Sunteți pe pagina 1din 2

ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ

Cursul nr. 3

INFLUENȚA FACTORILOR BIOTICI ASUPRA INSECTELOR

În categoria factorilor biotici se includ: hrana, zoofagii şi microorganismele


entomopatogene.
Hrana este sursa din care insectele îşi procură energia necesară pentru desfăşurarea
activităţilor biologice de creştere, dezvoltare, înmulţire. În funcţie de felul hranei insectele se
împart în 3 categorii: fitofage, zoofage şi pantofage (omnivore).
Insectele fitofage reprezintă grupa cea mai numeroasă. Ele se hrănesc obişnuit cu părţi
vii ale plantelor, dar şi cu părţi moarte, inclusiv substanţe organice în descompunere (insectele
saprofage).
Insectele fitofage sunt adaptate pentru a ataca un singur organ al plantei (insecte
stenomere) sau pot ataca mai multe organe (insecte eurimere). După numărul speciilor de
plante pe care se dezvoltă, insectele pot fi: monofage, care se dezvoltă pe o singură specie-
gazdă; oligofage, pe specii înrudite şi polifage, pe specii extrem de diferite. Şi în cazul
insectelor polifage există o preferinţă pentru un număr redus de gazde pe care realizează
indici biologici superiori (Hyphantria cunea, deşi foarte polifagă, preferă dudul). Regimul
alimentar variază şi în funcţie de stadiul insectei: speciile din Lepidoptera sunt dăunătoare în
stadiul larvar (omizile); fluturii nu sunt dăunători, fie că nu se hrănesc, fie că se hrănesc cu
nectarul florilor fără să producă vătămări importante. Speciile din Coleoptera sunt dăunătoare
şi în stadiul de adult şi de larvă, pe aceleaşi organe ale plantei (Anobiidae, Ipidae) sau pe
organe diferite (larvele de Melolontha melolontha atacă rădăcinile, iar gândacii sunt
defoliatori). în alte cazuri numai atacul larvelor este de importnţă economică (Cerambycidae,
Buprestidae). Un caz aparte îl reprezintă unele specii de Hymenoptera - parazite care în
stadiul larvar sunt carnivore, parazitează specii fitofage, iar în stadiul de adult se hrănesc cu
nectarul florilor, mai ales pe specii de umbelifere (este hrănirea suplimentară pentru
dezvoltarea organelor de reproducere), în raport cu compoziţia şi vârsta arboretelor, sunt mai
rezistente la atacul speciilor fitofage arboretele de foioase faţă de cele de răşinoase şi cele
bătrâne faţă de cele tinere. Să mai amintim la relaţiile dintre insecte şi plante şi polenizarea
realizată de insectele care vizitează plantele cu flori în căutarea nectarului şi polenului
(Hymenoptera, Lepidoptera, Diptera) şi chiar o simbioză între unele insecte şi ciuperci
(Trypodendron lineatum cultivă în galeriile sale ciuperca Monilia candida, pentru că larvele

1
sale se hrănesc cu miceliile ciupercii) sau între insecte şi bacterii (termitele au în intestinul
posterior bacterii şi protozoare flagelate pentru digerarea lemnului). Mai menţionăm şi o
situaţie inversă insectelor fitofage şi anume plante superioare erbacee entomofage (se hrănesc
cu insecte) având organe speciale, ghimpi, tentacule şi substanţe lipicioase cu care prind
insectele, în special diptere mici, pe care le digeră cu ajutorul unor enzime. Este cazul
plantelor Drosera, Utricularia, Pinguicula care, deşi au clorofilă, se hrănesc suplimentar cu
insecte din care îşi iau albumină.
Insectele zoofage sunt prădători sau paraziţi ce trăiesc pe seama altor specii de
animale, care le servesc ca pradă şi respectiv ca gazdă. Şi insectele, ca toate organismele, îşi
au paraziţii şi prădătorii lor, specii de animale care, din punct de vedere sistematic, aparţin
atât la nevertebrate cât şi la vertebrate. Pentru insectele fitofage dăunătoare există, în natură,
multe specii entomofage, parazite şi prădătoare, chiar din clasa Insecta (din Coleoptera şi din
alte ordine-specii prădătoare şi din Hymenoptera şi Diptera - specii parazite), care după cum
vom vedea în continuare, au un rol foarte important în reducerea pe cale naturală a
populaţiilor dăunătoare plantelor. Unele dintre aceste specii folositoare pot fi utilizate în
combaterea biologică şi integrată a insectelor dăunătoare. Faţă de cele arătate mai sus se poate
spune că în biocenozele forestiere există numeroase insecte grupate din punct de vedere al
gospodăririi pădurilor în:
- dăunătoare, unde se includ insectele fitofage care produc vătămări de ordin economic, dar
şi alte insecte cu o acţiune dăunătoare indirectă, cele care vehiculează microorganisme
patogene pentru arbori şi animalele folositoare;
- folositoare, cu acţiune directă, cum sunt speciile entomofage parazite şi prădătoare ale
insectelor fitofage, şi cu acţiune folositoare indirectă, insectele care participă în sol la des-
compunerea resturilor organice, precum şi insectele polenizatoare.
Microorganismele entomopatogene, în care se includ specii de virusuri, bacterii,
ciuperci şi protozoare care produc îmbolnăvirea insectelor în general şi, respectiv,
îmbolnăvirea insectelor fitofage. Unele dintre aceste microorganisme pot produce epizootii
naturale (îmbolnăvirea în masă a insectelor) pe suprafeţe mari (virusurile), altele nu produc
epizootii în natură, dar se pot cultiva uşor pe medii artificiale (bacteriile) şi pot fi astfel
utilizate în combaterea biologică a insectelor dăunătoare.
La factorii enumeraţi mai sus se adaugă şi intervenţiile omului care, în unele cazuri,
conduc la slăbirea arborilor sau arboretelor şi măresc predispoziţia acestora la înmulţirea în
masă a insectelor dăunătoare.