Știinta și Ingineria Materialelor

Sudarea materialelor metalice

Conf.univ.dr.ing. OLÁH Arthur

 Sudarea materialelor metalice
• Avantajele sudării:
• - faţă de metodele de asamblare prin nituire sau cu
şuruburi, se realizează o economie de material, se
realizează etanşeitatea îmbinării şi in absenţa
găurilor pentru nituri sau şuruburi, creşte rezistenţa
asamblării;
• - faţă de piesele turnate rezultă construcţii mai suple,
consumul de manoperă la sudare este mai mic, iar
rezistenţa la rupere a materialelor laminate care se
sudează este mai mare decât a celor turnate;
• - se pot obţine construcţii de complexitate mare,
formate din mai multe componente, fiecare din alt
material sau obţinute prin diferite procedee
tehnologice;
• - echipamentele de sudare sunt simple, iar
materialele de adaos sunt relativ ieftine şi accesibile.
 Structura îmbinărilor sudate
• Sudura este rezultatul operaţiei de sudare, iar prin
cusătură sudată se defineşte aceea zonă a îmbinării în
care au acţionat efectiv forţele de coeziune interatomică.
Cordoanele de sudură rezultate prin topire au o
microstructură şi o compoziţie chimică proprie, diferită
de cele ale materialelor de bază care sunt sudate.
 Clasificarea procedeelor de sudare
• A. Procedee de sudare prin topire, la care metalul
adaos şi marginile rosturilor metalului de bază se topesc sub
influenţa sursei de căldură, alcătuind baia de sudură, care prin
cristalizare formează cusătura sudată;
• B. Procedee de sudare prin presiune, procedee
de sudare în stare solidă, la care îmbinarea pieselor se
realizează prin presiune în stare solidă, fără metal adaos, cu
sau fără încălzire;
• In afară de acestea, mai sunt prevăzute următoarele categorii
de procedee:
• C. procedee speciale de sudare;
• D. procedee de lipire a metalelor;
• E. procedee conexe, care sunt metode de prelucrare la cald a
metalelor, care utilizează tehnici bazate pe procese care sunt
proprii diferitelor metode de sudare, dar nu realizează
îmbinări sudate (tăierea, metalizarea, sudarea de încărcare
etc.).
Sudarea cu arc electric descoperit - cu
electrod învelit
Electrozii utilizaţi la sudarea manual cu
arc electric descoperit
Sudarea cu arc electric acoperit
(sub strat de flux)

Avantajele sudării sub strat de flux sunt :

- protecţie faţă de aerul din mediul înconjurător;
- se poate lucra cu densităţi mari de curent 100 - 200 A / mm2 ;
- pătrundere bună;
- viteză de topire mare;
- productivitate mare;
- fum, gaze, noxe puţine;
- rezistenţă şi aspect bun al cordonului de sudură.
Sudarea în mediu de gaz protector cu
electrod fuzibil (MIG/MAG)

Sudarea prin procedeul MIG/MAG

 Sudarea în mediu de gaz protector cu
electrod nefuzibil (WIG)

Procedeul de sudare WIG

Procedeul WIG/TIG este adesea folosit pentru sudarea oţelurilor inoxidabile şi a
materialelor neferoase precum aluminiul, magneziul şi aliaje ale cuprului.
Aplicarea procedeului implică abilităţi şi experienţă din partea sudorului şi este
mai lent comparativ cu alte procedee de sudare. Îmbinările realizate prin acest
procedeu sunt de foarte bună calitate.
Sudarea cu flacără oxi – gaz
Procedee de sudare în stare solidă
Sudarea cap la cap în fază solidă – care se realizează în două faze:
a) Încălzirea – piesele cu părţile frontale prelucrate şi curăţate sunt aduse în contact.
Datorită forţei de strângere, rezistenţa de contact între fălcile de strângere şi piese
este mai mică decât rezistenţa dintre cele două piese. În aceste condiţii, porţiunea
dintre piesele în contact se încălzeşte datorită rezistenţei ohmice, până la atingerea
temperaturii de deformare plastică (900...1200⁰C la oţel).
b) Refularea – se realizează prin mărirea forţei de presare. După răcire, îmbinarea
prezintă o îngroşare şi o scurtare de refulare.
 Sudarea în puncte este un procedeu de sudare electrică prin presiune prin
conducţie a două sau mai multe piese suprapuse, strânse între doi electrozi
de contact şi care se realizează între suprafeţele de contact, în locurile prin
care trece curentul electric. Acest procedeu de sudare se bazează pe efectul
Joule – Lenz, de trecere a curentului electric prin coloana de metal cuprinsă
între vârfurile electrozilor de contact.
 Sudarea în linie este un procedeu asemănător sudării prin
puncte cu deosebirea că în locul electrozilor se folosesc role de
apăsare a pieselor supuse sudării
Procedee de sudare cu energie
mecanică

