Argument

Nursingul promovează sănătatea, previne îmbolnăvirile, tratează pacienţii din

punt de vedere somatic şi psihic în orice unitate sanitară, comunitate şi are rolul de a
suplini nevoia afectată, pentru a recupera în timp util persoana, pacientul.
Asistentei medicale îi revin o serie de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească
cu multă seriozitate şi profesionalism, dintre care cea mai importantă este aceea de a
ajuta pacientul cu tact, înţelegere, delicateţe şi atenţie.
Am ales acest subiect în urma stagiului de practică efectuat în secţia de O.R.L
considerând că profilaxia şi tratarea acestei afecţiuni implică sarcini multiple de
îngrijire din partea asistentei medicale şi de noi depinde rezolarea cu succes a
problemelor, deseori vitale, pe care le ridică această afecţiune.
Cancerul a devenit o problemă obsedantă a lumii moderne.
Evoluţia lui este imprevizibilă şi misterioasa, culegându-şi victimele în mod
cinic şi perfid.
Cancerul este o boală, care, ca oricare alta are sute de cazuri.Multe din acestea
sunt cunoscute. Cancerul ca şi alte boli conferă untablou clinic care poate fi apropiat
prin modalitaţile diagnostice, dacăurmarim suportul intrinsec şi agresiunile externe la
care este supus.
Conceptul modern al îngrijirilor medicale de echipă în cadrulcăror asistentei
medicale îi revine un rol substanţial în supravegherea şi îngrijirea pre şi post
operatorie a bolnavilor cu cancer laringian. Nevoile umane stau la baza îngrijirilor
coordonate de asistenta medicală în cadrul echipei de îngrijire a omului suferind.
Nursa trebuie să cunoască temeinic şi amănunţit toate problemele care se ridică
în legătură cu cunoaşterea şi îngrijirea bolnavului operat c\t şi posibilităţile fiecarui act
sau gest terapeutic ca şi consecinţele ce pot urma postoperatoriu. În afară de pregatirea
şi cunoştinţa profesională nursei i se cere promptitudine în hotărâri si precizie
înexecuţia ethnica a fiecărui act terapeutic de la primirea bolnavului si până la
externarea acestuia.

1
 Prin cancer laringian înţelegem tumorile maligne care îşi au punctul de plecare
în ţesuturile proprii ale larigelui. Sub denumirea de cancer laringian cuprindem deci
orice degenerescenţă malignă de natură epitelială sau conjunctivă născută din
elemente anatomice constituitive ale laringelui. Cancerul laringian reprezintă 1-3%
din totalul tumorilor maligne şi aproximativ 50% din tumorile sferei O.R.L. După
localizarea tumorii există un cancer intrinsec al laringelui (având sediu în laringele
propriu zis) şi un cancer extrinsec, laringo-faringian care are punctul de plecare în
vecinătatea laringelui. Invadând laringele, acesta din urmă nu beneficiază de tratament
chirurgical şi are o evoluţie foarte severă. Problema cancerului laringian este dominată
pe de o parte de frecvenţa crescândă, iar pe de alta parte de necesitatea unui diagnostic
cât mai precoce şi a unei terapii eficiente.

2
 Istoric

Cancerul de laringe (cutia vocala care include corzile vocale şi epigloltei)

este o boală rară şi incidenţa care variază de la ţară la ţară.
Mai mult de o sută de mii de cazuri noi sunt raportate în toată lumea anual,
înregistrând mai puţin de 1% dintre toate formele de cancer.
În comparaţie cu alte forme de cancer, prognoza tratamentului este în general
bună de vreme ce laringele este sensibil la schimbări foarte mici sau oricărui tip de
schimbare (o tumoare ce creşte) este adesea simţită sau sesizabilă chiar imediat.
Aceasta duce adesea la depistarea cancerului din vreme şi la tratament. Simptomele
obişnuite ale cancerului de laringe includ: răguseală, tusea persistentă, probleme la
înghiţit, durere în gît şi/sau la ureche.
Cancerul de laringe este în general întalnit mai ales în rândul bărbaţilor, dar
acest lucru se schimbă din cauza unei creşteri în randul femeilor. Cauza acestui tip de
cancer nu este tocmai sigură, dar s-au stabilit legături cu fumatul şi alcoolul. Totuşi, şi
cei care nu fumează şi cei care nu consumă alcool au fost diagnosticaţi cu această
formă de cancer, deci este foarte probabil să existe alţi factori care duc la apariţia sa.

3
 CAP.I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie aparatului afectat

1.1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului afectat

Laringele este un organ complex ce funcţionează ca un sfincter la nivelul

joncţiunii dintre tractul digestiv şi tractul respirator şi participă la protecţia căilor
respiratorii, respiraţie şi fonaţie.
Funcţiile laringelui se clasifică în funcţie de prioritate astfel:
-prima este reprezentată de protecţia căilor respiratorii inferioare
-a doua este reprezentată de respiraţie
-a treia este reprezentată de funcţia de fonaţie.
Pentru realizarea acestor funcţii, structurile interne şi exxterne ale laringelui
interacţionează întru-un mod complex.

4
 Scheletul laringian este constituit din următoarele cartilaje: cricoid, tiroid şi
aritenoide (cartilaje hialine), epiglotă (cartilaj elastic) şi cartilajele accesorii Santorini
şi Wrisberg (fibro-elastice).Cartilajele sunt unite între ele de ligamente şi membrane
laringiene.
Tiroidul este o lamă plicaturată în unghi diedru deschis posterior care dă
inserţie corzilor vocale şi epiglotei şi care protejează endolaringele.
Cricoidul este un inel cu pecetea situată posterior şi care susţine întregul organ.
Epiglota reprezintă o lamă oblică postero-inferioară ce protejează intrarea în
cavitatea laringiană, pe care de altfel nu o acoperă decât parţial.
Două piese mobile, aritenoizii, completează scheletul cartilaginos, pe care se
inseră capătul posterior al corzilor vocale.
Ligamente si membrane.
Ligamentele şi membranele externe şi interne unesc cartilajele între ele şi susţin
ţesuturile de inveliş ale organului.
Ligamentele şi membranele externe fixează laringele la structurile învecinate, iar
cele mai importante dintre ele sunt:
-membrana tirohioidianaste: străbătută de arteră, venă şi nervul laringeu superior.
Marginile sale laterale dau prin condensare ligamentele tirohioidiene.
- membrana cricotiroidiană: este locul în care căile aeriene sunt cel mai aproape de
piele.
- ligamentul cricotraheal ce uneşte laringele cu traheea.
Musculatura laringelui
Se împarte în :
-muşchi extrinseci ai laringelui, care leagă laringele de organele învecinate,
asigurând astfel mobilitatea acestuia în plan vertical.
-muşchi intrinseci ai laringelui, care au atât originea, cât şi inserţia la nivelul
cartilajelor laringelui şi din al căror joc rezultă funcţiile proprii ale acestui organ.
Aceşti muşchi sunt:
-abductori: cricoaritenoidian posterior (m. posticus) – deschide orificiul glotic
-adductori (închid orificiul glotic): -cricoaritenoidian lateral (m. lateralis)
-interaritenoidian (m. transversus)

5
 -tiroaritenoidian (fascicul extern)
- tensori ai corzilor vocale: -cricotiroidian (m. anticus)
-tiroaritenoidian, fascicul intern (m. vocalis sau m.
internus)
Endolaringele
Cavitatea endolaringelui (cavum laryngis) nu seamană cu aspectul exterior al
organului. Ea este acoperită de tunica mucoasă şi poate fi comparată cu două pâlnii
unite la vârfuri sau cu o clepsidră. Zona vârfurilor este mai îngustă datorita prezenţei
corzilor vocale şi a benzilor ventriculare (falsele corzi vocale), care proemină în
cavitatea laringelui. Pâlniile se lărgesc în sus spre aditusul laringian şi în jos spre
trahee.
Benzile ventriculare şi corzile vocale împart canalul laringian în 3 etaje:
superior (etajul supraglotic), mijlociu (etajul glotic) şi inferior (etajul subglotic).
Terminologia si clasificarea etajelor laringelui.
Etajul supraglotic este reprezentat de epilaringe şi vestibul laringian, care,
împreună, formează aditusul laringelui .Epilaringele este alcătuit din faţa laringiană a
epiglotei, repliul ariepiglotic şi aritenoizi. Vestibulul se compune din piciorul
epiglotei, benzile ventriculare şi ventriculii lui Morgagni, până la marginea superioară
a corzilor vocale.
Etajul glotic este reprezentat de corzile vocale şi un centimetru sub ele.
Etajul subglotic ţine de la terminarea etajului glotic până la marginea
inferioară a cartilajului cricoid.
Se mai întâlneşte şi termenul de spaţiu transglotic, ce corespunde glotei,
benzilor ventriculare şi ventriculilor lui Morgagni. Ventriculii lui Morgagni sunt două
prelungiri diverticulare sub benzile ventriculare, al căror vârf face parte din etajul
supraglotic, iar baza se află la frontiera dintre aceasta şi etajul glotic.
Vestibulul laringian .
Este o cavitate ovalară, care se întinde de la orificiul superior al laringelui
(aditusul laringian) până la nivelul corzilor vocale şi cuprinde aditusul, benzile
ventriculare şi ventriculii Morgagni>

6
 Aditusul reprezintă orificiul larg de comunicare faringo-laringiană, prin care
trece aerul in respiraţie. Are o formă ovalară cu axul mare antero-posterior şi oblic de
sus în jos, fiind delimitat astfel:
 Anterior: marginea superioară a epiglotei. Între aceasta (situată posterior) şi
baza limbii (situate anterior) se găseşte o fantă transversală cu trei plici sagitale
ale mucoasei (plicile gloso-epiglotice) ce leagă faţa anterioară a epiglotei de
baza limbii, una mediană şi două laterale, între ele delimitindu-se fosetele
gloso-epiglotice sau valeculele. De la epiglotă pleacă spre peretele lateral al
faringelui plicile faringo-epiglotice.
 Posterior: aditusul este delimitat de cartilajele aritenoide şi corniculate, între
aritenoizi delimitindu-se incizura interaritenoidiană.
 Lateral: aditusul este delimitat de plicile ariepiglotice, două plici mucoase ce
unesc aritenoizii cu epiglota.
Benzile ventriculare (plici vestibulare sau false corzi vocale) sunt două benzi
cu direcţie antero-posterioară, situate deasupra corzilor vocale, întinse între unghiul
cartilajului tiroid şi faţa antero-laterală a cartilajelor aritenoide. Prezintă o margine
laterală aderentă de plică ariepiglotică cu care se continuă şi o margine mediala liberă
spre cavitatea laringelui ce delimitează cu cea de parte opusă un spaţiu triunghiular cu
baza posterior, denumit fantă vestibulară.
Între plicile vestibulare (superior) şi corzile vocale (inferior) se delimitează
ventriculul laringian Morgagni, spaţiu îngust cu direcţie antero-posterioară ce
comunică cu glota prin spaţiul delimitat de marginile mediale ale respectivelor plici.
Fiind plin cu aer, intervine în modelarea timbrului vocal.
Cavitatea laringiană este căptuşită de o mucoasă ce este formată din epiteliu şi
corion. Epiteliul este de tip pavimentos stratificat, la nivelul corzilor vocale, pe
marginea liberă a benzilor ventriculare, în spaţiul interaritenoidian, pe partea
superioară a feţei laringiene a epiglotei şi cilindric ciliat în rest. Trecera dintre cele
două forme de epiteliu se face treptat, la nivelul zonelor de tranziţie, unde celula
pavimentoasă devine cilindrică, apoi cilindric-ciliată.. Iritaţia mecanică sau
inflamatorie a mucoasei laringiene favorizează metaplazia epiteliului cilindric ciliat în
epiteliu pavimentos.

7
 Pe toată întinderea ligamentului vocal există un spaţiu virtual între ligament
şi mucoasă – spaţial decolabil al lui Reinke – ceea ce explică predominanta edemului
glotic la acest nivel.
Inervatia laringelui.
Inervaţia laringelui este asigutată de ramurile perechii a zecea de nervi
cranieni şi anume nervul laringeu superior şi nervul recurent.
Nervul laringeu superior se divide într-o ramură internă senzitivă, care
inervează endolaringele supraglotic şi o ramură externă motorie ce inervează
muschiul cricotiroidian.
Nervul recurent asigură inervaţia motorie a tuturor celorlalţi muşchi intrinseci
şi inervaţia senzitivă a mucoasei subglotice.
Vascularizatia laringelui.
Regiunea supraglotică este vascularizată de artera laringiană superioară,
ramură a arterei carotide externe, în timp ce etajul subglotic este irigat de artera
laringiană inferioară, ramură al trunchiului tirocervical, ramură a arterei subclavie.
Drenajul venos se face superior, prin vena tiroidiană superioară, către vena
jugulară internă şi inferior prin vena tiroidiană inferioară, spre trunchiul brahiocefalic.
Drenajul limfatic al laringelui are o mare importanţă clinică. Glota constituie o
barieră embriologică între teritoriile limfatice supra- şi subglotice.Astfel, coarda
vocală nu are practic capilare limfatice. Rare vase limfatice se întâlnesc la joncţiunea
fibro-musculară. Etajul supraglotic are în schimb o bogată reţea limfatică. Căile
limfatice supraglotice, alcătuite pe mai multe straturi, converg spre inserţia anterioară
a repliului ariepiglotic şi ies din laringe de-a lungul pediculului laringeu superior.
Existsă la nivelul liniei mediane anastomoze orizontale ce explică prezenţa
metastazelor bilaterale sau controlaterale.
Reţeaua subglotică nu este la fel de densă ca cea supraglotică, dar invazia
metastatică se face prin intermediul ganglionilor pre- şi paratraheali. De asemenea,
este importantă şi posibilitatea drenajului mediastinal. În final, limfa va ajunge În
ganglionii jugulo-carotidieni.

