1

Capitolul 3. ELEMENTE DE MANAGEMENTUL CALITĂŢII PRODUSELOR

ŞI SERVICIILOR.
3.1.Asigurarea echilibrului între costul calităţii şi valoarea calităţii
3.1.1. Efectul asupra venitului sau a valorii realizate

Veniturile obţinute din vânzarea produselor, ÎNAINTE de implementarea Sistemului de

Management al Calităţii (SMC):
V = Q(P-C)
Veniturile obţinute din vânzarea produselor, DUPĂ implementarea SMC:
V* =Q *(P-C)
O ANALIZĂ COMPARATIVĂ A CELOR DOUĂ SITUAŢII EVIDENŢIAZĂ:
Dacă Q* Q rezultă că şi V* V, V=0
Deci implementarea SMC a avut ca rezultat sporirea volumului de producţie, deci calitatea
procesului de producţie a crescut prin creşterea valorii producţiei realizate, ceea ce a făcut
posibilă cuantificarea calităţii.
3.1.2. Efectul asupra costului fabricaţiei.

Costurile pot fi diminuate prin:

 măsuri tehnico/organizatorice(specializarea operaţiilor pe posturi, folosirea unor
regimuri de aşchiere mai intense, utilizarea unor tratamente termice mai performante)
 prin aplicarea unui management eficient,(eliminarea paralelismelor în activitatea de
planificare/ conducere a proceselor de fabricare, eliminarea/ diminuarea timpilor
auxiliari, informarea operatorilor despre caracteristicile operaţiilor pe care le vor
realiza, utilizarea unor regimuri de lucru intensive, descompunerea operaţiilor
complexe în operaţii simple, aplicarea sistemului de lucru”just in time”pentru
producţia de serie mare şi masă)
 prin utilitarea unor materiale mai ieftine(dacă acest lucru este posibil, şi nu
impietează asupra calităţii produsului,)
 prin reproiectarea produsului în vederea diversificării funcţiilor acestuia, menţinând
între limite neschimbate/ rezonabile costurile de fabricare,
(se reduc astfel costurile pe funcţie).
Ca urmare veniturile vor spori, conform relaţiei:
V = Q(P-C) înainte de aplicarea măsurilor prevăzute de SMC şi
V* =.Q(P-C*) după aplicarea măsurilor prevăzute de SMC.
Dacă C*  C, cu condiţia ca P , Q sunt constante , rezultă că V* V, şi V ≥ 0
Notaţiile utilizate:
V/ V*= Valoarea producţiei fabricate înainte/ după implementarea SMC;
Q/.Q*= Volumul producţiei fabricate înainte/ după implementarea SMC;
C/ C* = Costul fabricaţiei produsului înainte/ după implementarea SMC;

Comportarea cibernetică în timp a structurii de fabricare face necesară existenţa unui

echilibru continuu între caracteristicile care stabilesc valoarea procesului de fabricare realizat.
Aceste caracteristici se împart în două grupe relevante:
 2

Carcteristici importante/ relevante, care condiţionează stategia companiei cu

referire la produs; ocupă 15 – 20% din totalul caracteristicilor procesului;constituie domeniul de
analiză al managerilor de rang superior.
Exemple: (modificarea volumelor de vânzări în funcţie de capacitatea de plată a clienţilor,
introducerea în fabricaţia de serie/ masă de noi produse, conforme cu cerinţele clienţilor,
modificarea programului sortimental conform unei noi strategii a echipei de conducere, care
vizează învingerea concurenţei, îmbunătăţirea continuă a calităţii )
Caracteristici nerelevante, neimportante, multe ca număr(80 – 85% din totalul
caracteristicilor produsului/ procesului.); pot fi modificate de conducerea ierarhică – şefii de
secţie , şefii de atelier, şefii de echipă).
Exemple: (schimbare de furnizor, analiza reclamaţilor clienţilor, reducerea costurilor de
fabricare, modificarea regimurilor de lucru, respectarea termenelor de execuţie, structurarea
procesului pe faze de execuţie).

Cu cât un proiect înglobează în structura sa mai multe caracteristici de calitate, cu atât

calitatea lui este mai ridicată, dar şi costurile, legate de acest proiect cresc..Pentru producători se
impune, ca o necesitate constantă, elaborarea unor soluţii pentru reducerea costurilor:
în proiectare – analiza valorii,
în producţie -planificarea producţiei,
-programarea operativă a producţiei;
.-programe de control specifice -zero defecte, analiza six sigma;
în vânzări –activităţi promoţionale, acordare discaunturilor la vînzare;
-fidelizarea clienţilor potenţiali, accesare de piţe noi.
Decizia privind nivelul optim al calităţii unui produs în raport cu costurile
ocazionate de fabricaţia sa, vizează următoarele două aspecte distincte:
 În timp ce o calitate mai ridicată a unui proiect costă mai mult, o calitate de
conformitate (conformă cu cerinţele/ capacitatea de plată a pieţei) costă mai puţin.
 La stabilirea calităţii unui proiect sau a unui produs vor participa toate
departamentele din cadrul organizaţiei; însă decizia privind nivelul calităţii adoptat
pentru produs/ proces revine managementului la vârf; ea va trebui respectată de
întregul staff; mai mult, în continuare se vor depune diligenţe pentru menţinerea /
îmbunătăţirea valorii calităţii în timp. Această activitate are însă un caracter
diferenţiat în funcţie de calitatea de design a produsului astfel:
 Dacă produsul se găseşte în faze de început de dezvoltare(zona A), asigurarea unei
creşteri a valorii calităţii (∆AV), necesită o anumită creştere a costurilor legate de
calitate(∆AC). Specific acestei zone este faptul că, cu costuri relativ reduse se pot
obţine valori ale calităţii relativ ridicate, conform figurii nr.3.1.
 Dacă produsul se găseşte în faze de dezvoltare avansate (zona B), asigurarea unei
creşteri a valorii calităţii (∆BV), necesită o creştere importantă a costurilor legate de
calitatea produsului (∆BC).
 Creşterea costurilor în faza B este mult mai pregnantă decât costurile aferente fazei
A; ca urmare producătorul va opta pentru:
 intensificarea activităţilor în vederea creşterii valorii calităţii prin metode
specifice ca analiza valorii, reproiectarea funcţiilor produsului conform noilor
cerinţe din piaţă, sau
 Vânzarea licenţei defabricaţie a produsului către alt producător,şi orientarea
activităţilor spre au alt produs nou.
 3

Costul calităţii
Nivelul costuri
($/ buc)
BV Valoarea calităţii

AV BC

AC
A B Calitatea de design
(perfectionare)
Figura nr. 3.1. Relaţia Nivelul costurilor- Calitatea de design a unui produs.

3.2. Calitatea în managementul calităţii

3.2.1. CONCEPTUL DE CALITATE ÎN MANAGEMENT

Standardul de viaţă al populaţiei unui stat, nivelul de dezvoltare economică, nivelul de

cultură şi civilizaţie, depind tot mai mult de capacitatea structurilor constituente de a asimila
elementele de noutate, de performanţă, existente în perimetrul celorlalţi participanţi la viaţa
socialăşi economică. Rolul important în această activitate îl are managementul practicat de
structurile constituente din cadrul sociatăţii.
Se poate afirma că fiecare structură de fabricare are un management specific, orientat
spre realizarea unor obiective generale, dar în acelaşi timp ţine sema şi obiectivele specifice
structurii respective. În acest context există anumite deosebiri între specialişti, fapt care face ca
abordările cu referire la conceptul de calitate în management să fie abordate difernţiat.
William Newman(....) arată că un management este de calitate, dacă:
 are capabilitatea de să descopere problemele şi tehnicile manageriale cu
aplicabilitate universală;
 poate identifica condiţiile locale specifice fiecărui perimetru naţional investigat,
care pot fi abordate cu tehnicile manageriale universale;
 poate fi utilizat de echipele manageriale ale corporaţiilor multinaţionale pentru a
înţelege diferenţele dintre atitudinile şi practicile de management din diferite ţări
Richard Farmer arată că obiectivele unui management de calitate sunt:
 explorarea relaţiilor dintre mediu şi management, pentru a stabili factorii de
mediu cei mai importanţi într-o situaţie dată;
 analiza comportamentului diferit al personalului în procesele de management
din diverse ţări;
 Să descopere modalităţile de înbunătăţire a performanţelor economice care ţin
de apanajul managementului.
 4

Luate în ansamblu aceste şase obiective, definesc conceptul de calitate în management; pentru a
fi calitativ însă, managementul trebuie să se ocupe practic de toate categoriile de probleme care
fac obiectul său de activitate; amintim pe cele mai importante:
1. procesele , funcţiile şi principiile managementului;
2. sistemul de management al firmelor în ansamblul lor;
3. cultura organizaţională;
4. strategia şi politica firmei;
5. structura organizatorică a firmei;
6. sistemul informaţional al firmei;
7. sistemul decizional;
8. metode, tehnici şi proceduri de management;
9. întreprinzătorii şi cadrele de conducere;
10. managementul resurselor umane;
11. eficienţa managementului practicat.
Ca o concluzie se poate afirma că managementul de calitate trebuie să aibă în vedere, pe
lângă problemele specifice structurii interne în care activează, şi aspectele specifice culturii,
civilizaţiei şi mediului în care structura îşi desfăşoară activitatea.
Evaluarea calităţii managementului la nivel de ansamblu, depinde de calitatea managementului
practicat la nivelul fiecărui obiect de activitate, dar şi de sinergia datorată influenţelor mediului
exten.

