MODUL 6

BAZELE GENETICE ALE

PRODUCERII DE SEMINŢE

DISCIPLINA – AMELIORAREA PLANTELOR ŞI PRODUCERE DE

SĂMÂNŢĂ, AN IV, SEMESTRUL I, IFR
CONŢINUTUL CURSULUI
Selecţia conservativă
Categorii biologice
Factorii care influenţează structura genetică
şi puritatea varietală a populaţiilor vegetale
Bibliografie
 SELECŢIA CONSERVATIVĂ

1. DEFINIŢIE
2. IMPORTANŢĂ
3. TIPURI DE SELECŢIE CONSERVATIVĂ
 CE ESTE SELECŢIA CONSERVATIVĂ?
Selecţia conservativă este procesul de alegere din cadrul
unui soi sau linii consangvinizate a plantelor tipice, în vederea
menţinerii, structuriidegenetice
în procesul
Menţinerea producere de sămânţă,
a soiurilor aflate îna cultură se
structurii
realizeazăiniţiale
genetice printr-un proces de selecţie conservativă.
a acestora.
Prima etapă a acestui proces este alegerea plantelor tipice
soiului, urmată de studiul individual al descendenţelor acestor
plante în câmpurile de menţinere a valorii genetice şi biologice a
soiului (1-3 ani), obţinându-se sămânţa amelioratorului, care apoi
se înmulţeşte consecutiv pentru producerea seminţei PB, B şi C.
Acest tip de selecţie trebuie să contribuie la:
■ menţinerea biotipurilor care asigură performanţele
iniţiale ale soiului şi la evitarea driftului genetic;
■ eliminarea biotipurilor cu însuşiri negative generate
fie de mutaţii, fie de recombinări genetice nedorite.
 Metode de selecţie conservativă
1. Selecţie în masă negativă
2. Selecţie în masă pozitivă
3. Selecţie individuală simplă
4. Selecţie individuală repetată

1. selecţie în masă negativă – eliminarea din cadrul unui soi

prin lucrări de purificare biologică a plantelor netipice, în scopul
recoltării de pe suprafaţa respectivă a unei cantităţi iniţiale de
sămânţă.
2. selecţia în masă pozitivă - alegerea din cadrul unui soi a
plantelor tipice soiului, în scopul obţinerii unei cantităţi iniţiale de
sămânţă cu indici superiori de puritate varietală.
3. Selecţie individuală simplă
4. Selecţie individuală repetată
CARE SUNT CATEGORIILE BIOLOGICE UTILIZATE
ÎN PROCESUL
DE PRODUCERE A SEMINŢELOR?

1. SA – SĂMÂNŢA AMELIORATORULUI
2. PB I, PB II - PREBAZĂ
3. B - BAZĂ
4. C I, CII - CERTIFICATĂ
  Sămânţa amelioratorului (SA) este sămânţa
produsă sub responsabilitatea creatorului
cultivarului, pe baza selecţiei conservative.
Această categorie este materialul iniţial de pornire a
producerii de sămânţă şi stă la baza obţinerii categoriei
Prebază. S.A, apare în momentul înscrierii soiului, când
amelioratorul trebuie să pună la dispoziţia cultivatorilor
cantităţile solicitate. Amelioratorul poate produce această
categorie şi după ce cultivarul a fost cuprins într-un
program controlat de înmulţire.
 Sămânţa Prebază (PB) este sămânţa
descendentă din sămânţa amelioratorului sau este
sămânţa provenită dintr-o selecţie conservativă
aplicată de către menţinător. Această categorie
este destinată obţinerii categoriei Bază şi va fi
supusă certificării pentru a respecta cerinţele
legate de puritatea varietală şi valoarea culturală
prevăzute de lege.
  Sămânţa Prebază poate fi Prebaza I (PB I)
care este echivalentul uneia sau mai multor
descendenţe ale seminţei amelioratorului.
Cea de a doua categorie este Prebaza II (PB II), care
este echivalentul descendenţei Prebazei I.
În cadrul categoriei Prebază II sunt incluse şi liniile
consangvinizate care intră în componenţa hibrizilor simpli
forme parentale pentru hibrizii dubli.
 Sămânţa bază (B) este produsă sub
responsabilitatea menţinătorului, fiind
descendenţa seminţei Prebază II.
Pe lângă categoria respectivă a soiurilor, sămânţă
Bază este considerată şi cea a liniilor consangvinizate
forme parentale pentru hibrizii simpli comerciali, cea a
hibrizilor simpli forme parentale pentru hibrizi dubli
comerciali. Această categorie va fi supusă certificării pentru
a respecta cerinţele referitoare la puritatea varietală şi
valoarea culturală.
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ
STRUCTURA GENETICĂ ŞI PURITATEA
VARIETALĂ A POPULAŢIILOR VEGETALE
(SOIURI ŞI L.C.)

