Obiective si metode de ameliorare grau, porumb, floarea-soarelui

Ameliorarea graului ( Triticum aestivum ) este o planta autogama ( polenizare cu polen propriu )

Obiective: Cerinţele unui soi nou de grâu, pentru condiţiile ţării noastre, sunt: capacitatea de
producţie maximă-peste 10 t /ha, conţinutul proteic mare – peste 15 – 17%, conţinutul în
gluten uscat – peste 10 – 12%, raport făină/pâine – 1,00/ 1,35, rezistenţa activă la
stresurile climatice şi fitopatogenice, reacţia favorabilă în condiţii de intensivizare.
1.Ameliorarea capacităţii de producţie – reprezintă obiectivul fundamental
Unele caractere ca: MMB, densitatea şi numărul spiculeţelor pe rahis, sterilitatea spiculeţelor bazale şi
terminale prezintă o mare stabilitate genetică, în timp ce lungimea rahisului, numărul boabelor în
spiculeţ şi numărul boabelor în spicul principal prezintă o stabilitate genetică mijlocie, iar numărul
tulpinilor (fraţilor,producţia pe plantă, numărul boabelor pe plantă) are o mare variabilitate.

S-a constatat că prin creşterea numărului de fraţi pe plantă spicele devin mai scurte, iar numărul
boabelor pe spic scade, în timp ce prin creşterea numărului de spiculeţe fertile şi a numărului de boabe
pe spic, mărimea bobului scade şi invers. Creşterea acestor caractere pot duce la o producţie mai mare.

Capacitatea de producţie la grâu este condiţionată de: numărul spicelor fertile/unitate de suprafaţă,
numărul boabelor/spic; greutatea boabelor/spic, precum şi de rezistenţa la boli, dăunători şi condiţii
nefavorabile.

Potentialul de productie este influentat si de nivelul tehnicii şi tehnologiei, pregătirea profesională, dar
si de parcursul producerii şi multiplicării seminţei cand se înregistreaza o degradare biologică şi de
aici scăderea potenţialului de producţie.

2.Ameliorarea calităţii – continutul in substante proteice ( gluteina si gliadina formeaza glutenul care
influenteaza calitatea painii: elasticitate, rezistenţă la deformare, aspect, gust şi miros plăcut )

Componentele calitative ale bobului de grâu comun sunt: conţinutul în proteine, conţinutul în gluten
şi calitatea acestora. O făină de bună calitate pentru panificaţie trebuie să aibă şi o capacitate ridicată
de absorbţie pentru apă, cerinţe reduse de oxidare, timp de frământare mijlociu sau nu prea lung, o
toleranţă satisfăcătoare la frământare şi la mânuirea aluatului şi un bun potenţial în privinţa volumului
pâinii.

Condiţiile specifice din timpul formării bobului influenţează conţinutul în proteine şi gluten după cum
urmează:
- umiditatea redusă şi temperatura ridicată (din aer şi sol) măreşte conţinutul de proteine şi gluten;
- umiditatea mare şi temperatura scăzută (din aer şi sol) scade conţinutul în proteine şi gluten;
- fertilizarea determină creşterea conţinutului proteic.
- boabele din treimea superioară a spicului au proteină mai puţină comparativ cu
restul de două treimi;

Posibilitatea creşterii conţinutului proteic şi a calităţii acestuia există, prin realizarea de hibridări
intraspecifice şi chiar interspecifice.
3.Ameliorarea precocităţii
Precocitatea sub aspectul înspicatului şi coacerii este o însuşire ereditară cu o gamă largă de
variabilitate, afectată de mersul condiţiilor de mediu pe durata vegetaţiei.
Precocitatea este o însuşire deosebit de importantă a soiurilor de grâu, ea permiţând o armonizare mai
bună între fazele şi stadiile critice de dezvoltare ale plantelor şi condiţiile climatice şi de cultură, ceea
ce contribuie la asigurarea unei stabilităţi mai bune a producţiei de boabe.

4. Ameliorarea rezistenţei la iernare

Condiţiile vitrege din timpul iernii (variaţiile termice, terenul neacoperit cu zăpadă sau stratul de
zăpadă prea gros, acoperirea cu gheaţă etc.) provoacă distrugerea sau asfixierea plantelor sau
sensibilizarea acestora la atacul bolilor.
- prezenţa nodului de înfrăţire al plantelor mai adânc în sol măreşte rezistenţa;
- formele “de toamnă” sunt mai rezistente ca cele “de primăvară”;
- portul “culcat” al plantei denotă rezistenţă sporită faţă de portul “erect”;
- formele care înfrăţesc mai mult au o rezistenţă sporită;
- plantele cu talie mare sunt mai rezistente la iernare;
- formele tardive manifestă rezistenţă sporită.

