MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ

Calificarea: Asistent medical generalist

Forma de învăţământ: Cursuri de zi

PROIECT DE ABSOLVIRE

Coordonator:

Absolvent:

= 2010 =
 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
ŞCOALA SANITARĂ

Calificarea: Asistent medical generalist

Forma de învăţământ: Cursuri de zi

= ÎNGRIJIREA UNUI PACIENT CU CANCER RENAL =

Coordonator:

Absolvent:

= 2018 =
 CUPRINS

INTRODUCERE .............................................................................................................. 4
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE DESPRE 6
BOALĂ ............................................................................
I.1. Definiţie şi clasificare ........................................................................................ 7
I.2. Factori de risc .................................................................................................... 10
I.3. Semne, simptome şi diagnostic ......................................................................... 12
I.4. Tratament în cancer renal .................................................................................. 13
I.4. Tratamentul chirurgical şi biologic în cancerul renal ........................................ 19
CAPITOLUL II
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER 23
REAL ......
II.1. Îngrijiri autonome aplicate pacientului cu cancer real ..................................... 23
II.2. Pregătirea pacientului pentru investigaţiile recomandate de medic ................. 25
II.3. Îngrijiri delegate aplicate pacientului cu cancer real ........................................ 32
II.3.1. Analize de laborator specifice cancerului renal ........................................ 33
II.3.2. Regimul alimentar recomandat bolnavilor de cancer renal ...................... 35
II.4. Educaţia sanitară pentru prevenirea cancerului renal ....................................... 39
CAPITOLUL III
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER 42
RENAL ............................................................
III.1. Date generale despre pacient .......................................................................... 42
III.2. Culegerea de date pe cele 14 nevoi fundamentale .......................................... 44
III.3. Analiza şi interpretarea datelor ....................................................................... 47
III.4. Prioritizarea nevoilor afectate ......................................................................... 51
III.5. Plan de îngrijire a pacientului cu cancer renal ................................................ 52
CONCLUZII ................................................................................................................... 59
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................. 61
ANEXE ........................................................................................................................... 62
 INTRODUCERE

Cancerul este boala care are ca mecanism o profilare celulară anarhică,

necontrolată şi neîntreruptă.
Cancerele sunt cauzate de expunerea la virusuri, la substanţele naturale sau
chimice, la radiaţii. La bărbaţi alcoolul este un factor de risc pentru cancerele cavităţii bucale,
ale faringelui, ale esofagului şi ale ficatului.
Studiile au atras atenţia asupra rolului alimentaţiei în geneza anumitor cancere,
alimentele fiind incriminate ca atare (grăsimile) prin deficienţa sau prin contaminarea
intermediară.
Explozia spectaculoasă a cancerelor bronhopulmonare atrăgea atenţia, în urmă cu
40 ani, asupra rolului tutunului. Tutunul este răspunzător de aproximativ 90% din cancerele
pulmonare şi alte tipuri de cancer. Riscul este cu atât mai important cu cât se fumeazâ mai
mult, de mai multâ vreme, cu cât se inhaleazâ mai mult fumul cu atât şi cu cât începe fumatul
mai devreme. Filtrul micşorează riscul cancerului.
Multiplicitatea cancerului şi specificitatea lor proprie fac dificilă enumerarea
tuturor simptomelor bolii. Totuşi, o pierdere importantă în greutate şi mai mult sau mai puţin
rapidă, o lipsă de poftă de mâncare, o stare de oboseală intensă, o pierdere de sânge prin
scaune, urină sau pe gură, dureri diverse sunt semne funcţionale care pot fi asociate cu
prezenţa unui cancer.
Cancerul avansează, de asemenea în organism, adică se întind în mod caracteristic
în ţesuturi de origine şi în ţesuturile învecinate, putând fi responsabile de compresia organelor.
În acelaşi timp, ele se împrăştie la distanţă, prin mici focare distincte, metastazele. Avansarea
anatomică a cancerului trebuie să fie evaluată prin diferite examene complementare. Această
evaluare permite o clasificare a fiecărui cancer care, asociată cu caracteristicile sale
histologice, permite alegerea tratamentului cel mai bine adaptat.
Tratamentul se face prin chirurgie, radioterapie (radiaţii X sau înaltă energie,
cobaltoterapie), chimioterapie (administrarea de medicamente având ca efect distrugător şi
imunologic) sau hormonoterapie (administrarea de hormoni).
Din pricina dificultăţilor de depistare şi de tratare a bolii, prevenirea cancerului
are o deosebită importanţă. Sensibilizarea populaţiei pare un factor decisiv şi trebuie insistat
asupra respectării unei anumite igiene a vieţii şi ocolirii în măsura posibilităţilor, a
comportamentelor de risc. Factorii de risc sunt definiţi de la anchetele epidemiologice
retrospective şi perspective.
4
 Bolile ereditare predispunând la un cancer şi tumorile al căror risc este transmis
nu stau la origine decât la puţine forme de cancer. În schimb, 90% dintre cancere sunt legate
de factori de risc exteriori sau de mediu.
Teama de boală şi de moarte, promovarea stărilor de sănătate şi prevenirea
îmbolnăvirilor sunt dintotdeauna în atenţia oamenilor. În acest contest profesia de asistentă
medicală sub diferitele ei denumiri, nascută dintr-o iniţiativă particulară de inspiraţie
caritabilă, s-a dezvoltat prin ea însăşi. Această profesie cere o largă implicaţie socială pentru
care îngrijirile de sănătate sunt o componentă esenţială a societăţii care evoluează odată cu ea.
Asistenta medicală realizează un proces de nursing specializat şi are în vedere
îngrijirea problemelor pacientului. Procesul de nursing este un proces organizat şi planificat, o
metodă raţională de planificare şi promovare a intervenţiilor individualizate în scopul obţinerii
unei mai bune stări de sănătate pentru individ, familie, comunitate. Deoarece în centrul
atenţiei se găseşte pacientul, procesul de nursing reprezintă o metodă ştiinţifică de rezolvare a
problemelor actuale şi potenţiale ale acestuia în funcţie de nevoile sale bio-fiziologice,
psihologice, socio-culturale şi spirituale.
Planul de nursing implică etapele procesului de nursing cu ajutorul căruia se
transmit fiecărei asistente date referitoare la pacient şi la intervenţiile efectuate. Acest plan
constituie un mijloc de comunicare a informaţiilor pentru toate persoanele implicate în
îngrijirea pacientului, o documentaţie referitoare la intervenţiile planificate pentru pacient.
Orice plan trebuie să cuprinda un diagnostic de nursing, obiective, intervenţii şi
evaluare.
Acţiunile de nursing sunt strâns legate de cunoştinţele şi priceperile asistentei.
Pentru siguranţa pacientului, acestea trebuie să aibă un scop şi baze ştiinţifice şi vor fi
adaptate în mod individual, pacientul fiind privit în totalitate: vârsta, credinţa, starea de
sănătate şi mediul înconjurător, sunt factori care pot afecta intervenţiile de nursing.
Intervenţiile de nursing trebuie să fie inofensive pentru pacient, asistenta va lua
măsuri de prevenire a accidentelor. Nu se vor efectua intervenţii fără cunoaşterea
raţionamentului ştiintific şi în orice intervenţie se va urmări răspunsul pacientului. Dacă
răspunsul acestuia nu este pozitiv se va alege o altă intervenţie şi se va respecta protocolul
stabilit.
Acţiunile de nursing trebuie să respecte demnitatea pacientului, el va fi implicat în
luarea deciziilor referitoare la starea lui de sănătate.
Procesul de nursing bine realizat oferă satisfacţii atât asistenei cât şi pacientului,
ceea ce încurajează promovarae sănătăţii şi educarea pacientului pentru sanatate.

5
 CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE DESPRE BOALĂ

Cancerul renal reprezintă 3% din malignităţile adultului. În Uniunea Europeană în

anul 2006 au fost diagnosticate 39.400 de cazuri noi la bărbaţi, fiind a 7-a cauză de cancer, în
timp ce la femei au fost diagnosticate 24.000 de cazuri situându-se pe locul 9 printre cancerele
de la femei. În SUA pentru anul 2011 se estimează 60.920 de cazuri noi de cancer renal şi
13.120 de decese prin cancer renal. În general, rata cancerului este mai mare în ţările
dezvoltate economic. Rata incidenţei cea mai crescută este la grupa de vârstă de 55 – 65 ani.
Din 1975 până în 2006, incidența cancerului de rinichi a crescut anual cu 2% în
SUA. Din 2006 până în 2010, ratele de incidență au rămas stabile atât la bărbați cât și la
femei.
În majoritatea țărilor din Europa, incidența cancerului renal a scăzut sau s-a
stabilizat în ultimii zece ani, probabil, în parte din cauza fumatului mai redus la bărbați.
Mortalitatea prin cancer renal a scăzut, de asemenea, în majoritatea țărilor din Europa, în
principal în Scandinavia și alte țări din Europa de Vest. La bărbați, rata mortalității la 100.000
populație a scăzut de la 4,8% în 1990 – 1994 la 4,1% în perioada 2000 – 2004; la femei, rata a
scăzut de la 2,1% la 1,8%.
Carcinomul cu celule renale este mai frecvent la persoanele de origine din nordul
Europei și nord-americani decât la cele de origine asiatică sau africană.
Vârsta mediană la momentul diagnosticului în perioada 2002 – 2006 a fost de 64
de ani. În grupuri familiale boala a fost raportată la persoanele mai tinere.
În Romania incidenta (ASR) estimată pentru cancerul renal 7% din toate
cancerele. Mortalitatea(ASR) estimată prin cancerul corpului renal pentru anul 2012 a fost de
2,3% la 100.000 populaţie, reprezentând 1,8% din toate decesele prin cancer.
Carcinoamele renale au originea în epiteliul tubului proximal; 80% sunt cu celule
clare (se dezvoltă în cortexul renal) şi 15% sunt papilare. Majoritatea sunt asociate cu
inactivarea genei Von Hippel-Lindau (gena VHL).
Circa 50% din carcinoamele renale sunt constituite din forme mixte.

6
 I.1. Definiţie şi clasificare

Cancerul renal este definit ca o aglomerare de celule cu morfologie anormală,

care apar la nivelul parenchimului renal şi cresc rapid cu formarea uneia sau unor mase,
numite tumori care pe parcurs au capacitatea de a invada parenchimul renal, structurile renale
de colecţie cu răspândire extracapsulară în ţesuturile adiacente. Căile de metastazare sunt
preponderent hematogene, mai rar limfogene.

Tipuri de tumori canceroase renale

1. Cancer cu celule renale (CCR)

Carcinomul cu celule renale este cel mai frecvent tip de cancer renal,
reprezentand aproximativ 85% din toate tumorile renale maligne. În CCR, celulele canceroase
(maligne) se dezvoltă în căptuşeala (epiteliul) tubilor din rinichi şi cresc formand o masă
tumorală. Carcinomul cu celure renale de obicei creşte ca o singură masă tumorală. Cu toate
acestea, există cazuri în care un rinichi poate conţine mai mult de o tumoră, sau tumorile se
găsesc în ambii rinichi, în acelasi timp.
Există cinci tipuri principale de carcinom cu celule renale, care sunt identificate
prin examinarea tumorii la microscop:
 CCR cu celule clare: CCR cu celule clare este cea mai frecventă formă de
carcinom cu celule renale, reprezentând 80% din cancerele renale. Când
sunt privite la microscop, celulele care alcătuiesc carcinomul renal cu celule
clare par foarte palide sau clare.
 CRC papilar: CCR papilar este al doilea tip ca frecvenţă. Aproximativ 10 -
15% din pacienţi au acaestă formă histologică. Aceste tipuri de cancer
formează mici proiecţii similare unor degete (numite papile).
 CRC cromofob: a treia formă histologică de CCR reprezintă aproximativ
5% din cazuri. Ca şi carcinomul cu celule clare, celulele acestui tip de
cancer sunt palide, dar sunt mult mai mari şi au anumite caracteristici
distinctive.
 CRC cu ducte colectoare: este o formă mai rară de CCR. Principala
caracteristică a acestui tip histologic este că celulele canceroase pot forma
tubi neregulaţi.

7
  CRC neclasificat: Aproximativ 5% din cazurile de cancer renal sunt
clasificate astfel deoarece aspectul lor nu se încadrează în niciuna dintre
celelalte categorii.
Alte tipuri de tumori canceroase renale. Tipuri histologice de cancer renal mai
puţin frecvente decât carcinomul cu celule renale includ carcinoamele cu celule tranziţionale,
tumorile Wilms şi sarcoame renale.

2. Cancerul cu celule tranziţionale

Aproximativ 5 – 10% din toate tumorile renale sunt carcinoame cu celule
tranziţionale, de asemenea, cunoscute sub numele de carcinoame uroteliale. Carcinoamele cu
celule de tranziţie încep în pelvisul renal (joncţiunea dintre ureter şi rinichi). La microscop,
celule carcinomului de tranziţie sunt similare celulelor cancerului de vezică şi se comportă
foarte mult ca un cancer de vezică urinară. Studiile au arătat că, la fel ca şi cancerul de vezică
urinară, acest tip de cancer este legat de fumat şi expunerea profesională la anumite substanţe
chimice cauzatoare de cancer.
Aproximativ 90% din carcinoamele cu celule de tranziţie renale sunt vindecabile
dacă sunt depistate destul de devreme. Șansele de vindecare scad dramatic în cazul în care
tumora a crescut în peretele ureterului sau dacă are un aspect mai agresiv (grad înalt), când
este privit la microscop.

3. Tumora Wilms
Aproximativ 5 – 6% din toate cazurile de cancer la rinichi sunt tumori Wilms.
Acest tip de cancer este aproape întotdeauna găsit la copii şi este extrem de rar în rândul
adulţilor.

4. Sarcomul renal
Sarcoamele renale sunt un tip rar de cancer renal (mai puţin de 1% din toate
tumorile renale) care începe în tesutul conjunctiv al rinichilor.

5. Tumori Renale Benigne (necanceroase)

Unele tipuri de tumori renale (incluzând adenoamele renale, oncocitoamele renale
şi angiomiolipoamele) de obicei nu se răspândesc (metastazează) în alte zone ale corpului,
deşi ele pot creşte în continuare şi pot cauza probleme.

8
 Stadializare Cancer Renal

Stadializarea este procesul prin care se descrie localizarea cancerului, dacă acesta
s-a răspândit sau nu la alte organe sau dacă afectează și alte părți ale corpului. Medicii pot
utiliza teste și analize pentru a afla în ce stadiu se află cancerul, ceea ce înseamnă că
stadializarea nu este completă până când nu sunt finalizate testele. Cunoașterea stadiului în
care este cancerul îi poate ajuta pe medici să decidă asupra tipului de tratament potrivit și să
stabilească șansele de vindecare ala pacientului. Stadializarea este diferită în funcție de tipul
de cancer.
Una dintre metodele utilizate de medici pentru a descrie stadiul unui cancer este
sistemul TNM (tumoare, nodul, metastază).

Stadiile cancerului renal

Medicii stabilesc stadiul cancerului combinând clasificările T, N și M.
Stadiul I: Tumoarea este 7 cm sau mai puțin și este localizată doar la nivelul
rinichiului. Aceasta nu s-a răspândit la ganglionii limfatici sau la alte organe (T1, N0, M0)

Fig. 1 Stadiul I de cancer la rinichi

Stadiul II: Tumoarea este mai mare de 7 cm și este localizată numai la nivelul
rinichiului. Aceasta nu s-a răspândit la ganglionii limfatici sau la alte organe (T2, N0, M0).