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

FACTORII MODIFICATORI:
selecţia naturală, mutaţiile naturale, migraţia, driftul
genetic, segregările întârziate, condiţiile ecologice
SOIUL – reprezintă o populaţie formată din mai multe
biotipuri
BIOTIPUL – un grup de indivizi din cadrul unui soi care au
aceeaşi constituţie genetică, care nu se deosebesc
morfologic, prezentând, în schimb, diferenţe de ordin
fiziologic.

Fiecare populaţie se caracterizează printr-o anumită

structură genetică ce se exprimă prin frecvenţa genelor şi
genotipurilor.
În ipoteza că asupra populaţiilor nu acţionează nici unul
dintre factorii evoluţiei sau factorii ecologici ori factorii
artificiali, frecvenţa genelor şi frecvenţa genotipurilor rămân
neschimbate generaţii de-a rândul, caz în care un astfel de
genotip este o populaţie în echilibru (Legea Hardy-Weinberg).
În natură, însă, starea de echilibru a populaţiilor este
temporară.
 Producerea de sămânţă trebuie să asigure menţinerea
biotipurilor în jurul mediei ce caracterizează soiul.
Biotipurile care se aseamănă mai mult între ele şi sunt mai
apropiate de medie conferă tipicitatea soiului, însă pe lângă
acestea, mai există unele biotipuri, cu o frecvenţă mai redusă,
situate către valorile ,extreme, acestea constituind plus sau minus
variantele populaţiei.
Pentru a menţine soiul neschimbat trebuie să se acţioneze în
vederea stopării creşterii frecvenţei biotipurilor extreme.
Astfel se realizează şi se păstrează un echilibru genetic care
duce la realizarea unui grad de omogenitate corespunzător,
realizându-se în acelaşi timp şi o altă caracteristică importantă -
stabilitatea.
uniforme, cu un număr mic de biotipuri, la care, din cauza
autopolenizării şi a homozigoţiei, stabilitatea genetică este
mare. Această stabilitate depinde mult de materialul din care a
● PLANTELE
fost obţinut soiul. AUTOGAME prezintă populaţii foarte
În cazul
uniforme, cu unaplicării
număr mic de biotipuri,
selecţiei într-un lamaterial
care, dinhibrid,
cauza
stabilitatea
autopolenizăriieste şimai
a homozigoţiei,
redusă comparativstabilitatea genetică unui
cu prelucrarea este
mare. Această
material stabilitate
cu un grad mai maredepinde mult de materialul din care a
de homozigoţie.
fost obţinut soiul.
● O stabilitate mai bună apare în cazul plantelor cu
În cazul aplicării selecţiei într-un material hibrid,
înmulţire vegetativă, deoarece particularităţile acestui tip de
stabilitatea este mai redusă comparativ cu prelucrarea unui
reproducere, fac posibilă obţinerea unor clone identice cu planta
material cu un grad mai mare de homozigoţie.
mamă de la care s-a pornit, fără a avea importanţă starea de
● O stabilitate
homozigoţie mai bună
sau heterozigoţie a acesteia.
apare în cazul plantelor cu
înmulţire vegetativă, deoarece particularităţile acestui tip de
● LA PLANTELE ALOGAME, menţinerea echilibrului
reproducere, fac posibilă obţinerea unor clone identice cu planta
genetic se realizează mai greu din cauza polenizării cu polen
mamă de la care s-a pornit, fără a avea importanţă starea de
străin. La aceste plante, populaţiile conţin un număr mare de gupe
homozigoţie sau heterozigoţie a acesteia.
de indivizi heterozigoţi, a căror frecvenţă se schimbă de la o
● LA
generaţie PLANTELE ALOGAME, menţinerea echilibrului
la alta.
genetic se realizează mai greu din cauza polenizării cu polen
străin. La aceste plante, populaţiile conţin un număr mare de gupe
de indivizi heterozigoţi, a căror frecvenţă se schimbă de la o
generaţie la alta.
Producătorul de sămânță trebuie să mențină neschimbat
fondul de gene din populație, aplicând o serie de măsuri
pentru a stopa acțiunea unor factori modificatori sau pentru a
elimina efectul produs în populație.
Factorii care pot influența structura genetică și puritatea
varietală sunt:
1. selecția naturală;
2. mutațiile naturale;
3. migrația;
4. driftul genetic;
5. segregările întârziate;
6. condițiile ecologice.
1. SELECŢIA NATURALĂ – a fost şi este principalul factor
al evoluţiei.
Acţiunea sa se face simţită după mai multe generaţii, fiind
afectată atât frecvenţa genelor cât şi a genotipurilor.
Selecţia naturală acţionează atunci când are loc cultivarea în
condiţii de stres. În aceste situaţii sunt favorizate biotipurile cu
un grad mai mare de adaptabilitate la condiţii de mediu
nefavorabile.
În cele mai multe cazuri, formele robuste, cu o bună
rezistenţă la condiţii nefavorabile de cultură, sunt formele de tip
extensiv, la care capacitatea de producţie este diminuată.
Cultivând un soi mai mulţi ani în condiţii nefavorabile, va
creşte frecvenţa biotipurilor extensive în detrimentul celor
intensive, deci se va înregistra o scădere treptată a potenţialului
productiv.
 Măsuri pentru îndepărtarea efectelor selecţiei
naturale

