Calitatea seminţelor este o noţiune relativă, datorita în primul rând faptului că seminţele unor specii pot

avea destinaţii diferite: însămânţare, consum alimentar sau furajer, industrializare. N. Bucurescu şi
colaboratorii săi consideră că, chiar dacă anumiţi indici ai calităţii sunt comuni, cum ar fi : puritatea,
modul de apreciere a acestora poate fi diferit, criteriul de apreciere al unui component fi ind subordonat
importanţei sale tehnologice sau agronomice.

Dacă ne limităm strict la seminţele destinate însămânţărilor, aprecierea calităţii diferă, după cum acesta se
referă la sămânţa brută sau la sămânţa condiţionată. Aşa de exemplu, la seminţele brute ale trifolienelor,
unele seminţe care prezintă crăpături sau zgârieturi pe suprafaţă sunt considerate impurităţi, deoarece ele
vor fi eliminate în procesul condiţionării; după decuscutare, aceleaşi seminţe sunt considerate ca pure. În
cadrul aceleiaşi destinaţii, caracterul de relativitate a noţiunii de calitate depinde şi de nivelul general al
agriculturii dintr-o anumită perioadă. Progresele continue pe linia îmbunătăţirii metodelor de conditionare
şi a bazei tehnico-materiale respective determină periodic sporirea substanţială a pretenţiilor faţă de lipsa
corpurilor străine, uniformitatea boabelor, starea sanitară, omogenitatea loturilor sau faţă de alte aspecte
ale calităţii, cum ar fi cele legate de performanţa acestora în câmp.

Puritatea fizică este reprezentată de conţinutul procentual de sămânţă pură din specia respectivă faţă de
masa totală a probei analizate şi, prin extensie, a lotului pe care aceasta îl reprezintă.

Componenta botanică a impurităţilor vii este normată fie procentual gravimetric (ca de exemplu, la
plantele furajere), fie numeric şi se referă la seminţele celorlalte specii aflate în lot, respectiv seminţe de
alte plante de cultură şi seminţe de buruieni, separat pentru unele grupe de plante (de exemplu, cereale)
sau împreună (leguminoase alimentare, legume ş.a.). În unele cazuri, este normat conţinutul în seminţe
străine greu separabile şi în toate cazurile sunt interzise seminţele buruienilor de carantină.

Umiditatea seminţelor. În scopul unei bune păstrări, seminţele trebuie să aibă un conţinut de apă sub un
nivel critic. Acesta este stabilit în funcţie de specie, fiind determinat de compoziţia chimică a seminţelor:
mai scăzut la seminţele cu conţinut ridicat de ulei, mai ridicat la cele cu conţinut mai mare de substanţe
hidrocarbonate. Pentru păstrarea de lungă durată sau în ambalaje ermetic închise sunt stabiliţi indici de
umiditate mai scăzuţi.

Starea sanitară, sub aspectul contaminării seminţelor cu boli sau infestări cu dăunători, reprezintă unul
dintre indicii de calitate pe care se pune din ce în ce mai mult un accent deosebit. Este interzisă cu
desăvârşire prezenţa obiectelor de carantină fitosanitară şi a anumitor dăunători şi este limitată în lan sau
în lotul de seminţe prezenţa anumitor boli considerate ca afectând productivitatea culturii rezultate sau a
culturilor învecinate. Pentru unele specii (de exemplu, legume), standardele prevăd obligativitatea tratării
corespunzătoare a seminţelor înainte de însămânţare.

Dintre însuşirile fiziologice, standardele de stat prevăd indici numai pentru facultatea germinativă, care
arată numărul de seminţe pure exprimat în procente, capabile să producă germeni normali în laborator în
perioada şi în condiţiile de temperatură, umiditate şi lumină stabilite ca optime pentru fiecare specie.
Pentru controlul seminţelor, germinaţia este considerată terminată şi se determină abia atunci când
embrionul şi-a dezvoltat structurile esenţiale suficient pentru a putea aprecia că va da naştere unei plante
normale în condiţii favorabile de apă, temperatură şi lumină şi într-un sol de bună calitate. 
Folosirea rationala a terenului de cultura, in conditiile unei fertilitati permanent ridicate a solului,
poate fi asigurata printr-o organizare foarte buna a procesului de productie. Fiecare planta cultivata
trebuie sa gaseasca pe suprafata de cultura cele mai bune conditii de crestere si sa produca mult,
fara sa influenteze negativ fertilitatea solului. In acest scop este necesar ca plantele cultivate sa fie
intr-un anumit fel oranduite in timp si spatiu si strans imbinate cu ansamblul masurilor de lucrare si
ameliorare a solului.

