Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LUCRARE DE PRACTICĂ
Rolul asistentului medical în îngrijirea
pacienților cu schizofrenie
BRAȘOV
2022
CUPRINS
CAPITOLUL I
DATE GENERALE
1. Anatomie
-Măduva spinării
-Trunchiul cerebral
-Cerebelul
-Diencefalul
-Emisferele cerebrale
1
Sistemul nervos periferic – reprezentat prin nervii cranieni şi nervii spinali
(rahidieni).
Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central.
Emisferele cerebrale sunt separate prin fisura interemisferică şi legate în partea bazala prin
formaţiuni de substanţă albă:
- Corpul calos
- Trigonul cerebral
- Convexa externă
- Mediala internă
- Bazala
Feţele emisferelor cerebrale sunt brazdate de numeroase şanturi, unele adânci care
delimitează lobi ( frontal, parietal, temporal, occipital), altele superficiale care delimitează
girusuri sau circumvoluţii cerebrale (precentral, postcentral, hipocampic etc.).
2
Structural emisferele cerebrale sunt alcătuite din substanţă cenuşie dispusă la
suprafaţă formând scoarţa cerebrală şi substanţă albă la interior, alcătuită din fibre de
asociaţie, comisurale şi de proiecţie.
1.2 Fiziologie
Aceste informaţii sunt comparate la nivelul ariilor asociate cu cele culese de alţi
analizatori, precum şi cu ariile asociative cu cele culese de alţi analizatori, precum şi datele
din memorie. Pe baza sintezei complexe este elaborată starea de conştiinţă, sunt luate
deciziile voliţionale şi automate.
Scoarţa cerebrală, cel mai recent apăruta filogenetic, îndeplineşte trei categorii de
funcţii:
- Funcţii senzitive.
- Funcţii asociative.
- Funcţii motorii.
Pe baza acestor funcţii, se nasc procesele psihice caracteristice fiinţei umane: cognitive,
afective, volitive. Paleocortexul sau sistemul limbic îndeplineşte trei categorii de roluri:
3
La om simţul olfactiv are şi o componenţă emoţională cu efect stimulator sau
inhibitor. Pe baza mirosului animalele recunosc de la mare distanţă atât partenerul de sex şi
adversarul, prada şi duşmanul.
La baza actelor de comportament se află un proces nervos complex numit motivaţie sau
impuls.
Din analiza vieţii psihice umane se disting trei compartimente psiho - fiziologice:
4
- Compartimentul afectiv.
CAPITOLUL II
SARCINA FIZOLOGICĂ
2.1 Definiţie
b. Clasificare
5
-SCHIZOFRENIA COPILULUI - boala a fost observată începând încă de la vârsta
preşcolară (3-4 ani) şi prezintă în general aceleaşi forme clinice ca şi schizofrenia
adultului. Apare pe nesimţite la copiii cu un anumit tip de comportament şi de
personalitate.
2.2 Etiologie
2.3 Simptomatologie
1. Sindromul disociativ
Cuprinzând tulburări ale câmpului conştiinţei, tulburări ale desfăşurării gândirii,
dezogranizarea vieţii afective, comportamentul catatonic.
6
Tulburările de percepţie - Sunt reprezentate de halucinaţii. Cele mai caracteristice
halucinaţii sunt cele auditive.
2.4 Diagnostic
Cel puţin două dintre urmatoarele criterii definesc tulburarea, iar un singur
criteriu o face probabilă (se exclud fenomenele consecutive abuzului si sevrajului la alcool
7
sau alte toxicomanii).
a. Gânduri transmise de la distanţă, inserţia sau furtul ideilor.
b. Alte deliruri decât cele de persecuţie sau gelozie cu durată mai mare de o lună.
c. Idei delirante de orice tip însoţite de halucinaţii pentru cel puţin o săptămână.
d. Halucinaţii auditive care comentează actele pacientului sau comportamentul acestuia,
voci care conversează.
e. Halucinaţii verbale nonafective care comunică cu pacientul.
f. Halucinaţii de orice tip pe parcursul zilei, care durează cel puţin o lună.
g. Tulburări ale gândirii acompaniate de efecte tocite sau inadecvate, deliruri, halucinaţii de
orice tip sau comportament marcat dezorganizat.
