REGENERAREA COVORULUI VEGETAL;

AUTO ŞI SUPRAÎNSĂMÂNŢARE; 1 AUTOÎNSĂMÂNŢAREA

PAJIŞTI SEMĂNATE ÎNFIINŢATE ÎN ŞI

SUPRAÎNSĂMÂNŢAREA
LOCUL PAJIŞTILOR NATURALE
DEGRADATE
 1.1 Autoînsămânţarea

 se practică pe pajiştile cu o vegetaţie rară, dar cu plante

valoroase şi lipsite de buruienise (se mai nume ș te însămânţare
naturală);
 plantele sunt lăsate să formeze seminţe, iar recoltarea masei
ierboase se execută numai după scuturarea seminţelor;
 recolta trebuie îndepărtată cât mai repede, după care pajiştea se
grăpează sau se discuieşte, încorporând seminţele în stratul
superficial al solului;
 după răsărire se recomandă evitarea păşunatului până la
înţelenirea deplină.

DUPĂ ÎNAINTE

Fig. 1 – Exemplu de autoînsămânțare

 1.2 Supraînsămânţarea

 constă în semănatul peste covorul vegetal existent al unei

singure specii sau al unui amestec format din plante valoroase;
 este preferată pe solurile superificiale care nu se pot lucra şi în
toate situaţiile în care mobilizarea profundă a solului poate
determina procese de eroziune;
 necesită o cantitate mai mică de sămânţă şi este mult mai
economică în comparaţie cu desţelenirea şi înfiinţarea de pajişti
temporare;
 epoca optimă a supraînsămânţării este primăvara devreme,
înainte de pornirea plantelor în vegetaţie.
Fig. 2 – Mașină pentru supraînsămânțare

Fig. 3 – Pajiște supraînsămânțată

 2 PAJIŞTI SEMĂNATE
2.1 Pajişti semănate înfiinţate în locul pajiştilor permanente
degradate

Productivitatea pajiştilor semănate este determinată de

precipitaţii, de altitudine şi de sistemul de gospodărire.
În condiţii pedoclimatice asemănătoare, pajiştile temporare
au realizat, în medie în primii doi ani de folosinţă, o
producţie cu 30 % mai mare decât cea a pajiştilor
permanente.
Pe lângă recoltele mari care se obţin, pajiştile semănate
contribuie la protecţia solului împotriva eroziunii şi la
ameliorarea însuşirilor lui.
Pentru ţara noastră, cu circa 5 milioane hectare de pajişti
permanente, în mare parte degradate, înfiinţarea pajiştilor
semănate reprezintă una dintre cele mai importante măsuri
pentru ridicarea producţiilor cantitative şi calitative ale
pajiştilor.
Fig. 4 – Pajiște semănată
I n f lu e n ţa am e stecu lu i d e ie r b u r i ş i a p a n te i a s u p r a p r o d u c ţie i d e
S U o b ţin u tă p e o p a jiş te s e m ă n a tă p e te r e n u r i în p a n tă

Producţia
Amestecul de ierburi Panta Diferenţa
t/ha %
0-15 1,58 100 Mt
15-25 1,32 100 Mt
Pajişte permanentă
25-40 1,06 100 Mt
peste 40
Bromus inermis 0-15 6,20 392 4,62
15-25 5,64 427 4,32
25-40 4,68 442 3,62
Onobrychis viciifolia peste 40 3,32 503 2,66
Festuca pratensis 20% 0-15 5,10 323 3,52
Poa pratensis 20% 15-25 4,37 331 3,05
Lotus corniculatus 25% 25-40 3,19 301 2,13
Trifolim repens 35 % peste 40 3,03 459 2,37
Bromus inermis 10%
Dactylis glomerat 10% 0-15 4,72 299 3,14
Festuca arundinacea 10%
Poa pratensis 10% 15-25 3,73 283 2,41
Medicago sativa 15%
Onobrychis viciifolia 15% 25-40 3,61 341 2,55
Trifolium repens 15%
Lotus corniculatus 15% peste 40 3,20 485 2,54
Dl 5% = 0,70 t/ha
 2.2 Alegerea terenului

În alegerea pajiştilor naturale pentru înfiinţarea

pajiştilor semănate se încadrează:
o ţelină îmbătrânită în care domină în mare măsură plante
neconsumate de animale;
 vegetaţie foarte ridicată şi denivelări (25-30%), cu
muşuroaie şi vegetaţie lemnoasă;
terenuri pe care s-a dezvoltat, în masiv, o plantă nevaloroasă
(ştevie, pipirig, ferigă etc.);
terenuri relativ plane cu uşoare denivelări, care prin
nivelare se pretează la o exploatare intensivă.
Pe lângă o serie de lucrări pregătitoare (defrişare,
nivelare, drenare) sunt necesare lucrările propriu-zise de
înfiinţare (desţelenirea, fertilizarea, procurarea seminţelor,
semănatul etc.).
 2.3 Pregătirea terenului

