui bun status psihic.
Psihoterapia este o alta terapie adjuvanta care poate imbunatati calitatea vietii la
pacientii cu HIV. Aceasta ajuta in controlarea starilor de anxietate si depresie, stari care
apar odata cu diagnosticul de infectie HIV.
Tratament in cazul agravarii bolii
Odata cu evolutia infectiei HIV spre stadiul final, poate fi necesar tratamentul cu trei sau cu
mai multe medicamente antiretrovirale (HAART).
Decizia de a urma tratamentul HAART este luata tinand cont de:

- starea generala a pacientului;
- numarul celulelor CD4+;
- posibilitatea de a urma schema de tratament asa cum este prescrisa, lucru esential
pentru succesul terapeutic;
- daca numarul celulelor CD4+ este mai mare de 200 dar mai mic de 350 celule/L, de
obicei se va urma tratamentul antiretroviral;
- daca numarul celulelor CD4+ este mai mare de 350 celule/L, medicii specialisti considera
inadecvata terapia antiretrovirala;
- unii experti recomanda inceperea tratamentului daca viremia este mai mare de 55 000
copii/mL; in acest stadiu, fara tratament, riscul de a dezvolta SIDA in urmatorii 3 ani, este
mai mare de 30%;
- multi specialisti nu recomanda tratamentul la incarcatura virala mai mica de 55 000
copii/mL; in acest caz, riscul de a face SIDA in urmatorii 3 ani este mai mic de 15%.
Daca nu se incepe tratamentul, starea pacientului va fi monitorizata, cu determinari

frecvente ale numarului celulelor CD4+.
Odata cu aparitia SIDA este recomandat tratamentul.Medicul va evalua eficacitatea

tratamentului medicamentos prin monitorizarea numarului celulelor CD4+ si a viremiei
pacientului.Daca incarcatura virala nu scade sau daca numarul celulelor CD4+ incepe sa
scada, medicul va incerca sa identifice din ce cauza medicamentul nu este eficient.
26
Exista doua cauze principale ale esecului terapeutic:
- virusul HIV a devenit rezistent la medicament: medicamentul nu mai controleaza eficient
multiplicarea virusului sau nu mai protejeaza sistemul imunitar; exista teste pentru a
determina daca s-a instalat rezistenta la medicament si poate fi necesara o alta combinatie
medicamentoasa;
- tratamentul nu a fost urmat asa cum a fost prescris: daca exista dificultati in administrarea
medicamentului dupa schema prescrisa, acestea trebuie semnalate medicului.
In timp ce tratamentul infectiei HIV ofera acum, cu succes, o buna speranta de viata, odata
aparuta SIDA, apare posibilitatea de a dezvolta anumite infectii severe, care pot duce la
deces. Fara tratament, SIDA este adesea fatala la 18-24 luni de la aparitie. Decesul poate
surveni mai rapid in cazul pacientilor cu infectie HIV cu evolutie rapida sau in cazul copiilor.
Este de retinut ca negarea, teama, si depresia sunt reactii comune atunci cand
pacientului i se comunica diagnosticul de infectie HIV. Trebuie solicitat sprijinul emotional
necesar. Un consilier specializat este disponibil ori de cate ori familia si anturajul celui in
cauza, nu pot oferi sprijinul adecvat.Infectia HIV este o boala relativ noua care este inca
studiata.
Tratamentul sufera frecvent modificari si specialistii dezbat inca schema terapeutica cea mai
eficienta.Tratamentele alternative si cele complementare pentru HIV, trebuie evaluate cu
mare atentie. Deoarece infectia HIV este o boala cu evolutie indelungata, cu mare
probabilitate de a se complica cu alte boli severe si chiar cu decesul, exista tendinta de a lua
decizia de a incerca tratamente care nu au baza stiintifica sau a caror eficacitate nu e
certificata. Anumite terapii alternative pot sa interfere cu medicatia prescrisa de medic. Este
important sa se discute cu medicul specialist inainte de a incerca aceste tratamente
alternative.
Tratament ambulatoriu
Daca sunteti infectat HIV puteti duce o viata activa o lunga perioada de timp. Exista
mai multi pasi care trebuie facuti pentru a mentine o buna stare de sanatate si pentru a
preveni transmiterea HIV:
- invatati cat mai multe despre HIV, pentru a participa activ in luarea deciziilor legate
propria stare de sanatate;
- urmati programul de imunizare si schema de tratament, pentru a preveni infectiile si bolile,
cum ar fi pneumonia sau cancerul, care apar mai frecvent atunci cand sistemul imunitar
este slabit;
- inscrieti-va intr-un grup de sustinere a bolnavilor HIV, pentru a impartasi frustrarile si
pentru a gasi sprijin din partea altor persoane aflate in aceeasi situatie;
- nu fumati; fumatul produce o scadere mai rapida a numarului celulelor CD4+ si provoaca
infectii mai frecvente la bolnavii HIV;
- nu consumati droguri, limitati consumul de alcool;
27
- invatati sa manipulati corect alimentele, pentru a preveni bolile transmise prin alimente;
- alimentati-va sanatos, echilibrat, pentru a mentine functionalitatea sistemului imunitar;
- exercitiile fizice regulate reduc stresul si imbunatatesc calitatea vietii.
Tratament medicamentos
Medicamentele reprezinta tratamentul de prima intentie pentru infectia HIV. De obicei

medicul va prescrie o combinatie de medicamente, numit uneori 'cocktail anti-HIV', care
impiedica multiplicarea HIV si ajuta la mentinerea functionalitatii sistemului imunitar. In trecut,
pacientii trebuiau sa ia mai multe asemenea "cocktail-uri" pe zi, ceea ce era dificil pentru unii
dintre ei.
Totusi, in ultimii ani aceasta rutina a fost mult simplificata si multi pacienti iau doar un
"cocktail", o data sau de doua ori pe zi.
Medicamentele folosite pentru tratamentul HIV sunt numite antiretrovirale, si unele dintre
acestea sunt folosite in combinatii - terapia HAART. Folosind tratamentul HAART este
redus riscul dezvoltarii rezistentei la medicament. Rezistenta la medicament este mai
susceptibil de a se dezvolta la pacientii care sunt tratati doar cu un singur medicament
antiretroviral.
Cand sunt alese medicamentele antiretrovirale, medicul va lua in considerare anumiti

factori, cum ar fi:
- eficacitatea medicamentului in a reduce incarcatura virala;
- probabilitatea ca virusul sa devina rezistent la o anumita clasa de medicamente; daca
pacientul a fost deja tratat cu un anumit medicament antiretroviral, bolnavul sau medicul
pot sti daca exista rezistenta la medicamentul din acea clasa;
- efectele secundare ale medicamentului si consimtamantul pacientului de a le tolera;
- costul tratamentului medicamentos: costul HAART nu difera mult de costul altor
combinatii antiretrovirale.
Medicamentele pot fi, de asemenea, folosite pentru a preveni alte boli care pot aparea ca
urmare a slabirii sistemului imunitar, cauzata de infectia HIV. Anumite infectii, cum ar fi
pneumonia, sunt boli care apar atunci cand HIV ataca si distruge atat de multe celule CD4+
incat organismul nu mai poate lupta cu infectia.
Optiuni de medicamente
Terapia antiretrovirala. Medicamentele care previn multiplicarea HIV sunt numite
antiretrovirale si acestea includ: -nucleozide inhibitori de revers transcriptaza, numite si
analogi nucleozidici, cum ar fi Zidovudina (ZDV, fostul AZT) si Stavudina (d4T); aceste
medicamente sunt adesea administrate in combinatie cu altele, pentru rezultate mai bune
28
Delavirdine;
HIV.
Alte medicamente care pot fii folosite in tratarea HIV sau a bolilor asociate cu SIDA includ
citokinele, de exemplu alfa-2a interferon sau alfa-2b interferon.
Esecul terapeutic apare atunci cand incarcatura virala nu scade sau daca numarul celulelor
CD4+ incepe scada,iar medicul va incerca sa identifice din ce cauza medicamentul nu
este eficient.Exista doua cauze principale ale esecului terapeutic:
- virusul HIV a devenit rezistent la medicament: medicamentul nu mai controleaza eficient
multiplicarea virusului sau nu mai protejeaza sistemul imunitar; exista teste pentru a
determina daca s-a instalat rezistenta la medicament si poate fi necesara o alta combinatie
medicamentoasa;
- tratamentul nu a fost urmat asa cum a fost prescris: daca exista dificultati in administrarea
medicamentului dupa schema prescrisa, acestea trebuie semnalate medicului.
Medicamentele pot avea reactii adverse neplacute, care uneori creeaza pacientului o stare
mai proasta decat inaintea inceperii tratamentului. Si in acest caz, trebuie sa existe o reala
comunicare cu medicul, acesta fiind in masura sa ajusteze doza de medicament sau sa
schimbe medicamentul incriminat.
Tratament chirurgical
Nu exista tratament chirurgical pentru infectia HIV.Pacientii cu HIV pot avea nevoie de
tratament chirurgical pentru alte boli. Persoanele HIV pozitive pot suferi interventii
chirurgicale. Totusi, perioada de recuperare dupa operatie, poate fi mai dificila daca
sistemul imunitar al persoanei in cauza este slabit.
Alte tratamente
HIV poate cauza stres emotional, social si financiar, toate aceste supra-adaugandu-se
stresului adus odata cu boala in sine. Prin recunoasterea existentei acestor stresuri si prin
acceptarea sprijinului si a educatiei necesare, pacientul cu HIV poate sa isi imbunatateasca
calitatea vietii, si deopotriva, si pe cea a ingrijitorului sau. Psihoterapia poate ajuta in cazul
tulburarilor emotionale care vin odata cu diagnosticul HIV si poate reduce anxietatea si
depresia.
Eliminarea stresului poate ajuta la o mai buna stapanire a bolii HIV. Cateva metode de a
reduce stresul sunt:
29
- relaxarea: care include exercitii de respiratie si exercitii de relaxare musculara;
- reprezentari mentale organizate (dirijate): o serie de ganduri si sugestii care ajuta la
relaxare;
- biofeedback: care invata pacientul sa se relaxeze, prin educarea autocontrolului asupra
functiilor organismului care nu sunt, in mod normal, sub control constient, cum ar fi
frecventa cardiaca sau temperatura periferica;
- rezolvarea de probleme: concentrarea asupra oricarei probleme curente din viata
pacientului si rezolvarea ei de catre acesta;
- acupunctura: care implica introducerea de ace foarte fine in piele, pentru a stimula fluxul
energetic prin corp; aceasta poate, de asemenea, reduce reactiile adverse ale
medicamentelor folosite in tratamentul HIV.
Profilaxie
Infectia HIV poate fi prevenita prin evitarea practicilor care va pot aduce in contact cu
sange, sperma sau secretii vaginale infectate:
- pentru a preveni infectia HIV, practicati sexul protejat: folositi intotdeauna
prezervativul in cazul unui contact sexual, daca nu sunteti in cadrul unei relatii de durata,
cu un singur partener, care nu are HIV sau alti parteneri sexuali;
- nu intretineti relatii sexuale, inclusiv sexul oral, cu persoane infectate cu HIV:
daca ati ales continuarea relatiilor sexuale cu o persoana cu HIV, este importanta
practicarea sexului protejat si testarea cu regularitate pentru HIV;
- reduceti numarul partenerilor sexuali, de preferinta la un singur partener;
- intrebati partenerul/partenerii sexual(-i) despre antecedentele sexuale; aflati
daca partenerul a avut comportamente de risc crescut pentru transmiterea HIV;
- evitati alcoolul si drogurile, care pot slabi atat discernamantul cat si sistemul
imunitar; persoane care cunosc si inteleg practicile sexului protejat, pot sa nu le aplice
atunci cand se afla sub influenta alcoolului sau a drogurilor;
- nu folositi in comun ace, seringi, materiale pentru injectarea drogurilor,
picuratoare pentru ochi.
Daca sunteti HIV pozitiv (infectat HIV) sau implicat in relatii sexuale sau in consum de
droguri intravenoase in comun cu o persoana posibil infectata HIV, luati masuri pentru a
impiedica transmiterea infectiei la altii:
- spuneti partenerului sexual daca aveti comportament de risc de transmitere
HIV sau daca sunteti HIV pozitiv;
- practicati sexul protejat, folosind prezervativul;
- nu donati sange, plasma, sperma, organe sau tesuturi;
- nu folositi in comun obiecte personale, cum ar fi peria de dinti, lame de ras sau
obiecte pentru practici sexuale, care pot fi contaminate cu sange, sperma sau secretii
vaginale.
O femeie insarcinata infectata HIV, poate sa previna sau sa reduca riscul transmiterii HIV
30
la copil daca ia Zidovudina (ZDV, fostul AZT) pe perioada sarcinii si daca nu alapteaza la
san. Copilul va primi ZDV, de asemenea, dupa nastere.Daca nu aveti comportamente de
risc crescut in transmiterea HIV, cum ar fi practicarea sexului neprotejat sau injectarea de
droguri si credeti ca totusi ati fost expus la HIV prin una din cele doua cai amintite,
contactati medicul cat mai repede posibil; acesta poate recomanda tratamentul daca de la
expunere au trecut mai putin de 72 ore.
CAPITOLUL III
Aspecte patologice si psihologice in infectia cu HIV la