2.6 Tratament
8
CHIMIOTERAPIA, ca rezultat al psihofarmacologiei moderne a influenţat evoluţia
schizofreniei şi destinul bolnavilor, considerând remisiunile bolii la 75 – 80 % pentru cei
internaţi la debutul bolii, cât şi semnificativa ameliorare a evoluţiei trenante şi cronice.
Dintre fenotiazine cele mai folosite sunt:
9
CAPITOLUL III
Spitalul este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată pentru servicii
permanente.În spital se internează bolnavii în stare gravă care necesită o îngrijire şi
supraveghere permanentă şi o atenţie deosebită din partea asistentei medicale.
10
sanitare - aici se face deparazitarea şi îmbaierea bolnavului, după care acesta va fi îmbracat
în lenjerie curată şi condus pe secţia cu paturi.
11
Foaia de nursing, întocmită de asistentă, va reflecta evoluţia stării pacientului pe toată
perioada internării lui în spital şi va veni în întâmpinarea medicului în vederea orientării
conduitei terapeutice.
Bolnavul este condus de asistent în salonul prealabil hotarat de către medic. Salonul se alege
în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistentul
conduce bolnavul în salon, îl ajuta să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi să se
instaleze comod în poziţia indicată de medic .
12
Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a crea un
mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat ca saloanele
să aibă o capacitate de 4 , max. 6 paturi cu o temperatura de 18-20°C sa fie curate, liniştite şi
bine aerisite cu aer umidificat.
Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de
confort a pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire. Trebuie să-i permită pacientului să
se poata mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată la nevoie să coboare din pat, să
poate sta în poziţie şezand, sprijinindu-şi picioarele comod de podea. Patul trebuie să
permită ca asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, învestigaţie şi tratament cât mai
comod. Patul trebuie să fie uşor de manipulat şi curaţat, prevăzut cu rotiţe, dispozitiv de
ridicare şi la nevoie apăratoare.
- saloanele comune, coridoarele şi anexele spaţioase, bine luminate, cu mult aer, bine
îngrijite;
13
- uşile închise irită şi, adesea, traumatizează bolnavii, de aceea în interiorul secţiei, uşile
dintre saloane şi coridoare, camera de zi şi sala de mese trebuie ţinute deschise;
- încăperile anexe ca şi colţurile de coridoare trebuie să fie bine luminate, atât ziua cât şi
noaptea, întrucat în aceste locuri se pot izola bolnavii depresivi şi pot comite tentative de
sinucidere.
▪ îngrijiri generale:
- unele măsuri, ca de exemplu predarea obiectelor tăioase, briceagul, briciul, lame de ras sau
chibrituri sau alte obiecte periculoase, în mâinile bolnavilor, asistentul trebuie să le execute
cu tact deosebit;
▪ alimentaţia:
- alimentaţia trebuie să fie mixtă normocalorică , cu multe fructe, legume şi preparate din
lapte.
▪ supravegherea bolnavului:
14
- pregăteşte pacientul pentru examene: tomografia axială computerizată, rezonanţa
magnetică nucleară , electroencefalogramă;
- injecţii;
Externarea bolnavului
Medicul este cel care va hotarî momentul externării bolnavului când acesta nu mai necesită
o supraveghere permanentă şi poate continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistenta va
pune la dispoziţia medicului documentele bolnavului necesare formulării epicrizei şi
completarii biletului de ieşire şi va asigura alimentaţia bolnavului până la externare.
15
Utilitatea şi obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul de
recoltare al produselor care se analizează şi de modul cum se efectuează examenul de
laborator.
