1.

CICLONII ȘI ANTICICLONII

1.1. Ciclonii sau depresiunile barice

 forme negative ale reliefului baric reprezentate pe harta sinoptica prin izobare inchise, mai dese in
partile lor centrale si din ce in ce mai rare spre periferii.
 suprafata ocupata de un ciclon variaza de la cateva sute de mii de km2, pana la milioane de km2.
 adancimea ciclonilor sau presiunea lor in punctul central oscileaza, de regula, intre 1000 si 970 mb.
 miscarile aerului sunt ascendente in plan vertical si convergente in plan orizontal. La suprafata
terestra, in emisfera nordica, miscarile orizontale formeaza un vartej orientat in sens invers acelor de
ceas, de la periferii catre centru.
 deplasarea se realizeaza in general de la vest catre est, existand si abateri, de la nord spre sud sau de
la sud spre nord. -> cicloni de la est la vest = cicloni retrograzi
 viteza medie de deplasare = 50 km/h
 Formarea ciclonilor → ciclonii se formeaza acolo unde are loc scaderea presiunii, iar anticilonii, in
regiunile de crestere a presiunii.
 structura ciclonului este asimetrica, avand un sector rece mai dezvoltat si un sector cald mai restrains
 Ciclonii tropicali se pot transforma in cicloni extratropicali.
 Iarna, ciclonii tropicali nu se pot forma.
 Cel mai devastator ciclon tropical a fost in Bangladesh, in 12-13 nov. 1970

Clasificare:
 După înaltime (josi, la inaltime si inalti)
 Dupa origine (locali si frontali)
 Stadiul evolutiei (tineri si oclusi)
 Miscare (mobili si stationari)
 Situare geografica (extratropicali si tropicali)

Cicloni tropicali
 Formarea lor este conditionata: de existenta unor suprafete oceanice vaste, valori mari ale fortei
Coriolis, aparitia unor perturbatii atmosferice
 au structura simetrica si sunt lipsiti de fronturi
 sunt mai putin extinse decat cei extratropicali, dar mult mai violenti
Ochiul ciclonului
 este un nucleu de aer cald cu miscari descendente (senin), cu diametru de 20-25 km, inconjurat de un
gigantic amfiteatru noros.
 Este rezultatul echilibrarii fortei gradientului baric orizontal si fortei centrifuge

1
 1.2. Anticiclonii sau maximele barice
 sunt forme pozitive ale reliefului baric, reprezentate pe harta sinoptica prin izobare mai rare in partile
lor centrale si mai dese catre periferie.
 diametrul izobarei inchise de la periferia unui anticiclon variaza de la 200-300 km pana la peste
3000m, suprafata ocupata variind de la cateva sute de mii de kmp, pana la milioane de kmp.
 presiunea in centrul ciclonilor oscileaza intre 1020 si 1030 mb, putand ajunge pana la 1080 mb in
zonele extratropicale.
 miscarile aerului sunt descendente in plan vertical si divergente in plan orizontal.
 la suprafata terestra, in emisfera nordica miscarile orizontale formeaza un vartej orientat in sensul
acelor de ceas, de la centru spre periferie.
 deplasarea anticiclonilor are loc mai ales de la NV la SE, adica pe directia vantului conducator
 in general, anticiclonii sunt mai putin mobili decat ciclonii.

Structura : Simetrica, la suprafata terestra fiind lipsit de fronturi , Predomina timpul calm si senin

Clasificare:
 Origine (termici si dinamici)
 Inaltime (josi, la inaltime, inalti)
 Temperatura (calzi si reci)
 Miscarea (mobili si stationari )
 Pozitia in serie (initiali si finali)
 Situatea geografica (arctici si antarctici, de la altitudini medii si subtropicali)

2
 2. RELIEFUL FLUVIATIL

TERASELE
 sunt trepte in lungul vailor la altitudini relative de albie ce variaza intre 4-5m si 180 m care la origine au
fost lunci, ramanand suspendate in urma adancirii in ele a raurilor. A functionat initial ca una din albiile
sale majore, cauzele care au dus la formarea lor fiind legate de schimbarile climatice sau tectonice.
Acestea scot raul din profilul de echilibru, obligandu-l sa se adanceasca.
 Desfasurarea si dimensiunile variaza in functie de generatia de vai si de unitatile de relief in care se afla.
Au extensiune in regiunile de dealuri, podis si sunt mai reduse in munti, indeosebi in subunitatile
alcatuite din roci dure.
 De asemenea, sunt mai numeroase si au dezvoltare in lungul raurilor principale, caracteristici care scad
pe masura trecerii la generatii de afluenti tot mai noi.
 Morfologic la orice terasa se separa doua suprafete – una orizontala sau cvasiorizontala numita podul
terasei care reprezinta o lunca veche si o suprafat inclinata care formeaza fruntea terasei, ea rezultand
prin adancirea raului in lunca. Linia care se afla la imbinarea suprafete poarta numele de muchia terasei,
iar cea care este situta la racordul podului cu forma de relief superioara constituie tâtâna terasei.

Deci terasele prezinta patru elemente specifice:

 Podul terasei: partea superioara a terasei, suprafata fostului ses care a ramas suspendat. El are aspect
plan, cu o slaba inclinare catre avalul vaii.
 Fruntea terasei: (taluz) reprezinta planul inclinat care margineste terasa spre axul vaii. Se formeaza atat
prin eroziunea in adancime a raului cat si prin eroziunea laterala a fruntii terasei, eroziune care largeste
valea propriu-zisa si creeaza posibilitatea de formare a unei noi terase.
 Muchia terasei: reprezinta marginea podului catre axul vaii sau linia de contact dintre podul terasei si
fruntea terasei. Poate avea un contur foarte diferit, in functie de prezenta unor ravene sau torenti.
 tâtâna terasei: este linia de unire a podului terasei de versantul pe care se sprijina. La terasele mai vechi
acest contact poate fi mascat de coluvii sau proluvii.

Structural se disting trei situatii:

 terase aluviate (aluviale): la care se separa un strat de aluviuni cu o grosime de 1-5 m si roca in loc, intre
ele fiind vechiul pat al albiei. Sunt cele mai frecvente
 terase in roca: la care lipsesc aluviunile, podul terasei corespunzand patului albiei
 terase aluvionare: ce au panza groasa de aluviuni, in care ulterior raul s-a adancit. Exista doua subtipuri:
terase imbucate si terase rezemate.

