CAPITOLUL IV

TRATAMENTUL ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL

4.1 Tratamentul in accidentele vasculare cerebrale

Tratamentul general al AVC se refera la strategiile terapeutice pentru stabilizarea

pacientului in stare critica..1

Pacientii cu hemoragie cerebrală trebuie trataţi în unităţi de urgenţe neurovasculare

sau în servicii de neurologie cu secţii de terapie intensivă. Tratamentele potenţiale ale
hemoragiei cerebrale includ oprirea şi încetinirea sângerării iniţiale în primele ore de la debut,
scoaterea sângelui din parenchim sau ventriculi prin metode mecanice şi chimice,
îndepărtarea factorilor cauzali, managementul complicaţiilor, incluzând presiunea
intracraniană crescută şi presiunea de perfuzie cerebrală scăzută; de asemenea, include terapia
complicaţiilor căilor respiratorii, oxigenarea, echilibrul circulator, controlul nivelului
glicemiei şi hipertermiei, nutriţia, precum şi profilaxia trombozelor venoase profunde şi
tromboembolismului pulmonar.

Tromboliza sistemică cu rtPA (tromboliză intravenoasă) este eficientă pentru

tratamentul pacienților cu accident vascular cerebral (AVC) ischemic acut în primele 4.5 ore
de la debutul simptomatologiei în absența contraindicațiilor. Principalele limite sunt fereastra
terapeutică îngustă și faptul că acest tratament este contraindicat în cazul unor pacienți ale
căror particularități clinice se asociază cu un risc crescut de complicații hemoragice.

Pe lângă tromboliza intravenoasă, s-au dezvoltat în ultimii ani diferite tehnici pentru a
obține recanalizarea arterială prin intermediul unui abord endovascular. Aceste tehnici includ
tromboliza farmacologică intraarterială și trombaspiratia/trombectomia mecanică prin
intermediul unor dispozitive specifice. Obiectivul fundamental al tratamentului endovascular
este obținerea unei rate mai mari de recanalizare arterială prin intervenție directă la locul
ocluziei, în special în ocluziile de vas mare, reducerea complicațiilor hemoragice și
prelungirea ferestrei terapeutice2
1
[ Capisizu A.- Polipatologie si principii terapeutice in geriatrie, Ed. Medicala 2018, pg. 182]
2
www.ms.ro

1
4.1.1. Profilaxia accidentului vascular

Daca nu putem schimba varsta si antecedentele familiale, exista multi factori de risc ai
accidentului vascular cerebral care pot fi controlati, putem lua masuri pentru a preveni si
reduce efectele acestor riscuri. Factorii care cresc riscul unui accident vascular cerebral
ischemic sunt multipli.

Tratamentul factorilor de risc reprezinta un prim pas in profilaxia accidentelor

vasculare cerebrale.

Tensiunea arteriala mare este un factor important care creste riscul de AVC.
Monitorizarea tensiunii arteriale si tratarea acesteia in cazul in care este crescuta, este o
atitudine pe care o putem lua in primul rand. Mentinerea valorilor tensiunii arteriale in jurul
valorii de 120 sistola si 80 diastola (120/ 80 mmHg) prin urmatoarele masuri:

 Reducerea consumului de sare din dieta, cel mult 1500 mg/ zi ( aproximativ o
jumatate de lingurita)

 Evita mancarurile bogate in colesterol

 Consumul de fructe si legume in fiecare zi, cereale integrale si lactate cu continut

redus de grasime.

 Activitate fizica cel putin 30 de minute pe zi sau chiar mai mult daca se poate

 Renuntarea la fumat

 La nevoie se folosesc medicamente antihipertensive

 Reducerea greutatii corporale

Obezitatea si complicatiile acesteia (tensiunea arteriala ridicata si diabetul) creste riscul

unui accident vascular cerebral. Mentinerea unui indice de masa corporala (IMC) la valoarea
de maxim 25 kg/m2 prin urmatoarele masuri:

 se vor consuma 1500- 2000 de calorii pe zi- in functie de IMC

2
  dieta personalizata pentru scaderea si/sau mentinerea greutatii

 limitarea sau evitarea grasimilor saturate

 activitatea fizica practicand activitati ca: mersul pe jos, alergat, aerobic, tenis, mersul
pe scari- exemplu-exercitii de intensitate moderata cel putin 30 de minute, cinci zile pe
saptamana

 Consumul de alcool cu moderatie- Un pahar de vin pe zi (un pahar de vin =150 ml, o
halba de bere = 350 ml sau un pahar de tarie =50 ml)

Fibrilatia atriala creste riscul de accident vascular ischemic si se manifesta sub forma de
batai neregulate ale inimii care favorizeaza formarea de trombi la nivelul inimii. Aceste
cheaguri pot calatori pana la creier producand un accident vascular ischemic. La indicatia
medicului se va administra un tratament anticoagulant si antiaritmic, iar monitorizarea
neivelului de coagulare a sangelui se face periodic prin analize de sange ( INR, T Quick etc)

Diabetul zaharat este monitorizat permanent prin:

 Monitorizarea valorilor glicemiei si a hemoglobinei glicozilate ( AbA1C)

 Tratamentul medicamentos antidiabetic prescris si ajustat in functie de analize

 Dieta cu un aport redus de hidrati de carbon ( 180-200HC/zi)

Fumatul accelereaza formarea de cheaguri in diferite moduri, ingroasa sangele si

creste cantitatea de placa depusa pe artere. Reducerea fumatului reprezinta o recomandare
permanenta pentru pacientii cu risc de AVC sau care au avut AVC. In acest sens se pot folosi
urmatoarele:

 Consiliere de specialitate

 Adjuvante pentru renuntarea la fumat precum pastile sau plasturi cu nicotina

Preventia repetarii AVC este o profilaxie secundara, deoarece frecventa producerii

unui nou AVC este destul de mare. Recurenta AVC este mai mare cu cat existenta factorilor
de risc cardo-vasculari (diabetul zaharat, ateroscleroza, HTA) este prezenta3.

3
Borundel C.- Medicina interna pentru cadre medii, Ed. All, Bucuresti, 2009, pg 824

3
 4.1.2. Tratament igieno-dietetic

Este indicata o dieta echilibrata: saraca in colesterol, grasimi saturate si sare, scaderea
consumului de grasimi animale, cresterea consumului de legume si fructe care aduc un aport
crescut de potasiu si vitamine B, C, E si riboflavina.
Exercitiile fizice efectuate regulat scad riscul de aparitie a unui accident vascular
cerebral. Cel mai simplu exercitiu fizic este mersul pe jos.
Consumul de alcool in cantitati scazute sau moderate (1/saptamana - 2/zi) scade riscul
de aparitie a unui accident vascular cerebral prin mecanism ischemic (prin blocare unei artere
cerebrale). Consumul excesiv de alcool creste riscul de accident vascular cerebral.
Trebuie evitat tratamentul cu anticonceptionale orale la pacientele care mai au si alti
factori de risc pentru accidentul ischemic tranzitor sau accidentul vascular cerebral; acestia
sunt fumatul, hipercolesterolemia sau o alta afectiune produsa de un cheag sanguin. In cazul
acestor paciente medicul va prescrie o alta metoda contraceptiva, care nu creste riscul de
aparitie a unui accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral.
Deoarece fibrilatia atriala, care creste semnificativ riscul de aparitie a unui accident
vascular cerebral este, adesea, asimptomatica (nu produce nici un fel de manifestari) si astfel
pacientul nu stie de existenta sa, este recomandat ca toate persoanele peste 55 ani sa isi
verifice pulsul o data pe luna. Daca pulsul nu are un ritm regulat trebuie cerut sfatul
medicului.
Rezultatele studiului clinic ONTARGET au demonstrata ca medicamentul cu
denumirea comuna internationala telmisartan, comparativ cu celelalte medicamente,
protejeaza in reducerea riscului de deces cardiovascular, de infarct de miocard, de accidente
vasculare cerebrale si de spitalizare in caz de insuficienta congestiva cardiaca, in situatia uni
numar mare de pacienti cu risc crescut cardiovascular asigurand o tolerabilitate superioara, a
declarat intr-o conferinta de presa, luni, specialistul neurolog Dan Ionescu, manager pentru
Romania al Companiei Boehringer Ingelheim.
Bolile cardiovasculare sunt cauza principala a deceselor in intreaga lume, cauzand
peste 17,5 milioane de decese pe an. In fiecare an , 7,6 milioane de oameni mor din cauza
atacurilor de cord si alte 5,7 milioane din cauza unui accident vascular cerebral. Potrivit
estimarilor, numarul deceselor cauzate de bolile cardiovasculare la nivel global va atinge
aproximativ 25 de milioane in 2020.

4
 In prezent, bolile cardiovasculare sunt, de asemenea, una din principalele cauze ale
handicapurilor si se preconizeaza ca vor fi cauza principala de handicap in intreaga lume,
pana in 2020. Un accident vascular cerebral major este privit de peste jumatate dintre cei
aflati in pericol ca fiind mai rau decat decesul.
In Romania, bolile cardiovasculare ocupa un loc fruntas.
Dr.Dan Ionescu a facut referire si la medicamente care administrate in primele ore de
la producerea unui accident vascular cerebral sau in primele sase ore dupa un infarct
miocardic pot salva vieti. Este vorba de Actylise, care folosit in primele trei ore de la un
accident vascular cerebral poate dizolva cheagul de singe, si de un alt medicament, Metalyse,
care utilizat in infarctul de miocard in primele sase ore, fara sa fie necesar un Computer
Tomograf, ci numai o electrocardiograma, salveaza viata pacientului.

Alimente permise in hipertensiune arteriala

 condimente: piper, plante aromatice
 otet balsamic
 supe sau ciorbe preparate acasa, fara pasta de tomate
 unt de arahide natural
 chips-uri fara sare
 branza nesarata, lapte, iaurt, smantana
 carne si peste, congelat sau proaspat
 legume proaspete
 suc de legume cu continut mic de sodium
 prajituri preparate acasa
apa minerala (cu mai putin de 23 mg sodiu pe litru)

Alimente interzise in HTA

 sare de masa
 mustar, ketchup, sos de soia, chili, maioneza din comert
 masline
 supe la plic, concentrat de supa (cuburi)
 chips-uri, arahide sau biscuiti cu sare
 branzeturi sarate: telemea, branza de burduf, branza feta, mozzarella
 mezeluri

5
 fructe de mare
 peste sarat sau afumat, unele tipuri de peste congelat
 conservele de carne, legume; sucul de rosii
 prajiturile din comert care contin sare sau bicarbonat de sodium
 apa minerala care continr mai mult de 23g sodium pe litru

Factorii care influenteaza tensiunea arteriala

Potasiul
Un aport crescut de potasiu antreneaza o scadere a tensiunii arteriale prin favorizarea excretiei
urinare de sodiu. Potasiul se gaseste in cantitati mari in lapte si carne, dar si in legume, fructe,
nuci, cereale integrale. De fapt, cele mai bune surse sunt fructele si legumele.

Calciul
Mai multe studii au pus in evidenta asocierea dintre aportul crescut de calciu alimentar si
scaderea tensiunii arteriale. Se pare ca un supliment de calciu (de 1,5 g pe zi) are un efect
benefic asupra presiunii sangvine.

Magneziul
Magneziul este un vasodilator natural. In conditiile unei deficiente de magneziu, se observa o
crestere a nivelului de calciu in celulele peretilor vasculari, ceea ce creste contractilitatea si
efectul constrictor al unor substante. In plus, carenta de magneziu este asociata cu pierderea
de potasiu din celule. Cele mai bune surse de magneziu sunt produsele din cereale integrale,
leguminoasele, branza tofu, fructele de mare, laptele, fructele si legumele, nucile.

Acizii grasi omega 3

Acizii grasi omega 3, care se gasesc aproape exclusiv in pestele gras, au un efect
antihipertensiv, in special la persoanele cu TA marita. Totusi, pentru a obtine efectele dorite,
ar trebui sa se consume cca 10 portii de peste gras pe saptamana, sau sa se ia suplimente de
ulei de peste. Un aport scazut in lipide, dar bogat in acizi grasi omega 3 ar antrena de
asemenea o scadere a presiunii arteriale.

Cafeina

6
Persoanele care nu consuma in mod normal cafeina pot suferi o usoara crestere a tensiunii
arteriale atunci cand sunt expuse la aceasta substanta. Astfel, consumul a 2-3 cesti de cafea
poate antrena o crestere temporara a presiunii sangvine (14/10 mmHg) la aceste persoane.
Totusi, toleranta la cafeina se dezvolta cu rapiditate si tensiunea arteriala revine la nivelul
obisnuit.

Activitatea fizica
Activitatea fizica de intensitate moderata, efectuata cu regularitate favorizeaza diminuarea
presiunii sistolice si diastolice. Aerobicul, inotul si ciclismul sunt sporturi recomandate.

4.1.3 Tratamentul medicamentos si tratamentul chirurgical

Afecţiunile vasculare cerebrale indiferent de mecanismul fiziopatologic de producere

sunt caracterizate de aceaşi complicaţii: suferinţa sau distrugerea neuronală. Ca atare,
obiectivele tratamentului AVC, urmăresc:
-tratamentul suferinţei neuronale;
-prevenirea agravării leziunii neurologice;
-realizarea unei ameliorări funcţionale a sechelelor;
-tratarea cauzei afecţiunii vasculare şi prevenirea recidivelor;
Pentru realizarea obiectivelor terapeutice se utilizează două căi:
tratamentul medicamentos - în speranţa unui control fiziopatologic al leziunii neurologice şi
un - tratament- chirurgical pentru leziunea anatomică responsabilă de afecţiunea vasculară
cerebrală.
Accidentele vasculare cerebrale sunt urgenţe medico - chirurgicale ce impun o
conduită terapeutică relativ diferită între cele două mari tipuri de AVC - ischemic şi
hemoragie. Atitudinea imediată în AVC este legată de modul de manifestare: cele care
survin în alte locuri decât la domiciliu necesită internarea de urgenţă în spital, în timp ce cele
ce survin la domiciliu, impun un mare discernământ referitor la alternativa transportării în
spital. Astăzi însă se consideră că şi acestea trebuie urgent internate în serviciul reanimare
bolnavul având şanse mult mai mari de tratament decât dacă ar fi îngrijit la domiciliu.

