Tudor Arghezi

1. Crezul esthetic. Tudor Arghezi este marele alfa al poeziei romanesti moderne. Universul sau
poetic este unul inedit, avand o viziune revelatoare asupra lumii, in principal metafizica. Eul este
unul complex, propunând o noua lirica cu atitudini reflexive si contradictorii, fiind atras de
problemele majore ale existentei umane: sufletul si absolutul, omul si divinitatea, viata si
moartea, marea trecere. El realizeaza o sinteza dintre traditie si modernitate, venind cu o noua
estetica- cea a uratului, de factură baudelairiana. Principiile acestei estetici sint dezvaluite in
poeziile Testament si Flori de mucigai, unde poetul dezvaluie crezul sau poetic ca o creatie
artistica veritabila trebuie sa includa toate aspectele vietii, inclusive si cele urate, unde insusi
frumosul are radacini in urat. In “Testament” eul liric vrea sa lase urmasilor un testament
spiritual, mostenit de la strabuni. Cartea scrisa cu greu de poet, este o valoare spirituala, o
comoara pentru generatiile viitoare. Ea este o treapta, un urcus care ii va ajuta sa urce pe treptele
vietii. Cartea si copilul este o metonimie (sinnecdoca) unde partea inlocuieste intregul. Cartea
reprezinta opera literara a scriitorului iar copilul resprezinta cititorii. Strofele a 4 si a 5-a redau
transformarea oribilului, a uratului in frumos. Aici fiecare vers e construit pe opozitie de sensuri,
subiectul actiunii fiind poetul: ”zdrente- facui (eu)-muguri, coronae, veninul-l-am preschimbat-
miere, cenusa-am facut-o-Dumnezeu de piatra, Din bube, mucegaiuri şi noroi Iscat-am
frumuseţi şi preţuri noi.”. In arta, ca si in viata, uratul poate genera frumosul, iar frumosul
uratul, caci omul e o simbioza a tuturor fenomenelor lumii. Prin titlul poeziei “Flori de
mucegai” Arghezi se apropie de poezia lui Baudelair- “Fleur du male”, florile insemnand
frumusetea iar mucigaiul-uratul. Poezia etaleaza tehnica uratului, punctand procesul anevoios de
concepere a operei, drama creatorului si durerea prin care trece pentru a scrie. Contradictiile
acestui eu releva prin caracterul ingeresc si demonic, unghia de la mana dreapta, partea sfanta,
frumoasa, iar cea stanga-demomicul, eul arghezian incercand sa imblanzeasca forta demonica,
care este foarte dificila. Tudor Arghezi, asa cum defineste actul creatiei in “testament”: “slova de
foc si slova faurita”, il defineste si in “Flori de mucigai” ca un frumos al uratului, ca un gest
ajutat de fortele binelui si raului, dar cu gandul la: taur (instinctualitate, puterea oarba), leu (forta
spiritului), vulture (Avantul) si la atungerea absolutului.