adolescent
Implicatiile patologice ale infectiei cu HIV
La adolescenţii seropozitivi apar o serie de manifestări psihopatologice precum:

anxietate, crize de afect, stări depresive, agresivitate, regresie. Aceste maifestări diferă în
funcţie de vârstă, dezvoltarea psihoafectivă, tipul de educaţie primită şi răspunsul, susţinerea
primite din partea familiei.
Stările/tulburările anxioase sunt probabil cele mai frecvente şi au o largă paletă de
manifestări. Adolescentul poate trăi o permanentă stare de nelinişte, ca şi cum ceva rău
urmează să se întâmple, poate avea tulburări de somn, coşmaruri, teama de a rămâne singur,
iritabilitate, dificultăţi de concentrare. Adolescentul are în permanenţă nevoie de atenţie, de
aprobare, de prezenţa părinţilor. Aceste manifestări se pot agrava până la fobii şi/sau
tulburări obsesiv-compulsive.Adolescenţii seropozitivi spitalizaţi pot prezenta o teamă
intensă de moarte, teamă de personalul medical şi o teamă exagerată de actele medicale
(injecţii, perfuzii, recoltare de sânge, puncţii, etc). De asemenea, aproape în toate cazurile,
manifestările psihice sunt însoţite de manifestări vegetative cum ar fi: inapetenţă, cefalee,
greaţă, vărsături, transpiraţie, tensiune musculară accentuată, erupţii cutanate. Pot apărea
blocaje cognitive, tulburări de logică, ce duc la dificultăţi în învăţarea matematicii. De multe
ori anxietatea este cronică şi se acutizează în situaţii traumatice sau dificile pentru
31
adolescenti cum sunt internările prelungite în spital, instituirea sau schimbarea schemei de
tratament antiretroviral, pierderea unui prieten sau membru al familiei, aflarea diagnosticului,
dezvăluirea acestuia în comunitate, trăirea unor experienţe stigmatizante, etc. Tulburările
anxioase pot fi mult influenţate de familie şi mai ales de părinţi. Aceştia pot menţine sau
diminua starea adolescentului prin conduitele pe care le adoptă în relaţia cu el, prin stilul de
comunicare, dar şi prin propriile stări psihice.
Stările depresive sunt întâlnite mult mai frecvent la adolescenţiiHIV+ decât în
populaţia generală deadolescenţi. Simptomele definitorii sunt: retragerea, izolarea socială,
introversia, pierderea interesului şi a plăcerii de a se juca, plâns uşor, lentoare ideativă şi în
mişcări. Apare des tematica eşecului, a incapacităţii: „nu pot”, „nu ştiu”, „nu reuşesc”, ceea
ce exprimă pierderea încrederii în sine şi a speranţei. Pot apărea însă şi momente de
hipersensibilitate, iritabilitate, nervozitate, agresivitate, ce întrerup această stare generalizată.
Starea psihică este însoţită de simptome somatice cum sunt: inapetenţă sau bulimie,
tulburările de somn, cefalee, dureri abdominale, constipaţie. În special la adolescenţi, pot
apărea ideaţia suicidară, gânduri despre moarte şi sfârşitul existenţei. Stările depresive
necesită o atenţie specială din partea familiei şi a specialiştilor, adolescentii având nevoie
imediată de evaluare şi de tratament specializat.
Crizele de afect sau de mânie pot apărea în special la adolescenţii proveniţi din familii
hiperprotective cu mari carenţe educaţionale. Se întâmplă destul de frecvent ca imediat după
aflarea diagnosticului,familiasă permită copilului absolut totul,satisfăcându-i toate
dorinţele ca şi când fiecare dintre ele ar fi ultima. Acest comportament este perpetuat uneori
ani întregi, iar când intervine o contradicţie între dorinţele adolescentului şi posibilităţile reale
de a le îndeplini apar crizele de mânie ca o reacţie de protest iraţională şi necontrolată.
Agresivitatea la adolescent se manifestă prin crize de furie, fugă, autoagresivitate sau
heteroagresivitate. Reacţiile emoţionale ce însoţesc aceste exteriorizări comportamentale
sunt cele de teamă, intoleranţă la frustrare, furie, nerăbdare. Aceste reacţii sunt cel mai
adesea datorate unei mari insecurităţi pe care o resimt, lipsei de repere şi puncte de sprijin
în propria viaţă, unei istorii de viaţă dificile sau a unor modele parentale şi de educaţie
violente.
Conduitele regresive. Regresia este o formă de „retragere”, o întoarcere psihologică
într-o perioadă când adolescentul se simţea în siguranţă şi când situaţia stresantă nu era
32
prezentă sau când părintele atotputernic îl proteja. Regresia este un mecanism de apărare
în faţa unui eveniment stresor prea puternic pentru a fi înfruntat direct şi apare destul de
frecvent în cazul adolescentilor confruntaţi cu un diagnostic sever cum este cel de infecţie
cu HIV.
Aceste tulburări pot părea fireşti în contextul bolii, dar ele pot avea repercusiuni atât
în dezvoltarea psihoafectivă a copilului cât şi asupra evoluţiei infecţiei cu HIV, fiind cunoscut
faptul că o afecţiune psihică duce la scăderea imunităţii organismului şi implicit la apariţia
unor infecţii oportuniste.
În toate aceste cazuri familia adolescentului seropozitiv, persoanele implicate în
educaţia sa, precum şi personalul medical trebuie să observe şi să comunice modificările din
comportamentul acestuia. Acestea trebuie evaluate în context individual pentru a fi stabilit
diagnosticul exact şi tratamentul adecvat.
Implicaţiile psihologice ale diagnosticului HIV+
Aflarea statutului de seropozitivitate reprezintă un risc psihologic deosebit şi

antrenează o serie de repercursiuni psihologice. Modul de expresie al acestor repercursiuni
depinde de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: personalitatea subiectului,
circumstanţele diagnosticării seropozitivităţii, anturajul său.
E. Kubler-Ross, psiholog american, a descris 5 etape prin care trec persoanele
seropozitive şi familiile acestora la aflarea diagnosticului: şocul şi negarea, furia, negocierea,
depresia şi acceptarea.
Şocul şi negarea. Şocul este reacţia iniţială - primele minute/ore - şi poate cuprinde
manifestări zgomotoase somatice (plâns, pierderea cunoştinţei, tahicardie, dureri) şi/sau
psihice (stare de confuzie, dezorientare, agitaţie psiho-motorie, etc.) sau, dimpotrivă,
persoana poate să intre într-o stare de „blocaj” psihic şi fizic având nevoie de un anumit
interval de timp pentru a avea orice altă reacţie. Atunci când pacientul sau familia (părinţii)
refuză să dea crezare veridicităţii diagnosticului apare negarea. Ea reprezintă un mecanism
de apărare dificil şi de aceea, ca etapă iniţială, trebuie respectată, dar nu întreţinută o
perioadă prea mare de timp.
33
Furia este un mecanism de apărare mai elaborat şi reprezintă un început de integrare;
pacientul este invadat de anxietate şi caută vinovaţi pentru ceea ce i s-a întâmplat. Ea constă
în reacţii verbale agresive care sunt greu de suportat de către anturaj. Cu toate acestea, este
important să se accepte aceste furii şi să fie lăsate să se exprime.
Depresia reprezintă o decompensare reactivă şi o epuizare a mecanismelor de
apărare ale Eului. În această etapă pacientul se simte inutil, nu mai are dorinţe şi simte că
nu mai are viitor; de asemenea, acesta se izolează, nu mai are prieteni, nu mai mănâncă etc.
Această izolare poate constitui un moment de căutare interioară a resurselor pentru ca,
ulterior, persoana să fie capabilă să înfrunte exteriorul, dar poate fi şi un moment în care
apar idei suicidare, tentative suicidare şi chiar suicidul. Este foarte important ca familia şi
prietenii să sprijine persoana în această perioadă, să o confirme şi să-i arate că este iubită.
Negocierea constă în modalităţi de rezolvare colaterală a situaţiei; ea apare la copiii
mai mari, la adulţi, la aparţinători şi la personalul care se ocupă de persoanele seropozitive.
Pacientul ia în consideraţie proiecte de viitor şi ia decizii, punând în practică anumite ritualuri
şi gânduri de tip magic („Mă voi lăsa de fumat.”, „Voi avea un regim de viaţă mai echilibrat.”,
etc.). În această etapă persoana nu mai suportă informaţia, dar acţionează prin ea.
Acceptarea este etapa în care persoana acceptă să trăiască cu statutul de
seropozitivitate, este o reinvestire în sine, o reluare a sentimentului de urgenţă de a exista şi
de a profita de viaţă.
Aceste etape diferă de la o persoană la alta, iar desfăşurarea lor nu este liniară. Astfel,
persoana poate parcurge toate etapele iar ulterior se poate reîntoarce la una dintre ele în
funcţie de diferite evenimente ale vieţii; alte persoane nu ajung niciodată la etapa ultimă,
rămânând blocaţi într-un punct. Cu alte cuvinte, e un proces continuu cu plecări şi reveniri.
Persoana aflată în această situaţie se confruntă cu multiple sentimente şi emoţii.
Acestea se concentrează în jurul pierderilor resimţite intens în plan psihologic. Am încercat,
mai jos, să listăm câteva dintre cele mai dureroase experienţe cu care se confruntă o
persoană seropozitivă.
• Pierderea sănătăţii - este faptul evident care apare în conştiiinţa persoanei
respective. Această pierdere duce la reajustarea priorităţilor personale în jurul
menţinerii unei stări de bine - cât mai aproape de sănătatea pierdută - în dauna altor
lucruri importante din viaţa personală şi profesională.
34
• Pierderi în plan psihologic, pierderea aspiraţiilor, a statutului social, a relaţiilor cu
ceilalţi, scăderea stimei de sine, pierderea interesului pentru viaţă etc. Aceste pierderi
se petrec în timp şi duc, de multe ori, la trăirea permanentă a senzaţiei de singurătate,
de a fi neînţeles, la retragere socială, la dezechilibre psihologice serioase.
• Pierderea viitorului. La aflarea diagnosticului toată perspectiva asupra vieţii este
răsturnată. Cei mai mulţi dintre oameni trăiesc având o viziune asupra propriului viitor
şi idei despre cum îşi vor împlini acele vise. Pierderea acestei viziuni asupra viitorului
are un impact devastator asupra imaginii de sine, a respectului de sine, a încrederii
în sine, a identităţii personale, a întegrităţii psihologice a persoanei.
• Ameninţarea permanentă a stigmatizării şi izolării din partea societăţii.
Persoanele HIV+ trăiesc această teamă indiferent unde merg şi indiferent cu cine
vorbesc. La serviciu, acasă, la şcoală, în relaţiile cu prietenii sau rudele, permanent
selectează informaţiile personale care pot fi spuse. Ei trebuie să decidă permanent
cui, cum, cât şi ce anume vor spune în legătură cu sănătatea lor, problemele lor,
nevoile lor.
• Descoperirea unui secret - infidelitate, prostituţie,
homosexualitate, consum de droguri. Există situaţii când, odată cu dezvăluirea statutului de
seropozitivitate, persoanele sunt nevoite să dezvăluie informaţii ascunse până atunci,
informaţii care pot prin ele însele să pună în pericol echilibrul personal, al relaţiei de cuplu,
al relaţiei cu familia sau prietenii.
• Vinovăţia - pentru că s-a infectat şi poate că a infectat şi pe alţii. În multe cazuri
povara propriului diagnostic este dublată de povara vinovăţiei. Dacă persoana nu
depăşeşte această etapă psihologică ea poate alimenta mari frământări şi poate duce
la depresii serioase sau alte manifestări psihopatologice.
• Povara păstrării secretului diagnosticului. Persoanele HIV+
ajung, în timp, să trăiască o viaţă dublă. O viaţă intimă, neîmpărtăşită cu nimeni sau cu foarte
puţine persoane şi o viaţă publică, cu alte priorităţi, cu alte persoane, dar cu multe minciuni
care acoperă cealaltă parte, ascunsă, ce nu trebuie ştiută de nimeni. Această permanentă
dedublare duce la epuizarea resurselor emoţionale, la retragere socială, la
retragere în sine, schimbarea unor
comportamente şi chiar, cu timpul, la schimbări în personalitatea persoanei respective.
35
• Pierderea speranţei. Aceasta poate fi cel mai greu de suportat de către persoana în
cauză dar şi de către persoanele apropiate. Persoanele trăiesc disperare şi neputinţă,
nemaicrezând în apariţia în viitor a unui tratament care să le rezolve problema. Orice
încercare de a le vorbi acestor persoane despre speranţă este privită cu neîncredre
şi cinism.
Aceste pierderi şi experienţe prin care trec persoanele seropozitive se cumulează, în
timp, creând o adevărată pânză de păianjen, din care persoana nu mai poate ieşi. Totuşi,
problema majoră din punct de vedere emoţional, este cea a morţii. În societatea noastră
moartea este privită ca un moment îndepărtat care nu priveşte decât populaţia care a depăşit
un anumit prag de vârstă. Pentru o persoană infectată cu HIV perspectiva morţii devine brusc
iminentă. Cu toate că, la nivel intelectual, persoana înţelege că infecţia cu HIV este o boală
cronică, cu care se poate trăi foarte mult timp, la nivel emoţional anxietatea dată de iminenţa
morţii devine punctul cel mai dureros al vieţii de zi cu zi. Această anxietate fundamentală va
însoţi persoana pe parcursul existenţei sale ulterioare, crescând sau diminuând în intensitate,
dezintegrând sau mobilizând persoana respectivă pe măsură ce boala evoluează.
Mulţi dintre ei, trăiesc durerea propriei morţi chiar foarte devreme, când încă nu au
apărut semne de boală. Aceasta este anxietatea anticipatoiie care apare frecvent la cei
diagnosticaţi cu o boală terminală şi la membrii familiilor lor. Anxietatea anticipatorie este
una dintre marile consumatoare de energie psihică şi resurse emoţionale, iar profesionistul
trebuie să o recunoască şi să ajute persoana să îi facă faţă.
După o perioadă de timp, când apar infecţiile oportuniste, cunoştinţe sau prieteni mor
de aceeaşi boală, persoanele HIV+ se simt din ce în ce mai vulnerabile, mai fragile în faţa
acestei frici. Alte pierderi se adaugă în timp: îşi pierd energia fizică, pierd capacitatea de
muncă, pierd unele abilităţi cognitive (de exemplu au pierderi de memorie), uneori apar
leziuni vizibile ale pielii, apoi pierderea controlului asupra propriului organism (de exemplu
incontinenţa urinară sau parezele). Evident, devine, din ce în ce mai greu de făcut faţă
acestor situaţii, iar apariţia sentimentelor de disperare, neputinţă, ruşine, tristeţe, umilinţă,
inutilitate este firească.
Atunci când evenimente traumatizante duc la pierderi multiple, apar şi momente de
criză, când persoana este pur şi simplu depăşită şi nu mai face faţă situaţiei. Ea basculează
emoţional într-o stare psihopatologică de depresie sau de agitaţie şi/sau are comportamente
36
imprevizibile şi de neînţeles pentru cei din jur. Intervenţia specialiştilor este atunci foarte
importantă, de cele mai multe ori, fiind nevoie de o echipă multidisciplinară, pentru a evalua
complet situaţia şi a găsi sprijinul adecvat pentru persoana în cauză.
Nevoile adolescentului infectat cu HIV
Adolescenţa este o etapă stresantă. Astfel, adolescentul începe să fie preocupat de:
greutatea şi forma corpului, acnee, menstruaţie, sex, regulile şi constrângerile impuse de
şcoală şi de părinţi, bani, etc.
Transformările profunde prin care trece adolescentul îi induc acestuia o stare de
disconfort care poate ajunge la o situaţie de stres. De aceea, familia trebuie să fie pentru
adolescent locul care îi conferă securitate afectivă şi dragoste necondiţionată necesare
maturizării sale psiho-comportamentale.
Un adolescent HIV+ prezintă aceleaşi caracteristici de dezvoltare psihologică şi
relaţională cu familia ca şi cel sănătos, la care se asociază anumite aspecte legate de stresul
indus de percepţia sa de a fi infectat cu HIV sau de a avea boala SIDA (se face referire la
adolescenţii care îşi cunosc diagnosticul). Adolescentul crede că infecţia/boala îl va face să
fie marginalizat social. Adolescentul infectat HIV poate avea unele reacţii negative şi nume:
îşi face singur rău prin diferite moduri şi atitudini (fumează, bea, se droghează sau, din contră,
ajunge să-i ignore pe cei din jur şi să se autoexcludă social), face rău altora adoptând un
comportament antisocial (poate merge până la a dori şi încerca să infecteze alte persoane).
Adolescentul HIV+ este supus unor situaţii foarte stresante, precum:
• statutul de seropozitivitate are în percepţia sa repercusiuni asupra integrităţii
corporale, asupra frumuseţii, asupra sexualităţii, asupra acceptării de către grupul de
egali. Aceste aspecte sunt deosebit de importante la această vârstă.
• schimbarea unor obişnuinţe alimentare în vederea adoptării unei alimentaţii/diete
echilibrate impuse de noua situaţie.
• dependenţa de medicamente şi de controale medicale regulate.
• relaţiile cu sexul opus în contextul fricii de a nu se afla diagnosticul sau în situaţia
asumării responsabilităţii de a-i dezvălui partenerului situaţia sa şi a posibilităţii de a
fi respins de către acesta.
37
• dificultăţi de apartenenţă la grupul de egali datorate fricii de a nu i se afla diagnosticul.
• întreruperea anului şcolar sau chiar repetenţie datorate episoadelor acute de boală.
• certuri în familie sau chiar despărţirea părinţilor, provocate uneori de statutul de
seropozitivitate.
• probleme financiare ale familiei.
În aceste condiţii, rolul consilierului/psihologului este deosebit de important atât pentru
adolescent cât şi pentru familie, rolul său constând în a-i ajuta să-şi recapete energia fizică
şi psihică pentru a trăi şi a face faţă problemelor, în informarea corectă în privinţa infecţiei cu
HIV şi a bolii SIDA, în sprijinul de a găsi noi modalităţi de a se bucura de viaţă, nu ignorând
infecţia, ci luptând conştient împotriva ei.
De asemenea, intervenţiile suportive care se concentrează pe promovarea
independenţei şi păstrarea autonomiei pot face adolescentul să fie capabil de a accepta
sprijinul emoţional şi fizic fără a se simţi ameninţat. Simţul deţinerii controlului poate fi sprijinit
prin oferirea de opţiuni adolescentului atunci când acestea există.
Adolescenţii care împărtăşesc un necaz comun pot fi unii pentru alţii o sursă puternică
de sprijin. Astfel, există un simţ al familiarităţii şi al acceptării printre cei care împărtăşesc o
nenorocire comună. Adolescenţii pot fi încurajaţi să-şi extindă reţeaua de suport prin
participarea la grupuri de egali şi alte programe dezvoltate pentru această grupă de vârstă.
Grupurile diminuează izolarea adolescentului furnizând în schimb siguranţă, un mediu
suportiv în care participanţii cred şi răspund prin dezvăluirea mutuală a emoţiilor şi
experienţelor. Grupul normalizează crizele adolescentului şi deschide noi surse de forţă şi
speranţă.
Prin consiliere se intervine pentru a ajuta adolescentul să depăşească anumite

