UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI

FACULTATEA DE MECANICA
SECIALIZAREA: INGINERIE MECANICA

TEORIA LINIARA A FLUIDULUI

CU SUPRAFATA LIBERA

INDRUMATOR :
PROF.. DR. Habil. Liliana Rusu

STUDENT :Petrovici Dan Cristian

 CUPRINS :

A. Problema liniară;
B. Viterza de fază, de grup si energia valului;
C. Dispersia;
D. Concluzii;
 A. PROBLEMA LINIARA

Teoria valului liniar este cea mai elementară teorie a

valului şi a fost dezvoltată de Airy (1845); este uşor de aplicat
şi dă aproximări rezonabile a caracteristicilor valului.

Se va determina o soluţie pentru problema valului de

apǎ, pentru cazul valurilor periodice în timp şi spaţiu şi care se
propagǎ deasupra unei batimetrii orizontale.
 O metodǎ avantajoasǎ pentru rezolvarea unor ecuaţii
diferenţiale parţial liniare este metoda numitǎ ‘separarea
variabilelor’. Se presupune astfel cǎ soluţia poate fi exprimatǎ ca un
produs al termenilor, fiecare termen fiind o funcţie de o variabilǎ
independentǎ.

Deoarece ştim cǎ φ trebuie sǎ fie periodic în timp din

condiţiile de frontierǎ laterale,putem specifica ℑ(t) = sinσt . Pentru a
gǎsi σ , frecvenţa unghiulară a valului, se utilizeazǎ condiţia periodicǎ
pe frontierǎ

.
 Înlocuind în ecuaţia Laplace si impărţind prin φ se obţine:

Pentru ca relaţia sǎ existe, singura soluţie este ca termenii sǎ

fie egali în valoare absolutǎ dar de sens opus.

Trei cazuri posibile pot fi analizate, depinzând de natura lui

k; acestea sunt pentru k numǎr real, k = 0 , şi k numǎr imaginar.
Condiţiile de frontierǎ servesc pentru selectarea din cele trei
soluţii, care sunt aplicabile la situaţia fizicǎ de interes.
 Potenţialul de viteză este acum descris de termenii H, σ , h
şi k; lipseşte o relaţie între σ şi k, pentru aceasta utilizǎm condiţia
cinematicǎ la suprafaţa liberǎ şi obţinem relaţia dispersiei:

În cazul
 în care sunt prezenţi şi curenţii, datoritǎ efectului
Dopler între frecvenţa absolutǎ ω şi frecvenţa relativă σ , există
următoarea relaţie:

Celelalte relaţii sunt identice cu cele anterioare dacǎ se

considerǎ un reper solidar cu curentul, deci relaţiile vor fi în
frecvenţǎ relativǎ.
B. VITEZA DE FAZA, DE GRUP SI ENERGIA VALULUI

• Viteza de fazǎ este egalǎ cu:

• Viteza de grup are în general expresia:

Cg  C

Particularizǎri:
C0
- pentru apǎ micǎ: C g0 
2

- pentru apǎ adâncǎ:

• Energia valului pe unitatea de arie este egalǎ cu:

 C. DISPERSIA

Tipuri de dispersie:

- Dispersie normalǎ: în apǎ adâncǎ, din expresia vitezei de grup

rezultǎ cǎ crestele valurilor lungi se deplaseazǎ mai repede decât cele
ale valurilor scurte (aceasta apare în cazul valurilor gravitaţionale,
cum este swell), ceea ce înseamnǎ cǎ energia se propagǎ mai încet
decât crestele valurilor;

-Valuri nedispersive: are loc în ape puţin adânci, adicǎ toate crestele
valurilor se deplaseazǎ cu aceeaşi vitezǎ de unde rezultǎ cǎ şi energia
se propagǎ cu aceeaşi vitezǎ;

- Dispersie neuzualǎ: când C > C, energia se propagǎ mai rapid decât

g

crestele valurilor, iar valurile scurte se deplaseazǎ mai repede decât

cele lungi (caracteristicǎ valurilor capilare).
Ipoteze simplificatoare de calcul:

• Fluidul este omogen şi incompresibil, de aceea densitatea ρ

este constantă;
• Tensiunea superficială poate fi neglijată;
• Efectul Coriolis poate fi neglijat;
• Presiunea la suprafaţa liberǎ este uniformǎ şi constantǎ;
• Fluidul este ideal şi nevâscos;
• Se neglijeazǎ interacţiunile cu alte mişcǎri ale apei;
• Fundul orizontal şi fix constitue o frontierǎ impermeabilǎ, ceea
ce implicǎ cǎ viteza perpendicularǎ pe fund este zero;
• Se considerǎ cǎ valurile au amplitudine micǎ;
• Valurile sunt plane sau cu creste lungi (bidimensionale);
 În tabel sunt prezentate asimptotele.

Prin definiţie, un val va cǎlǎtori pe o distanţǎ de o lungime

L într-o perioadă T , de unde rezultǎ cǎ viteza valului este:

Înlocuind în relaţia dispersiei rezultă:

 Avem:

- Pentru apǎ adâncǎ -

- Pentru apǎ puţin adâncǎ -

Schimbarea de la valuri de apă adâncă la valuri de apă mică

are loc când lungimea valului L devine mai mare de două ori decât
adâncimea h . Schimbarea în proprietăţile valului se întâmplă mult
mai devreme, la L=20 h, de aceea este util să facem următoarele
distincţii:
 În apa adâncă, traiectoriile particulei sunt circulare; în apa
puţin adâncă, traiectoriile particulei devin eliptice; deplasarea
particulei de apă şi orbitele bazate pe teoria liniară sunt ilustrate în
figura 3
 Valuri:

Valurile apar intr-o arie oceanografica, numita fetch, in care

vantul bate mai mult sau mai putin uniform. Valurile din aceasta
arie se numesc seas. Magnitudinea lor depinde de marimea
suprafetei fetch si de cat de mult si de tare bate vantul.
Valurile produc oscilatia particulelor de apa.
In figura 4 se arata liniile de curent si modelul particulelor
intr-un val bidimensional armonic progresiv.
Vitezele particulelor in corespondenta crestei valului au
directia orizontala si coincid cu directia de propagare a valului.
Vitezele particulelor din talpa valului sunt orizontale si in
directia opusa directiei de propagare a valului.
Marimea vitezelor particulelor descreste exponential cu
adancimea.
 Conform Neumann şi Pierson, viteza maximă orizontală a
particulei la nivelul adâncimii medii este funcţie de adâncimea
apei:

Presiunea se determina cu relatia:

Graficul presiunii pentru valul cu inaltimea H = 5 m:
 D.CONCLUZII

Cunoasterea modului de comportare a fluidului in

diferite situatii face ca proiectarea modelelor matematice sa se
apropie de realitate.
Acestea ajung in prezent un instrument important in
proectarea structurilor "offshore“.
În prezent există apoximativ 600 de platforme
pentru forarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol submarin.
Producţia crescând de la 810 mii tone în 1954, la
900 milioane tone în 1980 şi 2 miliarde tone în 1984 şi tendinta
este de crestere in continuare, dat fiind faptul ca rezervele
petroliere continentale sunt in scădere.