CURS 9

TEHNOLOGIA SUDĂRII ÎN BAIE DE ZGURĂ

9.1. PRINCIPIUL PROCEDEULUI

Sudarea în baie de zgură reprezintă un procedeu de sudare prin topire, specific sudării
componentelor cu grosime de peste 30 mm (fig. 9.1).

va

Is
5

MB 1

2
4
3

6 vs

MB
s

r
Fig. 9.1. Principiul sudării în baie de zgură
1 – sârmă de sudură; 2 – baie de zgură; 3 – baia de metal topit;
4 – cusătură; 5 – ghidajul sârmei electrod; 6 – patine din Cu;
MB – metal de bază; s – grosimea componentelor; vs – viteza de sudare;
va – viteza de avans a sârmei; r – deschiderea rostului

La sudarea în baie de zgură nu se formează arc electric, căldura necesară topirii

producându-se prin efect Joule, la trecerea curentului electric prin electrozi şi baia de zgură
topită.
Componentele de sudat cu rost în I, având deschiderea r alcătuiesc împreună cu
patinele din cupru răcite în interior cu apă, o cavitate în care se formează baia de metal topit şi
baia de zgură. Sârma de sudură este imersionată în baia de zgură şi conduce curentul electric,
care produce prin efect Joule cantitatea de căldură necesară procesului de sudare.
Căldura degajată în zgura lichidă topeşte sârma de sudură, care avansează cu o viteză
constantă prin ajutaj. Zgura lichidă topeşte de asemenea marginea componentelor, iar
1
cantităţile de metal topit formează baia metalică. Patinele din cupru se ridică cu o viteză egală
cu viteza de sudare.
Amorsarea procesului se face prin formarea unui arc electric, între sârmă şi fluxul de
sudură, care are conductivitatea electrică relativ bună faţă de fluxurile obişnuite. După
formarea băii de zgură prin topirea fluxului, sârma de sudură este imersionată în baie şi arcul
se întrerupe datorită contactului format. Conductivitatea băii de zgură nu trebuie să fie prea
mare, pentru a se degaja o cantitate cât mai mare de căldură prin curentul care o parcurge.
În faza iniţială de amorsare a arcului şi de formare a zgurei, pot apare diferite defecte,
frecvente fiind incluziunile de zgură şi nepătrunderile. Muchiile pieselor ce se sudează nu
sunt suficient de bine încălzite, fiind o cauză a defectelor. Folosirea plăcii de susţinere face ca
aceste defecte să nu se formeze în cusătura propriu-zisă, ci în afara acesteia. Procesul de lucru
se stabilizează astfel repede aşa că la începerea propriu-zisă a cusăturii la marginile tablelor
(capătul inferior), se lucrează la parametrii prescrişi.
La terminarea cusăturii la partea superioară, aceasta trebuie să fie cel puţin în planul
feţelor grosimii tablelor. Pentru aceasta se dispun două plăci de capăt pentru ca baia de zgură
şi respectiv, de metal topit să depăşească capetele pieselor la partea superioară (fig. 9.2).

Fig. 9.2. Plăci tehnologice de capăt

Se prelungeşte astfel sudura (cu 80...100 mm) deasupra limitei de îmbinare (capăt). La
această zonă se poate constata prezenţa fisurilor şi microretasurilor. Îmbinarea propriu-zisă va
avea după sudare doi apendici metalici la începutul şi la sfârşitul cusăturii. Ei se detaşează
prin debitare cu flacără de gaze şi oxigen. Natura procesului implică desfăşurarea acestuia
astfel ca baia să se deplaseze pe verticală. Îmbinările cap la cap sunt poziţionate astfel
vertical. Lăţimea mare a rostului necesită sudarea cu mai multe sârme sau cu materiale de
adaos având o formă specială (electrozi lamelari, ajutaje fuzibile). Grosimile mai reduse se
pot suda cu o singură sârmă, dar capul de sudare execută mişcări de pendulare de-a lungul
secţiunii transversale a rostului.
Avantajele procedeului:
- productivitatea cea mai mare faţă de toate procedeele de sudare electrică prin topire;
- este un procedeu mecanizat;
- nu necesită rosturi complicate şi uniforme de mare precizie;
- se pot suda componente cu grosime oricât de mare;
- sudarea se face dintr-o singură trecere;
Dezavantajele procedeului:
- domeniul de aplicare este limitat la componente cu grosimi mari (s  30 mm) şi la
oţeluri insensibile la încălziri îndelungate pe regiuni extinse (oţeluri carbon nealiate, oţeluri
slab aliate netratate termic), la unele oţeluri aliate, la aluminiul pur;
- sudarea se face în poziţia verticală (abaterea de la verticalitate este de cel mult 
15).
2
 Parametrii regimului de sudare:
- intensitatea curentului de sudare, Is = 500 – 800 A;
- tensiunea arcului, Ua = 30 – 60 V;
- viteza de sudare, vs = 0,4 – 4 cm/min.
Materialele de sudare utilizate la sudarea în baie de zgură sunt sârmele de sudură şi
fluxurile (asemănătoare cu cele destinate sudării sub strat de flux).
Numărul de sârme utilizate la sudare poate fi de 1 sau 3, cu sau fără mişcări
transversale, în funcţie de grosimea materialului de bază.