7
 Transportul bolnavilor pe distanţe mari nu face decât să adâncească starea de comă
spulberând orice speranţă de recuperare vitală. Ca atare, transportul se va face la cel mai
apropiat spital competent unde se pot aplica măsuri de resuscitare şi reanimare adecvate.
Până la venirea medicului, primele măsuri de urgenţă constau în.
-punerea bolnavului în repaus complet în poziţie de siguranţă;
-se va elibera bolnavul de orice compresiune în jurul gâtului (nasture
la cămaşă, cravata);
-se vor scoate protezele dentare mobile;
-se va urmări respiraţia şi se vor lua măsuri de eliberare a căilor respiratorii superioare.
Dacă a pătruns lichid de vărsătură, se va curăţa gura iar pentru a evita căderea limbii în
faringe se va pune capul bolnavului mai sus şi întors într-o parte asigurându-se astfel poziţia
de securitate.
-se va măsura obligatoriu tensiunea arterială consemnându-se în biletul de trimitere.
Medicul va hotăra momentul transportului la spital unde bolnavului i se vor face:
-examinarea de urgenţă - clinic şi paraclinic, dacă starea generală o permite, dacă nu,
se va face numai examen neurologic.
Dintre examenele paraclinice.se pot efectua: puncţie lombară pentru examenul LCR
(daca nu este contraindicata pentru fenomenul de angajare); examenul fundului de ochi;
măsurarea tensiunii arteriale şi în artera centrală retiniana (TACR); recoltarea de sânge
pentru: hemoleucograma completă, VSH,glicemia, TS, TC, TQ, rezerva alcalină, etc.
Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative:
- respiraţia va fi ajutată prin aspirarea secreţiilor faringiene şi prin poziţia de decubit
lateral sau cu capul întors într-o parte care uşurează eliminarea acestor secreţii. în caz de
cianoză se administrează oxigen, iar la nevoie se face respiraţie asistată sau intubaţie
orotraheală (I.O.T.)
- se urmăreşte pulsul şi se măsoară tensiunea arterială
- se urmăreşte diureza iar în caz de petenfî se caracterizează uretra
- menţinem şi corectarea echilibrului hidro — electrolitic şi acido – bazic: se
realizează prin administrarea de perfuzii intravenoase de glucoza hipertonă şi electroliţi
administraţi în funcţie de ionogramă şi rezerva alcalină. Combaterea edemului cerebral este
decisivă pentru evoluţia tabloului clinic ulterior. Se realizează prin administrarea de: ser
glucozat 33 % administrat în mai multe prize de 50-100 ml de 2-4 ori pe zi, în perfuzie, având
avantajul unui aport caloric util dar putând determina hipervolemie şi hipoosmolaritate
plasmatică urmată de hipovolemie şi hiperosmolaritate; sulfat de magneziu 25 % cu efect

8
hipotensor pentru circa o oră. Se administrează i.v. lent 30 - 60 de minute sau pe sonda
gastrică în doză de 2 până la 5 g /Kg corp. Având în vedere marea frecvenţă a hipertensiunii
arteriale în cazuri de hemoragie cerebrală, scăderea cifrei tensionale este un obiectiv de prim
ordin. Utilizarea hipotensoarelor ( Enap, administrat lent, i.v., 1.25mg/ml, intr-o perioada de 5
minute, la interval de 6 ore) trebuie diferenţiată de la caz la caz, manipularea lor rudentă
fiind necesară în scopul evitării unor scăderi prea mari ale TA. Se administrează diuretice cu
efect rapid de tip 1-2 fiole/zi furosemid 20 mg/2 ml, i.v. sau în perfuzie 1-2 fiole/ zi. Dacă
valorile tensiunii arteriale sunt foarte ridicate, se administrează Raunervil 2,5 ml sau
Clonidină 0,15 mg intramuscular.
Sedarea bolnavului - la nevoie pentru cei cu agitaţie psihomotorie recomandându-le de
trei ori pe zi câte 1/3 din amestecul conţinând: o fiolă Mialgin 100mg/2ml + o fiolă
Plegomazin 25 mg/5ml intramuscular.
În cazul în care diagnosticul edopatogenic se poate preciza, se începe tratamentul
etiopatogenic specific.

4.1.3.1 Tratamentul AVC recent

Tratamentul AVC ischemic recent

In AVC ischemic se administrează:

-vasodilatatoare cerebrale:
Sermion -intravenos in perfuzie lenta: 4-8 mg/doza in 100 ml ser fiziologic sau
glucoza 5%
Vincamin - 2ml (15mg) de 1-2 ori pe zi, intramuscular si in perfuzie 1 fiola (15mg) ,se
dilueaza in 250 ml ser fiziologic sau glucoza 5%
derivate de Gingobiloba (Tanakan) -1 comprimat = 1 doza (1 ml) = 40 mg extract pur.
Solutia se dilueaza intr-o jumatate de pahar cu apa. Administrare orala sau prin sonda nazo-
gastrica: 3 doze (3 ml)/zi.
Papaverină -injectie i.m. sau i.v. (diluat si lent, in 2-3 minute), 40-120 mg, repetat
eventual la interval de 3 ore. In perfuzie intravenoasa (diluat in solutie clorurata sau
glucozata izotona, la un pH de maximum 6), 40-200 mg o data.
Vitamina PP - 60-100 mg pe zi, mai multe saptamani, in injectii intramusculare sau
intravenoase, foarte lent.
-antiagregante plachetare:

9
 Aspirina per os sau prin sonda nazo-gastrica, tablete 500mg , 2/zi,
Dipiridamol per os sau prin sonda nazo-gastrica, 3 tablete 75 mg/ 3 ori/zi sau
- anticoagulante de tip Heparina, Trombostop.
Iniţial se administreză Heparina 5000UI heparină intravenos în bolus, perfuzie
venoasă continuă cu 1000-2000 UI/oră heparină sau i.v. se fracţionează în mai multe injecţii
intravenoase la intervale de 2-4 ore urmată de administrarea concomitentă cu Trombostop
per os sau prin soda nazo-gastrica 2 tablete de 2 mg de 2ori/zi şi apoi numai Trombostop per
os de 2mg, 1 tableta/zi. Pentru controlul acestui tratament se efectuează teste de
supraveghere pentru a evita supradozajul, în principal: timpul de coagulare, timpul de
recalcifiere al plasmei, timpul Quick şi indicele de protrombină, iar în centrele specializate,
trombelastrograma. Este contraindicată administrarea acestor medicamente în AVC
hemoragic.
Indicaţiile majore ale tratamentului anticoagulant sunt: emboliile cardiace, atacurile
ischemice în evoluţie şi AIT-urile.
-combaterea acidozei în focarul lezional;
-combaterea edemului cerebral ce se asociază ischemiei prin soluţii
hiperosmolare;,
-combaterea factorului vascular prin creşterea rezistenţei parietale vasculare la anoxie;
-administrarea de oxigen hiperbar destul de puţin utilizat;
-tratamentul factorilor de risc constând în corectarea TA. Glicemiei şi perturbărilor
metabolice diabetice, normalizarea valorilor lipemiei.

Asistenta medicală are o activitate bine stabilita:

 va recolta analizele, le va transporta de urgență la laborator și va comunica medicului

rezultatele, imediat ce acestea sunt disponibile

 va efectua electrocardiograma; va măsura TA, AV, oximetria. În cazul în care aceste

informații au fost furnizate de către echipajul ambulanței, nu este necesar să fie
repetate înainte de efectuarea tomografiei computerizate si a administrării alteplazei,
dacă nu există modificări care să constituie contraindicații pentru efectuarea
trombolizei i.v.

10
  va monta două căi de abord venos, câte una la fiecare braţ, una fiind destinată
exclusiv administrării intravenoase a rtPA, iar cealaltă pentru alte medicamente de uz
i.v , perfuzii sau recoltări de analize

Asistenta medicală va recolta de urgenţă următoarele analize:

a. hemoleucogramă, glicemie, coagulogramă (INR)

b. Alte analize: uree, creatinină, ALT, AST, CK, CK-MB, troponină, fibrinogen, sodiu,
potasiu, coagulograma.

Examinarea cerebrală nativă prin tomografie computerizată este obligatorie.

Tomografia cerebrală

Tromboliza intravenoasă

Asistenta medicala va recolta urmatoarele analize: hemoleucogramă, INR, APTT,

fibrinogen, grup sanguin și Rh.

Monitorizarea şi tratamentul tensiunii arteriale: Tensiunea arterială se va monitoriza de catre

asistenta medicala:

 la fiecare 15 minute în primele 2 ore de la iniţierea perfuziei

 la fiecare 30 minute în următoarele 6 ore

 la fiecare 60 minute până la 24 ore de la administrare rt-PA

Se vor nota în fişa pacientului toate aceste valori, precum şi măsurile terapeutice aplicate. Se
va prefera menţinerea TA sistolice în jurul valorilor de 140-160 mmHg, cu evitarea scăderii
severe (sub 140 mmHg) a TA sistolice în primele 24 ore de la debutul AVC. În cazul în care
sunt necesare măsuri terapeutice intensive (doze mari, repetate de medicaţie), iar TA se
menţine peste limita admisă de 185/110 mm Hg, nu se va efectua tromboliza, deoarece există
un risc crescut de complicaţii hemoragice.

Monitorizarea temperaturii și a glicemiei trebuie să facă parte din protocol la toți pacienții cu
AVC ischemice acute și menținute în limite normale. Se recomandă o monitorizare strictă a
acestor parametrii în primele 72h (o măsurare la fiecare 6 ore).

11
Tratamentul endovascular

În cazul în care se decide eligibilitatea pacientului pentru tratament endovascular

acesta va fi dus de urgență în sala de radiologie intervențională.

Pacienții care au indicație de tratament endovascular per primam:

 timp scurs de la debutul simptomatologiei cuprins între 4.5 -6 ore (sau 6 - 24

de ore pentru cazurile selecționate) pentru AVC în teritoriul anterior,

 timp scurs de la debutul simptomatologiei cuprins între 4.5 - 12 ore pentru

AVC prin tromboza de arteră bazilară

 pacienții cu contraindicații pentru tromboliza i.v.

Tratament AVC hemoragic recent

Hemoragia subarahnoidiană (HSA) de cauză anevrismală determină o

simptomatologie diferită de cea a AVC ischemice.

Simptomul cardinal este cefaleea foarte intensă, descrisă frecvent ca cea mai intensă
din viață, dar frecvent pot apărea și alte semne și simptome, cum ar fi greața, vărsăturile, crize
convulsive, somnolență, alterarea stării de conștiență sau deficite neurologice focale.

In AVC hemoragie tratamentul etiopatogenic constă în administrarea de

- hemostatice de tip:
Etamsila 250g/2 ml, t 1-3 fiole/zi, i.v. sau i.m
Fitomenadion 10mg/1ml, administrarea i.m. 5-40 mg o data pe zi sau i.v, foarte lent
(cel mult 5 mg/minut), a unei doze de 20 - 40 mg fitomenadiona/zi, repetata eventual dupa
24 ore;
sau vitamina Kl i.v. sau i.m. 10 mg/zi
Venostat fiole 250 mg, administrare: subcutanat, intramuscular sau intravenos (în
cazurile grave), câte 1 fiola (1-3 fiole/zi) sau Adrenostazin fiole 1,5 mg 1-3 fiole pe zi (1,5 –
4,5 mg carbazocrom), administrată injectabil i.m. sau subcutanat, in caz de sângerare de

12
 intensitate medie se recomandă administrarea a 50 mg în perfuzie cu 500 ml soluţie salină
izotonă, precum şi Dicynone 1-2 fiole/zi x 250 mg i.v. sau i.m. sau acid
epsilonaminocaproic (E.A.C.A.) agent antifibrinilotic ce se administrează i.v. lent perfuzie
intravenoasa pana la 100 ml solutie (5 g) cu viteza de 50-60 picaturi/min timp de 15 - 30
min. Pe parcursul primei ore se administreaza in doze de 4-5 g, iar in hemoragie persistenta
– pana la oprirea ei completa – se administreaza fiecare ora cate 1 g. In caz de hemoragie
repetata administrarea solutiei de 5% se repeta.
Tratamentul etiologic are o importanţă deosebită în AVC, tratându-se factorii cauzali
prin măsuri specifice. Se tratează:
- diabetul - cu sulfamide antidiabetice orale sau insulina, şi, în ambele cazuri şi regim
igieno-dieteric;
- afecţiunile vasculare: - HTA - prin hipotensoare: Amlodipina, Felodipina si
Nifedipina
-valvulopatii - prin cardiotonice: Digoxin şi măsuri specifice;
-tulburări de ritm - prin antiaritmice: Propranolol, Metaprolol
- ateroscleroza se tratează prin medicamente hipolipemiante şi hipocolesterolemiante
de tip Lypantil, Zocor.
Toate aceste medicamente se dau in doza prescrisa de medicul de specialitate.
Îngrijirea unui bolnav comatos în urma unui AVC impune intervenţia unei echipe
medicale complexe: neurolog, neurochirurg, reanimator, cardiolog/internist, necesitând o
asistenţă de înaltă calificare pentru stabilirea diacnosticului corect. Internarea bolnavului în
comă vasculară se face în saloane din secţia de reanimare ATI bolnavul necesitând:
supravegherea permanentă a funcţiilor vitale, ventilaţie pulmonară, oxigenoterapie
intermitentă sau analeptice respiratorii, combaterea tulburărilor cardiace şi îndeosebi a HTA,
terapie cu antibiotice cu spectru larg pentru prevenirea infecţiilor, alimentaţie parenterală
supravegheată.

Asistenta medicala:

Va măsura TA (Tensiunea arterială sistolică trebuie să fie mai mică de 160 mm Hg și

peste 90 mm Hg.), AV, oximetria; va efectua electrocardiograma.

13
 Va recolta de urgenţă analize: Hemoleucogramă, glicemie, coagulogramă (INR),
uree, creatinină, sodiu, potasiu. Pacientul va fi monitorizat ECG, TA și puls-oximetrie de
catre asistenta medicala. Se va face computer tomograf cranian.

