Lirica argheziana

Tudor Arghezi a debutat sub semnul influentei parnasiene fara a neglija si unele teme sau toposuri samanatoriste. Poeziile cu care va atrage atentia sunt cele din ciclul Agate negre, tonalitatea acestora este baudelairiana, dar si ecouri eminesciene.In prima etapa isi consolideaza reputatia de pamfletar, demonstrand o violenta verbala si o lipsa de respect fata de personalitatile epocii. Volumul de debut Cuvinte potrivite insumeaza o experienta artistica de trei decenii, problema esentiala a liricii argheziene fiind cea a constiintei, o constiinta ce se framanta, dar cu o inteligenta ascutita.Poetul nu acorda o solutie problemelor sale, ci prefera sa se intoarca la momentele limita,la momentele esentiale ale cunoasterii.Priveste realitatea cu luciditate, iar iubirea este in viziunea sa o relatie intre doua constiinte chinuite.Moartea nu inseamna impacare cu nefiinta, ci un atentat continuu la adresa constiintei umane. Arghezi nu incearca sa se desprinda de spatial terestru, dar este tentat sa evadeze in transcendent.Visul sau este un adevarat cosmar, cu stari de conflict intre luciditatea constiintei si spaimele necunoscutului; rasul scriitorului se declanseaza cand surprinde ridicolul sau grotescul, gandirea pe care poetul o denumeste intr-un vers otrava intervine in universul sau poetic cu indoielile si spaimele ei. Ciclul psalmilor constituie nucleul dramatic al viziunii poetice argheziene, omul si Dumnezeu apar aici angajati intr-o disputa fara solutie, plina de fervoarea cautarii si a identificarii.Ca poet profund religios, Arghezi isi asuma o conditie paradoxala, aceea de a nu accepta dogma dandu-si seama totusi de imposibilitatea trairii si simtirii in afara dogmei. Volumul Flori de mucigai exprima experienta detentiei, evocand trecutul concentrational.Spatiul inchis, chilia monahalasau celula inchisorii transmite spaima agresiunii si tendinta evadarii.In aceste poezii, fantasticul se viiunii elibereaza figure grotesti, omenescul fiind inlocuit cu bestialul; galleria tipologica este magistrala,halucinatii, dereglati psihic,indivizi torturati, toate inchipuind o lume de vise,de crime si instincte dezlantuite. Erosul arghezian nu mai este o melancolie eminesciana,ci febra fiziologica,ispita si cosmar al simturilor,poezia Rada sau Tinca.Femeia la Arghezi este intruchiparea unei demonii,precum in viziunile pustnicilor,iar idea dominariieste ridicata la dimensiunile conditiei umane : Cina, Mortii, Convoiul. In poeziile Pui de gai si Ucga-l toaca epicul penduleaza intre pitorescul pur si sugestia himericului. Volumul Carticica de seara poate fi considerat o carte a orelor scrisa intr-o tonalitate calma,accentele poetice se purifica intr-o atmosfera bucolica,poetul regasind emotia unui spatiu paradisiac in mijlocul naturii al lumii domestice,al trairii in mijlocul naturii. O trasatura importanta a poeziei argheziene este bogatia registrului thematic,diversitatea de formule si modalitati lirice. Psalmii arghezieni nu au character exclusive religios sin u se rezuma la atitudinea de lauda a fiintei divine,poetul isi pune numeroase intrebari asupra rostului si conditia omului in univers. Arghezi pare a se adresa unui cer in care Dumenzeu este absent. Psalmii reflecta o atitudine de indoiala si cautare,iar suferinta poetului provine din faptul ca in lipsa unei certitudini religioase in sufletul sau ia nastere constiinta insuportabila a singuratatii.Prin desacraliarea cerului poetul sacralizeaza viata,fapturile omenesti,plantele si animalele. O tema importanta este si iubirea,paradisul arghezian fiind un loc laic si pagan in care femeia comunica direct sentimentul iubirii. Iubirea argheziana cunoaste toata gama de atitudine,de la iubire casta la senzualitate aprinsa. Tema jocului intalnita in poeziile Martisoare, Cartea cu jucarii, in care Arghezi imagineaza un univers miniatural,copilaresc,populat de fapturi delicate. Lumea din versuri parca o copiaza pe cea reala penduland intre pamantesc si transcendental, Arghezi este un poet al naturii,al iubirii,al jocului,al tainei si al misterului.