dificultăţi de ordin situaţional ale vieţii curente, care sunt de intensitate medie şi nu au un
caracter patologic.Există câteva tipuri specifice de consiliere în infecţia cu HIV:
Consilierea pre-testare este efectuată înaintea testului HIV şi are ca scop oferirea
şi/sau clarificarea informaţiilor despre infecţia cu HIV şi SIDA, despre căile de infectare,
evitarea comportamentelor de risc, precum şi implicaţiile medicale, sociale şi psihologice pe
38
care le presupune situaţia de a fi o persoană infectată. Persoana consiliată este încurajată
să se testeze informând-o asupra avantajelor testării şi este obţinut consimţământul pentru
testare.
Consilierea post-testare este diferită în funcţie de rezultatul testului HIV. Astfel,

consilierea post-testare după un test HIV negativ se centrează pe identificarea acelor
comportamente ale persoanei care ar putea avea risc de infectare. Se întăresc informaţiile
despre transmiterea HIV şi modalităţile de prevenire ale acesteia. Se încurajează retestarea
la 3 şi 6 luni, mai ales dacă persoana are în antecedente comportamente de risc. Consilierea
post-testare pentru un rezultat HIV pozitiv necesită o pregătire specială pentru a face faţă
situaţiilor de criză. Consilierea se centrează pe susţinerea emoţională a persoanei, oferirea
de informaţii încurajatoare, discuţia despre viitorul apropiat. Trebuie să se ţină seama de
mecanismele de apărare la boală şi durere şi să se răspundă cu empatie şi respect.
Consilierea psihologică de susţinere (suportivă) poate avea loc în toate etapele pe
care le parcurge individul până la acceptarea diagnosticului, în confruntarea cu agravarea
bolii sau cu respingerea socială etc. Acest demers este mai puţin structurat, principalul său
scop fiind depăşirea situaţiilor dificile din momentul respectiv, oferirea de înţelegere,
încurajare, susţinere, empatie, persoana găsind astfel propriile soluţii pentru situaţia prin care
trece.
39
CAPITOLUL IV
Rolul asistentului medical in ingrijirea
adolescentului infectat cu HIV
Tehnici de nursing
1.Recoltarea sangelui pentru examenul hematologic

Examinarile hematologice se fac numai pe substanta coagulanta uscata de tip:
EDTA, Wintrobe, heparina, citrat de Na.
Eprubetele sau flacoanele pentru examinarile hematologice se pregatesc în

laborator, iar dupa recoltare se rastoarna de 8 - 9 ori eprubeta sau flaconul, avându-se
grija sa nu se formeze spuma în timpul rasturnarii flaconului.
Pentru examinarile hematologice este necesara recoltarea sângelui prin punctie

venoasa.
ETAPELE DE EXECUŢIE ALE PUNCŢIEI VENOASE SUNT:

A.Pregatirea materialelor si a instrumentelor:
Pe o tava medicala acoperita cu un câmp steril se aseaza seringi de diferite

marimi, ace pentru punctionarea venei ceva mai groase si mai scurte decât cele folosite
pentru injectia intra-musculara, tampoane sterile îmbibate în alcool sau iod, comprese
urgo, pense post - tampon.
Alaturi se pregatesc eprubetele sterile sau cu medii de cultura, flacoane cu

diverse substante anticoagulante, manusi sterile, garou, creion dermatograf alb pentru
notarea recipientilor sau eprubetelor.
Pentru protectia patului se foloseste musamaua si aleza, iar pentru sustinerea

cotului pacientului ne sunt necesare: pernite, musamaua si aleza.
40
În cazul în care pacientul este copil sau adult cu venele sclerozate, se vor folosi
ace de calibru mai mic decât la alte persoane.
B.Pregatirea fizica si psihica a pacientului:
I se explica pacientului ca în dimineata recoltarii nu va trebui sa manânce sau

sa bea.
De asemenea, asistenta medicala trebuie sa convinga pacientul de importanta

probei pentru diagnosticarea si urmarirea evolutiei bolii.
I se explica pacientului faptul ca punctia venoasa nu este prea dureroasa si

timpii de executie ai probei si i se descrie amanuntit pozitia în care trebuie sa se faca
punctia.
De obicei, punctia venoasa se face cu pacientul stând întins pe pat în decubit

dorsal, însa daca pacientul este adult si starea de sanatate este oarecum buna, acesta
poate sta si pe scaun.
Recoltarea se face cu manevre blânde si cât mai putin dureroase sau

traumatizante pentru pacient.
C.Pregatirea asistentei la tehnica:
Asistenta medicala se spala pe m
Ini cu apa sterila si sapun, fara a se usca pe mâini, se face badijonarea mâinilor
cu alcool de 70%, apoi asistenta medicala sta cu mâinile la aer pâna se evapora alcoolul
si îmbraca manusile sterile.
În timpul punctiei venoase pacientul este pozitionat în functie de starea sa

generala si în functie de spaima pe care o are fata de mediul sanitar.
Daca pozitia pacientului în timpul punctiei va fi pe scaun, el se va aseza cu

bratul sprijinit pe speteaza scaunului, iar sub cot va avea o pernita acoperita cu musama.
Bratul ales pentru punctie va sta în extensie si supinatie si abductie îndepartat

de corp.
Asistenta medicala va face controlul plicii cotului pentru a stabili locul punctiei.
41
Daca la plica cotului nu se poate aborda vena, asistenta medicala controleaza
vizibilitatea venei pedioase, a jugularei, sau anunta medicul, ce va face denudare sau
deschidere chirurgicala pe vas.
Se face toaleta locala a plicii cotului cu apa calda si sapun, apoi se degreseaza
cu alcool si se dezinfecteaza cu tinctura de iod.
În cazul în care pozitia pacientului în timpul punctiei va fi pe pat, se va proteja

patul cu musama si aleza, apoi se pozitioneaza pacientul în decubit dorsal, cu bratul în
extensie, supinatie si cu cotul sprijinit pe pernita acoperita cu musama.
Pentru a face punctia se elibereaza membrul superior ales de îmbracaminte si

