Ghid - Leguminoase ANF

GHID PENTRU RECUNOAŞTEREA
BOLILOR ŞI DĂUNĂTORIILOR LA CULTURA

LEGUMINOASELOR ANUALE (MAZĂRE, FASOLE, LINTE,
NĂUT, SOIA, BOB, MĂZĂRICHE, LUPIN) ŞI PERENE
(LUCERNĂ, TRIFOI, GHIZDEI)
IULIE 2021
Elaborat
Laboratorul Naţional Fitosanitar din cadrul Autorităţii Naţionale Fitosanitare
Pag. 1/152
Nr. CAPITOL Pag.
crt
1. CAPITOLUL 1 3
Importanța culturii
2. CAPITOLUL 2 6
Simptome produse de organismele daunătoare culturii
leguminoaselor
3. 2.1. Simptome produse de ciuperci 6

4. 2.2. Simptome produse de bacterii 6
5. 2.3. Simptome produse de virusuri şi alte organisme analoage 7
6. 2.4. Simptome produse de insecte, acarieni 8
7. 2.5. Simptome produse de nematozi 8
8. CAPITOLUL 3 8
Organisme dăunătoare la cultura leguminoaselor anuale şi
perene
9. 3.1. Organisme dăunătoare de carantină 9

10. 3.2. Organisme dăunătoare reglementate non- carantină 13
11. 3.3. Organisme dăunătoare comune 23
12. CAPITOLUL 4 27
Fişe pentru recunoaşterea organismelor dăunătoare
13. 4.1. Fişe recunoaştere organisme dăunătoare: bacterii, virusuri, 27

ciuperci
14. 4.2. Fişe fitosanitare organisme dăunătoare insecte, acarieni, 68
nematozi
15. CAPITOLUL 5 150
Bibliografie selectivă
Pag. 2/152
CAPITOLUL 1
Importanța culturii
Prezentul ghid se adresează fermierilor, asociaţiilor de producători, precum şi

tuturor celor interesaţi, cu scopul de a facilita recunoaşterea rapidă a celor mai importante
organisme dăunătoare plantelor de leguminoase anuale şi perene.
Ghidul furnizează informaţii utile, de natură practică, însoţite de imagini cu

organismele dăunătoare şi simptome ale atacului produs de acestea la plantele vizate.
Plantele cuprinse în această grupă fitotehnică fac parte din ordinul Leguminosales
(Fabales), familia Leguminosae (fam. Fabaceae sau Papilionaceae). Fiind din aceeaşi familie
botanică, aceste plante au anumite însuşiri morfologice, biologice, chimice, ecologice şi
tehnologice comune. Din familia Leguminosae (Fabaceae) sunt cultivate plante cu
întrebuinţări variate (furajere, legumicole, medicinale etc.).
Leguminoasele pentru boabe, cum ar fi mazărea, fasolea, bobul, lintea reprezintă o

sursă de proteină vegetală importantă pentru consumul uman, având un conținut ridicat de
substanțe proteice în boabe. Valoarea nutritivă a leguminoaselor pentru boabe este întregită
și de conținutul lor sporit de extractive neazotate (25-50%), fosfor, calciu și vitamine. În
afară de conținutul înalt de substanțe proteice, semințele unor plante de leguminoase sunt
bogate în ulei de o calitate excepțională, cum ar fi: boabele de soia cu un conținut de 18-
25% ulei, iar cele de arahide peste 50%.
Pentru a sublinia importanţa culturii, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a

Naţiunilor Unite a declarat anul 2016 drept Anul Internaţional al Leguminoaselor şi sub
sloganul „seminţe nutritive pentru un viitor durabil”, s-a urmărit sensibilizarea publicului cu
privire la beneficiile nutriţionale a leguminoaselor. Datele statistice arată că populaţia din
ţările în curs de dezvoltare consumă aproximativ 75% de leguminoase în alimentaţia zilnică, în
comparaţie cu 25% în cele înalt dezvoltate.
Leguminoasele constituie o soluție universală în ceea ce privește refacerea structurii

solului, în special cele perene (lucernă, trifoi), îmbogăţirea solului humus, fixarea azotului
atmosferic, mărirea permeabilității solului, afânarea straturilor compacte, menţinerea apei în
sol, reducerea fenomenului de eroziune de suprafaţă.
Având în vedere, că în ultimii ani atât pe piața internă cât și externă culturile de
leguminoase anuale au devenit mai atractive pentru producătorii agricoli, deoarece
reprezintă în primul rand surse importante de proteină în alimentația oamenilor, înlocuind
sau completând cu succes proteina animală în foarte multe produse alimentare, aceste culturi
pot genera profit. În plus, leguminoasele pentru boabe sunt utilizate în alimentaţia
animalelor, fiind mai ieftine şi sporind astfel importanţa economică a acestei culturi.
Pe de altă parte, culturile pure sau monoculturile de leguminoase furajere perene

(lucerna, trifoiul roşu), ca şi culturile de pajişti semănate, formate din amestecuri de
graminee şi leguminoase, au un rol major în toate tipurile de rotaţii ale culturilor agricole
anuale (cereale, plante tehnice, plante oleaginoase). Introducerea acestor culturi furajere
perene în sistemul de rotaţie agricolă limitează impactul negativ asupra mediului, mai ales
Pag. 3/152
prin reducerea riscului de spălare a azotului şi contaminarea apei freatice cu azot nitric.
Datorită masei vegetative pe care o produc, lovirea și distrugerea solului de către
picăturile de ploaie se micșorează mult, ceea ce reduce substanțial eroziunea, asigurând
un grad de acoperire al solului de minimum 75%. În același timp, rădăcinile plantelor ajută
la infiltrarea unor cantități mari din apa ploilor și zăpezilor.
Plantele de nutreţ din pajiştile naturale şi din culturile furajere sunt atacate de un
număr mare de boli şi dăunători, care produc an de an pierderi importante la producţia de
masă verde, fân sau la culturile semincere, reducând durata de viaţă şi de exploatare a
culturilor de leguminoase perene.
Gestionarea cu succes a bolilor şi dăunătorilor se asigură prin aplicarea unui program

de protecţie integrată, care include o serie de componente, printre care metode biologice,
agrofitotehnice, mecanice, fizice şi chimice. Abordarea în practica fitosanitară a
managementului integrat al organismelor dăunătoare se bazează pe menţinerea populaţiei
organismului dăunător sub pragul economic de dăunare.
Măsurile de carantină fitosanitară, cultivarea soiurilor adaptate zonal, semănatul în

perioada optimă, care asigură protecţie faţă de atacul organismelor dăunătoare, metodele
agrotehnice, care reduc mecanic o mare parte din rezerva biologică a organismelor
dăunătoare (rotaţia culturilor, lucrările solului – arături, discuit, distrugerea samulastrei) sunt
câteva măsuri aplicabile în contextul managementului integrat. Înmulţirea şi lansarea dirijată
a paraziţilor şi prădătorilor, amplasarea capcanelor feromonale, utilizarea preparatelor
microbiologice (virusuri, bacterii, ciuperci, protozoare) sunt alte căi abordabile care au ca
efect reducerea nivelului populaţiiilor de organisme dăunătoare fără a aplica tratamente
chimice. Un avantaj pentru plantele furajere este reprezentat de alegerea epocii de recoltare
a fânului, după necesităţile profilaxiei bolilor şi dăunătorilor.
Aplicarea produselor de protecţie a plantelor reprezintă o intervenţie cu impact

puternic şi complex asupra agroecosistemelor având o serie de avantaje, dar şi dezavantaje
legate mai ales de toxicitatea produselor utilizate. De asemenea, aplicarea repetată a
acestor produse duce la apariţia fenomenului de rezistenţă a organismelor dăunătoare faţă de
produsele de protecţie a plantelor utilizate, ceea ce atrage după sine necesitatea aplicării
unui mare număr de tratamente şi respectiv cheltuieli exagerate, metoda devenind
nerentabilă. În plus, utilizarea unor doze mai mari decât cele indicate în prospectele care
însoţesc produsele de protecţie a plantelor duce la apariţia unor fenomene de fitotoxicitate
(arsuri pe frunze, stagnarea creşterii, îngălbeniri). Alegerea unor produse de protecţie a
plantelor selective pentru fauna utilă şi aplicarea acestora în concentraţiile corespunzătoare
reprezintă un deziderat în strategia de management integrat. În special, în cazul plantelor de
nutreţ, în lipsa unor tratamente fitosanitare pot prolifera paraziţii şi prădătorii, care reduc
nivelul populaţiiilor organismelor dăunătoare.
Extinderea suprafețelor de leguminoase în asolamentele de câmp asigură întreruperea

lanțului de boli, dăunători și buruieni și trecerea treptată la implementarea agriculturii
ecologice.
O altă verigă care duce la limitarea utilizării nejustificate a produselor de protecţie a

plantelor este monitorizarea organismelor dăunătoare în vederea cunoaşterii dinamicii
Pag. 4/152
populaţiei, stabilirea speciilor “cheie” care justifică aplicarea tratamentelor şi punerea în
evidenţă a duşmanilor naturali care pot limita nivelul populaţiei de organisme dăunătoare.
Elaborarea şi aplicarea unui program de protecţie faţă de boli şi dăunători nu se

poate realiza fără diagnosticul corect al acestora, precum şi a duşmanilor naturali prezenţi
în cultură. Identificarea cu acurateţe şi într-un timp cât mai scurt este o condiţie esenţială
pentru aplicarea măsurilor în timp util, în vederea creşterii eficienţei din punct de vedere
economic.
Capitolul 2. Simptome produse de organismele dăunătoare la cultura leguminoaselor

anuale (mazăre, fasole, linte, năut, soia, bob, măzăriche, lupin) şi perene (lucernă,
trifoi, ghizdei)
2.1 Simptome produse de ciuperci.

Ciupercile fitopatogene acţionează puternic asupra plantei la nivel biochimic,
fiziologic şi anatomo-morfologic. În general, bolile plantelor de cultură produse de ciuperci
se caracterizează prin câteva tipuri principale de simptome, care ajută la identificarea lor.
Confirmarea organismului dăunător se face însă după un examen de laborator.
Simptomele ce apar pe diferitele organe ale leguminoaselor anuale și perene sunt
variate, după cum urmează:
 Pete umede care se acoperă cu un mucegai albicios, unde se individualizează corpușoare
albe la început, apoi cărbunoase –scleroți (ex. Sclerotinia sclerotiorum);
 Pete albicioase, făinoase pe frunze, tulpini (ex. Erysiphe pisi);
 Pătările frunzelor, de diferite culori, în diferite faze de vegetaţie, sunt simptome foarte
răspândite la toate tipurile de boli (ex. Colletotrichum lindemuthianum, Isariopsis griseola,
Colletotrichum pisi);
 Pustule mici, pulverulente, brun-roșietice sau brun–negricioase (ex. Uromyces
appendiculatus, Uromyces pisi, Uromyces striatus, Uromyces viciae).
2.2 Simptome produse de bacterii.

În cazul bacteriozelor care afectează leguminoasele anuale și perene pot fi întâlnite
următoarele tipuri de simptome:
 Veștejire, cauzată de multiplicarea bacteriilor în vasele xilemice, determinând
întreruperea circulaţiei apei:
- poate fi parțială sau nu, care evoluează și cuprinde întreaga plantă;
- inițial, în timpul perioadelor călduroase ale zilei, frunze sau părţi din frunze se
ofilesc, revenindu-și seara, la scăderea temperaturii;
-veștejirea devine permanentă în următoarele zile, deoarece bacteriile colonizează
vasele conducătoare ale plantei, blocându-le şi chiar rupându-le (ex. Curtobacterium
flaccumfaciens subsp. flaccumfaciens, Pseudomonas syringae pv. pisi).
 Leziuni (pete)
Apar în toate fazele de vegetaţie şi pe toate organele aeriene ale plantei (frunze,
stipele, pețioli, tulpini, cârcei, muguri de flori, păstăi, seminţe):
• pe cotiledoane
- pete de forme şi dimensiuni diferite (circulare sau neregulate), cu ţesut umed,
scufundat, de culoare brună.
• pe frunze
Pag. 5/152
- pete mici, unghiulare, cu sau fără halou (galben, de regulă), apoase, translucide, au
diferite culori: galben-verzui, diferite nuanţe de verde, maro-verzui, brun-roșcat,
cafenii sau brune-deschis;
- cu timpul, devin brune-negricioase, confluează, acoperind porțiuni mari din suprafața
foliolelor, care se îngălbenesc, se subţiază; se deformează și se ofilesc;
- în fazele mai avansate ale bolii, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, se
sfâşie şi se desprind, frunza apărând zdrenţuită;
- petele sunt dispuse simetric pe frunzele primare;
- pe frunzele tinere, petele de lângă nervuri împiedică dezvoltarea frunzelor, limbul
deformându-se;
- uneori, leziunile formează pustule pe o parte sau pe ambele părţi ale frunzei;
- în cazul unor infecţii puternice se produce defolierea prematură.
• pe tulpini şi pe peţioli
- petele sunt alungite, de culoare galbenă, roşcată până la brună;
- în stadiile mai avansate, întreaga tulpină se înnegreşte, se subţiază şi chiar se poate
rupe;
• muguri florali
- în cazul unei infecţii puternice, aceştia sunt distruşi, adesea înainte de a se putea
deschide;
• pe păstăi
- pete, la început mici, apoase, care cu timpul se măresc, devin neregulate, de culoare
verde-închis, apoi se brunifică sau se înnegresc;
- uneori, în jurul petelor, se formează o margine roşie, difuză;
- când sunt infectate înainte de formarea seminţelor, rămân nedezvoltate şi seci;
- dacă sunt infectate sepalele florilor, păstăile în formare se zbârcesc şi se usucă.
• pe boabe
- uneori, pete adâncite, cenuşii-brune, uscate sau cu crăpături;
- în cazurile grave, se formează un număr mic de boabe, care nu mai germinează;
- boabele bolnave sunt mai mici decât cele sănătoase, se zbârcesc/sunt şiştave şi au o
culoare galbenă sau brună pe toată suprafaţa sau doar în jurul hilului.
Ca simptom general, se remarcă posibilitatea apariţiei, pe vreme umedă, în dreptul
petelor, pe toate organele aeriene, a unui exudat de diferite culori (albicios, cenuşiu,
galben), vâscos, uneori abundent. Acesta - după ce se usucă - formează o pojghiţă lucioasă,
brună sau cenuşie, sau ia aspect de solzişori pergamentoşi şi lucioşi, care se cojesc.
(Ex. Pseudomonas savastanoi pv. glycinea, P. syringae pv. pisi, P. syringae pv.
syringae, Xanthomonas axonopodis pv. glycines, X. a. pv. phaseoli, X. a. pv. vignicola, X.
euvesicatoria pv. alfalfae).
2.3 Simptome produse de virusuri

Principalele simptome produse de virusuri la plantele de cultură legminoase anuale și
perene sunt:
 Mozaic, marmorare și deformarea frunzelor (ex. Alfalfa mosaic virus, Pea mosaic
virus, White clover mosaic virus, Red clover motle virus, Red clover necrotic mosaic virus,
Pea early –browing virus);
 Pete gălbui, mici și concentrate în apropierea nervurilor sau mai mari distribuite pe
suprafața limbului (ex. Bean yellow mosaic virus, Red clover vein mosaic virus);
 Excrescențe sau proliferări ale țesuturilor pe partea inferioară a limbului frunzelor
(ex. Pea enation mosaic virus );
Pag. 6/152
 Benzi de culoare verde-închis sau verde-deschis de-a lungul nervurilor și cloroze
internervuriene (ex. Soybean mosaic virus, Pea enation mosaic virus, Bean common mosaic
virus)
 Pete necrotice pe suprafața limbului (ex. Red clover necrotic mosaic virus, Pea early –
browing virus, Soybean mosaic virus)
 Frunze îngroșate cu aspect pielos, răsucite spre fața inferioară la Bean leaf roll virus
 Gofrări și răsuciri ale marginilor frunzelor (ex. Bean common mosaic virus);
 Piticire, scurtarea internodurilor (ex. Pea seed borne mosaic virus, Alfalfa mosaic virus,
Pea mosaic virus, Bean comon mosaic virus, Bean leaf roll virus, Bean yellow mosaic virus);
 Păstăi deformate cu număr mic de semințe (ex. Bean common mosaic virus, Pea mosaic
virus);
2.4 Simptome produse de insecte, acarieni.

 Dăunări produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de ros, care apar la
exteriorul sau în interiorul organelor atacate:
 roaderea galeriilor în rădăcină, tulpini (larve de gărgăriţe);
 perforarea frunzelor (larve fluturi ex. Autographa gamma, gărgăriţe);
 scheletarea frunzelor (larve Sitona spp., Apion spp., Otiorrhynchus spp.);
 minarea frunzelor (larve miniere);
 defolierea completă (omizi defoliatoare);
 roaderea organelor florale (Tropinota hirta, Oxythyrea funesta, larve de
fluturi)
 Dăunările produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de supt, apar în urma

faptului că pentru hrănire dăunătorii introduc în țesuturi salivă, conținând enzime care
determină modificări morfologice și biochimice ale acestora, printre care amintim:
 decolorarea organelor atacate, frecvent a frunzelor (afide, acarieni,
ploşniţe);
 încrețirea și răsucirea frunzelor (afide);
 deformarea şi decolorări ale fructelor (tripşi, acarieni);
 argintarea frunzelor (tripşi);
 gale (Contarinia pisi)
 crăpături, fisuri și malformații (acarieni).
2.5 Simptome produse de nematozi.

Nematozii fitoparaziţi au dimensiuni microscopice, se localizează fie în
țesuturile rădăcinilor, tulpinilor, frunzelor sau în ovarele florilor (endoparaziți), fie la
exteriorul organelor atacate (ectoparaziți), fiind fixați de substratul alimentar cu
aparatul lor bucal.
În urma hrănirii prin înțeparea și sugerea sucului celular nematozii pot să
producă daune, care frecvent apar sub formă de:
 gale, mici umflături ale țesuturilor vegetale pe seama cărora se hrănesc, de
exemplu pe rădăcini (Meloidogyne spp., Heterodera gottingiana);
 stagnarea creşterii şi ofilirea plantelor (Meloidogyne spp.).
Pag. 7/152
Capitolul 3. Organisme dăunătoare la cultura leguminoaselor anuale şi perene.
Organismele dăunătoare plantelor şi produselor vegetale pot fi grupate în trei

categorii: organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune, organisme reglementate
non-carantină şi organisme dăunătoare non-carantină.
Organismele dăunătoare de carantină pentru Uniune sunt organismele care
reprezintă o importanţă economică potenţială pentru o zonă aflată în pericol, care nu
sunt prezente în acea zonă sau dacă sunt prezente nu sunt larg răspândite şi fac
obiectul unui control oficial.
În ţara noastră organismele dăunătoare de carantină pentru Uniune şi cele
reglementate non-carantină (ORNC) sunt stabilite prin Regulamentul UE nr. 2072/2019.
3.1 Organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune la cultura leguminoaselor
Nr. Denumire știinţifică şi

Răspândire geografică
crt. denumire populară
Bacterii
1. Curtobacterium Africa :Mauritius, Tunisia,Zambia;
flaccumfaciens subsp Asia:Iran, Turcia;
flaccumfaciens (vestejirea Europa:Rusia
bacteriana a fasolei) America de N:Canada, Ontario, Quebec
Oceania: Present;
America de S :Present
Insecte, acarieni
1. Bemisia tabaci (Gennadius) Asia, Africa, America
populaţii non-europene Europa: Absent
(musculița albă a tutunului)
2. Heliothis zea (Boddie) America
(viermele bumbacului, Europa: Absent
viermele tomatelor)
3. Liriomyza sativae Asia, Africa, America, Canada, Oceania
(Blanchard) Europa: Turcia
(minierul tomatelor)
4. Diabrotica America
undecimpunctata howardi Europa: Absent
Barber
5. Diabrotica America
undecimpunctata Europa: Absent
Mannerheim
6. Listronotus bonariensis America, Oceania
(Kuschel) Europa: Absent
(gărgăriţa argentiniană)
7. Naupactus leucoloma Africa, America, Oceania
Boheman Europa: Portugalia
(gărgăriţa alb-dungată)
8. Popillia japonica Newman America, Asia (India, Japonia)
Pag. 8/152
(gândacul japonez) Europa: Italia, Portugalia, Elveţia, Rusia (Estul
Îndepărtat)
9. Spodoptera eridania America
(Cramer) Europa: Absent
(viermele sudic)
10. Spodoptera frugiperda Africa, America, Canada
(Smith) Europa: Absent
(viermele frunzelor de
porumb)
11. Thaumatotibia leucotreta Africa
(Meyrick) Europa: Absent
(molia portocalului)
12. Thrips palmi (Karny) Africa, America, Canada, Asia, Oceania
(tripsul palmierilor) Europa: Absent
Nematozi
1. Nacobbus aberrans (Thorne) America
Thorne and Allen Europa: Absent
(nematodul fals galicol)
2. Meloidogyne fallax Karssen Africa, America, Australia, Oceania
(nematodul galicol fals Europa: Belgia, Franţa, Germania, Olanda,
columbian) Elveţia, Suedia, UK
3. Meloidogyne chitwoodi Africa, America
Golden et al. Europa: Belgia, Franţa, Germania, Olanda,
(nematodul galicol Portugalia, Spania, Suedia,Turcia
columbian)
Pag. 9/152
FIŞĂ PENTRU RECUNOAŞTEREA ORGANISMULUI DĂUNĂTOR
Curtobacterium flaccumfaciens subsp. flaccumfaciens
Denumire populară: veștejirea bacteriană a fasolei
Statut: organism dăunător de carantină, prezent în România
Plante gazdă: Phaseolus vulgaris, Phaseolus spp., Glycine max
Biologie
Sursele principale de infecție cu această bacterie sunt reprezentate de semințe și resturi
vegetale infectate, în timp ce sursa secundară de infecție este reprezentată de pătrunderea
bacteriei prin răni. Semințele infectate pot să nu germineze și să moară. Boala este
favorizată de temperaturi de aproximativ 27-30°C și perioade de stres hidric. Aceste condiții
favorizează multiplicarea bacteriilor de Curtobacterium flaccumfaciens subsp.
flaccumfaciens și colonizarea sitemică a plantei cu această bacterie. Diseminarea
bacteriilor se realizează și cu apa de irigație.
Curtobacterium flaccumfaciens subsp. flaccumfaciens rezistă peste iarnă în semințele
infectate. În resturile vegetale rezistă până la 8 luni, depinzând de: condițiile climatice,
tipul și conținutul solului.
Simptome: boala produsă de Curtobacterium flaccumfaciens subsp. flaccumfaciens este o

boală sistemică. Tinerele plante de Phaseolus vulgaris pot fi atacate și de obicei mor. Dacă
plantele supraviețuiesc acestui atac precoce, ele pot supraviețui întregii perioade de
vegetație, dar sunt mai mici și prezintă o veștejire parțială, care evoluează și cuprinde
întreaga plantă. Aceste plante pot să formeze păstăi. Inițial, în timpul perioadelor
călduroase ale zilei, frunze sau părti din frunze se ofilesc (fig. 1), revenindu-și seara, la
scăderea temperaturii. Veștejirea devine permanentă în următoarele zile, deoarece
bacteriile colonizează vasele conducătoare ale plantei, blocându-le.
Ocazional simptomele tipice de veștejire pot să lipsească și frunzele să prezinte leziuni cu
margini neregulate (fig 2). Aceste leziuni pot fi de diferite nuanțe (verde închis, maro
verzui, maro roșiatic). În final, frunzele pot deveni brune și pot să cadă. Uneori, fără să
apară aceaste pete, frunzele și pețiolii se înmoaie și atârnă. La unele soiuri, frunzele se
adâncesc sub formă de linguriță.
Toate semințele dintr-o păstaie pot fi infectate, deși păstaia este aparent sănătoasă. Acest
lucru se datorează faptului că patogenul pătrunde în sămânță prin sistemul vascular.
Punctul de inserție al semințelor de păstaie se îngălbenește. Uneori îngălbenirea se extinde
și lateral. Pe păstaile tinere ocazional apar pete umede ce devin galben-verzui întunecat.
Semințele, în general, sunt asimptomatice, dar uneori pot fi decolorate sau prezintă zone
neregulate, galbene, portocalii sau purpurii. Pe semințele albe infectate pot să apară pete
galbene luminoase de forme și dimensiuni diferite. La semințele colorate, simptomele sunt
mai puțin evidente. Uneori la nivelul hilului poate să apară un exsudat (fig. 3) și semințele
pot fi încrețite.
Pag. 10/152
Fig. 1. Ofilirea frunzelor Fig. 2 Pete neregulate pe frunze Fig. 3 Exsudat pe teci
(https://gd.eppo.int/taxon/CORBFL/photos)
Mod de răspândire:
 material de plantare și resturi vegetale infectate;

 apa de irigație.
IMPORTANT!
Nu se recomandă utilizarea de sămânță infectată, chiar dacă aceasta a stat mai mulți ani
în magazie.
Pag. 11/152
3.2 Organisme dăunătoare reglementate non-carantină (ORNC) la cultura leguminoaselor
Nr. Anexa IV din

Denumire știinţifică Plante gazdă
crt. Regulamentul UE nr.
2072/2019
Bacterii
1. Clavibacter michiganensis ssp. Medicago sativa partea A (seminţe de
insidiosus (McCulloch) Davis et plante furajere)
al.
2. Xanthomonas axonopodis pv. Phaseolus vulgaris partea F (seminţe de
phaseoli (Smith) Vauterin legume)
3. Xanthomonas fuscans subsp. Phaseolus vulgaris partea F (seminţe de
fuscans Schaad et al legume)
Ciuperci
1. Diaporthe caulivora (Athow & Glycine max partea H (seminţe de
Caldwell) J.M. Santos, plante oleaginoase şi
Vrandecic & A.J.L. Phillips pentru fibre),
Diaporthe phaseolorum var.
sojae Lehman
Insecte, acarieni
1. Acanthoscelides obtectus (Say) Phaseolus partea F (seminţe de
coccineus, legume)
Phaseolus vulgaris
2. Bruchus pisorum (L) Phaseolus vulgaris partea F (seminţe de
legume)
3. Bruchus rufimanus Boheman Vicia faba partea F (seminţe de
legume)
Nematozi
1. Ditylenchus dipsaci (Kuehn) Medicago sativa partea A (seminţe de
Filipjev plante furajere)
Pag. 12/152
FIȘĂ PENTRU RECUNOAŞTEREA ORGANISMELOR DĂUNĂTOARE
Xanthomonas axonopodis pv. phaseoli și
Xanthomonas fuscans subsp. fuscans Schaad și al.
Denumire populară: arsura comună a fasolei este cauzată de două specii distincte:
Xanthomonas axonopodis pv. phaseoli şi Xanthomonas fuscans subsp. fuscans
Statut: organisme dăunătoare reglementate non-carantină, prezente în România.
Plante gazdă: în afară de principala gazdă, fasolea comună (Phaseolus vulgaris), bacteria
poate infecta natural: Calopogonia sp., Cyamopsis tetragonoloba (– fasolea de guar, Lablab
purpureus– fasole egipteană / mazăre australiană, Lupinus polyphyllus (lupin),
Macroptillium lathyroides (sin. Phaseolus lathyroides) – fasole sălbatică (Murray), Phaseolus
aconitifolius – fasole mată / de rouă, P. lunatus – fasole Lima / Madagascar, Pisum sativum
– mazăre, Pueraria sp. – specii de plante leguminoase, Strophostyles helvola – plantă
sălbatică comestibilă, Tephrosia purpurea – indigo sălbatic, Vigna mungo (sin. Phaseolus
mungo) – fasole mungo / neagră, V. radiata (Phaseolus aureus) – fasole mung, V. sinensis –
mazăre cu ochi negri, V. umbellata (Phaseolus calcaratus) – fasole roşie / de munte.
Biologie
Bacteriile pot supraviețui: în semințe, în resturi de plante infectate și epifitic pe
plante gazdă și non-gazdă.
Semințele sunt deosebit de importante în răspândirea pe distanțe lungi și în
introducerea bacteriei în zone noi. Totodată, semințele contribuie în supraviețuirea
bacteriei pe termen lung.
Infecția mugurilor florali și a păstăilor tinere poate duce la transmiterea X. axonopodis
pv. phaseoli prin sistemul vascular până la sămânță, ceea ce duce la infecții interne.
Plantele cultivate din semințele infectate pot avea leziuni pe cotiledoane, noduri sau frunze
primare, care vor servi apoi ca focare pentru răspândirea infecției secundare.
Resturile de plante infectate sunt importante ca sursă de inocul în zonele cu climă mai
caldă, unde se obţin mai multe recolte într-un an. Pe de altă parte, populațiile bacteriene
scad brusc în resturile vegetale, pe măsură ce alte microorganisme colonizează și
descompun materialul vegetal. Dacă resturile sunt îngropate, numărul patogenilor se va
diminua considerabil, deoarece nu pot supraviețui mult timp în sol ca bacterii libere.
Aceste bacterii pot crește pe suprafața plantelor gazdă, constituind un focar important
de infecţie în condiții adecvate.
Infecția se produce prin deschideri (stomate) și răni naturale (produse de insecte). În
urma furtunilor cu ploaie însoţită de vânt, bacteriile pătrund prin deschideri şi cauzează
epidemii severe. Odată ajuns în plantă, patogenul se înmulțește rapid în spațiile
intercelulare și poate dura până la 10-14 zile de la infecția inițială până la răspândirea
secundară. Temperaturile optime pentru dezvoltarea bolii sunt de 28-32°C. Plantele par a fi
mai sensibile în stadiul de reproducere.
În continuare, bacteriile pot intra în sistemul vascular, răspândindu-se sistemic în toată
planta, inclusiv în păstaia în curs de dezvoltare și în semințe. Ofilirea este consecinţa
infecției vasculare. Infecția tegumentului semințelor poate proveni şi de la păstăile atacate.
Simptome
Primele simptome apar pe cotiledoane sub forma unor leziuni circulare sau
neregulate, brune, puţin adâncite.
Pag. 13/152
Pe frunze apar pete mici, translucide, apoase, verzui, cu exsudat aparent numai pe vreme
umedă.
Pe frunzele primare, aceste pete ocupă de obicei poziţii simetrice, deoarece contaminarea
se produce încă de când frunzele sunt înfăşurate în cotiledoane.
Pe frunzele trifoliate petele se extind, devin neregulate, translucide şi verzui, cu exsudat
pe faţa inferioară. O singură frunză poate avea un număr foarte mare de astfel de pete.
Mai târziu, odată cu evoluţia bolii, ţesuturile din dreptul petei se usucă, se brunifică şi
prezintă o margine galbenă de circa 2–5 mm lăţime (fig. 1). Simptomele pot fi uşor
recunoscute în acest stadiu, fiind vizibile de departe, iar plantele în focare apar ca arse.
Pe frunzele tinere, leziunile, care sunt localizate în imediata apropiere a nervurilor,
împiedică dezvoltarea acestora, limbul deformându-se.
Pe lujeri şi tulpini apar leziuni longitudinale, roşcate, adesea acoperite de exsudat.
Pe păstăi, la început apar pete mici care, extinzându-se, devin neregulate, de culoare
verde-închis, apoase, frecvent cu exsudat bogat, galben vâscos, care, uscându-se, ia aspect
de solzişori pergamentoşi şi lucioşi. Pe măsura maturării păstăilor, ţesuturile din dreptul
petelor se usucă, în jurul acestora formându-se o margine roşie difuză (fig. 2).
Boabele infectate puternic rămân mici, şiştave şi au o culoare galbenă sau brună. Uneori
culoarea galbenă apare numai în jurul hilului. Boabele contaminate puternic nu mai
germinează.
Fig. 1. Simptome pe frunze Fig. 2. Simptome pe păstăi