Pregătirea terenului cuprinde distrugerea

covorului vegetal și lucrări de pregătire a patului
germinativ în vederea însămânţării ierburilor perene.
În vederea pregătirii terenului se aplică mai
multe metode, care variază în funcţie de panta
terenului, de grosimea stratului de ţelină şi de
vegetaţia existentă. În general, se disting următoarele
tehnologii de distrugere a ţelinei:
cu mobilizarea totală a stratului de sol;
cu mobilizarea parţială a stratului de sol;
fără mobilizarea solului.
Influenţa metodelor de refacere a pajiştii asupra
producţiei de masă verde t/ha – Tabelul 2

Anul de cultură Diferenţa

Tratament Media
I II III IV t/ha %

Pajişte naturală-martor 9,0 8,4 9,0 12,2 9,6 - 100

Pajişte naturală fertilizată anual cu N180P90K90 31,9 26,9 25,3 22,4 26,6 17,0 277
Gramoxone 5l/ha + reînsămânţare + NPK anual 22,7 32,3 28,5 24,4 27,0 17,4 281
Discuit + reînsămânţare + NPK anual 18,9 32,3 27,2 24,9 25,8 16,2 268
Frezat + reînsămânţare + NPK anual 18,2 30,9 26,7 23,9 24,9 15,3 259
Arat + reînsămânţare + NPK annual 25,1 35,3 25,7 22,6 27,2 17,6 283

Media 21,0 27,7 23,7 21,7 23,5

DL 5% 3,2 1,8 2,3 1,6 2,4

 A. Tehnologii de pregătire a terenului, cu
mobilizarea totală a stratului de sol

Pregătirea terenului presupune în mod obligatoriu folosirea

plugului.
Odată cu efectuarea arăturii se încorporează în sol şi
îngrăşămintele pe bază de fosfor şi potasiu, gunoiul de
grajd şi amendamentele.
Metoda se recomandă pe solurile mai profunde cu un strat
gros de ţelină. Pentru a realiza o mărunţire mai bună a
ţelinei, arătura adâncă de 25-30 cm este precedată de o
discuire la 8-10 cm pentru distrugerea covorului ierbos
existent.
Desţelenirea prin arătură nu se recomandă pe terenurile
inundabile şi periclitate de eroziune, pe solurile scheletice,
precum şi pe terenuri care exclud reuşita pajiştilor
temporare.
Fig. 5 – Pajiște arată
 B. Tehnologii de pregătire a terenului cu
mobilizare parţială a solului
Condiţia esenţială pentru pregătirea terenului cu
mobilizarea parţială a solului este folosirea a unuia
din următoarele erbicide: Gramoxone, Roundup
(Glyphosate), pentru distrugerea vechiului covor
vegetal.
Dumitrescu şi colab. (1987), cele mai bune rezultate
se obţin prin folosirea grapei cu discuri, rezultate
care sunt superioare şi variantei radicale – arătura.
Această metodă se recomandă, în general, pe
terenuri cu o pantă mai mare, unde desţelenirea
(folosirea plugului) ar duce la declanşarea
fenomenului de eroziune a solului.
 I n f lu en ţa lu cr ă r ilo r s o lu lu i a s u p r a p r o d u cţie i d e S U
( s u m a a d o u ă co ase ) o b ţin u tă p e o p a jiş te a f e c ta tă d e e r o z iu n e
d e s u p r af a ţă la C o g e a s c a - L e tc a n i ( 1 9 7 7 - 1 9 8 5 ) – Ta b e lu l 3

Producţia
Nr. Amestecul de Diferenţa
Semnificația
crt. ierburi t/ha
t/ha %

1. Pajişte permanentă 3,5 100 Mt

2. Rotasider 6,0 157 2,5 xxx
3. Cisel 6,9 199 3,4 xxx
4. Arat 6,7 193 3,2 xxx
5. Disc 7,6 219 4,1 xxx

Dl 5% = 0,3 t/ha
Fig. 6 – Pajiște lucrată cu grapa cu discuri
 C. Tehnologii de pregătire a terenului fără
mobilizarea solului

În situaţiile în care orografia terenului nu permite

nici un fel de lucrări de mobilizare a terenului sau
în cazul în care vegetaţia este foarte rară, se
aplică supraînsămânţarea vechiului covor, fără
nici o lucrare pregătitoare.
După supraînsămânţare, trecerea cu o turmă de oi
pe timp umed, poate favoriza încorporarea
seminţelor.
În ţările din vestul Europei există maşini care
seamănă direct în vechiul covor ierbos, maşini
care sunt tractate de tractoare de mare putere.
Fig. 7 – Supraînsămânțarea vechiului
covor
 2.4 Culturi premergătoare

Pajiştile temporare pot fi înfiinţate fie direct în arătura de

desţelenire, fie după o perioadă de 1-3 ani, în care terenul se
cultivă cu culturi anuale.
Înfiinţarea pajiştilor direct în arătura de desţelenire
presupune un teren curat de buruieni, bine mărunţit şi
uniform.
Cultura timp de 1-3 ani imediat după desţelenire, ca plantă
premergătoare a unei culturi anuale, se recomandă numai pe
terenurile unde ţelina foarte deasă nu a putut fi suficient
mărunţită, pe terenurile foarte îmburuienate şi pe soluri
turboase.
Ca plante premergătoare se recomandă în primul rând
prăşitoarele ca: sfecla furajeră, cartoful şi bostănoasele sau
alte plante furajere semănate cu densitate mai mare: ovăzul,
 2.5 Fertilizarea de bază şi amendarea

