Folosirea pajiştilor prin cosit

Folosirea pajiştilor prin cosit

Folosirea pajiştilor
naturale (în acest scop
mai sunt denumite şi
fâneţe) prin cosit se face
cu scopul asigurării de
furaje pentru perioada
de stabulaţie: fân,
semifân, siloz.
 Folosirea pajiştilor prin cosit
 În sistemul de exploatare intensivă a animalelor
şi când păşunile naturale lipsesc se poate furaje
la iesle masă verde cosită, care provine de
obicei, de pe pajiştile semănate.
 La noi în ţară, de obicei, iarba recoltată prin cosit
este transformată în fân şi în mai mică măsură
semifân sau semisiloz.
 Compoziţia chimică a ierbii

 Calitatea nutritivă este determinată de:

proteina brută, valoarea energetică şi ingestia
animalului.
 Condiţiile climatice, cum ar fi luminozitatea,
temperatura şi precipitaţiile au o influenţă
indirectă.
 Un siloz prefânat de calitate bună nu se face
din iarbă proaspătă de calitate mediocră, cu
valoare slabă (UFL-energie) şi săracă în
proteină brută digestibilă.
 Compoziţia ierbii determinate după
sistemul Weende şi sistemul Van Soest
 Calitatea fânului
 Furajul verde proaspăt recoltat conţine o
cantitate mare de apă apreciată la circa 78-80%.
În vederea păstrării el trebuie supus procesului
de uscare, astfel ca umiditatea să fie redusă sub
17%.
 Pe lângă fenomenul de pierdere a apei
(deshidratare) mai au loc şi procese care
provoacă pierderi de substanţe nutritive.
 Pierderile mari de substanţe nutritive sunt
cauzate de precipitaţiile care cad de multe ori în
timpul recoltării fâneţelor.
 Calitatea fânului
 Pierderile prin spălare sunt cuprinse între : 20-
40% din substanţa uscată, 30% din fosfor, 65%
din potasiu, 20% din proteina brută, 35% din
extractive neazotate.
 Momentul optim al recoltării
 Este o mare diferenţă între valoarea
alimentară a ierbii în stadiul vegetativ şi cea a
ierbii înspicate (stadiu generativ).
 Epoca de recoltare a fâneţelor are o influenţă
foarte mare asupra

cantităţii calităţii

fânului
Momentul optim al recoltării

procesul de
îmbătrânire a ierbii

scăderea conţinutului
creşterea celulozei
de PB şi a digestibilităţii
brute, hemicelulozei
conţinutului celular
 Recoltarea fâneţelor cu întârziere
 Fânul are conţinut scăzut în proteină, săruri
minerale şi vitamine, dar are conţinut ridicat
în celuloză
reduce consumabilitatea şi
digestibilitatea nutreţului

 Refacerea plantelor se face mai greu şi se

reduce producţia recoltei următoare.

 Se produce şi o îmburuienare puternică a

fâneţei, deoarece multe specii nevaloroase
ajung la diseminare.
 Recoltarea timpurie a fâneţelor
Produce un fân bogat în proteine, cu conţinut
redus de celuloză, cu grad mare de consumabilitate
şi digestibilitate, dar cu producţie redusă la u.s.

Prin repetarea recoltării

timpurii (mai mulţi ani)
are loc dispariţia treptată
a poaceelor şi fabaceelor
valoroase.
 Momentul optim = cea mai mare
producţie de proteină şi UN la ha

poaceele sunt în fabaceele sunt în

faza de înspicare- şi faza de
începutul înfloririi îmbobocire

Epoca de
recoltare se stabilește
în funcţie de specia
dominantă.
 Momentul optim al recoltării

 Pentru evitarea scăderii producţiei şi degradarea

compoziţiei floristice se recomandă:

- împărțirea în parcele şi recoltarea la epoci diferite

în rotație;

- schimbarea modului de folosinţă pe durata unui

an sau mai mulți;

- folosire mixtă.
 Înălţimea de recoltarea a fâneţelor
Recoltatul prea sus:
 se obţine o producţie mai mică
 fânul va fi şi de calitate mai slabă, deoarece în
partea de jos, rămasă nerecoltată, se află multe
frunze bazale şi lăstarii tineri care au un conţinut
mare în proteină.
Recoltarea la o înălţime mică (cositul ras):
 măreşte recolta şi îmbunătăţeşte calitatea
 însă reduce substanţial capacitatea de regenerare
a plantelor şi producţiile vor fi mici la coasele
următoare.
 Înălţimea de recoltarea a fâneţelor