(https://www.cabi.org) (https://www.agroscope.admin.ch)
Mod de răspândire: principalul mod de transmitere a bacteriei este prin sămânţă, în care
poate rezista, în condiţii foarte diferite (de la -20°C la +35°C), timp de trei ani.
Resturile plantelor bolnave, rămase de la cultura anterioară, reprezintă un alt rezervor
important de inocul primar.
Bacteriile din leziuni, de pe resturile plantelor infectate și populațiile epifitice pot fi
propagate secundar, cu multă uşurinţă, prin stropire sau pe timp de ploaie şi vânt.
Alţi factori de propagare sunt insectele, uneltele, maşinile, animalele şi oamenii.
IMPORTANT!
Arsura comună a fasolei produce pagube însemnate, în funcţie de condiţiile climatice,
soi, calitatea seminţei şi practicile culturale.
Pierderile ajung de multe ori până la compromiterea întregii culturi.
Pag. 14/152
FIŞĂ PENTRU RECUNOAŞTEREA ORGANISMELOR DĂUNĂTOARE
Diaporthe caulivora și Diaporthe phaseolorum var. sojae
(complex Phomopsis spp.)
Denumire populară: cancerul tulpinii
Statut: organisme dăunătoare reglementate non-carantină (Diaporthe caulivora -

absentă în România; Diaporthe phaseolorum var. sojae - prezentă în România)
Plante gazdă: Glycine max (soia)
Biologie
Diaporthe caulivora este favorizată de ploi abundente, infecţiile timpurii cauzând
mortalitatea prematură a plantelor.
Diaporthe phaseolorum var. sojae este forma perfectă (sexuată) și Phomopsis sojae
stadiu imperfect (asexuată).
Iernează ca miceliu în semințe infectate și resturi de plante, reprezentând inoculul
primar.
Simptome
Diaporthe caulivoraorthe phaseolorum var. caulivora)
Această boală cauzează ofilirea plantelor şi ofilirea prematură a păstăilor.
Ca urmare, seminţele fie nu se formează, fie dacă s-au format, ele sunt mici şi zbârcite
din cauza încetării premature a procesului de umplere a boabelor.
Dacă infecţia a apărut la începutul vegetaţiei, atunci simptomele vor fi puternice, iar
pierderile de recoltă vor fi mari.
Dacă infecţia apare mai târziu, atunci în mod natural simptomele vor fi mai blânde şi
totodată pierderile de recoltă vor fi mult mai mici. Simptomele iniţiale ale cancerului
de tulpină sunt vizibile atunci când la plantele de soia începe faza reproductivă.
Cele mai severe simptome apar la formarea păstăilor şi umplerea boabelor. Pe unul sau
mai multe internoduri ale tulpinii de la suprafaţa solului apar leziuni uşoare, de formă
eliptică sau neregulată. Mai târziu leziunile alungite se extind la internodurile
adiacente, ajungând până la 10 cm (fig.1 A). Ţesutul tulpinii devine închis la culoare,
necrotic, se distruge, astfel încât planta nu mai poate absorbi apa şi substanţele
nutritive care vin de la rădăcină. Din cauza afectării tulpinii, treptat planta se ofileşte
şi moare. Frunzele de la vârful plantelor infectate se clorozează, conducând la
pierderea treptată a turgescenței. Acestea se usucă, se ofilesc şi mor, dar rămân
ataşate de plantă, ceea ce face ca plantele bolnave să fie uşor identificate în câmp
(fig. 1, B,C). Fazele de dezvoltare cu cea mai mare sensibilitate la această boală sunt
perioada înfloritului deplin şi umplerea boabelor. Dacă în această perioadă sunt ploi
abundente, atunci se pot aştepta atacuri severe ale cancerul tulpinii la plantele de
soia. Nu există soiuri de soia industrială care să fie complet rezistente la cancerului
tulpinii, dar există mari diferenţe în ceea ce priveşte nivelurile de sensibilitate ale
soiurilor la infectare, îndeosebi la începutul fazelor de creştere a plantelor.
Pag. 15/152
A B C
Fig.1. Cancerul tulpinii: simptome pe tulpină (A) și plante ofilite prematur (B, C)
(https://en.wikipedia.org/wiki/Diaporthe_phaseolorum_var._caulivora)
Diaporthe phaseolorum var. sojae apare de obicei în regiunile unde clima este caldă şi
umedă, atunci când plantele de soia sunt în faza de maturitate. Seminţele infectate reduc
parametrii de calitate (energia de creştere şi puterea de încolţire), acestea nereuşind să
răsară.
Simptomele culturilor sunt caracteristice şi pot fi observate uşor. Simptomele din mijlocul
sezonului apar ca niște puncte negre, minuscule (picnidiile ciupercii) pe frunzele căzute sau
pețioli.
Pe cotiledoane sau tulpinile inferioare se pot observa pete maronii, deschise la culoare.
Picnidiile apar în rânduri de-a lungul tulpinii necrotice și a lăstarilor plantelor.
Seminţele afectate sunt deformate, zbârcite sau alungite.
Coaja se zbârceşte, crapă şi se acoperă parţial sau complet cu un mucegai alb – gri sau cu
pete negre - picnidii (fig. 2 D, E). Timpul cald şi umed în perioada de maturizare a plantelor
de soia stimulează dezvoltarea acestei boli.
D E
Fig. 2: Semințe de soia infectate și sănătoase (https://en.wikipedia.org)
Mod de răspândire: semințe infectate și resturi de plante.
IMPORTANT!
Cancerul tulpinii la soia este una dintre bolile cu cele mai mari urmări economice.
Pag. 16/152
FIȘĂ PENTRU RECUNOAŞTEREA ORGANISMULUI DĂUNĂTOR
Acanthoscelides obtectus Say
Denumire populară: gărgăriţa fasolei
Statut: organism dăunător reglementat non-carantină, prezent în România
Plante gazdă: fasole, bob, linte, lintea pratului, năut şi soia.
Descriere
Adult: corp oval alungit, de 3,5-4 mm lungime, de culoare cenuşiu roşcat, acoperit cu
perişori scurţi, aurii, cu capul de culoare neagră. Pronotul este conic, îngustat anterior.
Baza antenelor, picioarele şi abdomenul sunt roşcate, cu pigidiul uniform cenuşiu, incomplet
acoperit de elitre.
Ou: oval, de culoare alb-lăptoasă, 0,6 mm lungime.
Larva: cea neonată este oligopodă, prezintă trei perechic de picioare. Capul este alungit,
de culoare galbenă, iar corpul de culoare albă. Cele complet dezvoltate sunt apode, au
corpul alb, uşor curbat, de 4-5 mm lungime şi capul mic, de culoare brun-deschisă.
Pupa: albă-gălbuie, de tip liberă, de 3,7-4mm lungime.
Fig.1. Adult Fig .2. Atac pe seminţe de fasole

(https://www.biolib.cz/cz/taxon/id12305/)
Simptome: larvele se hrănesc în boabe producând rosături.
Biologie: poate dezvolta 2-3 generaţii, dintre care una în câmp şi restul în depozite.
Iernează ca adult exclusiv în depozite, în boabele de fasole sau în crăpăturile pereţilor şi
podelei. Adulţii hibernanţi migrează în culturi la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie,
până la distanţe de 3 km. După împerechere, femelele rod pe linia de sutură a tecilor
păstăilor dezvoltate, câte un orificiu adânc prin care introduc vârful abdomenului şi depun
ouăle (10-20), lipindu-le de pereţii carpelari. După incubaţia de 10-15 zile, larvele eclozează
şi pătrund în boabe, năpârlesc, devin apode şi se hrănesc până ajung la completa dezvoltare
(în 15-30 zile). Înainte de împupare rod în tegument un opercul la fel ca larvele de Bruchus
pisorum. Stadiul de pupă durează 5-18 zile. În momentul recoltării fasolei, în boabe se
găsesc larve de diferite vârste sau pupe. Adulţii primei generaţii apar în spaţiile de
depozitare, unde femelele depun ouăle pe boabele depozitate, pe pereţii boxelor sau pe
Pag. 17/152
ambalaje. O femelă depune 40-80 de ouă. După o incubaţie de 10-15 zile, larvele neonate
rod orificii în tegument, pătrund în boabe şi se hrănesc timp de 15-45 de zile (în funcţie de
temperatură), apoi se împupează, adulţii apărând până la sfârşitul anului. În depozitele
calde, până în iunie se mai pot dezvolta una două generaţii, similar generaţiei a II-a.
IMPORTANT !
În boabe se pot dezvolta între 1-28 larve, în funcţie de mărimea boabelor.
Temperaturile scăzute, sub 4°C, determină mortalităţi foarte mari, aceasta fiind cauza
reducerii rezervei biologice din boabele scuturate în câmp.
În depozite pagubele pot ajunge până la 100%, dacă nu se aplică măsuri de control.
Pag. 18/152
FIȘĂ PENTRU RECUNOAȘTEREA ORGANISMULUI DĂUNĂTOR
Bruchus pisorum L.
Denumire populară: gărgărița mazării
Statut: organism dăunător reglementat non-carantină, prezent în România.
Plante gazdă: specie monofagă, atacă mazărea cultivată şi sălbatică (Pisum spp.).
Descriere
Adult: corp de 4-5 mm lungime, oval-alungit, negru, acoperit cu pubescență deasă, cenușie-
roșcată. Pronotul prezintă lateral câte un dinte. Elitrele au dungi longitudinale paralele și
cu mai multe pete albe. Pigidiul neacoperit de elitre prezintă o pubescență albă și două
pete ovale negre-cenușii (fig.1).
Ou: de culoare alb-gălbui, oval, 1,5 mm lungime și 0,6 mm lățime.
Larva: larva neonată este oligopodă de 1,5-1,6 mm lungime, cu picioare subțiri,
triarticulate. Capul este castaniu, iar corpul galben-roșcat. Larva de ultima vârstă este
apodă, de 5-6 mm lungime, cu capul castaniu, mandibulele negre și corpul alb-gălbui.
Pupa: de tip liberă, culoare gălbuie și 4-5 mm lungime.
Fig. 1. Adult (https://www.invasive.org) Fig. 2 Mod de dăunare (https://www.cabi.org)
Simptome: larvele rod în interiorul boabelor loje ovoidale consumând până la 40-50% din
masa acestora, în interiorul unui bob dezvoltându-se o singură larvă. Până la apariția
adulților boabele au tegumentul normal, dar se observă prin transparență un opercul
circular care se detașează cu ușurință (fig. 2). Puterea de germinare se reduce cu 25-30%
prin consumarea embrionului și parțial a cotiledoanelor. Excrementele și exuviile fac
boabele improprii pentru consum.
Biologie: specie monovoltină, care iernează în stadiul de adult. Adulții diurni migrează
primăvara prin zbor activ din locurile de iernare la distanțe mari. Ponta coincide cu
fenofaza de formare a păstăilor, începe la sfârșitul lunii mai și durează circa 30 de zile. O
Pag. 19/152
femelă poate depune 150-200 de ouă, izolat pe păstăile tinere sau bine dezvoltate, pe o
păstaie fiind prezente 15-20 de ouă. După eclozare, larvele perforează pereții păstăilor și
pătrund în boabe, unde năpârlesc și devin apode. Stadiul de larvă durează 40-45 de zile, iar
cel de pupă 14-15 zile. Înainte de împupare larvele rod un opercul circular prin care adulţii
vor părăsi boabele afectate. Noii adulți apar începând cu sfârșitul lunii iulie, perioadă care
coincide cu faza de coacere în pârgă şi recoltare a mazării. O parte din insecte devin adulte
înainte de recoltarea mazării.
IMPORTANT !
Este dăunător în depozite și câmp, în stadiul de larvă și adult.
Boabele afectate pierd 1/5 din greutatea lor.
În timpul depozitării, având în vedere că larvele continuă să se hrănească încă 30-35 de
zile, se reduce greutatea boabelor cu 5-20%.
Fiind sensibil la acţiunea temperaturilor scăzute, se înregistrează o mortalitate de până
la 87% în timpul iernii.
Pag. 20/152
Bruchus rufimanus Boh.
Denumire populară: gărgăriţa mare a bobului
Statut: organism dăunător reglementat non-carantină, prezent în România
Plante gazdă: bobul (Vicia faba)
Descriere
Adult: corp de 3-5 mm lungime, oval-alungit, de culoare neagră şi tot atât de lung cât de
lat. Prezintă o pată albă în faţa scutelului, slab pronunţată, primele patru articole antenale
precum şi tibiile anterioare, de culoare roşcată, pe un fond albicios. Pigidiul prezintă două
pete difuze, de culoare brună-negricioasă, iar femurele posterioare roşcate şi prezintă un
pinten la marginea internă a tibiilor posterioare (fig.1).
Larva: la eclozare are 3 perechi de picioare, după prima năpârlire devine apodă şi eucefală,
de tip curculionid.
Fig. 1. Adult (https://www.insectimages.org) Fig. 2. Boabe atacate (https://www7.inra.fr)
Simptome: larvele se hrănesc cu boabele în formare rozând în acestea cavităţile sub formă
de loje. În bob se dezvoltă 1-8 larve şi în urma atacului procentul de germinare a boabelor
scade cu 40-60%. Boabele atacate prezeintă orificii largi de părăsire a acestora (fig.2).
Biologie: insecta are o generaţie pe an, iernează ca adult sub scoarţa pomilor, sub stratul
vegetal uscat sau în crăpăturile solului. Adulţii hibernanţi zboară când temperatura ajunge
la 15°C. Ouăle sunt depuse pe păstăi fără o ordine anume, adesea suprapuse şi incubaţia
acestora durează 10-12 zile. Larva eclozată pătrunde în bob, iar durata dezvoltării larvare
este de 40-75 zile. La completa dezvoltare larvele se transformă în pupe în interiorul
boabelor, stadiul pupal durând 6-13 zile, ceea ce coincide cu luna august. Apariţia noilor
adulţi are loc imediat după recoltare şi se prelungeşte până la înmagazinarea boabelor,
gărgăriţa putând să ajungă astfel în spaţiile de de depozitare. Migrarea adulţilor spre
locurile de hibernare se observă de la sfârşitul lunii august până la sfârşitul lunii septembrie.
IMPORTANT !
Temperaturile ridicate de la sfârşitul verii şi începutul toamnei favorizează apariţia în
masă a gărgăriţei în anul următor. În schimb climatul călduros din lunile ianuarie şi
februarie determină apariţia timpurie a adulţilor hibernanţi şi ca urmare dispariţia
acestora în cazul scăderii temperaturii. Pag. 21/152
Ditylenchus dipsaci (Kuehn) Filipjen
Denumire populară: nematodul bulbilor și tulpinilor
Statut: organism reglementat non-carantină, prezent în România
Plante gazdă: nematodul polifag, dintre leguminoasele anuale și perene atacând bobul
(Vicia faba), mazărea (Pisum sativum), trifoiul (Trifolium spp.) și lucerna (Medicago sativa)
Descriere
Adult: corp bilateral simetric, nesegmentat, alungit (filiform) și cilindric în secțiune
transversală. La completa dezvoltare lungimea corpului poate fi de 0,9-1,3 mm. Aparatul
bucal prezintă stilet retractil de 10-13 µm lungime.
Larvă: asemănătoare cu adultul, deosebindu-se de acesta prin dimensiunile mai reduse ale
corpului (0,3-0,9) mm și lipsa organelor genitale. Procesul de dezvoltare al larvelor parcurge
patru năpârliri succesive, până la transformarea în adult.
Fig.1. A. Plante de lucernă atacate B. Atac în câmp (https://pnwhandbooks.org)
Simptome: albirea asociată cu pierderea clorofilei frunzelor este adesea o caracteristică a

culturilor infestate în condiții de stres la umiditate (fig. 1 A). Câmpurile infestate prezintă
adesea zone neregulate de creștere redusă (fig.1 B). Simptome tipice atacului nematodului
includ umflarea bazală, uscarea și răsucirea tulpinilor și a frunzelor, scurtarea internodilor
și formarea multor muguri axilari, producând un număr anormal de lăstari ce dau plantei
aspect de tufiș. Plantele infestate uneori nu cresc suficient de înalte pentru cosit și, de cele
mai multe ori, nu reușesc să producă vârfuri florale. Nu se observă simptome în semințele
de lucernă infestate.
Biologie: Larvele migrează primăvara în sol și pătrund în rădăcinile plantelor tinere, prin
orificii naturale sau prin răni. Dezvoltarea larvelor durează 20-25 zile, timp în care
năpârlesc de câteva ori, devenind nematozi adulți de ambele sexe. După copulație femelele
depun ouăle în țesuturile plantelor în care s-au dezvoltat, incubația durând 7-8 zile. Ouăle
și larvele nematodului sunt rezistente la acțiunea temperaturilor scăzute.
IMPORTANT !
Nematodul are 5-6 generații pe an și iernează în toate stadiile de dezvoltare.
Pag. 22/152
3.3 Organisme dăunătoare non-carantină (comune)
 Ciuperci:
1. Ascochyta sojaecola Abramov – antracnoza (ascochitoza) la soia;
2. Ascochyta sp- antracnoza (ascochitoza) la mazăre;
3. Colletotrichum lindemuthianum (Sacc.& Magnus)- antracnoza la fasole;
4. Erysiphe pisi- făinarea la mazăre;
5. Fusarium martii App et W var. phaseoli Burkh- putrezirea uscată a rădăcinilor
de fasole;
6. Isariopsis griseola Sacc - pătarea unghiulară a frunzelor de fasole;
7. Peronospora manshurica (Naumov) Syd - mana soiei;
8. Peronospora pisi Syd -mana la mazăre;
9. Pseudopeziza medicaginis (Lib.) Sacc- pătarea brună a frunzelor de lucernă;
10. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary- mucegaiul alb la fasole;
11. Uromyces appendicullatus (Pers.) Link- rugina la fasole;
12. Uromyces pisi (Pers.) –rugina la mazăre;
13. Uromyces striatus –rugina la lucernă.
 Bacterii:
1. Pseudomonas savastanoi pv. glycinea. Gardan et al. - arsura bacteriană la soia;

2. Pseudomonas syringae pv. pisi Young, Dye et Wilkie– arsura bacteriană la mazare;
3. Pseudomonas syringae pv. syringae Van Hall- pătarea brună la fasole;
4. Xanthomonas euvesicatoria pv. alfalfa- arsura bacteriană a lucernei şi trifoiului;
5.Xanthomonas axonopodis pv. vignicola (Burkholder) Vauterin - arsura bacteriană a
fasoliței.
 Virusuri:
1. Alfalfa mosaic virus- virusul mozaicului lucernei;

2. Bean common mosaic virus – mosaicul comun la fasole;
3. Bean leaf roll virus –virusul rasucirii frunzelor la fasole;
4. Bean yellow mosaic virus - virusul mozaicului galben la fasole;
5. Broad bean stain virus - virusul pătării la fasole;
6. Broad bean wilt virus - virusul ofilirii la fasole;
7. Pea early-browning virus - virusul brunificării timpurii la mazăre;
8. Pea enation mosaic virus -1, Pea enation mosaic virus-2 - virusurile cu enațiuni la
mazăre;
9. Pea mosaic virus -virusul mozaicului la mazăre;
10. Pea seed- borne mosaic virus - virusul mozaicului mazării transmisibil prin sămânță;
11. Pea streak virus - virusul stricului la mazăre;
12. Peanut stunt virus - virusul piticirii alunelor de pământ;
13. Red clover mottle virus - virusul marmorării trifoiului roșu;
14. Red clover necrotic mosaic virus - virusul mozaicului necrotic al trifoiului roșu;
15. Red clover vein mosaic virus - virusul mozaicului nervurian al trifoiului roșu;
16. Soybean mosaic virus - virusul mozaicului soiei;
17. White clover mosaic virus - virusul mozaicului trifoiului alb.
Pag. 23/152
 Insecte, acarieni
1. Acyrthosiphon pisum Harris – păduchele verde al mazării
2. Adelphocoris lineolatus Goeze - ploşniţa leguminoaselor
3. Agriotes lineatus (L) - viermele sârmă comun
4. Agromyza nana Meigen - musca minieră a frunzelor de leguminoase
5. Agrotis segetum (Den. et. Schiff) – buha semănăturilor
6. Aphis fabae Scopoli - păduchele negru de frunze
7. Apion apricans Herbst – gărgăriţa florilor de trifoi
8. Apion ervi Kirby - gărgărița semințelor de linte
9. Apion pomonae (Fabricius) - gărgăriţa arborilor fructiferi
10. Apion trifolii (L.)- gărgărița florilor de trifoi
11. Apion viciae Payk. - gărgăriţa seminţelor de măzăriche
12. Asphondylia miki Wachtl. - țânțarul păstăilor de lucernă
13. Autographa gamma (L.) – buha gamma
14. Bruchidius varius (Oliv.) - gărgărița semințelor de trifoi
15. Bruchophagus roddi Guss. - viespea seminţelor de lucernă
16. Bruchus ervi Frölich – gărgăriţa mazării
17. Bruchus lentis (Frol.) - gărgărița lintei
18. Ceramica pisi (L.) – buha mazării
19. Contarinia medicaginis (Kieffer) - țânțărușul florilor de lucernă
20. Contarinia pisi Loew - ţânţarul galicol al mazării
21. Cydia nigricana (Fabricius) – molia păstăilor de mazăre
22. Dasineura medicaginis Bremi - musculiţa galigenă a mugurilor de lucernă
23. Epicauta erythrocephala Pall - gândacul lucios al lucernei
24. Etiella zinckenella Tr. – molia roşie a soiei
25. Haplothrips niger (Osborn) - tripsul trifoiului roșu
26. Helicoverpa armigera Hubner - omida fructificaţiilor
27. Heliothis maritima (De Graslin) – buha mare a lucernei
28. Heliothis viriplaca (Hufnagel) - buha mică a lucernei
29. Hypera postica Herbat. – gărgăriţa frunzelor de lucernă
30. Kakothrips pisivorus (Westwood) – tripsul mazării
31. Lacanobia oleracea L. – buha legumelor
32. Lasiocampa trifolii Denis & Schiffermüller - omida trifoiului
33. Liriomyza cicerina (Rondani) – musca minieră a năutului
34. Liriomyza congesta (Becker) – musca minieră a leguminoaselor
35. Loxostege sticticalis L. – omida de stepă
36. Odontothrips confusus Priesn. – tripsul lucernei
37. Odontothrips loti (Hal.)– tripsul ghizdeiului
38. Otiorrhynchus ligustici L. – gărgăriţa rădăcinilor de lucernă
39. Oxythyrea funesta (Poda) – gândacul pestriţ al florilor
40. Phytodecta fornicata Brügg. – gândacul roşu al lucernei
41. Psalidium maxillosum (Fabricius) – gărgăriţa neagră a florii soarelui
43. Sitona crinitus (Herbst) – gărgăriţa păroasă a mazării
44. Sitona griseus Marsh – gărgăriţa mazării
45. Sitona lineatus (L.) - gărgăriţa dungată a mazării
46. Sitona hispidulus (Fabricius) - gărgăriţa păroasă a trifoiului
47. Subcoccinnella vigintiquattuorpunctata (L.) – buburuza lucernei
48. Taeniothrips atratus Hall. – tripsul leguminoaselor
Pag. 24/152
49. Tanymecus palliatus Fabricius – răţişoara sfeclei
50. Tetranychus urticae Koch. – păianjenul roşu comun
51. Thrips tabaci (Lind)– tripsul tutunului
52. Tychius medicaginis Brisout –gărgăriţa galicolă a lucernei
53. Tychius quinquepunctatus (L.) - gărgărița punctată a mazării
54. Vanessa cardui L. – omida scaieţilor
 Nematozi
1. Heterodera gottingiana (Liebscher) – nematodul soiei
CAPITOLUL 4
FIȘE PENTRU RECUNOAŞTEREA ORGANISMELOR DĂUNĂTOARE
4.1. Fişe recunoaştere organisme dăunătoare non-carantină (bacterii,
ciuperci, virusuri, viroizi şi fitoplasme)

Ascochyta sojaecola Abramov
Denumire populară: antracnoza (ascochitoza) soiei.
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.
Plante gazdă: soia (Glycine max), Pisum sativum (mazăre), Vicia faba (bob).
Biologie
Umiditatea ridicată a aerului, ploile și temperatura de 20-24°C promovează dezvoltarea
bolii.
Ciuperca pătrunde în plantă prin stomate. Primăvara, se consideră că inoculul primar este
reprezentat de conidii, care sunt împrăștiate de ploaie, infectează frunzele și se formează
picnidiile. Infecția secundară apare atunci când din picnidii sunt eliberate noi conidii care
sunt din nou dispersate de ploaie și se produc noi infecții. A fost demonstrat însă, că
toamna se formează peritecii cu asce și ascospori care se dispersează și provoacă infecții
primare în sezonul următor.
Simptome: ciuperca afectează toate părțile plantelor, cotiledoane, frunze, tulpini, păstăi
și semințe.
Pe cotiledoane apar pete întunecate și ulcere maro-închis, delimitate de o margine mai
închisă la culoare sau se pot decolora și par arse de soare.
Frunzele atacate prezintă pete circulare, cu diametrul de 5-10 mm, de culoare maro-
deschis înconjurate de o margine cenușiu-brună, dispuse de obicei de-a lungul nervurilor
principale. Uneori, petele cresc și devin alungite. Țesutul atacat și uscat din dreptul
petelor crapă, se desprinde și cade, în timp ce partea brună a frunzelor se menține (fig.1,
2). Suprafața foliară și implicit capacitatea de asimilare a frunzelor scade.
Pe tulpină, atacul se manifestă sub forma unor pete negricioase, alungite, sub formă de
leziuni putrezite și crăpate, iar țesutul se împarte în benzi longitudinale.
Tecile păstăilor se albesc și prezintă numeroase picnidii (fig.3).
Pag. 25/152
Semințele atacate adesea putrezesc, sunt mici și acoperite de un miceliu alb care conține
picnidiile ciupercii, iar capacitatea de germinare a acestora scade cu 25-40%.
Mod de răspândire
În câmp, boala se răspândește prin conidii, iar de la un an la altul, se transmite prin
sămânța infectată și fructificațiile ciupercii (picnidiile) care iernează în resturile de plante
rămase pe câmp.
Sursele de infecție sunt reziduurile de vegetație infectate și semințele de soia de cultură și
sălbatică infectate.
Fig. 1: Țesut desprins din frunză Fig. 2: Pete pe frunze

(https://www.google.com/search?) (https://ogorod.ua/askokhitoz)
Fig. 3: Simptom pe teci

(https://www.syngenta.ru/target/)
IMPORTANT!
Pierderile de randament pot ajunge la 15-20% și uneori mai mult. Buruienile scad
nivelul de producție cu 30%.
Pag. 26/152
FIȘĂ PENTRU RECUNOAȘTEREA ORGANISMELOR DĂUNĂTOARE
Ascochyta spp.
(Ascochyta pisi Lib, Ascochyta pinodella Jones)
Denumire populară: antracnoza( ascochitoza) mazării.
Plante gazdă: mazăre (Pisum sativum), soia (Glycine max), fasole (Phaseolus spp.),
măzăriche de primăvară (Vicia sativa)
Biologie
Apariția bolii este favorizată de precipitații abundente sau irigare prin aspersiune excesivă
(frunze umede mai mult de 7 ore), umiditate relativă a aerului de peste 90 %.
Ciuperca se dezvoltă la temperaturi de 4-34°C (optime de 20-24°C), perioada de incubație
fiind de 4-7 zile de la infecția inițială.
Simptome: antracnoza la mazăre se manifestă pe frunze, stipele, păstăi, tulpină, boabe.

Frunzele, tulpinile şi păstăile infectate prezintă pete mici de 1-2 mm, la început decolorate,
apoi brune cu margini difuze sau precis delimitate. Zonele centrale necrozate ale petelor
devin cenușii şi prezintă mici puncte negre (fig.1).
Atacul ciupercii Ascochyta pisi pe frunze și stipele se manifestă sub formă de pete
scufundate, rotunde sau neregulate, maronii (la interior cafenii deschis iar cu marginile brun
închis), care se pot observa pe ambele părți ale frunzei.
Când petele, circulare sau de formă neregulată sunt puțin cufundate, brune, ușor zonate,cu
marginea proeminentă atacul este produs de Ascochyta pinodella.
Atacul pe tulpini este foarte păgubitor. În dreptul petelor care ajung până la 1 cm, țesuturile
sunt denivelate, tulpinile se ștrangulează și duc astfel la uscarea părții superioare.
Păstăile atacate au pete circulare, brune sau cafenii-cenușii, adâncite, cu puncte mici negre.
Cu cât atacul pe păstăi se instalează mai devreme, cu atât pagubele sunt mai mari (fig. 2).
Chiar dacă se formează boabe, acestea au tegumentul zbârcit cu pete galbene sau cafenii și
prezintă o germinație scăzută.
Plantele apărute din boabele infestate pier în scurt timp după răsărire sau rămân debile.
Fig. 1. Simptome pe frunze (picnidii) Fig. 2. Păstăi atacate de antracnoză

(www.agric.wa.gov.au.com) (www.alchetron.com)
Pag. 27/152
Mod de răspândire
● Sporii ciupercii (conidiile) se răspândesc cu ajutorul vântului, apa din precipitații și
irigații, unelte și lucrători;
● agentul patogen iernează în sol și pe semințe.
IMPORTANT!
Antracnoza este favorizată de umiditatea ridicată precum și de fertilizarea
excesivă cu azot a solului.
Pag. 28/152
Colletotrichum lindemuthianum (Sacc.& Magnus)
Denumire populară: antracnoza fasolei

Plante gazdă: specii de fasole (Phaseolus spp.), bobul de grădină (Vicia faba).
Biologie
Apariția bolii este favorizată de prezența apei pe frunze (precipitații, irigare prin aspersie)
timp de 18-24 ore, la temperaturi cuprinse între 13-27°C. Perioada în care apar primele
simptome de la infecție este 4-9 zile.Ciuperca supraviețuiește ca miceliu în boabele atacate și
în resturile de plante rămase pe câmp, în care miceliul rezistă la temperaturi foarte scăzute
de -30ºC pe resturile de plante. Semințele reprezintă principala sursă de infecție în anul
următor.
Simptome: antracnoza fasolei se manifestă în toate fazele de dezvoltare, fiind atacate toate
organele supraterane (frunze, tulpini, păstăi, semințe)
Plăntuțele provenite din semințe infectate prezintă pe cotiledoane leziuni circulare,
alungite, de culoare brun-negricioasă, adâncite în țesuturi. În condiții de umiditate ridicată
se produce putrezirea și pieirea plăntuțelor.
Pe frunze apar pete vizibile pe ambele fețe, circulare sau neregulate, brune-gălbui, cu o
margine brună-roșietică care sunt dispuse de-a lungul nervurilor.Țesuturile afectate se
necrozează și se rup, iar frunzele par zdrențuite (fig.1).
Pe tulpini apar leziuni alungite care se adâncesc în substrat.
Pe păstăi apar pete mici,de culoare ruginie. În timp se măresc, devin circulare, adâncite și
sunt delimitate de o margine roșiatică (fig.2).
Aceste pete sunt la început izolate apoi confluează și prezintă în partea centrală puncte
roșietice, dispuse sub forma de cercuri concentrice, care reprezintă acervulii ciupercii.
De pe păstăi, atacul penetrează pe semințe care prezintă pe suprafața lor pete gălbui-brune,
adâncite. Atacul apare și pe pețiol și pe tulpină sub forma unor pete alungite, scufundate de
culoare maro-închis.
Plantele abia răsărite pot rămâne mici sau se pot usca, păstăile nu mai pot fi comercializate
datorită aspectului inestetic, se zbârcesc, boabele capătă pete brune sau cafenii.
Fig. 1. Simptome pe frunze (picnidii) Fig. 2. Păstăi atacate

(www.forestry.imagedirect.com)
IMPORTANT!
Atacul este favorizat de condiții de umiditate și temperaturi ridicate.
Pag. 29/152
Erysiphe pisi
Denumire populară: făinarea mazării.

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România
Plante gazdă: mazăre ( Pisum sativum )
Biologie: temperaturile cuprinse între 15-25°C și umiditatea peste 70% în sezonul de

creștere, în timpul înfloririi și umplerii păstăii, favorizează dezvoltarea bolii.
În aceste condiții, infecția poate coloniza complet o plantă în 5-6 zile și boala se răspândește
apoi rapid la zonele adiacente.
Simptome:boala se manifestă pe frunze, stipele, tulpini, păstăi și boabe.

Pe ambele fețe a frunzelor apar pete albicioase-făinoase, alcătuite din miceliul și
fructificațiile ciupercii (fig.1).
La început petele sunt mici, apoi se măresc și confluează, cuprinzând adesea întreg limbul.
Simptome asemănătoare apar și pe tulpini și păstăi, organe care pot fi acoperite parțial sau
total de o pâslă albicioasă cu aspect făinos (fig.2).
Pe măsură ce ciuperca se dezvoltă, stratul albicios și făinos se închide la culoare și devine
cenușiu. Țesuturile afectate se brunifică și se necrozează.
Pe măsura dezvoltării infecției fungice, frunzele se usucă, planta nu se mai dezvoltă normal,
întreg procesul vegetativ fiind încetinit, apar deformări și semințele/boabele, dacă se
formează, rămân mici și își pierd aroma.
Fig. 1. Simptome pe frunze Fig. 2 . Simptome pe tulpini și păstăi

(www.agric.wa .gov.au) (www.croppro.com.au)
Mod de răspândire: sporii ciupercii sunt împrăștiați pe alte plante și pe distanțe mari cu
ajutorul vântului, prin semințe contaminate, prin resturile vegetale contaminate şi prin
miceliul de rezistență (cleistoteciile).
 evitărea irigării prin aspersiune
IMPORTANT!
Infecția puternică a păstăilor poate provoca o decolorare a cenușiu-brună a semințelor și
un miros neplăcut care scade calitatea bobului.
Pag. 30/152
Fusarium martii App. et W. var. phaseoli Burkh.
Denumire populară: putrezirea uscată a rădăcinilor de fasole

lante gazdă: fasole (Phaseolus vulgaris)
Biologie: miceliul ciupercii, care se dezvoltă în sol pe resturile vegetale în descompunere,

asigură infecția plantelor prin rănile de pe rădăcini și colet. Pe rădăcinile și tulpinile
distruse, ciuperca poate trăi saprofit timp îndelungat (8-10 ani), diminuîndu-și însă în mare
măsură virulența. Boala este favorizată de o temperatură cuprinsă între 22 și 24°C și de
umiditate mare a solului.
Simptome: este atacat sistemul radicular și numai rareori și baza tulpinii. Infecția poate
apărea la 7-14 zile după răsărirea plăntuțelor și se manifestă la început prin înroșirea totală
a pivotului rădăcinii sau prin apariția la suprafața lui și a coletului a unor striuri
longitudinale roșietice. Pe măsură ce boala progresează, rădăcinile laterale și cele de la
vârful pivotului se zbârcesc și apoi se descompun sub acțiunea diverselor microorganisme
din sol. De multe ori, plantele parțial atacate formează noi rădăcini adventive din tulpină,
deasupra porțiunii atacate, care îi prelungesc viața. Deoarece funcțiile rădăcinilor atacate
sunt mult stânjenite, plantele pier în cazul atacurilor grave sau rămân mai mici, prezentând
fenomenul de îngălbenire și de cădere a frunzelor (fig.1). Aceste plante înfloresc și leagă
mai puțin, ajungând mai repede la maturitate. Ele se smulg ușor din pământ, având
rădăcinile putrezite și acoperite cu un înveliș alb-roșcat, alcătuit din miceliul și conidiile
ciupercii.
Fig.1-Atacul pe plante (www1.agric.gov.ab.ca.)
Mod de răspândire: prin resturile sau solul infectat, unelte, insecte, larve, apa de ploaie și
apa de irigare.
IMPORTANT!
Această boală este destul de răspândită, pierderile putând ajunge până la 90% în anii
cu umiditate ridicată.
Pag. 31/152
Isariopsis griseola Sacc.
Denumire populară: pătarea unghiulară a frunzelor de fasole

Plante gazdă: fasole (Phaseolus vulgaris)
Biologie: ciuperca iernează în resturile de plante atacate sub formă de strome, pe care în
primăvară apar, în condiții de umiditate ridicată, conidiofori cu conidii. Pătrunderea
filamentului de infecție în țesuturi are loc prin stomate.
Un minim de 3 ore de umiditate ridicată (95-100%) este suficient pentru ca infecția să aibă
loc. Dezvoltarea bolii are loc între 16 și 28°C, temperatura optimă fiind 24°C. Infecția
încetează peste 36°C și sub 5°C. Perioada de incubare la 24°C este de aproximativ 5-7 zile,
extinzându-se până la 15 zile în condiții de zile mai reci (16°C).
Simptome: apar pe toate organele aeriene ale plantelor, dar cele mai caracteristice leziuni
sunt pe frunze, după 8-12 zile de la infecție.
Inițial, pe frunze apar pete mici, de 2-5 mm diametru, cenușii sau cafenii, neregulate, care
pot fi înconjurate de un halou clorotic. Apoi petele devin brune, unghiulare, limitate de
nervuri, izolate sau confluente (fig.1). Pe partea inferioară a frunzelor, în dreptul petelor,
se observă numeroase punctișoare brune, reprezentând conidiofori și conidii. În regiunile
umede, atacul este foarte intens și produce uscarea și căderea prematură a frunzelor.
Atacul apare uneori și pe păstăi sub forma unor pete mici, colțuroase (fig.2).
Leziunile de pe tulpini și pețioli sunt brun-închise și elongate.
Fig.1-Atacul pe frunză (www.bitkisagligi.net) Fig.2 –pe păstăi (https://www.botanistii.ro)
Mod de răspândire: prin resturile sau solul infectat, iar de la o plantă la alta, cu apa de
irigat.
IMPORTANT!
Ciuperca se dezvoltă deseori ca parazit secundar pe frunzele atacate de alți patogeni
(frecvent Uromyces appendiculatus), contribuind la mărirea pagubelor produse de
aceștia.
Pag. 32/152
Peronospora manshurica (Naumov) Syd.
Denumire populară: mana soiei.
Plante gazdă: soia (Glycine max)
Biologie
Ciuperca iernează în resturile de plante atacate rămase pe câmp, sub formă de oospori și în
semințele infectate.
Boala este favorizată de vreme caldă (20-24°C) și umedă. În condiții de secetă și de vreme
rece, boala nu apare sau, dacă a apărut, atacul stagnează. La temperaturi de sub 10°C și
peste 30°C ciuperca nu sporulează.
În condiții favorabile sporangii germinează în 12 ore. Infecțiile primare se produc în lunile
mai și iunie.
Simptome
Pe plante mature
Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei. Pe partea superioară ale frunzelor
tinere apar pete discrete verzi-pal până la galben deschis, cu dimensiuni de 2-8 mm diametru,
care se extind și devin leziuni galben – pal până la galben strălucitor (fig.1). Forma și mărimea
leziunilor variază, depinzând de vârsta frunzelor, de cantitatea de inocul și rasa patogenului
implicat. Leziunile mai vechi pot deveni cenușiu-brune până la brun închis și au margini
galben-verzui; eventual pot deveni în totalitate brune.
Pe partea inferioară a frunzelor (în special în condiții de umiditate), leziunile sunt acoperite
de mănunchiuri de sporangiofori de culoare cenușie până la violet-pal, care poate fi ușor
deosebită de alte boli foliare la soia (fig. 2). În leziunile vechi, patogenul poate să nu
sporuleze. Frunzele sever infectate devin galbene și în final brune, răsucite la margini și cad
prematur.
De asemenea, poate apărea o infecție a păstăilor fără simptome externe, astfel că interiorul
păstăii și suprafața semințelor sunt acoperite cu o masă de miceliu și oospori. Semințele care
sunt parțial sau total acoperite cu oospori adesea apar în întregime albe și au crăpături (fig.
3). Aceste semințe pot fi mai mici sau mai ușoare decât semințele normale. Ocazional,
miceliul poate fi găsit în învelișul seminței. Oosporii de pe semințe pot rămâne viabili până la
8 ani.
Frunzele devin mai rezistente la mană pe măsură ce se maturizează. Reacția unui soi variază
la infecția cu P. manshurica în funcție de vârsta frunzelor în momentul infecției. În timp ce
vârsta frunzelor crește, leziunile apar în numar mai mare și sunt mai mici ca dimensiuni.
Pe plăntuțe
Semințele infectate pot produce infecții sistemice ale micilor plăntuțe. Prima dată,
simptomele apar când plantele au aproximativ 2 săptămâni. La baza tinerelor frunze trifoliate
apar zone de culoare verde deschis și se extind de-a lungul nervurilor, în formă zimțată sau de
evantai. Plantele infectate sistemic pot ramâne mici și au frunze mici, marmorate, cenușii-
verzui, care se răsucesc la margini. Pe fața inferioară a frunzelor pot apărea fructificațiile
ciupercii în cantitate considerabilă.
Pag. 33/152
Mod de răspândire
Sporii ciupercii sunt împrăștiați cu ajutorul vântului, iar de la un an la altul ciuperca se
răspândește prin intermediul semințelor infectate și a resturilor infectate rămase în câmp.
Fig. 1. Frunze atacate Fig. 2: Sporulare violet-pal

(https://www.google.com/search?q=Peronospora) (https://badgercropdoc.com/soybean-2/soybean)
Fig. 3 : Simptome pe semințe

(https://badgercropdoc.com/soybean-2/soybean_)
IMPORTANT!
Mana soiei poate cauza defolieri și reducerea calității și mărimii semințelor, iar
randamentul culturii poate scădea cu până la 9-18 %.
Pag. 34/152
Peronospora pisi Syd
Denumire populară: mana mazării.