3.2.2. TRĂSĂTURI DEFINITORII ALE MANAGEMENTULUI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

O trăsătură esenţială a calităţii managementului practicat în U.E, este influenţată de faptul

că în Europa fiecare stat are elemente de management specifice.De aici, şi percepţia managerilor
asupra prezenţei/ rolului pe care ei îl au în cadrul structurii de fabricare este mult diferită; astfel:
managerii suedezi şi olandezi:- 20%; managerii englezi (MB)şi germani(G):45-50%; managerii
francezi(F), italieni, belgieni – 78-80%. De aici rezultă o seri de asemănări şi deosebiri cele trei
sisteme manageriale, conform tabelului nr.3.1.

Tabelul nr.3.1. Caracteristici ale structurii manageriale

Nr. Caracteristici Intensitatea manifestării
crt. Scăzută Medie Mare
1. Lungimea ierarhiei G MB F
2. Diferenţierea funcţională G MB F
3. % personal managerial-adm în total personal G MB F
4. % ierarhică la nivelul şefilor de echipă G MB F
5. Pers.adm./ comercial în raport cu muncitorii G MB F
6. Autoritatea managerială faţă de muncitori MB G F
7. Autoritatea manger. faţă de pers. funcţional MB F G

Această diferenţiere la nivelul statelor în cadrul UE îşi pune amprenta asupra tuturor
caracteristicilor care vizează calitatea unui management performant; ea are la bază, în primul
rând, diferenţele de ordin cultural, cunoscut fiind faptul că Europa se caracterizează prin
 5

coexistenţa a numeroase culturi, ale căror caracteristici prezintă similitudini şi diferenţe

aprciabile; de aici şi aspectele, care s-au ivit cu referire la performanţele calitative ale
managementului, odată cu constituirea Uniunii Europene. Existenţa diferenţelor/ diversităţii nu
reprezintă neaparat un obstacol în calea ridicării calit[‚ii managementului practicat; aceste
diferenţe pot fi surse pentru numeroase avantaje competitive, dacă sunt gestionate corect; de
altfel diversitatea culturală, în Europa a fost şi este percepută ca un element al civilizaţiei
europene comune. Investigaţiile efectuate de mai mulţi specialişti,(...Makridakis, Dijck ), au
relevat faptul că în managementul european se manifestă o tendinţă convergentă pe planul
valorilor; derulată în timp, ea duce la creşterea nivelului calitativ al activităţilor manageriale prin:
 Dezvoltarea de sisteme politice democratice, foarte stabile, care
incorporează noi forme de participare individuale şi de grup la activitatea
economică, cu deyvoltare ]n activităţile de management.
 Descreşterea valorilor religiei ca sursă a obligaţiilor morale, compensată
prin participarea individuală, în grup sau chiar prin organizaţiiile
aparţinătoare la dezbaterea şi reformularea reglementărilor de natură
morală, la democratizarea valorilor şi a normelor cu impact asupra vieţii
politice, sociale, economice.
 Creşterea valorii relaţiilor sociale multiple, în afara locurilor de muncă şi a
familiei; este vorba de dezvoltarea relaţiilor de partenariat, asociere
voluntară, de stil de viaţă, care favorizează procesul de învăţare.
 Munca este considerată o valoare culturală la fel de puternică întocmai ca
plăcerea; plăcerea şi munca devin valori complementare; schimbările
tehnologice, explozia de informaţii şi nivelul de organizare a muncii se
reflectă tot mai mult în transformarea valorilor asociate intrinsec muncii.
 Orientarea spre realizarea de sine globală; orientarea spre muncă şi plăcere
se manifestă mai interiorizat, astfel că autorealizarea / recompensa devin
valori în sine. În acelaşi timp, se creează premizele pentru ca
autorealizarea să devină o dimensiune colectivă, conferindu-se şanse egale
unui număr tot mai mare de persoane să „profite ”de avantajele oferite de
explozia educaţională şi informaţională.
 Prefigurarea calităţii vieţii ca o „nouă religie” în sensul că valori cum ar fi:
pacea, drepturile omului, protecţia mediului natural, lupta contra sărăciei,
indică o profundă deshidere către lumea culturii vest-europene.
În Europa, trăsăturile definitorii ale managementului sunt abordate difernţiat, însă ele
sunt orientate spre asigurarea unei activităţi calitative, performante. Managementul participativ
este o componentă semnificativă în structurile de conducere a firmelor, având forme şi intensităţi
de manifestare diferite.
Ex. Concernul germano – britanic DEUTSCHE BABKOCK GmbH, este specializat în
fabricarea şi repararea de echipamente şi agregate hidroenergetice. Participarea personalului
angajat al firmelor, din cadrul concernului la realizarea sarcinilor zilnice, este strict monitorizată;
la sfîrşitul ultimei zile lucrătoare a fiecărei săptămâni, personalul este informat de poziţia în topul
companiei; mai mult, ocupanţii primelor trei locuri sunt convocaţi pentru ziua de sâmbătă
dimineaţa, pe durata a două ore, la o întâlnire cu alti colegi, pentru o „discuţie colegială” la un
centru de cercetare în management al companiei; aici estepregătită şi pusă în discuţie o temă de
cercetare pe termen mediu sau lung, specifică şi de actualitate a companiei; întregul
„brainstorming colectiv” este filmat şi preluat de o echipă de specialişti ai companiei; sunt apoi
 6

selectate ideile cele mai bune, şi se valorifică în cercetarea ulterioară. Rezultatele obţinute sunt
făcute publice în companie, pentru a stimula creativitatea personalului angajat. Rezultatele bine
apreciate sunt retribuite pe măsură.
Una din componentele cele mai importante şi mai complexe, în acelaşi timp, care are o
influenţă directă asupra calităţii managementului practicat, este motivaţia personalului.
Ex. Investigaţiile empirice efectuate au arătat că managerii din Spania, Portugalia ,
Grecia , Romînia, Bulgaria, în planul motivaţiei salariaţilor, sunt cel mai puţin eficace, în partea
opusă se află managerii din Franţa, Germania , Danemarca. Aprofundând analiza se observă că
felul recompensei, şi mai ales modul ei de folosire, se diferenţiază de la un stat la altul; în
Germania, se practică acordarea de motivaţii morale, combinate cu motivaţii extrinseci, de tip
bonus (zile libere, prime , salarii compensatorii, plata asigurărilor sociale pentru membrii
familiilor angajaţilor, acordarea de locuinţe pentru angajaţi, acordarea temporară de produse în
folosinţă parţială – automobilele pentru angajaţi, acordate pe termen de un an, după care se
readuc la firmă, se „cosmetizează” şi se valorifică „second hand”.- Audi, Mercedes).
În Franţa, Marea Britanie, sunt puternic stimulate motivaţiile intrinseci, mai mult se
consideră că motivaţiile extrinseci nu sunt compatibile cu spiritul şi modul de gândire al
francezilor.
Modul de conceţie şi exercitare a controlului a generat strategii de control diferite,
adaptate pe structurile de fabricaţie ; în intreprinderile din Europa controlul este centralizat,
orientat spre performanţele calitative ale produsului şi ale proceselor de fabricare, în primul rând,
apoi spre procesele financiare; în acest domeniu al controlului nu se practică delegarea de
sarcină. Deşi obiectivele sunt clare, limpezi, din punct de vedere al modului de aplicare a
controlulul sunt diferenţe sesizabile de la un stat la altul. Ex. Francezii nu acceptă viziunea
cibernetică asupra controlului,considerând că este imposibil să preîntâmpini erorile/ greşelile
subordonaţilor; ca urmare ei folosesc o bandă largă, variată, stufoasă de control; aceasta necesită
un personal numeros, deci costurile cu activitatea de control sunt ridicate;din punct de vedere
strategic, se apelează concomitent la două strategii: strategia de personal care vizează un
personal numeros încadrat în procesul de control, combinată cu strategia de control,
caracterizată prin proceduri numeroase şi complexe de control.
Sistemul german de comtrol se caracterizează printr-un grad de centralizare ridicat de
control, folosind în acest scop specialiţtii cu experienţă din producţie, care cunosc elementele
specifice proceselor. Controlul efectuat se coroborează cu tipul de planificare folosit pe întregul
proces de fabricare.
Mercedes foloseşte pentru liniile de fabricare – montaj a capetelor de tragere de la
Worms, metoda „zero defecte”, în condiţiile unui program de producţie de 600 capete de tragere
în opt ore de montaj; sistemul de control foloseşte o strategie de personal specifică, în sensul că,
pe orizontală se asigură un proces de planificare în care este inclusă/ se efectuează ca atare de
personal specializat, în mod deosebit procedura de „recepţie componente”; astfel că nici o
componentă intrată în magazia de piese intermediare nu poate trece la montaj decît dacă este
recepţionată ! În activităţile de montaj, fiecare coponentă montată este verificată din punctul de
veder al poziţiei sale în cadrul ansamblului din care face parte; procesul est automat,
semiautomat, efectuat manual, sau o combinaţie a lor.
 7