în tot acest timp de pozitionare si pregatire a materialelor, se face pregatirea psihica a
pacientului.
Dupa controlul venelor, asistenta medicala aplica garoul la nivelul treimii

mijlocii a bratului si degreseaza din nou locul punctiei cu alcool.
Sunt cazuri când nici dupa aplicarea garoului venele nu se observa si atunci se
recurge la metoda de evidentiere a venelor - se aplica o compresa calda pe plica cotului
sau se bate energic cu degetele pe plica cotului.
Se prinde garoul de capete, se întinde si se fac miscari dinspre articulatia

pumnului înspre cot spre sensul circulatiei de întoarcere.
Dupa aceste metode de evidentiere a vaselor de sânge se face o noua degresare

larga a plicii cotului.
Se desface plicul seringii, se monteaza acul si se punctioneaza vena aleasa,

astfel: mâna stânga a asistentei medicale va cuprinde antebratul pacientului pe partea
dorsala si va întinde pielea, fixându-se astfel vena în momentul punctionarii.
Seringa se tine cu patru degete de dedesubt si cu policele pe deasupra.
Indexul fixeaza acul pe amboul seringii si se punctioneaza cu bizoul acului în

sus.
Se punctioneaza întâi perpendicular pe vena cu miscari usoare, pâna se simte

senzatia de cadere în gol, apoi se îndreapta acul paralel cu vena si se introduce aproape
tot acul în lumenul vasului; apoi asistenta medicala recolteaza sânge numai dupa
42
desfacerea garoului si dupa ce a asteptat 10 - 20 secunde pentru ca hematiile sa nu se
distruga.
D.Îngrijirea pacientului dupa tehnica:
Imediat dupa punctionarea venei vine sânge în seringa si se desface garoul cu

miscari lente, pentru a nu scoate acul din vena.
Pacientul desface apoi usor pumnul.
Dupa punctie, dupa ce s-a extras acul din vena, se aplica la locul punctiei un
tampon îmbibat cu alcool stors si se roaga pacientul sa faca compresie pe locul punctiei
timp de 1 minut.
Peste tamponul aplicat pe locul punctiei se va aplica o banda foarte subtire de

romplast.
E.Reorganizarea locului de munca:
Sângele recoltat se pune în recipiente pregatite anterior recoltarii.
Daca se fac probe serologice, sângele se recolteaza pentru fiecare proba în

recipient separat si se eticheteaza cu toate datele complete: nume, prenume, sectie, salon,
numele probei, data.
Se lipesc aceste etichete pe recipient si se duc cât mai repede la laborator.
Obiectele de munca foarte folosite se vor arunca, apoi asistenta medicala îsi va
spala mâinile cu apa calda si sapun si îsi va badijona apoi mâinile cu alcool de 70 %.
În cazul în care recoltarea sângelui se face cu vacutainer, tehnica de recoltare

va fi aceeasi ca si la recoltarea clasica, cu deosebirea ca se vor utiliza ace speciale ce se
introduc pe un cilindru de plastic, iar eprubetele sunt special pregatite în fabrici si contin
anticoagulant în functie de necesitati.
Cilindrul alb al vacutainerului se numeste conductor de recipiente.
ACCIDENTELE PUNCŢIEI VENOASE:

1.Infiltrarea sângelui în tesutul periferic venos cu formare de hematom - se
aplica punga cu gheata sau bucati de gheata pe locul hematomului pâna la disparitie.
43
2.Trecerea acului dincolo de peretele venos posterior - se va retrage putin acul
si se observa locul punctiei - sa nu se formeze hematom.
3.Pacientul face lipotimie, este palid si îsi pierde constienta:
-punctia se va întrerupe, se acorda primul ajutor prin aerisirea camerei;
-i se da pacientului sa miroasa saruri, i se dau palme peste fata, i se stropeste cu

apa rece fata;
-în caz de colaps se pozitioneaza pacientul în decubit dorsal direct pe podea.
Precautii:
-punctia venoasa se face în conditii de perfecta asepsie;
-la sfârsitul punctiei este interzisa flexia bratului, deoarece favorizeaza

revarsarea sângelui n tesutul perivenos.
Valori normale ale probelor hematologice si recoltarea acestora
a)Hemoglobina si hematocritul - se recolteaza strict 2 ml sânge pe 4 mg

EDTA si se agita pâna când se obtine culoarea rosie de cireasa inima porumbelului.
-valori normale Ht:
Barbati 46+ 6 g%
Femei 41+6 g%
-valori normale Hb:
Barbati 15+2 g%
Femei 12+2 g%
b)Viteza de sedimentare a hematiilor - se recolteaza prin punctie venoasa 1,6

ml sânge+0,4 citrat de Na, fara staza.
-Valori normale VSH
Barbati 1 - 10 mm/1 h
44
7 - 13 mm/2 h
Femei 2 - 13 mm h/1 h
12 - 17 mm/2 h
2. Recoltarea materiilor fecale

Materiile fecale sunt recoltate de obicei prin emisie spontana într-un recipient
perfect curat, din sticla sau din metal, cu capacitatea de peste 1 l si cu gura larga,
pentru a permite examenul macroscopic în conditii cât mai bune.
Se va evita tendinta bolnavilor de a prezenta spre analize portiuni mici din

materiile fecale, aduse mai ales în conditii ambulatorii în recipiente improprii (sticlute
pentru medicamente, cutii din plastic sau cutii de chibrituri).
Prezenta urinei în recipientul în care au fost recoltate materiile fecale este

nedorita din cauza posibilitatii de a modifica aspectul macroscopic al scaunului.
Pentru aceasta, bolnavul va fi sfatuit sp urineze înainte de defecare.
Este recomandabil ca examenul complex al materiilor fecale sa fie facut imediat

dupa ce acestea au fost emise, pentru a evita eventualele modificari fermentative
susceptibile de a falsifica si ele rezultatele.
Ocazional, pentru obtinerea de materii fecale, pot fi recoltate prin tuseu rectal
sau cu ajutorul rectosigmoidoscopului.
REGIMUL DE PROBĂ
Scaunele emise spontan, fara vreun regim pregatitor, pot fi considerate ca un
material asupra caruia un examen coprologic poate furniza date de o deosebita
importanta în practica curenta.
Pentru ca metoda sa câstige într-adevar valoarea unei probe functionale

digestive, este necesar ca bolnavul sa respecte un regim de proba.
În principiu, regimul de proba va trebui sa contina alimente cu produsi de

digestie identificabili în scaun, care pot furniza repere în aprecierea unor etape digestive
principale: carne (fibre musculare) de preferinta în stare de prelucrare termica redusa
45
(tesut conjunctiv), cartofi si fainoase (amidon si celuloza), grasimi de origine animala
si vegetala (grasimi neutre).
Pentru uzul practic au fost întocmite regimuri timp în care figureaza aceste
categorii de alimente si care, pe de alta parte, sunt echilibrate sub aspectul caloric si al
principiilor alimentarii.
Un astfel de regim este cel propus de Schmidt si Strassburger.
REGIMUL SCHMIDT si STRASSBURGER
MASA COMPOZIŢIE CANTITATE

Dimineata -lapte -500 ml
-pâine prajita -50 g

Ora 10.00 Supa din: -40 g
-fulgi de ovaz -10 g
-unt -200 g
-lapte -300 ml
-apa -1 buc
-ou
Prânz -perisoare prajite -125 g
-piure de cartofi -200 g
-unt -10 g
-lapte -100 ml
Ora 16.00 -lapte -500 ml
-pâine prajita -50 g

Cina Supa din: -40 g
-fulgi de ovaz -10 g
-unt -200 g
46
-lapte -300 ml
-apa -1 buc
-ou
EXAMENUL MACROSCOPIC AL SCAUNULUI

Scaunul normal este format în proportie de 2/3 din produsele elaborate la
nivelul tubului digestiv (flora microbiana, produsi de secretie, celule nedigerate).
Aproximativ 1/3 din greutatea uscata a scaunului este formata din bacteriile ce
alcatuiesc flora intestinului gros normal.
În conditiile unui regim echilibrat se elimina de regula odata pe zi aproximativ

100 - 200 gde materii fecale de culoare galben - brun, datorita prezentei stercobilineiu,
de o consistenta pastoasa, suprafata neteda si cu o forma care reproduce mulajul filierei
ano - rectale ca un calibru cu diametru de 2, 5 - 5 cm.
Mirosul materiilor fecale normale este caracteristic, nu prea intens, PH-ul

variaza între 6,8 - 7,3.
3. Recoltarea sangelui pentru examene biochimice
Aceste probe se recolteaza prin punctie venoasa 5 - 8 ml de sânge simplu.
Recoltarea se face dimineata, pe nemâncate.
1)Glicemia - se recolteaza prin punctie venoasa 5 ml de sânge simplu sau 2 ml

sânge + 4 ml florura de Na uscat;
-valori normale: 0,8 - 1,20 g%
2)Calcemia - se recolteaza prin punctie venoasa 10 ml sânge simplu cu seringa

de plastic;
-valori normale: 9 - 11 mg %, 4,5 - 5,5 ml Eq/l
3)Transaminaze - se recolteaza prin punctie venoasa 10 ml sânge;
-valori normale: TGO 2 - 20 U.I.
47
TGP 2 - 16 U.I.
4)Uree sangvina - se recolteaza prin punctie venoasa 5 - 10 ml sânge;
-valori normale: 0,20 - 0,40 g % 0
5)Timpul de protrombina - se recolteaza prin punctie venoasa 9 ml sânge + 1

ml oxalat de potasiu;
-valori normale: timpul Quick 12 - 14 secunde
Timpul Howell 1 1 30 11 - 21 30 11
6)Timpul de sângerare si timpul de coagulare - se face prin punctie capilara

în lobul urechii, respectiv în degetul inelar si avem nevoie de ceas cu secundar, hârtie
de filtru, lame de sticla.
7)Sumar de urina - se recolteaza 150 - 200 ml urina din prima misciune a zilei,
într-o sticluta sterila;
Valori normale:
-culoare galben citrin;
-Ph acid;
-densitate 1010 - 1025;
-urobilinogen normal;
-sedimente - rare epitelii;
-leucocite - foarte rare;
-albumina - absenta;
-glucoza - absenta;
-pigmentii biliari - absenti.
8)Recoltarea sângelui pentru hemoleucograma - aceste recoltari se fac prin

punctie capilara.
48
ETAPE DE EXECUŢIE:
a)Pregatirea materialelor si instrumentelor - pe o tava acoperita cu câmp steril
se aseaza: seringi si ace de diferite marimi, tampoane sterile îmbibate cu alcool sau iod,
comprese uro, manusi sterile, lame de sticla sterile, hârtie de filtru si ceas cu cronometru,
eprubete sterile.
b)Pregatirea fizica si psihica a pacientului - i se explica pacientului ca în

dimineata recoltarii nu va trebui sa manânce sau sa bea.
I se va explica pacientului importanta probei, faptul ca nu este dureroasa si ca

va simti doar o mica întepatura, ca de tântar.
Punctia capilara se va face cu pacientul sezând pe scaun în cazul în care acestuia

nu îi este teama de ceea ce i se va face, sau pe pat, când starea de sanatate nu este tocmai
favorabila.
c)Participarea asistentei la tehnica - începe cu spalarea atenta pe mâini cu apa

calda si sapun, apoi asistenta va sta cu mâinile la aer pentru a se usca si le va badijona
cu alcool de 70 0.
Dupa uscarea mâinilor la aer, asistenta va îmbraca manusile sterile.
Când se recolteaza sânge capilar este foarte important sa avem temperatura

constata de 18 - 20 0 C pentru a se evita vasoconstrictia periferica.
Înteparea degetului se face dupa degresarea cu alcool si stergerea sau uscarea

naturala a lui si se face printr-o miscare sigura a degetului în partea laterala externa a
degetului, iar la sugari si la copiii mici se înteapa calcâiul sau fata plantara a halucelui-
TEHNICA PROPRIU - ZISĂ:

Daca extremitatile pacientului sunt reci, încalzim mâna lui într-un vas cu apa
calda sau masam usor locul de punctie.
Urmeaza o degresare cu alcool , dezinfectarea cu iod si se asteapta uscarea.
Se alege un ac cu bizou lung si bine ascutit, care va intra pe o adâncime de 2

- 3 mm. Aceasta ajuta la venirea spontana a sângelui, fara a fi necesar sa se stoarca zona.
Prima picatura de sânge aparuta se sterge cu o compresa sterila sau sugativa.
49
Urmatoarele picaturi vor fi recoltate si se vor face frotiuri pe lame, se aspira în
pipete pregatite sau cu hârtia de filtru.
Lamele pentru frotiu vor fi sustinute numai de margine pentru a nu le murdari

sau a le contamina cu microbii nostri.
Cu coltul acestei lame se recolteaza picaturile de sânge, se aseaza pe lama

principala, apoi pe o alta lama asezata pe prima, înclinata la un unghi de 45 0 , se face o
miscare rapida spre capatul opus al lamei orizontale, dar nu se va apasa pentru a nu
distruge elementele figurate.
Se lasa lama cu frotiul la uscat si se noteaza pe marginea libera initialele

numelui pacientului sau un numar de ordine.
9)Îngrijirea pacientului dupa tehnica:
Imediat dupa terminarea punctiei capilare se va aplica un tampon îmbibat cu

alcool, pentru care se aplica un pansament urgo.
Pacientul va ramâne în pat 5 minute, apoi este condus în salon.
Lamele de sticla, frotiurile ce contin picaturile de sânge recoltate vor fi trimise

