Sunteți pe pagina 1din 68

UNIVERSITATATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

PROGRAMUL DE STUDIU: MEDICINĂ GENERALĂ

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: CU FRECVENŢĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

ŞEF LUCR. Dr. FEDER BOGDAN

ASIST.UNIV. Dr. UNGUR MARIANA

ABSOLVENT:

BEKE BOGLÁRKA-ERZSÉBET

ORADEA

2019

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

1
PROGRAMUL DE STUDIU: MEDICINĂ GENERALĂ

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: CU FRECVENŢĂ

DIAGNOSTICUL ȘI MANAGEMENTUL CHIRURGICAL

ÎN CANCERUL GASTRIC

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

ŞEF LUCR. Dr. FEDER BOGDAN

ASIST.UNIV Dr. UNGUR MARIANA

ABSOLVENT:

BEKE BOGLÁRKA-ERZSÉBET

ORADEA

2019

2
CUPRINS

PARTEA I. CONSIDERAȚII TEORETICE

Capitol 1. Generalități - Date de anatomie chirurgicală, histologie și fiziologie a


stomacului
1.1. Noțiuni de embriologie.....................................................................................
1.2. Elemente de anatomie.................................................................................
1.3. Elemente de histologie.....................................................................................
1.4. Elemente de fiziologie..........................................................................................
Capitol 2. Cancerul gastric
2.1. Definiție.....................................................................................................
2.2. Epidemiologie........................................................................................
2.3. Forme anatomo-clinice............................................................................
2.4. Forme anatomo-patologice.....................................................................
Capitol 3. Cancerul gastric - Particularități de diagnostic.....................
3.1. Semiologie clinică.............................................................................................
3.2. Explorări paraclinice.......................................................................................
Capitol 4. Cancerul gastric – Managementul chirurgical..............................
4.1. Strategia terapeutică............................................................................................
4.2. Tratamentul chirurgical al cancerelor gastrice..............................................
4.2.1. Procedeele tehnice chirurgicale............................................................
4.2.2.Aspecte de tactică și tehnică operatorie.................................................

4.2.2. Gastrectomia totală în tratamentul cancerului gastric............................

PARTEA II. SCOPUL ȘI IMPORTANȚA PRACTICA LUCRĂRII

3
INTRODUCERE

Cancerul gastric este o patologie maligna a carei incidenta a scazut in ultimii ani in
America si Europa de Vest dar totusi ramane al treilea cancer ca incidenta globala dupa
cancerul de colon si pancreas; in Romania, incidenta cancerului gastric ramane crescuta fiind
al doilea cancer ca incidenta dupa cancerul colo-rectal.
Pentru a putea avea o abordare chirurgicala eficienta curativa, este necesara o
diagnosticare precoce prin endoscopie digestiva superioara.
Cand exista factori de risc se impune implementarea unor programe de screening radiologic
si endoscopic riguroase si eficiente Gastroscopia moderna, cu aparatura ultraperformanta
ofera possibilitatea depsitarii afectiunii maligne in stadii incipiente care permite o
interventie chirurgicala de radicalitate.
Incidenta globala a cancerului gastric a scazut mult datorita cresterii calitatii vietii,
datorita unei alimentatii responsabile, cu evitarea alimentelor hiperacide, evitarea fumatului si
a stresului si datorita eradicarii infectiei cu Helicobacter pylori. In stadiile incipiente,
chirurgia vindeca.
Incidenta crescuta a metastazelor la distanta si a recidivelor locale impune o
terapie complexa.
Tratamentul extins poate beneficia de chimioterapie, radioterapie sau imunoterapie, fie ca
terapie unica, fie prin asociere cu alte metode terapeutice.

4
1. GENERALITĂȚI - DATE DE ANATOMIE CHIRURGICALĂ, HISTOLOGIE ȘI
FIZIOLOGIE A STOMACULUI

1.1. Noțiuni de embriologie

Stomacul începe să se dezvolte la sfârșitul săptămânii a IV-a de viață intrauterină. Ia


naștere sub forma unei dilatații fusiforme care corespunde segmentului caudal al intestinului
primitiv, cu poziție cranială la nivel cu cavitatea pericardică, mai târziu ocupă o poziție mai
caudală cu creșterea în lungime a corpului embrionar. Axul longitudinal al stomacului se
arcuiește, astfel mica curbură va avea o concavitate orientată în sens ventral, iar marea
curbură o convexitate în sens dorsal. Stomacul este legat de pereții cavității celomice
primitive prin mezogastrul ventral și cel dorsal. !
Stomacul face o serie de mișcări care îl vor așeza în poziția anatomică normală
definitivă. Prima fiind o rotație în bloc de 90o în jurul axului lui longitudinal, astfel curbura
mică va privi spre dreapta, curbura mare spre stânga. Stomacul execută o altă rotație de 90o în
jurul unui ax orientat în sens antero-posterior, încât curbura mică va privi cranial, iar curbura
mare va privi caudal, iar pilorul este situat de partea dreaptă a liniei mediale.
La început pereții stomacului sunt alcătuiți dintr-un singur rând de celule, care
proliferează și umplă lumenul organului. De la începutul lunii a 3-a această masă celulară
endodermală dispare prin dezagregare și păstrează doar un rând de celule prismatice.
Dezvoltarea epiteliului stomacal din punct de vedere structural se definește începând
din luna a 4-a a perioadei fetale. Mezenchimul din jurul stomacului se diferențiază, dând
straturile musculare și țesutul conjunctiv subseros.

1.2. Elemente de anatomie

5
Stomacul reprezintă porțiunea cea mai dilatată a tubului digestiv. Este situat în etajul
supramezocolic și se găsește între segmentul abdominal al esofagului și duoden.
Forma, dimensiunile și configurația exterioară a stomacului prezintă o mare
viriabilitate individuală, care sunt datorate constituției, vârstei, perioadelor funcționale (grad
de umplere, stare de contracție sau relaxare), poziției coropului (în ortostatism sau în
clinostatism), stării organelor învecinate și altor factori. În mod schematic stomacul are forma
unei J majuscul.
Stomacului i se descriu: două margini – marginea dreaptă sau curbura mică și
marginea stângă sau curbura mare, doi pereți – anterior și posterior, și două orificii – orificiul
cardic, prin care stomacul comunică cu esofagul și orificiul piloric care conduce în duoden.
Anatomo-funcțional, stomacul prezintă o porțiune verticală formată din porțiunea cardică,
fundul și corpul stomacului, și o porțiune orizontală alcătuită din antrul piloric și canalul
piloric.
Dimensiunile stomacului în stare de umplere sunt: lungimea 25 cm, lățimea maximă
între cele două curburi 12 cm, grosimea între cei doi pereți 8 cm. Capacitatea mijlocie a
stomaculi fiind 1300 cmc. Stomacul gol are următoarele dimensiuni: lungimea 18 cm, lățimea
7 cm, grosimea 0 cm, pentru că pereții sunt aplicați unul pe celălalt.

Fig. 1.1. Structura stomacului

6
a. ) Raporturile stomacului

Peretele anterior vine în raport în partea superioară cu diafragmul și fața viscerală a


lobului stâng hepatic, iar în partea inferioară cu peretele abdominal anterior (triunghiul
Labbé).
Peretele posterior constituie peretele anterior al bursei omentale, prin intermediul ei
vine în raport cu: peretele abdominal posterior, fața viscerală a splinei, glanda suprarenală
stângă, polul superior al rinichiului stâng, pancreasul și mezocolonul transvers (prin
intermediul lui ia contact cu flexura duodeno-jejunală și ansele jejunale).
Curbura mare în cea mai mare parte a ei vine în raport cu colonul transvers, de care
este legată prin ligamentul gastrocolic. Între foițele acestui ligament sunt vasele gastro-
omentale. În partea superioară stângă se inseră ligamentul gastrosplenic, care conține vasele
scurte ale stomacului și artera gastro-omentală stângă.
Curbura mică vine în raport cu omentul mic, în dedublarea căruia se găsesc vasele
gastrice, fibre nervoase și o bogată rețea limfo-ganglionară. Mai răspunde lobului caudat și
prin intermediul peritoneului posterior al vestibului bursei omentale: aortei, venei cave
inferioare, trunchiului celiac și plexului solar.
Fundul stomacului corespunde cupolei diafragmei, sub care este situat , în acest fel
ajunge până la coasta a 5-a stângă. Prin intermediul diafragmului, fundul gastric vine în raport
cu cordul, pleura și plămânul stâng, anterior cu fața internă a coastelor stângi, lateral cu splina
și posterior cu stâlpul stâng al diafragmei.
Porțiunea cardică se proiectează pe peretele posterior, la nivelul vertebrei a 11-a
toracice, iar peretele anterior se proiectează la nivelul articulației condro-sternale 7 stângi.
Când stomacul este gol, pilorul este proiectat la 2-3 cm deasupra ombilicului și la 3-4
cm la dreapta liniei mediane. Posterior vine în raport cu corpurile vertebrelor întâia sau a doua
lombare. Când stomacul este umplut moderat, pilorul coboară la nivelul ombilicului și la 3-4
cm în dreapta liniei mediane. Când stomacul este cu umplere maximă, pilorul poate deplasa
până la 7 cm spre dreapta.

b.) Vascularizație și inervație

7
Arterele stomacului au origine din cele trei ramuri care pornesc din trunchiul celiac:
artera hepatică, artera splenică și artera gastrică stângă. Ramurile acestora se anastomozează
și formează două arcade arteriale dispuse de-a lungul celor două curburi ale stomacului.

Fig. 1.2. Vascularizația stomacului

Sursele vasculare ale stomacului prezintă:


 Artera gastrică stângă (coronara gastrică); poate să pornească din trunchiul celiac (cel
mai frecvent), din artera hepatică, dintr-un trunchi comun cu artera splenică, sau mai
rar direct din aortă. La nivelul crosei, din coronara pornesc ramurile esofagiene ce se
anastomozeză cu ramuri omonime, provenite din aorta toracică.
 Artera gastrică dreaptă (pilorică), provine din artera hepatică proprie sau dintr-o
ramură de bifurcație a acesteia, merge înaintea pilorului și apoi urcă pe curbura mică.
 Artera gastroepiploică dreaptă, ramură din artera gastroduodenală (artera
gastroduodenală are originea din artera hepatică proprie), situată la nivelul marginii
inferioare a duodenului I, are traiect paralel cu marea curbură la 1 cm de aceasta și
formează arcada omonimă, prin anastomoza cu artera gastroepiploică stângă.

8
 Artera gastroepiploică stângă, are originea din artera splenică sau dintr-o ramură
terminală a acesteia și pătrunde în grosimea ligamentului gastrosplenic, străbate
ligamentul gastrocolic și ajunge la nivelul stomacului.
 Arterele gastrice scurte provin din porțiunea terminală a arterei splenice, din ramurile
terminale ale acesteia sau au originea la polul superior al splinei și sunt în număr de 4-
10. Cu alte ramuri asigură vascularizația polului superior gastric și parțial a
esofagului inferior.
Se formează astfel: arcul arterial al curburii mici, format prin anastomozarea arterelor
gastrice stângă și dreaptă; arcul arterial al curburii mari, rezultat prin anastomozarea a
arterelor gastroepiploice stângă și dreaptă. Aceste arcade vasculare dau naștere unor ramuri de
tip terminal, care pătrund în peretele gastric, străbat tunica musculară și se anastomozează în
submucoasă, acolo formează o rețea care permite fiecărei surse arteriale să asigure nutriția
întregului stomac, în cazul suprimării chirurgicale a celorlalte surse, din care provin ramuri
ce se distribuie stratului muscular, dar mai ales mucoasei. La nivelul mucoasei realizează
plexuri capilare periglandulare sau se îndreaptă către suprafaț mucoasei, unde realizează
anastomoze arterio-venoase cu importanță în funcția de secreție și protecție antiacido-
peptică).
Venele stomacului în general corespund arterelor, se formează din rețele capilare
situate în submucoasă, străbat grosimea pereților gastrici, se adună sub seroasă și se varsă în
trunchiurile colectoare. Venele gastrice stângă și dreaptă se varsă în vena portă, vena
gastroepiploică dreaptă în vena mezenterică superioară, iar vena gastroepiploică stângă și
venele gastrice scurte în vena splenică.
Colectoarele limfatice gastrice sunt situate de-a lungul pediculilor vasculari, o situație
particulară este dată de vena gastroepiploică dreaptă, care merge însoțită de vase și ganglioni
limfatici până la vărsarea ei.
Limfaticele gastrice prezintă mare importanță, fiind calea principală de diseminare a
proceselor neoplazice gastrice. Elei au naștere din rețelele din mucoasa și musculara,
anastomozate între ele. Ambele confluează într-o rețea subperitoneală din care pornesc vasele
eferente. Acestea se îndreaptă către nodulii limfatici, care sunt situați de-a lungul pediculilor
vasculari. După sensul predominant al drenajului limfatic, sunt descrise trei teritorii limfatice
principale:
1. teritoriul lanțului ganglionar al arterei coronare, aria cea mai întinsă, cuprinde cele 2/3
interne ale porțiunii verticale a stomacului. Colectoarele limfatice ale acestei zone