3.3. Calitatea în activitatea de cercetare - proiectare

PROGRESUL ŞTIINŢIFICO –TEHNIC, în faza de cercetare-proiectare este considerat un factor

care asigură: .
 DINAMICA ASCENDENTĂ A ACTIVITĂŢII DE CERCETARE -
PROIECTARE, în ideea că orice proiect va avea la bază date/ informaţii utilizate
în proiectele anterioare, identice/ similare; crearea unor baze de date cât mai
complete/ ample,capabile să contribuie la realizarea unor variante ale aceluiaşi
produs. Abordarea unei dinamici ascendente , pe de altă parte permite încdrarea
programelor de cercertare – proiectare în Spirala Calităţii,a lui J.M. Juran,
contribuind prin aceasdta la creşterea nivelului general al calităţii activităţii
companiilor.
 MODIFICAREA NIVELURILOR DE DEZVOLTARE ORGANIZATORICĂ A
PROCESELOR DE CERCETARE - PROIECTARE, în vederea elaborării
deciziei optime, privind calitatea proiectului în conformitate cu cerinţele impuse
de necesităţile clienţilor.
 ASIGURAREA UNUI MANAGEMENT AL CALITĂŢII FLEXIBIL ÎN
CERCETARE – PROIECTARE orientat spre:
a) PROMOVAREA PRINCIPIULUI GESTIUNII ECONOMICE PROPRII, a colectivelor
angrenate în activitatea de cercetare/proiectare.
b) STIMULAREA PERSONALULUI din cercetare – proiectare.
c) ÎMBUNĂTĂŢIREA MODULUI DE FINANŢARE A PROIECTELOR, prin
redistribuirea valorilor nou create.
d) STRUCTURAREA PROIECTELOR (în special a celor care sunt în faza de început a
proiectării), ÎN VEDEREA ELABORĂRII UNUI NUMĂR CÂT MAI MARE DE
SOLUŢII PENTRU PRODUSELE NOU PROIECTATE.
e) DIMINUAREA EFORTULUI ŞI A ÎNTÂRZIERILOR SUPLIMENTARE DATORATE
ELABORĂRII STRUCTRUATE A CALITĂŢII PRODUSELOR, se pote compensa prin
scurtarea timpului afectat activităţilor care vizează fabricaţia/ execuţia produsului, aşa
cum rezultă din figura nr.3.2.

PLANIFICAREA STRUC - EXECUŢIE

JAPONIA TURATĂ ACALITĂŢII

SUA PLANIFICAREA EXECUŢIE

CALITĂŢII

0 TIMP
Figura nr.3.2.Relaţia planificare – execuţie în cadrul managementului cercetării.
Figura explică diferenţele de abordare a managementului în procesul de elaborare a
produselor din SUA şi Japonia,se observă că o planificare detaliată/ structurată a calităţii
proiectelor este consumatoare de timp, dar creează premizele scurtării perioadelor de execuţie;
per ansamblu rezultă o scurtare a ciclului de realizare a produsului, acest lucru este posibil în
principal datorită diminuării numărului de defecte datorate calităţii proceselor de cercetare -
proiectare.
 8

O altă abordare, care pune accent pe costuile ocazionate de planificarea structurată a

calităţii produselor, este redată în figura nr.3.3.
Planificarea structurată a
calităţii produselor
C
O
S
T
U
R Planificarea nestructurată a
I calităţii produselor
%
FAZE PE SPIRALA CALITĂŢII TIMPUL
Figura nr.3.3.Modelul costurilor repartizate pe una din fazele spiralei calităţii

În acest caz accentul se pune pe analiza costurilor ocazionate de calitatea proceselor /

produselor realizate; o mai mare atenţie/ minuţiozitate acordată fazelor de început a planificării
calităţii duce la creşterea costurilor în fazele respective; însă în fazele ulterioare are loc o scădere
a costurilor şi apariţia unui număr mai mic de faze critice. Derularea activităţilor în contextul
spiralei calităţii duce la amplificarea costurilor ocazionate de fabricarea produselor respective.

Pentru fabricaţia produselor complexe, în condiţiile producţiei de serie mare şi masă, are loc
o dezvoltare/ colaborare pe orizontală a activităţilor de cercetare, situaţie în care managementul
cercetării – proiectării are principalul rol de a ASIGURA EFICIENŢA ECONOMICĂ A
ACTIVITĂŢII DE CERCETARE prin:
 SELECTAREA JUDICIOASĂ A FIRMELOR ANGRENATE ÎN ACTIVITATEA DE
CERCETARE. Companiile MERCEDES şi Volkswagen derulează, în partenariat cu
universităţile din Koln, Aachen şi Siegen, programe de cercetare cu diferite teme:
comportamentul aerodinamic al automobilelor şi a capetelor de tragere la viteze mari (peste
100 km/ oră), comportamentul tablei cu conţinut de siliciu ridicat utilizată la carosarea
automobilelor, tehnologii speciale de turnare a componentelor din aliaje speciale, studiul
sistemelor de frânare ultrarapidă la viteze peste 100 Km/ oră, rezultatele cercetărilor sunt
transmise unor firme de proiectare/ modelare, care realizează variante ale modelelor
respective; aceste modele sunt apoi încercate în condiţii de exploatare reală, dacă rezultatele
sunt pozitive ele se vor implementa în procesele de fabricare.
 ORIENTAREA EFORTURILOR ÎN TIMPUL CERCETĂRII SPRE SOLUŢIILE
(VARIANTELE) OPTIME. Încă din faza de demarare a cercetărilor se lucrează pe mai multe
variante ale aceleiaşi teme; colectivele pot lucra împreună, pot fi în contact permanent, sau
se pot consulta atunci când consideră necesar utilizând şedinţele de brainstorming, pentru
formarea bazelor de date; există şi varianta în care colectivele lucrează independent/
individual, selecţia soluţiilor fiind un proces final, cu participarea managerilor de proiect şi a
beneficiarului produsului cercetat.
 ÎNTRERUPEREA PROIECTELOR NERELEVANTE, INEFICIENTE
FUNDAMENTAREA APLICĂRII PRACTICE A CERCETĂRILOR EFECTUATE. Fiecare
proiect implică anumite costuri specifice unei anumite faze de existenţă, selectarea
proiectelor performante are în vedere atât elementele de cost, performanţele tehnice pe care
le asigură soluţiile abordate în proiect, cât şi utilitatea proiectului pentru beneficiar; deci atât
 9

întreruperea proiectelor considerate dezavantajoase, cât şi fundamentarea aplicării practice a

proiectului / proiectelor admis/ e vor ţine seama de aceste elemente.
 DETERMINAREA RENTABILITĂŢII ACTIVITĂŢII DE CERCETARE, SE VA FACE ÎN
RAPORT CU REZULTATELE OBŢINUTE. În acest context
FOLOSIREA INVENŢIILOR CARE SUNT DE PERSPECTIVĂ, ACCEPTAREA
CONDIŢIILOR DE PROBABILITATE ŞI ACCEPTAREA RISCULUI, CA ELEMENT
PREZENT ÎN ELABORAREA PROGRAMELOR, constiuie elemente definitorii ale
managementului cercetării.
O atenţie deosebită se va acorda ricului ce apare în elaborarea programelor de cercetare-
proiectare, pierderile datorate riscului pot fi apreciate diferit în funcţie de:
 momentul în care se stabileşte renunţarea la programul abordat
 valoarea cheltuielilor până în acel moment
În principiu, dacă se notează cu: p-probabilitatea realizării succesului, şi cu q –
probailitatea realizării eşecului, deoarece ele pot fi considerate complementare se poate
scrie. p+q = 1 sau; q = 1 - p
Acceptând pentru Mărimea riscului notaţia -K si pentru
Valoarea fondurilor expuse riscului – F, se pot scrie relaţiile:
K=Fq K=F(1-p)
Din relaţia ultimă, se observă că: CU CÂT RISCUL ESTE MAI MARE CU ATÂT
REALIZĂRILE POT FI EVALUATE LA O VALOARE MAI MICĂ
Abordarea unui management flexibil, coform cu realitatea oferită de proiectele de
cercetare-proiectare, este absolut necesară deoarece.
. PROIECTELE NU AU UN CARACTER REPETITIV
REZULTATELE FINALE ALE PROIECTELOR AU UN CARACTER POTENŢIAL;
DECIZIA FINALĂ ARE ÎN VEDERE ULTIMELE FAZE ALE PROCESULUI DE
CERCETARE;
INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA REZULTATELOR CERCETĂRII,
POTE FI DOAR INTUITĂ ÎN MOMENTUL ELABORĂRII DECIZIEI.