5. Ameliorarea rezistenţei la secetă - prezintă doua forme:

Rezistenţă la secetă pasivă-prin precocitate şi rezistenţa la secetă activă prin următoarele însuşiri:
- dezvoltarea unui sistem radicular puternic şi profund;
- adaptarea sistemului foliar pentru o transpiraţie mai redusă (limbul frunzei mai îngust, poziţia frunzei
oblică sau în unghi foarte ascuţit);
- coeficient de transpiraţie redus (sub 400 cm3 apă/ g S.U.);
- randament fotosintetic mare;
- realizarea de linii izogenice aristate la formele valoroase nearistate.
Se poate realiza prin hibridarea soiurilor de grâu mai rezistente sau prin hibridarea intergenerică
Triticum x Agropyron.

6. Ameliorarea rezistenţei la cădere şi scuturare

Mecanizarea tehnologiei de cultivare a grâului în condiţiile folosirii factorilor de intensivizare

(fertilizare, irigare, etc.) impune realizarea de soiuri cu rezistenţă sporită la cădere şi scuturare.

Un soi de grâu cu rezistenţă bună la cădere se caracterizează prin:

- tulpina scurtă, cu internodurile ce cresc în lungime de la bază spre vârf;
- grosimea tulpinii, a nodurilor şi internodurilor în scădere de la bază spre vârf;
- elasticitatea ridicată a paiului, realizată prin structura celulelor şi gradul ridicat al depunerii ligninei
pe pereţii celulelor;
- sistemul radicular profund şi bine dezvoltat;
- rezistenţa sporită la boli şi dăunători.

Un soi cu rezistenţă bună la scuturare se caracterizează prin:

- inserţie bună a glumelor şi paleilor pe rahis;
- dezvoltarea puternică a ţesutului mecanic la glume şi palei;
- structura anatomică a glumelor şi paleilor la boabele golaşe;
- gradul de înclinare a spicului;
- forma şi mărimea glumelor, paleilor şi bobului etc.
7. Ameliorarea rezistenţei la boli şi dăunători

Datorita costului şi dificultăţilor aplicării tratamentelor, riscurile de poluare şi posibilitatea adaptării

patogenilor la fungicidele folosite se depun eforturi genetice

Mecanismele de protecţie cele mai stabile sunt cele care permit o dezvoltare cât mai
normală a patogenului, ceea ce face ca pierderile să nu poată fi micşorate prea mult.

Metodele folosite în ameliorarea grâului comun

Investigaţiile multiple din domeniul citogeneticii au determinat extinderea pentru cultura grâului a
următoarelor metode de ameliorare: selecţia, hibridarea şi mutageneza.

Ameliorarea Porumbului ( Zea mays )

1.Ameliorarea capacităţii de producţie - este greu de ameliorat, datorită faptului că la realizarea

producţiei participă un număr mare de gene, numeroase componente morfologice – controlate
poligenic – şi mulţi factori externi.

Principalele componente ale capacităţii de producţie sunt:

- tipul plantei de porumb;
- densitatea optimă de plante la hectar;
- numărul ştiuleţilor pe o plantă;
- lungimea ştiuletelui;
- proporţia boabelor în greutatea ştiuletelui (randamentul);
- numărul boabelor pe ştiulete;
- mărimea boabelor;
- greutatea a 1000 boabe (MMB).

Tipul plantei de porumb se refera la:

- Tipul de porumb cu un singur ştiulete pe plantă-dar un ştiulete mare care să satisfacă cerinţele
depănuşatului manual. Reprezintă primul tip de porumb al unei agriculturi bazate pe munca manuală şi
tehnologie simplificată.

- Tipul de porumb cu doi ştiuleţi pe plantă sau aşa-zisul “tip prolific” aparţine etapei actuale şi care
răspunde mai bine cerinţelor de intensivizare a producţiei de porumb. Acest tip de porumb se pretează
la densităţi mai mari (60.000 – 80.000 plante/ ha), la fertilizare mai puternică, la irigare etc.

- Tipul de porumb cu mai mulţi ştiuleţi pe plantă-aşa numiţii hibrizi pitici care se preconizează, permit
densităţi mari (100.000 – 120.000 plante/ha) şi o talie redusă.
2. Ameliorarea calităţii

Ne intereseaza producţia totală de proteină la hectar şi procentul de proteină al hibrizilor,

îmbunătăţirea calităţii proteinelor şi, în mod deosebit, la conţinutului în lizină şi triptofan.
Privind continutul de proteina cu ajutorul genelor mutante s-a realizat prin backcrossarea liniilor
consangvinizate sau a hibrizilor în F1.