9
merg către ganglionii lanțului arterei coronare, grupați în partea superioară a micii
curburi. Ganglionii juxtacardiali prezintă extremitatea cranială a acestui lanț. În mod
particular, limfa din teritoriul gastric al micii curburi poate ocoli stația ganglionară
coronară prin limfatice localizate în micul epiploon, direct în ganglionii triunchiului
celiac sau prin căi limfatice lungi în ganglionii pediculului hepatic ori ai pediculului
renal stâng.
2. teritoriul lanțului ganglionar al arterei splenice este situată la stânga teritoriului arterei
coronare, de la vârful marii tuberozități, până la partea mijlocie a marii curburi.
Colectoarele limfatice merg spre partea inferioară a hilului splinei, iar ganglionii în
care se varsă, sunt situați de-a lungul arterei gastroepiploice stângi, în hilul splinei, în
epiploonul pancreatic-o splenic și în coada pancreasului. Tot în acest teritoriu se varsă
și limfa marii tuberozități gastrice.
3. teritoriul lanțului ganglionar al arterei hepatice ocupă toată partea stomacului situată la
dreapta arterelor coronare și splenice. Acest teritoriu prezintă două zone secundare:
una superioară, pilorică, în dreapta teritoriului coronar, întinzându-se de-a lungul
marginilor micii curburi până la pilor, și alta inferioară, gastroepiploică, ale cărei
colectoare se drenează în ganlionii gastroepiploici drepți, subpilorici și parapilorici.
Rețelele limfatice ale peretelui gastric prezintă numeroase anastomoze, care fac posibilă
migrarea celulelor neoplazice dintr-o zonă în restul organului. Diseminarea limfatică a
procesului neoplazic ocupă un loc principal împreună cu celelalte căi: vasculară, interstițială,
perineurală, intralumenală și peritoneală. Diseminarea limfatică prezintă două forme:
limfangita neoplazică și embolia limfatică. Desfășurarea procesului neoplazic interesează, de
regulă ganglionii perigastrici corespunzători. Apariția adenopatiei supraclaviculare stângi
(Virchow-Troisier) și axilare stângi este posibilă prin prezența emboliei limfatice. La bolnavii
cu cancer gastric, invadarea ganglionilor, este frecvent întâlnită în stadiile avansate. În această
situație este obligatorie extirparea limfoganglionilor perigastrici odată cu îndepărtarea
organului cancerizat. În vederea codificării limfadenectomiei, s-a ajuns la clasificarea
acceptată de Japanese Research Society for Gastric Cancer, care împarte cele 16 grupe de
limfoganglioni în patru stații:
1. Stația I (N1) cuprinde:
 grupul 1 – ganglionii paracardiali drepți
 grupul 2 – ganglionii paracardiali stângi
 grupul 3 – ganglionii micii curburi

10
 grupul 4 – ganglionii marii curburi
 grupul 5 – ganglionii suprapilorici
 grupul 6 – ganglionii subpilorici
2. Stația II (N2) cuprinde:
 grupul 7 – ganglionii coronarei gastrice
 grupul 8 – ganglionii arterei hepatice comune
 grupul 9 – ganglionii triunchiului celiac
 grupul 10 – ganglionii hilului splinei
 grupul 11 – ganglionii arterei splenice, situați pe bordul superior al
pancreasului
3. Stația III (N3) cuprinde:
 grupul 12 – ganglionii ligamentului hepato-duodenal
 grupul 13 – ganglionii retropancreatici cefalici
 grupul 14 – ganglionii la originea arterei mezenterice superioare
4. Stația IV (N4) cuprinde:
 grupul 15 - ganglionii de la originea arterei colice medii, situați la baza
mezenterului
 grupul 16 – ganglionii periarortici 1
După această clasificare, se poate observa că extirparea stațiilor I și II în totalitate este
posibilă tehnic și obligatorie în tratamentul cancerului gastric. Extirparea stațiilor III și IV este
posibilă, tehnic doar parțial în cazul stației III și imposibilă în cazul stației IV.
Nervii stomacului sunt alcătuiți din nervul vag, care provine din sistemul nervos
vegetativ parasimpatic și plexul celiac, care are origine din sistemul nervos vegetativ
simpatic.
Plexul esofagian este format din cei doi nervi vagi (drept și stâng), din el pleacă cele
două triunchuri vagale – unul anterior și altul posterior – amândoi pătrund în abdomen, dar se
comportă diferit. Din triunchiul vagal anterior pornesc câteva ramuri gastrice anterioare, care
coboară de-a lungul curburii mici, merge pe fața anterioară a stomacului până în regiunea
pilorică. Triunchiul vagal posterior trimite ramuri pentru fața posterioară a stomacului. Fibrele
simpatice ajung la nivelul micii curburi, pe calea ramurilor trunchiului celiac, prin intermediul
plexurilor periarteriale ale arterelor gastrice – dreaptă și stângă. Ramurile fine din nervul vag
și din plexul celiac formează rețele în tunica musculară, formând plexul mienteric Auerbach și

11
în stratul submucos plexul submucos Meissner. În aceste rețele se află și mici grupări de
neuroni vegetativi – ganglionii vegetativi intramurali.

1.3. Elemente de histologie

Grosimea peretelui gastric este de aproximativ 3 mm. Structura sa se adaptează în


vederea asigurării celor două funcții esențiale: funcția de rezervor al alimentelor, cu evacuare
intermitentă și funcția de digestie, asigurată de sucul gastric. Este format din patru tunici:
seroasă, musculară, submucoasă și mucoasă.
Stomacul prezintă patru regiuni macroscopice: cardia, fornixul gastric (regiunea
fundică), corpul stomacului și regiunea pilorică. Microscopic, regiunea fundică și corpul
gastric sunt identice, astfel stomacul are trei regiuni din punct de vedere histologic. Mucoasa
împreună cu submucoasa stomacului gol, nedestins formează cute longitudinale, care sunt
denumite pliuri. Aceste pliuri gastrice se șterg treptat, pe măsura distensiei stomacului cu
alimente.

Fig. 1.3. Structura histologică a stomacului

Mucoasa gastrică are o culoare roșie, o grosime de 1-2 mm, și ocupă jumătate din
grosimea peretelui, determinând configurația internă a stomacului. Este format din epiteliu de

12
acoperire, se invaginează până la nivelul laminei propria, formând cripte gastrice, în care o
multitudine de glande tubulare își elimină produșii de secreție. Lamina propria este alcătuită
din țesut conjunctiv lax, în care se găsesc fibre musculare netede și celule limfoide. Mucoasa
gastrică este delimitată de submucoasa de musculara mucoasei, formată de un strat de fibre
musculare netede.
Epiteliul mucoasei gastrice este un epiteliu cilindric unistratificat, ale cărui celule
secretă un mucus cu pH alcalin. Acest mucus conține apă (95%), lipide, glicoproteine,
formând la suprafața mucoasei un strat gelatinos hidrofob, care are rol protector. Bicarbonatul
din mucus determină o variație a pH-ului de la 1 la 7.
Celulele epiteliale gastrice au rol important în apărarea mucoasei prin secreția de
mucus, prin legăturile intercelulare strânse și prin transportorii ionici de la nivelul acestora.
Încă o linie de apărare a mucoasei gastrice este reprezentată de vascularizația submucoasei.
Factorii endogeni de agresiune asupra epiteliului mucoasei gastrice sunt acidul
clorhidric, pepsina, lipazele și bila.
În regiunea cardială mucoasa conține glande tubulare, numite glande cardiale, care
secretă ioni H+ și Cl- (care în lumenul gastric vor forma HCl).
În lamina propria la nivelul fornixului și al corpului gastric se găsesc glandele fundice,
care într-un număr de 3-7 se deschid în porțiunea bazală a fiecărei cripte gastrice. Glandele
fundice prezintă trei porțiuni: istmul, colul și porțiunea bazală. Istmul glandular, situat în
apropierea orificiilor criptelor gastrice conține: celule mucoase superficiale, celule stem
nediferențiate și celule parietale. Colul conține: celule stem, celule mucoase cervicale și celule
parietale. Porțiunea bazală a glandelor fundice conține: celule parietale și celule principale.
Celulele parietale secretă factorul intrinsec, acid clorhidric și clorură de potasiu și alți
electroliți.
Mucoasa pilorică prezintă cripte adânci la nivelul cărora se deschid glandele pilorice.
Aceste glande secretă mucus și lizozim. Celulele gastrinice – celule G (celule argirofile)
secretă gastrina și un alt tip de celulă argirofilă – celula D secretă somatostatina.
Submucoasa gastrică este formată din țesut conjunctiv dens, vase sangvine și
limfatice. La acest nivel mai sunt infiltrate de celule limfoide, macrofage și mastocite.
Tuncia musculară este alcătuită din fibre musculare netede: stratul extern este alcătuit
din fibre longitudinale, stratul mijlociu din fibre circulare și cel intern din fibre oblice. Stratul
longitudinal este mai dezvoltat la nivelul curburilor mari și este mai subțire la nivelul fețelor,
asigurând scurtarea organului prin contracție (mișcări de triturare și evacuare). Stratul circular

13
este prezent uniform pe toată întinderea stomacului, este continuu și la polul caudal formează
sfincterul piloric. Prin contracția fibrelor circulare se reduce diametrul gastric. Fibrele oblice
nu se mai găsesc în niciun alt segment al tubului digestiv. Această tunică fiind aparatul motor
activ al stomacului, participă la următoarele funcții: depozitarea alimentelor, formarea
chimului gastric evacuarea lentă și intermitentă a acestuia în duoden. Controlul nervos
vegetativ al activității musculare, se face prin prezența plexului mienteric, situat între stratul
circular și cel longitudinal.
Tunica seroasă este formată de peritoneu, acoperind stomacul la exterior cu excepția
feței posterioare a fundului gastric, unde stomacul aderă la diafragm. La nivelul curburilor
gastrice, seroasa peritoneală formează ligamentele perigastrice care se întind spre organele
învecinate.

1.4. Elemente de fiziologie

Stomacul este un organ cavitar și este situat între esofag și duoden, în care alimentele
sunt depozitate și după amestecarea lor cu sucul gastric sunt transformate în chimul gastric.
Transformarea alimentelor în stomac este rezultatul acțiunii enzimelor din sucul gastric și al
mișcărilor stomacului. Prin mișcările musculaturii pereților gastrici chimul se evacuează activ
în duoden.

a.) Funcția secretorie a stomacului


Funcția secretorie a stomacului este asigurată de glandele gastrice, care sunt răspândite
profund în mucoasa gastrică. Glandele secretorii prezint două funcții primare: de a secreta
enzime digestive și lubrifierea și protecția componentelor tractului alimentar datorată
glandelor mucoase.
Glandele gastrice sunt următoarele:
1. glande fundice și ale corpului gastric – celulele care alcătuiesc pereții tubilor
sunt de trei tipuri:
- celule mucoase – conțin granule de mucinogen și
secreția lor este în întregime mucoasă;
- celule zimogene – conțin granule de zimogen, care
sunt formate din pepsinogen (precursorul pepsinei) și
aceste celule produc enzimele sucului gastric;

14
- celule parietale – ele secretă acidul clorhidric și
factorul intrinsec pentru absorbția vitamenei B12;
2. glande pilorice, esofagiene și cardiale – aceste glande formează mucusul, deci
secreția lor este alcalină.