9
 Fig. 2 Stadiul II de cancer la rinichi
Stadiul III: Presupune oricare dintre condițiile următoare:
 Există o tumoare în rinichi, indiferent de dimensiunea acesteia. Această
tumoare s-a răspândit la ganglionii limfatici, dar nu și la alte organe (T1, T2; N1; M0).
 Tumoarea s-a răspândit în venele principale și în țesutul din jurul rinichilor și
există o posibilitate ca aceasta să se fi răspândit și la ganglionii limfatici din zonă. Tumoarea
nu s-a răspândit la alte organe (T3; orice N; M0).
Stadiul IV: Oricare dintre aceste condiții:
 Tumoarea s-a răspândit la zonele de dincolo de fascia lui Gerota și se îndreaptă
către glanda suprarenală, sau către ganglionii limfatici, dar nu și către alte părți ale corpului
(T4; orice N; M0).
 Tumoarea s-a răspândit la alte organe, de exemplu la plămâni, oase sau creier
(orice T, orice N, M1).

Recurent: Cancerul recurent este cancerul care a revenit după tratament. Acesta
poate apărea în zona rinichilor, sau în alte parte a corpului. Dacă apare un nou cancer,
probabil va fi nevoie de o nouă stadializare (denumită re-stadializare), folosind același sistem
descris mai sus.

I.2. Factori de risc

Factorii de risc cei mai importanţi sunt:

1. Genul şi vârsta. Este de 2 ori mai frecvent la bărbaţi dedcât la femei.
Majoritatea cazurilor de cancer renal au fost raportate între decada a 4-a şi a 6-a de vârstă, dar
poate sa apară la orice vârstă. Majoritatea formelor de cancer renal sunt forme sporadice şi
foarte rar (2%) ca formă familială.
2. Fumatul este un factor bine stabilit pentru cancerul renal. O meta-analiză
recentă a găsit un un risc crescut de cancer renal de 38% la fumători comparativ cu
nefumătorii. Riscul a fost mult mai mare la bărbaţ i(creştere de 54%) decât la femei (creştere
de 22%). Întreruperea fumatulului reduce riscul, dar numai pentru cei care au întrerupt
fumatul de mai mult de 10 ani. Există o corelatie între riscul de cancer renal şi numărul de
ţigari fumate pe zi. Riscul de cancer renal atribuit fumatului este între 21% şi 23%.
3. Obezitatea este direct legată de riscul de cancer renal. O meta-analiză asupra
obezităţii şi cancerului a găsit un risc de cancer renal mai mare la bărbaţi decât la femei.

10
Proporţia cancerelor renale atribuite supraponderii şi obezităţii este estimată să fie mai mare
de 40% în SUA şi mai mult de 30% în Europa.
4. Activivitatea fizică poate să scadă riscul de cancer renal printr-un număr de căi
înrudite, incluzând scăderea greutăţii corporale, scăderea tensiunii arteriale, ameliorarea
sensibilităţii la insulină, reducea inflamaţiei cronice şi a stresului oxidativ. În prezent nu există
suficiente dovezi pentru a trage o concluzie asupra rolului activităţii fizice şi riscul de cancer
renal.
5. Arsenicul în apa de băut. Arsenicul este carcinogen la oameni şi determină
anomalii cromozomiale. Riscul de cancer este cel mai crescut pentru aporturile cele mai mari
de arsenic.
6. Expunerea la tricloroetilen se asociază cu un risc de cancer renal ce variază de
de la 1 la 2. S-a găsit o incidenţă mai mare de mutaţie somatică von Hippel-Lindau la
pacienţii expuşi la tricloroetilen şi s-a găsit o incidenţă mai mare a mutaţiei somatice la
pacienţii cu cancer renal expuşi la tricloroetilen.
7. Expunerea la azbest este inprobabil ăa constituie un risc pentru cancerul renal.
Totuşi expunerea marcată la azbest ar putea atrage un risc mic de cancer renal.
8. Expunerea la gazolină este un factor de risc controversat. Majoritatea studiilor
nu găsesc nicio legătură între gazolină şi cancerul renal.
9. Istoricul familial de cancer renal constituie un risc relativ de cancer renal.
10.Hipertensiunea arterială şi tratamentul antihipertensiv sunt factori de risc
controversaţi.
11.Factori genetici:
a. în cancerul renal familial apar translocaţii ce implică cromozomul 3:
translocaţia t (3:8), t (3:11) sau t (3:6). În cancerul renal sporadic apar deleţii
ale cromozomului 3 p.
b. Cel puțin patru sindroame ereditare asociate cu carcinomul cu celule renale
sunt recunoscute, după cum urmează:
 sindrom von Hippel-Lindau (VHL)
 carcinom renal papilar ereditar (HPRC)
 oncocitom renal familial (FRO) asociat cu sindromul Birt-Hogg-Dube
(BHDS)
 carcinom renal ereditar (HRC).

11
 I.3. Semne, simptome şi diagnostic

Carcinomul renal poate rămâne clinic ocult pe toată perioada evoluţiei. Mai mult
de 50% din CCR sunt în prezent detectate incidental.
Triada clasică cu hematurie, durere lombară, tumoră în flanc apare în 10% din
cazuri, este indiciu de boală avansată şi se asociază cu un prognostic grav.
Între 25% şi 30% dintre pacienţi sunt asimptomatici, iar carcinoamele lor cu
celule renale sunt găsite prin studiu radiologic accidental.
Frecvența componentelor individuale ale triadei clasice este următoarea:
 hematuria – 40%
 durere în flanc – 40%
 masă palpabilă în flanc sau abdomen – 25%.
Alte semne și simptome includ:
 scădere în greutate (33%)
 febră (20%)
 hipertensiune arterială (20%)
 manifestări de hipercalcemie (5%)
 transpirații nocturne
 indispoziție
 varicocelul, aproximativ 2% din bărbați, apare de obicei pe partea stângă,
din cauza obstrucției venei testiculare.
Aproximativ 30% din pacientii cu cancer renal se prezintă cu boala metastatică,
25% cu boala local avansată şi 45% cu boala localizată. Metastazele pe care le determină
cancerul renal se localizează la plămân (75%), ţesuturi moi (36%), os (20%), ficat (18%),
cutanat (8%) şi sistem nervos central (8%).
Alte semne precum anemie, febră, scădere ponderală, disfunctie hepatică non-
metastatică, hipercalcemie, eritrocitoză sunt prezente la 30% din pacienţi în momentul
diagnosticului.
Prezența varicocelului și a sindroamelor paraneoplazice ar trebui să ridice
suspiciunea clinică pentru acest diagnostic. În plus, se caută hipertensiunea, adenopatia
supraclaviculară și masa tumorală în flanc sau masă tumorală abdominală.
Anemia hipocromă datorită hematuriei şi hemolizei au fost observate la 29% -
80% din pacienţii cu cancer renal. Febra apare la 20% din cazuri iar casexia, oboseala,
scăderea ponderală la 33% din pacienţi.

12
 Disfuncţia hepatică non-metastatică (sindrom Stauffer) este un sindrom reversibil
asociat cu carcinomul renal care se asociază cu febra, oboseala şi scăderea în greutate,
hepatomegalie, fosfatază alcalină şi transaminaze crescute. Se remite când tumora primară
este înlăturată. Disfuncţia hepatică nonmetastatică de obicei se asociază cu un prognostic
prost şi apare la 7% din pacienţii cu carcinom renal.
Policitemia a fost raportată la 1 – 5% din pacienţi.
Nivelul reninei este crescut la pacienţii cu cancer renal şi aceasta revine la normal
după înlăturarea rinichiului.
Fibrinogenul plasmatic poate fi crescut şi se corelează cu stadiul bolii, activitatea
bolii şi răspunsul la terapie.
Disfibrinogenemia câstigată a fost raportată în asociere cu carcinomul renal şi
poate fi un marker plasmatic senzitiv pentru boală şi pentru progresia tumorală.
Hipercalcemia de malignitate este frecvent observată în carcinomul renal. Este
datorată unui factor produs de tumoră, un factor de resorbţie osoasă activ sistemic. S-a
demonstrat că tumora renală produce un factor cu activitate paratiroid like.
Sindroame paraneoplazice:
Eliberarea citokinelor de tumora cauzează aceste condiții paraneoplazice.
Rezoluția simptomelor sau anomaliile biochimice pot urma tratamentului cu succes al tumorii
primare sau a focarelor metastatice.
 Policitemie
 Hipercalcemie apare la 25% din pacienţii cu boala metastatică
 Febră
 Hepatomegalie cu fosfatază alcalină şi transaminaze crescute, fără metastaze
hepatice(sindrom Stauffer). Se remite după nefrectomie.
 Hipertensiune arterială.

I.4. Tratament în cancer renal

Indicaţie terapeutică
Stadiul I, pT1a.
Se recomandă:
 nefrectomie parţială (de preferat) sau
 nefrectomie radicală (dacă cea parţială nu a fost posibilă sau tumora este
localizată central) sau
 supraveghere activă în cazuri selectate
 tehnici ablative pentru candidaţii nonchirurgicali.

13
 Stadiul I, pT1b
Se recomandă: nefrectomie radicală sau nefrectomie parţială.
Stadiul II şi III
Se recomandă: nefrectomie radicală.
Dupa tratamentul chirurgical al CCR stadiile I – III nu se recomandă tratament
adjuvant chimioterapic sau radioterapic.
Stadiul IV:
Se recomandă:
a. tumoră primară potenţial rezecabilă cu sediu metastatic solitar. Se recomandă
nefrectomie plus metastazectomie chirurgicală. Ulterior se recomandă terapie sistemică;
b. tumoră primară potenţial rezecabilă cu sedii metastatice multiple. La pacienţii
selectaţi anterior terapiei sistemice se recomandă nefrectomie citoreductivă;
c. chirurgical inoperabil. Se recomandă terapia sistemică.
I. Boală localizată
a. T1 – T3 N0M0. Se recomandă nefrectomia parţială sau radicală.
Nefrectomia parţială este indicată în caz de tumori T1, tumori renale bilaterale sau
rinichi unic. După tratamentul chirurgical nu se recomandă tratament adjuvant.
Nefrectomia radicală presupune excizia fasciei GEROTA şi a conţinutul ei,
incluzând rinichiul, suprarenala şi extensia tumorii în vena renală şi vena cavă.
b. T4 – N0M0. Se recomandă tratament chirurgical ori de câte ori este posibil în
ciuda rezultatelor proaste după nefrectomie citoreductivă.
Tratamentul după intervenţia chirurgicală
După tratamentul chirurgical 20 – 30% din pacienţii cu tumori localizate vor
prezenta recidiva locală a bolii. Plămânul este sediul de metastază la distanţa cel mai frecvent
apărând la 50 – 60%. Timpul mediu de apariţie al recidivei după tratamentul chirurgical este
de 1 – 2 ani, majoritatea recidivelor apărând în primii 3 ani. În prezent tratamentul adjuvant
nu are niciun rol la pacienţii cu carcinom renal după nefrectomie dacă s-a efectuat o rezecţie
completă a tumorii lor. Nu s-a demonstrat nicio ameliorare în timp până la recidivă sau a
supravieţuirii generale prin terapie adjuvantă cu Interferon alfa sau Interleukina 2 în doze mari
faţă de pacienţii ţinuti sub observaţie. Standardul de îngrijire după nefrectomie rămâne
observaţia. Radioterapia adjuvantă după nefrectomie nu a arătat niciun beneficiu chiar la
pacienţii cu invazie ganglionară sau rezecţie tumorală incompletă. Rolul terapiei ţintite în
situaţia adjuvantă nu este încă stabilită. Pacienţii sunt urmăriţi în primii 2 ani la 3 – 6 luni apoi
anual. La fiecare vizită se recomandă istoric, examen clinic, hemogramă completă, teste
biochimice, LDH, uree, creatinină, teste hepatice. CT abdominal şi toracic în primele 2 – 6
luni şi apoi anual timp de 3 ani. Ecografia abdominală şi radiografia toracică se recomandă

14
pentru evaluarea pacienţilor cu tumori mici şi risc scăzut de recidivă.
Supravegherea activă și tehnici ablative. Supravegherea activă este definită ca
monitorizarea inițială a tumorilor folosind tehnici imagistice abdominale cu intervenţie
întârziată atunci când este indicată. Pacienții vârstnici și cei cu mase renale mici și alte
comorbidități au adesea o mortalitate specifică scăzută. Supravegherea activă şi tehnicile
ablative, cum ar fi criochirurgia sau ablatia prin radiofrecvenţă sunt strategii alternative pentru
pacienții selectați, în mod special, a celor în vârstă și a celor cu riscuri concurente pentru
sănătate.
Alte opțiuni la pacienții selectați cu CCR stadiul I (pT1a) include supravegherea
activă şi ablatie termică. Supravegherea activă este o opţiune pentru gestionarea maselor
renale localizate și ar trebui să fie o opţiune primară la pacienții cu speranță de viață scăzută
sau comorbidităţi extinse care i-ar plasa la un risc excesiv pentru o intervenţie mai invazivă.
Rezultatele oncologice pe termen mediu şi scurt indică că o strategie adecvată este de a
monitoriza inițial masele renale mici şi dacă este necesar, de a le trata în caz de progresie. Cu
toate că ratele de supravieţuire libere de recurenţă la distanţă a tehnicilor ablative şi chirurgiei
convenţionale sunt comparabile, tehnicile ablative au fost asociate cu un risc crescut de
recurenţă.
II. Boală avansată
N + M0 sau M1 (boală metastatică, boală nerezecabilă medical sau chirurgical)
Pacienţii cu stadiul IV pot beneficia de tratament chirurgical ce constă în
nefrectomie şi metastazectomie sau limfadenectomie. Candidaţii pentru acest tratament sunt:
a. CCR primar cu un singur sediu metastatic.
b. pacientul dezvoltă o recidivă solitară după nefrectomie. Sediile metastatice care
se pretează la acest tratament sunt plămânul, osul şi S.N.C.
Pacienții cu boală în stadiul IV pot beneficia de o intervenție chirurgicală. De
exemplu, ganglionii limfatici suspecţi de boală metastatică pe CT pot fi hiperplazici și nu sunt
invadaţi de tumoare. În acest fel prezența unei adenopatii regionale minime nu exclude o
intervenție chirurgicală. În plus, un subgrup de pacienți cu CCR primar potenţial rezecabil
chirurgical și un situs metastatic solitar rezecabil sunt candidaţi pentru nefrectomie și
metastazectomie chirurgicală. Candidații includ pacienți care:
1. se prezintă inițial cu CCR primar și un situs solitar de metastază;
2. dezvoltă o recurență solitară după un interval prelungit fără boală de la
nefrectomie.
Sediile metastazelor solitare, care pot fi supuse acestei abordări includ pulmonul,
osul şi creierul. Tumoarea primară și metastaza pot fi rezecate în timpul aceleiași operații sau

