Entomologie horticolă

Note de curs

lect. univ. dr. Daniela Bărbuceanu

1
 DĂUNĂTORII ŞI OMUL

În ultimele secole, creşterea populaţiei umane a atras după sine creşterea consumului de hrană,
fapt susţinut prin mărirea suprafeţelor de teren destinate culturii plantelor. Iniţial, suprafeţele dedicate
culturilor erau mici, astfel că şi dăunătorii aveau populaţii reduse.
În ultimii 150 de ani, dezvoltarea monoculturilor de cereale, de plante tehnice etc. pe suprafeţe
extinse, a permis unor specii de animale, în special insecte, să se dezvolte considerabil, devenind în
noile condiţii dăunătoare omului.
Calitatea de „dăunător” este însă relativă, doar în raport cu nevoile omului şi, respectiv,
prejudiciile aduce acestuia. În fapt, fiecare specie de pe planetă este verigă într-un lanţ trofic şi are un
rol specific, aducându-şi aportul la menţinerea echilibrului în natură.
Conform evaluărilor efectuate de către specialişti, pierderile la produsele agricole pe plan
mondial se situau în deceniul al 7-lea între 40-75 miliarde dolari, adică aproximativ 20-35% din
producţie, jumătate dintre acestea fiind cauzate de dăunătorii animali, în special insecte şi acarieni
fitofagi.
Putem considera că în ultimele decenii, intensificarea exploatării culturilor agricole în scopul
obţinerii unor producţii mai mari ca urmare a creşterii populaţiei, a dus şi la creşterea acţiunii
dăunătorilor animali.

Daune şi pagube produse de insecte

Dăunătorii cu regim fitofag, prin hrănirea cu diferite organe ale plantelor (frunze, flori,
tulpini, rădăcini etc.) provoacă daune mari plantelor de cultură.
- unele specii dăunătoare atacă doar organele aeriene ale plantelor (Anthonomus pomorum,
Eurytoma schreineri, Hoplocampa sp., Lobesia botrana etc);
- altele numai pe cele subterane (Agriotes sp., Gryllotalpa gryllotalpa etc.).
- există specii care atacă deopotrivă organe aeriene şi subterane (Melolontha melolontha, Eriosoma
lanigerum etc).
Daunele pot fi provocate pe mai multe căi :
- direct, prin consumarea organelor plantei;
-indirect, prin - săparea de galerii în ţesuturile vegetale în scopul depunerii pontei,
- acoperirea ţesuturilor vegetale cu dejecţii (Stephanitis pyri, Aphididae etc.)
- formarea de cuiburi din frunze pentru depunerea pontei (Byctiscus betulae etc.)
În urma atacului, plantele suferă modificări anatomomorfologice, manifestate diferit în funcţie
de planta gazdă, de modul de hrănire al dăunătorului etc.
Ortopterele, coleopterele care se hrănesc prin masticare, rup fragmente vegetale mai mari sau
mai mici afectând integritatea plantei. Astfel, sunt afectate procesele fiziologice (asimilaţia,
transpiraţia, respiraţia), acestea se reduc în intensitate, provocând modificări biochimice:
micşorarea rezervelor de apă, a hidraţilor de carbon etc, respectiv a rezervelor de hrană, ceea ce
conduce la debilizarea şi, în timp, moartea plantei.
La insectele adaptate pentru înţeparea şi aspirarea sucului celular din ţesuturile vegetale
(homoptere, heteroptere, thysanoptere etc.), manifestarea daunelor este diferită. La locul înţepăturii,
apar pete de mărimi şi culori diferite.
Acestea au ca rezultat modificări biochimice importante:
- reducerea cantităţii de clorofilă;
- perturbarea fotosintezei;
- reducerea substanţelor de rezervă ( hidraţi de carbon, proteine etc.), care, la fel ca şi în cazul
precedent, conduc la debilizarea şi, în timp, la moartea plantei.
Sunt cazuri în care înţeparea ţesuturilor vegetale conduce la hipertrofierea ţesuturilor cu
formarea de gale (cecidii): galele produse de filoxeră pe frunzele de viţă de vie etc.
2
 Alteori se formează în urma atacului doar simple deformări ale organelor -pseudocecidii, cum
este cazul afidelor.
De cele mai multe ori, dăunătorii introduc salivă cu toxine care produc reacţii specifice din
partea plantei: necroză, hipertrofiere etc.
În general, modul de dăunare este în legătură directă cu conformaţia aparatului bucal al
dăunătorului, ceea ce facilitează uneori recunoaşterea speciei dăunătoare.

Pagube
Acţiunea dăunătorilor asupra plantelor determină senzibilizarea acestora, scăderea producţiei de
masă verde, seminţe, fructe, rădăcini, adică o pagubă.
De aceea este important să înţelegem diferenţa între cele două noţiuni: daună şi pagubă.
Dauna este rezultatul acţiunii dăunătorului asupra plantei, presupune o afectare a structurii
diferitelor organe ale plantei şi are un caracter fiziologic.
Paguba presupune o pierdere, este consecinţa daunei şi are o semnificaţie economică. O
plantă dăunată nu poate fi considerată întotdeauna o pierdere, aceasta fiind în funcţie de următorii
factori: specia de dăunător, planta atacată, momentul atacului, factorii climatici etc.
În funcţie de daunele produse, dăunătorii se împart în:
a. dăunători primari - specii de dăunători care atacă plantele sănătoase producând daune vizibile
(Hyphantria cunea, Leptinotarsa decemlineata, Trialeurodes vaporariorum etc.);
b. dăunători secundari - specii de dăunători care atacă plante deja debilizate de atacul unor boli, alţi
dăunători, cauze fiziologice etc. (specii de Scolytidae, Cerambycidae etc.);
c. vectori - specii de dăunători care pe lângă daunele produse în mod direct, vehiculează virusuri,
bacterii, ciuperci, inducând pagube grave plantei.
De exemplu, Frankliniella intonsa, Thrips tabaci, sunt vectori pentru Tospovirusuri din Fam.
Bunyaviride, afidul Myzodes persicae transmite virusul mozaicului tutunului la tomate, vinete, cartofi
etc., atacul produs de larvele generaţiei de vară de Lobesia botrana favorizează instalarea sporilor de
Botrytis cinerea etc.

Prognoza şi avertizarea dăunătorilor

Prognoza
Măsurile de combatere a dăunătorilor trebuie organizate din timp, de la an la an numai pentru
anumite specii de dăunători, al căror atac se manifestă repetat şi cauzează pierderi mari în cultura
respectivă (păduchele din San Jose, fluturii defoliatori etc.). La majoritatea speciilor, ele se aplică la
semnalarea invaziilor sau atacurilor.
Prin urmare, este foarte importantă în combatere, prevederea din timp a momentului apariţiei
unor specii de dăunători.
Prognoza reprezintă prevederea probabilă a apariţiei dăunătorilor într-un areal pe o perioadă
mai scurtă sau mai lungă. Avertizarea preconizează data apariţiei lor. Pe baza datelor obţinute se
organizează şi se aplică metodele corespunzătoare de combatere.
Prin prognoză se urmăreşte:
a. prevenirea din timp a apariţiei dăunătorului pe un teritoriu dat şi aplicarea măsurilor de
combatere în momentele optime, înainte ca dăunătorul să producă pagube.
b. evitarea unor cheltuieli necesitate de combaterea lor.
Prognoza este de două tipuri:
1. pe termen scurt- maxim un an;
2. pe termen lung - pe mai mulţi ani.

3
 Prognozele pe termen scurt sunt reale pentru că ţin cont de factorii climatici şi de influenţa
zoofagilor pe o perioadă scurtă de timp. Prognozele pe termen lung sunt, de obicei, relative şi ele ţin
cont de ciclul biologic, echilibrul biocenotic etc.
O prognoză corectă presupune cunoaşterea biologiei dăunătorului în strânsă corelaţie cu factorii
ecologici (factorii climatici, trofici etc.).
Fiecare specie are nevoie pentru dezvoltarea unui stadiu sau a unei generaţii de o anumită sumă
de temperatură efectivă. Cunoscând constanta termică a fiecărei specii, pragul biologic inferior, se
poate prevedea numărul de generaţii pentru anumite regiuni, momentul probabil al apariţiei fiecărui
dăunător.
Pentru a realiza o prognoză pertinentă sunt foarte importante controalele fitosanitare sistematice
în culturi pentru a obţine date privind densitatea populaţiei dăunătorului vizat.
Populaţiile se estimează fie numeric, fie evaluând pagubele sau gradul de atac.
Controlul fitosanitar poate fi făcut vizual prin diferite metode: captare, scuturare, capcane cu
feromoni, luminoase, momeli alimentare, sondaje în sol etc.

P.E.D. (pragul economic de dăunare) reprezintă valoarea la care costul efectuarii

tratamenului fitosanitar este mai mic decat costul productiei pierdute daca nu se efectueaza
tratamentul.

GRUPE DE DĂUNĂTORII ANIMALI

Principalele grupe de animale cărora le aparţin dăunătorii animali sunt:

Încreng. Nematoda;
Încreng. Mollusca: Clasa Gastropoda;
Încreng. Arthropoda: Clasa Arachnida, Ord. Acari
Supraclasa Miriapoda, Clasa Diplopoda şi Symphyla
Clasa Insecta
Încreng. Chordata, Clasa Mamalia. Ord. Rodentia

În ordinea importanţei lor, locul întâi este ocupat de insecte. În prezent, peste 6000 de specii de
insecte (tripşi, afide, gândaci, lepidoptere, himenoptere, diptere etc) sunt considerate dăunători
importanţi în întreaga lume.

Biologia nematodelor dăunătoare plantelor

Se cunosc aproximativ 30.000 de specii, însă unii zoologi estimează că numărul lor ar putea
ajunge la 500.000. Sunt specii acvatice (marine şi dulcicole) şi terestre. Sunt specii libere, parazite,
saprozoice sau coprofage. Daunele produse plantelor de cultură, animalelor şi omului fac din nematode
unul din cele mai importante grupe de animale.
Corpul este, în general, filamentos şi ascuţit la ambele capete. Fitoparaziţii au dimensiuni mici,
0,1-4 mm, rar peste 5 mm.
Sunt frecvent incolore. Sexele sunt separate.
Unele specii fitoparazite se pot reproduce partenogenetic. Dimorfismul sexual este accentuat:
masculii sunt mai mici decât femelele şi au capătul posterior îndoit în cârlig.
Nematodele fitoparazite pot fi: ectoparazite, când se dezvoltă la exteriorul organului atacat,
endoparazite - dezvoltarea are loc numai în interiorul ţesuturilor vegetale şi semiendoparazite, când se
fixează sau pătrund în ţesuturile gazdei, dar ouăle sunt depuse în afara organului atacat.

4
 Biologia moluştelor dăunătoare plantelor
Moluştele sunt nevertebrate estimate la peste 165.000 de specii dintre care 128 000 specii actuale.
Corpul este moale, caracter care dă numele acestui grup (gr. mollis = moale). Dintre moluşte, unele
specii de gastropode pot provoca daune culturilor agricole.
Helix pomatia, melcul de livadă.
Mediul de viaţă
Se întâlneşte prin grădini, livezi, păduri umede etc.
Descriere
Cochilia are 38-40 mm înălţime şi 38-80 mm lăţime. Este sferică, cu vârful conic, opacă, striată,
de culoare cafeniu deschis cu dungi întunecate brune.
Daune
Consumă plante din livezi, grădini de zarzavat; atacă şi florile cultivate în sere şi culturile de
ciuperci.
Limax
Speciile acestui gen au cochilia redusă şi acoperită de manta, care formează un scut alungit şi
rugos. Pneumostomul se găseşte întotdeauna în partea posterioară a scutului. Dorsal prezintă o carenă,
iar talpa este împărţită în trei zone longitudinale.
Speciile Limax atacă culturile de cereale şi plantele din grădini.
Limax maximus L.
Mediul de viaţă
Preferă aşezările omeneşti, întâlnindu-se în pivniţe, curţi, grădini, dar şi în păduri.
Descriere.Corpul este zvelt şi poate ajunge la 15 cm lungime. Scutul mantalei ocupă o treime din
lungimea corpului, iar carena este prezentă, de asemenea, numai pe o treime din lungimea corpului.
Culoarea este cenuşiu deschis până la alb, dorsal cu 1-3 dungi longitudinale. Cele trei zone ale
tălpii sunt unicolore.
Arion sp.
Cochilia este, de asemenea, redusă, cu scutul alungit şi rugos. Pneumostomul este situat în partea
anterioară a scutului. Corpul este scurt şi fără carenă. Talpa piciorului este lipsită de câmpuri
longitudinale. Speciile de Arion provoacă daune în grădini şi culturi.

Biologia artropodelor dăunătoare plantelor

Încrengătura Arthropoda
Cuprinde nevertebrate cu simetrie bilaterală, care grupează 2/3 din fauna actuală. Corpul este
acoperit cu o cuticulă chitinoasă, iar apendicele sunt articulate (gr. arthos = articulaţie, podos = picior).
Sunt specii marine, dulcicole sau terestre, libere sau parazite.
Clasa Arachnida
(gr. arachnos = păianjen)
Sunt specii exclusiv terestre, cu respiraţie pulmonară şi traheană, carnivore.
Subclasa Acari
Sunt artropode mici, peste 50.000 de specii fiind identificate până în anul 1999.
Forma corpului variază: ovală, ovoidă, piriformă, viermiformă etc. Culoare poate fi: alb-gălbuie,
gălbuie, verde, portocalie, cărămizie, brună, roşie etc.
Adulţii au, de obicei, 4 perechi de picioare, iar larvele, 3 perechi de picioare. La unele specii
numărul picioarelor se reduce la 2 perechi.
Aparatul bucal este conformat pentru înţepat şi supt. Dezvoltarea este cu metamorfoză.

5
 METODE DE COMBATERE A DĂUNĂTORILOR

O combatere eficientă a dăunătorilor animali presupune identificarea corectă a acestora, după

care ţinând cont de caracteristicele lor morfologice şi biologice se aleg şi se aplică măsurile adecvate de
combatere.
Metodele de combatere a dăunătorilor sunt de două tipuri:
A. profilactice, preventive sau indirecte, prin care se asigură profilaxia plantelor;
B. terapeutice, curative sau directe, prin care se realizează terapia plantelor.

A. Metodele preventive sunt reprezentate de:

- metode de carantină fitosanitară;
- metode agrotehnice;
- utilizarea de soiuri rezistente sau tolerante la atacul dăunătorilor.
B. Metodele curative sunt reprezentate de:
- metode mecanice;
- metode fizice;
- metode biologice;
- metode chimice.
În aplicarea acestor măsuri trebuie să se ţină cont de faptul că toate constituie un sistem unitar.

A. Metodele preventive
Metode de carantină fitosanitară
Reprezintă un complex de măsuri cu scopul de a preveni pătrunderea în ţară a unor dăunători
periculoşi, de a limita arealul unor specii deja existente sau pentru lichidarea unor focare izolate.
Conform Ordonanţei nr.136 din 31 august 2000 se consideră „organism de carantină -
organism dăunător cu importanţă economică potenţială pentru o zonă ameninţată, care nu este prezent
în acea zonă sau care este prezent cu o distribuţie limitată şi care face obiectul combaterii oficiale” iar
„organism dăunător - orice specie, sursă sau biotip de origine vegetală ori animală sau orice agent
patogen dăunător vegetalelor şi produselor vegetale”.
Absenţa acestui serviciu a condus în secolele trecute la răspândirea unor specii foarte
periculoase din America în Europa: Phylloxera vastatrix, Quadraspidiotus perniciosus, Hyphantria
cunea, L. decemlineata
Activitatea acestui serviciu este reglementată prin legislaţia în vigoare şi datorită lui s-a împiedicat
pătrunderea în ţară a unor dăunători.
Carantina fitosanitară este de două tipuri:
1. Carantina internă – se referă la controlul produselor agricole care pot fi infestate de specii
dăunătoare care se găsesc în ţara noastră şi pentru care se iau măsuri de limitare a răspândirii lor
în alte zone sau de lichidare a focarelor existente. Măsurile de carantină sunt asigurate de
Inspectoratele Teritoriale de Carantină şi Protecţia plantelor.
2. Carantina externă – se referă la controlul tuturor produselor vegetale care se importă, se exportă
sau sunt în tranzit, pentru a împiedica vehicularea dăunătorilor care figurează pe lista de
carantină. Produsele care se exportă sau importă trebuie să fie însoţite de certificate fitosanitare
în care se specifică originea produsului, dacă este lipsit de boli sau dăunători de carantină. În
cazul în care se depistează dăunători de carantină, marfa fie se returnează, fie se supune unor
tratamente fizice, chimice, de gazare sau refrigerare, prin care se provoacă distrugerea acestora.

6
 Metode agrotehnice
Aplicarea acestor metode influenţează atât ecologia plantelor cât şi a dăunătorilor care se dezvoltă
pe acestea. Sunt metode complet inofensive, care au scopul de a crea condiţii nefavorabile dezvoltării
dăunătorului şi optime pentru plantă.
1. Alegerea terenului este importantă atunci când se înfiinţează o cultură pentru că unii dăunători
preferă un anumit tip de teren. De exemplu, terenurile grele, luto-argiloase sunt optime pentru
dezvoltarea filoxerei, Locusta migratoria îşi depune ouăle în soluri uşoare, nisipoase etc.
2. Drenarea terenului
Larvele de Elateridae (în special de Agriotes), de Tipulidae se dezvoltă mai bine în terenurile
umede. Prin drenarea terenurilor se limitează înmulţirea acestor dăunători.
3. Asolamentul, pe lângă rolul în menţinerea fertilităţii solului, controlează populaţiile
dăunătorilor. Monocultura duce la permanentizarea unor focare ale dăunătorilor. Prin rotaţia culturilor,
astfel de situaţii se evită.
4. Aplicarea îngrăşămintelor
Aplicarea unor îngrăşăminte, în special azotoase şi potasice, modifică gradul de rezistenţă al
plantelor la atacul unor dăunători sau influenţează direct dăunătorii. În general, îngrăşămintele azotoase
măresc sensibiltatea plantelor la atacul dăunătorilor, cele potasice determină o dezvoltare mai puternică
a sclerenchimului şi epidermei plantelor, iar cele fosfatice o îngroşare a cuticulei favorizând
dezvoltarea ţesutului mecanic al plantelor.
5. Lucrările solului
Numeroase specii de dăunători în timpul dezvoltării lor sunt legate de sol. De aceea, arăturile de
vară şi toamnă au o mare însemnătate. Prin lucrările solului o mare parte din aceste insecte dăunătoare
aflate în diferite stadii de dezvoltare sunt scoase la suprafaţa solului şi expuse acţiunii nefavorabile a
factorilor biotici (temperatură, umiditate, lumină etc) sau biotici (insecte, păsări, mamifere insectivore).
6. Epoca de semănat este importantă pentru culturile anuale.
Prin această metodă se urmăreşte diminuarea gradului de atac al unor dăunători. Trebuie să se
evite ca perioada de maximă activitate a dăunătorilor să coincidă cu faza sensibilă de dezvoltare a
plantei.
7. Sămânţa şi materialul săditor
Un factor important este folosirea de sămânţă şi material săditor sănătos.
8 Recoltarea la timp a culturilor preîntâmpină scuturarea seminţelor şi este împiedicată formarea
samulastrei pe care se dezvoltă mulţi dăunători: Mayetiola destructor, Zabrus tenebrioides etc.

