UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ,,ION

IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
SPECIALIZARE- PROTECȚIA PLANTELOR

HERBOLOGIE
Combaterea integrata a buruienilor din ferma vegetala
S.C. AGROEMI S.R.L.

Profesor coordonator
RĂUS Lucian
Student,
AILENEI Daniel

IAȘI
2021
 Cuprins

Capitolul 1 Buruienile si combaterea lor (aspect generale) 4

Capitolul 2 Prezentarea conditiilor pedoclimaticedin zona judetului Iasi 10

Capitolul 3 3.1 Spectrul de imburuienare 14

3.2 Surse de imburuienare 14

3.3 Evaluarea gradului de imburuienare 15

3.4 Intocmirea hartilor de imburuienare 15

Capitolul 4 Asolamentul din cadrul fermei AGROEMI S.R.L. 16

4.1 Tehnologia de cultivare a principalelor culturi din cadrul fermei

16
AGROEMI S.R.L.
Capitolul 5 Programul de combatere integral a buruienilor pe culture din cadrul
asolamentului PORUMB PENTRU BOABE- SFECLĂ PENTRU 27
ZAHĂR

5.1 Combaterea buruienilor din cultura de PORUM PENTRU BOABE 27

5.2 Combaterea buruienilor din cultura de SFECLĂ PENTRU ZAHĂR 29

2
 Capitolul 1
Buruienile si combaterea lor (aspecte generale)

Se numesc buruieni speciile sălbatice de plante adaptate să trăiască împreună cu plantele

cultivate pe care le stânjenesc în creştere şi uneori le distrug sau le elimină din lan. Sub numele de
buruieni în sens mai larg se înţeleg toate plantele străine dintro cultură. De exemplu plantele de
secară dintr-o cultură de grâu sunt considerate buruieni. Asemenea buruieni se numesc buruieni
condiţionate. În fiecare zonă pedoclimatică, există un anumit grad de îmburuienare, predomină o
anumită grupă biologică de buruieni, anumite specii. Aşa este cazul ciurlanului în Bărăgan, care s-a
dezvoltat în strânsă legătură cu condiţiile de climă, de sol şi cu tehnica aplicată în agricultură.
Buruienile reprezintă calamitatea principală a agriculturii şi din această cauză
este necesar să se folosească întreg complexul de măsuri pentru combaterea lor. Pentru ca aceste
măsuri să ducă la rezultatele scontate este necesar să se dea o atenţie deosebită cunoaşterii biologiei
buruienilor.
Pagubele aduse de buruieni agriculturii
Prezenţa buruienilor în culturi influenţează preţul de cost al lucrărilor agricole, a produselor agro-
alimentare şi textile şi în general veniturile agricultorilor. Dacă se iau din timp măsurile tehnice
necesare se pot reduce substanţial unele cheltuieli şi pierderi. Buruienile sunt mult mai bine adaptate
la condiţiile de mediu şi mult mai rezistente la condiţiile neprielnice decât plantele cultivate.
Sistemul radicular al acestora este foarte bine dezvoltat, adânc, cu mare putere de absorbţie a
elementelor nutritive şi apei. Aşa de exemplu rădăcinile de ovăz sălbatic (Avena fatua) ajung până la
2 m adâncime şi lateral sunt răspândite pe o rază de 30-40 cm. Rădăcinile de
pălămidă (Cirsium arvense) în primul an al vieţii ajung la adâncimea de 3,5 m iar în al doilea an la
5,75 m şi în al treilea an până la 7,2 m. În cele ce urmează se prezintă pagubele principale cauzate de
buruieni agriculturii.
Concurenţa dintre buruieni şi plantele cultivate în ceea ce priveşte apa, lumina şi substanţele
hrănitoare
Buruienile consumă apă în cantitate mare. M.E. Wolny (cit. de Gh. Ionescu- Sişeşti, 1958) a
găsit într-un lan cu cartofi îmburuienat 19,68 % apă în sol, iar într-un lan vecin curat de buruieni
22,40%. Diferenţa de 2,82% reprezintă o pierdere de 84,6 tone apă la hectar pe stratul arabil de 20
cm. Traian Săvulescu a arătat că buruienile extrag în general de 3 ori mai multă apă decât cerealele.
O plantă de muştar consumă de 4 ori mai multă apă decât o plantă de ovăz. Buruienile sunt socotite
3
pe drept cuvânt ca fiind una din cauzele principale, care determină seceta solului chiar atunci când
condiţiile meteorologice sunt favorabile. Buruienile consumă din sol importante cantităţi de
substanţe hrănitoare în detrimentul plantelor agricole. Acest lucru reiese din compoziţia chimică a
buruienilor în comparaţie cu a grâului. Din analiza acestor date rezultă că în comparaţie cu
buruienile grâul extrage de aproape 3 ori mai puţin azot, de 5 ori mai puţin potasiu şi aproape de 2
ori mai puţin fosfor. În culturile invadate de buruieni, din cauza lipsei de lumină plantele cultivate se
etiolează, cresc în lungime, asimilează puţin, nu-şi pot forma ţesuturi mecanice de rezistenţă, se
frâng uşor, iar procesul de fotosinteză este stânjenit.
Înrăutăţirea calităţii produselor agricole ca rezultat al îmburuienării
Recoltele obţinute de pe lanurile îmburuienate conţin de obicei multe seminţe de buruieni, care
trebuie să fie îndepărtate prin condiţionare. Unele seminţe de buruieni cum ar fi de exemplu cele de
odos (Avena fatua) sau cele de cuscută (Cuscuta sp.) se înlătură destul de greu din recolte.
Unele seminţe de buruieni sunt toxice şi vătămătoare pentru om şi animale, ca de exemplu cele de
neghină (Agrostema githago), zîzanie (Lolium temulentum), măselariţă (Hyoscyamus niger) ş.a. În
boabele cerealelor panificabile nu este admis un procent mai mare de 0,5% neghină. Seminţele de
zîzanie sunt greu separabile din boabele de cereale. Ele conţin o ciupercă otrăvitoare, care în
proporţie mare în făină poate otrăvi omul. Alte buruieni conţin narcotice ca de pildă piciorul
cocoşului (Ranunculus acer) şi calcea (Caltha palustris). Seminţele de obsiga secării (Bromus
secalinus) măcinate odată cu secara dau făinii o culoare neagră şi o face neutilizabilă. Dacă în grâu
se găsesc seminţe de punguliţă (Thlaspi arvense) acestea dau făinii un gust amar. Ovăzul sălbatic
sau odosul (Avena fatua) provoacă inflamaţia mucoasei esofagului la cai dacă este consumat în
cantitate mai mare odată cu ovăzul.
În cazul când animalele care dau lapte consumă în timpul păşunatului anumite buruieni ca: usturoi
sălbatic (Allium rotundum), pelin (Artemisia sp.) şi altele, laptele capătă un gust rău şi devine
inutilizabil. De asemenea şi fânul care conţine buruieni are o valoare nutritivă inferioară.
Trebuie menţionat şi faptul că unele seminţe de buruieni se agaţă de blana animalelor depreciind
calitatea lânei şi a pieilor.
Intoxicaţiile animalelor datorită buruienilor
Sunt o serie de buruieni la care întreaga plantă este toxică. În general animalele le evită la
păşunat. Dacă însă buruienile toxice ajung în fân, animalele nu le mai pot evita şi se pot ivi cazuri de
intoxicări. Cele mai frecvente buruieni toxice sunt: măselariţa (Hyoscyamus niger), mătrăguna
(Atropa bella-dona), Cucuta (Conium maculatum), cucuta de apă (Cicuta virosa), ciumăfaia sau

