HIDRODINAMICA MARITIMĂ

Valurile. Generalităţi.
VALURILE sunt forme pe care le ia suprafața apei sub acțiunea
diferitelor forțe, care imprimă particulelor lichide mișcări
oscilatorii predominant verticale, fără a exista un transport de debit
în anumite direcții.
Sunt generate: - impulsuri de presiune (Vânt)
- cutremure (Tsunami)
- atracţia planetelor (Maree)
- deplasarea navelor (Valuri de însoţire)
Forţa care determină forma şi vitezele particulelor este forţa
gravitaţională → Valuri gravitaţionale
• V≥0,5 m/s, (până la 1 m/s) - valuri capilare
•V ≥1 m/s, valurile cresc odată cu durata vântului, adâncimea si
întinderea suprafeţei de apă - valuri bidimensionale
 Profilul valurilor : - simetric
- disimetric

Creasta valului se află la intersecția perpendicularei ridicată pe

direcția de propagare a valului corespunzătoare punctului maxim.
Talpa valului corespunde coborârii maxime a apei.
Înălțimea valului H - se determină prin diferența dintre cota
crestei și cota tălpii valului: H = Hmax – Hmin.
Nivelul mediu al valului corespunde semiînălțimii valului (H/2),
care se mai numește și amplitudine (notată cu a=H/2).
• Lungimea valului L -este distanța măsurată între două creste,
(două tălpi).
• Perioada valului T - reprezintă intervalul de timp în care se
înregistrează două maxime successive, sau două minime.
• Frecvența valului f - inversul perioadei f = 1/T.
• Elongația η - definește denivelarea suprafeței libere la un
moment oarecare într-un punct curent.
• Pulsația ω - ω = 2π/T sau ω = 2πf.
• Viteza de propagare (numită și celeritate - c) reprezintă viteza
cu care valul se deplasează pe suprafața lichidului. c=L/T

• Supraînălţarea
Clasificarea valurilor
• După formă
- valuri simple
- valuri complexe
• Faţă de un reper fix
- valuri progresive – valurile cu mişcare relativă faţă de un
punct fix;
- valuri staționare – valurile care au o deplasare numai pe
verticală într-o poziţie fixă.
• După mișcarea particulelor
- mișcare oscilatorie, (mișcare circulară sau eliptică, fiind
considerată închisă sau aproximativ închisă - val teoretic)
- mișcare de translație, (particulele de apă avansează odată
cu valul și nu se întorc în poziția lor inițială - valul
solitar).
Distribuţia orientativă a energiei valurilor de pe suprafaţa oceanelor- Kinsman 1965
Valurile gravitaţionale
Au perioada cuprinsă între 1 și 30 sec.(Ptr ingineria costieră 5-15
sec.)
Valurile gravitaţionale pot fi întâlnite în trei stări:
• în dezvoltare – se află în zona de generare, sub influența vântului;
• libere– se deplasează în afara zonei de generare, (valuri de hulă);
• mixte – există posibilitatea ca valurile să fie în afara zonei de
generare, dar să fie influențate de curenții de aer.
Aceste trei tipuri se pot găsi în următoarele stadii:
• complet dezvoltate –stabile, viteza de propagarea atins 80-90%
viteza vântului;
• în dezvoltare – se situează sub acţiunea îndelungată a vântului;
• în regim de amortizare – energia valului scade treptat.
 Decăderea valurilor se produce în momentul în care
părăsesc aria de generare, și trenurile de valuri sunt lipsite
de aportul energetic al vântului. ( Hval ↓, Lval, T ↑ )

Metode curente utilizate pentru determinarea parametrilor valurilor

se pot clasifica în următoarele categorii:
• STATISTICE – prin observații și măsurători în zonă, ce conduc
la relația dintre vânt și val
• ENERGETICE – relaţia de bilanţ energetic+relaţii intre H şi T
(modelul SVERDRUP-MUNK 1947; BRETSCHNEIDER 1952)
• ANALITICE – rezolvarea matematică
• de SINTEZĂ – care corectează și completează baza analitică cu
observații empirico-statistice ( Metoda DSA)
• EMPIRICE – nu iau în calcul toate variabilele ce influențează
valurile (formule: Stephenson, Irribaren, Labzovski)
 TRANSFORMAREA VALURILOR ÎN ZONA
ADÂNCIMILOR REDUSE
La apropierea de ţărm, în condiţiile reducerii treptate a
adâncimilor, valurile parcurg 4 zone caracteristice:
• zona I – zona de apă adâncă
• zona II – zona de apă mică
• zona III – zona adâncimilor subcritice
• zona IV – zona de distrugere totală a valurilor
 Zona I. Fundul marin nu influențează caracterul mișcării
particulelor de apă, acestea se deplasează pe orbite circulare a căror rază
se micșorează spre adâncime.
Zona II. Adâncime cuprinsă între L/2 și Dcritic=1,5Hval.
(traiectoriile particulelor de apă devin elipse). În această zonă apar forțe
de frecare pe fundul mării cu antrenarea materialelor aflate la
adâncimea respectivă.
 Zona III. În zona de adâncimi subcritice are loc prima
deferlare; aici valurile au profil asimetric. La intrarea în această
zonă, valurile au spuma la creastă, iar la ieșirea din această zona, au
spuma la bază. Mișcarea orbitală a particulelor se schimbă, orbitele
pot fi neînchise și se produce o deplasare spre țărm a maselor de
apă. Valurile înalte și scurte după prima deferlare se micșorează,
dar apoi pot crește datorită masei de apă căzută, luând forma
valului solitar.
 Zona IV. În zona de distrugere a valului, după ultima
deferlare, masa de apă se urcă pe taluzul plajei, și apoi
coboară, producându-se disiparea energiei valurilor. În această
zonă pot avea loc depuneri.
Clasificarea valurilor sparte în funcție de modul de spargere:
• valuri cu spumă pe creastă (în zonele de pantă lină II și III);
• valurile basculante (deferlare basculantă);
• valurile cu spumă la bază.
 REFRACȚIA, REFLEXIA ȘI DIFRACȚIA
VALURILOR
• Refracția - fenomenul de transformare a elementelor valurilor
datorită variațiilor lente de adâncime.
Refracţia prezintă importanţă pentru că:
-influențează înălțimea valurilor şi distribuirea energiei în lungul ţărmului;
-determină convergența sau divergența energiei valurilor;
-determină batimetria prin efectul eroziunii și depunerii;
-permite interpretarea unor cazuri de acţiune excepţională.

a. Plaja submarină cu
izobate paralele
b. Depresiune submarină c. Deal submarin

d.Linia ţărmului cu golfuri și promontorii

 REFLEXIA

Valurile pot fi reflectate total sau parţial de obstacolele naturale sau

artificiale.
Coeficientul de reflexie

Dig cu parament inclinat, rugos

Fenomenul de gofraj
 Valuri reflectate de un parament vertical

Hr = Hi (1 + χ) =Hi÷2Hi

Fenomenul de CLAPOTIS
Presiunea pe un perete vertical, din valuri staţionare
 DIFRACŢIA
Este fenomenul prin care energia se transferă de-a lungul unei creste a
valului.
Important pentru: - amplasarea gurilor de intrare
-determinarea caracteristicilor valurilor în apropierea
țărmului.
 Valuri difractate de un dig

Difracţia prin gura de acces