CURS 1

DESEN TEHNIC
şi

INFOGRAFICĂ I
 În anul universitar 2020-2021 disciplina este prevăzută cu:

 2 ore curs
• Titular curs: şef lucr. ing. Clinciu Mihaela Rodica

 2 ore laborator

Forma de verificare: examen

 BIBLIOGRAFIE:
1. Precupeţu – “Desen tehnic industrial pentru
construcţia de maşini”, Ed. Tehnică, 1982

2. Clinciu R., Olteanu F. – “Desen tehnic”, Universitatea

Transilvania din Braşov, 2001

3. Clinciu R., Olteanu F. – “Desen tehnic industrial”, Ed.

Infomarket, 2003

4. Dogariu M. şi colectiv – “Desen tehnic industrial –

Culegere de probleme I, II”, Universitatea
Transilvania din Braşov, 1996
 Capitolul 1. GENERALITĂŢI
Desenul tehnic este o disciplină de cultură tehnică generală,
reprezentând mijlocul curent de exprimare pentru orice
tehnician indiferent de nivelul de pregătire; este
mijlocul de legătură între concepţia şi execuţia practică a
unui obiect.

Scopul desenului tehnic este de a dezvolta spiritul de

observaţie, de a forma vederea în spaţiu şi deprinderea de a lucra
ordonat, cu deosebită acurateţe, respectând proporţiile obiectelor
reprezentate.
Liniile utilizate în desenul tehnic - SR ISO 128-20:2002
Denumirea liniei Simbo Aspectul liniei Exemple de utilizare
l
Linie continuă groasă A Contururi şi muchii reale vizibile
Muchii reale vizibile

Linie continuă B -muchii fictive vizibile

subţire -linii de cotă
-linii ajutătoare
-linii de indicaţie
-linii de haşurare
-liniile de contur ale
secţiunilor suprapuse
Linie continuă C -linile de ruptură
subţire ondulată
Linie continuă D -liniile de ruptură pentru reprezentările
subţire în zig-zag computerizate
Linia întreruptă groasă E -contururi şi muchii acoperite

Linia întreruptă F -contururi şi muchii acoperite

subţire
Linia-punct subţire G -axe de simetrie
-axe de rotaţie
-trasee ale planelor de
de simetrie
Linia-punct H -marcarea traseelor de secţionare
mixtă
Linia-punct J -indicarea suprafeţelor cu prescripţii
groasă speciale(tratamente
termice,termochimice,acoperiri,etc)
Lini-două puncte K -liniile de contur pentru piesele vecine
subţire -reprezentarea poziţiilor interme-diare şi
extreme ale pieselor mobile

Formatele şi elementele grafice ale planşelor de desen –

SR ISO 5457:2002

Formate preferenţiale
axb
A0 841 x 1189
A1 594 x 841
A2 420 x 594
A3 297 x 420
A4 210 x 297
 Indicatorul desenelor SR ISO 7200:1994.
Orice desen tehnic este prevăzut cu un indicator
amplasat în
unghiul interior dreapta al formatului, lipit de chenar.

1-numărul de identificare al 7-data întocmirii desenului

desenului 8- indicarea stării suprafeţelor
2-denumirea desenului 9-materialul piesei
3-numele proprietarului legal al 10-formatul planşei
desenului 11-numărul planşei
4-numele şi semnăturile persoanelor 12-simbolul metodei de proiecţie utilizate.
responsabile
5-semnăturile persoanelor
responsabile
6- scara principală a desenului
1- indicatorul desenului
2- zona neutră
3-fâşia de îndosariere
4- chenarul formatului
5-reperele de centrare
6-reperele de orientare
7-gradaţia metrică
8-sistemul de
coordonate
9-unghiurile de
decupare
10-marcarea formatului
 Împăturirea desenelor: SR 5457:1994
Reglementează modul de împăturire al desenelor tehnice în
vederea îndosarierii lor şi păstrării în mape de format A4.
A3(420 x 297)

A3(297 x 420)
Scările utilizate în desenul tehnic: SR 5455:1997

Scara este raportul dintre dimensiunea liniară a reprezentării

unui obiect şi dimensiunea sa reală.
Scările utilizate în desenul tehnic sunt:
-scări naturale, raportul fiind 1:1;
-scări de micşorare 1:x;
-scări de mărire x:1.