Măsuri genetice
Crearea de specii şi soiuri rezistente este foarte importantă în protecţia plantelor. De multe ori s-
au creat soiuri spectaculoase din punct de vedere al producţiei sau calităţilor organo-leptice, însă
nerezistente la atacul diferiţilor dăunători.

B. Metodele curative
Metode fizice
Constau în folosirea unor procedee fizice: temperatură, lumina, focul, ultrasunete, razele X, γ, cu
scopul de a reduce populaţiile unor dăunători. În ultimul timp, aceste metode se folosesc mai puţin.
Temperaturile ridicate (50-55 0C) sau scăzute ( -100C ) sunt folosite în combaterea unor dăunători
din depozite, magazii şi sere.
Metode mecanice
Aceste metode sunt clasice, iar în prezent ele se folosesc mai rar pe suprafeţe agricole mari. Ele
constau în: colectarea directă a insectelor, folosirea de momeli capcană, brâie capcană etc.

7
 Metode chimice
Metoda chimică de combatere a dăunătorilor constă în utilizarea în acest scop a produselor
fitofarmaceutice sau pesticidelor.
O condiţie esenţială pe care trebuie să o îndeplinească pesticidul este ca el să fie toxic pentru
dăunătorul vizat şi netoxic pentru plantă, implicit pentru om şi animalele care consumă planta
respectivă.
În ţara noastră, metoda chimică constituie metoda de bază în combaterea dăunătorilor, bolilor şi
buruienilor plantelor agricole.
Avantaje:
- metodă rapidă şi sigură de distrugere a focarului unui dăunător;
- permite aplicarea simultană de tratamente atât împotriva dăunătorilor, cât şi a bolilor şi
buruienilor;
- permite aplicarea mecanizată a tratamentelor prin utilizarea de aparatură modernă de răspândire a
substanţelor pe suprafeţe întinse (motostropiri, aviostropiri, avioprăfuiri etc).
Dezavantaje:
- influenţa nefastă a produselor asupra mediului înconjurător, având ca rezultat poluarea aerului, solului
şi apelor;
- pericolul de intoxicare a omului şi animalelor;
- remanenţa în organele plantelor;
- distrugerea faunei utile etc.
Noţiuni generale de toxicologie
Doza de folosire este cantitatea de produs tehnic administrat la unitatea de suprafaţă, volum,
greutate şi se exprimă în kg sau l/ha., g/kg de momeli etc. Doza letală (DL) este cantitatea de toxină
necesară pentru a omorî dăunătorii dintr-o populaţie a unei specii. DL 50 este cantitatea de toxină
necesară pentru distrugerea a 50 % din populaţia dăunătorului respectiv.
Concentraţia este cantitatea de substanţă activă care se găseşte într-un produs tehnic şi se exprimă
în kg sau g la 100kg preparat sub formă de pulberi, în g, ml, kg sau l la 100 l concentrat emulsionabil,
suspensie sau soluţie de lucru.
„Părţi per milion” (p.p.m.) reprezintă valoarea reziduurilor de produse toxice raportate la un
milion, respectiv 1 mg la 1 kg greutate sau masă.
Timpul letal este timpul scurs de la administrarea substanţei până la înregistrarea
mortalităţii tuturor indivizilor.
Timpul de pauză, timp de siguranţă sau perioadă de repaus este durata în zile de la aplicarea
tratamentului pe plante până la data când acestea pot fi consumate sau timpul necesar până la
descompunerea substanţei toxice înmagazinată în plantă sub formă de reziduuri.
Insecticidele
Sunt produse chimice utilizate în combaterea insectelor. După modul de acţiune sunt: insecticide
de ingestie, de contact, sistemice şi de respiraţie.
1. Insecticidele de ingestie.
Din această grupă fac parte produsele pe bază de arsen, care s-au folosit intens la începutul sec.
XX, ulterior fiind abandonate după apariţia produselor organice de sinteză. În unele ţări, din cauza
lipsei de toxicitate faţă de fauna utilă au început să fie folosite din nou în ultimul timp.
Se folosesc mai mult pentru combaterea rozătoarelor.
2. Insecticide de contact
Insecticide de origine vegetală cuprind substanţe preparate pe bază de alcaloizi extraşi din plante:
nicotina, anabazina, piretrina, cvasia amară. În ultimul timp o utilizare mai largă o au piretrinele.
Nicotina este unul dintre cele mai vechi insecticide de contact, fiind folosită în combaterea
insectelor încă din 1600. Sub formă naturală se găseşte în tutun (Nicotiana tabacum, N. rustica).
Nicotina este foarte toxică pentru insecte, dar şi pentru animale homeoterme şi om. 5 mg nicotină
8
omoară un cal de 800 kg. Preparatele cu nicotină nu sunt fitotoxice şi se pot aplica în diferite faze de
vegetaţie.
Piretrinele sunt substanţe active care se găsesc la Chrysanthemum cinerariaefolium şi C.
Coccineum, mai abundente în timpul înfloririi.
Ambele specii sunt originare din Dalmaţia şi în prezent sunt cultivate pe suprafeţe mari în multe
ţări ale lumii. Au marele avantaj de a fi toxice pentru animalele poikiloterme, dar netoxice pentru om şi
animale homeoterme.
Cânepa este un ierbicid natural.
Uleiurile minerale sunt preparate pe bază de ţiţei în amestec cu diferiţi emulgatori; se cunosc sub
numele de uleiuri horticole. Produsul indigen, de iarnă, US- 1 92 C, s-a scos începând cu anul 2008.
Este fitotoxic şi se folosea în tratamentele de iarnă în combaterea cocidelor, afidelor în livezi, sub
formă de emulsii în concentraţie de 3-5%. În prezent se folosesc numai în combinaţie cu insecticidele.
Insecticidele cloroderivate sunt insecticide organice pe bază de clor, în pezent excluse din
practica protecţiei plantelor.
Renumit este DDT-ul care a provocat mari probleme asupra mediul înconjurător.
Romania a fost în anii '80 unul dintre cei mai mari exportatori de DDT. În prezent este interzis.
Insecticidele organofosforice sunt insecticide organice pe bază de fosfor: esteri ai acidului
fosforic. Se folosesc în concentraţii reduse faţă de alte insecticide şi sunt extrem de toxice pentru om şi
animalele homeoterme. Unele dintre acestea au şi o acţiune sistemică.
3. Insecticidele sistemice au proprietatea de a pătrunde prin epiderma organelor vegetale, de a
intra în circuitul sevei plantelor şi deci, în ţesuturile vegetale.
Astfel de produse sunt toxice pentru dăunătorii care consumă plantele respective, dar şi pentru om
şi animale homeoterme.
În prezent se folosesc insecticide care au ca substanţă activă dimetoat (Novadim Progres etc.).
Insecticidele carbamice sunt insecticide pe bază de esteri ai acidului carbamic, deosebit de toxice
asupra sistemului nervos, dar mai puţin toxice decât cele organofosforice, mai ales pentru om şi
animale homeoterme; unele dintre ele sunt sistemice. Multe dintre ele se folosesc la tratarea seminţelor
împotriva dăunătorilor din sol. Ex.: Carbaryl . Fiind în grupa I de toxicitate, începând cu anul 2008 s-a
propus scoaterea din uz.
Insecticidele piretroide au apărut ca produse de sinteză asemănătoare piretrinelor naturale. Ele
sunt selective şi de durată, din această categorie făcând parte produse comercializate sub numele de
Decis, Fastac, Sumialpha etc.
Insecticidele asfixiante care acţionează prin vaporii degajaţi se folosesc împotriva dăunătorilor
din depozite, sere etc.;
3. Nematocidele
Sunt produse chimice utilizate în combaterea nematodelor; sunt sub formă de granule sau lichidă.
Ex. Nemathorin
Moluscocidele
Sunt produse chimice utilizate pentru combaterea moluştelor, respectiv a limacşilor. Metalhida
este substanţa activă pe baza căreia se produc: Agrosan, Optimol etc. Acţiune moluscocidă mai au:
superfosfatul, oxidul de Ca.
Produse atractante: feromonii de sinteză
Feromonii sunt produşi de glande ectodermice şi acţionează prin intermediul olfacţiei.
Feromonii sintetici sunt folosiţi în prezent cu precădere pentru supravegherea populaţiilor
dăunătorilor în vederea îmbunatatirii prognozelor pentru aplicarea unor metode de combatere eficiente.
Produsele repelente sau repulsive
Sunt acele produse chimice care nu omoară dăunătorii, ci doar îi îndepărtează.
Este o metodă ecologică. Produsele repelente sunt acarifuge, insectifuge etc.

9
 Insectifugele pot fi naturale (extrase din plante sau insecte) şi de sinteză. Produse repelente
naturale: gudronul, smoala etc. Produse repelente de sinteză: naftalina, camforul, terebentina etc.

Metoda biologică
Combaterea biologică a căpătat în ultimele decenii o importanţă covârşitoare în programele de
combatere a dăunătorilor animali şi constă în utilizarea raţională a duşmanilor naturali în limitarea
Avantajele metodei:
- nu dăunează mediului înconjurător;
- este economică;
- protejează fauna utilă;
- biopreparatele sunt nepoluante şi compatibile cu multe insecticide;
- Eficacitate de lungă durată.
Ruşii sunt cei care folosesc pentru prima dată această metodă. Americanii folosesc cu succes la
sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX, combaterea biologică a dăunătorilor prin folosirea prădătorilor şi
parazitoizilor.
Căi de folosire a metodei biologice
a. Utilizarea virusurilor
Se cunosc peste 300 de tulpini de virusuri entomopatogene, majoritatea localizate în nucleul
celulelor gazdei. Bolile produse insectelor se numesc poliedroze nucleare, poliedroze citoplasmatice şi
granuloze.
b. Utilizarea bacteriilor
Bacillus thuringiensis este cea mai importantă specie, fiind mult folosită în combaterea integrată.
Pe baza ei s-au obţinut o serie de biopreparate pe cale industrială, comercializate sub diferite denumiri:
Thuringin, Thuricide etc. Preparatele bacteriene sunt selective, protejează entomofauna utilă.
c. Utilizarea ciupercilor
Micozele se dezvoltă cu succes şi au eficacitate practică numai în condiţii de umiditate ridicată. In
prezent se cunosc peste 530 de sp. de ciuperci entomopatogene
O importanţă deosebită o prezintă ciupercile din genul Beauveria care parazitează peste 170 de
specii de insecte printre care şi gândacul din Colorado şi produc boala numită „muscardina albă”.
Pe baza ei au fost sintetizate preparatele Boverin, Muscardin A45M utilizate în protecţia
plantelor. Preparatele de acest fel se folosesc cu succes în special în zonele umede.
d. Utilizarea protozoarelor
Numeroase grupe infestează ţesuturile insectelor, cele mai numeroase aparţinând
microsporidiilor. Acestea sunt paraziţi intracelulari, multe distrugând insecte dăunătoare.
e. Utilizarea nematodelor
Numeroase specii de nematode, se dezvoltă în corpul insectelor, provocând boli grave, sterilizarea
sau moartea gazdei.
f. Utilizarea entomofagilor (specii prădătoare şi parazitoide)
Artropodele prădătore şi parazite din principalele agroecosisteme aparţin următoarelor clase:
Arachnida, Chilopoda, Insecta.

COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNĂTORILOR

În combaterea dăunătorilor animali, metoda chimică s-a bucurat de cel mai spectaculos succes în
a doua jumătate a sec. XX. Folosirea intensivă a unor produse chimice, în special insecticide
organoclorurate, cu costuri relativ mici timp de câteva decenii a dus la grave dezechilibre în
agroecosisteme şi, în general, în natură.
Consecinţe:
- efect nociv asupra faunei de sol, a entomofagilor şi insectelor polenizatoare;
- înmulţirea în masă a unor grupe de dăunători;
10
 - apariţia de noi specii de dăunători;
- acumularea pesticidelor în sol şi produse alimentare;
- apariţia de linii rezistente de dăunători;
- creşterea pericolului poluării mediului.
Pentru reducerea acestor efecte negative, în ultimele decenii s-a renunţat la metodele tradiţionale
de combatere, cercetările axându-se pe combaterea integrată a dăunătorilor.
Acest sistem presupune armonizarea unor metode de combatere diferite în scopul de a permite şi
factorilor naturali de reglare să se manifeste.
Primul program de combatere integrată a fost elaborat în Canada pentru cultura mărului, ulterior
în Peru - pentru cultura bumbacului, în California pentru cultura lucernei, în Olanda pentru culturile din
sere etc.
Astfel de programe sunt coordonate de o serie de organizaţii internaţionale: O.I.L.B., UNESCO
etc.
În elaborarea schemelor de combatere integrată sunt foarte importante:
- stabilirea structurii faunistice;
- utilizarea faunei utile;
- utilizarea microorganismelor entomopatogene;
- aplicarea metodelor agrotehnice;
- aplicarea metodelor biologice;
- aplicarea metodelor chimice etc.

DĂUNATORII CEREALELOR

Încreng. Nematoda
Anguina tritici (Steinb.), nematodul boabelor de grâu.
Gazde: specie oligofagă, este răspândită pe toate continentele; atacă în special grâul, rar secara.
Descriere Femela are1,6-4,8 mm, iar masculul este mai mic: 1,4-2,3 mm lungime. Femela este
imobilă şi răsucită în spirală, în timp ce masculul este liber, cu corpul mai subţire.
Biologie
Se dezvoltă în grâu şi are o singură generaţie pe an. În momentul recoltării, boabele conţin larve
de vârsta a IIa. Acestea ajung în sol toamna, odată cu însămânţarea boabelor. În sol, boabele
migrează în căutarea plantulelor de grâu pentru hrană şi iernat. Ulterior, ele se deplasează spre
rădăcinile de grâu, urcă pe tulpină şi se instalează între tecile frunzelor şi tulpină, unde rămân până
primăvara.
În momentul formării spicului, pătrund în ovar şi formează gale. În gală are loc transformarea
larvelor în adulţi, copulaţia, ponta, eclozarea şi apariţia larvelor. Astfel, într-o gală se pot găsi ouă,
larve şi adulţi. După copulaţie, masculii mor, femelele depun 2000-2500 ouă. Larvele eclozate
umplu bobul: 4.000-19.000. În toamnă, ele reiau ciclul.
Daune
Pantele atacate se îngroaşă la bază, sunt scurte, cu frunzele mai închise la culoare şi încreţite pe
margini. Boabele infestate sunt mai mici şi închis colorate, faţă de cele sănătoase. Acest nematod
este vector pentru bacteria Corynebacteriurn tritici.

Încreng. Arthropoda. Clasa Insecta. Ord. Orthoptera; Familia Acrididae

Calliptamus italicus (L.), lăcusta italiană
Mediul de viaţă
Este întâlnită în Africa de Nord, Europa Meridională şi Centrală, Asia Centrală.
În ţara noastră este prezentă sub formă de focare izolate, fiind mai puţin dăunătoare.
Descriere
11
Adultul are culoare variabilă, de la cenuşiu la brun-roşcat, cu pete dorsale. Pronotul este prevăzut cu o
carenă mediană şi două laterale. Tegminele sunt ruginii sau brune cu pete întunecate, iar aripile
posterioare transparente, au baza roz. Femurele posterioare prezintă trei pete de culoare brun-închis,
tibiile sunt roşii şi cu spini negri. Masculul are 15-25 mm lungime, iar femela este mai mare, având 23-
35 mm.
Daune
Este polifagă, atacă diferite specii de plante spontane şi cultivate. Preferă, însă, gramineele din
păşunile naturale. Adulţii şi larvele rod frunzele şi vârful tulpinilor. În anii secetoşi, favorabili
dezvoltării insectei, poate cauza pagube importante.
Biologia lăcustelor
Sunt insecte extrem de lacome, consumînd zilnic o cantitate de hrană egală cu greutatea lor.
Au o generaţie pe an. Lăcustele iernează în stadiul de ou în sol. Ouăle sunt depuse în ooteci de
lungimi diferite. Larvele apar la sfârşitul lunii mai, începutul lui iunie. Dezvoltarea larvară durează
până în august când apar adulţii, timp în care năpârlesc de 4-5 ori. Temperaturile scăzute şi
precipitaţiile bogate sunt defavorabile dezvoltării.
În dezvoltarea lor, lăcustele prezintă două faze: faza solitară, când indivizii trăiesc izolat şi faza
gregară, când trăiesc în grup.
În condiţii obişnuite, lăcustele sunt solitare, situaţie în care nu prezintă importanţă ca dăunători.
În faza gregară, care în condiţii favorabile se manifestă la larvele de vârsta a IIIa, lăcustele
formează focare; ele vor provoca distrugeri de proporţii. Dacă vântul le este favorabil, pot zbura fără
întrerupere 2000 km cu 40 km/h, devorând totul în cale. Această fază presupune o densitate de 250
ooteci sau cca 800 ouă/m2, iar dezvoltarea embrionară trebuie să fie rapidă ceea ce necesită temperaturi
de peste 20 grade C. În condiţii nefavorabile, indivizii trec de la faza gregară la cea solitară. În faza
gregară, indivizii suferă modificări morfologice şi funcţionale.

