Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Una din laturile dominante ale poeziei argheziene stă sub semnul căutărilor
filozofico-religioase. Ca toţi marii poeţi ai lumii, Arghezi a fost răscolit de-alungul
întregii sale vieţi de o serie de probleme fundamentale pentru cunoaşterea rostului omului
pe pământ, a începuturilor existenţei acestuia în univers, a perspectivelor care i se deschid
a morţii care pune capăt zbaterilor lui continui pentru înfrumuseţarea vieţii pe care vrea
s-o clădească urmaşii săi. Până să ajungă la cunoaşterea şi însuşirea filozofiei
materialist-ştiinţifice clarificatoare, poetul s-a războit cu fantomele Divinităţii şi morţii,
ale vieţii viitoare - într-o luptă piept la piept dramatică şi îndârjită al cărei rod literar îl
constituie unele dintre cele mai strălucitoare creaţii poetice argheziene. Ispita cunoaşterii,
setea devorantă, biciuitoare de-a străpunge cu mintea necunoscutul, care, pe aceeaşi
măsură cu care poetul se apropia de el, părea a se depărta de mijloacele de pătrundere şi
de înţelegere ale lui, stă la baza unei mari părţi din opera de până la Eliberare a
scriitorului.
Motivul căutării Divinităţii, prezent în poezia argheziană încă de la primele
debuturi ale poetului, devine în Psalmi o obsesie tiranică, înfrigurată căutare care se
prelungeşte până în Stihuri de seară şi Hore şi în multe alte poezii şi scrieri în proză ale
poetului. Această dramă a căutărilor obsedante capătă în versurile din Psalmi o deosebită
forţă a expresiei lirice. Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui - care - glăsuieşte-n
pustiu. Monologul nu ajunge niciodată să devină dialog.
În psalmii arghezieni surprindem mai degrabă ecouri ale Vechiului decât ale
Noului Testament. Poetul e un emul al acelor mitic-arhaici homines religioşi care s-au
luat la harţă cu Domnul lor, l-au înfruntat, au violentat cerul, s-au luptat cu îngerul. Tonul
său, în genere, este acela al unui Iov, bărbatul care nu cedează, nu acceptă nici un
compromis, nici resemnare, care se-afirmă pe sine în faţa unui Iehova pierdut în tenebre
şi tăcere. Cuvântul său este stârnit chiar în Tăcerea absolută căreia i se adresează şi în
care se aude pierind.
Lirica existentiala este ilustrata de Psalmi. Definit ca poet aflat „intre credinta si
tagada”, Tudor Arghezi a creat 16 psalmi publicati in mai multe volme de poezii.Acest
fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a
relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, ca o poezie
„monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina”.(George Calinescu)
Sursa de inspiratie o reprezinta textele incluse in Vechiul Testament si atribuite regelui
David. In general acestea sunt concepute ca imnuri de slava inchinate Divinitatii a carei
autoritate absoluta imprima fiintei umane un sentiment de inferioritate si umilinta. Exista
si numeroase accente dramatice fiind exprimate deznadejdea, teama, zbuciumul interior
dar tonalitatea dominanta a dialogului cu Divinitatea este laudativa. Pornind de la acest
model poetul il reinterpreteaza subordonand simbolutile religioase unor problematici
filosofice: psalmii sai ilustreaza drama conditiei umane marcata de oscilatia relativ-
absolut, material-spiritual, efemer-vesnic.
Tema generala a psalmilor o constituie raportul spiritual dintre om si Divinitate,
definirea omului si a Divinitatii, precum si a relatiei dintre acestia, perceputa si exprimata
filozofic de poet.In psalmi , Arghezi exprima o viziune complexa asupra legaturii
spirituale dintre om si Dumnezeu, are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si
Divinitatea, care intruchipeaza diferite ipostaze.