b.) Funcția motorie a stomacului


Pe lângă funcția secretorie stomacul mai prezintă următoarele trei funcții motorii:
1. funcția de depozitare a unor cantități mari de alimente până când pot fi primite de
duoden
2. funcția de amestec al alimentelor cu secrețiile gastrice până formează chimul
3. funcția de golire lentă a alimentelor din stomac în duoden, cu o rată adecvată unei
digestii și absorbții corespunzătoare la nivelul intestinului subțire
Funcția de rezervor. Alimentele care pătrund în stomac formează cercuri concentrice
la nivelul corpului gastric, ultimele alimente se află în apropierea cardiei, iar cele mai timpurii
în apropierea pereților gastrici. Când alimentele pătrund în stomac, datorită unui relfex vagal
se reduce tonusul muscular al pereților gastrici și peretele poate să se destindă până la limita
de 1,5 litri.
Funcția de amestec și propulsie a alimentelor în stomac. Sucurile digestive secretate
de glandele gastrice vin în contact cu alimentele aflate în apropierea mucoasei. În același timp
se deplasează unde de contracție de-a lungul stomacului, care produc propulsia alimentelor
spre antru. Pilorul nu se deschide suficient cu fiecare undă persitaltică, de aceea cea mai mare
parte a conținutului antral se reîntoarce spre corpul gastric prin inelul undei peristaltice.
Deplasarea inelelor de contracție împreună cu acțiunea de retropulsie, este un mecanism
important de amestec al alimentelor în stomac.
Din amestecarea alimentelor cu sucurile digestive rezultă chimul gastric, care trece în
intestin.
Evacuarea stomacului. Stomacul se golește datorită intensității contracțiilor
peristaltice ale antrului gastric, dar în același timp golirea este împiedicată de rezistența
provocată de pilor. Această constricție previne trecerea particulelor mari de alimente, până
când nu au fost amestecate și nu au format chimul.
Factorii care reglează evacuare gastrică sunt:
1. Factori gastrici:

15
 efectul volumului de alimente din stomac asupra ratei golirii – pe măsură ce
stomacul se destinde inițiază reflexe vagale și mienterice, care cresc
activitatea pompei pilorice și inhibă usor în același timp sfincterul piloric.
 efectul gastrinei asupra golirii stomacului – gastrina stimulează moderat
funcțiile motorice gastrice și crește activitatea pompei pilorice
2. Factori duodenali:
 efectul inhibitor al reflexelor nervoase enterogastrice – atunci când
alimentele pătrund în duoden, în peretele acestuia se inițiază multiple
reflexe nervoase care ajung la stomac și încetinesc sau opresc golirea
gastrică dacă volumul de chim ajuns în duoden este prea mare. Aceste
reflexe inhibă contracțiile propulsive antrale și cresc tonusul sfincterului
piloric.
 feed-back-ul hormonal duodenal de inhibare a golirii gastrice (rolul
grăsimilor) – hormonii eliberați din porțiunea inițială a intestinului inhibă
golirea stomacului. În cea mai mare parte grăsimile ce pătrund în duoden
stimulează eliberarea acestor hormoni. Acești hormoni inhibă activitatea
pompei pilorice și cresc ușor contracția sfincterului piloric.

2. CANCERUL GASTRIC

2.1. Definiție
Cancerul gastric cuprinde toate tumorile maligne care apar la nivelul stomacului sau
lângă orificiile acestui organ, la nivelul pilorului, mai rar la nivelul cardiei. În majoritatea
cazurilor sunt epitelioame (96%), restul sunt sarcoame, limfoame, angiosarcoame,
fibrosarcoame, etc.
După statistici, cancerul gastric ocupă între cauzele de mortalitate, locul 6 la sexul
masculin și locul 8 la sexul feminin, reprezentând ¼ din totalitatea neoplaziilor digestive.
Incidența variază între 14-71/10000 de locuitori în funcție de particularitățile epidemiologice,
reprezentând 60% din localizările maligne în Japonia, 13-35% în Europa și 10% în SUA.

2.2. Epidemiologie

16
Frecvența mare a cancerului gastric apare între 50-60 de ani, după 40 de ani riscul
carcinogenic crește cu vârsta.
Ca factor de risc general este predispoziția genetică, incidența este mai mare la
indivizii cu grup sangvin A(II), pentru cancerele cu localizări antrale.
Ca și factori exogeni sunt variații geografice ale mortalității și morbidității prin cancer
gastric, în România populația din nord-vest prezintă un risc mai mare decât cea din sud.
În carcinogeneză un rol important prezintă unii factori alimentari, precum ar fi
nitrozaminele (slănină, brânză, pește), nitriții și nitrații găsiți în concentrații crescute în apă și
în plante în unele zone cu risc crescut și unele modalități de preparare și conservare a
alimentelor. Metilcolantrenul și benzpirenul pot rezulta din arderea incompletă și sunt
prezente în carnea afumată, grăsimea prăjită, băuturile alcoolice, fumul de țigară, etc.
Profilactic, excluderea din alimentație a acestor factori este o măsură eficientă. Fructele,
legumele proaspete, pâinea bogată în fibre au un efect protector.
Putem aminti câteva leziuni precanceroase ca și factori endogeni. Condițiile
generatoare de hipo/anaciditate gastrică sunt considerate ca factori de risc, se observă o
asociere între gastrectomia parțială (pentru leziuni benigne) și dezvoltarea ulterioară a
cancerului gastric. Anemia pernicioasă se asociază cu risc crescut de dezvoltare a cancerului
gastric. Blocanții receptorilor H2 au fost de asemenea considerați ca factori de risc. Apare o
corelație statistică numai la pacienții care au început tratamentul antisecretor cu 4-5 ani
înaintea diagnosticului oncologic.
Infecția cu Helicobacter Pylori crește de 3-6 ori riscul de cancer gastric. Gastrita
cronică atrofică și atrofia gastrică, ulcerul gastric, polipii gastrici tot sunt factori de risc
endogen.

2.3. Forme anatomo-clinice


 Cancerul antro-piloric este cea mai frecventă localizare a cancerului gastric și
reprezintă 1/2-1/3 din cazuri. Sunt forme cu tumoră situată la orificiul piloric
producând rapid stenoze primitive și forme juxta-orificiale, care invadează secundar
orificiul piloric realizând strâmtarea acestuia printr-o stenoză secundară.
 Cancerul cardiei sau al regiunii subcardiale este mai rar și se diagnostichează mai
greu. Dacă produce de la început stenoza cardiei, prezintă simptomatologia unui
cancer al extremității inferioare a esofagului: disfagie precoce, regurgitații, vărsături
imediat după alimentație.

17
 Din categoria cancerelor neorificiale fac parte cancerul fețelor stomacului, al micii și
marii curburi, cu stenoză mediogastrică, provocând aspectul bilocular al stomacului,
având caracter aparte, cancerul invadant al pereților gastrici, de tip infiltrativ, îmbracă
forma linitei plastice. Aceste tumori sunt sărace semiologic.
 Forme clinice simptomatice sunt caracterizate de un sindrom dominant, luând
denumirea acestuia: forma anemică, forma edematoasă, forma gastralgică, forma
latent-cașectică, forma febrilă, etc.

2.4. Forme anatomo-patologice


I. Macroscopic
Clasificarea Borrmann, ale cărei categorii macroscopice corespund unor aspecte
microscopice definite:
 Forme localizate:
 tipul I (polipoid)
 tipul II (ulcerat, cu margini bine delimitate)
 tipul intermediar
 Forme infiltrative:
 tipul III (ulcerat, cu margini difuz delimitate)
 tipul IV (difuz)
Tumorile gastrice maligne au fost împărțite recent în 5 forme macroscopice:
1. tipul vegetant (36% din cancerele gastrice) – reprezintă tumori voluminoase ce
proemină în lumenul gastric cu exulcerații superficiale;
2. tipul difuz (26%) – tumora se extinde la nivelul peretelui gastric fără a forma o
masă tumorală bine definită, cu dimensiuni variabile; pereții gastrici sunt subțiri și cu
elasticitate compromisă;
3. tipul ulcerat (25%) – craterul malign prezintă margini neregulate, profunde, cu
muguri neoplazici, înconjurate de mucoasă gastrică modificată;
4. tipul polipoid (7%) – cu aspect conopidiform și bază bine delimitată;
5. tipul superficial – early gastric cancer (6%) – poate să apară ca o zonă deprimată sau
ieșită din contur a mucoasei gastrice, fără invazia aparentă a submucoasei:
 protruziv
 macular

18
 excavat
II. Microscopic
 Cancerele tipice – cu dispunere celulară glandulară, ampulară, în grămadă, tubulară,
în panglică – sunt epitelioame cilindrice;
 Cancerele atipice – difuz comun, coloid, schiros – sunt carcinoame sau cancere difuze
(au tendința la invazivitate înaltă);
 Cancerele mixte – cele două forme se asociază – sunt epitelio-carcinoame;
Clasificarea propusă de Lauren în 1965 împarte cancerele gastrice în două categorii:
- tipul intestinal: cu forme macroscopice frecvent ulcerate sau polipoide, cu aspect
pseudoglandular și cu prognostic mai bun, metastazând predominant hematogen;
- tipul difuz: nonglandular, cu invazie transmurală și limfoganglionară mai rapidă, cu
prognostic rezervat;

3. CANCERUL GASTRIC – PARTICULARITĂȚI DE DIAGNOSTIC


3.1. Semiologie clinică
Evolutiv, dezvoltarea cancerului gastric prezintă trei perioade:
1. Perioada de debut, este predominant dispeptică. În cadrul acesteia depistarea este
deosebit de importantă, dar cu atât mai dificilă cu cât semnele clinice sunt fruste.
2. Perioada de stare, în care, pe lângă palparea eventuală a tumorii, apar și semnele
particularizate de localizarea acesteia.
3. Perioada terminală, în care, domină complicațiile dezvoltării tumorale și cașexia
neoplazică.
Cancerul gastric precoce este asimptomatic, de cele mai multe ori. Debutul bolii se
caracterizează prin tulburări dispeptice vagi, frecvent asemănătoare ulcerului. Examenul
obiectiv este negativ.
În cancerul gastric avansat pacienții prezintă manifestări sugestive pentru o afecțiune
digestivă. Durerea este de obicei primul simptom și apare ca o plenitudine gastrică localizată
în epigastru și uneori în hipocondrul drept. Ea se asociază frecvent, în momentul prezentării,
cu scădere ponderală, anorexie, vărsături. Mai târziu, la acestea se adaugă frecvent dureri
epigastrice, care pot mima sindromul ulceros printr-o relativă atenuare după ingestia unor
alimente, sau prin asocierea senzației de arsură (chiar în lipsa secreției acide, produsă de
refluxul alcalin duodenogastric în esofag). Durerile pot fi accentuate la palpare și nu răspund
la tratament.

19
Alte manifestări pot fi cele care sugerează o anumită topografie la nivelul tractului
digestiv superior. Disfagia joasă poate fi primul simptom în cancerul gastric proximal, care
infiltrează cardia. Vărsăturile alimentare repetate zilnic, cu alimente nedigerate, apar tardiv în
cancerul gastric antral obstructiv. Sațietatea precoce este un simptom rar și caracterizează
formele difuz infiltrative (linita plastică).
Apar manifestări datorate complicațiilor și metastazelor. Hemoragia digestivă
superioară poate fi prezentă sub formă de melenă sau hematemeză. Perforația determină
peritonită și abdomen acut. Se produce rar și poate simula ulcerul perforat. Extensia la colonul
transvers poate să determine o fistulă gastro-colică, manifestând prin vărsături cu caracter
fecaloidsau apariția alimentelor recent ingerate în scaun. Metastazele cancerului gastric pot
determina: hepatomegalie frecvent asociată cu icter, distensie abdominală din cauza ascitei
prin metastaze hepatice sau peritoneale, splenomegalie prin invazia axului spleno-portal și
hipertensiune segmentară, semnul Blumer – masă tumorală palpabilă în fundul de sac Douglas
prin diseminarea peritoneală a tumorii, metastaze ganglionare, adenopatie supraclaviculară –
semnul Virchow și axilară anterioară stângă – Irish ganglionul, infiltrare ombilicală,
epididimală sau testiculară, metastaze ovariene, de obicei bilaterale – tumora Kruckenberg,
metastaze la nivelul sistemului nervos central, metastaze pleuro-pulmonare, care se manifestă
prin tuse, expectorație hemoptoică și revărsat pleural.
Sindroamele paraneoplazice, care pot preceda uneori detecția tumorii gastrice sunt
următoarele: acanthosis nigricans, tromboflebita recurentă (sindromul Trousseau),
dermatomiozita, keratoza verucoasă și pruriginoasă brusc instalată, osteoartropatia, sindrom
nefrotic, afectarea neurologică (neuropatie senzitivă și/sau motorie, ataxie) și psihică
(tulburări comportamentale, tulburări de memorie, stări confuzive).
Simptomatologia generală se asociază cu timpul și ea însăși, poate marca uneori
debutul clinic al bolii: astenie, slăbire nemotivată, stare febrilă sau subfebrilă, o anumită stare
depresivă, indispoziție, scăderea capacității de concentrare, lipsa de interes, apatie, pacientul
având nevoia de repaus prelungit. Culoarea tegumentelor se modifică, capătând o nuanță
palid-cenușie. Pot apărea și tulburări vegetative, transpirații nocturne și insomniile.
Manifestările abdominale, extragastrice pot fi: diaree (prin aclorhidrie), meteorism,
constipație, dureri abdominale difuze. Se pot observa edeme gambiere, eventual generalizate,
cu facies împăstat (exces de ADH), melanodermie difuză (exces de MSH), diabet insipid,
sindrom Cushing, osteoartropatie, etc.