Geneza teraselor: exista doua teori generale referitoare la forarea acestora.

 Prima mai veche, considera realizarea lor in trei faze la care procesele fluviatile au rol diferit - in prima
faza domina eroziunea lineara care creeaza patul albiei, in a doua se realizeaza aluvionarea ce da stratul
de materiale de deasupra patului si a treia cand iar pe prim plan se afla eroziunea lineara, raul tăind nu
numai patul de aluviuni, ci si rocile de dedesubt.
 A doua teorie rezuma geneza la fazele cand s-au realizat cele doua suprafete care alcatuiesc terasa. In
prima , in urma actiunii mai intai a eroziunii lineare, iar dupa ce s-a ajuns la un echilibru dinamic a
predominarii eroziunii laterale cand s-a infaptuit lunca cu un strat de aluviuni nu prea gros; a doua faza
solicita ruperea echilibrului si declansarea eroziunii lineare prin care raul se adnaceste cu mai multi metri
situatie care face ca lunca sa ramana suspendata deasupra unei albii in curs de realizare ca terasa. De aici
si ideea ca terasa este rezultatul succedarii in timp a proceselor de eroziune fluviatila.

3
 Varsta teraselor: se stabileste prin diferite metode, dar rezultatele au un anumit grad de relativitate.
 Cel mai simplu se apreciaza in functie de pozitia uneia in raport de cealalta.
 Prin metoda numarului de loessuri si de soluri fosile, situate peste depozitul de aluviuni, aprecierea se
apropie mai mult de realitate
 Datarea paleontologica este cea mai apropiata de realitate cu conditia ca fosilele sa nu reprezinte
elemente remaniate. Prin ea se stabileste varsta depozitului. La raurile mari din tara noastra, au fost
identificate mai multe terase reper si pe baza lor s-a ajuns la intocmirea unor scheme morfocronologice
pentru bazinele din sudul, estul sau vestul tarii.

Tipuri de terasa: se disting pe baza diferitelor criterii:

 Dupa desfasurarea in profilul longitudinal al vaii terasele pot fi: paralele, convergente in aval,
convergente in amonte, in foarfeca
 Dupa desfasurarea in profil transversal sunt terase: bilaterale, monolaterale, in evantai
 Dupa structura sunt terase: aluviale, aluvionare
 Dupa geneza: terase de natura eustatica, climatica, neotectonica

Inaltimea, numerotarea si racordarea teraselor

 Inaltimea teraselor se apreciaza in marea majoritate a situatiilorprin altitudinea relativa, valoare care se
caluculeaza prin raportarea neveluilui superior al depozitului de aluviuni la nivelul luncii. In acest mod
se stabileste cu cat s-a adancit raul de la fosta lunca la cea actuala.
 Numerotarea: frecvent se face plecand de la cea inferioarala cea cu inaltimea cea mai ridicata din lungul
raului (ex: terasa VIII).
 Racordarea teraselor este o operatiune care presupune identificarea tuturor fragmentelor de terasa din
lungul unui rau si de pe afluenti, cartarea lor pe harti, intocmirea fiselor cu elementele specifice.
Racordarea este dificila, intrucat ulterior individualiarii terasei ea sufera trei tipuri de actiuni:
fragmentarea de catre torenti sau paraie, erodarea de catre raul principal si depunerea de materiale groase
pe pod.

Sisteme teritoriale de terase:

 Sistemul carpatic: prezinta dominant terase de natura tectonica si tectono-climatica, au deformari
altimetrice locale, dedublari, si in general grad de fragmentare accentuat. Se pot separa mai multe
subsisteme regionale:
 Depresiunile golf- din vestul Carpatiilor Occidentali, au 4-6 terase care sunt paralele in
depresiunidar converg atat in bazinul montan limotrof cat si la contactul cu Campia banato-
somesana
 Depresiunile din interiorul spatiului monatn, cu sau fara subsecventa slaba (Maramures, Brad,
Dornelor), 4-6 terase pe vaile principale si 1-4 pe cele secundare
 Depresiunile cu subsidenta activa in cea mai mare parte a cuaternarului (Ciuc, Brasov) nu contin
decat 103 terase aflate frecvent la contactul cu rama montana.
 Culoarele largi de vale taiate in foratiuni sedimentare flisoide cu 6-8 terase care se continua pe
afluenti cu 1-6 terase.
 Culoarele de vale transversale formate in roci cristaline, vulcanice, calcare, cnglomerate, au
terase in numar diferit doar pe vaile principale si in bazinetele depresionare.

4
 Sistemul subcarpatic: are pe de o parte caracter tranzitoriu catre Carpatii si unitatile geografice limitrofe,
iar pe de alta parte unele particularitati impuse de miscarile tectonice si de alcatuirea orografica a
acestora. Dominant sunt terase de natura tectonica, dar la care si factorul climatic a avut un rol
important. In general sunt pe vaile principale 5-6 terase, iar numarul lor creste pe axele culmilor
anticlinale sau scad in unele depresiuni unde sunt sunsidente.

 Sistemul moldovenesc: cuprinde cea mai mare parte din bazinele raurilor Prut si Siret spatiu antrenat in
cuaternar intr-o ridicare usoara transmisa dinspre munte. Rol important au avut si retragrea lacului din
extremitatea sudica , miscarile subsidente din Campia Siretului, variatia conditiilor climatice si aportul
raurilor carpatice cu debite mari. Ca urmare au rezultat terase tectono-climatice care in lungul raurilor
alohtone sunt in numar de 6-9, aproape paralele cu talvegul.

 Sistemul transilvan: este caracteristic Dealurilor Transilvaniei. Aici sunt trei mari bazine hidrografice
(Somes, Mures, Olt), in care in lungul vailor principale sunt 6-8 terase tectono-climaticecu desfasurare
paralela cu albiile acestora. Au o dezvoltare larga, cu poduri foarte incarcate, conuri de dejectie si frunti
afectate de siroiere.