Plante gazdă: mazăre ( Pisum sativum )
Biologie
Apariția bolii este favorizată de temperaturi de 5-20°C (optime 10-15°C) și umiditate ridicată
provenită din precipitații sau irigare prin aspersiune. În condiții optime, sporii de rezistență
(oosporii) germinează în câteva ore, iar pentru sporulare sunt necesare 2-3 săptămâni.
Simptome: boala se manifestă pe frunze, stipele, tulpini, păstăi și boabe. Pe partea
superioară a frunzelor apar pete gălbui de formă neregulată (fig.1). Pe fața inferioară a
frunzei se formează un puf fin albicios la început, apoi cenușiu violaceu (fig. 2). Țesuturile
afectate se necrozează iar frunzele se usucă. Pete asemănătoare apar și pe păstăi. În cazul
unor atacuri puternice, infecția poate afecta și boabele.
Atacul la interiorul păstăilor se manifestă sub forma prezenței miceliului alb pufos. Păstăile
afectate se usucă, dezvoltă boabe puține, semințele vor fi infectate și transmit boala.
Ciuperca atacă și tulpinile și cârceii pe care apar pete violacee. În primele faze de
dezvoltare ale plăntuțelor, atacul pe tulpini poate duce la uscarea acestora. Uneori,
ciuperca are o dezvoltare sistemică, producând piticirea accentuată a plantei, fără apariția
simptomelor de mană.
Fig. 1. Simptome pe partea superioară a frunzei Fig. 2 . Simptome pe partea inferioară a frunzei
(www.zor. zut. du. pl.com) (www.infoagrimag)
Mod de răspândire: transmiterea bolii de la un an la altul se face prin oospori (prezenți în

sol, resturi de plante din sol sau semințe infectate), care germinează și provoacă infecția
primară (infecție sistemică provocată de miceliul ciupercii plăntuțelor tinere- afectând grav
tulpinile, pețiolul, frunzele). Infecțiile secundare sunt asigurate de către conidiile ciupercii
prezente în miceliul de pe frunze care se răspândesc rapid cu ajutorul vântului și picăturilor
de apă.
IMPORTANT!
Mana mazării este favorizată de umiditatea ridicată, pierderile de producție pot ajunge
până la 75%.
Pag. 35/152
Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary
Denumire populară: mucegaiul alb al fasolei.
Plante gazdă: fasole (Phaseolus vulgaris), dar atacă şi floarea-soarelui (Helianthus annuus),
rapiță (Brassica napus) ș.a.
Biologie
Organele de rezistență ale ciupercii, scleroții (fig.1), supraviețuiesc în sol 5 sau mai mulți
ani. Boala se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 5-30°C, cel mai rapid la 20-25°C, în
special în prezența umidității. În condiții adecvate de temperatură, lumină și umiditate,
scleroții aflați în primii 5 cm de la suprafața solului germinează și dezvoltă fructificațiile
ciupercii – apotecii cu asce și ascospori care germinează și colonizează florile și alte țesuturi
care sunt îmbătrânite, iar miceliul din țesuturile colonizate invadează țesuturile organelor
adiacente. Pentru ca scleroții să producă apotecii, este nevoie de umiditate, o temperatură
de 4°C sau condiții de îngheț pentru câteva săptămâni; apoi sunt necesare una până la câteva
săptămâni de temperaturi de 11-20°C. Apoteciile produc ascospori timp de 5-10 zile.
Simptome
Florile infectate pot dezvolta un miceliu alb, cu aspect de bumbac. Leziunile pe păstăi,
frunze, lăstari și tulpini sunt mici inițial, circulare, verde închis, umede, dar cresc rapid în
dimensiuni, pot deveni lipicioase și pot eventual înconjura și distruge întregul organ. În
condiții de umiditate, leziunile pot dezvolta un miceliu extern alb de consistența bumbacului.
Țesuturile afectate se usucă și se decolorează devenind de culoare bej sau albă care
contrastează cu culoarea maro deschis normală a țesuturilor senescente. Epiderma se
desprinde ușor când tulpina sau păstaia este fricționată între palme. Pernițele de miceliu alb
(scleroți imaturi) se transformă în scleroți negri, duri în interiorul și pe țesuturile infectate
(fig. 2).
Adesea părți infectate din floare pot cădea pe păstăi, frunze, ramuri și tulpini, furnizând
nutrienții necesari ciupercii pentru a penetra aceste organe. Țesuturile infectate sunt distruse
rapid și devin uscate și decolorate. Ramuri întregi sau întreaga plantă poate fi distrusă.
Scleroții se formează în și pe țesuturile infectate și pot cădea pe sol, pot rămâne în resturile
de plante infectate rămase pe câmp sau pot fi deplasate împreună cu semințele sau păstăile
recoltate. Ciuperca poate continua să crească și să producă boala în fasolea verde în timpul
transportului și al depozitării.
Mod de răspândire: diseminarea patogenului se produce cu ajutorul curenților de aer și a

apei de irigație. Răspândirea ciupercii de la o plantă la alta se realizează prin creșterea
miceliului între țesuturile învecinate. De la un an la altul, ciuperca se transmite prin
semințele infectate și scleroți.
Pag. 36/152
Fig. 1: Scleroți Fig. 2: Simptome pe țesuturile infectate
(http://www.padil.gov.au) (http://extensionpublications.unl.edu)
IMPORTANT!
Controlul bolii este dificil la fasolea comestibilă uscată, acolo unde plantele
dezvoltă o creștere luxuriantă, iar perioada de înflorire se extinde pe parcursul
câtorva săptamâni.
Tratamentele aplicate prin stropire înainte sau după înflorire sunt mai puțin
eficiente.
Pierderile de recoltă pot fi de 100%.
Pag. 37/152
Uromyces appendiculatus (Pers.) Link
Denumire populară: rugina fasolei

Plante gazdă: fasole (Phaseolus vulgaris)
Biologie: ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de teleutospori în sol sau pe resturile de
plante atacate. Primăvara, din germinarea teleutosporilor, care are loc la o temperatură de
14-16°C și la o umiditate relativă de 95%, se formează bazidiospori capabili să infecteze
frunzele tinere de fasole. Infecțiile se pot produce și prin uredospori, dacă aceștia au
supraviețuit peste iarnă, însă aceștia au nevoie pentru germinare de o temperatură mai
ridicată decât teleutosporii. Ei germinează bine în picăturile de apă și temperaturi cuprinse
între 10 și 25°C.
Simptome: atacul se manifestă pe toate organele aeriene, întâlnindu-se însă mult mai
frecvent pe frunze. Primele simptome se pot observa primăvara, sub forma unor pete mici,
galbene, circulare, izolate sau confluente, vizibile pe ambele fețe ale limbului. În dreptul
acestor pete se dezvoltă pe partea superioară a frunzelor punctișoare albicioase, dispuse în
grupuri, care reprezintă picnidiile ciupercii. După puțin timp, în dreptul acelorași pete, pe
fața inferioară a frunzelor, apar ecidiile gălbui-albicioase, grupate câte 3 sau 5, dispuse
deseori în formă de cerc.
Începând cu luna iunie, pe amble părți ale limbului, în special pe cea inferioară, apar în
dreptul acelorași pete numeroase pustule (peste 2000 pe o frunză), mici, pulverulente, de
culoare brună-roșiatică, risipite sau îngrămădite (uredosporii). Spre sfârșitul vegetației
(august-septembrie), în locul uredosporilor sau în jurul lor se formează pustule mici, brune-
negricioase, pulverulente (teleutosporii), mai ales pe fața inferioară a frunzelor (fig.1). În
cazul atacurilor puternice, pustulele cu uredospori și teleutospori se formează pe frunze,
tulpini și păstăi (fig. 2).
Fig.1-Atacul ciupercii pe frunză Fig.2 – Atacul ciupercii pe păstaie

(https://www.agrolink.com.br)
Mod de răspândire: infecția se răspândește prin resturile sau solul infectat, iar de la o
plantă la alta, cu apa de irigat.
Boala este cu atât mai păgubitoare, cu cât afectează plantele într-o fază mai tânără.
Frunzele plantelor puternic atacate se îngălbenesc, se usucă și cad prematur, ceea ce
are ca urmare o scădere a producției.
Pag. 38/152
Uromyces pisi (Pers.)
Denumire populară: rugina mazării
Plante gazdă: mazăre (Pisum sativum)
Biologie
Această specie este heteroică, macrociclică, cu stadiul ecidian pe Euphorbia cyparissias
(laptele câinelui), iar stadiul de uredospori și teleutospori pe specii de Pisum, Vicia și
Lathyrus.
Primăvara, pe plantele de Euphorbia cyparissias apare stadiul cu picnidii și ecidii. Plantele
atacate se recunosc ușor, deoarece au tulpinile subțiri, neramificate, drepte și de regulă
sterile. Frunzele nu mai sunt liniare, ci eliptice și groase, în formă de lingură, de culoare
galbenă-verzuie. Pe frunze apar în același timp, pe fața inferioară, mai rar pe cea
superioară, picnidiile și ecidiile ciupercii. Plantele de Euphorbia atacate răspândesc un
miros caracteristic, plăcut. După apariția ecidiosporilor, plantele se usucă, începând de la
vârf, iar miceliul ciupercii se cuibărește în mugurii radicali, unde iernează, infectând din nou
tulpinile care pornesc în anul viitor.
Boala este favorizată de temperaturile ridicate și de precipitațiile abundente din primăvară
și de la începutul verii. O influență pozitivă asupra bolii are și excesul de îngrășăminte
azotoase.
Simptome
Atacul se manifestă pe frunze și tulpini, în a doua jumătate a perioadei de vegetație, prin
pete mici, gălbui, în dreptul cărora se formează pustule mici, rotunde sau lenticulare,
pulverulente, de culoare brună deschis (uredosporii ciupercii). Puțin mai tîrziu apar pustule
de culoare mai închisă, brună-negricioasă (teleutosporii). Uredosporii și teleutosporii se
găsesc răspândiți pe ambele fețe ale frunzelor, mai frecvent pe cea inferioară (fig.1 și
fig.2).
În cazul atacurilor puternice, frunzele sau chiar plantele se usucă prematur.
Fig.1-Atac pe plantă (https://www.biolib.cz/)
39
Fig.2 -Atacul pe frunze (https://kccc.ru/)
Mod de răspândire
 teleutosporii sunt organele de iernare ale ciupercii;
 din germinarea lor, în primăvară rezultă bazidiospori, care infectează Euphorbia
cyparissias;
 ciuperca mai poate ierna și ca miceliu de rezistență în rădăcinile plantelor de
Euphorbia.
IMPORTANT!
Această boală este destul de răspândită, putând produce atacuri grave în anii cu veri
ploioase.
40
Uromyces striatus J. Schröter
Denumire populară: rugina lucernei
Plante gazdă: Medicago sp., Trifolium sp., Lens culinaris, Pisum sativum, Vicia sp.,
Melilotus sp., Lathyrus sativus
Biologie
Sursele principale de infecție sunt plantele de Euphorbia sp. infectate și uredosporii și
teliosporii de pe frunzele de lucernă și care se răspândesc în culturi prin intermediul
vântului. Boala este favorizată de perioadele călduroase sau foarte călduroase, cu umiditate
ridicată, de aceea infectțiile apar în special vara târziu.
Simptome: pe frunze apar inițial puncte mici de decolorare răspândite pe toată suprafața
limbului, iar în dreptul lor pe fața inferioară a frunzelor apar pustule purverulente de
culoare cafenie formate din uredospori care în timp devin brun închis – negre, formate din
teleutospori (fig.1 și 2). După apariția uredosporilor boala se răspândește foarte repede în
cultură, iar în momentul apariției teliopustulelor începe defolierea plantelor.
La un atac puternic și care se produce la începutul perioadei de vegetație, frunzele se usucă
și cad, începând de la bază spre vârful plantei.
Fig. 1. Plantă cu simptom (https://bladmineerders.nl) Fig.2. Frunză cu simptom (https://bladmineerders.nl)
 plante de lucernă infectate în anul anterior;
 plante gazdă de Euphorbia sp.;
 vânt.
IMPORTANT!
Boala reduce randamentul și calitatea semințelor de lucernă din culturile semincere.
41
Pseudomonas savastanoi pv. glycinea (Coerper 1919) Gardan et al. 1992
Denumire populară: arsura bacteriană a soiei
Statut: organism dăunător non-carantină prezent în România
Plante gazdă: semnalată exclusiv pe soia (Glycine max). Totuşi, unii autori menţionează ca
gazdă naturală posibilă şi specia Phaseolus lunatus (fasole lima).
Biologie
Bacteria se poate multiplica pe seminţe în timpul germinării, indiferent de soi, de unde
trece şi infectează plantulele. Solurile care conţin particule abrazive favorizează infectarea
cotiledoanelor. De asemenea, bacteria (adusă de vânt şi ploaie), se poate înmulţi pe
suprafaţa plantelor sănătoase, furnizând inocul pentru perioada când condiţiile climatice
devin favorabile iniţierii bolii. Reproducerea populaţiei bacteriene în faza rezidentă este
influenţată de soi, aceasta dezvoltându-se numai pe frunzele soiurilor sensibile.Timpul
răcoros facilitează evoluţia bolii.
Simptome: boala se manifestă în toate fazele de vegetaţie, pe toate organele aeriene.

Primele simptome apar pe ambele feţe ale cotiledoanelor ca leziuni de forme şi dimensiuni
diferite, cu ţesut umed, scufundat, de culoare brună. Acesta, evoluând, poate produce
pieirea plantulelor.
La plantele mai dezvoltate, atacul se manifestă pe frunze prin pete mici, de 1–2 mm,
unghiulare, hidrozate, translucide, galbene sau brune-deschis, iar mai târziu devin brune-
negricioase, păstrându-şi doar în mică măsură transparenţa. În general, petele sunt
repartizate pe toată suprafaţa frunzei, apărând în grupuri sau confluente.
Pe vreme umedă, pe faţa inferioară a petelor apare un exsudat albicios, care, după ce se
usucă, formează o pojghiţă lucioasă, de culoare brună sau cenuşie.
Când frunzele inferioare sunt puternic infectate, în anumite condiţii, frunzele tinere,
superioare manifestă simptom de toxemie, exteriorizat prin întârziere în creştere şi cloroză.
Într-o fază mai avansată a bolii, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, se sfâşie şi
cad, frunza apărând zdrenţuită (fig. 1). Infecţiile puternice determină căderea frunzelor.
Fig. 1. Frunză atacată (https://www.iriisphytoprotection.qc.ca/)
Pe frunzele tinere au mai fost semnalate pete cu un centru mic, umed sau necrotic,
înconjurat de o aureolă de 4–7 mm, verzuie până la galben deschis; acest simptom apare
numai la temperaturi scăzute, care nu depăşesc 18,5°C.
42
Pe tulpini şi pe peţioli petele sunt alungite, de culoare galbenă până la brună.
Fig. 2. Atac pe păstăi (https://www.invasive.org/)
● Pe păstăi simptomele apar rar (fig. 2). Uneori se dezvoltă pete, la început mici, hidrozate,
acoperite cu exsudat, care cu timpul se măresc şi se brunifică sau se înnegresc.
● În păstăile puternic atacate se formează un număr mai mic de boabe. Pe boabe,
simptomele, de asemenea, apar rar; boabele bolnave sunt mai mici decât cele sănătoase, se
zbârcesc şi pot fi acoperite cu un mucus. Uneori se dezvoltă pete adâncite, cenuşii-brune,
uscate sau cu crăpături.
Mod de răspândire: boala se transmite prin seminţe şi resturile vegetale.

● În seminţe, bacteriile pot rezista 6 luni sau 24 de luni (după unii autori). Se pare că
bacteriile îşi păstrează viabilitatea şi virulenţa în seminţe până la 4 ani (după alţi autori),
deşi germinaţia seminţelor scade mult (până aproape de 0%) în acestă perioadă.
● În resturile plantelor bolnave, bacteria poate rezista până la 11 luni. Unele studii
menţionează că bacteria rezistă mai bine în resturile de pe suprafaţa solului decât în cele
introduse în sol prin arătură de toamnă. În frunzele de pe suprafaţa solului, patogenul a
rămas viabil timp de 110 zile, în cele îngropate la 15 cm, 28 de zile, iar în cele îngropate la
30 cm nu a supravieţuit deloc.
Temperatura solului şi umiditatea influenţează mult supravieţuirea bacteriilor în
frunze; ele supravieţuiesc mai bine în soluri uscate şi reci decât în cele umede şi calde.
Răspândirea bacteriei se realizează în tot timpul perioadei de vegetaţie, fiind favorizată de
vânturile cu ploaie de la începutul verii.
IMPORTANT!
Această boală este adesea confundată cu pătarea brună a soiei sau septorioza, o
micoză produsă de ciuperca Septoria glycines, care nu are halou galben și este
prezentă mai întâi pe frunzele bazale. Cele două boli pot fi găsite simultan pe aceeași
plantă și chiar pe același organ.
Arsura bacteriană, în unele condiţii prielnice, produce pierderi importante culturilor
de soia, din cauza distrugerii unei părţi importante din suprafaţa foliară.
Germinarea seminţelor poate fi inhibată în proporţii mari de agentul patogen.
43
Pseudomonas syringae pv. pisi (Sackett) Young, Dye & Wilkie
Denumire populară: arsura bacteriană a mazării
Plante gazdă: în afară de principala gazdă, mazărea (Pisum sativum), bacteria poate infecta
natural: Lablab purpureus (fasole ornamentală), Lathyrus latifolius (mănărei de pădure), L.
odoratus (sângele-voinicului), P.s. var. arvense (mazăre furajeră / de câmp), Vicia sp., V.
atropurpurea (sin. Vicia benghalensis).
Biologie : Pseudomonas syringae pv. pisi supravieţuieşte în semințele provenite din plante
infectate, în resturile de plante bolnave, pe unelte și mașini agricole. Există studii care
sugerează că embrionul nu este infectat, iar infecţia se produce în timpul germinării.
Umiditatea solului are o influenţă considerabilă în transmiterea bacteriei de la seminţe la
plăntuţe. Temperatura poate avea un efect indirect prin afectarea umidităţii solului.
Dezvoltarea bolii este favorizată de vreme rece, umedă. Boala este mai frecventă la
culturile semănate iarna decât la cele din primăvară. În plus, bacteriile mai sunt răspândite
în condiții de grindină sau vânt puternic, când plantele pot fi rănite. Aceste leziuni, dar şi
stomatele constituie căi de pătrundere pentru bacterii. Patogenul se extinde şi sistemic în
plantă, dar limitat. Multiplicarea bacteriilor în vasele xilemice determină blocarea acestor
vase şi chiar ruperea lor, întreruperea circulaţiei apei şi veştejirea părţilor superioare.
Simptome
Boala apare pe toate organele aeriene ale plantei (frunze, stipule, pețioli, tulpini, cârcei,
muguri de flori, păstăi, seminţe). Primele simptome se manifestă pe frunzele inferioare sub
forma unor pete unghiulare, de 1–6 mm, la început galben-cafenii, mai târziu brune. În
primele faze ale bolii, spre deosebire de antracnoză, petele sunt umede (fig. 1).
Pe tulpini (fig. 2) petele apar mai ales în locul de inserţie a peţiolului frunzelor, de unde se
extind, fiind alungite şi de aceeaşi culoare cu cele de pe frunze.
Fig. 1. Atac pe frunze (http://ephytia.inra.fr) Fig. 2. Atac pe tulpină (http://ephytia.inra.fr)
În dreptul petelor de pe frunze, păstăi şi tulpini, se formează un exsudat, uneori

abundent, alb-cenuşiu care se brunifică cu timpul.
În condiţii favorabile sunt infectate şi păstăile (fig. 3) pe care se formează pete de 3–8
mm, de formă neregulată, la început cu ţesuturi apoase, de culoare mai închisă, mai târziu
galben-brune. Când păstăile sunt infectate înainte de formarea seminţelor, rămân
44
nedezvoltate şi seci. În cazul unei infecţii puternice, mugurii florali sunt distruşi, adesea
înainte de a se putea deschide; dacă sunt infectate sepalele, păstăile în formare se zbârcesc
şi se usucă.
Semințele infectate prezintă, în zona hilului, o pată apoasă, galbenă-maronie (fig. 4)
și, uneori, se stafidesc.
Fig. 3. Atac pe păstăi (http://ephytia.inra.fr) Fig. 4. Atac pe seminţe (http://ephytia.inra.fr)
Unele tulpini (suşe) induc albirea vârfului plantelor, a frunzuliţelor, a stipulelor şi a

păstăilor tinere.
Arsura bacteriană a mazării produsă de P. s. pv. pisi poate fi confundată cu simptomele
identice sau asemănătoare produse de P. s. pv. syringae şi P. viriflava. Aceşti patogeni apar
în condiţii mai deosebite, fiind adesea sunt asociaţi cu daunele produse de temperaturi
scăzute. Boala mai poate fi confundată cu multe boli fungice (de exemplu, antracnoza,
cauzată de Mycosphaerella pinodes), dar nu poate fi tratată cu un fungicid.
În infecțiile severe, planta de mazăre se va sfriji / chirci, iar la fructele în formare
apare fenomenul de „plângere” (se prelinge şi picură sevă). Majoritatea cazurilor se termină
pur și simplu când încetează condițiile favorabile.
Astfel, în condiții de vreme uscată şi caldă, infecția se oprește și părțile superioare ale
plantelor, rămânând verzi, produc flori și păstăi sănătoase. Acest lucru poate fi valabil și
pentru noile creșteri axilare de la baza plantelor bolnave.
Principala cale de transmitere a bacteriei sunt seminţele. Resturile plantelor bolnave rămase
în câmp constituie o sursă de inocul importantă, când se practică monocultura.
Răspândirea inoculului este realizată de picăturile de ploaie, curenţii de aer (vânt), apa de
irigaţie, metode mecanice ş.a.
Se pare că şi insecta Sitona lineatus (gărgăriţa frunzelor de mazăre) joacă un rol în
răspândirea bacteriei.
IMPORTANT!
Arsura bacteriană a mazării poate contamina suprafeţe mari de cultură, în câmp. În
prezent boala este răspândită aproape în toate ţările cultivatoare de mazăre. În
România, apariţia ei este sporadică şi are o gravitate redusă.
45
Pseudomonas syringae pv. syringae Van Hall
Denumire populară: pătarea brună a fasolei
Statut: organism dăunător comun, prezent în România
Plante gazdă: nu prezintă specificitate de gazdă, putând infecta o gamă largă de specii.
Biologie
Deoarece această bacterie poate supraviețui pe un număr mare de plante gazdă, cultivate
sau spontane, acestea pot să servescă ca sursă de inocul primar. Pseudomonas syringae pv.
syringae se poate răspândi în timpul ploilor torențiale și severitatea bolii este în strânsă
legatură cu intensitatea picăturilor de apă la impactul cu frunzele.
Simptome: sunt atacate toate organele aeriene ale plantei.

Pe frunze se formează pete, apoase, inițial mici, de 1 mm în diametru, circulare. Uneori,
aceste pete sunt înonjurate de o zona verde-închis. Petele se extind rapid, fuzionează
devind brun-necrotice. Pe partea inferioara a petelor, la umiditate ridică poate să apar un
exsudat bacterian. Ocazional, leziunile pot să cadă și dau frunzelor un aspect zdrențuit.
Atunci când patogenul se dezvoltă sistemic, leziunile pot să apară și pe tulpini. Leziunile de
pe tulpină sunt asemănătoare cu cele de pe frunze.
Păstăile tinere sunt deformate la locul aparitiei leziunii și nu se dezvoltă. Leziunile sunt
inițial mici, circulare și apoase. Ele se măresc, devin brune, necrotice, ușor scufundate,
avînd diametrul de 2-4 mm.
Fig. 1 Pete pe frunze de Phaseolus vulgaris Fig. 2 Leziuni pe păstăi de Phaseolus vulgaris
(https://www.forestryimages.org/browse/detail.) (https://www.invasive.org/browse/detail.)
 material de plantare;
 instrumente de lucru;
 resturi vegetale;
 picături de ploaie;
 irigație;
 floră epifită.
46
Xanthomonas euvesicatoria pv. alfalfae (Riker, Jones & Davis)
Denumire populară: arsura bacteriană a lucernei şi trifoiului.
Plante gazdă: principala gazdă naturală este Medicago sativa (lucerna). Literatura de
specialitate menţionează că bacteria poate fi depistată și pe Glycine max (soia), Trifolium
pratense (trifoiul roşu) și Vicia sp. (măzăriche).
Biologie
Bacteria îşi păstrează virulenţa timp de mai mulţi ani în plantele de lucernă infectate
rămase pe câmp. Calea de penetrare a bacteriilor sunt rănile produse de ger şi în timpul
cositului, dar patogenul poate pătrunde în plantă şi prin ostiole, având o răspândire destul
de înceată inter- şi intracelulară în hipocotile, cotiledoane, frunze şi tulpini.
Atacul este mai puternic la trifoi în cultură pură, decât la cel cu plantă protectoare. De
asemenea, atacul este mai puternic la coasa a doua, decât la coasa întâi şi mai accentuat în
al doilea an, decât în primul.
Bacteriile sunt transmise prin semințe și preferă mediile calde și umede.
Simptome
Pete caracteristice pe frunze (fig. 1. A) sunt cel mai frecvent simptom cauzat de
X. euvesicatoria pv. alfalfae. Leziunile apar mai întâi pe frunze ca zone clorotice mici (circa
1 mm) și difuze care se transformă în leziuni apoase. Apoi petele se măresc (la 2–3 mm), iar
centrul lor se usucă, se îngălbeneşte, se brunifică și ţesutul bolnav se subţiază (fig. 1. B).
Adesea, petele strălucesc din cauza exsudatului bacterian uscat. Aceste simptome pot fi
confundate cu cele cauzate de ciupercile saprofite care invadează frunzele bolnave.
Foliolele se usucă progresiv, de la vârf spre peţiol; uneori cad, producând o defoliere
prematură.
Fig. 1. A, B. Simptome pe frunze (https://gd.eppo.int/taxon/XANTAL/photos)
Simptome asemănătoare apar și pe tulpinile plantelor infectate, de la bază către

ramificaţiile inflorescenţelor, sub forma unor pete brun-negricioase, la început punctiforme,
care se măresc, luând forme alungite, confluează şi ajung să acopere porţiuni de câţiva
centimetri de-a lungul tulpinii. Acestea se pot extinde pe toată lungimea unui internod.
47
Petele pot înconjura tulpinile, dar acest simptom apare rar. Slăbirea țesutului de pe tulpină
poate duce la ruperea tijei. Porțiunea ruptă rămâne, de obicei, atașată de plantă și viabilă.
Într-un stadiu mai avansat, întreaga tulpină se înnegreşte şi se subţiază. Uneori apare un
exsudat care se usucă formând un film subţire, care se cojeşte.
Dacă se seamănă într-un sol infectat, imediat după răsărire se remarcă oprirea din
creştere a răsadurilor sau piticirea plantelor, şi apoi putrezirea acestora. Pierderile de
răsaduri din cauza acestei boli sunt mai severe după însămânțarea de toamnă, decât la
semănăturile de primăvară.
Mod de răspândire
Bacteria se răspândeşte prin intermediul particulelor de sol purtate de vânt. Există o
relaţie direct proporţională între incidenţa bolii, durata de expunere şi viteza vântului.De
asemenea, bacteriile sunt transmise prin semințe și resturi vegetale.
IMPORTANT!
În general, X. euvesicatoria pv. alfalfae nu provoacă pierderi generale mari, dar la
nivel local, în special în zonele calde și umede boala poate fi gravă, deci păgubitoare,
putând distruge peste 50% din recoltă.
Arsura bacteriană a frunzelor de lucernă poate afecta negativ câmpurile de lucernă
nu doar cantitativ. Această boală poate scădea și calitatea furajelor, afectând
concentrațiile de compuși monofenolici din plante.
48
Xanthomonas axonopodis pv. vignicola (Burkholder)
Denumire populară: arsura bacteriană a fasoliței
Plante gazdă: Vigna unguiculata, Phaseolus vulgaris, Dolichos labland, Crotalaria juncea,
Solanum nigrum, Tephrosia purpurea, Vigna mungo
Biologie: sursele principale de infecție sunt semințele și resturile vegetale infectate, iar
sursele secundare sunt insectele, vantul și ploia. Boala este favorizată de perioadele cu
umiditate ridicată, prin urmare se întâlnește mai frecvent în regiunile cu climat subtropical
moderat și cu umiditate ridicată. Această bacterie poate supraviețui peste iarnă în sol,
resturi vegetale și semințe infectate. Astfel, ea rămâne viabilă:
- în semințele și resturile vegetale - timp de 400 zile, la 5-100C și 250 zile, la 10-400C;
- în sol - timp de 260 zile, la 10°C și 100 zile, la 40°C.
-
Simptome: pe frunze apar inițial pete mici (1,25 mm în diametru), hidrozate, care se extind
(3-5 mm în diametru) și se necrozează (fig. 1 stânga). Petele pot fi înconjurate de un halou
hidrozat, translucid sau roșu închis, la unele soiuri. Uneori leziunile confluează, acoperind
porțiuni mari din suprafața foliolelor, care se îngălbenesc, se deformează și se ofilesc. De la
frunze, infecția ajunge la tulpini producând leziuni brune, ce evoluează în crăpături. Apoi,
infecția ajunge la organele reproducătoare unde produce pe păstăi pete, umede, verde
închis (fig. 1, dreapta) și decolorări la semințe. În infecțiile severe, plantele produc un
număr redus de păstăi cu semințe șiștave și incapabile să germineze. În general, țesuturile
atacate nu se mai dezvoltă. În perioadele de umiditate ridicată poate să apară o defoliere
severă.
Fig. 1 Simptome pe frunze (stânga) și păstăi (dreapta) (https://www.infonet-biovision.org)
Mod de răspândire: semințe, sol, resturi vegetale, instrumente de lucru, insecte, vânt și
ploaie.
IMPORTANT!
Când infecția pornește de la sămânță pierderile economice sunt mari, până la 92%.
49
Alfalfa mosaic virus (AMV)
Denumire populară: virusul mozaicului lucernei
Plante gazdă: virusul infectează un număr însemnat de specii, producând boli importane la
numeroase culturi, cele mai importante fiind: lucernă, fasole, soia, bob, lupin, trifoi alb,
năut, țelină, salată, tomate, ardei etc.
Simptome: plantele de lucernă infectate prezintă mozaic, marmorare, deformarea frunzelor,

în cursul verii boala fiind adesea mascată. Pe frunzele plantelor infectate apar, la început ,
pete mici, circulare, de culoare gălbuie. Mai târziu, pe țesuturile internervuriene se observă
decolorări în formă de inele, elipse și benzi galbene sau alburii (fig.1). În unele cazuri, apar
decolorări în lungul nervurilor secundare, suprafața frunzelor fiind redusă, gofrată, încrețită și
deformată. Tufele infectate în anii precedenți rămân mici, formează lăstari scurți, strâmbi și
fragili.
Fig.1.Simptome pe frunze de lucernă Fig.2 Simptome pe frunze de trifoi