15
la momente diferite. Cei mai mulți pacienți care au suferit rezecţia unei metastaze solitare
prezintă recurență, dar SFP pe termen lung a fost raportată la acești pacienți.
Terapia sistemică
Recomandări:
a. Histologie de carcinom cu celule clare:
 Trial clinic sau
 Sunitinib (categoria 1) sau
 Bevacizumab plus interferon (categoria 1) sau
 Pazopanib(categoria1) sau
 Temsirolimus (categoria 1 pentru pacienţii cu prognostic prost şi categoria
2B pentru alte grupe de risc) sau
 Interleukina (IL-2) la pacienţii cu stare generală bună şi fără disfuncţii
organice
 Sorafenib pentru pacienţii selectaţi şi best suportive care.
b. Histologie de carcinom cu celule non-clare:
 trial clinic (preferat) sau
 Temsirolimus (categoria 1 pentru pacienţii cu prognostic prost şi categoria
2A pentru alte grupe de risc) sau
 Sorafenib sau
 Sunitinib sau
 Pazopanib (categoria3) sau
 Erlotinib (categoria 3) sau
 Axitinib (categoria 3) sau
 Chimioterapie numai în formele sarcomatoide (categoria3): Gemcitabina
plus Doxorubicina şi Best supportive care poate include Radioterapie
paliativă, metastazectomie, bisfosfonaţi sau inhibitori de liganzi RANK.
Tabelul nr. 1: Indicaţia terapeutică în cancerul renal metastatic în funcţie de
histologie şi grupa de risc

Histologie Grupa de risc Standard Opţiuni

Sunitinib (I,A)
IL în doze mari (III, C)
Risc bun şi Bevacizumab+IFN
Sorafenib (II, B)
intermediar (I,A)
C.R. cu celule Bevacizumab+low dose IFN (I,A)
Pazopanib (I,A)
clare, linia I
Sunitinib (II, B)
Risc prost Temsirolimus (II,A)
Sorafenib (III,B)

16
 Histologie Grupa de risc Standard Opţiuni

Axitinibe (I,A)
Post citokine Sorafenib (I, A) Sunitinib (III,A)
C.R. cu celule Pazopanib (II,A)
clare, linia a II-a
Axitinibe (II,A)
Post TKIs Sorafenib (II,A)
Everolimus (II,A)

C.R. cu celule Post 2 TKIs Everolimus (II,A)

Alţi TKI (IV, B)
clare, linia a III-a Post TKIs şi mTOR Sorafenib (I, A)

Temsirolimus (III,B)
C.R. cu celule
Sunitinib (III,B)
non clare
Sorafenib (III,B)

Tratamentul loco-regional: Chirurgia

Şansele de vindecare numai prin chirurgie depind de stadiul bolii (primar) şi

gradul histologic (secundar).
Excizia completă a tumorii localizate determină şanse de supravieţuire la 5 ani de
peste 70%.
• Nefrectomia radicală este definită ca rezecţia rinichiului homolateral, a glandei
suprarenale, ganglionilor regionali, fasciei Gerota şi grăsimii perirenale.
• În tumorile cu dimensiuni reduse (< 4 cm în diametru), periferice (pacienţi cu
boală unilaterală şi rinichi normal controlateral), în centre specializate poate fi utilizată
chirurgia conservatorie cu procedee de nefron-sparing, care oferă supravieţuiri pe termen
lung comparabile cu cele obţinute după nefrectomia radicală.
• Limfadenectomia regională nu are un rol terapeutic, dar permite o stadializare
mai precisă şi va fi recomandată când statusul ganglionilor regionali nu poate fi altfel
determinat.
• Terapia adjuvantă (radioterapia sau terapiile sistemice) nu au demonstrat un rol
în prevenirea sau scăderea ratelor de recidivă.
• La pacienţii cu CR care se prezintă cu metastaze unice (în special pulmonare)
sau recidivă locală se poate preconiza ca tratament de elecţie metastazectomia sau rezecţia
radicală a recidivei.
Nefrectomia poate fi considerată ca primum movens, înaintea tratamentelor
sistemice (imunoterapie), la anumiţi pacienţi cu CR metastatic (unele studii demonstrează
ameliorarea supravieţuirii prin această secvenţă terapeutică) [12,13].
Tratamentul loco-regional: Radioterapia
Radioterapia (RT) nu are un rol bine definit în tratamentul stadiilor iniţiale de CR,

17
acestea fiind tumori radiorezistente.
• RT externă a fost utilizată ca terapie adjuvantă postnefrectomie la pacienţii cu
invazie extrarenală dar nu există argumente definitive asupra unor posibile ameliorări şi a
supravieţuirii.
• RT paliativă poate fi utilizată pentru controlul hemoragiei tumorii primare sau
pentru a ameliora simptomele datorate metastazelor cerebrale, osoase şi de ţesut moale
(control eficient la 30% din pacienţi).
Tratamentul sistemic: Chimioterapia
Utilizarea chimioterapiei standard (CHT) la pacienţii cu CR a determinat rezultate
dezamăgitoare. CR este intrinsec rezistent la citostatice, cu rate de răspuns (RR) de < 10%
atât la mono- cât şi la polichimioterapie; această modalitate nu joacă un rol curent în
tratamentul pacienţilor cu CR.
Tratamentul sistemic: Hormonoterapia
Derivaţii progesteronici au fost utilizaţi pentru carcinoamele renale metastatice în
urma descoperirii prezenţei receptorilor estrogenici la nivelul tumorii.
Iniţial, hormonoterapia CR a fost asociată cu RR mai reduse de 15%. Studiile
recente utilizând criterii de răspuns standard au consemnat RR de 1 – 5%, fără a susţine un
beneficiu al hormonoterapiei în cancerul renal. Din aceste motive, numai pacienţii cu
anorexie severă şi pierdere ponderală ar putea beneficia ocazional de tratament cu
medroxiprogesteron, chiar în absenţa unui efect direct antitumoral.
Tratamentul sistemic: Imunoterapia
CR face parte dintre cancerele recunoscute de sistemul imun, iar studiile de
laborator au relevat capacitatea acestuia de a media regresia tumorală.
Interferon a demonstrat rate de răspuns de 6 – 15%, cu o scădere cu 25% a
riscului de progresie tumorală şi un beneficiu modest de supravieţuire de 3 – 5 luni.
Ameliorarea semnificativă a supravieţuirii generale este variabilă şi nu este
complet dependentă de răspunsul tumoral şi de ameliorarea calităţii vieţii indusă de
tratamentul cu interferon.
Reacţiile adverse la interferon sunt certe, toxicitatea fiind dependentă de doză.
Sindromul pseudogripal (astenie, febră, supresie medulară, modificări ale funcţiei hepatice
enzimatice, manifestări neuropsihice) survine la 90% din pacienţi, greţuri şi vărsături apar în
85% din cazuri şi toxicitatea neurologică în 30 – 65%.
Tratamentul cu interferon nu a demonstrat o acţiune de regresie tumorală
completă pe termen lung şi nu a îmbunătăţit supravieţuirea nici în formele metastatice de
boală şi nici ca tratament adjuvant, determinând unele rezultate numai la anumiţi pacienţi

18
selecţionaţi.
Interferonii au demonstrat numai un modest beneficiu de supravieţuire.

19
 Tratamentul sistemic: Terapiile anti-angiogenice
Angiogeneza este un eveniment crucial pentru creşterea şi diseminarea celulelor
canceroase. Recent, medicaţii care ţintesc etapele angiogenezei sunt investigate în CR.
Tratamentul sistemic: Terapia cu celule dendritice şi macrofage
Celulele prezentatoare de antigen au fost testate în tratamentul CR datorită
capacităţii lor de a induce activarea celulelor T.
Utilizarea unor lizate tumorale renale cu celule dendritice autologe a dovedit
capacitatea de a induce proliferarea in vitro a celulelor T şi a macrofagelor.
Terapiile viitoare în CR vor încorpora noi tehnologii imunologice, terapia genică,
vaccinuri cu celule dendritice şi terapia cu anticorpi.

I.5. Tratamentul chirurgical şi biologic în cancerul renal

Tratamentul chirurgical rămâne singura metodă de tratament cu adevărat eficientă

pentru carcinomul renal localizat şi este de asemenea folosită şi ca intervenţie paleativă în
cazurile avansate de boală cu metastaze.

Variantele chirurgicale includ:

1. Nefrectomie radicală. Este intervenţia prin care se scoate rinichiul, glanda
renală precum şi ţesutul înconjurător alături de staţiile limfatice loco-regionale. Reprezintă
procedura cel mai des realizată şi are numeroase avantaje, mai ales dacă se ţine cont că
presupune înlăturarea tuturor zonelor care ar putea fi incluse în procesul patologic. 20 – 30%
dintre pacienţii operaţi cu boală clinic localizată, limitată la fascia renală, vor dezvolta însă
metastaze după nefrectomie. Ganglionii limfatici sunt afectaţi la 10 – 25% dintre pacienţi. Din
acest motiv se recomandă şi scoatere ganglionilor, mai ales că această etapă nu este percepută
ca un stres suplimentar pentru organism şi nici nu ocupă mult din timpul operator. Dacă există
afectarea vasculară se recomandă manipularea vaselor în funcţie de extinderea acestei
implicări în procesul neoplazic. Există cel puţin trei abordări operatorii în ceea ce priveşte o
astfel de procedură: abordarea transperitoneală, abordarea prin flanc, abordarea
toracoabdominală. Modul de abordare variază în funcţie de localizarea tumorii, de
dimensiunile acesteia, precum şi de constituţia fizică a pacientului.
2. Nefrectomie laparoscopică. Este o procedură mai puţin stresantă, sângerândă
şi invazivă, asociază mai puţine complicaţii, incidente şi morbidităţi postoperatorii şi este
asociată cu o perioadă mai scurtă de recuperare. Pacientul nu trebuie să primească la fel de
multe analgezice, motiv pentru care mulţi pacienţi preferă această procedură. Ea are însă

20
dezavantaje pentru chirurg, deoarece nu îi permite acestuia aceeaşi viziune de ansamblu şi
aceeaşi mobilitate în planul operator comparativ cu procedura clasică. Astfel de nefrectomii
trebuie efectuate doar în centrele cu experienţă.
3. Nefrectomie parţială. Presupune scoaterea rinichiului şi a unor structuri care
se află în jurul său. Procedura este recomandată pacienţilor cu tumori mici (cu dimensiuni sub
4 cm) sau celor care nu suportă (obiectiv vorbind) o nefrectomie totală (dacă aceasta poate
leza rinichiul contralateral).
4. Nefrectomie paleativă. Este recomandată pacienţilor cu metastaze.
Aproximativ 30% din pacienţi au metastaze la momentul diagnosticului şi mai puţin de 5%
dintre aceştia au metastaze solitare (unice). În astfel de cazuri rezecţiile paleative sunt
recomandate deoarece pot ameliora supravieţuirea pe termen lung. În aceste situaţii
intervenţiile chirurgicale nu pot şi nici nu îşi propun să aibă un scop curativ, ci doar unul de
ameliorare a calităţii vieţii pacientului. Rinichii sunt organe pereche şi îşi pot prelua unul
altuia funcţiile. După o operaţie de nefrectomie, rinichiul restant poate să se adapteze şi poate
face faţă în continuare nevoilor organismului. Dacă însă ambii rinichi sunt iremediabil
afectaţi, pacientul va avea nevoie de un transplant renal.

Alternative ale intervenţiei chirurgicale

Dacă tumora nu poate fi distrusă (îndepărtată) prin intermediul tratamentului
chirurgical, medicul curant poate sugera alte opţiuni terapeutice, precum:
1. Crioterapia. Este o tehnică prin care se distrug tumorile folosind temperaturi
foarte scăzute. Iniţial este redus metabolismul celular, se realizează vasoconstricţie locală,
pentru ca în final celulele să fie distruse complet.
2. Ablatia prin radiofrecvenţă. Este o procedură de tratament care utilizează
temperaturi foarte crescute conduse local printr-un sistem electric. Este foarte avantajoasă
datorită faptului că nu necesită anestezie generală, deoarece nu stimulează direct nervii.
3. Embolizarea arterială. Aceasta presupune introducerea în interiorul lumenului
vascular a unei substanţe care poate bloca fluxul sangvin către tumoră, oprindu-i astfel
legăturile nutritive. O astfel de procedură poate fi folosita şi anterior intervenţiei chirurgicale,
cu scopul de a reduce din dimensiunile tumorii.

21
 Tratamentul biologic

Tratamentul biologic îşi propune să amelioreze funcţionarea sistemului imun

astfel încât acesta să devină apt să combată cancerul. Astfel de substanţe cu rol terapeutic sunt
realizate din material biologic în laboratoare speciale şi constau în interferoni, interleukine.
Interferonii sunt glicoproteine naturale cu proprietăţi antivirale, antiproliferative
şi imunomodulatoare. Testele in vitro au demonstrat faptul că ei au efecte antiproliferative
directe asupra celulelor tumorale renale, că stimulează celulele mononucleare ce le vor deveni
gazdă. Unele studii preclinice au demonstrat chiar că există un efect sinergic
între interferoni şi medicamentele citotoxice. Frecvent administrată este IL-2, majoritatea
pacienţilor răspunzând chiar după primul ciclu de tratament. Dacă răspunsul terapeutic
întârzie să apară, se recomanda repetarea administrării până când se ajunge la doza maxim
permisă sau până când apar efectele toxice.

Terapia ţintită
O astfel de terapie are ţinta foarte precisă: trebuie să detecteze în organism
celulele tumorale şi să le distrugă, fără a dauna celulele normale. Un tip de terapie ţintită este
terapia anti-angiogenică. Medicamentele administrate cu aceste scop îşi propun să oprească
dezvoltarea vaselor de sânge care alimentează tumora cu substanţe nutritive, astfel încât
aceasta să nu se mai dezvolte şi ulterior să involueze chiar. Un alt tip de agenţi cu acţiune
ţintită sunt inhibitorii de multikinază sau inhibitorii de tirozin-kinază.
Acestea sunt medicamente care se administrează oral şi care pot bloca cascade
enzimatice ce duc la creşterea şi dezvoltarea celulelor şi ulterior a tumorilor. Există şi o a treia
categorie de agenţi cu acţiune ţintită, cei care inhibă m-TOR. Există două medicamente cu
această acţiune, unul cu administrare orală, altul cu administrare intravenoasă. Ambele pot
bloca creşterea celulară intervenind asupra fluxului sangvin local, intratumoral. Fiecare dintre
aceste medicamente are un rol bine stabilit în managementul cancerului renal, şi se apelează la
ele doar în situaţii complexe, când altă variantă terapeutică nu este disponibilă sau indicată.

Radioterapia
Este recomandată pacienţilor care nu sunt eligibili pentru intervenţie chirurgicală
(au cancer într-un stadiu mai avansat) sau celor care vor fi operaţi, dacă tumora trebuie redusă
în dimensiuni iniţiale. Adesea radioterapia are indicaţie paleativă şi îşi propune mai degrabă

22
să amelioreze starea generală a pacientului, participând la reducerea dimensiunilor tumorii, la
diminuarea durerilor şi la scăderea în intensitate a întregului tablou clinic.
În general se aplică un fascicul de radiaţii ionizante (X) care poate opri
dezvoltarea celulelor, dar care are efecte negative asupra tuturor straturilor anatomice prin
care trece. Din acest motiv uneori se preferă radioterapia internă, realizată concomitent
cu intervenţia chirurgicală, pentru a reduce reacţiile generale.