Bolnavul este pregătit fizic printr-un regim alimentar, repaus la pat, aşezându-l într-o
anumită poziţie etc., toate pregătirile fiind efectuate în funcţie de recoltarea ce se va efectua.
17
- examen biochimic – se cercetează albumina, glucoza, puroiul, urobilinogenul, pigmenţii
biliari,amilaza, acetona. Se adaugă examenul sedimentului urinar.
Recoltarea urinei se face fie în urinar, fie în ploscă ( bazinet ).În scopul unui examen de
urină, se face educaţie sistematică a bolnavului, personalului auxiliar privind utilizarea
bazinetului. Aceştia trebuie să ştie: să utilizeze numai bazinetul gol şi curat; să urineze fără
defecaţie, să verse imediat urina în borcanul colector de urină, să nu urineze în timpul
toaletei efectuată pe bazinet.
Materiale necesare:
Electrozii trebuie plasaţi în mai multe planuri, simetric, la distanţe egale de reperul
central şi la o distanţă minimă între electrozi de 2-3cm. După modelul de amplasare al
electrozilor pe scalp se descriu montaje longitudinal, transversal, circulare, radiare.
Aplicarea şi fixarea electrozilor se efectuează după prealabila degresare a tegumentului cu
alcool şi umezirea electrozilor cu o soluţie salină saturată sau pastă electrolitică, pacientul
putând rămâne în poziţie şezândă sau poate fi culcat în decubit dorsal cu un suport în
regiunea cervicală.
Etapele înregistrării EEG: traseu de referinţă – stare de veghe, ochi închişi, relaxare
fizică şi psihică; traseu la deschiderea ochilor; traseu cu ochii închişi şi activare prin
hiperpnee; stimulare luminoasă intermitentă cu 6 Hz şi 12 Hz; activări suplimentare.
În cazul aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repoziţionaţi în timpul testării. După
terminarea investigaţiei electrozii şi gelul sunt îndepărtaţi. Pe durata efectuării testului,
pacientul nu trebuie să se mişte sau să vorbească, deoarece activitatea musculară poate
influenţa rezultatul.
Pentru rezultate optime, pacientul trebuie să stea întins, nemişcat şi să respire normal;
uneori medicul poate ruga pacientul să-şi ţină respiraţia pentru câteva secunde. O
electrocardiogramă durează în medie 5 până la 10 minute. în unele cazuri, această perioadă
se poate prelungi, de exemplu, atunci când se măsoară ritmul cardiac. Plasarea electrozilor
se face în ordinea următoare:
3.7.2 Scala PANSS ( Positive and negative Symptom Scale for Schizophrenia )
20
- standard al evaluării profilului clinic al pacientului cu schizofrenie şi de asemenea, un
important indicator al răspunsului la tratament;
- măsoară atât simptomele psihotice cât şi cele nonpsihotice în afecţiunile psihiatrice majore
şi în special în schizofrenie;
- măsoară următoarele domenii: preocupări somatice, anxietate, răcire emoţională,
dezorganizare a gândirii conceptuale, sentimente de vină, tensiune, manierism şi posturi,
idei de grandoare, stare depresivă, ostilitate, suspiciozitate, comportament
halucinator,lentoare motorie, necooperare, conţinut bizar al gândirii, afect tocit, stare de
excitaţie, dezorientare.
Are un rol important în evaluarea pacientului psihiatric şi, consecutiv, are implicaţii
importante în instituirea unei terapii adecvate.
Examinarea neurologică poate evidenţia unele semne şi simptome neurologice care relevă
existenţa unei afecţiuni de natură neurologică.
21
Examinarea neurologică cuprinde evaluarea bolnavului, a simptomelor neurologice,
evidenţiate prin întrebări ţintite adresate acestuia şi prin executarea unor manevre specific,
care furnizează informaţii obiective despre starea unor sisteme ale sistemului nervos.