4
laurul (Datura stramonium), turiţa (Galium aparine), scânteiuţa (Anagallis arvensis) laptele câinelui
(Euphorbia cyparissias), stirigoaia (Veratrum album), brânduşa de toamnă (Cholchicum autumnale)
etc. În regiunile mlăştinoase şi saline chiar şi unele graminee sunt toxice, ca de exemplu mana de
apă (Glyceria aquatica şi Glyceria fluitans). Mana de apă este consumată de animale în lipsa altor
ierburi şi produce intoxicarea uneori mortală a acestora.
Buruienile ca mijloc de răspândire a insectelor dăunătoare şi a bolilor plantelor agricole
Unele buruieni ajută la răspândirea bolilor şi dăunătorilor plantelor cultivate. De pildă,
ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris) şi multe
alte buruieni crucifere sunt plante gazdă pentru hernia verzei. Loboda (Chenopodium album) are
aceleaşi boli pe care le are şi sfecla pentru zahăr. În ceea ce priveşte dăunătorii, se poate arăta că
volbura (Convolvulus arvensis) serveşte ca plantă gazdă pentru buha semănăturilor, o insectă foarte
primejdioasă pentru unele plante de cultură. Pirul (Agropiron repens) este o buruiană gazdă atât
pentru viermele sîrmă cât şi pentru rugina cerealelor. Din această cauză lanurile îmburuienate sunt
mai puternic atacate de dăunători şi boli criptogamice decât lanurile curate.
Creşterea volumului de muncă şi a cheltuielilor de dotare ca urmare a îmburuienării
Datorită buruienilor, agricultorii sunt nevoiţi să folosească un volum mai mare de muncă, să
facă investiţii suplimentare pentru procurarea uneltelor, maşinilor, erbicidelor etc. Buruienile
îngreuiază sau împiedică executarea lucrărilor de pregătire a solului în vederea semănatului,
semănatul propriu-zis, lucrările de îngrijire a culturilor şi recoltatul, micşorând în felul acesta
randamentul muncii.
S-au făcut calcule în S.U.A. şi s-a ajuns la concluzia că lucrările solului reprezintă circa 16%
din valoarea producţiei terenurilor arabile şi că aproape 50% din aceste cheltuieli se datorează
buruienilor. În ţara noastră (N. Şarpe şi colab. 1976) pierderile cauzate de buruieni variază în limite
foarte mari în funcţie de: specia cultivată, gradul de infestare cu buruieni, condiţiile climatice (an
secetos sau ploios), raportul dintre diferitele specii de buruieni, potenţialul de fertilitate naturală a
solului şi dozele de îngrăşăminte aplicate.

Sursele de îmburuienare
Spre deosebire de plantele cultivate, care nu se pot menţine în lanuri decât semănate şi
îngrijite de om, buruienile se răspândesc spontan şi se menţin pe câmpuri mult mai bine decât
plantele cultivate. Principalele surse de îmburuienare sunt:

5
-Rezerva de seminţe de buruieni din sol
Seminţele de buruieni din sol provin din seminţele scuturate în fiecare an la suprafaţa solului,
care nu au germinat şi au fost încorporate în masa solului odată cu
executarea lucrărilor. După cercetările lui Kott (cit. de Gh. Ionescu-Şişeşti, 1958) rezerva de seminţe
de buruieni din sol variază de la 540 milioane până la 3 miliarde de seminţe la hectar. Din acest
număr mare de seminţe de buruieni germinează numai ¼ iar restul îşi pierd facultatea germinativă.
Numărul seminţelor de buruieni nu este constant. Multe seminţe sunt consumate de insectele şi
animalele din sol, unele germinează şi sunt distruse prin lucrări, iar altele îşi pierd facultatea
germinativă datorită condiţiilor de mediu. Pe de altă parte în fiecare an se scutură de pe buruieni
seminţe în cantităţi foarte mari care îmbogăţesc rezerva de seminţe din sol. În ceea ce priveşte
distribuţia seminţelor de buruieni pe profilul solului s-a constatat că ea nu este uniformă. Cele mai
multe seminţe se găsesc în stratul 0-20 cm şi cu cât înaintăm în profunzime numărul seminţelor de
buruieni scade din ce în ce mai mult, astfel că la 50-60 cm dispar aproape în totalitate.
Sămânţa plantelor cultivate însăşi, când este amestecată cu seminţe de buruieni
Această sursă nu este atât de puternică dacă pentru semănat se folosesc numai seminţe
condiţionate. Trebuie avut în vedere ca locurile unde se condiţionează seminţele plantelor cultivate
să nu prezinte focare de răspândire a seminţelor de buruieni. Toate deşeurile care rezultă în urma
condiţionării seminţelor trebuie arse sau îngropate.

-Locurile necultivate, păşunile şi fâneţele neîngrijite

Prin păşunat nu se pot combate buruienile pentru că animalele ocolesc pe cele vătămătoare.
Foarte periculoase sunt răzoarele de hotar îmburuienate, zona căilor ferate şi a şoselelor şi
drumurilor, taluzurile canalelor, locurile unde au fost ariile, platformele de gunoi etc. Trebuie luate
măsuri ca locurile menţionate să fie cât mai des cosite, astfel ca buruienile să nu poată fructifica şi
să-şi răspândească seminţele.

-Gunoiul de grajd
S-a constatat că seminţele de buruieni care trec prin tubul digestiv al animalelor nu-şi pierd
în întregime facultatea germinativă. Pentru ca gunoiul de grajd să conţină cât mai puţine seminţe de
buruieni este necesar să se dea animalelor furaje care pe cât posibil să conţină cât mai puţine seminţe
de buruieni.

6
 Facultatea germinativă a seminţelor de buruieni, care au trecut prin tubul digestiv al
animalelor, este influenţată de specia de animale. Aşa de exemplu, în urma cercetărilor făcute s-a
constatat că seminţele de buruieni trecute prin tubul digestiv la porcine şi-au păstrat facultatea
germinativă în proporţie de 24,0%, la bovine 23,0%, la cabaline 12,9%, iar la ovine 10,7%. Şi-au
păstrat facultatea germinativă şi seminţele de buruieni trecute prin tubul digestiv al păsărilor. În guşa
şi intestinele păsărilor de curte s-au găsit până la 600 seminţe din 10 specii. Dintre acestea au
germinat seminţe de mohor (Setaria sp.), de costrei (Sorghum halepense) de sulfină albă (Melilotus
albus) etc.
Când seminţele de buruieni stau în tubul digestiv până la 24 ore, s-a observant la unele chiar
o creştere a facultăţii germinative. Seminţele de buruieni cu tegument gros şi care în mod normal
germinează după un timp îndelungat, trecute prin tubul digestiv, îşi subţiază tegumentul şi durata de
germinaţie se scurtează. Experienţa şi practica au arătat că, cu cât gunoiul de grajd este mai puţin
fermentat cu atât conţine un număr mai mare de seminţe de buruieni germinabile.
Pentru distrugerea seminţelor de buruieni din gunoiul de grajd se obţin rezultate bune
folosind metoda de fermentare a gunoiului la cald. Prin metoda de fermentare la cald se ridică
temperatura la 60-70oC, temperatură la care seminţele de buruieni îşi pierd facultatea germinativă în
timp de câteva săptămâni. Când fermentarea se face la o temperatură cuprinsă între 50-60oC,
facultatea germinativă a seminţelor de buruieni se reduce mult. Dacă temperatura în timpul
fermentării este cuprinsă între 30-50oC timp de 2 luni vara, îşi pierd facultatea germinativă cea mai
mare parte din seminţele de buruieni. La o temperatură de 30oC numai o parte din seminţele de
buruieni îşi pierd facultatea germinativă, iar când temperatura de fermentare este de 10oC toate
seminţele de buruieni îşi menţin facultatea germinativă.
În condiţii de producţie nu se pot folosi în hrana animalelor furaje şi nici aşternuturi curate
de seminţe de buruieni; prin urmare gunoiul de graj rămâne o sursă de îmburuienare, iar dacă se
folosesc metode raţionale de fermentare a acestuia, se poate reduce simţitor numărul de seminţe de
buruieni capabile să germineze.

-Mişcarea seminţelor dintr-un loc în altul cauzată de om

Foarte multe seminţe de buruieni au fost aduse din Asia în Europa în timpul migraţiei
popoarelor. Seminţele erau prinse de părul animalelor, roţile vehiculelor sau răspândite prin boabele
folosite de oameni sau animale.

7
 Comerţul cu cereale contribuie de asemenea, la răspândirea seminţelor de buruieni. În
ultimul timp au fost aduse din America în Europa şi invers multe specii de buruieni.
În prezent statele au luat o serie de măsuri de oprire a răspândirii seminţelor de buruieni, care
pot fi aduse din alte ţări odată cu sămânţa plantelor de cultură. Buruienile cele mai periculoase, au
fost denumite buruieni de carantină. Buruienile supuse măsurilor de carantină pe teritoriul ţării
noastre sunt: Acroptilor picris Fisch. Mei, Ambrosia artemisiaefolia L., Ambrosia psilostachya DC.,
Ambrosia trifida L., Cenchrus tribuloides L., Cuscuta sp., Helianthus sp., Orobanche sp., Solanum
rostratum Dum.
Factorii naturali, fizici sau biologici care transportă seminţele de buruieni, la distanţe
foarte mari
Din grupa factorilor fizici amintim vântul care transportă în general seminţele de buruieni,
uneori chiar plante întregi, apa râurilor şi fluviilor, apa canalelor de irigaţie. Animalele sunt factori
biologici care transportă seminţele de buruieni, agăţate de blana lor sau chiar în tubul digestiv.
Păsările, de asemenea, contribuie la răspândirea seminţelor de buruieni, fie în tubul digestiv, fie
agăţate de pene.