Chimioterapia
În cazul cancerului renal chimioterapia este poate cea mai puţin activă formă de
tratament, dintre cele prezentate, însă poate fi foarte utilă. Ea este însă recomandată şi aplicată
atunci când toate celelalte metode sunt depăşite. Constă în administrarea unor medicamente
puternice (fie pe cale intravenoasă, fie orală), care pot opri dezvoltarea celulelor cu rată rapidă
de proliferare.
Datorită acestei particularităţi, chimioterapicele nu acţionează ţintit doar asupra
celulelor neoplazice, dar şi asupra celulelor normale din organism: celulele lumenului
digestiv, celulele foliculului de par, celulele măduvei hematoformatoare. Ca urmare, apar
reacţii adverse de tipul greţurilor, vărsăturilor, alopeciei, insuficienţei medulare şi multe
altele.
Sunt recomandate diverse combinaţii terapeutice, studii recente raportând
rezultate terapeutice satisfăcătoare pentru combinaţia gemcitabină, fluorouracil, mai ales în
cazul pacienţilor cu cancer metastatic.

Prognostic

În unele cazuri a fost raportată remisie spontană a simptomelor, însă procentul

este foarte redus. Prognosticul pacienţilor variază în funcţie de stadiul în care a fost
diagnosticată afecţiunea şi de tratamentul care a putut fi administrat, iar supravieţuirea la 5 ani
variază astfel:
a. pentru cancerul diagnosticat în stadiu I şi tratat prin nefrectomie radicală,
supravieţuirea la 5 ani este de 94%, iar pentru stadiul II supravieţuirea în
condiţii similare este de 79%;
b. supravieţuirea pacienţilor cu afectare ganglionară sau cu extensie
extracapsulară este de 12 – 25%;
c. supravieţuirea la 5 ani a pacienţilor cu tumoră aflată la diagnostic în stadiul IV
(deci cu metastaze) este de 0 – 20%.

23
 Complicaţii

Cea mai importantă complicaţie a cancerului renal poate fi compresia medulară

metastatică, anunţată prin apariţia bruscă a unor dureri de spate (în regiunea lombară) foarte
intense, cu localizare în bandă. Se recomandă efectuarea de urgenţă a unui RMN, pentru a se
diagnostica afecţiunea.

24
 CAPITOLUL II

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER RENAL

II.1. Îngrijiri autonome aplicate pacientului cu cancer renal

Planul de îngrijire este individual la fiecare bolnav şi este bine să se urmeze

anumite standard acceptate de fiecare secţie în parte. Standardizarea uşurează munca
asistentei medicale şi oferă un limbaj comun în aprecierea calităţii îngrijirii.
Intervenţiile independente se acordă atunci când problema bolnavului se poate
rezolva în lipsa consultaţiei medicului.
Prin îngrijirea conştiincioasă a pacienţilor poate contribui la evitarea pericolelor
altor complicaţii. Cu excepţia momentelor când pacientul are dureri, acesta se poate mobiliza,
îşi poate face singur igiena personală, se alimentează activ, motiv pentru care asistentei îi
revine sarcina de a supraveghea evoluţia stării pacientului efectuând şi munca de educaţie
pentru sănătate.
Chirurgia oncologică reprezintă aplicarea principiilor chirurgicale la situaţiile
oncologice. Aceste principii sunt derivate din adaptarea procedurilor chirurgicale standard la
situaţiile particulare survenite în tratamentul pacienţilor cu cancer.
Serviciile de îngrijiri medicale autonome care sunt aplicate bolnavilor de către
asistenta medicală in cazul cancerului renal:
 asigurarea condiţiilor de microclimat în salon (aerisirea salonului, temperatura
de 37oC;
 asigurarea repausului la pat;
 aplicarea de căldură pe regiunea lombară;
 asigurarea unei alimentaţii echilibrate, complete excluzând alcoolul, cofeina,
condimentele, lichidele în cantitate mare;
 măsurarea, observarea şi notarea parametrilor pentru monitorizarea stării de
sănătate: temperatură, puls, TA, respiraţii, greutate, diureză, scaun;
 supravegherea igienei şi a echilibrului alimentar; regimul acidifiant conţine
carne, ouă, cereale făinoase. Acesta influenţează pH-ul în sens acid;

25
  regimul alcanizant conţine fructe, lactate care influenţează pH-ul în sens bazic;
 regimul este prescris de medic şi se notează în foaia de temperatură;
 monitorizarea eliminării intestinale şi urinare;
 administrarea tratamentului prescris de medic;
 recoltarea produselor pentru ca examenele de laborator să se facă corect;
 igiena organelor genitale şi a regiunii;
 asanarea oricăror procese infecţioase de vecinătate (vulvo-vaginal), a litiazei
renale;
 dispensarea diabeticilor corectă;
 evitarea distensiei VU prin golirea completǎ;
 dobândirea obişnuinţelor corecte de eliminare;
 educaţia pacientului.
Pacientul chirurgical oncologic necesită îngrijiri de nursing asemănătoare cu cele
utilizate la orice pacient chirurgical. Cu toate acestea, asistenta medicală din sectorul de
chirurgie oncologică trebuie să fie familiarizată cu problemele specifice şi complicaţiile
datorate tratamentelor cancerului şi a procesului evolutiv al acestor boli. Efectele cancerului şi
a terapiilor sale anterioare cresc riscul complicaţiilor postchirurgicale.
În timpul internării, pacientul oncologic impune o serie de intervenţii ale asistentei
medicale astfel:
 evaluarea funcţiilor respiratorii, cardiace, renale, hepatice, neurologice, a
motilităţii şi a altor probleme gastro-intestinale, şi a altor factori care predispun la apariţia
complicaţiilor postoperatorii (sângerări, fumat, consum de alcool, droguri);
 învăţarea pacientului despre procedura chirurgicală care urmează să-i fie
aplicată, complicaţiile potenţiale, speranţele aşteptate prin tratamentul chirurgical. Asistenta
devine „o alta ureche” şi va pune întrebări care nu au fost puse de medic. Asistentul va
prezenta pacientului consimţământul scris, va explica tehnicile chirurgicale, va pregăti
pacientul pentru intervenţie;
 evaluarea durerii pacientului ca simptom, în termenii necesităţilor de tratament
şi a deficienţelor existente;
 va oferi pacientului susţinere emoţională în perioada preoperatorie, va încuraja
pacientul să-şi exprime teama şi neliniştile. Adesea numai pronunţarea cuvântului „cancer” şi
„chirurgie” înseamnă uitarea tuturor instrucţiunilor preoperatorii.
Fiecare dintre aceste intervenţii este particularizată în funcţie de momentul
intervenţiei chirurgicale.

26
 II.2. Pregătirea pacientului pentru investigaţiile recomandate de medic

Pregătirea pacientului în ziua preintervenţiei chirurgicale:

 în ziua preintervenţiei, pacientul va fi examinat de către medicul anestezist,
care consultă foaia de observaţie şi efectuează un examen clinic după care va da instrucţiunile
de premedicaţie şi va stabili ora intervenţiei. Se va prescrie un somnifer pentru ca pacientul să
doarmă liniştit în ciuda anxietăţii preoperatorii;
 infirmiera va acorda îngrijirile de igienă (preîmbăiere), se va verifica câmpul
operator (raderea suprafeţelor piloase, dezinfecţie) sub supravegherea asistentului medical;
 pacientul va servi o cină uşoară (supă şi desert).
Pregătirea pacientului în ziua intervenţiei:
Pacientul cunoaşte ora intervenţiei şi va fi pregătit: va primi premedicaţia, îşi va
înlătura protezele dentare.
În timp ce pacientul este dus la sala de operaţie în camera/salonul se va pregăti:
 poziţia patului;
 curăţenia camerei;
 pregătirea materialului necesar întoarcerii pacientului operat:
 dacă este necesar se va monta oxigenoterapia (manometru, umidificator,
tubulatura, sonda nazală);
 aspiraţia digestivă;
 stativ de perfuzie;
 alte echipamente specifice în funcţie de timpul intervenţiei;
 un vas de colectare a urinelor.
Din sala de operaţie, pacientul va trece în camera de „trezire” unde sunt
supravegheate: TA, respiraţia, diureza şi perfuzia. După ce revine treptat la starea de
conştienţă, şi chiar în starea de somnolenţă pacientul poate să pună asistentei medicale
întrebări cu privire la reuşita intervenţiei şi dacă totul s-a petrecut cu bine.
Asistenta medicală va răspunde referindu-se simplu la ceea ce spune chirurgul, va
reaminti pacientului ca şi familiei că medicul va veni să-l vadă şi va da explicaţiile dorite.
Chiar daca aspectele de boală după intervenţia operatorie se dovedesc mai grave
decât se prevăzuse anterior, asistenta medicală trebuie să rămână calmă şi cu o atitudine
optimistă pentru a nu amplifica starea de nelinişte a pacientului.

27
 Îngrijirea postoperatorie a pacientului cu cancer tratat chirurgical
Precum în cazul tuturor intervenţiilor chirurgicale, postoperator, asistenta
medicală va supraveghea:
 toate constantele vitale, în particular respiraţia;
 perfuziile recomandate de medic;
 pansamentul, drenajul plăgii şi sondele purtate de pacient (respiratorie, urinară).
Trebuie reţinut că necesităţile imediate ale pacientului în faza postoperatorie sunt
preponderent fizice.
Problemele principale care trebuiesc supravegheate de asistenta medicală în faza
postoperatorie imediată şi tardivă sunt:
 îngrijirea plăgii operatorii şi prevenirea complicaţiilor la nivelul plăgii;
 problemele pulmonare: riscul de infecţii;
 combaterea disfuncţiilor renale (retenţia urinară postoperatorie);
 combaterea complicaţiilor digestive;
 riscul trombolismului venos/pulmonar;
 combaterea durerii;
 evitarea tulburărilor nutriţionale;
 evitarea complicaţiilor datorate imobilizării prelungite.
Îngrijirea plăgii operatorii
Îngrijirea plăgii operatorii este obiectivul principal major al nursingului
postoperator. Identificarea factorilor care cresc riscul de complicaţii la nivelul plăgii la un
pacient oncologic reprezintă prima abordare.
Formarea hematomului la locul inciziei este o complicaţie postoperatorie.
Semnele clinice includ:
 tumefacţia tegumentelor;
 creşterea temperaturii locale;
 durerea la nivelul plăgii.
Asistenţii medicali vor urmări apariţia edemului, decolorarea plăgii şi vor asigura
funcţionarea sistemelor de drenaj.
Infecţia plăgii poate surveni la 3 – 4 zile după intervenţie.
Semnele si simptomele de infecţie:
 tahicardia;
 febra;
 inflamaţia plăgii;

28
  durerea locală;
 leucocitoza;
Intervenţiile asistentului medical:
 va monitoriza semnele vitale ale pacientului la fiecare 4 ore;
 va urmări culoarea, mirosul consistenţa plăgii operatorii şi funcţionarea
drenajului;
 va observa leucocitoza şi starea inflamaţiei locale;
 va păstra locul de incizie curat şi uscat;
 va administra antibiotice conform recomandărilor;
 va efectua îngrijirea specifică a plăgii.
Desfacerea marginilor plăgii operatorii şi evisceraţia determină semne şi simptome
ce includ apariţia unui lichid hemoragic la nivelul tubului de drenaj.
Intervenţiile asistentului medical:
 va monitoriza modificările apărute la nivelul inciziei;
 în caz de desfacere a marginilor plăgilor va semnala acest fapt chirurgului;
 va pregăti pacientul pentru reintervenţie;
 va asigura repausul la pat strict necesar în această situaţie;
 va efectua pansamentul plăgii şi viscerelor abdominale în condiţii perfecte
de asepsie.
Prevenirea complicaţiilor pulmonare
Monitorizarea pulmonară este un obiectiv post operator major. Intervenţiile la
nivel toracic sau abdominal superior predispun pacientul la complicaţii pulmonare, mai ales
dacă pacientul prezintă antecedente de mare fumător sau bronhopneumonie cronică
obstructivă cronică sau în cazul imobilizării prelungite, prezenţa durerii sau distensiei.
Mieolosupresia (supresia medulară) secundară a tratamentelor chimio şi
radioterapice creşte riscul de infecţii pulmonare şi hipoxia tisulară.
Mielosupresia asociată chimioterapiei reprezintă efectul secundar major care
limitează toleranţa terapiei canceroase. Consecinţele mieolosupresiei (sindromul
anemic, neutropenia – valoarea absolută a neutrofilelor, tromobocitopenia) au contribuit la
reducerea dozelor de citostatice sau la creşterea intervalului de amânare a chimioterapiei, cu
efecte negative asupra calităţii vieţii şi chiar a răspunsului la tratament.
Atelctazia (colapsul unui lob pulmonar, segment pulmonar)
Semne clinice:
 tahipnee;

29
 tahicardie moderată;
 diminuarea murmurului vezicular în aria afectată.

30
 Intervenţiile asistentului medical:

 va urmări respiraţia şi celelalte semne vitale ale pacientului în primele 48 de

ore după intervenţie;
 va asista pacientul în exerciţii de tuse voluntară şi de respiraţie, eventual cu
administrarea unui analgezic în prealabil.
Pneumonia de aspiraţie şi pneumonia bacteriană sunt complicaţii postoperatorii
grave.
Semnele si simptomele:
 febra;
 tahicardia;
 dispneea;
 hipotensiunea;
 apariţia de spute hemoptice;
 ascultaţie pulmonară agresivă.
Intervenţiile asistentului medical:
 va supraveghea modificarea semnelor vitale la fiecare oră;
 va semnala medicului dacă sputa devine purulentă/hemoptică;
 va administra antibiotice conform prescripţiei.
Embolismul şi infarctul pulmonar pot surveni intre zilele 7 – 10 după intervenţie
şi reprezintă o urgenţă medicală.
Semnele şi simptomele patognomonice includ:
 tahicardia;
 dispneea;
 anxietatea;
 hemoptizia;
 durerea pleuritică.
Intervenţiile asistentului medical presupun:
 monitorizarea semnelor vitale la fiecare 4 ore pentru semnalarea cât mai
precoce a apariţiei dispneei şi anxietăţii, caz în care va anunţa medicul;
 va menţine repausul strict la pat al pacientului în poziţie Fowler;
 va administra oxigen şi terapia anticoagulantă prescrisă de medic.
Supravegherea excreţiei urinare

31
 Identificarea factorilor care cresc riscul pacientului de a dezvolta complicaţii
urinare reprezintă un obiectiv major. Mieolosupresia secundară chimio-/radioterapiei creşte
riscul apariţiei de infecţii urinare, hemoragii şi hipoxie tisulară.
Retenţia urinară trebuie suspectată dacă pacientul prezintă o diureză redusă
cantitativ şi semne de distensie urinară.
Intervenţiile asistentului medical:
 va urmări diureza şi va înregistra cantitatea de lichide consumate;
 va semnaliza oliguria (cantitate de urină < 500ml/24h);
 va urmări distensia vezicii urinare asociată cu durerea abdominală
inferioară;
 va insera o sondă urinară la indicaţiile medicului.
Infecţia tractusului urinar se prezintă cu febră, disurie şi dureri lombare.
Intervenţiile asistentului medical:
 va înregistra diureza şi aportul de lichide;
 va observa modificările şi caracteristicile urinare;
 va monitoriza funcţiile vitale la fiecare 4 ore în caz de febră;
 va observa prezenţa şi caracterul durerii;
 va menţine o diureză crescută de minim 3 l/24h (dacă nu sunt alte indicaţii);
 va administra antibiotice în funcţie de indicaţiile medicului.
Insuficienţa renală reprezintă o complicaţie serioasă şi probabilă. Semnele şi
simptomele includ oliguria, hipertensiunea şi semne de supraîncărcare lichidiană.
Intervenţiile asistentului medical:
 va înregistra consumul de lichide şi diureză;
 va observa apariţia oliguriei;
 va monitoriza TA orar (risc de hipertensiune);
 va administra diuretice (Furosemid);
 va supraveghea restricţia de lichide conform prescripţiilor medicale.
Supravegherea simptomelor digestive
Identificarea factorilor de risc care cresc riscul de complicaţii gastro-intestinale la
pacientul oncologic care a fost supus intervenţiei chirurgicale reprezintă un alt obiectiv de
urmărire post operatorie. Procedurile chirurgicale gastrointestinale predispun la dezvoltarea
complicaţiilor, mieolospuresia secundară chimioterapiei sau radiotarapiei creşte riscul de
infecţii gastro-intestinale, sângerări şi hipoxie tisulară. Întârzierea reparării tisulare datorite
malnutriţiei prin evoluţia bolii canceroase împiedică dezvoltarea plăgii operatorii.

