Ingrijirea pacientului cu

dementa
 Demența reprezintă un termen general utilizat pentru a acoperi întreaga paletă de tulburări
ale funcției cognitive. Deși există multiple cauze de demență, cele mai frecvente (75%) dintre
cazuri sunt reprezentate de demența vasculară și boala Alzheimer.

Există două elemente principale care stau la baza unei îngriji de calitate a pacienților cu
demență: abordarea medicală și abordarea socială. Acestea sunt de o importanță egală și sunt
strâns legate între ele.

 Abordarea medicală depinde de tipul de demență și de stadiul bolii.

 Abordarea asistentelor medicale trebuie să fie una pe latură predominant socială.

Demența afectează întreaga familie a pacientului, iar persoanele apropiate acestuia se

găsesc puse în situația de a îngriji pacientul pe toată durata progresiei bolii.

Datorită tulburărilor cognitive, asistenta medicală trebuie să discute nu doar cu pacientul, ci

și cu un aparținător al acestuia pentru a asigura o îngrijire eficientă.

În faza inițială, de diagnostic, asistenta medicală trebuie să stabilească o relație de încredere

cu pacientul și familia acestuia și să înțeleagă problemele lor principale.

După diagnostic, asistenta trebuie să evalueze stadiul bolii, prognosticul și să ofere sfaturi
pacientului și familiei pentru perioada următoare.

Pe parcursul evoluției bolii, pe lângă suportul psiho-emoțional acordat pacientului și

familiei, asistenta trebuie să aibă ca scop principal managementul eficient al
simptomatologiei.

Îngrijirea centrată pe persoană. Orice îngrijire trebuie să aibă la bază pacientul, și nu

boala lui

Acest tip de îngrijire ține cont de individualitatea pacientului, de nevoile și preferințele

sale și caută să respecte independența, autonomia și dreptul pacientului de a-și lua propriile
decizii.

Fiecare pacient cu demență este unic, are propriile nevoi și preferințe și propria poveste de
viață.

Elementele cheie ale îngrijirii centrate pe persoană

Abordarea îngirjirii din perspectiva pacientului. Identificarea fiecărei persoane ca fiind

unică, având preferințe, nevoi și dorințe proprii. Respectarea demnității, autonomiei și
independenței pacientului. Centrarea pe elementele pozitive. Concentrarea pe abilitățile și
punctele forte ale pacientului. Încurajarea stării de bine. Asigurarea unui plan de îngrijire
adaptat pacientului, nu sistemului. Înțelegerea motivului schimbărilor de comportament.
Acceptarea realității în care pacientul cu demență trăiește, fără a încerca orientarea lui

Intervențiile psihosociale/psihoterapeutice

Intervențiile psihosociale însumează toate tehnicile aplicate pentru a îmbunătăți calitatea

vieții pacientului, a maximiza capacitatea lui funcțională și a temporiza instalarea dizabilității.

În stadiile incipiente ale bolii, ședințele de psihoterapie individuale pot fi benefice.

Acestea trebuie să se concentreze pe înțelegerea diagnosticului și pe adaptarea la noua situație
utilizând tehnici de terapie cognitiv-comportamentală. Pacienți pot deprinde tehnici de
îmbunătățire a memoriei prin terapie de stimulare cognitivă

Terapia cognitiv-comportamentală este eficientă doar în stadiile incipiente ale bolii, în

stadiile mai avansate fiind mai benefice activitățile de grup care mențin interacțiunea socială
și contribuie la integrarea în societate a pacienților. Intervențiile psihosociale cuprind patru
mari categorii: tehnici de comunicare, strategii comportamentale, adaptarea mediului de viață
și educarea familiei .

Tehnicile de comunicare

Asistenta medicală trebuie să înțeleagă care sunt componentele comunicării afectate de

demență și să stabilească strategii de comunicare cu aceștia, strategii pe care trebuie să le
adopte și membrii familiei.

Adaptarea mediului

Mediul de viață al pacientului cu demență este esențial în managementul eficient al

simptomatologie.

Orice element perturbator, cum ar fi zgomotul, poate produce o decompensare pentru

că reduce și mai mult capacitatea de a procesa informația. Asistenta medicală trebuie să
creeze un mediu liniștit, bine luminat, fără obstacole.Se poate apela la etichete pentru
elementele utilizate frecvent pentru a reduce confuzia și a păstra un oarecare grad de
independență a pacientului.

Utilizarea de cutii de medicamente cu alarmă setată la orele la care trebuie administrat

tratamentul, montarea de senzori de mișcare care să determine aprinderea luminilor pe timpul
nopții, montarea de senzori care să oprească automat cuptorul dacă este lăsat pornit prea mult
timp, sau să oprească apa dacă depășește un anumit nivel în cadă sau în chiuvetă, utilizarea
unui covor la intrare cu senzori de presiune și a unei alarme la ușa principală pentru a reduce
riscul de a se rătăci.

Deși controversată, metoda ”etichetării” electronice este considerată eficientă în

creșterea calității vieții și maximizarea independenței pacientului. Printr-un management
corect, multidisciplinar, simptomatologia poate fi menținută într-o oarecare măsură sub
control, crescând calitatea vieții pacientului și a familiei sale
VA MULTUMESC!