imediat la laborator.
1.Hematiile -se recolteaza prin punctie capilara;
Valori normale:
-barbati 4,5 - 5,5 milioane/ml;
-femei 4 - 4,5 milioane/ml.
2.Trombocitele -se recolteaza prin punctie capilara;
Valori normale: 150.000 - 400.000/mm
3.Valoare globulara -se recolteaza prin punctie capilara;
Valoare normala: 1
4.Leucocitele -se recolteaza prin punctie capilara;
50
Valoare normala: 4.000 - 8.000/mm
Forma leucocitara:
-neutrofile nesegmentate 0 - 5%
-neutrofile segmentate 45 - 70 %
-limfocite 20 - 40 %
-bazofile 0 - 1 %
-monocite 1 - 3 %
5.Timpul de sângerare -se recolteaza prin punctie capilara;
Valori normale: 2 1 30 11 - 4 1
6.Timnpul de coagulare -se recolteaza prin punctie capilara;
Valori normale: 6 1 - 8 1 - 12 1
51
Planul de ingrijire a adolescentului infectat cu HIV
1. Terapia etiologică
În fiecare an tot mai multe medicamente cu proprietăţi anti0HIV intră în fază de testare
şi în fiecare an un număr dintre acestea este părăsit din cauza lipsei de eficacitate, a
rezistenţei la medicament sau a toricităţii exagerate. În contextul infecţieii HIV,
medicamentele antivirale acţionează în moduri diferite astfel: unele intervin în ciclcul de viaţă
al virusului, alte acţionează în interiorul celulelor infectate. În final scopul este de a distruge,
de a dezmembra sau de a suprima virusul, în timp ce efectele asupra celulelor normale să
fie absent sau minim.
Recomandări privind terapia antiretrovirală în infecţia cu HIV/SIDA în pedriatrie
Recomandarea pentru iniţierea terapiei antiretrovirale în infecţia cu HIV la copii este

susţinută de rezultate obţinute consecutiv aplicării acestuia: ameliorarea clinică, creşterea
numărului limfocitelor TCD4, etc.
A. Recomandarea iniţierii terapiei antiretrovirale la copiii infectaţi HIV se realizează în

următoarele situaţii:
 prezenţa simptomelor care caracterizează infecţia HIV

 prezenţa supresiei imune susţinută de numarul limfocitelor TCD4 şi/sau procentul
acestora din totalul de limfocite.
 tuturor copiilor infectaţi, sub 12 luni de viaţă, indiferent de condiţia clinică, imunologică
sau virusologică.
 tuturor copiilor infectaţi asimptomatici peste un an la care se constată declin rapid a
numărului de limfocite TCD4, numărul de copii ARN/HIV crescut.
2. Terapia infecţiilor oportuniste
Terapia infecţiilor oportuniste este deosebit de importantă întrucât acestea sunt în

majoritatea cazurilor de SIDA cauză de deces. Acesta are în vedere:
 terapia antifungică
 terapia antibiotică
52
 terapia antivirală
 terapia antiparazitară
Terapia antifungică
Agent patogenic Tratament Durata Notă

Boală tratamentului
Pneumocitis Cotrimazol sau 21 zile Efecte adverse:

carinii Dapsonă+Trimet 14 zile Resh, febră, pancitopenie,
- pneumonie oprim tulburări funcţionale hepatice
alveolointrstiţială
Candida Nystatin 2 săptămâni

- stomatită Amphotericin B 2 săptămâni
- esofagită Fluconazol apoi 6 săptămâni – 3
- infecţie sistemică Ketocanzool luni
Criptococus Amphotericin B + 6 saptamâni

Neofarmus Flucytosin sau
- Flunocazol apoi 6-8 săptămâni
meningoencefalită Ketoconazol 6-12 luni
- infecţie sistemică
Histoplasma Amphotericin B 6-8 săptămâni

Capsulatum Ketoconazol 12 luni
Coccidoides Amphotericin B 6-8 săptămâni

Imnitis Ketoconazol sau 6-8 săptămâni
- infecţie sistemică Fluconazol 6-8 săptămâni
Aspergillus Amphotericin B 6 săptămâni

Dernatophytes Griseofulvin 1-2 luni

- leziuni cutanate Micozanol
53
Clotrimazol
Ketonazol
Isconazol
Terapia antibiotică
Agent Antibiotic Alternativă
Stafilococi
S. aureus sau epidemicis
- neproducători de B Penicilină sau Ampicilină Cefalosporine ( generaţia I)
lactamază Clindamicin, Eritromicină
Vanocimin sau Cefalsporine ( generaţia I)
- producători de B Teicoplanin Cotrimoxazol
lactamază
- meticilin rezistenţi
Streptococi
GRUP A.B.C.G. Penicilină Cefalosporină ( generaţia 1)
- Str Viridans Penicilină Eritromicină
- Str Bovis Penicilină Cefalosporină ( generaţia 1)
- Enterococi Eritromicină, Vacomicină
- ITU Penicilină Cefalosporină ( generaţia 1)
- Enterocardite Penicilină sau Eritromicină, Vacomicină
- Str. Pneumoniae Ampicilină+Gentamicină Piperacilin
Penicilină Vancomicin sau Teicoplanin şi
Gentamicin
Cefalosporină ( generaţa I)
Cloramfenicol
N. meningitidis Penicilină Ceftriaxonă, Cloramfenicol

Campylobacter sp. Eritromicină Cloramfenicol
54
Enterobacter sp. Cefalosporină(generaţia Aminoglicozide,
E.coli III) Ureipopeniciline
H. influenzae Ampipcilină+Gentamicin Cefalosporine (generaţia III)
- mengite ă Biseptol
- alte infecţii Clorafenicol
Cloramfenicol
Cefoaxim, Ampicilină
Agent Antibiotic Alternativă
K.pneumonie Acefalosposină+ Biseptol

Proteus mirabilis Aminoglicozid Defalosporină( generaţia II )
Ps.aeruginosă Ampicilină+Aminoglicozi Ceftazidin
Salmonella ryphi d Ampicilină, Biceptol
Salmonella nontyphi Carboxi şi Biseptol
Shigella Ureidopeniciline+Amino Ampicilină, Cloramfenicol
glicozid
Cloramfenicol
Ampicililnă,Biseptol
Anaerobi Peniciplină Eritromicină, Cloramfenicol

Bacteroides sp.
- localizare Penicilină Cloramfenicol, Metronizadol,
orofaringeană Cefoxitin
- localizare Clindamicin Cloramfenicol, Metronidazol,
gastrointestinală Penicilină Cefaoxitin
Cloramfenicol, Metronidazol
Clostridium sp.
Terapia altor infecţii virale asociate ale infecţiei HIV
55
Medicament Virus Boală Statusul Cale de Comentarii
gazdei administr
are
Acyciogua- Herpes Keratită Normal Local Efecte similare

nosine Seimple cu Ara-A
(acyclovir) x
Herpes Normal I.v. Dacă infecţia
genital este severă sau
primar complicaţii
nervoase
Local
Herpes Normal Oral Efecte clinice

genital modeste
recurent
Encefalita Normal I.v.

10mg/kg/z
i
Infecţie Nou-Născut I.v.

sistemica 10mg/kg/z
i
Varicela Varicela Imunoco- I.v. Reduce

Zoster rnpromis diseminarea
Herpes Imunocorn- I.v.

Zoster promis
Adenninara Herpes Encefalită Normal I.v. Reduce
56
binonozida simplex (15mg/Kg/ mortalitatea de la
(ARAA, Vida- zi) 10 zile 70% la 28%
ra, Bna) Diseminare Nou născut I.v. Reduce
în SNC mortalitatea de la
70% la 38%
Keratită Normal Local
Varicela Varicela Imunocompro I.v. Efect

Zoster mis asemănător cu
Acyclovir
Herpes Herpes Imunocompro I.v.

Zoster Zoster mis
Iododesoxiu Herpes Keratită Normal Local

rina(IDU) simplex
Trifluorothi Herpes Keratită Normal Local

midina(TFT) simplex
Medicament Virus Boală Statusul Cale de Comentarii

gazdei administr
are
Ganciclovir Cytome Pneumonie Imunocompro I.v. Ameliorare

g al Retinită mis clinică
virus Enterocolită
(CMV)
Irbavicin Influenz Infecţie Normal sau Aerosoli Dispariţia rapidă

(virazol) a A sau severă sau imunocompro a
B boală mis simptomatologiei
pulmonară
57
V. Pneumonie Normal Aerosoli
sincitial şi Bronşită
respirat
or
Adrenalină Influenz Pneumo ie Normal Aerosoli

aA
Interferon Herpes Keratită Normal Local Ameliorarea

(α şi β ) simplex rapidă clinică şi
virusologică
Labial Normal I.m.
Varicell Varicela la Imunocompro I.m. Reduce durata

a Zoster pilul cu mis de evoluţie a
cancer elementelor
cutanate şi
previne
complicaţiile
viscerale
Virusuril Hepatită I.m. Scade rata de

e cronică replicare virală
hepatic
e ( B şi
NonA
NonB)
Papilom Veruca Normal Local

avirus Vulgaris
Papilomatoy Normal I.m.

ă laringiană I.v.
juvenilă
58
Terapia antiparazitară
Agent Drog Daza-cale de Durată Notă

etiologic şi administrare tratament
manifestări
clinice
Toxoplasma Pyrimethmin p.o. nedeterminat Trebuie asociat

Godinii + Sulfadiazin p.o. obligatoriu Acid Folic
Neurotoxoplas sau
moză Clindamicin
Cryptosoiriu Spiramicin p.o. 28 zile Nutriţie parentală

m Reechilibrare H-E
Diaree apoasă
cronică
Isospora Trimetrom p.o. 21-28 zile Frecvent dispar

Belli +Sulfametoxa (10 mg/kg/zi) semnele de boală,
Diaree cronică zol dar parazitul
persistă
Etamoba Nu se 5 zile
histoliytica cunoaşte un
- asiptomatică drog eficient
-diaree
cronică
Giardia Tinidazol p.o. 1 zi Se va repeta peste 3

Intestinalis săptămâni
- diaree
asimptomatică
Leishimania Pentamidin I.m. 2-3 cicluri Tulburare EKG
59
- Apare lipotimie
leishmanioză
Strongyloide Thiabendazol p.o. 10.07.09

s stercoralis
- infectţie
sistemică
3. Terapia antitumorală
Tumorile care se asociază cu SIDA sunt dominate de sarcomul Kaposi şi de limfoame.

Aceste malignităţi necesită o apreciere în contactul bolii de bază.
Tehnici specifice de ingrijire a adolescentului infectat cu HIV

1. Detectarea anticorpilor anti-HIV
Detectarea anticorpilor anti-HIV reprezintă suportul diagnosticului de laborator al

infecţiei HIV la adulţi şi copii.
În majoritatea cazurilor anticorpii specifici anti-HIV pot fi detectaţi după 4-12

săptămâni de la infecţia iniţială, deşi ocazional s-au raportat şi perioade prelungite de
seroconversie.
Delectarea anticorpilor anti-HIV se face în mod uzual prin:
 Testul ELISA
 Testul WESTERN-BLOT
 Testele de radioimunofluorescentă ( IFA ) şi radioimunoprecipitera ( RIPA ) sunt mai
rar utilizate.
60
Testul ELISA
Este cel mai larg folosit, încă din 1985, fiind considerat în varianta iniţială un test "de
primă generaţie" cu valoare de screening.
Există in testul ELISA rezultate atât fals pozitive, cât şi fals negative.
Orice caz pozitiv la testul ELISA trebuie retestat cu aceleasşi tehnici şi dacă şi a doua
oară rezultatul este pozitiv, se face un test de confirmare printr-o tehnică diferită ( de obicei
WESTERN-BLOT ).
Acest test este lipsit de valoare pentru copiii născuţi din mame seropozitive, deoarece
o reacţie seropozitivă poate semnifica, în egală măsură, atât infecţia copilului cât şi portajul
de anticorpi anti-HIV de provenienţă maternă la un copil neinfectat ( persistenţa acestor
anticorpi de provenienţă maternă în circulaţia copilului poate dura între 6 şi 12 luni).
Testul ELISA pozitiv identifică un copil expus care necesită o îngrijire atentă. În primii
doi ani de viaţă este necesară o evoluare clinică şi testări repetate. Dacă dupa acest interval
de timp testele sunt pozitive, sunt consieraţi infectaţi, iar cei la care sunt negative şi rămân
în general aşa, sunt consideraţi neinfectaţi.
Testul WESTERN-BLOT
61
Acest test evidenţiază profilul anticorpilor anti-HIV. Testul WESTERN-BLOT dă mai
puţine reacţii fals pozitive comparativ cu testul ELISA. El are mai multe avantaje pentru un
sugar evidenţiind copiii infectaţi faţă de copiii neinfectaţi purtători de anticorpi materni.
Persoanele testate pozitiv de ELISA şi nedeterminate WESTERN-BLOT, trebuie