8
 Capitolul 2
Prezentarea conditiilor pedoclimatice din zona judetului Iasi

Teritoriul judetului Iasi apartine zonei de climat temperat - continental aflat sub influenta
anticiclonilor atlantic si euro-asiatic.
            Radiatia solara globala, cu valori medii de 116 kcal/cm2 are o distributie neuniforma in
cursul anului. 40% din total revine perioadei de vara (iulie = 17 kcal/cm 2), in timp ce iarna se
realizeaza doar 10% (ianuarie = 2.2 kcal/cm2).
Temperatura medie anuala a aerului este cuprinsa intre 80  si 90 in vest si sud si intre 90 si
100 in nord si nord-est, scazand odata cu cresterea altitudinii. Cele mai mari valori medii lunare se
inregistreaza in iulie (180- 200 in zonele inalte si 200-21,50 in zonele joase), iar cele mai mici valori
se inregistreaza in ianuarie (-30-40 si chiar sub - 40 pe vai).
Temperaturile extreme au inregistrat maxime absolute de + 400 si minime absolute de - 350.
Temperaturile de peste 5°C incep de la 23 martie si dureaza pana spre 11 noiembrie, iar cele ce
depasesc 10°C se inregistreaza intre 11 aprilie si 20 octombrie (180-185 zile), aceasta fiind si
perioada de dezvoltare optima a culturilor agricole.
O caracteristica termica specifica intervalului noiembrie - martie este inghetul, care se
produce in medie toamna in octombrie si primavara in aprilie, numarul mediu al zilelor cu inghet
fiind de 110. Cel mai timpuriu inghet s-a inregistrat la 10 septembrie, iar cel mai tarziu la 21 mai. In
mod obisnuit, primul inghet se produce in jurul datei de 14 octombrie, la Iasi, iar ultimul la 20
aprilie. In dealurile cu inaltimi mai mari de 350 m se inregistreaza peste 120 zile cu inghet si peste
40 zile de iarna, iar in dealurile si culoarele de vale, cu altitudini mai mici de 350 m, numarul mediu
al zilelor cu inghet este 110.
Tot in acest interval se produc frecvente fenomene de inversiune termica, cand pe vaile largi
si joase se acumuleaza si stagneaza mase reci de aer, inregistrandu-se temperaturi mai scazute decat
pe inaltimile limitrofe.
9
 In perioada calda a anului se inregistreaza in medie 85 zile de vara cu temperaturi maxime
egale sau mai mari de 250 si 23 zile tropicale cu temperaturi maxime egale sau mai mari de 300.
Umezeala relativa a aerului are valori medii anuale de 75 -76 % in zona inalta din vest si sud si 74
% in zona joasa din est. Cele mai mari valori lunare depasesc 85-90 % iarna, iar cele mai reduse
coboara pana la 64 - 65 % vara. Important de mentionat este deficitul de umiditate din aer care se
inregistreaza in aprilie - mai (67-66%), influentand negativ dezvoltarea vegetatiei.
Nebulozitatea este direct influentata de temperatura si umezeala aerului, valoarea medie
anuala variind de la 5 zecimi la 6,5 zecimi, cele mai mari valori medii lunare inregistrandu-se iarna
(peste 7 zecimi). Ca urmare, durata efectiva de stralucire a soarelui variaza intre 1900 si 2000 ore/an
in zonele inalte din vest si sud si intre 2000 si 2100 ore/an in zona campiei colinare. In cadrul
acestor zone se inregistreaza valori mai reduse pe vaile principale si pe Coasta Iasilor, respectiv sub
1900 ore/an in vest si sud si intre 1900- 2000 ore/an pe  vaile din campie.
Precipitatiile atmosferice care cad pe teritoriul judetului variaza de la 450-500 mm in medie
pe an la limitele de nord-est si sud, la 550 mm in zona de contact dintre zona inalta si  campia
colinara si peste 600 mm in zonele inalte din vest si sud. In timpul anului regimul precipitatiilor este
de asemenea neuniform, inregistrandu-se cantitati mari in mai si iunie, uneori si iulie (65 -75 mm in
medie) si mici in decembrie - martie (25-35 mm in medie). ). In proportie de 70% ele cad sub forma
de ploaie, cu exceptia intervalului din ultima decada a lunii noiembrie, pana in ultima decada a lunii
martie, cand se inregistreaza 34 - 42 zile cu ninsoare. Din totalul precipitatiilor, 35-40% cad vara,
23-305 primavara, 17-23% toamna si 10-17% iarna.
Caracteristic pentru regimul pluviometric al judetului este atat abundenta cat si deficitul de
precipitatii, ambele fenomene avand influente negative asupra economiei, mai ales in zona campiei
colinare. In acest sens mentionam aversele torentiale, cand intr-un timp scurt se inregistreaza
cantitati ce depasesc cu 50 -60% suma lunii respective. Astfel, valoarea maxima  cazuta in 24 ore a
inregistrat la Iasi 136,7 mm si la Podu Iloaiei 128,2 mm, la 25 august 1970.
Aversele torentiale influenteaza negativ activitatea economica si sociala, fiind mobilul producerii
inundatiilor si alunecarilor de teren, activarii eroziunii, etc. In general, cand precipitatiile depasesc
20 mm/24 ore si solul este deja umed, ori cand sunt mai mari de 40 mm/24 ore si cad pe un sol
uscat, apar conditii de producere a inundatiilor, se pot deteriora unele culturi, sunt favorizate
procesele de scurgere difuza, de eroziune a solului si de deplasare in masa.
            In cursul unui an sunt, in medie, 190 de zile fara precipitatii, iar gruparea lor in perioada
vegetativa a culturilor, are influente negative asupra recoltelor.

10
 Valorile evapotranspiratiei potentiale anuale oscileaza intre 600 -700 mm. Deficitul anual de
umiditate ajunge pana la 150-180 mm, ceea ce necesita compensarea lui prin extinderea suprafetelor
irigate.
Lipsa de precipitatii masurabile timp de 10 zile consecutive in perioada aprilie - octombrie si
14 zile in perioada octombrie - martie duce la aparitia secetelor, frecvente in tot judetul, dar mai ales
in partea de nord-vest.
Pentru zona Iasi, numarul mediu al zilelor cu precipitatii sub 0,1 mm este de 123, numarul
mediu al perioadelor secetoase este de 3, iar durata medie a perioadelor secetoase este de 14 zile
(maxima 22 zile). Secetele influenteaza negativ mai ales agricultura judetului, impunand irigatiile.
Precipitatiile sub forma de ninsoare din perioada rece a anului, inregistreaza un numar mediu de 40
zile la Iasi, 33 zile la Cotnari, 31 zile la Podu Iloaiei.
Numarul mediu al zilelor cu strat de zapada  variaza de la 55 la Podu Iloaiei la 65 la Iasi, iar
grosimea medie a stratului de zapada variaza de la 2 cm la 19 - 20 cm.
In perioadele cu viscol zapada se depune foarte neuniform, fiind troienita in zonele
adapostite pe grosimi de cativa metri, influientand negativ circulatia rutiera si feroviara.
Alte fenomene hidrometeorologice care caracterizeaza clima judetului si influenteaza negativ
activitatea economica sunt: ceata, bruma, chiciura, poleiul care se produc cu intensitate  si durata
mai mare pe vaile largi.
Vanturile care bat pe teritoriul judetului se caracterizeaza prin fluctuatii mari de directie si
viteza, fiind determinate atat de circulatia generala a maselor de aer cat si de orientarea  reliefului.
Cele mai mari frecvente medii anuale le au vanturile dinspre nord-vest ( 23,3% la Iasi, 29 % la
Cotnari) urmate de vanturile dinspre est (14,2 %, vest (9,4 %), sud-est (8,1%) si nord (7,2%) la Iasi
si dinspre nord (12%), sud (11%), sud-vest (10%) si sud-est (9%) la Cotnari.
Cele mai mici frecvente le au vanturile dinspre nord-est (3,8% la Iasi si 2% la Cotnari).
Calmul atmosferic are valori relativ ridicate (22,8 % la Iasi, 22% la Cotnari), indicand conditii de
adapost aerodinamic.
Viteza vanturilor a inregistrat valori medii de 5,9 m/s la Iasi si 4,6 m/s la Cotnari pe directia
dominanta de nord-vest. Viteze medii ridicate s-au mai inregistrat la Iasi dinspre nord (4,8 m/s), sud-
est (4,5 m/s) si sud (4,7 m/s), iar la Cotnari dinspre nord (3,5 m/s),sud-est (3,1 m/s), sud si vest (2,9
m/s). In timp, cele mai ridicate valori ale vitezei vantului corespund perioadei de iarna si primavara,
cand se depasesc 3 si chiar 4 m/s in medie. Pe trepte de viteza, cele mai mari valori se inregistreaza
pentru intervalul 2-3 m/s (40,8% la Iasi si 34,2 % la Cotnari) urmat de intervalul 3-4 m/s (31,9 % la