3.4. Indicatori utilizaţi în evaluarea activităţii de cercetare – proiectare.

3.4.1.LA NIVELUL UNEI TEME DE CERCETARE

Nivelul calitativ al activităţii de cercetare-proiectare se calculează cu.

 INDICATORII DE BAZĂ:

1. COEFICIENTUL EFICIENŢEI ECONOMICE (E), care exprimă volumul acumulărilor

anuale ce revin pe un leu cheltuit în cercetare:
Ean
E= (lei/ lei investiţi în cercetare)
CC + C A
2.COEFICIENTUL CONVENŢIONAL AL EFICIENŢEI ECONOMICE (Econv)
Ean +( Eval Cr )+Qp (1-q/1000)
Econv = (lei/ lei investiţi în cercetare)
C C+CA
 10

3.DURATA DE RECUPERARE(T) A CHELTUIELILOR DE CERCETARE:

CTOT
T= (ani)
C C+CA

4.EFECTELE NETE (ENET ) CARE EVIDENŢIAZĂ BENEFICIUL DATORAT ACTIVITŢII

DE CERCETARE:
ENET = EAN –(CC +CA) (lei/ an)

 INDICATORI SUPLIMENTARI.

SUNT EVIDENŢIATE ASPECTE SPECIFICE TIPULUI DE CERCETARE EFECTUAT

(NIVELUL PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ACIVITĂŢII DE CERCETARE, DINAMICA
PRODUCTIVITĂŢII MUNCII LA NIVEL DE ECHIPĂ DE CERCETARE, ŞI LA NIVEL DE
SALARIAT. DURATA/ TERMENE DE LIVRARE INTERMEDIARE/ FINALE PENTRU
PROIECTE) Exprimarea valorică se face prin indicatori specifici (lei/ salariat, Nr zile / proiect;
Nr salariaţi/ proiect/ temă de cercetare)

3.4.2. LA NIVELUL UNEI ECHIPE/ COMPARTIMENT DE CERCETARE

1.COEFICIENTUL MEDIU AL EFICIENŢEI ECONOMICE ANUALE(E MED )

EAN
EMED = (lei/ an)
CCJ+CAJ
2.DURATA DE RECUPERARE A CHELTUIELILOR OCZIONATE DE ACTIVITĂŢILE DE
CERCETATE, INCLUSIV PROIECTE APLICATE(T):
CCJCAI
T= (ani)
EAN
3.EFECTELE NETE ANUALE OBŢINUTE CA URMARE A REALIZĂRII PROGRAMULUI
DE CERCETARE, INCLUSIV PROIECTE APLICATE(ΣAJ )
AJ = EAN – Σ (CCJ+CAI ) (lei/ an)
LA NIVELUL UNEI ECHIPE/ COMPARTIMENT DE CERCETARE INTERESEAZĂ ŞI
ACTIVITATEA PERSOANELOR DIN AFARA ECHIPEI, INCLUSE ÎN ACTIVITATEA DE
CERCETARE (PARTENERI, COLABORATORI):
4.CHELTUIELI MEDII ANUALE: Cmed = Ctot /N (lei/ persoană)
5.BENEFICII ŞI BENEFICII SPLIMENTARE Bmed = Ean / N (lei/ pesoană)
6.SPORUL DE PRODUCŢIE CE REVINE PE UN CERCETĂTOR:
QCAL= QCAL / N (lei/ persoană)
S-au utilizat notaţiile:
 11

J = 1,2, ...n –numărul temelor de cercetare-proiectare aflate în lucru la nivelul unei echipe de
cercetare, pe parcursul unui an. I = 1,2,..,.m numărul de teme aplicate pe parcursul aceluiaşi an;
m ≤ n; Ean = Economia anuală datorată derulării activităţii de cercetare- proiectare(lei/ an);
N=numărul de persoane din echipă;

CC =Costuri ocazionate de activitatea de cercetare(lei/ an);; CA = Costuri ocazionate de aplicarea

cercetării(lei/ an);; Cr =cursul de revenire brut (lei/leu valută); q – cheltuielile la 1000 lei
producţie marfă; Qp (1-q/1000) se aplică în relaţie numai în cazul în care beneficiul datorat
creşterii volumului de producţie nu este inclus în calculul economiei anuale;

3.4.3. ASPECTE SPECIFICE PRIVIND ACTIVITATEA DE CERCETARE-

PROIECTARE
Indicatorii cei mai frecvenţi folosiţi în vederea definirii eficienţei activităţii de cercetare-
proiectare, dacă se utilizează echipamente specifice :
1. CREŞTEREA VITEZEI DE LUCRU ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE
(asigurată prin sporirea puterii agregatelor, a instalaţiilor,reducerea consumurilor de mijloace
circulante simularea proceselor cercetate):

H (D0 - D1)CCONST / TN (lei)

în care: H – efectul economic al creşterii vitezei de lucru a agregatului;
D0, D1 – durata ciclului de lucru înainte / după modificarea procesului
TN – timpul normat necesar pentru realizarea unei unităţi de produs
CCONST –partea de cheltuieli constantă, ocazionată de încercările pe ştand( materiale,
combustibili, energie, salarii).

2. ECONOMIA TOTALĂ DE FONDURI CIRCULANTE (EC )

(utilizate în activitatea de cercetare-proiectare)
EC= FC – (H/ 365). N0 (lei/ an)
în care: FC mărimea fondurilor circulante
N0 consumul normat de mijloace circulante
H/365 efectul economic al creşterii viezei de lucru a instalaţiilor.

3. CREŞTEREA NIVELULUI CALITĂŢII UNUI PROCES DE CERCETARE(E Cs)

(derulat pe suprafeţe destinate special fabricaţiei unor produse aflate în faza de cercetare)
ECs =(S- Q0.S/ Q1).iS (lei)
în care:S – suprafaţa destinată producţiei (m2);
Q0 /Q1 -volumul de producţie înainte/ după modificarea suprafeţei utilizate în
cercetare
iS investiţia specifică (lei/ m2 )

4. ECONOMII REALIZATE PRIN REDUCEREA NUMĂRULUI DE UTILAJE DESTINATE

CERCETĂRII (ECu)
ECu = (U - r0 U/ r1).iS (lei)
 12

în care:U-număr de utilaje; r0 /r1 –randamentul unui utilaj înainte/ după

perfecţionare; is –investiţia specifică (lei/ utilaj)

3.5. Indicatori utilizaţi în evaluarea calităţii fabricaţiei produselor şi serviciilor

.3.5.1.SISTEMUL DE INDICATORI UTILIZAŢI ÎN APRECIEREA CALITĂŢII
FABRICAŢIEI UNUI PRODUS

Sistemul de indicatori utilizaţi în apreciera calităţii unui produs( care în ansamblul lor constiuie
gradul de utilitate) rezultă din combinarea selectivă a performanţelor tehnice ale produsului în
sine coroborate cu solicitările beneficiarilor şi ale utilizatorilor produsului, aşa cum rezultă din
figura nr.3.4.

Figura nr. 3.4. Gradul de utilitate al produsului.