Eugen Simion desprinde patru teme esentiale care se manifesta in „Psalmii” arghezieni:
-religioasa- in sensul ca Dumnezeu este atotputernic si este identificat cu intreaga fire,
intr-o viziune de factura populara;
-gnoseologica- divinitatea este adevarul absolut si idealul suprem al fiintei umane;
-etica-divinitatea vegheaza „voia de bine, frumos si adevar” a omului;
-estetica-Dumnezeu este visul purificator al omului, Esti visul meu, din toate, cel mai
frumos”.
Tudor Arghezi incearca sa se aproprie de Dumnezeu prin negatie, osciland mereu
intre „credinta” si „tagada”, cerand , uneori , imperativ, alteori , smerit, dovezi palpabile
din partea acestuia privind existenta Sa.
„Psalmii” arghezieni sunt conceputi sub forma unor dialoguri imaginare cu Dumnezeu,
intr-un limba patetic sau acuzator, cu speranta sau cu deznadejde, fapt interpretat de
critica literara ca trufie a artistului de a scormoni cu mintea misterul universal ce-l
fascineaza ,, de a se convinge prin dovezi concrete de existenta abstracta a fortei
supreme.
Tudor Arghezi ilustreaza in „Psalmi” un raport direct al omului cu divinitatea ,
percepandu-l pe Dumnezeu in cele mai surpinzatoare ipostaze , in functie de starea
poetica interioara.
Condiţia lui Iisus pe cruce=> singurătatea. Este părăsit atât de Dumnezeu cât şi de celalţi
oameni dar alături de el este natura „singur în câmp cu corbii şi-a cerului răşină”.
Imaginea „uitându-se la soare cum sângerat se duce” semnifică venirea serii, dar în
acelaşi timp şi sfârşitul suferinţelor lui Iisus.Ultimul vers sugerează legatura cu
Dumnezeu, cu divinitatea, atestând faptul că Iisus este Fiul lui Dumnezeu „Cu care se
simţise la fel, de-o rădăcină”.Apar elementele naturii din nou şi se reia sintagma „soarele
se duce”, care întăreşte ideea dispariţiei zilei.Fiind părăsit de oameni, Iisus este plâns
doar de obiectele neînsufleţite „plângea din roţi şi osii”.Ultimele două versuri prezintă o
imagine „macabră”- „pui de corbi cu pliscul deschis pentru mâncare” semnifică faptul că
suferinţa lui Iisus încă nu a fost înţeleasă, întrucât până şi corbii se preocupă doar de
starea lor fizică.Intreaga lume aprinde lumini pentru Iisus, comemorând moartea acestuia
„Opaiţele nopţii s-aprind la mii de poştii”.Deasemenea şi stelele comemorează moartea
lui Iisus „Din ţări în ţări de stele, din ce în ce mai sus”.Se accentuează singurătatea lui
Iisus, faptul că nimeni pe lume nu este ca el „Din fundul Mării Moarte până-n văpaia
cloştii/ Nu-i nimenea nemernic şi singur ca Iisus”.Dumnezeu nu a fost alături de Iisus în
suferinţă, acesta fiind singur, părăsit de toţi „Ne-am aşteptat un înger să-aducă-ne isop,/
Am aşteptat din ceruri un semn, o-mbărbătare”.Se face trimitere iar la semnificaţia
biblică „Devreme ce-nţeleptul a fost trimis cu un scop”.Se face referire la motivul venirii
lui Hristos pe Pământ. Ca semnificaţie indirectă, arată faptul că el a fost lăsat singur de
cei pentru are a venit şi că tot de ei a fost sacrificat „Să moară printre oameni vândut prin
sărutare”.Ultimul vers al poeziei amplifică ideea de suferinţă şi singurătate „Şi se făcu-
ntuneric, tăcere şi răcoare.”
Stilul „Psalmilor” arghezieni este inspirat atat din literatura religioasa crestina –„de cand
s-a intocmit Sfanta Scriptura”- cat si din limbajul popular -„Asteapta o ivire de cristal/Pe
un stergar cu braie de lumina” si din mitologia autohtona –„Copac pribeag uitat in
campie” ca mit popular al singuratatii.
In raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza
urmatoarele atitudini esentiale :nelinistea,lauda,ironia.revolta,acuza,nadejdea credintei.