20
Examenul obiectiv este în general lipsit de valoare, mult timp oferă relații absolut
normale. Semnele fizice, în perioada de debut și chiar mult timp după începutul bolii sunt
aproape absente. Singurul semn este presiunea dureroasă (moderată) în epigastru, care este
suficient pentru a impune o investigație metodică a viscerelor din această zonă. Mai rar se
percepe o contractură musculară reflexă sau o împăstare vagă, posibilă mai ales pentru
localizările antrale și absentă în tumorile corpului acoperite de rebordul costal. Prezența
tumorii este un semn valoros, dar tardiv, reflectă dimensiuni importante. Se percepe o
formațiune tumorală în epigastru, cu suprafață neregulată, de consistență dură, la început
mobilă sub peretele abdominal, ulterior devine fixă pe planurile profunde, și mai târziu chiar
pe cele superficiale. Cu invazia tumorii pot apare: sindrom frenic (sughiț rebel), sindrom solar
(crize dureroase violente cu iradieri vertebrale), distensie abdominală, ascită cu sau fără mase
intraabdominale palpabile după evacuarea lichidului, care este de tip exudat și poate conține
celule tumorale.
Examenul general poate evidenția metastaze: adenopatia supraclaviculară stângă
(semnul Virchow-Troisier), hepatomegalia nodulară de tip tumoral, adenopatii prerectale la
tușeu (semnul lui Strauss), metastaze ovariene (tumori Kruckenberg). Se mai poate asocia
acanthosis nigricans, în mod excepțional, dar având semnificație diagnostică.

3.2. Explorări paraclinice


I. Examinările de laborator
 sunt nespecifice, pot evidenția anemie, hipoproteinemie, creșterea enzimelor
hepatice în cazul metastazelor hepatice;
 nu există markeri specifici pentru cancer gastric;
 antigenul MG7 este asociat cu neoplasmul gastric, dar nu este dozat de rutină.
II. Examenul radiologic este indispensabil, obținem rezultate valoroase în toate
formele de cancer gastric:
 în formele vegetante, lacuna este semnul caracteristic al imaginii radiologice,
care este produsă de prezența tumorii și a vegetațiilor sale. Acesta împedică
răspândirea substanței de contrast în zona respectivă. Alte semne ce pot fi
prezente sunt: rigiditatea peretelui gastric și diminuarea capacității și a
motilității gastrice.

21
 în formele infiltrative, elementul important este diminuarea supleței
stomacului. Se strâmtează cavitatea gastrică, stomacul se retractă, este de
formă alungită și rămâne nemodificat la presiune.
 în formele ulcerative cel mai important element este nișa, care se deosebește de
nișa ulceroasă prin dimensiunile ei ample și largi, cu pediculul de comunicare
larg, și prin retracția și deformarea peretelui în jurul nișei. Pliurile mucoasei
dispar.
III. Gastro-fibroscopia, în ultimii ani a devenit de rutină. Ne oferă informații despre
localizarea topografică a procesului tumoral, dimensiunea și extinderea acestuia și permite
prelevarea țesutului pentru examenul histo-patologic. Atunci când apare suspiciunea unui
proces proliferativ gastric sau apar modificări în evoluția unei afecțiuni de tip ulceros este
obli-gatorie gastro-fibroscopia.
În ultimii ani, eco-endoscopia oferă informații importante referitoare la gradul de
infiltrare neoplazică a peretelui gastric, invaziei organelor vecine și eventual împreună cu alte
explorări, a extensiei limfoganglionare. Este necesară în cazul tratamentelor neoadjuvante, în
evaluarea preterapeutică și permite diagnosticarea precoce a recidivelor locale.
IV. Ecografia și computer-tomograf sunt foarte utile în depistarea maselor tumorale
metastacie ganglionare și hepatice, fiind obligatorii pentru stadializarea preterapeutică.
Stabilirea unei strategii terapeutice se bazează pe invazia metastatică ganglionară, hepatică și
peritoneală.
V. Markeri serologici oferă doar rezultate cu valori relative (sensibilitate de max. 50%,
în cazul CEA). Cea mai mare sensibilitate având pentru antigenul CA 72-4 (94%), dar fără
confirmare prin teste clinice multicentrice. Antigenul carcino-embrionar (CEA) și markerul
CA 19-9 s-au dovedit utile în aprecierea stadiului evolutiv al bolii și monitorizarea efectelor
intervenției chirurgicale. Dacă nivelul CEA devine normal (sub 3,4 ng/ml), după extirparea
tumorii, indică un prognostic bun, dar menținerea valorilor ridicate postoperator sugerează
persistența unor mase tumorale restante.
VI. Studiul conținutului gastric, care se obține prin sondaj, poate oferi unele indici
asupra anaclorhidriei. Hipoaciditatea, cu alte semne concordante, poate fi un semn valoros.
Examinarea lichidului gastric din punct de vedere enzimatic (valori crescute ale LDH și 3-
glicuronidazei) dă rezultate pozitive în privința diagnosticului de cancer gastric.
VII. Examinarea citologică gastrică completează rezultatele obținute prin examen
radiologic și endoscopic. Această examinare se poate face prin spălături cu substanțe

22
mucolitice, prin perierea mucoasei gastrice, colorarea fluorescentă sau simpla spălătură cu
soluții saline.
VIII. Scintigrafia osoasă trebuie făcută în caz dacă este prezentă simptomatologia
dureroasă sau crește nivelul fosfatazei alcaline serice.
IX. Rezonanța magnetică nucleară (RMN) se efectueză pentru evaluarea eventualelor
metastaze la distanță, cum ar fi metastazel osoase, hepatice și cerebrale. Are o accesibilitate
limitată, din acest motiv nu a intrat încă în uzul curent.
X. Laparoscopia este foarte utilă, pentru că permite aprecierea exactă a extensiei
procesului tumoral, invazia organelor vecine, cât și interesarea limfoganglionară, prezența
metastazelor la distanță – hepatice și peritoneale. Se mai utilizează pentru stadializarea
preterapeutică în absența altor explorări, sau completând acestea. De asemenea permite
recoltarea lichidului peritoneal pentru examen citologic și prelevarea de material biopsic. Este
folosită și pentru evaluarea terapiei cancerului gastric și depistarea unei eventuale recidive.

4. CANCERUL GASTRIC – TRATAMENT

Tratamentul cancerului gastric este complex și include:


- intervenția chirurgicală și
- terapia adjuvantă și neoadjuvantă, constând în:
o chimioterapie;
o radioterapie;
o imunoterapie;
o terapie reversoare;

4.1. Strategia terapeutică

Singurul tratament potenţial curativ în cazul cancerului gastric este cel chirurgical şi
este tehnic posibil pentru orice tumoră în stadiu mai mic decât T4, dar rezecţia curativă este
probabilă numai pentru stadiul T1-2 N0 M0. Încercările care ne arată ameliorarea rezultatelor
se bazează pe tratament de tip adjuvant şi neoadjuvant.

Tratamentul chirurgical implică:

23
- rezecție gastrică;
- limfadenectomie;
- operații asociate.

Potrivit datelor AJCC (American Joint Commitee on Cancer), numai 1/3 din pacienţi
au tumori limitate la nivelul peretelui gastric, restul cazurilor prezentând extensia bolii.
Invazia duodenală se realizează la nivelul stratului muscular, prin infiltrare directă sau prin
limfaticele subseroase şi este prezentă în 60% din cancerele prepilorice şi antrale. Extensia
esofagiană se poate produce la nivelul oricărui strat şi este prezentă în 30% din cancerele
fundice. Statistica MSKCC ( Memorial Sloan Ketteing Cancer Center) arată o frecvenţă a
invaziei organelor învecinate de 30% pentru cancerele corpului gastric care depăşesc seroasa,
putând afecta omentul, splina, pancreasul, seroasa intestinală. În timpul intervenţiei
chirurgicale, mai mulţi decât 50% dintre bolnavi prezintă invazie ganglionară, cu localizare
dependentă de cea a tumorii primare. Dintre aceşti pacienţi peste 85% vor dezvolta recidive.
Aceste informaţii explică rata înaltă a recurenţei loco-regionale (40-80%) şi numărul mic de
bolnavi vindecaţi prin intervenţie chirurgicală, ca unică modalitate de terapeutică.

Au apărut noi modalităţi de abordare terapeutică, de exemplu eşecul local


postchirurgical poate sugera suplimentarea terapiei locale prin radioterapie. Frecvenţa
apariţiei metastazelor la distanţă, după terapie radicală locală sugerează o posibilitate de a
ameliora rezultatele prin utilizarea chimioterapiei sistemice.

Prognosticul pacienţilor cu cancer gastric depinde de profunzimea invaziei tumorale,


precum şi de prezenţa metastazelor ganglionare şi la distanţă. Din păcate, majoritatea
pacienţilor se prezintă la medic cu boală în stadiu avansat.

Tratamentul cancerului gastric rămâne şi în momentul de faţă, axat pe actul


chirurgical, obiectivul operaţiei fiind extirparea completă a tumorii, cu extinderile ei limfatice
şi viscerale extragastice. Se îndepărtează fiecare porţiune sau fracţiune neoplazică care este
capabilă să genereze reapariţia tumorii prin multiplicare celulară, care dau recidive şi
metastaze la distanţă (cel mai frecvent hepatice şi peritoneale).

Indicaţiile tratamentului chirurgical pot fi de urgenţă, de exemplu perforaţia


neoplasmului, cu peritonită generalizată şi hemoragia digestivă neoplazică masivă, fără
tendinţă la hemostază sau pot fi elective, atunci când complicaţiile cu risc vital sunt absente.

24
Contraindicaţiile tratamentului chirurgical sunt: carcinomatoza peritoneală difuză şi
prezenţa metastazelor multiple, deşi existenţa unei metastaze hepatice izolate şi de volum
redus nu mai este astăzi o contraindicaţie, putând face exereza secundară combinată cu o
metodă terapeutică adjuvantă.

4.2. Tratamentul chirurgical al cancerelor gastrice


4.2.1. Procedeele tehnice chirurgicale

Din punct de vedere terapeutic, gastrectomia poate fi "radicală" şi paliativă. Prin


gastrectomie radicală se îndepărtează oricare ţesut neoplazic, astfel se oferă pacientului
posibilatea unei vindecări definitive. Gastrectomia paliativă, care prin îndepărtarea anatomică
a tumorii tentează obţinerea unei supravieţuiri mai lungi sau o calitate mai bună a vieţii
bolnavului.

Din punct de vedere a localizării tumorii la nivelul stomacului, se descriu 4 tipuri de


rezecţii gastrice:

a.) Gastrectomia subtotală distală (polară inferioară) este indicată în tumorile regiunii
antropilorice, atunci când restabilirea continuităţii se face printr-un montaj tip Billroth II.

b.) Gastrectomia subtotală proximală (polară superioară) este indicată în procesele


tumorale eso-cardio-tuberozitare, în aceste cazuri reconstituirea continuităţii digestive se face
prin anastomoza esofagului cu regiunea gastrică antrală, urmată de o piloroplastie.

c.) Gastrectomia totală este îndepărtarea totală a stomacului, care impune o secţiune
înaltă, deasupra cardiei, şi o altă joasă, sub pilor. Această tehnică este indicată în cazul
tumorilor care interesează corpul stomacului în întregime sau depăşesc o regiune anatomică,
cu adenopatie la distanţă şi a cărei extirpare necesită ligatura unor pediculi vasculari
importanţi.

d.) Gastrectomia totală lărgită se face în anumite situaţii din cauza extinderii
procesului tumoral, extirpând o dată cu stomacul, splina, epiploonul, coada şi corpul
pancreasului, uneori o parte din colonul transvers.

Operaţiile paliative sunt: gastro-enterostomiile, gastrostomiile şi derivaţiile biliare.

25
a.) Gastrectomia subtotală distală

Tehnica se adresează tumorilor antrale și antropilorice, tumorilor micii curburi sau ale
fețelor, care nu depășesc cranial unghiul gastric, la fel în cancerele marii curburi care nu
depășesc cranial limita de 6-8 cm tumorile bengine malignizate antrale și ulcerul antropiloric
malignizat. Operația este radicală oncologic atunci când limita rezecției este respectată și nu
există adenopatie proximal sau distal de limitele rezecției (adenopatie paracardială). Dacă
prezintă lipsa invaziei în splină sau în coada pancreasului, plus nu există adenopatie la acest
nivel, splina și pancreasul pot fi menținute; în cazurile contrare se impune splenectomia sau
splenopancreatectomia distală.

