Metode de inmultire a plantelor de apartament

Marea majoritate a plantelor de apartament se inmultesc pe cale asexuata (vegetativa) - prin

butasire, divizarea (despartirea) tufei, drajoni, stoloni, muguri adventivi, marcotaj, altoire.
Dizivarea (despartirea) tufelor
Este o metoda de inmultire vegetativa a plantelor care formeaza lastari si consta in divizarea
tufelor in mai multe fragmente si separarea acestora, fiecare tufa avans tulpina sau rozeta de
frunze si radacini. Planta separata se pune in amestec de pamant si, in sonditii corespunzatoare,
incepe sa creasca si sa se dezvolte armonios. Perioada ideala pentru efectuarea despartirii
tufelor este primavara, cand plantele isi reiau cresterea, iar in cazul plantelor cu flori, operatiunea
se efectueaza la sfarsitul infloririi.
Exemple de plante care se inmultesc prin divizare sunt plante grase suculente (aloe, eseveria,
cactusii, etc.), majoritatea bromeliaceelor, violeta africana, ferigile, asparagus, difenbachia,
sanseveria, anthurium, clorophytum, etc.
Unele plante sunt usor de didivzat doar cu mana (violeta africana), la altele radacinile sunt
incalcite, provenind dintr-o tulpina semilemnoasa sau dintr-un rizom care a emis lastari pe toata
lungimea. In acest caz, se utilizeaza un cutit sau briceag, bine ascutit si se taie radacinile
carnoase intre portiunile ce se vor desparti. Frunzele ingalbenite sau deteriorate, radacinile
vatamate, rupte in timpul divizarii se taie. Plantele astfel pregatite se introduc in ghivece in
amestec de pamant, se uda bine, pentru ca radacinile sa se fixeze in pamant. Se evita stagnarea
apei si nu se expun plantele la lumina intensa.
Drajonarea
Este o metoda de multiplicare practicata la unele specii ca agave, bromeliacee, palmieri. Drajonii
sunt lastari prelevati din muguri de pe radacina, bine dezvoltati si cu radacini, care se desprind de
planta-mama si se planteaza, individual, in ghivece. Perioada optima de inmultire prin drajoni este
primavara, dar se poate efectua in tot cursul anului.
Inmultirea prin stoloni
Se practica la unele plante flexibile, taratoare, care poarta la extremitatile lor rozete de frunze ce
dezvolta treptat radacini.
Acestea se detaseaza usor de plantele-mama si se pun in ghivece, intr-un amestec usor, din
turba, mranita si nisip. In cazul in care plantele nu au radacini, se pun la inradacinat ca si butasii
sau se lasa legate de planta-mama prin stoloni, 2-3 saptamani.
Inmultirea prin muguri adventivi
Unele specii floricole au capacitatea de a forma plantute mici, din mugurii adventivi situati pe
pendunculi florali (de exemplu, Bryphyllum tubiflorum), pe marginea limbului foliar (Bryophyllum
daigremontianum) sau pe nervura mediana (Bryophyllum viviparum). Mugurii se desprind de
planta-mama, se pun in amestec de pamant si in scurt timp formeaza noi plantute.

Marcotajul
Este o metoda mai putin folositapentru inmultirea plantelor de interior.
Se aplica la plantele ale caror tulpini, puse in contact cu pamantul, au capacitatea de a emite
radacini, se aplica la plantele ai caror butasi inradacineaza mai greu si la cele degarnisite de
frunze la baza.
Marcotajul seamana cu butasirea, dar se deosebeste prin faptul ca marcotarea ramane atasata
de planta-mama. Aceasta se separa de planta-mama numai dupa inradacinare. Plantele pot fi
inmultite prin doua tipuri de marcotaj: marcotajul terestru si marcotajul aerian.
Marcotajul terestru se aplica plantelor verzi, cu tulpini flexibile, taratoare (iedera, plectrantus, ficus
repens, filodendron, pothos, etc.) sau anthurium, prin musuroirea bazei tuplinii.
Se alege o tulpina tanara, se pregateste ghiveciul cu amestecul de pamant, se curbeaza, se
fixeaza si se ingroapa tulpina in pamant.
Pentru a usura inradacinarea, la plantele cu tulpini mai groase se efectueaza incizii pe partea
inferioara. Extremitatea tulpinii care iese in exteriorul ghiveciului se paliseaza vertical pe un
tutore.
Se uda cu regularitate si se detaseaza marcota de planta-mama, numai dupa aparitia noilor
frunze si muguri.
Marcotajul aerian este practicat la plantele care au tulpini si ramificatiirigide, lignificate, ca: ficus,
dracena, croton, aralia, leandru, care nu pot fi curbate.
Metoda este folosita mai mult pentru recuperarea sau regenerarea unor plante degarnisite de
frunze. Marcota se efectueaza intre internodii, sub frunze, cu o lama sau cu un briceag ascutit,
crestand oblic tulpina si efectuand o incizie circulara.
Incizia nu trebuie facuta prea adanc, iar scurgerile de latex de la ficus, de exemplu, se opresc cu
apa calduta. Crestatura se mentine deschisa prin inserarea unei pene (de exemplu, un bat de
chibrit), pentru ca tesuturile sa nu se sudeze. Se fixeaza un manson din plastic, umplut cu turba
umeda sau muschi de jur imprejurul tulpinii. Mansonul se inchide deasupra si sub crastatura. Se
uda cu regularitate turba si dupa circa o luna sau o luna si jumatate, in manson apar radacini.
Tulpina marcotata este taiata sub radacini si se pune in alt ghiveci.
Operatiunea se poate efectua cu succes din aprilie pana in iulie.
Altoirea
Se practica la unele specii de cactusi (echinopsis, ericereus) si consta in alipirea unei portiuni de
tulpina pe o planta iaradacinata (portaltoi).
Se taie orizontal, cu o lama de ras, tulpina portaltoiului, la 10-12 cm de la baza. Se recolteaza
altoiul (excrescenta sau partea terminala a tulpinii) si se pune pe portaltoi, avand grija ca partile
sa se suprapuna perfect. Se asigura alipirea cu ajutorul unui elastic, trecut pe sub ghiveci si
deasupra altoiului. Fuziunea dintre altoi si portaltoi se produce in cateva saptamani.