urmărite clinic şi evaluate după alte metode: anamneză privind factori de risc, examenul fizic,
funcţia imunologică, alte testări HIV.
Teste de radioimunoflorescenţă (IFA) şi testul RIPA radioimunoprecipitare.
În această categorie este inclus testul de neutralizare dar care sunt folosite mai rar.
2. Detectarea antigenelor virale
În mod susţinut se caută antigenul p24.
Alte tehnici utilizate sunt:
 hibridizarea în situ.
 detectarea AND-ului proviral ( Polymerase Chain Reaction ). PCR reprezintă una
dintre cele mai promiţătoare tehnici de diagnostic pentru infecţia HIV. Această
metodă este practicată decât în laboratoare foarte specializate.
 Izolarea virusului în culturi de celule. Această tehnică este puţin folosită în practica
curentă, fiind costisitoare.
62
CAPITOLUL V
Studii de cazuri
Cazul I
Sursa de informare:
- Interviu cu pacientul: D. F.
- Membrii echipei de îngrijire: - Doctor
- Asistent
- Dosarul medical actual al pacientului: Foaie de observație
- Date fixe: Nume: D
Prenume: F
Sex: Masculin
Vârsta: 16 ani
Naționalitate: Român
Religie: Ortodoxă
+.
Grup sanguin: 0I Rh
- Date variabile: Domiciliu: Comuna Maldaeni
Ocupația: Elev
Echipa de susținere: Familia
T.A.: 110/70 mmHg
Temperatura: 38,7° C
Puls: 75 puls/min
Respirație: 15 rest/min
- Data internării: 16.02.2018
- Data externării: 20.02.2018
- Număr zile de spitalizare: 5 zile
- Diagnostic la internare: Infecție HIV
Limfom malign Non-Hodini
TBC Pulmonar
63
- Motivele internării: Pacientul se internează acuzând durere la nivelul lojei
submandibulare stângi, scădere ponderală și febră. Simptomatologia se agravează motiv
pentru care se internează.
- Antecedente personale: Poli spitalizat, suferind de TBC pulmonar, Limfom malign
Non-Hodinișiinfecții repetate ale căilor respiratorii în antecedente
- Antecedente heredocolaterale: Neagă
Istoricul bolii:
Pacientul în vărstă de 16 ani se prezintă cu o infecţie HIV pozitiv depistat în 2010,
infect probabil pe cale parenterală, a fost internat la data de 15 mai acuzând febră, dureri la
nivelul lojei submandibulare stângi şi scădere ponderală.
A fost consultat de medicul stomatolog suspiciunânduse iniţial un abces dentar
După aproximativ 4 zile apare o tumefacţie la nivelul zonei menţionate ce nu cedează
sub tratament antibiotic: amoxicilină.
Simptomatologia se agravează, motiv pentru care se internează.
Examen obiectiv:
Stare generală: alterată.
Stare de nutriţie: deficit ponderal astenic.
Greutate: 35Kg.
Tegumente: uscat, palid
Fanere: palide
Muscoase: normale
Ganglionici limfatici: Poliodenopatie
Muşchi: Hipotrofici
Sistemul ostioarticular: integru morfofuncţional
Aparat respirator: Dispnee, Polipnee, Tuse, Expectoraţie
Aparatul cardiovascular: Soc apexian, Sp. V intercostal Stâng, zgomote cardiace ritmice, AV:
110 bătăi/min, vase periferice pulsatile.
Aparat digestiv: tranzit intestinal aculezat, dureri abdominale, faringo amigdalită hiperemică.
Aparatul urogenital: rinichi nepalpabili, loje renale libere, micţiuni fiziologice
Sistem nervos şi endocrin:Instabilitate la mers, reflexe osteotendinuase prezente
Sensibilitate subiectivă prezentă
64
Nervi cranieni integri
Sindrom meningial: absent
Tulburări trofice sfincteriene vegetative: absente
Psihic: normal
Organe endocrine: normale
Organe de simţ: normale
Anamneza asistentei medicale

Evaluarea celor 14 nevoi fundamentale
1. Nevoia de a respira şi de a avea o bună circulatie: nesatisfacută
- Pacientul prezintă dificultate în respiraţie, tuse şi expectoraţie.
- Frecvenţa respiratorie: 20 resp/min
- Zgomote cardiace: ritmice, P: 75 b/min, T.A: 100/60 mmHg
2. Nevoia de a mânca şi de a bea: nesatisfacută
- Scaderea poftei de mâncare, alimentaţie insuficientă din punct de vedere calitativ şi
cantitativ.
- Prezintă dureri abdominale şi este deshidratat.
3. Nevoia de a elimina: nesatisfacută
- Pacientul prezintă micţiuni fiziologice 5-6 pe zi
- Diureză 1500ml
- Urina este inchisă la culare şi miros fetid, pH acid
- Tranzit intestinal diareic 4-5 pe zi
- Transpiraţii abundente
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură: nesatisfacută
- Pacientul este imobil datorită asteniei fizice şi atrofiei musculare
- Sistemul muscular integru: hipotrofic
- Prezintă dureri articulare
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni: nesatisfacută
- Incapacitatea de a se odihni din cauza durerilor, disconfortului şi mediului spitalicesc
- Pacientul prezintă insomnii, treziri frecvente, prezintă stări de oboseală, de anxietate
6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca: nesatisfacută
65
- Pacientul este ajutat să se îmbrace
- Nu prezintă interes faţă de ţinuta vestimentară
7. Nevoia de a ţine temperatura corpului în limite normale: nesatisfacută
- Pacientul prezintă febră ridicată: 39 ° C
- Prezintă cefalee frisoane, transpiraţii abundente
8. Nevoia de a fi curat şi de a proteja tegumentele şi mucoasele: satisfacută
- Pacientul este ajutat să-şi întreţină igiena corporală
- Mucoasa bucală este umedă şi roz
- Unghii curate, tăiate scurt
9. Nevoia de a evita pericolele: nesatisfacută
- Pacientul este preocupat de starea de sănătate, prezintă o stare de nelinişte datorită bolii
- Pacientul este vulnerabil faţă de pericole, anxios datorită neadaptării la mediul de spital
- Perturbarea imaginii de sine datorită dificultăţii de adaptare la afecţiuni
- Prezintă stări de nelinişte
10. Nevoia de a comunica cu semenii: satisfacută
- Bolnavul poate comunica verbal cu cadrele medicale şi cu aparţinătorii fără probleme,
limbajul este clar, precis.
- Pacientul este echilibrat psihic, are încredere în echipa de îngrijire.
11. Nevoia de a practica religia: satisfacută
- Bolnavul este de religie ortodox, are încredere în Dumnezeu.
- Bolnavul de conştient de ceea ce se întampla.
12. Nevoia de a se recrea: nesatisfacută
- Pacientul nu se poate recreea datorită bolii, prezintă stare de slăbiciune şi oboseală
- Pacientul nu citeşte, nu se uită la televizor
13. Nevoia de a se realiza: satisfacută
- Datorită lipsei de informaţie medicală pacientul este foarte conştient de situaţia în care se
află.
- Poate depăşi anumite momente critice
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea: satisfacută
- Pacientul este conştient de necesitatea formării noi atitudini şi deprinderi corecte necesare
obţinerii unei stări de bine
66
- Prezintă interes faţă de tratament şi manifesta dorinţa de a se însănătoşi
Pacientul are afectate urmatoarele nevoi:
- Nevoia de a respira şi de a avea o bună respiraţie
- Nevoia de a bea şi a manca
- Nevoia de a elimina
- Nevoia de a dormi şi a se odihni
- Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură
- Nevoia de a se îmbraca şi dezbrăca
- Nevoia de a ţine temperatura corpului în limitele normale
- Nevoia de a evita pericolele
- Nevoia de a se recrea
Plan pentru nursing:
Nume şi prenume: D.F.
Diagnostic: infecţie HIV
- TBC pulmonar
Diagnostic de nursing:
Dificultate de eliberare a căilor respiratorii din cauza durerii abdominale R=20 resp/min.
Dificultate datorită dezechilibrului hidroelectrolitic şi nutriţional.
Dificultate datorită incontinenţei urinare şi scaunelor diareice.
Dificultate datorită febrei moderate 38°C.
Obiective:
Pacientul să expectoreze secreţiile la fiecare 2 ore.
Să-şi eliberee căile respiratorii cu minimum de dificultate în termen de 2 zile.
Să fie bine echilibrat hidroelectrolitic şi nutriţional.
Să aibă greutate corporală în funcţie de înălţime, vârstă, sex.
Să prezinte şi mucoase integre şi curate.
Să fie echilibrat psihic. Pacientul prezintă durerile diminuate
Să aibă tonusul muscular şi forţă musculară păstrată.
Să beneficieze de un somn corespunzator calitativ şi cantitativ în termen de 4 zile.
Să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca.
Să aibă o stare de bine, fizic şi psihic.Să aibă temperatura corpului în limite fiziologice.
67
Intervenţii:
Am administrat lichide pacientului, şi-l îndeamnă să tuşească la fiecare 2 ore arătându-i cum
să-şi protejeze abdomenul.
Asigur condiţiile de igienă şi aerisire din încăpere.
Administrez tratamentul medicamentos.
Explorez gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente.
Urmăresc bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim.
Protejez lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului.
Aplic tratamentul medicamentos: vitamine, săruri minerale, antiemetice.
Fac zilnic bilanţul hidric măsurând cu conştiinţiozitate ingestia şi excreţia.
Corectez dezechilibrul hidric prin hidratarea sau prin reducerea aportului de lichide şi
electroliţi în funcţie de onograma serică şi urină.
Asigur o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine la chemare.
Planific un program de exerciţii în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea pacientului.
Masez regiunile predispuse la escare, pudrez cu talc.
Suplinesc pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl servesc la pat cu cele necesare.
Planific îngrijirile şi intervenţiile delegate astfel încât să nu trezesc pacientul între orele 22-
06.
Temperatura camerei sa fie între 18°C şi 24°C.
Identific prin discuţiile cu pacientul cauza hipersomniei.
Identific care sunt activităţile agreate de pacient.
Administrez tratamentul medicamentos. Solicit persoanei să se îmbrace vorbindu-i clar,
distinct, cu respect, cu răbdare respectând ritmul acesteia.
Evaluez gradul de confuzie şi observ schimbările de comportament, orientându-l regulat în
timp şi spaţiu.
Anotez zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca.
Menţin igiena tegumentelor şi schimb des lenjeria de corp şi de pat.
Aplic comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheaţă, fricţiuni.
Pregătesc psihic pacientul înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.
Administrez tratamentul prescris: antibiotice, analgezice.
68
Evaluare:
Pacientul reuşeşte să elibereze căile respiratorii cu mai puţină dificultate.