8
Fiziologia laringelui.
1.Funcţia respiratorie. Are loc prin îndepartarea corzilor vocale (abducţie).
Închiderea şi deschiderea glutei este un act reflex dependent de schimbul gazos şi de
echilibrul acido-bazic.
2. Funcţia fonatorie. Sunetul de bază produs de laringe în timpul fonaţiei poartă
numele de tonalitate. Tonul produs de laringe este modificat de traversarea faringelui,
cavităţii bucale, foselor nazale şi a buzelor, dând astfel naştere timbrului şi rezonanţei
vocii.
3. Funcţia de protecţie (apărare) a căilor aeriene inferioare. Se produce prin
ridicarea şi ascunderea laringelui sub baza limbii în timpul deglutiţiei; oprirea reflexă
a respiraţiei; contractarea repliurilor ariepiglotice, a benzilor ventriculare şi a corzilor
vocale (rol sfincterian); acoperirea parţială a vestibulului laringian de către epiglotă.
Se adaugă ca mecanism de protecţie suplimentar reflexul de tuse.
4.Funcţia de fixare a toracelui. Are loc prin închiderea glutei, blocarea reflexă a
sistemului respirator, rigidizarea cutiei toracice, coborârea diafragmului, ceea ce face
posibilă desfăşurarea actului de defecaţie, de micţiune, expulzia fătului în timpul
naşterii şi desfăşurarea unor activităţi fizice intense ca săpatul sau ridicarea de
greutăţi.
5. Funcţia reflexă. Datorită bogatei sale inervaţii, laringele este sediul unor reflexe
vago-vagale. Iritaţia mecanică sau chimică a endolaringelui poate declanşa aritmie,
bradicardie, stop cardiac. Reflexul vagal este foarte puternic la fumători şi poate fi
blocat cu atropine.

1.2.
9
 1.2 Prezentarea teoretică a bolii
Cancerele de laringe reprezintă 50% din toate neoplasmele sferei O.R.L şi 3% din
totalitatea tumorilor maligne.
Factori favorizanţi: -vârsta: 55-65 ani
-raportul de îmbolnăviri bărbaţi-femei 8/1
- fumatul:88-98% din bolnavi cu cancer de laringe sunt
fumători
-alcoolul 75-92% din pacienţi sunt consumatori de alcool, iar
62% sunt consumatori în exces
- inluenţa noxelor profesionale, nu este dovedit că cineva a
dobândit un cncer de laringe pentru că este locuitorul permanent al unui mare oraş,
poluat. Noxele profesionale, hidrocarburi aromatice policiclice folosite în industria
cărbunelui, fierului sau cauciuciucului sunt considerate importante substanţe
cancerigene.
Vaporii de cloruri de vinil, formaldehidă şi aci sulfuric, degajaţi în procesul
tehnologic din industria pielăriei sau industria textilă sunt de asemenea socotite
substanţe cancerigene.
Radiaţia termică la care sunt expuşi muncitorii din turnătorii, fochiştii, a fost
citată şi ea drept cauză favorizantă în cancerul de laringe.
-stările precanceroase: parahidemia roşie
-parahidemia alba (leucoplazia)
-papilomatoza
Inluenţa radiaţiilor ionizante, după iradierea glandei tiroide sau a gâtului pentru
diverse afecţiuni dermatologice au fost observate neoplasme de laringe.
Neoplasme primare multiple, existenţa cancerelor multiple se stabileşte pe baya
criteriilor diagnostice următoare:
-fiecare tumoră are o structură histologică distinctă
-tumorile se dezvoltă în locuri diferite
-fiecare tumoră dezvoltă metastaze proprii, intervalul de timp între apariţia
neoplasmului iniţial şi celui de-al doilea neoplasm determină:- tumori sincrone 10%

10
din cazuri , tumori metacrone ( 10% din cazuri) , între 12-15% din pacienţii cu
neoplasm de laringe pot ace un al doilea neoplasm.
Tumora poate fi infiltrativă, ulceartivă, vegetantă sau infiltro-vegetantă, iniltro-
ulcerată, infiltro-ulcero-vegetantă.
Aspectul microscopic:
Microscopic, epitelioamele reprezintă 95-98% din cazuri, iar 2-5% sunt
reprezentate de anumite tumori rare de laringe:
-fibrosarcom
-condrosarcom
-osteosarcom
-rabdomiosarcom
-liposarcom
-Kaposi
-angiosarcoame
-neurofibrosarcoame
-limfoame, excepţionale, fie izolat, fie în cadrul bolilor generalizate
-tumori neuroendocrine sau ale sistemului A.P.U.D , dintre care în laringe au fost
descrise:-melanoame
-paraganglioame
-cilindroame
-tumori mixte malignizate etc.

1. Definiţie
Cancerul larigian este o tumoră malignă situată la nivelul laringelui. Laringele
sau organul fonaţiei este un organ al aparatului respirator, situat în partea anterioară a
gâtului, în partea superioară a traheii, care realizează legătura între faringe şi trahee, şi
în care sunt situate coardele vocale

2. Etiologie
Cancerul de laringe se observă într-un procentaj de aproximativ 95% din
cazuri la bărbaţii vârstnici, incidenţa maximă fiind între 50 şi 70 de ani; în prezent se

11
constată coborârea limitei de vârstă inferioară, putand să apară şi la persoanele sub 30
de ani. Sexul masculin este mai frecvent atins - bărbaţii fumători. E foarte rar la copii
şi are o frecvenţă de maximum 3-4% la femei Tabagismul, alcoolismul, laringitele
cronice cu leziuni hipercheratozice, iritaţiile mucoasei prin agenţi de ordin
profesional, malignizarea unor tumori benigne (papilomatoza laringiană) şi probabil
unele viroze sunt factori predispozanţi pentru apariţia cancerului de laringe.
Macroscopic se deosebesc forme proliferative, sesile sau rareori polipoide,
forme infiltrative în profunzime şi mai frecvent forme ulcerative cu margini
neregulate şi infiltrate care sângerează uşor sau sunt acoperite de secreţii cenuşii.
Cancerele de larige au fost observate la toate rasele lumii, inclusiv la băştinaşii
din Australia şi Papua-Noua Guinee. Totuşi e de semnalat faptul că indienii sud-
americani nu cunosc această afecţiune, iar la nord-americani cazurile sunt extrem de
rare. Există şi deosebiri importante ale incidenţei cancerului de laringe la fiecare din
rasele umane. În Singapore, la o populaţie compusă eterogen există deosebiri
remarcabile ale incidenţei cancerelor de laringe la fiecare din rase. În statul american
Ohio incidenţa cancerelor de laringe este de 6,69% la albi şi 10,58% la populaţia de
culoare. Prescripţiile religioase care interzic fumatul şi alcoolul determină o incidenţă
deosebit de scăzută a cancerelor de laringe la mormonii din statul american Utah. Un
studiu efectuat la New York a înregistrat mortalitatea cea mai scăzută de cancer de
laringe la evreii din clasa cu venituri mari, o mortalitate scazută la protestanţi şi o
mortalitatea cea mai ridicată la catolicii săraci şi negrii.
Carcinoamele laringelui sunt manifestate în majoritatea cazurilor la bărbaţi
între 55-65 de ani. Îmbolnavirile de cancer de laringe devin mai rare în mod clar abia
la cei în vârsta de 75-80 ani. Cancerele de laringe la copii şi tineri care apar deja în
primul deceniu de viaţă sunt foarte rare. În patologia umană, nu este cunoscut un alt
neoplasm negenital la care să existe o predilecţie atât de ridicată pentru sexul
bărbătesc ca la cancerul de laringe. Raportul dintre barbaţi şi femei e indicat de diverşi
autori, şi anume: 20:1, 8-10:1
Se dezbate în mod repetat problema dacă hormonii favorizează formarea
cancerului de laringe şi dacă la femei cancerele de laringe sunt atât de rare deoarece ar
exista o imunitate hormonală.

12
 Un alt argument care se caută a fi speculat e că cele mai frecvente cancere de
laringe sunt la vârste mai înaintate corespunzătoare încetării vieţii sexuale. Androgenii
favorizează dezvoltarea musculaturii laringelui, testosteronul permite hipertrofierea
temporară a epiteliului corzilor vocale şi se pare că pacienţii cu carcinoame de laringe
ar prezenta valori plasmatice de testosteron semnificativ ridicat.
Carenţa vitaminei A conduce la metaplazii ale epiteliului şi ar putea avea
legătură cu apariţia carcinoamelor, de accea s-au introdus derivate ale vitaminei A
pentru tratarea hiperplaziilor epiteliale, dar fără rezultate semnificative.
Se consideră ca fiind sigur, că nicotină din tutun nu are efect cancerigen, în
schimb, în gudroanele rezultate de la arderea tutunului au fost până în prezent izolate
aproximativ 12 hidrocarburi aromatice policiclice, drept cancerigene. Acestea sunt în
contact cu suprafaţa celulelor epiteliale, prin fum sau dizolvate în salivă. Durata şi
cantitatea consumului de tutun sunt în relaţie directă cu riscul de cancer al laringelui.
Cu cât o persoană începe să fumeze mai devreme şi cu cât fumează mai mult cu atât
prezintă un risc mai ridicat să dobândească un carcinom în zonele afectate de tutun,
perioada de latenţă până ce tumora devine manifestată clinic fiind mai scurtă.
Un efect cancerigen al alcoolului etilic pur nu a fost dovedit până în prezent,
dar se consideră că băuturile alcoolice ar determina o incidenţă crescută a cancerului.
Interacţiunea alcool-tutun măreşte considerabil riscul de cancer, faţă de cei care
consumă numai tutun, deci se poate asocia alcoolului un rol co-cancerigen, sau de
factor favorizant.
Medicina radiaţiilor ionizante semnalează pericole potenţiale care decurg şi
din zonele de radiaţii care sunt necesare pentru diagnosticări simple, existând temeri
de eventuale lezări genetice care dobândite de generaţia actuală, ar putea deveni
manifeste la generaţia următoare.
Radiaţia termică la care sunt expuşi muncitorii din turnătorii, fochiştii, a fost
citată drept cauza favorizantă secundară a cancerului de laringe. Dar noxele chimice
organice cum sunt hidrocarburile aromatice policiclice şi nitrozaminele care rezultă
din diferite procese tehnologice, trebuie considerate cele mai importante carcinogene
profesionale. În special în industria cărbunelui, fierului, cauciucului, există
concentraţii ridicate de substanţe cancerigene la locul de muncă.

13
 Au fost descrise carcinoame ale laringelui după utilizarea de Itomiacid şi de
Methotrexat, pentru tratarea psoriazisului. Uneori a fost observată concomitent
tuberculoza şi cancerul de laringe.

Procesul formării cancerului e supus la tot felul de influenţe care acţionează

în timp şi au intensităţi diferite. Carenţele de vitamine şi cu siguranţă şi alţi factori
care nu sunt cunoscuţi nici pe departe, au de asemenea importanţă lor oncologică.
Cancerele laringiene sunt în esenţă tumori epiteliale. Epitelioamele, în marea
majoritate a cazurilor, 95% sunt carcinoame spinocelulare. Urmează în ordinea
frecvenţei: adenocarcinoamele (3%), sarcoamele (1%), şi alte tumori (melanoamele,
limfoamele maligne 1%).

3.Patogenie

După stratul din care provine la nivelul laringelui putem găsi cancere de
origine epitelială (epitelioame sau carcinoame) şi cancere de oigine conjunctivă
(sarcoame). O categorie aparte o formează tumorile de sistem, de tipul limfo- sau
reticulosarcoamelor, care apar într-un procent mult mai redus şi la nivelul laringelui.
Dintre tumorile epiteliale se citează forme epidermoide, bazocelulare, spinocelulare
nediferenţiate sau mixte. Nu există un raport constant între aspectul macroscopic şi cel
microscopic al tumorii.
Epiteliomul glandular cilindric (adenocarcinomul laringelui) se întâlneşte în
mod excepţional.
Epitelioamele de tip pavimentos se dezvoltă cu predilecţie la nivelul corzilor
vocale, al benzilor ventriculare, pe faţă laringiană a epiglotei şi în regiunea subglotică,
acolo unde mucoasa este de tip cilindric şi suferă o metaplazie pavimentoasă.
Sarcoamele laringiene de tipul sarcomului fusocelular sau polimorf au, de
obicei o evoluţie mult mai rapidă.
Cancerul în situ (cancer intraepitelial) este caracterizat prin anarhii celulare şi
arhitecturale limitate la straturile celulare situate deasupra membranei bazale, care este
intactă.

14
 Epitelioamele infiltrate sunt radiorezistente, pe cand cele exofitice, vegetante
sunt radiosensibile.
Clasificarea TNM (T = Tumor, N = Node, M = Metastasis)
Clasificare TNM
T1: tumoră limitată la o subdiviziune anatomică, cu mobilitatea păstrată
T2: tumoare care a depăşit o subdiviziune anatomică, dar este limitată la o regiune, cu
mobilitate păstrată sau tumoare limitată la o subdiviziunr anatomică, cu imobilitate
T3: tumoare care a depăşit o subdiviziune anatomică, dar este limitată la o regiune, cu
imobilitate sau tumoare care a depasit regiunea anatomică, dar este limitată la laringe
sau/(şi) cu invadarea cartilajului
T4: tumoarea a depăşit laringele şi a invadat organele vecine
N0: fără adenopatie regională
N1: adenopatie regională homolaterală, palpabilă, mobilă
N2: adenopatie regională controlaterală sau bilaterală mobilă
N3: adenopatie regională fixată
M0: fără metastaze
M: cu metastaze la distanţă
Stadiul I - T1N0M0
Stadiul II - T2 N0M0 sau T1N1M0
Stadiul III - A - T3N0M0 sau T2 N1 M0
B - T4N0M0 sau T3N1M0 sau T1-4N2M0
Stadiul IV - T1-4N3M0 SAU T.N.+M

4.Diagnostic clinic
Simptomatologia se prezintă în funcţie de faza de evoluţie a bolii. În perioada
de debut, primul simptom este disfonia persistentă. În cazul absenţei altor suferinţe,
bolnavul se prezintă mai târziu la medic. Orice disfonie mai veche de trei săptămâni,
la un individ peste 40 de ani, trebuie investigată în sensul originii maligne. Orice tuse
iritativă, senzaţie de corp străin, disfagie, otalgie sau adenopatii laterocervicale,
necesită examen atent al laringelui.