Restabilirea continuității digestive se efectuează prin anastomoză gastrojejunală


(Billroth II) cu variantele sale cele mai utilizate: Reichel-Polya și Hoffmeister-Finsterer.

b.) Gastrectomia polară superioară (subtotală proximală)

Această operație este indicată în cazul tumorilor localizate la nivelul polului superior:

- cancerul de cardia;
- cancerul micii curburi subcardiale;
- cancerul de fornix gastric;
- cancerul subcardial localizat la nivelul fețelor stomacului.

Gastrectomia polară superioară este utilizată tot mai limitat din cauza dificultății
anastomozei esogastrice, incidenței mari a refluxului esofagian și necesității unei evidări
ganglionare extinse. În ultimul timp este preferată gastrectomia totală.

c.) Gastrectomia totală în tratamentul cancerului gastric

Tratamentul de bază al cancerelor gastrice este chirurgical, are ca obiective: ablația


tumorii, asociată rezecției de organ în limitele oncologice, limfadenectomia și rezecția
eventualelor invazii neoplazice.

4.2.3. Gastrectomia totală în tratamentul cancerului gastric

Folosirea gastrectomiei totale în neoplasmul gastric a fost impusă, pe de o parte pentru


rezolvarea tumorilor întinse sau multifocale, care cuprind în cvasitotalitate organul și pe de
altă parte pentru tumorile cu întindere limitată, restrânsă, dispuse însă în zone în care

26
rezecțiile parțiale nu asigură radicalitate oncologică.

Indicațiile gastrectomiei totale sunt:

- cazuri de extensie tumorală, la care o gastrectomie subtotală nu realizează obiectivele


operatorii; regiunile anatomice au fost codificate convențional cu:
o C – regiune cardială;
o M – regiune mediogastrică;
o A – regiune antrală;
o E – esofag;
o D – duoden;
- cancere difuze (linita plastică) și multifocale;
- cancere gastrice limitate la o regiune anatomică, dar cu adenopatie tumorală situată la
distanță de procesul tumoral primar;
- sarcoame gastrice;
- cancer de bont gastric;
- polipoză gastrică multiplă difuză malignizată.

Anatomic, gastrectomia totală interesează întregul stomac, 3-4 cm din esofagul


abdominal, 3 cm din prima porțiune a duodenului, ligamentele perigastrice, marele și micul
epiploon, stația I ganglionară, foița superioară a mezocolonului transvers și capsula
pancreatică, în jumătatea dreaptă. Dacă limita superioară a extirpării este la nivelul cardiei,
din cauza vascularizației și conexiunilor limfatice ale joncțiunii eso-gastrice, au impus
deplasarea cranială a rezecției cu 3-4 cm, la nivelul esofagului abdominal. Vascularizația
esofagului inferior este asigurată de artera frenică inferioară dreaptă, ramura eso-cardio-
tuberozitară din coronară, ramuri eso-cardiale din artera frenică stângă inferioară și de rețeaua
vasculară submucoasă. Din cauza mobilizării esofagului abdominal se impune interceptarea
acestor surse arteriale, cu secționarea ligamentelor cardio-frenice și freno-esofagiene. Este
necesar extirparea ganglionilor paracardiali și a țesuturilor periesofagiene.

Limita inferioară a rezecțieise se face, de asemenea, după particularitățile vascularizației,


limfadenectomia grupurilor 5 și 6 este impusă de invazia tumorală directă. Gastrectomia totală
implică ligatura la origine a pediculului piloric cu secționarea a primilor 3 cm din D1 și
extirparea ganglionilor supra- și subpilorici. Dacă extensia tumorii primare sau invazia
ganglionară afectează artera gastroduodenală, rezecția duodenului trebuie împinsă cât mai la

27
dreaptă, pe D2.

Cercetările au demonstrat că disecția totală a ganglionilor poate conduce la o


supraviețuire de 33% la 5 ani.

4.2.2. Aspecte de tactică și tehnică operatorie

1. Pregătirea preoperatorie

A. Pacient cu stare generală bună – dietă lichidă înainte de ziua operației și


evacuarea colonului sunt măsuri obișnuite.

B. Pacient cu HDS prin neoplasm gastric – hemoragia de la nivelul tumorii se


manifestă sub două forme: ocultă, care se exteriorizează prin hematemeză și/sau melenă.
Aceste sângerări pot produce anemie. În hemoragiile cronice oculte, reducerea hemoglobinei
sub 60-65% impune administrare de sânge integral sau masă eritrocitară, până se depășește
acest nivel. În cazul hemoragiilor importante apar oscilații bruște ale hematocritului și
hemoglobinei, care fac dificilă interpretarea probelor de laborator. În aceste situații, valorile
pulsului, tensiunii arteriale, paloarea, transpirațiile și stările lipotimice dau informații mult
mai fidele despre persistența hemoragiei. În acest caz, terapia parenterală de menținere a
VSCE asociază transfuzii cu sânge integral sau masă eritrocitară și se administrează 1-2
unități, iar în cazul persistenței sângerării, se impune intervenția chirurgicală de urgență.
Sondă de aspirație gastrică și uretro-vezicală se montează obligatoriu. Se impun
oxigenoterapia și terapia cardiotonică.

C. Pacient cu peritonită generalizată prin neoplasm gastric perforat – în această


situație este expus pierderilor hidro-electrolitice masive, șocului dureros și infecției severe,
care poate duce la șoc toxico-septic și insuficiență multiorganică. Pregătirea preoperatorie
trebuie să fie scurtă, cuprinzând măsurile următoare: aspirație gastrică, sondaj vezical cu
monitorizarea diurezei, antibioterapie parenterală, analgezice și hidratare parenterală. În
funcție de starea bolnavului sunt mai multe situații:

- stare generală bună: calmarea durerii, antibioterapie, aspirație gastrică continuă,


hidratare parenterală, monitorizare clinică și de laborator;

- stare generală alterată: calmarea durerii, antibioterapie masivă cu spectru larg,

28
aspirație gastrică, temporizarea intervenției până la stabilizarea funcțiilor vitale, cu transfuzii
de sânge și substituenți, oxigenoterapie, tonicardice, vasopresoare, susținere hidroelectrolitică
și metabolică exclusiv parenterală, monitorizare clinică de laborator.

D. Pacient cu obstrucție gastrică neoplazică – este caracterizat printr-un grad marcat


de subnutriție, volum sanguin scăzut, dar cu pierderi hidro-electrolitice mai modeste în raport
cu pierderile din sindroamele ocluzive de altă natură. Măsurile terapeutice sunt: aspirație
gastrică discontinuă, lavaj gastric cu soluții antibiotice, corectarea dezechilibrului protein-
caloric, repleția volemică. Metabolismul proteic se evaluează pe baza hemoleucogramei și a
proteinogramei serice. Din cauza obstrucției neoplazice alimentația orală nu oferă un aport
suficient, făcând necesară susținerea parenterală. Se administrează soluții glucozate și
hidrolizate proteice

2. Aspecte de tehnică operatorie

Timpul rezecțional poate fi efectuat în două moduri: fie plecând de la dreapta la stângă
și de jos în sus, ultimul timp fiind rezecția esofagiană în țesut sănătos, fie de la stânga la
dreapta și de sus în jos, cu duodenectomia ca timp final.

Prima modalitate (de la dreapta la stângă) se începe cu decolarea colo-epiploică și


extirparea marelui epiploon, pornind din dreapta. Este o manevră facilă la pacienți cu țesut
adipos slab reprezentat, delicată în cazurile de infiltrare grăsoasă a epiploonului și mezourilor.
În timpul decolării colo-epiploice, se ridică foița superioară a mezocolonului transvers până la
bordul pancreatic, după care se disecă și se extirpă capsula pancreatică în jumătatea dreaptă.
Se abordează la origine pediculul vascular gastroepiploic drept și se ridică stațiile ganglionare
peripilorice. Apoi urmează secționarea micului epiploon și extirparea ganglionilor de pe mica
curbură. Dacă există invazie tumorală directă sau adenopatie retroduodenopancreatică, trebuie
extinsă rezecția duodenală la dreapta bulbului, pe D2. După secționarea duodenului, se
pensează bontul duodenal, ca să fie evitată inundarea câmpului operator cu suc bilio-
pancreatic.

În continuare, urmează secționarea pediculului coronar. Se incizează peritoneul de


acoperire, după acest moment artera și vena vor fi expuse. În caz de invazie ganglionară, se
practică limfadenectomia cu disecția arterei și venei și dubla ligatură a acestora, la origine. De
multe ori este utilă extinderea disecției limfo-ganglionare la nivelul trunchiului celiac. Acesta
prezentând risc hemoragic vital în cazul formelor invazive cu infiltrarea țesutului grăsos și a
29
peretelui vascular și nu există plan de clivaj periganglionar.

Pediculul coronar secționat la origine se procedează la secționarea peritoneului gastro-


esofagian cu ablația țesutului grăsos și a ganglionilor paracardiali drepți. Următorul pas fiind
vagotomia bitronculară și secționarea ligamentelor freno-esofagiene, cu aceasta se obține o
bună mobilizare a esofagului abdominal.

Urmează interceptarea pediculului gastroepiploic stâng, cu secționarea ligamentului


gastro-splenic care conține vasele gastrice scurte, dar în aceste cazuri se poate leza accidental
splina. Lezarea fie prin tracțiune exagerată, fie prin manipularea intempestivă a
instrumentelor. Descrierea clasică a gastrectomiei totale implică splenectomia ab initio, totuși
opinăm pentru rezervarea splinei, dacă nu există cumva o indicație specifică de extirpare a
acesteia. Este demonstrat că splenectomia în cadrul operației de gastrectomie totală nu
produce tulburări imunologice majore sau sindrom anemic, s-au constat în câteva cazuri
ascensiunea trombocitemiei în sângele periferic până la valori de 900.000-1.000.000/mm3,
care, pe baza unei hipercoagulabilități postoperatorii, predispun la complicații trombo-
embolice. În cazul in care leziunea a impu splenectomia, se introduce postoperator profilaxia
antiagregantă și anticoagulantă.

Ultimul pas este secționarea ligamentului freno-gastric și stomacul rămâne ancorat în


joncțiunea eso-gastrică.

Este obligatorie recoltarea a unor segmente circulare minime, de la nivelul bonturilor


esofagian și duodenal, pentru examen histopatologic, pentru certitudinea efectuării unei
exereze în limite oncologice.

În cazul în care se constată invazia stației N3, este necesară decolarea duodeno-
pancreatică și disecția ganglionilor din jurul arterei mezenterice superioare, sub bordul
inferior al pancreasului.

Japanese Research Society for Gastric Cancer a propus o codificare, care se referă la
corelarea rezecției gastrice cu extensia disecției ganglionare:

 R1 dissection (D1) – rezecție gastrică cu disecția completă a ganglionilor din


stația I (perigastrici);
 R2 dissection (D2) – rezecție gastrică, ce include îndepărtarea completă a
ganglionilor din stațiile I și II;
30
 R3 dissection (D3) – rezecție gastrică cu extirparea completă a stațiilor I, II și
III.

Pentru refacerea continuității digestive se poate executa eso-jejunoanastomoza în două


maniere: termino-laterală pe ansă continuă și termino-terminală pe ansă exclusă. Pentru eso-
jejunoanastomoza pe ansă continuă sunt două tehnici:

- eso-jejunoanastomoza tip Roscoe-Graham, cu fistula Braun la piciorul ansei și


închiderea bontului duodenal;
- eso-jejuno-duodenoanastomoza tip Tomoda-Masabonu-Petrușinski II.

3. Procedee de restabilire a tranzitului digestiv după gastrectomie totală

a.) Eso-duodenoanastomoza termino-terminală

Este procedeul folosit după prima gastrectomie totală cu succes în 1898, menține
duodenul în circuit și implică o singură anastomoză digestivă. De-a lungul anilor a prezentat
dezavantaje care au condus la abandonarea în prezent a acestui procedeu, principala problema
fiind tensiunea mare în sutura eso-duodenală, întâmpinată de chirurg, datorată situației
anatomice a celor două organe. Este necesar păstrarea unor bonturi mai lungi, esofagian și
duodenal, și decolarea duodeno-pancreatică pentru mobilizare.

În urma gastrectomiei totale radicale, bonturile esofagian și duodenal prezintă o


vascularizație mai săracă, din cauza interceptării la origine a pediculilor principali gastrici,
ceea ce duce la dezunire sau fistulă anastomotică. În plus, blocul duodeno-pancreatic prezintă
modificări funcționale, cum sunt de exemplu: stază duodenală, alterarea funcțiilor secretorii,
datorită suprimării fazelor fiziologice ale digestiei gastrice.