Tipul de scară Scări recomandate

Scară naturală 1:1
Scară de mărire 2:1 ; 5:1 ; 10:1 ; 20:1 ; 50:1 ;
Scară de micşorare 1:2 ; 1:5 ; 1:10 ; 1:20 ; 1:50 ; 1:100 ;
1:200;1:500; 1:2000; 1:5000; 1:10000
 Scrierea tehnică: SR ISO 3098:1993
Parametrii grafici ai scrierii:
-forma caracterelor
-tipurile
-dimensiunile recomandate
Scrierea dreaptă Scrierea înclinată
Capitolul 2. DISPUNEREA PROIECŢIILOR ÎN DESENUL TEHNIC
2.1. PROIECŢIA ORTOGONALĂ
Metoda folosită pentru reprezentarea plană a obiectelor
tridimensionale este cea a proiecţiilor.
Cea mai utilizată metodă de proiecţie în desenul tehnic este
proiecţia ortogonală, când direcţia de proiecţie este
perpendiculară pe planul de proiecţie.
Un segment de dreaptă se proiectează ortogonal pe un plan
proiectând ortogonal extremităţile sale.
O figură geometrică plană se proiectează ortogonal pe un plan
proiectând ortogonal segmentele de dreaptă ce constituie
conturul figurii.

Deoarece feţele unui obiect sunt figuri geometrice, acesta se

poate proiecta ortogonal pe oricât de multe plane de proiecţie,
cu condiţia ca fiecare set de drepte proiectante corespunzătoare
unui plan să fie paralele între ele şi perpendiculare pe acel plan.
 Proiecţia ortogonală a unui obiect.

Obiectul poate fi proiectat pe oricât de multe plane, cu condiţia

ca fiecare set de drepte proiectante, corespunzătoare unui plan
să fie paralele între ele şi perpendiculare pe planul respectiv.
 2.2. DISPUNEREA PROIECŢIILOR. CUBUL DE PROIECŢIE
Determinarea completă ca formă şi dimensiuni a unui obiect
se realizează prin reprezentarea ortogonală pe mai multe plane
de proiecţie.
Dispunerea proiecţiilor reprezintă modul de aşezare a proiecţiilor
unei piese (vederi şi secţiuni) pe desenele tehnice, utilizând
proiecţia ortogonală şi este reglementată de STAS 614-76.

În SR ISO 10209-2:1996 sunt definite două metode de proiecţie:

- metoda europeană care foloseşte ca simbol grafic de identificare
simbolul din figura

- metoda americană care foloseşte ca simbol grafic de identificare

simbolul din figura
Diferenţa dintre cele două metode constă în faptul că:
 metoda europeană consideră piesa situată în primul triedru;
 metoda americană consideră că piesa este situată în al cincilea
triedru.
Simbolul grafic de identificare utilizat se reprezintă într-o rubrică a
indicatorului sau alături de desen.

In vederea realizării dispunerii proiecţiilor unei piese pe un desen

tehnic, se consideră piesa ca fiind aşezată în interiorul unui cub
numit cub de proiecţie.

Piesa considerată se proiectează ortogonal pe feţele interioare

ale acestui cub, după direcţiile indicate prin săgeţi, obţinându-se
proiecţiile piesei
-Vederea din faţă (vedere sau proiecţie principală a piesei) este obţinută
după direcţia 1
-Vederea de sus este obţinută după direcţia 2;
-Vederea din stânga este
obţinută după direcţia 3;
-Vederea din dreapta este
obţinută după direcţia 4;
-Vederea de jos este obţinută
după direcţia 5;
-Vederea din spate este
obţinută după direcţia 6.
 După ce se obţin cele şase proiecţii, cubul se desfăşoară astfel încât toate
feţele sale să fie situate în acelaşi plan, suprapuse peste planul vertical
considerat imobil. Ca urmare, cele şase proiecţii vor fi dispuse una lângă
cealaltă.
Desfăşurarea cubului de proiecţie după metoda europeană este următoarea
Reprezentarea în epură a piesei conform metodei de proiecţie a
primului triedru (metoda europeană )
Desfăşurarea cubului de proiecţie după metoda de proiecţie a
celui de–al treilea triedru (metoda americană)
 Proiecţia principală (vederea din faţă) se alege astfel încât:
 să reprezinte piesa în poziţia de funcţionare;
 pe această proiecţie să fie indicate cele mai multe detalii de formă şi
dimensionale.
Piesele care pot funcţiona în orice poziţie (şuruburi, axe, arbori etc.) se
reprezintă, de obicei, în poziţia de prelucrare.

La stabilirea numărului de proiecţii trebuie să se ţină seama de faptul că:

 piesa trebuie complet reprezentată;
 toate dimensiunile care definesc formele geometrice componente ale piesei
trebuie înscrise pe desen, fără a crea greşeli de interpretare sau citire a
desenului.
2.3. Determinarea numărului de proiecţii necesare pentru reprezentarea
piesei

Stabilirea numărului de proiecţii necesare pentru reprezentarea unei

piese se face în aşa fel încât piesa să fie complet reprezentată, să se
poată înscrie pe desen toate dimensiunile ce definesc formele
geometrice componente ale piesei, fără a se putea ivi greşeli de
interpretare sau citire a desenului.