15
 Prin laringoscopia indirectă neoplasmul are forma unui nodul hiperplazic sau a
unei ulceraţii neregulate sau a unei infiltrări care ingroaşă coarda vocală.
Perioada de stare sau de invazie este mai bogată în semne atât funcţionale cât
şi obiective. Disfonia este accentuată, dispneea apare şi este progresivă, durerea
iradiază către urechea de partea afectată, tusea laringiană şi hipersalivaţia.
Perioada terminală sau de caşexie se caracterizeaza prin exacerbarea întregii
simptomatologii: este interesată starea generală, asfixia impune traheotomia, iar din
acuza extinderii în hipofaringe, disfagia îngreuneaza alimentaţia bolnavului. La
palpare, zona perilaringiană este dureroasă, iar la examenul obiectiv laringoscopic se
observă prezenţa tumorii voluminoase vegetante sau ulcerante cu aspect murdar
hemoragic.
Simptomele generale caracteristice sunt: aspectul stării generale (slăbirea),
atitudinea uneori caracteristică în cazuri de leziuni stenozate ale laringelui prezentând
la cel mai mic efort, un tiraj şi uneori cornaj.
Durerea e simptomul caracteristic în cancerul laringian mai ales în cazurile în
care leziunea este la nivelul glosoepiglotic.
Dintre simptomele funcţionale tulburările de fonaţie şi tulburările respiratorii
sunt de o deosebită importanţă. Ele sunt consecutive obstacolului de la nivelul
laringelui, prin evoluţia progresiva a procesului tumoral.
Alte simptome ale modificarilor patologice de la nivelul laringelui sunt: tusea şi
expectoraţia care în tumorile maligne e sangvinolentă şi fetidă. Cancerul laringian are
prognostic grav.

5.Dignostic paraclinic
 Laringoscopie, fibroscopie
Laringoscopia implică introducerea unui tub subţire, cu o lumină la capăt, prin
fosele nazale, până la nivelul laringelui, pentru vizualizarea directă a acestui organ.
Tehnicile mai peformante, precum fibroscopia, permit vizualizarea video-asistată a
laringelui. De cele mai multe ori, laringoscopia este mai mult neplacută decât
dureroasă şi necesită doar anestezie locală.

16
 Folosind una intre aceste tehnici, se poate evidenţia aspectul macroscopic al
leziunii tumorale şi se pot obţine ragmente tisulare pentru biopsie.
 Biopsie
Biopsia reprezintă prelevarea unui fragment mic din ţesutul suspectat de a fi
anormal. Acest lucru se poate face de la nivelul laringelui, prin tehnici endoscopice.
Totodată, prin aspiraţia cu ac fin, se pot obţine pentru analiză celule din ganglionii
limfatici suspecţi.
Analiza anatomo-patologică a ţesutului obţinut prin biopsieeste testul care
pune diagnosticul de certitudine e cancer laringian. Totodată, el decelează tipul
histologic de cancer şi agresivitatea acestuia.
 CT- RMN
Tomografia computerizată este o tehnică ce utilizează raiografii seriate, din
diferite unghiuri, pentru a analiza structura anumitor regiuni anatomice. Această
metoă imagistică poate evidenţia prezenţa tumorii, dar şi extinderea sa loco-regională
sau limfatică.
Rezonanţa magnetică nucleară foloseşte unde radio pentru a oferi imagini
mult mai detaliate decât CT-ul. Pote fi o explorare recomandată atunci când
tomografia computerizată este neconcludentă sau pentru evidenţierea diseminării
tumorale.

6. Diagnostic diferenţial
Diganosticul diferenţial al cancerului laringian se face cu :
-Papiloma şi papilomatoza
-Pahidemia
-Discheratozele
-Leucocheratoza
-Leucoplazia
-Laringita cronică hipertrofică
-Fibromele
-Tumorile vasculare
-Chisturile

17
-Scleromul

7.Evoluţie. Prognostic
Pronosticul cancerului laringian depinde de localizarea si extinderea tumorii,
de perioadă în care e diagnosticat, precum şi de competenţa specialistului care a
indicat şi aplicat tratamentul.
Din studiile efectuate la institutul oncologic din Cluj-Napoca pe 23 de cazuri
cu cancer laringian operate, 69,2% din bolnavii cu reactivitate imunologică normală
au avut evoluţie clinică bună, supravieţuind 3 ani.
Rezultatele obţinute în supravieţuirea globală la 3 ani în tratamentul
chirurgical al cancerului laringian la acelaşi institut cu practicarea evidarilor
ganglionare de principiu şi de necesitate este de 55,6%. Repartizarea supravieţuirii în
funcţie de cele două tipuri de evidare este de 67,7% pentru evidarea în principiu şi de
41,8% pentru evidarea de necesitate.
Cancerul laringian netratat are o evoluţie foarte rapidă, care, în final, duce la
pierderea vieţii persoanei afectate.
În evoluţia sa, cancerul laringian trece prin mai multe etape, respectiv prin
cea de debut când se manifestă doar prin răguşeală, cea de stare când se adaugă şi
dificultăţile în respiraţie, etapa disfagică când pacientul are probleme în procesul de
înghiţire şi etapa terminală, când se produce diseminarea generală, adică etapa în care
cancerul invadează toate organele din corp.
Incidenţa cancerului de laringe poate fi comparată cu cea a cancerului oral
şi tiroidian, însă este mult mai scăzută faţă de cancerul pulmonar. Altfel spus, cancerul
laringian cuprinde între 2% şi 5% din toate cazurile de malignitate diagnosticate în
fiecare an la nivel global. Această afecţiune malignă este mai des întâlnită la bărbaţii
cu vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani.

18
 8. Tratament
Conduita terapeutică este dependentă de localizarea tumorii, de structura
histologică, de existenţa adenopatiilor, de vârstă, de starea generală.
Tratamentul cancerului laringian poate fi chirurgical, radioterapic sau mixt. Rezultatul
tratamentului este cu atât mai bun cu cât bolnavii se supun mai devreme tratamentului.
Experienţa ne arată însă că numarul cazurilor la care se poate face o intervenţie
chirurgicală parţială este restrâns, majoritatea bolnavilor beneficiind numai de
laringectomie totală sau sunt inoperabili.
Laringectomia totală este o intervenţie mutilantă, lăsaâd bolnavul fără voce şi
purtator de canulă toata viaţa.
Chirurgia laringelui poate fi funcţională sau lezională. În primul caz e vorba de
o chirurgie plastică reparatorie (larigoplastie), în al doilea caz de o chirurgie de
exereză (laringectomie). Laringectomia poate fi parţială sau totală. Principiul
intervenţiei parţiale e de a permite exereza leziunii neoplazice în limita ţesuturilor
sănătoase, cu conservarea funcţiei fonotorii şi respiratorii.
Laringele poate fi abordat şi pe cale orală. În acest sens se cunosc posibilităţi
de microchirurgie laringiană în laringoscopia directă în sustensie.
Intervenţiile pe cale cervicală sunt:
- laringotomiile
- laringectomie
- laringoplastiile
Laringotomia reprezintă deschiderea laringelui şi cel mai adesea a cavităţii
laringiene. Cel mai adesea interesează cartilajul tiroidian, de unde şi denumirea de
tirotomie. Principala indicaţie a tirotomiei e numai în cancerul laringian în leziunile
limitate de coardă vocală, bine localizate, având certitudinea că se poate extirpa
leziunea neoplazică, cu o zonă de securitate, prin efectuarea unei cordectomii.
Laringectomia este exereza parţială sau totală a laringelui. Ele sunt intervenţii
menite de a extirpa întreg laringele sau o parte din acesta, care poate fi sediul pentru
un anumit timp al unei tumori benigne sau maligne. Se face pe două regiuni, etajul
gloso-subglotic, sau supraglotic.

19
 Laringectomiile pot fi: parţiale, parţiale verticale, fronto-laterale, parţiale
orizontale sau orizontală-supraglotică pe cale mediană, orizontală supraglotică pe cale
laterală. Laringectomia orizontală supraglotică, sub aspect etic, şi în privirea îngrijirii
postoperatorii, cere mai multe eforturi, dar rezultatele funcţionale răsplătesc pe deplin
aceste eforturi.
Laringectomia totală este o exereză totală a laringelui şi se poate efectua într-
un cadru mai restrâns decat procesul, este în limitele anatomice ale laringelui, fie că
este pe cale de a depăşi hemilaringele, fie că este bilateral. În cazul în care există o
interesare a ţesutului limfoganglionar cervical este necesar un chiuretaj ganglionar uni
sau bi-lateral: laringectomie totală monobloc.
Ideea reconstrucţiei laringelui după laringectomia totală, de a păstra respiraţia,
fonaţia şi deglutiţia pe căi naturale, a deveni realizabilă şi este utilizată în practica
chirurgicală.
După îndepărtarea laringelui se poate realiza refacerea continuităţii noului
laringe prin următoarele două tipuri de intervenţii:
- hio-crioco-pexia, prin suturarea osului hioid cu baza limbii, la cartilajul
cricoid
- taheo-hioido-pexia, care nu menţine pe loc decât partea superioară a
epiglotei
Îngrijirile postoperatorii ale intervenţiilor reconstructive sunt întotdeauna mai
dificile decât în laringectomiile totale, avem şi riscuri grave.
Alte metode terapeutice de tratament al cancerului de laringe sunt:
radioterapia şi chimioterapia.
Radioterapia poate fi aplicată ca tratament unic, radical sau paliativ, sau sub
forma unei asociaţii radio-chirurgicale. Ca tratament radical e cobaltoterapia, folosit în
tumorile mici T1- T2, indiferent de localizare, dar şi tumorile moderat-existente, T3
beneficiază de iradiere. Tumorile voluminoase masive sunt în general radiorezistente
şi pot beneficia de o asociaţie radio-chirurgicală, sau o iradiere paliativă. Asociaţia
radio-chirurgicală se poate aplica şi sub forma iradierii pre sau portoperatorii.
Iradierea preoperatorie

20
 Este indicată în tumori avansate, T3-T4, infiltrative, cu interesare
cartilaginoasă.
Iradierea postoperatorie
Se poate face cu scop profilactic sau de necesitate. Iradierea profilactică se face
pentru tumori la limita operabilităţii, care au fost operate în diferite tipuri de
laringectomii parţiale, sau când în intervenţia nu a putut îndepărta întreg procesul
tumoral.
Iradierea recidivelor
Recidivele tumorale, după o radioterapie corectă nu mai beneficiază de o nouă
iradiere, tratamentul lor, atunci când e posibil, este numai chirurgical. Recidivele
tumorii primare, după chirurgie, dacă sunt de mici dimensiuni, şi au apărut la un
interval mai mare de şase luni de la intervenţie au un prognostic relativ bun şi pot fi
influenţate favorabil prin radioterapie. La recidivele extinse, prognosticul este foarte
rezervat.
Chimioterapia
Chimioterapicele anticanceroase sau agenţii oncostatici, medicamente
antineoplazice, medicamentele antitumorale, citostatice, citotoxice, sunt substanţe
capabile să micşoreze volumul tumorii, să amelioreze starea clinică, să prelungească
durata de supravieţuire, şi uneori chiar să producă vindecarea bolnavilor cu afecţiuni
neoplazice.
Există multiple posibilităţi de a clasifica citostaticele, dar cel mai frecvent au
fost utilizate două criterii: efectul molecular de acţiune; efectul asupra ciclului celular.
Mecanismul de acţiune al citostaticelor e exrem de complex, diferă de la o clasa de
compuşi la alta, ceea ce au în comun este faptul că acţionează la nivelul celular şi
molecular, intervenind în metabolismul celular, determinând moartea celulelor prin
blocarea diviziunii celulare, aceasta producându-se prin inhibarea sintezei proteinelor,
şi mai ales a acizilor nucleici, sau prin modificarea structurilor chimice, împiedicând
astfel desfăşurarea normală a ciclului celular şi a diviziunii celulare.
Principalele medicamente citostatice:
Ciclofosfamida

21
 E agentul alchilant cel mai folosit, administrându-se atât ca medicament unic,
cât şi în asociaţii chimioterapice. Se injectează intravenos 25-40 mg/kg corp pe zi,
timp de zece zile, după care se administrează ca doza de întreţinere. Greaţa şi voma
apar atât la administrarea orală, cât şi intravenoasă. Frecvent se produce o cistită
hemoragică, amenoree, alopecie.
Are acţiune imonudepresivă, micşorând producerea de anticorpi. Imunodepresia se
manifestă prin favorizarea infecţiilor, în special virotice.
Decarbazina
Este metabolit cu proprietăţi alchilante, principalul responsabil al acţiunii
citotoxice, acţionând ca inhibitor al sintezei de ADN. Se introduce în perfuzie
intravenoasă 200-250 mg/m² zilnic, 5 zile la fiecare trei săptămâni. Greaţa şi voma
sunt frecvente, toxicitatea medulară e mai slabă, afectând 30-50% din bolnavi.

Cisplatina
E un complex organic de plastină, care afectează moleculele de ADN, se
administrează în medicaţie unică, fiind un citostatic de elecţie în cancerele capului şi
gâtului. Se introduce în perfuzie intravenoasă lentă (1-6 ore), 60-120 mg/m² , la
fiecare 3-4 săptămâni sau 20 mg/m²/zi, timp de 5 zile, la fiecare 3-4 saptamâni.
Provoaca greaţă şi vomă. Efectul toxic se exercită la nivelul rinichiului, ducând la
leziuni renale ireversibile. Pentru prevenirea toxicitatii reale e necesara o hidratare
abundenta, cu 24 de ore înainte şi 3-4 ore după injectarea ciplastinei; e contraindicată
la bolnavii cu suferinţe renale.
Doxorubicina
Are un spectru oncostatic larg, se foloseşte ca medicaţie unică, dar şi în
asociaţii chimioterapice. Se administrează intravenos, ca doză unică, 75 mg/m², la
fiecare 3 săptămâni. Are o toxicitate ridicată, 2/3 din bolnavi reprezentând leucopenie
şi trombocitopenie, cu revenirea la normal a valorilor la 3-4 săptămâni de la
administrare. Efectul toxic major e cardiomiopatia, tradusă prin aritmii, până la
insuficienţă repiratorie gravă.

