Formarea si evaluarea recoltei

Elementele de productie si formarea recoltei la orz

 Formarea recoltei la orz
Recolta este determinată de potenţialul genetic al fiecărei plante şi de factorii de mediu
(radiaţia solară, apă, căldură, elemente nutritive, buruieni, agenţi patogeni, dăunători, etc.), care
influeţează manifestarea potenţialul genetic într-o măsură mai mare sau mai mică.
Agricultorul cultivă plante cu un potenţial genetic din ce în ce mai performant, rod al
activităţii de ameliorare. Prin tehnologia de cultură, cultivatorul urmăreşte să creeze condiţii cât
mai favorabile plantelor de cultură, să îmbunătăţească factorii de mediu şi să-i corecteze atunci
când aceştia sunt nefavorabili plantelor de cultură, astfel încât recolta obţinută să fie cât mai
apropiată de potenţialul genetic obţinut prin ameliorare.
Recolta se pregăteşte odată cu luarea deciziei de amplasare a culturii, efectuarea lucrărilor
solului şi înfiinţarea culturii şi se formează de-a lungul întregii perioade de vegetaţie a plantei de
cultură. Ca atare, o amplasare corectă a culturii, o bună pregătire a solului, o înfiinţare în condiţii
cât mai bune a culturii şi parcurgerea în optimum a tuturor fazelor de vegetaţie sunt premize
pentru obţinerea unei recolte cât mai mari.
Orice factor de stres din perioada de vegetaţie influenţează negativ nivelul producţiei. Prin
tehnologia de cultură, cultivatorul urmăreşte optimizarea factorii de mediu care influenţează
creşterea şi dezvoltarea plantei de cultură, respectiv urmăreşte să asigure cantităţile necesare de
apă şi elemente nutritive, să combată buruienile şi să protejeze plantele împotriva bolilor şi
dăunătorilor.
Elementele productivitatii
Elementele productivităţii sunt elementele care contribuie la formarea producţiei (formarea
recoltei), acestea fiind următoarele:
- numărul de plante/m2;
- numărul de inflorescenţe/plantă;
- numărul de boabe/inflorescenţă;
- masa medie a unui bob exprimată prin indicatorul MMB (masa a 1000 de boabe).
Numărul de plante/m2 rezultă din densitatea la semănat, facultatea germinativă a
seminţelor şi condiţiile din perioada de germinare–răsărire. La cerealele de toamnă, numărul de
plante se reduce, adesea drastic, pe timpul iernii; de asemenea, o anumită reducere a densităţii se
datorează şi concurenţei dintre plantele din lan (plantele culturii de bază şi eventual buruienile
prezente) sau atacului de boli şi dăunători.
Numărul de inflorescenţe/plantă (numărul de fraţi fertili/plantă) se formează în
timpul fazelor de înfrăţire şi de alungire a paiului şi este determinat de capacitatea de înfrăţire
caracteristică fiecărui soi şi de condiţiile de mediu, şi anume: resursele trofice, hidrice şi de
energie solară, respectiv de concurenţa pentru aceste resurse.
 La sfârşitul fazei de înfrăţire rezultă numărul total de fraţi/m2, dintre care numai o parte
vor contribui la recoltă, respectiv fraţii productivi (fraţii fertili), ceilalţi uscându-se şi alcătuind
aşa-numita “poala lanului”.
Numărul de boabe/inflorescenţă se formează în timpul fazelor de alungire a paiului,
burduf, înspicat şi înflorit şi este determinat de numărul total de spiculeţe/inflorescenţă, numărul
de spiculeţe fertile/inflorescenţă, numărul total de flori în spiculeţ şi numărul de flori
fertile/spiculeţ, care la rândul lor depind de disponibilul de resurse de mediu (factori climatici şi
tehnologici).
Numărul de spiculeţe în inflorescenţă depinde de condiţiile de vegetaţie din perioada de
alungire a paiului. În timpul înfloritului, condiţiile de vegetaţie pot contribui la reducerea
numărului de spiculeţe fertile dintr-o inflorescenţă şi a numărului de flori fertile dintr-un spiculet.
MMB este determinată de caracteristicile soiului şi este influenţată de condiţiile de mediu
din perioada de formare şi umplere a boabelor, în primul rând aprovizionarea cu apă, dar şi
temperaturile ridicate (arşiţele).
De asemenea, MMB este influenţată şi de atacul de boli (de exemplu, atacul de fuzarioză
şi septorioză), precum şi de atacul de dăunători (de exemplu, atacul de ploşniţele cerealelor şi de
tripşi).
Principiile formării recoltei sunt următoarele:
1. Mărimea recoltei este determinată de mărimea şi interacţiunea elementelor
productivităţii.
2. Recolta se elaborează etapă cu etapă, din momentul înfiinţării culturii şi până la
maturitatea boabelor, datorită succesivităţii diferitelor elemente ale productivităţii.
3. Dacă factorii limitanţi sau accidentele de vegetaţie (climatice sau tehnologice)
afectează unul sau altul dintre elementele productivităţii, prin fenomene de compensare, celelalte
elemente ale productivităţii pot compensa în oarecare măsură acţiunea negativă a acestor factori.
Astfel, în cazul unui număr mic de plante la unitatea de suprafaţă, există o posibilă compensaţie
prin sporirea numărului de inflorescenţe pe plantă şi a elementelor productivităţii inflorescenţei
(numărul de boabe în inflorescenţă şi mărimea boabelor).
Un număr mic de inflorescenţe pe unitatea de suprafaţă poate fi compensat printr-un
număr mai mare de boabe în inflorescenţă şi prin formarea de boabe mai mari (cu MMB mai
mare). Un număr mai mic de boabe/inflorescenţă poate fi compensat prin formarea unor boabe
mai mari.
4. Pe măsură ce factorii limitativi sau accidentele de vegetaţie intervin mai târziu în
vegetaţie, scad şi posibilităţile plantelor de compensare a acţiunii nefavorabile a acestora. 5. Între
elementele productivităţii există în mod natural corelaţii indirecte, care se manifestă mai mult sau
mai puţin în funcţie de particularităţile biologice ale soiului cultivat şi de condiţiile de mediu,
astfel:
 - unui număr mare de plante la unitatea de suprafaţă îi corespunde un număr mai mic de
inflorescenţe pe plantă şi invers;
- unui număr mare de inflorescenţe la unitatea de suprafaţă îi corespunde un număr mai
mic de boabe în inflorescenţă, iar boabele sunt mai mici, şi invers;
- unui număr mare de boabe în inflorescenţă îi corespunde o valoare MMB mai mică şi
invers.
6. Dintre elementele productivităţii, numărul de plante pe unitatea de suprafaţă şi numărul
de inflorescenţe pe plantă, respectiv numărul de inflorescenţe pe unitatea de suprafaţă
influenţează în măsura cea mai mare formarea recoltei.
7. O producţie mare se obţine la un raport optim între elementele productivităţii.