9.2. PARAMETRII REGIMULUI DE SUDARE

1. Diametrul sârmei electrod. Valorile uzuale sunt de 3 şi 3,25 mm. Lungimea liberă a
capătului sârmei la ieşirea din piesa de contact (ajutaj) pentru aducerea curentului electric este
de 60 – 80 mm.
2. Intensitatea curentului de sudare. Dacă se măreşte intensitatea curentului de sudare
trebuie să se mărească şi viteza de avans a sârmei electrod. Cantitatea de căldură este
proporţională cu pătratul curentului, ceea ce conduce la un proces de topire mai intens al
sârmei, deci aducerea acesteia în baia de zgură trebuie făcută cu o viteză mai mare.
3. Tensiunea de lucru. La o tensiune de lucru mare electrodul are capătul scufundat în
vecinătatea suprafeţei libere a zgurei. O micşorare a vitezei de avans a sârmei poate duce la
apariţia unui arc electric între aceasta şi baia de zgură, ceea ce perturbează stabilitatea
procesului.
Dacă tensiunea de lucru este prea mică capătul sârmei este situat la partea inferioară a
băii de zgură şi poate conduce la scurtcircuit al sursei de sudare.
Valorile optime ale tensiunii sunt cuprinse între 40 – 50 V.
4. Lungimea liberă a sârmei electrod. La ieşirea din ajutaj, sârma se încălzeşte prin
efect Joule datorită curentului de sudare. Dacă lungimea liberă a sârmei este prea mare, ea se
poate supraîncălzi sau chiar topi înainte de contactul cu zgura. Se formează un arc electric
care împroaşcă stropi de metal topit şi de zgură. Concomitent rigiditatea este mai scăzută,
sârma se curbează influenţând negativ poziţia relativ corectă în raport cu piesele de sudat sau
eventual cu celelalte sârme.
Dacă sârma are o lungime liberă prea mică, are loc supraîncălzirea ajutajului şi
deteriorarea acestuia datorită căldurii degajate de baia de zgură.
5. Adâncimea băii de zgură. Grosimea stratului de zgură provenit din topirea fluxului
trebuie să se menţină constant în timpul procesului de sudare.
Această grosime are valori uzuale de 30 – 70 mm.
6. Viteza de sudare. Capul de sudare prin care se realizează avansul sârmei electrod
trebuie să aibă o viteză de deplasare pe verticală egală cu viteza de sudare. Dacă nu este
posibil, se va adopta o viteză ceva mai mare şi opriri temporare ale avansului cu condiţia ca
sârma electrod să fie adusă în limitele necesare în baia de zgură.
Pentru obţinerea unei productivităţi corespunzătoare, se va mări numărul de electrozi
rezultând creşterea corespunzătoare a vitezei de sudare.
3
 9.3. ASPECTE TEHNOLOGICE LA SUDARE