Ord. Heteroptera
Eurygaster sp., ploşniţele cerealelor
Speciile acestui gen sunt răspândite în Europa orientală, Asia Mică etc. Îm ţara naostră se
întâlnesc mai multe specii, mai ales din zona de stepă şi a pădurilor de stejar.
Biologie
Speciile de Eurygaster au un ciclu de dezvoltare asemănător.
Au o singură generaţie anuală. Iernează în stadiul de adult în litieră, sub diferite plante etc.
Adulţii îşi încep activitatea primăvara la sfârşit de aprilie, începutul lunii mai. Ele sunt prezente
pe graminee spontane, după care se localizează pe cele cultivate. În cătarea locurilor de hrănire pot
zbura chiar 100 km. După o perioadă de hrănire, are loc copulaţia şi ponta pe gramineele cultivate.
Ouăle sunt depuse pe frunzele cerealelor de toamnă, în special grâu. Depun grupe de 12-24 ouă
dispuse pe 2 rânduri. Larvele care nu şi-au desăvârşit dezvoltarea până la recoltatul cerealelor, se
hrănesc în continuare pe graminee spontane.
La sfârşitul lui iulie sau în august, adulţii se retrag la iernat.
Eurygaster maura (L. )
Descriere
Adultul are corpul de 9-11 mm lungime, culoare brun-închis până la negru. Scutelul este
dezvoltat, acoperind aproape în întregime abdomenul.
Daune
Atacă cerealele de toamnă, uneori şi pe cele de primăvară şi chiar gramineele spontane. Specia
preferată este grâul. Adulţii şi larvele atacă toate organele aeriene ale cerealelor. În momentul înţepării,
ele introduc salivă, care are propietăţi enzimatice foarte active. Astfel, determină formarea unor
proeminenţe ca un con, “con salivar”, care ulterior se desprind şi în locul lor rămâne un punct negru,
înconjurat de un inel gălbui sau brun. Daunele sunt în funcţie de stadiul atacat. Primăvara, înţeapă
12
frunzele, provocând răsucirea, îngălbenirea şi uscarea acestora. Înţeparea spicului, la baza rahisului,
determină sterilitatea acestuia. Cel mai dăunător atac este asupra boabelor. În faza de lapte, ele se
zbârcesc complet, iar spre maturitate, la locul înţepării apare o zonă deschisă, cu un punct negru în
mijloc. Boabele atacate au glutenul depreciat şi redus, iar pâinea rezultată din făina acestor boabe nu se
mai coace şi rămâne crudă.

Ord. Coleoptera
Agriotes lineatus (L.), gândac pocnitor
Mediul de viaţă
Este o specie comună în Europa, de unde s-a răspândit şi pe alte continente.
Descriere
Adultul are corpul alungit, de culoare brun-roşcat, cu elitrele mai deschise. Tot corpul este
acoperit de o pubescenţă fină, cenuşiu-albicioasă..
Larva de tip “vierme sârmă” este edafică. Are corpul cilindric, cu tegument puternic chitinizat,
lucios, de culoare galben-castanie. La maturitate atinge 17-18 mm lungime.
Daune. Larvele polifage se hrănesc cu rădăcinile plantelor (cereale, legume, plante industriale),
bulbi şi tuberculi. Pagube extrem de mari produc cerealelor: larvele atacă boabele pe cale de germinare
sau rădăcinile abia formate. O singură larvă poate distruge într-un an 10-12 plante. Au două perioade
principale de atac: aprilie-mai şi septembrie-octombrie. Adulţii sunt puţin dăunători: se pare că au
regim de hrană omnivor.

Combaterea integrată a dăunătorilor cerealelor

1. Asolament corect, plantele leguminoase fiind cele mai bune premergătoare pentru cereale.
În cazul infestării solului cu dăunători specifici cerealelor, revenirea la cultura de cereale se va
face după min. 4 ani.
2. Dezmiriştirea
3. Arătura adâncă de toamnă distruge stadiile hibernante ale dăunătorilor, galeriile rozătoarelor.
4. Însămânţarea timpurie a cerealelor de toamnă
5. Cultivarea de soiuri rezistente sau tolerante la atacul dăunătorilor
6. Fertilizarea solului (aplicarea de îngrăşăminte azotoase în cazul infestării cu viermi sârmă,
gândacul ovăzului etc.), superfosfat (la infestare cu limacşi, musca galbenă etc.).
7.Folosirea de sămânţă sănătoasă.
8.Lucrări de întreţinere: plivit, erbicidat pentru îndepărtarea buruienilor care constituie plante
gazdă pentru unii dăunători etc.
9. Dezinfestarea solului prin incorporarea în sol de insecticide (Sinoratox etc.)
10. Alicarea de tratamente chimice atunci cand PED-ul unor dăunători este depăşit; se preferă
piretroizii
11. Folosirea oofagilor, himenoptere parazitoide, care se înmulţesc în laborator şi ulterior sunt
lansate în câmp, în perioada de pontă a unor dăunători.

DĂUNĂTORII LEGUMELOR

Ord. Homoptera. Familia Aleyrodidae

Trialeurodes vaporariorum (Westwood), musculiţa albă de seră
Mediul de viaţă
Specie de origine tropicală, în prezent este răspândită pe toate continentele. În ţara noastră se
întâlneşte în sere, iar vara, pe diferite plante cultivate şi spontane din câmp. Larvele aptere sunt
sedentare: stau fixate pe dosul frunzelor.
Descriere
13
 Adultul are corpul gălbui acoperit cu o secreţie ceroasă de culoare albă (gr. aleyros = ca făina).
Aripile sunt albe, în timp ce ochii, tibiile, tarsele, ultimul segment abdominal şi armătura genitală sunt
brune. Aparatul bucal este conformat pentru înţepat şi supt.Larva este de culoare galben-deschis, are
corpul turtit dorso-ventral şi chitinizat. Lateral prezintă o serie de peri scurţi, iar dorsal 15-20 peri
lungi, albi. La maturitate ajunge la 0,7-1 mm lungime.
Biologie
În sere, insecta are 3-4 generaţii anuale. Femela depune ouăle pe partea inferioară a frunzelor în
grupe de până la 50 de ouă de forma unui arc. O femelă poate depune 200-500 de ouă. Incubaţia
durează 10-14 zile. Larvele neonate sunt mobile, ulterior se fixează pe faţa inferioară a frunzelor unde
se hrănesc. Dezvoltarea larvară durează 35-55 de zile, timp în care năpârlesc de 3 ori.
Daune
Este o specie polifagă, atacând numeroase specii de plante cultivate şi spontane, din sere şi câmp.
Preferă tomatele, castraveţii, ardeiul, vinetele. Adulţii şi larvele înţeapă şi sug sucul celular, astfel încât
frunzele se îngălbenesc şi se usucă; secretă „roua de miere”. La atacuri mari, plantele se usucă în masă.

DĂUNĂTORII PLANTELOR TUBERCULIFERE (CARTOF)

Ord. Coleoptera; Familia Chrisomelidae

Leptinotarsa decemlineata (Say), gândacul din Colorado
Mediul de viaţă.
Este o specie originară din America de Nord. Până în a doua jumătate a sec. XIX, era întâlnit
sporadic pe diferite specii de cartof sălbatic, în special din regiunea Colorado. Odată cu cultivarea
cartofului, gândacul a trecut de pe speciile spontane pe cartoful cultivat, înmulţindu-se rapid şi
ajungând în decurs de câteva decenii până la coastele Oceanului Atlantic.
În Europa expansiunea lui a început după primul război mondial. În România a fost semnalat
prima oară în 1952, în Săpânţa-Maramureş. Astăzi este răspândit în toată ţara.
Descriere
Adultul are corpul oval, puternic bombat dorsal, de culoare galben-portocalie, cu capul şi
pronotul galben-roşcat. Elitrele sunt prevăzute cu câte 5 dungi negre. Larva matură, oligopodă, este
galbenă, cu nuanţe portocalii şi cap negru. Corpul este convex dorsal şi ajunge la 8-10 mm lungime.
Biologie
Are 2 generaţii pe an la noi. Iernează în stadiul de adult, în sol. Dacă temperatura din locurile de
iernare scade sub 0 grade, adulţii mor. Femela depune până la 1000 de ouă, grupate pe faţa inferioară a
frunzelor de cartof şi a altor solanacee. După unii autori, femela poate să depună până la 3000 de ouă.
Daune
Atacă plante cultivate şi spontane din familia Solanaceae: cartoful cultivat, tomatele, vinetele,
mătrăguna, măselariţa, ciumăfaia etc. Adulţii provoacă perforaţii neregulate în frunze sau le rod
complet. Larvele rod frunzele, la început sub formă de orificii şi pe măsură ce cresc le rod complet,
uneori şi lăstarii. La atacuri puternice rămân doar resturi de tulpini. Toamna, adulţii pot ataca şi
tuberculii de cartof, mai ales pe cei de la suprafaţa solului.

DĂUNĂTORII PLANTELOR LEGUMINOASE

Ord. Coleoptera; Familia Bruchidae

Acanthoscelides obtectus, gărgăriţa fasolei
Mediul de viaţă
Este o specie originară din America, în prezent răspândită şi în Europa, Africa, Asia. În ţara
noastră a pătruns probabil din Franţa, odată cu fasolea importată şi este răspândită mai ales la fasolea
depozitată.
14
 Descriere
Adultul are corpul oval, de culoare cenuşiu-roşcat, cu capul negru. Elitrele prezintă pete închise,
neregulate; nu acoperă în întregime abdomenul. Are 2,5-3,5 mm lungime.Larva matură este apodă, de
culoare albă, cu capsula cefalică brun-deschis; are 3,5-4,5 mm lungime.
Biologie
Are 2-3 generaţii pe an: una în câmp şi două în depozite. Iernează în stadiul de adult în locurile de
depozitare a fasolei, în boabe etc. La sfârşit de iunie, început de iulie, adulţii migrează în câmp.
Daune. Specia atacă boabele de fasole, dar şi de soia, năut etc. Larvele consumă conţinutul
bobului, din care rămân tegumentul cu resturi făinoase şi exuviile insectei. Într-un bob de fasole se pot
dezvolta până la 28 de larve. La exteriorul boabelor atacate se observă orificiile de ieşire a adulţilor.
Combatere
- Carantina fitosanitară
- Material săditor sănătos
- Dezinfectarea solului şi dezinfectoare la intrarea în sere, contra musculiţei de seră
- Distrugerea din jurul serelor a buruienilor pe care vara se înmulţeşte musculiţa albă de seră
- Cultivarea de soiuri rezistente la atacul nematozilor, a gândacului din Colorado, a tripsului
tutunului etc.
- Lucrări de întreţinere
- Folosirea combaterii biologice, respectiv specia Encarsia formosa contra speciei Trialeurodes
vaporariorum, de biopreparate pe bază de Bacillus thuringiensis şi Beauveria bassiana mai ales
în combaterea gandacului din Colorado etc., de acarieni prădători.
- Tratamente chimice în special cu piretroizi ( Decis etc.) contra musculeţei de seră, a gândacului
din Colorado, cu nemotocide contra nematozilor.

DĂUNĂTORII CULTURILOR DE LEGUME VĂRZOASE

Ord. Orthoptera. Familia Gryllotalpidae
Gryllotalpa gryllotalpa L., coropişniţa
Mediul de viaţă
Trăieşte în mediul subteran, unde îşi sapă galerii. Este o insectă cunoscută din cele mai vechi
timpuri, întâlnită în Europa, Africa de Nord şi Asia occidentală. În ţara noastră, este frecventă în zonele
cultivate cu legume.
Descriere
Adultul are corpul robust, alungit, de culoare castaniu-închis, mai deschis ventral. Lungimea
variază între 35 şi 50 mm. Capul este rotunjit, pronotul globulos, iar abdomenul voluminos, format din
10 segmente, se termină cu o pereche de cerci lungi şi nearticulaţi. Picioarele anterioare sunt adaptate
pentru săpat. Aripile anterioare sunt scurte, pergamentoase, brun-deschise, iar cele posterioare sunt
membranoase şi dezvoltate.
Biologie
Este o specie nocturnă, care preferă terenurile calde, uşoare, cu umiditate ridicată.
Are o generaţie la 2 ani. Iernează în stadiul de adult sau larvă de vârsta a III a, mai ales în bălegar.
Împerecherea are loc în lunile mai-iunie, când adulţii ies la suprafaţa solului unde efectuează zboruri
scurte. Femela depune 300-400 ouă într-un cuib de mărimea unui ou de găină. Dezvoltarea embrionară
durează 15-20 de zile şi, după prima năpârlire larvele sapă noi galerii. Până iarna mai năpârlesc de două
ori. Iernează în sol la 50-60 cm adâncime sau în bălegar. Primăvara îşi reiau activitatea şi se hrănesc cu
organele subterane ale plantelor. Până toamna mai năpârlesc de 3 ori, după care se transformă în adulţi.

15
 Daune
Este o specie polifagă: atacă cereale, plante tehnice (sfeclă, tutun, floarea soarelui etc.), dar este
deosebit de păgubitoare pentru legume (varză, conopidă, ardei, vinete, tomate etc.). Adulţii şi larvele
sapă galerii superficiale în sol şi rod sistemul radicular al plantelor, tuberculii de cartof etc.
Ord. Heteroptera. Familia Pentatomidae
Eurydema ornatum (L.), ploşniţa roşie a verzei
Mediul de viaţă
Este prezentă în multe regiuni ale Europei Centrale, Africii, Americii şi Asiei; anii secetoşi
favorizează dezvoltarea acestei specii.
Descriere
Adultul are corpul turtit dorso-ventral şi lung de 8-10 mm lungime. Culoarea este roşie, cu pete
negre. Capul este negru, pronotul are şase pete negre, iar scutelul, o pată neagră caracteristică.
Hemielitrele sunt roşii la bază şi cu pete negre, iar apical au mai multe pete negre. Abdomenul este roşu
dorsal, cu excepţia ultimelor segmente, care au culoare neagră.
Larva este asemănătoare adultului şi are 4-6 mm lungime; iniţial are culoare galben-roşcată, apoi
devine roşie-cărămizie.
Biologie
Are 1-2 generaţii pe an, în funcţie de condiţiile climatice locale şi anuale. Iernează în stadiul de
adult în litieră, resturile din câmp etc. Primăvara devreme, adulţii părăsesc locurile de iernare şi încep
să se hrănească. După o perioadă de hrănire are loc copulaţia şi ponta. Ouăle sunt depuse pe partea
inferioară a frunzelor de crucifere, în grupe de 12-14, în 2 rânduri paralele. Ponta se eşalonează timp de
4-6 săptămâni, femela depunând 100-120 ouă. Incubaţia durează 14-20 de zile, iar dezvoltarea larvară
3,4,5 săptămâni, timp în care larvele suferă 5 năpârliri.
Daune
Adulţii şi larvele atacă frunzele cruciferelor, spontane şi cultivate, producând mari pagube la
culturile de varză, conopidă, rapiţă, muştar etc. Poate să atace şi cartoful, cerealele, salata, bumbacul,
sparanghelul ş.a. Ele înţeapă şi sug sucul celular din frunze, lăstari, flori, producând necrozarea
ţesuturilor. Plantele tinere se deformează, frunzele se îngălbenesc şi se usucă. Adesea florile avortează,
iar plantele produc mai puţine seminţe.

Ord. Homoptera. Fam. Aphididae

Brevicoryne brassicae (L.), păduchele cenuşiu al verzei
Mediul de viaţă
Este răspândit pe toate continentele. La noi în ţară se întâlneşte în regiunile de stepă şi silvostepă.
Descriere
Femela apteră are corpul globulos, de culoare verde-gălbui, acoperit de o secreţie ceroasă, alb-
cenuşie, care-i dă aspect cenuşiu. Antenele şi corniculele sunt de culoare închisă. Coada este neagră,
conică, cu câte 3 peri de fiecare parte. Lungimea este de 1,8-2 mm.
Femela aripată are capul şi toracele brun-închise, abdomenul galben-verzui, acoperit cu o
secreţie ceroasă albă. Corniculele sunt scurte şi umflate. Lungimea este de cca 2 mm.
Biologie
Este o specie nemigratoare. Prezintă o dezvoltare holociclică monoecică. Planta gazdă este
reprezentată de specii de crucifere.Într-o vară se pot succeda 10-12 generaţii.
Daune
Specia atacă cruciferele cultivate şi spontane. Femela şi larvele colonizează faţa inferioară a
frunzelor şi lăstarii floriferi de varză, conopidă, hrean, gulie, rapiţă, ridichi ş.a. Organele atacate se
răsucesc, capătă o culoare violacee şi se usucă. Plantele stagnează din creştere şi nu mai formează
căpăţâna, iar cele tinere se usucă.

16
 Ord. Coleoptera. Familia Chrisomelidae
Phyllotreta nemorum L., puricele negru al verzei
Mediul de viaţă
Este răspândită în Europa, Africa de Nord şi Asia. La noi se întâlneşte de la şes până la munte.
Descriere
Adultul are culoare neagră, cu capul, pronotul şi elitrele puternic punctate. Pe elitre sunt două
dungi lungitudinale alb-gălbui. Ajunge la 2,5 mm lungime. Antenele sunt filiforme. Picioarele
posterioare sunt adaptate pentru sărit.
Biologie
Are o singură generaţie pe an. Iernează în stadiul de adult în frunzarul pădurilor sau sub bulgării
de pământ. Primăvara devreme, adulţii se hrănesc pe cruciferele spontane, după care trec pe cele
cultivate. Ponta începe în mai, iar ouăle sunt depuse în pământ. Larvele se hrănesc în pământ cu
rădăcinile cruciferelor fără a produce daune importante. Împuparea are loc tot în sol. Adulţii apar la
sfârşit de iunie sau în iulie.
Daune
Adulţii atacă cruciferele: varza, conopida, guliile, ridichea, muştarul, rapiţa ş.a. Ei rod epiderma
superioară a frunzelor, formând orificii de 1,5-2 mm diametru, astfel că frunzele atacate au aspect
ciuruit. La atacuri mari, frunzele se usucă. Aceleaşi daune produce o specie înrudită, P. atra (F.).
Aceasta seamănă cu Phyllotreta nemorum, însă elitrele sunt complet negre.