Tratamentul hemoragiei cerebrale

Măsurile de prevenire a hemoragiei cerebrale vizează îndepărtarea factorilor de risc

prin combaterea alcoolismului şi tratamentului corect al hipertensiunii arteriale, luesului şi
bolilor de sânge.

Tratamentul medicamentos constă în administrarea de medicamente ganglioplegice,

hexametoniu/pendiomid 1- 1,5 mg/kg, i.v. sau neuroplegice – Clorpromazina 25mg, per
os, 2 tablete/zi , aceasta din urmă având şi efect sedativ asupra bolnavilor agitaţi.

Medicamentele hemostatice: Acid Epsilon-Aminocoproic, Vitamina K i.v. sau

i.m. 10 mg/zi , Venostat fiole 250 mg, administrare: subcutanat, intramuscular sau intravenos
(în cazurile grave), câte 1 fiola (1-3 fiole/zi) se administrează, de asemenea, deşi unii autori
le contest utilitatea.
Edemul cerebral este combătut cu ajutorul soluţiilor de Manitol 10% sau 20% ,
Intravenos sub forma de perfuzie. 250 ml/zi manitol 20% cu un ritm de 40 picaturi/minut;
500 ml/zi manitol 10% cu ritm de 60-70 picaturi/minut., Glucoză 33%, în cazul în care
valorile glicemiei sunt < 50 mg/dL se va administra 1 f glucoza 33%; dacă glicemia > 400
mg/dL intravenos perfuzie, lent.

La apariţia febrei se instituie imediat tratament cu anitibiotice (la început cu Penicilină

3-6 milioane UI pe zi, administrate i.m. sau i.vrepartizată în 4 prize egale, la intervale egale
de timp. şi Streptomicină 15 mg/kg şi zi, fără a depăşi 1 g/zi, în injecţii intramusculare,
zilnic sau de 2 - 3 ori pe săptămână , apoi dacă este necesar cu alte antibiotice). În unele
hemoragii este indicat tratamentul neurochirurgical.

Tratamentul simptomatic se referă la stările de agitaţie psihomotorie (tranchilizante),

vărsăturile cu ajutorul unei sonde gastrice prin care se aspiră lichidul din stomac şi se dau
Torecan per os-1 comprimat sau intrarectal- 1 supozitor de 1-3 ori pe zi, 1 fiola (1 ml)
prin injectie i.m. sau i.v. lenta ., Emetiral per os, 15-30 mg pe zi, repartizata in 2-3 prize,

14
 la doza maxima se va ajunge prin crestere progresiva, cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, pana la
obtinerea efectului. Doza de intretinere este de 25-50 mg pe zi (in functie de toleranta
individuala). Dozele pe cale rectala sunt aceleasi ca si pentru cale a orala şi Propizin – per
os, comprimate 25-50 mg, de 2 până la 4 ori în timpul zilei. Dacă este necesar, medicul
poate crește doza. În acest caz, este de 400-600 mg pe zi. Doza maximă poate atinge 1000
mg pe zi.

 Tratamentul edemului cerebral-acut

Procesele sunt următoarele:

Osmoactive :

Perfuzie cu Sulfat de Mg soluţie 25% i.v. in Glucoză soluţie 33% şi soluţie de uree
concentrată se administrează deoarece reduc valorile mari ale tensiunii arteriale.

Serumalbumina concentrată s-a dovedit utilă prin mobilizarea umorilor tisulare în caz
de urgenţă în stările de şoc.

Dextranul soluţie 20% perfuzarea intravenoasă a 500 ml la 24 ore timp de 2-3 zile,
ameliorează microcirculaţia şi are o acţiune favorabilă în stările de infarct cerebral, dar au o
slabă acţiune antiedematoasă.

Manitol soluţie 20% sau 25%, se administreză 20% 500 ml în perfuzie/3 x /zi

Fructoza se administrează în soluţie 30-40% în doze de 2-3 g în doză unică, timp de 20

minute.

Glicerolul este singurul produs din aceste osmoactive ce se poate asministra pe cale
gastrică. Se poate administra şi i.v. în soluţie 20% (în ser fiziologic). Este lipsit de toxicitate şi
poate fi utilizat timp îndelungat. Glicerolul ameliorează circulaţia, în sensul că reface
circulaţia în reţeaua vasculară, eliberată de presiunea edemului acut.

Ser glucozat hipertonic – reduce rapid edemul.

Se administrează Glucoză 10% 200ml în perfuzie. Pentru fiecare 250 ml de glucoză se

administrează 1 u.i insulină la 1 g glucoză.

15
 Sulfatul de Mg 25% i.v. lent în cantitate de 10-20 ml de 2 ori timp de 3-5 zile.

Alte medicaţii: Tham are rol de reglare a pH-ului, aducându-l în limite fiziologice,
combate starea de acidoză şi are efect diuretic. Pentoxilina (Trental), per os, 1 drajeu Trental
400 de 2 sau 3 ori pe zi are un rol favorizant de creştere a circulaţiei cerebrale.
Dimetilsufoxidul (DMS) realizează un aport mărit de oxigen. Extraveral 1 tableta/zi per os
pentru tulburări ușoare de somn.

Tratamentul chirurgical

In cazul in care se ia in considerare o interventie chirurgicala dupa un accident

vascular cerebral, factorii majori de decizie sunt varsta, starea de sanatate generala de dinainte
de eveniment si starea de sanatate actuala. Chirurgia nu este recomandata ca parte a
tratamentului initial sau a celui de urgenta a unui AVC.
Medicul chirurgul poate efectua:
- endarterectomie carotidiana. Aceasta este o interventie chirurgicala care consta in
indepartarea placii de aterom formata pe peretii arterelor carotide la persoanele care au
ingustare moderata sau severa a arterelor carotide. Aceasta interventie poate ajuta la
prevenirea altor accidente vasculare cerebrale
- interventie chirurgicala pentru drenarea sau indepartarea sangelui din interiorul sau
din jurul creierului, sangerare cauzata de ruperea unui vas sanguin (AVC hemoragic)
- interventie chirurgicala (embolizare endovasculara) pentru repararea unui anevrism
cerebral care a cauzat accidentul vascular cerebral hemoragic. Se introduce un mic carlig in
interiorul anevrismului ca sa il blocheze. Daca aceasta interventie chirurgicala se poate face
sau nu depinde de localizarea anevrismului, de marimea lui si de starea de sanatate a
pacientului (daca poate suporta aceasta procedura terapeutica)
- interventie chirurgicala pentru repararea vaselor sanguine anormal formate (adica
malformatiile arteriovenoase) care au cauzat sangerarea in creier. O malformatie
arteriovenoasa este o afectiune congenitala care formeaza o retea anormala a vaselor sanguine
din creier sau din maduva spinarii. Peretii vasculari ai unei malformatii arteriovenoase pot
deveni mai subtiri si se pot fisura sau rupe.
Endarterectomia carotidiana are sansele cele mai mari de reusita daca este efectuata de
un chirurg specializat in aceasta procedura si intr-un spital care este bine echipat, astfel incat

16
sa poata fi tratata orice complicatie care ar putea aparea in timpul sau dupa aceasta interventie
chirurgicala. Este bine ca persoana interesata sa intrebe despre rata de aparitie a complicatiilor
la acel doctor si in acel spital in care va dori sa faca aceasta operatie
Endarterectomia carotidiana nu se recomanda urmatoarele situatii:
- ca tratament de urgenta pentru persoanele care au avut un AVC provocat de un cheag
sanguin (AVC ischemic)
- la persoanele la care este improbabila supravietuirea dupa accidentul vascular
cerebral
- cand riscurile interventiei chirurgicale depasesc beneficiile ei. Persoana respectiva
poate avea anumite afectiuni medicale care fac ca operatia sa fie prea riscanta sau nu este nici
un doctor specializat in aceasta procedura
- la persoanele care au un accident ischemic tranzitor (AIT) sau un accident vascular
cerebral in arterele din partea posterioara a creierului (arterele vertebrobazilare)
- la persoanele care au o rigidizare si o ingustare minima a arterelor carotide (o
ingustare mai mica de 50 de procente din sectiunea vasului), chiar daca ei au avut un accident
ischemic tranzitor (AIT). La aceste persoane, riscurile chirurgicale depasesc beneficiile.
- la persoanele care au o rigidizare si o ingustare moderata a arterelor carotide
(ingustare de 50% pana la 69%). La aceste persoane, beneficiul interventiei chirurgicale este
inca investigat.
Persoanele cu anevrism cerebral au nevoie de o evaluare completa a tuturor
simptomelor lor pentru a se determina daca este indicata o operatie. Embolizarea
endovasculara este tratamentul preferat la acesti pacienti. De asemenea, mai este recomandat
la cei care au un risc crescut de a face complicatii dupa o operatie de reparare a anevrismului
cerebral. In cazurile la care embolizarea endovasculara nu este posibila, se face o craniotomie
cu punerea de clipuri la nivelul anevrismului.

Tratamentul neurochirurgical are drept scop:

 eliminarea cantitatilor mai mari de sange si a scadea presiunea intracraniana (daca

hemoragia este cauza unei accidentari);

 chirurgia anevrismului rupt

17
 Tratamentul medicamentos presupune utilizarea de calmante, laxative,
anticonvulsivante, dar si medicamente pentru mentinerea sub control a tensiunii arteriale.

4.1.3. Tratamentul in AVC sechelar

Dintre pacienţii care supravieţuiesc unui accident vascular, o treime prezintă o

îmbunătăţire a stării generale în prima săptămână de evoluţie, 40% prezintă o evoluţie lentă,
cu apariţia unor disabilităţii permanente, în timp ce 20% suferă o agravare a simtomatologiei
iniţiale în decursul primei săptămâni de evoluţie4.

Evolutia unui AVC depinde de stadiul fiziopatologic

 Faza acută de necroză ischemică (de la debut – ziua a treia)

 Faza subacută de resorbție (ziua a patra – șase săptămâni)

 Faza cronică sechelară (faza de organizare - după șase săptămâni)

In primele faza acuta a AVC tratamentul consta in tromboliza sau si procedee de

revascularizare, tratament chirurgical, sau pentru perioada subacuta, tratamentul consta in
administrare de anticoagulant sau/si antiagregant si monitorizare.

În faza sechelara tratamentul se va axa pe prevenirea unui alt episod de AVC, prin
schimbarea stilului de viață și combaterea factorilor de risc. În procesul de reabilitare,
pacientul va fi învățat să compenseze anumite deficite, dar cel mai important, să recupereze
funcțiile pierdute. Recuperarea după un AVC constituit poate începe după 24-48 de ore, în
funcție de localizarea și dimensiunea leziunii din creier. De aceea, există variații foarte mari
între doi pacienți cu AVC.

Tratamentul ictusului

4
Hankey GJ - Long-term outcome after ischaemic stroke/transient ischaemic attack. Cerebrovasc Dis, 2003: 16,
Suppl 1, pg.:14-19

18
 Când bolnavul este de la început în comă, ne vom îngriji de respiraţia sa, căutând să
restabilim libertatea căilor respiratorii superioare. Vom elibera cavitatea bucală de mucozităţi
făcând aspiraţia secreţiilor traheobronşice care, dacă sunt inspirate duc la sufocare. Pentru
aceasta vom introduce o sondă moale, culcând cu grija bolnavul în decubit lateral pe partea
neparalizată. Vom evita pericolul asfixierii introducând o sondă gastrică pe orificiul nazal
pentru ca alimentele să nu pătrundă în căile respiratorii. La redobândirea unei respiraţii şi
ventilaţii compatibile cu un debit al sângelui capabil de a combate hipoxia, vom introduce O2
care permite o ventilaţie bună. La aceşti bolnavi datorită bronhoplegiilor şi absenţa refluxului
de tuse, cu încărcări traheobronşice, se impune o aspiraţie endotraheală pe sonda de intubaţie
traheală.
În cazurile dramatice în care încercările unei respiraţii controlate au dat greş, se recurge la
traheostomie, numai la 24 de ore de la administrarea de O2 100%. Restabilirea schimburilor
gazoase pulmonare se va face prin administrarea de oxigen prin sonda faringiană sau anexată
sondei traheale.
În cazurile de stop cardiac se cere o intervenţie rapidă. Asistenta acţionează alături de
neurolog la aplicarea masajului cardiac extern în primele 4 minute. Concomitent se va face
respiraţie artificială, denudare venoasă şi i se va administra perfuzie cu soluţii
macromoleculare: bicarbonat de Na 20 ml 8,4%, Noratrinal, iar pe cale intracardiacă se va
injecta adrenalină. Se va evita masajul cardiac la bonlavii cu bronhopneumonie difuză şi cu
edem pulmonar, eşecul fiind total. Cât priveşte masajul cardiac intern, acesta se va face la
primele două minute de la încetarea bătăilor cordului, cerând medicului o pregătire medicală
specială prin aplicarea unei toracotomii. Pentru reechilibrarea cardio-circulatorie se va evita
scăderea prea mare a tensiunii arteriale, dat fiind pericolul de agravare cu infarct cerebral.

Îngrijirea escarelor

Escara reprezintă o necroză a ţesuturilor, cu atroficitate nervoasă scăzută, datorită acţiunii

îndelungate a unor factori compresivi şi trofici, adică o necroyă a ţesuturilor cuprinse între
planul osos şi structura de susţinere şi planul de compresiune (planul dur al patului).
Regiunile predispuse escarelor corespund punctelor de sprijin ale corpului pe planul
patului:
- În decubit dorsal: regiunea occipitală, a omoplaţilor, sacrală, a feselor, coatelor şi
călcâielor,

19
 - În decubit lateral: regiunea trohanteriană, regiunile interne şi externe ale genunchilor,
zonele externe şi interne maleolară,
- În poziţie şezândă: regiunea ischiasică.

Escarele sunt provocate de lipsa de oxigen datorită presiunii îndelungate. Escara apare ca
o placă albă, roşie, violetă sau neagră, fiind secundară ischemiei şi devitalizării regiunilor
predispuse.
În faza de debut, escara începe la nivelul pielii care într-o zonă limitată, capătă o culoare
roşie, după care apare necroza tisulară, sub forma unei ulceraţii interesând progresiv pielea,
ţesutul celular subcutanat şi muşchii, putând ajunge până la os. De multe ori se
suprainfectează.