22
 Epirubicina
Administrată prin perfuzii intravenoase, la 21 de zile câte 75-90 mg/m², ca
medicament unic sau 50 mg/m² în asociaţii. La hepatici se administrează în cantitate
redusă.
Flourouracilul
Administrat intravenos, 15 mg/kg corp pe zi, timp de 3 zile, urmat de o pauză
de 1-2 săptămâni, apoi 7,5 mg/kg corp pe zi, o dată la două zile. Efectele toxice se pot
manifesta prin greaţă, vomă, stomatită şi diaree, insuficienţă hepatică.
Metotrexatul
E doza de 15-20 mg/m² , oral, sau intramuscular, o data pe săptămână. E
primul citostatic ce poate fi folosit intrarahidian. Reacţiile chimice, toxice, manifestate
prin leucopenie, trombocitopenie, cu sângerări importante. Insuficienţa renală şi
hepatică precum şi sarcina constituie o contraindicaţie.
Vincristina
Doza este de 1,8 mg/m², intravenos, timp de 3-5 săptămâni. E mai puţin toxică
decât Vinblastina, pentru măduva hematopoetică, dozele putând provoca leucopenie,
trombocitopenie moderată şi de scurtă durată. Alopecia e frecventă, la fel şi
constipaţia, până la ileus paralitic. Efectul toxic major e de ordin neurologic, prin
nevrită sau convulsii.
Imunoterapia şi profilaxia
Cuprinde metode imunologice terapeutice, este utilizată după apariţia
cancerului. Cuprinde formele: activă, pasivă, adoptivă, restaurativă.
Imunoterapia activă
Reprezintă stimularea sistemului imun al bolnavului, cu mijloace specifice sau
nespecifice, iar eficienţa depinde de imunocompetenţa bolnavului, cât şi de reacţia
imună antitumorală, mecanisme a căror evaluare se face prin teste imunologice.
Imunoterapia pasivă

23
 Se bazează pe capacitatea unor bacterii, de a stimula rezistenţa organismului
faţă de alte tipuri, neînrudite de microorganisme (bacterii, virusuri, fungi). Prototipul e
B.C.G., care a fost demonstrat în imunoprofilaxie sub formă de tratament adjuvant,
după chimioterapie.

Imunoterapia activa nespecifica

Comportă administrarea imunomodulatorului după operaţie, fie singur, fie
asociat cu citostatice, sub formă de chimioimunoterapie. Levamisolul folosit ca
antihermintic şi-a dovedit efectul stimulator în creşterea rezistenţei organismului la
infecţii.
Imunoterapia activă specifică
Această formă de imunoterapie e extrem de seducătoare, însă cauza majoră a
ratării trialurilor clinice, e dificultatea obţinerii celulelor tumorale pure necontaminate
(50-57%) .
Imunoterapia adoptivă
Reprezintă transferarea imunităţii fie la celule imune, fie la produsii acestor
celule, utilizaţi ca mesageri ai transmiterii informaţiei imune, sau de activare a
celulelor efectuare.

Imunoterapia restaurativă
Cu cele mai bune rezultate în tratamentul cancerului este terapia
imunorestaurativă cu hormoni tonici, asociaţi cu alte limfokine.
Rezultate şi prognostic
Cancerul laringial e unul dintre cele mai curabile cancere ale organismului, în cazul
descoperirii precoce.
Se apreciază că deosebit de importantă acţiunea de depistare precoce în teren şi
cea de educaţie sanitară eficientă, mai ales în mediul rural, unde sunt încă destul de
numeroase cazurile diagnosticate în stadii avansate.

24
 Capitolul II

2.1 Internarea pacientului în spital

În Spital, la biroul serviciului de primire, pacientul va fi luat în evidenţă; aici

se completează foaia de observaţie clinică. Pacientul va fi înscris în registrul de
internare de către asistentul şef a secţiei de chirurgie; pe foaia de observaţie se
menţionează: ziua, ora la care s-a internat pacientul, numele, prenumele, vârsta,
domiciliul şi diagnosticul de internare. Pacientul va fi dus în salon sau în sala de
operaţie. În salon, după stabilizare sau operaţie, îşi va lua în primire patul şi va face
cunoştinţă cu ceilalţi bolnavi, va fi ajutat să-şi aranjeze lucrurile personale în noptieră.
Primirea adecvată în secţie diminuează stresul pacientului şi uşurează adaptarea la
mediul spitalicesc. Tratamentul şi vindecarea pot fi realizate doar dacă se creează
condiţii optime de spitalizare şi îngrijire. Pacientul va fi informat cu privire la
regulamentul de ordine interioară a spitalului. După instalarea în pat a pacientului,
asistentul completează foaia de temperatură: îi măsoară temperatura, pulsul, tensiunea
arterială şi greutatea corporală.

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Asistenta va încerca să creeze un mediu cât mai plăcut şi liniştit, atât pentru a
diminua stresul bolnavilor, cât şi pentru a le creea o senzaţie de siguranţă şi de
confort. Astfel saloanele să aibă o capacitate de 4, maxim 6 paturi, cu o temperatură
de 18-20 grade C, să fie curat, linişte şi bine aerisite, cu aer umidificat.
Asistenta va completa o anexa în foaia de alimentaţie pe care o trimite la blocul
alimentar, astfel bolnavul nou venit va primi alimentaţia necesară încă din prima zi de
internare. Va urmării necesităţile pacientului şi manifestările de dependenţă generate
de nesatisfacerea nevoilor fundamentale în vederea corectării acestora şi pentru a
asigura astfel o îngrijire de calitate.

25
 2.3 Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi
 Pregătirea patului
Patul reprezintă piesa cea mai importantă din mobilierul salonului în care
pacientul îşi petrece cea mai mare perioadă de timp, acesta trebuie să aibă anumite
calităţi: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele
de confort ale pacientului cât şi ale personalului de îngrijire; să aibă 2 m lungime,
lăţime 80-90 cm; înălţimea de la duşumea până la saltea 60 cm; să-i permită
pacientului să se poată mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările; să poată la nevoie să
coboare din pat; asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire cât mai comod; uşor de
manipulat şi curăţat.
Accesoriile patului: saltelele (saltele din cauciuc sau din material plastic,
umplute cu aer sau apă); pernele trebuie să fie în număr de două (una umplută cu păr
de cal, iarbă de mare; una din burete, material plastic sau puf); pătura, lenjeria (două
cearşafuri, două feţe de pernă, o aleză sau traversă, muşama)
Se pregătesc cele necesare în apropierea patului, pe un scaun întodeauna în
ordinea utilizării şi se îndepărtează noptiera de pat. Se întinde cearşaful de pat care a
fost pliat în trei pe lungime şi apoi îndoit, fixarea se face la capete la capete prin
“colţuri”; se fixează la un capăt de pat, la celălalt şi la urmă la mijloc pentru a fi bine
întins. Se aşează în treimea mijlocie: muşamaua şi aleza; şi se fixează bine sub saltea.
Se aşează noptiera în apropierea patului, se pun pernele îmbrăcate; se pune cearşaful
pentru pătură având grijă că o margine să ajungă la capătul patului, la picioare se
fixează făcând o cută, care permite poziţia normală a picioarelor; se pune pătura având
grijă că marginea să fie fixată la o distanţă de aproximativ 30 cm de capul patului şi se
răsfrânge cearşaful deasupra, se fixează sub saltea, împreună cu cearşaful la picioare.
Patul este pregătit prealabil pentru a primi pacientul.
Patul şi lenjeria se vor păstra în perfectă curăţenie şi se va dezinfecta ori de
câte ori este nevoie.

 Schimbarea lenjeriei de pat

26
 Schimbarea lenjeriei de pat se face de obicei dimineaţa înainte de curăţenie,
după măsurarea valorilor temperaturii, tensiunii arteriale, pulsului şi efectuarea
toaletei pacientului, dar la nevoie se efectuează de câte ori e necesar.
Materiale necesare: cearşaf simplu; cearşaf plic; două feţe de perna; una
sau două pături; două perne.
Se împăturesc şi se aşează pe un scaun în ordinea întrebuinţării: pătura şi
cearşaful în trei sub formă de armonică, aleza şi muşamaua se rulează în lăţime sau
lungime.
Cearşaful se aşează la mijlocul saltelei, se desface şi se întinde o parte a
cearşafului spre capătul patului, cealaltă spre capătul opus. Se introduce cearşaful
adânc sub saltea la ambele capete. Asistenta aşezată cu faţa spre capătul patului, cu
mâna de lângă pat, prinde partea laterală a cearşafului la o distanţă egala de la colţ, cu
lungimea părţii atârnate şi o ridică în sus pe lângă saltea partea de cearşaf de sub
marginea inferioară a saltelei şi se introduce sub saltea. Se lasă apoi în jos partea de
cearşaf care atârnă sub marginea inferioară a saltelei; celelalte trei colţuri se fac după
aceeaşi procedură. Se introduce apoi sub saltea toată partea laterală a cearşafului
începând de la colţul saltelei; se întinde bine cearşaful. Se aşează cel de-al doilea
cearşaf peste care se întinde pătura, marginea cearşafului dinspre cap se răsfrânge
peste pătură. Pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor bolnavului,
se va face o cută atât din cearşaf cât şi din pătura, apoi se aşează pernele care sunt
învelite în feţe de pernă curate. După intervenţia chirurgicală bolnavul este imobilizat
la pat şi se va efectua schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat. Se face după tehnici
diferite în funcţie de starea generală şi posibilităţile de mobilizare ale bolnavului
Materiale necesare: lenjerie completă de pat; o muşama curată şi uscată; o
traversă; o matură; coş pentru rufe murdare.

 Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului

La internare în spital, pacientului neimobilizat i se dă posibilitatea să facă
baie sau duş, iar în timpul spitalizării pacientului i se va face baie sau duş ori de câte
ori e nevoie. La bolnavii activi, baia sau duşul nu va depăşi 15 minute. Scopul acestei

27
tehnici constă în menţinerea tegumentelor în stare perfectă de curăţenie şi a prevenirii
bolii cutanate, infecţii, stimularea funcţiei pielii şi a unei stări de confort.
La bolnavii activi se pregăteşte materialul: săpun, mănuşi de baie, pe un
scaun în ordinea întrebuinţării se aşează cearşaful de baie, lenjeria curată, periuţa de
dinţi, pasta de dinţi. Se pregăteşte apa în cadă, umplută pe jumătate, temperatura apei
36-37 grade C, pacientul este rugat să urineze, se va dezbrăca, la femei se va proteja
părul. Pacientul se spală singur (se va urmări modul de spălare sau va fi ajutat). Se
ajută să iasă din cadă, se înveleşte în cearşaful de baie, se ajută să se usuce, este ajutat
să se îmbrace în lenjerie curată, să se pieptene, să-şi facă toaleta cavitaţii bucale, să-şi
taie unghiile.
Lenjeria de corp a bolnavilor în spital este compusă din: cămaşă de noapte
pentru femei, pijama pentru bărbaţi, halat de molton, papuci. Această uniformă se
schimba periodic ori de câte ori este nevoie. I se va explica pacientului importanţa
menţinerii tegumentelor curate, pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

 Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat

Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile
acordate de personalul medical cu scopul de a asigura confortul şi igiena pacientului.
Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei
leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţiala a vindecării.
Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu faţa, gâtul, urechile,
apoi braţele şi mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomenul, faţa anterioară a
coapselor; se întoarce pacientul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa
posterioară a coapselor, din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele,
organele genitale externe, îngrijirea părului şi toaleta cavităţii bucale. Se apreciază
starea generala a pacientului pentru a evita o toaleta prea lungă, prea obositoare. Se
verifică temperatura ambiantă pentru a evita răcirea pacientului. Se evită curenţii de
aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor.
Pacientul va fi izolat de anturaj, se pregătesc în apropiere materialele
necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului şi pentru prevenirea escarelor. Pacientul
va fi dezbrăcat complet şi se va acoperii cu cearşaf şi pătura, se descoperă progresiv

28
numai partea care se va spăla. Se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie pentru a
nu se scurge apa în pat sau pe pacient. Apa caldă trebuie să fie din abundenţă,
schimbată de câte ori e nevoie, fără a se lăsa săpunul în apă.
Se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele
predispuse escarelor. Ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat.
Toaleta pacientului poate fi:
- zilnică - pe regiuni
- săptămânală sau baia generală.

 Observarea poziţiei pacientului

Cunoaşterea poziţiilor pe care le au bolnavii în pat în timpul internării este
determinată de boală şi de starea generală fizică sau psihică.
În funcţie de starea generală a pacientului şi de afecţiunea sa, poate fi:
activă, pasivă sau forţată.
- poziţia activă - pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor.
- poziţia pasivă - pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a
pierdut forţa fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane.
- poziţia forţată - impusă de boală sau de necesitatea unui tratament sau
investigaţii.
În cazul nostru pacientul poate fi poziţionat în decubit dorsal cu variante de
mobilizare laterală, fără a flecta sau tracţiona tubul de dren toracic sau pansamentele,
cu zona toracică traumatizată expusă, monitorizar permanent hemodinamic.
Poziţia la pat a bolnavului nu poate fi standardizată. Indiferent de poziţia
preferată de bolnav, el trebuie schimbat din poziţie în poziţie, însă pe partea lezată
trebuie lăsat mai puţin decât pe partea sănătoasă. Lăsarea bolnavului doar câteva ore
în aceaşi poziţie duce la escare de decubit şi pneumonie hipostatică. Din acest motiv,
alături de mobilizarea bolnavului după un plan bine stabilit, trebuie să insistăm pentru
prevenirea escarelor de decubit şi prin utilizarea anexelor de confort: perne elastice,
colaci de cauciuc, saltele antidecubit, inele de sprijin, prin menţinerea bolnavului în
stare uscată şi curată, fricţiuni alcoolice repetate în cursul zilei, întreţinerea suprafeţei

29
patului curat, fără cute pe cearşaf sau obiecte străine. În caz de incontinenţă sau
retenţie urinară se aplică sondă vezicală permanentă Folley.

 Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului

Schimbările de poziţie ale pacientului pot fi:
 active - le execută pacientul singur
 pasive - sunt efectuate cu ajutorul personalului medical.
Schimbările pasive se efectuează la bolnavii: imobilizaţi, inconştienţi,
paralizaţi, adinamici, cu aparate gipsate etc.
Pentru efectuarea schimbărilor de poziţii sunt necesare una sau două
asistente. Acestea trebuie să adopte o poziţie potrivită pentru a putea ridica bolnavul
cu mai multă uşurinţă şi cu un efort fizic mai mic. Astfel prinderea bolnavului se face
precis şi sigur cu toată mâna, aşezând palma pe suprafaţa corpului pacientului astfel
încât suprafaţa de contact să fie cât mai mare; aşezarea asistentei cât mai aproape de
pat cu picioarele depărtate pentru a avea o bază de susţinere cât mai mare, genunchi
flectaţi, coloana vertebrală uşor aplecată.
Mişcări pasive mai frecvente:
1 Întoarcerea pacientului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi.
2 Aşezarea pacientului în poziţie şezând.
3 Readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat în jos de pe pernă.
Scopul mobilizării este mişcarea pacientului pentru a preveni complicaţiile
ce pot apărea din cauza imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei. Mobilizarea
se face în funcţie de: natura bolii, starea generală, tipul de reactivitate a pacientului,
perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare şi anvergura
de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic
al pacientului, exerciţiile de mişcare cu exerciţii de respiraţie; de asemenea trebuie
planificate împreună cu pacientul exerciţii pentru relaxare.
Mobilizarea face parte din terapia prescrisă de medic, în funcţie de
afecţiunea şi starea pacientului, mobilizarea se face progresiv, crescând treptat gama
de mişcări, se începe cu:
- mişcarea capului - mişcări pasive şi active;

30
 - mişcarea degetelor, încheieturilor;
- mişcarea şi schimbarea poziţiei membrelor superioare şi inferioare,
mişcări de flexie şi extensie, pacientul păstrând poziţia de decubit;
- aşezarea în poziţie şezând - în mod activ, de mai multe ori pe zi;
- aşezarea pacientului în poziţie şezând la marginea patului, în fotoliu.
- ridicarea pacientului în poziţie ortostatică şi primi paşi; mişcarea trebuie
asociată cu mişcări de respiraţie. De asemenea se poate asocia cu efectuarea unor
masaje.

 Captarea eliminărilor
Scop: - observarea caracterelor fizioloice şi patologice ale dejecţiilor.
- descoperirea modificărilor patologice în vederea stabilirii
diagnosticului.
Captare eliminărilor trebuie făcută după anumite reguli, pentru a nu
murdări salonul sau patul, pentru a incomoda cât mai puţin pe ceilalţi bolnavi, pentru a
preveni infecţiile intraspitaliceşti şi pentru a reduce la minim traumatismul fizic şi
psihic al pacientului. Materiale necesare: prosoape, acoperitoare de flanelă, paravan,
muşama şi aleză, materiale pentru toaleta mâinilor, mănuşi, plosca, bazinet, urinare
pentru femei şi bărbaţi, tăviţa renală, scuipători, pahar conic sau cutie Petri
 captarea materilor fecale - se separă patul de restul salonului cu paravan, se
îndepărtează pătura şi cearşaful care acoperă pacientul, se protejează patul
muşama şi aleză, se dezbracă bolnavul, se ridică şi se introduce bazinetul cald
sub regiunea sacrală, se acoperă cu învelitoare până termină actul defecării, se
efectuează toaleta regiunii perineale, se îndepărtează paravanul şi se aeriseşte
salonul, se spală mâinile pacientului. Materile fecale se păstrează până la vizita
medicală în camera specială a grupului sanitar, plosca acoperită va avea ataşat
un bilet cu numele pacientului, numărul salonului, al patului şi ora defecării.
Notarea scaunelor în foaia de temperatura se face prin semne
convenţionale.
 captarea urinei - se face în urinare, recipiente confecţionate din material
emailant, sticla sau material plastic, cu deschizătura diferită. Folosirea

31
 urinarelor se face în mod asemănător cu a bazinetelor. Urinarele pot fi plasate
pe suportul de sârmă, fixate la marginea patului. După utilizare se spală la jet
de apă şi se dezinfectează. În cazul nostru fiind vorba de intervenţie
chirurgicală la nivelul coloanei, implicit poate avea răsunet asupra dinamicii
urinare, şi deci recoltarea urinei va fi adaptată intervenţiei chirurgicale. Se
poate recolta după montarea unei sonde urinare, sau prin recoltarea de pe
cateterul de cistostomă. Astfel până la vindecarea plăgii, calea urinară va fi
protejată.
 captarea sputei - se face în recipiente spălate, sterilizate, uscate, cu soluţie
Lizol 3 % şi Fenol 2,5 % amestecată cu sodă caustică. Se instruieşte bolnavul
să nu înghită sputa, să nu o împrăştie, să folosească recipientul dat. I se asigură
scuipători de rulaj pentru a se putea schimba la nevoie. După golire, se spală cu
apă rece, apoi cu apă caldă, cu perii speciale, ţinute în soluţie dezinfectantă. Se
sterilizează zilnic prin fierbere sau autoclavare.
 captarea vărsăturilor - vărsăturile constituie evacuarea conţinutului gastric
care se exteriorizează astfel: prin esofag şi cavitatea bucală în exterior. Are
aspect alimentar, biliar şi sânge. În timpul vărsăturii bolnavul va fi aşezat în
poziţie şezând la marginea patului, dacă starea o permite, în decubit dorsal sau
decubit lateral. Sub cap se aşează un prosop, muşama sau aleză. Proteza
dentară, dacă există, se va pune într-o cană cu apă. Asistenta oferă tăviţa renală
ţinută de bolnav şi cu mâna dreaptă, îi va sprijini fruntea. La încheierea actului
de vărsătură, se va oferi un pahar de apă aromată să-şi clătească gura, apă pe
care o va elimina în altă tăviţă renală.
Conţinutul tăviţei renale nu se aruncă, se va păstra pentru vizita medicală.
După golire se spală, se dezinfectează, se sterilizează în autoclav.
În foaia de temperatură se notează cu un cerculeţ verde în ziua respectivă
sau se scrie vărsătura.

32
 2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
Temperatura.
Temperatura omului sănătos se menţine constantă între 36-37 de grade C
datorită procesului de termoreglare; temperatura prezintă oscilaţii fiziologice în cursul
zilei între 0,5-1 grad C, cele mai scăzute valori se înregistrează dimineaţa, pentru că
spre seară să atingă valorile cele mai mari. Cea mai uzuală metodă de termometrizare
este în regiunea axilară cu termometrul gradat în grade C. Se şterge bine axiala cu un
prosop, se ridică braţul şi se aşează rezervorul termometrului în vârful axilei apoi se
apropie braţul bolnavului de trunchi, iar antebraţul flectat se plasează pe suprafaţa
anterioara a toracelui. Dacă pacientul este foarte slăbit sau agitat, nervos, precum şi la
copii, braţul va fi menţinut de asistentă în această poziţie în tot timpul măsurării.
Termometrul se menţine în groapa axilară timp de 10 minute. După citirea valorii
temperaturii, termometrul se introduce înapoi în soluţia dezinfectantă.
Valoriile obţinute se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia
de temperatură pe verticala corespunzătoare datei şi timpului pentru fiecare diviziune
a foii, socotindu-se două diviziuni de gradaţie.

Pulsul.
Pulsul arterial este senzaţia de şoc perceput la palparea unei artere
superficiale, comprimată incomplet pe un plan dur, de obicei la nivelul arterei radiale.
La măsurarea pulsului, pacientul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10
minute înainte de numărătoare, întrucât un efort sau o emoţie oarecare, în timpul sau
înaintea măsurării valorii pulsului, ar putea modifica valorile reale. Frecvenţa pulsului
poate fi lentă sau rapidă. Se stabileşte prin numărarea pulsaţiilor pe minut cu ajutorul
ceasului obişnuit prevăzut cu secundar. După ce s-a palpat pulsul, se lasă să treacă
câteva pulsaţii până ce zvâcniturile sunt bine sesizate. Numărătoarea durează un
minut. Înregistrarea frecvenţei pulsului se face pe foaia de temperatură a pacientului.
33
Se notează grafic în foaia de temperatură cu un punct roşu la intersecţia frecvenţei şi a
timpului pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură, se socotesc patru pulsaţii.

Tensiunea arterială.
Reprezintă presiunea exercitată de sânge circulant asupra pereţiilor
arteriali, se măsoară cu ajutorul tensiometrului la nivelul braţului - a arterei brahiale;
la un adult tensiunea arterială are valori cuprinse între 115-140/75-90 mm Hg. Se
aplică manşeta pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie, se fixează membrana
stetoscopului deasupra regiunii cubitale, se pompează aer în manşeta pneumatică cu
para de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile. Se decomprimă progresiv
aerul din manşeta cu ajutorul ventilului până când se aude zgomotul pulsatil, care e
tensiunea arterială maximă şi sistolică. Se continuă decomprimarea, ascultând
zgomotele pulsului până la dispariţia ultimei unde, pulsaţiile reprezentând tensiunea
arterială minimă - diastolică. Notarea cifrică şi grafică în foaia de temperatură cu
culoare roşie, pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socoteşte o unitate
de coloană de mercur.

34
 Respiraţia.
Respiraţia este funcţia importantă prin care se realizează aportul de oxigen
necesar proceselor vitale ale organismului, în paralel cu eliminarea în atmosfera a
CO2 rezultat din acesta. Numărătoarea mişcărilor respiratorii se face timp de 1 minut
întreg, având grijă că operaţia să se facă fără ştirea pacientului, căci respiraţia este un
act reflex. Dacă este posibil, numărătoarea se va face în timpul somnului. Se va aşeza
mâna uşor cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui pacientului şi se vor număra
inspiraţiile după mişcările de ridicare a peretelui toracic. Dacă pacientul este treaz,
conştient după terminarea numărătorii bătăilor pulsului fără a se părăsi mâna
pacientului, se vor număra şi mişcărilor respiratorii, urmărind mişcările cutiei toracice
sau ale peretelui abdominal numai prin inspecţie, fără ştirea pacientului. Frecvenţa
respiraţiei se înregistrează în foaia de temperatură la fel că temperatura şi pulsul.
Graficul se va desena cu creion albastru. Curba respiraţiei trebuie să meargă paralel cu
curba pulsului. Cele trei curbe înregistrează trei funcţii de bază ale organismului:
circulaţia, respiraţia şi termoreglarea.
Diureza: reprezintă cantitatea de urina eliminată în 24 de ore. Urina se
recoltează în vase speciale gradate de 2-4 l curate, care se păstrează etichetate într-o
încăpere răcoroasă. Se notează în foaia de temperatură cu creion albastru sau galben, o
linie orizontală corespunzând la 100 ml urină. În cazul existenţei unei sonde urinare
recoltarea se va face în pungi colectoare, în care se poate observa atât culoarea
(eventuala hematurie), precum şi cantitatea.
Scaunul: asistenta urmăreşte frecvenţa (1-2 scaune în doze de 24 de ore)
consistenta, aspectul, culoarea, cantitatea, orarul, mirosul. Notarea scaunelor în foaia
de temperatură se face zilnic şi nu numai din punct de vedere al numărului lor, ci şi al
caracterelor.
Vărsăturile: reprezintă evacuarea pe gură a conţinutului stomacal.
Urmărim: frecvenţa, orarul, cantitatea, mirosul şi aspectul. Se notează în foaia de
temperatură cifric.
Expectoraţia: constă în eliminarea prin tuse a conţinutului cailor
respiratorii. Urmărim: cantitatea, aspectul, culoarea şi mirosul. Se recoltează în vase

35
speciale, vase acoperite, vase de sticlă sau vase cilindrice. Se notează în foaia de
temperatură cu culoare roşie, pentru urină o linie orizontală corespunde la 100 ml.
Transpiraţia: se notează dacă apare, deoarece în cazul în care este
abundentă poate antrena pierderi importante de apă sau electroliţi.

2.5. Alimentaţia bolnavului

Sfecla roşie - 1-2 pahare. Sucul de sfeclă roşie face adevărate minuni în bolile
maligne şi mai ales în cancerul pulmonar. Este esenţial să se bea mult suc de sfeclă
(250-500 ml). Sfecla roşie are proprietăţi antitumorale şi citostatice, limitând
dezvoltarea tumorilor prin oprirea multiplicării celulelor canceroase. Se poatre
combina cu sucul de morcov, care este bogat în beta-caroten, substanţă care măreşte
numărul de limfocite T şi celule „ajutătoare” din sistemul imunitar.
Varză - 1-2 pahare/zi. Varza conţine o mulţime de substanţe puternice care
combat cancerul (indoli, izotiocianaţi. monoterpene, sulfarafanul etc.). Doctorul Gary
Stoner de la Universitatea din Ohio declara că izotiocianciţii, care se găsesc în varză,
inhibă cancerul pulmonar cauzat de substanţe chimice ca fumul. Fumul de ţigară
conţine un număr imens de radicali liberi care sunt puternic implicaţi în povocarea
cancerului şi a altor boli.
Urzică - 1-2 pahare/zi. Extrem de bogat în clorofilă, sucul de urzică este un
excelent purificator pentru sânge Acest preparat anihilează radicalii liberi,
remineralizează şi vitaminizează organismul, are puternice efecte depurative,
stimulează procesele de hematopoieză şi are efecte antiinflamatoare şi antitumorale.
Orz verde (poate fi folosită şi pudra) - 1-2 pahare/zi. Dintre plantele studiate,
orzul verde conţine cea mai mare cantitate de SOD (superoxid-dismutază), una dintre
cele mai puternice enzime cunoscute cu o capacitateextraordinară de a stopa procesele
degenerative cauzate de radicalii liberi. Pe lângă aceasta, orzul conţine o cantitate
enormă de vitamine, minerale şi alte fitoelemente.