11
Iasi si 39,6 % la Cotnari). Intervalul 3-5 m/s insumeaza majoritatea valorilor, respectiv 49,0 % la
Iasi si 57,9 % la Cotnari, rezultand ca exista posibilitati pentru valorificarea energiei coliene, mai
ales in zonele inalte si fara obstacole importante.
Din cele mentionate mai sus rezulta ca in general conditiile climatice ale judetului sunt in cea
mai mare parte favorabile activitatilor economice - in principal agricultura - si sociale. Sunt insa si
situatii cand unele elemente climatice au influente negative, mai ales pe vaile largi si joase si in zona
campiei colinare. De asemenea, subliniem faptul ca unele conditii meteorologice favorizeaza
poluarea aerului, mai ales in centrele urbane cu surse generatoare de emisii in atmosfera si situate in
zone cu calm atmosferic, inversiuni termice, umezeala redusa si nebulozitate accentuata, sau cu
directii ale vantului dinspre surse spre zonele protejate .

12
 Capitolul 3
3.1 Spectru de înburuienare

Spectrul de îmburuienare tot mai mare și mai divers, în continuă schimbare, și creșterea
rezistenței buruienilor la anumite substanțe active sunt numai câteva probleme cu care se confruntă
fermierii în mod constant. Atunci când se alege tehnologia de erbicidare, se poate opta pentru soluții
cu aplicare în postemergența timpurie. 
Erbicidarea în postemergența timpurie prezintă, fără îndoială, o serie de avantaje: 
- se elimină competiția între tinerele plante de porumb și buruieni pentru rezervele de apă,
substanțe nutritive și lumină
- buruienile nu vor mai putea forma semințe, rezultând reducerea presiunii de infestare cu
buruieni pentru culturile următoare
- tratamentul se face de timpuriu, rezolvând, printr-o singură trecere, combaterea cu succes a
buruienilor mono- și dicotiledonate.

3.2 Surse de îmburuienare

Principalele surse de înburuienare sunt rezezerva de semințe din sol, terenurile necultivate,
pășunile și fânețele neîngrijite, sămânța cu inpurități, gunoiul de grajdi, comerțul și transportul de
produse agricole, vântul și apa râurilor precum și ce din sistemele de irigații , animalele și păsările
migratoare.
Compoziția și abundența rezervei de semințe , fructe și organe vegetative ale buruienilor este
foarte diferită de la un camp la altul și sunt influnțate de numeroși factori cum ar fi tipul de sol,
condițiile climtice, culturile anterioare, tehnologia de cultură, erbicidele folosite și metodele de
prelevare a probelor de sol și evaluare a rezervei de semințe.
Semințele buruienilor pot fi înlăturate dacă pentru semănat se folosesc numai semințe
condiționate și dacă semințele de buruieni rezultate de la condiționare sunt arse sau îngropate pentru
a nu constitui focare de infecție.
Pășunile înburuienate neconsumate de animale reprezintă focare de infecție cu semințe de
buruieni. Acestea necesită a fi cosite pentru a evita răspândirea buruienilor.

13
 Semințele buruienilor care trec prin tubul digestive al animalelor își pierd capacitatea
germinativă în procent de 76-90%, restul semințelor din excrementele fecale ale animalelor 10-24%
reprezintă focar de infecție. Pentru a evita infestarea culturilor cu semințe din gunoiul de grajdi
acesta necesita a fi fermentat la temperature de 60-700C.
Prin comerțul intern și extern, multe specii de buruieni au fost aduse din diferite zone ale țări
și lumi, fiind raspândite prin materialul semincer folosit, semințe prinse de blana animalelor de
companie/zoologie.
Foctorii climatici și biologici transportă semințe sau organe vegetative ale buruienilor pe
distanțe mari sub influența apei, vântului, animalele și păsările.

3.3 Evaluarea gradului de înburuienare

Evaluarea gradului de îmburuienare se determină prin doua metode:

- directă,
- indirectă.
Metoda de determinere directă presupune utilizarea următoarelor metode:
- metoda vizuală,
- metoda numerică,
- metoda gravimetrică.
Metoda de determinare indirectă constă în controlul on-line cu analiză digital de imagine,
analiza multispectrală imagini buruienilor și metoda monitorizării.

3.4 Întocmirea hărților de îmburuienare

Hărțile de îmburuienare prezintă o imagine sintetică a gradului de îmburuienare, indică

speciile dominante, evidenţiază existenţa vetrelor cu buruieni, permit aplicarea unor măsuri de
combatere diferenţiate pe fiecare solă şi parcelă în parte, permit planificarea şi utilizarea eficientă a
erbicidelor, mijloacelor mecanice sau aero de combatere și permit urmărirea dinamicii îmburuienării
şi eficienţa măsurilor de combatere aplicate

14
 Capitolul 4
Asolamentul din cadrul fermeI AGROEMI S.R.L.

Prin asolament se urmărește crearea unor condiţii de mediu mai favorabile pentru plantele
cultivate, o mai bună aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive şi prevenirea pagubelor provocate
de buruieni, boli şi dăunători.
Avantajele pe care le realizează asolamentele mai ales în anii agricoli cu probleme, vin în
sprijinul producătorului agricol în speranţa obţinerii unor randamente pe unitatea de suprafaţă.
Organizarea unui asolament nu se face de azi pe mâine şi nu pentru o perioadă scurtă, ci pentru o
perioadă mai lungă de 4 - 6 ani.
În organizarea unui asolament raţional, care în final să realizeze sporuri de producţie şi
eficienţă economică maximă, trebuie să se ţină seama de o serie de factori şi anume:
•condiţiile naturale;
• cerinţele economico - organizatorice;
• cerinţele agrobiologice ale plantelor.
Factorii naturali, cum sunt solul şi clima, au o importanţă deosebită în alegerea culturilor din
cadrul asolamentului. Tipul de sol, relieful, expoziţia, adâncimea apei freatice, cantitatea de
precipitaţii, temperatura etc. sunt factori de care trebuie să se ţină seama atât în privinţa speciilor ce
se vor cultiva într-o zonă sau alta, cât şi a hibrizilor şi soiurilor din cadrul fiecărei specii.
Rotaţia şi succesiunea în cadrul asolamentelor se vor face în funcţie de cerinţele agrobiologice ale
plantelor.
Astfel, după plante care lasă în sol cantităţi mari de elemente nutritive, cum ar fi
leguminoasele, să urmeze plante mari consumătoare de azot şi fosfor, cum sunt porumbul, grâul,
sfecla, floarea soarelui,etc. De asemenea, se recomandă ca după plante mari consumatoare de apă să
urmeze plante cu un consum mai redus de apă. Prin rotaţie şi succesiunea culturilor în cadrul
asolamentului trebuie să se realizeze şi o bună combatere a bolilor şi dăunătorilor, şi a buruienilor.
Ţinând cont că în agricultura ţării noastre s-au produs mutaţii foarte importante, unde
agricultura privată deţine 95% din suprafaţa arabilă, o atenţie deosebită trebuie acordată mărimii
solelor.
În asociaţiile nou înfiinţate, solele sunt mai mari în funcţie de specificul asolamentului
(asolamente de câmp, asolamente furajere sau mixte), în timp ce în agricultura privată, solele au
15
dimensiuni mult mai mici, în funcţie de suprafaţa deţinută de proprietar. În funcţie de numărul de
sole sau ani, asolamentele sunt de scurtă durată, 2-4 ani şi de lungă durată, 5-6 ani.
Întrucât principalele culturi din ţara noastră sunt grâul şi porumbul, acestea ocupând aproape
60% din suprafaţa arabilă, se foloseşte foarte des rotaţia GRÂU - PORUMB. Acest asolament s-a
dovedit necorespunzător, întrucât ambele culturi sunt marii consumatoare de elemente nutritive şi au
şi unele boli comune (Fuzarioză).
În cadrul fermei AGROEMI S.R.L. principalul asolament este realizat între princpalele
culturii respective porumb pentru boabe și sfeclă de zahăr.