 Observaţii şi experienţe au arătat că cea mai

bună înălţime de recoltare este de 4-5 cm de la
suprafaţa solului.
 Se recomandă recoltarea la înălţime mai mare
(6-7 cm) numai la ultima coasă, dacă aceasta se
execută cu întârziere şi se apropie mai mult de
perioada în care stagnează creşterea.
Influenţa înălţimii de cosit asupra pajiştilor de
Lolium perenne + Trifolium repens
 Frecvenţa recoltărilor

 Între 2 şi 4 recolte/an, în funcţie de zonă şi

categoria de pajişte (permanentă sau
semănată), la intervale de aproximativ 5
săptămâni între coase.
 Dacă se coseşte mai des, se obţine un furaj
de bună calitate, însă cantitativ redus.
 Metode speciale de recoltare

În scopul grăbirii procesului de uscare şi a

îmbunătăţirii calităţii furajului obţinut se aplică
tratamente cum ar fi: strivirea plantelor, tratarea
cu substanţe deshidratante (sicative) şi tratarea
cu soluţii de uree, concomitent cu recoltarea
masei verzi.
 Strivirea plantelor

 Maşinile moderne au posibilitatea de a strivi

materialul verde recoltat printr-un sistem de
valţuri. Tulpinile care au un conţinut mare de
apă se usucă într-un ritm mai rapid.
 Metoda se recomandă pentru fâneţele bogate
în leguminoase şi numai în regiunile
secetoase şi în anii cu precipitaţii reduse în
timpul recoltării.
 Tratarea cu soluţii sicative

 Se folosesc soluţii alcaline (carbonat de

potasiu în concentraţie de 14%, carbonat de
sodiu 11%, hidroxid de sodiu 10%) sau soluţii
acide în cantitate de aproximativ 200 l/ha
(Vintilă, 1986).
 Tratamentul se efectuează o dată cu
recoltarea, prin pulverizare fină a soluţiei cu
un dispozitiv montat pe vindrover.
 Tratarea cu soluţii de uree

 Este recomandat pentru fânul de

leguminoase sau cu o compoziţie floristică
foarte bogată în leguminoase în vederea
balotării la umiditate mai ridicată 30-35%
când dispare riscul scuturării frunzelor, dar
apare pericolul mucegăirii.
 Efectul tratamentului se anulează dacă în
timpul uscării plantelor pe câmp cad până la
balotare peste 15 mm precipitaţii.
 Tratarea cu soluţii de uree

Avantaje:
se evită degradarea componentelor nutritive;
se îmbogăţesc plantele în azot;
se măreşte gradul de digestibilitate a
substanţei organice;
se inhibă dezvoltarea mucegaiurilor.
Modificări care intervin în procesul
de uscare a fânului

Între recoltare și reducerea umidităţii la care

plantele pot fi păstrate se disting două perioade:
prima când plantele ajung la 60-65% apă şi care
durează câteva ore;
a doua până apă ajunge la 15-17% şi durează 2-
3 zile.
Modificări care intervin în procesul
de uscare a fânului

În prima etapă, odată cu reducerea

conţinutului de apă au loc pierderi mari de
substanţe proteice, zaharuri, caroten, etc, iar în
a doua, diminuarea valorii nutritive a fânului
este în strânsă legătură cu durata şi intensitatea
ploilor şi cu temperatura din această perioadă.
În funcţie de metodele de conservare a
ierburilor, pierderile de substanţe nutritive
variază foarte mult.
Metode de pregătire a fânului
A. Pregătirea fânului pe sol
 Pregătirea fânului pe sol

 Această metodă este cea mai simplă şi cea

mai răspândită de uscare a ierburilor.
 În acelaşi timp au loc cele mai mari pierderi
de substanţe nutritive, datorită duratei lungi
de uscare şi manipulărilor solicitate pentru
pregătirea fânului, care determină importante
pierderi mecanice.
 Pregătirea fânului pe sol