3.Ameliorarea precocitatii
Avantaje: premergătoare mai bune pentru cerealele de toamnă; consum energetic mai redus;
compensarea producţiei scăzute prin creşterea densităţii şi mecanizarea mai uşoară a lucrărilor;

Se urmaresc crearea de forme tolerante sau chiar rezistente la:

stresul temperaturilor scăzute din primele faze de vegetaţie.
utilizarea retardanţilor de germinaţie pentru însămânţarea timpurie
existenţa unor măsuri neconvenţionale de prelucrare şi conservare a producţiei de porumb
(fulguire, însilozare boabe/ştiuleţi etc.)

4. Ameliorarea rezistenţei la temperaturi scăzute

Posibilitatea ca sămânţa de porumb să germineze normal, fără clocire şi fără atac de mucegai, la
temperatura solului de 6–80C, precum şi o rezistenţă activă a plantelor tinere la brume, ar da
posibilitatea devansării epocii de însămânţare a porumbului cu 10 – 12 zile şi prin aceasta, unii hibrizi
(timpurii,semitardivi) ar scăpa de efectul nociv al temperaturilor excesive din cursul verii.

5. Ameliorarea rezistenţei la secetă şi arşiţă

Prezintă interes pentru hibrizii cultivaţi în zonele sudice ale ţării, unde temperaturile excesive de la
înflorit şi formarea bobului împiedică polenizarea, transferarea asimilatelor în bob şi de aici, şiştăvirea
boabelor cu scăderi de producţie.
Hibrizii precoce, cu sistemul radicular mai profund şi bogat, cu creştere intensă în prima fază
vegetativă, cu un randament fotosintetic ridicat, cu protandrie redusă şi cantitate mare de polen etc.
sunt mai rezistenţi la secetă şi şiştăvire.

6. Ameliorarea rezistenţei la cădere şi frângere

Hibrizii cu rădăcini bine dezvoltate şi profunde, cu o tulpină viguroasă, elastică şi bogată în ţesut
cu internodurile bazale scurte şi groase prezintă o rezistenţă activă la cădere şi frângere.

7. Ameliorarea rezistenţei la boli

Mutageneza este o posibilă metodă ce ar putea permite obţinerea unor gene cu rezistenţă pentru
„taciunele comun si taciunele stiuletilor” .
Rugina comună (Puccinia sorghi) – poate fi eliminată din seria bolilor periculoase deoarece gena
Rp1d, transferată prin backcrossare liniilor consangvinizate, asigură o bună rezistenţă activă din partea
hibrizilor de porumb.
Pătarea cenuşie a frunzelor de porumb (Helminthosporium turcicum) – poate fi combătută prin
crearea de hibrizi cu rezistenţă activă.
Frângerea tulpinilor porumbului ca urmare a putrezirii bazei lor este una din cele mai păgubitoare
boli în toate ţările cultivatoare de porumb. În condiţiile unei agriculturi intensive, cu recoltarea
mecanizată, frângerea tulpinilor porumbului determină pierderi anuale între 7–10% din producţie.
Acest fenomen este foarte complex şi implică o serie de cauze de origine parazitară şi neparazitară.
8. Ameliorarea rezistenţei la atacul insectelor –un interes deosebit împotriva atacului produs de
sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis). Liniile consangvinizate americane, prezintă în sucul de
frunze o
“acţiune toxică” ce împiedică pătrunderea larvelor parazitului.

9.Ameliorarea reacţiei favorabile la intensivizare –

Aceşti hibrizi trebuie să prezinte un metabolism mai activ, un randament fotosintetic mai ridicat
(pentru a valorifica superior apa şi elementele nutritive), să tolereze densităţi mari, să suporte
umbrirea, să posede o talie mică, o rezistenţă mare la cădere, o dezvoltare profundă a sistemului
radicular etc.

Metodele de ameliorare sunt selecţia, hibridarea, consangvinizarea, mutageneza,

poliploidia.

Ameliorarea florii soarelui ( Helianthus annuus )

1.Capacitatea de productie (producţia de seminţe) este foarte complex fiind determinat poligenic.
Pentru crearea de genotipuri productive este necesară alegerea descendenţelor cu calatidiul cel mai
mare (diametrul de 30 –40 cm), cu forma plană sau convexă, cu zona centrală a seminţelor seci foarte
mică, numărul seminţelor pe calathidiu să fie între 1500-2000, de mărime uniformă, cu MMB de
80 – 100 g, cu talia plantei de 130 – 150 cm, cu densitatea de 4–5 plante/m2 şi cu rezistenţa activă bună
la stresurile climatice şi fotopatogenice. Toate aceste caractere vor permite obţinerea unor producţii de
peste 5.000 kg/ha.

2. Ameliorarea calităţii- la floarea soarelui înseamnă ridicarea conţinutului în ulei, ridicarea nivelului
calitativ al uleiului şi conţinutului în proteine. Calitatea uleiului de floarea soarelui – este determinată
de raportul ce există între acizii graşi nesaturaţi (acidul linoleic şi acidul oleic) şi acizii graşi saturaţi.