Ord. Lepidoptera. Familia Pieridae

Pieris brassicae (L.), fluturele alb al verzei
Mediul de viaţă
Este răspândit în Europa, America de Nord şi Japonia. Se întâlneşte de la câmpie la munte, până
la 2 500 m altitudine, frecvent în zonele cu culturi de varză şi conopidă.
Descriere
Adultul are anvergura aripilor de 50-65 mm şi lungimea corpului de cca. 20 mm. Corpul este
negru, cu peri alb-gălbui. Antenele sunt inelate cu alb şi negru, iar măciuca este cenuşie. Ambele
perechi de aripi sunt albe, cu apexul negru. La femelă, aripile anterioare sunt prevăzute cu 3 macule
negre, în timp ce la ambele sexe, aripile posterioare au o maculă neagră la marginea anterioară.
Larva matură are 40-50 mm lungime, este verde-cenuşie, cu puncte negre de mărimi diferite.
Prezintă trei dungi longitudinale de culoare galben-portocalie, una dorsal, două lateral.
Biologie
Are două generaţii pe an. Iernează în stadiul de crisalidă. Fluturii generaţiei hibernante apar în a
doua jumătate a lunii mai. Sunt diurni, spre deosebire de speciile de microlepidoptere anterioare.
Femelele depun ouă în grupe de 15-20 pe partea inferioară a frunzelor de crucifere spontane şi
cultivate. Larvele neonate stau grupate. Ele rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor, ulterior
se răspândesc pe partea superioară a frunzelor. În urma atacului nu rămân din limbul foliar decât
nervurile principale.La sfârşitul lui iulie se împupează, astfel că după 2-3 săptămâni apar fluturii
generaţiei de vară. Aceştia depun ouă din care rezultă larve care continuă să atace cruciferele.
Daune
Este o specie oligofagă. Atacă crucifere, în special varza. Larvele atacă în grup: ele rod epiderma
inferioară şi parenchimul frunzelor, ulterior se răspândesc pe partea superioară a frunzelor. În urma
atacului nu rămân din limbul foliar decât nervurile principale (Fig. 124c). La plantele mai dezvoltate,
omizile rod suprafaţa căpăţânii, iar excrementele lor, pe care se dezvoltă diferite microorganisme,
conduc la putrezirea căpăţânii.

17
 Încrengătura Mollusca. Clasa Gastropoda
Agriolimax (Deroceras) agrestis, limaxul de grădină
Mediul de viaţă
Este răspândit în toată Europa.
Descriere
Melcul are 3-5 cm lungime, culoare galben-albiciosă, cu un desen reticulat dorsal. Cochilia,
redusă la un scut, este acoperită de manta. Pneumostomul este delimitat de un inel ingust, de culoare
deschisă.
Biologie
Iernează în stadiul de ou, în sol. În mai eclozează limacşi mici, care se hrănesc timp de 2-3 luni
până ajung maturi sexuali. Sunt hermafrodiţi. Preferă vremea umedă şi, în general sunt activi noaptea.
Daune
Este o specie polifagă. Roade cu radula galerii, găuri sau cavităţi în frunze, rădăcini, tuberculi,
fructe.

Metode de combatere integrată

Utilizarea de răsaduri sănătoase
Utilizarea de soiuri rezistente la atacul dăunătorilor
Tratarea seminţelor înainte de plantare
Administrarea de îngrăşăminte pentru fortificarea plantelor
Combaterea buruienilor pe care se hrănesc diverşi dăunători
Lucrări agrotehnice
Distrugerea prin punerea în condiţii neprielnice a resturilor de plante în care se pot adăposti stadii
hibernante
Folosirea de momeli toxice pentru combaterea coropişniţei.
Aplicarea de biopreparate.
Aplicarea de tratamente chimice adecvate.

DĂUNĂTORII VIŢEI DE VIE

Pe meleagurile Argeşului, cultura viţei de vie şi comerţul de vinuri sunt cunoscute din cele mai
vechi timpuri, realitate justificată prin descoperirile arheologice din apropiere de Câmpulung Muscel, a
numeroase fragmente de amfore de provenienţă locală.
Podgoria Ştefăneşti a fost menţionată pentru prima oară în scris de către istoricul grec Diodorus
Siculus, în anul 330 î.C.
Cel mai vechi document autohton, păstrat până în zilele noastre, care menţionează viile din
această regiune, datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân întărea Mânăstirea Cozia cu mai
multe vii, unele de pe Argeş, dăruite de boierul Stanciu, altă vie mare, tot de acolo, în hotarul
Călineştilor, iar alta la Ramnic. Se înţelege că numai dezvoltarea şi faima viilor din dealul Piteştilor
justifică pe de o parte interesul Mânăstirii Cozia, iar pe de altă parte, preocuparea domnitorului
Munteniei de a întări proprietatea lăcaşului său preferat.
Nicolae Iorga, afirma că în secolul XVII, "cele mai renumite vii din Ţara Românească erau cele
din Dealu Mare şi de la Piteşti". Tot Nicolae Iorga arăta că domnitorul Constantin Brâncoveanu "...de
la Piteşti şi nu din altă podgorie, a ales vinul pe care l-a trimis judelui Braşovului şi generalilor austrieci
a căror bunăvoinţă dorea s-o câştige".
Calitatea vinurilor care se produceau în dealurile Piteştiului, era bine apreciată, iar viile din
această zonă erau vestite nu numai în ţară, ci şi peste hotare. Numai astfel se poate explica interesul
deosebit manifestat de marile familii boiereşti şi de unii domnitori de a deţine proprietăţi aici (Mihnea
Voda, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu).
18
 Numai in Franța, producția totală de vin a scăzut de la 84.5 milioane hl în 1875 la doar 23,4
milioane hl în 1889. Unele estimări susțin că între două treimi și nouă zecimi din toate viile europene
au fost distruse.

Clasa Insecta. Ord. Homoptera. Fam. Phylloxeridae

Daktulosphaira vitifoliae (Phylloxera vastatrix), filoxera viţei de vie
Mediul de viaţă
Specia este originară din America de Nord, prima menţiune datând din 1854, când Fitch o
descoperă în New York. Şi astăzi trăieşte în regiunile de origine pe specii de viţă sălbatică, care se
folosesc ca portaltoi. În Europa, este semnalată în vecinătatea Londrei şi la puţin timp în Franţa;
ulterior se răspândeşte în toată Europa. În România, filoxera a fost observată prima dată în 1884 la
Dealu Mare şi s-a extins rapid distrugând podgoriile cu viţă indigenă.
Descriere
Se prezintă sub 4 forme:
1. Forme galicole aptere.
2. Forme radicicole.
3. Forme sexupare
4. Forme sexuale (masculi şi femele)
Biologie
Specia prezintă două cicluri biologice distincte în funcţie de viţa de vie: pe viţa americană, specia
are un ciclu complet, pe cea europeană, un ciclu incomplet.
I. Ciclul de dezvoltare pe viţa americană.
Primăvara, din oul de iarnă apar larve de fundatrix. Larvele migrează pe frunze, înţeapă şi sug
sucul celular. În urma atacului, pe frunză apar gale de mărimea unui bob de măzăriche. Fundatrixul
pătrunde în aceaste gale şi depune partenogenetic mai multe ouă. Din ele se dezvoltă larve de
fundatrigene. Acestea părăsesc gala şi vor forma alte gale, în urma hrănirii. Ele continuă să se
înmulţească partenogenetic formând mai multe generaţii. Spre sfârşitul verii, formele galicole migrează
spre rădăcini, unde vor da naştere formelor radicicole. Acestea continuă să se înmulţească
partenogenetic ovipar pe rădăcini, dând naştere la 5-6 generaţii de virginogene. Toamna, printre
virginogenele nearipate apar şi câteva aripate numite „sexupare”. Acestea migrează pe părţile aeriene
ale viţei şi depun ouă pe frunzele de viţă din care se vor dezvolta formele sexuale: femele şi masculi.
Are loc împerecherea, după care femela depune pe scoarţa butucilor oul de iarnă. Acesta suportă
temperaturi de până la -14 grade C. Din ou, primăvara apare fundatrixul şi ciclul se reia.
II. Ciclul de dezvoltare pe viţa europeană.
Este un ciclu incomplet din cauză că dezvoltarea ei se rezumă numai la formele radicicole, care se
dezvoltă pe părţile subterane ale viţei. Există totuşi şi pe aceste viţe forme galicole, fără ca acestea să
aibă o dezvoltare continuă şi importanţă economică. Au fost observate pe: Chasselas, Riesling, Aligote
etc.
Forma radicicolă este cea mai dăunătoare, ea ducând la distrugerea viţelor europene.
Daune
Filoxera se dezvoltă pe diferite specii sălbatice şi cultivate de Vitis. Viţele americane sunt
rezistente la atacul dăunătorului, dar există şi soiuri de Vitis vinifera rezistente la atac: Coarna Neagră,
Cabernet Sauvignon etc. daunele provocate de formele galicole sunt puţin însemnate, nefiind afectată
grav asimilaţia plantei. În schimb, formele radicicole provoacă nodozităţi (pe radicele) şi tuberozităţi
(pe rădăcinile groase), ducând la uscarea rădăcinilor. Viţele respective se debilizează şi în câţiva ani se
usucă.
Combatere
Cea mai mare importanţă o au măsurile profilactice: altoirea viţei europene pe portaltoi de viţă
americană.
19
 Pentru forma galicolă se aplică tratamente chimice.

Ord. Homoptera. Familia Coccidae

Pulvinaria vitis L.(= P. betulae), păduchele lânos al viţei de vie
Mediul de viaţă
Este originar din Europa, de unde s-a răspândit în Asia, Afica, S.U.A., Canada etc. În ţara noastră
produce pagube mai ales la viţa direct producătoare din Câmpia Dunării.
Descriere
Femela are corpul brun închis, plat-ventral şi bombat–dorsal, prevăzut cu 3-5 striuri transversale.
Are 5-8 mm lungime şi 5-6,5 mm lăţime. Sacul oviger este dispus postanal şi este format dintr-o
secreţie sericigenă filamentoasă în care femela depune ouăle.
Masculul este brun–roşcat, de 1,3-1,6 mm lungime. Scutul este subeliptic, alb, reticulat, împărţit
în 7 celule; are 2 mm lungime şi 0,8-1 mm lăţime.
Biologie
Are o singură generaţie pe an. Iernează ca femele pe butuci sau coarde. Primăvara, după o
perioadă de hrănire, femelele depun 150-200 ouă într-o formaţiune acoperită cu filamente ceroase.
Larvele, apar în iunie, iulie, suferă mai multe năpârliri şi toamna se transformă în adulţi.
Daune
Atacă viţa de vie, dar şi arinul, mesteacănul, păducelul, arţarul etc. Deosebit de dăunătoare sunt
larvele primare, care se localizează primăvara, pe dosul frunzelor şi pe lăstari. Larvele secundare se
localizează pe scoarţa coardelor bătrâne.

Ord. Coleoptera. Fam. Scarabaeidae

Anomala solida Er., cărăbuşul verde al viţei
Mediul de viaţă
Este răspândit în Europa Centrală şi de Sud şi în nordul Africii. În ţara noastră este frecvent în
podgoriile din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Banat.
Descriere
Adultul are corpul oval-alungit, de culoare verde-metalic, cu reflexe arămii sau albăstrui. Pronotul
are marginile arcuite şi gălbui. Elitrele prezintă puncte fine şi striuri longitudinale. Are 14-16 mm
lungime.
Biologie
Are o singură generaţie pe an. Iernează în stadiul de larvă în sol, la adâncimi de până la 1m.
Primăvara larvele se ridică în straturile superficiale, unde se hrănesc cu rădăcini timp de 35-50 de zile.
În cursul lui mai, are loc nimfoza, iar după 15-20 de zile apar adulţii. Zborul are loc în iunie-iulie, fiind
o specie diurnă. După o perioadă de hrănire de 10-15 zile, are loc copulaţia, iar la începutul lui iulie,
ponta. Ouăle sunt depuse în sol, la mică adâncime, lângă butucii de viţă. O femelă depună până la 50 de
ouă. Larvele apar după 10-15 zil, la sfârşitul lui iulie, început de august şi se hrănesc cu rădăcinile
plantelor fără a provoca daune însemnate.
Daune
Este o specie polifagă, însă provoacă daune mari la viţa de vie. Adulţii rod frunzele până la
nervuri, mai ales pe cele din vârful lăstarilor. La invazii mari distrug frunzele în întregime, pe un butuc
întâlnindu-se 500-900 adulţi. Frunzele atacate se usucă şi au aspect sfâşiat, ca şi cum ar fi afectate de
grindină. În perioada de hrănire, un adult poate roade până la 36 de frunze.
Combatere
Adulţii se combat fie prin colectarea în orele matinale prin frapaje, cu ajutorul unui colector, pe
suprafeţe mici, fie prin aplicarea de tratamente la apariţia lor: Sinoratox.
Combaterea larvelor se realizează prin încorporarea în sol a unor insecticide adecvate (Sinoratox
etc.) odată cu executarea lucrărilor solului sau aplicarea îngrăşămintelor chimice.
20
 Polyphylla fullo (L.), cărăbuşul marmorat
Mediul de viaţă
Este prezent în toată Europa, iar în ţara noastră se întâlneşte în zonele cu terenuri nisipoase
(Dobrogea, Câmpia Română etc.).
Descriere
Adultul este brun-închis sau brun-roşcat, dorsal, iar ventral, este cenuşiu-roşcat. Pe faţa dorsală
este acoperit cu perişori scurţi, albi, care pe elitre formează numeroase pete neregulate, cu aspect
marmorat. Atinge 24-34 mm lungime.
Larva este de tip melolontoid, de culoare alb-gălbuie şi cu capul brun. La maturitate ajunge la 7-8
cm lungime.
Biologie
Are o generaţie la 3 ani. Iernează ca larvă. Adulţii apar la sfârşitul lui iunie, început de iulie şi
zboară în serile călduroase. După copulaţie, femela depune 20-30 de ouă la o adâncime de 20-30 cm în
sol. Sunt preferate terenurile nisipoase, cu vii. Incubaţia durează cca 2 săptămâni. Larvele apar în
august şi se hrănesc cu rădăcinile plantelor. Iernează de 3 ori ca larve de vârsta I, II şi III. Larvele
mature se transformă în pupe în mai, iar după 3-4 săptămâni apar adulţii.
Daune
Este o specie polifagă, adulţii hrănindu-se în perioada de zbor cu frunzele unor specii de foioase
şi conifere. Daune mari provoacă însă larvele, mai ales în plantaţiile de viţă şi în pepiniere. Ele pot
roade şi rădăcini mai groase de viţă, mai ales când sunt aproape de maturitate. Plantele atacate se usucă.
Combatere
Idem A. solida

Lethrus apterus Laxm., forfecarul

Mediul de viaţă
Este răspândit în Europa şi Asia. În ţara noastră se întâlneşte în regiunile de stepă şi silvostepă din
Moldova, Cîmpia Română etc.
Descriere
Adultul are corpul masiv, de 10-20 mm, convex dorsal şi de culoare negru-mat. Capul prezintă
mandibulele puternic dezvoltate, la mascul cu o excrescenţă lungă, ventrală. Elitrele sunt scurte şi
sudate, iar aripile posterioare lipsesc.
Larva este de tip melolontoid, de culoare albă şi lungă de 28-30 mm.
Biologie
Are o singură generaţie anuală. Iernează în stadiul de adult în sol. Primăvara, ei părăsesc locurile
de hibernare, apoi sapă galerii la început verticale, apoi oblice, până la adâncimea de 50-70 cm;
galeriile sunt proprii pentru fiecare sex. Galeriile sunt săpate mai ales la marginea drumurilor. În aceste
galerii, adulţii adună resturi de frunze, muguri, etc. de diferite plante, pe care le prefac în cocoloaşe. În
aceste cocoloaşe, femela depune câte un ou, după care astupă galeria. Larvele, apărute după o perioadă
de incubaţie de 8-12 zile se vor hrăni cu aceste resturi vegetale; dezvoltarea larvară durează 25-30 de
zile. Nimfoza are loc în celule speciale amenajate de larve. Adulţii apar în iulie şi rămân în aceste
locuri până primăvara viitoare.
Daune
Este o specie polifagă; atacă floarea soarelui, porumbul, sfecla etc. Produce pagube mari la viţa
de vie: retează lăstarii, frunzele şi mugurii.
Combatere
Terenurile din preajma podgoriilor, cât şi cele din vie, se prelucrează mecanic pentru distrugerea
galeriilor insectei. În cazul unui pericol de atac, ărimăvara devreme se vor face şanţuri de 30-40 cm
adâncime, pentru prinderea adulţilor.
De asemenea, la semnalarea atacului se folosesc insecticide.
21
 Ord. Coleoptera. Familia Rhynchitidae
Byctiscus betulae (L.), ţigărarul
Mediul de viaţă
Trăieşte în Europa, Asia, pe specii de Betula, Populus, Acer, Fagus, Crataegus, Prunus etc; este
prezent în viile din întreaga ţară.
Descriere
Adultul este mic, de 5-7 mm lungime, de culoare verde sau albastru metalic, mai rar violet.
Rostrul alungit se lăţeşte puţin spre vârf. La mascul, pronotul prezintă un spin lateral. Elitrele pătrate cu
punctuaţiuni fine, sunt pubescente apical.
Biologie
Are o singură generaţie pe an. Iernează ca adult în sol, litieră, crăpăturile scoarţei. La sfârşitul lui
aprilie, adulţii apar şi după o perioadă de hrănire are loc copulaţia. Femela răsuceşte frunzele mature,
care iau aspectul unor ţigări. O femelă răsuceşte 5-6 ţigări. În interiorul acestora, ea îşi depune ponta,
câte 5-8 ouă. Larvele se vor hrăni cu parenchimul frunzelor. Dezvoltarea larvară durează 20-30 de zile.
la jumătatea lui iunie, larvele ajung la maturitate şi pătrund în sol pentru împupare. După 8-10 zile, apar
adulţii, care pot ierna în lojele pupale.
Daune
Prin răsucire, frunzele se usucă după câteva săptămâni şi este afectată asimilaţia plantei.
Combatere
Colectarea “ţigărilor
Tratamente chimice la apariţia adulţilor

Ordinul Lepidoptera. Fam. Tortricidae

Eupoecilia ambiguella Hb., molia brună a strugurilor sau Cochilisul
Mediul de viaţă
Este o specie palearctică, cu largă răspândire în Europa, China, Japonia. Ea nu prezintă aceeaşi
importanţă economică în toate regiunile viticole, fiind considerată o “insectă de Nord”, în timp ce
Lobesia botrana, care o înlocuieşte în viile meridionale, este o “insectă de Sud”. În ţara noastră este
prezentă în podgoriile deluroase.
Descriere
Adultul este lung de 6-9 mm şi are anvergura aripilor de 10-15 mm. Aripile anterioare sunt
galbene, prevăzute median cu o dungă lată transversală, de culoare brun-albăstruie şi uşor lăţită
anterior. Aripile posterioare sunt brun-cenuşii la mascul şi albicioase la femelă, cu bordură de peri.
Larva matură este brun-roşcată şi ajunge la 12 mm lungime. Capsula cefalică şi protoracele sunt
negre şi tuberculi bruni acoperă întreg corpul.
Biologie
Două generaţii pe an. Iernează în stadiul de pupă. Fluturii generaţiei hibernante apar în aprilie,
cam cu o săptămână mai tîrziu decât cei de Lobesia. Preferă climatul umed şi răcoros, dezvoltându-se
bine în anii ploioşi. În Muntenia nu mai provoacă daune.
Daune
Este o specie polifagă, care provoacă daune mari la viţa de vie, mai ales în anii bogaţi în
precipitaţii. Larvele primei generaţii îşi construiesc un adăpost din fire mătăsoase în care prind şi butoni
florali, distrugându-le. Adesea, larvele penetrează pedunculul inflorescenţei sau ciorchinelui,
provocând uscarea parţială sau totală a acestora. Larvele din generaţia a doua rod boabele; în verile şi
toamnele umede, pagubele pot fi considerabile, datorită mediului favorabil pentru instalarea
putregaiului cenuşiu, Botrytis cinerea. O larvă atacă în medie 3 boabe. Inflorescenţele compacte şi
strugurii cu boabe dese şi coaja delicată sunt preferate de dăunător.
Alte specii atacate: Clematis vitalba L., Cornus mas L., Lonicera caprifolium L., Viburnum
lantana L., Ligustrum vulgare L. etc.
22
 Combatere
La apariţia larvelor, se folosesc tratamente chimice, în special cu piretroizi, care au toxicitatea
redusă faţă de fauna utilă: Fastac, Sumialpha etc. De asemenea, sunt eficiente tratamentele cu preparate
pe bază de Bacillus thuringiensis care cauzează o mortalitate de 25-75% a larvelor. Astfel de
tratamente, protejează fauna utilă permiţând prădătorilor şi parazitoizilor să acţioneze asupra diferitelor
stadii de dezvoltare. Numeroase specii de parazitoizi trăiesc pe seama acestora provocând o mortalitate
în medie de 30%, însă la stadiile hibernante (pupă) s-au înregistrat şi valori de 85%.
De asemenea, omizile şi pupele pot fi atacate de diferite specii de ciuperci.