4.1 Tehnologia de cultivare a principalelor culturi

din cadrul fermei AGROEMI S.R.L.

Tehnologia de cultivare, porumb pentru boabe

Porumbul are multiple particularităţi fitotehnice şi biologice deosebite, dintre care amintim:
rezistă bine la secetă şi căldură; are puţine boli şi puţini dăunători; se poate cultiva pe terenuri foarte
diferite şi în condiţii climatice diferite; suportă monocultura; fiind o plantă prăşitoare, lasă terenul
curat de buruieni; constituie o bună premergătoare pentru foarte multe plante; valorifică foarte bine
îngrăşămintele organice şi minerale; reacţionează foarte puternic la aplicarea irigării; poate fi
semănat şi pentru nutreţ şi chiar pentru cultura a doua; are coeficient de înmulţire foarte mare; prin
însuşirea sa de plantă unisexuat-monoică permite obţinerea comodă a hibrizilor foarte productivi şi
adaptaţi zonelor de cultivare etc.

Rotaţia
Porumbul este o cultură puţin pretenţioasă la planta premergătoare; el se autosuportă în cultură
repetată, dar nu este indicat să dureze mai mult de 3-4 ani pe acelaşi teren, în condiţiile administrării
gunoiului de grajd cel puţin o dată în acest ciclu.
Cele mai bune premergătoare pentru cultura de porumb s-au dovedit a fi culturile care eliberează
terenul de timpuriu (plantele leguminoase: mazărea, fasolea, soia, borceagurile, trifoiul, lucerna
etc.), dând posibilitatea executării lucrărilor solului din timpul verii. Sunt indicate ca bune
premergătoare şi culturile târzii (cartoful, sfecla de zahăr etc.), dacă au fost bine gunoite şi se
execută corect lucrările solului. Deoarece grâul şi porumbul ocupă mai mult de jumătate din

16
suprafaţa arabilă a ţării, cea mai răspândită este rotaţia grâu-porumb. Această rotaţie prezintă
neajunsul că poate duce la îmburuienarea solului şi există posibilitatea apariţiei unor boli comune
(fuzarioza) sau a unor dăunători comuni (sfredelitorul, gărgăriţa frunzelor etc.). Pentru aceasta, se
recomandă întrerupera periodică a rotaţiei grâu-porumb şi intercalarea, după 3-4 rotaţii, a altor
culturi (mazărea, soia, floarea-soarelui, sfacla de zahăr etc.). La rândul lui, porumbul este o bună
premergătoare pentru toate culturile de primăvară; de asemenea, el devine o bună premergătoare şi
pentru grâul de toamnă.

Fertilizarea
Cele mai bune rezultate se obţin atunci când se efectuează o fertilizare organo-minerală.
Porumbul asigură o bună valorificare a gunoiului de grajd, aplicat direct, în doză de 20-40 de tone la
hectar, la 3-4 ani. Îngrăşământul organic trebuie distribuit cât mai uniform pe mirişte şi încorporat
imediat în sol prin arătură, pentru a evita pierderile prin volatizare. Îngrăşămintele minerale se
administrează în funcţie de starea de fertilitate a solului şi de nivelul producţiei ce se doreşte a se
obţine, având în vedere că porumbul consumă 20-22 kg de azot şi 8-9 kg de pentoxid de fosfor
pentru fiecare tonă de boabe. Îngrăşămintele cu potasiu sunt necesare pe solurile uşoare, pe cele
acide şi cele care au conţinut scăzut de potasiu (sub 18 mg de oxid de potasiu la 100 g de sol).
Îngrăşămintele cu fosfor (60-80 de kilograme la hectar de pentoxid de fosfor) şi cele potasice
(40-80 de kilograme la hectar de oxid de potasiu) se administrează sub arătură. Îngrăşămintele cu
azot (50-60 de kilograme la hectar de azot substanţă activă) se administrează la pregătirea patului
germinativ, iar restul se poate aplica fazial, concomitent cu efectuarea praşilelor mecanice sau în apa
de irigaţie. Necesarul de îngrăşăminte se reduce atunci când porumbul a fost fertilizat cu gunoi de
grajd sau când porumbul urmează după planta premergătoare leguminoasă. Dintre microelemente,
zincul constituie pentru porumb o problemă extrem de serioasă, deoarece s-a constatat scăderea
pronunţată a recoltelor de porumb în lipsa acestui microelement. De asemenea, fertilizarea de tip
„starter” stimulează dezvoltarea rădăcinilor, asigură o creştere mai viguroasă şi mai uniformă a
plantelor de porumb, măreşte rezistenţa la secetă, chiar de la începutul vegetaţiei.

Lucrările solului
Pregătirea unui pat germinativ corespunzător constituie una dintre cerinţele majore pentru reuşita
culturii de porumb boabe. Astfel, pentru fiecare caz din cele ce urmează a fi prezentate se va aplica

17
tehnologia adecvată, specifică, urmărindu-se conservarea apei în sol, distrugerea buruienilor şi
asigurarea unui bun pat germinativ.
 Parcelele pe care s-a efectuat corect arătura de toamnă şi la desprimăvărare se găsesc bine
nivelate şi mărunţite se vor lucra numai în preajma semănatului, cu combinatorul, până la
adâncimea de semănat. În situaţia când între desprimăvărare şi epoca de semănat a
porumbului încep să apară buruieni, se va executa o lucrare cu grapa cu colţi reglabili, care
distruge buruienile anuale mici, în curs de răsărire sau abia răsărite.
 Parcelele pe care s-a efectuat o arătură de slabă calitate şi care se prezintă cu mari denivelări
şi resturi vegetale la suprafaţă se vor lucra, imediat ce se poate ieşi pe câmp, cu grapa cu
discuri prevăzută cu lamă nivelatoare şi în agregat cu grapa cu colţi reglabili. În preajma
semănatului se vor lucra cu combinatorul până la adâncimea de semănat.
 Parcelele care nu au fost arate până la desprimăvărare se vor trata diferenţiat, după cum
urmează: tulpinile de porumb şi floarea-soarelui care nu au fost scoase de pe teren se vor
evacua cu mijloacele existente la dispoziţia fiecărui cultivator sau se vor toca şi împrăştia cât
mai uniform pe teren (în parcelele cu mai puţine resturi vegetale, pentru fragmentarea
acestora se va lucra cu grapa cu discuri prin treceri repetate, însă lucrarea este costisitoare şi
provoacă tasarea solului, ducând totodată la întârzierea semănatului); se va efectua cu
prioritate arătura, la adâncimea de 16-18 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată, pe
parcelele cu sol greu, cu grad ridicat de îmburuienare, în special cu buruieni perene, şi pe
cele cu cantităţi mari de resturi vegetale la suprafaţă; arătura se va executa când solul s-a
zvântat şi brazda se revarsă în urma plugului.
De regulă, arătura, la desprimăvărare, se efectuează atât timp cât se menţine fenomenul de
îngheţ-dezgheţ. În condiţii speciale însă, se poate executa arătura fără a se întârzia semănatul şi
pentru a evita pierderea apei din sol; pe celelalte sole, pentru a nu depăşi epoca de semănare, se va
executa lucrarea de bază a solului cu grapa cu discuri, iar ultima lucrare, de pregătire a patului
germinativ, se va efectua cu combinatorul, până la adâncimea de semănat; parcelele pe care, la
desprimăvărare, în mod excepţional, solul se prezintă puternic tasat şi este târziu pentru a efectua
arătura se vor lucra cu cizelul sau cu plugul fără cormană (paraplow), la adâncimea de 16-18 cm,
urmate de lucrarea cu grapa cu discuri, iar pregătirea patului germinativ se va executa cu
combinatorul, până la adâncimea de semănat (V. Popescu şi colab., 1996). În toate cazurile,
concomitent cu pregătirea patului germinativ, se va efectua şi ebicidarea porumbului.