Apariţia escarelor complică foarte mult evoluţia ulterioară a bolnavului pentru

următoarele motive:
- Reprezinta porţi deschise pentru infecţii,
- Sunt zone de deperdiţie proteică,
- Sunt spine iritative permanente iar în absenţa totală a sensibilităţii duc la creşterea
tulburărilor vezicale, spasticitate şi retracţii vicioase secundare.
- Influenţează negativ psihicul bolnavului.
- Complică mult îngrijirea bolnavului.

Materiale necesare: săpun acid, alcool diluat, pudriera cu pudra de talc, pomezi grase,
mercurocrom, colac de cauciuc sau pernă elastică, colac de vată sau inele.
Etape de execuţie:
a) Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare:
- Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare efectuării toaletei.
b) Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- se explică bolnavului utilitatea şi simplitatea tehnicii.
c) Efectuarea tehnicii:
- După toaletă, se şterg bine tegumentele prin tamponare,
- Se inspectează tegumentele bolnavului.
d) Masajul regiunilor expuse:

20
 - Se efectueză masajul regiunilor predispuse escarelor, cu alcool diluat, executând
mişcări largi în sens circular, local în jurul punctelor dureroase: sistematic la nivelul
şezutului, regiunilor fesiere, sacrale, regiunea trohanteriană, spatele, călcâiele, coatele,
minuţios se masează profund, energic dar fără brutalitate, timp de cel puţin 10 minute,
realizând reactivarea circulaţiei sangvine periferice şi întărirea epiteliului.
- Se pudrează cu talc.
e) Schimbarea lenjeriei de corp şi aşezarea colacilor:
- Se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată, se pudrează cu talc,
- Se asigură bolnavului un pat comod, cu lenjerie curată, uscată, cearceaful bine întins,
fără cute, o saltea antidecubit din burete sau pneumatică compartimentală,
- Se îndepărtează din pat resturile alimentatre şi obiectele ce ar putea produce prin
comprimare tulburări locale de circulaţie: nasturi, medicamente, bucăţi de gips,
- Se întinde bine lenjeria de corp a bolnavului să nu se formaze cute,
- Sub regiunea sacrală a bolnavului se aşează un colac de cauciuc umflat moderat,
acoperit cu un material textil şi pudrat cu talc,
- Sub regiunea calcaneană se aşează colaci de vată sau inele, pudrate cu talc,
- Pentru susţinerea coatelor se aşează colaci de vată sau inele pudrate,
- În momentul aşezării ploştii în locul de sprijin al şezutului se plasează o pernită.

La intervale de 30 de minute – o oră se schimbă poziţia bolnavului succesiv, decubit,

dorsal, ventral, lateral, drept şi stâng. O compresiune în acelaşi punct, timp de peste 2 ore la
un bătrân imobilizat provoacă apariţia escarelor.
Schimbarea poziţiei bolnavului nu se face decât atunci când afecţiunea bolnavului permite
acest lucru.

Tratamentul curativ:
- Odata instalate escarele trohanteriene şi fesiere, devin adevărate higrome ulcerate şi
denudează deodată osul pe care îl necrozează.
- Uneori au loc deschideri de articulaţii mari ca cea a şoldului, o artriră secundară,
alteori sunt distruse tendoanele achiliene.
Complicaţia cea mai severă – este infecţia locală, provocată de: coli, proteus şi
pioceanic.

21
 Escarele adânci trebuie debridate şi masate, pansamentele escarelor trebuie făcute strict
aseptic, orice germen străin ajuns în plagă complică evoluţia.

Îngrijirea bolnavilor comatoşi

Cand respiraţia şi circulaţia sunt stabilite în limitele normale, starea comatoasă poate
dura încă 8-10-14 zile sau chiar mai mult. Îngrijirea bolnavilor comatoşi trebuie facută
întotdeauna cu convingerea fermă că printr-o îngrijire şi un tratament conştiincios, susţinut şi
permanent, ei pot fi salvaţi. Bolnavul comatos se aşează într-o rezervă, cu o temperatură de
18-20°C, comod în pat, cu saltea pneumatică compartimentată. El va fi aşezat în poziţie de
decubit dorsal, fără pernă, cu capul rotit într-o parte pentru a se preveni căderea limbii spre
glotă, în poziţie semişezândă dacă nu sunt contraindicaţii, de drenaj postural dacă are secreţii,
cu picioarele mai ridicate şi cu capul întors într-o parte. Bolnavul mai poate fi poziţionat în

22
decubit lateral, cu orificiul bucal îndreptat uşor spre suprafaţa patului, deoarece poate facilita
drenarea secreţiilor din gură.
Următoare îngrijire este permeabilizarea căilor respiratorii superioare şi asigurarea
respiraţiei prin aspirarea secreţiilor traheo-bronşice cu aspiratorul şi prevenirea căderii
posterioare a limbii pe orificiul glotic. Asistenta medicală urmăreşte funcţiile vitale şi
vegetative ale bolnavului, notează vărsăturile, evacuările de urină şi fecale. Urina se
determină cantitativ, captându-se în vase gradate, iar în caz de retenţie urinară se aplică un
termofor pe regiunea suprapubiană. Pentru constipaţie, se face clicmă evacuatorie, iar în caz
se meteorism, se face aspiraţie gastrică şi se introduce un tub de gaze în rect, dar nu mai mult
de 2 ore, pentru ca pot să apară escarele. Se vor urmări tonusul muscular, dimensiunile
pupilei, apariţia edemelor, coloraţia tegumentelor, halena, anunţându-se modificările
survenite, medicului. Bolnavului comatos i se vor asigura igiena corporală, a cavităţii bucale
şi prevenirea complicaţiilor şi incidentelor.

Tratamentul comelor
a) Evitarea mişcărilor inutile.
b) Crearea accesului la o venă prin puncţie venoasă şi instalarea unei perfuzii cu
soluţie de Glucoză izotonică 5%.
c) Reechilibrarea respiraţiei şi circulaţiei – în insuficienţă respiratorie acută se va
face permeabilizarea căilor respiratorii superioare, intubarea orotraheală,
ventilaţie mecanică şi oxigenoterapie izobară – în insuficienţă circulatorie se va
administra perfuzie cu soluţii macromoleculare (Dextran 100 g/l în soluţie de
glucoză 50 g/l administrată în 30 – 60 minute, in continuare se recomandă
perfuzarea a 500 ml soluţie perfuzabilă, Macrodex 500-1000%) şi anumitor
persoane (Noratrinal perfuzie in vene mari cu o solutie continand 4 mg
norepinefrina baza/1 000 ml solutie izotona glucozata sau salina; se introduc 10-
20 picaturi/minut (2-4 g), sub controlul presiunii arteriale) când tensiunea
arterială sistolică scade sub 80 mmHg.
d) Reechilibrarea hidroelectrolitică şi acodibazică prin administrarea de perfuzie
i.v. cu soluţii izotone de Na Cl 9% şi bicarbonat de Na 14% sau Tham (în
acidoză).
e) Profilaxia infecţiilor intercurente urinare şi bronhopulmonare cu Penicilină i.m
1.600.000 u/zi, Ampicilină i.m. 2 g/zi sau alte antibiotice injectabile.
f) Măsuri de îngrijire generală:

23
 - În tulburări de deglutiţie se va aplica sonda gastrică introdusă nazal pentru alimentarea
bolnavului,
- Prevenirea escarelor prin schimbarea poziţiei pentru împiedicarea presiunilor continue
pe aceaşi parte: masarea fină a segmentelor corporale care vin mai mult în contact cu
patul,
- Ştergerea cu alcool simplu şi pudrarea cu talc a părţilor declive,
- Aplicarea de colăcei cu tifon sau vată în regiunea occipitală, la coate, la călcâi,
aplicarea colacului bandajat în regiunea sacrală. Dacă escara îşi face apariţiea, se
tratează cu bioxiteracor şi unguente cu antibiotice, iar dacă a devenit plagă se va
dezinfecta şi se va pensa steril.
- Ştergerea mucoasei bucale de 2-3 ori pe zi cu comprese îmbibate în acid boric 1% sau
glicerină boraxată,
- Sondaj vezical de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara) în retenţie urinară sau sondă vezicală
permanentă în incontinenţă urinară.
- Clismă evacuatorie la 2 zile cu apă la temperatura corpului.
g) Combaterea edemului şi e hipertensiunii intracraniene cu hormoni corticosteroizi
injectabili (HHC 100-200 mg i.v.), perfuzii i.v. cu soluţii hipertone, Manitol 10-
20% sau Glucoză 10-30% 200-300 ml/zi, sulfat de Mg 40 ml i.v./zi.
h) Administrarea de sedative: Fenobarbital sau clismă cu cloralhidrat 2-4 g/100 ml
apă.
i) În hemoragia cerebrală se vor administra hemostatice: Fetomenadiona 10 mg/zi
i.v. şi Venostat i.m. 3-4 zile.
j) În embolia cerebrală: Hydergin Secatoxin 30-40 picături 3/zi, iar la cei comatoşi
1-2 fiole/zi i.m. sau i.v.
k) În embolia cerebrală se vor administra anticoagulante până la reducerea timpului
de protrombină Quick la 25-30% Heparină 50 mg/fiolă, sau 5000 u/i.m. sau i.v.
la 4 ore timp de 3-4 zile, aopi Trombostop cp 2 mg-2 sau 3/zi.
l) În encefalopatia hipertensivă se vor administra hipotensive Raunervil 2,5 mg
i.m., Furosemid 20 mg i.v. la 6-8 ore.

Se mai administrează antibiotice în comele meningo-encefalite, sedative în doze mari

în comele convulsive, decompresiune chirurgicală în hematomul cerebral.

24
 Recuperarea bolnavilor cu accidente vasculare cerebrale

Recuperarea poate fi considerată a treia dimensiune a medicinei, primele două fiind

profilaxia şi tratamentul clasic al bolilor prin metode medicale sau chirurgicale. Pe lângă
preocupările de profilaxie şi tratament în perioada acută a maladiilor, medicina contemporană
are obligaţia de a se ocupa şi de bolnavii sechelari.
Recuperarea tinde în primul rând la o mărire a potenţialului funcţional prestant :
reducerea unei paralizii, ameliorarea unor tulburări de vorbire. Conceptul modern de
recuperare include două aspecte fundamentale diferite, dar intercolerate : recuperarea
medicală şi cea socio-profesională. Primul aspect revine în exclusuvitate în competenţa reţelei
medicale, cel de al doilea ridică aspecte psihologice de orientare profesională şi de asistenţă
socială. Pentru recuperarea medicală se poate utiliza denumirea de «reeducarea funcţională»,
iar pentru cea socio-profesională, «readaptarea socio-profesională».
Recuperarea impune munca în echipă, în care, alături de medici de diferite specialităţi,
lucrează şi asistenta medicală, asistenta socială, psiholog, logopezi, profesori de educaţie
fizică, medicală, etc.
Este necesară şi o anumită capacitate de înţelegere şi dăruire pentru ajutorarea acestor
persoane care au incapacitate pe diferite planuri. Bolnavul care în urma unor pocese
patologice variate a rămas cu o invaliditate, trebuie ajutat, antrenat să ducă o viaţă cât mai
apropiată de viaţa normală.
Cu câteva exerciţii, persoanele handicapate trebuie antrenate spre a putea merge, spre
a putea să îşi rezolve necesităţile curente şi activităţile zilnice, spre a putea comunica cu cei
din jur.
Recuperarea motorie reprezintă primul obiectiv. Ea este cu atât mai eficientă cu cât
începe mai precoce. Cele mai bune rezultate se obţin în primele săptămâni şi chiar în primele
luni.
Iniţial, tratamentul vizează supravieţuirea şi bolnavul trece etapa de la patologic la
funcţional. Recuperare neuro-motorie tinde mai departe, de la funcţional la profesional.
Acesta însemnând eliminarea dependenţei sociale a pacientului precum şi asigurarea
premizelor pentru eventuala lui reinserţie socială. Obiectivele imediate ale restabilirii constau
în obţinerea unei autoserviri din partea bolnavului şi a posibilităţii de a merge neasistat.
Incapacitatea de a se hrăni, spăla, îmbrăca este acut resimţită de pacient şi de familia
sa. In măsura posibilităţilor, bolnavul trebuie antrenat cât mai repede posibil la îndeplinirea

25
actului hrănirii, la fel pentru unele activităţi igienice. Recuperarea mersului are drept ţel
prevenirea tuturor automatismelor şi stereotipilor motori care contribuie la mersul normal.
Recuperarea mişcărilor membrului superior începe cu exerciţii individualizate în
funcţie de posibilităţile pacientului.
Se impune întrebuinţarea unor mijloace menite să uşureze mobilitatea, sisteme
speciale de transfer din pat în cărucior, sisteme ortopedice detaşabile, dispozitive speciale de
baie, bare, aparate mecanice adaptabile membrelor şi grupelor musculare, instalaţii de
electroterapie, etc.
Combaterea spasticităţii
Spasticitatea la un hemiparezic reprezintă un parametru oarecum favorabil, căci
neapariţia ei într-un termen de 4-6 săptămâni este o indicaţie nefastă de şanse reduse de
recuperare funcţională. O hemiplegie care rămâne flască, are posibilităţi recuperatorii minime
sau absente.
Spasticitatea este la început un avantaj, ea putând favoriza mersul dar ulterior devine
un adversar reductabil al procesului de recuperare prin faptul că împiedică desfăşurarea
mişcărilor voluntare.
In combaterea spasticităţii se administrează miorelaxante (Diazepam per os, 2 tb/zi).
Se folosesc şi procedee chirurgicale: blocarea nervilor motori şi a rădăcinilor corespunzătoare
muşchilor în stare de spasticitate.
Mijloacele terapeutice de reducere a spasticităţii se referă la: hipotermia locală,
galvanoterapia uşoară, kinetoterapia.
Distrofia simpatică reflexă – se referă la un context simptomic apărut în hemiplagie,
constând în dureri la nivelul membrului superior, edeme, cianoza şi limitarea extensiei mâinii
şi degetelor.
Tratamentul constă în mobilizarea segmentului membrului superior, împachetarea lui
cu parafină, acupunctură, umărul dureros împiedicând funcţiunile active ale membrului
superior şi ca atare posibilităţile de recuperare. Tratamentul implică: aplicaţii locale cu:
Xilină, Hidrocortizon, Boicil sau acupunctură, se mai practică împachetările calde, diatermie
si antialgice Alcocalmin.
Tulburări sfincteriene – de tip retenţie sau incontinenţă în faza acută, când bolnavul
este comatos, se solicită menţinerea mai mult a sondei urinere, pentu a se evita infecţiile
urinare sau escarele. Antrenamentul vezical trebuie început cât se poate de repede după ce
pacientul devine vigil şi cu posibilitatea de cooperare. Iniţial de leagă cateterul, iar vezica se
goleşte la interval de o oră, iar după câteva zile perioada se măreşte 2-3 ore.