 Sistemul danubiano-getic: cuprinde terasele din Campia Romana si Podisul Getic. Exista cinci terase al
Dunarii ce au o larga desfasurare la vest de Olt, dar al carui numar se micsoreaza treptatin concordanta
cu fazele principale ale retragerii lacului getic spre est si nord-est. In culoarele vailor Olt si Jiu, sunt tot 5
terase care se racordeaza cu cele ale Dunarii si 1-4 terase pe afluentii din Pod. Strehaia si Dealurile
Oltetului. La est de Olt se impun trei situatii. In primul rand terasele raurilor din dealuri la intrarea in
campie se largesc si se efileaza in nivelul acesteia sau se pierd in vaste conuri aluviale. In al doilea rand
sunt vaile care frangmenteaza Podisul Cotmeana si unde sunt 1-3 terase joase, discontinui, iar a treia
situatie apartine raurilor mari care strabat campii tabulare sau piemontane, 1-3 terase.

 Sistemul banato-somesan: include treptele din lungul raurilor din vestul tariicare de regula au obarsii in
muntii dar strabat dealurile in care isi creaza culoare largi si se indreapta spre centrele de sunsidenta
activa din campie. Pe parcurs exista 3-5 terase in dealuri. La contactul cu campia cele superioare se
opresc brusc iar cele inferioare trec in 1-3 generatii de conuri aluviale. O desfasurare larga o au terasele
in dealuri pe Somes, Lapus, Barcau, Mures, Timis.

 Sistemul dobrogean: este slab reprezentat, discontinuu si numai pe vaile mai importante. Pe acestea
exista 1-2 terase la care local mai apar cateva trepte in roca cu caracter de glacis sau nivele litologice.
Sunt slab reprezentate deoarece eventualele terase, create in cuaternar, cand Dobrogea era o unitate joaa
ce se intindea mult spre est, au fost acoperite de transgresiunile marii de la inceputul holocenului

5
 Luncile

 sunt forme de relief holocene, a caror fizionomie, structura si evolutie au fost conditionate de
modificarile intervenite in dinamica raurilor in concordanta cu variatiile neotectonice si bioclimatice din
acest interval de timp geologic.
 In mod obisnuit, ca urmare a dispunerii radiare a raurilor fata de treptele principale de relief, luncile se
largesc din cursul superior al raurilor catre varsare, datorita cresterii volumului de apa sau schimbarii
conditiilor geologice si morfologice, asa cum se constata la apele care trec din Carpati spre dealuri,
podisuri si campie.
 Dimensiunile acesteia sunt variabile de la un rau la altul si chiar la acelas rau, de la un sector la altul. In
raport cu albia minora se desfasoara pe latimi deosobite pe ambele parti sau numai pe una. Pot avea
caracter bilateral sau monolateral. Luncile au dimensiuni mari in regiunile de campie si podis, in
depresiuni i cursul inferior al raurilor. Opus, raurile au lunci inguste, sau acestea lipsesc in munti, in
cursul superior, in sectoarele unde s-au adancit in roci cu rezistenta mare. Ca urmare in cursul unui rau
mai intins, se pot separa sectoare in care luncile au dimensiuni, alcatuire, morfoligie variate. Situatiile
devin mult mai complexe la raurile care traverseaza unitati montane, depresionare, deluroase, campi
(Olt, Mures, Jiu), unde alternantele de situati sunt numeroase.
 Cronologic: formarea luncilora inceput mai timpuriu in munti si in regiunile inalte deluroase si mai
tarziu in celelalte. Datele rezultate din studiul faunei, fosilei, a urmelor de cultura materiala si din unele
analize sporo-polinice conduc la concluzia ca acumularile cele mai bogate sunt legate de holocenul
mediu si superior.
 Formarea luncilor: este conditionata de atingerea locala a unui stadiu de echilibru morfodinamic, cand
raul isi centreaza energia de care dispune pentru transportul apei, aluviunilor, si in realizarea eroziunii
asupra malurilor concave. Ca urmare isi extind meandrele, putand ajunge la o latime de peste 10 ori
marimea albiei minore.

Morfologia lunci: este in cea mai mare masura rezultatul migrarii prin meandrare a albiei raului, a
proceselor de eroziune laterala si de acumulare a aluviunilor la viituri sau la varsarea afluentilor. In
cuprinsul ei exista forme de relief pozitive si negative. Cele mai insemnate dintre acestea sunt:

 Gridurile – ca forme de acumulare a pietrisurilor si nisipurilor grosiere in vecinatatea albiei prezente dar
si a unor foste albi. Sunt alungite si inaltimi de pana la 10 m.
 Popinele – martori de eroziune in fostele meandre parasite. Pe unele se practica cuturi sau sunt asezari
 Conurile de aluviuni – depuse de paraieie sau torentii care ajung in lunca
 Trepte de lunca – desfasurate la 0,5 m, 1 m, 1,5, 2,5 m, variaza ca numar, altitudine fiind rezultatul
proceselor morfodinamice din albia minora.
 Diguri – forme de relief pozitive amanajate antropic in vecinatatea albilor minore pentru a feri restul
luncii de inundatii
 Meandre parasite (belciuge) – au rezultat prin procese de autocaptare, in lungul lor gasindu-se ochiuri de
apa
 Cursuri parasite – ale raului principal sau ale afluentilor
 Microdepresiuni – cu dimensiuni variabil, unele avand lacuri, iar altele suprafete cu exces de umiditate
 Canale de drenaj – sau pentru irigatii realizate antropic, au lungimi de sute de metri si chiar km si
adnacimi de 1-3 m.

6
 Alcatuirea si structura luncii: depind in mare masura de marimile debitului, pantei longitudinale,
de unitatea de relief pa care o strabate raul, stadiul de evolutie a procesului de meandrare. Comun la
toate sunt cateva elemente: - patul albiei taiat in roca de baza si o patura de aluviuni, heterogena ca
alcatuire si granulometrie. Aluviunile au o dubla provenienta. Majoritatea rezulta din aportul raului
principal indeosebi la revarsari cand se produc inundatii care acopeta suprafete de marime diferita
din lunca. Alte materiale sunt aduse si depuse de catre afluenti. Repartitia acestora este neuniforma
dar reflecta o conditie dinamica.