Particularitatile biologice ale orzului

Temperatura minima de germinare este 3-4 grade C., optima 20 grade C., maxima 28-30
grade C., iar cantitatea de apa circa 48% din masa boabelor. Radacina este mai redusa cu 8,7% din
masa totala a plantei decat a graului. La înfratire fiecare frate formeaza radacini proprii ca si la grau
secara si ovaz. Orzul are puterea de strabatere mai redusa decat alte cereale. Semanat prea adanc
(6-7 cm) daca solul formeaza crusta puternica, deseori coltul nu poate sa rasara. Orzul are înfratirea
mai buna decat graul secara sau ovazul. Orzul de toamna are înfratirea mai buna decat orzul de
primavara. La orzoaica înfratirea trebuie sa fie mai slaba pentru a nu reduce uniformitatea plantelor
si respectiv a boabelor. Orzul si orzoaica de primavara au perioada de vegetatie de 90 – 120 zile.

Cerintele fata de clima si sol

Sunt în general mai reduse decat la grau dar aceste cerinte sunt dependente de forma
cultivata. Orzul este mai rezistent la temperaturi ridicate decat graul, secara si ovazul. Orzul de
primavara (furajer) avand perioada de vegetatie scurta, reuseste în climate uscate sau cele aspre.
Orzoaica pentru a realiza calitatea ceruta în fabricarea berii se cultiva în zone mai racoroase si
umede, unde continutul proteic în boabe este mai scazut, prin prelungirea perioadei depunerii
amidonului. Orzul de toamna este mai sensibil la iernare decat graul sau secara de toamna rezistand
pîna la -15 grade C., la nivelul nodului de înfratire daca a parcurs procesul de calire. Avand
perioada de vegetatie mai scurta orzul evita seceta, maturizîndu-se înainte de secetele de vara,
scapand astfel mai usor de sistavire comparativ cu graul. Fata de sol orzul este mai pretentios decat
graul avand sistemul radicular cu capacitate mai redusa de absorbtie si perioada de vegetatie mai
scurta.
 Rotatia
În stabilirea plantei premergatoare se are în vedere forma de orz cultivata si scopul culturii.
Respectarea unei rotatii corespunzatoare la orz, fara cheltuieli suplimentare asigura sporuri de
productie de peste 20%. Cele mai bune premergatoare pentru orzul de toamna sunt leguminoasele
anuale si perene, borceagurile, rapita. Orzoaica de primavara se seamana dupa plante care lasa solul
curat de buruieni si într-o buna stare de fertilitate, însa nu prea bogati în nitrati. Bune premergatoare
sunt cartoful si sfecla de zahar fertilizate, sau porumbul daca resturile organice au fost tocate si
bine îngropate sa nu îngreuneze semanatul.