Lobesia botrana (Den. et Schiff.), molia verde a strugurilor

Mediul de viaţă
Este o specie palearctică, întâlnită în toate regiunile viticole europene, dar şi în Africa de Nord,
Asia Mică, Japonia, Australia. În România este frecventă în podgoriile din Dobrogea, Oltenia,
Moldova, dar se întâlneşte şi în celelalte zone ale ţării. Viticultorii îi mai spun Eudemis.
Descriere
Fluturele are corpul de culoare galben-verzui, lung de 6-7 mm, cu anvergura aripilor de 11-13
mm. Aripile anterioare sunt marmorate, având pete închise, brun-verzui, care alternează cu zone
deschise, cenuşii sau albăstrui. Aripile posterioare sunt cenuşiu- deschis, cu peri pe margini.
Larva matură ajunge la 10-12 mm lungime, culoarea variază de la galben–măsliniu, la galben-
verzui, verde crud, verde maroniu, măsliniu, culoarea variind şi în funcţie de materialul nutritiv.
Capsula cefalică şi placa protoracică sunt cafeniu-deschis.
Biologie
Două generaţii pe an în regiunile centrale şi nordice; trei generaţii în cele sudice. Iernează în
stadiul de pupă. Fluturii generaţiei hibernante apar în aprilie. Preferă climatul mai uscat.
Daune
Larvele primei generaţii atacă inflorescenţele, rod butonii florali reunindu-i prin fire de mătase,
iar uneori pătrund în axul inflorescenţelor determinând uscarea acestora; mai târziu, ele rod boabele
verzi abia formate. Bovey (1966) remarcă totuşi că larvele de L. botrana atacă mai puţini butoni florali
decât cele de E. ambiguella, iar în adăposturile de hrănire reuneşte un număr mai mic de flori cu fire
mătăsoase decât E. ambiguella.
Larvele din generaţia a doua atacă boabele strugurilor aflate în diferite faze de dezvoltare pe care
le reunesc prin fire de mătase, formând un fel de tunel în care se adăpostesc; ele pătrund în interiorul
boabelor şi le consumă pulpa, o larvă distrugând până la 18-20 de boabe. Boabele atacate se zbârcesc şi
cad. Larvele generaţiei a treia se dezvoltă pe boabele coapte. Larvele celei de-a doua şi a treia generaţii
sunt cele mai dăunătoare, iar în toamnele umede, creează condiţii pentru instalarea putregaiului
cenuşiu, Botrytis cinerea.
Soiuri de viţă sensibile: Coarnă neagră, Coarnă albă, Pinot-blanc, Tămâioasa românească etc.
Alte plante atacate: Convolvulus sp., Taraxacum sp., Solanum tuberosum, Plantago sp. etc.
Combatere
Idem E. ambiguella

Sparganothis pilleriana (Den. et Schiff. ), molia frunzelor viţei de vie

Mediul de viaţă
Spre deosebire de specia precedentă se dezvoltă în regiunile cu regim termic mai ridicat. Este
întâlnită în Europa, Asia Mică, Africa de Nord etc. În ţara noastră se întâlneşte îndeosebi în podgoriile
din Banat şi Oltenia. În ultimii ani, ca urmare a creşterii temperaturii, specia migrează şi în podgoriile
din centrul ţării. Viticultorii îi mai spun Pyrala.

23
 Descriere
Fluturele are 8-10 mm lungime şi anvergura aripilor de 20-24 mm. Aripile anterioare sunt
galbene, cu trei dungi transversale brune, mai evidente la mascul; la unele femele, sunt homocrome.
Aripile posterioare sunt cenuşii, cu bordură de peri.
Larva matură este verzuie, cu capsula cefalică şi protoracele brun-închis. Prezintă numeroşi
tuberculi şi peri lungi.
Biologie
Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de larvă de vârsta I protejată într-un cocon
mătăsos.Larvele se hrănenesc primăvara cu frunzele de viţă. La sârşit de iunie, început de iulie se
împupează şi după cca 1 săptămână apar adulţii. Are loc zborul de împerechere, apoi depunerea pontei.
După 7-8 zile apar larvele neonate, care intră imediat în diapauză estivală, continuată cu cea hibernală.
Daune
Este o specie polifagă. Larvele pătrund în mugurii umflaţi şi încep să consume ţesuturile vegetale;
uneori taie lăstarii, care se usucă, pagubele aduse fiind cu atât mai importante. Pe măsură ce cresc şi
odată cu dezvoltarea viţei de vie, ele coboară pe frunzele tinere abia apărute (Fig. 117), iar mai târziu
atacă şi frunzele bazale, pe care le consumă cu voracitate. Înainte să se hrănească, larvele îşi
confecţionează un adăpost din fire mătăsoase, în care prind lăstari, frunze, chiar inflorescenţe. Adesea,
ele răsucesc marginea frunzelor.
Alte specii atacate: Fragaria moschata, Cydonia sp., Prunus sp, Castanea sp, Ligustrum vulgare,
Convolvulus sp, Plantago sp etc.
Combatere
Tratamentele care se fac împotriva larvelor din prima generaţie de L. botrana şi E. ambiguella
afectează şi pe cele de S. pilleriana.

Încrengătura Arthropoda. Cls. Arachnida. Ord. Acarina. Fam. Tetranychidae

Tetranychus urticae Koch, păianjenul roşu comun
Mediul de viaţă
Are o răspândire largă în Europa, Asia, Africa şi America. În ţara noastră este întâlnit
pretutindeni, frecvent în livezi şi podgorii . Atacă peste 200 de specii de plante
Descriere
Femela are corpul ovoidal, de 0,3-0,5 mm lungime, iar culoarea variază de la galben închis la roz
închis .
Masculul este piriform, mai mic decât femela ( 0,2-0,3mm lungime) şi mai deschis la culoare.
Oul este sferic, iniţial gălbui, ulterior roz.
Larva este elipsoidală, de culoare galben- palid sau verde –gălbui, cu ochii roşii.
Biologie
În livezi are 4-5 generaţii pe an, dar în sere poate ajunge la 8-10 generaţii. Iernează în stadiul de
femele, sub scoarţa copacilor, butucilor de vie, în sol etc. Femelele hibernante părăsesc locurile de
iernare primăvara şi migrează pe flora spontană, formând prima generaţie. În luna mai, trec pe plantele
de cultură, unde se înmulţesc până toamna târziu. Înmulţirea are loc prin partenogeneză şi sexuat.
Ouăle sunt depuse într-o reţea de fire mătăsoase ţesute de femele pe frunzele plantelor. Femela poate
depune până la 200 de ouă. Evoluţia unei generaţii durează 15-18 zile. Cea mai mare densitatea a
populaţiei este atinsă în iulie, când numărul acarienilor pe frunze ajunge la 200-250 indivizi/cm2, iar cel
al ouălor la 400-500 pe cm2.
Daune
Atacă numeroase plante cultivate şi spontane. Adulţii şi larvele sunt prezenţi pe partea inferioară
a frunzelor, ale căror celule în urma atacului, se golesc de conţinut şi se umplu cu aer. Ele capătă un
aspect caracteristic, cu pete de culoare cenuşie sau roşiatică, uşor curbate. La atacuri puternice se usucă
şi cad, iar recoltele vor fi scăzute.
24
 Ord. Acarina. Familia Eriophyidae
Eriophyes (Colomerus) vitis, cleştarul sau erinoza viţei de vie.
Mediul de viaţă
Este prezent în Europa, Africa de Sud, America, Australia. La noi se întâlneşte în toate regiunile
viticole.
Descriere
Adultul are 0,14 mm lungime, la mascul şi 0,16 mm, la femelă. Culoarea corpului este alb-
gălbuie sau roşcată şi are numai două perechi de picioare. Abdomenul este alungit şi prevăzut cu 80
striuri chitinoase transversale.
Biologie
Specia are 5-6 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult, sub solzii mugurilor, în crăpăturile
scoarţei butucilor şi a coardelor. Primăvara, când mugurii plesnesc, acarienii trec pe aceştia şi încep să
se hrănească. Ulterior trec pe partea inferioară a frunzelor. În locurile de hrănire produc un fel de pâslă.
În septembrie-octombrie se retrag în locurile de iernare.
Daune
Acarienii se localizează pe faţa inferioară a frunzelor şi în urma înţepăturilor pe care le fac,
produc pe faţa inferioară pete neregulate de diferite mărimi (0,5-2 cm). Au aspect pâslos, datorită
hipertrofierii perilor cuticulei inferioare, care se alungesc şi se brunifică. În dreptul acestor pete, pe faţa
superioară a frunzei, apar umflături caracteristice. La atacuri masive, sunt afectaţi cârceii şi codiţele
mugurilor.
Combatere
Adunarea şi arderea frunzelor toamna are ca efect distrugerea unui număr mare de adulţi
hibernanţi, ceea ce duce la scăderea rezervei biologice a dăunătorului în primăvară.
În perioada de vegetaţie se aplică tratamente cu acaricide, iar în cazul în care tratamentul coincide
cu cel aplicat împotriva manei, se va aplica complexat.

Combaterea integrată a dăunătorilor viţei de vie

1. Înfiinţarea de plantaţii numai cu butaşi de viţă nobilă altoiţi pe viţe portaltoi rezistente la atacul
filoxerei: Vitis riparia etc.
2. Dezinfestarea solului din parcelele în care sunt înfiinţate noi plantaţii: sunt distruşi dăunători ai
organelor subterane: viermi albi, viermi sârmă, omizi, pupe etc. În pepiniere se încorporează în sol
produse granulate (Sinoratox etc). Tratamentul chimic se execută atunci când în urma sosndajelor
efectuate se înregistrează o densitate numerică de 2-3 larve melolonthine/m2, 5-10 larve elateride/m2, 2-
3 omizi sau pupe/m2. Aceste tratamente se fac de obicei toamna; ele acţionează şi împotriva adulţilor
de forfecar etc.
3. Butaşii destinaţi plantării se gazează cu diferite substanţe pentru distrugerea păduchilor ţestoşi,
lânoşi, împiedicând astfel răspândirea acestor dăunători.
4. În cazul unui atac specific se aplică măsuri fizico-mecanice, biologice sau chimice
corespunzătoare.
5. Odată cu apariţia lăstarilor şi a primelor frunze, în cazul în care se observă atac de acarieni, se
îndepărtează aceste frunze şi se ard. În felul acesta se poate evita aplicarea de tratamente chimice.
6. Prin folosirea unor insecticide selective de tipul piretriozilor, se protejează fauna utilă,
permiţând acesteia să-şi aducă aportul la reducerea dăunătorilor.
7. Folosirea capcanelor cu feromoni pentru moliile viţei de vie permite monitorizarea populaţiilor
în vederea aplicării la timp a tratamentelor corespunzătoare.
8. Distrugerea prin punerea în condiţii neprielnice a tuturor coardelor rămase după tăierile
executate în toamnă sau primăvară; astfel sunt distruse stadiile hibernante ale unor dăunători.
25
 9. Măsurile agrotehnice sunt foarte importante: prin arătura de toamnă din vii se aduc la suprafaţă
stadii de dezv. ale diferiţilor dăunători.

DĂUNĂTORII SPECIILOR SEMINŢOASE

Clasa Insecta. Ord. Homoptera. Familia Membracidae

Stictocephala bisonia Kopp et Yonke (= Ceresa bubalus F. ), cicada gheboasă
Mediul de viaţă
Se pare că este originară din America de Nord, de unde a pătruns în Europa în secolul XIX. În
ţara noastră produce daune, mai ales, în Muntenia şi Dobrogea.
Descriere
Adultul are culoare verde-gălbuie şi 7-11 mm lungime. Pronotul dezvoltat, are lateral expansiuni
în formă de corniţe, iar median, o carenă bombată. Femela are un ovipozitor lung, retractil. Larva este
cenuşiu-verzuie, cu corpul turtit lateral.
Biologie
Este o specie monovoltină. Iernează în stadiul de ou în scorţa ramurilor diferitelor specii de pomi
fructiferi.
Apariţia larvelor are loc la începutul lunii mai, când migrează pe diferite ăplante ierboase pentru
hrănire. Prin luna iulie, apar adulţii. Are loc copulaţia şi depunerea pontei. Ponta se eşalonează din iulie
până în octombrie.
Femela incizează cu ovipozitorul ramurile tinere de măr, păr, prun, cireş etc pentru a depune
ouăle. Fiecare pontă constă din 8-15 ouă dispuse circular.
Daune
Este o specie polifagă. Larvele şi adulţii se hrănesc cu frunzele diverselor specii de pomi fructiferi
şi forestieri, viţă de vie, plante ierboase şi ornamentale, fără a produce însă daune semnificative.
Daunele cele mai mari le produce la pomii fructiferi, prin inciziile pe care femela le face în lăstari sau
ramuri, pentru depunerea ouălor. Circulaţia sevei se întrerupe, iar ramurile stagnează în creştere sau se
usucă.
Combatere
Iarna se face control vizual în livezi şi se vor tăia şi arde ramurile cu ponte.
În caz de invazii, se fac tratamente chimice cu pesticide selective la apariţia larvelor.

Ord. Homoptera. Familia Aphididae.

Aphis pomi De Geer, păduchele verde al mărului
Mediul de viaţă
Este răspândit în Europa şi America. În ţara noastră se întâlneşte în toate regiunile pomicole.
Descriere
Adultul apter are corpul piriform, de culoare verde sau verde-gălbuie, cu capul galben sau negru.
Este lung de 1,3-1,7 mm. Adultul aripat este mai mare, având 1,4-2 mm lungime. Abdomenul este
verde închis, ochii sunt roşii.
Larva este mai mică decât adultul şi are culoare verde-gălbuie.
Biologie
Prezintă o dezvoltare holociclică monoecică. Planta gazdă este reprezentată de măr, păr etc. În
cursul unei perioade de vegetaţie se pot dezvolta 8-12 generaţii.
Daune.
Preferă mărul, mai rar părul, gutuiul.
Primăvara colonizează mugurii, apoi frunzele şi vârfurile lăstarilor. Se localizează pe partea
inferioară a frunzelor, din care sug seva.
Frunzele atacate se răsucesc, formând pseudocecidii, iar în cele din urmă se îngălbenesc şi cad.
26
 Păduchii elimină pe frunze dejecţii, “roua de miere”, pe care se instalează ciuperci, în special
Capnodium. Acestea produc fumagina şi împiedică asimilaţia frunzelor.
La un atac puternic, pomii au un aspect înnegrit, iar frunzele rămân mici şi nu se mai formează
muguri de rod. Pagube mari se înregistrează în pepiniere.
Combatere
Se pune accent pe combaterea integrată a acestui dăunător:
- în tot mai multe ţări din lume, se folosesc prădători ca şi Coccinella septempunctata, Chrysopa
carnea, care se cresc în laborator, iar primăvara devreme se fac lansări în livezi.
- iarna se fac tratamente cu uleiuri minerale împotriva ouălor din livezi.
- primăvara, odată cu apariţia primelor larve se fac tratamente chimice cu pesticide selective,
puţin toxice, în special pe bază de piretroizi.

Ord. Homoptera. Fam. Schizoneuridae

Eriosoma lanigerum (Hausm.), păduchele lânos
Mediul de viaţă
Este originar din America de Nord, unde are ca plantă gazdă primară ulmul, iar ca gazdă
secundară mărul. A fost introdus în Europa în anul 1787, odată cu materialul săditor. În ţara noastră se
întâlneşte în toate zonele pomicole.
Descriere
Adultul apter are corpul oval, bombat, de culoare roşie-brună, acoperit cu o secreţie ceroasă care
formează un înveliş filamentos de culoare albă. Lungimea filamentelor ceroase este de 3-4 mm.
Lungimea corpului este de 1,9-2,1 mm.
Adultul aripat are corpul oval alungit, de culoare brun-închis; mai mic.
Biologie
Dăunătorul are un ciclu complet numai în ţara de origine, unde planta gazdă primară este
reprezentată de ulmul american, iar gazda secundară de măr.
În Europa, dezvoltarea lui are loc numai pe măr, întâlnindu-se numai femele partenogenetice
vivipare. Chiar dacă apar şi forme sexuate, larvele de fundatrix care apar în primăvară mor.
La noi, specia are 8-12 generaţii pe an. Iernează fie ca larve la baza mugurilor, în crăpăturile
scoarţei (majoritatea nu rezistă la frigurile iernii), fie ca adulţi în pământ.
Daune
Această specie atacă mărul. Colonizează atât părţile aeriene (tulpini, ramuri, lăstari şi pedunculi
florali), cât şi rădăcinile superficiale.
Înţeapă şi sug sucul celular, iar ţesuturile atacate se hipertrofiază şi formează tumori sau
nodozităţi. În felul acesta, este împiedicată circulaţia substanţelor hrănitoare, astfel că pomii se
debilizează şi, în câţiva ani, se usucă.
Combatere
Măsuri preventive:
- folosirea de material săditor sănătos în pepiniere;
folosirea de soiuri rezistente la atac.
Măsuri curative:
- tăierea şi distrugerea lăstarilor atacaţi.
- tratamente chimice la atac puternic cu pesticide selective
- combatere biologică prin lansarea în livezi a himenopterului parazitoid Aphelinus mali, metodă
aplicată în multe ţări ale lumii: America, Canada, Franţa, Germania etc., încă din prima jumătate a sec.
XX. În zonele în care a fost introdus, a redus populaţiile dăunătorului cu peste 90%. După anii 50, ca
urmare a utilizării aberante a insecticidelor, care au distrus în mare parte fauna utilă, parazitarea a
scăzut sub 50%.