32
 Ileusul paralitic prezintă ca semne şi simptome absenţa sunetelor intestinale şi
distensia abdominală.
Ileusul paralitic reprezintă ocluzia intestinală consecutivă a unei paralizii
trecătoare a intestinului subţire sau atonia intestinelor ( acestea nu mai funcţionează corect din
cauza unei probleme musculare sau nervoase).
Intervenţiile asistentului medical:
 va menţine sonda de aspiraţie nazo-gastrică până la apariţia sonorităţii la
ascultaţia abdomenului (monitorizare la fiecare 8 ore, împreună cu distensia
şi sensibilitatea abdomenului);
 va asista pacientul prin schimbarea poziţiei la fiecare 2 ore pentru a creşte
mobilitatea şi a scădea durata riscului şi/sau durata ileusului paralitic.
Ocluzia intestinala postoperatorie se manifestă prin vărsături, distensie şi durere
abdominală, absenţa tranzitului pentru materii fecale şi gaze.
Intervenţiile asistentului medical presupun:
 va monitoriza prezenţa vărsăturilor (numărul, caracterul), durerea şi/sau
distensia abdominală;
 va înregistra frecvenţa şi caracterul scaunelor;
 va asculta sunetele intestinale;
 va instala o sondă de aspiraţie nazo-gastrică dacă ocluzia a fost diagnosticată
pentru decompresiune.
Peritonita poate surveni secundar datorită bridelor de sutură internă după
chirurgia abdominală.
Semnele şi simptomele includ:
 durere abdominală;
 anorexia;
 vărsăturile;
 febra;
 frisoanele;
 oliguria;
 semnele de ileus paralitic (absenţa sunetelor abdominale şi distensia
abdominală);
 hipotensiunea;
 tahicardia;
 tahipneea.

33
 Intervenţiile asistentului medical:
 va monitoriza semnele vitale ale pacientului la fiecare 4 ore;
 va urmări diureza şi cantitatea de lichide consumate;
 va urmări nivelul şi calitatea drenajului, observând semnele de infecţie;
 va asculta sunetele intestinale regulat;
 va administra perfuzii cu antibiotice şi oxigenoterpie conform prescripţiilor
medicale.
Prevenirea riscului de tromboză venoasă/pulmonară
Coagulopatiile şi tendinţa la hemoragii sunt frecvente la pacientul oncologic.
Hipercoagulabilitatea şi tromboza sunt asociate cu sinteza anormală de factori de coagulare
care determină ca unii pacienţi să prezinte risc crescut de a dezvolta tromboză venoasă şi
pulmonară.
Anumite proceduri chirurgicale precum cele abdominale şi pelvine (cancerul de
prostată) predispun pacientul la tromboza venoasă profundă.
Intervenţiile asistentului medical:
 încurajarea pacientului pentru mobilizarea precoce şi reducerea timpului de
stat la pat pentru a preveni tromboza venoasă profundă şi embolismul
pulmonar;
 administrarea, la recomandarea medicului, de doze reduse de Heparină
pentru a reduce complicaţiile venoase la anumiţi pacienţi;
 utilizarea unor mijloace de compresiune secvenţială la nivelul picioarelor
pentru a stimula reîntoarcerea venoasă şi a preveni stagnarea sângelui.
Combaterea durerii
Unele plăgi operatorii sunt particular foarte dureroase. Analgezia va trebui
adaptată în funcţie de natura tumorii, de anestezie şi de intervenţia chirurgicală practicata. De
aceea, prescripţiile postoperatorii vor conţine şi medicaţia destinată calmării durerii
(analgezice). Asistenta medicală va cunoaşte această medicaţie, tipul de administrare (orar sau
la cererea pacientului) individualizată în funcţie de prescripţiile medicale.
Tipul, sediul, dimensiunea procedurii chirurgicale contribuie la prezenţa durerii
postoperatorii. Alţi factori precum anxietatea, factorii de mediu şi condiţia fizică generală
influenţează percepţia durerii.
Semnele şi simptomele de durere acută postoperatorii includ:
 paloarea tegumentară;
 tahicardia;

34
  tahipneea;
 hipertensiunea;
 midriaza;
 creşterea tonusului muscular;
 vărsăturile;
 poziţia antalgică.
Intervenţiile asistentului medical:
 va evalua nivelul de durere;
 va administra analgezicele şi va urmări eficacitatea acestora (răspunsul
durerii);
 va administra analgezicele rapid, conform scalei graduale OMS (nu se va
lăsa pacientul să sufere) în doze adecvate şi la intervale orare fixe.
Prevenirea tulburărilor nutriţionale
Tulburările de nutriţie datorate intervenţiei operatorii cresc riscul de întârziere a
vindecării plăgii, infecţie a plăgii, pneuomonie şi creşterea morbidităţii. Procedurile
chirurgicale precum gastrectomia cresc riscul sindroamelor de dumping, malabsorbţie şi
modificările de tranzit intestinal.
Alimentaţia pacientului critic sau asigurarea suportului nutritiv la pacienţii cu
tulburări nutriţionale se poate face pe mai multe căi:
 alimentaţie enterală (sonde gastrice, nazo-gastrice sau stome);
 alimentaţie parenterală;
 alimentaţie mixtă – parţial enterală şi parţial parenterală.
Complicaţiile datorate imobilizării prelungite
Intervenţia chirurgicală necesită o perioadă de imobilitate la pat; după unele
proceduri chirurgicale se recomandă anumite activităţi specifice post operatorii.
Restricţii de motilitate pot fi recomandate în unele proceduri reconstructive.
De asemenea, procedurile de terapie ocupaţională, kinetoterapia necesită consultul
unui specialist pentru a iniţia recuperarea pacientului.

II.3. Îngrijiri delegate aplicate pacientului cu cancer renal

Intervenţiile delegate sunt acţiuni întreprinse la indicaţia medicului şi care

necesită un raţionament corect şi o luare de decizii.
Îngrijirea preoperatorie a pacientului cu cancer tratat chirurgical

35
 Principalele motive de internare a unui pacient cu cancer deja diagnosticat într-un
serviciu de chirurgie pot fi:
 chirurgia diagnostică;
 chirurgia curativă;
 chirurgia paliativă;
 chirurgia urgenţelor oncologice (ocluzie, hemoragii, etc.);
 chirurgia reparatorie;
 chirurgia metastazelor.
Un serviciu de chirurgie oncologică prezintă puncte comune cu orice serviciu de
chirurgie generală, iar îngrijirea pacientului chirurgical nu diferă de aceea a unui pacient
ooncologic supus unei intervenţii chirurgicale, dar la acestea se adaugă în mod special nevoia
de suport psihologic al celor care se confruntă cu aceasta boală care induce teama
(anxietatea).
Îngrijirea preoperatorie a pacientului oncologic se concentrează asupra reducerii
anxietăţii şi a creşterii calităţii vieţii.
Anxietatea este un simptom frecvent şi mai sever la pacienţii care nu sunt
informaţi corect asupra intervenţiei chirurgicale. Asistenţii medicali pot contribui la reducerea
anxietăţii prin explicarea rolului intervenţiei chirurgicale, încercând să clarifice anumite
detalii despre sediul, tipul de intervenţie şi extensia actului chirurgical, avertizând despre
modificările de imagine corporală. Răspunsurile clare, sincere fac parte din buna comunicare
cu pacientul cu cancer, contribuind la reducerea anxietăţii.
În faţa acestei anxietăţi îngrijirea pacientului cu cancer nu poate rămâne un gest
pur tehnic. Contribuind la sporirea stării de confort psihologic a pacientului în perioada
preoperatorie se va contribui la scăderea traumatismului fizic şi psihologic asociat actului
chirurgical.
Asistenta medicală va avea succes în abordarea pacientului oncologic chirurgical
dacă îşi va formula un plan de îngrijire individualizat, ţinând cont de nivelul de cunoştinţe şi
de pregătire al pacientului. Acest plan va include informaţii specifice despre procedurile
chirurgicale şi tratamentul postoperator aşteptat de la pacient. Învăţarea tehnicilor de tuse
controlată, respiraţie profundă şi exerciţii motorii permise, ca şi utilizarea unor echipamente
ajutătoare care fac parte din acest plan terapeutic.
Calitatea vieţii pacientului cu cancer şi comportamentul său în cursul şederii în
spital este determinat în parte de calitatea îngrijirilor şi relaţiilor stabilite.

II.3.1. Analize de laborator specifice cancerului renal

36
 Studiile iniţiale de laborator în evaluarea unui carcinom cu celule renale suspectat
(CCR) sunt următoarele:
 anamneza şi examen clinic;
 analiza urinei (UA);
 hemograma completă (CBC);
 electroliţi;
 uree, creatinină;
 testarea funcţiei hepatice (TFH): aspartat aminotransferază (AST) şi alanin
aminotransferaza (ALT);
 calciu seric.
Se recomandă şi alte teste în funcţie de simptomatologia pacientului.
Un număr de modalităţi imagistice sunt folosite pentru a evalua şi stadializa
masele renale, incluzând următoarele:
 tomografie computerizată (CT) abdomino-pelvină cu sau fără contrast în
funcţie de insuficienţa renală;
 imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM) abdomino-pelvin cu sau fără
contrast în funcţie de insuficienţa renală;
 imagistica toracopulmonară (radiografie sau CT);
 RMN cerebral dacă este indicat clinic;
 dacă se suspectează carcinom urotelial (masa centrală) se recomandă citologie
urinară, ureteroscopie;
 biopsie tumorală dacă se indică clinic;
 urografie;
 ultrasonografie;
 arteriografie;
 venografie;
 tomografie cu emisie de pozitroni (PET).
Determinarea dacă o masă renală este benignă sau malignă poate fi dificilă.
Studiile imagistice ar trebui să fie adaptate pentru a permite o caracterizare suplimentară a
maselor renale, astfel încât tumorile nemaligne să poată fi diferenţiate de cele maligne.
Computer tomografia (CT) cu contrast a devenit procedura imagistică de alegere
pentru diagnostic şi stadializarea cancerului cu celule renale şi a înlocuit practic urografia
excretorie şi ecografia renală.

37
 Examinarea ultrasonografică poate fi utilă în evaluarea leziunilor renale chistice
discutabile, dacă imagistica CT este neconcludentă. Tumorile renale papilare mari sunt
frecvent detectate prin ecografie renală.
Urografia excretorie nu este utilizată în mod frecvent în evaluarea iniţială a
maselor renale datorită sensibilităţii şi specificităţii sale scăzute. O tumoră de mici dimensiuni
medii poate fi omisă prin urografie excretorie.
Imagistica prin PET rămâne controversată în cancerul de rinichi. Această tehnică
are o sensibilitate mai bună pentru detectarea leziunilor metastatice decât pentru determinarea
prezenţei cancerului la sediul principal renal. O scintigrafie osoasă este recomandată pentru
pacienţii cu dureri osoase sau un nivel ridicat al fosfatazei alcaline.
Tomografie computerizată şi imagistică prin rezonanţa magnetică
Tomografie computerizata (CT) cu contrast a devenit procedura imagistică de
alegere pentru diagnosticul şi stadializarea cancerului cu celule renale şi a înlocuit practic
urografia excretorie şi ecografia renală. În cele mai multe cazuri, imagistica CT poate
diferenţia mase chistice de mase solide şi furnizează informaţii despre ganglionii limfatici,
vena renală, precum şi implicarea venei cave inferioare.
Asociaţia Urologică recomandă CT – RMN mai întâi fără şi apoi cu contrast
intravenos, dacă funcţia renală este adecvată. Obiectivele sunt după cum urmează:
 eliminarea unui angiomiolipom;
 evaluarea caracteristicilor invazive locale;
 studiul anatomiei implicate;
 determinarea stării rinichiului neimplicat şi vascularizaţiei sale.
Arteriografie
Arteriografia renală nu mai este utilizată în evaluarea unei mase renale suspecte
aşa de frecvent ca în trecut. Atunci când este suspectată implicarea venei cave inferioare, este
utilizată fie venacavografia inferioară sau angiografia prin rezonanţă magnetică (MRA). MRA
este în prezent tehnica imagistică preferată. Cunoaşterea implicării venei cave inferioare este
importantă în planificarea aspectului vascular al procedurii operative.
Biopsia percutanată aspirativă cu ac fin poate determina însămânţarea tumorală
pe traiectul acului, hemoragii. Este indicată la pacienţii cu chisturi renale complexe care nu
suportă tratamentul chirurgical sau pentru pacienţii cu boală metastatică. Puncţia chistică
percutanată şi analiza lichidului este utilizată în evaluarea leziunilor renale chistice potenţial
maligne detectate prin ecografie sau prin tomografie computerizată.
O biopsie tumorală renală printr-o abordare percutanată, cu sau fără aspiraţie cu ac
fin, este indicată la pacienţii pentru care rezultatele ar putea afecta abordarea tratamentului.