Fertilizarea
Consumul specific de substante nutritive la orz este apropiat de cel al graului. Astfel pentru
1000 kg boabe plus productia corespunzatoare de paie, orzul consuma în medie între 24-29 kg N,
11-13 kg P si 21-28 kg K. în substanta activa. Gunoiul de grajd desi asigura sporuri de productie
nu este valorificat economic de orzul de toamna nici de orzoaica. Deoarece gunoiul de grajd se
aplica altor plante, orzul se fertilizeaza în general cu îngrasaminte chimice. Pentru toate formele de
orz azotul se aplica primavara. Toamna se poate da o parte din doza de azot (1/4 – 1/3), numai dupa
premergatoare care saracesc solul (floarea soarelui, porumb). Administrarea îngrasamintelor cu
fosfor se face sub aratura de baza. Îngrasamintele cu potasiu se aplica pe terenurile slab
aprovizionate în acest element, administrîndu-se 80 – 100 kg/ha potasiu pentru orzul de t-na. Pentru
orzoaica de primavara dozele de NPK recomandate sînt urmatoarele 40-60 kg/ha N; 40-60 kg/ha
P; 30-40 kg/ha K în substanta activa. Amendamentele atat pentru orzul de toamna cat si pentru
orzoaica de primavara se recomanda sa se aplice pe solurile acide, constituind o masura necesara
pentru a asigura productii ridicate. În functie de aciditatea solului se aplica 3-6 tone/ha îngrasaminte
calcaroase o data la 6-7 ani sub aratura de baza, de preferinta nu în anul semanarii orzului de t-na
ci în anii anteriori).

Lucrarile solului
La orzul de toamna lucrarile de baza ale solului si pregatirea patului germinativ sunt similare cu
cele pentru graul de toamna cu mentiunea ca au pretentii mai ridicate la calitatea acestor lucrari.
Pentru orzoaica de primavara uniformitatea pregatirii terenului asigura o rasarire uniforma care
contribuie direct la marimea si calitatea productiei.

Samanta si semanatul
Samanta trebuie sa corespunda indicilor de calitate : puritate peste 98% germinatie peste
90%, si sa fie tratata contra bolilor si daaunatorilor specifici.
 Epoca de semanat a orzului de toamna este cu circa 5 zile înaintea graului (între 15
septembrie – 10 octombrie), pentru ca plantele sa intre în iarna bine înradacinate si calite.
Semanatul prea timpuriu determina o dezvoltare prea puternica a plantelor pana la intrarea
în iarna, favorizand atacul de fuzarioza, fainare si viroze, iar întarzierea duce la scaderea rezistentei
la ger a plantelor. Orzoaica de primavara trebuie semanata în prima urgenta cînd se poate iesi în
cîmp. Întarzierea semanatului orzoaicei de primavara reduce productia, marimea boabelor scade si
creste continutul în proteina, diminuînd calitatea produsului. Densitatea de semanat a orzului de
toamna este de 450-500 boabe germinabile/mp., iar la orzoaica de primavara 450-500 boabe
germinabile/mp. Distanta dintre randuri la orz si orzoaica este de 12,5 cm. Adancimea de semanat
la orzul de toamna este de 3-5 cm, iar la orzoaica de primavara de 2-4 cm în functie de textura si
umiditatea solului. Adancimile de semanat nu trebuie sa depaseasca limitele indicate, deoarece
plantele rasar greu, mai ales daca se formeaza crusta, orzul avand o putere mai slaba de strabatere.
Adancimea de semanat influenteaza atat intervalul semanat-rasarire, cat si dezvoltarea
ulterioara a plantelor. Cantitatea de samanta la hectar, la densitatea amintita, pentru orz si orzoaica
este între 160-200 kg/ha, în functie de MMB, puritate si germinatie.