Tipuri de lunci: Au fost separate cateva tipuri de lunci.

 lunci dezvoltate in culoarele de vale montane si din dealurile inalte: sunt inguste, discontinui, bilaterale,
mai bine evidentiate in bazinetele depresionare
 lunci in culoarele de vale largi din munti si dealuri: bilaterale dar in alternanta, au doua orizonturi
structurale dar si depozite de acoperiri recenta. Prezinta sectoare inalte si sectoare joase.
 lunci in depresiuni intramontane si intracolinare: au extensiune mare, dezvoltare bilaterala, depozite cu
grosimi mari, nivel freatic aproape de suprafata care faciliteaza nivelul de umiditate
 lunci in campie, dealuri si podisuri joase relativ stabile neotectonic: sunt largi, au grinduri, cursuri
parasite, popine si diferentieri in trepte joase.
 lunci in campiile de sussidenta: ocupa spatii intinse cu revarsari frecvente si ca urmare exista albii cu
functionalitate diferita, sectoare cu exces de umiditate si depozite holocene care depasesc 30 m.

Tipuri de vai
I. Din punct de vedere genetic, vaile sunt de trei tipuri:
 Vai antecedente – sunt cele mai vechi si sunt caracteristice doar ariilor de orogen carpatic intrucat ele se
mentin pe actualul traseu inainte de consumarea ultimilor faze ale orogenezei alpine. In teritoriul
carpatic, cele mai vechi vai din aceasta categorie se mentin inca din Sarmatian. In aceasta categorie se
include Valea Bistritei Mijlocii din domeniul flisului est carpatic. In acceasi categorie se includ si
tronsoane ale unor vai carpatice mari, cum ar fi Valea Jiului, Valea Oltului etc. Cel mai tipic sector de
vale antecedenta este reprezentat de Valea Dunarii in sectorul de defileu.
 Vai epigenetice – aceste vai s-au format concomitent cu desfasurarea unor faze orogenetice, sau imediat
dupa configurarea unor morfostructuri. Sunt vai mai noi in comparatie cu cele antecedente si le putem
regasi atat in domeniul de orogen, cat si in cel de platforma. Aceste vai evolueaza prin eroziune in
adancime, cat si prin eroziune regresiva din aval spre amonte. Aici includem majoritatea vailor carpatice
din flis: Valea Prahovei, Valea Timisului, Valea Argesului, ValeaTrotusului.
 Vai de captare – s-au format prin mecanisme specifice captarilor fluviale, cand prin eroziune regresiva
un rau situat la un nivel altitudinal mai jos capteaza un alt rau mai mic, insa situat intr-o pozitie
altitudinala mai mare. In aceasta categorie mentionam captarea din Seaua de la Moinesti dintre Trotus si
Tazlau. Captarile acestea pot fi realizate in decursul unor perioade lungi de timp, existand si situatii de
captari iminente.Dintre vaile evoluate prin captare, un loc aparte il ocupa Valea Oltului, vale care in
momentul in care intra in Depresiunea Transilvaniei are o directie EST-VEST si mai apoi dupa
localitatea Avrig isi schimba brusc cursul spre Sud, reintrand in aria montana. O alta situatie, a unui rau
mai mic, este cea a raului Cuejd, care dupa iesirea din Muntii Stanisoarei intra in aria subcarpatica si mai
apoi la Piatra Neamt reintra in domeniul montan printre varfurile Pietricica si Cozla.

7
II. In functie de raportul de curgere a raului si structura geologica se disting cateva categorii de vai:
In zona de orogen distingem trei mari tipuri de vai:
 Vaile longitudinale sunt vaile care sunt insinuate in lungul unor linii structurale. Cele mai frecvente sunt
vaile de sinclinal, dar mai rar pot exista si vai de anticlinal.
 Vaile transversale taie perpendicular structurile geologice. De regula, aceste vai transversale sunt vai
antecedente, dar in multe situatii au si caracter tectonic, intrucat cursul de apa transversal s-a insinuat pe
linii tectonice.
 Vaile diagonale taie structurile geologice diagonal fiind practic tot vai antecedente. De exemplu cursul
Vaii Bistritei Mijlocii.
 In zona de platforma, in functie de raportul cu structura, vaile sunt:
 Vaile consecvente au sensul de curgere in directia inclinarii stratelor. Principalele vai consecvente sunt
Vaile Siretului si ale Prutului, care s-au marit progresiv pe masura ce uscaturile avansau de la Nord la
Sud. In aceeasi categorie a vailor consecvente mentionam Cursul Mijlociu al Barladului, apoi
principalele cursuri de apa din Colinele Tutovei. De asemenea, in Podisul Piemontan Getic.
 Vaile subsecvente cu o directie de curgere perpendiculara pe directia de inclinarea stratelor. Formeaza a
doua generatie de vai, fiind mai tinere decat cele consecvente si care genereaza asimetrii de relief de
tipul reliefului de cuesta. In categoria vailor subsecvente mentionam cursurile mijlocii ale Somuzului
Mare si Mic in Pod. Sucevei, Valea Bahluietului, intre Targu Frumos si Podu Iloaiei, Valea Bahluiului,
intre Podu Iloaiei si Iasi, Valea Jijiei intre Movileni si Popricani, Cursul Superior al Barladului, Valea
Racovei, Valea Lohanului.
 Vaile obsecvente au directia de curgere invers fata de directia de inclinare a stratelor. Acestea sunt de
regula mai noi, re regula mult mai scurte si cu versantii relativ simetrici. Ca exemplu mentionam Valea
Nicolinei.

PIEMONTURILE sunt campii extinse rezultate la contactul relativ brusc dintre o unitate inalta
(munti) si una joasa, neteda (depresiune, campie lacustra) prin acumularea unor mase imense de aluviuni
carate de catre o retea densa de paraie si rauri. Ex: Italia de N, in sudul Hymalayei .
 Conditii de formare: existenta unui contact net (brusc) intre o unitate de relief inalta (m-ti sau dealuri in
ridicare) si un climat care sa permita erodarea si transportarea unui volum mare de aluviuni din munti si
acumularea acestora la marginea lor.
 conditii de natura tectonica- se realizeaza la exteriorul muntilor sau dealurilor, dar si pe marginile
depresiunilor intramontane. Altitudinile mari impun pante ridicate ce faciliteaza cresterea vitezei si
totodata se produce o eroziune puternica a cursurilor de apa cu o capacitate de transport foarte mare
 conditia climatica presupune precipitatii bogate, dar si perioade secetoase unde vegetatia slab dezvoltata
permite expunerea directa a versantilor in fata agentilor externi

Fazele si etapele de formare a piemonturilor

 etapa de construire a campiei piemontane – dezvoltarea conurilor aluviale, care prin unire sau glacisuri,
iar dupa o indelungata evolutie se ajunge la campii piemontane
 etapa fragmentarii piemontului-incepe din momentul intreruperii procesului de dezvoltare al piemontului
si se incheie atunci cand din acesta nu au mai ramas decat petece pe unele interfluvii
 faza fragmentarii longitudinale:adancirea raurilor care vin din munte si strabat piemontul
 faza fragmentarii transversale: raurile se adancesc si ating stratele de la baza piemontului cu o
rezistenta mai mare sau cand acestea e apropie de un profil de echilibru

8
  faza fragmentarii totale a piemontului din care raman doar martori de eroziune piemontani - se
realizeaza dupa o indelungata evolutie cand din piemont nu se mai pastreaza decat cateva
varfuri(martori de eroziune).