36
 Pătlagină (frunze) - 1 pahar/zi. Cea mai eficientă plantă în combaterea
septicemiei organismului şi a sângelui, fiind valoroasă în tratarea furunculelor,
abceselor şi a tumorilor. Are şi proprietăţi expectorante.
Strugure (roşu sau negru) -1-2 pahare /zi. Conţine substanţe cu puternice efecte
anticancerigene: acidul elagic, quercitina, resveratrolul, seleniu. Este un dizolvator
puternic al tumorilor. Când se consumă suc de struguri, ţesuturile bolnave şi
degenerările grase, toate formele de materie morbidă par să se fragmenteze în
particule minuscule şi să fie aruncate în fluidul sanguin pentru a fi duse la organele de
eliminare.
Sucul de la 2-3 lămâi/zi. Lămâia este un activator al globulelor albe, un tonic al
sistemului nervos, un bun curăţitor al sângelui, are o acţiune hematopoietică (sinteza
elementelor figurate ale sângelui). Lămâia este bogată în vitamina C (agent
antioxidant şi stimulent al imunităţii) şi alte substanţe anticanceroase (lactone şi
cumarine), ce fac din ea un adevărat „măturător” al tumorilor. Poate fi folosit şi grepe-
fruit-ul roşu care este bogat în licopen.
Cătina - 1-2 pahare/zi (suc obţinut prin combinaţia a 1/4 suc pur de cătină cu
3/4 apă). Cătina este foarte bogată în substanţe ce combat cancerul: vitamina C, beta-
carotenul (care este bun stimulator al imunităţii, acţionând sinergie cu interferonul şi
protejând timusul), beta-sitosterolul (substanţă antiinflamatoare şi antimutagenicâ.
având efecte bune în tratarea cancerului mamar, cervical, pulmonar, a limfoamelor şi
leucemiilor), izoramnetma (substanţă antioxidantă), kaemferolul (substanţă
antitumorală şi antimutagenicâ, de 7 ori mai puternică decât guercitina. având efecte
bune în tratarea limfoamelor şi leucemiilor), licopenul (un puternic antioxidant folosit
în tratarea cancerului de prostată, mamar, cervical, uretral) etc.
Suc de măceşe - 1-2 pahare/zi. Măceaşa nu are rival în ce priveşte conţinutul în
vitamina C şi este bogată şi în provitamina A, vitamina PP şi alte fitoelemente. Se
folosesc măceşe bine coapte, puţin moi, culese toamna foarte târziu, sau chiar după ce
dă frigul, iama până aproape în lunile martie-aprilie. Se pun în blender, se adaugă apă
cât să le depăşească puţin. Se mixează bine, apoi se strecoară prin tifon dublu, pentru a
fi reţinuţi perişorii. Se adaugă miere după gust sau se bea simplu.

37
 Spanac - 1 pahar/zi (obţinut la blender). Componentele antioxidante ale
spanacului îl fac folositor în bolile maligne. Luteina conţinută de spanac este un
antioxidant tot atât de puternic ca şi beta-carotenul. Oricum, spanacul le conţine pe
amândouă din belşug. Poate fi combinat cu dragaveiul.
Lapte de migdale - 12 migdale crude, 1 lingură pulbere seminţe de in (obţinute
cu râşniţa de cafea), 1 linguriţă miere (se exclude în cazul diabetului), 1 banană sau 1
măr (facultativ), 1 cană (300 ml) apă călduţă. Se mixează la blender migdalele cu
puţină apă, apoi se adaugă restul de apă şi celelate ingrediente şi se mixează bine. Se
pot consuma 1-2 căni/zi. Migdalele sunt foarte nutritive şi conţin cele mai sănătoase
grăsimi.
Ceapa şi usturoiul sunt o adevărată colecţie de substanţe antimicrobiene şi
antitumorale, care acţionează la nivelul plămânilor şi al căilor respiratorii. Consumaţi-
le din belşug!
Cura cu grâu germinat are un efect deosebit pentru refacerea plămânilor
afectaţi. Se consumă 3-4 linguri de grâu germinat în fiecare zi, în cure de 10-15 zile pe
lună. Se poate prepara şi un delicios lapte după următoarea reţetă: 4 linguri de grâu
germinat + 1/2 măr (opţional) + miezul de la 4 nuci + 1-2 linguri miere + 1 cană apă
caldă. Se mixează toate ingredientele cu ajutorul unui blender sau mixer.
Pulbere din fructe de cătină şi măceşe. Superbogate în vitamina C şi
betacaroten, având în plus şi alte fitoelemente valoroase, reprezintă un supliment
valoros în toate bolile, mai ales în cele maligne. Fructele pot fi transformate în pulbere
utilizându-se râşniţa de cafea sau maşina manuală pentru zahăr. Este bine ca plantele
şi fructele uscate să fie transformate în pulbere cu puţin timp înainte de folosire,
pentru ca degenerarea oxidativă să fie cât mai mică, fără să facem cantităţi mari odată.
Se amestecă bine toate ingredientele, apoi se pun într-un borcan şi se păstrează la rece
şi la întuneric. Se consumă 2x2 linguri pe zi pentru adulţi şi 2x2 linguriţe pe zi pentru
copii. Se recomandă să se prepare o cantitate care să fie consumată într-o săptămână.
Cura cu polen - se consumă câte 1 linguriţă, de două ori pe zi, înainte de masă.
Cura durează 30 de zile. Se pot face 3-4 cure pe an. Consumul de polen determină
intensificarea acţiunii sistemului imunitar în sensul fagocitării formaţiunilor tumorale,
creşterea producţiei de celule imunocornpetente, precum şi a producţiei de anticorpi

38
specifici. Pentru început este bine să verificaţi dacă nu sunteţi alergic la polen. Pentru
a face acest lucru, consumaţi mai întâi, doar 1-2 granule de polen şi apoi vedeţi cum se
comportă organismul. Măriţi doza de fiecare dată câte puţin, până ajungeţi la
cantităţile recomandate. în cazul efectelor adverse, întrerupeţi cura.
Cura cu hrean şi miere - 10 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină se
amestecă bine cu 30 de linguri de miere (cea mai bună este mierea de tei sau de brad)
şi se lasă la macerat vreme de 3-4 zile. După trecerea acestui interval de timp, se
începe administrarea preparatului, din care se iau 2 linguriţe de 4 ori pe zi. Se face o
cură de 30 de zile, urmează o pauză de 14 zile, apoi se repetă cura.
Nucile, migdalele, seminţele de susan, de floarea soarelui şi de dovleac - nu
acţionează direct asupra aparatului respirator, dar sunt o sursă foarte importantă de
energie pentru organism, fiind utile mai ales persoanelor care au un deficit de masă
corporală, care prezintă o stare evidentă de slăbiciune fizică şi lipsă de energie -
caracteristici ale cancerului pulmonar.
Fulgi de orz şi ovăz - se pot consuma împreună cu lapte de grâu şi miere. Au un
efect tonifiant pentru organism. Uleiul de cătină conţine o pleiadă de antioxidanţi
puternici şi substanţe imunostimulatorii: tocoferoli, alfa şi beta- caroten, licopen,
zeaxantină, criptoxantină. Uleiul de cătină conţine de 10 ori mai mult caroten decât
morcovul (C.Pârvu - „Universul plantelor”). Se administrează câte 50 de picături, de 2
ori pe zi, luate pe o bucată de pâine uscată.

2.6. Recoltarea produselor biologice şi patologice

A) Recoltarea sângelui pentru determinarea hematocritului:

- se face prin puncţie venoasă, recoltând 1-2 ml de sânge care se amestecă
cu două picături heparină, valoarea normală 45 % la bărbaţi şi 40 % la femei.

B) Recoltarea sângelui pentru determinarea hemoglobinei:

- se face prin puncţie venoasă, recoltând 2 ml sânge pe o picătură de
heparină, valoarea normală se situează între 11,2-13 mg %.

39
 - hemoglobina alături de hematocrit are un rol important în stabilirea
statusului biologic pre- sau postoperator.

C) Recoltarea sângelui pentru determinarea grupei sanguine se face prin două

metode:
- metoda directă (Beth-Vincent) constă în amestecarea eritrocitelor
primitorului cu serurile standard 0, A, B.
- metoda indirectă (Simonin) constă în amestecarea serului primitorului cu
eritrocitele standard din grupele cunoscute A şi B.
- recoltarea sângelui se face pe o lamă prin înţeparea pulpei degetului.

D) Recoltarea sângelui pentru determinarea ureei:

- se face prin puncţie venoasă, recoltând 5-10 ml sânge fără substanţă
anticoagulantă.

E) Recoltarea sângelui pentru determinarea proteinemiei:

- se face prin puncţie venoasă, recoltându-se 5-6 ml de sânge fără substanţa
anticoagulantă, valoarea normală: -albumine 7-8 mg %
-globuline 2-8 mg %
-raport A/G=1. 5

F) Recoltarea sângelui pentru determinarea electroforezei:

- se face prin puncţie venoasă fără anticoagulant, recoltându-se 2-3 ml de
sânge.
- valoarea normală: -albumine 60 %
-globuline 40 %

G) Recoltarea sângelui pentru determinarea testelor de disproteinemie:

- se face prin puncţie venoasă, recoltându-se 2 ml sânge. Cel mai des se
face reacţia Tymol, valoarea normală: 0, 5 V

H) Recoltarea sângelui pentru determinarea TS şi TC:

- se face prin înţeparea pulpei degetului.
- Valoarea normală: - TS 1-3 minute

40
 - TC 5-8 minute

I) Recoltarea sângelui pentru determinarea timpului Howel

- se face prin puncţie venoasă, recoltându-se 4-5 ml de sânge şi 0, 5 ml
oxalat de potasiu.
- Valoarea normală: 60-120 secunde

J) Recoltarea sângelui pentru determinarea fibrinogenului

- se face prin puncţie venoasă, recoltându-se 4,5 ml de sânge şi 0,5 ml citrat
de sodiu.
- Valoarea normală: 200-400 mg %
Teste de coagulare: Timpul Quick şi timpul Howel. Se prepară 0,5 ml
oxalat de potasiu cu 4,5 ml sânge venos, amestecându-se foarte repede.
Pentru timpul Quick valoarea normală este de 12-16 secunde (80% cazuri)
Recoltarea urinei pentru sumar de urină:
- se recoltează urina în bazinete curate din care se varsă imediat în borcanul
colector de urină, sau prin recoltare de la nivelul sondei urinare. Din urină se
efectuează:
- examen fizic - se determina volumul, aspectul, culoarea, mirosul,
densitatea, pH-ului;
- examen biochimic - se cercetează albuminuria, glucoza, puroiul,
bilirubina, urobilinogenul.
- se adaugă examenul sedimentului urinar.
Recoltarea urinei pentru urocultură
Urocultura evidenţiază bacteriile din urină, de aceea se impune ca
recoltarea să se realizeze în condiţii de asepsie în eprubetă sterilă cu dop de vată. Se
recoltează de obicei prin puncţie suprapubiană sau din sonda urinară.
Recoltarea de secreţii pentru examenul bacteriologic
Recoltarea se face pentru evidenţierea infecţiei mixte: streptococ, colibacil,
candida, gonococ, trichomonas. Bolnavul nu trebuie să-şi facă toaleta organelor
externe înainte de recoltare.

41
 2.7. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune
Pregătirea generală
Pregătirea generală preoperatorie, constă în examenul clinic şi paraclinic,
pregătirea psihică, îngrijiri igienice, urmărirea funcţională, vitală şi vegetativă, precum
şi observarea schimbării în starea pacientului şi regimul dietetic preoperator.
 Examenul clinic
Acesta este efectuat de către medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar şi pune în
evidenţă starea fiziologică a pacientului dând totodată posibilitatea depistării unor
deficienţe ale organismului şi ale unor boli însoţitoare. El este completat de examinări
paraclinice.
 Pregătirea psihică
Părinţii sau aparţinătorii sunt informaţi despre necesitatea intervenţiei
chirurgicale, riscul, eventualele mutilări şi i se cere consimţământul. Se fixează data
aproximativă a intervenţiei.
Pacientul este înconjurat cu solicitudine şi atenţie.
Se suprimă tot ceea ce ar putea produce pacientului starea de nelinişte.
Bolnavului i se crează o stare de confort psihic, oferindu-i-se un mediu
ambiant plăcut. I se asigură legătura cu aparţinătorii.
 Îngrijiri igienice
Dacă starea pacientului o permite zilnic, pacientul va fi îndrumat, ajutat să facă
baie sau duş, urmat de igiena cavităţii bucale, îngrijirea părului, tăierea unghiilor.
Asanarea focarului de infecţie. Se efectuează controlul stomatalogic la invitaţia
medicului şi dacă este cazul, se efectuează control stomatologic.
Urmărirea funcţiilor vitale: măsurarea şi notarea temperaturii; măsurarea şi
notarea pulsului; observarea şi notarea respiraţiei (la indicaţia medicului); măsurarea
şi notarea T.A.; observarea diurezei; observarea scaunului.