Lucrari de îngrijire
La orzul de toamna se executa controlul semanaturilor toamna si iarna, eliminarea excesului
de umiditate în toamna si primavara si celelalte lucrari de întretinere la desprimavarare în functie
de starea culturii (fertilizare, tavalugire în cazul fenomenului de descaltare). Combaterea
buruienilor la cultura orzului si orzoaicei se face cu erbicide similare cu cele de la grîu în functie
de spectrul de buruieni care trebuie combatute : Sare DMA 2-2,5 l/ha; Acetadin 4-6 l/ha; Icedin
1,5-2 l/ha; Basagran 2-4 l/ha; Avadex 4-6 l/ha; Igran 3-4 l/ha; Iloxan 28 CE 2-2,5 l/ha. Pentru
combaterea bolilor foliare între care fainarea si sfîsierea frunzelor, se folosesc fungicidele Metaben
70 + Mancozeb 80 1 + 2,5 kg/ha aplicate în doua faze primul tratament la aparitia atacului, iar al
doilea în faza de burduf înspicare. Pentru prevenirea si combaterea daunatorilor partilor aeriene la
orz se fac si tratamente pe vegetatie. Astfel la aparitia larvelor gîndacului ovazului se fac tratamente
cu unul din produsele Sinoratox 3 l/ha, Dipterex 1,5 l/ha, produse ce limiteaza si atacul de afide,
tripsi, muste, etc.

Recoltarea
Recoltarea orzului începe la coacerea deplina, cand umiditatea boabelor este sub 16-17%.
Întarzierea recoltatului provoaca mari pierderi datorita ruperii spicelor si a scuturarii boabelor.
Orzoaica pentru malt nu se recolteaza la umiditate mai ridicata de 15%, deoarece numai astfel se
asigura o mare capacitate germinativa a boabelor. Daca recoltatul se face la umiditatea boabelor
peste 15%, se trece imediat la uscarea acestora pîna la umiditatea de pastrare 14%.
 Orzul de toamna se coace cu 7-10 zile înaintea graului. El trece foarte repede în rascoacere,
asa încat pericolul pierderilor daca se întarzie recoltarea sunt mai mari decat la grau. Capacitatea
de productie a actualelor soiuri de orz de toamna cultivate în tara noastra este ridicata permitand
obtinerea unor productii medii de 5000 – 7000 kg/ha. Soiurile de orzoaica de primavara asigura
conditii medii de 4000 – 6000 kg/ha în functie de conditiile de cultura

La evaluarea productiei la cereale trebuie cunoscut, pentru a fi luat in calcul, MMB-ul,

respectiv masa a 1000 de seminte.
Valorile orientative a MMB-ului in functie de soi sunt: 30-60 g la grau; 20-31 g la secara;
37-51 g la orz; 28-46 g la orzoaica; 25-45 g la orez.

Pentru inregistrarea datelor si calculul productiei evaluate se poate folosi o fisa de

inregistrare si de calcul care contine urmatoarele: denumirea parcelei, soiul, suprafata (ha),
numarul de probe, suprafata totala a probelor (mp), numarul mediu de spice/mp, numarul mediu
boabe in spic, greautatea MMB (g), productia medie (kg/ha), productia totala (kg).

Metodologia de evaluare a productie de cereale in camp este urmatoarea:

 Se stabileste numarul si locul punctelor de control in functie de marimea si uniformitatea

lanului. La suprafete mai mici de 100 ha se aleg 5 puncte de control, iar la suprafete mai
mari de 100 hectare se aleg 10 puncte de control, echidistante pe diagonala lanului.
Determinarile se fac cu ajutorul ramei metrice.
 Se evalueaza productia in punctele stabilite astfel: se numara spicele din interiorul ramei si
se stabileste numarul de spice la mp; se stabileste proportia de spice mari, mijlocii si mici si
se aleg 10 spice proportional cu marimea lor, la care se numara boabele, iar totalul
boabelor obtinute se imparte la numarul despice, obtinandu-se numarul mediu de boabe in
spic.
 Pe baza numarului mediu de spice la mp, si a numarului mediu de boabe in spic si
cunoscand MMB la soiul cultivat, se calculeaza productia medie la hectar dupa formula:

Q kg/ha = (Nsp x Nb x MMB)/100, unde

''Q kg/ha'' este productia medie,

''Nsp'' este numarul mediu de spice,
''Nb'' este numarul mediu de boabe in spic, si
''MMB” este masa a 1000 boabe.
Qkg/ha = (500 x 30 x 40)/100 = 6000 kg/ ha