38
Biopsia este adecvată la pacienţii cu dovezi clinice sau radiografice de limfom, abces sau
metastaze.

II.3.2. Regimul alimentar recomandat bolnavilor de cancer renal

Din punct de vedere funcţional, rinichii depurează organismul, extrăgând din

sânge substanţele care trebuie eliminate. În termeni generali, rinichii colaborează împreună cu
ficatul şi ţesutul cutanat la eliminarea resturilor produse de arderile ce au avut loc la nivelul
organismului, în vederea diverselor funcţii.
Sângele pierde la nivelul rinichilor, apa, sărurile minerale, precum şi o serie de
substanţe organice reduse la produşi azotaţi. În plus, rinichiul mai elimină şi substanţe străine
introduse în mod accidental, cu scop medicamentos terapeutic, ca şi toxicele administrate cu
scopuri criminale sau de sinucidere.
Regimurile vor fi în acelaşi timp şi declorurante şi cu cât mai puţine substanţe
azotoase.
Regimul va trebui să fie cât mai puţin iritant pentru rinichi. Regimul azotat este
cel mai iritant deoarece produsele de combustie azotată se elimină toate prin rinichi. Se admit
în schimb la discreţie, grăsimile şi hidraţii de carbon.
Regimul va mai trebui să fie sărac în cloruri de sodiu. Cantitatea de sare
autorizată, va diferi de la bolnav la bolnav după caz, va trebui totuşi să admitem în 24 de ore o
doza de 5 – 6 grame de sare, pentru că lipsa completă de sare duce uşor la azotemie. Regimul
va trebui să fie cât mai puţin toxic.
Alimentele vor trebui să fie întotdeauna foarte proaspete deoarece rinichii fiind
debilitaţi, un aliment cât mai puţin alterat, va produce intoxicaţii grave. În acest regim nu ne
vom mulţumi numai în a suprima sarea, ci vom recurge, pe cât va fi posibil, numai la alimente
cât mai sărace în cloruri de sodiu. Se va elimina, rând pe rând, din alimentaţie pâinea albă,
bulionul, extractele de carne, carnea şi peştele sărat, conservele de orice fel, peştele de mare,
racii şi orice brânză sărată, precum brânzeturile fermentate. În locul pâinii obişnuite, bolnavii
vor mânca pâine fără sare. Pastele făinoase, la fel, se vor fabrica şi servi fără sare. Prăjiturile
se vor prepara fără sare. Toate aceste alimente, în mod normal, conţin o proporţie de 4 până la
10 la mie sare. Untul va fi admis numai într-o cantitate de 20 – 30 grame, căci chiar şi această
cantitate mică conţine 0,20 – 0,30 centigrame de sare. Laptele conţine 1,50 la mie de clorură
de sodiu şi dacă ţinem seama şi de faptul că laptele conţine o proporţie impresionantă de
albuminoide, vedem ca în nefrite cu edeme şi cu albumine în urină, laptele nu prea pare să-şi
aibă o indicaţie netă.

39
 Carnea, peştele de apă dulce, ouăle proaspete, conţin în medie 1 gram de sare la
mie, iar legumele, cerealele, orezul, fructele, zahărul, mierea de albine, conţin ceva mai puţin
de 1 gram la mie şi vor constitui baza alimentaţiei declorurate. Se vor interzice bolnavilor de a
mânca spanac şi mazăre, care au săruri într-o proporţie mult mai ridicată.
Un alt aliment asupra căruia s-au dus şi se duc discuţii dacă să fie sau nu acceptat
sunt ciupercile. Ciuperca este în realitate un simplu miceniu, un burete, care absoarbe
substanţele cu care este preparată. Dacă le vom prepara cu sos de unt prăjit şi cu rântaş,
desigur că nu se admite bolnavilor de rinichi. Preparate însă cu bulion, zeamă de carne,
legume, se obţine din ciuperci un fel de mâncare perfect suportată de bolnavi. Ciupercile în
sine nu conţin decât foarte putină grăsime, care variază într-o proporţie de 0,15 – 4%,
albuminele într-o proporţie ceva mai mare de 3 – 4% şi chiar până la 8%, restul care intră în
constituţia ciupercilor este apa.
În ultimul timp s-a extins foarte mult şi utilizarea aşa ziselor săruri artificiale.
Bolnavii se vor obosi repede şi de aceasta şi până la sfârşit vor fi mulţi bolnavi care să prefere
regimul fără sare.
Alimentele permise în afecţiunile renale sunt: supe slabe de legume de cereale cu
sau fără lapte, cu sau fără paste făinoase. Sunt admise toate alimentele de origine vegetală,
fără sare, în afara de cele menţionate mai sus ca nepermise, adică spanac şi mazăre.
Carnea este admisă dacă este foarte proaspătă. Este admisă atât carnea de la ţară,
cât mai ales carnea de pasăre albă care se prepară numai friptă la grătar, bine friptă sau fiartă
rasol fără supă, în cantitate moderată şi foarte bine mestecată. Se admite şi carnea de porc,
fără grăsime, însă preparată tot la grătar sau sub formă de jambon slab preparat fără sare. La
fel, carnea de pasăre şi anume pasarea albă; ciorba de pasăre, rasol de pasăre sau pui la
frigare, căruia i s-a turnat în loc de sare puţin mujdei de usturoi pe deasupra.
Peştele de apă dulce este de preferat peştelui de mare, care este peşte de apă
sărată. Peştele de mare se va mânca numai în foarte mică cantitate şi absolut proaspăt. Se va
prefera fript la grătar, cu puţin untdelemn şi lămâie sau preparat rasol. Se poate servi şi cu sos
oarecare sau chiar cu sos de maioneză, care este preparată fără muştar.
Ouăle se vor utiliza foarte rar; ochiuri la capac, ochiuri româneşti, omlete, sau
simplu fierte cu zeamă sau proaspete în salate după gustul şi toleranţă indiduală.
Legumele uscate şi legumele verzi ca şi supele de cereale, vor constitui
alimentaţia de bază. Legumele uscate însă, dată fiind cantitatea mai mare de albumină pe care
o conţin, vor fi utilizate în cantitate moderată. Cartofii sunt utilizaţi sub toate formele sub care
se pot găsi. Toate legumele verzi când sunt proaspete vor fi preparate fie fierte în apă, fie în
aburi, fie trecute prin sită şi se serveşte sub formă de supă de legume sau de piure de legume

40
cu lapte sau cu puţină smântână. Aceste supe se vor servi foarte fierbinţi şi cu bucăţele mici de
pâine prăjită. Spanacul, mazărea, fasolea verde, rubarba ca şi roşiile se vor servi numai în
doze moderate, din cauza proporţiei mai mari de acid oxalic pe care îl conţin şi care este
iritant pentru rinichi. Orezul ca şi grisul se vor admite fără limită.
Laptele se va admite în cantitate moderată atunci când este vorba de lapte dulce,
cât şi când este vorba de kefir, iaurt sau lapte bătut. Smântâna poate fi consumată când este
proaspătă sau adăugată la supe şi mâncăruri în momentul când acestea sunt servite sau sub
formă de brânză cu smântână şi mămăligă.
Brânza de vaci proaspătă ca şi caşul de oi proaspăt sau frământat fără sare sunt
admise. La fel sunt admise şi brânzeturile nefermentate, făcând oarecare atenţie la cantitatea
lor.
Fructele sunt admise toate şi sub toate formele. Singura condiţie pe care trebuie să
o îndeplinească este acela să fie coapte. Nucile, alunele şi migdalele se vor admite numai în
doze moderate, din cauza uleiului pe care îl conţin.
Prăjiturile sunt admise. Se vor admite numai în cantitate moderată prăjiturile de
cofetărie, precum şi cele cu cremă. Dintre prăjiturile de casă se vor prefera cele cu fructe şi
budincile de orez şi gris.
Bolnavii de cancer vor uza de pâine numai în cantitate mică şi numai prăjită
proaspăt, înainte de masă.
Băutura este apa de izvor şi apa minerală. Toate produsele de alcool trebuiesc
complet şi definitiv suprimate.
Alimente nepermise:
Nu vor fi permise supele de carne, supele grase, piperate şi sărate. Nu se indică
grăsimile prăjite şi nici sosurile cu rântaş. Ficatul gras şi mai ales pateul de ficat gras.
Sunt interzise complet vânatul, cârnaţii, afumăturile, atât murăturile în oţet cât şi cele în
saramură.
Sunt interzise toate brânzeturile fermentate. Mai sunt interzise şi prăjiturile cu
cremă, cu ouă şi cu ciocolată, pâinea proaspătă, caldă, precum şi miezul de pâine.
Pe lângă sare, se mai interzice piperul, muştarul şi oţetul în cantitate mare.

Sunt interzise în totalitate interzice vinul şi berea ca şi toate alcoolurile distilate,

fie chiar îndulcite precum vişinatele şi lichiorurile.

În continuare am simulat 2 tipuri de meniuri

41
 Meniul zilei tip I:

La ora 7 dimineaţa: cafea cu lapte sau un ceai cu lapte cu 2 – 3 bucăţi de zahăr, 1 –

2 biscuiţi, unt, miere sau marmeladă.
La amiază: o supă de legume sau de piure de legume cu o lingură cu smântână; o
friptură la grătar sau un peşte rasol cu garnitură de cartofi fierţi sau piure de cartofi şi o salată
verde cu untdelemn şi lămâie; un sote de mazăre sau mâncăruri îndulcite cu puţin zahăr.
Pâine fără sare, prăjită, în cantitate de până la 100 de grame.
La ora 4 după amiaza: un ceai cu zahar şi cu 1 – 2 biscuiţi.

Seara la ora 7: piept de pui rece sau un ou cu zeamă fără sare; o salată după
sezon.
La alegere în timpul zilei se poate consuma compot, prăjituri sau fructe.

Pâinea este fără sare, 100 grame în felii prăjite. De băut se acceptă numai apă sau
infuzii slabe, 200 – 300 grame la fiecare masă.
Meniul zilei tip II:

Dimineaţa: un ceai rusesc slab sau un ceai de cozi de cireşe îndulcit cu 1 – 2

bucăţi de zahăr. O felie de pâine fără sare cu marmeladă sau miere de albine. Fructe, în special
struguri, când este sezonul.
La prânz: o supă sau ciorbă de cartofi sau de roşii, cartofi la cuptor cu unt
proaspăt şi smântână. În momentul când se servesc se pot asezona cu salată de conopidă sau
de sparanghel, sparanghel cu smântână, pilaf de post cu sos tomat, morcov cu unt şi zahăr,
fasole verde sote. Budincă cu gris sau orez, marmeladă de mere sau de gutui, fructe proaspete.
Pâine nesărată.
La ora 4 după amiaza: o infuzie aromată, un ceai de mătase de porumb sau de tei.
Seara la ora 7: o supă de cereale, un sote de zarzavaturi cu unt proaspăt, o salată
verde de fasole, de sfeclă, de varză roşie – după sezon – cu lămâie şi puţin untdelemn. Un
compot sau 2 – 3 mere coapte cu zahăr. Pâine fără sare şi fără lapte, 100 grame, de preferinţă
prăjită. Infuzii aromatice.

II.4. Educaţia sanitară pentru prevenirea cancerului renal

Este întotdeauna mai uşor să previi decât să tratezi şi de aceea educaţia pentru
sănătate este esenţială. Dacă vrei să reduci riscul de a dezvolta cancer, un stil de viaţă sănătos
este de nepreţuit la fel ca şi o educaţie pentru sănătate solidă.

42
 Potrivit specialiştilor 70% dintre cauzele care declanşează cancerul pot fi evitate şi
sunt în strânsă legătură cu stilul de viaţă. Dieta, exerciţiile fizice şi evitarea tutunului sunt
printre cele mai bune modalităţi de apărare împotriva cancerului. Însă, cercetări recente au
scos la iveală multe lucruri minore care pot reduce semnificativ riscul declanşării cancerului.
Prevenirea cancerului este o preocupare continuă a oamenilor de ştiinţă, făcând
obiectul multor studii de specialitate care testează potenţiale metode de reducere a incidenţei
îmbolnăvirilor la nivel global.
Exista dovezi ştiinţifice relevante care atestă faptul că prevenirea cancerului este
posibilă prin asumarea de obiceiuri sănătoase, precum evitarea viciilor, respectarea unei diete
echilibrate şi a unui program zilnic de mişcare moderată.
Unul dintre cei mai importanţi factori care predispun o persoană cancerului este
vârsta. Statisticile medicale arată că 3 din 4 cazuri de cancer sunt diagnosticate în rândul
pacienţilor de peste 55 de ani, ceea ce înseamnă că monitorizarea stării de sănătate după
vârsta de 40 de ani poate fi considerată o metodă esenţială de reducere a riscului de deces din
cauza cancerului.
Există o serie de măsuri de precauţie ce pot fi adoptate la nivel individual în
vederea diminuării predispoziţiei la dezvoltarea cancerului. Cele mai importante dintre
acestea sunt:
Renunţarea la alcool
Alcoolul este substanţa de abuz cea mai larg disponibilă şi cea mai acceptabilă din
punct de vedere cultural. Alcoolul este un factor de risc important. Una din 10 îmbolnăviri şi
decese premature din Europa este cauzată de alcool. Se estimează că produsele pe bază de
alcool sunt răspunzătoare pentru aproximativ 9% din totalul de boli. Consumul de alcool duce
la accidente şi violenţă şi este responsabil pentru reducerea speranţei de viaţă. Consumul de
alcool a crescut în ultimul timp ca volum şi frecventă, iar vârsta debutului pentru băut a
scăzut. Alcoolul este răspunzător pentru foarte multe forme de cancer şi ale boli.
Renunţarea la fumat
Fumatul joacă un rol important în debutul mai multor tipuri de cancer: cancerul
pulmonar, cancerul de vezică, cancerul de col uterin, cancerul de stomac sau cancerul renal.
Totodată, acest viciu creşte exponenţial riscul instalării cancerului oral şi al cancerului de
pancreas. Până şi expunerea la fumul de ţigară (fumatul pasiv) este considerată un factor
important de risc.
Astfel, renunţarea la fumat este cea mai importantă alegere sănătoasă pe care se
poate face dacă se doreşte prevenirea debutului de cancer.
Adoptarea unui regim alimentar sănătos

43
 Este bine ştiut faptul că regimul alimentar influenţează major menţinerea stării de
sănătate, mai ales în raport cu susceptibilitatea la cancer. Antioxidanţii din alimentele vegetale
protejează celulele organismului şi limitează atacurile radicalilor liberi. Este recomandat a se
consuma zilnic cel puţin 5 porţii de fructe şi legume şi mai sunt recomandate alimentele din
cereale integrale (pâine, paste etc.).
Este necesar a se limita pe cât posibil consumul de carne roşie şi carne procesată.
A se exclude din alimentaţie grăsimile saturate (nesănătoase), in special pe cele provenite din
surse animale. Dietele cu conţinut mare de grăsime sunt hipercalorice şi cresc riscul
supraponderalităţii şi al obezităţii, ceea ce duce în timp la un risc mai mare de dezvoltare a
cancerului.
Este recomandat a se consuma alcool cu moderaţie, întrucât cercetătorii au
demonstrat că riscul apariţiei multor tipuri de cancer (inclusiv cancerul mamar, cancerul
pulmonar, cancerul renal şi cancerul hepatic) creşte direct proporţional cu cantitatea de alcool
consumată în mod regulat.
Controlul greutăţii corporale
Un alt mod eficient prin care se poate reduce considerabil predispoziţia la cancer
este controlul greutăţii corporale, un factor care diminuează susceptibilitatea la cancerul
mamar, cancerul de prostată, cancerul pulmonar, cancerul de colon şi cancerul renal.
Menţinerea unui număr sănătos de kilograme trebuie să se realizeze atât printr-o
dietă echilibrată, cât şi prin mişcarea fizică regulată. Câteva studii de specialitate au
demonstrat că sportul reduce considerabil riscul instalării cancerului.
Pentru a culege beneficii substanţiale pentru sănătate, este nevoie ca fiecare
individ să-şi propună să facă cel puţin 150 de minute de exerciţii aerobice moderate pe
săptămână sau 75 de minute de antrenamente viguroase de tip aerobic. Cel mai recomandat
este ca în fiecare zi a face mişcare minimum 30 de minute.