42
 2.8. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii
Pregătirea din preziua operaţiei
 asigurarea repausului fizic şi psihic
 la prescripţia medicului, seara, se administrează un calmant
 asigurarea alimentaţiei necesare normale, alimente uşor digerabile
 evacuarea intestinului, clismă (daca nu sunt contraindicaţii)
 asigurarea igienei carporale. Se va efectua baie sau duş pe regiuni la pat.
Pregătirea locală
 se curăţa pielea pe regiuni. Pielea păroasă se rade cu grijă, evitându- se să se
producă mici tăieturi (poartă de intrare pentru infecţie, dureroasă la efectuarea
dezinfecţiei);
 se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter (cu grijă să nu se scurgă
eter pe regiunea perianală);
 se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctură de iod);
 se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului;
 menajarea pacientului de traumatisme psihice;
 explorarea capacităţii de apărare a organismului, a gradului de reactivitate şi
rezistenţă faţă de şocul operator;
 întărirea rezistenţei organismului, prin reechilibrare hidroelectrolitică, normalizarea
proteinemiei, vitaminizarea şi la nevoie alimentarea specială
 stabilirea datei operaţiei în funcţie de starea pacientului
 golirea şi la nevoie spălarea cavităţilor naturale ale organismului, stomacului,
colonului, vezică urinară şi toaleta pacientului
 pregătirea pacientului în vederea introducerii în sala de operaţie
Pregătirea din dimineaţa intervenţiei:
 se întrerupe alimentaţia. Pacientul nu mănâncă cel puţin 12 ore înaintea intervenţiei
chirurgicale;
 bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalului;
 golirea vezicii urinare. Pacientul va avea o micţiune voluntară sau se efectuează
sondaj vezical;

43
 se va administra hipnotic opiaceu (morfină, mialgin) sau un barbituric (fenabarbital).
Se administrează un vagolitic (atropina). Dozele şi ora injectării sunt indicate de
medicul anestezist.
Pregătirile speciale
 Pregătirile speciale cuprind măsurile aplicate numai în cazul anumitor intervenţii
chirurgicale şi la anumiţi pacienţi. Ele diferă de la caz la caz şi au ca scop
reechilibrarea unor deficienţe funcţionale ale organismului, ca: diabetul zaharat,
insuficienţa hepatică, tulburări de circulaţ ie, stări caşectice, stări de anemie etc.
Intervenţia chirurgicală a bolii varicoase constă în întreruperea sau
îndepărtarea dilataţiilor varicoase şi venelor perforate incompetente. Identificarea şi
delimitarea precisă a acestora din urmă sunt ncesare pentru a prevenii recidivele
varicelor la vene anterior neafectate. Segmentele venoase indeme de varice nu trebuie
ligaturate sau îndepărtate, ele pot fi necesare ca grefe arteriale mai târziu pe parcursul
vieţii pacientului.
Principalele metode de tratament chirurgical sunt:
 Excluderea prin ligaturi (superior şi inferior) a venei dilatate.
 Excizia (smulgerea) venelor dilatate (atat cele vizibile clinic cat şi a celor vizibile
ecografic
 Injectia de substante sclerozante în varice
 Sclerozarea cu sonde laser a varicelor.

2.9 Îngrijirile postoperatorii

Încep imediat după intervenţia chirurgicală şi durează până la vindecarea
completă a pacientului. Îngrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea funcţiilor
organismului, asigurarea cicatrizării normale a plăgii şi prevenirea complicaţiilor.
Pacientul operat sub anestezie generală, trebuie supravegheat cu toată atenţia
până la apariţia reflexelor (de deglutiţie, tuse, faringian şi cornean), până la revenirea
campletă a stării de conştienţă cât şi în orele care urmează, de altfel transportul din
sala de operaţie se execută după revenirea acestor reflexe. Numim perioada
postoperatorie intervalul dintre sfârşitul operaţiei şi completa vindecare a pacientului.
Această perioadă durează de la câteva zile la câteva luni.
44
 Îngrijirile din această perioadă variază după natura operaţiei, a narcozei,
starea pacientului şi după complicaţiile sau accidentele postoperatorii. Pacientul
necesită în această perioadă o supraveghere şi o îngrijire foarte atentă, de aceasta
depinzând de multe ori nu numai rezultatul operaţiei dar şi viaţa pacientului.
Pacienţii cu rahianestezie trebuie supravegheaţi în permanenţă şi perfuzaţi cel
puţin cu ser glucozat în timpul operaţiei pentru a menţine în limite normale
constantele biologice care au tendinţa uneori a se altera ca urmare a efectului
rahianesteziei. Se va controla foarte des TA, pulsul, numărul respiraţiilor pe minut,
faciesul, culoarea extremitatilor şi starea generală a pacientului. Se administrează
permanent oxigen pe sonda nazală. Pacientul va fi aşezat î n pat în decubit dorsal, fără
pernă, pentru cel puţin şase ore.
În perioada postnarcotică, până la revenirea completă a conştiinţei, pacientul
va fi supravegheat. El nu poate fi lăsat nici un minut singur, căci după narcoza pot să
survină complicaţii: căderea înapoi a limbii, tulburări de respiraţie, circulaţie, asfixiere
etc.
Pentru a preveni pericolul de asfixie, căderea înapoi a limbii şi aspirarea
mucozităţilor în trahee după anestezia generală, dacă felul operaţiei o permite, se mai
poate aşeza pacientul în timpul somnului în decubit lateral, fără pernă, cu faţa spre
lumină, sprijinit cu suluri în această poziţie. Membrul inferior dinspre planul patului
se flectează, iar celălalt rămâne întins pentru a da mai multa stabilitate acestei poziţii.
În acest fel se uşurează drenarea mucozităţilor şi eliminarea vărsăturilor.
Tot ceea ce elimină pacientul prin drenaj postural sau vărsături trebuie imediat
înlăturat prin aspiraţie sau tamponare pentru a evita aspirarea lor în căile respiratorii.
Poziţia în decubit orizontal fiind obositoare, după trezirea pacientului el este
aşezat într-o poziţie mai comodă.
Supravegherea pacientului în primele zile după operaţie
În perioada postoperatorie asistenta va supraveghea activitatea tuturor
organelor şi aparatelor, de multe ori pacientul nefiind în stare să semnaleze
singur modificările survenite în starea lui.

45
2.10. Educaţie pentru sănătate
În procesul educaţional asistenta medicală explorează cunoştiintele, priceperile,
deprinderile pacientului faţa de sănătate şi oferă material informativ atractiv ce-l
explică pe înţelesul pacientului. Organizează acţiuni educative pentru menţinerea
sănătăţii: discuţii interactive, cursuri, demonstraţii practice, filme, etc.
Motivează pacientul să respecte în continuare masurile igienice şi profilactice.
Asistenta medicală identifică modul în care pacientul defineşte sănătatea şi
evaluează capacitatea lui de a-şi promova propria sănătate.
Determină starea de sănătate a pacientului şi identifică factorii de risc.

2.11. Externarea pacientului

Se face de obicei când pacientul este vindecat, sau se face pentru a fi transferat
în altă secţie, la propunerea medicului curant şi cu aprobarea medicului şef. În vederea
externării, pacientul şi aparţinătorii sunt avertizaţi cu câteva zile înainte, medicul
întocmeşte epicriza foii de observaţie, biletul de ieşire, reţeta pentru medicamente
(dacă este cazul). Epicriza reprezintă rezultatul foii de observaţie la care adaugă
recomandările de respectat după externare în ceea ce priveşte regimul igieno-dietetic,
tratamentul, concediul medical, controalele medicale periodice de efectuat.

46
 Capitolul III

Îngrijiri specifice

Cazul I

DATE FIXE
Nume: A
Prenume:C
Data naşterii: 22.06.1946
Vârsta: 70 de ani
Sex: M
Domiciliu:str. Revoluţiei, nr. 10, Braşov.
Religia: Reformat
Statut socio-profesional : pensionar
Antecedente hetero-colaterale : Mama- Hepatită C , Tata – Tumoră bronho-pulmonară
Antecedente personale: Fractură de gambă post accident rutier în anul 1983.
Data internării: 15.09.2013
Data externării: 21.09.2013
DIAGNOSTICUL DE INTERNARE: Tumoră laringiană
ISTORICUL BOLII: Pacientul prezintă răguşeală de aproximativ 2-3 săptamâni , fără
ameliorare
MANIFESTARI DE DEPENDENŢĂ:
PROBLEMELE PACIENTULUI: Alimentaţie inadecvată, , disfonie , dispnee

47
 Nevoia Diagnostic de Obiectiv Intervenţii Evaluare
fundamentală nursing
Nevoia de a bea şi a Alterarea nutriţiei Corectarea - aerisesc salonul înainte de mese Curba ponderală
mânca prin deficit datorită dezechilibrului .- explorez obiceiurile alimentare ale este ascendentă,
intoleranţei hidro-electrolitic pacientului s-au atenuat
alimentarea, Asigurarea raţiei - asigur hidratarea şi alimentatrea greţurile şi
aportului alimentare în funcţie de perioada evolutivă vărsăturile,
nesatisfăcător de complete - în timpul vărsăturilor susţin bolnavul, diareea
alimente, îi asigur tăviţă renală curată, îi ofer un În ziua a 6-a
manifestat prin pahar de apă pentru aşi clătii gura pacientul se
hipotrofie, refuz de - aşez bolnavul în repaus şi îl liniştesc alimentează
a se alimenta din punct de vedere psihic conform vârstei

Nevoia de a dormi, Incapacitate de a se Crearea unui - evit stimuli fonici respect ritmul Pacientul doarme
de a se odihni odihnii, de a avea o climat prielnic fiziologic de somn al pacientului mic linistit , este

48
bună postură din pentru ca care are un necesar de 12-14 ore corect alimentat,
cauza dispneei, pacientul să se - somul poate fi stimulat prin respiră normal
acceselor de tuse poată odihnii, administrarea unei cantităţi de lapte cald
asmatiformă, fricii ameliorarea - mă asigur că foamea nu este unul
de spitalizare, simptomelor dintre factorii care influenţează
manifestate prin insomnia
agitaţie, plâns, ore - administrez medicaţia indicată de
insuficiente de medic
somn. - îi facilitez contactul cu aparţinătorii
pentru a depăşii frica de spitalizare
evit zgomotele intense pentru evitare
perturbării liniştii coplilului. Indiferent
de programul obişnuit, somnul
pacientului trebuie respectat, prin
amânarea unor activităţi
 Nevoia de a respira Alterarea Pacientul să prezinte o administrez la indicaţia medicului Se ameliorează
respiraţiei,din respiraţie adecvată şi pentru a combate dispnee şi cianoza tusea, căile
cauza îngustării căi respiratorii oxigen 6l/min respiratorii sunt
căilor respiratorii permeabile - asgur pacientului poziţie şezândă, libere,
manifestată prin sprijinit cu ajutorul anexelor patului respiraţia se
tuse, tahipnee, - urmăresc frecvenţa, ritmul, încadrează în
cianoza buzelor şi amplitudinea şi tipul respiraţiei limite normale
a unghiilor, - asigur temperatura şi umiditatea
ortopnee aerului din încăpere, prin umezirea lui
cu soluţie alcoolizantă
- aspir secreţiile bronşice ori de câte
ori este nevoie şi mai frecvent înainte
de alimentaţie
- administrez tratamentul prescris de
medic : beta-antagonişti,

49
metilxantine, anticolinergice,
corticosteroizi, fluidificante ale
secreţiei bronşice
Nevoia de a Dificultate în Pacientul să poată Aerisesc camera , ii explic pacientului Pacientul poate
comunica comunicare in comunica cu personalul problema pe care o are şi motivul purta o
cauta procesului medical şi familia pentru care a rămas fără voce, conversaţie cu
înlocuitor de ţesut - Il susţin moral , permit acecsul familia şi
manifestat prin familiei în salon personalul
disfonie medical.
 Data T.A Puls Respiraţii Temp. Diureză Scaun

15.09.13 145/90 mmHg 60 14/min 37.1 750ml 1

16.09.13 140/80mmHg 95 17/min 37.0 890ml 1

17.09.13 150/80mmHg 76 16/min 36.9 1100ml 2

50
18.09.13 135/75mmHg 65 19/min 37.1 800ml 1

19.09.13 130/75mmHg 70 18/min 36.9 990ml -

20.09.13 130/89mmHg 75 15/min 37.2 1000ml 1

21.09.13 135/80mmHg 80 19/min 37.1 1200ml 1

 Examen cerut ZnSo4 TGP TGO Bilirubină TS-TC VSH Uree Glicemie Eritrocite Hemole
directă ucogra
mă

Mod de recoltare Puncţie Puncţie Puncţie 2ml sânge pe Câteva 1.6ml 5ml sânge 2ml sânge 2ml sânge 2ml
venoasă venoasă venoasă anticoagulant picături sânge cu prin prin pe sânge
de sânge 0.4ml puncţie puncţie anticoagul pe
citrate de venoasă venoasă ant prin anticoag

51
sodium puncţie ulant
Rezultate 14U.M 32 U.I 14 U.I 2.1 mg% TS-2 min VSH 11 37 mg%
3.85 prin 5.1mil/
155 mg/dl venoasă L=9294
prin
TC-3min mm
punctie mm³ mm³
puncţie
venoasă Hgb=15
venoasă
fară stază .0g%

Valori normale 7-56 U.I 5-40 U.I 1.2mg/% TS-2- VSH 8- 20- 80- 4.5-6mil/ L=6-
4min 12mm 40mg% 120mg/dl mm³ 8000
TC-5- mm³
8min Hgb=11
.2-16g%
 Data Examene curente Pregătirea Îngrijiri Perioada Alimente Alimente
pentru examen după permise interzise
examen

15.09.13 CT Se va explica Pacientul se 15.09.13- .Fructe , legume Alimente

pacientului va ridica de 21.09.13 , ciorbe . supe consistente ce
necesitatea pe masa de uşoare , gris cu pot provoca

52
efectuarăă examinare, lapte obstrucţia
examenului, se va fi căilor
va culca pe condus respiratorii
masa de înapoi în
examinare şi salon
nu a mai
mişsca deloc
pe timpul
examinării
 Data Medicamente Mod de administrare

15.09.2013 Cefort, Algocalmin , Doxorubicina Cisplatina Intravenos

16.09.2013 Identic cu ziua precedentă intravenos

17.09.2013 Identic cu ziua precedentă intravenos

53
18.09.2013 Algocalmin , Multivitamine, Glucoză 5% , Cisplatina Intravenous, cale orală

19.09.2013 Ientic cu ziua precedentă Intravenos, cale orală

20.09.2013 Algocalmin, glucoză 5% , Cisplatina , Paracetamol Kabi , Intravenos, cale orală

Nurofen

21.09.2013 Identic cu ziua precedentă Intrravenos, cale orală

Cazul II

DATE FIXE
Nume: p
Prenume: D
Data naşterii:28.09.1970
Vârsta: 43
Sex: F
Domiciliu: Tg Mureş, strada Predeal
Religia:Catolică
Statut socio-profesional :Asistentă radiologie
Antecedente hetero-colaterale : nesemnificative
Antecedente personale: apendictomie în anul 1990
Data internării: 10.01.2016
Data externării: 16.01.2016
DIAGNOSTICUL DE INTERNARE: Tumoră laringiană
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ:Dificultate în alimentaţie, dureri la nivelul
gâtului , modificarea vocii
PROBLEMELE PACIENTULUI: Scădere ponderală , răguşeală , temperatură ,
dispnee

54
 Nevoia fundamentală Diagnostic de nursing Obiectiv Intervenţii Evaluare

Nevoi de a mişca şi a Alterarea confortului Pacienta să înţeleagă liniştesc pacienta şi îi explic ca aceste Durerile s-au
avea o bună postură din cauza durerilor la cauzele durerii , să fenomene sunt temporare şi pot fi diminuat , pacienta
nivelul gâtului respecte sfaturile combatute are o stare de mai
manifestat prin date - sfătuies pacienta să se odihnească bine.
nelinişte, stare de mai mult, să desfăşoare activităţi care
agitaţie. o relaxează
- să evite alimentele care pot să dea
reactii alergice
-Administrez tratamentul antialgic şi
calmante la nevoie.