Aplicarea amendamentelor cu calciu se

recomandă în doze de 2000-3000 kg/ha, înainte
de distrugerea covorului vegetal.
Pentru înfiinţarea pajiştilor temporare trebuie
creat un pH optim de 5 - 6,5, iar valoarea pH-
ului în anii următori depinde de sistemul de
fertilizare, care se aplică în continuare.
Aplicarea îngrăşămintelor minerale se face
ţinându-se cont de aprovizionarea solului cu
elemente nutritive şi de materialul biologic, care
se foloseşte la semănat.
 2.5 Fertilizarea de bază şi amendarea

În cazul îngrăşămintelor cu azot care nu se pretează

la o fertilizare de aprovizionare, dozele aplicate la
înfiinţarea pajiştilor vor fi mai mici variind însă în
funcţie de plantele care vor fi însămânţate.
În pajiştile semănate, formate numai din graminee
perene, se recomandă doze mai mari de azot, de 250-
300 kg/ha, iar în cazul amestecurilor alcătuite din
graminee şi leguminoase perene se vor aplica 60-100
kg/ha.
Îngrăşămintele cu azot se administrează primăvara,
cu ocazia lucrărilor de pregătire a patului germinativ
sau pe cicluri în cursul perioadei de vegetaţie.
 2.6 Alegerea amestecului de seminţe

Se va căuta combinarea
amestecurilor în funcţie de păşunat,
cosit sau o combinare a acestora două.
Speciile cele mai importante din
climatul nostru diferă în funcţie de un
anumit număr de criterii și de
aprecierea agronomică.
Nu există numai diferenţe între
tipurile precoce şi tardive, ci mai ales
diferenţe de perenitate, rezistenţă la
ger şi la boli, la potenţialul de
producţie.
Pentru însămânţarea pajiştilor se
utilizează atât amestecuri de Lolium
Fig. 8 – Amestec de semințe
perenne, cât şi amestecuri de alte
specii.
Amestecurile standard recomandate, în kg / ha,
pentru însămânţarea pajiştilor – Tabelul 4

Păşunat Cosit
Specia (amestecuri) (amestecuri)
1 2 3 1 2 3 4
Lolium perenne**
-varietăţi tardive (tipul 30 15 8 - - - -
păşunatului)
-varietăţi semitardive - 15 - - - - -
-varietăţi timpurii (tipul cositului) - - - 10 30 - -
Festuca pratensis - - 15 12 - - -
Phleum pratense - - 10 10 - - -
Poa pratensis (3)* (3)* (3)* - - - -
Trifolium repens (3)* (3)* (3)* - - - -
Lolium multiflorum - - - - - 40 -
Lolium Westerwoldicum - - - - - - 40
30 30 33
Total kg/ha 32 30 40 40
(36)* (36)* (39)*

(*) - În cazul unei fertilizări ridicate cu azot şi a unei exploatări foarte intensive,
încorporarea de Poa pratensis şi Trifolium repens este puţin utilă.
 Amestecuri pentru păşunat

 Amestecul 1 şi 2
Lolium perenne suportă o doză mare de azot şi o încărcătură
de animale ridicată. O însămânţare este posibilă la sfârşitul toamnei.
Lăsând iarba să crească prea mult timp (la mai mult de 15-20 cm),
înaintea păşunatului, apare pericolul îngalbenirii frunzelor.

 Amestecul 3
Pentru o exploatare mixtă este de dorit păşunatul cu cosit. În
condiţii de păşunat intensiv, specia Festuca pratensis şi într-o măsură
mai mică Phleum pratense, vor dispărea din gazon. Dacă specia
Lolium perenne nu ocupă destul de repede locurile nepopulate, atunci
cel mai adesea se vor stabili plantele spontane, în special Poa
pratensis. Asemenea amestecuri sunt mai puţin atinse de boli,
rezistând în acelaşi timp mai bine la condiţiile hibernale. Prezenţa
trifoiului alb sporeşte şansele în acestă privinţă.
 Amestecuri pentru cosit

 Amestecul 1
Amestec complex destinat mai ales producerii de fân. Se poate eventual asocia
cu trifoiul roşu.

 Amestecul 2
Pentru pajiştile destinate cositului pentru o exploatare de 3-4 ani (însilozare
p r e f â n a t ă s a u c h i a r f â n ) ; e x c e d e n t u l d e L o l i u m p e re n n e p o a t e f i p ă ş u n a t .

 Amestecul 3
Lolium multiflorum este recomandat pentru pajiştile de 1-2 ani; el dă satisfacţie
în condiţiile cositului. Acesta este un furaj de mare valoare alimentară, însă trebuie cosit
numai de 4 ori/an, cu randament de plus-minus 4000 kg SU/ha/coasă. O coasă scurtă,
treceri prea dese ale tractorului şi o staţionare prelungită a ierbii cosite pe câmp, sunt
foarte nefaste.