 Metoda dă rezultate satisfăcătoare în regiunile

secetoase, unde de obicei, după 4-6 ore de la
recoltare când plantele s-au pălit, ceea ce
corespunde umidităţii de 55-60% apă, este
necesară întoarcerea brazdelor. În acest moment,
plantele cosite au o umiditate de 55-50%.
 Pregătirea fânului pe sol

 După întoarcerea brazdelor fânul se lasă să se

usuce până la umiditatea de 20-30% la care
începe să foşnească fără însă ca frunzele să se
scuture; apoi se strâng în căpiţe mari de 250-300
kg, unde fânul îşi continuă uscarea până la
umiditatea de conservare (15-16%).
 Pregătirea fânului pe sol

 Uscarea în suluri sau valuri reprezintă o

variantă îmbunătăţită a uscării plantelor pe sol.
 După ce fânul s-a pălit, se strânge în suluri sau
valuri, folosind greble mecanice sau cu tracţiune
animală.
 În suluri uscarea se produce mai lent, reducându-
se astfel substanţial pierderea frunzelor de
leguminoase şi obţinându-se un fân cu un
conţinut mai ridicat de proteine şi vitamine.
 Din suluri fânul se adună în căpiţe.
 Pregătirea fânului pe sol
 În regiunile umede pregătirea fânului direct
pe sol este mai grea.
 Uscarea pe sol duce la pierderi mari de
substanţe nutritive şi scăderea pronunţată a
digestibilităţii.
 În aceste regiuni întoarcerea brazdelor are
loc după 2-3 zile de la recoltare, iar după
uscăre fânul se adună în căpiţe și se
transportă cât mai repede la locul de
depozitare.
B. Pregătirea fânului pe suporturi

 Pregătirea fânului pe suporturi se face în regiuni

bogate în precipitaţii. Astfel, fânul chiar dacă este
plouat îşi păstrează culoarea şi gustul, iar
pierderile de substanţe nutritive sunt mici.
 Suporturile folosite pentru pregătirea fânului sunt:
pari cu braţe, capre sau garduri.
 Pregătirea fânului pe suporturi

 Parii cu braţe (prepelecii sau prepelegii) au

înălţimea de circa 2 m fiind prevăzuţi cu braţe de
lemn lungi de 0,20-0,30 m, dispuse la distanţa de
0,30-0,40 m. Distanţa de la pământ până la primul
braţ trebuie să fie de circa 0,60 cm. Se consideră
necesari, în funcţie de producţia de fân, 300-900 de
pari la hectar.
 Caprele au forma unor piramide formate din 2-3
pari uniţi prin 2-3 rânduri de şipci plasate orizontal
la dstanţa de 0,60 m de la suprafaţa solului.
Lungime parilor este de circa 2 m. Sunt necesare
20-30 capre la hectar, în funcție de producție.
 Pregătirea fânului pe suporturi

 Gardul suedez este alcătuit din stâlpi înalţi de 2

metri, aşezaţi la distanţe de 1,8-2 m unul de altul.
Lungimea gardului este variabilă. Pe aceşti stâlpi
se bat şipci sau se întinde sârmă galvanizată cu
diametrul de 2,5-3 mm, la distanţa de 0,30-0,40
m una de alta, lăsându-se o distanţă de 0,60 m
de sol până la prima şipcă sau rând de sârmă.
C. Pregătirea fânului în baloturi

 se reduc foarte mult pierderile provocate de

uscarea prea puternică a plantelor, fânul are un
procent mare de frunze, miros aromat şi culoare
verde;
 se aplică în regiunile secetoase la fânurile
provenite de pe pajiştile semănate şi în special la
culturile de lucernă;
 constă în întoarcerea brazdelor o dată sau de
două ori în ziua recoltării şi balotarea lui înainte
de uscarea completă, şi atunci când plantele
încep să foşnească (conţin 30-35% apă).
Pregătirea fânului în baloturi