26
 Reabilitarea afaziei – în procesul de recuperare a tulburărilor de limbaj se
întrebuinţează tratamentul medicamentos de tip :
- Imipramină (antideprim) 3-4 prize a 25 mg sau 50 mg, administrat i.m. – ar reduce
starea de depresie a afazicului şi l-ar stimula să vorbească mai bine ,
- Substanţe psihotone – de reglare metabolică (Aleclofexonat, Lucidril, Helfergin, etc.),
Anxiolitice : Anxiar 1-2 tb/ zi
- Preparate de Piracetam (Nootrop, Nootropil, Piramen).
Tratamentul de reabilitare propriu-zis este foarte complex şi ţine cont de o serie de
principii :
- nu se reduce propriu-zis afazia, ci afazicul şi ca atare se are în vedere forma clinică a
tuburărilor de limbaj, nivelul anterior al instrucţiei, etatea, prezenţa sau absenţa
deficitului motor sau al altor tulburări neurologice, condiţiile de mediu.
- Se ţine seama de faptul că afazicul îşi modifică personalitatea, deoarece prin alterarea
limbajului interior, se produce o importantă tulburare în gândirea concepută verbal şi
în bagajul de cunoştinţe teoretice şi practice.
Reabilitarea limbajului are maximul de eficienţă în perioada cuprinsă între luna a doua
până la luna a şasea de la debut. Primele eforturi ale aducătorului se vor dericţiona spre
conştientizarea pacientului cu scopul de a redobândi intenţia sa de comunicare verbală.
După ce se stabileşte tipul de afazie şi intensitatea tulburării limbajului, se utilizează
multiple canale de comunicare. In raport cu preferinţele şi cu posibilităţile existente se aleg
scheme de examinare şi teste, baterii de teste diferenţiale. Poblema majoră constă în a ajuta
afazicul să utilizeze simbolurile verbale, grafice şi fonetice, precum şi recunoaşterea şi
corectarea diferitelor greşeli.
Recuperarea profesională se face cu grijă, în raport cu intesitatea infirmităţii, cu
profesiunea anterioară şi cu responsabilitatea activităţii.
Unii bolnavi îşi pot relua munca anterioară, alţii pot fi reprofilaţi, iar alţii vor fi pensionaţi,
dacă vor fi apţi de a manifesta, în anumite limite, o serie de preocupări în cadrul familiei şi a
propriei gospodării. Desigur că idealul este ca pacientul să se integreze cât mai bine în viaţa
familială, socială şi profesională.
Obiectivul final este resocializarea bolnavului, revenirea în mediul familial şi plasarea sa
într-o activitate ori de câte ori este posibil acest lucru. Pe plan psihologic sunt demne de
menţionat modificările survenite în personalitatea suferindului, ca o reacţie faţă de invaliditate
creată de boala cerebro-vasculară. Bolnavul paralizat şi uneori cu tulburări ale vorbirii este
pus dintr-o dată în situaţia unei reajustări la mediul social faţă de care se găseşte într-o situaţie

27
de inferioritate. La aceasta se mai adaugă şi teama repetării ictusului. Trebuie, de asemenea,
să se ţină seama de faptul că organul cu rolul cel mai însemnat în procesul de readaptare –
creierul – este el însuşi afectat de maladia fundamentală.
Noua cale de viaţă spre care trebuie orientat îi va fi prezentată ca una necesară şi nu una
sub nivelul celei anterioare. Voinţa şi încrederea bolnavului se corelează cu umanismul şi
priceperea tutror acelora care participă la activitatea de recuperare.

28
 PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA INTERVENŢII AUTONOME ŞI
DELEGATE DE APLICARE A TRATAMENTULUI

Bolnavii cu AVC sunt mobilizati la pat; ei isi pun intrega lor nadejde in asistenta
medicala care are sarcina de a-i ingriji. In aceste cazuri asistenta creeaza conditii optime de
comfort, efectueaza igiena generala si corporala, asigura alimentarea la pat activ sau pasiv,
supravegheaza starea generala (urmareste si noteaza zilnic functiile vitale si vegetative: puls,
respiratie, TA, temperatura, diureza, scaun, tegumente, mucoase), aplica mijloacele de
prevenire a escarelor (aparitia unei escare este o nota proasta pentru asistenta), previne
complicatiile, desfasoara activitatea de educatie pentru sanatate.
Asistenta medicala asigura tramentul la pat si tot la pat executa EKG. Din tratament
fac parte lichidele administrate intravenos: manitol, solutii de glucoza hipertone, corticoizi,
solutii clorurate izotone.
Reguli de administrare a medicamentelor:
 Respectarea medicamentelor prescrise
 Identificarea medicamentelor prescrise
 Verificarea calitatii medicamentelor, sa nu fie degradate alterate
 Respectarea caii de administrare
 Respectarea orarului de administrare si a ritmului prescris de medic
 Respectarea dozei prescrise
 Respecvtarea somnului fiziologic al pacientului
 Evitarea incompatibilitatii intre medicamente
 Servirea pacientului cu doza unica de medicament
 Respectarea succesiunii in administrarea medicamentelor
 Lamurirea pacientului asupra medicamentelor prescrise
 Anuntarea imdeiata a greselilor de administrare a medicamentelor
 Administrarea imediata a medicamentelor deschise
 Prevenirea infectiilor intraspitalicesti

Asistenta medicala asigura tratamentul la pat, bolnavilor. Din tratament fac parte si
lichidele administrate intravenous: manitol solutii de glucoza hipertone, corticoizii, solutii
clorurate izotone.
Medicamentele sunt substante de origine animală, vegetală sau chimice de sinteza
transformate prin operatii farmaceutice intr–o forma de administrare (tabletă, drajeuri,

29
capsule, solutii ), folosite pentru prevenirea sau ameliorarea sau vindecarea bolilor.
Medicamentele sunt destinate uzului extern sau intern. Ele se administreaza pe diferite cai.

Cai de administrare a medicamentelor

Alegerea cai de administrare este in functie de starea bolnavului (constient, varsaturi,

coma), locul actiunii urmarite, viteza instalarii efectului, biodisponibilitatea medicamentelor
pe diferite cai, contraindicatie majora, calea injectabila extravasculara este exclusa pentru
tratamentul cu anticoagulante deoarece pot sa apara accidente hemoragice la locul
administrarii.
Cai de administrare:
1. Cai naturale:
A ) La nivelul mucoaselor:
a. Calea orala (enterala, per os) – medicamentul este inghitit si se
absoarbe prin mucoasa gastric si /sau intestinala
b. Calea sublinguala – medicamentul este mentinut in cavitatea
bucala sublingual iar absorbtia are loc la nivelul mucoasei
sublinguale.
c. Calea intrarectala – medicamentul este introdus in rectul
inferior si se absoarbe prin mucoasa rectala.
d. Calea respiratorie – medicamentul se administreaza inhalator iar
absorbtia are loc prin mucoasele nazala, bronsiolara si
alveolara.
e. Calea oculara – medicamentul se administreaza la nivelul
ochiului in sacul conjunctiva liar absorbtia are loc prin mucoasa
conjunctiva si/sau cornee.
f. Calea intravaginala – medicamentul se introduce in vagin si se
absoarbe prin mucoasa vaginala.
g. Calea uretrala – medicamntul se introduce in uretra si se
absoarbe prin mucoasa uretrei.
B ) La nivelul pielii:
a. Calea cutanata: aplicare pe si absorbtie prin piele.
2.Cai artificial, injectabile, parenterale:
A ) La nivelul sistemului cardiovascular

30
 a. Caile intravasculare – intravenoasa, intraarteriala, intracardiaca.
B ) La nivel tisular:
a. Caile extravasculara, subcutanata si intramusculara
b. Calea intraosoasa (in maduva oaselor spongioase, scurte sau late)
C ) La nivelul seroaselor:
a. Caile intraseroase – intraperitoneala, intrapleurala, intrapericardica,
intraarticulara, intrarahidiana (in LCR), intraventriculara (un ventriculi
cerebrali).
Caile de administrare pot fi utilizate pentru actiune:
1. Generala si locala
2. Generala (sistemica)
3. Locala (topica)
Caile de adiministrare utilizate exclusive pentru actiune generala sunt: sublinguala, iv,
intracardiaca, subcutanata, im, intraosoasa.
Caile de utilizare inclusiv locala sunt: ocular, intravaginala, intrauretrala,
intraarticulara, intrapleurala, intrapericardica, intraventriculara.

In ingrijirea bolnavului este foarte important sa se cunoasca pentru fiecare medicament

urmatoarele:
 DOZA TERAPEUTICĂ este cantitatea utilizata pentru obtinerea efectului terapeutic
dorit;
 DOZA MAXIMĂ este cantitatea cea mai mare suportata de organism fara aparitia
unor fenomene toxice;
 DOZA TOXICĂ este cantitatea care provoaca o reactie periculoasa pentru organism;
 DOZA LETALĂ este cantitatea care provoaca moartea.

Tehnici de administrare a tratamentului pentru bolnav

Administrarea medicamentelor pe cale orala (per os)

OBIECTIVELE PROCEDURII

– introducerea în organism pe cale orală a unei cantităţi de medicamente care să acţioneze

general sau local

31
PREGĂTIREA MATERIALELOR

– pahare de unică folosinţă

– pipetă, sticluţa picurătoare
– medicamente prescrise
– apă, ceai, alt lichid recomandat
– lingură, linguriţă
– apăsător de limbă
– tavă sau măsuţă mobilă
– mănuşi de unică folosinţă

PREGĂTIREA PACIENTULUI

1.PSIHICĂ:

– informaţi pacientul asupra efectului, gustului medicamentului

– informaţi pacientul asupra eventualelor efecte secundare (reacţii adverse)
– asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii

2.FIZICĂ:
– asiguraţi pacientului o poziţie comodă astfel încât să poată bea
– verificaţi dacă sunt respectate condiţiile de administrare (înainte, după masă, etc)
– tabletele şi capsulele sunt date cu apă pentru a preveni antagonizarea proprietăţilor chimice
ale medicamentelor
– siropurile şi antiacidele lichide nu sunt urmate de ingestia de apa pentru că li se diminuează
efectul
– tabletele zdrobite sau lichidele pot fi amestecate cu o cantitate mică de mâncare dacă aceasta
nu este contraindicată de dietă

EFECTUAREA PROCEDURII
– aşezaţi materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)
– verificaţi prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de administrare;
– identificaţi fiecare medicament pe care-l primişte pacientul: eticheta, ambalajul.

32
– puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
– verificaţi numărul salonului şi numele pacientului
– duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon
– explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut
– aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie comodă în
care să bea lichidul în funcţie de starea acestuia
– serviţi pacientul cu doză unică
– daţi-i paharul cu apă/suc/ceai şi asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit toate medicamentele sau
ajutaţi-l dacă nu poate să bea singur
– instruiţi pacientul dacă după administrare trebuie păstreze o anumită poziţie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
– aşezaţi pacientul în poziţie comodă
– asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
– plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
– asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare
– spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi data, ora, medicamentul, doza, şi reacţia pacientului, refuzul pacientului, numele
persoanei care a administrat medicamentul, dacă pacientul este capabil să-şi administreze
singur medicamentele.
transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
– medicamentele au fost administrate fără incidente
– pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături
– pacientul acceptă medicamentele, este cooperant
– pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului

Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

 Definitie: Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe alt ă cale decât
tubul digestiv. Dat fiind faptul ca, in afara injectiilor, si alte cai ocolesc tubul digestiv (ex:

33
calea respiratorie), notiunea de cale parenterala a fost reconsiderata, pastrand in sfera ei numai
calea injectabila de administrare a medicamentelor. Injectia consta in introducerea
substantelor medicamentoase lichide in organism , prin intermediul unor ace care traverseaza
tesuturile, aculfiind adaptat la seringa.

Avantajele pe care le oferă calea parenterală faţă de celelalte căi sunt următoarele:
- dozarea precisă a substanţelor;
- acţiunea mai rapidă după administrare;
- absorbţia completă;

- administrarea de substanţe care sunt distruse de sucurile digestive;

- se poate folosi atunci când calea orală este inutilizabilă (stenoze esofagiene sau pilorice,
ocluzii intestinale,cu hemoragie digestiva,varsaturi etc.);
- siguranţa administrării medicamentului la pacienţii recalcitranţi sau inconştienţi;
- se pot introduceşi substanţe în scop explorator sau diagnostic.

Scopul injectiilor:
-explorator ,care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante;
-terapeutic:-administrarea medicamentelor.

Locul injectiilor (ca si scopul) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:

-grosimea dermului- injectia intradermica;
-sub piele,in tesutul celular subcutanat- injectia subcutanata;
-tesutul muscular- injectia intramusculara;
-in vasele sanguine- injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ;
-in inima – injectia intracardiaca;
-in interventia de urgenta –in maduva rosie a oaselor;(intraosos)
-injectia -in spatiul subarahnoidian.

Asistenta efectueaza injectiile intradermica, subcutanata, intramusculara si intravenoasa.