 Amestecul 4
Lolium westerwoldicum este o specie anuală. Semănată primăvara, el dă repede
un randament maxim. Poate fi cultivat în cultură principală sau chiar în cultură ascunsă.
Raportul frunze-tije la a doua sau a treia coasă este adesea puţin nefavorabil, ceea ce face
să scadă valoarea alimentară şi ingestia sa.
Fig. 9 – Pajiște de Festuca
pratensis
 Pajişti semănate pe bază de graminee

Se urmăreşte introducerea în producţie a

unor soiuri superioare de graminee perene care se
caracterizează prin precocitate, randament ridicat
în substanţă uscată, calitate furajeră superioară,
rezistenţă bună la factori climatici şi boli.
Suprafeţele întinse ocupate de pajişti pe
bază de graminee şi producţiile mari realizate în
unele ţări cum sunt Franţa, Anglia, Elveţia, se
bazează pe cultivarea unor soiuri ameliorate,
foarte productive, în condiţii de fertilizare
intensivă cu azot, iar în unele cazuri şi pe irigare.
 Pajişti semănate pe bază de graminee

Se alcătuieşte conveier de pajişti, bazat pe mai

multe specii de graminee sau pe o singură specie cu
soiuri diferite. Ideea de bază este eşalonarea producţiilor,
prin eşalonarea recoltării, efectuată prin cosit sau
păşunat, în faza optimă a speciei sau a soiului respectiv.
Pentru ţăra noastră se recomandă următoarele
specii de graminee:
 pentru zonele umede şi mai răcoroase: Dactylis
glomerata, Festuca pratensis, Festuca arundinacea.
 pentru zonele din sudul ţării: Dactylis glomerata,
Festuca pratensis, Festuca arundinacea şi Bromus
inermis.
 Compara ț ie a caracteristicilor agronomice
ale gramineelor
Specia
Caracteristici
Dactylis glomerata Festuca arundinacea Festuca pratensis Phleum pratense Lolium perenne Lolium multiflorum Raigras hibrid
Capacitatea de lentă, destul de lentă, destul de foarte uşoară,
lentă, dificilă lentă foarte uşoară foarte uşoară
instalare uşoară uşoară uşoară
Pornirea în
destul de rapidă destul de rapidă destul de rapidă rapidă destul de rapidă rapidă rapidă
vegetaţie primăvara
Supleţea exploatării destul de slabă destul de slabă destul de slabă mare foarte mare foarte mare foarte mare
Precocitatea medie, precoce medie, precoce medie, precoce medie, precoce
precoce întinsă precoce întinsă tardivă întinsă
înspicării redusă întinsă redusă redusă

Randament
(t/SU/ha)
-anul înspicării 5-8 4-8 4-9 1- 5 4-10 6-10 5 - 10
-ceilalţi ani 13 -17 13-17 1 0 - 15 11 - 1 6 1 0 - 15 11 - 1 6 10-16
-vara bună bună mijlociu de bun slabă mijlociu de bun slabă mijlociu de bun

Valoare alimentară
-apetenţă bună medie bună bună foarte bună foarte bună foarte bună
-digestibilitate bună medie bună destul de bună bună bună bună
Rezistenţă la:
-boli
medie la bună medie la foarte bună medie la foarte bună foarte bună
-temperaturi
medie la bună bună bună foarte bună medie slabă medie
scăzute
foarte bună bună slabă slabă slabă slabă slabă
-secetă
Longevitate foarte bună foarte bună bună foarte bună bună slabă foarte slabă

Inspicarea în anul
slabă nulă la slabă nulă foarte puternică nulă la slabă nulă la slabă slabă
însămânţării
Refacerea în acelaşi
nulă foarte slabă la nulă foarte slabă la nulă trecător foarte slabă la nulă puternică trecător
an
 Pajişti semănate alcătuite din amestecuri
de graminee şi leguminoase perene
Avantaje:
 productivitate ridicată;
 producţii mari de proteină;
 economie la îngrăşământ pe bază de azot în urma fixării
azotului atmosferic prin intermediul bacteriilor genului
Rhizobium sp;
 obţinerea unui furaj echilibrat în substanţe nutritive;
 evitarea apariţiei meteorizaţiilor la animale;
 palatabilitatea ridicată a furajului obţinut;
 rezistenţa mai bună la ger şi secetă;
 repartizarea mai bună a spaţiului de nutriţie din sol;
 capacitate mai mare de refacere a structurii solului etc.
Fig. 10 – Pajiște de Lolim perenne și Trifolium repens
 Alegerea speciilor şi a soiurilor