PRODUCĂTOR GRADUL  BENEFICIARILOR
În elaborarea sistemului de indicatori care vizează calitatea produsului se evidenţiază trei trepte
distincte, conform figurii nr.3.5.
DE +
UTILITATE
ALNIII
NII PRODUSULUI
TREAPTA
INDICATORI
NI III
COMPLEXI
Figura nr.3.5. Sistemul de indicatori care vizează calitatea
TREAPTA II unui produs. INDICATORI
INDICATORI
TREAPTA I SINTETICI
ANALITICI
Fiecare treaptă conţine indicatori specifici unui anumit tip de obiectiv.
La nivelul treptei I, aprecierea calităţii produselor se face utilizând indicatorii relativi, sau
indicii calculaţi cu una din relaţiile:

în care:

i = 1,2,3,...m, - caracteristica de calitate i din structura unui produs analizat.; K ix - valoarea

relativă a indicelui corespunzător caracteristicii de calitate i; ki - valoarea măsurată (indicatorul
măsurat) al caracteristicii de calitate i; k ib – valoarea impusă(indicatorul de bază)a caracteristicii
de calitate i, a produsului analizat. În calcule se utilizează una din cele două relaţii, în funcţie de
efectul caracteristicii asupra evaluării calităţii produsului.(pentru evaluarea randamentului, sau a
a preciziei unui produs se utilizeată prima relaţie; pentru evaluarea consumului specific de
carburant sau de material se utilizează relaţia a doua).
Interpretarea mărimii indicelui K se face astfel:
Dacă Kix >1 nivelul măsurat al caracteristicii i este superior nivelului impus ca baza, adică
produsul este de o calitate superioară celei din documentaţia luată ca bază..
Dacă Kix <1 nivelul măsurat al caracteristicii i este inferior nivelului impus ca bază, adică
produsul este de o calitate inferioară celei din documentaţialuată ca bază.
Daca K= 1, caracteristica măsurată este la nivelul celei stabilite în documentaşia luată ca
bază.
La nivelul treptei a II-a, se utilizează indicatorii sintetici de calitate(IS ):
în care:
 13

i = 1,2,3,...r, numărul caracteristicilor de calitate, ni = nota acordată caracteristicii de calitate i.

Indicatoul sintetic de calitate al caracteristicilor economice (I ec), poate fi considerat un raport
între costul total care vizează calitatea(CT ) şi efectul util generat de produs, datorat calităţii
măsurate efectiv(EC ):
în care:
CCTC = costuri datorate organizării activităţii de control tehnic de calitate a produsului, pe
parcursul procesului defabricare; CSERV = costuri legate de activitatea de mentenanţă a produsului
la beneficiari;CL = costuri datorate lipsei de calitate aşteptată de beneficiari.
Indicatorul sintetic al caracteristicilor sociale, poate fi calculat utilizând principiul utilităţii
Neuman – Morgenstern, conform căruia caracteristicile de calitate sociale se transformă în
utilităţi, cu care apoi se operează în diverse moduri. Fie utilizând media aritmetică (I SM), fie
utilizând media ponderată cu ajutorul unor coeficienţi de importanţă(ISC):

în care:
i =1,2,3,...,n.- numărul caracteristicilor sociale analizate; Ui - utilitatea caracteristicii sociale i; k i
– coeficientul de importanţă a caracteristicii sociale i.
La nivelul treptei a III-a se urmăresc corelaţiile/ corespondenţa între caracteristicile
efective ale produsului, şi parametrii de identificare a nevoii sociale pentru care a fost realizat
produsul,
Un indicator complex al calităţii(ICC ) este:
sau în care:
CR – Cheltuielile cu realizarea produsului, CE –cheltuielile cu exploatarea produsului.
Pentru durate de exploatare mai mari de un an, calculul (I CC ) va ţine seama de influenţa
factorului timp(t) asupra aprecierii/ deprecierii calităţii produsului:

în care:

Co – cheltuieli planificate aferente calităţii; kn – coeficientul eficienţei economice normat

(0,15); E1 – efectul util obţinut în urma utilizării produsului în primul an de exploatare; C 1 –
cheltuieli de exploatare a produsului în primul an; m – numărul de ani de exploatare a
produsului.

Dând factor comun expresia: şi notând cu: se obţine

pentru (ICC) : ;
Pentru a avea o imagine completă asupra calităţii produselor realizate, se va calcula
indicele pentru mostre sau seria zero, dar şi pentru produsele de serie.
 14

EX. Dacă se urmăresc obiective de tip „vânzare produs” se utilizează indicatorii analitici:
consum de carburant/ 100 km - la un automobil, consumul de energie electrică : Kwh/50 litrii
apă încălzită la 900 C – la boilerele electrice, suprafaţa locuibilă a unui apartament.
Dacă se urmăresc obiective de tip „calitatea unui lot de produse”se apelează la indicatori
sintetici: coeficientul calităţii medii, indicele sintetic de calitate., indicele demeritelor.
Dacă se urmăresc obiective de tip:nivel de sistem economic, se apelează la indicatorii
complexi: costul construcţiei unui Km de autostradă este un indicator complex, condiţionat de o
serie de factori cum ar fi: costuri directe legate de structură, la care se adaugă costuri care
vizează calitatea mediului înconjurător, costuri legate de calitatea materialelor utilizate, de
calitatea tehnologiilor utilizate.

STRUCTURA INDICATORILOR UTILIZAŢI:

CARACTERISTICILE TEHNICO –FUNCŢIONALE ALE PRODUSELOR,
CARACTERISTICILE TEHNICO – ECONOMICE
CARACTERISTICILE ESTETICE
CARACTERISTICILE ECOLOGICE,
CARACTERISTICILE DE FIABILITATE, MENTENANŢĂ,DISPONIBILITATE.
 15

3.5.2. METODELE UTILIZATE PENTRU DETERMINAREA

INDICATORILOR

1.METODA COEFICIENTULUI CALITĂŢII MEDII (CMED, C)

C = [Ci qi ]/ qi
în care: Ci –coeficientul calităţii corespunzător unei clase de calitate (clasa extra-
0,clasa I-1, clasa II –2); qi - cantitatea de produse fabricate din clasa de
calitate i; i= 1,2,3,…n clase de calitate.

2. METODA PREŢULUI MEDIU AL PRODUSELOR(PMED ,P)

P=[Pi qi ]/ qi în care:Pi- preţul produsului din clasa de calitate i;i= 1,2,3,…,n

3.METODA COEFICIENTULUI MEDIU GENERALIZAT (C*)

C*= Ci qi pi / qi pi. în care i= 1,2,3,…,n clasa de calitate, şi

qi pi / qi pi. i= V* -greutatea
specifică a produsului din clasa de calitate i în totalul producţiei realizate.

4. METODA DEMERITELOR (MERODA PUNCTĂRII DEFECTELOR)

SE APLICĂ PENTRU APRECIEREA CALITĂŢII PRODUSELOR COMPLEXE.
ID – INDICELE DEMERITELOR IA ÎN CONSIDERARE:
NUMĂRUL DEFECTELOR,INDIFERENT DE PROVENIENŢĂ,
(GRAVITATEA IMPORTANŢA) DEFECTELOR PENTRU PRODUS.
DEFECTELE VOR FI PUNCTATE:A- DEF. CRITICE – 100 PCT;B- DEF.
PRINCIPALE 50 PCT; C-DEF SECUNDARE – 10 PCT;D- DEF.MINORE:1 PCT.
ID = (100. NC+50.NP +10.NS +1.NM )/n
(PUNCTE DE PENALIZRE)
n – NUMĂRUL PRODUSELOR CONTROLATE.
SE ÎNTOCMEŞTE O SCARĂ DE EVALUARE A PRODUSULUI PE BAZA
PUNCTAJULUI DE PENALIZARE (IDMIN=0; IDMAX = NR MAX DE DEFECTE).

5. Metoda grupării indicatorilor parţiali

INDICATORUL GENERAL AL CALITĂŢII PRODUSELOR (K)

Kt – CARACTERISTICI TEHNICE
Kf --CARACTERISTICI DE FIABILITATE
Ku –CARACTERISTICI DE EXPLOATARE (UTILIZARE)
Ke –CARACTERISTICI ESTETICE ŞI ECONOMICE

K  Kt.Kf.Ku.Ke
 16

Kt [Zi ]/n în care: i  1, 2, … n – numărul de caracteristici tehnice; Zi –

corespondenţa între caracteristica tehnică de calitate i şi condiţiile prevăzute în
normativele şi standardele de calitate; frecvent pentru Zi se alege soluţia:
 