Pentru început, se solicit pacientului să relateze motivele pentru care s-a prezentat,
concentrându-se asupra simptomelor cheie în ceea ce priveşte localizarea, intensitatea,
durata, frecvenţa de apariţie a acestora în timp, dacă a mai efectuat tratament, care au fost
substanţele administrate ş ice effect au avut asupra simptomelor prezentate.
3.2.1 Comunicarea
22
În vederea obţinerii complianţei terapeutice în schizofrenie, asistenta trebuie să
colaboreze cu pacientul, să-i arate încredere, să-l trateze ca pe o persoană nu ca pe un
bolnav, să aibă o atitudine prietenoasă, , să caute un contact regulat cu pacientul oferindu-i
atenţie pozitivă şi arătându-i că-l acceptă şi-l apreciază. Când se vorbeşte de schizofrenie se
pune accentul pe importanţa înţelegerii bolnavului, a limbajului său. Prima sarcină este să
însoţim pacientul în lumea privată, personală, şi apoi, gradual, să-l facem mai flexibil faţă de
lumea obişnuită.
A-l înţelege nu înseamnă doar a decoda mesajul său, ci şi a-l ajuta să experimenteze
un nou limbaj, să ajungă să fie iar conectat cu cei apropiaţi lui, şi a stabili scopuri rezonabile
în privinţa funcţionării sociale, familiale şi profesionale. Intervenţia vizează
comportamentul, factorii biosociali şi procesele neurologice. Aceste arii pot fi influenţate
prin psihoterapie, medicamente sau ambele. Decizia se ia în funcţie de starea pacientului. În
mod normal se consideră că psihoterapia şi medicamentele, împreună, pot face mai mult
decât fiecare separat.
23
Apa este lichidul solvent al tuturor substanţelor chimice, organice şi anorganice,
necesare funcţionării organismului.
Deshidratarea extracelulară este cel mai des întâlnită şi necesită o reechilibrare urgenţă.
Hidratarea corectă trebuie să ţină seama de modificările osmotice ale plasmei, de scăderea
volumului de lichide, de modificările pH-ului şi de compoziţia ionică a plasmei.
Calea orală declanşează o serie de reflexe vasomotorii şi secretorii necesare unui bun
echilibru funcţional. Prin hidratarea orală sunt aduse şi sărurile necesare dacă nu lipsesc
condiţiile osmotice de reţinere a apei. Stenoza pilorului, vărsăturile, inflamaţiile
intraperitoneale ( stările de şoc ) etc. contraindică această cale.
Calea rectală permite administrarea lichidelor fie sub formă de clorură de sodiu 80%0,
fie sub formă de soluţie glucozată 47%0. Hidratarea pe cale rectală se face sub formă de
clismă picătură cu picătură.
Dintre numeroasele soluţii utilizate pentru hidratarea organismului fac parte următoarele:
- soluţia izotonică de clorură de sodiu numită ser fiziologic ( 7,50-9%0 ) sau hipertonă
10-20%;
- bicarbonatul de sodiu, soluţie izotonică de 1,4% în ser fiziologic sau Ringer;
- lactatul de sodiu – soluţie izotonică 1,9%;
- glucoză – soluţie izotonică de 47%0 sau lactoză 90%0. Glucoza se mai utilizează şi în
concentraţie de 20-30%;
24
- soluţia de clorură de potasiu 2% în amestec cu soluţie glucozată izotonică.
Restabilirea echilibrului hidroelectrolitic şi acido-bazic al spaţiului intracelular se efectuează
cu soluţii de electroliţi multipli sau amestecuri de soluţii simple.
3.2.3 Igiena
3.2.4 Mobilizarea
25
Se face în funcţie de: natura bolii, starea generală, tipul de reactivitate a pacientului,
perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare.