trebuie să se ţină cont de capacitatea de adaptare,

de potenţialul lor productiv şi de valoarea
furajeră;
competiţia interspecifică se desfăşoară pentru apă,
lumină, spaţiu, elemente nutritive etc;
se recomandă folosirea unor amestecuri formate
din 3-4 specii, în condiţii favorabile de cultură şi
din 5-7 specii în condiţii vitrege;
într-o pajişte semănată folosită intensiv prin
cosire o perioadă mai scurtă de timp sau când se
urmăreşte obţinerea furajelor bogate în proteină,
proporţia leguminoaselor poate fi mai ridicată;
 Alegerea speciilor şi a soiurilor

pe lângă raportul dintre graminee şi leguminoase

trebuie urmărit procentul de participare al
fiecărei specii în parte;
cultura trebuie să aibă producţii ridicate şi să
asigure dezvoltarea echilibrată a covorului
vegetal spre o pajişte de durată, bine adaptată
condiţiilor staţionale;
acţiunea omului, manifestată printr-un anumit
sistem de fertilizare şi folosire a pajiştii, exercită
o influenţă hotărâtoare asupra compoziţiei
floristice.
 Particularităţi ecologice – Tabelul 6

Regiuni de cultură
Nr. dealuri
Specia
crt. câmpie lunci munţi
uscate umede

0 1 2 3 4 5 6

1. Alopecurus pratensis - + - + -
2. Arrenatherum elatius - + - + +
3. Bromus inermis + + + - -
4. Dactylis glomerata + + + + +
5. Festuca pratensis - + - + +
6. Festuca rubra - - - + +
7. Lolium multiflorum + + - + -
8. Lolium perenne - + - + -
9. Phleum pratense - + - + +
10. Poa pratensis + + + + -
11. Trisetum flavescens - + - + +
12. Lotus corniculatus + + + + +
13. Medicago sativa + + + + -
14. Onobrychis viciifolia + - + + -
15. Trifolium hybridum - + - + +
16. Trifolium pratense - + - + +
17. Trifoilum repens - + - + +
 Principalele specii de graminee şi leguminoase
perene, recomandate pentru înfiinţarea pajiştilor

Alopecurus pratensis (coada vulpii)

- graminee de talie înaltă;
- preferă staţiunile umede până
la revene, răcoroase;
- puţin potrivită pentru
păşunat;
- reacţionează bine la
îngrăşăminte, preferabil azot;
- poate fi folosită pentru
înfiinţarea unor pajişti
semănate;
- capacitate de concurenţă
redusă, în tinere ț e. Fig. 11 – Alopecurus pratensis
 Arrenatherum elatius (ovăscior)

- graminee de talie înaltă;

- preferă staţiunile moderat
uscate până la revene;
- sensibilitate la păşunat şi
cosiri frecvente;
- cerinţe ridicate faţă de
căldură şi faţă de
aprovizionarea cu apă şi
substanţe nutritive;
- preferă solurile brune de
fâneaţă;
- dezvoltare rapidă în faza de
tinereţe.
Fig. 12 – Arrenatherum elatius
 Bromus inermis (obsigă nearistată)

- graminee stoloniferă;
- preferă staţiunile uscate şi
calde;
- nu este sensibilă faţă de
folosirea intensivă prin cosit
şi păşunat;
- reacţionează bine la
îngrăşăminte;
- preferă solurile afânate,
nisipoase;
- rezistenţă bună la secetă şi
ger;
- capacitate mică de
concurenţă.
Fig. 13 – Bromus inermis
 Dactylis glomerata (golomăţ)

- graminee de talie înaltă;

- preferă staţiunile umede până
la uscate;
- se poate folosi prin cosit şi
păşunat;
- reacţionează bine la
îngrăşăminte;
- în condiţii de folosire prin
cosit şi fertilizare intensivă
cu azot, tinde spre dominare
exclusivă a covorului
vegetal;
- capacitate de concurenţă
redusă, în tinere ț e.
Fig. 14 – Dactylis glomerata
 Festuca pratensis (păiuşul de livezi)
- graminee de talie mijlocie;
- preferă staţiuni revene până
la foarte umede, din câmpie
până în zona montană;
- suportă bine cositul şi
păşunatul;
- rezistentă la factorii
climatici, dar sensibilă faţă
de întârzierea semănatului;
- capacitate mare de adaptare;
- capacitate redusă de
concurenţă;
- folosită pentru înfiinţarea
pajiştilor temporare cu
folosinţă mixtă.
Fig. 15 – Festuca pratensis
 Festuca rubra (păiuş roşu)
- graminee de talie joasă cu
tufă mixtă;
- preferă staţiunile revene
până la umede;
- rezistentă la păşunat;
- rezistentă la factori climatici
cu excepţia condiţiilor
extreme de secetă sau de
umiditate;
- în cazul în care apare în
proporţie mare în covorul
vegetal, nu este consumată
cu plăcere de animale;
- se recomandă numai pentru
păşuni extensive.
Fig. 16 – Festuca rubra
 Lolium perenne (raigras englezesc)
- graminee de talie joasă;
- preferă staţiunile revene până la
moderat umede;
- suportă bine păşunatul intensiv;
- cerinţe mari faţă de substanţele
nutritive, în special faţă de azot;
- sensibilă faţă de geruri mari şi
faţă de acoperirea îndelungată cu
un strat gros de zăpadă, precum şi
faţă de alternarea îngheţurilor-
dezgheţurilor de primăvara
timpurii;
- foarte sensibilă faţă de semănatul
întârziat;
- datorită dezvoltării rapide, în
tinereţe înnăbuşă celelalte specii
din amestec;
- se recomandă pentru amestecuri de Fig. 17 – Lolim perenne
păşune sau cu folosinţă mixtă, dar
în proporţii reduse.
 Lolium multiflorum (raigras aristat)