44
 CAPITOLUL III
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER RENAL

III.1. Date generale despre pacient

Diagnostic principal medical: masă retroperitoneală dreaptă şi limfadenopatie

lombară dreaptă, hematurie, durere lombară, febră, astenie, vărsături.
Nume, prenume: M. C.
Vârsta: 65 ani.
Sex: masculine.
Domiciliul: Oraşul Brezoi.
Motivul internării: hematurie, polakiurie, astenie, lipotimie, febră, scădere rapidă în
greutate, greţuri, vărsături.
Antecedente personale fizice şi patologice: fără antecedente familiale semnifica-tive
pentru tumori maligne.
Antecedente heredo-colaterale: fără importanţă majoră.
Condiţii de viaţă şi muncă: satisfăcătoare.
Comportament (fumat, alcool): nefumător, nu este consumator de alcool şi nu a fost
expus la agenţi de mediu toxici.
Medicaţie de fond administrată înaintea internării: până la internare nu a avut
tratament medicamentos special.
Istoricul bolii: bolnavul se internează de urgenţă pentru durerile specific diagnos-
ticlui de la internare. Starea generală este parţial gravă.
Stare generală: alterată.
Talie: 1,73 m.
Greutate: 75 kg.
Tegumente: palide şi purpură generalizată.
Sistem muscular: hipoton, hipokinetic, normotrof.
Ţesut conjunctivo-adipos: normal repartizat.
Sistem osteo-articular: integru şi mobil.
45
 Aparat respirator: sonoritate pulmonară prezentă, toracele este de conformaţie
normală, murmur vezicular prezent, normal bilateral.
Aparat cardio-vascular: matitate cardiacă în limite normale.
Aparat digestiv: abdomen cu aspect normal şi participă la mişcările respiratorii, jenă
la palpare în epigastru; canal anal permeabil, ampula rectală cu pereţi supli, materii fecale negre;
pe sonda uretro-vezicală – urină hematurică.
Ficat, căi biliare, splină: în limite normale.
Aparat uro-genital: urină hematurică.
Sistem ganglionar: nu se palpează.
Sistem nervos: orientat temporo-spaţial.
Stare de nutriţie: afectată.
Diagnostic diferenţial şi examen imagistic ulgerior: nefrectomie radicală,
adrrenalecomie şi ablaţia ganglionilor limfatici lombo-aortici .
Analiză macroscopică: tumoră prezentă cu o culoare purpurie, strucură friabilă de
6/8/4 cm în dimensiuni care provine din zona pelvisului renal care se extinde până la parenchimul
renal. Nu prezintă invazie neoplazică.
Examen histopatolotgic: tumoră parţial încapsulată, cellule tumorale de tip
epithelial, prismatice cu citoplasmă eozinofilă şi nuclei relativ polimorfi, veziculoşi, formând axe
fibrovasculare. Au fost identificate zone extinse de necroză şi degenerare chistică. În urma
markerilor rezultatul a fost de carcicom papilar de tip 2.
Diagnostic: stadiul IV. Examenul CT de reevaluare a evidenţiat o adenopatie lombară
reziduală de 23/13/20 mm.
Analize de aborator:
 Glicemie: 120 mg/dl
 Uree: 89 mg/dl
 Creatinină: 2,06 mg/dl
 Acid uric: 8,6 mg/dl
 TGP: 22 UI/L
 TGO: 17 UI/L
 Leucocite: 7,8 μL
 Hemoglobină: 7,6 g/dl

46
Analize labotator de urină:
 Densitate: 1,015
 PH: 5
 Leucocite: 100/ul
 Nitriţi: negativ
 Proteine: 25 mg/dl
 Glucoză: normal
 Bilirubină: negativ
 Hematii: 250/ul.

III.2 Culegerea de date pe cele 14 nevoi fundamentale

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie:

 Puls = 73 b/min;
 Respiraţie = 18 resp./min;
 T.A. = 130/70 mm Hg;
 ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul
expiraţiei şi inspiraţiei;
 respiraţia este ritmică;
 nu prezintă tuse;
 pulsul prezintă ritm normal.
2. Nevoia de a bea şi a mânca
 înălţime: 1,75 m
 greutate: 69 kg
 neglijează orarul meselor;
 mănâncă 2 mese pe zi cu cantităţi mici de alimente;
 lipsa poftei de mâncare;
 nu este alergic la nici un produs alimentar sau medicament;
 nu fumează
 consumă o cană de cafea zilnic;
 consumă alcool ocazional;
47
  consumă 1.000 ml lichide pe zi.
3. Nevoia de a elimina
 diureza: 700 ml pe zi;
 frecvenţă: 10 – 11 micţiuni pe zi;
 scaun: 1 pe zi culoare închisă miros fecaloid;
 greţuri, vărsături
 transpiraţii în limite normale.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
 prezintă postură adecvată;
 este echilibrat atunci când merge;
 nu prezintă modificări ale sistemului osos şi muscular;
 nu prezintă crampe musculare.
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
 adoarme greu;
 doarme 4 – 5 ore pe noapte;
 se trezeşte în timpul nopţii şi readoarme greu;
 ochi încercănaţi;
 aţipeşte în timpul zilei;
 pacientul nu prezintă coşmaruri;
 cunoaşte necesităţile de somn ale organismului;
 acasă citeşte şi bea un ceai înainte de a se culca;.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
 pacientul se îmbracă şi se dezbracă singur, fără ajutor;
 este ordonat;
 îşi asortează întotdeauna vestimentaţia;
 prezintă interes pentru o ţinută curată şi adecvată.
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în lmte normale
 temperatura: 36,5oC – afebril;
 tegumente roz şi calde.
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteha tegumentele şi mucoasele
 părul este curat şi îngrijit;
48
  unghiile curate, tăiate scurt;
 nas, mucoasă umedă, fose nazale libere;
 se ocupă singur de igiena intimă şi bucală.
9. Nevoia de a evita pericolele
 durere în regiunea lombară;
 frică;
 nelinişte;
 teamă;
 trăieşte într-un mediu sănătos fără poluare fonică şi chimică.
10.Nevoia de a comunica
 pacientul este orientat temporo-spaţial;
 prezintă acuitate vizuală şi auditivă;
 limbajul este clar şi précis;
 atitudine receptivă,
11.Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica
religia
 pacientul este de religie ortodoxă;
 acţionează conform propriilor credinţe şi dorinţe;
 participă la ceremonii religioase;
 nu percepe boala ca o pedeapsă.
12.Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării
 pacientul este optimist;
 se consideră mulţumit de sine;
 solicită şi acceptă ajutorul cadrelor medicale şi al celor din jur.
13.Nevoia de a se recrea
 este vizitat de nepoţi foarte des;
 se uită la televizor, urmăreşte emisiunile preferate: ştiri sportive şi meciuri de
fotbal;
 citeşte şi completează rebusuri.

49
 14.Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea
 cunoştinţe insuficiente despre regimul alimentar, despre evoluţia bolii şi
tartament;
 este dispus să coopereze la toate tehnicile la care este supus;
 este preocupat să afle cât mai multe despre boala sa.

III.3 Analiza şi interpretarea datelor

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-puls: 73 b/min; -nu prezintă. -nu prezintă.
-respiraţie: 18 r/min;
-T.A.: 130/70 mmHg;
-ambele hemitorace prezintă
aceeaşi mişcare de ridicare şi
coborăre în timpul expiraţiei şi
inspiraţiei;
-respiraţia este ritmică;
-nu prezintă tuse;
-pulsul prezintă ritm normal.

2. Nevoia de a bea şi a mânca

Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-înălţime: 1,75 m; -neglijează orarul meselor; -alterarea stării generale dato-
-greutate: 69 kg’ -mănâncă 2 mese pe zi cu rită scăderii funcţiei renale.
-nu este alergic la nici un pro- cantităţi mici de alimente;
dus alimentar sau medicament; -lipsa poftei de mâncare;
-nu fumează; -consumă 1.000 ml lichide pe
-consumă o cană de cafea zi.
zilnic;
-consumă alcool ocazional.
PES: Deficit în alimentare şi hidratare din cauza alterării stării generale manifestat
prin anorexie şi consum redus de lichide.

50
 3. Nevoia de a elimina
Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-scaun 1 pe zi culoare închisă -diureza: 700 ml/zi; -reducerea funcţiei renale;
miros fecaloid; -frecvenţa: 10 – 11 micţiuni/zi; -hidratare necorespunzătoare.
-transpiraţii în limite normale. -greţuri, vărsături.
PES. l. Tulburări de emisie urinară din cauza reducerii funcţiei renale manifestată prin
polakiurie.

PES. 2. Eliminare neadecvată determinată de hidratarea necorespunzătoare manifestată

prin greţuri şi vărsături.

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură

Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-prezintă postură adecvată; -nu prezintă. -nu prezintă.
-este echilibrat atunci când
merge;
-nu prezintă modificări ale
sistemului osos şi muscular;
-nu prezintă crampe musculare.

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni

Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-pacientul nu prezintă -adoarne greu; -anxietate;
coşmaruri; -doarme 4 – 5 ore pe noapte; -durere.
-cunoaşte necesităţile de somn -se trezeşte în timpul nopţii şi
ale organismului; readoarme greu;
-acasă citeşte şi bea un ceai -ochi încercănaţi;
înainte de a se culca. -aţipeşte în timpul zilei.
PES. Alterarea necesităţilor de somn ale organismului din cauza anxietăţii şi a durerii
manifestată prin aţipiri în timpul zilei şi treziri în timpul nopţii.

51
 6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-pacientul se îmbracă şi se -nu prezintă. -nu prezintă.
dezbracă singur fără ajutor;
-este ordonat;
-îşi asortează întotdeauna vesti-
mentaţia;
-prezintă interes pentru o ţinută
curată şi adecvată.

7. Nevoia de a menţine temparatura corpului în limite normale

Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
o
-temperatura: 36,5 C; -nu prezintă. -nu prezintă.
-afebril;
-tegumente roz şi calde.

8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele

Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursă de dificultate
-părul este curat şi îngrijit; -nu prezintă. -nu prezintă.
-unghiile curate, tăiate scurt;
-nas, mucoasă umedă, fose
nazale libere;
-se ocupă singur de igiena
intimă şi bucală.

9. Nevoia de a evita pericolele

Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-trăieşte într-un mediu sănătos -durere în regiunea lombară; -mediu spitalicesc;
fără poluare fonică şi chimică. -frică; -afectare fizică.
-teamă;
-nelinişte.
PES. l. Alterarea stării de bine din cauza afectării fizice manifestată prin durere în
regiunea lombară.
PES.2.Alterarea stării psihice datorită posibilităţii apariţiei complicaţilor din cauza
mediului spitalicesc manifestată prin frică, teamă,nelinişte.

52
 10. Nevoia de a comunica
Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-pacientul este orientat -nu prezintă. -nu prezintă.
temporo-spaţial;
-prezintă acuitate vizuală şi
auditivă;
-limbajul este clar şi precis;
-atitudine receptivă.

11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica

religia
Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-pacientul este de religie -nu prezintă. -nu prezintă.
ortodoxă;
-acţionează conform propriilor
credinţe şi valori;
-participă la ceremonii
religioase;
-nu percepe boala ca o
pedeapsă.

12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-pacientul este optimist; -nu prezintă. -nu prezintă.
-se consideră mulţumit de sine;
-solicită şi acceptă ajutorul
personalului medical şi al celor
din jur.

13.Nevoia de a se recrea
Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-este vizitat de nepoţi foarte -nu prezintă. -nu prezintă
des;
-se uită la televizor şi urmăreşte
emisiunile preferate: ştiri
sportive şi meciuri de fotbal;
-citeşte şi completează rebusuri.
53
 14.Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea
Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de dificultate
-este dispus să coopereze la -cunoştinţe insuficiente despre -mediu neadecvat.
toate tehnicile la care este regimul alimentar;
supus; -cunoştinţe insuficiente despre
-este preocupat să afle cât mai evoluţia bolii şi tratament
multe despre boala sa.
PES. Lipsa de cunoştinţe datorită mediului neadecvat manifestată prin cunoştinţe
insuficiente despre regimul alimentar, despre evouţia bolii şi tratament.

III.4 Prioritizarea nevoilor afectate

1. Tulburări de emisie urinară din cauza reducerii funcţiei renale manifestată prin
polakiurie.
2. Eliminare neadecvată determinată de hidratarea necorespunzătoare manifestată
prin greţuri şi vărsături.
3. Deficit în alimenatare şi hidratare din cauza alterării stării generale manifestat prin
anorexie şi consum redus de lichide.
4. Alterarea stării de bine din cauza afectării fizice manifestată prin durere în
regiunea lombară.
5. Alterarea stării psihice datorită posibilităţii apariţiei complicaţiilor din cauza
mediului spitalicesc manifestată prin frică, teamă, nelinişte.
6. Alterarea necesităţiilor de somn ale organismului din cauza anxietăţii şi a durerii
manifestată prin aţipiri în timpul zilei şi treziri în timpul nopţii.
7. Lipsă de cunoştinţe datorită mediului neadecvat manifestată prin cunoştinţe
insuficiente despre regimul alimentar, despre evoluţia bolii şi taratament.

54
 III.5 Plan de îngrijire a pacientului cu cancer renal

Ziua 1

Nevoia Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate
afectată nursing

1.Nevoia de -tulburări de -pacientul să -urmăresc şi notez în F.O. -la indicaţia medicului

a elimina emisie urinară prezinte elimi- numărul micţiunilor şi administrez:
din cauza redu- nare urinară în aspectul urinii;
 perfuzii cu glucoză
cerii funcţiei limite normale
-explic pacientului să 5% 500 ml/zi;
renale mani- până la exter-
urineze într-un recipient
festtată prin nare;  ser fiziologic cu
de colectare pentru a
polakiurie; vitamina C;
-să nu mai pre- determina diureza;
-eliminare ne- zinte vărsături  Gluconat de Ca 1
-conving pacientul să
adecvată deter- în 24 de ore. f/zi;
ingere aproximativ 2 litri
minată de hi-
de lichide pe zi;
dratarea neco- -recoltez urină pentru
respunzătoare -îl susţin psihic şi fizic în determinarea
manifestată concentraţiei.
timpul vărsăturilor;
prin greţuri şi
vărsături. -păstrez produsul elimi-
nat;

-hidratez pacientul.

2.Nevoia de -deficit în -pacientul să -cântăresc pacientul; -la indicaţia medicului

a bea şi a alimentare şi fie echilibrat administrez:
-urmăresc zilnic cantita-
mânca hidratare din nu-triţional şi
tea de lichid ingerată şi  Glucoză 5%;
cauza alterării hi-
eliminată;
stării generale droelectrolitic.
55
 Nevoia Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate
afectată nursing

manifestat prin -pacientul are regim diete-  vitamina C, B1, B6,

anorexie şi tic: grăsimi asimilate din B12 câte 1 fiolă pe
consum redus unt; smântână, proteinele zi.
de lichide. vor fi consumate în canti-
tăţi mici, glucide 1.400
g/zi;

-are 3 mese pe zi şi 2
gustări;

-consumă lichide în
funcţie de diureză.

3.Nevoia de -alterarea stării -calmarea -urmăresc faciesul bolna- -administrez medicaţia

a evita de bine din durerii în 24 de vului; prescrisă de medic:
pericolele cauza afectării ore;
-asigur un mediu de pro-  Piafen 1 f/zi i.m.;
fizice manifes-
-pacientul să tecţie psihică adecvat
tată prin durere  Algocalmin 1 f/zi
beneficieze de stării de boală;
în regiunea i.m.
siguranţă psi-
lombară; -aplic căldură uscată în
hologică în 24
regiunea lombară cu aju-
-alterarea stării de ore.
torul pernei electrice;
psihice datorită
posibilităţii -îi explic toate tratamen-
apariţiei com- tele viitoare şi măsurile
plicaţiilor din ce vor fi luate;
cauza mediului
spitalicesc ma- -îl învăţ tehnici de rela-

nifestată prin xare.

frică, teamă şi
nelinişte.

