INTRODUCERE

Prin semănat, ca lucrare agricolă, se înţelege încorporarea în sol a seminţelor diferitelor culturi
agricole, la distanţe şi adâncimi stabilite ca optime, potrivit cerinţelor agrobiologice ale fiecărei
culturi. Indicii de calitate ai semănatului, diferă în funcţie de tehnologia de mecanizare adoptată
(clasică sau semănat direct), dar, indiferent de ceea ce se aplică, implică germinarea seminţelor şi
răsărirea uniformă a plantelor.

Elementele tehnlogice ale semănatului, stabilite în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi

particularităţile culturii, pot fi sintetizate prin: epoca de semănat, distanţa între rânduri, densitatea
de seminţe la hectar şi adâncimea de încorporare în sol a seminţelor. Semănatul culturilor în
perioada optimă favorizează creşterea şi dezvoltarea plantelor prin valorificarea mai bună a
condiţiilor de mediu în perioada semănat-maturizare şi permite reducerea pagubelor produse
deseori de intemperii, boli şi/sau dăunători. Densitatea optimă a plantelor permite obţinerea unor
producţii profitabile (cantitativ şi economic) prin corelarea capacităţii genetice de producţie a
plantelor cu factorii de mediu (aprovizionarea cu apă şi elemente nutritive corecte din sol).
Astfel, la densităţi realizate sub pragul optim, potenţialul productiv al solului şi energia
luminoasă primită de la soare, sunt utilizate incomplet. În lanurile cu densitate mică şi, adesea,
neuniformă, se creează condiţii de apariţie şi dezvoltare a buruienilor, care utilizează în ritm
rapid spaţiul de lumină şi de hrană neutilizat de plantele cultivate. Creşterea numărului de plante,
peste limita maximă recunoscută ca fiind optimă, generează o competiţie între plante, pentru apă
şi substanţe nutritive, care devin insuficiente pentru a asigura buna dezvoltare a culturii. Acest
fapt duce la scăderea rezistenţei la cădere a plantelor, la apariţia şi instalarea unor boli specifice.

Un factor important în formarea recoltelor o are distribuţia uniformă a plantelor pe rând, care
asigură condiţii de creştere favorabile pentru fiecare plantă; la aceeaşi densitate la hectar, dar cu
goluri sau îndesiri pe rând, se observă o dezvoltare neuniformă a plantelor şi, în final, o
productivitate diferită a acestora, care se materializează printr-o producţie inferioară celei
obţinute în cazul obţinerii unor densităţi uniforme şi optime ale plantelor. De aceea, în ultima
decadă, se acordă o atenţie deosebită posibilităţii de a mări uniformitatea de distribuţie pe rând a
seminţelor culturilor agricole, atât pentru culturile semănate în cuiburi, dar mai ales pentru
culturile semănate în rânduri dese.