55
Nevoia de a dormi şi de Perturbarea somnului Pacienta să aibă un - stabilesc un program de somn Pacienta este
a se odihni datorită durerilor şi somn odihnitor şi să pentru pacientă de 8 ore pe noapte şi o liniştită, incearcă
temerile legate de fie optimistă în oră după amiaza să se odihnească şi
posibilele complicaţii eficacitatea - administrez la indicaţia medicului respectă indicţiile
ale bolii manifestată tratamentului Diazepam 1f/seara date de către
prin nelinişte, - informez pacienta despre modul de personalul
insomnie, teamă producere al durerii, despre medical.
medicamentele administrate, ritm de
administrare şi efect
- asigur repaus fizic şi psihic
- asigur hidratarea şi alimentatrea în
funcţie de perioada evolutivă
 Nevoia de a se Dificultate în Pacientul să se Ii întocmesc un regim alimentar , îl Pacienta îşi menţine
alimenta şi a se alimentaţie din poată alimenta şi incurajez să se alimenteze şi să se greutatea corporală în
hidrata cauza obstrucşiei hidrata hidrateze corespunzător. limite normale
căilor digestive corespunzător Montez sonda nazo-gastrică la
manifestată prin recomandarea medicului , alimentez
scădere ponderală pacientul prin sonda nazogastrică.

56
Nevoia de a se Dificultate de a Pacienta să prezinte Informez pacientul cu pivire la boala sa, Pacienta prezintă
recreea îndeplini activităţi stare de confort evoluţia bolii, ddurata tratamentului şi stare de bine , o
recreative din cauza psihic . efectele terapeutice, diminuare a anxietăţii
bolii manifestată Informez familia că pacientul trebuie şi stresului
prin anxietate, stres încurajat , suport psihic , fără agitaţie
sau discuţii care ii fac rău.
-asigurarea comfortului, accesul la
activităţi recreative
 Data T.A Puls Respiraţii Temp. Diureză Scaun

10.01.2015 125/70 mmHg 65 16/min 37.7 1100ml 2

11.01.2015 120/60 mmHg 70 17/min 37.6 1000ml 1

12.01.2015 135/75 mmHg 70 16/min 37.0 850ml 1

57
13.01.2015 135/80 mmHg 65 15/min 36.8 1200ml -

14.01.2015 130/75 mmHg 80 16/min 37.0 1250ml 2

15.01.2015 130/70 mmHg 70 16/min 36.8 1345ml -

16.01.2015 142/80mmHg 75 17/min 36.9 1000ml 2

 Examen cerut ZnSo4 TGP TGO Bilirubină TS-TC VSH Uree Glicemie Eritrocite Hemole
directă ucogra
mă

Mod de recoltare Puncţie Puncţie Puncţie 2ml sânge pe Câteva 1.6ml 5ml sânge 2ml sânge 2ml sânge 2ml
venoasă venoasă venoasă anticoagulant picături sânge cu prin prin pe sânge
de sânge 0.4ml puncţie puncţie anticoagul pe
citrate de venoasă venoasă ant prin anticoag

58
sodium puncţie ulant
Rezultate 18 U.M 40 U.I 33 U.I 0.9 mg% TS-3.5 VSH 14 27 mg%
3.85 prin 4.8mil/
118 mg/dl venoasă L=6500
prin
min mm
punctie mm³ mm³
puncţie
TC-6min venoasă Hgb=13
venoasă
fară stază .2%

Valori normale 7-56 U.I 5-40 U.I 1.2mg/% TS-2- VSH 8- 20- 80- 4.5-6mil/ L=6-
4min 12mm 40mg% 120mg/dl mm³ 8000
TC-5- mm³
8min Hgb=11
.2-16g%
 Data Examene curente Pregătirea Îngrijiri Perioada Alimente Alimente
pentru examen după permise interzise
examen

11.01.2015 Laringoscopie Pregătesc Pacientul 10.01.2015- Legume şi fructe Alimente cu

pacientul fizic va fi 16-01-2015 Ciorbe , supe consistenţă tare
şi psihic, explic supraveghe uşoare , carne e , ce ar putea

59
necesitatea at de către pui , făinoase. uce la blocarea
efectuării asistentă căilor
examenului , îi până la respiratorii.
descriu tehnica dispariţia
laringoscopiei anesteziei
locale.
 Data Medicamente Mod de administrare

10.01.2015 Decarbazină , Metotrexatul, Algocalmin, ventolin Intraevnos, intramuscular, aerosoli

11.01.2015 Decarbazină, Metrotrexatul , Algocalmin , Paracetamol , Intravenos, cale orală

Glucoză 5% , Vitamina C

12.01.2015 Identic cu ziua precedentă Intrvenos, cale orală

60
13.01.2015 Identic cu ziua precedentă Intravenous, cale orală

14.01.2015 Decarbazină , Metrotrexatul , Paracetamol , Algocalmin Intravenos

,Vitamina C

15.01.2015 Decarbazină, Metrotrexatul , Algocalmin intravenos

16.01.2015 Decarbazină, metrotrexatul , Glucoză 5% , Soluşie Ringer intravenos

Cazul III

DATE FIXE
Nume: L
Prenume:G
Data naşterii: 22.05.1959
Vârsta: 57
Sex: M
Domiciliu:Căpâlna
Religia:Ortodox
Statut socio-profesional : Chimist
Antecedente hetero-colaterale : Tata- tumoră laringiană , Mama- neoplasm mamar
Antecedente personale: Nesemnificative
Data internării: 23.04.2016
Data externării: 29.04.2016
DIAGNOSTICUL DE INTERNARE: Tumoră malignă a laringelui
MANIFESTARI DE DEPENDENŢĂ:Scădere ponderală semnificativă în ultimele
săptămâni , anxietate, dureri.
PROBLEMELE PACIENTULUI: Tuse , temperatură , disfonie , dificultate în
alimentaţie

61
 Nevoia fundamentală Diagnostic de nursing obiectiv Intervenţii Evaluare

Nevoia de a se alimenta şi Aport alimentar şi Paacientul să se poată Întocmesc un regim hidrolactat (lapte , Pacientul se
hidrata lichidian insuficient, din alimenta şi hidrata în ceaiuri) , semisolid ( gris orez cu lapte ) alimentează şi se
cauta disfagiei mod corespunzător Explic pacientului importanţa hidratează
manifestat prin scădere alimentaţiei şi hidrtării organismului în corespunzător
ponderală mod corespunzător.

62
Nevoia de a evita pericole Risc de complicaţii Pacientul să primească Asigurarea la pat în condiţii optime, Pacientul prezintă
,datorită evoluţiei tratamentul adecvat , repaos vocal , asigurarea igienei ameliorarea stării de
tumorii manifestată prin să evite evoluţia rapidă tegumentelor şi vestimentare, pacientul sănătate , fără
metastaze a bolii să respecte toate indicaiile personalului apariţia
medical şi să urmeze tratamentul prescris complicaţiilor
pentru întârzierea complicaţiilor
 Nevoia de a fi curat si Incapacitate de a-şi Pacientul să prezinte Încurajez pacientul pentru efectuarea Pacientul
ingrijit, de a-şi proteja acorda îngrijiri tegumente şi igienei corporale prezintă
tegumentele igienice din cauza mucoase întegre şi Daca este slăbit , ajut pacientul la tegumente şi
bolii , manifestată prin curate efectuarea toaletei, aducerea mucoase
tegumente transpirate materialelor la pat , schimarea lenjeriei integre
şi mucoase uscate de pat şi de corp

63
Nevoia e a-şi menţine Febră din cauza Pacienta să prezinte Măsor şi inotez temperatura în foaia Temperatura a
temperatura în limite procesului infecţios temperatură în limite de observaţie , aplic comprese umede ajuns în
normale inflamator manifestată normale pe fruntea pacientului , administrez limitele
prin tegumente calde, medicaţia prescrisă ed medic : normale.
transpirate şi cefalee paracetamol , vitamina c , algocalmin.
 Data T.A Puls Respiraţii Temp. Diureză Scaun

23.04.2016 125/80 mmHg 90 16/min 37.9 900ml 1

24.04.2016 130/70 mmHg 80 15/min 37.8 1100ml -

25.04.2016 120/75 mmHg 60 15/min 37.4 14000ml 1

64
26.04.2016 135/80 mmHg 75 16/min 37.1 860ml 2

27.04.2016 120/80 mmHg 60 15/min 37.2 990ml 2

28.04.2016 135/80 mmHg 80 17/min 36.9 1250ml -

29.04.2016 130/60mmHg 70 16/min 37.0 1000ml 1

 Examen cerut ZnSo4 TGP TGO Bilirubină TS-TC VSH Uree Glicemie Eritrocite Hemole
directă ucogra
mă

Mod de recoltare Puncţie Puncţie Puncţie 2ml sânge pe Câteva 1.6ml 5ml sânge 2ml sânge 2ml sânge 2ml
venoasă venoasă venoasă anticoagulant picături sânge cu prin prin pe sânge
de sânge 0.4ml puncţie puncţie anticoagul pe
citrate de venoasă venoasă ant prin anticoag

65
sodium puncţie ulant
Rezultate 8 U.M 32 U.I 36 U.I 1.6 mg% TS-4.8 VSH 3.1mil/
15 29 mg% 89 mg/dl venoasă
3.85 prin L=5000
prin
min mm
punctie mm³ mm³
puncţie
TC-6min venoasă Hgb=14
venoasă
fară stază .0g%

Valori normale 7-56 U.I 5-40 U.I 1.2mg/% TS-2- VSH 8- 20- 80- 4.5-6mil/ L=6-
4min 12mm 40mg% 120mg/dl mm³ 8000
TC-5- mm³
8min Hgb=11
.2-16g%
 Data Examene curente Pregătirea Îngrijiri Perioada Alimente Alimente
pentru examen după permise interzise
examen

24.04.2016 RMN Se va conduce Pcienta va 23.04.2016- Piureuri de Alimente de

pacienta în sala fi îmbracată 29.04.2016 legume şi fructe, consistenţă
de examinare , şi conusă ciorbe şi supe tare, bauturi

66
se vor înapoi în uşoare , lactate şi carbogazoase,
îndepărta toate salon brânzeturi alcoolice
obiectele
metalice care
sunt asupra
pacientei ,
pacienta va sta
nemişscată pe
perioaa
examinării
 Data Medicamente Mod de administrare

24,04,2016 Augmentin , Algocalmin , Paracetamol , Sf0.9% Epurubicină Intravenor , intramuscular

Vincristina

25,04,2016 Ientic cu ziua preceentă Intravenos, intramuscular

26,04,2016 Augmentin , Algocalmin ,Glucoză 5% , Epirubicină , intravenos

Vincristina

67
27,04,2016 Algocalmin , Epirubicină , Glucoză 5% , Vitamina C200 Intravenos

28.04.2016 Epirubicină , Vincristina . Vitamina C200 , Soluţie Ringer intravenos

29.04.2016 Ientic cu ziua precedentă intravenos

 Capitolul IV

Concluzii

 Cancerul de laringe este un tip e tumoră malignă rară, care se dezvoltă mai
frecvent la bărbaţi şi după vârsta de 60 de ani. Faptul că dintre cei care
consumă tutun şi alcool în cantităţi mari , doar unii dezvoltă cancer , a dus la
formularea ipotezei că aceştia au o susceptibilitate genetică.
 Fumatul este principalul factor incriminat în dezvoltarea acestei tumori
 Simptomele care trebuie să alarmeze pacientul sunt schimbarea vocii, durere
laringiană, durere la înghiţire sau apariţia unor noduli la nielul gâtului
 Tratamentul în stadii incipiente asigură o ratp de supravieţuire foarte bună, dar
aceasta se deteriorează pe măsură ce prezentarea la medic este întârziată.
 Baza tratamentului reprezintă îndepărtarea chirurgicală a şesutului malign, care
poate fi uneori completată prin radio şi chimioterapie
 În alegerea tratamentului pentru cancerul de laringe se ţine cont de stadiul în
care se află tumora (stadializarea TNM), etajul laringelui în care se dezvoltă,
dar şi agresivitatea histologică.

68
 Bibliografie

1.Jemal A, Murray T, Samuels A, et al. Cancer statistics, 2003. CA Cancer J Clin

2003;53:.
2.Pivot X, Kataja VV, Jelic S. ESMO Minimum Clinical Recommendations diagnosis,
treatment and follow-up of squamous cell carcinoma of the head and neck. Ann Oncol
2005;16(suppl.1):i62-i64.
3.Mendenhall WM, Riggs CE, Cassisi JN. Treatment of head and neck cancers.
ÎnDeVita VT Jr, Hellman S, Rosenberg SA, eds. Cancer: principles and practice of
oncology.7th ed. Lippincott, Williams & Wilkins, 2005:662-732.
4.Schantz SP, Harrison LB, Forastiere AA. Tumors of the nasal cavity and paranasal
sinuses, nasopharynx, oral cavity, and oropharynx. În: DeVita VT Jr, Hellman S,
Rosenberg SA, eds. Cancer: principles and practice of oncology. 6th ed. Philadelphia:
Lippincott, Williams & Wilkins, 2001:7970-861.
7.Titiricǎ Lucreţia, ,,Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali'' , Ed. Viaţa medicalǎ româneascǎ,Bucuresti,1997
8. Titirca Lucreţia, ,,Tehnica îngrijirii bolnavului'' , Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 1990
9. Titirca Lucreţia, ,,Manual de îngrijiri speciale acordate de asistenţii
medicali'' , Ed. Viata Medicala Românească, Bucureşti,2006

69
70