Alegerea caii de executare a injectiei este facuta de catre medic, in functie de scopul injectiei
rapiditatea efectului urmarit ,compatibilitatea tesuturilor cu substanta de  injectat

Pregatirea injectiei:

34
materiale:
-seringi de unica  folosinta cu o capacitate in functie de cantitatea de solutie medicamentoasa:
-pentru injectia intradermica – seringa de 1 ml gradata in sutimi de ml
-pentru injectia intravenoasa – seringa cu amboul situat excentric
-acele se gasesc impreuna cu seringa in acelasi ambalaj sau separate
-se pregateste un ac pentru aspirarea solutiilor si altul pentru injectare
-ca medicament direct injectabil,in fiole sau flacoane cu doza unica sau mai multe doze ,in 
seringa gata de intrebuintare
-ca medicament indirect injectabil -pudre sau produse liofilizate in fiole sau flacoane cu dop
de cauciuc,insotite sau nu de solvent

alte materiale :
-tampoane sterile din vata si tifon ,solutii dezinfectante ,tavita renala
-garou,pernita ,musama (ptr. inj iv)
-recipiente ptr colectarea deseurilor

 Pregatirea psihica pacientului:
-se informeaza privind scopul si locul injectiei si eventuale reactii pe care le va prezenta in
timpul injectiei.

Pregatire fizica:
-se aseaza in pozitie confortabila ,in functie de tipul si locul injectiei

Incarcarea seringii
-se spala pe maini cu apa curenta ,
-se verifica seringa si acele-capacitatea si termenul de valabilitate
- se verifica integritatea fiolelor sau flacoanelor eticheta ,doza termenul de valabilitate
,aspectulsolutiiei
-se indeparteaza ambalajul seringii,se adapteaza acul pentru aspirat solutia ,acoperit
cuprotectorul si se aseaza pe o compresa sterila

a) aspirarea continutului fiolelor

-se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie
-se dezinfecteaza gatul fiolei prin stergere cu tamponul imbibat in alcool

35
-se deschide fiola astfel:se tine cu mana stanga iar cu policele si indexul mainii drepte
protejate cu o compresa sterila se deschide partea subtiata a fiolei
-se introduce acul in fiola deschisa ,tinuta intre policele mainii drepte si avand grija ca bizoul
acului sa fie permanent acoperit cu solutia de aspirat
-fiola se rastoarna progresiv cu orificiul in jos
-se indeparteaza aerul din seringa,fiind in pozitie vericala cu acul indreptat in sus ,prin
impingerea pistonului pana la aparitia primei picaturi de solutie prin ac;
-se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face;

b) dizolvarea pulberilor:-se aspira solventul in seringa

-se indeparteaza capacelul metalic al flaconului se dezinfecteaza capacul de cauciuc,se
asteaptaevaporarea alcoolului
-se patrunde cu acul prin capacul de cauciuc si se introduce cantitatea de solvent prescrisa
-se scoate acul din flacon si se agita pentru a completa dizolvarea;

c) aspiratia solutiei din flaconul inchis cu dop de cauciuc:

-se dezinfecteaza dopul de cauciuc ,se asteapta evaporarea alcoolului
-se incarca seringa cu o cantitate de aer egala cu cantitatea de solutie ce urmeaza a fi aspirata;
-se introduce acul prin dopul de cauciuc in flacon,pana la nivelul dopului si apoi se introduce
aerul;
-se retrage pistonul sau se lasa sa se goleasca singur continutul flaconului in seringa sub
presiunea din flacon;
-acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injectie

 ADMINISTRAREA COMBINATA A MEDICATIE INTR-O SERINGA:

Combinarea a doua medicamente intr-o seringa scuteste pacientul de doua intepaturi.
Medicamentele pot fi combinate intr-o seringa in mai multe feluri.Fie din doua fiole, fie dintr-
o fiola si un flacon, fie din doua flacoane. Mai exista si medicamente gata dozate si trase in
seringi sterile –seringi preumplute(cum ar fi anticoagulantele).
Aceste combinatii sunt contraindicate daca medicamentele nu sunt compatibile fie pentru ca
precipita, fie pentru isi anuleaza unul efectul celuilalt, fie cand cantitatea combinata este prea
mare pentru a fi absorbita printr-o singura injectie.
Tipul de seringa si ac folosite vor depinde de medicatia prescrisa, constitutia fizica a

36
pacientului, calea de administrare.

 Injectia intradermica ( i.d.

 Scop -terapeutic- anestezie locala; desensibilizarea organismului in cazul alergiilor,BCG la
nn

-explorator-intradermoreactiile la tuberculina , la diversi alergeni

Locul injectiei
-regiuni lipsite de foliculi pilosi :
-fata anterioara a antebratului ;
- fata externa a bratului si   a coapsei ;
- orice regiune in scop de anestezie

Solutii administrate- sol. izotone usor resorbabile, cu densitate mica 

Resorbtia- foarte lenta.

Pregatirea echipamentului:
- se verifica data de expirare a medicatiei
- se spala mainile
- se alege zona de injectare
- se verifica medicatia
- se prepara substanta daca aceasta nu vine deja preparata de la farmacie ( de exemplu, in
testele alergenice trebuie facuta o dilutie corespunzatoare indicatiilor medicului, pentru a testa
sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)

Administrare
- se confirma identitatea pacientului
- se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
- se indica pacientului sa stea asezat si sa-si sprijine antebratul , cu partea ventrala expusa
- se pun manusile
- se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba par, leziuni , edeme,

37
echimoze
- se lasa sa se usuce alcoolul pe piele inainte de injectare
- se apuca antebratul pacientului cu o mana si se intinde pielea
- cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un unghi de 10-15 grade fata
de antebrat
- se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
- se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o papula  cu aspectul cojii de
portocala,diametru 5-6mm,inaltime de 1-2mm
- daca aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea adanc introdus , se va retrage si se va relua
tehnica de la inceput
- dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus. Nu se maseaza
locul injectarii deoarece poate irita tesuturile si poate afecta rezultatul testului
- se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii apoi cat de mult se modifica
marginile semnului care trebuie citit
- pacientul este atentionat sa nu se spele in zona respectiva pana cand testul nu va fi citit
- testul se citeste in cazul intradermoreactiilor la intervalul de timp stabilit in functie de
substanta injectata
- se arunca manusile si seringa cu ac in recipientele colectoare specifice

Ingrijiri ulterioare:-este recomandat sa nu se spele pe antebrat,sa nu comprime locul

injectiei-se citeste reactia in cazul intradermareactiilor la intervalul de timp stabilit 
Incidente:
-revarsarea solutiei la suprafata pielii ,avand drept cauza patrunderea partiala a bizoului acului
- lipsa aspectului caracteristic (papula cu aspect de portocala ),cauza-patrunderea solutiei
subderm
-lipotimie ,stare de soc cauzata de substanta injectata
-necrozarea tegumentelor din jurul injectiei

Consideratii speciale:
-pacientii hiperalegenici necesita atentie sporita deoarece pot face soc anafilactic la
administrare de antigeni
-se evita dezinfectia cu alcool in cazul intradermoreactiei la tuberculina
-nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea

38
 Injectia subcutanata( s.c.)

Scop -terapeutic

Locul injectiei-regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:

-fata externa a bratului,

-fata supero-externa  a coapsei;
-fata supra- si subspinoasa a omoplatului;
-reg subclaviculara;
-flancurile peretelui abdominal.

Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta

felurite leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu
tulbrari de coagulare.
Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei,
locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie.

 Solutii administrate: - sol izotone, nedureroase ; sol cristaline : insulina, cofeina,

histamina,anticoagulante
Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie  de cantitatea de  substanta
administrata

Pregatirea echipamentului:

-verificarea medicatiei si dozelor prescrise

-se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei doze
-se spala mainile
-se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care au
un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
-se alege locul de injectare
-se verifica inca o data medicatia
-daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata,

39
scotand aerul din seringa.
-apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
-daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc,
se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba  acul cu cel
pentru injectia subcutanata
-tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul
flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate
echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se
introduce aerul, se intoarce flaconul si  seringa se va umple singura cu cantitatea necesara

Administrare
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si pentru a-i reduce
anxietatea
- se asigura intimitate
- se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate)
- se pun manusile
- se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul zonei alese
spre exterior prin miscari circulare
- se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat in
timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
- se indeparteaza capacul acului de la seringa
- cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu de tesut
adipos
- se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
- se va introduce acul repede, printr-o singura miscae, la un unghi de 45 sau 90 de grade
- se elibereaza pliul cutanat pentru a nu introduce substanta in tesutul sub compresie si a nu se
irita fibrele nervoas
- se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
- daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la inceput
- nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar la insulina,
iar la heparina poate produce hematom)
- se injecteaza substanta scotandu-se apoi bland dar repede acul, printr-o singura miscare, sub
acelasi unghi sub care a fost introdus

40
- se acopera locul injectarii cu o compresa sau pad alcoolizat masand bland, circular pentru a
facilita absorbtia medicamentului (masarea nu se va face atunci cand se adminstreaza insulina
sau heparina)
- se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele sangerari sau
echimoze

Consideratii speciale- locul indicat de adminstrare a heparinei este  in abdomenul inferior,

sub ombilic
- se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare in
cazul injectarii repetate in acelasi loc)
- nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
- dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se
scoate. Se va evita masarea zonei de injectare
- daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5 minute
dupa injectare si apoi se face compresie
- nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
- materialele folosite se arunca in recipientele potrivite

Injectia intramusculara( im)

Injectia intramusculara constituie introducerea unor solutii izotonice,uleioase sau a unei

substante coloidale in stratul muscular prin intermediul unui ac atasat la seringa.
Scop –terapeutic
Solutii administrate: - sol izotone; sol uleioase ; sol coloidale cu densitate mare.

Resorbtia- incepe imediat dupa adm ; se termina in 3-5 min ; mai lenta ptr sol uleioase
Locul injectiei - muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de vase si nervi :
-reg supero-externa a  fesei ;
-fata externa a coapsei in 1/3 mijlocie ;
-fata externa a bratului, in muschiul deltoid.

Locul injectei il constituie muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de vase si

nervi,a caror lezare ar putea provoca accidente;in muschii fesieri se evita lezarea nervului

41
sciatic:
-cadranul super extern fesier -rezulta din intretaierea unei linii orizontale ,care trece prin
marginea superioara  a marelui trohanter,pana deasupra santului interfesier ,cu alta verticala
perpendiculara pe mijlocul celei orizontale
-cand pacientul e culcat se cauta ca repere punctuale Smirnov si Barthelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupra  si inapoia marelui trohanter;punctul Barthelmy este
situatla unirea treimii externe cu cele doua treimi interne  aunei linii care uneste splina
iliacaanteroposterioara cu extremitatea santului interfesier)
-cand pacientul este in pozitie sezand ,injectia se poate face in tota regiunea
fesiera,deasupraliniei de sprijin;

Pregatirea echipamentului
- se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspect
- se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea administrarii primei doze
- daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza indicata,
scotand aerul din seringa.
- apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara
- daca medicamentul este in flacon sub forma de pulbere, se dezinfecteaza capacul de cauciuc,
se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba  acul cu cel
pentru injectia intramusculara
- tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul
flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate
echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se
introduce aerul, se intoarce flaconul si  seringa se va umple singura cu cantitatea necesara
- alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie facuta cu grija.

Administrarea:- se confirma identitatea pacientului

- se explica procedura pacientului
- se asigura intimitate
- se spala mainile, se pun manusile
- se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut recent
injectii intramusculare
- la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici, locul de administrare uzula
fiind fata superoexterna a fesei, iar la copil fata antero laterala a coapsei

42
- se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare
- se invita bolnavul sa-si relaxeze musculatura si sa stea linistit.
-  se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat prin miscari circulare
- se lasa pielea sa se usuce
- se intinde pielea intre policele si indexul sau mediul mainii stangi.
- se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca urmeaza sa simta
o intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul
- se inteapa perpendicular pielea, patrunzand (4 – 7 cm) cu rapiditate si siguranta cu acul
montata la seringa.
- se sustine seringa seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine sange.
- daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica
- daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite muschiului sa
se destinda si sa absoarga gradat medicatia
- dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub care a
fost introdus
- se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a ajuta
distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar
fi la administrarea de fier)
- se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa
eventualele sangerari sau reactii locale
- daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze
- se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora administrarii
- nu se va recapa acul
- se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare

Incidente si accidente Interventii

-durere vie ,prin atingerea nervului sciatic sau a :-retagerea acului,efectuarea injectiei in alta zona
unor ramuri ale sale

-paralizia prin lezarea nervului sciatic -se evita prin respectarea zonelor de electie a
injectiei
-hematom prin lezarea  unui vas
-ruperea acului -extragerea manuala sau chirurgicala
-supuratie aseptica -se previne prin folosirea unor ace suficient de

43
 lungi pentru a patrunde in masa
-supuratie septica-prin nerespectarea asepsiei musculara,respectarea asepsiei
 -embolie prin injectarea accidentala intr-un vas -se previne prin verificarea pozitiei acului
a solutiilor uleioase

       
Injectia intravenoasa (i.v.)
Injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice sau hipertonice in
circulatia venoasa.

Scop

-terapeutic
- explorator -se administreaza  substante de contrast de contrast radiologic

 Solutii administrate - sol izotone; sol hipertone.

Resorbtia este instantanee

calea intravenoasa este aleasa atunci cand trebuie sa obtinem efectul rapid al solutiilor
medicamentoase sau cand acestea pot provoca distructii tisulare;

Loc de electie
- pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obtinut rapid ca si pentru
corectarea unei hipovalemii, anemii, abordul venos capata o importanta deosebita in cadrul
diverselor conduite terapeutice;
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
- abordul venos periferic este realizat de catre asistenta medicala, iar cel central numai de
catre medic;
- alegerea tipului de abord venos si a locului de electie depind de:
- starea clinica a pacientului si criteriul de urgenta in administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat si efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
- pentru alegerea locului in efectuarea punctiei venoase examinam atent ambele brate ale

44
pacientului pentru a observa calitatea si starea anatomica a venelor;
evitam regiunile care prezinta ;
- procese recuperative;
- piadermite;
- eczeme;
- nevralgii;
- traumatism,etc.
 examinarea o efectuam in urmatoarea ordine:
- plica cotului;
- antebrat;
- fata dorsala a mainilor;
- vena maleolara interna;
- venele epicraniene la sugari si copii;
- la nivelul plicii cotului venele antebratului cefalica si bazilica se anastomozeaza dand
nastere venelor mediana cefalica si mediana bazilica.