Toate aceste aspecte conduc la apariția fistulelor sau dezunirilor precoce (ziua a II-a
postoperator, prin cedarea suturii) sau tardive (ziua VII-VIII postoperator, prin necroză).

b.) Procedee de restabilire a tranzitului prin interpoziția eso-duodenală a unui


segment de tub digestiv

Aceste tehnici au răspuns la următoarele probleme:

- menținerea blocului duodeno-pancreatic în tranzitul digestiv;

31
- întârzierea trecerii alimentelor în duoden;
- securitate mai mare a anastomozelor, executarea lor fără tensiune;
- posibilitatea extinderii rezecției în limite oncologice, și la nivelul esofagului distal, și
al duodenului.

Pentru interpoziția viscerală sunt folosite procedee care folosesc segmente de ansă
intestinală (jejun) sau segment de colon (transvers sau ileocolon).

b.1. Procedee de interpoziție eso-duodenală a unui segment de jejun

b.1.1. Interpoziția de ansă jejunală secționată la ambele capete

Procedeul constă în izolarea unui segment de 20 cm din prima sau a doua ansă jejunală.
Ansa se poate alege de la unghiul Treitz, pentru că segmentul poate fi mobilizat fără tracțiune.
Se secționează peritoneul mezenterial în sens centripet, se interceptează arcada marginală,
grefonul fiind vascularizat prin 2-3 pediculi principali și mobilizarea se face transmezocolic
izoperistaltic.

b.1.2. Interpoziția eso-duodenală a unui segment de ansă jejunală secționată la unul


din capete

Aceste tehnici au avantajul unei vascularizații mai bune a grefonului și riscului mai mic
de necroză anastomotică, cu reflux esofagian mult diminuat.

b.1.3. Procedee de interpoziție eso-duodenală cu ansă jejunală continuă

Tehnica cea mai folosită din această categorie este tehnica Tomoda-Masabonu-
Petrușinski II și este următoarea: se identifică prima ansă jejunală și se mobilizează
transmezocolic. Se execută o strictură pe ansa eferentă lungă, care este anastomozată latero-
terminal cu bontul duodenal cu strictura Rosanow, a doua strictură se execută pe ansa
aferentă, proximal de esojejuno-anastomoză.

Tehnica prezintă multe avantaje, datorită integrității vascularizației i inervației grefonului


jejunal și dirijării tranzitului prin duoden, pasajul eso-jejunal se face fără obstacol, iar refluxul
esofagian este nesemnificativ.

32
b.1.4. Procedee de interpoziție eso-duodenală a unui segment de colon

Avantajele procedeelor constau în:

- mai bună vascularizație a colonului față de jejun;


- bogăția de material ce facilitează executarea unor suturi mai sigure;
- posibilitatea de mobilizare în torace a grefonului colic.

Dezavantajele metodei sunt:

- risc crescut de complicații septice în cazul fistulei anastomotice;


- distensia postoperatorie precoce a grefonului colic crește riscul dezunirii
anastomotice;
- în cazul grefonului anizoperistaltic, pot apărea regurgității.

b.2. Interpoziția colonului transvers

În această tehnică se folosește un segment de colon transvers de 10-20 cm, care este
vascularizat de artera colică medie, se anastomozează termino-terminal cu esofagul și
respectiv cu duodenul. Grefonul este plasat anizoperistaltic și tranzitul este reconstituit prin
anastomoză termino-terminală sau latero-laterală.

b.3. Interpoziția ileocolonului

Tehnica are câteva calități care o deosebesc de celelalte metode de reconstrucție a


tranzitului digestiv:

- ileocolonul este situat în afara teriotoriului gastric de drenaj limfatic;


- calibrul asemănător al ileonului și esofagului facilitează anastomoza;
- prezența valvulei Bauhin suprimă refluxul esofagian, grefonul fiind plasat
izoperistaltic;
- ceco-ascendentul reprezintă un rezervor de bună calitate, capabil să absoarbă apa și să
secrete mucus.

Dezavantajele acestei tehnici sunt, pe lângă cele generale ale grefoanelor colice,

33
vascularizație săracă a ileonului și esofagului terminal și faptul ca este o intervenție mai
laborioasă decât celelalte metode de reconstrucție.

Tehnica se execută în următorul fel: mobilizarea ileo-colonului drept, apendicectomie,


secționarea ultimilor 7-8 cm de ileon terminal și a colonului, la nivelul unghiului hepatic cu
ileo-transverso-anastomoză latero-laterală. Grefonul ileocolic se trece transmezocolic, este
vascularizat de artera colică dreaptă sau ileocolică. Apoi urmează eso-ileo-anastomoză
termino-terminală și colo-duodeno-anastomoză termino-terminală.

c. Metode de reconstrucție digestivă cu excluderea duodenului din tranzit

Aceste metode folosesc pentru anastomoză jejunul. Cele mai utilizate tehnici sunt
următoarele:

1. Eso-jejunostomia pe ansă continuă

a.) Eso-jejunostomia termino-laterală – procedeu Roscoe Graham

Tehnica folosește o ansă jejunală lungă, la 40-50 cm de unghiul Treitz, care se


mobilizează precolic, și rezultă un montaj „în omega”. Anastomoza eso-jejunală se face
termino-lateral, în două planuri.

Metoda precolică este indicată în cazurile de invazie tumorală sau aderență la mezocolon
sau capsula pancreatică și dacă există diseminări seroase în peretele dorsal al bursei omentale.
Prezintă câteva riscuri această metodă care sunt date de:

- aderențele ansei la peretele abdominal și la colon, care favorizează staza la nivelul


grefonului sau ocluzia intesinală;
- tulburări ischemice în ansa jejunală, care apar prin compresiunea exercitată pe mezou
de către colonul transver destins de gaze;
- pensa mezenterică nou apărută poate jena tranzitul în colonul transvers.

b.) Tehnici de substituție a funcției de rezervor gastric folosind ansă jejunală continuă

După executarea anastomozei esojejunale termino-laterale, se face o jejuno-jejunostomie


latero-laterală pe distanță mare. Rezultatul va fi un rezervor, unde stagnează bolul alimentar
amestecat cu secreție bilio-pancreatică și a cărui funcție contractilă a fost demonstrată ca

34
ineficientă. Refluxul esofagian are un rol important, conduce la leziuni de esofagită peptică.

2. Esojujonostomia pe ansă în „Y”

Este procedeul preferat, deoarece:

- ansa ascensionată poate să aibă o lungime suficientă pentru o anastomoză sigură;


- șansa refluxului esofagian este minim;
- după părerea unii autori, incidența litiazei biliare este mai mică după montajele de tip
Roux.

Dezavantajele acestei proceduri pot fi legate de exluderea duodenului din tranzit și


problemele tehnice care provin din necesitatea asigurării viabilității ansei jejunale.

II. SCOPUL ȘI IMPORTANȚA PRACTICA LUCRĂRII

În lucrarea de față am analizat diferite aspecte cu importanță deosebită în cadrul


cancerului gastric precum principalele cauze declanșatoare, morbiditatea și mortalitatea
acestei patologii în cadrul populației precum și importanța unei abordări terapeutice prompte
și corecte.

Scopul acestei lucrari este de a evidentia necesitatea unei diagnosticari riguroase si


precocea cancerului gastric, pentru a permite un management chirurgical adecvat stadiului
evolutiv al afectiunii maligne.

Daca acest cancer este diagnosticat intr-o faza incipienta, tratamentul chirurgical este
curativ, dar in cele mai multe cazuri, din pacate, este diagnosticat tardiv, cand singurele
metode medicale si chirurgicale de tratament care pot fi abordate sunt cele cu caracter
paleativ.

De asemenea partea de cercetare personala isi propune sa evidentieze experienta Clinicii


de Chirurgie I a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea, prezentand aspecte
epidemiologice, demografice legate de varsta, sex, provenienta urbana sau rurala, localizarea
tumorii gastrice maligne, predominenta unor simptome, prezenta unor comorbiditati asociate,

35
metodele radio-imagistice si de laborator efectuate, tehnicile chirurgicale efectuate cu caracter
radical sau paleativ, prognostic, rata de supravietuire.

Partea speciala a lucrarii prin datele obtinute, demonstreaza marea complexitate a tuturor
aspectelor legate de cancerul gastric si este de importanta intelegerea mecanismelor
patogenetice pentru a creste rata de supravietuire si calitatea vietii pacientilor.

Desi incidenta cancerului gastric la nivel global a scazut, este necesara o abordare moderna
care sa permita cresterea acuratetii diagnostice si eficientei tratamentului chirugical.

Este necesara a abordare complexa de catre echipe medicale multidisciplinare: specialisti


gastro-enterologi, specialisti in radio-imagistica, chirurgi, anatomo-patologi., oncologi,
radioterapeuti, medici de familie, medici cu specializare in ingrijiri paleative.

Analizand consecintele cu impact devastator asupra starii de sanatate fizica si psihica si


implicatiile privind calitatea vietii si a ratei de supravietuire, s-ar impune o medicina primara
mult mai eficienta. Este necesara o implicare mai mare a asistentei medicale primare, in
adoptarea unor programe de screening, in special prin endoscopie digestiva superioara,
identificarea subiectilor care prezinta factori de risc, eradicarea infectiei cu Helicobacter
Pylori Endoscopia digestiva superioara poate surprinde afectiunea intr-o faza incipienta sau
pentru depistarea unor leziuni precanceroase gastrice care in evolutie s-ar putea maligniza.

Abordarea terapeutica in cancerul gastric consta in tehnicile chirurgicale practicate, cu viza


curativa in cancerul gastric incipient si prin metode paleative chirrugicale in fazele tardive,
avansate ale cancerului gastric.

III. CERCETĂRI EFECTUATE ASUPRA MANAGEMENTULUI CHIRURGICAL ÎN


CANCERUL GASTRIC

III.1 MATERIALUL ȘI METODA

Material

Studiul s-a efectuat pe un eșantion de 196 de cazuri aparținând pacienților internați pe


secțiile de Chirurgie General, Medicină Interna și Gastroenterologie a Spitalului Clinic
Județean din Oradea în perioada 01.09.2014-31.12.2019.

Metoda

36
Obținerea datelor precum și prelucrarea acestora sa efectuat prin accesarea arhivei
electronice a Spitalului Clinic Județean cu acordul și sub instrucțiunile personalului biroului
de statistică. S-a realizat un studiu retrospectiv pe baza informațiilor obținute prin analiza
foilor de observație ale pacienților diagnosticați cu cancer gastric care au primit îngrijiri pe
secțiile mai sus menționate. Pe baza studiului foilor de observație s-au extras infromații
privind :

 Varsta, sexul si mediul de provenienta al pacientilor


 Date din anamneza cu privire la motivele internarii
 Date din examenul obiectiv
 Date din examinarile paraclinice
 Tratamentulul si evolutia pacientilor

III.2.REZULTATE ȘI DISCUȚII

Statistică generală pe perioada 01.01.2014-01.01.2019

Repartiția cazurilor de cancer gastric în funcție de sex

Dintr-un total de 196 de cazuri studiate, am constatat faptul că 69 de cazuri aparțin sexului
feminine reprezentând un procent ce cca. 35% iar restul de 127 de cazuri de cancer gastric
aparțin sexului masculine reprezentând 65%.

Cazuri Bărbați Femei

196 127 69

Procentaj 65% 35%

Tabel III.1 Repartiția cazurilor in funcție de sex

37
1. Femei; 69

2. Bărbați; 127

Fig. III.1 Repzentarea grafică a cazurilor de cancer gastric pe sexe

Repartiția cazurilor de cancer gastric în funcție de mediul de proveniență

De asemenea, 114 dintre acești pacienți provin din mediul rural, în vreme ce 82 provin
din mediul urban.

Se constantă un procent mai ridicat cu privire la frecvența cazurilor de cancer gastric


în mediul rural.

38
Cazuri Urban Rural

196 82 114

Procentaj 42% 58%

Tabel III.2 Repartiția cazurilor in funcție de mediul de proveniență

1. Urban
42%

2. Rural
58%

Fig.III.2 Repartiția grafică a cazurilor după mediul de proveniență

Repartiția cazurilor de cancer gastric în funcție de vârstă

Cazurile mai rar întâlnite sunt în cadrul pacienților cu vârste cuprinse între 35-44 de
ani, respectiv 85 de ani sau peste și sunt în numar de câte 10 / categorie de vârstă.