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc: halat , papuci, fotoliu, cârje. Se
informează pacientul despre procedură, scop etc. Se măsoară pulsul, TA, se observă starea
pacientului, expresia feţei (coloraţia tegumentelor, respiraţia). Se poate determina gradul de
flexie a articulaţiei cu goniometrul.
Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului,
degetelor, mâinii, gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare,
păstrând poziţia de decubit.
Urmează :
-aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început
-aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi - crescându-se numărul de
minute
-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ
-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi
2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile asistenta aşează braţele
pacientului peste abdomen. Membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea
opusă. Asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acestuia. Ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un
unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia.
26
Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare pe marginea
patului să fie numai câteva minute. Dacă el devine palid sau cianotic sau se plânge că are ameţeli
va fi imediat aşezat înapoi în pat, controlându-i-se pulsul. Durata şederii la marginea patului în
ziua următoare se poate prelungi cu câteva minute.
B. Aşezarea în fotoliu
Asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului. Pune un pled pe fotoliu.
îmbracă pacientul cu halat şi ciorapi. Aduce pacientul în poziţie şezând la marginea patului. Se
aşează în faţa pacientului şi introduce mâinile sub axilele acestuia. Pacientul se sprijină cu mâinile
pe braţele sau umerii asistentei. Asistenta ridică pacientul în picioare şi, întorcându-l cu spatele
către fotoliu, îl aşează încet în fotoliu,îl acoperă cu pledul iar sub picioare se poate aşeza un
scăunel.
1. După ce pacientul este aşezat în poziţie şezând, pe marginea patului, asistenta de lângă
pacient stă cu spatele la pat, sprijină pacientul de sub ambele axile şi-l ridică. Se poate
menţine , la prima ridicare , câteva minute.
2. Asistenta se aşează în faţa pacientului care stă în poziţie şezând la marginea patului.
Fixează cu genunchii ei genunchii pacientului, iar cu mâinile îl ţine de sub axile. Pacientul
se prinde de umerii asistentei sau de gâtul acesteia. Prin împingere în genunchii pacientului,
centrul de greutate al asistentei coboară, crescănd astfel forţa de ridicare a pacientului.
27
Sistemul nervos vegetativ controlează şi supraveghează funcţiile vitale ale
organismului,cum ar fi: activitatea cardiacă, presiunea sangvină, procesul de schimburi de
gaze-respiratia,procesul de digestie.Aceasta însemnând că
reglează activitatea viscerală a organelor interne,deci pentru a putea urmări activitatea
întregului organism se vor monitoriza TA, pulsul, frecvenţa respiraţiilor, temperatura,
fiecare dintre acestea vor oglindi activitatea organismului.
Monitorizarea pacienţilor se poate face cu ajutorul monitoarelor care pot în aceelaşi
timp să urmărească toate aceste valori ale funcţiilor vitale, permiţând o fluiditate mai bună a
activităţii cadrelor medicale, dar această monitorizare se poate face şi clasic cu ajutorul
tensiometrelor montate pe 1/3 medie a braţului bolnavului şi cu ajutorul stetoscopului, a
monitorizării pulsului la nivelul feţei interne a braţului , la nivelul regiunii radio-carpiene
prin compresia degetelor cadrului medical pe antebraţul bolnavului, iar temperatura cu
termometru. Monitorizarea pacienţilor se face prin 3 modalităţi:
-monitorizarea clinică - care însemnează supravegherea permanentă a comportamentului
bolnavului, a evoluţiei bolii,înregistrarea acestor date în foaia de observaţie după un orar
bine stabilit de medic, astfel vor fi notateTA, pulsul, temperatură, frecvenţa respiraţiilor ,
diureza,bilanţul hidric;
-monitorizarea biologică - care pune în evidenţă un grafic al valorilor biologice în decurs de
24-72 ore prin recoltarea diferitelor seturi de analize;
-monitorizarea instrumentară este cea care se poate face cu ajutorul aparatelor ECG, EEG,
monitorizarea pulsului, presiunii arteriale şi a funcţionalităţii aparatului de ventilaţie
artificială, această metodă fiind rezervată acelor pacienţi care prezintă un potenţial evolutiv
nefavorabil.