Zi  e[1-(x+ x)/ ] în care: δ  limita admisibilă (ABATEREA) a
caracteristicii de la valoarea ei optimă; x  abaterea reală a caracteristicii de la
valoarea ei optimă; x valoarea absolută a erorii în determinarea valorii lui x,
ţinând seama de condiţiile metrologice (Dacă x 0,2δ – eroarea măsurată nu
trebuie să depăşească 20% din abaterea măsurată, Zi devine:
Zi  e(0,8 – x/ )
Dacă valoarea optimă a caracteristicii tehnice este determinată sub forma unui
interval între două limite, Zi se calculează cu relaţia:
Zi  e(1 – x/ x )
Kf  ¼(Sf +Rp +Er +Su ) în care: Sf –măsura siguranţei în funcţionare (numărul
produselor defecte/numărul total al produselor vândute);Rp –coeficientul
reparaţiilor(Rp  tf /(tf tnf ); Er – coeficient ergonomic convenţional (0 –produs
incomod, nemanevrabil ; 2 – produs deosebit de comod, uşor manevrabil); Su –
coeficient(convenţional) pentru siguranţa în utilizare (0-2); Su =1, produsul nu
periclitează siguranţa în funcţionare; Su 1 produsul nu se admite în producţie
Caracteristicile de utilizare Ku se exprimă prin coeficientul convenţional cu valori
cuprinse între 0 şi 2.
Caracteristicile economice Ke  1/2( K1+ K2 ) în care: K1 –coeficientul cheltuielilor
de aprovizionare
K1 - (volumul nominal al producţiei)/ cheltuielile ocazionate de
aprovizionarea pentru acest volum nominal).
K2 – coeficientul cheltuielilor de exploatare.
K2 – (cheltuielile cu exploatarea unui produs etalon)/ (cheltuieli cu
exploatarea unui produs analizat).
6.METODA VALORII ABSOLUTE A PARAMETRILOR.
INDICELE GENERAL AL CALITĂŢII( IC ), cuprinde:
 parametrii de calitate cuantificabili numeric
 parametrii de calitate ce nu pot fi exprimaţi numeric
Metodologia de calcul:
Se face selecţia caracteristicilor de calitate din mulţimea posibilă, ce
caracterizează cerinţele de calitate.
Se adoptă valorile prescrise pentru aceste caracteristici; ele vor constitui valorile de
referinţă, sau valorile nominale(XN, YN, ZN…)
Ele exprimă valorile, cerinţele minime de calitate impuse de proiectant.
 17

3. Se determină nivelul caracteristicilor rezultante, utilizând metode specifice;

astfel pentru testarea unui lot de produse se determină valoarea medie a fiecărei
caracteristici de calitate, Xr , Yr , Zr utilizând relaţia:
Xr= [Xi ]/ m; Yr =[Yj ]/n; Zr = =[Zk ]/p …
în care: m, n, p – numarul de caracteristici supuse testelor, sau măsurătorilor. Xi,
Yj, Zk - valori masurate.
Pentu a putea opera cu indicatorii medii exprimaţi în diverse unităţi de măsură, se
determină indicele mediu de calitate (IX ,IY ,IZ …):

IX= Xr / XN ;  Iy = Yr /YN ;  Iz =Zr /ZN  ….

Deoarece valorile XN ,YN ,ZN reprezintă valori normate, deci cerinţe minime de
calitate, indicii de mai sus au valori supraunitare.
4. Pe baza acestor indici se determină Indicele sintetic de calitate (IC ):
IC = (IX +IY +IZ +…)/ m în care:
m= numărul caracteristicilor de calitate considerate.
Pentru a evidenţia importanţa caracteristicilor în structura indicelui sintetic de
calitate, se utilizeaz.ă coeficienţii de importanţă ai carcteristicilor de calitate (KI);
relaţia de calcul este:
KX .IX + KY .IY + KZ .IZ +…+KN .IN
I*C 
KX +KY +KZ +…+KN
în care: KI =coeficienţii de importanţă se exprimă prin cifre (1 – 10), sau
procentual( KI = 100)
Dacă coeficienţii de importanţă utilizator se pot împărţi în n coeficienţi de
importanţă de bază (KB ) şi m coeficienţi de importanţă ajutători sau auxiliari(KA),
Indicele de calitate sintetic (I**C ) se poate scrie:
I**C =[KB IBi + KA IA j ]/ (KB .n+KA .m)
Folosind grade de importanţă (gi)exprimate prin ponderi, indicele sintetic de
calitate IC**se poate scrie:
I**C =gx.IX +gy.IY + gz .IZ +…+gn.In
în care: 1 gi  0 şi gi=1
Având în vedere că ponderile de importanţă acordate diferitelor caracteristici de
calitate nu depind numai de nivelul absolut al caracteristicilor, ci şi de nivelul lor
relativ, pentru a asigura o corelare a acestor ponderi (a), pentru indicele de calitate
sintetic se poate scrie:
I**C = (IX)x + (IY )y +(IZ )z +…+(IN)n sau
lg.I**C = X .lg.IX + Y lgIY +ZlgIZ +…+N lgIN +lg a
Pentru a determina valorila lui X ....γN se apelează la funcţia de economicitate a
exploatării E.
 18

Considerând că economicitatea exploatării (E) este în funcţie de caracteristicile

tehnice şi funcţionale ale produselor, se poate scrie pentru E:
E = (X, Y, Z,…,W)
Pentru a evidenţia influenţa fiecărei caracteristici asupra comportării funcţiei E, se
procedează la acordarea unei modificări cu 1% pentru fiecare caracteristică. Pentu
funcţia de economicitate se poate scrie:
EX =[ x(11/100), y, z,…w]; EY=[x, y(11/100)…,w];
EZ=[x, y, z(11/100),…,w]; EW =[x, y, z,…,w(1100)]
Se calculează valorile:
EX=E-EX; EY =E-EY; EZ=E-EZ;…, EW=E-EW;
Apoi se calculează ponderile caracteristicilor de calitate:
X=EX/E; Y=EY/E; Z=EZ/E; …; W=EW/E
5. După determinarea I**C sinteic se întocmeşte o scară de apreciere, cu limite
stabilite în prealabil: IC1-IC2 –satisfăcător; IC2 –IC3-bun;
IC3-IC4-foarte bun; IC4-IC5-excelent.Valoare indicelui sintetic calculată, introdusă
în scara de apreciere, permite o evaluare relativă a calităţii produsului analizat.

COMENTARII, EXPLICAŢII, LĂMURIRI

1. Analizaţi structura caracteristicilor unui proiect şi specificaţi aria lor de influenţă.

2.Exmplifcaţi modul în care consideraţică se poate asiguraechilibrul între costul şi valoarea
calităţii, pentru cazul unuiautomobil, un apartament cu două camere,o maşină de splat automată.
3. Concretizaţi prin exemple modul de manifestare a tendinţei de convergenţă, pe planul
valorii, a activităţilor manageriale.
4. Definiţi caracteristicile de calitate ale structurii mangeriale în economia românească.
5. Explicaţi modul în care se poate asigura un management flexibil în activităţile de cercetare
– proiectare, şi efectele lui în timp.
6. Enumeraţi categoriile de cercetare pe care le cunoaşteţi în economia
romînească,comparaţi-le cu cele similare din SUA, Japonia, UE..
7. Pentru un produs complex, explicaţi modalităţile concrete de asigurare a eficienţei
economice a activităţii de cercetare – proiectare.
8.. Care este rolul funcţiei de economicitate în stabilirea indicelui general al calităţii?
 19

Capitolul 4. CONTROLUL CALITĂŢII PRODUSELOR/ SERVICIILOR

4.1.Structura activităţilor de control

Din punctul de vedere al asigurării controlului calităţii unui produs sau serviciu trebuie avut în
vedere faptul: conceptul de control al calităţii unui produs este determinat de următoarele tipuri
de activităţi: (figura nr. 4.1.), dar şi de managementul aplict lor de către producător.
 Controlul calităţii procedurilor de lucru; aici sunt incluse procesele de control a fabricării
propriu zise,calitatea proceselor de asmblare/ montaj, calitatea proceselor de
aprovizionare – logistică, şi calitatea proceselor de mentenanţă.
 Controlul calităţii proceselor auxiliare; proiectul este rezultatul procesului de cercetare –
proiectare; recepţia calităţii materialului necesar produsului; calitatea resuresi umane
utilizată în proces.

CONTROLUL
PROCESELOR CONTROLUL
AUXILIARE CALITĂŢII
PRODUSULUI

Procesul de
cercetare -
proiectare CONTROLUL
PROCEDURILO
R DE LUCRU

CONTROLUL
PROCESELOR ŞI AL
COMPORTĂRII
PRODUSULUI LA
BENEFICIAR

Procesele de fabricare,
asamblare-montaj,
aprovizionare, logistică
Procesele de desfacere –
mentenanţă
vânzare către
beneficiari, garanţie,
prelucrare statistică a
datelor.

Figura nr. 4.1. Componentele controlului calităţii produsului

 Controlul calităţii proceselor anexe; calitatea proceselor de desfacere – vânzare către
beneficiari,asigurarea perioadei de garanţie pentru produse, prelucrarea statistică a datelor
care vizează calitatea produsulu sub aspectul comportăriiprodusului la beneficiari.
 20

Prin managementul calităţii unui produs se înţelege o însumare a activităţilor specifice de

control, ţi a procedurilor aferente.
{Managementul calităţii }  [ Activităţilor cu specific de Control de calitate a
proceselor de bază, anexe şi auxiliare, şi a procedurilor ocazionate de realizarea
unui produs].
Procesul de control al calităţii este asimilat activităţilor de verificare, prin diverse metode
specifice a conformităţii caracteristicilor produsului cu documentaţia aferentă.(figura nr. 4.2.)
CONTROLUL CALITĂŢII:
VERIFICAREA PRIN
EXAMINARE,
MĂSURARE, A CONFORMITĂŢII
ÎNCERCARE, PRODUSULUI (S) CU
ANALIZĂ DOCUMENTAŢIA
Figura nr. 4.2. Structura acticităţii de control.