Pacienții cu vârsta cuprinsă între 45-54 de ani diagnosticați cu cancer gastric sunt în
număr de 18, între 65-74 de ani sunt în număr de 55, iar cei cu vârstă cuprinsă între 75-84 de
ani sunt în numar de 48.

39
Majoritatea cazurilor se regăsesc printre pacienții cu vârsta cuprinsă între 55-64 de ani
și sunt în număr de 60.

Vârsta 35-44 45-54 55-64 65-74 75-84 >=85


Cazuri 5 18 60 55 48 10
Tabel.III.3 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de vârstă

70

60

50

40

30 60
55
48
20

10 18
10
5
0
35-44 45-54 55-64 65-74 75-84 >=85

Fig.III.3 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de vârstă

Repartizarea cazurilor în funcție de vârstă pe perioada 01.09.2017-01.05.2019

În urma efectuării studiului pe 38 de cazuri am constatat că apariția cancerului gastric


este mai frecventă între vârstele 60-69 de ani, în total 12 cazuri, dintre care 7 de sex masculin
și 5 feminin. Cel mai rar întâlnite sunt între grupele de vârstă 50-59 de ani, în număr de 3
cazuri, toate fiind de sex masculin.

Grupe de vârstă Bărbați Femei

40
40-49 ani 5 2
50-59 ani 3 0
60-69 ani 7 5
70-79 ani 5 4
80-89 ani 3 4
Tab.III Repartizarea cazurilor în funcție de vârstă pe perioada 01.09.2017-01.05.2019

80-89 ani

70-79 ani

60-69 ani Femei


Bărbați

50-59 ani

40-49 ani

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Fig.III Repartizarea grafică a cazurilor în funcție de vârstă pe perioada 01.09.2017-


01.05.2019

Repartiția cazurilor de cancer gastric în funcție de grup sangvin

Dintr-un total de 38 de cazuri studiate pe perioada 01.09.2017-01.05.2019, am constatat


faptul că 16 de cazuri aparțin sexului feminine, iar restul de 22 de cazuri de cancer gastric
aparțin sexului masculin.

Dintr-un total de 38 de cazuri de cancer gastric, cele mai rar întâlnite sunt în cadrul
pacienților cu grup sangvin B(III) – în număr de 4 și AB(IV) – în număr de 3.

Majoritatea cazurilor se regăsesc printre pacienții cu grup sangvin A(II) – în număr de 15,
respectiv 0(I) – în număr de 12.

La 4 pacienți nu se cunoaște grupul sangvin.

41
Nu se
0(I) A(II) B(III) AB(IV) cunoaște

Total cazuri 12 15 4 3 4

Bărbați 7 10 1 1 3

Femei 5 5 3 2 1

Tabel.III.4 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de grup sangvin

42
12

10
10

8
7

6
5

4
3 3 3

2
2
1 1 1

0
0(I) A(II) B(III) AB(IV) Nu se știe

Bărbați Femei

Fig.III.4 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de grup sangvin

Repartizarea pacienților cu cancer gastric în funcție de RH

Raportat la RH-ul pacienților s-a constatat că majoritatea cazurilor aparțin pacienților


masculini cu grup sangvin A(II) RH+, în număr de 8 și 0(I) RH+, în număr de 5.

Grup sangvin 0(I) A(II) B(III) AB(IV) Nu se știe


Total cazuri 12 15 4 3 4
Bărbați RH+ 6 8 1 1 3
RH- 1 2 0 0
Femei RH+ 2 4 3 2 1
RH- 3 1 0 0
Tabel III.5 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de RH

43
9

8
8

6
6

3 3
3

2
2

1 1 1
1

0 0
0
0(I) A(II) B(III) AB(IV) Nu se știe

RH+ RH-

Fig.III.5a Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de RH la bărbați

44
Raportat la RH-ul pacientelor feminine s-a constatat că cele mai multe cazuri aparțin
bolnavelor cu grup sangvin A(II) RH+, în număr de 4.

4.5

4
4

3.5

3 3
3

2.5

2 2
2

1.5

1 1 1
1

0.5

0 0
0
0(I) A(II) B(III) AB(IV) Nu se știe

RH+ RH-

Fig.III.5b Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de RH la femei

Repartizarea pacienților cu cancer gastric în funcție de localizarea tumorii

Din cele 38 de cazuri studiate:

-2 pacienți prezintă tumoră malignă la nivelul cardiei

-3 pacienți tumoră malignă la nivelul corpul stomacului

-7 pacienți tumoră malignă la nivelul antrului piloric

-2 pacienți tumoră malignă la nivelul micii curburi

-19 pacienți prezentând tumoră malignă cu leziune care depășește stomacul

-5 pacienți cu tumoră malignă stomac, fără precizare

45
Tumoră
Leziune malignă
Localizare Cardia Corp Antru Curbura depășind stomac,
a tumorii stomac piloric mică stomacul fără
precizare

Nr. cazuri 2 3 7 3 19 5

Tabel III.4 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de localizarea


tumorii

20 19
18

16

14

12

10

8 7
6 5
4 3 3
2
2

0
ac

ric

e
ia

ică

ul

r
rd

ac
m

iza
ilo

m
Ca

sto

ec
lp

ra

sto

pr
bu
tru
pr

ă
Co

r
An

șin
Cu

ăr
,f

ac
de

m
sto
ne
ziu

ă
gn
Le

ali
m
Tu

Fig.III.5 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de localizarea


tumorii

46
Repartizarea pacienților în funcție de manifestările clinice

În ceea ce privește manifestările clinice la internare a fost prezentă durerea acută


abdominală, difuză sau cu localizare predominant epigastrică. Dintr-un total de 38 de cazuri:

- epigastralgia a fost prezentă la 30 de pacienți, care reprezintă un procent de 78,9%;

- 23 dintre pacienți au prezentat sindrom dispeptic (grețuri, varsături biloase sau


alimentare, inapetență), reprezentând 60,5%;

- dintre acești 23 de pacienți cu sindrom dispeptic, 18 au prezentat grețuri și vărsături


cu un procent de 47,3%, iar 11 inapetență, reprezentând 28,9%;

- tot 23 de pacienți au prezentat asteno-fatigabilitate, cu un procent de 60,5%;

- 21 scădere ponderală, reprezentând 55,2%;

- 14 dintre pacienții au prezentat hemoragie digestivă superioară, care reprezintă


36,8%, dintre care la 9 exteriorizată prin melenă, iar la 5 prin hematemeză;

- din totalul de 38 de bolnavi 13 au prezentat la motivele internării dificultăți de


alimentație;

- 11 au avut starea generală alterată;

- 10 au prezentat tegumente palide, iar 7 au prezentat tulburări de tranzit intestinal.

Mani- Asten Scăder Hemorag Tulbu


festări Epiga o- e Grețuri, ie Inapetenț Tegumen -rări
clinice s- fatiga- ponde- vărsătu digestivă ă te palide intesti
tralgie bilitat rală ri superioar -

47
e ă nale
Nr.
cazuri 30 23 21 18 14 11 10 7

Proce 78,9% 60,5% 55,2% 47,3% 36,8% 28,9% 26,3% 18,42


nt %
Tabel III.6 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de manifestările
clinice

Tulburări te tranzit intestinal 7

Tegumente palide 10

Inapetență 11

HDS 14

Grețuri, vărsături 18

Scădere ponderală 21

Asteno-fatigabilitate 23

Epigastralgie 30

0 5 10 15 20 25 30 35

48
Tabel.III.5 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de
manif.clinice

Repartizarea cazurilor în funcție de diagnosticul la internare

Dintr-un total de 38 pacienți 26 au fost deja cunoscuți cu neoplasm gastric la punerea


diagnosticului la internare, aceștia fiind în procent de 68,4% reprezentând din totalul de
cazuri. 9 pacienți având hemoragie digestivă superioară, reprezentând 23,6% din total, 9
anemie severă reprezentând 23,6% și 2 pacienți prezentând sindrom dureros, reprezentând
5,2%.

Diagnostic la Neoplasm HDS Anemie Sindrom


internare gastric în dureros
observație

Nr. cazuri 26 9 9 2

Procent 68,4% 23,6% 23,6% 5,2%

Tab.III.6 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de diagnosticul la


internare

49
30

26
25

20

15

10 9 9

0
Neoplasm gastric în observație HDS Anemie Sindrom dureros

Fig.III.6 Repartizarea grafică a cazurilor de cancer gastric în funcție de diagnosticul la


internare

Repartizarea pacienților în funcție de comorbidități asociate

În urma studiului efectuat am observat o serie semnificativă de comorbidități. Acestea


sunt reprezentate de comorbidități gastro-enterologice la un număr de 32 pacienți
reprezentând 84,2 % din total, comorbidități cardio-vasculare 17 pacienți reprezentând 44,7%,
comorbidități respiratorii 7 pacienți reprezentând 18,4%, comorbidități din sfera urologică 11
pacienți reprezentând 28,9%. O serie de alte comorbidități sunt reprezentate de: adenopatii
perigastrice 15 pacienți reprezentând 39,4%, carcinomatoză peritoneală 10 pacienți
reprezentând 26,3%, metastaze 14 pacienți reprezentând 36,8%, diselectrolitemie 2 pacienți
reprezentând 5,2%, sindrom anemic 28 pacienți reprezentând 73,6%, hernie 5 pacienți
reprezentând 13,1% și sindrom aderențial 6 pacienți reprezentând 15,7%, ileus 6 pacienți

50
reprezentând 15,7%, hipoproteinemie 5 pacienți reprezentând 13,1%, cașexie 10 pacienți
reprezentând un procent de 26,3%.

35
32

30

25

20
17

15

11
10
7

0
Gastro-enterologice Cardio-vasculare Respiratorii Urologice

Fig.III.7. Reprezentarea grafică a cazurilor în funcție de comorbiditățile asociate

Comorbiditățile gastro-enterologice sunt reprezentate de:

● Hepatomegalie – 1 pacienți (2,6%)


● Hepatopatie cronică – 3 pacienți (7,8%)
● Hepatită virală cu virus hepatic C – 1 pacient (2,6%)
● Ciroză hepatică – 2 pacienți (5,2%)
● Splenomegalie – 1 pacient (2,6%)
● Hipoproteinemie – 5 pacienți (13,1%)
● Ileus dinamic – 2 pacienți (5,2%)
● Ileus paralitic – 4 pacienți (10,5%)
● Gastrită – 1 pacient (2,6%)

51
● Boală de reflux gastro-esofagian – 2 pacienți (5,2%)
● Ulcer gastric – 1 pacient (2,6%)
● Insuficiență evacuatorie gastrică – 8 pacienți (21,05%)
● Dificultăți de alimentație – 13 pacienți (34,2%)
● Litiază biliară veziculară – 4 pacienți (10,5%)

În cadrul patologiilor gastrointestinale am identificat o serie de boli. Pe primul loc cu


privire la frecvență se află dificultățile de alimentație, reprezentand 34,2%. Următoarele
patologii sunt insuficența evacuatorie gastrică – 21,05%, litiaza biliară veziculară – 10,05%,
hipoproteniemia cu 13,1% și hepatopatia cronică cu un procentaj de 7,8%. Ciroza hepatică,
ileusul dinamic și boala de reflux gastroesofagian reprezentând fiecare un procent de 5,2%.
Alte patologii gastrointestinale identificate sunt reprezentate de ulcerul gastric, gastrită,
hepatita virala cronică cu virus C, splenomegalia, hepatomegalia fiecare având un procent de
2,6%.

52
Litiază biliară veziculară 4

Dificultăți de alimentație 13

Insuficiență evacuatorie gastrică 8

Ulcer gastric 1

Boală de reflux gastro-esofagian 2

Gastrită 1

Ileus paralitic postoperator 4

Ileus dinamic 2

Hipoproteinemie 5

Splenomegalie 1

Ciroză hepatică 2

Hepatită virală cu virus hepatic C 1

Hepatopatie cronică 3

Hepatomegalie 1

0 2 4 6 8 10 12 14

Fig.III.8. Reprezentarea grafică a comorbidităților gastro-enterologice

Comorbiditățile cardio-vasculare sunt reprezentate de:

● Hipertensiune arterială – 10 pacienți (36,36%)


● Cardiopatie ischemică cronică – 6 pacienți (15,7%)
● Fibrilație atrială – 2 pacienți (5,2%)
● Insuficiență ventriculară stângă de efort – 3 pacienți (7,8%)
● Insuficiență aortică – 1 pacient (2,6%)
● Insuficiență mitrală – 2 pacienți (5,2%)

53
● Insuficiență tricuspidiană – 1 pacient (2,6%)
● Stenoză aortică – 1 pacient (2,6%)

În urma analizării cazurilor statistica privind patologia cardiovasculară relevă faptul că


majoritatea pacienților suferă de hipertensiune arterială și anume un număr de 10 cazuri,
echivalentul a 36,36 de procente.