18
 Sămânţa şi semănatul
Sămânţa pentru semănat trebuie să aparţină hibrizilor recomandaţi pentru fiecare zonă de
cultură. Se recomandă a se folosi numai sămânţa hibridă, certificată F1, obţinută de la unităţi
autorizate sau unităţi de cercetare-dezvoltare. Nu este indicat a se folosi sămânţa „din pătul”,
deoarece nivelul de producţie scade în acest caz cu circa 25-40%.
România dispune de o paletă foarte largă de hibrizi de porumb, cu perioadă de vegetaţie
diferită, cu compoziţia chimică a bobului şi folosinţe diferite, cu o anumită rezistenţa la secetă şi la
arşiţă etc. Pentru fiecare zonă şi localitate, pe baza recomandărilor cercetării agricole şi a rezultatelor
obţinute în câmpurile demonstrative, specialiştii centrelor agricole pot preciza hibrizii de porumb
care se pretează cel mai bine pentru localitatea sau arealul de cultivare. Este de dorit să se
folosească, pentru fiecare exploatare agricolă, câte 2-3 hibrizi cu perioade de vegetaţie şi alte
însuşiri diferite. Elementele tehnice ale semănatului trebuie corelate de la început cu sistemul de
întreţinere a culturii şi de recoltare. Epoca optimă de semănat este atunci când la adâncimea de
însămânţare se înregistrează temperatura de 8-10 grade Celsius şi are tendinţă de creştere.
Cercetările demonstrează că fiecare zi de pierdere, după epoca optimă, înregistrează
minusuri de producţie de 50-100 de kilograme la hectar şi aceasta în primul rând din cauza faptului
că porumbul este surprins, în perioada înfloritului, de seceta şi arsiţa verii. Totodată, se întârzie
vegetaţia în toamnă, cu neajunsurile provocate de aceasta. Nu este indicat nici semănatul prea
timpuriu, deoarece sămânţa rămâne prea mult în sol până se înregistrează temperatura minimă de
germinare, mucegăieşte sau este atacată de diferiţi dăunători şi se reduce densitatea plantelor
răsărite. Totodată, parcelele se îmburuienează înainte de răsărirea porumbului. Semănatul începe cu
hibrizii timpurii, care sunt mai rezistenţi la temperaturi scăzute. Ultimele se însămânţează parcelele
care nu sunt erbicidate, pentru a putea distruge buruienile, prin pregătirea patului germinativ. Este
însă necesar a se face eforturi pentru respectarea cu rigurozitate a epocii de semănat.
Densitatea la semănat se stabileşte în funcţie de hibridul cultivat, de nivelul de aprovizionare
cu apă al solului, de gradul de fertilitate al solei care se cultivă cu porumb, de sistemul de cultură.
Valorile medii de plante recoltabile la hectar se stabilesc în limitele a 45-60.000 de plante la hectar
la hibrizii timpurii; 40-55.000 de plante la hectar la hibrizii semitimpurii; 40-50.000 de plante la
hectar la hibrizii tardivi. Limita superioară a densităţii se stabileşte pe parcelele bine aprovizionate
cu apă sau aport freatic şi pe cele cu fertilitate ridicată. În situaţia solurilor cu fertilitate scăzută şi

19
slav aprovizionate cu apă, densitatea se reduce la 30-35.000 plante la hectar. Cantitatea de sămânţă
necesară variază între 15 şi 25 de kilograme la hectar. Distanţa între rânduri este, de regulă, pentru
cultura porumbului în sistem neirigat, de 70 cm. 
Adâncimea de semănat variază în funcţie de mai mulţi factori şi este de 5-8 cm. Se urmăreşte
ca sămânţa să ajungă pe teren umed şi aşezat. Limita inferioară este de 5 cm şi se practică pe
parcelele cu umiditate suficientă şi în solurile mai grele, cu textură argiloasă. Semănatul se execută
cu semănătorile SPC-4, SPC6(8) sau SERO-6(8), bine pregătite şi corect reglate, pentru a asigura o
repartizare cât mai uniformă a plantelor pe suprafaţa cultivată.

Lucrări de îngrijire
Prin lucrările de întreţinere se urmăresc: combaterea buruienilor, conservarea apei în sol,
combaterea bolilor şi a dăunătorilor etc. Se va avea în vedere că porumbul este o cultură sensibilă la
îmburuienare, în special în primele faze de vegetaţie. În acţiunea de combatere a buruienilor se
folosesc atât metode agrotehnice clasice (lucrarea cu sapa rotativă sau grapa cu colţi, praşile
mecanice şi manuale), cât şi metode chimice, prin aplicarea erbicidelor şi, cel mai bine, aplicarea
împreună a celor două metode. Lucrarea cu sapa rotativă se efectuează înainte de răsărire sau când
porumbul are 4-6 frunze, când solul este zvântat şi numai după ce s-a ridicat roua. Sapa rotativă
mobilizează solul pe adâncimea de 3-6 cm, agregatul se deplasează cu viteza de 11-13 km/h,
realizând 35-40 ha/schimb.
Praşilele trebuie să se efectueze la adâncimea minimă care asigură distrugerea buruienilor.
Dacă se lucrează mai adânc, se răscolerste inutil şi se usucă solul, iar cuţitele taie sau vătămează
rădăcinile porumbului. Se recomandă efectuarea a trei praşile mecanizate, cu cultivatorul, şi a două
praşile mecanice, cu sapa, pe rând. Ele urmăresc distrugerea buruienilor, îmbunătăţirea
permeabilităţii şi a regimului aerohidric şi termic al solului. Aplicarea lucrărilor de întreţinere
clasice, în număr redus, împreună cu metodele chimice de combatere a buruienilor constituie o
metodă modernă pentru combaterea acestora.
Combaterea chimică a buruienilor din cultura porumbului asigură importante sporuri de
producţie. Aceasta se realizează prin tratamente la sol, înainte sau după semănat, şi tratamente în
perioada de vegetaţie. Frecventele perioade secetoase din primăvară impun folosirea şi încorporarea
în sol a unor erbicide volatile. Pentru folosirea erbicidelor nevolatile, se caută perioade mai umede
de aplicare a acestora sau zonele cu precipitaţii. Pentru a le folosi cu maximă eficienţă, este
recomandabil ca aplicarea erbicidelor să se facă conform indicaţiilor inginerilor agronomi sau a

20
specialiştilor-cercetători în acest domeniu. În timpul perioadei de vegetaţie, porumbul suportă mai
bine tratamentele în fază de 3-5 frunze şi acestea se aplică în special pentru combaterea buruienilor
perene. Este foarte indicată o alternanţă a erbicidelor folosite la combaterea buruienilor din culturile
de porumb.

Recoltarea
Recoltarea porumbului necesită un volum mare de muncă şi trebuie realizată într-un timp cât
mai scurt, în special în parcelele pe care urmează să se însămânţeze cereale de toamnă. Lucrarea de
recoltat începe la coacerea deplină a boabelor, când acestea au acumulat cea mai mare cantitate de
substanţă uscată şi au un conţinut de apă de aproximativ 30%.
Determinarea momentului când porumbul a ajuns la maturitate se poate efectua şi în lan, prin
metode organoleptice, însă criteriul sigur rămâne analiza conţinutului în apă al boabelor. Porumbul
se poate recolta manual şi mecanizat. Recoltarea manuală este destul de greoaie şi necesită un volum
mare de muncă, însă prezintă unele avantaje, dintre care amintim: pierderile de ştiuleţi sau boabe
sunt practic nule; tulpinile nu sunt distruse şi se pot valorifica integral; terenul rămâne curat şi se
poate elibera în scurt timp, astfel ca după lucrarea cu grapa cu discuri să se poată însămânţa grâu sau
orz de toamnă. Recoltarea mecanizată se realizează cu maşini de recoltat corespunzătoare şi se poate
face în mai multe variante: recoltarea sub formă de ştiuleţi depănuşaţi se efectuează atunci când
conţinutul de umiditate al boabelor este cuprins între 25 şi 35%; recoltarea sub formă de boabe,
atunci când conţinutul în umiditate al boabelor este cuprins între 20 şi 25%. În acest ultim caz,
boabele rezultate trebuie să aibă puritatea mai mare de 98%, iar proporţia boabelor vătămate să nu
depăşească 8%. Este necesar ca, imediat după recoltarea boabelor, acestea să fie introduse în
procesul de uscare, pentru că altfel, din cauza umidităţii ridicate, boabele se pot încinge. Recoltarea
mecanizată a porumbului trebuie bine organizată şi implică luarea de măsuri pentru asigurarea
necesarului de mijloace de transport, realizarea zonelor de întoarcere la capetele parcelei etc.