(https://www.researchgate.net/) (https://www.nexles.com/)
Plantele infectate de trifoi alb (Trifolium repens) au talia mai redusă, frunzele moderat
deformate și un mozaic cu pete galbene-pal, de formă alungită sau neregulată, simptomele
fiind mascate în cursul lunilor de vară. La Trifololium hybridum, virusul produce pete
alungite, verzi-gălbui, situate în spațiile dintre nervurile laterale sau benzi galbene, în lungul
unor porțiuni ale nervurilor (fig. 2).
La fasole, virusul se manifestă prin apariția de pete galbene, portocalii, parțial alburii, în
spațiile internervuriene, țesuturile din lungul nervurilor rămânând de culoare normală.
Creșterea plantelor este frânată, iar suprafața limbului puțin deformată.
La soia, simptomele cele mai frecvente sunt: clorozarea nervurilor, pete galbene, răspândite
neregulat pe suprafața limbului și desene în forma frunzei de stejar.
La mazăre, virusul produce clorozarea nervurilor sau o pătare difuză. Plantele au talia redusă
iar pe lăstari și pețioluri apar striuri necrotice, ducând la necrozarea parțială sau totală a
vîrfurilor lăstarilor și a suprafeței frunzelor. Păstăile sunt deformate și boabele de dimensiuni
reduse, pierderile de producție fiind în jur de 50%.
La bob, pe suprafața frunzelor tinere, apar desene clorotice liniare sau în formă de scut,
urmate de formarea unor dungi necrotice în lungul tulpiniii. Într-un stadiu mai avansat are loc
necrozarea lăstarilor, începând de la vârf, plantele fiind complet distruse.
50
Biologie și mod de răspândire
 prin afide, cum ar fi: Acyrtosiphon pisum, Aphis craccicova Aphis fabae, A.
medicaginis, Aulacorthum cicumflexum, A. solani, Macrosiphum euphorbiae, Myzus
ornatus, Myzus persicae și Rhopalosiphon maidis. Virusul este de tip nepersistent,
perioada de hrănire pentru achiziționare fiind de 5 minute, depinzând în mare măsură
de concentrația virusului în plantele infectate, care la lucernă este maximă primăvara,
scăzută în iunie-iulie și moderată la sfârșitul lunii august;
 prin sămânța recoltată de la plantele infectate.
IMPORTANT
La lucernă atacul acestui virus duce la micșorarea producției de fân, mai ales
datorită micșorării numărului de frunze și a meristemelor active. Rezistența
plantelor la ger pare a fi influențată negativ.
Infecția cu virusul mozaicului lucernei pe suprafețele de producție crește progresiv
cu anii de folosință, atacul mărindu-se de la 5% în primul an, la 43,71- 80% în
următorii ani.
51
Bean common mosaic virus (BCMV)
Denumire populară: mozaicul comun al fasolei
Plante gazdă: Phaseolus vulgaris (fasole), Pisum sativum (mazăre), Glicine max (soia)
Simptome:
Pe frunzele tinere apar pete de culoare verde-deschis, mate, în contrast cu zonele sănătoase
care sunt lucioase (fig.1). La soiurile sensibile spaţiile dintre nervuri sunt decolorate, cu
zone verzi în lungul nervurilor şi datorită creşterii încetinite a zonelor afectate, pe frunze
apar gofrări şi răsuciri ale marginilor (fig. 2). Plantele rămân mici, au înflorire slabă şi
formează păstăi deformate, cu pete verzi-închis sau pete verzi situate în zone albicioase
(fig. 3).
Fig.1 Simptome pe frunze Fig.2.Gofrarea frunzelor

(https://www.infonet-biovision.org) (https://www.invasive.org)
Fig.3. Atac pe păstăi (https:// www.thedailygarden.us)
-transmiterea prin vectori, cum ar fi afidele: Acyrthosiphon pisum, Aphis fabae, Myzus
persicae, Aphis gossypii, A. medicaginis, A. rumicis, Hyalopterus atriplicis, Macrosiphum
ambrosiae, M. pisi și M. solanifolii, care răspândesc virusul în mod non-persistent. Cele mai
multe dintre aceste afide nu colonizează culturile de fasole, dar transmit virusul eficient.
- transmiterea prin seminţe: principalul factor care duce la infecţia iniţială a culturilor şi
răspândirea la nivel mondial.
- polen
IMPORTANT!
Virusul poate rămâne viabil în semințele de52fasole pentru mai mulți ani.
Bean yellow mosaic virus (BYMV)
Denumire populară: virusul mozaicului galben al fasolei

Plante gazdă: culturi de leguminoase (fasole, soia, mazăre, bob, lupin, năut, arahide,
trifoi, lucernă), dar şi frezie, narcise, petunii, gladiole, spanac şi pepeni galbeni.
Simptome: foliolele frunzelor sunt, de regulă, aplecate în jos, de la punctul de unire cu

pețiolul, limbul frunzelor fiind zbârcit, încrețit sau deformat (fig. 1). Pe frunze apar pete
gălbui, mici și concentrate frecvent în apropierea nervurilor sau mai mari și răspândite pe
toată suprafața limbului (fig. 1 şi 2). Uneori, îngalbenirea se extinde treptat, frunzele
devenind în întregime clorotice iar la unele soiuri, acestea se usucă și cad (fig. 3). Spre
deosebire de mozaicul comun, simptomele nu sunt mascate în cursul verii, devenind tot mai
evidente cu avansarea vegetației. Pe flori pot apare pete de diferite forme și mărimi.
Plantele rămân mici și ramificate, maturarea este întârziată, iar producția este redusă cu
40-45 %, datorită micșorării numărului și greutății păstăilor și a semințelor (fig. 4).
Florile sunt deformate și se deschid numai parțial sau pot rămâne închise.
Fig.1. Atac pe frunze (https://www.alamy) Fig.2. Simptome pe frunze (https://www.invasive.org)
Fig.3. Cloroza frunzelor Fig.4 Atac pe seminţe

(https://www.plantwise.org) (https://cropgenebank.sgrp.cgiar.org)
Mod de răspândire: prin intermediul afidelor, mâinilor muncitorilor în timpul efectuării

lucrărilor de întreținere a culturii sau prin intermediul instrumentelor în timpul recoltării
plantelor gazdă ornamentale.
IMPORTANT!
Virusul nu se transmite prin sămânță, dar el rezistă de la an la an în tuberobulbii plantelor
gazdă.
53
Broad bean stain virus (BBSV)
Denumire populară: virusul pătării fasolei
Statut: organism dăunător non-carantină, posibil prezent în România.
Plante gazdă: specie polifagă, atacă şi 7 specii de leguminoase: Crotalaria spectabilis,

Lupinus hirsutus, Melilotus alba, Phaseolus vulgaris (fasole), Pisum sativum (mazăre),
Trifolium incarnatum (trifoiul crimson) și Vicia faba (bob).
Simptome: simptomele variază în funcţie de specia afectată. La Vicia faba virusul provoacă
distorsionare, denaturare și mozaic al frunzelor şi, de asemenea, provoacă necrozarea în jurul
extremităţilor semințelor (fig. 1).
Fig. 1. Atac pe frunze şi pe seminţe (https://link.springer.com)
La fasole atacul se manifestă prin prezenţa unor leziuni locale clorotice și un mozaic clorotic
sistemic. Toate soiurile de mazăre testate sunt susceptibile la virus și dezvoltă o marmorare
clorotică sistemică, cu necroză a tulpinii și a frunzelor atunci când este vreme răcoroasă.
Mod de răspândire
Se transmite cu ușurință prin inoculare de sevă și cu semințele infectate. Nu se cunosc
vectori, deși virusul se răspândește pe distanțe mari în culturi.
Transmiterea prin semințe a virusului se întâlneşte frecvent la anumite soiuri de bob, aceasta
fiind până la 10% din descendența plantelor infectate.
IMPORTANT
Deoarece virusul este patogen la trifoi reprezintă un potențial pericol şi pentru pășuni.
54
Broad bean wilt virus (BBWV)
Denumire populară: virusul ofilirii fasolei
Plante gazdă: specie polifagă, atacă şi fasolea, mazărea, năut, țelină.
Simptome: variază considerabil, în special în funcție de anotimp. Plantele afectate pot fi

doar parțial infectate sau se pot recupera. Petele inelare sunt simptome caracteristice ale
infecției cu BBWV. La bob se observă decolorarea frunzelor, apariţia unor dungi necrotice
atât pe tulpină şi frunze (fig. 2), cât şi pe păstăi (fig. 1). Pe frunze apar şi inele concentrice,
mozaicuri şi deteriorări ale ţesuturilor. La mazăre, induce piticirea plantelor, ofiliri şi
necroze (fig. 3), în timp ce la năut apar doar piticiri şi ofiliri (fig. 4). Necroza poate duce la
moartea mugurelui de creștere și a altor părți ale plantei sau chiar a întregii plante.
Fig.1. Atac pe păstăi de bob Fig. 2. Atac pe frunze de bob

(https://www.cabi.org/isc/datasheet/8674)
Fig. 3 Atac pe mazăre Fig. 4. Atac pe năut

(https://www.cabi.org/isc/datasheet/8674)
Mod de răspândire: prin inoculare de sevă şi afidele Myzus persicae, Aphis craccivora și
Macrosiphum euphorbiae.
IMPORTANT
Semințele plantelor infectate nu transmit virusul la descendenți.
55
Pea early-browning virus (PEBV)
Denumire populară : virusul brunificării timpurii a mazării
Plante gazdă: mazăre (Pisum sativum), fasole (Phaseolus vulgaris), bob (Vicia faba)
Simptome: plantele atacate manifestă pete necrotice brun-violacee, răspândite neregulat

pe tulpină, stipele și la suprafața foliolelor (fig.1). Nervurile sunt parțial încă verzi, iar
țesuturile din aproprierea lor au culoare brun-închis. Frunzele și vârfurile plantelor sunt
parțial sau total distruse într-un stadiu mai avansat, înregistrându-se brunificarea ţesuturilor
şi uscarea frunzelor (fig. 2). Elementele noi care se formează au la început un aspect
normal, mai târziu prezentând simptome caracteristice. Păstăile manifestă, adesea, pete
brune neregulate sau desene inelare zonate. Semințele sunt mici, încrețite, decolorate sau
prezintă pete de culoare gri (fig. 3).
Fasolea infectată în câmp manifestă simptome mozaicale și deformarea frunzelor. Plantele
de bob prezintă benzi galbene în lungul nervurilor, pătări inelare și desene lineare.
La mazăre, boala apare de timpuriu, în luna mai, când pe terenurile contaminate se observă
plante brunificate și distruse, grupate în vetre.
Fig. 1. Atac pe frunze şi tulpină Fig. 2 Atac avansat pe frunze Fig. 3. Atac pe seminţe
(www.cabi.org)
Mod de răspândire: se transmite prin:

 nematozi: Trichodorus terres și T. pachydermus, în cazul tulpinii olandeze a virusului
și T. anemone, T. primitivus, T. viruliferus, în cazul tulpinii engleze
 seminţe, la mazăre (în cazul infectării cu tulpina olandeză a virusului, proporția
semințelor infectate la soiul Rondo este de 37 % și de 1-2 % în cazul tulpinii engleze)
IMPORTANT!
Virusul prezintă numeroase forme incluse în tulpinile: olandeză, engleză și italiană,
fapt datorat variabilității mari a genomului.
56
FIȘĂ PENTRU RECUNOAȘTEREA ORGANISMELOR DĂUNĂTOARE
Pea enation mosaic virus -1, Pea enation mosaic virus-2 (PEMV)
Denumire populară: virusurile cu enațiuni ale mazării
Plante gazdă: mazăre (Pisum sativum), linte (Lens culinaris), năut (Cicer arietinum), bob
(Vicia faba), lupin (Lupinus luteus, Lupinus angustifolius), măzăriche (Vicia sativa, V.
narborensis, V. villosa), lucernă (Medicago sativa), sulfină (Melilotus oficinallis), trifoi
(Trifolium incarnatum, T. subterraneum)
Simptome: plantele de mazăre infectate manifestă la început o clorozare evidentă a

nervurilor tinere şi uneori acestea pot fi mai îngroșate decât normal. Pe frunzele mai bătrâne
se observă dungi de culoare verde deschis sau alburie în lungul unor porțiuni ale nervurilor,
sau pete neregulate de aceași culoare situate pe țesuturile internervuriene. Pe fața inferioară
a limbului, în aproprierea nervurilor sau în jurul petelor clorotice se observă ușoare
excrescențe sau proliferări ale țesuturilor (fig.1 ) și mai rar, enațiuni, acestea apărând mai
ales în condiții de seră.
Fig.1. Enațiuni pe frunză de mazăre Fig.2 Simptome pe plantă de mazăre

(https://www.dpvweb.net/) (https://www.growveg.com/plant-diseases)
Plantele infectate au talia mult redusă, ramificațiile laterale mai dezvoltate, vârfurile
neregulat curbate, frunze încrețite și deformate, uneori putând apare de asemenea, ofiliri și
necroze (fig. 2). Păstăile dezvoltate după infecție sunt mici și puternic deformate, uneori
pătate sau rugoase.

- prin afide, vectorul principal fiind Acyrtosiphon pisum. Virusul este transmis de toate
stadiile insectei, nimfele fiind mai eficiente decât adulții. La acestea perioada de
achiziționare este de 3 ore, cea de latență de 10 ore la 20°C, iar inocularea are loc prin
înțepături. Majoritatea afidelor își pierd capacitatea de transmitere după câteva zile, totuși
unii indivizi rămân infecțioși până la 30 de zile.
- prin seminţe se transmite doar la Vicia faba, Vicia nabonensis și V. sativa
IMPORTANT!
PEMV reprezintă un complex format din două entități virale, care s-au impus prin
simptomatologie, depinzând unul de altul pentru a se răspândi și infecta plantele gazdă.
57
Pea mosaic virus
Denumire populară : virusul mozaicului mazării
Statut: organism dăunator non-carantină, posibil prezent în România.
Plante gazdă: mazăre (Pisum sativum), bob (Vicia faba), năut (Cicer arietinum), linte (Lens
culinaris), trifoi (Trifolium pratense.), lucernă (Medicago sativa), lupin (Lupinus albus).
Simptome: plantele infectate prezintă marmorare sau mozaic galben (fig. 2). La început
boala se manifestă print-o decolorare evidentă a nervurilor tinere, iar mai târziu frunzele se
îngălbenesc, în afară de unele porțiuni bine delimitate de culoare verde închis, care
contrastează cu fondul decolorat al frunzei. De regulă plantele rămân mici, dar creșterea și
forma frunzelor nu sunt modificate. Păstăile care se formează sunt în număr mic și formează
semințe puține (fig. 1).
Fig.1 Simptome pe păstăi Fig.2 Simptome pe frunze

(www.glissando.ro)
Biologie şi mod de răspândire: experimental virusul se transmite prin inoculare de sevă, iar
în natură, nepersistent prin afide, principalul vector fiind Myzus persicae. De asemenea,
sursa principală de infecție o constituie trifoiul roșu, bobul, lintea și năutul.
IMPORTANT!
Virusul mozaicului la mazăre provoacă pierderi în culturile de mazăre de până la 60%.
58
•
Pea seed-borne mosaic virus (PSbMV)
Denumire populară : virusul mozaicului mazării transmisibil prin sămânță
Statut: organism dăunator non-carantină, prezent în România.
Plante gazdă: mazăre (Pisum sativum), linte (Lens culinaris), fasole (Phaseolus vulgaris).
Simptome: primele simptome se observă la frunzele tinere, care devin slab clorotice,
manifestând o clorozare fină și îngroșarea nervurilor, pătare difuză sau simptome mozaicale
slabe. Mai târziu, foliolele se răsucesc spre fața inferioară luând formă de cornet. La unele
soiuri, în special la cele timpurii, nu apar simptome de răsucire, însă frunzele din vârf sunt
clorotice și de dimensiuni reduse.
Talia plantelor este mai mică, florile sunt adesea deformate și păstăile conțin una sau două
semințe (fig. 1), al căror pericarp crapă pe măsură ce ele se maturează (fig. 2). Plantele
infectate în fază tânără sau din sămânță infectată nu formează flori sau numărul florilor și
păstăilor este redus. Virusul poate întârzia maturitatea plantelor, ducând la obţinerea unor
culturi neuniforme. La atac puternic plantele se usucă (fig. 3).
Fig.1 Atac pe păstăi Fig.2 Atac pe semințe Fig.3 Cultură de mazăre afectată
(www.alamy.com) (www. mtvernon.wsu.edu) (www.ag.ndsu.edu)
Biologie şi mod de răspândire: virusul se răspândește nepersistent, prin speciile de afide

Acyrthosiphon pisum, Aphis craccivora, A. fabae, Cryptomyzus ribis, Macrosiphum
euphorbiae, M. rosae, Myzus persicae, perioada de hrănire pentru achiziționare fiind de 10-
90 secunde.
IMPORTANT!
Transmiterea virusului are loc şi prin sămânță, ceea ce poate duce la răspândirea
uşoară la distanţe mari.
59
•
Pea streak virus (PeSV)
Denumire populară: virusul stricului mazării
Plante gazdă: mazăre (Pisum sativum), trifoi (Trifolium pratense., lucernă (Medicago
sativa), sulfină (Melilotus albuss).
Simptome: la plantele de mazăre (Pisum sativum), boala poate fi observată în luna mai,
manifestându-se prin brunificarea și moartea plăntuțelor. La plantele infectate mai
târziu se observă pete neregulate, necrotice, brune-violacee pe suprafața limbului,
nervuri, pețiol și tulpină. Alte simptome sunt deformarea și clorozarea frunzelor
terminale, ofilirea vârfului și moartea plantelor (fig. 1). Pe păstăi apar, de asemenea,
pete neregulate sau formațiuni inelare brune, iar semințele sunt mai mici, zbîrcite (fig.
2) și cu pete de culoare cenușie.
La sulfină (Melilotus albus), boala se manifestă prin decolorarea și necrozarea parțială a
nervurilor laterale ale frunzelor și apariția de necroze intercostale.
Plantele de trifoi roșu și de lucernă sunt adesea infectate fără a manifesta simptome
externe.
Fig.1 Simptome pe frunze de mazăre Fig. Simptome pe păstăi de mazăre

(http://lclane.net/) (https://www.naturepl.com/)

 în natură răspândirea are loc prin insecta Acyrthosiphon pisum.
 până în prezent nu se cunosc cazuri de transmitere prin sămânță, sursa de infecție
de la un an la altul fiind asigurată de culturile de lucernă și trifoi
IMPORTANT!
Virusul are mai multe tulpini: Wisconin, Idaho și sweet clover care diferă între
ele în ceea ce privește gamal plantelor gazdă, simptomatologia,
transmisibilitatea prin vectori și rezistența in vitro.
Peanut stunt virus (PSV)
Denumire populară: virusul piticirii alunelor de pământ
Statut: organism dăunător non-carantină, posibil prezent în România
Plante gazdă: specie polifagă, atacă şi fasolea (Phaseolus vulgaris), arahidele (Arachis
hypogea), trifoiul (Trifolium spp), mazărea (Pisum sativum), soia (Glycine max), lucerna
(Medicago sativa) și lupinul (Lupinus luteus).
Simptome: virusul produce piticirea întregii plante, apariţia frunzelor ondulate, de

culoare galben pal pînă la verde, pețiolurile frunzelor scurtate (fig. 1 și 2). La speciile de
Arachis hypogea, A. glabrata, Vigna sinensis apar leziuni clorotice pe frunzele primare,
la 4-5 zile de la inoculare, şi epinastie severă urmată de uscarea nervurilor principale a
frunzelor trifoliolate, 2-3 zile mai târziu. La fasole, simptomele depind de soi, şi
plantele pot prezenta leziuni pe frunzele primare inoculate, care pot fi clorotice sau
necrotice; frunzele trifoliolate infectate sistemic dezvoltă mozaic clorotic. Soiul
Bountiful este un indicator util, care prezintă frunze trifoliolate alungite.
Fig 1. Atac pe plante Fig. 2. Atac pe frunze

(https://www.ipmimages.org/browse/detail)
Mod de răspândire: PSV este transmis de la plantă la plantă de mai multe specii de afide
(Aphis craccivora, A. spiraecola și Myzus persicae). Virusul poate fi achiziţionat de
vectori în mai puțin de 1 minut și inoculat imediat. PSV nu prezintă nicio perioadă
latentă şi nu se transmite afidelor descendenți. Poate fi transmis și prin inoculare
mecanică şi s-a dovedit că este transmis prin semințe, la arahide, dar la un nivel foarte
scăzut şi de aceea nu se consideră a fi un factor foarte important pentru răspândirea
acestui virus.
IMPORTANT!
Spre deosebire de bolile fungice, nu există nicio metodă curativă pentru a controla
eficient virusurile. În general, o plantă infectată va rămâne infectată pe tot ciclul său
de viață, deși uneori simptomele se pot diminua.
Red clover mottle virus (RCMV)
Denumire populară: virusul marmorării trifoiului roșu
Statut: organism dăunător non-carantină, răspândit în regiunea eurasiatică
Plante gazdă: Trifolium pratense (Trifoiul roșu)
Simptome: La plantele de Trifolium pretense infectate natural, virusul produce

simptome de mozaic (fig. 1) și piticire, necunoscându-se alte gazde infectate spontan.
Fig.1. Simptome de atac la diferite soiuri de trifoi

(https://www.semanticscholar.org)
Mod de răspândire
Virusul poate fi transmis experimental prin inocularea sevei. De la un an la altul rezistă
în plantele gazdă susceptibile, răspândirea de la o plantă la alta fiind realizată de
insecte, cum ar f gărgăriţele: Apion africans, Apion varipes, Hypera postica şi prin
rănile provocate de utilajele de cosit.
IMPORTANT!
Virusul rezistă de la un an la altul în plantele perene.
Virusul poate fi transmis prin intermediul utilajelor de cosit.
Red clover necrotic mosaic virus (RCNMV)
Denumire populară: virusul mozaicului necrotic al trifoiului roșu
Plante gazdă: trifoi (Trifolium pratense, Trifolium repens), lucernă (Medicago sativa),
sulfină (Melilotus officinalis)
Simptome: plantele de trifoi roșu infectate prezintă marmorări severe, distorsiuni

foliare, zone necrotice pe suprafața limbului (fig. 1). Iarna, plantele manifestă o piticire
necrotică până la severă și în cursul verii se observă lipsa totală sau parțială a
simptomelor. Severitatea simptomelor la trifoi variază în funcție de tulpina virusului și
condițiile de cultivare.
Reacții necrotice similare pot apărea și la trifoiul alb (Trifolium repens). La sulfină
(Melilotus officinalis), boala se manifestă prin simptome mozaicale.
Fig.1 Mozaic, pete necrotice și distorsiuni al frunzelor la trifoi roșu

(https://www.dpvweb.net/)

În natură răspândirea are loc prin sol, virusul fiind pus în libertate de rădăcinile plantelor
bolnave.
IMPORTANT!
Prin petele necrotice care apar cel puțin pe unele din frunze virusul diferă de virusurile
Alfalfa mosaic, Clover yellow vein, Red clover mottle și Red clover vein mosaic care
apar frecvent la trifoi, deşi unele tulpini necrotice ale virusului White clover mosaic pot
produce simptome asemănătoare cu RCNMV. Virusul scade randamentul trifoiului roșu
prin reducerea creșterii frunzelor.
Red clover vein mosaic virus (RCVMV)
Statut: organism dăunator non-carantină, prezent în Europa, India, America de Nord și

Africa de sud
Plante gazdă: trifoi (Trifolium pratense), mazăre (Pisum sativum), bob (Vicia faba)
Simptome: iniţial se observă îngălbenirea fină a nervurilor frunzelor, care se extind

apoi şi la ţesuturile învecinate. Uneori, pe spaţiul dintre nervuri apar pete mici,
galbene, fără a se forma simptome de marmorare. La plantele de Trifolium pratense,
virusul produce mozaic şi îngălbenirea nervurilor (fig. 1 A, B, C). La plantele de Pisum
sativum, virusul determină apariția următoarelor simptome: mozaic, îngălbenirea
foliajului, piticire şi deformarea frunzelor.
Fig. 1. A, B, C. Simptome pe plante gazdă (mozaic, îngălbenire)

(www.researchgate.net)
Biologie şi mod de răspândire

Se transmite :
 în natură, nepersistent, prin afidele: Acrythosiphon pisum, Myzus persicae,
Therioaphis maculates, Cavariella aegopodii și Cavariella theobaldii – timpii de
achiziționare și inoculare fiind de sub 2 și respectiv 5 minute
 prin sămânța de Trifolium pratense și Vicia faba

Experimental, virusul se transmite prin inoculare de sevă, care conține numeroși
virioni, temperatura de inactivare fiind între 60 și 65 ̊C, longevitatea in vitro 24 ore, la
20 ̊C.
IMPORTANT!
De la un an la altul, virusul rezistă în speciile de leguminoase multianuale.
Soybean mosaic virus (SoMV)
Denumire populară: virusul mozaicului soiei
Plante gazdă: soia (Glycine max)
Simptome: plantele infectate manifestă simptome persistente sau care dispar la scurt
timp după infecție, în special în condiții de temperatură ridicată. Plantele manifestă o
rugozitate accentuată a frunzelor, benzi de culoare verde închis de-a lungul nervurilor și
cloroze internervuriene, piticire, încrețire și deformarea frunzelor (fig.1), pătarea
semințelor, androsterilitate, deformarea florilor, reducerea pubescenței, uneori necroze
locale, necroze sistemice și distrugerea mugurilor. În ansamblu, frunzele sunt mici, au
aspect pielos și sunt casante, pastăile slab dezvoltate (fig. 2), producția de sămânță fiind
redusă, iar maturizarea acesteia întârziată. Plantele care manifestă simptome necrotice
sunt, practic, lipsite de sămânță.
Fig.1.Simptome pe frunze de soia Fig. 2 . Simptome pe plante de soia

(https://cropwatch.unl.edu/plantdisease/soybean/mosaic-virus)
La semințele infectate virusul determină simptome de pătare, care sunt o acumulare de

substanțe antocianice sau leucoantocianice, sub formă de pete sau benzi negre ori brune în
stratul epidermal al acestora, incidența și severitatea pătărilor, depinzând parțial de
infecțiile mixte cu alte virusuri și condițiile înconjurătoare. Unii autori au observat că
soiurile de soia conținând gena Im sunt imune la pătarea semințelor produse de SoMV.
Mod de răspândire
 prin afide, principalii vectori fiind: Acyrtosiphon pisum, Aphis fabae, Myzus
persicae și Rhopalosiphon maidis
 prin sămânță, infecția găsindu-se la nivelul embrionului. Transmiterea prin
sămînță este mai mare la plantele infectate în fază tânără și mai mică la cele
inoculate mai târziu, plantele infectate după înflorire producând, de regulă,
semințe sănătoase;
 prin polen la sămânță și la planta polenizată;
 în câmp plantele infectate apar grupate în jurul surselor inițiale de infecție,
formate din plante crescute din semințe infectate.
IMPORTANT!
Atacul de SoMV predispune semințele de soia la atacul de Phomopsis, ciuperca
fiind izolată pe toate semințele pătate.
White clover mosaic virus (WClMV)
Denumire populară : virusul mozaicului trifoiului alb
Plante gazdă: trifoiul alb (Trifolium repens), trifoiul roșu (Trifolium pratense), mazăre
(Pisum sativum), lucernă (Medicago sativa).
Simptome: la trifoiul alb, boala se manifestă printr-o marmorare verde-deschis şi

verde-închis (fig. 2). Uneori, cea mai mare parte a frunzelor este clorotică prezentând
dungi de culoare verde-închis. Frunzele infectate nu sunt distorsionate, uneori
prezentând zbârcituri şi neregularităţi în lungul nervurii mediane. Este de presupus că
multe plante sunt infectate fără a manifesta simptome externe.
La trifoiul roşu, plantele infectate natural manifestă o răsucire parțială a foliolelor,
pătare clorotică difuză, mozaic dungat, clorozarea nervurilor sau apariția de benzi
clorotice în lungul acestora, iar la lucernă boala se manifestă prin clorozarea
nervurilor.
Plantele de mazăre infectate cu acest virus sunt slab dezvoltate, la temperaturi de 15-
20oC, manifestând clorozarea nervurilor, pătare clorotică slab pronunțată (fig. 1), iar
peste 20oC se ofilesc total, boala fiind cunoscută sub numele de „ofilirea mazărei”.
Fig.1. Atac pe Pisum sativum Fig.2 Atac pe Trifolium pratense

(www.dpvweb.net)
Biologie şi mod de răspândire: virusul se transmite cu ușurință în cazul producerii de

răni, prin contactul dintre plante. El poate fi, de asemenea preluat și transmis de specii
de cuscută. La trifoiul roșu s-a constatat o transmitere prin sămânță de 6%.
Perpetuarea infecției de la un an la altul este asigurată, pe lângă transmiterea prin
sămânță, de culturile de trifoi, iar răspândirea lui în cultură și pe pășuni se face prin
rănile produse la cosit și pășunat.
IMPORTANT!
Plantele infectate natural manifestă simptome variabile în funcție de sezon.
4.2. Fişe fitosanitare organisme dăunătoare non-carantină insecte,
acarieni, nematozi

Acyrthosiphon pisum Harris
Denumire populară: păduchele verde al mazării
Plante gazdă: atacă diferite specii de leguminoase spontane şi cultivate, pagubele cele
mai mari producându-le la mazăre şi lucernă.
Descriere
Forma apteră (fig.1): are corpul verde (forma de primăvară) sau brun deschis (forma
de vară), lungimea corpului de 2,2-3,0 mm, iar antenele au aproximativ lungimea
corpului. Corniculele sunt lungi şi subţiri, de culoare verde deschis, cu vârful mai închis
la culoare. Coada (cauda) este mai lungă decât jumătate din lungimea corniculelor şi
este sagitiformă.
Forma aripată (fig.2): are corpul cu lungimea de 2,3-3,5 mm, culoare verde de diferite
nuanţe, iar extremităţile tibiilor şi tarsele negre.
Fig. 1. Forma apteră (http://influentialpoints.com) Fig. 2. Forma aripată

(http://influentialpoints.com)
Simptome: dăunătorul formează colonii pe frunze, tulpini tinere, inflorescenţe şi

păstăi, hrănindu-se prin înţeparea şi sugerea sucului celular. Organele atacate
stagnează în creştere, florile se usucă, nu se formează păstăi, iar cele formate sunt
deformate, rămân mici, au boabe puţine şi cu valoare biologică scăzută. Organele
atacate sunt acoperite cu rouă de miere pe care se poate dezvolta fumagina.
Biologie: specia este polivoltină (mai multe generaţii pe an), cu ciclu monoic. Iernează
ca ou de rezistenţă, depus toamna, pe tulpinile plantelor leguminoase. Primăvara, prin
lunile aprilie-mai, din ouă apar larvele, care evoluează spre femele fondatoare
(fundatrix). Acestea se înmulţesc partenogenetic (în lipsa masculilor) şi dau naştere la
5-6 generaţii de virginogene (fundatrigene), primele 3-4 generaţii aptere, celelalte
aripate. Fundatrigenele aripate se răspândesc pe alte culturi de leguminoase, unde
dezvoltă încă 5-6 generaţii de virginogene aptere. Către toamnă, apar formele sexupare
aripate, care se răspândesc pe leguminoasele perene. În urma copulaţiei femelele
depun 1-3 ouă de rezistenţă, care vor ierna.
IMPORTANT !
Dăunătorul este vector important al virusurilor la unele specii de leguminoase. La
mazăre producţia poate scădea cu 20%, iar la lucernă cu 5-10%.
Adelphocoris lineolatus Goeze
Denumire populară: ploşniţa leguminoaselor

Plante gazdă: lucernă, sparcetă, bob şi unele plante spontane ca volbura, coada-
şoricelului, sulfina etc.
Descriere
Adult: corp de 7,5-9 mm lungime, culoare galbenă-verzuie, pronotul prezintă două pete
de culoare neagră, scutelul are două dungi paralele de culoare închisă, iar pe partea
convexă a hemielitrelor o pată de culoare brună. Picioarele sunt de culoare brună-
gălbuie, cu pete brune negre, extremităţile tibiilor şi tarselor au culoare închisă (fig.1).
Larva: primul stadiu are corpul de 1,5 mm lungime, culoare roşcată-brunie şi este
apteră, iar începând cu stadiul al doilea, culoarea devine verde-deschis. Larvele de
vârsta a patra şi a cincea prezintă rudimente de aripi (fig. 2).
Fig. 1. Adult (https://www.britishbugs.org.uk) Fig. 2. Larva (https://www.britishbugs.org.uk)
Simptome: daunele sunt produse de larve şi adulţi, care înţeapă şi sug sucul celular al
plantelor. În urma atacului frunzele atacate se îngălbenesc, se răsucesc şi se usucă, iar
dacă atacul se înregistrează în fazele tinere de dezvoltare a plantelor are loc uscarea
lăstarilor şi tulpinilor.
Biologie: insecta iernează în stadiul de ou, eclozarea larvelor începe în mai-iunie, iar
apariţia în masă are loc în faza de buton a lucernei. Evoluţia larvelor are loc în
aproximativ o lună, după care are loc apariţia insectelor adulte în perioada de înflorire
a lucernei de prima coasă. După hrănire urmează depunerea ouălor în tulpinile
plantelor gazdă, într-un şir transversal, format din 1-50 bucăţi. Larvele din noua
generaţie se dezvoltă pe plantele semincere, adulţii apar în august şi curând încep
depunerea ouălor, iar ponta are loc în septembrie.
IMPORTANT !
Temperatura ridicată şi umiditatea scăzută reduc simţitor numărul insectelor şi al
ouălor care iernează.
Agriotes lineatus (L.)
Denumire populară: viermele sârmă comun, gândacul pocnitor dungat
Plante gazdă: specie polifagă, fiind întâlnită mai ales în zonele de stepă şi silvostepă
Descriere
Adult: corp alungit de 7,5-10 mm lungime, de culoare închisă, dorsal galben-castaniu,
cu pubescență deasă sub formă de dungi longitudinale. Antenele și picioarele sunt de
culoare galben-castaniu, capul este bombat și des punctat. Antenele ating vârfurile
unghiurilor posterioare ale pronotului. Pronotul este mai lat decât lung cu unghiurile
posterioare bine dezvoltate. Elitrele sunt de culoare mai deschisă, brun-gălbuie,
îngustată în treimea posterioară (fig.1).
Larva: corp de 20-24 mm lungime, cilindric, galben-deschis până la galben pal, lateral
cu pete galbene închise. Ultimul segmentul abdominal este conic, lucios, prezintă
pubescență fină și se termină printr-un spin ascuțit, de culoare brună.
Fig.1. Adult (https://www.ukbeetles.co.uk)
Simptome: adulții se hrănesc cu organele florale și cu frunzele diferitelor plante,

cultivate și spontane, fără a produce pagube mari. Larvele se hrănesc cu părțile
subterane ale plantelor producând, uneori daune mari în faza de germinare a
semințelor și în primele faze de dezvoltare a plantelor. Organele atacate (semințe,
plantule, rădăcini) prezintă galerii prin care au pătruns larvele și în care se instalează,
de obicei diferiți agenți patogeni care favorizează putrezirea rădăcinilor. În final,
plantele atacate se ofilesc, se îngălbenesc și se usucă.
Biologie: insecta iernează în stadiile de adult și de larvă de diferite vârste, în sol, în loji
alcătuite din particule de pământ, la adâncimea de 10-80 cm. Adulții părăsesc locurile
de hibernare la începutul lunii mai când luminozitatea scade, temperatura este mai
moderată, iar umiditatea relativă a aerului este mai mare. Activitatea se desfășoară
spre sfârșitul zilei, cea mai intensă apariţie având loc seara. În timpul zilei aceștia se
retrag în locuri mai răcoroase și umede, protejându-se împotriva insolațiilor puternice și
evitând evaporarea excesivă a apei din organism. Pentru a ajunge la maturitatea sexuală
adulţii se hrănesc cu polen și nectar, uneori cu petalele diferitelor plante ierboase
(umbelifere, composite, leguminoase etc.) și lemnoase (arbori și arbuști), dar adesea se
pot întâlni și pe frunzele diferitelor graminee (grâu, orz, ovăz, pir etc.). Copulația
începe după o perioadă de 10-15 zile, iar depunerea ouălor are loc la 1-2 zile după
împerechere, la sfârșitul lunii mai- începutul lunii iunie. Depunerea pontei se face în
soluri umede, afânate și bogate în substanțe organice, cu reacție ușor acidă (semănături
de cereale, pășuni, fânețe, culturi de leguminoase perene etc.). Larvele apar de la
jumătatea lunii iunie până în cursul lunii august. În vârste mai avansate se hrănesc cu
diferite organe vegetale subterane (tulpini, rădăcini, semințe în germinare). După
fiecare năpârlire urmează o perioadă activă de hrănire, când larvele mai ales cele din
ultimele vârste, pot cauza daune considerabile diferitelor culturi. Toamna, larvele se
afundă în sol până la 90 cm adâncime unde hibernează, iar primăvara își reiau
activitatea de hrănire urcând în straturile superficiale ale solului. Ciclul biologic al
acestei specii durează 4-5 ani. Aceasta nu determină apariția periodică a adulților,
întrucât în sol se găsește o rezervă biologică reprezentată de diferite stadii de
dezvoltare ale insectei, iar generațiile se suprapun.
IMPORTANT!
În zonele infestate cele mai mari pagube ale viermelui sârmă se înregistrează
primăvara și toamna.
Agromyza nana Meigen
Denumire populară: musca minieră a frunzelor de leguminoase