27
 Ord. Homoptera. Fam. Diaspididae
Quadraspidiotus perniciosus (Comstock), păduchele din San Jose
Mediul de viaţă
Este originar din China de unde s-a răspândit pe majoritatea continentelor. Lipseşte în regiunile
ecuatoriale. În America de Nord, insecta a fost observată încă din 1873, în Valea San Jose din statul
California, de unde îi vine şi numele. În Europa, specia a fost semnalată pentru prima dată în Ungaria,
de unde s-a răspândit odată cu materialul săditor (puieţi, altoi) şi în alte ţări europene.
În ţara noastră, prima semnalare datează din 1933, când a fost observată într-o pepinieră din
Salonta şi de aici a ajuns în toate regiunile.
Descriere
Femela are corpul turtit dorso-ventral, cordiform, de culoare galben-portocalie. Lungimea variază
între 0,8-1,2 mm. Nu are ochi, antene, aripi şi picioare. Aparatul bucal este adaptat pentru înţepat şi
supt, trompa fiind de două ori mai lungă decât corpul. Scutul femelei are formă circulară, este brun-
cenuşiu, cu o pată galben-portocalie în mijloc şi cu un diametru de 1,6-2,2 mm.
Masculul este alungit, aripat, de culoare galben-portocalie. Este mai mic decât femela, având 0.8-
0.9 mm. Aparatul bucal este rudimentar. Are antene cu numeroşi peri şi picioare. Scutul mascul este
oval-alungit, de aceeaşi culoare cu cel femel, dar mai mic: 1,2-1,5 mm.
Larva neonată are formă ovală şi culoare galben-portocalie. Prezintă antene, ochi, picioare şi 2
peri anali lungi.
Larva secundară este apodă şi seamănă cu femela.
Biologie
La noi, are 2-3 generaţii pe an; este o specie vivipară.
Iernează ca larvă de vârsta I sub scut, pe scoarţa copacilor.
Primăvara, încep să se hrănească şi suferă o năpârlire transformându-se în larvă secundară,
diferenţiată sexual. Larva femelă suferă 2 năpârliri, iar cea masculă 4, după care se transformă în adulţi.
Are loc copulaţia şi după aproximativ o lună, la început de iunie, femelele depun larve.
Daune
Este o specie polifagă care atacă peste 200 specii de arbori, arbuşti şi plante ierboase. Dintre
pomii fructiferi preferă mărul, părul, piersicul, cireşul. Acestora le atacă părţile lemnoase, în special
scoarţa lăstarilor, pe care o înţeapă cu rostrul şi suge sucul celular. Se mai poate localiza pe fructe şi
frunze. Prin înţepare este inoculată odată cu saliva o substanţă care induce o serie de modificări
biochimice, ce au ca rezultat necrozarea şi înroşirea ţesuturilor, formându-se pete roşii, caracteristice.
Pomii atacaţi se debilizează şi, în absenţa unor măsuri de combatere, se usucă în 4-5 ani.
Combatere
Măsuri preventive:
- folosirea de material săditor sănătos;
- folosirea de soiuri rezistente la atac.
Măsuri curative:
- tratamente chimice la atac puternic cu pesticide selective, dar şi cu uleiuri minerale în perioada
de repaus vegetativ (când T este peste 0 grade C).
- combatere biologică prin lansări ale himenopterului parazitoid Encarsia (Prospaltella)
perniciosi, metodă aplicată în multe ţări ale lumii. Cresterea vispei se face in laboratoare speciale. Se
recomandă ca Prospaltella să se lanseze de câte 2 ori la fiecare generaţie a dăunătorului (la aparitia
larvelor si a adulţilor), cu norma de 1500-2000 exemplare/pom. Aceasta viespe reduce cu 80 – 90 %
populaţia dăunătorului.
Ord. Coleoptera. Fam. Scarabaeidae
Melolontha melolontha (L.), cărăbuşul de mai
Mediul de viaţă
Este frecvent în zona pădurilor de stejar şi fag.
28
 Descriere
Adultul are capul şi pronotul de culoare neagră. Elitrele sunt castanii roşcate, prevăzute uneori cu
o pubescenţă albă. Antenele sunt măciucate; la mascul, măciuca este formată din 7 lamele, iar la
femelă din 6 lamele. Pigidiul este prelungit sub forma de con. Lungimea corpului variază între 20-25
mm.
Larva este de tip melolontoid şi ajunge la 40-50 mm.
Biologie
Are o generaţie la 3-4 ani. Iernează ca larvă şi adult.
Adulţii apar la sfârşitul lui aprilie, început de mai şi zboară în serile călduroase, când scot un
bâzâit caracteristic de 25-30 minute. Perioada de zbor durează 3-4 săptămâni. Femelele depun 70-100
de ouă în sol. Sunt preferate solurile afânate, calde.
Larvele se hrănesc la început cu humus, apoi cu rădăcini fine, iar la maturitate cu rădăcini groase.
În tot acest timp, efectuează migraţii pe verticală şi orizontală şi iernează la adâncimi de 40-80 cm.
Dezvoltarea larvară durează 2-3 ani.
Larvele mature coboară la 50-100 cm adâncime, unde îşi construiesc loja pupală în care se
împupează. După 1-2 luni, apar adulţii care rămân aici până în primăvara următoare.
Daune
Este o specie polifagă. Adulţii, care apar în luna mai, se hrănesc cu frunzele diverşilor arbori,
arbuşti şi pomi fructiferi. În anii cu atac puternic, frunzele sunt complet distruse, rămânând numai
nervurile principale, ceea ce duce la compromiterea recoltei. Larvele atacă rădăcinile, producând daune
mari în pepinierele viticole şi pomicole.

Ord. Coleoptera. Familia Curculionidae

Anthonomus pomorum (L.), gărgăriţa florilor de măr
Mediul de viaţă
Este o specie răspândită în toată Europa. În ţara noastră este frecventă în toate regiunile pomicole.
Descriere
Adultul are corpul alungit, de 4-6 mm, brun-cenuşiu. Capul este negru cu ochii mari, prelungit
anterior cu un rostru lung. Elitrele sunt lăţite posterior şi acoperite cu o pubescenţă fină roşcată. Ele
prezintă în treimea posterioară un „V” albicios, mărginit de benzi oblice, de culoare mai închisă.
Masculii sunt mai mici decât femelele şi au rostrul mai mic.
Larva apodă, este alb-gălbuie; ajunge la maturitate la 5-8 mm lungime.
Biologie
Are o singură generaţie pe an. Iernează în crăpăturile scoarţei, în resturi vegetale etc. Primăvara
devreme, adulţii părăsesc locurile de iernare şi încep să se hrănească cu mugurii de rod. Apoi are loc
împerecherea şi dispersia adulţilor. Ponta are loc în aprilie.
Ouăle sunt depuse în butonii florali de măr, 2-3 ouă într-un boboc. Larvele se dezvoltă în boboci.
Tot aici se şi împupează. În iulie apar adulţii, care se hrănesc cu frunzele, după care intră în diapauza
estivală, prelungită cu cea hibernală.
Daune
Este o specie monofagă; atacă mărul, mai rar părul. Adulţii rod mugurii foliari şi florali, epiderma
şi parenchimul frunzelor, care capătă aspect reticulat. Mari daune produc larvele, care consumă
staminele, pistilul şi restul mugurilor florali. Aceştia se brunifică şi se usucă, fiind cunoscuţi sub
numele de "cuişoare".
Combatere
Aplicarea inelelor cu clei, primăvara devreme, pentru capturarea adulţilor care urcă în pomi.
Scuturarea ramurilor pentru capturarea adulţilor în colectoare
Aplicarea de tratamente chimice cu pesticide selective la atac puternic.

29
 Ordinul LEPIDOPTERA
Familia YPONOMEUTIDAE
Yponomeuta malinellus (= Hyponomeuta malinella), molia frunzelor de măr
Mediul de viaţă
Este răspândită în Europa, Asia Centrală etc. În ţara noastră se întâlneşte frecvent în livezile de
măr.
Descriere
Adultul are corpul mic, cu aripile anterioare albe, prevăzute cu patru rânduri de puncte negre.
Aripile posterioare sunt cenuşiu-deschis, franjurate. Anvergura lor este de 18-20 mm.
Larva matură ajunge la 17-20 mm lungime; este galben-cenuşie, dorsal cu două rânduri de puncte
negre. Capsula cefalică, scutul protoracic, picioarele şi placa anală sunt negre.
Biologie
Are o singură generaţie pe an. Iernează în stadiul de larvă de vârsta I. Adulţii apar în cursul lunii
iunie şi sunt crepusculari.
Ouăle sunt depuse pe soarţa ramurilor tinere de măr, în muguri şi le acoperă cu o substanţă
aglutinantă, formând ooplăci. O femelă depune cca 100-200 de ouă.
Larvele eclozează după 2 săptămâni, dar rămân sub acest scut până în primăvară, când părăsesc
adăpostul şi încep să se hrănească. Pătrund în interiorul mugurilor şi apoi în frunze pe care le minează.
Larvele de vârsta a IIa se deplasează pe frunze şi formează cuiburi. Aici rămân până la maturitate.
Larvele manifestă un efect de grup care are ca rezultat construirea cuibului.
Nimfoza are loc tot în cadrul cuibului şi durează 10-19 zile. Într-un cuib se pot găsi peste 100 de
coconi.
Daune
Produce daune mari în plantaţiile de meri. Larvele consumă frunzele, atacul fiind caracteristic în
funcţie de vârsta larvară. Cele tinere, minează frunzele consumând parenchimul, iar cele de vârste mai
mari, rod limbul foliar în întregime şi înfăşoară părţile atacate cu fire de mătase, formând un fel de
cuiburi. La atacuri puternice, merii sunt defoliaţi.
Combatere
Tăierea şi distrugerea cuiburilor de omizi la începutul apariţiei lor
Aplicarea de tratamente chimice cu pesticide selective sau biopreparate la apariţia omizilor.
Stabilirea avertizării tratamentelor chimice se face prin instalarea şi monitorizarea capcanelor cu
feromoni.

Familia GRACILARIIDAE
Phyllonorycter (Lithocolletis) blancardella, molia minieră a frunzelor
Mediul de viaţă
Este răspândită în Europa, Asia, America de Nord etc. În România se întâlneşte în toate regiunile.
Descriere
Adultul are corpul mic, de 3-5 mm lungime, iar anvergura aripilor este de 6-9 mm. Aripile
anterioare sunt galben-argintii, cu pete alungite albe. Aripile posterioare sunt cenuşii, bordate cu
franjuri lungi.
Larva matură are 4-5 mm lungime şi culoare galbenă.
Biologie
Are 3-4 generaţii pe an. Iernează în stadiul de pupă în frunzele căzute. Ouăle sunt depuse pe
partea inferioară a frunzelor. Din cauza numărului de generaţii şi a eşalonării stadiilor, larvele sunt
prezente din mai până în octombrie.
Daune.
Este o specie oligofagă. Atacă specii de pomi şi arbuşti fructiferi. Larvele se hrănesc cu ţesutul
vegetal şi rod mine caracteristice în mezofilul frunzelor de măr, păr, gutui. Mina apare pe suprafaţa
30
frunzelor sub forma unor umflături alungite, diseminate ca nişte pete mici, de culoare deschisă.
Excrementele sunt reunite în partea centrală a minei, care are culoare închisă. Daunele se remarcă prin
transparenţă pe faţa superioară a frunzei sub formă de plăgi albicioase, înregistrându-se 1-50
galerii/frunză. Această specie are cea mai mare frecvenţă de atac dintre speciile miniere.
Combatere
Strângerea şi distrugerae frunzelor căzute după recoltare.
Aplicarea de tratamente chimice cu pesticide selective sau biopreparate în aprilie-mai
Stabilirea avertizării tratamentelor chimice se face prin instalarea şi monitorizarea capcanelor cu
feromoni.

Familia TORTRICIDAE
Cydia (Laspeyresia) pomonella, viermele merelor
Mediul de viaţă
Este o specie cosmopolită, de origine euro-siberiană. În ţara noastră este frecventă în livezile de
pomi fructiferi.
Descriere
Adultul este lung de 10 mm şi are anvergura aripilor de 15-20 mm. Corpul este păros, de culoare
brun-cenuşie. Aripile anterioare sunt brun-cenuşii şi prezintă mai multe benzi transversale înguste,
cenuşiu-închis. Apexul lor are o pată semilunară, de culoare brună, mărginită de trei dungi aurii.
Aripile posterioare sunt brune cu reflexe arămii şi franjurate. Masculul se deosebeşte de femelă atât
prin mărime, cât şi prin prezenţa unei dungi negre pe partea ventrală a abdomenului.
Larva matură ajunge la 18-20 mm lungime; are culoare roz-deschis, capsula cefalică şi scutul
protoracic de culoare brună. Pe fiecare segment are câte doi tuberculi negricioşi, cu peri senzitivi.
Biologie
Are două generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă matură, protejată într-un cocon mătăsos.
Primăvara se transformă în crisalide, iar apariţia adulţilor are loc în luna mai.
Are loc zborul de împerechere şi depunerea pontei. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe de 2-3
pe frunze, lăstari, fructe, pe o suprafaţă netedă.
După 10-12 zile, eclozează larvele care pătrund în fruct prin zona caliciului sau a pedunculului.
În iunie, larvele mature părăsesc locurile de hrănire şi trec sub scoarţă pentru nimfoză.
După cca o săptămână, în cursul lunii iulie apar adulţii care vor forma noua generaţie.
Daune
Larvele atacă fructele de măr, păr, mai rar pe cele de gutui, cais, piersic, cireş, vişin etc. Ele rod
galerii în pulpa fructelor, consumând seminţele, apoi trec în alt fruct. Larvele primei generaţii atacă
fructele tinere, cele din a doua generaţie atacă fructele în pârgă. Galeriile sunt pline cu excremente,
resturi de hrană şi fibre mătăsoase. Fructele atacate se depreciază, cad de timpuriu şi putrezesc prin
infectare cu ciuperci (Monilia fructigena).
Combatere
Distrugerea în iarnă a locurilor de iernare: răzuirea scoarţei exfoliate, a muşchilor şi lichenilor de
pe trunchiuri, ramuri şi punerea în condiţii incompatibile cu supravieţuirae acestora
Amplasarea de brâuri capcană (din cârpe, carton grofat) pe trunchiuri pentru capturarea larvelor
care se retrag pentru nimfoză sau hibernare.
Aplicarea de tratamente chimice cu pesticide selective sau biopreparate la apariţia larvelor,
înainte de pătrunderea lor în fruct.

31
 Familia LASIOCAMPIDAE
Malacosoma neustria, inelarul
Mediul de viaţă.
Este o specie defoliatoare, răspîndită în regiunea palearctică. Femela depune ouăle sub formă de
inele pe ramurile subţiri. O grupă conţine 200—300 de ouă.
Descriere
Adultul are corpul gros şi acoperit cu peri deşi. Femela are anvergura aripilor de 30—40 mm şi
antenele serate. La mascul, anvergura aripilor este de 30—32 mm, iar antenele sunt dublu pectinate.
Aripile anterioare sunt galben-castanii, la mascul mai închise la culoare şi cu o dungă transversală lată
şi bine conturată.
Larva matură ajunge la 45—50 mm lungime. Are culoare cenuşiu-albăstruie, capul albăstrui, cu
două pete negre. Dorsal prezintă o dungă longitudinală albă, încadrată de dungi cărămizii şi albastre.
Biologie
Are o singură generaţie anuală. Iernează în stadiul de ou.
Adulţii apar la sfârşit de iunie, început de iulie. Ouăle sunt depuse în grupe sub formă de spirală,
de obicei, pe ramurile subţiri, câte 50-250 de ouă.
Ouăle sunt lipite între ele printr-o secreţie specială care se întăreşte în contact cu aerul. Au aspect
de inel. Larvele apar în aprilie sau mai. Ele trăiesc, de obicei, în cuiburi pe care le părăsesc numai
noaptea. Cuibul, format din fire mătăsoase şi frunze, este mărit pe măsură ce larvele cresc şi poate să
cuprindă ramuri întregi.
Daune
Larvele defoliază specii lemnoase din livezi (meri, peri, pruni, cireşi etc) şi păduri (stejari, tei
etc.). Larvele rod complet frunzele, din care rămâne doar peţiolul.
Combatere
Tăierea şi adunarea lăstarilor care poartă formaţiuni inelare de ouă; Adunarea şi distrugerea
cuiburilor de omizi. Tratamente chimice cu pesticide sau biopreparate la apariţia larvelor.

Familia ARCTIIDAE
Hyphantria cunea , omida păroasă a dudului
Mediul de viaţă. Este o specie originară din America de Nord. În Europa a fost semnalată pentru
prima dată în Ungaria în 1940, de unde s-a răspândit şi în ţările învecinate. În România a fost semnalată
pentru prima dată în 1949 de către Boguleanu.
Descriere
Adultul are corpul lung de 10-15 mm, iar anvergura aripilor este de 28-38 mm. Antenele sunt
filiforme la femelă şi pectinate la mascul. Aripile sunt albe, cele anterioare prevăzute uneori cu pete
negre. Masculii sunt, în general, mai mici decât femelele.
Larva matură ajunge la 18-30 mm lungime. Este brună dorsal şi verde–gălbui, ventral. Capsula
cefalică, picioarele toracice şi majoritatea negilor sunt de culoare neagră. Corpul este acoperit cu
numeroşi peri, lungi şi urticanţi.
Biologie
Are două generaţii pe an. Iernează în stadiul de crisalidă în crăpăturile scoarţei, în scorburi, resturi
vegetale etc. Adulţii generaţiei hibernante apar din mai până în iunie.
Femela depune până la 400-900 ouă; acestea sunt depuse grupat pe partea inferioară a frunzelor.
Larvele tinere rod epiderma superioară şi parenchimul frunzelor, iar cele mai mari rod frunzele în
întregime. Ele îşi formează din frunze şi fire de mătase cuiburi care ajung până la 60-80 cm lungime.
Adulţii generaţiei de vară apar în la sfârşit de iulir, început de august.
Daune
Este un dăunător de carantină, foarte periculos pentru pomicultură. Atacă peste 120 de specii de
arbori, arbuşti şi plante ierboase: dudul, arţarul, mărul, părul, cireşul, prunul etc. Provoacă daune foarte
32
mari în livezi, parcuri etc. prin defolierea în masă a pomilor. Atacul repetat timp de 2-3 ani duce la
uscarea arborilor.
Combatere. Adunarea şi distrugerea cuiburilor de omizi. Tratamente chimice cu pesticide sau
biopreparate la apariţia larvelor.