Tehnologia de cultivare al sfeclei de zahăr

Amplasarea culturii
Rotaţia culturii are un rol deosebit de important pentru sporirea producţiei de sfeclă de zahăr.
Sfecla de zahăr este bine să se cultive după cerealele păioase, în special după grâu şi orz de toamnă.
Se poate cultiva cu succes după leguminoase anuale, cartof de vară şi in de ulei, după care terenul se
poate pregăti devreme şi în bune condiţii. Atenţie! Nu se va cultiva sfeclă de zahăr după porumb,

21
floarea-soarelui, ovăz, rapiţă, muştar, sorg, iarbă de Sudan şi nici după culturile succesive erbicidate
cu substanţe triazine. Amplasarea culturii intensive de sfeclă de zahăr se va face în zonele
tradiţionale ale acestei culturi, pe tipurile de sol de tip cernoziom sau pe alte tipuri de sol profunde,
fertile, bine structurate, un un pH cuprins între 6,7 şi 8,4. De asemenea, cultura de sfeclă de zahăr se
va amplasa cu prioritate în condiţii de irigare sau pe terenuri cu aport freatic. Se va evita cultivarea
sfeclei de zahăr după ea însăşi la mai puţin de 4-5 ani, pentru a nu se resimţi efectul nefavorabil al
oboselii solului sau al transmiterii de boli şi dăunători specifici.

Lucrările de pregătire a solului

Lucrările de bază ale solului reprezintă elementul tehnologic principal, deoarece creează
condiţii favorabile pentru o bună circulaţie şi înmagazinare a apei, a unui raport favorabil apă-hrană-
aer pentru creşterea plantelor. Arăturile de vară şi de toamnă, care se execută pe solurile mijlocii şi
grele, se vor face la adâncimea de 27-29 cm, cu plugul cu scormonitor în agregat cu grapă stelată;
după arăturile de vară, se vor executa lucrări cu grapa cu discuri, în funcţie de gradul de
îmburuienare. La arătura de vară şi de toamnă, executată mai devreme, după cel puţin o discuire,
terenul se va nivela încă din toamnă cu nivelator sau cu grapa cu discuri prevăzută cu lamă
nivelatoare. Lucrarea este importantă pentru evitarea stagnării apei şi în mod deosebit pentru
asigurarea uniformităţii semănatului, a lucrărilor de întreţinere şi pentru o bună recoltare a culturilor
de sfeclă de zahăr.

Fertilizarea
Sfecla de zahăr este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive din sol. Pentru o tonă
de rădăcini şi frunze, realizează un consum de 4-5 kg azot, 1,5-2 kg fosfor, 5,5-6 kg potasiu, 2,5 kg
calciu şi 1,5 kg mangan. Se va folosi în mod deosebit fertilizarea organică a întregii suprafeţe cu
gunoi de grajd, bine fermentat, în doză de 40-50 de tone la hectar, pentru a obţine producţii de peste
50 de tone la hectar sfeclă de zahăr. Fertilizarea organo-minerală echilibrată asigură folosirea
eficientă a apei totale din sol (precipitaţii şi irigaţii) şi o eficienţă economică ridicată a culturii. Se
vor folosi doze de 5 tone la hectar de resturi organice şi îngrăşăminte complexe de tipul N
180P100K80 sau 30 de tone de gunoi de grajd şi N120P80K80. Îngrăşămintele cu fosfor, cu potasiu
sau complexe cu două sau trei elemente nutritive se administrează numai sub arătura de bază.
Îngrăşămintele cu azot se aplică, în principal, la pregătirea terenului în primăvară, până la 50%, şi
restul se completează până la o doză recomandată în perioada de vegetaţie, cu praşilele I şi a II-a

22
mecanice. Ca fertilizare chimică unică, se recomandă formula N240P80K80 pentru producţii de
peste 65-75 tone la hectar. Pe terenurile cu pH-ul mai mic de 6,2 se vor aplica amendamente
calcaroase, 4-5 tone la hectar, sub formă de praf de var sau 5-6 tone la hectar, fosfogips, încorporate
prin arătură adâncă. Pe aceste soluri se recomandă aplicarea nitrocalcarului, în doză de 500-600 kg
la hectar substanţă brută. Atenţie! Nu se va folosi fertilizarea unilaterală cu azot.

Pregătirea patului germinativ

Se va face, de preferinţă, cu combinatorul, format din grapa cu colţi reglabili + grapa
elicoidală + tăvălug croschilet, care afânează solul la 4-5 cm. Lucrarea se execută imediat la
desprimăvărare, pentru a asigura strat afânat pe adâncimea de semănat şi strat tasat sub sămânţa
încorporată în sol, la adâncimea de 2-4 cm.

Sămânţa
Se va acorda o atenţie deosebită calităţii seminţei, care trebuie să aibă certificat de calitate şi
care diferenţiază sămânţa de la soiurile monogerme cu greutatea a 1.000 de boabe (MMB) de 15-20
grame, de cele plurigerme, care au MMB de 20-35 de grame. Din această cauză, norma de sămânţă
este mai mică la soiurile monogerme. La soiurile monogerme, se poate face semănatul de precizie la
distanţe egale pe rând, de 15-18 cm, ceea ce uşurează foarte mult răritul culturii. Soiurile ce se pot
cultiva în ţara noastră pot fi găsite în Lista soiurilor şi a hibrizilor cultivaţi în România, recomandate
pentru fiecare zonă a ţării în parte.

Semănatul
Se va executa primăvara cât mai devreme, când se poate intra pe teren şi în sol s-a realizat
temperatura de 3-4 grade Celsius, pentru ca, în condiţiile unui an normal, să se încheie lucrarea până
în intervalul 20-25 martie. Densitatea optimă recomandată este de 250-270 de mii glomerule
germinabile şi 90-100 mii plante la hectar. Semănatul se va face echidistant, la 45 cm, în cazul
semănării cu semănătoarea cu sau secţii pe suprafeţele ce se vor recolta mecanizat şi cu semănătoare
SPC cu 8 secţii în benzi, după schema 45-60-45-45-45-60-45. Atenţie! Semănătoarea va fi echipată
cu brăzdare patină mică prevăzute cu limitatoare de adâncime. Discurile distribuitoare vor avea
marginea subţiată la 0,8 mm şi vor avea 34 de orificii de 1,8 mm pentru soiurile monogerme, 40 de
orificii de 2 mm pentru sămânţa plurigermă. Viteza de semănat va fi în funcţie de utilajul folosit, în
ultima perioadă apărând utilaje complexe de semănat sfeclă de zahăr.

23
 Intreţinerea culturii
Deoarece sfecla de zahăr este o plantă pretenţioasă la lucrările de întreţinere, după 10-12 zile
de la semănat se va aplica o praşilă oarbă folosind cultivatorul echipat cu cuţite-săgeată şi discuri
pentru protecţia rândurilor. La apariţia primei perechi de frunze adevărate, se va începe răritul, dacă
prin controale zilnice se constată că nu există pericol de atac al dăunătorilor din sol. Lucrarea de
rărit se va termina până la apariţia celei de-a III-a perechi de frunze adevărate, deoarece orice
întârziere duce la pierderi mari de producţie, care pot fi până la 20-25% din producţia planificată. Se
vor aplica minimum 3 praşile mecanice, care încep de la apariţia rândurilor şi apoi la un interval de
12-15 zile, şi două praşile manuale, care se pot completa cu un plivit manual al vetrelor infestate de
buruieni, în funcţie de efectul combaterii chimice. Viteza la praşilele mecanice va creşte de la 3,8
km/h la praşila I, la 7,2 km/h la praşila a III-a.

Combaterea chimică a buruienilor

Se va face în funcţie de numărul de buruieni, de speciile existente şi de mijloacele mecanice
de care dispun cultivatorii. Este recomandat ca aceştia să pună în aplicare tratamentele indicate de
specialiştii agronomi din fiecare zonă a ţării. Lista erbicidelor care pot fi folosite pentru combaterea
buruienilor din cultura de sfeclă de zahăr se regăseşte în CODEX-ul produselor de uz fitosanitar
omologate pentru a fi folosite în România la nivelul fiecărui an agricol.

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor

Se face conform indicaţiilor primite din partea Laboratorului Ftosanitar Judeţean, prin
buletinul de avertizare emis la apariţia fiecărei boli sau specii de dăunători. În conţinutul buletinului
se descrie boala sau atacul de dăunători, se menţionează substanţele chimice care urmează a fi
folosite în doză şi momentul aplicării, dar şi măsurile de protecţie specifice în executarea acestor
tipuri de tratament.

