Putregaiul alb al florii soarelui - Sclerotinia sclerotiorum

Boala a fost descrisă în 1886, în Franţa de către A. De Bary, apoi ea s-a extins în
toate ţările din Europa trecând chiar şi în America de Nord şi Australia. Încă din
1933, în toate lucrările Stării fitosanitare a României apare inclusă boala, ca
producând pagube mari în special la floarea soarelui, pagube evaluate la 60-70 %
din poducție. În anul 1996, în Moldova au fost înregistrate pagube de 70-80 % din
producţia aşteptată.
Simptome.
Boala afectează rădăcinile, tulpinile, pălăriile şi seminţele, fiind favorizată de
cantitatea mare de precipitaţii din toamnă, deşi pot fi atacate şi plantele abia
răsărite. Primele simptome se observă pe tulpina tânără, unde apar pete galben-
brune ce pot înconjura tulpina şi în acest caz tânăra plantulă putrezită cade şi piere.
O a doua fază de atac se observă când plantele au 90-100 cm înălime şi încep să
formeze pălării. Pe aceste plante, la bază, apare o zonă sau un inel de mucegai de
înălţime variabilă, sub care ţesuturile sunt putrezite, vasele conducătoare invadate
de miceliu, iar planta suferă o ofilire totală şi se usucă (fig.11.3).
În cazul în care atacul este numai parţial şi intervine o
vreme secetoasă, ciuperca va evolua numai în interiorul
tulpinii, distruge măduva, o putrezeşte şi produce în
final fracturarea plantei. După formarea pălăriilor, boala
poate afecta curbura tulpinii când, datorită putrezirii
acesteia, palariile vor cădea în întregime pe sol. La
soiurile la care după ce pălăria se apleacă, în cavitatea
ce apare, se adună apă din precipitaţii şi în acest fel apar
condiţii optime pentru infectarea pălăriilor prin partea
lor inferioară. La început apar pete de decolorare, apoi
acestea se măresc, devin brune, iar ţesuturile pălăriilor
putrezesc umed şi între rândurile de seminţe apare un
mucegai alb care prin uscare va forma scleroţi în formă
de reţea (fig.11.4).
Seminţele de pe pălăriile infectate au coaja decolorată,
pătată, lipsită de luciu, se crapă foarte uşor, iar miezul
este brun, acoperit de miceliu şi cu un gust rânced. Aceste seminţe au capacitatea
germinativă scăzută. După căderea seminţelor şi a lăcaşelor lor, din fosta pălărie
rămân doar fasciculele de vase conducătoare, lemnoase, alcătuind un aspect
parazitar numit “mătură”(fig.11.5).

Epidemiologie.
Ciuperca este adusă în cultură odată cu seminţele infectate care nu-şi pierd
germinaţia. Scleroţii care au dimensiuni mici, asemănătoare seminţelor nu pot fi
separaţi la selector şi vor constitui o sursă importantă de infecţie. Scleroţii rămaşi
în teren rezistă până în anul următor, când pot produce infecţii direct prin micelii
sau prin sporii de pe apotecii (fructificaţii cu spori ce apar după germinarea
scleroţilor). Aceste infecţii se pot realiza pe samulastra de floarea soarelui sau pe
unele plante, ce fac parte din numeroasele gazde ale acestui agent patogen. De la
plantă la plantă ciuperca poate fi vehiculată de curenţii de aer, ce antrenează
fragmente miceliene de la plantele infectate bazal. Din cercul de plante gazdă fac
parte toate legumele rădăcinoase, bulbifere sau tuberculifere, la care după infecţiile
din câmp boala continuă în silozuri putrezind materialul depozitat. Sunt atacate de
asemenea şi o mulţime de plante floricole.
Prevenire şi combatere.
Ciuperca are un cerc larg de plante pe care atacă, aşa încât un teren în care sunt
scleroţi, va trebui cultivat cel puţin 4-5 ani cu cereale păioase, apoi cu plante
prăşitoare şi abia după 7-8 ani se va putea reveni cu floarea soarelui. Scleroţii îşi
păstrează viabilitatea cel puţin doi ani, însă pe buruienile din culturile de cereale ce
urmează după floarea soarelui, ciuperca formează noi generaţii de scleroţi, ce
menţin terenul infectat. Nu se vor cultiva cu floarea soarelui terenurile umede,
argiloase decât dacă este asigurată scurgerea excesului de umiditate.
Îngrăşămintele organice se vor aplica la planta premergătoare, iar la cultura de
floarea soarelui se vor aplica în mod echilibrat numai îngrăşăminte minerale.
Sămânţa trebuie să provină din loturi semincere sănătoase, certificate şi eventual
“aleasă la masă” dacă se seamănă suprafeţe mici. Înainte de semănat se vor aplica
tratamente seminale cu fungicide sistemice ca: Tiradin 500 SC-3 kg/t săm.;
Bavistin 50 WP-2 kg/t săm.; Bavistin FL-2 l/t săm. (1,5 l/ha); Benlate 50 WP-2
kg/t săm.; Metoben 70 PU-2 kg/t săm; Ronilan 50 WT-2 kg/t săm.; Rovral 50 WP-
2 kg/t săm.; Rovral 50 PU-2 kg/t săm.; Sumilex 50 FL-2 l/t săm. Tratamentele
seminale asigură sănătatea plantelor în prima parte a perioadei de vegetaţie dar,
dacă începând cu lunile iulie-august cad precipitaţii de peste 100 mm, iar
temperaturile sunt în jur de 20-25°C, atacul la pălării nu poate fi evitat. În vegetaţie
se poate aplica produse din grupele: Bavistin DF-2 kg/ha; Bavistin 50 WP-2 SC-
1,5 l/ha; Carbiguard 500 SC-1,5 l/ha /trat; Benlate 50 WP-1,5 kg/ha; kg/ha;
Bavistin FL 1,5 l/ha; Carbendazin 500 SC-1,5 l/ha, etc. Amelioratorii români au
reuşit să creeeze o serie de hibrizi foarte productivi, totuşi până la această dată nu
se cunosc soiuri sau hibrizi rezistenţi la această boală şi numai aplicarea unei
tehnologii corecte şi respectarea recomandărilor date poate limita pagubele produse
de ciuperca.