- graminee de talie mare;

- valorifică bine
îngrăşămintele cu azot şi apa;
- pretenţioasă faţă de gradul de
mărunţire a patului
germinativ;
- recoltat în epoca optimă, se
pretează atât pentru
pregătirea sub formă de fân
cât şi sub formă de semifân
şi siloz;
- produce cantităţi însemnate
de sămânţă. Fig. 18 – Lolim
multiflorum
 Phleum pratense (timoftică)

- graminee cu talie mijlocie;

- preferă staţiunilor umede şi
răcoroase;
- se pretează la folosirea prin
cosit sau păşunat;
- capacitate mare de adaptare;
- rezistentă la iernare şi
intemperii;
- capacitate mică de
concurenţă.

Fig. 19 – Phleum
pratense
 Poa pratensis (firuţă)
- graminee cu talie mică;
- preferă staţiunile uscate până la
revene şi chiar moderat umede;
- poate fi folosită prin cosit sau
păşunat;
- preferă soluri bine afânate şi
bogate în humus;
- rezistenţă bună la factorii
climatici;
- rezistentă la secetă;
- nu este sensibilă la întârzierea
semănatului;
- dezvoltare lentă în tinereţe,
fiind puternic înnăbuşită în
culturile în amestec;
- în proporţie mică se recomandă
pentru aproape toate
amestecurile. Fig. 20 – Poa pratensis
 Trisetum flavescens (ovăscior auriu)

- graminee de fâneaţă;
- preferă zona dealurilor şi
podişurilor înalte;
- uneori poate fi folosită şi
prin păşunat;
- sensibilă faţă de apa
stagnantă şi puţin sensibilă
la uscăciune;
- capacitate mică de
concurenţă.

Fig. 21 – Trisetum
flavescens
 Lotus corniculatus (ghizdei)

- preferă staţiunile mai puţin

favorabile, în special cele cu
soluri acide;
- poate fi folosită prin cosit
sau păşunat, dar în cazul
intesivizării este eliminată
din covorul vegetal;
- rezistenţă bună la secetă;
- după semănat se dezvoltă
încet, fiind uşor înăbuşită de
alte specii.

Fig. 22 – Lotus
corniculatus
 Medicago sativa (lucerna albastră)

- preferă climatul umed şi

cald;
- poate fi folosită prin cosit;
- preferă solurile profunde şi
fertile de luncă;
- rezistenţă bună la secetă;
- are o capacitate mare de
concurenţă.

Fig. 23 – Medicago
sativa
 Onobrychis viciifolia (sparceta)

- leguminoasă de talie înaltă;

- caracteristică solurilor
calcaroase, erodate;
- capacitate mică de
concurenţă.

Fig. 24 – Onobrychis
viciifolia
 Trifolium hybridum (trifoi hibrid)

- preferă staţiunile umede şi

răcoroase;
- specie de trifoi cu vivacitate
scurtă;
- sensibilă la secetă;
- la fertilizare intensivă cu
azot este uşor înăbuşită de
celelalte specii.

Fig. 25 – Trifolium
hybridum
 Trifolium repens (trifoi alb)
- reuşeşte aproape în toate
staţiunile, cu excepţia celor
foarte uscate;
- reacţionează bine la fertilizarea
cu fosfor şi potasiu, în cazul
fertilizării cu azot este uşor
înăbuşită de graminee;
- capacitate mare de adaptare;
- foarte rezistent la păşunat şi la
cosiri frecvente;
- sensibil faţă de ger, secetă,
umbrire;
- capacitate foarte mică de
concurenţă;
- specie indispensabilă pentru
păşunile temporare sau pentru
pajiştile cu folosinţă mixtă.
Fig. 26 – Trifolium repens
 Trifolium pratense (trifoi roşu)

- planta perenă;
- plantă valoroasă de nutreţ;
- capacitatea de otăvire slabă;
- produce două, cel mult trei
coase într-o perioadă de
vegetaţie;
- se pretează pentru păstrarea
sub formă de fân, semifân şi
mai puţin sub formă de siloz.

Fig. 27 – Trifolium
pratense
 2.7 Sămânţa şi calcularea normei de
sămânţă
Sămânţa trebuie să corespundă prevederilor cuprinse în standarde. Calcularea normei de semănat are
două faze: calcularea normei de semănat în cultură pură și calcularea normei de sămânţă pentru fiecare
specie din amestec.

Norma de sămânţă în cultură pură (N), în kg/ha, se calculează după formula:

în care:
 D – numărul de boabe germinabile la m2;
 MMB – masa a 1000 de boabe;
 Su – sămânţa utilă.