Manevre pentru facilitarea palparii si functionarii venelor-aplicam garoul elastic si

inclinam bratul pacientului in jos, abductie si extensie maxima;
-solicitam pacientului sa-si stranga bine pumnul sau sa inchida si sa deschida pumnul de mai
multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasa;
- masam bratul pacientului dinspre pumn catre plica cotului;
-tapotam locul pentru punctie cu doua degete;
- incalzim bratul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apa calda sau prin introducere in apa
calda;
-efectuam miscari de flexie si extensie a antebratului;

Utilizarea garoului
-garoul elastic se aplica la aproximativ 10 cm deasupra locului punctiei,pentru plica cotului la
nivelul unirii treimii inferioare a bratului cu cea mijlocie;
-strangem garoul in asa fel incat sa opreasca complet circulatia venoasa si controlam pulsul
radial care trebuie sa ramana perceptibil, astfel am intrerupt circulatia arteriala a bratului prin
comprimarea arterei;

 Efectuarea injectiei

45
injectia intravenoasa consta in

-punctia venoasa si
-injectarea medicamentului;
- injectia i.v. nu se efectueaza in pozitia sezand.
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului
- se spala mainile, se pun manusile- in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient;
-aspiram medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen mai mic si
aplicam garoul;
- alegem locul punctiei si il dezinfectam;
-interzis a palpa vena dupa dezinfectare;
-   mentinem bratul pacientului inclinat in jos;
- intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea
extremelor in mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei,
exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra tesuturilor vecine;
-  patrundem cu acul montat la seringa in lujmenul vasului;
-  dupa ce am patruns cu acul in lumenul vasului, schitam o usoara miscare de aspirare pentru
a verifica pozitia acului;
- desfacem garoul cu mana stanga.

 Injectarea substantei medicamentoase

-mentinem seringa cu mana dreapta fixand indexul si medianul pe aripioarele seringii, iar cu
policele apasam pistonul, introducand solutia lent si verificand pentru control la nevoie
cateterizarea corecta a venei prin aspirare;
-se retrage brusc acul ,cand injectarea s-a terminat
- la locul punctiei se aplica tamponul imbibat in alcool

Ingrijirea ulterioara-se mentine compresiune la locul injectiei cateva minute-se

supravegheaza in continuare starea generala
Consideratii speciale
-in timpul injectarii se va supraveghea locul punctiei si starea generala
-vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel putin 24h ,de aceea nu se vor repeta

46
injectiile in acceasi vena la intervale scurte
-daca pacientul are o singura vena disponibila si injectiile trebuie sa se repete ,punctiile se vor
face intotdeauna mai central fata de cele anterioare
-daca s-au revarsat,in tesutul perivenos,solutiile hipertone-va fi instiintat medicul pentru a
interveni,spre a se evita necrozarea tesuturilor.
-De evitat incercarile de a patrunde in vena dupa formarea hematomului,pentru ca acesta ,prin
volumul sau ,deplaseaza traiectul obisnuit al venei
- nu se administreaza solutii uleioase in vena
- abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar in cazuri de
urgenta majora si de scurta durata pentru a evita complicatiile tromboembolice si septice;

-  pozitia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal, Trendelenburg
150° cu capul intors contralateral;

-  tegumentul gatului il destindem cu policele mainii libere si punctionam vena la locul de

incrucisare cu marginea externa a muschiului sternochidomastoidian;

-  abordul venos profund este realizat de catre medi in conditii tip protocol-operator:- vena
jugulara interna, vena femurala, vena subclavic.

Incidente si accidente Interventii

-injectarea solutiei in tesutul perivenos ,manifesta-se incearca patrunderea in lumenul
prin tumefierea tesuturilor,durere vasului,continuandu-se injectia sau se incearca
alt loc

-flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei-injectarea lenta

sau a unor substante iritante

-valuri de caldura ,senzatie de uscaciune in -injectare lenta

faringe
-hematom prin strapungerea venei -se intrerupe injectia

-ameteli,lipotimie,colaps -se anunta medicul

47
-embolie gazoasa,uleioasa prin injectarea unei -evitarea greselilor-eliminarea aerului din
cantitati mari de aer brusc in sistemul vascular seringa
sau prin gresirea caiii de administrare a solutiilor
uleioase-se produce decesul bolnavului -evitarea introducerii solutiilor uleioase iv

-punctionarea si injectarea unei artere-produce -se intrerupe de urgenta injectarea

necroza  totala a extremitatilor,durere
exacerbata,albirea mainii,degete cianotice

Administrarea medicamentelor pe tegumente

Obiective în administrarea medicamentelor pe tegumente

Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor

Stimularea circulaţiei
Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.

Pregătirea materialelor pentru administrarea pe tegumente

– medicamentele prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi, patch-uri)

– mănuşi de cauciuc
– comprese, tampoane, spatulă
– pense porttampon, spatulă
– material pentru protecţia patului
– tavă sau carucior pentru medicamente

Pregătirea pacientului

a) PSIHICĂ:

– informaţi pacientul asupra efectului medicamentului

– explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare, pudraj,
comprese medicamentoase

48
– informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate avea
– informaţi asupra eventualelor alergii

b) FIZICĂ:

– Asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice medicamentul

– Sfătuiţi pacientul să stea relaxat

Tehnica administrării medicamentelor pe tegumente

– Pregatiţi materialele pe o tavă sau un cărucior

– Verificaţi recomandarea medicală
– Identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică administrarea
– Asiguraţi intimitatea
– Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată
– Spălaţi mâinile
– Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc

A) APLICAREA PE TEGUMENTE A UNGUENTELOR ŞI ALIFIILOR

– Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei
– Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă.
– Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât medicamentul să nu fie
îndepărtat
– Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă
astfel.

B) APLICAREA LICHIDELOR PE TEGUMENTE

– Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon
– Lăsaţi pielea să se usuce
– Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată
– Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă
altfel;

C) APLICAREA MEDICAMENTELOR VASODILATATOARE

49
– Punenţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamntelor de propriile tegumente
– Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de medic
– Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă

Îngrijirea pacientului

– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă

– Observaţi eventualele reacţii locale
– Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la domiciliu

Reorganizarea locului de muncă

– Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii adecvate

– Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite
– Spălaţi măinile

NOTAŢI:
– Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele nursei
– Orice observaţie legală de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor
– Reacţia pacientului la procedură
– Ce a învăţat pacientul din informaţiile furnizate

Evaluarea procedurii.Rezultate aşteptate/dorite:

– Medicamentele au fost administrate fără incidente

– Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute
– Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite

Rezultate nedorite

– Pacientul acuză efectuarea cu brutalitate a manevrelor

– Liniştiţi pacientul (vă cereţi scuze şi explicaţi, dacă este cazul, că manevra în sine poate fi
dureroasă)

50
– Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături
– Explicaţi pacientului senzaţiile care fac parte din efectul medicamentelor
– Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie
– Observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate

Administrarea medicamentelor pe cale percutanată

INTRODUCEREA MEDICAMENTELOR ÎN ORGANISM PRIN FRICŢIONARE

Suprafaţa tegumentului, în care urmează să se introducă medicamentul prin fricţionare, va fi
spălat cu apă caldă şi apoi bine uscată.

Medicamentul înglobat în lipoizi sub formă de alifii, uleiuri sau emulsii uleioase se aplică pe
piele şi prin mişcări circulare efectuate sub o uşoară presiune, executate cu vârful degetelor
sau cu toată suprafaţa palmei şi se masează.

Operaţia este terminată atunci când medicamentul dispare în aparenţă, rămânând doar un slab
luciu de grăsime.

Se va avea o deosebită grijă ca alifia sau uleiul care se introduc în piele să nu ajungă în ochiul
bolnavului sau al asistentului medical, deoarece pot să conţină diferite substanţe iritante.

După terminarea fricţionării, suprafaţa tratată cu substanţa grasă va fi bandajată, pentru a

proteja lenjeria de corp şi pat.

Cantitatea medicamentului introdus, suprafaţa aleasă pentru tratament, ca şi întinderea

acesteia, durata fricţionării, precum şi frecvenţa şi orarul tratamentului vor fi stabilite
intotdeauna de medic.

Sondajul vezical
Scop:
EXPLORATOR: recoltarea de urina pentru examene de laborator, depistarea unor
modificari patologice ale uretrei si vezicii urinare

51
 TERAPEUTIC :administrarea de medicamente, golirea vezicii urinare

Sondajul vezical se face diferit la femeie şi la bărbat, datorită dispoziţiei anatomice diferite
pe sexe.

Indicatii
– In retentii de urina
– In interventii chirurgicale
– In explorari endoscopice ale uretrei, vezicii urinare, ureterelor.

Contraindicatii
– In infectii acute ale uretrei
– In ruptura traumatica a uretrei
– Tumori

Materiale necesare

o sonde sterile Foley

o cateter din material platic
o sonde sterile Petzer
o musama si aleza
o manusi sterile
o eprubete pentru urocultura (daca este cazul)
o tampoane de vata sterile
o doua pense hemostatice sterile
o seringa
o apa distilata pentru umflarea balonasului
o tavita renala
o solutie de betadina
o solutie pentru lubrifiere

52
SONDAJUL URETRO-VEZICAL LA BARBAT

Pregatirea pacientului
– se informeaza pacientul cu privire la efectuarea tehnicii
– se obtine consimtamantul
– se asigura un mediu privat pentru efectuarea tehnicii si pentru pastrarea intimitatii
pacientului ( se izoleaza patul cu paravan)

Tehnica – la barbati
La barbati uretra este mai lunga si prezinta doua curburi sagitale, prima fiind convexa
anterior, iar cea de-a doua convexa posterior:

1. bolnavul trebuie sa fie asezat in decubit dorsal, cu picioarele intinse si departate

2. asistenta medicala se va aseza in partea dreapta a bolnavului
3. se protejeaza patul cu musama si aleza
4. se aseaza tavita renala intre coapsele pacientului
5. asistenta isi pune manusi sterile
6. se dezinfectează meatul urinar, degajează glandul de prepuţ, şterge fin meatul de
câteva ori cu oxicianură de mercur, apoi fixează glandul între police, index şi mediu al
mâinii stângi, desfăşurând meatul uretrei cu primele două degete
7. alege sonda cu care se face sondajul cu o pensa anatomica sterila
8. se lubrifiaza varful sondei, care se tine ca un creion
9. se introduce sonda cu finete, iar cu ajutorul pensei se impinge inainte
10. paralel cu mâna stângă se întinde penisul ca să dispară cutele transversale
11. daca sonda nu progreseaza, se retrage 2-3 cm si se impinge din nou cu miscari fine, in
sens circular
12. dacă la împingerea sondei asistentul medical întâlneşte obstacole anatomice el renunţă
şi anunţă medicul
13. intrarea in vezica urinara marcheaza curgerea lichidului (urina)
14. sonda se poate fixa in vezica urinara pentru un sondaj permanent, prin umflarea
balonului si introducerea in tubul aferent de 5-10 ml ser.

Accidente/incidente

53
 - lipsa de progresie a sondei- crearea de cale falsa. se previne prin efectuarea
sondajului cu blandete si rabdare fara sa se forteze inaintarea sondei
- lezarea traumatica a mucoasei uretrale- apare hemoragie; se impune intreruperea
imediata a tehnicii
- absenta scurgerii urinare dupa intrarea in vezica (se poate datora unor cheaguri care
au astupat orificiile sondei). Se destupa prin insuflarea cu aer sau injectarea a cativa ml
solutie dezinfectanta.
- sangerare uretrala
- probleme tardive: introducerea germenilor patogeni prin manevre si instrumente
nesterile

SONDAJUL URETRO – VEZICAL LA FEMEIE

Materialele sunt aceleasi ca cele descrise la sondajul vezical la barbat.

Pregatirea bolnavului: la fel ca la sondajul vezical la barbat

Tehnica – la femeie

1. Pacienta este asezata in decubit dorsal cu genunchii ridicati, flectati si coapsele

indepartate
2. Sub fese se aseaza o perna
3. Se acopera bolnava, lasandu-se descoperita doar regiunea vulvara
4. Asistenta medicala isi pune manusi sterile si se aseaza in dreapta bolnavei
5. Ia sonda sterila, o lubrifiaza si o prinde intre degetul mediu si inelar a mainii drepte cu
ciocul indreptat in jos
6. Policele şi indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de
oxicianură de mercur.
7. Cu policele şi indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile, punându-i-se în evidenţă
meatul urinar uretral care se alfă sub clitoris
8. Se şterge cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia
anusului.
9. Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă.

54
 10. După două trei ştergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi
inelar, aducând-o cu ciocul în sus şi va fi prinsă ca un creion.
11. Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm.
12. Prezenţa sondei în vezică o confirmă apariţia urinei pe ea.
13. Sonda vezicală va fi prelungită cu tubul de la punga urinară colectoare
14. Sonda se poate fixa in vezica urinara pentru un sondaj permanent, prin umflarea
balonului si introducerea in tubul aferent de 5-10 ml ser.