 Etapa de construire a campiei piemontane -debuteaza cu dezvoltarea de conuri aluviale, care prin unire
dau glacisuri, iar dupa o indelungata evolutie prin extindere in suprafata si atenuarea denivelarilor
dintre conuri si panzele de aluviuni, se ajunge la campii piemontane. caracteristicile lor:
 constituie o campie slab fragmentata si ondulata care inclina de la contactul cu muntele spre
periferie
 este alcatuita din panze de pietris,nisip,lentil de argila suprapuse in unghiuri variate de unde si
numele de ”structura incrucisata”
 in lungul ei exista albiile putin adancite ale raurilor care ies din munti,dar si multe alibi parasite
lipsite de apa
 in fazele mai avansate ale evolutiilor accumulative, varfurile conurilor de aluviuni patrund in
lungul luncilor in spatiul montan, iar o parte din aluviuni se suprapun pe treapta de eroziune
rezultata din retragerea versantilor tectonici prin procese de meteorizare, gravitationale, siroire,
torentialitate. La inceputul evolutiei, dezvoltarea piemotului se face in detrimental șesului din
fata apei pe care aluviunile se acumuleaza, ulterior actiunea va cuprinde si marginile muntilor.

 Etapa fragmentarii piemontului - incepe din momentul intreruperii procesului de dezvoltare a

piemontului si se incheie cand din acesta nu au mai ramas decat petece,pe unele interflurii, exista 3 etape
prin specificul modului de fragmentare:
 faza fragmentarii longitudinale: se caracterizeaza prin: adancirea raurilor care vin din munte si
strabat piemuntul, este asociata frecvent frecvent cu inaltarea campiei piemontane impreuna cu
muntele, este un proces destul de activ
 faza fragmentarii tranversale: momentul este asociat cu momentul in care raurile se adancesc si
ating stratele de la baza piemontului cu rezistenta mare, fie cand evolutiv s-au apropiat de un
profil de echilibru
 faza fragmentarii totale a piemontului din care raman doar martori de eroziune piemontani: se
realieaza dupa o indelungata evolutie cand se impun generatii noi de vai torentiale, din piemont
nu s-au pastrat decat cateva varfuri (martori de eroziune) alcatuite din pietrisuri

Campiile de nivel de baza

 sunt campii joase dezvoltate in regiunile de varsare ale fluviile in lacuri mari, in mari sau oceane.
 fluviul trebuie sa aiba cantitati mari de aluviuni, sa existe o platform litorala extinsa care sa aiba
adancimi mici, sa nu existe curenti si maree care sa conduca la imprastierea materialelor in largul
mărilor.

CAPTARILE reprezinta un proces prin care un rau patrunde in bazinul altuia de unde preia
treptat afluentii mai mici sau mai mari ai acestuia,iar in final chiar o parte a acestuia. Râul activ poarta
numele de captator, iar cele incorporate sunt rauri captate.
Conditii de formare a procesului de captare:
 nivelul(punctul de varsare)al captatorului sa fie mai jos in raport cu ale raurilor vecine
 panta generala a raului captator sa fie mai mare , iar lungimea mai scurta
 un debit mai mare al capatorului, cu un bazin extins
 prezenta in bazinul captatorului a stratelor ce au roci cu rezistenta redusa si vegetatie redusa

9
 Tipuri de captari:
 de suprafata
 Laterale-se produc intre doua rauri a caror directie de desfasurare este aproape perpendiculara
 raul si bazinul captatorului se extind paralel
 in locul unde se inregistreaza captarea cursului raului se produce o schimbare brusca de
directie (90 gr) – cot de captare
 pe raul captat, in aval ramane o vale larga cu o lunca extinsa prin care se strecoara un curs
firav de apa. este numita albie moarta
 in sectorul creat, valea este ingusta cu praguri si cu o panta mai mare(clisura)
 cumpana de apa isi schimba pozitia
 Ex: Crisul Repede prin captare a preluat mai multe rauri (Iada, Draganul)
 laterale din lunci-preces frecvent in campiile de subsidenta si in luncile raurilor mari care au
meandre extinse si cursuri vechi folosite de catre afluenti(Siret,Prut). Moduri de realizare al
procesului de captare laterala:
 autocaptarea sau captarea de meandru
 captari prin atingerea meandrelor
 captare prin deversare
 frontale – procesul se produce intre rauri cu o desfasurare opusa . Au aceeasi obarsie, dar conuri
de scurgere opuse. Elementele care dovedesc realizarea procesului sunt: neconcordanta intre linia
marilor inaltimi si altitudinile joase. Saua larga Ex: captari intre raurile Timis, Târlung si cele din
bazinele Prahovei, Doftanei, Buzaului
 in muntii si podisurile alcatuite din calcare – se realizeaza datorita rocii puternic fisurate unde
apa patrunde rapid ceea ce favorizeaza o circulatie interna complexa.

 Subterane dupa vechime:

 captari f vechi ( pliocene)
 captari recente(cuaternare)
 captari iminente

Elementele unei captari:

 cot de captare
 valea moartea(oarba)
 prezenta unei clisuri sau vale ingusta la nivelul cumpenei de apa
 pe profilul longitudinal se intalnesc praguri/cascade

Reconstituirea unei captari : cotul de captare e insotit in aval de o șa largă,valea moarta,neconcordanta

intre linia marilor inaltimi si pozitia joasa a cumpenei de apa,desfasurarea nivelelor de eroziune si a teraselor
,pozitia diferita ca inaltime a nivelelor de baza.