DĂUNĂTORII SPECIILOR SÂMBUROASE

Dăunătorii prunului
Clasa Insecta. Ordinul Homoptera
Parthenolecanium corni (Bouché), păduchele ţestos al prunului
Mediul de viaţă
Este o specie răspândită pe toate continentele. În ţara noastră este frecventă în livezile de pruni
din zonele colinare.
Descriere
Femela are corpul acoperit cu un scut, format din tegumentul insectei. Scutul este bombat, lung
de 3-7 mm, lat de 2-4 mm şi înalt de 3mm. La exemplarele vii este lucios, şi mat, la cele moarte.
Femela este sedentară, fără ochi, aripi şi picioare. Antenele sunt formate din 7 articole.
Masculul are 1,5-2 mm lungime şi culoare brun-roşcată; prezintă picioare şi o pereche de aripi.
Ultimul segment este prevăzut cu o apofiză mediană şi două apendice.
Larva este asemănătoare adultului, cu corpul plat şi de culoare brună. La maturitate ajunge la
2,5-5mm lungime. După a doua năpârlire, larva devine sedentară şi lipsită de apendice.
Biologie
Are 1-2 generaţii pe an. Iernează ca larvă secundară, dar conform unor cercetări se pare că poate
să ierneze şi în stadiul de ou sau larvă primară. Larvele primare sunt mobile active şi se hrănesc timp de
90-100 zile. Femele depun 1000-2000 ouă, iar ulterior corpul se resoarbe şi tegumentul femelei devine
scut protector pentru ouă.
Daune
Este o specie polifagă, care atacă peste 80 de specii de plante lemnoase şi ierboase, preferate fiind
prunul, mirobolanul, piersicul, caisul, părul, viţa de vie etc. Pagube însemnate în livezile de prun.
Ord. Hymenoptera. Familia Tenthredinidae
Hoplocampa minuta Christ., viespea neagră a prunelor
Mediul de viaţă
Este o specie răspândită în livezile de pruni din Europa şi Asia Centrală.
Descriere
Adultul are corpul scurt, de 4-5 mm lungime şi culoare neagră. Picioarele sunt galbene, cu
excepţia femurelor mijlocii, a coxelor şi trohanterelor posterioare, negre. Aripile sunt transparente, cu
stigma brună. Abdomenul este scurt, cu segmentele late.
Larva este omidă falsă. La maturitate ajunge la 8 mm lungime, este de culoare albă, cu capsula
cefalică brună. Are 3 perechi de picioare toracice şi 7 perechi de picioare false abdominale. Are un
miros caracteristic de ploşniţă
Biologie
Are o singură generaţie anuală. Iernează în stadiul de larvă matură.
Adulţii apar în aprilie, mai. Au nevoie de căldură şi lumină. Zborul are loc în perioada de înflorire
a prunilor şi durează până la căderea petalelor. Adulţii se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor, apoi
are loc copulaţia şi ponta.
Femela face o incizie cu ovipozitorul şi introduce cîte un ou la baza caliciului. O femelă depune
în medie 50-60 de ouă.
La începutul formării fructelor, larvele rod sâmburii cruzi, apoi se hrănesc cu pulpa fructelor,
formând cavităţi pline cu excremente şi resturi de hrană. O singură larvă poate distruge 4-5 fructe.

33
Dezvoltarea larvară durează cca o lună. Larvele mature părăsesc fructele căzute din cauza atacului şi se
retrag în sol, unde îşi construiesc coconi. Primăvara are loc împuparea. Nimfoza durează 15-20 de zile.
Daune
Este o specie monofagă. Fructele atacate nu se mai dezvoltă şi cad. La atacuri puternice poate
distruge până la 60-80% din fructe. Soiuri sensibile sunt Tuleu gras, d’Agen, iar rezistent este soiul
Anna Späth.
Combatere
Măsuri preventive:
- zilnic, se strâng şi se distrug fructele căzute din pom, în perioada retragerii larvelor în sol;
- toamna, se sapă în jurul pomilor pentru a scoate la suprafaţă coconii;
Măsuri terapeutice
Aplicarea de tratamente chimice la apariţia în masă a larvelor, când 60-70% din petale s-au
scuturat. Tratamentele se pot face şi în timpul înfloritului, cu pesticide care nu sunt toxice pentru albine.

Ord. Hymenoptera.
Suprafamilia Chalcidoidea.
Familia Eurytomidae
Eurytoma schreineri Schr., viespea seminţelor de prun
Mediul de viaţă
Este o specie prezentă în Europa. În ţara noastră se întâlneşte în livezile de prun.
Descriere
Adultul are corpul negru, lung de 4-6 mm, femela fiind mai mare decât masculul. Capul este
mare, mai lat decât lung. Abdomenul este scurt pedunculat şi cu ovipozitor gălbui la femelă, în timp ce
la mascul, este lung pedunculat.
Larva este apodă eucefală, albă; la maturitate atinge 6-7 mm lungime, cu capsula cefalică gălbuie.
Biologie
Are o singură generaţie anuală.
Iernează în stadiul de larvă matură, în sâmburii infestaţi ai fructelor atacate.
Adulţii apar în luna mai. După ce are loc zborul, femela depune în sămânţa crudă, 1-2 ouă.
După câteva zile, larvele eclozează şi, în timpul dezvoltării lor care durează 2-3 săptămâni,
consumă sămânţa. Într-un fruct se dezvoltă o singură larvă. Larva are 4 vârste larvare. Ca urmare a
atacului, fructele cad, iar larvele îşi pot continua dezvoltarea. Larva matură intră în estivaţie, apoi în
hibernare. Pot rămâne în diapuză 2-3 ani.
Primăvara, ele se împupează şi după o perioadă de 2-3 săptămâni dau naştere adulţilor.
Daune
Este o specie oligofagă, care atacă prunul (Prunus domestica), dar şi porumbarul (Prunus
spinosa), vişinul (Cerasus vulgaris) şi cireşul (Cerasus avium). Prunele atacate se disting numai după
căderea lor pe sol; par mumifiate şi poartă lateral un mamelon. Soiurile mai sensibile sunt d’Agen, Gras
Românesc, putând fi atacate până la 80% din prune. Soiul Anna Späth este rezistent.
Combatere
Măsuri preventive:
Carantina fitosanitară pentru a evita răspândirea dăunătorului în alte zone; strângerea şi
distrugerea fructele căzute din pom, şi odată cu ele a larvelor care se găsesc înăuntru;
- Săparea solului de sub coroană, săparea între rânduri, pentru a pune fructele infestate în condiţii
neprielnice pentru supravieţuirea larvelor;
Măsuri terapeutice
Aplicarea de tratamente chimice în perioada zborului adulţilor. În cazul infestării fructelor se fac
tratamente cu insecticide sistemice pentru a împiedica dezvoltarea larvelor în fructele infestate.

34
 Clasa Arachnida. Ord. Acarina
Eriophyes (Acalitus) phloeocoptes, păianjenul galicol al prunului
Mediul de viaţă
Răspândit în toată Europa. În ţara noastră a fost semnalat în 1951 în Buzău, iar în prezent este
întâlnit în livezile de prun.
Descriere
Adultul are corpul alungit, de 0,14-0,16 mm lungime şi de culoare albă-translucidă. Are numai
două perechi de picioare scurte. Aparatul bucal este de tip sugător. Corpul viermiform prezintă
numeroase striuri transversale. Lateral corpul prezintă 4 perechi de sete, iar caudal, două sete anale.
Biologie
Specia are 2 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult în interiorul unor gale ce se formează la
baza ramurilor anuale sau la baza formaţiunilor fructifere. Galele sunt sferice, turtite, cu diametrul de 1-
3 mm. Sunt cca 5-12 gale, dispuse inelar în jurul lăstarului. Într-o gală iernează până la 2500 de
indivizi. Primăvara îşi reiau activitatea sugând sucul din gale, care se usucă.
Daune. Produce pagube însemnate în plantaţiile de prun pe rod. Mugurii de prun atacaţi de pe
ramurile de un an, au la bază gale sub formă de vezicule, dispuse în coroană pe 1-2 rânduri, inelar. În
urma atacului, mugurii de rod pornesc în vegetaţie, înfloresc, dar avortează sau fructele abia legate, se
îngălbenesc şi cad.
Combatere
Se aplică tratamente chimice cu acaricide, de obicei două: la începutul migrării femelelor din
gale, iar al doilea la 10-15 zile după primul.

DĂUNĂTORII LIVEZILOR DE CIREŞ ŞI VIŞIN

Ord. Homoptera. Fam. Aphididae

Myzus cerasi (Fabr.), păduchele negru al cireşului
Mediul de viaţă
Este răspândit pe toate continentele. În ţara noastră se întâlneşte în livezile de cireş şi vişin.
Descriere
Femela apteră are corpul globulos, negru-lucitor, lung de 1,8-2,5 mm. Corniculele sunt bine
dezvoltate, de culoare neagră. Coada neagră este scurtă, atingând aproape ½ din lungimea corniculelor.
Femela aripată, de asemenea, cu corpul globulos, are 1,7-2 mm lungime şi culoare brun-neagră.
Coada este scurtă.
Biologie
Dezvoltarea la speciile dioecice (Myzus cerasi, Myzodes persicae etc):
La speciile migratoare, o parte din ciclul de viaţă se desfăşoară pe planta gazdă primară (formele
sexuate, oul şi fundatrixul), iar virginogenele şi sexuparele se dezvoltă pe planta gazdă secundară.
Pe planta gazdă primară, din oul de iarnă se dezvoltă în primăvară fundatrixul, care formează prin
partenogeneză vivipară mai multe generaţii de fundatrigene. Acestea vor forma pe lângă formele
nearipate şi femele aripate (migrans alatae). Ele părăsesc planta gazdă şi formează colonii pe plante
gazdă secundare. Această formă se numeşte colonicus sau exulens. Ele vor forma mai multe generaţii
de virginogene aptere şi aripate. Spre toamnă vor forma formele sexupare care se reîntorc pe planta
gazdă primară. Femelele amfigone sunt întotdeauna aptere.
Daune
Adulţii formează colonii compacte pe faţa inferioară a frunzelor şi pe vârful lăstarilor de cireş şi
vişin. Înţeapă frunzele şi sug sucul celular. În urma atacului, frunzele se răsucesc, se îngălbenesc şi cad
prematur. Pe dejecţiile eliminate şi care constituie “roua de miere” se instalează fumagina. Pagubele
sunt mai mari în pepinierele pomicole.

35
 Fig. Myzus cerasi (Fabr.).
Combatere
Aplicarea de tratamente chimice la apariţia coloniilor de afide. În multe ţări se folosesc metode biologice
de combatere: se fac lansări în livezile cu atac de Coccinella septempunctata, Chrysopa perla etc

Ord. Diptera. Familia Tephritidae

Rhagoletis cerasi L., viermele cireşilor
Mediul de viaţă
Este prezentă în Europa şi America de Nord. În ţara noastră se întâlneşte în livezile de cireş şi
vişin.
Descriere
Adultul are 4-6 mm lungime şi culoare brun-negriciosă, lucitoare. Capsula cefalică, antenele şi
scutelul sunt galbene, iar pronotul este cenuşiu cu trei dungi longitudinale negre. Aripile sunt
transparente şi prezintă patru benzi transversale brun-cenuşii. Abdomenul femel se termină cu un
ovipozitor telescopic.
Larva este apodă acefală. La maturitate are 5-6 mm lungime şi culoare alb-gălbuie. Corpul larvei
este format din 13 segmente, anterior subţiat, iar posterior îngroşat şi oblic-trunchiat.

Fig. Rhagoletis cerasi L.:

a – adult; b – larvă, c- pupă.

Biologie
Are o singură generaţie anuală şi iernează în stadiul de pupă, în solul de sub coroana cireşilor şi
vişinilor. Adulţii apar din mai până în iunie.
Cînd fructele dau în pârgă, femelele depun ouă sub cuticula fructelor, în apropierea pedunculului.
O femelă depune 100-200 de ouă.
Larvele apărute pătrund în pulpa fructului şi o consumă formând un fel de caverne.
Larva matură părăseşte fructul şi se retrage în sol pentru împupare.
Daune
Sunt atacate fructele unor specii sâmburoase de pomi fructiferi şi ornamentali (cireş, vişin, mălin,
Berberis vulgaris, Lonicera tatarica, Lycium vulgare). Larvele pătrund în pulpa fructului şi o consumă
formând un fel de caverne. Fructele atacate se înmoaie, se închid la culoare şi putrezesc ca urmare a

36
infectării cu Monilia cinerea. În ţara noastră preferă soiurile cu coacere semitârzie şi târzie (Pietroase
negre, Pietroase roz etc.).
Combatere:
Măsuri preventive:
Toamna sau primăvara devreme, se sapă în jurul pomilor pentru a scoate la suprafaţă pupariile;
Recoltarea fructelor la timp, îndepărtând şi distrugând fructele atacate;
Măsuri terapeutice
Aplicarea de tratamente chimice la o săptămână după apariţia primilor adulţi sau când soiurile
semitimpurii se găsesc în faza de pârgă.
La invazii mari sau în cazul în care după tratament au fost ploi abundente, se va efectua încă un
tratament după 8-10 zile.

DĂUNĂTORII DIN LIVEZILE DE PIERSIC ŞI CAIS

Ord. Homoptera
Myzodes persicae (Sulz.), păduchele verde al piersicului
Mediul de viaţă
Este răspândit pe toate continentele. În ţara noastră provoacă daune importante în livezile de
piersici, dar şi la plantele ierboase, fiind o specie migratoare.
Descriere
Femela apteră are corpul oval, de culoare verde şi lung de 1,4-2,5 mm. Antenele sunt negre,
picioarele, galben-verzui, cu tarsele negre. Coada este scurtă, galben-deschis. Corniculele sunt
cilindrice, galben-verzui, cu vârful de culoare închisă.
Femela aripată are capul şi toracele negre, abdomenul verde-gălbui; corpul lung, de 2,5-3 mm.

Myzodes persicae (Sulz.):

a – femelă apteră; b – femelă aripată.
Biologie
Este o specie migratoare: dezvoltarea este holociclică dioecică.
Planta gazdă primară: piersic, cais şi alte sâmburoase.
Planta gazdă secundară: cartoful, vinetele, roşiile, bumbacul, tutunul etc.
Daune
Este o specie polifagă, care atacă piersicul, caisul şi alte sâmburoase, dar şi cartoful, roşiile,
tutunul, bumbacul etc. Formează colonii masive pe faţa inferioară a frunzelor şi pe vârful lăstarilor. În
37
urma atacului, ţesuturile se necrozează şi se produce răsucirea, îngălbenirea şi căderea frunzelor. Specia
este vector pentru virusuri care produc boli grave la plante.

Ord. Coleoptera. Familia Scolytidae

Ruguloscolytus (Scolytus) rugulosus (Műll.), cariul scoarţei
Mediul de viaţă
Este o specie euro-siberiană. Se întâlneşte la cais, piersic, prun, cireş, mai rar de măr, păr, alun
Descriere
Adultul este mic, de 2-2,5 mm, de culoare negru-brun; corpul acoperit cu o pubescenţă fină.
Elitrele au punctuaţii fine.
Larva apodă este albă cu capul roşcat; la maturitate ajunge la 2-3 mm.
Biologie
Are 1-2 generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă, în galeriile din scoarţă. Primăvara se
împupează, iar în aprilie-mai apar adulţii. După împerechere, femelele rod galerii de 2-3 cm lungime,
între scoarţă şi lemn, pentru depunerea ouălor. Femelele depun eşalonat în jur de 55 de ouă. Masculii
mai rămân după împerechere în apropierea orificiilor scoarţei pentru a păzi intarea în galerie de alţi
rivali. Galeriile materne sunt scurte, drepte, orientate în sensul fibrele lemnoase. Larvele sapă galerii
adânci în lemn, sinuoase şi radiare. La capătul galeriei are loc împuparea. Adulţii noii generaţii apar în
iulie şi sapă orificii de ieşire în scoarţă. După împerechere, femelele rod galerii materne în care depun
ouă. Larvele generaţiei a doua se hrănesc până toamna, apoi iernează şi în primăvară continuă ciclul.
Daune
Atacă tulpinile groase cu diametrul de peste 4-5 cm, dar şi vârful trunchiurilor tinere. Este o
specie foarte dăunătoare, galeriile săpate ducând la uscarea rapidă a pomilor. Atacul este frecvent şi
mai acut pe pomii debilizaţi deja de boli şi dăunători.

Fig. Atacul cariului scoarţei, Ruguloscolytus rugulosus

a. - orificii de eclozare a adulţilor; b. - galerii săpate de larve
Combatere
Înfiinţarea livezilor se va face cu material săditor sănătos, neinfestat cu carii.
Efectuarea de lucrări agrotehnice şi de igienă culturală: tăieri de rărire a coroanei, tăierea
ramurilor uscate, răzuirea scoarţei exfoliate etc.
Pomii infestaţi sunt scoşi şi distruşi.
Folosirea pomilor capcană: se aduc în livadă copaci pe cale de uscare care, după depunerea ouălor
şi apariţia larvelor, se distrug.
38
 Aplicarea de tratamente chimice cu pesticide selective la apariţia adulţilor.