Sudarea prin frecare a pieselor cilindrice

Sudarea prin frecare a suprafeţelor
plane
 Sudarea prin presiune la rece cu
ultrasunete
• Procedeul de sudare prin presiune cu ultrasunete se bazează pe
proprietatea ultrasunetelor de a penetra corpurile solide şi de a genera în
acestea oscilaţii mecanice care se propagă sub forma unor unde elastice.
Dacă presiunea undei elastice este suficient de mare, atunci la interfaţa a
două piese aflate în contact se produce un transfer de masă, în ambele
sensuri. În aceste condiţii există posibilitatea deplasării unor blocuri
cristaline sau a unor grupări de atomi de pe un corp pe altul, realizându-se
o legare coerentă la nivel cristalin.
 Sudarea prin explozie.
• Procedeul de sudare prin explozie intră în categoria sudării în stare solidă
bazate pe energie chimică. Sudarea prin explozie se aplică în special
pentru placarea tablelor sau pieselor mari. Procedeul mai este aplicat şi
pentru executarea sudurilor cap la cap sau pentru producerea unor
materiale compozite armate cu diverse fibre. Procedeul este aplicat în
cazul când metodele convenţionale de îmbinare nu pot fi realizate tehnic
sau sunt neeconomice.
Procedee conexe ale operaţiilor de
sudare
Prelucrări mecanice
• Termenul de prelucrare este folosit pentru a descrie o
varietate de procese de îndepărtare a materialului, în
care un instrument de tăiere elimină materialul nedorit
de pe un semifabricat, cu scopul obţinerii unei piese cu
forma dorită. Semifabricatul destinat prelucrării este de
obicei debitat din produse laminate sub formă de bare,
table, profile, ţevi , sau este obţinut prin turnare sau
matriţare.
• Prelucrarea include o varietate de procese prin care
este eliminat surplusul de material de pe un
semifabricat. Procesele convenţionale de îndepărtare a
materialului sunt cele care separă mecanic fragmente
mici de material sub formă de aşchii, cu ajutorul unor
scule specializate.
• Metodele de îndepărtate a surplusului de
material sunt:
–cu scule aşchietoare: strunjire, frezare,
rabotare, mortezare, găurire, broşare;
–cu materiale abrazive: rectificare, honuire,
rodare, cu jet abraziv, cu ultrasunete;
–cu mijloace chimice sau electrochimice;
–prin procedee termice, tăiere sau cu
fascicul de radiaţii
 Scule aşchietoare
• Materialele folosite la confecționarea sculelor
așchietoare trebuie să posede următoarele proprietăți:
– duritate superioară materialului prelucrat, cu cel puţin câteva
unităţi HRC;
– rezistență mecanică suficientă pentru a suporta solicitările
complexe de aşchiere;
– tenacitate bună pentru a suporta solicitările dinamice cu şoc
care se manifestă în timpul prelucrării, evitându-se astfel
știrbiri ale muchiilor așchietoare;
– stabilitate termică ridicată, manifestată prin păstrarea
capacității de așchiere la temperaturi înalte;
– prelucrabilitate bună, înțelegând prin aceasta o comportare
corespunzătoare în timpul fabricării sculelor prin deformare
plastică, aşchiere şi tratament termic;
– economicitate, ceea ce presupune fabricarea cu un costul
scăzut şi o durabilitate ridicată.
• Materiale utilizate la confecționarea sculelor
așchietoare
– Oțelurile nealiate pentru scule (C70U....C100U) au un
conţinut de 0,6...1,1%C
– Oțeluri aliate pentru scule au un conţinut de carbon, de
0,8-2,2%, precum şi o serie de elemente de aliere ca:
wolfram, crom, vanadiu, nichel, molibden, mangan etc
– Oţeluri rapide. Acestea sunt oţeluri înalt aliate cu un
conţinut de 0,8...1,4%C, 6...18%W, 3,8...4,5%Cr, 1...4%V.
– Plăcuţe din carburi metalice. Acestea au în componenţa
lor carburi de wolfram, crom, titan, tantal, legate prin
sinterizare cu ajutorul cobaltului sau altor materiale cu
rol de liant.
 Operaţii de prelucrare prin aşchiere
• Tăierea mecanică
Manuală cu dalta, foarfece
Ferăstrău mecanic
Mecanică
Disc abraziv
Scule aşchietoare
Flacără oxiacetilenică
Tăierea Arc electric
Termică
(debitarea) Oxi-arc
Plasmă
Laser
Fascicul de electroni
Neconvenţională
Electroeroziune
Jet de apă
 Maşini de debitat: A – ferăstrău
alternativ; B – maşină de debitare cu
disc abraziv
Tăierea cu jet de apă
 Strunjirea
• Strunjirea reprezintă procedeul de prelucrare prin aşchiere, cu
cea mai frecventă utilizare, fiind metoda de bază pentru
obţinerea corpurilor de revoluţie. În construcţia de maşini
piesele care prezintă suprafeţe de revoluţie au o pondere
însemnată, cele mai caracteristice fiind arborii, şi bucşele, fapt
care justifică răspândirea pe care o au în prezent prelucrările
prin strunjire.
• Strunjirea se realizează prin combinarea mişcării principale de
rotaţie executată de obicei de piesă, cu mişcarea de avans a
cuţitului. Avansul este în general rectiliniu în direcţie
longitudinală, transversală sau după o direcţie înclinată faţă
de axa mişcării principale.
• Maşinile-unelte pe care se pot realiza aceste prelucrări sunt
strungurile, construite într-o mare varietate de tipo-dimensiuni şi
anume:

– - strunguri normale, caracterizate prin poziţia orizontală a axului principal şi

prin universalitatea prelucrărilor care se pot executa pe ele;
– - strunguri frontale, destinate prelucrării pieselor cu dimensiuni mari (1000-
4000 mm) şi lungimi mici;
– - strunguri carusel, caracterizate prin poziţia verticală a arborelui principal şi
destinate de asemenea prelucrării pieselor cu diametre mari si lungimi mici;
– - strunguri revolver, dotate cu un cap revolver având 6-8 poziţii pentru
prinderea unui nr egal de port-scule necesare prelucrării pieselor dintr-o
singură prindere;
– - strunguri cu mai mute cuţite, destinate prelucrării pieselor în producţia de
serie şi caracterizate de posibilitatea prelucrării simultane a mai multor
suprafeţe;
– - strunguri automate (monoaxe sau multiaxe);
– - strunguri cu comandă numerică, prevăzute cu un echipament CNC, la care
prelucrarea se execută după un program realizat manual sau automat.
Principalele caracteristici ale sculelor
de strunjire
Formele sculelor (cuţitelor) de
strunjire sunt foarte variate
• Frezarea este procedeul tehnologic de
aşchiere la care mişcarea principală este cea de
rotaţie a sculei aşchietoare numită freză, iar
mişcarea de avans este executată fie de piesă fie
de scula aşchietoare. Operaţiile de frezare sunt
efectuate pe maşini freze universale (fig.6.6).
• Operaţiile de frezare se pot clasifica după tipul
frezei folosite. Principalele tipuri de freze utilizate
în mod curent sunt prezentate în figura 6.7, iar în
figurile 6.8 şi 6.9 sunt prezentate freze cu plăcuţe
din carburi sinterizate sau din oţel rapid.
Principiul frezării şi maşină de frezat
universală
Principalele tipuri de freze
Freze cu plăcuţe dure amovibile

Freze deget din oţel rapid

 Rabotarea
• Rabotarea este un procedeu de prelucrare prin
aşchiere a suprafeţelor pieselor şi se execută cu scule
aşchietoare de tipul cuţitelor, pe maşini-unelte
numite maşini de rabotat.
• În general, prin rabotare sunt prelucrate suprafeţele
plane orizontale, verticale, înclinate, diferite forme
de canale ale pieselor de dimensiuni mici şi mijlocii,
suprafeţe profilate la piese lungi şi relativ înguste,
cum sunt exemplu ghidajele pentru batiuri, pentru
sănii şi mese. Maşinile de rabotat sunt de două
tipuri: maşini de rabotat transversal (shepinguri) şi
maşini de rabotat longitudinal (raboteze).
 La shepinguri, mişcarea principală de aşchiere 1 (rectilinie-alternativă) se
realizează în plan orizontal, fiind executată de scula aşchietoare. Mişcarea de
avans 2 se realizează prin deplasarea transversală a piesei. La raboteze
mişcările sunt inverse, piesa se deplasează longitudinal, iar scula se mişcă

transversal asigurând avansul.