Sămânţa utilă (Su), se determină după formula:

în care:
 P – puritatea seminţelor;
 G – f a c u l t a t e a d e g e r m i n a ţ i e a l o r.

Calcularea cantităţii de sămânţă (C) pentru fiecare specie din amestec, se face după formula:

în care:
 N – norma de semănat în cultura pură (kg/ha);
 K – procentul de participare (%) la amestec.
 Semănatul

Semănatul amestecurilor de graminee şi leguminoase se

poate efectua cu sau fără plantă protectoare.
Semănatul în cultură ascunsă (cu plantă protectoare) se
recomandă în regiunile foarte ploioase sau în condiţii de
irigare. În astfel de cazuri norma de seminţe care se foloseşte
pentru planta protectoare va fi redusă cu 50%.
Epoca de semănat optimă este primăvara devreme. Efectele
negative ale semănatului întârziat de primăvară se manifestă
în special, asupra unor specii, cum sunt: Lolium perenne,
Dactylis glomerata, Poa pratensis, Trifoiul sp.
În zonele cu multe precipitaţii şi bine eşalonate în timpul
verii, cu toamne lungi, precum şi în condiţii de irigare,
semănatul amestecurilor se poate efectua şi spre sfârşitul
verii.
 Metodele de semănat

variază în funcţie de o serie de factori: semănatul cu sau

fără plantă protectoare, configuraţia terenului, maşinile
existente, însuşirile seminţelor etc;
la noi se recomandă, semănatul în rânduri dese, la 12,5 cm
distanţă, cu ajutorul maşinilor de semănat universale;
în cazul folosirii plantei protectoare aceasta se seamănă
prima şi apoi, perpendicular pe rândurile plantei
protectoare, se seamănă amestecul;
în cazul în care panta terenului nu permite semănatul
mecanic, acesta se efectuează manual prin împrăştiere.
Uneori semănatul prin împrăştiere este impus şi de
seminţe care prezintă ariste sau smocuri de perişori ce
împiedică curgerea lor prin tuburile maşinii;
 Metodele de semănat

adâncimea de semănat este cuprinsă între 1 şi 3 cm,

depinzând de mărimea seminţelor, textura şi gradul de
umiditate al solului;
seminţele mici vor fi semănate la adâncimea de 1,5-2 cm
pe solurile uşoare şi de 1 cm pe solurile grele, iar
seminţele mari la 3 cm pe solurile uşoare şi la 1-2 cm pe
solurile mai grele;
în cazul amestecului cu seminţe de diferime mărimi,
semănatul se va efectua la adâncimea de 1-2 cm pe solurile
mai umede şi grele şi la 2-3 cm pe solurile mai uscate şi
mai uşoare;
pentru realizarea unui contact intim între seminţe şi sol,
după semănat se impune, în mod obligatoriu, tăvălugirea
terenului, fie cu tăvălugul neted, fie cu cel inelar.
Fig. 28 – Utilaj modern de semănat paji ști
 2.8 Întreţinerea pajiştilor semănate

Deşi producţiile pajiştilor semănate sunt superioare celor

permanente, se constată că ele nu ating parametrii maximi de
producţie, iar durata lor economică de folosire este redusă, atunci
când nu se respectă întocmai tehnologiile de întreţinere şi de
folosire a lor.
Obţinerea unui covor vegetal uniform şi bine încheiat
depinde, în mare măsură, de lucrările care se aplică în primul an.
Acestea trebuie să fie orientate spre crearea de condiţii optime de
creştere şi dezvoltare pentru tinerele plante de graminee şi
leguminoase.
Distrugerea crustei este o primă lucrare care se impune
ţinându-se seama de puterea mică de străbatere a acestor plante.
Lucrarea se efectuează la câteva zile după semănat, cu ajutorul
tăvălugului neted înfăşurat cu sârmă ghimpată, sau cu tăvălugul
inelar.
 Combaterea buruienilor

reprezintă cea mai importantă lucrare de

întreţinere din anul însămânţării;
în primele luni de vegetaţie, plantele sunt firave,
cu un sistem radicular redus existând pericolul
ca ele să fie înăbuşite de buruienile anuale;
pe cale mecanică se recomandă cositul repetat al
plantelor la înflorirea buruienilor;
pe suprafeţe mici cositul poate fi efectuat cu
motocultorul prevăzut cu un aparat de tăiere, sau
a unor agregate formate din cositoarea purtată şi
tractor;
 Combaterea buruienilor