Asolamentul reda tocmai aceasta repartitie a culturilor in spatiu, in tot cuprinsul terenului de

cultura si succesiunea lor in timp, intr-un anumit ciclu determinat, numit ciclu de productie-
ameliorare. Asolamentul presupune, pe de o parte, rotatia speciilor cultivate pe una si aceeasi
suprafata (sola) si, pe de alta parte, alternarea periodica a culturilor cu lucrari speciale de
ameliorare a solului.

Efectele favorabile ale asolamentului sunt multilaterale si deosebit de importante. Prin adoptarea
lui se ajunge in esenta la sporirea si folosirea rationala a fertilitatii solului.

Oricat de ridicata ar fi fertilitatea initiala a solului, cultivand aceeasi specie repetat mai multi ani la
rand, solul pierde unilateral si aproximativ de la acelasi nivel o serie de substante nutritive. De
asemenea, se admite astazi ipoteza ca in solul ocupat prelungit cu aceeasi cultura se acumuleaza
unele substante toxice secretate de plante sau de bacteriile si ciupercile rizosferice inmultite in
exces, care stanjenesc cresterea plantelor chiar in conditiile administrarii de ingrasaminte. Pentru a
preveni aceste fenomene, se adopta rotirea speciilor pe aceeasi suprafata, in sistemul
general de cultura a plantelor. Aceasta alternare intre ele a speciilor prezinta o serie de avantaje
care fac ca fertilitatea solului sa fie mai bine folosita, iar productia plantelor cultivate sa ramana
mare si sustinuta.

Pe de alta parte, intr-o cultura intensiva de plante prasitoare, indiferent de specie si varsta, solul
intretinut repetat prin prasile se prafuieste si deci pierde structura. De aceea, se recomanda
alternarea, la anumite intervale de timp, a culturilor de plante, cu lucrari speciale de ameliorare
care sa asigure in primul rand restructurarea solului si ameliorarea in general a insusirilor fizico-
chimice si biologice ale solului.

Asolamentul cu ogor negru se adopta in mod cu totul exceptional numai in regiuni secetoase si
atunci cand solul este puternic napadit de pir. El ofera posibilitatea combaterii buruienilor pe cale
mecanica prin epuizare sau cu ajutorul ierbicidelor. Asolamentul cu ogor cultivat sub forma de
pajiste cu plante perene este, de asemenea, mai putin indicat si foarte rar aplicat.

Cel mai raspandit si des aplicat in pepiniere forestiere este asolamentul cu ogor cultivat, timp de l
an, cu plante leguminoase, in acest caz, ciclul de productie-ameliorare este obisnuit de 3 ani, iar
suprafata de cultura se imparte in trei sole de marime egala. In functie de acesti parametri, se
stabileste planul de desfasurare in timp, (in tot ciclul de productie-ameliorare) si in spatiu (pe toata
suprafata pepinierei sau sectiei) a lucrarilor de cultura si ameliorare.

Sistemul de asolament prevazut cu ogor cultivat timp de un an cu plante leguminoase prezinta

multiple avantaje. Culturile de leguminoase, folosite si ca ingrasaminte verzi, au un efect
ameliorativ complex asupra solului si anume:

solul este perforat si permeabilizat pe mare adancime de radacinile pivotante ale leguminoaselor;

radacinile separa solul in fragmente si, prin presare, contribuie la formarea agregatelor structurale;
radacinile leguminoaselor aduc la suprafata, din straturile profunde ale solului, calciul si o serie de
alte elemente nutritive levigate;

leguminoasele imbogatesc solul in azot atmosferic acumulat prin intermediul bacteriilor simbiotice
de nodozitati;

masa vegetala produsa de leguminoase, incorporata in sol ca ingrasamant verde, imbogateste solul
in substanta organica si humus, sporeste capacitatea de retinere a elementelor nutritive si
inlesneste formarea agregatelor stabile;

culturile de leguminoase maresc sensibil eficienta ingrasamintelor chimice.