 Mortezarea
• În cazul mortezării mişcarea principală, rectilinie alternativă,
este executată în plan vertical de către sculă, iar mişcarea de
avans de către semifabricatul fixat pe masa maşinii. Atât in
procesul de rabotare cât şi în cel de mortezare există o cursă
activă şi o cursă de gol. În timpul cursei inactive scula are timp
să se răcească, motiv pentru care, la cele două procedee
lichidele de răcire se utilizează doar în cazuri speciale.
• La capătul cursei de gol se realizează avansul intermitent, iar
după o traiectorie completă se stabileşte o nouă adâncime de
aşchiere prin indexarea avansului executat de masa maşinii de
mortezat.
Maşină de mortezat şi execuţia
canalelor interioare de pană
 Găurirea (burghierea)
• Găurirea este operaţia tehnologică de prelucrare prin aşchiere
care are ca scop obţinerea unor găuri (alezaje) în material plin,
prelucrarea putând fi executată pe maşini de găurit, maşini de
frezat sau strunguri. După burghiere găurile mai pot fi
prelucrate prin: teşire, lărgire, alezare, adâncire sau filetare.
• Maşinile de găurit sunt maşini unelte pe care se pot executa
operaţiile tehnologice de găurire, lărgire, alezare, filetare. Ele
pot fi maşini portabile (cu acţionare manuală, electrică sau
pneumatică) sau stabile. Maşinile de găurit stabile e clasifică
astfel:
– - după poziţia arborelui principal: maşini de găurit verticale şi
orizontale;
– - după construcţie şi domeniul de utilizare: maşini de găurit de banc,
cu coloană, cu montant, radiale, multiax, de găurit şi alezat orizontale
şi în coordonate.
Maşini de găurit şi alezat cu comandă
numerică
 Scule pentru prelucrarea găurilor:
A – burghie; B – tarozi; C – alezoare.
 Broşarea
• Broşele sunt scule aşchietoare de productivitate ridicată, fiind
folosite la prelucrarea alezajelor circulare, alezajelor canelate,
poligonale, a diverselor canale interioare, precum şi la
prelucrarea suprafeţelor exterioare plane simple sau profilate.
Sunt scule de complexitate ridicată, motiv din care sunt
utilizate numai la fabricaţia de serie.
• Deoarece pentru generarea suprafeţei, la broşare este
necesară o singură mişcare, maşinile de broşat au o
cinematică şi o construcţie simplă. Deoarece deplasarea
liniară a broşei se efectuează cu o viteză relativ mică, iar în
cele mai multe cazuri sunt necesare forţe de acţionare mari,
sunt preferate acţionările hidraulice. Majoritatea maşinilor de
broşat sunt de fapt prese hidraulice cu acţiune pe orizontală
sau verticală. Broşa este solidară cu culisorul, iar piesa supusă
prelucrării este fixată rigid pe masa maşinii.
Broşele pentru caneluri drepte se
diferenţiază între ele în funcţie de
forma flancurilor canelurilor
 Prelucrări prin abraziune
• Rectificarea este o prelucrare de aşchiere executată cu corpuri
abrazive în formă de disc (pietre de rectificat). Scula (discul
abraziv) face mişcarea principală de rotaţie, în general cu
viteză periferică mare, eventual şi unele mişcări secundare.
Piesa execută numai mişcările secundare sau rămâne imobilă.
Suprafeţele obţinute prin rectificare cu ajutorul discurilor
abrazive prezintă rizuri cu adâncimea cuprinsă între 0,9...5
microni.
• Aşchiile rezultate sunt îndepărtate de către scula de rectificat.
Cu ajutorul pietrei de rectificat se poate scoate un strat foarte
subţire de metal, realizându-se prin această prelucrare
dimensiuni precise şi o suprafaţa netedă. Prin rectificare se
pot prelucra atât materiale netratate termic, cât şi cele mai
dure oţeluri călite.
Procedee de rectificare a suprafeţelor
exterioare:
A – rectificare plană; B – rectificare
circulară; C – rectificare fără centre.
• Elementele procesului de rectificare sunt:
– - viteza periferică a pietrei;
– - diametrul pietrei;
– - viteza periferică a piesei;
– - diametrul piesei;
– - adâncimea aşchiei;
– - avansul longitudinal;
– - grosimea aşchiei
Maşina de rectificat plan
Rectificarea circulară exterioară şi
interioară
Rectificarea flancurilor dinţilor roţilor
dinţate
Maşini pentru ascuţirea sculelor
 Honuirea
• Honuirea este procedeul de prelucrare fină a
alezajelor cilindrice cu ajutorul unor bare abrazive cu
granulaţie foarte fină, montate pe un cap special
(extensibil sau fix) numit hon.
• Honuirea se execută, în general, mecanizat cu
ajutorul unor maşini asemănătoare cu maşinile de
găurit verticale sau orizontale, în axul cărora se
montează honul. Axul principal al maşinii imprimă
honului o mişcare de rotaţie alternativă, combinată
cu o mişcare de translaţie alternativă.
Schema operaţiei de honuire
• Capul de honuit (honul) asigură:
– reglarea şi menţinerea în anumite limite a presiunii barelor
abrazive pe suprafaţa care se prelucrează;
– deplasarea uniformă a barelor abrazive în direcţie radială;
– întreruperea automată a desfacerii barelor abrazive, la
atingerea dimensiunii prescrise alezajului;
– rigiditate mare în direcţie radială spre axa honului, aceasta
contribuind la eliminarea ovalizărilor şi conicităţilor
alezajelor.
Cap de honuit, cu acţionare verticală
sau orizontală
Cilindrii înainte de honuire (lucioşi) şi
după honuire (mat)