Plante gazdă: diferite specii de leguminoase anuale și perene, cultivate și spontane,

preferând măzărichea, bobul, trifoiul, lupinul și lucerna.
Descriere
Adult: corp de 1,5-2,5 mm lungime la mascul și până la 3,0 mm la femelă, de culoare
negricioasă, galben-albăstruie sau roz-ruginie. Baza antenelor este roșcat-gălbuie, al
treilea articol antenal la mascul mai lung decât lat, de culoare cenușie-neagră, mat.
Femurele sunt de culoare închisă, iar tibiile mai deschise. Toracele este negru cu
nuanţe cenușii, gri-negricios. Aripile sunt de 2-2,5 mm lungime, maroniu-hialine.
Abdomenul negricios, lat, de formă ovală, la mascul este mai îngust.
Larva: apodă (fără picioare) şi acefală (fără cap), 2 mm lungime, de culoare galbenă,
corp segmentat.
Fig. 1. Atac pe lucernă (https://bladmineerders.nl)
Simptome: larva roade o galerie în frunză, care la început este îngustă și dispusă către
vârful foliolei, apoi este orientată către partea mediană a frunzei, în zona nervurii
principale. În final, mina descrie un cerc și se termină oval, cu deschiderea largă
(fig.1).
Biologie: este de regulă o specie bivoltină, putând evolua însă până la 4 generații pe
an. Iernează ca pupă în sol, apoi primăvara după apariţie şi împerechere femelele
depun ponta pe frunzele diferitelor leguminoase anuale și perene. Larvele apărute
minează frunzele plantelor-gazdă, apoi la completa dezvoltare părăsesc locurile de
hrană, pătrund în sol şi se împupează. După parcurgerea stadiului de pupă apar adulţii
primei generaţii. Celelalte 2-3 generații evoluează la fel, pupele din generația a treia
sau a patra iernând în stratul superficial din sol. Prezența insectelor pe plante se
remarcă din iunie și până în octombrie, peste vară vremea călduroasă și seceta
îngreunând dezvoltarea.
IMPORTANT !
La un atac de 500 de mine/m2 se aşteaptă pierderi de biomasă de 0,05% la lucernă
şi 0,1% la trifoi.
Agrotis segetum (Den. et. Schiff)
Denumire populară: buha semănăturilor
Plante gazdă: specie foarte polifagă cauzând pagube mai mari la culturile de cereale,
dar atacă şi culturile de trifoi, precum şi alte culturi agricole.
Descriere
Adult: cu anvergura aripilor de 34-45 mm, aripile anterioare sunt brun-cenușii, cu pete
de formă reniformă, orbiculară și cuneiformă mai deschise și încercuite cu negru.
Aripile sunt străbătute de linii fine, brune, transversale, în zig-zag. Aripile posterioare
sunt alb-sidefii la mascul și cenușii la femelă. Nervurile și marginile aripilor sunt mai
închise (fig. 1).
Larva: în ultima vârstă are dimensiunea de 45-50 mm lungime și este de culoare
cenușiu-verzuie. Capul este brun și prevăzut cu 2 macule în formă de semilună. Pe
partea dorsală a corpului prezintă 3 dungi brune, iar cea mediană este mai lată. Pe
fiecare segment abdominal are câte 3-4 negi mici (sclerite) de culoare cenușiu-închisă
(fig. 2).
Fig.1. Adult (http://www.agroatlas.ru) Fig. 2. Larvă (http://www.pyrgus.de)
Simptome: la apariție larvele se hrănesc cu părțile aeriene ale plantelor, iar în

ultimele vârste atacă părțile subterane, îndeosebi în regiunea coletului. Plantele
atacate se veștejesc și se usucă. Larvele precoce se hrănesc pe frunzele culturii, dar
mai multe pagube sunt cauzate de larvele târzii.
Biologie: are 2 generații pe an şi iernează ca larvă în ultimele vârste în sol, la

adâncimea cuprinsă între 25-30 mm. Primăvara, în luna aprilie, larvele migrează în
straturile superficiale ale solului și se hrănesc intens. Fluturii apar la începutul lunii
mai, zborul acestora fiind nocturn. Copulația are loc imediat după apariție şi depunerea
pontei are loc după 2-3 zile. Ouăle sunt depuse frecvent pe partea inferioară a
frunzelor plantelor spontane (pălămidă, volbură, nalbă, pătlagină etc.) și mai rar a
plantelor cultivate (sfeclă de zahăr, porumb etc.). În luna iunie, apar larvele care sunt
diurne și se hrănesc cu părțile aeriene ale plantelor, apoi se retrag în sol în apropierea
plantelor și se hrănesc la coletul lor. Îşi încheie dezvoltarea la începutul lunii iulie după
care unele se transformă în pupă, în timp ce alte larve se transformă în pupă în
primăvara următoare, în special în verile răcoroase. După 2-3 săptămâni apar fluturii,
care vor da naștere generației a doua. Larvele acesteia se dezvoltă pe seama
semănăturilor de toamnă, în cursul lunilor august-octombrie, iar când ajung în ultimele
vârste se retrag în sol și iernează.
IMPORTANT!
Combaterea buruienilor din culturi până la ecloziunea larvelor reduce atacul.
Aphis fabae (Scopoli)
Denumire populară: păduchele negru de frunze
Plante gazdă: specie polifagă cu aproximativ 200 de plante gazdă din flora spontană și
cultivată; din familia Leguminosae atacă fasolea (Phaseolus vulgaris), mazărea (Pisum
sativum), soia (Glycine max), lucerna (Medicago sativa), trifoiul (Trifolium spp.), bobul
(Vicia faba) etc.
Descriere
Forma apteră: are corpul globulos, negru-mat sau uşor lucios, cu lungime de 1,5-2,5
mm. Antenele sunt albicioase, cu excepția articolelor bazale și apicale care sunt negre.
Corniculele sunt negre, cilindrice, coada este de asemenea, de culoare neagră şi
prezintă lateral peri subţiri.
Forma aripată prezintă aripi bine dezvoltate, mebranoase, antene de culoare neagră,
mai scurte decât lungimea corpului (fig. 1). Culoarea corpului neagră, uneori cu
abdomenul negru-verzui.
Nimfa: de culoare verde închis-negricios, asemănătoare cu adultul, dar de dimensiunile
mai reduse şi fără aripi (fig. 2).
Fig.1. Adult forma aripată (https://www6.inrae.fr) Fig.2. Nimfe(https://www6.inrae.fr)
Simptome: păduchii formează colonii aglomerate de culoare neagră pe partea

inferioară a frunzelor, pe tulpini, lăstari, boboci, flori, păstăi și cârcei. Atât adulții și
larvele se hrănesc cu seva țesuturilor pe care o absorb cu ajutorul aparatului bucal
adaptat pentru înțepat și supt. Atacul poate fi însoțit de secreții translucide, aderente
la substrat, pe care secundar se pot instala diferite bacterii sau ciuperci saprofite.
Plantele atacate se dezvoltă neuniform, frunzele se ofilesc treptat, se usucă și cad,
florile pot să avorteze, iar numărul de păstăi este redus. Astfel, plantele atacate au o
producție redusă și de slabă calitate.
Biologie: este specie migratoare cu gazde primare reprezentate de diferiți arbuști cum
ar fi Euonymus europaeus sau Viburnum opulus, iar gazdele secundare sunt
reprezentate de plante cultivate. Femelele amfigone depun în luna octombrie ouăle la
baza mugurilor gazdelor primare. Primăvara, când temperaturile depăşesc 0°C apare
fundatrixul, care prin partenogeneză vivipară dă naștere la 3-4 generații de afide
fondatoare, aripate și nearipate. Migrarea formelor aripate pe gazdele secundare are
loc începând cu a doua generație de fundatrigene, fenomen care corespunde cu
lignificarea lăstarilor. Pe aceste plante gazdă, afidele se înmulțesc partenogenetic pe
parcursul lunilor de vară unde dezvoltă 7-8 generații. Toamna, în coloniile de afide
apar formele sexupare, care se întorc pe gazdele primare unde se diferenţiază sexual și
depun oul de iarnă. Pe parcursul unui ciclu anual de vegetație această specie poate
avea un total de 12-14 generații.
IMPORTANT !
Specia poate fi vector pentru numeroase viroze.
Înmulţirea în masă se înregistrează în lunile iunie-iulie, pragul economic de dăunare
fiind este de 4-5 afide pe frunză.
Apion apricans Herbst.
Denumire populară: gărgăriţa florilor de trifoi
Plante gazdă: trifoi cultivat şi spontan, provocând pagube la trifoiul roşu semincer.
Descriere
Adult: corp puternic bombat dorsal, piriform, de culoare neagră, cu luciu albastru
metalic, de 2,5-3,5 mm lungime. Baza antenelor, coxele posterioare, femurele şi tibiile
anterioare sunt de culoare galbenă-roşcată. Rostrul este lung şi subţire, uşor curbat, iar
pronotul este fin punctat şi mai lung decât lat. Elitrele sunt lăţite posterior şi prevăzute
cu striaţii longitudinale evidente (fig.1).
Ou: oval, de 0,5 mm lungime, la depunere de culoare albă, iar mai târziu galbenă
brună.
Larva: apodă (fără picioare), are corpul curbat, de 2-3 mm lungime, capsula cefalică de
culoare brună, iar restul corpului alb gălbui sau galben deschis.
Pupa: 3–3,5 mm, alb gălbui cu ochii de culoare mai închisă.
Fig.1. Adult (https://www.zin.ru/Animalia/Coleoptera/eng/apiaprkm.htm)
Simptome: perforaţii neregulate şi numeroase în frunze şi uneori şi pe lăstari produse

de adulţi. În cazuri de infestare puternică frunzele capătă un aspect dantelat. Larvele
se dezvoltă în interiorul inflorescenţelor hrănindu-se cu diferite organe florale. În urma
atacului larvelor, florile sunt distruse, apar fenomene de brunificare a capitulelor şi
veştejirea timpurie a acestora parţial sau total şi în consecinţă este diminuată
producţia de seminţe. De asemenea, în urma atacului se reduce densitatea plantelor de
trifoi din pajişti.
Biologie: are o singură generaţie pe an şi iernează ca insectă adultă sub diferite plante
sau frunze uscate, în stratul superficial al solului. Adulţii hibernanţi apar în a doua
decadă a lunii aprilie sau prima decadă a lunii mai, când temperatura medie zilnică
este cuprinsă între 11 şi 13°C, obişnuit când trifoiul se află în faza de îmbobocire.
Gărgăriţele apărute se hrănesc cu frunzele plantelor şi după împerechere încep să
depună ponta, din a treia decadă a lunii mai, eşalonat până în luna august-începutul
lunii septembrie. Femela depune câte 1-2 ouă în inflorescenţele încă nedeschise. Într-o
floare se găseşte un singur ou, iar într-un capitul pot fi observate 10-12 ouă, depuse de
mai multe femele.
O femelă poate depune între 100-220 de ouă, iar incubaţia durează 5-6 zile. Larvele
apar în prima sau a doua decadă a lunii iunie, hrănindu-se cu părţile interne ale florilor.
Numărul maxim de larve se întâlneşte în luna iulie, dar pot fi prezente până în lunile
august-septembrie. Ajunse la completa dezvoltare, după 25-30 de zile, larvele se
transformă în pupe în interiorul capitulelor, aproape de rahisul acestora. Durata
stadiului de pupă este de 10-14 zile, iar primele pupe apar în a doua decadă a lunii
iunie. Adulţii nou apăruţi zboară din a treia decadă a lunii iunie, apariţia în masă având
loc în cursul lunii iulie. După o perioadă de hrănire intensă, în cursul lunilor
septembrie-octombrie, adulţii se retrag pentru hibernare.
IMPORTANT !
Temperaturile optime pentru dezvoltarea acestei specii sunt cuprinse între 17 şi 29°C.
O singură larvă poate consuma 5-17 flori şi într-un capitul pot fi 2-3 larve.
Pagubele înregistrate la culturile semincere se pot situa între 20-70%.
Apion ervi Kirby
Denumire populară: gărgărița semințelor de linte
Plante gazdă: specie oligofagă, atacă bobul, lintea, mazărea, trifoiul, lucerna,
măzărichea
Descriere
Adult: prezintă corp de 2,5-3,0 mm lungime, de culoare neagră-mat, cu o pubescență
fină și de culoare albă (fig. 1). Rostrul este subțire. Antenele la mascul sunt galbene,
iar la femelă extremitatea este neagră. Pronotul este des punctat, cu un șanț median
longitudinal.
Larva: este de tip curculionid, apodă și acefală, de 3-4 mm lungime, corpul de culoare
albă și capsula cefalică gălbuie.
Fig. 1 Adult (https://baza.biomap.pl)
Simptome: Adulții se hrănesc cu elementele florale și foliolele plantelor şi pot distruge

până la 5% din flori. Larvele consumă semințele.
Biologie: la sfârșitul lunii aprilie și în cursul lunii mai insectele hibernante apar pe
diferite leguminoase spontane și apoi cultivate. Femelele depun ouăle în butonii florali
și pe păstăile tinere. Incubația durează 8-10 zile. Larvele se dezvoltă în cursul lunilor
mai-iunie. Împuparea are loc la locurile de hrănire. Stadiul pupal durează 10-15 zile,
după care apar insectele din noua generație. Adulții se retrag pentru hibernare toamna
târziu.
IMPORTANT !
Prezintă o generaţie pe an şi iernează pe sub resturile de plante uscate.
Apion pomonae (Fabricius)
Denumire populară: gărgăriţa seminţelor de măzăriche
Plante gazdă: specii de măzăriche (Vicia angustifolia, V.cracca, V. panonica, V.

dumetorum, V. pratensis, V. sepium), lintea pratului (Lathyrus pratensis şi L.
tuberous), bobul furajer (Vicia faba).
Descriere
Adult: corp alungit şi convex dorsal, de 2,5-3,5 mm lungime şi de culoare albastră-
negricioasă, cu reflexe violete sau verzui. Rostrul la mascul este scurt şi gros, fiind
îngustat brusc de la mijloc, spre partea anterioară, iar sub inserţia antenelor, privit
lateral, prezintă o îngroşare puternică; la femelă rostrul este lung şi în treimea
posterioară se subţiază brusc. Rostrul, antenele (cu excepţia scapului şi ultimului
articul funicular, care sunt roşii) şi picioarele sunt de culoare neagră, elitrele sunt
albăstrui-negricioase, cu luciu slab şi cu o pubescenţă fină (fig. 1).
Oul: este oval alungit, de 0,6 mm lungime şi de 0,4 mm lăţime.
Larva: de tip curculionid, apodă şi eucefală, la completa dezvoltare are 3-4 mm
lungime, are culoare albă şi capsula cefalică galbenă-brunie.
Fig .1. Adult (https://baza.biomap.pl/en/taxon/species-oxystoma_pomonae-apion_pomonae/photos_tx)

Simptome: larvele atacă păstăile plantelor gazdă, producând rosături neregulate la
exteriorul boabelor în formare. Insectele adulte se hrănesc cu mugurii, lăstarii,
foliolele şi florile diferitelor plante leguminoase, dar pot fi întâlnite de asemenea, pe
arbori forestieri şi pomi fructiferi.
Biologie: are o generaţie pe an şi iernează ca insectă adultă în stratul vegetal uscat din
culturile de leguminoase perene, liziere, marginea pădurilor. Gărgăriţele apar în
culturi, în cursul lunii mai şi după o perioadă de hrănire, pe la jumătatea lunii iunie, au
loc copulaţia şi ponta. Ouăle sunt depuse în interiorul păstăilor, iar incubaţia durează
7-8 zile. Larvele eclozate consumă seminţele în formare. La completa dezvoltare
(prima decadă a lunii august), larvele se transformă în pupe la locul de hrănire. Stadiul
pupal durează 14-15 zile, fiind înregistrat din a treia decadă a lunii iulie. Gărgăriţele
din noua generaţie apar în prima jumătate a lunii august. Un număr mare de gărgăriţe
se colectează în jurul grămezilor de măzăriche cosită, acestea părăsind păstăile în care
s-au dezvoltat. De aici, gărgăriţele migrează şi se concentrează pe culturile nerecoltate
de măzăriche, iar când timpul se răceşte, ele se retrag în diapauză hiemală.
IMPORTANT !
Larvele consumă seminţele din păstăile plantelor gazdă, într-o păstaie întâlnindu-se 2-5
larve. O larvă poate distruge 1-2 boabe, iar insecta poate dăuna 70-80% din boabe.
Apion trifolii (Linnaeus)
Denumire populară: gărgărița florilor de trifoi
Plante gazdă: trifoi, lucernă, dar și specii de legume și flori
Descriere
Adult: corp piriform, cu o lungime de 2-4 mm, de culoare neagră sau albastru metalic.
Partea dorsală a corpului este lipsită de peri. Rostrul este lung și subțire, ușor curbat și
necarenat. Antenele sunt măciucate cu articulele de culoare neagră. Pronotul este mai
lung decât lat, punctat și prezintă un striu median longitudinal. Elitrele sunt convexe şi
au striuri longitudinale punctate (fig. 1).
Ou: de formă ovală, mic, de aproximativ 0,5 x 0,3 mm.
Larva: apodă, la completa dezvoltare are o lungime de 4 mm.
Fig.1. Adult (http://www.thewcg.org.uk)
Simptome: frunzele plantelor atacate de adulți sunt roase sub forma unor perforații
neregulate. Larvele consumă florile și semințele în formare ale speciilor plantelor
gazdă. În urma atacului larvar, organele florale ale trifoiului se brunifică, se ofilesc, iar
plantele se pot usca parțial sau total.
Biologie: are o singură generație pe an şi iernează ca insectă adultă. În primăvară,

adulții se hrănesc cu frunzele diferitelor specii de leguminoase furajere. După o
perioadă scurtă de hrănire are loc împerecherea și depunerea pontei. Femela depune
câte un singur ou într-o floare, incubația durând aproximativ 8-10 zile. Dezvoltarea
larvelor se întinde pe o perioadă de 5-6 săptămâni, apoi are loc împuparea în capitule.
Zborul noilor adulți se realizează începând cu luna iulie şi după o perioadă scurtă
aceștia se retrag în locurile de hibernare.
IMPORTANT !
Pierderi importante se înregistrează la culturile semincere de trifoi și lucernă.
Apion viciae Payk.
Denumire populară: gărgăriţa seminţelor de măzăriche
Plante gazdă: atacă diferite specii de leguminoase, precum Vicia sp. (măzărichea),
Lens sp. (lintea), Lathyrus sp. (lintea pratului)
Descriere
Adult: corp de 2-2,8 mm lungime, culoare neagră, acoperit de o pubescenţă fină
cenuşie. Antenele şi picioarele sunt de culoare gălbuie, iar extremitatea antenelor,
tibiile mijlocii şi posterioare, precum şi tarsele sunt de culoare neagră castanie (fig.1).
Larva: este apodă (fără picioare) şi eucefală (cap dezvoltat), la completa dezvoltare de
3-4 mm lungime, de culoare albă, iar capsula cefalică brunie.
Fig. 1. Adult (http://fugleognatur.dk)
Simptome: gărgăriţele se hrănesc cu foliolele şi elementele florale ale plantelor gazdă,

iar larve consumă seminţele acestora.
Biologie: este o specie monovoltină care iernează în stadiul de adult. Gărgăriţele

hibernante apar în cursul lunilor mai-iunie, iar ouăle sunt depuse pe păstăile plantelor
gazdă. Larvele se dezvoltă în iulie-august, iar transformarea în pupă are loc în păstăi.
Noii adulţi îşi fac apariţia în cursul lunii august.
IMPORTANT !
Dăunătorul poate produce pagube însemnate asupra culturii de măzăriche ducând la
deprecierea calităţii seminţelor atacate.
Asphondylia miki Wachtl.
Denumire populară: țânțarul păstăilor de lucernă
Plante gazdă: lucernă cultivată și spontană
Descriere
Adult: femela are corpul de 5 mm lungime, la început de culoare deschisă, apoi brună-
închis, prezintă antene cu 14 articole, ultimele două fiind mai scurte. Masculul are
corpul de 4,5 mm lungime și de aceeași culoare ca și femela. Antenele sunt formate tot
din 14 articule, ultimele două articule fiind ceva mai late și prezintă numeroși perișori
fini. Picioarele sunt relativ scurte. Aripile, la ambele sexe sunt late și fumurii, iar
nervura radială se termină printr-o ușoară curbură la vârful aripii. Datorită coloritului
tern sunt greu observaţi în cultură.
Larvă: este apodă și eucefală, la completa dezvoltare are corpul de 5-6 mm lungime,
de culoare galbenă-portocalie. Protoracele prezintă o spatulă pe partea ventrală. Larva
este săritoare.
Pupa: prezintă pe partea dorsală spini care o ajută la părăsirea galelor.
Fig. 1. Pupă în păstaia deschisă (https://bladmineerders.nl)
Simptome: în urma atacului insectele determină apariţia unor gale de până la 10 mm

lungime și 3-4 mm lățime. Gala rezultată din hipertrofia păstăii are formă semilunară,
este umflată median şi are vârful ușor îndoit. Deşi păstăile rămân verzi la exterior nu
conţin seminţe. Cecidiile ale căror larve sunt parazitate, rămân mai mici. Într-o fază
înaintată peretele galei se închide la culoare, se usucă și devine sfărâmicios, iar cecidia
se desprinde de pe racem după uscarea pedunculului ei. Pentru părăsirea galei, în
vederea apariţiei adulţilor, pupele produc lateral în peretele acesteia un orificiu cu
marginile sfâșiate neregulat.
Biologie: iernează în păstăi, apoi în primăvară larva se transformă în pupă. Zborul

insectelor durează din a doua jumătate a lunii mai, până în a doua jumătate a lunii
iunie. Timpul de zbor este între orele 9 și 11. Longevitatea adulților este de 2-6 zile,
timp în care au loc copulația și depunerea ouălor. Ouăle sunt depuse izolat pe flori,
câte unul în câte o floare, o femelă putând depune 40-60 de ouă. Larvele se dezvoltă în
interiorul galelor, care se formează în urma deformării păstăilor, într-o gală
dezvoltându-se o singură larvă. La completa dezvoltare larva se transformă în pupă în
interiorul cecidiei. Împuparea larvelor din generația de vară are loc de la sfârșitul lunii
iulie, până la începutul lunii septembrie. Zborul insectelor din noua generație durează
din luna august până la jumătatea lunii septembrie. Larvele se hrănesc în continuare și
la completa dezvoltare intră în diapauză în cecidiile căzute pe sol.
IMPORTANT !
Țânțarul păstăilor de lucernă prezintă două generații pe an și iernează în stadiul de
larvă ajunsă la completa dezvoltare, în cecidia (gala) căzută pe sol.
Autographa gamma (Linnaeus)
Denumire populară: buha gamma
Plante gazdă: specie polifagă, atacă peste 244 de plante cultivate şi spontane, printre
care şi leguminoasele anuale.
Descriere
Adult: fluture de culoare cenușie, cu anvergura aripilor de 40-45 mm. Aripile anterioare
sunt de la cenuşiu până la violet-brun, străbătute de linii fine transversale, de culoare
albă, iar în partea de mijloc se observă un semn distinctiv în forma literei grecești
gamma, de culoare alb-argintiu. Aripile posterioare sunt de culoare brun deschis, ușor
mai întunecate marginal (fig. 1).
Ou: eliptic, alb sidefiu cu nuanţe verzui, cu diametrul de 0,5-0,6 mm.
Larva: de ultimă vârstă are lungimea corpului de aproximativ 40-45 mm lungime. Capul
este mic, galben-brun cu pete negre, abdomenul este verde-deschis cu nuanțe
albăstrui, ornat dorsal cu șase dungi longitudinale albicioase, iar lateral, pe fiecare
segment se observă benzi gălbui (fig.2). Stigmele sunt albe, înconjurate de câte un inel
negru. Caracteristic, pe abdomen sunt doar trei perechi de picioare („cotar fals”), iar
pe torace trei perechi de picioare articulate, de culoare maronie.
Pupa: are 20 mm lungime, de culoare negru lucios, este înfășurată într-o pânză
asemenea unui cocon.
Fig.1. Adult (https://www.uwyo.edu) Fig.2. Larvă (https://projectnoah.org)
Simptome: larvele rod frunzele parțial sau integral până la completa defoliere a
plantelor. Pot ataca și bobocii florali, cauzând pagube semnificative mai ales la soiurile
tardive şi semitardive. După epuizarea surselor de hrană, atacă în valuri, cu voracitate,
alte terenuri. În urma atacului germinaţia boabelor poate scădea cu 11-12%.
Biologie: de regulă are 2 generaţii pe an, uneori poate dezvolta şi a treia generaţie în
zonele sudice. Iernează în stadiul de larvă de diferite vârste, de crisalidă, obişnuit în
sol sau pe sub resturile vegetale rămase în câmp după recoltare sau de adult în
crăpăturile scoarţei, în scorburi. Primăvara, la sfârşitul lunii aprilie are loc apariţia
adulților, care continuă până în septembrie-octombrie, înregistrându-se două maxime
de zbor la sfârşitul lunii iunie-prima decadă a lunii iulie şi sfârşitul lunii iulie-începutul
lunii august. Fluturii sunt diurni şi nocturni, au zbor rapid, în zig-zag foarte aproape de
suprafața solului. Împerecherea se realizează în luna iunie, apoi femelele depun ponta
pe partea inferioară a frunzelor din apropierea solului. Ouăle sunt depuse izolat sau în
mici grupuri, o femelă putând depune aproximativ 500 de ouă. Incubația poate dura 12
zile şi după perioada de eclozare, apar larvele care sunt foarte vorace. Perioada de
dezvoltare a acestora durează aproximativ 30 de zile. Ulterior, larvele își
confecționează pe partea inferioară a frunzelor, un cocon mătăsos de culoare alb-
murdar unde împupează. Stadiul de pupă poate dura 14-20 de zile, după care apar
adulții. Fluturii din a doua generație depun ponta la începutul lunii septembrie. O mare
parte din larvele acestei generații nu se mai dezvoltă.
Larvele din prima generație produc cele mai mari pagube, mai ales la culturile de
mazăre, iar dezvoltarea unei generaţii se încheie în 25-40 de zile.
IMPORTANT !
Atacul acestei specii este asociat cu cel cauzat de Mamestra brassicae (buha verzei)
și Xestia c-nigrum (buha grădinilor de legume), care contribuie la amplificarea
pagubelor produse.
În anii cu invazii, numărul de larve pe plante pot varia între 10 și 15 exemplare.
La unele culturi pragul economic de dăunare a fost stabilit la 3-5 larve/mp.
Bruchidius varius (Oliv.)
Denumire populară: gărgărița semințelor de trifoi

Plante gazdă: specie oligofagă, se dezvoltă în principal pe specii de trifoi (T. pratense,
T. repens, T. hybridum), ghizdei (Lotus corniculatus), genista (G. cinerea, G. liliifolia),
galega (G. ofificinale, G. persica).
Descriere
Adult: corp de 2,3-3,2 mm lungime, de culoare variabilă, în general neagră. Capul este
alungit, la mascul antenele întrec cu puțin umerii protoracelui. Articolele antenale 5-8
sunt întunecate, mai rar gălbui. Femurele sunt roșcate în treimea apicală, iar tibiile
sunt galbene-roșcate. Elitrele prezintă peri întunecați și pete alungite, de culoare
deschisă, fiind de 1,5 ori mai late decât lățimea lor la umeri, lateral sunt aproape
paralele (fig.1). Pigidiul (ultimul segment abdominal) și sternitele prezintă peri de
culoare cenușie-deschis.
Larvă: larva neonată are picioare subțiri, cea de vârsta a doua este apodă și eucefală,
iar la completa dezvoltare corpul este îndoit, de 2-3 mm lungime, de culoare
albicioasă, cu capsula cefalică gălbuie.
Fig. 1. Adult (https://www.biolib.cz/en/image/id101685/)
Simptome: gărgărițele se hrănesc cu elementele florale ale plantelor gazdă, iar larvele
rod boabele în formare.
Biologie: are o generaţie pe an şi iernează în stadiul de adult, în diferite locuri

adăpostite. Adulţii apar în cursul lunii mai şi după împerechere, femelele depun ponta
în prima jumătate a lunii iunie, la baza florilor din capitule. Incubația durează 4-5 zile
şi într-un capitul se pot observa 1-7 larve. Dezvoltarea larvelor durează 30-35 zile, apoi
acestea se transformă în pupe la locul de hrănire. Apariția în masă a adulților din noua
generație se înregistrează la sfârșitul lunii iulie și în cursul lunii august.
IMPORTANT !
Gărgărița poate produce pagube până la 50% la culturile semincere de trifoi roșu.
Bruchophagus roddi Guss.
Denumire populară: viespea seminţelor de lucernă

Plante gazdă: lucerna (Medicago sativa)
Descriere
Adult: corp de 2,0-2,6 mm lungime, culoare neagră-strălucitoare, torace zgrunţuros şi
mat. Extremităţile segmentelor componente ale picioarelor sunt de culoare negru
deschis, abdomen mic şi oval, antene lungi şi păroase (fig.1). La femele lungimea
ovipozitorului întrece lungimea abdomenului, depăşind cu mult lungimea ultimului
segment abdominal.
Ou: formă eliptică, cu lungimea de 0,2-0,22 mm, pedicel de 2-3 ori mai lung decât oul.
Larva: apodă şi eucefală, de 2-3 mm lungime, culoare alb-gălbui, capsula cefalică
gălbuie (fig. 2).
Fig. 1. Adult (http://www.insectimages.org) Fig. 2. Larva (http://www.ipmnet.org)
Simptome: larvele se dezvoltă în seminţele de lucernă.
Biologie: viespea are două generaţii pe an, uneori şi a treia incompletă şi iernează ca
larvă în seminţele scuturate, recoltate şi depozitate, în seminţele de la treier.
Primăvara, după transformarea larvei în pupă, stadiu ce durează 2 săptămâni, are loc
apariţia viespii. Apariţia adulţilor din generaţia hibernantă are loc la sfârşit de iunie,
care corespunde cu fenofaza de îmbobocire şi înflorire a lucernei spontane, iar zborul
în masă al viespilor are loc in iulie şi durează 2-4 săptămâni. Ponta începe odata ce
seminţele din primele păstăi ajung în faza de coacere în lapte, într-o sămânţă fiind
depus un singur ou. Numărul de ouă depus variază între10-86, iar incubaţia durează 3-6
zile. După apariţie, pentru o perioadă de aproximativ 15 zile, larvele consumă
conţinutul semilichid al seminţelor. Dezvoltarea primei generaţii durează 25-30 de zile.
A doua generaţie se dezvoltă din august-septembrie până în mai–iunie, anul următor.
IMPORTANT !
Dăunătorul poate produce pagube însemnate asupra culturii de lucernă ducând
la pierderi de sămânţă de 45-52%.
Atacul este mai păgubitor în sudul ţării.
Bruchus ervi Frölich
Denumire populară: gărgăriţa mazării
Plante gazdă: măzărichea (Vicia faba), lintea (Lens spp.), lintea pratului (Lathyrus
pratensis)
Descriere
Adult: corp de 3-3,7 mm lungime, de culoare neagră, prezintă peri de culoare cenuşie
şi roşcat-brună, primele 4-5 articole antenale, picioarele anterioare şi mijlocii de
culoare galbenă roşcată, femurele mijlocii uneori negre. Pronotul prezintă lateral şi la
bază spini şi pete de culoare deschisă. Extremităţile distale ale tibiilor prezintă pinteni;
tibiile mijlocii de la mascul pe partea externă cu un spin puternic de culoare închisă.
Larva: apodă şi eucefală, cu corpul îndoit, de culoare albă, iar capsula cefalică de
culoare gălbenă.
Fig .1. Adult (http://mauritiusbeetles.myspecies.info/file/15)
Simptome: insectele consumă conţinutul seminţelor.
Biologie: gărgăriţele depun ouăle pe păstăile tinere. Larvele se dezvoltă în seminţele în

formare. La completa dezvoltare se transformă în pupe, apoi în insecte adulte la locul
de hrănire. Gărgăriţele părăsesc boabele în iulie şi hibernează.
IMPORTANT !
Larvele sunt seminifage, fiind afectată astfel calitatea seminţelor.
.
Bruchus lentis (Frol.)
Denumire populară: gărgărița lintei
Plante gazdă: este o specie oligofagă atacând diferite leguminoase, cum ar fi: Lens
esculenta (lintea), Lathyrus pratense (lintea pratului), L. vernus (pupezele), Lotus
corniculatus (ghizdei), Pisum spp., Vicia spp. (măzăriche)
Descriere
Adult: corp de 3-3,5 mm lungime, de culoare neagră acoperit cu pubescență densă,
uniformă, de culoare cenușie. Antenele sunt seriforme având articolele dispuse
transversal. Protoracele este scurt și lateral prevăzut cu un dinte mic. Elitrele au pete
albicioase difuze, 2 pete negricioase pe interstriile 2-6 și mai multe pete
asemănătoare, repartizate median pe elitre.
Ou: ovoid, cu dimensiunile cuprinse între 0,5x0,2 mm, are corionul neted și translucid.
Larva: la eclozare este de tip oligopoid, iar la completa dezvoltare apodă și eucefală,
de 2,3-3,6 mm lungime, asemănătoare cu a celorlalte specii de bruchide.
Fig.1. Adult (https://www.padil.gov.au)
Simptome: adulții se hrănesc cu frunze și polen fiind întâlniți frecvent pe plantele

spontane de măzăriche (Vicia spp.). Larvele se dezvoltă în boabele de linte producând
cavități sub formă de loje în semințe, fiind prezente câte o larvă într-un bob. De
obicei, infestează păstăile izolate de linte (Lens esculenta și L. ervillia), măzăriche
(Vicia cracca, V. sepia, V. villosa), în asociere cu gărgărița Apion vorax.
Biologie: este asemănătoare cu cea a gărgăriței mazării și bobului, prezentând o

generație pe an și iernând în stadiul de insectă adultă. Adulții hibernanți zboară la
începutul lunii aprilie și în cursul lunii mai.
IMPORTANT!
Procentul de infestare a semințelor de ghizdei ajunge la 5-10%, dar daunele
cauzate pot afecta 30% din producție.
Ceramica pisi (L.)
Denumire populară: buha mazării