Conurile aluviale sunt corespondentul conurilor de dejectie ale torentilor, dar cu dimensiuni mut mai
mari.Sunt frecvente pe rama depresiunilor si rezulta prin acumulari continui de panze de aluviuni, dar cu
accent la viituri cand sunt transportate si materiale grosiere. Dimensiunile variaza in functie de :
caracteristicile reliefului, climat, roci, gradul de acoperire cu vegetatie.

Deltele continentale constituie conuri aluviale foarte mari, dar cu inaltime mica dezvoltate la iesirea in
campii (de divagare) sau in depresiunile cu vatra neteda a raurilor cu debit solid important.(Ex:Buzau,
Prahova, Putna in campie).
10
Glacisurile aluviale sunt forme de relief de racod intre dealuri, munti si depresiuni sau campii rezultate din
imbinarea ,suprapunerea laterala a mai multor conuri aluviale construite de rauri. Inaltimea lor depinde de
dimensiunile elementelor ce alcatuiesc aluviunile, iar extensiunea de volumul de materiale acumulate.
Configuratia releva aspectul ondulat si caderea usoara spre exterior. Sunt strabature de raurile care le-au
creat. Tipice pe marginile depresiunilor Giurgeu, Ciu, Brasov.

3. RELIEFUL GLACIAR MONTAN

 Ghetari montani de tip alpin( de vale)- ghetari complexi, au o zona de acumulare foarte mare si
reprezinta de obicei partea superioara a unui bazin de receptie. De aici pornesc limbile ghetarului iar la
contactul cu versantul avem 2 situatii: fie se produce o crapatura numita rimaye, fie se produc acumulari.
 Ghetarii montani de tip pirenian (de circ)- se gasesc foarte aproape de l.z.p , au dimensiuni mici,
majoritatea fiind cantonati in depresiuni numite circuri.Ei nu dezvolta limbi glaciare sau acestea au
dimensiuni foarte mici pt ca ghetarii sunt cantonati deasupra unor praguri de mari dimensiuni.
 Ghetarii de tip himalayan –sunt cei mai extinsi datorita precipitatiilor bogate, climatului musonic si
altitudinilor mari din Mtii Himalaya , se aseamana cu cei alpini numai ca limbile glaciare sunt mai mari
iar aici este prezenta inseuarea de transfluenta= locul prin care gheata trece dintr-o parte a versantului in
alta.
 Ghetarii de tip Kilimandjaro( in stea) –s-au format in craterele unor vulcani stinsi situati in apropiera
l.z.p, o mica parte din gheata se revarsa pe versantii craterului sub forma unor limbi scurte care au forma
de stea.
 Ghetarii de tip piemont ( alaschian)- se intalnesc in Arhipelagul Alaska si se aseamana cu ghetarii
alpini, avand ca specific acumularea ghetii amestecata cu materiale in apropierea zonei de tarm rezultand
conuri de gheata si materiale simple sau suprapuse formand o treapta intermediara.
 Ghetarii mixti de platou si vale ( tip norvegian)- se intalnesc in Alpii Scandinaviei, Scotia si Tara
Galiilor- zone care in Pleistocen au fost acoperite de calota glaciara. Ei fac trecerea intre ghetarii
montani si cei de calota si se gasesc pe mici platouri pe peneplena scandinava.

Procese si forme de relief glaciare

Ghetarul exercita trei procese- eroziunea asupra suprafetei cu care intra in contact, transportul ghetii si a
materialelor cu care se incarca si acumularea materialelor in diferite sectoare unde ghetarul se degradeaza. In
realitate, ghetarii se instaleaza pe un paleorelief, il modeleaza schimband multe din caracteristicile sale si
creeaza forme de relied care ii apartin.
 Relieful creat de eroziune(exaratie) -se manifesta diferit in functie de mai multi factori:
 Viteza de deplasare a masei de gheata- eroziunea este ridicata la viteze mici
 Grosimea masei de gheata- cu cat e mai groasa cu atat exaratia e mai intensa
 Panta suprafetei subadiacente- pe pantele mai mici si contrapante eroziunea e mult mai activa
 Rezistenta rocilor , rocile mai mui fiind mai usor de dislocat
 Incarcatura masei de gheata cu blocuri si bolovani- cu cat este mai mare cu atat puterea de
scrijelire e mai intensa

 Relieful de eroziune specific ghetarilor montani: masa de gheata, incarcata sau nu cu materiale, roade
suprafata subadiacenta rezultand formele de eroziune glaciare. Cu cat cantitatea de material e mai mare,
cu atat eroziu-nea e mai puternica.Rezultatele procesului de eroziune pot fi diferite:
 Circuri glaciare(caldari)- sunt depresiuni in care gheata se acumuleaza si care, datorita
eroziunii exercitate, se vor mari. Se gasesc la izvoarele vailor glaciare alpine , pe versantii mari si
11
 in lungul vailor. La contactul dintre circurile glaciare si masa de gheata apar crapaturi numite
rimaye iar la contactul dintre circurile glaciare si vale apar pragurile glaciare. In cadrul acestor
circuri se gasesc lacuri.
 Vaile glaciare- sunt rezultatul actiunii ghetii care inainteaza din circ in lungul vailor deja
existente si le modeleaza.In profil transversal, valea are forma literei „U” ia in profil longitudinal
prezinta numeroase praguri ce nu ajung ni-ciodata la un profil de echilibru pt ca nu au un nivel de
baza(limbile ghetarilor variaza in timp). In cadrul lor pot aparea unele bazile depresionare care
alter-neaza cu praguri si zone de ingustare. Exista si vai suspendate numite troguri care apar cand
ghetarii din lungul vailor principale au erodat mai puternic decat cei de pe vaile secundare.
 Platourile glaciare- se intalnesc in muntii inalti care prezinta suprafete de nive-lare .Gheata se
va aduna, va eroda, va forma mici depresiuni in care apar lacuri Din masa de gheata de pe platou
pornesc limbi de gheata.
 Custurile (Karlingurile)- reprezinta interfluvii ascutite care separa 2 circuri sau 2 vai
glaciare.Partea mai inalta se numeste ac iar partea mai coborata se numeste inseuare. Se formeaza
prin actiunea vanturilor dar si prin inghet/ dezghet.
 Inseuarile de transfluenta- reprezinta sectoare mai joase la nivelul interfluviilor care permit
ghetii trecerea de la un ghetar la altul.Sunt frecvente la ghetarii alpini si himalayeni.
 Spinarile de berbeci- reprezinta forme de relief proeminente, formate din roci mai dure, situate
pe praguri glaciare care au suferit datorita eroziunii exercitate de masa ghetarului o rotunjire.
 Striurile glaciare- reprezinta mici sentulete, mai mult sau mai putin paralele, care apar pe
pragurile glaciare datorita eroziunii exercitate de masa ghetarului, mai ales atunci cand e
incarcata cu material