28
3.3.2 Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale
29
Materiale necesare – ceas cu secundar, foaie de observaţie, pix verde
3.3.6.Administrarea tratamentului
-pe cale orală substanţele medicamentoase sunt inactivate parţial de sucurile digestive şi
astfel, cantitatea absorbită în sânge este mai mică decât cea administrată;
30
-pe cale intravenoasă, doza medicamentului acţionează integral şi rapid, având un efect
puternic, violent.
31
În acest sens, o strategie terapeutică urmăreşte readaptarea la viaţa comunitară prin
măsuri de reabilitare psiho-socială, precum şi aplicarea unor modele de „calitate a vieţii“,
care urmăresc atât satisfacerea nevoilor, cât şi a dorinţelor bolnavului.
OBIECTIVE GENERALE
-asigurarea unui nivel optim de resurse care să asigure buna desfăşurare a activităţilor
menite să ducă la ameliorarea stării de sănătate mintală a populaţiei;
3.8 Profilaxie
32
Schizofrenia nu poate fi prevenită. Cu toate acestea, există măsuri pentru a evita
recurenţa episoadelor de schizofrenie. Deşi medicaţia antipsihotică poate asigura o
ameliorare eficientă a simptomelor schizofreniei, cel puţin 50% dintre persoanele cu
schizofrenie vor suferi o recurenţă în termen de un an.
CAPITOLUL IV-
DESCRIEREA A DOUA TEHNICI
4. PREZENTARE DE CAZURI
Pentru susţinerea informaţiilor din prima parte a lucrării s-au efectuat studii de caz.
în prima etapă, pe baza datelor obţinute prin anamneză, examenul clinic şi observaţia
psihiatrică se poate concepe un plan individualizat al nevoilor fundamentale ale pacientului,
după conceptul Virginiei Henderson.
În a doua etapă, se realizează un plan de îngrijiri în funcţie de nevoile specifice
pacientului şi evoluţiei acsestuia.
Alcătuirea unui plan de îngrijiri presupune şi flexibilitatea acestuia în funcţie de
evoluţia pacientului sub terapia medicamentoasă. Astfel, în timp ce în etapa iniţială pot fi
33
preponderente aspectele ce ţin de nevoile fiziologice şi igienă, ulterior predomină aspectele
de comunicare şi de activitate în vederea reinserţiei sociale.
Perioada 05.04.2013-11.04.2013
Culegerea datelor:
Nume: P.
Prenume:M.
Vârstă:37 de ani
Sex:M
Ocupaţie:fara ocupatie
Religia: creştin-ortodoxă
Cetăţenie:română
Domiciliu:Botoşani
34
Manifestările de dependenţă: Dispoziţie disforică, pacient uşor neliniştit psihomotor în
timpul examinării, cooperează cu dificultate, relative comunicativ, iritabilitate, irascibilitate
cu tebdinţă la heteroagresivitate.
PERIOADA 05.04.2013-11.04.2013
37
INVESTIGAŢIE
RECOMANDATĂ REZULTATE VALORI
NORMALE
INVESTIGAŢII DE LABORATOR
40 1 h 2-13mm/1h 12-
V.S.H 17mm/2h
TRATAMENT MEDICAMENTOS
38
Levomepromazin 3 tb/zi 05.04.2013-
11.04.2013
EVALUARE FINALĂ
Culegerea datelor:
Nume: P.
Prenume: A.
Vârstă: 54 ani
Sex:M
Cetăţenie:română
Domiciliu: Botoşani
Antecedente:heredo-colaterale-nesemnificative
40
Examen clinic general în limite normale.
Analize de laborator: colesterol seric total – 240mg/dl, ȋn rest fiind ȋn limite normale.