REGULI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Deoarece administrarea medicamentelor presupune o mare raspundere atat pentru

medic cat si pentru asistenta medicala si pentru a evita erorile care pot fi fatale se vor
respecta urmatoarele reguli:
o RESPECTAREA MEDICAMENTELOR PRESCRISE – nu se inlocuieste un
medicament cu altul cu efect asemanator fara aprobarea medicului;
o IDENTIFICAREA MEDICAMENTULUI PRESCRIS – prin verificarea etichetei
inainte de administrare sau a medicamentului insusi (asistenta medicala trebuie sa-l
recunoasca dupa ambalaj, forma de prezentare, consistent, culoare , miros);
o VERIFICAREA CALITĂŢII MEDICAMENTELOR – sa nu fie alterate, degradate.
Medicamentele isi schimba culoarea sau aspectul (decolorare, tulburare, precipitare,
sedimentare, lichefiere);
o RESPECTAREA CĂII DE ADMINISTRARE–este obligatorie; nerespectarea caii de
administrare poate duce la accidente grave;
o RESPECTAREA ORARULUI DE ADMINISTRARE, A RITMULUI PRESCRIS DE
MEDIC – este obligatoriu, deoarece unele substante se descompun sau se elimina din
organism intr-un anumit timp. Medicamentele la care doza terapeutica este apropiata
de cea toxica, dar nu se respecta orarul se pot transforma in otravuri prin cumularea
dozelor. De asemenea nerespectarea orarului poate duce la anularea efectelui
terapeutic, iar in cazul antibioticelor, chimioterapeuticelor se produce rezistenta
organismului fata de germeni. Orarul de administrare este in functie si de alimentarea

55
 pacientului deoarece unele pentru a avea efect terapeutic se administreaza inainte de
masa (pansamentele gastrice ), altele in timpul alimantatiei (fermenti digestive), iar
altele numai dupa masa (antiemetice). Nu se respecta orarul de administrare cand apar
schimbari in starea generala a pacientului sau manifestari de intoleranţă. Acestea se
aduc de urgent la cunostinta medicului;
o RESPECTAREA DOZEI PRESCRISE;
o RESPECTAREA SOMNULUI FIZIOLOGIC AL PACIENTULUI - orarul de
administrare va fi stabilit astfel incat sa nu fie necesara trezirea pacientului, cu
exceptia antibioticelor, chimioterapeuticelor al caror ritm impune trezirea.
o EVITAREA INCOMPATIBILITATI –unele prin asociere devin ineficace sau
daunatoare. Asistenta medicala va cere sfatul medicului inainte de asocierea
medicamentelor pe care urmeaza să le administreze.
o SERVIREA PACIENTULUI CU DOZA UNICĂ DE MEDICAMENT–vor fi
administrate personal de către asistenta medică şi luată în prezenta ei.
o RESPECTAREA SUCCESIUNII ÎN ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR–
constă în a păstra urmatoarea ordine:
- Tablete
- Capsule
- Soluţii
- Picături
- Injecţii
- Ovule vaginale
- Supozitoare
o LĂMURIREA PACIENTULUI ASUPRA MEDICAŢIEI PRESCRISE în cazul în
care efectul medicamentului ar putea nelinişti pacientul. Asistenta medicală trebuie să
cunoască astfel pe lângă indicaţii şi contraindicaţii, incompatibilităţile şi efectele
secundare ale medicamentului respective.
o ANUNŢAREA IMEDIATĂ A GREŞELILOR DE ADMINISTRARE A
MEDICAMENTELOR. Schimbarea medicamentului, nerespectarea dozei, a căii de
administrare sau a orarului va fi adusă imediat la cunoştintă medicului pentru a se
putea interveni şi pentru a preîntâmpina complicaţiile care ar putea fi fatale
pacientului.
o ADMINISTRAREA IMEDIATĂ A MEDICAMENTELOR DESCHISE

56
 Soluţiile injectabile trebuie administrate imediat după deschiderea fiolei, deoarece
păstrarea lor permite scăderea eficacităţii medicamentelor sau chiar degradarea lor.
o PREVENIREA INFECTIILOR INTRASPITALICESTI – prin respectarea
masurilor de asepsie si igiena stabilite pentru fiecare cale de administrare.
o
Administrarea medicamentelor pe cale orală, parenterală, perfuzabilă

Tratamentul curativ – transportul bolnavului trebuie să se efectueze cu multă atenţie,

cu mijloace potrivite (brancarde speciale) şi cu menajamente, ţinând cont de starea
bolnavului. Transportul se face la spitalul cel mai apropiat, unde se pot aplica metode de
resuscitare şi de terapie adecvate. Până la venirea salvării, asistenta va culca bolnavul pe pat,
fără pernă, cu capul întors pe o parte şi va îndepărta mucozităţile din gură cu un tampon steril
montat într-o pensă Pean sau Kocher.
Supravegherea funcţiilor vitale, măsurarea pulsului, tensiunii arteriale şi a
temperaturii, diureza trebuie facută permanent şi cu mare atenţie, orice modificare a acestora
prevestind agravarea comei.
Odată ajuns la spital, bolnavul va fi hidratat cu linguriţa, dacă înghite sau dacă nu i se
vor administra zilnic 2000-2500 ml lichide în perfuzie lentă i.v. Lichidele şi unele
medicamente se pot administra şi prin sondă gastrică endonazală. Pentru a asigura respiraţie
liberă, capul bolnavului va fi întors pe o parte, iar mucozităţile aspirate. Dacă tulburările
respiratorii sunt severe şi ameninţă cu instalarea hipoxiei sau branhoplegiei i se administrează
oxigen pe sonda endonazală. În caz de retenţie urinară, se recurge la sondaj vezical. În scopul
prevenirii escarelor, bolnavul va fi întors des în decubit lateral şi de fiecare dată tegumentele
spatelui şi flancurile vor fi masate cu talc, iar lenjeria de pe pat se va schimba de îndată ce se
va umezi.

Corticoterapia
Acţiunea corticosteroizilor asupra barierei sânge-creier a fost justificată prin efectul lor
antiinflamator, reducând permeabilitatea vasculară crescută din edemul cerebral acut.
Totodată exercită o acţiune protectoare asupra membranei lipoproteice a mitocondriei şi
implicit asupra echipamentului său enzimatic.
Cortizonul se administrează în doze de 150 ml/zi, apoi se diminuează progresiv în
următoarele 10 zile. S-au mai utilizat aldosteronul şi spironolactona.

57
 Tratament cu diuretice
Medicamentele cu efect diuretic reduc supraîncărcarea hidrosodică a spaţiului
extracelular.
Acetozolamida este un inhibitor de anhidroză carbonică, având efect sigur asupra
reducerii secreţiei plexurilor. Doza 1-2 g/zi. Este utilă deoarece inhibă secreţia. Lichidul
cefalo-rahidian intensifică eliminarea apei şi a sodiului. Furosemid reduce reabsorbţia sodiului
la nivelul tubului proximal renal, doza 1-2 fiole de 3 ori/zi. Nefrix are indicaţie majoră în
edemul din encefalopatia hipertensivă, se dă în doze de 75-100 mg pe zi. Acidul ethacrynic
(ederen) în doze de 25-100 mg pe zi reduce edemul cerebral şi acţionează asupra transportului
de natriu la nivelul rinichiului.

Tehnica administrarii oxigenului – Oxigenoterapia

Scop
Se efectuează cu scopul de a ameliora concentraţia de oxigen din sânge.

Materiale necesare

58
 o Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea
de distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de
oxigen). Pentru racordare, se va folosi un debitmetru şi un umidificator.
o oxigenoterapie
o Materiale sterile pentru administrare: sondă nazală de unică folosință, mască de oxigen
(când necesarul de oxigen este mare), ochelari de oxigen, sau cort de oxigen sau
izoletă pentru copii (nu se mai utilizează din cauza riscului crescut de incendiu).
Pentru nou născuții hipoxici se utilizează incubatorul.
o Barbotor steril
o Apă distilată sterilă
o Leucoplast
o Foarfeca
o Tăviţa renală
o Materiale pentru spălarea mâinilor
o Recipienți pentru colectarea deșeurilor

Precauții în utilizarea surselor de oxigen

1. Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie atenționată

2. Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al
unei flăcări în preajma sursei de oxigen
3. Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
4. Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică
(materiale sintetice) și a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
5. Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de
oxigen
6. Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea
lor în timpul transportului
7. Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de
perete cu inele metalice, departe de calorifer sau altă sursă de căldură
8. Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de
amplasare a extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.
Pregatirea mediului

59
 o Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor
o Se vor lua toate măsurile de asepsie
o Pregatirea pacientului
o Pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii:
necesitate, importanță, durată.
o Se obține consimțământul informat al pacientului.
o Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și
a diminua anxietatea.

Pregătirea fizică:
o Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se
dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.
o Se verifică sursa de oxigen.
o Se pune apă distilată sterilă în barbotor.
o Pregatirea asistentului medical
o Se spală pe mâini
o Îmbracă mănuși sterile

Tehnica:

Administrarea oxigenului pe sondă nazală

o Se dezobstruează căile aeriene şi se asigură o ventilație eficientă

o Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile
respiratorii
o Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus
o Se umectează sondă cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării
mucoasei
o Se introduce sonda de unică folosință, cu mișcări blânde, până în nazofaringe
o Se fixează sondă cu o bandă subţire de leucoplast la nivelul feței pacientului
o Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)
o Se va administra cu intermitență

60
 o Se va supraveghea debitul şi pacientul
o Se va mobiliza periodic sonda nazală

Administrarea oxigenului prin mască

o Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

o Se pregăteşte barbotorul introducându-se apă distilată sterilă
o Se selectează o mască potrivită ca mărime
o Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu o
curea în jurul capului
o Se reglează debitul de oxigen la 4-6 litri/minut
o Se supraveghează pacientul
o Administrarea cu ochelarii de oxigen
o Se pregătește sursa de oxigen
o Se verifică barbotorul
o Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi
o Cele două sonde de plastic se introduc în narine
o Se reglează debitul de oxigen
o Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii agitați

Notarea tehnicii
Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului dată, numele celei
care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.

Accidente – Incidente
o Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală
o Se poate produce emfizem subcutanat
o Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi
împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului
o Iritarea locală a mucoasei
o Uscarea mucoaselor
o Traheobronșită -în condiții de administrare prelungită

61
 o Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice

Adminisrarea medicamentelor prin perfuzie venoasa

Perfuzia este o metodă de tratament care constă in introducerea, în organismul unui

pacient pe cale parenterala, a unei cantități de sânge sau de diferite soluții medicamentoase, în
scop terapeutic. Se efectuează într-un ritm lent (picătură cu picătură), pentru a nu dezechilibra
mecanismele de reglare, tensiunea arterială sau schimburile de apă și săruri minerale dintre
sânge și țesuturi.
Perfuziile venoase permit administrarea de medicamente, de soluţii electrolitice (sodiu,
potasiu etc.) şi/sau glucozate („seruri”), de derivate de sânge sau de produse de hrănire
artificială (pe bază de glucide, de lipide şi de acizi aminaţi).

Scop

 hidratarea şi mineralizarea organismului;

 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;

 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;

 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală.

 alimentarea pe cale parenterală

Pregatirea materialelor necesare

 Depinde de rata de administrare, de tipul terapiei, cat si de specificul solutiei care

trebuie administrata intravenos.

 Exista doua tipuri de filtre de picurare pentru perfuzoare care trebuie alese in functie
de ce se indica la administrare. Astfel, macropicuratorul este folosit pentru administrarea
rapida a unor cantitati mari de solutie prin faptul ca permite formarea picaturilor mari.

62
 Perfuzoarele cu micropicurator se folosesc pentru uzul pediatric si la adulti care necesita
adminstrarea unor cantitati mici de solutie intr-un timp mai indelungat, sub un control
atent al ratei si cantitatii de adminstrare.

 Administrarea intravenoasa prin atasarea unei linii venoase secundare la una primara,
deja existenta, permite adminstrarea alternativa sau concomitenta a doua solutii
Perfuzoarele care au filtru de aer se folosesc pentru solutiile din sticle, cele fara filtru de
aer se folosesc pentru solutiile din pungi de plastic sau la flacoanele care au ele atasate
filtru de aer.

Materiale necesare
solutia de administrare intravenoasa · paduri alcoolizate · perfuzor · stativ · medicamentele
prescrise daca trebuie administrate in perfuzie · manusi · tavita sau carucior de lucru

Pregatirea echipamentului
· se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si tipul solutiilor · se
examineaza solutiile (de plastic sau de sticla) sa nu fie perforate sau sparte · se examineaza
solutiile pentru a verifica aspectul lor( sa nu fie tulburi, precipitate etc)

Pregatirea pacientului

–          procedura trebuie explicata pacientului in detaliu pentru a reduce teama si anxietatea.

Astfel, se va explica pacientului ca va ramane la locul punctionarii un cateter de plastic la care
se va atasa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor solutii indicate de medic. Se va explica
pacientului avantajele tehnicii si anume faptul că aceasta il scuteste de inteparea repetata
pentru adminstrarea tramentului

–           i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentului vor fi indicate de medic

–           se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in schema de tratament

–          de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice modificare in rata
de administrare potrivita de asistenta (daca perfuzia se opreste sau merge mult mai rapid),

63
daca incepe sa-l doara .De asemenea, i se va preciza ca nu va trebui sa loveasca sau sa
bruscheze locul unde branula este inserata

–           se va explica tehnica indepartarii branulei, cat timp se va tine compresie la locul de
insertie cat si faptul ca va fi apt sa isi foloseasca mana respectiva la fel de bine ca inainte de
montarea branulei

Tehnica

o se spala mainile bine

o se pun manusile

o se agata solutia in stativ

o se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat

portiunea unde va fi introdus perfuzorul

o se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila daca acest

lucru este indicat si se va eticheta flaconul specificand medicatia introdusa

o se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu atingem capatul sau

de nimic pentru a-l pastra steril

o se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana se umple

jumatate · se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga in
tavita pana cand nu mai este nici o bula de aer

o daca solutia este in flacon de sticla va trebui sa se deschida filtrul de aer pentru ca ea
sa curga. Daca este in punga de plastic nu este nevoie

o se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se ataseaza

perfuzorul la branula

64
 o se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii.

Calculul ritmului de administrare a solutiilor perfuzabile (rata de flux)

– Formula 1: total solutie/total ore=ml/ora
– Formula 2: ml/ora x factor picurator=picaturi/ora
– Formula 3: total solutie x factor picurator/nr.ore x 60min=picaturi/min

Unde factor picurator:

Picurator copii=micro=60pic/ml
Picurator adulti-macro-15pic/ml
Picurator sange=10picaturi/ml
Exemplu-un pacient are prescris 1000 ml de solutie de administrat in 6 ore

Picaturi/minut=1000 x 15 /6 x60=aprox 42

Complicații

Complicațiile care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic trebuie

avute în vedere, prevenite, iar, dacă apar, cunoscute metodele de acţionare în aceste situaţii.
Aceste complicaţii sunt:

 flebitele
 extravazarea soluţiilor
 impermeabilitatea cateterului
 hematom
 secţionarea cateterului
 spasme venoase
 reacţii vasovagale
 tromboze
 infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia
 reacţii alergice
 încărcare circulatorie
 embolie.

65
66