Plante gazdă: specie polifagă atacă şi leguminoase, cum ar fi: mazărea, trifoiul
Descriere
Adult: fluture cu anvergura aripilor de 28-30 mm. Aripile anterioare au culoare brun-
roșiatic lucioase şi prezintă două linii transversale gălbui, precum şi o linie albicioasă
ondulată, iar în colțul intern, o maculă triunghiulară albă. Aripile posterioare au nuanțe
de castaniu deschis cu nuanțe mai închise pe margini (fig. 1).
Ou: culoare alb-gălbui, hemisferic, corionul prezintă striații.
Larva: lungime de 35-40 mm, culoarea corpului castaniu-gălbui. Pe partea dorsală a
abdomenului prezintă patru dungi longitudinale de culoare galbenă, iar pe partea
ventrală acestea au aspect marmorat (fig. 2).
Pupa: este maroniu-lucios, corp cu o lungime de 20 mm.
Fig.1. Adult (https://www.lepiforum.de) Fig.2. Larvă (https://www.lepiforum.de)
Simptome: larvele se hrănesc cu țesuturile frunzelor, atacul manifestându-se la început

pe etajele superioare ale plantelor, după care, pe măsura epuizării surselor de hrană,
coboară progresiv către baza acestorai. În urma atacului, culturile sunt parțial
defoliate, efectul fiind vizibil mai ales în zonele apicale.
Biologie: este specie bivoltină şi iernează în stadiul de pupă la 5-10 cm în sol. Adulții
din prima generație apar în luna mai. Fluturii sunt crepusculari sau chiar nocturni şi
după o perioadă de hrănire are loc împerecherea și depunerea pontei. Ouăle sunt
depuse în grupuri de 5-40, pe partea inferioară a frunzelor. Depunerea pontei coincide
cu formarea primelor păstăi la mazăre. Apariția larvelor are loc la 10-15 zile de la
depunerea ouălor, apoi dezvoltarea acestora durează 20-25 de zile, perioadă în care
acestea parcurg șase stadii. Împuparea are loc în sol, la aproximativ 10 cm adâncime.
La începutul lunii iulie apar adulții din a doua generație. Larvele acestei generații se
dezvoltă pe samulastră și diferite specii de leguminoase din flora spontană. Fiind o
specie nocturnă, ziua stau ascunse la baza plantelor.
IMPORTANT !
Atacul aceastei specii este asociat cu cel produs de Mamestra brassicae.
Contarinia medicaginis (Kieffer)
Denumire populară: țânțărușul florilor de lucernă
Plante gazdă: specie monofagă specifică pentru lucernă (Medicago sp.)
Descriere
Adult: țânțărași mici, cu lungimea de 1,1-2,3 mm, de culoare galbenă, cu capul și
toracele de culoare gri-închis. Fiecare segment abdominal prezintă dorsal dungi
transversale. Antenele şi picioarele de culoare brună. Aripile transparente şi păroase
(fig. 1).
Ou: alungit, 1,8-2,4 mm lungime, la început de culoare albicioasă care se transformă
ulterior în galben.
Larva: gregară, apodă 1,5-2 mm lungime, cu capsula cefalică redusă, iniţial albicioasă,
apoi culoarea se schimbă treptat până la galben.
Pupa: brună, se află într-un cocon țesut în pământ.
Fig.1 Adult (http://www7.inra.fr) Fig.2 Flori transformate în gale (http://ephytia.inra.fr)
Fig. 3. Larve în gale (https://bladmineerders.nl)

Simptome: atacă bobocii florali, care se hipertrofiază şi se transfomă în gale tari,
piriforme, de culoare mov-violet (fig. 2) cu jumătatea de la baza mai verde, în care se
găsesc în medie 5 larve per floare (fig. 3). Galele se întâlnesc începând din luna iunie şi
până în luna septembrie. Creșterea bobocilor florali este puternic perturbată la zece
zile după depunere. Deteriorarea este observată mai întâi la marginea culturii, apoi se
răspândeşte într-un cerc în jurul centrelor de infestare. Daunele sunt importante
pentru lucerna cultivată pentru semințe.
Biologie: în condițiile climatice din țara noastră poate avea până la 3 generații pe an:
generația de primăvară în lunile mai și iunie; generația de vară în lunile iulie-august și
generația de toamnă din luna august până în mai a anului următor. Durata unei
generații este de 15 până la 20 de zile. Iernează în stadiul de larvă în coconi ascunși sub
pământ la 6-10 cm adâncime. În luna aprilie o parte din larve se transformă în pupe
devenind adulți in luna mai, o altă parte rămân în diapauză și se împupează în luna
iunie. Apariția adulților are loc deci eșalonat pe o perioadă de 20-22 de zile şi este
favorizată de precipitaţii abundente şi de temperaturile medii zilnice mai mari de
15°C. După doar 3-4 zile de la apariție are loc împerecherea și ponta. În perioada
ovipozitară de 14-18 zile, o singură femelă depune 40-50 de ouă, care pot fi plasate
numai în bobocii florali complet verzi. Durata evoluției embrionare este de 2 zile la o
temperatură de 20°C. Larvele gregare se dezvoltă în 10-24 de zile în flori, care nu se
mai deschid și se transformă în gale, apoi cad pe pământ și fiecare formează un cocon
în care se împupează 3-4 zile mai târziu, dacă nu iernează. Dezvoltarea nimfelor
durează cel puțin 10 zile.
IMPORTANT !
Țânțărașul lucernei este unul dintre cei mai mari dăunători ai culturilor de
lucernă semincere. Pagubele cele mai mari sunt înregistrate la larvele din
generația de vară, în a doua jumătate a lunii iulie, la coasa a doua a lucernei.
Contarinia pisi Loew
Denumire populară: ţânţarul galicol al mazării
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent frecvent în România
Plante gazdă: specie oligofagă, infestează mazărea cultivată şi spontană (Pisum spp.)
Descriere
Adult: de culoare gălbuie sau brun-gălbuie, cu lungimea corpului de aproximativ 2 mm.
Aripile sunt transparente, iar perii prezenţi pe acestea formează un desen caracteristic.
Antenele sunt de culoare galben-brun, au peduncul, segmentele de la femelă fiind
cilindrice, iar cele ale masculului sferice. Picioarele sunt de culoare galben-gri (fig.1).
Ovipozitorul este foarte lung şi îndreptat spre partea terminală.
Ou: alb.
Larva: apodă şi eucefală, de culoare alb-gălbuie (fig. 2), săritoare.
Pupa: galben-brun.
Fig.1. Adult (https://www.sciencesource.com) Fig.2. Larve (https://www.sciencesource.com)
Simptome: larvele din prima generaţie atacă mugurii florali, iar cele din generaţia de
vară se dezvoltă în boabele din păstăi. În urma atacului, mugurii se deformează, florile
avortează, păstăile se deformează, rămân mici, iar boabele se zbârcesc. Soiurile
semitardive şi tardive, a căror înflorire coincide cu apariţia ţânţarilor, sunt mai
susceptibile la atacul dăunătorului.
Biologie: prezintă două-trei generaţii pe an, din care una poate fi parţială. Iernarea are
loc în faza de larvă ajunsă la completa dezvoltare, într-un cocon, în sol, la adâncimea
de 3-8 cm. Primăvara, în cursul lunii mai, are loc transformarea larvelor în pupe,
perioadă care coincide cu formarea în masă a mazărei și a altor culturi leguminoase.
Procesul necesită înregistrarea a cel puţin 15-20 mm precipitaţii şi în cazul în care
nivelul de umiditate nu se atinge, larvele rămân în diapauză până în primăvara
următoare.
Insectele zboară când temperatura solului, la adâncimea de 2 cm, este de 15°C,
perioadă care coincide cu fenofaza înfloririi plantelor (calendaristic în luna mai), în
această perioadă înregistrându-se şi cel mai puternic atac. Femela depune ouăle în
mugurii verzi de mazăre, dar mai ales în flori, între petale şi sepale, într-o floare
putând fi depuse în medie până la 30 de ouă. Fecunditatea unei femele este de
aproximativ 20-80 de ouă şi poate popula 20 de flori. Perioada embrionară durează 4-11
zile, iar cea larvară 9-14 zile. Larvele se hrănesc cu flori şi la completa dezvoltare
părăsesc organele infestate şi migrează în sol pentru împupare. Pupa se dezvoltă în 4-8
zile şi ulterior, apar insectele adulte ale generaţiei de vară.
Larvele celei de a doua generații se hrănesc în păstăi şi ajunse la completa dezvoltare,
părăsesc păstăile, pătrund în sol, se împupează şi hibernează. Zborul celei de a doua
generații este observat la sfârșitul lunii iunie - începutul lunii iulie, iar a treia generație
în perioada iulie - începutul lunii august.
IMPORTANT!
Primele două generaţii larvare se suprapun.

La o infestare puternică într-o păstaie se pot observa până la 300 de larve.
Cydia nigricana (Fabricius)
Denumire populară: molia păstăilor de mazăre
Plante gazdă: specie oligofagă, atacă plante cultivate și spontane de mazăre, trifoi,
sparcetă, ghizdei
Descriere
Adult: aripi cu anvergura de 12-16 mm, cel anterioare au nuanțe brun-oliv cu reflexe
gălbui, prevăzute pe marginea costală cu 3-5 dungi albe în formă de virgulă, dispuse
oblic. Apical prezintă o pată dreaptă mărginită de două linii albe. Aripile posterioare
sunt de culoare brun întunecat (fig. 1).
Ou: oval turtit, de 0,7 mm lungime și culoare albă-lăptoasă.
Larva: la completa dezvoltare are corpul de 12-14 mm lungime, de culoare alb-gălbuie,
cu capul de culoare brun, scutul protoracic şi cel anal fiind cenuşii-brune. Segmentele
corpului prezintă dorsal negi negri, prevăzuți cu peri (fig. 2).
Pupa: de tip obtect, de culoare brună, cu o lungime de 8 mm.
Fig.1. Adult (http://www.lepiforum.de) Fig.2. Larvă (http://www.yorkshiremoths.info)
Simptome: larvele rod neregulat boabele din păstaie, hrănirea realizându-se din partea
exterioară a acestora. În păstăi se pot observa fire mătăsoase și excremente larvare
care duc la deprecierea calitativă a recoltei. O larvă poate ataca 1-4 boabe și poate
consuma complet una sau două.
Biologie: prezintă o singură generație pe an şi iernează ca larvă complet dezvoltată

într-un cocon mătăsos în sol, la 2-2,5 cm adâncime. Împuparea are loc primăvara, când
temperatura aerului depăşeşte 2°C şi larvele părăsesc coconul de hibernare,
construiesc un alt cocon mătăsos unde se trasformă în pupe. Adulții apar eșalonat după
11-30 de zile, la sfârșitul lunii mai-începutul lunii iunie, când fenologic are loc
înflorirea plantelor de mazăre. Zborul adulților este maxim în orele de după-amiază, iar
depunerea pontei începe la aproximativ 14 zile de la apariția acestora. Ouăle sunt
depuse izolat sau în grupe de 2-4, pe stipele sau foliole, mai rar pe petalele florilor sau
pe păstăile tinere. O femelă poate depune 240-360 de ouă. Incubația durează 5-10 zile,
iar dezvoltarea larvelor aproximativ 16-30 de zile, perioadă în care năpârleşte de patru
ori. Larvele se deplasează pe păstăi, pătrund în acestea și se hrănesc cu boabele în
formare. La completa dezvoltare, acestea coboară în sol unde își construiesc coconi
mătăsoși, în care iernează. La acestă specie pragul biologic este de 22°C, pragul
inferior de temperatură pentru larvele hibernante fiind stabilit la 9°C. Temperaturile
cele mai favorabile pentru acestea sunt cuprinse între 17-20°C.
IMPORTANT !
Atacă puternic culturile de mazăre însămânțate cu soiuri tardive. Astfel, se
recomandă cultivarea soiurilor de mazăre semitimpurii și timpurii.
Dasineura medicaginis Bremi
Denumire populară: musculiţa galigenă a mugurilor de lucernă
Plante gazdă: monofag, atacă numai lucerna
Descriere
Adult: lungimea corpului de 1,5-2,0 mm, culoare roz, protorace negricios, cu antene
filiforme, formate din 14 articole păroase, picioare lungi de nuanţă gălbuie. Aripile sunt
acoperite cu perişori rari, de culoare cenuşie
Larva: apodă şi eucefală, de 1,2-3 mm, cu corpul subţiat anterior, de culoare galben
portocalie (fig. 1), iar pe partea ventrală a primului segment toracic, prezintă o spatulă
sternală care serveşte pentru deplasarea larvelor.
Fig.1. Larva (http://www.naturefg.com) Fig.2. Simptom pe lucernă (https://bladmineerders.nl)
Simptome: deformarea mugurilor florali atacaţi, care devin cărnoşi şi se transformă în

gale (fig. 2). În urma atacului lăstarii se opresc din creştere, se reduce capacitatea de
înflorire, mai ale în cazul mugurilor terminali. Frecvenţa mugurilor afectaţi poate varia
între 8-23%.
Biologie: are între 2-7 generaţii pe an şi iernează ca larvă în stratul superficial al

solului. Transformarea în pupă are loc primăvara, apoi adulţii apar eşalonat în cursul
lunii mai. Ponta este depusă în vârful vegetativ al lăstarilor, media de ouă dintr-un
mugur fiind de 1,2-1,7. Incubaţia durează aproximativ 5 zile, perioada de dezvoltare
larvară fiind 10-15 zile. După părăsirea galei, larvele se transformă în pupe, în sol.
IMPORTANT !
Larvele în cocon pot fi confundate cu cele de Contarinia medicagis şi Jaapiella
medicaginis.
Insecta poate infesta până la 10,3% din mugurii plantelor din coasa I.
Epicauta erythrocephala Pall.
Denumire populară: gândacul lucios al lucernei
Plante gazdă: polifag, atacă lucerna, cartoful, tutunul, sfeclă, fasolea, castravetele,
pepenele galben, muştarul etc.
Descriere
Adult: 8-15 mm lungime, cap sferic, de culoare roșie-portocalie, iar corpul alungit,
negru, acoperit cu o pubescenţă fină, cenuşie. Pronotul are o dungă mediană cenuşie,
care se prelungeşte pe sutura elitrelor şi câte o dungă laterală mai lată pe elitre.
Elitrele sunt moi şi flexibile, iar picioarele sunt lungi şi subţiri (fig.1). Adultul secretă
un lichid galben producând pete pe pielea umană în urma contactului direct.
Fig. 1. Adult (http://www. insects.nature4stock.com
Simptome: frunzele atacate sunt roase de adulţi de la margini spre centru, rămânând
intactă nervura principală, iar uneori plantele tinere pot fi roase de la suprafaţa solului
(fig. 2). Atacul se manifestă în vetre şi în urma invaziei pe fiecare plantă gazdă pot fi
observaţi zeci de indivizi. Larvele se hrănesc cu ootecile insectelor din familia
Acrididae.
Biologie: adulţii fitofagi apar în perioada iulie-august, sunt foarte voraci şi se hrănesc
intens pe frunzele plantelor gazdă scheletuindu-le. Atacul este brusc, dar de scurtă
durată şi insectele de deplasează în căutarea terenurilor frecventate de lăcustele din
familia Acrididae. Depunerea ouălor are loc în sol şi întreg ciclul de dezvoltare al
larvelor este subteran.
IMPORTANT !
Dăunătorul poate produce pagube însemnate asupra culturii de lucernă ducând la
deprecierea plantelor atacate, având un impact economic semnificativ.
Etiella zinckenella Tr.
Denumire populară: molia roşie a soiei
Plante gazdă: atacă peste 60 de specii de leguminoase cultivate şi spontane, anuale şi

perene, ierboase şi lemnoase
Descriere
Adult: aripile anterioare de culoare brun-gălbui, având câte o pată galbenă-portocalie,
cu anvergura de 20-26 mm (fig. 1). Aripile posterioare sunt cenuşii, cu nervuri mai
închise, iar antenele sunt lungi şi unicolore. Corpul este de culoare cenuşie-aurie şi are
aspect mătăsos.
Ou: alb lăptos.
Larva: la completa dezvoltare are 11-22 mm, de culoare verde cenuşie sau verde-
roşcată, cu pete negre pe protorace, iar pe tot corpul prezintă protuberanţe
negricioase pe care sunt inseraţi peri (fig. 2). Capul, scutul şi pronotul de culoare
galbenă, cu pete negre.
Fig. 1. Adult (https://ukmoths.org.uk) Fig. 2. Larva (Gyorgy Csoka, Hungary Forest Research
Institute,
Bugwood.org)
Simptome: larvele se hrănesc cu seminţele din păstăi, în faza de formare a acestor.

Atacul începe din exteriorul păstăii, în interior observându-se excrementele produse de
larve. După consumarea boabelor din păstaie larvele trec pe alte păstăi. Locul unde
păstaia este perforată se brunifică, ţesuturile devin mucilaginoase, după 3-4 zile
brunificarea se opreşte, ţesutul se reface parţial şi rămâne vizibilă o cicatrice mică. La
lupin această brunificare se întinde pe toată partea exterioară a păstaii infestate,
iniţial devine brună-negricioasă, lipicioasă, apoi în decurs de 10 zile se usucă.
Biologie: specie bivoltină şi iernează în stadiul de larvă complet dezvoltată, adăpostită

într-un cocon mătăsos, în sol, la câţiva centimetri adâncime. În luna mai, larvele se
transformă în pupe, apoi în insecte adulte. Apariţia adulţilor are loc între sfârşitul lunii
mai şi sfârşitul lunii iunie, zborul în masă al adulţilor înregistrându-se în a doua decadă
a lunii iunie. Femela depune ouăle în păstăi, la baza florilor sau pe pedunculul floral.
Incubaţia durează 3-10 zile, larva eclozată perforează peretele păstăii, pătrunde în
interior şi roade boabele. Perioada de dezvoltare a larvelor este cuprinsă între 30-40 de
zile, timp în care larva năpârleşte de 4 ori. La completa dezvoltare larva se retrage în
sol, unde se transformă în pupă într-un cocon mătăsos. După 20-30 zile, între sfârşitul
lunii iulie şi începutul lunii august apar adulţii din prima generaţie. Generaţia a doua se
dezvoltă pe soia şi lupin, larvele având nevoie de 21-25 de zile pentru dezvoltarea
completă. La sfârşitul lunii august larvele din această generaţie migrează în sol unde
ţes un cocon mătăsos şi hibernează. Uneori o parte din aceste larve se transformă în
pupe, respectiv adulţi dând naştere la o a treia generaţie parţială
IMPORTANT !
Cele mai mari pagube apar în urma atacului larvelor din generaţia a doua.
Dăunătorul poate produce pagube însemnate asupra culturilor plantelor gazdă,
ducând la deprecierea calităţii seminţelor atacate.
Daunele produse la lupin ajung la 80%, în timp ce cultura de soia poate fi atacată
în proporţie de 10%.
Haplothrips niger (Osborn)
Denumire populară: tripsul trifoiului roșu
Plante gazdă: specie oligofagă, atacă plante cultivate și spontane din familia Fabaceae:
trifoi, sparcetă, mazăre, ghizdei și sulfină.
Descriere
Adult: corp cu lungimea de 1,4-2 mm lungime, de culoare neagră. Tibiile anterioare au
extremitățile gălbui, aripile sunt hialine, în partea de mijloc prezintă nuanțe cenușii.
Capul este mai lung decât lat (fig. 1).
Ou: de formă subcilindrică, 0,4-0,5 mm lungime și transparent.
Larva: corp de culoare roșie cu excepția capului, tergitelor toracice și ultimele
segmente abdominale, care sunt negre.
Pupa: asemănătoare cu insecta adultă, antenele au extremitățile orientate în jos,
aripile acoperă toracele și se prelungesc până la al patrulea segment abdominal care
are nuanțe brun-roșcat.
Fig.1. Adult (https://www.naturbasen.dk)
Simptome: larvele și adulții se hrănesc cu grăunciorii de polen, dar și cu sucul celular

extras din frunze și în special din organele florale. Frunzele atacate se deformează, iar
florile pot să avorteze. În perioada de dezvoltare o larvă poate distruge în medie 3
flori.
Biologie: prezintă două generații pe an, a doua generație având o dezvoltare parțială.
Tripsul iernează ca larvă în stadiu complet de dezvoltare, în stratul superficial al solului
din culturile de trifoi sau pajiști naturale. Primăvara, larvele se transformă în pupe,
stadiu care durează aproximativ 12 zile. Adulții apar eşalonat din a doua parte a lunii
mai până în iunie. Reproducerea este partenogenetică. Femelele depun ouăle eșalonat,
în cursul lunilor iunie-iulie, în butonii florali, timp de 35 de zile. O femelă poate
depune 25-50 de ouă, în mai multe flori. Incubația durează 2 săptămâni, apoi larvele
primei generații apar la începutul lunii iunie. La completa dezvoltare, larvele se
transformă în pupe, în locurile de hrănire, dezvoltarea acestui stadiu putând dura 7-8
zile. Adulții apar la sfârșitul lunii iulie, dar și pe parcursul lunii august. Dezvoltarea
unei generații poate fi de 45-60 de zile. Cea de a doua generație din luna august are o
dezvoltare parțială. În funcție de temperatură, la sfârșitul lunii august și începutul lunii
septembrie, larvele acestei generații părăsesc capitulele florale și se retrag în stratul
superficial al solului unde rămân în diapauză hiemală.
IMPORTANT !
La o densitate de 5-6 larve la un capitul floral pierderile de sămânță pot ajunge la
peste 10% din producție.
Helicoverpa armigera (Hubner)
Denumire populară: omida fructificaţiilor
Plante gazdă: specie polifagă care atacă peste 120 specii de plante cultivate și
spontane, dăunează cu precădere culturile de ardei, tomate, fasole, mazăre și vinete.
Descriere
Adult: lungimea corpului de 12-18 mm, anvergura aripilor de 35-40 mm, de culoare
variabilă, verde-gălbui, brun-deschisă sau brun-închisă. Aripile anterioare prezintă pe
marginea lor externă o linie formată din 7-8 pete negricioase şi o bandă transversală
brun-închisă, cu contur neregulat. Aripile posterioare au culoarea puţin mai deschisă,
cu o margine lată de culoare brună, care conţine o zonă mai pală, nervurile sunt vizibile
şi către bază au o pată în formă de virgulă, de aceeași culoare (fig.1).
Ou: hemisferic, de 0,4-0,5 mm, ornat cu numeroase striațiuni. La depunere are
culoarea alb-gălbui după care devine verzui, chiar maron închis înainte de eclozare.
Larva: în ultima vârstă are lungimea corpului de 30-40 mm și este de culoare variabilă,
de la verzui până la roșcat-violet sau brun-închis, iar motivul descris poate forma umbre
de verde, galben-pai şi roz murdar până la maron roşcat şi chiar negru. Pe corp prezintă
5 dungi: una dorsală, mediană, 2 suprastigmale și 2 substigmale (fig. 2).
Pupa: de culoare maron stacojiu, 14-18 mm lungime, purtând la extremitatea
posterioară doi spini în formă de cârlig.
Fig.1 Adult (https://www.cabi.org) Fig.2 Larvă (https://gd.eppo.int)
Simptome: larvele de primele vârste rod epiderma superioară a mugurilor, organelor

florale sau fac perforații în fructificații (mai ales la fructele în curs de formare),
eliminând excrementele la exteriorul galeriei, ceea ce face mult mai ușoară
identificarea atacului, chiar dacă au o homocromie deosebită (potrivirea culorii
corpului cu mediul exterior) și se confundă cu organele atacate. Larva este deosebit de
vorace, semnalându-se în cadrul speciei şi fenomenul de canibalism.
Biologie: are 2-3 generaţii pe an şi iernează ca pupă în sol, într-o celulă ovală de
pământ, la adâncimea de 7-25 cm. Adulții incep să apară spre sfârșitul primăverii și la
câteva zile au loc împerecherea și depunerea pontei. Fluturii sunt activi noaptea și se
hrănesc în amurg cu nectarul florilor. Ouăle sunt depuse izolat, o femelă putând
depune între 300-3000 ouă, în medie 500-1000. Ouăle eclozează în trei zile la 22,5°C,
perioada larvară durează 18 zile tot la 22,5°C şi se prelungeşte până la 51 de zile la
17,5°C. Ajunse la completa dezvoltare, larvele se retrag în sol, la o adâncime de 3-8
cm pentru împupare, într-un cocon format din grăunciori de pământ. Stadiul de pupă
durează între 10-20 zile, iar ciclul de viaţă de la ou la adult 35-40 de zile, durata
fiecărui stadiu depinzând de condițiile climatice din fiecare zonă. Există situații în care
multe larve după împupare, intră în diapauză prelungită, uneori până în primăvara
următoare. Prima generație de dezvoltă în mai-iunie, a doua în iulie și a treia la
sfârșitul lunii august-mai.
IMPORTANT !
Impactul deosebit al acestui dăunător derivă din particularitățile biologice,
capacitatea de răspândire (pot parcurge distanţe mari peste 100 km), polifagie,
rată rapidă și ridicată de reproducere, diapauză relativ scurtă și predilecția
pentru părțile recoltabile de înaltă valoare.
Heliothis maritima (De Graslin)
Denumire populară: buha mare a lucernei

Plante gazdă: specie polifagă, atacă plante din familii botanice diferite, preferă
leguminoasele cultivate, în special lucerna.
Descriere
Adult: anvergura aripilor la femelă este de 34-43 mm, iar la mascul de 35-38 mm.
Aripile au culoarea galben-oliv sau verde oliv şi pe partea mediană prezintă două benzi
oblice de culoare brun-roșcat sau brun-negricios. Pe aripile posterioare se observă o
pată de culoare neagră și o pată gălbuie, situate între nervuri (fig. 1).
Larva: la completa dezvoltare are corpul de 35-40 mm lungime, de culoare verde-
cenușie. Longitudinal prezintă striuri deschise la culoare, iar linia dorsală este de
culoare închisă. Stigmele sunt verzi-gălbui şi întregul corp este acoperit cu perișori fini
și câțiva peri lungi (fig. 2).
Pupa: este de tip obtect, de culoare brună.
Fig.1. Adult (http://www.lepiforum.de) Fig.2. Larvă (http://www.lepiforum.de)
Simptome: larvele se hrănesc cu epiderma frunzelor, aparatul foliar fiind astfel

puternic afectat. De asemenea, larvele atacă mugurii și organele de fructificare,
respectiv florile și semințele. Au fost semnalate populații de peste 32 larve/m²
înregistrându-se daune importante asupra producției.
Biologie: specie bivoltină, migratoare, iernează ca pupă în stratul de sol al culturilor de

lucernă. La începutul lunii mai, apar adulții din generația hibernantă. După apariție are
loc împerecherea și depunerea pontei. Ouăle sunt depuse în grupuri mici câte 2-3, pe
partea inferioară a frunzelor, la sfârșitul lunii mai începutul lunii iunie. O femelă poate
depune aproximativ 700 de ouă. În decursul a 4-5 zile acestea eclozează iar larvele
primei generații apar la sfârșitul lunii iunie. Dezvoltarea larvelor poate dura 25-34 de
zile, perioadă în care parcurg 5 stadii. La completa dezvoltare aceasta, migrează în sol
unde se împupează. Stadiul de împupare durează două săptămâni. O parte din pupe pot
rămâne în sol până în primăvara anului următor, iar o parte evoluează în insecte adulte
care apar în prima decadă a lunii august. Larvele din cea de-a doua generație apar în
luna august și septembrie, se hrănesc și se retrag în sol pentru împupare și diapauză.
IMPORTANT !
Larvele produc pagube însemnate în culturile semincere de lucernă.
Heliothis viriplaca (Hufnagel)
Denumire populară: buha mică a lucernei
Plante gazdă: specie polifagă atacă şi lucerna (Medicago sativa)
Descriere
Adult: cu deschiderea aripilor de 25-35 mm, aripile anterioare de culoare verzuie, mai
deschisă la marginea anterioară, cu o maculă reniformă spre marginea posterioară, iar
câmpul median în general de culoare închisă (fig.1).
Larva: omidă, care la completa dezvoltare are corpul de 20-40 mm lungime şi de
culoare variabilă, de la verde la brun—roşcat. Dorsal are o dungă longitudinală de
culoare închisă, iar stigmele sunt verzi sau gălbui (fig.2).
Fig. 1. Adult (https://www.biolib.cz) Fig. 2. Larva (http://www.pyrgus.de)
Simptome: larvele distrug aparatul foliar, mugurii şi organele de fructificare, respectiv

florile şi seminţele.
Biologie: prezintă 1-2 generaţii pe an şi iernează în stadiul de pupă, în sol. Din pupele
hibernante fluturii zboară în cursul lunilor iunie-iulie. După copulaţie, femela depune
ouăle pe frunzele diferitelor specii de plante ierboase spontane. După prima năpârlire,
larvele migrează pe plantele cultivate. Evoluţia stadiului larvar durează 3-4 săptămâni.
La completa dezvoltare omizile se retrag în sol pentru împupare, stadiu care durează
15 zile. Fluturii din noua generaţie zboară în cursul lunii iulie.
IMPORTANT !
Timpul de dezvoltare al insectelor scade odată cu creșterea temperaturii, cea

mai mare creştere a populaţiei fiind înregistrată la 31°C.
Specie care migrează pe distanţe lungi.
Hypera postica (Gyllenhal)
Denumire populară: gărgărița frunzelor de lucernă

Plante gazdă: lucerna, măzărichea, fasolea, trifoiul
Descriere
Adult: corp de formă oval-alungită, de 4-6 mm lungime, de culoare cafenie sau cenușie
verzuie, uneori roșcată. Antenele sunt geniculate, măciucate, rostrul este cilindric și
curbat. Pronotul prezintă trei benzi longitudinale, de culoare mai deschisă. Elitrele
sunt acoperite de solzi și peri, de culoare variabilă (brună-gălbuie, cafenie, cenușie),
cu pete mici negre și o pată longitudinală neagră, pe linia de sutură (fig. 1).
Larva: apodă și eucefală, de 6-9 mm, de culoare verde, cu capul brun închis, iar dorsal
și longitudinal prezintă pe corp o dungă de culoare gălbuie sau roșcată (fig. 2). Pe
partea dorsală a corpului sunt peri scurți și negri, iar pe cea ventrală prezintă dilatări,
prevăzute cu peri, care ajută în menținerea pe substrat sau deplasare.
Fig. 1. Adult Fig. 2. Larvă

(http://www7.inra.fr/hyppz/IMAGES/7031973.jpg)
Simptome: adulții rod epiderma și parenchimul frunzelor, țesutul tulpinilor, fapt ce

duce la uscarea frunzelor, datorită pierderii excesive a apei. Larvele tinere minează
mugurii vegetativi și florali, iar mai târziu scheletuiesc frunzele și rod vârful tulpinilor,
care se usucă.
Biologie: insectele apar și se hrănesc cu frunzele și lăstarii diferitelor plante gazdă în

prima sau a doua decadă a lunii aprilie. O femelă depune până la 600-1500 ouă, izolat
sau în grupe de câte 2-15, în mugurii florali, în pețiolul frunzelor, în tulpinile plantelor
gazdă. Larvele din prima vârstă sunt miniere, apoi pe măsură ce se dezvoltă, apar la
suprafața organelor atacate, hrănindu-se cu frunzele din vârful de creștere al lăstarilor.
La completa dezvoltare larva țese un cocon mătăsos, fixat de frunze și de lăstari și se
transformă în pupă. Adulții apar în prima decadă a lunii iunie-iulie, iar mai apoi în luna
următoare intră în estivație și apoi hibernare.
IMPORTANT !
Specia are o generație pe an și iernează ca adult în sol, în crăpăturile solului sau sub
resturile de plante rămase în câmp.
Kakothrips pisivorus (Westwood)
Denumire populară: tripsul mazării
Plante gazdă: leguminoase cultivate și spontane, producând pagube însemnate
culturilor de mazăre (Pisum sativum) și bob (Vicia faba)
Descriere
Adult: corp cafeniu-negricios, alungit, de 1,4-2,1 mm lungime, cu două perechi de aripi
puternic franjurate, foarte înguste (fig.1). Masculii seamănă cu femelele, dar sunt de
talie mai redusă.
Larva: după eclozare, are corpul de culoare albă, iar la completa dezvoltare este
portocalie cu ultimele două segmente brune-închise. Stadiile iniţiale au dimensiunile
corpului cuprinse între 0,8-1,0 mm şi ating 1,6–1,8 mm la completa dezvoltare.
Fig.1 Adult (http://agronomija.rs) Fig.2 Simptom pe mazăre (http://ephytia.inra.fr)
Simptome: atacă atât adulții cât și larvele, care înțeapă și sug seva din părțile
superioare ale lăstarilor, din țesuturile organelor florale și păstăile în curs de formare.
În urma înțepăturilor, pe zonele atacate apar pete albe argintii care ulterior se
necrozează. Lăstarii stagnează în creștere, frunzele se ofilesc și se usucă, florile se
brunifică și avortează, iar păstăile rămân mici și deformate (fig. 2).
Biologie: are o singură generație pe an şi iernează ca larvă de vârsta a doua, în sol la

adâncimi de 3-50 cm. La sfârșitul lunii aprilie–începutul lunii mai, larvele se transformă
în prenimfe, apoi în nimfe, stadii care durează 7-12 zile și respectiv 7-10 zile. La
început apar femelele și apoi masculii, din această cauză, în prima perioadă tripşii se
înmulțesc partenogenetic. Zborul adulților se eșalonează pe 51-61 de zile și se încheie
la jumătatea lunii iulie. Ponta începe la sfârșitul lunii mai și durează 40-55 zile. O
femelă depune 12-17 ouă preponderent în țesuturile staminelor sau a păstăilor tinere.
După o incubație de 5-9 zile, începând din prima decadă a lunii iunie, apar larvele care
se dezvoltă 40-55 de zile. Ajunse în vârsta a doua, începând cu sfârșitul lunii iunie,
larvele se retrag în sol pentru iernare.
IMPORTANT !
Dăunător periculos pentru mazărea însămânțată târziu, precum și pentru plantele
cu creștere întârziată.
Lacanobia oleracea (Linnaeus)
Denumire populară: buha legumelor

Plante gazdă: specie foarte polifagă, atacă şi mazărea și fasolea
Descriere
Adult: fluture cu anvergura aripilor de aproximativ 40 mm. Aripile anterioare au nuanțe
întunecate de castaniu-roșcat, prezintă o linie ondulată pe marginea externă, cu
macula reniformă galben-castaniu, iar cea inelară de culoare cenușie, ambele pe
margine fiind tivite cu o dungă albă (fig. 1). Aripile posterioare au nuanțe de castaniu
deschis cu bandă închisă la culoare pe marginea externă.
Ou: la depunere de culoare verde, apoi se deschide până la galben-albicios. Forma
acestora este hemisferică, cu suprafața reticulată.
Larva: are o lungime de 35-40 mm, culoarea corpului este variabilă de la verde la brun-
roșcat. Pe partea dorsală a abdomenului prezintă trei dungi longitudinale de culoare
albă, iar pe partea ventrală are o dungă alb-gălbuie. Spiracule albe, înconjurate cu
negru, capul verde deschis în primele două stadii, devine albicios până la maroniu
deschis, cu zone marmorate în stadiile mai avansate (fig. 2).
Pupa: este neagră, lucioasă cu o lungime de aproximativ 20 mm.
Fig.1.Adult Fig.2. Larvă

(https://britishlepidoptera.weebly.com)
Simptome: larvele sunt fitofage, se hrănesc cu țesuturile dintre nervurile frunzelor.