Examene paraclinice: EKG – traseu cu ritm sinusal fără elemente patologice.
Tratament: Rispolept sol. orală 1mg/ml Rispolept iniţial, crescut ulterior: 2ml-0-4ml;
Diazepam sol. injectabilă fiole a 10mg/2ml 1-0-1, ulterior retras din schemă;
Levomepromazin 25mg iniţial: 1/2-0-1/2,crescut ulterior la 2 cp/zi seara; Depakine Chrono
iniţial: 300mg 1cp-0-1cp, crescut ulterior: 500mg-0-500mg; Romparkin 2mg 1cp-0-0 la
nevoie: 1 fiolă sol. injectabilă Diazepam; 1 fiolă sol. injectabilă Prozin 25mg/5ml.
Data internării:09.02.2013
Data externării:15.02.2013
41
8.Nevoia de a respire şi a avea o bună circulaţie-bolnava prezintă o respiraţie
normal,fără efort cu mişcări toracice simetrice,16 respiraţii pe min.
42
PLAN DE ÎNGRIJIRE –CAZ CLINIC NR.2
PERIOADA 09.02.2013 – 15.02.2013
1.Nevoia de a - - - - 09.02.2013-
evita Ideaţie pacientul să fie ajut administre obiectiv
pericolele delirantă, echilibrat pacientul să z un nerealizat
halucinaţii psihic realizeze o neuroleptic 11.02.2013-
percepere şi un pacientul este
justă a sedativ. mai puţin
realităţii;
reţinut,înţeleg
e situaţie
------------ creată
2.Nevoia de a - să fie - 09.02.2013
învăţa să-şi - Tendinţă cooperant cercetez obiectiv
păstreze de izolare motivaţia nerealizat
sănătatea socială si de izolare şi 13.02.2013
de posibilităţil pacientul este
ignoranţă e de ---------- receptiv şi
comunicare
interesat de
ale
tot ce priveşte
bolnavului;
-furnizez afecţiunea sa
mijloacele
de
comunicare
; şi dau
pacientului
anumite
atribuţii
3.Nevoia de a -apatie - înlăturarea - ---------- 09.02.2013
fi ocupat si stării de am discutat -pacientul
de a se indiferenţă cu pacientul participă la
realiza ori de câte activităţile
ori acesta a cotidiene dacă
simţit este solicitat;
nevoia; -s-a redobândit
ajut interes pentru
43
pacientul majoritatea
să-şi activităţilor
recapete
încrederea
în sine,
comunicân
d
4.Nevoia de a -insomnie -pacientul să -învăţ 09.02.2013
dormi si se beneficieze de insomnie
pacientul să
odihni somn ---------- 11.02.2013
corespunzător practice somn de noapte
cantitativ şi bun, odihnitor,
tehnici de
calitativ indus
relaxare medicamentos
înainte de obictiv
realizat
culcare;
-nu las
bolnavul să
doarmă în
timpul zilei;
identific
nivelul şi
cauza
anxietăţii la
acest
bolnav
5.Nevoia de a - deficit de -alimentaţie şi - - -bolnavul se
se alimenta hidratare şi hidratare am implicat hidratează şi
alimentare corespunzătoar pacientul la mănâncă
e alcătuirea
hranei;
urmăresc ca
bolnavul să
se hidrateze
şi să se
alimenteze
cum
trebuie;
44
INVESTIGAŢII DE LABORATOR
7-13mm/2ore
Glicemie 94mg% 0.80-1.20mg%
TRATAMENT MEDICAMENTOS
EVALUARE FINALĂ
46
CAPITOLUL V
CONCLUZIE
Prezenta lucrare a făcut o trecere în revista tuturor aspectelor menţionate mai sus,
dorindu-se a se constitui într-un instrument util pentru cei implicaţi in tratarea schizofreniei.
47
BIBLIOGRAFIE
48