56
 Nevoia Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate
afectată nursing

4.Nevoia de -alterarea nece- -pacientul să -observ şi notez orarul -la indicaţia medicului
a dormi şi a sităţilor de beneficieze de somnului; administrez medica-
se odihni somn ale un somn cores- mente de inducere a
-asigur linişte pacientului
organismu-lui punzător vârs- somnului:
pentru odihnă;
din cauza tei şi să fie odih-
 Diazepam 1 tb înain-
anxietăţii şi a nit pe perioada -aerisesc salonul în fie-
te de culcare.
durerilor mani- internării. care seară înainte de cul-
festată prin aţi- care;
piri în timpul
zilei şi treziri -întocmesc un program

în timpul de odihnă corespunzător;

nopţii.
-îi ofer o cană cu ceai
cald.

5.Nevoia de -lipsa de cu- -pacientul să -explorez nivelul de -------------

a învăţa noştinţe dato- acumuleze cunoştinţe al pacientului;
cum să-ţi rită mediului cunoştinţe
-îi stimulez dorinţa de
păstrezi neadecvat suficiente
cunoaştere şi motivez
sănătatea manifestată despre starea
importanţa acumulării de
prin cunoştinţe sa, tratament şi
noi cunoştinţe;
insuficiente importanţa
despre regimu regimului în 24 -îi dau broşuri şi reviste
alimentar de ore. cu boala lui;
despre evoluţia
bolii şi -fac pacientului educaţie

tratament. pentru sănătate expli-

cându-i regimul cu ali-
mentele permise, cele
interzise şi cu respec-
tarea orarului meselor.
57
 Evaluare:
1. Nevoia de a elimina. Pacientul încă mai prezintă hematurie, polakiurie şi vărsături.
Intervenţiile continuă.
2. Nevoia de a bea şi a mânca. Pacientul accept regimul dietetic, starea de
dependenţă se transform în independenţă. Obiectivul este realizat.
3. Nevoia de a evita pericolele. Starea psihică s-a îmbunătăţit. După administrarea
analgezicelor durerile s-au ameliorat. Intervenţiile continuă.
4. Nevoia de a dormi şi a se odihni. Pacientul a avut un somn agitat şi treziri
frecvente noaptea. Intervenţiile continuă.
5. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea. Pacientul a recepţionat noile
informaţii cu privire la boala sa şi este dornic să afle cât mai multe lucruri noi privind modul cum
să-şi păstreze sănătatea şi să prevină complicaţiile.

58
 Ziua 2

Nevoia Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate
afectată nursing
1.Nevoia de -tulburări de -pacientul să - îl ajut să se deplaseze la -la indicaţia medicului
a elimina emisie urinară prezinte elimi- toaletă pentru a urina; administrez:
din cauza redu- nare urinară în -cântăresc pacientul;  Metoclopramid 2
cerii funcţiei limite normale -fac bilanţul ingestie/ f/zi;
renale mani- până la exter- excreţie;  Glucoză 5%;
festtată prin nare; -se stimulează eliminarea  Gluconat de Ca 1
polakiurie; -să nu mai pre- prin comprese calde la f/zi;
-eliminare ne- zinte vărsături nivelul rinichilor;  Vitamina C.
adecvată deter- în 24 de ore. -hidratez pacientul;
minată de hi- -îl ajut în timpul
dratarea neco- vărsăturilor;
respunzătoare -apreciez aspectul şi
manifestată cantitatea vărsăturii şi
prin greţuri şi informez medicul.
vărsături.
2.Nevoia de -alterarea stării -calmarea -favorizez adaptarea -administrez medicaţia
a evita de bine din durerii până la pacientului la noul prescrisă de medic:
pericolele cauza afectării externare; mediu;  Algifen i.v. diluată în
fizice manifes- -pacientul să -îl învăţ tehnici de 10 ml ser fiziologic;
tată prin durere beneficieze de relaxare;  Piafen 1 f/zi i.m.
în regiunea siguranţă psi- -aplic căldură locală în
lombară; hologică în 24 regiunea lombară;
-alterarea stării de ore. -urmăresc şi notez în F.O.
psihice datorită pulsul, temperatura şi
posibilităţii tensiunea arterială;
apariţiei com- -urmăresc faciesul
plicaţiilor din pacientului.
59
 Nevoia Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate
afectată nursing
cauza mediului
spitalicesc ma-
nifestată prin
frică, teamă şi
nelinişte.
3.Nevoia de -alterarea nece- -pacientul să -întocmesc un program -administrez
a dormi şi a sităţilor de beneficieze de de odihnă şi de somn; tratamentul pentru
se odihni somn ale un somn cores- -ofer pacientului o cană combaterea dure-rii şi
organismu-lui punzător vârs- de ceai cald înainte de tratament de indu-cere a
din cauza tei şi să fie odih- culcare; somnului:
anxietăţii şi a nit până la -aerisesc salonul în  Diazepam 1 tb înain-
durerilor mani- externare. fiecare seară; te de culcare.
festată prin aţi- -sfătuiesc pacientul să
piri în timpul facă o plimbare înainte
zilei şi treziri de culcare.
în timpul
nopţii.

Evaluare:
1. Nevoia de a elimina. Pacientul prezintă încă polakiurie, vărsăturile s-au diminuat
şi intervenţiile continuă.
2. Nevoia de a evita pericolele. Deşi se constată o diminuare a stării de dependenţă se
continuă intervenţiile până la apariţia independenţei.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni. Pacientul încă mai are treziri în timpul nopţii.
Intervenţiile continuă.

60
 Ziua 3

Nevoia Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate
afectată nursing
1.Nevoia de -tulburări de -pacientul să -insist asupra pacientului -la indicaţia medicului
a elimina emisie urinară prezinte elimi- să ingere cantităţi mari de administrez:
din cauza redu- nare urinară în lichide;  Glucoză 5% 500
cerii funcţiei limite normale -urmăresc şi notez în F.O. ml/zi;
renale mani- până la exter- numărul micţiunilor şi  Furosemid 1 f/zi în
festtată prin nare. aspectul urinii; scop diuretic;
polakiurie. -hidratez pacientul;  Gluconat de Ca 1
-supraveghez funcţiile f/zi.
vitale.
2.Nevoia de -alterarea stării -calmarea -încurajez pacientul să -administrez medicaţia
a evita de bine din durerii până la vorbească cu ceilalţi prescrisă de medic:
pericolele cauza afectării externare; pacienţi care suferă de  Piafen 1 f/zi i.m.;
fizice manifes- -pacientul să aceeaşi afecţiune;  Algocalmin.
tată prin durere beneficieze de -asigur un mediu adecvat
în regiunea siguranţă psi- de siguranţă;
lombară; hologică în 24 -urmăresc faciesul pacien-

-alterarea stării de ore. tului;

psihice datorită -aplic comprese calde la

posibilităţii nivelul regiunii lombare.

apariţiei com-
plicaţiilor din
cauza mediului
spitalicesc ma-
nifestată prin
frică, teamă şi
nelinişte.
3.Nevoia de -alterarea nece- -pacientul să -învăţ pacientul să facă o -------------

61
 Nevoia Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate
afectată nursing
a dormi şi a sităţilor de beneficieze de baie caldă înainte de
se odihni somn ale un somn cores- culcare;
organismu-lui punzător vârs- -observ şi notez calitatea
din cauza tei şi să fie odih- somnului;
anxietăţii şi a nit până la -asigur linişte totală în
durerilor mani- externare. încăpere;
festată prin aţi- -învăţ pacientul tehnici
piri în timpul de relaxare.
zilei şi treziri
în timpul
nopţii.

Evaluare:
În urma intervenţiilor autonome şi delegate pacientul se odihneşte mai bine. Teama şi
frica au dispărut. Polakiuria şi hematuria încă persistă.

62
 CONCLUZII

Cancerul renal este o boală frecventă, întâlnită în cadrul populaţiei preponderent la

cei de sex masculin. Depistarea se face printr-un examen medical practicat la o populaţie
asimptomatică, în scopul stabilirii suspiciunii existenţei bolii. Aceasta înseamnă selecţionarea –
trierea, screening-ul – din cadrul unui grup de populaţie a unui număr restrâns de cazuri la care
ridică suspiciunea unui cancer mai mult sau mai puţin incipient.
Este necesar tratarea tuturor stărilor precanceroase, tratarea cervicitelor cronice, a
leucoplaziilor şi a celorlalte displazii care după tratament pot fi urmărite prin controale periodice
clinice şi paraclinice, cancerului renal revenindu-i un rol important.
Este mult mai bine să prevenim apariţia cancerului prin controale periodice decât să
tratăm eventualele cancere.
Pentru întocmirea acestei lucrari am luat în studiu un caz de cancer renal.
Îngrijirile nursing sunt structurate pe cele 14 nevoi fundamentale ale persoanei
umane, subliniate în conceptul Virginei Henderson, care permite abordarea celor cinci
dimensiuni (bio-fizico-psiho-socio-culturale și spirituale) pentru fiecare nevoie afectată.
Bolnavul din cazul prezentat se prezintă la spital pentru masă retroperitoneală dreaptă
şi limfadenopatie lombară dreaptă, hematurie, durere lombară, febră, astenie, vărsături
În cazul studiat prima nevoie afectată este „Nevoia de a respira și a avea o bună
circulație” având ca problemă greutatea în respirație; a doua nevoie afectată este „Nevoia de a bea
şi a mânca” deoarece bolnavul prezintă dificultate în a se alimenta și hidrata corespunzator; a
treia nevoie afectată este „Nevoia de a elimina” deoarece este redusă funcţia renală şi nu se
hidratează corespunzător.
Alte nevoi afectate sunt:
- „Nevoia de se mişca şi a avea o bună postură”, la internare are probleme din cauza
durerilor persistente.
- „Nevoia de a dormi și a se odihni” datorită imposibilității de a se odihni corespunză-
tor datorită durerilor.
- „Nevoia de a menține temperatura corpului în limitele normale” având ca problemă
creșterea temperaturii corpului peste limitele normale.

63
 - „Nevoia de a evita pericolele”, problema a fost durerea persistentă în lojele renale,
deoarece bolnavul are tulburari de emisie urinară (polakiurie, disurie, nicturie).
- „Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea”.
Măsor şi notez în foaia de observaţie: pulsul, temperartura, respiraţia şi tensiunea
arterială.
În ceea ce privește supravegherea și notarea funcțiilor vitale pacientul a fost
cooperant. Funcțiile vitale au fost notate pe foile de temperatură.
Pacientul este ordonat în timp şi spaţiu, a avut încredere în tratamentul prescris și în
personalul de îngrijire.
Se externează din spital cu următoarele recomandări:
- controlul medical periodic;
- repaus la domiciliu;
- limitarea eforturilor fizice și psihice;
- cură de diureză prin consum de 2 l lichide/zi.
În urma intervenţiilor spitaliceşti bolnavul se odihneşte mai bine, teama şi frica au
dispărut.

64
 BIBLIOGRAFIE

1. Carol Mozes, Îngrijirea generală şi specială a bolnavului, Editura Medicală,

Bucureşti, 2005.

2. Corneliu Borundel, Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura All,
Bucureşti, 2004.

3. Lucreţia Titircă, Elena Dorobanțu, Flocica Udma, Gherghinica Gal, Îngrijiri

speciale acordate pacienților de către asistenții medicali, Editura Viața Medicală
Românească, București, 2008.

4. Lucreția Titircă, Elena Dorobanțu, Maria Zamfir, Ghid de nursing cu tehnici de

evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Editura Viața
Medicală Românească, București, 2008.

5. Virginia Handerson, Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului, Editura

Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, Bucureşti, 1991

6. www.scrigroup.com/sanatate/cancerul

7. www.scribd.com

8. clinicaoncologieseverin.ro/ro/despre-cancer

9. www.mediculmeu.com

10. www.revista-urologia.ro

65
 ANEXE

Stadializarea cancerului renal

În vederea stabilirii tratamentului, dar şi pentru informarea pacientului în legatură

cu prognosticul, trebuie realizată stadializarea cancerului. Prin stadializare specialiştii înţeleg
stabilirea extensiei tumorii, eventualei implicări a sistemului limfatic şi metastaze. Cu cât
stadiul cancerului este mai ridicat, cu atât înseamnă că evoluţia a fost mai îndelungată iar
afectarea este mai extinsă. Cele mai mari şanse de vindecare le au cancerele surprinse în stadii
incipiente, terapia fiind limitată pentru neoplasmele aflate în stadii III, IV.
Stadializarea cancerului renal include:
 Stadiul I: tumora este în interiorul capsulei renale;

 Stadiul II: tumora invadează grăsimea perinefritică, însă este în continuare

limitată de fascia Gerota (numele fasciei este dat de anatomistul român care a descris-o);

 Stadiul III: tumora a invadat vena cavă inferioară sau vena renală, sau există
implicarea ganglionilor limfatici;

66
  Stadiul IV: tumora invadează viscerele adiacente sau există deja metastaze la
distanţă.
În funcţie de stadializarea TNM (tumoră – nodul limfatic – metastază) cancerul
poate fi mult mai bine descris:
Date referitoare la tumora primara (T):
Tx – tumora primară nu poate fi evaluată;
T0 – nu există dovezi de existenţa unei tumori primare;
T1 – tumora are mai puţin de 7 cm şi este limitată la parenchimul renal:
T1a – tumora ≤ 4 cm, limitată la rinichi;
T1b – tumora >4 – < 7cm, limitată la rinichi;
T2 – tumora are mai mult de 7 cm şi este limitată la parenchimul renal:
T2a – tumora >7 – ≤ 10 cm, limitată la rinichi;
T2b – tumora >10, limitată la rinichi;
T3 – tumora se extinde în vasele mari sau invadează glandele suprarenale sau
ţesutul periferic, însă nu depăşeşte fascia Gerota:
T3a – tumora invadează glanda suprarenală sau ţesutul periferic, dar nu
depăşeşte fascia Gerota;
T3b – tumora se extinde în profunzime în venele renale sau în vena cavă
inferioară (însă nu depăşeşte superior diafragmul);
T3c – tumora se extinde în structurile vasculare şi depăşeşte diafragmul;
T4 – tumora invadează fascia Gerota.
Date referitoare la afectarea ganglionilor limfatici regionali (N):
Nx – ganglionii regionali nu pot fi evaluaţi;
N0 – nu există metastază ganglionară;
N1 – există metastaze într-un singur ganglion;
N2 – există metastaze în mai mulţi ganglioni.
Date referitoare la metastaze (M):
Mx – metastazele nu pot evaluate;
M0 – nu există metastaze la distanţă;
M1 – există metastaze la distanţă.
În general stadiile cuprind:
 Stadiul I: T1, N0, M0;
 Stadiul II: T2, N0, M0;
 Stadiul III: T1-2, N1, M0 sau T3a-c, N0-1, M0;
 Stadiul IV: T4, N2, M0 sau oricare T, oricare N, şi M1.

67
68