1. Asigurarea unei tehnologii corespunzătoare şi

producerea seminţelor în zonele foarte favorabile
pentru soiul respectiv;

2. Aplicarea unei selecţii artificiale de eliminare a

biotipurilor extensive (prin intermediul
măsurătorilor biometrice).
2. MUTAŢIILE NATURALE – apar cu o frecvenţă
foarte redusă sub influenţa unor condiţii extreme de
mediu.
Unele dintre mutante (macromutaţiile) se autoelimină prin
intermediul selecţiei naturale sau a purificărilor biologice.
Micromutaţiile sunt mai greu de depistat deoarece afectează
caractere cantitative care nu pot fi observate direct.
În unele situaţii, micromutaţiile contribuie la îmbunătăţirea
valorii soiurilor, ducând la creşterea capacităţii de adaptare, a
rezistenţei la boli sau chiar o modificare benefică a unor caractere
morfologice componente ale capacităţii de producţie.
Măsuri de prevenire şi combatere
● cultivarea în zonele foarte favorabile;
● efectuarea purificărilor biologice.
3. MIGRAŢIA – constituie cel mai important factor care
modifică echilibrul genetic din cadrul unui soi.

Migraţia se datorează impurificărilor, care pot fi:

- biologice;
- mecanice.
a) Impurificările biologice – se realizează prin intermediul
polenului, respectiv a încrucişărilor naturale.

Aceste hibridări întâmplătoare pot modifica echilibrul

genetic în mod semnificativ. Prin intermediul polenului se
introduc noi gene şi implicit caractere noi în populaţia
soiului .
Hibridările naturale sunt favorizate de vânt şi insecte,
fiind foarte periculoase la speciile alogame, dar pot avea o
acţiune destul de importantă şi la cele autogame.
LA SPECIILE AUTOGAME, procentul încrucişărilor naturale
este mai redus. Alogamia variază în funcţie de specie, dar şi de
condiţiile climatice. Astfel, la grâu gradul de alogamie este de 0,2-
1,5 %, la mazăre 2-3 %, la fasole 0,5-2 %.
Aceste limite pot fi chiar depăşite în condiţii de secetă şi
temperaturi ridicate, când deschiderea florilor se face mai
devreme, înainte de polenizare. Pentru a face recomandări în
privinţa împiedicării încrucişărilor naturale trebuie cunoscută
foarte bine biologia înfloritului.
LA SPECIILE ALOGAME polenizarea cu polen străin
este caracteristică, din acest motiv producerea de seminţe trebuie
organizată foarte riguros, după reguli ce trebuie respectate cu
stricteţe.
Măsuri de prevenire a încrucişărilor nedorite - respectarea
distanţelor de izolare.
Spaţiile de izolare se stabilesc având în vedere modul de
realizare a polenizării. La plantele autogame, la care polenul se
eliberează şi se răspândeşte mai greu, distanţele separatoare vor fi
mai mici.
În cazul speciilor alogame, aceste distanţe trebuie să fie mai
mari. Cele mai mari distanţe de izolare trebuie asigurate la speciile la
care polenizarea se face anemofil, care au polen foarte mic ce poate
fi transportat prin vânt foarte uşor la distanţe foarte mari, de ordinul
kilometrilor (sfecla de zahăr, cânepă).
În cazul speciilor cu polenizare entomofilă, distanţele se
stabilesc în funcţie de raza de zbor a insectelor polenizatoare şi sunt
de obicei, de câţiva kilometrii (floarea soarelui, dovleac, castraveţi).
Pericolul produs de impurificările biologice (încrucişări
naturale) face ca reînnoirea la plantele alogame să se facă în fiecare
an, iar cele autogame, la intervale de 2-3 ani.
 b) Impurificările mecanice – provoacă modificări importante
ale purităţii biologice.
Acestea apar din cauza unor abateri de la tehnologia
recomandată sau din cauza unor neglijenţe.
Prin acest tip de impurificare, în populaţia unui soi
pătrund indivizi din alte soiuri sau alte specii.
Cauzele care produc impurificările mecanice:
● nerespectarea asolamentului; prin practicarea monoculturii sau a rotaţiei
necorespunzătoare se pot produce impurificări din samulastră;

● folosirea unor maşini de semănat sau recoltat, precum şi a utilajelor

de condiţionat (selectoare, şnecuri de transport) necurăţite corespunzător;

● depozitarea necorespunzătoare; se recomandă ca loturile de sămânţă să

fie depozitate şi manipulate numai ambalate în saci etichetaţi
 4. DRIFTUL GENETIC – este un factor care are ca şi
consecinţă restrângerea bazei genetice a populaţiei soiului
ca urmare a pierderii unor gene sau, în cazuri mai grave,
chiar a unor genotipuri care intră în structura soiului.