Pacientul ingeră cantităţi mici de alimente.
Pacientul prezintă în continuare incontinenţă urinară.
Pacientul este imobilizat la pat datorită durerilor.
Pacientul nu a putut să doarmă datorită agitaţiei şi trezirilor frecvente.
Pacientul se îmbracă şi dezbracă cu dificultate.
Pacientul prezintă febră moderată.
69
Cazul II
Sursă de informare:- foaia de observaţie
- interviu cu pacientul B.M.
- familie
- medicul
Membrii echipei de îngrijire: - Doctor
- Asistent
Dosarul medical actual al pacientului: - Foaia de observaţie
Date fixe: - Nume: B.
- Prenume: M.
- Sex: Masculin
- Vârsta: 10 ani
- Naţionalitate: Română
- Religie: Ortodoxă
+.
- Grup sanguin: AII Rh
Date variabile: Domiciliul: com Beuca
Ocupaţia: Elev
Echipa de susţinere: Familia
TA: 100/60 mmHg
Temperatura: 37,8° C
Puls: 70 puls/min
Respiraţia: 14 resp/min
Data internării: 11.03.2018
Data externării: 15.03.2018
Numar zile de spitalizare: 5 zile
Diagnostic la internare: Infecţie HIV, Pneumonie bazală stânga , hepatită cronică bilaterală
Motivele internării: Pacientul se internează pentru tuse cu expectoraţie mucopurulentă,
atalgie, inapetenţă şi febră.
Tablou clinic se agravează motiv pentru care se internează.
Antecedente personale: Polispitalizat, suferind de hepatită cronică, numeroase infecţii ale
căilor respiratorii, suspect TBC
70
Antecedente heredocolatorale: Neagă
Istoricul bolii
Pacientul a fost descoperit ca fiind purtător al virusului HIV în anul 2013, sursa de
infecţie fiind neelucidată, niciunul dintre parinţi nu este purtător al virusului HIV sau purtător
de SIDA.
In acest moment se internează prezentând tuse cu expectoraţie, atalgie, inapetenţă.
Boala debuteaza în urmă cu 10 zile cu tuse cu expectoraţie mucopurulentă, febră,
atalgie, inapetenţă.
Tabloul clinic se agravează motiv pentru care se internează.
Examen obiectiv:
Stare generală:
- Stare de nutriţie: Deficit ponderal astenic
- Greutate: 20Kg
- Tegumente: palide, deshidratate, pliu cutanat persistent
- Fanere: palide
- Mucoase: persistente
- Ganglioni limfatici: micropoliatenopatii
- Muşchi: atrofiaţi
Sistemul osteoarticular: integru morfofuncţional
Aparatul respirator: Tuse, expectoraţie mucopurulentă
Aparatul cardiovascular: Şoc apexian, Spaţiul V intercostal stâng, Zgomote cardiace ritmice,
A.V. 120b/min, vene şi artere permeabile.
Aparat digestiv: vărsaturi biloase, dureri abdominale, faringe şi amigdale hiperemiate
Aparat urogenital: Polakiurie, loje renale libere, organe genitale normale
Sistem nervos şi endocrin: Mers ebrios, instabilitate, reflexe osteotendinuase prezente
Sensibilitate obiectivă şi subiectivă: prezentă
Nervi cranieni: integri
Sindrom meningial: absent
Tulburări trofice: absente
Psihic: normal
Organe endocrine: normale Organe de simţ: normale
71
Evaluarea celor 14 nevoi medicale:
1. Nevoia de a respira şi de a avea o bună respiraţie: nesatisfacută
- Pacientul prezintă o respiraţie anevoioasă datorită tusei şi obstrucţiei cailor
respiratorii prezentând secreţii abundente nazale
- Frecvenţa respiratorie de 15 resp/min
- zgomote cardiace ritmice P: 70 b/min, T.A: 110/60 mmHg
2. Nevoia de a manca şi de a bea: nesatisfacută
- Bolnavul prezintă inapetenăa, dificultate în masticaţie, digestie deficitară
- Prezintă greaţă, vărsaturi biloase, dureri abdominale
- Pacientul prezintă polakiurie, deshidratare
- Diureză 1300 ml
- Tranzit intestinal cu coloraţie roşiatică 3-4 pe zi
4. Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură: nesatisfacută
- Pacientul prezintă imobilitate datorită atrofiei musculare şi refuz de a face activităţi,
sistemul muscular
5. Nevoia de a dormi şi de a se odihni: nesatisfacută
- Bolnavul prezintă o senzaţie de disconfort, oboseală datorită durerii, are coşmaruri,
sentimentul de tristeţe
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca: nesatisfacută
- Pacientul este ajutat de mama sa în alegerea îmbracăminţii şi în efectuarea activităţii
de îmbrăcare şi dezbrăcare
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale: nesatisfacută
- Pacientul este subfebril: 38° C
- Prezintă frisoane, transpiraţii abundente
8. Nevoia de a fi curat şi de a-şi proteja tegumentele: satisfacută
- Pacientul prezintă interes faţă de masurile de igienă
- Mucoasa bucală: zmeurie
72
- Bolnavul prezintă vulnerabilitate faţă de pericole având predispoziţie la infecţie, la
îmbolnăviri frecvente, fatigabilitate
- Prezintă perturbarea imaginii de sine datorită dificultăţii şi de adaptare la mediul
spitalicesc
- Pacientul se exprimă cu usurinţă, are o atitudine receptivă şi încredere în alţii
- Prezintă o uşoară tendinţă spre singuratate
- Pacientul aparţine religiei ortodoxe
- Pacientul prezintă dezinteres faţă de activităţile recreative datorită durerii, lezării
integrităţii fizice
- Pacientul datorită vârstei mici nu este preocupat în această privinţă,
neconştientizând importanţa ei
14. Nevoia de a învaţa: satisfacută
- Pacientul prezintă interes faţă de masurile de tratament şi igienă fiind familiarizat cu
aceasta
Pacientul are afectate urmatoarele nevoi:
Nevoia de a respira şi de a avea o bună respiraţie
Nevoia de a mânca şi de a bea
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură
Nevoia de a dormi şi de a se odihni
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Nevoia de a mentine temperatura corpului in limite normale
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a se recrea
73
Plan de nursing
Nume şi prenume: B.M.
Diagnostic: Infecţie HIV
Dificultatea expectorării secreţiilor din căile respiratorii.
Dificultate datorită dezechilibrului hidroelectrolitic şi nutriţional dificultăţi în masticaţie şi de
glutiţie, apetit scăzut.
Dificultate datorită polakiuriei şi deshidratare.
Dificultate datorită imobilizării, atrofiei musculare, refuzul de a face activităţi, dureri articulare.
Dificultate datorită cantităţii inadecvate de odihnă, stare psihică de tensiune manifestată prin
nelinişte pe care îl împiedică să se odihnească.
Dificultate în a se îmbrăcă şi dezbrăca.
Dificultate datorită stării febrile 39,3°C.
Dificultate datorită vulnerabilităţii faţă de pericole, predispoziţie la infecţii, la îmbolnăviri
frecvente, fragilitate.
Dificultate datorită îndeplinirii activităţilor recreative şi inactivităţilor, tristeţe.
Obiective:
Să expectoreze la fiecare 2 ore şi să tuşeasca ţinându-şi abdomenul.
Să respire liber pe nas.
Să aibă stare de bine fără greţuri şi vărsături
Să fie echilibrat hidroelectrolitic
Să fie echilibtrat nutriţional.
Să fie hidroelectrolitic şi acido-bazic.
Să nu prezinte complicaţii cutanate, respiratorii, urinare.
Să aibă tonus muscular şi forţă musculară păstrată.
Depăşirea refuzului de a face activităţi.
Diminuarea durerilor.
Să poată să se odihnească bine, să-i dispară neliniştea, să doarmă 10ore/24ore
Să fie activ şi cooperant.
Să se poată îmbrăca şi dezbrăca singur.
Să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca.
74
Să-şi menţină temperatura în limite fiziologice.
Să fie echilibrat hidroelectrolitic.
Să-şi menţină temperatura corpului în limite normale.
Să beneficieze de mediu de siguranţă fără accidente şi infecţii.
Să fie echilibrat psihic. Să prezinte o stare de bună dispoziţie.
Să-şi amelioreze condiţiile fizice.
Să-şi recapete încrederea în forţele proprii şi in cele din jur.
Intervenţii:
Trebuie să determin determin pacientul să tuşească la fiecare două ore arătându-i cum să-
şi protejeze abdomenul
Asigur un raport suficient de lichide pe 24 de ore
Umezesc aerul din încăpere.
Urmaresc bolnavul sa consume numai alimentele cuprinse in regim.

Protejez lenjeria cu musama si aleza.
Administrez tratamentul medicamentos, vitamine. Fac zilnic bilanţul hidric, corectez
dezechilibru hidric prin administrare de lichide
Recoltez urină pentru examene chimice şi bacteriologice
Administrez antiseptice urinare, sulfamide antibiotice la indicaţia medicului.
Fac zilnic bilanţul hidric, corectez dezechilibru hidric prin administrare de lichide
Fac zilnic bilanţul hidric, corectez dezechilibru hidric prin administrare de lichide
Administrez antiseptice urinare, sulfamide antibiotice la indicaţia mediculuiAdministrez antiseptice
urinare, sulfamide antibiotice la indicaţia medicului.
Fac zilnic bilanţul hidric, corectez dezechilibru hidric prin administrare de lichide.
Recoltez urină pentru examene chimice şi bacteriologice.
Fac zilnic bilanţul hidric, corectez dezechilibru hidric prin administrare de lichide.
Recoltez urină pentru examene chimice şi bacteriologice.
75
Aerisirea camerei şi asigurarea unui confort fizic şi psihic
Elaborez împreună cu pacientul un program de activitate, care să corespundă stării
pacientului şi posibilităţilor organismului.
Observ somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de veghe şi somn şi administrez medicaţia
indicată de medic şi notarea efectului acestuia.
Antrenez pacientul în realizarea activităţii de îmbrăcare şi dezbrăcare.

Explic gesturile pe care trebuie să le facă pentru a se îmbrăca în limbaj inteligibil.
Aşez obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot timpul iar hainele în ordinea folosirii lor şi solicit
pacientului la dezbrăcare să le pună în ordine inversă.
Aerisesc încăperea şi aplic comprese reci, fricţiuni.

Servesc cantităţi mari de lichide.
Calculez bilanţul ingesta-excreta pe 24 de ore.
Administrez medicaţia recomandată de medic şi îi urmăresc efectul acesteia.
Asigur condiţii de mediu adecvat.

Iau măsuri sporite de evitare a infecţiilor.
Urmăresc şi apreciez corect potenţialul infecţios al pacientului, receptivitatea şi aplic măsuri
de izolare a surselor de infecţie.
Favorizez adaptarea persoanei la noul mediu.
Organizez activităţi recreative specifice vârstei.

Antrenez pacientul în activităţi şi îl ajut în satisfacerea lor.
Asigur mediu corespunzător, determin pacientul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele.
Câştig încrederea bolnavului.
Evaluare:
Pacientul reuşeşte să-şi elibereze căile respiratorii cu mai puţină dificultate.
Pacientul ingeră cantităţi mici de lichide dar încă nu prezintă o creştere a apetitului.
Pacientul prezintă în continuare polakiurie.
76
Pacientul prezintă dorinţa de a se mişca, dar datorită durerii nu reuşeşte să realizeze toate
exerciţiile fizice.
Pacientul menţine starea de nelinişte şi cantitatea inadecvată de somn.
Pacientul nu se poate îmbrăca şi dezbrăca singur.
Pacientul este febril.
Pacientul colaborează în vederea atingerii acestor obiective şi participă la realizarea

intervenţiilor.
Pacientul prezintă aceeaşi dificultate în îndeplinirea activităţilor recreative.
77
Cazul III
Sursa de informare
Interviu cu pacientul:A.M
Membrii echipei de îngrijire: - doctor
- asistent
Dosarul medical actual al pacientului: foaia de observaţie
Date stabile: Nume: A
Prenume: M
Sex: feminin
Vârsta: 15ani
Naţionalitatea: română
Religia: Ortodoxă
+.
Grup sanguin: ABIV, Rh
Date variabile: Domiciliul: sat Bacalesti
Ocupaţia: elevă
Echipa de susţinere: familia
TA: 130/80 mmHg
Temperatura: 39°C
Puls: 72 puls/min
Respiraţia: 16resp/min
Data internării: 26.01.2018
Data externării: 30.01.2018
Nr zile de spitalizare: 5 zile
Diagnostic la internare: - infecţie HIV
- Hepatită cronică tip B
- TBC pulmonar
Motivele internării:
Pacienta se internează pentru stare generală gravă, febră, tuse şi paluare a tegumentelor
Antecedente heretocolaterale: fără importanţă
Antecedente personale: neagă
Condiţii de viaţă şi muncă: corespunzătoare
78
Istoricul bolii: Pacienta în vârstă de 17 ani se prezintă cu stare generală gravă, febră, paloare
a tegumentulor, câteva echimoze pe membrele superioare şi inferioare.
Pacienta cunoscută cu infecţie HIV din 2011, multiplu experimentată terapeutic cu TBC
pulmonare, motiv pentru care se spitalizează.
Examen obiectiv:
Stare generală: alterată
Stare de nutriţie: corespunzătoare
Stare de conştienţă: prezentă
Greutate: 40Kg
Tegumente: deshidratate, palide
Ganglioni limfatici: nepalpabili
Muşchi: normotoni
Sistemul osteo-articular: integru morfofuncţional
Aparat respirator: expectoraţie mucopurulentă, tuse
Aparat cardiovascular: regiunea precordială de aspect normal, zgomote cardiace ritmice, AV
100b/min, artere şi vene: permeabile
Aparat digestiv: tranzit intestinal aculezat, abdomen sensibil la palpare, cavitate bucală,
faringe, amigdale: hiperemiate
Ficat: limita superioară a spaţiului V intercostal drept
Aparatul urogenital:
Loji renale: libere
Simptome: polakiurie
Organe genitale: normale
Sistem nervos şi endocrin:
Mers ebrios, instabilitate
Nervi cranieni: integri
Simptom meningial: absent
Psihic: normal
Organe endocrine: normale
Organe de simţ: normale
79
Evaluarea celor 14 nevoi fundamentale
1. Nevoia de a respira şi de a avea o bună circulatie: nesatisfacută
- Pacientul prezintă dificultate în respiraţie, tuse şi expectoraţie.
- Frecvenţa respiratorie: 16 resp/min
- Zgomote cardiace: ritmice, P: 72 b/min, T.A: 130/80 mmHg
2. Nevoia de a mânca şi de a bea: nesatisfacută
- Scaderea poftei de mâncare, alimentaţie insuficientă din punct de vedere calitativ şi
cantitativ.
- Prezintă dureri abdominale şi este deshidratat.
- Pacienta prezintă micţiuni fiziologice 4-5 pe zi
- Diureză 1400ml
- Urina este inchisă la culare şi miros fetid, pH acid
- Transpiraţii abundente
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură: nesatisfacută
- Pacienta este imobilă datorită asteniei fizice şi atrofiei musculare
- Sistemul muscular integru: hipotrofic
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni: nesatisfacută
- Incapacitatea de a se odihni din cauza durerilor, disconfortului şi mediului spitalicesc
- Pacienta prezintă insomnii, treziri frecvente, prezintă stări de oboseală, de anxietate
6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca: nesatisfacută
- Pacienta este ajutat să se îmbrace
- Nu prezintă interes faţă de ţinuta vestimentară
7. Nevoia de a ţine temperatura corpului în limite normale: nesatisfacută
- Pacienta prezintă febră ridicată: 39 ° C
- Prezintă cefalee frisoane, transpiraţii abundente
8. Nevoia de a fi curat şi de a proteja tegumentele şi mucoasele: satisfacută
- Pacienta este ajutat să-şi întreţină igiena corporală
- Mucoasa bucală este umedă şi roz
80
- Unghii curate, tăiate scurt
- Pacienta este preocupată de starea de sănătate, prezintă o stare de nelinişte datorită bolii
- Pacienta este vulnerabil faţă de pericole, anxiosă datorită neadaptării la mediul de spital
- Perturbarea imaginii de sine datorită dificultăţii de adaptare la afecţiuni
- Prezintă stări de nelinişte
- Bolnava poate comunica verbal cu cadrele medicale şi cu aparţinătorii fără probleme,
limbajul este clar, precis.
- Pacienta este echilibrată psihic, are încredere în echipa de îngrijire.
- Bolnava este de religie ortodoxă, are încredere în Dumnezeu.
- Bolnava este conştientă de ceea ce se întampla.
- Pacienta nu se poate recreea datorită bolii, prezintă stare de slăbiciune şi oboseală
- Pacienta nu citeşte, nu se uită la televizor
- Datorită lipsei de informaţie medicală pacienta este foarte conştientă de situaţia în care se
află.
- Poate depăşi anumite momente critice
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea: satisfacută
- Pacienta este conştientă de necesitatea formării noi atitudini şi deprinderi corecte necesare
obţinerii unei stări de bine
- Prezintă interes faţă de tratament şi manifesta dorinţa de a se însănătoşi
Pacienta are afectate urmatoarele nevoi:
- Nevoia de a respira şi de a avea o bună respiraţie
- Nevoia de a bea şi a manca
- Nevoia de a elimina
- Nevoia de a dormi şi a se odihni
- Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură
- Nevoia de a se îmbraca şi dezbrăca
81
- Nevoia de a ţine temperatura corpului în limitele normale
- Nevoia de a evita pericolele
- Nevoia de a se recrea
Plan de nursing:
Nume şi prenume: A.M.
Diagnostic: Infecţie HIV
Hepatită cronică tip B
Dificultate datorită expectorării secreţiilor din căile respiratorii.
Dificultate datorită inapetenţei, dureri abdominale, greţuri, vărsături, dezechilibru

hidroelectrolitic şi nutriţional.
Dificultate datorită scaunelor diareice cu sânge şi incontinenţă urinară.
Dificultate datorită asteniei fizice, dureri articulare şi abdominale.