Irigarea culturii
Dacă de la semănat până la 1-10 iunie timpul este secetos, se va aplica o udare de răsărire cu
normă de udare de 250-300 metri cubi de apă la hectar. Dacă seceta continuă, se va aplica o udare cu

24
normă de udare de 500-600 metri cubi de apă la hectar, dacă umiditatea solului scade sub 50% IUA
(intervalul umidităţii active). Dacă în perioada critică, până la 25 august, în sol se va menţine
umiditatea solului sub 50% IUA, se poate aplica prima udare normală între 1 şi 10 iunie, după care
urmează 1-2 udări, cu normă de 600-700 metri cubi de apă la hectar, la interval de 12-15 zile. Dacă
perioada între 25 august şi până la recoltare, respectiv luna septembrie, este secetoasă, se poate
aplica ultima udare, cu o normă de udare de 500-600 metri cubi de apă la hectar, dacă solul este
foarte uscat. Norma generală de irigare va fi cuprinsă între 2.400 şi 3.000 de metri cubi de apă la
hectar, administrată în 3-4 udări în anii secetoşi şi 2-3 udări în anii normali din punct de vedere al
precipitaţiilor.

Recoltarea
Se poate face sub formă semimecanizată, cu dislocatorul, sau mecanizată, cu utilaje de
recoltat moderne care recoltează sfecla de zahăr în două faze, şi anume: decoletează sfecla şi apoi se
scot rădăcinile, care sunt încărcate automat în mijloacele de transport.

25
 CAPITOLUL 5
Programul de combatere integral a buruienilor pe culture din cadrul
asolamentului PORUMB PENTRU BOABE- SFECLĂ PENTRU ZAHĂR

Pentru obținere de producții marii și producție lipsită de corpuri străine (semințe de

buruieni), se necesită realizarea unor programe de combatere al buruienilor din cadrul culturilor
agricole.

5.1 Combaterea buruienilor din cultura de PORUMB PENTRU BOABE

Pe plan mondial, cultura de porumb ocupă cea mai mare suprafață din totalul de teren
agricol. Combaterea buruienilor reprezintă principal sursa de hrană pentru oameni și animale.
Utilizand combaterea chimică prezintă numeroase avantaje, precum:
- Nu există competiție pentru elementele nutritive din sol,
- Nu există competitție pentru apă,
- Reducerea atacului agenților fitopatogeni,
- Reducerea atacului insectelor,
- Creșterea cantități de amidon din boabe,
- O bună dezvoltare al sistemului radicular,
- Crește calitatea,
- Crește producția
- Plantele sunt viguroase.
Frecvent perioadele de secetă impun folosirea erbicidelor nevolatile, pentru obținerea efectului
droit asupra buruienilor. Pentru aplicarea erbicidelor este necesar aplicarea acestora in perioadele
cand umiditatea este ridicată precum și în cazul celor volatile însă acestea necesită incorporarea in
sol înainte sau după semnat în stratul superficial de sol.

26
27
 TABELUL 5.1
Combaterea buruienilor din cultura de PORUMB PENTRU BOABE
Măsuri chimice
Nr. Planta
Cultura Măsuri preventive Măsuri agrotehnice Epoca de
Crt premergătoare Erbicid Doza
aplicare
- Introducere de asolament
- Utilizarea de sămânță rational;
condiționată; - Lucrarile de bază ale
- Folosirea gunoiului de solului; Gardoprim
grajdi fermentat; - Îngrijirea terenului în post-
Plus Gold 4,5 l/ha
- Curățirea canalelor de perioada de emergence
500SC
irigare; repaus( perioada dintre arat
Grâu de
1 Porumb - Distrugerea focarelor de și pregătirea patului
toamnă
infecție(terenurile germinativ )
necultivate); - Eliminarea excesuui de
- Controlul semițelor; uniditate;
- Recoltarea în epoca - Îndepărtarea resturilor post-
optima; vegetale; Elumis 2 l ha emergence
- Folosirea îngrășămintelor 8-10 frunze
și amendamentelor;
TABELUL 5.2
Necesarul de substanțe pentru fiecare an la cultura de porumb pentru boabe
Cultura Doza l/kg ha Necesarul de substanță chimică

1406,25 g s.a. g/h a312.5 g/lS-metolaclor

4,5 l/ha
843,75 g s.a. g/ha 187.5 g/lterbutilazin
Porumb
75 g s.a/ha 75 g/lmesotrione
2 l/ha
30 g s.a./ha 30 g/lnicosulfuron
 5.2 Combaterea buruienilor din cultura de SFECLĂ PENTRU ZAHĂR

Combaterea buienilor din cultura de sfeclă pentru zahăr reprezintă o etapă esențială în
reușita unei culturi de succes, process evidențiat de procentul de zahăr din rădăcini și cantitatea
de rădăcini. În cursul perioadei de vegetație buruienile apar în diferite etape de dezvoltare al
culturi, acestea influențează negativ producția, prin:
- concurența pentru elemente nutritive/ hrană,
- concurența pentru apă,
- concurența pentru lumină,
- concurența pentru spațiul de dezvoltare.
- dezvoltarea sistemului foliar,
- dezvoltarea rădăcinilor,
- crește sensibilitatea plantelor la atacul agenților fitopatogeni,
- crește riscul de atac al insectelor,
- scade procesul de fotosinteză,
- scade procentul de zahăr din rădăcini,
- scade numărul de Frunze per-plantă,
- sistem radicular slab dezvoltat,
- deshidratarea/moartea plantelor.
Aplicarea erbicidelor prezintă rol decisive în productivitatea culturi de sfeclă pentru
zahăr, aplicarea acestora în fenofazele de creștere decizivă al culturi aduce un aport de zahăr
considerabil, plantele de cultura, cultura nu mai concurează cu buruienile pentru elemente
nutritive și apă. Astfel un control eficient al buruienilor este evidențiat prin creșterea pructivități,
atingând praguri de producție de peste 70-80(90-100) t/ha cu raport semnificativ de zahăr în
rădăcini de peste 19 %.
Erbicidele în cadrul acestei culturi, se pot aplica aplica în diferite perioade de vegetație cu
condiția respectări dozei de s.a./ha pentru a nu avea efecte negative asupra plantelor de cultură
nerespectarea dozei de s.a./ha va duce la distrugerea sistemului foliar, apoi la scăderea cantități
de zahăr din rădăcini.
 TABELUL 5.3
Combaterea buruienilor din cultura de SFECLĂ PENTRU ZAHĂR
Măsuri chimice
Nr. Planta
Cultura Măsuri preventive Măsuri agrotehnice Epoca de
Crt premergătoare Erbicid Doza
aplicare

- Rotația culturilor agricole; Spectrum 0,8-1 l/ha preemenrgent

- Curățarea materialului
- Administrarea
destinat pentru semănat;
amendamentelor și
- Curățirea, igienizarea
îngrășămintelor chimice
utilajelor agricole;
N-P-K + micro.;
Sfeclă - Curățarea apelor de
Orz de - Lucrările de întreținere al 2 l/ha postemergent
1 pentru irigat, canalelor;
toamnă arături;
zahăr - Îngrijirea suprafețelor din
- Prășitul mechanic; Powertwin
jurul stâlpilor de înaltă
- Tehnica semănatului; SC
tensiune, cai ferate,
- Eliminarea excesului de
drumuri, poduri, trenuri
umiditate; 2 l/ha postemergent
necultivate;
- Răritul.

TABELUL 5.4
Necesarul de substanțe pentru fiecare la cultura de sfeclă pentru zahăr;
Cultura Doza l/kg ha Necesarul de substanță chimică
0,8 - 1 l/ha 576-720g s.a/ha – 720 g/l dimetenamid-P
Sfeclă pentru zahăr 400 g s.a./ha Etofumesat 200 g/l +
2 l/ha
400 g s.a./ha Fenmedifam 200 g/l
 Bibliografie

1. Ailincăi C. Și Raus L., 2010, Agrotehnica / "Ion Ionescu de la Brad" University of

Agricultural Sciences and Veterinary Medicine of Iasi, Ed. Ion Ionescu de la Brad,Iaşi.
2. Ailincăi C., Răus L. Țopa D., Tehnologii de cultura si metode de protectie a solului, Ed. Ion
Ionescu de la Brad,Iaşi.
3. Jităreanu G., 2019, Agrotehnică vol. 1, Ed. Ion Ionescu de la Brad,Iaşi.
4. Jităreanu G., Ailincăi C. și Răus L., 2010, Managementul resurselor de sol si apa in
agrosistemele din Campia Moldovei, Ed. Ion Ionescu de la Brad,Iaşi.

****https://agricover.ro/catalog-samanta-de-primavara-2021-porumb-si-floarea-soarelui/
****https://www.syngenta.ro/product/crop-protection/
**** https://www.adama.com/romania/ro/produse-pentru-protectia-plantelor/