Relieful de acumulare
 In afara de gheata, ghetarul contine si materiale provenite fie din eroziunea glaciara, fie de pe ver-
santi.Ghetarul transporta aceste materiale si le depune atunci cand se topeste sau isi micsoreaza volumul
de gheata, formele de relief rezultate fiind morenele. Morenele reprezinta forme de acumulare compuse
din materiale carate si depuse de ghetarii montani.
 Morene frontale- materiale carate de pe fruntea ghetarului
 Morene laterale- se afla la contactul dintre gheata si versant, materialele provenind de pe versant
 Morene interne-materiale carate in interiorul ghetii
 Morene de fund- se gasesc la contactul cu suprafata subglaciara si cele mai multe sunt materiale
carate de torentii subglaciari
 Morene mediane- se gasesc la mijlocul masei de gheata, in situatia in care limbile glaciare s-au
unit

12
 4. DINAMICA POPULATIEI PE GLOB (NATALITATE,
FERTILITATE, MORTALITATE, SPERANTA DE VIATA
LA NASTERE, TIPURI DE EVOLUTIE DEMOGRAFICA).
Natalitatea arata frecventa nasterilor in interiorul unei populatii. Aceasta se masoara prin rata
natalitatii, indicator calculat prin raportul dintre numarul total de nascuti vii si populatia medie exprimat
in promile. n=(N/P)x1000

Factorii care determina variatia spatiala a natalitatii

 economici: nivelul de dezvoltare economica, conditiile de viata. In tarile dezvoltate rata este redusa:
dorinta de a detine mai multe bunuri materiale, cheltuiele ridicate implicate in cresterea si educatia
copiilor, dimensiunile mai reduse ale locuintei urbane, grija pt sanatatea mamei. In tarile subdezvoltate
rata natalitatii este marre: o familie numeroasa asigura necesarul de forta de munca pt agricultura.
 politici: politica pronatalista (are in vedere o crestere a numarului nasterilor si o crestere a populatiei),
politica antinatalista (are in vedere reducerea nivelului general al natalitatii), politica neutra
(neinterventia statului in plan demografic)
 socio-culturali: Statutul femeii in societate (gradul de instruire si educatie al femeii-intarzierea varstei
casatoriei, adoptarea masurilor contraceptive, insertia pe piata muncii), religia (Redus-lumea dezvoltatea,
ridicat-lumea subdezvoltata), varsta populatiei

Influenta factorilor politici asupra natalitatii

 Politica pronatalista-Romania-1966: interzicerea avorturilor, controlul fertilitatii feminine, dublarea ratei
natalitatii de la 14 la 27,7 ‰.
 Politica antinatalista-China-1962: nr max de copii:3, mariaj tardiv, avortul-promovat ca mijloc
contraceptiv
 India-1952: masuri de limitare a nasterilor-insucces total, Casatorie tardiva, acees inegal la educatie,
educatia fetelor inutila, femeile nu pot decide in privinta mariajului
 Iran: 1979-Politica pronatalista-interzicerea avortului si a contraceptiei. Cresterea economica a exclus
cresterea demografica necontrolata: Redirectionarea politicii catre o politica pro-familie, comercializarea
contraceptivelor, eliminarea beneficiilor pt al 4-a copil.
Variatii spatiale ale natalitatii
 rata medie mondiala: 21 ‰
 diferentieri intre tari: redusa: Monaco (7‰), Germania (8‰), Japonia (9‰), Austria (9); ridicata: Niger
(53‰), Uganda (47‰), Angola (46‰), Burkina Faso (46‰), Somalia (45 ‰)

Fertilitatea reprezintă un element al dinamismului geografic, nivelul acesteia fiind un bun

indicator al mentalităţii, exprimând în fapt atitudinea populaţiilor faţă de viaţa modernă.
 Fertilitatea se refera numai la acea parte a populaţiei care participă direct la procesul de reproducere,
respectiv la populaţia feminină de varstă fertilă sau în vârstă de procreare, considerată între 15 şi 49 de
ani şi se exprimă sub forma unui raport direct- număr copii/ femeie.
 Analiza spaţială a ratei fertilităţii evidentiază mari diferenţieri de la o regiune la alta, de la un stat la
altul.