Expresie facială caracteristică.
Dificultate în a se odihni datorită anxietăţii manifestată prin somn agitat, treziri frecvente,
oboseală.
Dificultatea de a se îmbrăca şi a se dezbrăca datorită asteniei fizice.
Dificultate datorită febrei ridicate: 39°C, cefalee.
Dificultate datorită neadaptării la mediul de spital manifestată prin neîncredere în vindecare.
Dificultate datorită dezinteresului în a îndeplini activităţi recreative datorită afecţiunii

manifestată prin izolare, tristeţe.
Obiective:
Să expectoreze la fiecare 2 ore .

Să-şi exlibereze căile respiratorii cu minimum de dificultate.
Să fie bine echilibrată nutriţional şi hidroelectrolitic.

Să nu mai prezinte greţuri şi vărsături.
82
Să fie echilibrată psihic.
Să aibă un tranzit intestinal normal.

Să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
Să-şi menţină integritatea tegumentelor şi activităţii articulare.

Diminuarea durerilor.
Mobilizarea pacientei.
Să poată să se odihnească bine.

Să beneficieze de un somn calitativ şi cantitativ în termen de 5 zile.
Să se poată îmbrăca şi dezbrăca singură.

Să-şi menţină temperatura, să fie bine hidratată
Să aibă o stare de bine fizic şi psihic .
Să cunoasca importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca.
Să-şi exprime diminuarea anxietăţii in 3 – 4 zile şi dispoziţia ei în o săptămână.
Să prezinte o stare de bine.

Să prezinte interes faţă de activităţi recreative.
Intervenţii:
Asigur condiţiile de igienă din încăpere.
Trebuie să determin pacientul să tuşească la fiecare 2 ore.
Administrez tratamentul medicamentos prescris de medic.
După încetarea vomei rehidratez bolnava şi îi servesc alimente hipocalorice în cantităţi mici
şi reci.
Fac bilanţul lichidelor îngerate şi eliminate.
Aplic tratamentul medicamentos prescris de medic.
Fac bilanţul hidric zilnic şi-l corectez prin administrare de lichide.

Asigur aport lichidian adecvat, în funcţie de bilanţul hidric.
Învăţ pacienta exerciţii de întărire a musculaturii perineale.
Schimb lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare.
83
Pacienta va fi ajutată să-şi satisfacă nevoile organismului.
Îi spunem pacientei să se mişte zilnic.
Planific un program de exerciţii şi de mers în funcţie de capacitatea pacientei.
Asigur condiţii optime de somn.

Am discutat cu pacienta explicându-i importanţa somnului.
Am creat un ambiant plăcut (aerisire, schimbarea lenjeriei, condiţii de linişte).
Educ pacienta priviind importanţa vestimentaţiei în identificarea personalităţii
Explic legăturile dintre ţinuta vestimentară, imagine şi stima de sine.
Încurajez pacienta .Administrez la indicaţia medicului somnifere.
Servesc pacienta cu lichide, aplic comprese reci.

Calculez raportul ingesta-excreta pe 24 de ore.
Îi schimb des lenjeria de pat şi de corp.
Menţine igiena tegumentelor.
Administrez tratamentul medicamentos.
Am discutat cu pacienta, o incurajez să gândească pozitiv.

Am instalat-o într-un salon cu pacienţi care au o evoluţie favorabilă a bolii.
Asigur condiţii de mediu adecvat, iau măsuri de igienă , condiţii de cazare (alimentaţie,
sterilizare, curăţenie, dezinfecţie).
Analizez dacă acestea sunt în concordanţă cu starea fizică şi psihică a pacientei.

Antrenez pacienta în activităţi recreative specifice vârstei şi câştig încrederea bolnavei.
Evaluare:
Pacienta reuşeşte să-şi elibereze căile respiratorii.
Pacienta se hidratează şi acceptă tratamentul medicamentos.

Ingeră cantităţi mici de alimente.
Pacienta prezintă în continuare un tranzit intestinal accelerat.
Datorită durerii pacienta este imobilizată la pat deşi prezintă dorinţa de a se plimba.
Pacienta a avut un somn agitat cu treziri frecvente.

84
Pacienta nu se poate îmbrăca şi dezbraca singură.
Pacienta este febrilă.
Pacienta este neliniştită şi nu s-a adaptat din prima zi la mediul spitalicesc.
Concluzii
Adolescentii cu SIDA necesită îngrijiri generale, dar în special în funcţie de varietatea cazului
şi caracteristicilor bolii.
Situaţia cu care ne confruntam adesea la spital, este cea in care bolnavii se prezintă direct
în faza complicată.
Lucrând cu omul şi pentru om, cadrele medicale trebuie să dea dovadă de calm, înţelegere
faţă de bolnavi şi devotament faţă de profesia sa.
În secţia de “Boli Infecţioase”, pacientul are un comportament psihic aparte, gândindu-se ca

boala sa îi va afecta stilul de viată.
Asistenta medicală îl convinge că urmând tratamentul totul o sa fie bine şi îşi poate relua
activităţile anterioare. Fiind singur şi neliniştit cu mediul spitalicesc, asistenta comunică cu
bolnavul îşi creează o legătură şi încredere.
Pregătirea profesională şi pasiunea pentru meseria aleasă, pregătirea teoretică , practică şi

îmbunătăţirea continuă a cunoştiinţelor acumulate în prezent. Dar pentru a-şi îndeplini
menirea, nu trebuie să se mulţumească să cu noască şi să aplice chiar perfect diferitele
tehnici de îngrijire a bolnavului, ci trebuie să cunoască noţiuni teoretice care să-i permită
depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia şi dacă este nevoie, chiar intervenţia
în situaţiile în care viaţa bolnavului depinde de cunoştiinţele sale.
Competenţa profesională se demonstrează prin cunoştiinţe teoretice aprofundate şi

capacitatea de a le aplica într-o activitate creatoare, de îngrijire individualizată, personalizată,
completă şi umană.
85
Bibliografie
1. CĂRUNTU AL. F. - “Strategii diagnostice în manifestările neurologice din cursul infecţiei

cu HIV şi SIDA” ( II ), Rev. Info Medica, 1994
2. CUPŞA A. - “Prevenirea infecţiei profesionale cu virusul imunodeficienţei umane”, seria
HIV-SIDA, nr.1, ACSA, Craiova 1993
3. CUPŞA A., BULUCEA D. - “Infecţia cu HIV la copii şi tineri”, Editura Universităţii, Craiova,
1995
4. MĂNESCU S. PASCU GEORGETA - “SIDA”, Colecţia “Ştiinţa pentru toţi”, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedica, 1990
5. MĂTUŞA RODICA - “SIDA, manifestări clinice”, Ed. The Flair Group, UK, London-
Bucharest-Constanţa, 1994
6. POPA M.I., POPESCU PIA, TUDORACHE MARIANA, ISPAS DOINIŢA - “Prevenirea
transmiterii infecţiei HIV Într-o colectivitate de copii”, Info Medica, Bucureşti, 1994
7. TITIRCĂ LUCREŢIA - “BREVIAR de explorări funcţionale şi de îngrijiri speciale acordate
bolnavului”, Editura “Viaţa Medicală Românească”, Bucureşti, 2006
8. TITIRCĂ LUCREŢIA - “Tehnica îngrijirii bolnavului”, Editura “Viaţa Medicală Românească”,
Bucureşti, 1998
9. TITIRCĂ LUCREŢIA - “Ghid de nursing, cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare
nevoilor fundamentale”, Editura “Viaţa Medicală Românească”, Bucureşti, 2003
10. SCRIPCARU G. - “Aspecte medico-legale în infecţia cu HIV/SIDA”, revista “Viaţa
medicală”, 1992
11. I.C. VOICULESCU, I.C. PETRICU –„Anatomia si fiziologia omului”, Editura Medicala
12. AUREL ARDELEANU, IONEL ROSU, CALIN ISTRATE- „Biologie- manual pentru clasa
a XI-a, Editura Leda-Grupul Editorial Corint nr. 3883/31.05.2002.
13.CORNELIU BORUNDEL- „Manual de medicina interna pentru cadre medii” Editia aIII-a,
All Medical, Bucuresti- Bic All 2000
86

Hiv

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hiv

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

SCOALA POSTLICEALA FEG EDUCATION ROSIORII DE VEDE

LUCRARE DE SPECIALITATE PENTRU

Domeniul: Sanatate si asistenta pedagogica

Calificarea: Asistent medical generalist

Popescu Rodica Burtan Andrei

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU HIV

Am interacţionat cu pacienţii ce sufereau de această gravă afecţiune.

Suferinţele fizice şi trăirile lor sufleteşti m-au impresionat profund.

Am ales această temă în speranţa de a înţelege mai bine această afecţiune,

Comunicarea oricărei fiinţe poate fi ameninţată la un moment dat de aspectul inestetic,

Îngrijirile de bază (nursing-ul) îşi au rădăcinile în nevoile fundamentale ale omului.

Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor de bază în toate serviciile de sănătate.

Nursingul presupune să fii devotat, să ai curaj şi tărie.

Asistenta medicală detine o poziţie foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de

SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) este cauzat de virusul imunodeficienței umane

• proteine structurale/enzime virale. Produșii genelor gag, pol, env: revers-

• proteine reglatoare Tat și Rev (HIV) și Tax/Rex (HTLV) modulează transcripția și

Formele imatur și matur ale HIV

Scopul depistării virusului HIV este descoperirea persoanelor seropozitive.Testarea

Istoricul virusului HIV in Romania

Un angajat CFR care se ocupa cu întreținerea vagoanelor de dormit pe rutele internaționale

Principalele caracteristici ale HIV/SIDA în România sunt:

- preponderența infectiei în rândul copiilor, majoritatea cazurilor fiind

Se cunosc doua tipuri ale virusului imunodeficientei umane (HIV):

- sangele infectat: HIV poate fi transmis atunci cand o persoana:

Mod de transmitere a HIV la copii

Contagiozitatea si perioada de incubatie

Clasificarea CDC a infecţiei cu HIV la adult —categorii clinice

Infecţie cu HIV asimptomatică

Infecţie acută (primară) cu HIV

Exemple (lista nu este limitativă):

Boală inflamatorie pelvină

Candidoza vulvo-vaginală (persistentă, recidivantă sau rezistentă la tratament)

Displazie cervicală , carcinom cervical in situ

Purpura trombocitopenică idiopatică

Simptome constituţionale: febră (38,5°C) sau diaree cu durată > 1 lună

Categoria C include bolnavii cu boli indicatoare de SIDA din definiţia de supraveghere a

Candidoza esofagiană, traheală, bronşică, pulmonară (16%)

Cancerul cervical invaziv (0,6%)

Criptococoza extrapulmonară (5%)

Criptosporidioza, diaree>1 lună (1,3%)

■ Citomegaloviroza extra-hepatică, splenică sau ganglionară (7%)

Encefalopatia asociată cu HIV (5%)

Herpes simplex: cronic (> 1 lună); esofagita, bronşita, pneumonia (5%)

Histoplasmoza, extrapulmonară (0,9%)

Isosporidioza intestinală >1 lună (0,1%)

Pneumonia bacteriană recidivantă, >2/an (5%)

Pneumonia cu P. jiroveci (38%)

Sarcomul Kaposi (7%)

Septicemia recidivantă cu Salmonaila (0,3%)

Simptomele sindromului retroviral acut pot fi:

Consilierea ofera urmatoarele posibilitati:

- testul ELISA (testul enzimatic imunologic)

Testul HIV pozitiv

Aceste teste de laborator sunt:

Testele acestea sunt:

Determinarea rezistentei la medicamente

Pentru a determina rezistenta virusului la medicamente, sunt disponibile doua teste

Se poate face testul de rezistenta a virusului la medicament in urmatoarele cazuri:

Rezistenta virusului la medicamente apare atunci cand:

Diagnostic precoce (al infectiei HIV)

1. Infectia primara - extinsa pe circa 10 ani, include diseminarea virusului in organism.

2. SIDA - cu evolutie letala in aproximativ 2 ani, precedata de prodromul SIDA (=manifestarile