Acest fenomen apare ca o consecinţă a nerespectării

metodologiei producerii de sămânţă.
Dacă înmulţirea soiului porneşte de la cantităţi mici de
sămânţă în care nu au fost cuprinse toate biotipurile componente sau
proporţia de participare a fiecărui biotip nu a fost respectată, în foarte
scurt timp, soiul va prezenta caracteristici deosebite faţă de cele avute
în momentul lansării în producţie.
Driftul genetic este foarte periculos în cazul soiurilor
polimorfe, constituite din mai multe biotipuri, mai cu seamă dacă
acestea diferă între ele printr-un număr mic de gene.
5. SEGREGĂRILE ÎNTÂRZIATE – apar în cazul soiurilor
selecţionate din populaţii hibride la plantele autogame.

Dacă selecţia a început în primele generaţii segregante şi

descendenţele nu au fost urmărite foarte atent, este posibilă apariţia
unor segregante capabile să impurifice soiul deoarece este cunoscut
că acest fenomen se poate manifesta chiar şi în generaţia F15.
Ca urmare, în primii ani de cultivare a unui soi nou se impune o
purificare biologică foarte atentă şi mai cu seamă o studiere riguroasă
a descendenţelor plantelor tipice care stau la baza procesului
producerii de sămânţă.
6. CONDIŢIILE ECOLOGICE – pot afecta valoarea
biologică a unui soi.

Pe lângă faptul că în condiţii improprii de cultură acţionează

selecţia naturală, la unele specii sămânţa se va deprecia prin dispariţia
biotipurilor valoroase şi scăderea pronunţată a valorii celor rămase.
Seceta şi temperaturile ridicate pot afecta polenizarea (la
porumb, leguminoase), astfel că producţiile realizate vor fi foarte
mici.
De asemenea, poate fi afectată acumularea substanţelor de
rezervă în seminţe, crescând gradul de şiştăvire în detrimentul
capacităţii de germinaţie.
Dăunătoare pot fi şi precipitaţiile în exces care favorizează atacul
bolilor, stânjenesc polenizarea cu ajutorul insectelor (floarea soarelui,
trifoi), pot întârzia recoltatul, situaţie în care se ajunge la apariţia
căderii, a supracoacerii şi scuturării ( la ovăz, orz) sau chiar la
încolţirea seminţelor înainte de recoltat (cum este cazul grâului)
În alte situaţii, din cauza condiţiilor ecologice pot apărea
schimbări ale unor mecanisme fiziologice.
La cartof, cultivarea în zone calde şi secetoase duce la
degenerarea ecologică a tuberculilor, aceştia nemaiputând fi folosiţi
la plantare în continuare.
Astfel, la cartof toată producerea materialului de înmulţire este
zonată în regiunile foarte favorabile (zonele închise pentru cultura
cartofului) unde degenerarea nu se produce.
 Prevenirea afecţiunilor provocate de condiţiile ecologice se
poate realiza prin cantonarea producerii de sămânţă numai în
zonele foarte favorabile, zone în care se obţine un material sănătos
şi corespunzător în privinţa însuşirilor biologice, păstrându-se mai
uşor şi puritatea, care este elementul hotărâtor.

Factorii mai sus amintiţi au acţiune hotărâtoare în menţinerea

valorii seminţelor şi a formelor parentale pentru hibrizi, forme
care se caracterizează printr-un echilibru genetic în populaţie care
trebuie păstrat neschimbat.
 BIBLIOGRAFIE

BURLOI, GH, VALENTINA GHEORGHE, 2001. Ameliorarea

plantelor agricole şi producerea de sămânţă- partea generală, USAMV-
Bucureşti.
DIACONU PETRE, 2002. Producerea, certificarea şi legislaţia
seminţelor. Bucureşti.
GHEORGHE VALENTINA, 1992. Controlul loturilor semincere şi al
calităţii, certificarea şi circulaţia seminţelor. USAMV-Bucureşti.
PĂCURAR Ion, 2007. Producerea seminţelor de cereale, leguminoase
pentru boabe şi plante tehnice. Editura Phoenix – Braşov.
SIN GHEORGHE, 2002. Tehnologii moderne pentru cultura plantelor
de câmp. Editura Ceres, Bucureşti.
www.amsem.ro
www.madr.ro