înălţimea de recoltare va fi de aşa natură

pentru a nu distruge plantele abia răsărite;
în vederea combaterii chimice a buruienilor
de pe pajiştile însămânţate cu graminee se
recomandă folosirea erbicidelor SDMA sau
Icedin, în faza în care gramineele au format
2-3 frunze;
în cazul amestecurilor de graminee şi
legumuinoase se recomandă un erbicid pe
bază de dinosebacetat (Acetadin).
Fig. 29 – Pajiște invadată de Calamagrostis
(buruiană)
 Lucrări de întreţinerea a pajiştilor
semănate
Începând din al doilea an de la însămânţare,
principalele lucrări de întreţinere sunt:
completarea golurilor;
cosirea resturilor după păşunat;
lucrări de igienă culturală.
Irigarea se recomandă în special în regiunile
secetoase de câmpie, unde apa reprezintă condiţia de
bază pentru reuşita pajiştilor semănate. De
asemenea, se irigă şi în celelalte regiuni ale ţării
unde precipitaţiile anuale sunt neuniform repartizate,
semnalându-se în mod frecvent perioade de secetă.
 Fertilizarea

se face atât la înfiinţarea pajiştilor

semănate, cât şi pe parcursul folosirii lor;
rezultatele variază în funcţie de zonă, sol,
precipitaţii, compoziţia floristică a covorului
vegetal, sistemul de folosire, etc.;
având în vedere fertilizarea de bază aplicată
la înfiinţarea pajiştilor semănate, în primul
şi în al doilea an de folosinţă, nu apare
necesitatea unei fertilizări de întreţinere cu
fosfor şi potasiu;
 Fertilizarea

în anul al treilea se poate recomanda, orientativ,

administrarea a 50-60 kg P 2 O 5 , 50-60 kg K 2 O;
la fertilizarea de întreţinere cu azot în culturi
neirigate, în cazul în care ponderea leguminoaselor
în covorul vegetal este de minim 40%, este
suficient să se aplice o normă de 60 kg/ha N, la
sfârşitul iernii sau la începutul primăverii. La doze
mai mari deşi producţia creşte uşor, nu este
eficientă economic;
pajiştile semănate cer doze cu atât mai mari de
azot cu cât ponderea de participare a gramineelor
la alcătuirea covorului vegetal este mai mare.
Fig. 30 – Fertilizare organică
 Folosirea pajiştilor semănate

1. În anul însămânţării pajiştile semănate se folosesc prin

cosiri, acestea efectuându-se în faza de înflorire
deplină a leguminoaselor.
2. În ceilalţi ani pajiştile semănate se pot folosi prin
cosit, prin păşunat sau mixt.
3. În cazul pajiştilor semănate unde covorul vegetal este
mai puţin încheiat şi elastic, nu se recomandă în nici
un caz păşunatul pe vreme nefavorabilă.
4. Pajiştile semănate amplasate pe terenuri erodate se vor
folosi numai prin cosire.
5. În vederea obţinerii unor producţii mari şi de calitate
superioară, se impune respectarea cu stricteţe a
următoarelor norme de recoltare:
Fig. 31 – Utilaj modern executând cosirea
 Norme de recoltare

A. În cazul amestecurilor de graminee şi leguminoase :

prin cosiri rare: prima recoltare se va face la înspicarea
gramineelor, celelalte la îmbobocirea leguminoaselor;
prin cosiri frecvente: prima recoltare se realizează în
momentul în care apexul lăstarului principal, la graminee
atinge 10 cm, apoi se recoltează la interval de circa 30
de zile;
prin păşunat: primul ciclu se realizează când apexul
lăstarului principal la graminee a atins 5-10 cm, apoi se
va respecta perioada de refacere a vegetaţiei, legate de
condiţiile pedoclimatice şi biologia speciilor în amestec,
astfel ca la intrarea pe o parcelă vegetaţia să fie de 10-15
cm înălţime.
 Norme de recoltare

B. În cazul pajiştilor pe bază de graminee:

prin cosiri rare: prima recoltare se va face la
înspicare, celelalte la un interval de circa 40 de
zile;
prin cosiri dese: la înălţimea apexului de 10
cm, apoi după trecerea vegetaţiei la 8-12 cm
înălţime.
Fig. 32 – Animale care pasc pe o pajiște semănată de
trifoi
 2.9 Refacerea pajiştilor semănate

Această categorie de pajişti asigură producţii ridicate

de furaje valoroase într-o durată determinată de timp. Durata
de folosire rentabilă a lor depinde de condiţiile de înfiinţare,
întreţinere şi folosire. După o perioadă, covorul vegetal
începe să se rărească, apărând goluri care, vor fi acoperite de
muşchi sau specii nedorite din punct de vedere furajer.
Aceste pajişti nu mai permite atingerea unor parametrii
maximi de productivitate şi se impune refacerea lor.
Posibilităţi de refacere:
îmbunătăţirea pajiştilor temporare prin desţelenirea
covorului vegetal şi reînsămânţare;
îmbunătăţirea pajiştilor temporare prin supraînsămânţare
cu leguminoase sau graminee perene valoroase, cu ritm
rapid de dezvoltare sau cu amestecul acestor specii.
 2.9 Refacerea pajiştilor semănate

În vederea supraînsămânţării se va face

o lucrare superficială cu ajutorul grapelor cu
colţi sau a grapelor cu discuri. Semănatul se
va efectua prin împrăştierea seminţelor,
urmând apoi o încorporare în sol cu ajutorul
tăvălugului inelar.
Epoca optimă de supraînsămânţare este
primăvara devreme, atunci când solul nu
este zvântat în totalitate.