?
Implementare
6 SMC
5 Implementare
SAC
Controlul
4 total al
calităţii
Control
Nivelul 3 statistic
calităţii al
produselor calităţii
şi al Controlul
2 specialist
serviciilor
realizate 1 în control
Controlul
Control maistrului
executant
Perioada(ANI)

1900 1910 1930 1940 1950 1970 199 Figura nr.

4.3. Tipuri de control aplicate în timp în procesele de fabricare.
 21

4.2. Obiectivele activităţilor de control.

O analiză în timp a activităţilor de control evidenţiază faptul că structura lor s-a modificat,
datorită, în primul rând, obiectivelor finale care se urmăresc, acestea şi-au pus amprenta pe tipul
de control aplicat; Pentru ţările dezvoltate ale Europei, această evoluţie este prezentată în figura
nr.4.3. Obiectivele principale ale activităţii de control, pentru principalele state din Europa sunt
prezentate succint în continuare:

OBIECTIVELE TIPURILOR DE CONTROL APLICAT:

1900 Controlul, ca şi activitate distinctă este inclus
în procesele de fabricare, şi realizat de către operatori.
Este vizat cu predilecţie controlul produselor finite, sau/ şi controlul
elementelor de noutate.
Răspunderea personală mai redusă.

1910 Controlul, ca activitate necesară derulării proceselor de fabricare, este

realizat de către coordonatorul procesului, sau de către maistrul/ şeful de
echipă.
Se controlează cu precădere elementele componente pentru asamblare,
finală, punându-se accent pe
corelarea elementelor pentru asamblare, în vederea reducerii ciclului de
fabricare, şi asimilare mai rapidă a elementelor de noutate, pentru un
produs.

1930 Se detaşează noţuinea de „controlor”(specialistul în controlul de calitate,

de proces, de produs), care se ocupă de controlul funcţional al elementelor
componente/ ale produselor; aceasta şi datorită faptului că se dezvoltă
elementele producţiei de serie, concomitent cu creşterea calităţii
componentelor.
Apare ca o necesitate asigurarea conformităţii produsului cu documentaţia
aferentă.

1940 Datorită creşterii/ diversificării produselor, în vederea creşterii calităţii, s-a impus
calitatea de conformitate a procesului de fabricaţie faţă de documentaţia tehnologică,
prescripţiile tehnologice aplicate, conformitatea asigurării calităţii produselor livrate
cu documentaţia de execuţie, şi conformitatea procesului de fabricare/ vînzare, în
ansamblu faţă de contractele cu furnuzorii;în plus apar probleme de
fiabilitate, mentenabilitate, redondanţă, la producători/ utilizatori.

1950 Apar primele analize privind durabilitatea produselor

la utilizatori.W.Shewhart introduce metodele statistice în controlul calităţii
produselor; se încearcă, pentru prima dată, fundamentarea ştiinţifică a
deciziilor privind acceptarea sau refuzul produselor livrate, introducerea
noţiunii de recepţie la livrare,
continuarea, corectarea sau întreruperea procesului
de producţie, conform rezultatelor statistice.
 22

1960 Crşte rolul serviciilor în perfecţionarea calităţii produselor (cu cît numărul
de servicii este mai mare cu atât calitatea produsului este mai ridicată).
Apar elemente de ingineria şi analiza valorii produselor în activitatea de
perfecţionare a proiectelor, de optimizarea proceselor de muncă,
perfecţionarea organizării fabricaţiei, de gestiune a calităţii.
Creşterea răspunderii operatorilor pentru calitatea
muncii depuse

1970 În abordarea sistemică, conceptul de „calitate totală”devine ocomponentă

esenţială, care vizează perfecţionarea funcţiilor produselor prin ingineria/
analiza valorii, concomitent cu trecerea la producţia de serie mare/ masă
pentru consumul societăţii.
Calitatea devine un “bun necesar” pentru producător
şi o “necesitate”pentru client, ambele fiind componente ale Sistemului de
Asigurare a Calităţii.
Diversificarea produselor diferă de diversificarea
tehnologiilor/ reducerea costurilor de fabricare.

1990 Îmbunătăţirea relaţiilor furnizori/ producător/ beneficiari, generează

necesitatea implementării unui Sistem de Management al Calităţii, care să
includăcele trei componente. Se au în vedere:
diversificarea funcţiunilor produselor/ reducerea costurilor folosind
materiale noi, tehnologii noi, pregătire resurse umane performante,
practicarea unui management al calităţii performant, flexibil.
Domenii diverse în acţiune.
Parametrii ca: precizie, performanţă, nivel de confort, decizie în acţiuni,
corelarea funcţiunilor produselor prin costuri, devin relevanţi în
managementul general al procesului de fabricare.

4.3. Activităţile de control, la nivelul unei structuri de fabricare

La nivelul unei structuri de fabricare, în care activităţile sunt structurate pe
compartimente, se derulează activităţi de control specifice, de către un personal specializat, cu
instrumente , echipamente , aparatură de control universale, specializate sau specifice, în funcţie
de cerinţele procesului de fabricare.
În funcţie de specificul proceselor de fabricare operaţiile de control se pot cumula, sau
grupa, pe operatori, pe grupe de produse, sau pe tipuri de aparatură şi frecvenţă de folosire a
acesteia.
Odată cu creşterea vitezei de lucru, şi a volumelor de producţie, la nivelul sistemelor de
fabricare, urmărirea aspectelor legate de calitatea proceselor şi calitatea produselor rezultate,
devine o problemă importantă din mai multe puncte de vedere:
 Controlul trebuie să asigure prevenirea apariţiei defectelor, în orice punct al derulării
procesului de fabricare.
 Controlul trebuie să permită efectuarea de măsurători la momentul optim.
 Controlul trebuie să permită prelucrarea statistică a datelor rezultate şi elaborarea deciziei
de corecţie a procesului generator de defecte,
 23

 Controlul trebuie să aibă un rol informaţional, în sensul că trebuie integrat într-un sistem
de asigurare a calităţii, care să permită reducerea/ eliminarea apariţiei defectelor într-un
timp cât mai scurt, se recomandă ca sistemul să funcţioneze „off line”în raport cu
operatorii de proces.
EX. Există în prezent, sisteme de control bazate pe arhitectura ERP (Entreprise Resource
Planning), care îndeplinesc cele patru condiţii de mai sus. Este vorba de sistemul CASQ-it 9000,
care conţine:
 5 programe destinate prevenţiei apariţiei defectelor (centralizarea datelor măsurate în
proces, planificarea avansată a calităţii producţiei, analiza apariţiei defectelor FMEA,
planificarea activităţilor de control, planificarea măsurătorilor în proces.)
 6 programe care vizează măsurători efective (Măsurători efectuate pe ştanduri special
concepute, măsurători efectuate la montajul final al produsului, eventual în timpul
montajului la client,măsurători interoperaţionale, măsurători ale elementelor de intrare în
proces, măsurători ale elementelor de ieşire din proces, sistem de introducere a datelor în
baza de date)
 3 programe cara vizează managementul defectelor(analiza reclamaţiilor clienţilor şi a
costurilor generate de acestea, analiza analiza caracteristicilor proceselor, analiza prin
audit).
 3 programe pentru asigurarea informaţiiloe legate de calitatea proceselor( sistemul
informaţional al managementului calităţii, monitorizarea managementului calităţii,
documente care vizează managementul calităţii)
Indiferent de complexitatea sistemului de asigurare a calităţii, la nivelul unei structuri de
fabricare, activităţile de control sunt identice sub aspectul obiectivului realizat, aşa cum rezultă
din figura nr.4.4.:
NOTAŢII utilizate în figura nr.4.4. sunt:
E.I. – Depozite pentru: elemente de intrare în proces (materiale, energie
combustibili,documentaţie, SDV-uri, echipamente noi sau refolosite,
IOP Depozite interoperaţionale pentru:componente necesare proceselor de producţie
PF Depozite pentru produse/ piese/ subansambluri finite, destinate vânzării
A Procese de ambalare, protecţie.
 24

1 Operaţii de control specifice:

.

TUV.
ISCIR
Proiectare Conducere companie

DT, 9
NC DE, TF

Conducere compartiment 8 7
2.3.
2.1.
4

1 Procese de fabricare 5
E.I.
I OP

Demontare,
Fabricare, SDV Reparare, 6
reparaţii, Întreţinere,
întreţinere Montare,
A
SDV 3 Reglare
utilaje

PF

2.2.