 Baloturile se lasă în
câmp în grupuri de câte
5-7, aşezate cu partea
îngustă spre sol, până la
uscarea completă.
 După uscare baloturile se
depozitează în fânare
sau şire, lăsându-se
canale de aerisire printre
ele.
D. Pregătirea fânului cu ajutorul
curenţilor de aer

 constă în dirijarea unor curenţi de aer, creaţi

artificial prin materialul recoltat şi insuficient
uscat;
 deshidratarea se produce repede, iar datorită
timpului de uscare se reduc pierderile de
substanţe nutritive;
 fânul obţinut după această metodă are un miros
plăcut, îşi păstrează culoarea verde şi are un
conţinut ridicat de proteine.
 Pregătirea fânului cu ajutorul
curenţilor de aer
 este recomandată în special pentru lucernă,
trifoi, pentru pajiştile temporare şi eventual
pentru fâneţe naturale cu o vegetaţie deosebit de
valoroasă;
 uscarea prin această metodă se poate face cu aer
rece sau cald. Metoda de uscare prin ventilare cu
aer rece, se bazează pe higroscopicitatea aerului
atmosferic, adică pe proprietatea lui de a se
satura cu vapori de apă;
 în timpul ventilării se produce o mişcare a
umidităţii din straturile interioare spre cele
exterioare, iar de aici prin evaporare în mediul
înconjurător;
 Pregătirea fânului cu ajutorul
curenţilor de aer

 această mişcare a umidităţii spre straturile

exterioare este cunoscută sub denumirea de
difuziune interioară, iar mişcarea sub formă de
vapori de apă, de pe suprafaţa plantelor în
mediul înconjurător, difuziune exterioară;
 viteza procesului în timpul difuziunii interioare
depinde de proprietăţile materialului supus
uscării, iar în timpul difuziunii exterioare de
presiunea vaporilor aflaţi la suprafaţa furajului,
precum şi de presiunea vaporilor din mediul
înconjurător.
 Dependenţa regimului de ventilaţie de echilibru între
conţinutul în apă al lucernei şi umiditatea relativă a
aerului

Limita maximă de
Conţinutul în umiditate a aerului până la
Specificare
apă al lucernei care se recomandă
funcţionarea ventilatorului
45 – 40 80
La ventilarea
40 – 30 75
stratului I
30 – 20 70

La ventilarea
45 - 25 70
straturilor II şi III
La ventilarea şirei
20 - 14 55
întregi
Orarul zilnic de ventilaţie în funcţie de dinamica
cinţinutului în apă al lucernei şi umiditatea
relativă a aerului

Conţinutul în apă al Orele de funcţionare a

lucernei ventilatorului

45 – 40 6,30 – 20
40 – 30 7,00 – 9,30
30 – 20 8,00 – 19,00
20 - 14 10,00 – 17 00
 Schema unei instalaţii pentru pregătirea
fânului în aer liber
Instalaţia de uscare se compune dintr-un ventilator şi
un sistem de canale care distribuie aerul în masa fânului.

1 – canal principal;
2 – ventilator;
3 – canale secundare;
4 – platformă;
5 – tablou de acţionare electrică.
 Pregătirea fânului cu ajutorul
curenţilor de aer

 Ventilatorul propulsează aerul în masa fânului şi

este pus în funcţiune de un motor de 3-4 CP la o
suprafaţă de ventilare de circa 100 m2. Deasupra
ventilatorului se fixează un grătar de lemn.
 Distribuţia aerului care provine de la ventilator se
face printr-un canal principal care se construieşte
în lungul şirei şi pe mijlocul ei, la suprafaţa solului
sau săpat în sol.
 Pregătirea fânului cu ajutorul
curenţilor de aer

 Pe grătare şi pe acoperişul canalului principal se

montează hornuri confecţionate din lemn
 Uscarea se face succesiv în straturi de 1,5 m,
aşezate pe măsură ce fânul se usucă, până când
grosimea stratului de fân uscat atinge 5 m.
 În locul hornurilor dop trase în sus rămân canale prin
care circulă aerul spre stratul superior până când
întâlneşte partea inferioară a dopului de unde se
răspândeşte în masa plantelor aşezate la uscat.
 Se procedează în acelaşi fel şi cu straturile
următoare.
Schema pregătirii fânului în şiră prin
ventilaţie
 Pregătirea fânului cu ajutorul
curenţilor de aer

 Uscarea cu aer cald (instalații pneumatice) se

execută mai rar şi numai pentru furajele cu o
mare valoare nutritivă, de exemplu: fânul
vitaminos.
 Uscarea are loc în câteva secunde, plantele fiind
supuse la temperaturi foarte înalte. Diferite tipuri
de asemenea instalaţii sunt prevăzute cu
dispozitive pentru obţinerea făinii de fân, pentru
prepararea furajelor combinate.