2.Lirica meditativ-filosofica. trateaza in mod filosofic teme general umane printr-o viziune
metafizica. Poetul are perceptia unei alte dimensiuni a lumii, care poate fi explorata doar de cei
initiați. Lirica meditativ-filosofica este in esenta o poezie a trecerii, care implica viziunea asupra
vietii si mortii. “De-a v-ati ascuns”-autorul si-a construit poezia drept o deschiere a acestui
joc de-a v-ati ascuns, dar semnificatia pe care i-o acorda este una filosofica> e jocul vietii si al
mortii prin care trece fiecare om. Poetul intentioneaza sa pregateasca pe copii sai (cititorii) de
firescu sfarsit ce-i asteapta, dezvaluind nu doar misterul mortii dar si valoarea vieti. Tot ce e viu
participa la jocul mortii (oameni, pasari, animale, flori). Jocul este universal si etern “Asa s-a
jucat si Domnul nostru Isus Hristos Si altii, prinsi de friguri si de calduri”. Dupa ritualul
imaginat, dar firesc, inevitabil, eul lyric traieste o explozie de emotii ”puii mei, bobocii mei,
copii mei”. Se consoleaza cu gandul ca jocul este universal (“Asa este jocul./Il joci in doi, in
trei,/Il joci in cate cati vrei./), ca sa-si incheie discursul cu blestemul “Ardel-ar focul”. Astfel,
ultimul vers formeaza o opozitie cu intreaga poeziei, exprimand astfel opozitia eului lyric cu
firescul vietii si al mortii, cu oranduiala veșnica a lumii. Mesajul poeziei este o rugaciune pentru
viata de a mai trai langa cei dragi. In “Duhovniceasca” prezența interogatiilor, exclamatiilor
retorice si a punctelor de suspensie atribuie tensiune afectiva poeziei in care eul traieste
premonitia mortii. Gandul mortii il terorizeaza pentru ca nu poate explica ce este dincolo de
moarte. Fiind intr-o alerta psihologica si emotionala de mare tensiune, groaza de necunoscut il
face pe poet sa “fuga de pe cruce”-nevrand sa cunoasca ce e moartea. (Mi-e limba aspra ca de
cenusa,/Nu mai pot duce.”). In “Ora rece” eul este scindtat. Sufletul arghezian este o entitate
stratificata din mai multe suflete/euri. Poetul vrea sa explice ce este moartea si viata, incercand
sa depaseasca conditia limitata de prezent, lume. (“Treci peste tine, ca peste un drum închis).
Viata si moartea formeaza un ciclu vital continuu, de aceea poetul spune (“Sa nu-ti pierzi
lacrima. Pastreaza./O sa fie nevoie.). Cantecul reprezinta expresia vetii iar ora rece-moartea.
(“Cânta. O sa asculte, o sa te cheme Ora/e umeda si rece -/Si o sa plece/”). Morgenstimung-
stare de dimineata, cantecul transmite energie (“cantecul tau a umplut cladirea toata”), cu o
“lavanda Sonora”-sinestezia- acesta este misterul feminitatii. Dragostea este o valoare spiritual,
ea este calea de percepere a misterelor.
3. Psalmi. Psalmul este o poezie lirica, un cintec de lauda. In Bibblie se numesc psalmi imnurile
sau cintarile de lauda lui Dumnezeu. Psalmii arghezieni publicati in volumul cuvinte potrivite
sunt o meditatie a relatiei dintre Eu-Dumnezeu. Poetul oscileaza intre credință si tăgadă ”Vreau
sa te pipăi și să urlu, este”. Poetul in: Tare sunt singur, Doamne, si piezis, se simte singur,
pribeag uitat in cimpie ”In rostul me utu m-ai lasat uitarii/ Si ma muncesc din radacini si
singe”. Poetul se asociaza cu un copac-conditia eului abandonat de Dumnezeu. Se afla intr-o
profunda criza de inspiratie. Il roaga pe Dumnezeu ca sa-i permita sa vada ce este dincolo. Acest
Psalm este o confesiune de umilinta. Eul isi da seama ca fara Dumnezeu el este nimic, raportul
Poet-Creator. Psalmul ”Ruga mea e fara cuvinte” dezvaluie faptul ca divinitatea nu poate fi
inteleasa, totusi, eul liric il roaga pe Dumnezeu sa vorbeasca cu robul sau mai des. Psalmul ”Te
drămuesc in zgomot și tăcere” se constituie pe aceeași antiteza credinta si tagada: Te dramuesc
in zgomot si-n tacere/ si te pîndesc in timp, ca pe vinat/ Sa vad: Esti soimul meu cel cautat?/ Sa
te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere. Psalmul Pribeag in șes, in munte si pe ape, este o resemnare a
eului liric. In acest psalm se deprinde idea ca pina la urma toti au acelasi destin, moartea.
Conditia omeneasca este cea care il limiteaza sa cunoasca misterul mortii.