Furnizori

Beneficiari

Figura nr.4.4: Activităţile de control la nivelul unei

structuri de fabricare

1 Control EI. Sunt recepţionate materialele din punct de vedere al numărului, al

cantităţii, al volumului de material, al condiţiilor de depozitare, conform documentaţiei
însoţitore (factură, certificat de calitate, buletin de analiză a calităţii materialului,
eliberate de firma furnizoare sau de structuri specializate pentru efectuarea analizei,
agreate de furnizor şi de utilizator.
Calitatea energiei livrate, a combustibililor aferenţi fabricaţiei produselor este
stabilită prin termeni contractuali fermi.
2.1. Controlul materialelor aduse fără documentaţie aferentă privind calitatea. În
acest caz stabilirea calităţii se face de utilizator, conform prevederilor
contractuale. Întreaga responsabilitate privind introducerea în procesul de
 25

fabricare a unui material, fără documente care să ateste calitatea revine

producătorului.
2.2 Controlul produselor finite pentru expediţie.
Documentaţia însoţitoare a produsului finit va conţine în mod distinct informaţii cu privire la
calitatea (parametrii) proprii produsului, la întreţinerea acestuia , termenele de garanţie, punerea
în funcţiune şi activitatea de service;.utilizatorului, îi revine sarcina de a-şi însuşi recomandările
producătorului cu referire la punerea în funcţiune, prevăzute în documentaţie.; el trebuie să le
aplice întocmai dacă doreşte să nu piardă avantajele oferite de garanţia ale producătorului.
2.3.Controlul documentaţiei tehnice şi tehnologice de specialitate, este asigurată
în trei faze distincte, menţionate pe fiecare document în parte;
a) autocontrol al celui care execută desenul,
b) controlul şefului de proiect, sau al şefului de colectiv, care prin semnătură
devine responsabil pentru documentul întocmit,
c) controlul de conformitatecu prevederile standardelor în vigoare, cu referire la
produsul reprezentat.(standarde tehnice de profil, standarde de mediu,)
Controlul SDV –urilor, al utilajelor din dotare.
Sculele, dispozitivele şi verificatoarele se clasifică pe trei nivele, în funcţie de modul
de utilizare:
Nivelul 1 SDV-uri care se utilizează în procesele de fabricare în mod curent, cu frecvenţă
ridicată; în funcţie de durabilitatea părţiiactive a lor şi funcţie de frecvenţa măsurătorilor,
se determină perioada de timp de funcţionare, şi implicit calendarul verificărilor
obligatorii.
Nivelul 2: SDV-uri care se utilizează pentru verificarea calităţii şi preciziei SDV-urilor de
nivelul 1.
Nivelul 3: SDV-uri aflate în rezerva echipei manageriale la vârf, în vederea folosirii lor
pentru verificări de precizie şi completarea stocului de la nivelul 1.
Controlul derulării proceselor de fabricare.
Este o activitate care se derulează pe două direcţii distincte:
 Controlul conformităţii între normele de timp planificate şi cele realizate efectiv, în
vederea evaluării calităţii/ corectitudinii activităţilor de normare tehnică;
 Controlul, sub aspectul parametrilor care caracterizează procesul de fabricare propriuzis
(precizia dimensională pe care o asigură echipamentul în funţionare, consumul de
materiale auxiliare necesare procesului – consum energetic, consum de materiale
specifice cum ar fi uleiuri, apă industrială, aburi, soluţii specifice).
Control interoperaţional, este controlul de conformitate al operaţiilor executate în cadrul fiecărui
loc de muncă, cu documentaţia de execuţie aferntă.
Controlul final al produselor, vizează parametrii impuşi de proiectantul produsului (facem aici
menţiunea că parametrii, din documentaţia tehnică, au valori minimale în raport cu parametrii
efectivi controlaţi); aici sunt incluse şi controalele cu referire la aspectul produsului, designul,
culoarea, mod de realizare calitativă a funcţiilor, grad de utilitate, nivel de siguranţă asigurat,
nivelul fiabilităţii minime, parametrii programului de mentenanţă.
Controlul comportării produsului la beneficiar, producătorul urmăreşte comportarea în exploatare
a produselor livrate; este cazul produselor complexe,cum ar fi: generatoare electrice,
echipamente/ agregate tehnice, nave, avioane, automobile.Urmărirea comportării în exploatare
implică diverse metode de, dintre care amintim: asigurarea unei perioade de garanţie pentru
produsul livrat, culegerea periodică de informaţii cu referire la modul de exploatare al produsului
 26

de la utilizator, controlul periodic al stării tehnice a produsului efectuat de producător, sau de

reprezentantul acestuia.
Controlul calităţii resurselor umane este o activitate cu caracter continuu la nivelul unei structuri
de producţie, deoarece de calitatea resursei umane antrenate în proces,depinde alitatea procesului
de fabricare.
Controlul financiar al companiei se asigură prin controlul continuu al bugetelor care
condiţionează activitatea de producţie. Componenta tehnică a acestui control are în vedera faptul
că producătorul, după ce a negociat cu clientul, şi stabilit un preţ ferm pentru produs, în
momentul introducerii în fabricaţie a produsului, demarează o activitate de reducere a costurilor
de fabricare, utilizând metode specifice care stimulează creativitatea.

CLASIFICAREA OPERAŢIILOR DE CONTROL se face în raport cu anumite criterii de

apreciere:

1. ÎN RAPORT CU NUMĂRUL PIESELOR CONTROLATE:

1.1.CONTROL INTEGRAL –(PT.ÎNTREG VOLUMUL DE PRODUCŢIE)
1.2.CONTROL PRIN SONDAJ
1.3.CONTROL PENTRU PRIMUL PRODUS.

2.ÎN RAPORT CU PERSONALUL CARE EFECTUEAZĂ CONTROLUL:

2.1.AUTOCONTROL
2.2.CONTRO9L EFECTUAT CU CONTROLORI DIN INTREPRINDERE
2.3.CONTROL EFECTUAT CU CONTROLORI SPECIALIZAŢI
APARŢINÂND UNOR ORGANISME DECONTROL SPECIALIZATE.
2.4.CONTROL EFECTUAT DE CLIENT LA PRELUAREA MĂRFII

3.ÎN RAPORT CU LOCUL UNDE SE EFECTUEAZĂ:

3.1. CONTROL LA LOCUL DE MUNCĂ.
3.2. CONTROL LA POSTURILE DE CONTROL PLASATE DE-A
LUNGUL FLUXULUI DE FABRICARE.
3.3 CONTROL ÎN SPAŢII SPECIAL DESTINATE EFECTUĂRII CONTROLULUI
PARAMETRILOR TEHNICI AI PRODUSULUI (STANDURI)

4.DUPĂ CONŢINUTUL ACTIVITĂŢII DE CONTROL:

4.1. ANALIZE EFECTUATE ÎN LABORATOARE
4.2. CONTROL DIMENSIONAL, GEOMETRIC,ASPECT, DESIGN.
4.3. CONTROL EXTERIOR,VOPSIRE, NICHELARE.
4.4.PROBE TEHNOLOGICE, ÎNCERCĂRI PE ŞTANDURI, STAŢII
PILOT.
4.5. CONTROLUL RESPECTĂRII DISCIPLINEI TEHNOLOGICE.
4.6.CONTROLUL PRODUCŢIEI FABRICATE ÎN EXPLOATARE.

5.ÎN RAPORT CU PERIOADA DE TIMP ÎN CARE SE EFECTUEAZĂ:

5.1.CONTROL PRELIMINAR; 5.2. CONTROL INTERMEDIAR;
5.3. CONTROL FINAL.
 27

6. DUPĂ MODUL DE EVIDENŢIERE A DEFECTELOR:

6.1. Control. PREVENTIV;
6.2. Control CURENT;
6.3. ControlVOLANT;
6.4. Control STATISTIC

DUPĂ GRADUL DE DISTRUCTIVITATE:

7.1.Control.DISTRUCTIV;
7.2.Control.SEMIDISTRUCTIV;
7.3.Control.NEDISTRUCTIV.

COMENTARII, EXPLICAŢII, LĂMURIRI

1. Întocmiţi un program al activităţilor de control al calităţii , pentru cazul fabricaţiei unei

maşini de spălat, construcţia unui apartament cu două camere, o placă cu circuite
integrate, spălătorie pentru haine, plasată în complexul studenţesc.
2. Identificaţi structura activităţilor de control pentru o intreprindere specializată în
fabricarea de contoare electrice, o intreprindere specializată în activităţi de curăţenieîn
complexe hoteliere.