1. Forma rostului. Indiferent de grosimea componentelor, rostul este în I cu o

deschidere b = 2 – 25 mm.
Rosturile cu deschidere mai mică sunt economice, dar apar dificultăţi în dispunerea
capetelor de sudare sau ajutajelor şi se modifică coeficientul de formă al cusăturii. De
asemenea, se iau în calcul contracţiile la răcire.
2. Caracterul curentului de sudare. Deoarece procesul de lucru exclude arcul electric,
se utilizează surse de curent alternativ cu o tensiune de mers în gol mai redusă. Mai rar se
folosesc sursele de curent continuu.
3. Asigurarea uniformităţii cusăturii. Pentru a asigura uniformitatea cusăturii se
lucrează cu mai multe sârme electrod.
Pentru sudarea pieselor cu grosime de până la 60 mm, se lucrează cu o sârmă electrod
fără pendulare. Până la 120 mm, sârma electrod execută mişcări de pendulare pe direcţia
grosimii pieselor componente.
La grosimi mai mari se folosesc mai multe sârme care vor avea şi mişcări de oscilaţie.
Sârmele electrod se vor apropia de patinele de cupru la o distanţă de 6 – 10 mm,
uneori ceva mai mare pentru a se evita un scurtcircuit cu deteriorarea capetelor de ghidare ale
sârmelor sau ajutajelor. Distanţa se stabileşte având în vedere că datorită răcirii cu apă a
patinelor o cantitate de căldură se pierde, preîncălzirea muchiilor este mai redusă şi deci există
posibilitatea apariţiei nepătrunderilor. Procesul de pendulare are avantajul unei încălziri mai
uniforme a pieselor care se sudează.
4. Tehnica de lucru. Problema calităţii îmbinării este foarte importantă la structurile
sudate cu grosimi foarte mari. Tehnica de lucru trebuie să realizeze condiţiile optime pentru a
se ajunge în faza de regim stabilizat când procesul se desfăşoară în ciclu mecanizat sau
automatizat, fără intervenţia operatorului.
Sudarea cusăturilor rectilinii se realizează pe următoarele faze:
- centrarea corectă a capului de sudare (ghidarea şi avansul sârmelor electrod) în
raport cu rostul realizat de piese. Cusăturile rectilinii se poziţionează în plan vertical sau
înclinate cu cel mult 30 faţă de acesta;
- aşezarea patinelor din cupru, verificarea modului de deplasare şi a posibilităţilor de
etanşare corectă a viitoarei băi de metal topit;
- centrarea sârmei electrod în raport cu feţele rostului. Se verifică axa sârmei electrod
care trebuie să fie pe direcţia rostului. La folosirea mai multor sârme, se verifică amplitudinea
pendulării, distanţele corecte în poziţiile extreme şi timpul de menţinere în aceste poziţii;
- eventualele fante între patinele din cupru, piesele de susţinere pentru începerea
cusăturii şi plăcile de capăt pentru terminarea acesteia se astupă cu argilă sau cu pastă de
azbest înmuiată în apă, pentru a împiedica scurgerea metalului lichid şi a zgurei;
- pentru facilitarea amorsării arcului, pe suprafaţa pieselor de susţinere se depune un
strat subţire de pilitură de fier peste care se depune un strat de flux cu o înălţime de circa 60
mm;
- conectarea curentului de sudare şi a avansului sârmei electrod. Sârma atinge partea
inferioară a rostului şi se produce un şoc care poate deplasa capătul de ghidare al ajutajului
care conduce sârma. Rostul având o deschidere mică (25 – 35 mm), ajutajul poate atinge una

4
din muchiile pieselor provocând scurtcircuit. Pentru siguranţă se dispun distanţiere din lemn
sau alt material izolant care se scot după stabilizarea procesului la valorile dorite;
- realizarea mişcărilor de pendulare. La începutul cusăturii se realizează prin comenzi
manuale şi valori mici ale pendulării. După stabilizarea procesului, ciclul de pendulare este
realizat prin limitatori de cursă la valorile reglate anterior;
- deplasarea patinelor de cupru. În funcţie de lungimea cusăturii şi tipul
echipamentului se poate realiza o deplasare continuă, concomitent cu reglarea automată a băii
de metal topit sau discontinuă (acţionare manuală). Temperatura apei din circuitul de răcire al
patinelor va fi de maxim 80C;
- cusătura se consideră terminată când nivelul băii de zgură ajunge la suprafaţa
delimitată de plăcile de capăt. Se întrerup mişcările de lucru şi se deconectează curentul de
sudare.
După solidificarea cusăturii se îndepărtează patinele de cupru. Plăcile de capăt se
debitează cu flacără de gaze şi oxigen înainte de răcirea piesei pentru a se evita astfel
fisurarea.