Specii de acarieni dăunătoare pomilor fructiferi

Fam. Tetranychidae

Panonychus ulmi Koch., păianjenul roşu al pomilor

Mediul de viaţă
Este răspândit în Europa, America de Nord şi de Sud, Noua Zeelandă, Japonia etc.
În România, până în 1950, nu a prezentat importanţă economică, însă ulterior, devine un dăunător
important în pomicultură. Este semnalat în livezile de măr, prun, în podgoriile de viţă de vie.
Descriere
Femela, cu corpul oval şi de culoare roşie, măsoară 0,3-0,5mm lungime şi 0,2-0,3 mm lăţime. Pe
partea dorsală prezintă 26 peri lungi, inseraţi pe tuberculi albicioşi şi dispuşi în 7 rânduri. Masculul are
corpul alungit şi ascuţit posterior, de culoare roşu- oranj. Măsoară 0,3-0,4 mm lungime şi 0,2 mm
lăţime.
Oul este sferic, de culoare roşie şi are 0,05 diametru.
Biologie
Dăunătorul are 5-6 generaţii pe an. Iernează în stadiul de ou pe partea inferioară a ramurilor, în
jurul ramificaţiilor, în crăpăturile scoarţei etc. În cazul unor populaţii dense, numărul ouălor poate să
ajungă la 1500-1600/cm pătrat de scoarţă, dispuse în 8-12 rânduri suprapuse. Larvele apar în luna
aprilie şi migrează pe muguri, apoi frunze, flori, hrănindu-se cu seva acestora. Adulţii apar după 10-16
zile şi depun ouă în următoarele 3-4 zile. Ultima generaţie depune ouă până la jumătatea lunii
septembrie.
Daune
Este o specie polifagă, care preferă însă, mărul, părul, coacăzul şi speciile forestiere. Adulţii şi
larvele sunt prezenţi pe lăstari şi pe dosul frunzelor, unde înţeapă şi sug sucul celular. În urma acestui
atac, frunzele se depigmentează, scade capacitatea de asimilare, ceea ce duce la căderea lor. Aceste
fenomene influenţează mărimea, greutatea şi calitatea fructelor. În timp, pomii se debilizează, nu mai
formează muguri şi se usucă.

Tetranychus urticae Koch, păianjenul roşu comun – descris la dăunătorii viţei de vie

DĂUNĂTORII ARBUŞTILOR FRUCTIFERI

Încrengătura Nematoda; Clasa Adenophorea. Ordinul Tylenchida

Aphelenchoides fragariae, nematodul căpşunului
Mediul de viaţă
Este răspândit în majoritatea ţărilor europene, în America de Nord şi Centrală, în Asia.
Descriere
Adultul are corpul cilindric şi circular în secţiune transversală. Este lung de 0,8 mm, alb-
transparent şi ascuţit la ambele capete. Sunt vizibile cele două linii laterale ale corpului.
Biologie
Specia are mai multe generaţii în perioada de vegetaţie a plantei gazdă. Dezvoltarea unei
generaţii durează 10-11 zile la 18 grade C.
Infestarea se face prin stoloni. Trăieşte ectoparazit la baza frunzelor şi endoparazit în muguri,
capitule florale şi stoloni.
Daune
Este o specie polifagă, care preferă însă căpşunul. Produce răsucirea şi îngroşarea peţiolului
frunzelor, reducerea taliei şi plisarea funzelor, apariţia pe acestea de pete roşii, dispuse între nervuri.
39
Nematodul provoacă malformaţii florale: colorarea petalelor în verde, atrofierea organelor de
reproducere. O plantă atacată poate conţine până la 5.000-10.000 indivizi. Atacul la căpşuni se asociază
cu cel produs de bacteria Corynebacterium fascians, care produce îngroşarea şi scurtarea lăstarilor, atac
- “boala conopidei”.
Combatere
Respectarea măsurilor de carantină fitosani-tară.
Folosirea de stoloni neinfestaţi.
Distrugerea prin punerea în condiţii incompatibile cu supravieţuirea a plantelor infestate.
Utilizarea de soiuri rezistente. Folosirea de tratamente chimice cu nematocide.

Clasa Insecta. Ordinul Homoptera. Fam. Aphididae

Aphis grossulariae, păduchele verde al agrişului
Mediul de viaţă
Este răspândit în toată Europa. La noi în ţară se întâlneşte în toate regiunile, producând mari
pagube în culturile de coacăz şi agriş.
Descriere
Femela apteră are corpul globulos, culoare verde şi 1,5-1,8 mm lungime. Are antenele mai scurte
decât corpul şi închise la capete. Corniculele cilindrice au culoare galben-verzuie, mai întunecate la
vârf.
Femela aripată are 1,8-2 mm lungime. Capul şi toracele sunt de culoare neagră, iar abdomenul
este verde, cu pete marginale şi dungi dorsale închise. Antenele, mai scurte decât corpul, sunt de
culoare neagră.
Biologie
Prezintă o dezvoltare holociclică monoecică. Planta gazdă este reprezentată de agriş, coacăz etc.
În cursul unei perioade de vegetaţie se pot dezvolta 8-12 generaţii.
Daune
Coloniile afidului se localizează pe lăstari şi pe dosul frunzelor , unde înţeapă şi sug sucul celular.
Frunzele atacate se răsucesc şi capătă aspectul unor buchete caracteristice, iar în cele din urmă se usucă
şi cad. Lăstarii se curbează, stagnează în creştere şi nu mai formează muguri de rod. Peste iarnă
degeră, având lemnul necopt.
Această specie este şi vector al virusului care produce mozaicul agrişului.
Combatere
Ca şi în cazul altor afide, se pune accent pe combaterea integrată a acestui dăunător:
- în tot mai multe ţări din lume, se folosesc prădători de tipul Coccinella septempunctata,
Chrysopa carnea, care se cresc în laborator, iar primăvara devreme se fac lansări în livezi.
- iarna se fac tratamente cu uleiuri minerale împotriva ouălor din livezi.
- primăvara, odată cu apariţia primelor larve se fac tratamente chimice cu pesticide selective,
puţin toxice, în special pe bază de piretroizi.

Ordinul Coleoptera. Familia Curculionidae

Otiorhynchus sulcatus, gărgăriţa coletului de căpşun
Mediul de viaţă
Este întâlnită în Europa. În ţara noastră a fost semnalată în 1988 în culturile de căpşun de la
Piteşti-Mărăcineni.
Descriere
Adultul are 8-12 mm lungime şi culoare neagră. Elitrele sunt acoperite cu solzi deşi şi fini de
culoare galbenă şi au uşoare adâncituri longitudinale.
Oul are 0,8 mm diametru şi este aproape sferic; alb la început, devine brun-roşcat.

40
 Larva matură are 10-14 mm lungime, forma literei “C” şi este de culoare alb-crem, cu capsula
cefalică de un brun strălucitor.
Biologie
Are o singură generaţie pe an. Iernează în stadiul de larvă. Adulţii apar în cursul lunii iunie.

Daune
Adulţii atacă frunzele, consumând porţiuni mari din limbul foliar, frecvent din marginea
foliolelor. Sporadic atacă şi florile. Atacul adulţilor nu cauzează însă, pagube importante. Larvele sunt
cele care prin consumul interiorului coletului provoacă colapsul plantelor, chiar în perioada
fructificării. Ca urmare producţia de fructe, cât şi cea de stoloni de la plantele atacate este pierdută în
totalitate.
Combatere
Practicarea unui sistem de cultură de 1-2 ani care să nu permită creşterea populaţiei dăunătorului.
Înfiinţarea noilor plantaţii se va face la distanţă de cel vechi.
Aplicarea tratamentelor chimice pentru culturile timpurii se face după recoltarea lor.

Ord. Diptera. Familia Cecidomyidae

Lasioptera rubi Heeger, musculiţa galicolă a zmeurului
Mediul de viaţă
Este răspândită în zonele unde se cultivă zmeurul şi murul, respectiv în judeţele Argeş,
Mehedinţi, Vrancea şi Tîrgu Mureş.
Descriere
Adultul are 1,5-2,3 mm lungime şi culoare neagră. Abdomenul prezintă benzi transversale negre
cu reflexe argintii. Aripile sunt transparente, cu solzi negri pe nervuri. Femela prezintă un ovipozitor în
formă de spin.
Larva neonată este albă, iar cea matură, portocalie.
Biologie.
Are o singură generaţie anuală. Iernează în stadiul de larvă în gale (7-10 ind./gală).
Galele sunt mari, de 10-30 mm, cu aspect rugos, de regulă, câte 1-4 gale pe un lăstar. În interiorul
galei se dezvoltă mai multe larve. Galele se formează în iunie-iulie.
În primăvara următoare, adulţii părăsesc galele şi după împerechere, în mai-iunie, depun ouăle
grupat pe tulpini.
Daune
Larvele neonate penetrează epiderma tulpinilor/lăstarii anuali, ele determinând formarea de gale.
Larvele consumă ţesutul lemnos şi măduva tulpinilor, întrerupând circulaţia sevei, ceea ce duce la
uscarea extremităţilor lăstarilor.
Pe lăstarii atacaţi nu se mai produc fructe, fiind afectată şi recolta din anul următor.
Combatere.
Îndepărtarea lăstarilor cu gale şi punerea în condiţii incompatibile cu supravieţuirea.

DĂUNĂTORII PLANTELOR ORNAMENTALE

Clasa Insecta. Ord. Thysanoptera. Fam. Thripidae

Frankliniella occidentalis (Pergande, 1895), tripsul californian
Mediul de viaţă
Este o specie polifagă care provoacă daune foarte mari în culturile din seră: Rosa sp., Dianthus
etc. şi câmp în diferite zone ale lumii.
41
 Descriere
Adultul are culoarea corpului variabilă, cuprinsă intre brună accentuat iarna şi galbenă- deschis
vara. Abdomenul este rotunjit posterior, terminat la femelă cu un organ de depunere a ouălor, terebră.
În general masculii sunt de talie mai mică decât femelele.
Larvele sunt transparente în momentul eclozării lor din ouă, apoi devin galbene după prima
năpârlire.
Oul este opac, reniform.
Biologie
Frankliniella occidentalis iernează în stare activă pe culturile din sere, unde poate avea 5-7
generaţii. Până la completa lor dezvoltare, larvele trec prin patru vârste, dintre care primele două sunt
active, iar ultimele două, respectiv cele de prenimfă şi nimfă, sunt inactive.
Imediat după apariţie, femelele încep depunerea pontei, prolificitatea lor variind între 20 şi 40
de ouă.
Ouăle sunt depuse în parenchimul frunzelor şi al florilor. Ele sunt deosebit de sensibile la
uscăciune şi temperaturi scăzute, stadiul care înregistrează cea mai mare mortalitate naturală din tot
ciclul de evoluţie.
Uneori, femelele pătrund în interiorul bobocilor florali pentru depunerea pontei, ceea ce face
combaterea foarte dificilă.
Daune
Adulţii şi larvele produc frecvent pe frunze şi flori, prin înţeparea ţesuturilor în timpul hrănirii,
pete de decolorare, care cu timpul devin argintii. Ţesuturile afectate sunt uşor gofrate. La inflorescente
produc avortarea florilor, pătarea petalelor, distrugerea organelor de reproducere (stamine şi ovare ).
Atacul este însoţit uneori de secreţii pe care secundar se dezvoltă fumagina.
Combatere
Pentru combaterea acestui dăunător se recomandă stropirea aparatului foliar, la semnalarea
tripsului în cultură, cu unul dintre produsele: Confidor 70 WG - conc.0,02 %; Actara 25 WG –
conc.0,02 %; Mospilan 20 SP – conc.0,05%, Mavrik 2F – conc. 0,05%. Pentru culturile cu frunze
lucioase, la soluţiile de tratament se va adăuga, în mod obligatoriu ca adeziv, aracet 0,2 % sau albuş de
ou. În lipsa acestui adeziv, eficacitatea tratamentelor se poate reduce cu până la 70 %.
In străinătate se practică combaterea biologică.
Se folosesc acarieni prădători de tipul Amblyseius cucumeris.

Ord. Homoptera. Fam. Aphididae

Macrosiphum rosae, păduchele verde al trandafirului
Mediul de viaţă
Este o specie migratoare, cu gazda primară trandafirul, iar cele secundare diferite plante din
flora spontană.
Descriere
Apterele au capul, toracele, picioarele şi corniculele de culoare neagră, abdomen verde-lucios.
Antenele sunt de lungimea corpului.
Aripatele au corpul alungit, de culoare verde, mai rar brun. Picioarele verzi, cu vârful tarselor,
tibiilor şi femurelor negre. Corniculele sunt negre, lungi şi uşor lăţite bazal. Pigidium este alungit şi
sagitiform, verde-gălbui.
Biologie
Prezintă o dezvoltare holociclică dioecică. Planta gazdă primară: trandafir; planta gazdă
secundară: specii ierboase din flora spontană.
Dăunătorul iernează în stadiul de ou, depus toamna pe scoarţa ramurilor de trandafir, din care
primăvara apare fundatrixul. Ajuns la maturitate, acesta naştere la mai multe generaţii de fundatrigene.

42
 În luna mai, în coloniile de fundatrigene apar formele aripate, care migrează pe diferite plante
din flora spontană.
Toamna apar formele sexuate care migreaza din nou pe trandafiri, unde are loc copulaţia.
Fiecare femelă depune în medie 2-3 ouă, formă sub care iernează.
Daune
Pe trandafiri, larvele şi adulţii formează colonii aglomerate, alcătuite dintr-un număr mare de
indivizi, pe partea inferioară a frunzelor, pe lăstari şi pe bobocii florali. La atacuri puternice, frunzele se
gofrează, bobocii nu se mai deschid, lăstarii se ofilesc şi se usucă.
Secretă roua de miere pe care se dezvoltă fumagina.
Combatere. La semnalarea primelor colonii de afide, se fac tratamente foliare cu Actellic 50
EC, Diazol 60 EC – conc.0,15 %, Cipertrin 10 EC – conc. 0,02 %, Mospilan – conc.0,03 %

Ord. Homoptera. Fam. Lecaniidae

Coccus (Lecanium) hesperidum, păduchele ţestos al lămâiului
Mediul de viaţă
Este răspândit în zonele tropicale şi temperate. În România este prezent numai pe plantele
ornamentale din sere şi apartamente.
Descriere
Femela are corpul oval, turtit, de culoare brun-gălbuie sau brun-închis şi ajunge la 3-4 mm
lungime.
Masculii nu se cunosc.
Larva, cu corpul eliptic este galben deschis.
Biologie.
Are 3-4 generaţii pe an.
Înmulţirea este partenogenetică. Femela depune 150-300 de ouă, din care, după câteva ore de
incubaţie, rezultă larve care colonizează zonele cu ţesuturi mai fragede: vârfurile lăstarilor, frunzele
tinere.
Dezvoltarea unei generaţii durează cca 2 luni.
Daune
Larvele şi adulţii înţeapă ţesuturile şi sug sucul celular. Secretă roua de miere pe care se
instalează fumagina.
La atacuri puternice, plantele se usucă.

Ord. Homoptera
Metcalfa pruinosa Say 1830, cicada cenuşie
Mediu de viaţă
Este o specie originară din estul Americii de Nord, larg răspândită în Statele Unite, Mexic şi
Cuba. În Europa a fost menţionată pentru prima dată în 1979 în Italia, pe diferite specii de arbori şi
arbuşti. Dovedind o capacitate de aclimatizare deosebită şi în absenţa prădătorilor şi parazitoizilor
specifici, M. pruinosa s-a răspândit rapid în vestul, centrul şi estul Europei (Preda şi Skolka, 2009).
Specie invazivă.
Descriere
Adultul măsoară între 7 şi 8 mm, în zona nativă fiind menţionate şi exemplare mai mici (5,5 mm)
(Mead, 2004 ). Corpul este acoperit de o secreţie ceroasă atât ca adult cît şi ca larvă. Culoarea variază,
având diverse nuanţe de la brun la cenuşiu. Dimorfismul sexual este slab marcat, femelele fiind extrem
de greu de deosebit de masculi.
Biologie
Prezintă o singură generaţie pe an şi cinci vârste larvare de dimensiuni diferite. Având
comportament gregar, se poate recunoaşte uşor după modul specific de dispunere pe rămurelele
43
arborilor sau arbuştilor şi după prezenţa filamentelor cerate . Adulţii trăiesc câteva săptămâni şi pot fi
întâlniţi în perioada mai – octombrie, în funcţie de condiţiile de mediu. Iernează sub formă de ouă
depuse în scoarţa rămurelelor plantelor gazdă.
Specie polifagă, are ca plante gazdă peste două sute de specii, plante spontane, pomi fructiferi,
plante ornamentale etc.
Daune
Poate produce debilitarea plantelor afectate de diverşi factori (spre exemplu îngheţul tardiv) şi în
anumite situaţii, când populaţia atinge densităţi mari, poate distruge planta gazdă (Mead, 2004). Prin
secreţia de.substanţe dulci favorizează dezvoltarea fungilor, în special din Fam. Capnodiaceae,
producând şi disconfort estetic.

Ord. Hymenoptera. Fam. Tenthredinidae

Arge rosae, viespea galbena a trandafirului
Mediul de viaţă
Este prezentă în toată Europa pe specii de Rosa, dar şi pe zmeur, coacăz.
Descriere
Adultul, lung de 7-10 mm, are corpul de culoare galbenă, capul, pronotul, antenele fiind negre.
Aripile sunt transparente.
Larva, omidă falsă, este verde-cenuşie sau verde-gălbuie, cu capsula cefalică brună. Prezintă
dorsal tuberculi de culoare neagră, iar la maturitate ajunge la 18-20 mm lungime
Biologie
Prezintă 2 generaţii pe an şi iernează în stadiul de nimfă în stratul superficial al solului,
adăpostită într-un cocon mătăsos.
Adulţii generaţiei hibernante apar în cursul lunii mai, are loc împerecherea şi depunerea ouălor.
Larvele, omizi false, se hrănesc cu parenchimul frunzelor. În cca 30 de zile ajung la maturitate, după
care se împupează în sol. În iulie, apar adulţii noii generaţii.
Daune
Larvele rod epiderma inferioară şi mezofilul, de la margine spre interior, provocând răsucirea
limbului spre partea inferioară, luând în cele din urmă aspectul unei ţigări. Plantele atacate devin mai
debile, fac mai puţine flori.
Combatere
- lucrările solului.
- tratamente cu insecticide pe bază de piretroizi

Bibliografie
1. Baicu T., Săvescu A., 1978, Combaterea integrată în protecţia plantelor, Ed. Ceres, Bucureşti
2. Manolache, C. şi Boguleanu, GH., 1978, Tratat de Zoologie agricolă, vol. I, Editura Academiei
RSR., Bucureşti
3. Oltean I., 2005, Entomologie Specială, Dăunătorii Plantelor Horticole, Ed. AcademicPres Cluj-
Napoca
4. Paşol P., Dobrin Ionela, Frasin Loredana, 2007, Tratat de Entomologie Specială. Dăunătorii
Culturilor Horticole. Ed. Ceres, Bucureşti
5. Perju T, 1995, Entomologie Agricolă I şi II, Ed. Ceres, Bucureşti
6. Săvescu, A. şi Rafailă C., 1978, Prognoza în protecţia plantelor, Ed. Ceres, Bucureşti, pp.354

44