3.Ameliorarea precocităţii – hibrizilor de floarea soarelui prezintă interes pentru următoarele situaţii:
- hibrizii cu perioada de vegetaţie scurtă se comportă mai bine şi asigură producţii constante deoarece
scapă de efectele negative ale secetei atmosferice şi secetei solului. Prin aceasta se realizează o
oarecare rezistenţă pasivă la secetă;
- hibrizii cu perioadă scurtă de vegetaţie, tot în zonele sudice şi irigabile pot fi folosiţi cu succes în
rotaţiile cu două culturi pe an (culturi succesive);
- hibrizii precoce pot să-şi extindă arealul de cultură, mai ales în zonele nordice şi cele cu altitudini
mari unde media valorilor termice este mai redusă.

4. Ameliorarea rezistenţei la secetă - poate fi realizată atât pe calea obţinerii hibrizilor cu perioadă
scurtă de vegetaţie cât şi prin obţinerea de forme cu rezistenţă activă pentru secetă şi temperaturi
scăzute. Hibrizii cu rezistenţa la secetă pot fi creaţi numai pe baza însuşirii unor caractere specifice:

creşterea diametrului tulpinii (ca să acumuleze mai multă apă în lumenul spongios), dezvoltarea unui
sistem radicular profund, creşterea perozităţii pe toată planta, reducerea suprafeţei foliare, mărirea
duratei de viaţă a frunzelor bazale, creşterea randamentului fotosintetic, reducerea taliei, poziţia mai
verticală a frunzelor.
Oferă posibilitatea avansării epocii de semănat imediat după topirea zăpezii (cu 2–3 săptămâni
faţă de normal) şi, prin aceasta, evitarea efectelor negative a secetei din perioada umplerii boabelor.

5.Ameliorarea rezistenţei la cădere şi scuturare. Căderea plantelor de floarea soarelui micşorează şi

depreciază considerabil producţia şi calitatea seminţelor, favorizând atacul bolilor, neuniformizarea
maturizării plantelor şi împiedicând recoltarea mecanizată. Prin consangvinizare şi selecţie repetată
practicată în cadrul populaţiilor heterozigote se pot obţine linii consangvinizate foarte rezistente la
cădere şi, de aici, posibilitatea obţinerii hibrizilor la fel de rezistenţi.

6. Ameliorarea rezistenţei la boli şi dăunători

S-au creat soiuri rezistente la lupoaie (Orobanche cumana) reacţia bazică a sucului celular din
rădăcini, pH > 6,6, nu convine lupoaiei)

Rugina florii soarelui (Puccinia helianthi) controlată monogenic şi dominant, prin hibridări de tip
backcross

Mana florii soarelui (Plasmopara helianthi) s-au obţinut forme rezistente la mană prin hibridarea
interspecifică H. annuus x H. tuberosum var. purpureus.

În concluzie, dispunem de linii de floarea soarelui cu rezistenţă activă (imune) la mană, lupoaie şi
rugină. Nu este rezolvată rezistenţa la putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) şi la molia florii
soarelui

Metodele de ameliorare sunt selecţia, consangvinizarea, hibridarea, mutageneza

şi poliploidia.

Principalele metode folosite în ameliorarea plantelor se clasifică astfel:

Metode convenţionale pentru ameliorarea plantelor

Hibridarea - unirea pe cale sexuată sau parasexuată a doi sau mai mulţi parteneri cu ereditate diferită.
Consangvinizarea - autofecundarea forţată a plantelor alogame care, în mod obişnuit se fecundează cu
polen străin.
Mutageneza - schimbări ereditare bruşte care apar în constituţia genetică a unui individ sub acţiunea
unor factori mutageni la nivel de ADN.
Ploidia (poliploidia) - fenomenul genetic de multiplicare a garniturilor cromozomale sau a
cromozomilor.
Selecţia - proces natural sau artificial, care favorizează supravieţuirea sau înmulţirea preferenţială a
unor plante sau a unui grup de plante. În ameliorarea plantelor se foloseşte numai selecţia artificială.

Metode neconvenţionale pentru ameliorarea plantelor

Tehnologia ADN recombinat – amplificarea unor fragmente de ADN ori ansamblarea diferită a unor
fragmente de ADN în cadrul unui genom, astfel încât se obţine o nouă structură genetică.
Culturi de celule şi de ţesuturi “in vitro” - fragmente sau celule detaşate din plante superioare.
Haploidia - un organism, ţesut ori celulă să fie constituită din numărul de cromozomi pe care îi posedă
gameţii normali ai speciei respective. (tehnica de cultură a anterelor)
Hibridarea somatică – modificarea fundamentală a substratului genetic, a morfologiei, fiziologiei,
biochimiei şi ecologiei plantelor, adică transformarea lor genetică

B.G. va ureaza succes !!!