Atacul la plantele tinere se manifestă prin retezarea acestora de la baza coletului. În
urma atacului, culturile sunt parțial defoliate, efectul fiind vizibil mai ales în zonele
apicale.
Biologie: este specie bivoltină şi iernează în stadiul de pupă la 5-10 cm în sol. Adulții
sunt semnalați în câmp în lunile mai și august şi sunt nocturni. La aproximativ 5-7 zile
de la apariția adulților are loc împerecherea și depunerea pontei. Femelele pot depune
între 600-1000 de ouă, comasat pe partea inferioară a frunzelor, în grupuri de câte 50-
200. În funcție de temperatură, incubația poate dura 5 sau 12 zile. După o perioadă de
30 de zile de hrănire intensă, larvele ajung la completa dezvoltare și coboară în sol
pentru împupare.
IMPORTANT !
Atacul acestei specii produce pagube însemnate la depășirea PED (10-12 larve/100
plante).
Lasiocampa trifolii Denis & Schiffermüller
Denumire populară: omida trifoiului
Plante gazdă: atacă trifoiul şi alte plante ierboase
Descriere
Adult: de culoare galben pai până la galben maroniu, cu deschiderea aripilor de 40-55
mm şi zboară din iunie până în septembrie (fig.1)
Larva: de tip vermiform, păroasă, de culoare galben-portocaliu pe fond negru (fig. 2).
Fig. 1. Adult (http://www.pyrgus.de) Fig. 2. Larvă (http://www.pyrgus.de)
Simptome: larvele rod frunzele în interior şi în urma atacului au parenchimul minat în

formă de galerie sau sunt deformate sub formă de gale. Galeria, iniţial este îngustă, în
formă de cârlig, merge paralel cu nervura mediană, apoi se lărgeşte treptat, se
curbează, întinzându-se şi în cealaltă jumătate a frunzei. Excrementele sunt depuse în
marginile minei, pe două rânduri, mina devenind albă.
Biologie: ouăle sunt depuse la suprafaţa solului, larvele eclozează la sfârşitul lunii
martie sau început de aprilie. Apariţia adulţilor are loc după 6-8 săptămâni, în luna
august sau început de septembrie.
IMPORTANT !
În primele stadii larvele atacă ierburi din familia Poaceae, din genurile Festuca şi
Bromus, iar ultimele stadii de dezvoltare se hrănesc în principal pe plante din
fam. Fabacee.
Liriomyza cicerina (Rondani)
Denumire populară: musculița minieră a frunzelor de năut
Plante gazdă: atacă plantele de năut (Cicer arietinum) și leguminoase arbusticole:

Ononis arvensis, O. hircina și O. spinosa
Descriere
Adult: corp de aproximativ 3 mm lungime, de culoare cafeniu–roșcată. Scutelul este de
culoare galbenă, iar aripile hialine prezintă pete cenușii distincte și adesea sunt mai
deschis colorate, de-a lungul nervurilor (fig 1). Pe vertex, pronot și scutel, prezintă
perișori de culoare neagră sau cafeniu închis. Abdomenul este negru cu borduri înguste,
de culoare galbenă pe marginea posterioară, iar picioarele sunt brun-roșcate.
Ou: extrem de mici, de culoare albicioasă.
Larva: corp cilindric, cu segmentele vizibile, de 2,5-3 mm lungime, de culoare galbenă-
verzuie.
Pupa: elipsoidală, cărămizie, de 2-2,5 mm.
Fig.1 Adult (http://www.faunaromaniei.ro) Fig.2 Mod de atac (http://www.ukflymines.co.uk)
Simptome: în urma atacului plantele de năut au dezvoltare lentă, frunzele se

îngălbenesc si cad de pe pețiol. Foliolele prezintă pete întortocheate și mai deschise la
culoare în care se observă șiruri de excremente de culoare neagră. Insectele preferă
culturile cu vegetație slabă, unde femelele înțeapă țesutul foliolelor încă nedesfăcute
(până la 20-40 înțepături pe o foliolă) pentru a se hrăni și depune ouăle. Larvele
consumă parenchimul foliar producând galerii, de cele mai multe ori cuprinzând
întreaga foliolă (fig. 2); acestea se îngălbenesc și cad, plantele rămân degarnisite de
frunze în etajul inferior și mijlociu, încă din perioada de înflorire și formare a păstăilor,
ceea ce duce la pierderi de producție.
Biologie: prezintă 2-4 generații pe an şi iernează ca pupă, în stratul superficial al
solului, până la 2-2,5 cm adâncime. Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie-mai și se
hrănesc cu exsudatul din înțepăturile făcute în frunze. Femelele depun câte 2-6 ouă
într-o foliolă, respectiv circa 40 ouă într-o frunză. Ouăle sunt depuse izolat sau în
perechi şi stadiul de ou durează 2-3 zile. Larvele eclozate minează caracteristic
parenchimul foliar, excrementele fiind depuse liniar la marginea galeriei. Stadiul de
larvă durează 5-7 zile şi ajunse la completa dezvoltare, cad pe sol și se împupează la 1-
2 cm adâncime. Stadiul de pupă durează 14-15 zile şi adulții noii generații apar în iunie.
În stratul superficial de sol din cultura de năut, în luna august, se pot găsi până la 5000
pupe/m2. În anii secetoși, se înregistrează adevărate invazii și pagubele sunt mari.
Condițiile climatice nefavorabile determină ca o parte din pupe să intre în diapauză.
IMPORTANT !
Produce pagube însemnate culturilor de năut: păstăile și boabele plantelor
atacate sunt mai puține și rămân mai mici.
Frecvența plantelor atacate poate fi de 80-90% în anii favorabili, iar pierderile
cantitative de producție pot ajunge până la 31%.
Liriomyza congesta (Becker)
Denumire populară: musca minieră a leguminoaselor
Plante gazdă: specie polifagă, atacă şi plante leguminoase anuale și perene, cum ar fi:
mazăre, trifoi, lupin, bob, lucernă, sparcetă, ghizdei
Descriere
Adult: muscă mică cu lungimea corpului de 1,5 mm. Toracele și abdomenul sunt de
culoare neagră-cenușie, femurele și tibiile sunt galben-închis, iar tarsele sunt cenușii.
Aripile depășesc lungimea corpului.
Ou: oval turtit, de 0,2 mm lungime și culoare galben-pal.
Larva: apodă, acefală, de 1,5 mm lungime. În primul stadiu este incoloră, iar pe
parcursul dezvoltării, corpul devine galben-închis, lucios (fig. 1). În regiunea cefalică
prezintă dorsal negi mici de culoare galben-lucios sau maroniu-roșcat.
Pupa: ovală, ușor turtită, culoarea este variabilă galben-portocaliu.
Fig.1. Larvă (http://www.ukflymines.co.uk) Fig.2. Atac (http://www.ukflymines.co.uk)
Simptome: minele de pe frunze și punctele de hrănire indică prezența dăunătorului.

Larvele se hrănesc cu țesutul frunzelor, producând mine de aproximativ 7-9 mm
lungime. În urma atacului ţesuturile infestate devin albicioase (fig. 2).
Biologie: specie bivoltină şi iernează în stadiul de pupă în stratul superficial al solului.

Adulții apar primăvara, iar după împerechere femele depun ouă în serii pe parcursul
mai multor zile. După 2-5 zile apar larvele care formează mine în țesutul palisadic al
frunzei, unde rămân până la completa dezvoltare. Larvele ultimei generații coboară pe
sol și se împupează în stratul superficial al acestuia. După transformarea în pupe are
loc perioada de diapauză hibernală.
IMPORTANT !
Suprafața foliară se reduce în urma minelor provocate de atacul larvelor.
Loxostege sticticalis L.
Denumire populară: omida de stepă (omida sfeclei)
Plante gazdă: specie polifagă, preferă sfecla, lucerna, loboda și pelinul.
Descriere
Adult: fluturele este de talie mijlocie, cu anvergura aripilor între 18-26 mm, de culoare
variabilă în funcție de generație. Cei din prima generație au culoarea brună-cenușie, iar
cei din celelalte generații culoare mai închisă. Aripile anterioare sunt triunghiulare, de
culoare brună-verzuie sau brună-ruginie, cu reflexe aurii. În plus, prezintă o dungă
transversală pe marginea externă și două pete în partea mediană, de culoare brună-
închis, iar spațiile dintre ele sunt galbene (fig.1). Aripile posterioare au culoare
uniformă.
Ou: de formă ovală, culoare albă-sidefie la depunere și mai apoi de culoare gălbuie.
Larva: iniţial de culoare galbenă-pal, iar la completa dezvoltare este neagră-verzuie,
cu dungi dorsale, longitudinale de culoare gălbuie, lungimea corpului cuprinsă între 20-
35 mm. Capul este brun lucios cu pete, în partea mediană având un semn în forma
literei V (fig. 2).
Pupa: de culoare galbenă-cafenie, 20-35 mm.
Fig. 1. Adult (https://www.lepinet.fr) Fig. 2. Larvă (https://www.cabi.org/isc/datasheet/31400)
Simptome: larvele din primele stadii rod una din epidermele frunzei și parenchimul, iar
în stadiile mai avansate distrug frunzele complet, nelăsând decât nervurile principale și
pețiolurile. Uneori se hrănesc și cu florile, tulpinile sau fructele plantelor gazdă.
Biologie: are 2-3 generaţii pe an şi iernează ca larvă în ultima vârstă, într-un cococn în
stratul superficial al solului. Transformarea în pupe are loc în lunile aprilie-mai, iar la
sfârșitul lunii mai sau iunie apar fluturii, care au un zbor crepuscular și nocturn.
Înălţimea zborului este cuprinsă între 5-10 m şi deplasarea pe orizontală poate atinge
30-100 km, la o viteză a vântului de 2-5 m/s. Ouăle sunt depuse în grupe mici (5-6
bucăți) pe frunzele diferitelor plante spontane sau cultivate. O femelă depune 250-400
de ouă, uneori până la 600, prolificitatea fiind dependentă de factorii climatici.
Incubația durează 7-12 zile şi larvele se răspândesc pe diferite plante unde se hrănesc
cu aparatul foliar. După 15-22 zile ajung la completa dezvoltare, părăsesc plantele și se
retrag în sol pentru împupare. Stadiul de pupă durează 10-30 zile. Fluturii apar la
sfârșitul lunii iunie sau iulie și dau naștere la a doua generație. Omizile, ajunse la
completa dezvoltare, se retrag în sol pentru hibernare.
IMPORTANT !
Larvele atacă de obicei în vetre și deseori după distrugerea unei culturi omizile
migrează în masă în culturile învecinate, provocând pierderi totale de recoltă pe
suprafețe întinse, în special în anii de invazii.
Temperatura şi umiditatea scăzută, precum şi densitatea de plantare duc la
întârzierea apariţiei fluturilor.
Odontothrips confusus Priesn.
Denumire populară: tripsul lucernei
Plante gazdă: plante din familia Fabacee, cea mai importantă fiind lucerna.
Descriere
Adult: corp de 1-1,5 mm lungime, de culoare neagră sau cafenie-negricioasă şi cu o
pată decolorată dispusă la baza aripilor (fig.1). Articolele antenale sunt negricioase, cu
excepţia celui de-al treilea, care este galben. Aripile anterioare sunt cenuşii, având la
bază câte o dungă transversală hialină.
Larva: de primul stadiu este albă-gălbuie, iar cea secundară galbenă portocalie, la
completa dezvoltare având 1,4-1,5 mm lungime.
Fig .1. Adult (http://www.oseva-vav.cz)
Simptome: datorită înţepăturilor provocate de insectele adulte, dar şi de larve pe

frunze apar pete albe-argintii, apoi necrotice, iar în final mugurii şi florile atacate
rămân sterile, se usucă şi cad.
Biologie: are o generaţie pe an şi iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa
dezvoltare, în stratul superficial al solului din lucerniere, trifoişti. În primăvară, larvele
hibernante se transformă în nimfe, iar în cursul lunilor mai-iunie zboară insectele
adulte. Zborul maxim al insectelor se înregistrează la sfârşitul lunii iunie, deşi prezenţa
ultimilor indivizi se observă şi în cursul lunilor august şi septembrie. Ponta are loc în
mai-iunie, ouăle fiind depuse la 10-15 zile după apariţia femelelor, în ţesuturile
lăstarilor, sub mugurii florali. Incubaţia durează 7-10 zile, apoi larvele eclozează la
mijlocul lunii iunie, când migrează în flori. Dezvoltarea larvelor durează 15-18 zile,
densitatea maximă a populaţiilor înregistrându-se la mijlocul lunii august. La completa
dezvoltare larvele părăsesc florile, pătrund în sol la 20-40 cm adâncime, iar unele intră
în diapauză.
IMPORTANT !
Sunt mai puternic atacate lucernierele semincere, din coasa a doua, întrucât
înfloritul acestora coincide cu densitatea maximă a populaţiilor de insecte.
Odontothrips loti (Hal.)
Denumire populară: tripsul ghizdeiului.
Plante gazdă: întâlnită pe diferite fabacee cultivate și spontane, fiind preferat

ghizdeiul (Lotus corniculatus), apoi Astragalus spp., Coronila varia, Trifolium
pratense, Ononis spp., Onobrychis viciaefolia și Medicago sativa.
Descriere
Adult: corp de 1,3-1,6 mm lungime, de culoare neagră, cu excepția tibiilor anterioare
și a tarselor care sunt gălbui. Aripile anterioare sunt cenușii-întunecate, iar articolele 3
și 4 antenale sunt galbene, restul fiind negre. Pe partea internă tibiile anterioare au
câte un dinte lung, îndoit sub formă de cârlig. Pe tarsele anterioare se observă câte
două protuberanțe chitinoase (fig. 1).
Larva: asemănătoare cu adultul, dar fără aripi, are corpul de culoare galbenă ca
lămâia.
Fig.1. Adult femelă (https://keys.lucidcentral.org )
Simptome: atât insectele adulte, cât și larvele înțeapă și sug sucul celular din frunze,
muguri și inflorescențe. Frunzele dăunate se deformează, se necrozează și cad, florile
avortează și cad, iar racemele rămân golașe. La o densitate a populației de 1-5,4
tripși/mp și 0,5-0,8 tripși/ inflorescență, insecta devine un dăunător important pentru
culturile semincere de ghizdei, producând pagube semnificative.
Biologie: prezintă 2-3 generații pe an şi iernează ca larvă de vârsta a doua, în stratul

supeficial al solului, într-o lojă mică formată din grăunciori de pământ. În cursul lunii
mai, în căsuța nimfală, larva se transformă în nimfă, iar în cursul lunii iunie apar
insectele adulte. Raportul între sexe este aproximativ egal. Femelele depun ouăle în
țesuturile vegetale ale elementelor florale, iar după câteva zile de incubație eclozează
larvele. La completa dezvoltare larvele părăsesc locurile de hrană, pătrund în stratul
superficial al solului și după confecționarea unei căsuţe nimfale protectoare se
transformă în nimfă. După 4-5 zile apar insectele adulte, care migrează pe plante. O
nouă generație evoluează în acelașă fel, în cursul lunilor iulie, august și septembrie,
larvele ajunse la completa dezvoltare din ultima generație se retrag în diapauză.
IMPORTANT!
Pierderile la producția de sămânță pot fi de 100%, media fiind de 30%.
Otiorrhynchus ligustici L.
Denumire populară: gărgăriţa rădăcinilor de lucernă
Plante gazdă: specie polifagă, atacă pomii fructiferi, viţa de vie, dar are preferinţă
pentru leguminoasele perene, cum ar fi: lucerna şi trifoiul şi leguminoase anuale
(fasole, bob, lupin) aflate în apropierea lucernierelor.
Descriere
Adult: lungime de 10-12 mm, corp de culoare gri-cafeniu, acoperit cu solzi deşi,
alungiţi, cenuşii-cafenii, formând numeroase pete mai închise şi neregulate. Rostrul
este prelung, având o carenă longitudinală mediană, pronotul este mai lat decât lung,
convex, cu solzi deşi şi o pubescenţă culcată, rară şi fină, precum şi o granulaţie fină şi
lucioasă. Elitrele sunt ovale şi convexe, cu striuri fine şi interstriuri fin granulate,
elitrele fiind sudate aripile posterioare lipsesc. Picioarele şi antenele sunt negre, tibiile
anterioare la extremitatea lor sunt lăţite, în formă de lamă curbată spre exterior
(fig.1).
Ou: oval, iniţial de culoare gălbuie, ulterior devine portocaliu, iar corionul prezintă o
ornamentaţie specifică.
Larva: apodă, albă, cu cap brun, la completa dezvoltare atinge 10-14 mm.
Fig. 1. Adult (https://www.biolib.cz)
Simptome: adulţii rod marginal frunzele în mod neregulat, uneori pot consuma limbul
foliar în întregime lăsând intacte doar nervurile principale. De asemenea, adulţii pot
ataca mugurii şi chiar lăstarii. Larvele distrug rădăcinile plantelor atacate de adulţi,
prin roaderea unor galerii, astfel încât lucerna atacată se usucă.
Biologie: dăunătorul iernează în stadiul de adult şi ca larvă în sol. În lunile aprilie-mai,
adulţii ies din sol şi trec pe diferite plante gazdă. Insectele se înmulţesc pe cale
partenogenetică, masculii fiind rar întâlniţi. În perioada mai-iulie, femela depune ponta
formată din 30-50 ouă, uneori mai mult, în apropierea rădăcinilor, la 2-5 cm adâncime.
Incubaţia durează 10-12 zile după care apar larvele, care se hrănesc cu rădăcini până în
toamnă. În timpul iernii larvele se retrag pentru hibernare în sol, la 40-50 cm adâncime
într-un cocon format din particule de sol. Primăvara, anul următor larvele se ridică în
straturile superioare ale solului şi continuă hrănirea până în luna iulie când se
transformă în pupe, în sol la adâncimea de 50 cm. După 20-25 zile apar adulţii care
rămân în sol, în diapauză până în primăvara viitoare.
IMPORTANT !
Recoltarea timpurie a lucernei şi ridicarea cositurii contribuie la combaterea
dăunătorului.
Atacul se manifestă în vetre, dar frecvenţa golurilor creşte pe măsură ce cultura
înaintează în vârstă.
În cazul trifoiului pragul economic de dăunare a fost stabilit la 4-5 exemplare
adulte/m2.
Oxythyrea funesta (Poda)
Denumire populară: gândacul pestriţ al florilor

Plante gazdă: specie polifagă
Descriere
Adult: corp negru-lucios, cu reflexe verzui sau brozate, de 8-12 mm lungime. Capul
prezintă o punctuaţie fină şi deasă, pronotul are 6 pete albe, care formează două şiruri
mediane şi paralele. Elitrele şi pigidiul (ultimul segment abdominal) poartă pete albe
caracteristice. Masculul prezintă pe mijlocul părţii ventrale a abdomenului un rând
longitudinal de pete albe, spre deosebire de femelă la care abdomenul este în
întregime de culoare neagră pe partea ventrală.
Larva: la completa dezvoltare atinge 35 mm lungime, sternitul anal prezintă sete şi
peri caracteristici.
Fig.1. Adult (https://www.inaturalist.org) Fig. 2. Larvă (http://www.naturefoto2000.com)
Simptome: adultul consumă polen, nectar și chiar elemente florale, iar larvele se
hrănesc cu materiale vegetale în descompunere din sol (lemn mort în descompunere,
ierburi putrezite.
Biologie: are o generaţie pe an şi iernează ca adult, în sol. Primăvara, începând cu luna

aprilie adulţii părăsesc locurile de hibernare şi încep să se hrănească pe plantele gazdă.
Zborul continuă toată primăvara şi o parte din lunile de vară, adulţii deplasându-se
doar în zilele calde şi senine, în perioadele de strălucire a soarelui. Depunerea pontei
începe la 2-3 săptămâni de la apariţia adulţilor, în soluri bogate în humus, în stratul
superficial. O femelă depune în medie 18 ouă şi după 8-15 zile apar larvele a căror
dezvoltare durează două luni. Transformarea în pupe are loc în sol, într-o căsuţă de
pământ şi după 4-6 săptămâni apar adulţii generaţiei următoare, care rămân câteva zile
în căsuţa pupală, apoi ies la suprafaţă. Aceşti adulţi zboară în zilele frumoase de
toamnă şi când vremea se răceşte se retrag la hibernare.
Phytodecta fornicata Brügg.
Denumire populară: gândacul roşu al lucernei
Plante gazdă: lucernă (Medicago sativa)
Descriere
Adult: corp alungit, de 5-6 mm lungime, uşor convex în partea dorsală, capul de
culoare neagră, antenele filiforme, îngroşate spre vârf şi de culoare roşcată.
Protoracele şi elitrele sunt de culoare roşu-închis, pronotul cu două şi elitrele cu şapte
macule de diferite mărimi, de culoare neagră, petele de pe pronot sunt dispuse lateral,
iar cele de pe elitre uneori se pot lipi unele de altele (fig.1)
Larva: oligopodă, are corpul de 8-9 mm lungime, dorsal slab bombat, spre extremitatea
posterioară mai subţire, de culoare galbenă-cenuşie, ultimele segmente toracice şi cele
abdominale cu negi de mărimi diferite, prevăzuţi cu peri. Picioarele sunt de culoare
neagră (fig. 2).
Fig. 1. Adult Fig. 2. Larvă

(http:// www. www.agraria.org)
Simptome: adulţii şi larvele rod frunzele de la margine spre interior, le perforează sau
le rod în întregime, iar larvele din ultimile vârste rod şi vârful lăstarilor, astfel încât la
un atac intens rămân doar nervurile.
Biologie: insecta iernează în stadiul de adult în sol, până la 10 cm adâncime. În aprilie

insectele apar în culturi, iar după 6-8 zile de hrănire are loc copulaţia şi ponta. Ouăle
sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, iar ponta se eşalonează până la sfârşitul
lunii mai. O femelă depune 500-600 ouă, incubaţia durează 5-10 zile, iar primele larve
se hrănesc intens. Dezvoltarea larvară durează 3-4 săptămâni, timp în care năpârlesc
de 3-4 ori. La completa dezvoltare se retrag în sol şi se transformă în pupe. Stadiul
pupal durează 10-15 zile, iar adulţii din noua generaţie încep să apară în iulie-august.
După o scurtă perioadă de hrănire se retrag în sol şi intră în diapauza estivală apoi în
cea hibernală.
IMPORTANT !
Se recomandă amplasarea noilor culturi cât mai departe de cele vechi şi grăparea
timpurie a solului în primăvară pentru distrugerea adulţilor hibernanţi.
Psalidium maxillosum (Fabricius)
Denumire populară: gărgăriţa neagră a florii soarelui
Plante gazdă: dăunător polifag, se hrănește cu 130 de specii de plante din 33 de familii
botanice, atacă şi leguminoase anuale și perene.
Descriere
Adult: corp de 6-10 mm lungime, forma aproape hemisferică, de culoare neagră
lucioasă, dorsal aproape glabru, iar ventral cu o pubescenţă fină, cenuşie. Rostrul este
scurt, gros, de formă dreptunghiulară, mandibulele sunt proeminente. Pronotul este
prevăzut cu o punctaţie profundă şi rară. Elitrele sunt sudate, pe suprafața lor sunt
puncte adânci, în rânduri longitudinale, iar zonele dintre liniile punctate sunt punctate
foarte fin și dens (fig. 1).
Ou: alb, cu lungimea de 1 mm, oval;
Larva: ajunge la 12-16 mm, este ușor curbată, galben deschis, scutul toracic este
verde-pal, iar segmentul anal are 12 peri lungi și rigizi.
Pupa: este liberă, de 7-10 mm lungime, inițial albă, apoi devine maro. Pronotul este
ușor convex, iar segmentul apical se încheie cu două procese ascuţite.
Fig. 1. Adult (https://www.zin.ru)
Simptome: modul de atac se caracterizează prin roaderea limbului de la margine către

interior, sub forma circulară. Adulţii rod frunzele cotiledonale şi vârful de creştere
ceea ce determină pieirea plantulelor. Larvele aflate în varstele IV şi V rod rădăcinile.
O gărgăriţă poate distruge o plantulă în doar 2-3 minute, atacul continuându-se pe
rândul culturii ceea ce poate duce la dispariţia pe 2-5 m lungime a plantulelor sau chiar
a plantelor. În primele zile după atac se mai pot observa la sau sub nivelul solului,
resturile uscate ale plantelor distruse. Hrănirea are loc în timpul nopţii, ziua insectele
putând fi găsite în sol la 2-3 cm adâncime în apropierea plantelor atacate sau în
vecinătatea acestora. Procesul de hrănire continuă şi după ce apar frunzele adevărate,
însă, pe măsură ce acestea cresc, pericolul distrugerii lor se reduce. Totuşi, chiar de la
perechea a doua de frunze, pericolul consumării lor complete dispare.
Biologie: are o generaţie la doi ani. Adulţii apar din sol în cursul lunii aprilie şi sunt
activi la suprafaţa acestuia până în cursul lunii septembrie. Se reproduc
partenenogenetic, apoi are loc depunerea ouălor în sol, la o adâncime de 3-5 cm.
Perioada depunerii pontei se întinde de la sfârșitul lunii aprilie până în luna august,
fertilitatea medie în primul și al doilea an de viață fiind de 60-70 de ouă. Dezvoltarea
embrionară durează 28-45 de zile, ecloziunea maximă având loc în mijlocul verii.
Larvele se localizează la adâncimi cuprinse între 15-40 cm şi se hrănesc iniţial cu
humus, apoi cu rădăcinile diferitelor plante cultivate şi spontane. Până la venirea
toamnei ajung la varstele 3 şi 4, vârste în care are loc hibernarea. Dezvoltarea stadiilor
larvare IV și V se încheie în iulie-august din cel de-al doilea an de viață. Împuparea are
loc în sol, la o adâncime de 30- 40 cm şi adulţii apăruţi rămân în sol până în primăvara
următoare.
IMPORTANT !
Atacul adulţilor este deosebit de periculos la răsărire, când poate compromite

culturile.
Larvele, la rândul lor au o acţiune distructivă asupra rădăcinilor, plantele fiind
stânjenite în creştere şi dezvoltare.
Sitona crinitus (Herbst)
Denumire populară: gărgăriţa păroasă a mazării
Plante gazdă: specie oligofagă specializată pe culturi de leguminoase anuale şi perene,

cultivate şi spontane
Descriere
Adult: lungimea corpului de 3-4,5 mm, forma uşor alungită, culoarea cenuşie, uneori
unicoloră sau cu pete întunecate ce alternează cu altele mai deschise (fig.1) Pe rostru
şi pe frunte se distinge un şant longitudinal destul de evident ce se înfundă într-o
adâncitură fină. Ochii sunt foarte convecşi. O particularitate a speciei este dată de
prezenţa şirurilor de peri destul de lungi de pe elitre, orientaţi către interstriu şi cele 3
benzi longitudinale albicioase care se disting pe pronot.
Ou: de formă ovală, cu diametrul lung de 0,4 mm şi culoarea iniţială alb-gălbui, apoi
cenuşiu şi în final negru cu reflexe violete.
Larva: este de culoare alb-gălbuie, la eclozare are lungimea corpului de 0,55 mm, iar
lăţimea capsulei cefalice măsoara 0,13 mm; la completa dezvoltare lungimea corpului
ajunge la 4,8 mm şi lăţimea capsulei cefalice la 0,71mm.
Pupa: are lungimea cuprinsă între 3,4 şi 5,1 mm.
Fig. 1. Adult (https://baza.biomap.pl)

Simptome: modul de atac al adulţilor este caracteristic prin realizarea unor crestături
semicirculare pe întreaga margine a limbului foliar, înaintând către nervuri. În acest
mod frunzele pot fi scheletate în intregime, uneori chiar retezate de la baza peţiolului.
Larvele, la rândul lor atacă rădăcinile, în primele vârste fiind atacate nodozităţile,
fiecare larvă putând consuma conţinutul a 3-6 nodozităţi, iar în ultima vârstă sunt roase
şi rădăcinile, provocand galerii longitudinale sau rosături circulare.
Biologie: are o singură generatie pe an şi iernează ca adult în sol. Adultii hibernanţi

apar în perioada martie-aprilie, perioada preovipozitară durând în jur de 20 zile, timp
în care se hrănesc şi migrează fie prin zbor, în zilele calde şi însorite, fie prin mers în
zilele reci şi noroase.
Împerecherea şi depunerea pontei au loc în lunile aprilie-mai şi iunie. Femela depune
ouăle, câte unul, direct pe sol sau pe frunze, prolificitatea unei femele fiind în medie
de 665 de ouă. Larvele eclozează după aproximativ 11-16 zile, apoi se dezvoltă în 25-35
de zile. În vederea împupării, îşi confecţioneaza în sol o lojă cu pereţii netezi la
adâncimi de 5-20 cm, în funcţie de umiditatea acestuia. Stadiul de pupă durează între
6-16 zile şi se desfăşoară în intervalul mai-iunie. Noii adulţi pot fi observaţi din a doua
decadă a lunii iunie hrănindu-se cu frunzele diferitelor leguminoase cultivate şi
spontane, timp de 30-50 de zile. Adulţii parcurg o perioadă de diapauză estivală
determinată de temperaturile ridicate din lunile iulie şi august, cu o reluare a
activităţii de hrănire din septembrie până în octombrie, urmată de retragerea în sol
pentru diapauza hiemală.
IMPORTANT !
Atacul adulţilor este deosebit de periculos la răsărire, când poate compromite

culturile. La rândul lor, larvele prin atacul asupra rădăcinilor stânjenesc creşterea
şi dezvoltarea plantelor. De asemenea, distrugerea nodozităţilor specifice
leguminoaselor scade rata de acumulare de azot în sol.
Gărgăriţa mazării poate reduce producţia, în funcţie de condiţiile specifice cu 14-
17%.
Sitona griseus Marsh
Denumire populară: gărgărița mazării
Plante gazdă: mazăre, măzărichea de primăvară, lucernă, trifoi, linte, lupin, bob.
Descriere
Adult: corp cu lungimea cuprinsă între 3 și 5,5 mm. Rostrul este turtit, lipsit de carenă
longitudinală, ochii sunt puternic dezvoltați, scoțând în evidență o frunte mai
pronunțată decât vertexul. Pronotul este mai lat decât lung, lățimea maximă fiind
situată în partea post mediană, are o punctație simplă, deasă și fină, distingându-se
longitudinal trei dungi de culoare deschisă. Elitrele pot fi de culoare cenușie, cafenie
sau pot prezenta benzi longitudinale de solzi albicioși, alternând cu benzi de culoare
cafenie. Femurele sunt nedințate și de culoare neagră, în timp ce tibiile sunt roșcate.
Larva: pe segmentele abdominale, dorsal și lateral, prezintă numeroși peri, iar ventral
câte doi peri dezvoltați, iar capul are culoare galbenă sau castaniu deschis. La
completa dezvoltare are 5-6 mm lungime.
Pupa: cu lungimea cuprinsă între 3,8 și 5,5 mm.
Fig. 1. Adult (https://www.cabi.org/isc/portfolio/compendia/normal/17987.img)
Simptome: adulții rod limbul foliar marginal într-un mod dantelat. Larvele sunt
periculoase în primele faze de vegetație. În urma atacului plantele se îngălbenesc, se
ofilesc, se usucă și dau producții scăzute.
Biologie: iernează ca adult și prezintă o singură generație pe an. Adulții hibernanți sunt
activi până la mijlocul lunii iunie. Activitatea adulților este cu precădere nocturnă, în
timpul zilei stând ascunși pe sub bulgări, prin crăpăturile solului, între pliurile
frunzelor, de unde cad pe sol la iminența unui pericol sau mișcarea frunzelor de bătaia
vântului. Aceasta nu exclude deplasarea în timpul zilei, prin mers pe sol, iar la
temperaturi peste 18° C și timp însorit, chiar prin zbor. Femela depune, în medie 700
de ouă. Larvele în prima vârstă consumă nodozitățile bacteriene ale rădăcinilor, apoi
atacă rădăcinile.
IMPORTANT !
Insecta atacă plantele în orice fază, dar cele mai afectate sunt plantele abia
răsărite.
Sitona lineatus (L.)
Denumire populară: gărgărița dungată a mazării.
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în toate zonele țării noastre.
Plante gazdă: specie oligofagă atacă leguminoasele anuale și perene: mazăre, linte,
lupin, bob, lucernă, trifoi.
Descriere
Adult: corp de 3,5- 5 mm lungime, de culoare neagră, acoperit cu solzi gri-cenușii.
Capul are rostrul scurt și lat, fără carenă longitudinală, antenele sunt geniculate și
ochii mari globuloși. Pronotul este mai lat decât lung, prevăzut cu o punctuație deasă.
Pe elitre solzii formează benzi longitudinale alternative, mai închise și mai deschise
(fig.1).
Ou: de formă ovală, culoarea iniţială alb-gălbui, apoi se închide la culoare.
Larva: corp de culoare albă, cu capul galben-brun, posedă pe segmentele abdominale,
dorsal şi lateral numeroşi peri, iar la completa dezvoltare are lungimea de 5-6 mm.
Pupa: lungimea cuprinsă între 3,8-5,5 mm.
Fig.1. Adult pe mazăre (http://www.cabi.org) Fig. 2. Simptom atac adulți pe frunze de mazăre
(cabi.org)
Simptome: adulții rod marginal foliolele frunzelor sub forma literei U, conferindu-i
marginii un aspect dantelat (fig. 2). Atacul este periculos la răsărire când datorită
roaderii primelor frunze și pierderii apei, plantele se usucă. Larvele tinere, de până la 2
mm, rod nodozitățile bacteriene, apoi rădăcinile sub formă de galerii adânci și
neregulate. Plantele atacate stagnează în creștere, dau producții scăzute sau chiar se
usucă.
Biologie: specia dezvoltă o singură generație pe an, iernând ca adult în sol sub resturile
vegetale. De la începutul lunii aprilie, la temperaturi de peste 18ºC adulții hibernanți
părăsesc locurile de iernare și se deplasează prin mers sau zbor. Longevitatea adulților
este de 2-3 luni, timp în care se hrănesc, se împerechează și depun ouă. O femelă
poate depune până la 1400 de ouă, perioada ovipozitară durând din mai până în iunie.
Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici pe frunzele și tulpinile plantelor sau pe sol la
baza acestora. Incubația durează 2-3 săptămâni după care are loc eclozarea larvelor,
care pătrund în sol și se hrănesc cu nodozitățile radiculare și rădăcinile plantelor.
Larvele ajung la completa dezvoltare după 30-40 zile și se retrag în sol la adâncimea de
8-12 cm, împupându-se în interiorul unor loje. Apariția noilor adulți se face eșalonat,
din luna iulie până în toamnă, majoritatea rămânând să ierneze în lojele în care s-au
format.
IMPORTANT!
Plantele gazdă preferate sunt: mazărea, măzărichea de primăvară şi lucerna.