Următoarea patologie întâlnită din punct de vedere al frecvenței este cardiopatia ischemică
cronică și anume 6 cazuri, adică 15,7% din totalul patologiilor vasculare. Câte 3 cazuri,
reprezentând 7,8%, sunt reprezentate de insuficiența ventriculară stângă. Fibrilația atrială a
fost diagnosticată în 2 cazuri adică 5,2%.

De precizat sunt și celelalte patologii cardiovasculare mai rar întâlnite în această statistică și
anume insuficiența mitrală 5,2%, insuficiența tricuspidiană, insuficiența aortică, stenoza
aortică, fiecare reprezentând în parte 2,6%.

54
Stenoză aortică 1

Insuficiență tricuspidiană 1

Insuficiență mitrală 2

Insuficiență aortică 1

Insuficiență ventriculară stângă de efort 3

Fibrilație atrială 2

Cardiopatie ischemică cronică 6

Hipertensiune arterială 10

0 2 4 6 8 10 12

Fig.III.9.Reprezentarea grafică a comorbidităților cardiovasculare

Comorbiditățile respiratorii sunt reprezentate de:

● Pleurezie – 3 pacienți (7,8%)


● Bronșită – 1 pacienți (2,6%)
● TBC – 1 pacient (2,6%)
● BPOC – 1 pacient (2,6%)

Patologia respiratorie intalnită este reprezentată de pleurezie, reprezentând un prcent


7,8%. Celelalte patologii se regăsesc în mod egal între bronșită, BPOC și TBC, într-un
procent de 2,6%.

55
BPOC 1

TBC 1

Bronșită 1

Pleurezie 3

0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5

Fig.III.10.Reprezentarea grafică a comorbidităților respiratorii

Comorbiditățile din sfera urologică sunt reprezentate de:

● Insuficiență renală cronică – 3 pacienți (7,8%)


● Chist renal – 2 pacient (5,2%)
● Litiază renală – 1 pacient (2,6%)
● Hidronefroză – 1 pacient (2,6%)
● Adenom de prostată – 3 pacienți (7,8%)

Cu privire la afecțiunile urologice am constatat faptul că 3 pacienți asociază insuficiență


renală cronică, echivalentul a 7,8%. În 3 cazuri a fost descrisă ca patologie urologică asociată
un adenom de prostată, echivalentul a 7,8%. În 2 cazuri a fost descrisa chistul renal,
reprezentând 5,2%. Alte patologii fiind litiaza renală și hidronefroza, care sunt regăsite în
2,6%.

56
Adenom de prostată 3

Hidronefroză 1

Litiază renală 1

Chist renal 2

Insuficiență renală cronică 3

0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5

Fig.III.11.Reprezentarea grafică a comorbidităților din sfera urologică


Repartizarea cazurilor în funcție de diferite comorbidități

Comorbidități Nr. cazuri Procent

Diselectrolitemie 2 5,2%
Sindrom anemic 29 76,3%
Sindrom aderențial 6 15,7%
Sindrom cașectic 10 26,3%
Ascită 4 10,5%
Hiatală 3 7,8%
Ombilicală 1 2,6%
Hernie
Inghinală 1 2,6%
Hepatice 8 21,05%
Cerebrale 1 2,6%
Epiploonice 2 5,2%
Metastaze Peritneale 3 7,8%
Carcinomatoză peritoneală 10 26,3%
Tab.III.7. Repartizarea cazurilor în funcție de diferite comorbidități

Repartizarea cazurilor în funcție de zile de spitalizare

Dintr-un total de 38 de cazuri am constatat că majoritatea pacienților masculini au fost


internați între 8-14 zile.

57
Nr. zile de 1-7 zile 8-14 zile >14 zile
spitalizare

Nr. cazuri totale 13 17 8

Bărbați 7 10 5

Femei 6 7 3

Tab.III.8. Repartizarea cazurilor în funcție de zile de spitalizare

12

10
10

8
7 7
6
6
5

4
3

0
Bărbați Femei

1-7 zile 8-14 zile >14 zile

Fig.III.12. Repartizarea cazurilor în funcție de zile de spitalizare

Repartizarea cazurilor de cancer gastric în funcție de supraviețuire

58
Dintr-un total de 38 de pacienți diagnosticați cu cancer gastric, 5 au decedat, in vreme
ce 33 au supraviețuit, în număr impresionant. Din 5 pacienți decedați 4 au fost feminine.

Starea la externare Ameliorat Vindecat Decedat

Bărbați 9 12 1

Femei 3 9 4

Tab.III.9. Repartizarea cazurilor în funcție de supraviețuire

14

12
12

10
9 9

4
4
3

2
1

0
Bărbați Femei

Vindecat Ameliorat Decedat

Fig.III.13. Repartizarea cazurilor de cancer gastric în funcție de supraviețuire

Repartizarea cazurilor de cancer gastric în funcție de examinările paraclinice efectuate

Principalele metode de diagnostic paraclinic utilizate au fost:

59
● Endoscopie digestivă superioară (68,4%)
● CT abdomino-pelvină (39,47%)
● Analize de laborator (100%)
● Ecografie abdomino-pelvină (47,36%)
● Radiografie abdominală cu tranzit baritat (28,9%)
În funcție de prezența comorbilităților individuale au mai fost utilizate următoarele
investigații parclinice:
● EKG (44,7%)
● CT torace (18,4%)
● Radiografie pulmonară (18,4%)

60
CT torace 7

Radiografie pulmonară 7

EKG 17

Analize de laborator 38

Ecografie abdomeno-pelvină 18

Radiografie cu tranzit baritat 11

CT abdomeno-pelvin 15

Endoscopie digestivă superioară 26

0 5 10 15 20 25 30 35 40

Fig.III.14. Reprezentarea grafica a principalelor investigații clinice utilizate

61
Repartizarea pacienților cu cancer gastric în funcție de tipul de tratament efectuat

În ceea ce privește tratamentul cancerului gastric am constatat 2 tipuri de tratament.


Unul fiind cel conservator, prin folosirea medicamentelor și al doilea tip cel mai frecvent
utilizat, chirurgical.

Dintr-un total de 38 de pacienți cu cancer gastric, 31 au fost tratați cu ajutorul


metodelor chirurgicale, reprezentând un procent de 68,4%, iar 7 cu tratament conservator,
reprezentând 18,4%.

Tratament Nr. cazuri

Gastrectomie subtotală proximală 7

Gastrectomie subtotală distală 6

Gastrectomie totală 6

Laparotomie exploratorie 12

Tratament conservativ 7

Tab.III. Repartizarea cazurilor în funcțiede tratamentul efectuat

62
Tratament conservativ 7

Laparotomie exploratorie 12

Gastrectomia totală 6

Gastrectomie subtotală distală 6

Gastrectomie subtotală proximală 7

0 2 4 6 8 10 12 14

Fig.III. Repartizarea grafică a cazurilor în funcție de tratamentul efectuat

Repartizarea cazurilor în funcție de intervențiile chirurgicale concomitente

În ceea ce privește repartizarea cazurilor în funcție de intervențiile chirurgicale


concomitente, am constatat că majoritatea sunt reprezentate de drenaj peritoneal, în număr de
15 cazuri, echivalentul a 39,4%. Limfadenectomia și adezioliză au fost întâlnite la 10 -10
cazuri, fiecare reprezentând 26,3%. Următoarea investigație cea mai frecventă am constatat că
este lavajul cu ser fiziologic la 7 pacienți, reprezentând 18,4% și omentectomia, la fel la 7
pacienți cu același procent. La 6 bolnavi au intervenit prin splenectomie, care reprezintă
15,7% din totalul cazurilor. La 3 pacienți au prelevat biopsii hepatice – 7,8%.
Colecistectomie, biopsii peritoneale, ovarectomie, piloroplastie, evacuarea ascitei și rezecția
sigmoidiană am constatat prezența lor la câte un pacient, reprezentând fiecare 2,6%.

63
Intervențiile concomitente Nr. cazuri Procent

Drenaj peritoneal 15 39,4%

Limfadenectomie 10 26,3%
perigastrică

Adezioliză 10 26,3%

Lavaj cu ser fiziologic 7 18,4%

Omentectomie 7 18,4%

Splenectomie 6 15,7%

Biopsii hepatice 3 7,8%

Colecistectomie 1 2,6%

Biopsii peritoneale 1 2,6%

Ovarectomie 1 2,6%

Piloroplastie 1 2,6%

Evacuarea ascitei 1 2,6%

Rezecție sigmoidiană 1 2,6%

Tab.III. Repartizarea cazurilor în funcție de intervențiile concomitente

64
Drenaj peritoneal

Limfadenectomie perigastrică

Lavaj cu ser fiziologic

Omentectomie

Splenectomie

Biopsii hepatice

Rezecție sigmoidiană

Evacuarea ascitei

Ovarectomie

Biopsii peritoneale

Colecistectomie

Piloroplastie

0 2 4 6 8 10 12 14 16

Fig.III. Repartizarea cazurilor în funcție intervențiile concomitente

65
CONCLUZII

1. Datele obtinute din studiul de referinta evidentiaza prezenta acestei afectiuni, preponderent
la sexul masculin, cu o pondere de 57,89%( 22 de cazuri dintr-un lot de 38 de subiecti) ;
decada de varsta cea mai frecvent afectata este decada 60-69 de ani.

2. Cancerul gastric a fost diagnosticat tardiv; la un numar de 19 pacienți din totalul celor 38
cuprinsi in studiul de referinta, tumora malignă prezinta leziune care depășește stomacul

3. În ceea ce privește simptomatologia clinica la internare, principalul simptom este durerea


acută abdominală, difuză sau cu localizare predominant epigastrică

4. Dintr-un total de 38 pacienți, 26 de pacienti s-au internat cu neoplasm gastric recidivat, cu


o pondere procentuala de 68,4% reprezentând din totalul de cazuri; la 9 pacienți s-a stabilit
diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, reprezentând 23,6% din total; la 9 pacienti s-a
diagnosticat anemie severă reprezentând 23,6%; la alti 2 pacienți a fost prezent un sindrom
dureros, reprezentând 5,2%.

5. În urma studiului efectuat s-a observant asocierea cancerului gastric cu multiple


morbiditati: cele mai frecvente sunt cele gastro-enterologice(32 pacienți reprezentând 84,2 %
din totalul celor 38 de subiecti cuprinsi in lotul de referinta); alte comorbiditati prezente in
studiul de referinta au fost cele cardiovasculare, respiratorii si urologice.

6. Cea mai frecventa metoda paraclinica efectuata a fost endoscopia digestive superioara.( cu
o pondere procentuala de 68,4%)
7. Referitor la abordarea terapeutica in cancerul gastric, studiul de referinta a relevat
predominenta tehnicilor chirurgicale( intr-un total de 38 de pacienți cu cancer gastric,31 au
fost tratați cu ajutorul metodelor chirurgicale, reprezentând un procent de 68,4%, iar 7 cu
tratament conservator, reprezentând 18,4%.)

8. Din totalul celor 31 de pacienti, la care s-a efectuat tratament chirurgical, in 7 cazuri s-a
efectuat gastrectomie subtotală proximală; in 6 cazuri s-a efectuat gastrectomie subtotală
distala; in alte 6 cazuri s-a efectuat gastrectomie totala; in alte 12 cazuri, s-a efectuat doar
laparotomie mediana, nefiind posibila o interventie chirurgicala, cu viza curativa.

9. Referitor la prognostic, acesta a fost favorabil intr-o pondere insemnata; rata de


supravietuire pe intervalul de doi ani luati in studiul de referinta a fost foarte buna: dintr-un
66
total de 38 de pacienți diagnosticați cu cancer gastric, 5 pacienti au decedat, in vreme ce 33 de
pacienti cu o pondere de 86,84% au supraviețuit.

CONTRIBUTIA PERSONALA

Avand in vedere ca tema aleasa reprezinta o patologie maligna importanta, cu incidenta


crescuta inca in Romania, am considerat ca e esential sa analizam, cum putem imbunatati
metodele de diagnostic si tratament, prin aceasta incercand cresterea nivelului de trai.
Am prezentat experienta Clinicii de Chirurgie I a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta
Orade, in cazul unui lot de referinta de 38 de pacienti internati cu diagnosticul de cancer
gastric.
Analiza datelor obtinute evidentiaza ca de acuratetea diagnosticului endoscopic si de
corectitudinea si responsabilitatea actului chirurgical, depinde rata de supravietuire a
pacientilor.

67
68