Sitona hispidulus (Fabricius)
Denumire populară: gărgărița păroasă a trifoiului

Plante gazdă: specie polifagă, atacă plante leguminoase anuale și perene: mazăre,
trifoi, lupin, bob, lucernă, sparcetă și ghizdei
Descriere
Adult: corp de culoare brun-cenușiu, cu lungimea de 3,5-5 mm. Capul este conic, din
partea dorsală rostrul și fruntea sunt plane, iar pe partea mediană longitudinal se
observă un șanț fin. Antenele sunt măciucate. Pronotul are două tipuri de punctuații,
una rară și grosieră, alternând cu alta fină și deasă (fig. 1).
Ou: rotund, cu diametrul de 0,35 mm. La depunere are culoare alb-gălbuie și devine
negru în câteva zile.
Larva: apodă, la eclozare 0,7 mm, ajunge la completa dezvoltare la 6 mm lungime.
Culoarea este alb-lăptos, cu excepția capului care are o nuanță de brun strălucitor.
Pupa: are lungimea cuprinsă între 3,5 și 5 mm.
Fig.1. Adult Fig.2. Atac pe rădăcină

(http://www.naturspaziergang.de) (http://www.wci.colostate.edu)
Simptome: adulții consumă frunzele plantelor în curs de răsărire sau aflate într-o primă
fază de vegetație. Larvele sunt dăunătoare, prin roaderea rădăcinilor și producerea
unor leziuni ce duc la distrugea acestora, astfel încât plantele sunt debilitate și pier
(fig. 2). În urma atacului larvar, în culturile de trifoi apar goluri.
Biologie: are o singură generație pe an. Adulții hibernanți apar primăvara la

temperaturi ce depășesc 8̊ C, respectiv sfârșitul lunii martie și a doua decadă din
aprilie. Perioada pontei, în funcție de condițiile climatice ale anului, este cuprinsă
între sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii iunie. O femelă poate depune în jur de 400
de ouă, în stratul superficial al solului, în jurul rădăcinilor sau în zona coletului. Stadiul
larvar poate dura aproximativ 59 de zile. Împuparea are loc în zona de hrănire a
larvelor şi durează 20-30 de zile. Noii adulți ies la suprafața solului, devin foarte activi
și se hrănesc, are loc copulația și depunerea ouălor. Un ciclu de dezvoltare complet
poate dura aproximativ 80 de zile. Diapauza hiemală are loc în stadiile de adult și de
ou, iar larvele apărute toamna pot pieri datorită înghețului.
IMPORTANT !
Pagubele în culturile de trifoi poate fi între 10 și 18% din potențialul producției.
Subcoccinnella vigintiquattuorpunctata (L.)
Denumire populară: buburuza lucernei
Plante gazdă: leguminoase cultivate, perene (lucernă, trifoi, ghizdei) și anuale (fasole,
soia), precum și spontane; chenopodiacee
Descriere
Adult: de 3-5 mm lungime, cu corpul puternic bombat dorsal, hemisferic. Culoarea este
roșcată pe partea dorsală convexă și neagră pe partea ventrală plană. Antenele sunt
scurte și măciucate. Pe pronot prezintă 1-3 pete negre, iar pe elite câte 12 pete
punctiforme, de culoare neagră. Această ornamentare a elitrelor poate suferi
modificări în ceea ce privește numărul şi mărimea petelor negre (fig. 1).
Ou: conic, de culoare gălbuie, cu lungimea de 1-1,2 mm, iar lățimea de 0,3 – 0,4 mm.
Larva: corp oval-alungit, de culoare gălbuie-deschis, cu capul roșcat. Dorsal și lateral
prezintă numeroși spini ramificați, așezați în șiruri transversale și prevăzuți cu peri fini
de diferite mărimi. În ultimul stadiu larvar are lungimea de 5-6 mm (fig. 2).
Fig.1 Adult Fig. 2 Larvă

(https://www.naturespot.org.uk) (https://nzacfactsheets.landcareresearch.co.nz)
Simptome: atacul adulților și larvelor este caracteristic, respectiv rod epiderma

inferioară și parenchimul frunzelor, din care extrag hrana prin presare. Țesuturile astfel
presate rămân lipite pe limbul foliar sub forma unor dungi paralele, albicioase, ca niște
creste. Frunzele atacate, capătă un aspect reticulat, se răsucesc și se usucă (fig. 2).
Biologie: are două generații pe an şi iernează sub formă de adult în lucerniere și

trifoiști, la baza plantelor și sub resturile de plante. Adulții hibernanți părăsesc locurile
de hibernare la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai. După un timp de hrănire de
15-21 zile au loc imperecherea și ponta. Ouăle sunt depuse izolat sau frecvent în grupe
de 2-38 bucăți, pe partea inferioară a frunzelor de lucernă, trifoi sau a altor specii de
leguminoase și chenopodiacee. O femelă depune 400-600 ouă, eșalonat pe o perioadă
de 8- 40 zile, ce coincide cu infloritul lucernei din prima coasă, terminându-se în luna
iunie. Larvele eclozează după 4-14 zile și se dezvoltă în 25-30 de zile, timp în care
năpârlesc de patru ori. Ajunse la completa dezvoltare, începând cu a doua decadă a
lunii iunie, larvele se transformă în pupe pe frunzele plantelor de hrănire. După 5-7
zile, la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, apar noii adulți care dau naștere
generației a doua. Aceasta se dezvoltă in cursul lunilor iulie- septembrie.
IMPORTANT !
Datorită atacurilor produse se reduc producțiile de masă verde la culturile de
lucernă și trifoi. Pagube mai mari se înregistrează la coasele a doua și a treia,
când densitatea numerică a insectei este mai mare.
Taeniothrips atratus Hall.
Denumire populară: tripsul leguminoaselor
Plante gazdă: specie polifagă, fiind întâlnită pe numeroase leguminoase şi plante

spontane
Descriere
Adult: corp de 1,2-1,4 mm lungime, de culoare cafenie-negricioasă. Capul este îngust
cu regiunea occipitală evident zbârcită. Antenele au 8 articole, femurul şi tibiile de
culoarea corpului, tarsele de culoare galbenă cenuşie (fig. 1).
Larva: este asemănătoare cu insecta adultă, dar fără aripi.
Fig. 1. Adult (http://www. inaturalist.org)
Simptome: provoacă deformaţii foliare, îndeosebi la frunzele tinere şi peţioluri sau se

concentrează pe inflorescenţe, hrănindu-se cu organele florale.
Biologie: se întâlneşte pe plante ierboase, din aprilie până în noiembrie. Ciclul biologic
este dependent în mare măsură de evoluţia temperaturii şi este cuprins între 15 zile
până la o lună. Adulţii trăiesc aproximativ o lună, perioadă în care pot produce mai
multe generaţii.
IMPORTANT !
Dăunătorul poate produce pagube însemnate asupra culturilor de leguminoase
ducând la deprecierea plantelor atacate.
Este răspândit în toată ţara.
Tanymecus palliatus Fabricius
Denumire populară: rățișoara sfeclei
Plante gazdă: dăunător la sfeclă, floarea soarelui, soia și alte leguminoase și ierburi
perene
Descriere
Adult: lungimea corpului între 8-12 mm, masculul fiind mai mic decât femela. Corpul
este oval-alungit, de culoare neagră-cenuşie, acoperit cu solzi de culoare galben aurie.
Elitrele au umerii teşiţi, acoperă abdomenul în întregime, prezintă striuri evidente,
reliefate de puncte. Scutelul este acoperit cu solzi de culoare alb-murdară (fig. 1).
Ou: oval, iniţial de culoare alb-gălbuie, apoi devine albăstriu şi are aproximativ 1 mm
lungime.
Larva: la completa dezvoltare are 8-12 mm lungime, corpul uşor curbat, capul şi placa
anală brune şi picioare rudimentare.
Pupa: inţial are culoarea albă cu tentă rozie, care se transformă în alb-cenuşiu şi atinge
o lungime de 8-12 mm.
Fig.1. Adult (https://www.ukbeetles.co.uk)
Simptome: specia este dăunătoare în stadiul adult, dar pagubele cauzate de acest
dăunător nu sunt de obicei mari. Gândacii se hrănesc cu cotiledoanele și primele frunze
tinere ale plantelor gazdă, pagubele scăzând după apariția celei de-a doua perechi de
frunze adevărate.
Biologie: o generație se dezvoltă în aproximativ 2 ani. Activitatea de primăvară a
adulţilor începe atunci când temperaturile medii la o adâncime a solului de 20 cm sunt
cuprinse între 4-4,8°C. Împerecherea continuă de la sfârșitul lunii aprilie până la
începutul lunii mai, apoi are loc depunerea ouălor din a doua jumătate a lunii mai până
la jumătatea lunii iunie. Femelele depun ponta pe sol, fertilitatea fiind în medie de
aproximativ 400 de ouă. Ouăle se dezvoltă în aproximativ 16 zile la o temperatură de
23°C. Larvele trăiesc în sol și se hrănesc cu rădăcini, dezvoltându-se în aproximativ 13-
14 luni. Adulții și larvele hibernează împreună în același timp, larvele la o adâncime de
până la 100 cm, iar adulții la o adâncime de 15-50 cm. Împuparea are loc în sol, în
lunile iulie-august.
IMPORTANT!
Măsurile de control includ eliminarea buruienilor pe câmpuri și efectuarea
aratului timpuriu toamna.
Tetranychus urticae (Koch)
Denumire populară: păianjenul roşu comun
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România în toate zonele.
Plante gazdă: este cea mai polifagă specie de acarian, atacând peste 300 de specii din
câmp sau din spaţii protejate; infestează leguminoase anuale şi perene.
Descriere
Adult: extrem de mic, abia vizibil cu ochiul liber. Femelele măsoară aproximativ 0,4
mm lungime şi sunt de formă elipsoidală. Prezintă două forme: de vară de culoare
galbenă până la verde, cu două pete negre dorsal (fig.1) şi de iarnă, care este mai
închisă la culoare, adesea portocalie sau roşie. Culoare poate varia şi în funcţie de
planta gazdă, dar şi de alţi factori. Masculul este piriform şi mai mic decât femela,
măsurând 0,22-0,35 mm lungime, dar şi de culoare mai deschisă.
Ou: de formă sferică, are culoarea pală, translucidă şi se închide la culoare pe
parcursul dezvoltării.
Larva: de formă elipsoidală, are culoarea galben-palid la eclozare, devine verde-gălbui
după hrănire şi prezintă numai trei perechi de picioare
Fig 1. Adulţi, ouă şi larve (https://www.cabi.org) Fig. 2. Simptom pe fasole (http://www.elliser.ro)
Simptome: păianjenii colonizează partea inferioară a frunzelor, iar în urma

înţepăturilor produse, celulele ţesutului se golesc şi în urma absenţei sevei apare
îngroșarea sau îngălbenirea frunzelor. Decolorarea începe de la la baza frunzei,
înaintează de-a lungul nervurii principale şi cuprinde în final toată suprafaţa foliară
(fig. 3). De asemenea, sunt atacaţi lastarii frunzelor, care nu mai cresc. În stadiile
avansate ale atacului, frunzele par bronzate sau argintii şi pe măsură ce infestarea
devine severă apar pete necrotice, frunzele devin fragile și cad prematur, nu mai
fructifică normal şi dau recolte scăzute. În final, frunzele şi tulpina plantelor sunt
acoperite cu ţesătura acarienilor, vizibilă cu ochiul liber.
Biologie: în câmp prezintă între 6-10 generații/an. Este găsit în stare activă începând
din lunile martie-aprilie până toamna târziu, la sfârşitul lunii noiembrie. Iernează în
stadiu de adult sub scoarţa exfoliată a pomilor, pe sub frunzele căzute sau buruieni
uscate, sar şi în stratul superficial al solului etc. Din ouăle fecundate iau naştere
femele şi masculi, iar din cele nefecundate, rezultă numai masculi. Femelele depun
ouăle într-un păienjeniş de fire mătăsoase pe partea inferioară a frunzelor, mai ales de-
a lungul nervurilor.
IMPORTANT !
De obicei, coloniile formate pe aparatul foliar conţin toate stadiile de dezvoltare,
de la ou la adult.
Thrips tabaci (Lind)
Denumire populară: tripsul tutunului
Plante gazdă: specie polifagă, atacă şi lucerna (Medicago sativa), mazărea (Pisum
sativum)
Descriere
Adult: lungimea de 0,8-1 mm, corp alungit, îngust și plat, de culoare galbenă sau
brună-castanie. Picioarele sunt de culoare galbenă, cu femurele și tibiile cu nuanţe de
culoare slab cenușie. Aripile anterioare prezintă două nervuri longitudinale şi franjuri
pe margini, iar cele posterioare o nervură singură longitudinală (fig.1).
Larva: asemănătoare cu adultul, are 0,9-1 mm lungime, de culoare alb-palid la
început, apoi verzuie sau gălbuie.
Fig.1. Adult (http://thripsnet.zoologie.uni-halle.de)
Simptome: adulţii şi larvele colonizează frunzele, vîrfurile vegetative şi florile, sugând

seva din ţesuturile atacate. Pe frunze apar pete mici, circulare, de culoare galbenă-
cenuşie, care cu timpul se suberifică. Florile şi bobocii florali se pătează, se zbârcesc şi
nu mai leagă. Pe păstăi se observă pete rotunde sau ovale, iniţial de culoare verde-
gălbuie, cu crestături sau adîncituri pe margine, care se măresc treptat şi devin albe
agintii, până la galbene-castanii.
Biologie: în câmp iernează în toate stadiile, dar cel mai frecvent în stadiul de adult.
Are 3-6 generaţii/an în câmp, iar în seră poate dezvolta până la 10 generaţii. În luna
aprilie, când temperatura depăşeşte 10°C, ies din locurile de iernare, atacând la
început plantele din flora spontană şi trec apoi în culturile plantelor gazdă. Ouăle sunt
fixate în țesuturile frunzelor cu ajutorul ovipozitorului, prolificitatea fiind în medie de
80-85 de ouă. În funcție de temperatură, incubația durează aproximativ 10 zile, după
care apar larvele, care se grupează de preferință pe fața inferioară a frunzelor.
Dezvoltarea larvară durează între 7-15 zile şi larvele ajunse la completa dezvoltare
coboară în sol pentru împupare, stadiu care durează 3-7 zile. După apariţie noii adulţi
se deplasează din sol pe partea aeriană a plantelor. Ciclul de dezvoltare se încheie
obişnuit în 20-25 zile, dar în funcție de temperatura mediului ambiant se poate prelungi
până la 35-65 de zile. Adulții sunt foarte sensibili la condițiile atmosferice, astfel dispar
după ploi abundente sau se înmulțesc pe vreme secetoasă. În urma unor cercetări s-a
constatat că după două zile de ploi abundente populația dăunătorului a scăzut cu 70%.
IMPORTANT!
Dăunătorul are rol deosebit în transmiterea unor boli virale.
Tychius medicaginis Brisout
Denumire populară: gărgăriţa galicolă a lucernei
Statut: organism non-carantină, prezent în România
Plante gazdă: specie monofagă, atacă plante din familia Fabaceae: Medicago falcata,
Medicago sativa, Melilotus albus, Melilotus officinale.
Descriere
Adult: corp de 2,0-2,5 mm lungime, dorsal acoperit cu solzi deşi, de culoare aurie, iar
ventral cu solzi de culoare dechisă, lateral şi pe elitre cu dungi longitudinale de culoare
albă. Rostrul şi picioarele sunt de culoare brună-roşcată, la fel antenele, exceptând
măciuca, care este de culoare negricioasă.
Fig .1. Adult (https://www.biolib.cz/en/image/id80096)
Simptome: larvele se hrănesc în păstaie cu seminţele în formare şi în urma atacului

determină apariţia unor gale în păstăi.
Biologie: specie monovoltină, hibernează în sol ca adult. În timpul primăverii, după

apariţie adulții se hrănesc, de obicei cu suprafața inferioară a frunzelor de lucernă.
Împerecherea începe în a doua jumătate a lunii iunie, apoi femelele rod galerii în
muguri sau mai rar în ovar pentru depunerea ouălor. Embriogeneza durează 10 zile,
apoi apar larvele care se hrănesc cu țesutul galei. Dezvoltarea acestora durează 12-13
zile. De la sfârșitul lunii iulie până în prima jumătate a lunii august, larvele ajunse la
completa dezvoltare rod orficii și coboară pe sol pentru a se împupa. Gândacii tineri
care apar în timpul verii nu se reproduc. După cosirea lucernei, adulții migrează spre
câmpurile din jur.
IMPORTANT !
Specia Medicago falcata este mai rezistentă la atacul dăunătorului decât
Medicago sativa.
Numărul dăunătorilor se reduce prin cosirea repetată a lucernei.
Tychius quinquepunctatus (L.)
Denumire populară: gărgărița punctată a mazării
Plante gazdă: specie polifagă, atacă mazărea, măzărichea, lucerna, trifoiul și alte
leguminoase perene.
Descriere
Adult: gărgăriță cu dimensiuni de 3,5–4 mm lungime, cu corpul acoperit cu solzi deși,
de culoare arămie dar se pot întâlni și exemplare cu nuanțe argintii. Pe linia mediană a
pronotului, pe partea ventrală a corpului dar și pe sutură și cele două pete ale elitrelor
se pot observa solzi de culoare albă (fig. 1). Femurele posterioare sunt prevăzute cu
câte un dinte puternic.
Ou: oval-alungit, de culoare albă.
Larva: la completa dezvoltare măsoară 3,5 mm lungime şi are culoarea corpului alb-
gălbui (fig.2).
Fig.1. Adult (http://www.markgtelfer.co.uk) Fig.2. Larvă (https://bladmineerders.nl)
Simptome: adulții atacă frunzele şi organele florale, iar larvele rod seminţele din
păstăi. O particularitate a acestei gărgărițe este faptul că boabele atacate sunt roase
din exterior către interiorul acestora, comparativ cu gărgărița mazării ale cărei larve se
dezvoltă în interiorul unui singur bob. O singură sămânţă poate fi atacată de mai multe
larve.
Biologie: este specie anuală cu o singură generație pe an, iernează ca adult în sol, la
adâncimi de 10-50 cm. Apariția adulților se face eșalonat începând cu a doua jumătate
a lunii aprilie și începutul lunii mai, când temperatura solului ajunge la 5-6̊ C, iar
temperatura aerului depăşeşte 10̊ C, perioadă care corespunde fenologic cu începutul
înfloritului culturii de mazăre. După o perioadă de hrănire intensă are loc copulația și
depunerea ouălor, care se face eșalonat până în luna iunie. Ouăle sunt depuse în grupe
de 4-12 în ovarul florilor și în interiorul păstăilor. Incubația poate dura până la 10 zile,
iar dezvoltarea larvelor poate dura în jur de 20 de zile în regiunile calde și până la 30
de zile în cele mai răcoroase. Ajunse la completa dezvoltare larvele rod un orificiu
circular în păstaie și se retrag în sol, unde se împupează într-o celulă de pământ.
Stadiul de pupă poate dura aproximativ 16 zile. În a doua decadă a lunii iulie până în
luna septembrie are loc apariția noilor adulți, care rămân în căsuțele pupale până în
primăvara anului viitor.
IMPORTANT !
Această specie poate produce pagube semnificative culturilor atacate.

Soiurile precoce au un grad de atac mai scăzut comparativ cu soiurile tardive.
Vanessa cardui L.
Denumire populară: fluturele cărămiziu al scaieţilor (omida scaieţilor)

Plante gazdă: specie polifagă, care poate ataca plante cultivate (în special
leguminoase cum sunt soia și fasolea) sau spontane.
Descriere
Adult: fluture de talie mare cu anvergura aripilor de 5-6 cm. Corpul este de culoare
brun roșcată, capul este brun-gălbui, iar antenele sunt de culoare neagră. Aripile sunt
lăţite, cele anterioare sunt brune, cu extremitatea anterioară neagră, prevăzută cu
două rânduri de pete albe; aripile posterioare sunt galbene cu pete negre, dispuse în
rânduri relativ lineare și o dungă spre marginea anterioară de culoare închisă, iar pe
suprafața inferioară, marmorată, se disting oceli submarginali situați pe un rând la
marginea aripii (fig.1).
Ou: în formă de butoiaş, la depunere este verde însă pe măsura dezvoltării
embrionului, se închide la culoare.
Larva: atinge 40 mm lungime, de culoare negricioasă, cu o bandă albă pe partea
laterală a corpului, cu spini de culoare galbenă, ramificaţi, groşi, ascuţiţi la cap,
aşezaţi în rânduri longitudinale pe tot corpul (fig. 2).
Pupa: este de culoare maronie sau gri, sub forma literei J, stau agăţate de frunze
(fig.3).
Fig. 1. Adult (https://gd.eppo.int) Fig. 2. Larvă (https://gd.eppo.int)
Fig. 3. Pupă (https://gd.eppo.int) Fig. 4. Atac pe frunze (https://www.ukbutterflies.co.uk)

Simptome: daunele sunt produse de larve, care înfăşoară frunzele atacate cu fire
mătăsoase construind cuiburi la adăpostul cărora se hrănesc (fig.4). Forma de atac este
tipică, tot limbul frunzei fiind consumat, cu excepţia nervurilor, în final rezultând
scheletuirea frunzelor. În anii de invazie atacul poate produce defolierea masivă a
plantelor. Fluturii nu sunt dăunători având în vedere că se hrănesc cu nectar şi
secreţiile dulci ale diferitelor specii de afide.
Ciclul biologic: în condiţiile climatice ale ţării noastre, prezintă trei generaţii pe an.
Prima generaţie de fluturi apare în a doua jumătate a lunii iunie, a doua generaţie în
iulie-august, în timp ce a treia generaţie îşi face apariţia în septembrie-octombrie.
Adulții din a treia generație hibernează și apar în aprilie-mai din anul următor.
Incubaţia ouălor este cuprinsă între 3 şi 5 zile, perioada de dezvoltare larvară durează
între 7 şi 11 zile, uneori mai mult în funcţie de condiţiile climatice, în timp ce stadiul
pupal este cuprins între 7 şi 11 zile.
Important!
Atacul dăunătorului se manifestă în vetre şi este mult mai puternic acolo unde
culturile sunt amplasate lângă pădure.
2.2.5. Nematozi
1. Heterodera gottingiana (Liebscher) – nematodul soiei

Heterodera gottingiana (Liebscher)
Denumire populară: nematodul soiei
Plante gazdă: specie prezentă în culturile de leguminoase
Descriere
Femela: corp gobulos, sferic, cu un gât evident, la maturitate se transformă în chist
(formă de rezistenţă), care are rolul de a proteja ouăle depuse.
Chiștii au formă de lămâie, cu extremitatea posterioară a corpului, mai mult sau mai
puțin proeminentă, de culoare brună închisă.
Masculul are corpul filiform, asemănător cu al larvei.
Larva: are lungimea de 400-500 µm, cu partea hialină a cozii de 1,5 ori mai lungă decât
stiletul.
Ou: lat, cu diametrul de 54 µm.
Fig.1. Chiști pe rădăcină de mazăre (http://www.naturelpl.com)
Simptome: începând cu luna iunie atacul se manifestă în vetre prin apariţia unor plante
piticite cu foliaj redus. Ulterior se observă o îngălbenire a frunzelor şi apariţia
prematură şi în număr redus a florilor, fenomene produse de larvele invazive
Biologie: în general se consideră că este asemănătoare cu cea a speciei Heterodera
schachtii. Prezintă două generații pe an, iernează sub formă de chiști care pot rămâne
inactivi până la 12 ani în sol, în zonele cu climat răcoros. Prima generație se dezvoltă în
perioada aprilie-iunie, iar cea de-a doua în lunile iulie-septembrie. Dezvoltarea poate
dura între 3-15 săptămâni în funcţie de temperatura şi umiditatea din sol, dar şi de
planta gazdă. La temperaturi sub 4,4°C şi superioare celei de 25°C activitatea biologică
este întreruptă, chiar dacă umiditatea este optimă. În condiţii puţin favorabile apar cu
preponderenţă masculii.
IMPORTANT!
Pentru identificarea speciei este necesară examinarea în laborator la microscop.
Nematodul poate fi răspândit cu resturi vegetale sau cu utilaje contaminate.
Bibliografie selectivă
- Alexandri Al., Olangiu M., Petrescu M., Rădulescu E., Rafailă C. (1972) - Tratat de
fitopatologie agricolă, Ed. Academiei RSR, p. 72-76.
- Boguleanu G., Bobîrnac B., Costescu C., Duvlea I., Filipescu C., Pașol P., Peiu M.,
Perju T., (1980) - Entomologie agricolă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
- Costache M., Roman T., Costache C. (2003) – Ghid pentru recunoașterea și

combaterea bolilor și dăunătorilor la legume, Ed. Agris;
- EFSA - Pest caracterisation Curtobacterium flaccumfaciens subsp. flaccumfaciens,

2018, 16 (5). EFSA Journal.
- Gena M., Shah R., Jadon K.S., Mali B., 2009., Host range of X. a. vignicola, the
incitant of bacterial blight in copwea. Indian Phytopathology, 62(4);
- Hartman G.L., Rupe J.C., Sikora E.J., Domier L.L., Davis J.A., Steffey K.L.,
Compendium of Soyean Diseases and Pests , APS Press, fifth edition;
- Manolache C., Săvescu A., Boguleanu G., Paulian F., Balaj D., Pașol P., (1969) -
Entomologie agricolă, Ed. Agrosilvică;
- Nickle I., William R. (1991) – Manual of Agricultural Nematology, Marcel Dekker, INC,
New York;
- Pașol P., Dobrin Ionela, Frasin I., (2007) - Tratat de entomologie specială, dăunătorii
culturilor horticole, Ed. Ceres, Bucureşti;
- Pașol P., Paulian F., Pălăgeșiu I., Nițu E. , (2013) - Tratat de zoologie agricolă vol III,
Ed. Academiei Romane Bucureşti;
- Perju T., Ghizdavu (2001) - Tratat de zoologie agricolă, vol V, Ed. Academiei Române,
Bucureşti;
- Perju T. (2002) - Dăunătorii organelor de fructificare şi măsurile de combatere

integrată, Ed. Academic Pres, Cluj-Napoca;
- PM 7/102(1) Curtobacterium flaccumfaciens subsp. flaccumfaciens, 2011. Buletin

OEPP/EPPO 41;
- Pop I.V., Tratat de Virologie Vegetală Vol II -Virusurile Culturilor de Câmp, Ediţia I,
Editura PRINTECH , București 2009;
- Rădulescu E., Bobeş I., Perju T. (1972) – Protecţia plantelor de nutreţ. Ed. Ceres,
Bucureşti;
- Roșca I., Rada Istrate (2009) – Tratat de entomologie (agricultură, horticultură,
silvicultură) Alpha MDN, Buzău;
- Roșca I., Drosu S., Bratu E., (2001) – Entomologie horticolă specială, Ed. Editura
Didactică și Pedagogică, R. A.;
- Sastry K.S. (2013) Introduction. In: Seed-borne plant virus diseases. Springer, India.
https://doi.org/10.1007/978-81-322-0813-6_1;
- Săvescu A, (1982) - Tratat de zoologie agricolă vol II, Ed. Academiei Române;
- Schwartz H.F., Steadman J.R., Hall R., Foster R.L., 2005. Compendium of bean
Diseases. The American Phytopathology Society, Second edition;
- Sikirou I, Widra W, 2011. Multiplication and movement of Xanthomonas axonopodis

pv. vignicola and seed contamination in copwea (Vigna unguiculata) genotypes. Journal
of Plant Diseases and Protection. No.8 (3/4);
- Severin V., Iliescu C.H., 2006, Bolile bacteriene ale plantelor, Editura GEEA;
- Smith I.M., NcNamara D.G., Scott P.R., Holderness M., 1997. Quarantine Pests for
Europe Second Edition, 1997. Cab international;
- Teodorescu G., Roman T., Sumedrea M. (2003) – Entomologie Horticolă - dăunători

specifici și metode de combatere, Ed. Ceres, București;
Resurse www
https://www.plantwise.org
https://www.cabi.org
https://www.eppo.int
https://www.cabi.org/isc/datasheet/57032
http://www.plantforhealth.com/2021/03/22/rolul-leguminoaselor-in-asolamentele-de-
cultura/
http://www.plantforhealth.com/2016/01/17/leguminoasele-si-beneficiile-pentru-
sanatate/
http://www.agroatlas.rul
http://prodidactica.md
https://www.syngenta.ru
https://ogorod.ua/askokhitoz
https://agrobiznes.md
www.agroscope.admin.ch
https://www.infonet-biovision.org/PlantHealth/MinorPests/Bacterial-blight-0
https://www.farmersweekly.co.za/farm-basics/how-to-crop/bacterial-blight-cowpeas/
https://cgkb.cgiar.croptrust.org
http://ephytia.inra.fr
https://www.forestryimages.org
https://www.gnis.fr/
https://www.invasive.org/
https://www.iriisphytoprotection.qc.ca/
https://www.pflanzenkrankheiten.ch/krankheiten-an-kulturpflanzen
https://academic.oup.com/femsle/article/259/2/165/583990
https://agrobaseapp.com/canada/disease/common-leaf-spot
https://ucanr.edu/blogs/blogcore/postdetail.cfm?postnum=24022

Ghid - Leguminoase ANF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid - Leguminoase ANF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHID PENTRU RECUNOAŞTEREA

BOLILOR ŞI DĂUNĂTORIILOR LA CULTURA

3. 2.1. Simptome produse de ciuperci 6

9. 3.1. Organisme dăunătoare de carantină 9

13. 4.1. Fişe recunoaştere organisme dăunătoare: bacterii, virusuri, 27

Prezentul ghid se adresează fermierilor, asociaţiilor de producători, precum şi

Ghidul furnizează informaţii utile, de natură practică, însoţite de imagini cu

Leguminoasele pentru boabe, cum ar fi mazărea, fasolea, bobul, lintea reprezintă o

Pentru a sublinia importanţa culturii, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a

Leguminoasele constituie o soluție universală în ceea ce privește refacerea structurii

Pe de altă parte, culturile pure sau monoculturile de leguminoase furajere perene

Gestionarea cu succes a bolilor şi dăunătorilor se asigură prin aplicarea unui program

Măsurile de carantină fitosanitară, cultivarea soiurilor adaptate zonal, semănatul în

Aplicarea produselor de protecţie a plantelor reprezintă o intervenţie cu impact

Extinderea suprafețelor de leguminoase în asolamentele de câmp asigură întreruperea

O altă verigă care duce la limitarea utilizării nejustificate a produselor de protecţie a

Elaborarea şi aplicarea unui program de protecţie faţă de boli şi dăunători nu se

Capitolul 2. Simptome produse de organismele dăunătoare la cultura leguminoaselor

2.1 Simptome produse de ciuperci.

2.2 Simptome produse de bacterii.

2.3 Simptome produse de virusuri

2.4 Simptome produse de insecte, acarieni.

 Dăunările produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de supt, apar în urma

2.5 Simptome produse de nematozi.

Organismele dăunătoare plantelor şi produselor vegetale pot fi grupate în trei

3.1 Organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune la cultura leguminoaselor

Nr. Denumire știinţifică şi

Denumire populară: veștejirea bacteriană a fasolei

Statut: organism dăunător de carantină, prezent în România

Plante gazdă: Phaseolus vulgaris, Phaseolus spp., Glycine max

Simptome: boala produsă de Curtobacterium flaccumfaciens subsp. flaccumfaciens este o

 material de plantare și resturi vegetale infectate;

Nr. Anexa IV din

Statut: organisme dăunătoare reglementate non-carantină, prezente în România.

Fig. 1. Simptome pe frunze Fig. 2. Simptome pe păstăi

Denumire populară: cancerul tulpinii

Statut: organisme dăunătoare reglementate non-carantină (Diaporthe caulivora -

Plante gazdă: Glycine max (soia)

Mod de răspândire: semințe infectate și resturi de plante.

Denumire populară: gărgăriţa fasolei

Statut: organism dăunător reglementat non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: fasole, bob, linte, lintea pratului, năut şi soia.

Fig.1. Adult Fig .2. Atac pe seminţe de fasole

Simptome: larvele se hrănesc în boabe producând rosături.

Denumire populară: gărgărița mazării

Statut: organism dăunător reglementat non-carantină, prezent în România.

Fig. 1. Adult (https://www.invasive.org) Fig. 2 Mod de dăunare (https://www.cabi.org)

Denumire populară: gărgăriţa mare a bobului

Statut: organism dăunător reglementat non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: bobul (Vicia faba)

Fig. 1. Adult (https://www.insectimages.org) Fig. 2. Boabe atacate (https://www7.inra.fr)

Denumire populară: nematodul bulbilor și tulpinilor

Statut: organism reglementat non-carantină, prezent în România

Fig.1. A. Plante de lucernă atacate B. Atac în câmp (https://pnwhandbooks.org)

Simptome: albirea asociată cu pierderea clorofilei frunzelor este adesea o caracteristică a

1. Pseudomonas savastanoi pv. glycinea. Gardan et al. - arsura bacteriană la soia;

1. Alfalfa mosaic virus- virusul mozaicului lucernei;

FIȘĂ PENTRU RECUNOAȘTEREA ORGANISMULUI DĂUNĂTOR

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Fig. 1: Țesut desprins din frunză Fig. 2: Pete pe frunze

Fig. 3: Simptom pe teci

Denumire populară: antracnoza( ascochitoza) mazării.

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.