 Factorii care influentează nivelul fertilităţii: factori economici, politici, socio-culturali, statutul femeii in
societate, religia, climatul psihologic general, vârsta populaţiei. Se poate face o corelaţie între nivelul
general de dezvoltare (venituri, urbanizare) şi nivelul fertilităţii, insă există şi state, precum cele arabe,
13
 care au un venit foarte ridicat şi care prezintă o rată a fertilităţii de asemenea ridicată, în timp ce in alte
state, cum sunt Sri-Lanka (2,2 copii/femeie), Indonezia (2,3 copii/femeie), au o fertilitate relativ scăzută,
deşi au un nivel de dezvoltare modest, ceea ce poate duce la afirmaţia că diferenţele internaţionale în
ceea ce priveşte fertilitatea sunt datorate mai mult factorilor socio-culturali decât celor economici sau
politici.
 Statele cu valorile cele mai ridicate sunt în Africa şi dintre acestea cu o valoare mai mare de 5
copii/femeie se înregistrează: Niger (7,1 copii/femeie), Burundi, Somalia (6,4 copii/femeie), Zambia,
Mali, Angola, Republica Democrată Congo (6,3 copii/femeie), Uganda, Afghanistan (6,2 copii/femeie).
Alte ţări cu valori peste 5 copii/femeie sunt: Sudanul de Sud, Burkina Faso, Guinea, Liberia, Nigeria,
Malawi, Mozambique, Camerun, Yemen.
 La polul opus, cu fertilitate scăzută, de sub 2,1 se situează Europa, Australia si America de Nord.
Exemple de state: Letonia (1,1 copii/femeie), Ungaria, Andorra, Bosnia-Herţegovina, San Marino (1,2
copii/femeie), Rep. Moldova, Polonia, România, Portugalia, Serbia (1,3 copii/femeie), Austria,
Germania, Cehia, Slovacia, Albania, Italia, Spania (1,4 copii/femeie); Canada (1,7 copii/femeie), SUA
(1,9 copii/femeie); Australia (1,9 copii/femeie).
 Ţările cu nivel între 2,1-3 copii/femeie se situează preponderent în Asia, Africa şi America de Sud.
Exemple de state: Quatar (2,1 copii/femeie), India (2,5 copii/femeie), Arabia Saudită (2,8 copii/femeie);
Algeria, Egipt (2,9 copii/femeie), Africa de Sud (2,4 copii/ femeie); Mexic (2,3 copii/femeie), Argentina
(2,4 copii/femeie), Venezuela (2,5 copii/femeie).
 State cu nivel de fertilitate între 3,1 şi 5 copii/femeie aparţin în general continentului african şi asiatic:
Sudan (4,2 copii/femeie), Etiopia (4,8 copii/femeie); Pakistan (3,6 copii/femeie), Irak (4,6 copii/femeie).
 În ciuda situaţiei actuale, studiile demografice arată că statele dezvoltate, care în prezent au un nivel
redus al fetilităţii, înregistrau în trecut valori apropiate celor constatate astăzi în Africa şi în Asia. Aşa se
explică faptul că între anii 1975-1980, media mondială a fertilităţii era de 3,9 copii/femeie. Se
preconizează însa o scădere a ratei fertilităţii la 2,38 pentru anii 2015-2020.

Mortalitatea Totalitatea deceselor care se produc in cazul unei populatii. Aceasta se exprima prin rata
mortalitatii, care reprezinta un raport intre nr total de decese si populatia medie, redat in promile:
m=(M/PM)x1000

Factorii care influenteaza mortalitatea:

 Nivel de dezvoltare- cheltuieli pentru sanatate (investitii in sanatate, programe de sanatate),
 Nivel de trai (venituri, locuinta, timp liber)- acces la bunuri si servicii de calitate, medicamente,
 Nivel de educatie (ocupatie, atitudinea fata de boala)-stil de viata sanatos (alimentatie, igiena)
 cauze intamplatoare (razboaie, epidemii, catastrofe naturale).

Mortalitatea infantile reflecta totalitatea deceselor infantile ce se produc in cadrul unei populatii. Se
utilizeaza rata mortalitatii infantile ce exprima numarul total de decese in primul an de viata la 1000 de
nascuti vii: mi= (Mi/N)x1000

 variatii spatiale: la nivel mondial este de 46 ‰. Diferente intre valorile minime si maxime: Singapore 2,3
‰ si Angola 180 ‰. In tarile dezvoltate este scazuta (15‰): Europa de N si V, Canada, Australia,
Japonia. In tarile subdezvoltate: Africa Centrala si de V (120 ‰), Africa de E (100‰): Angola, Sierra
Leone, Afghanistan, Liberia, Niger.

14
 Speranta de viata la nastere reprezintă numărul mediu de ani pe care o persoană îl poate trăi
în mod obişnuit, exprimat la nastere şi diferă în funcţie de sexul persoanei.
 constituie indicatorul corectat al mortalităţii şi înregistrează valori diferite pe regiuni şi tări în funcţie de
mai mulţi factori.
 La nivel mondial acest indicator este de 70 ani, cu valoarea minimă de 47 ani înregistrată în Sierra Leone
şi cea maximă de 84 ani înregistrată în San Marino.

Principalii factori care determină variaţia speranţei de viată la naştere pe plan global sunt:

 nivelul de dezvoltare economică (condiţiile de viată, alimentaţia)

 sistemul de îngrijire medicală
 nivelul de instruire al populaţiei
 structura pe grupe de varstă şi sexe

Categoria statelor cu media speranţei de viaţă la naştere de sub 50 ani: Aceasta categorie de
state include ţările cu cele mai reduse valori ale speranţei de viaţă la naştere - sub 50 ani; este vorba de cea
mai mare parte a statelor de pe continentul african, (Sierra Leone, Mauritania, Niger, Zambia, Zimbabwe,
Republica Africană Centrală, Republica Democrată Congo)

Categoria statelor cu media speranţei de viaţă la naştere cuprinsă între 50 – 60 ani. Statele care
fac parte din această categorie aparţin continentului african: Somalia, Nigeria, Camerun, Guineea, Angola,
Africa de Sud, Niger, Senegal, Sudan.

Categoria statelor cu media speranţei de viaţă la naştere cuprinsă între 61 – 70 ani. Principalele
state care alcătuiesc această categorie sunt cele asiatice: Cambodia, Yemen, India, Pakistan, Mongolia,
Bangladesh, Filipine, Coreea de Nord, dar şi câteva state din Africa: Togo, Kenya,Gabon, Namibia, din
Europa de Est: Rusia, Moldova şi Ucraina, Belarus, din America de Sud: Bolivia şi Guyana.

Categoria statelor cu media speranţei de viaţă la naştere cuprinsă între 71 – 80 ani. Statele care
aparţin acestei categorii sunt: cele din nordul Africii: Egipt, Maroc, Algeria, din America de Nord: SUA,
majoritatea statelor din America Centrală şi de Sud: Guatemala, Suriname, Jamaica, Columbia,
Brazilia,Peru, Venezuela, Mexic, Costa Rica, Puerto Rico, Chile, din Asia: Indonezia, Armenia, Azerbaijan,
Georgia, Arabia Saudită, Siria, Sri Lanka, China şi din Europa: Letonia, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Estonia,
Polonia, Danemarca, Irlanda, Portugalia, Finlanda, Marea Britanie, Belgia, Germania, Grecia, Slovenia.

Categoria statelor cu media speranţei de viaţă la naştere peste 80 de ani. Statele care apartin
acestei categorii sunt: o serie de state din Europa Vestică: Norvegia, Austria, Olanda, Islanda, Suedia,
Franţa, Elveţia, Italia, Spania, din America de Nord: Canada şi din Australia: Noua Zeelandă şi Australia.

Ecartul reprezintă diferenţa dintre populaţia feminină şi cea masculină a unei ţări. Aceasta poate
varia de la ţară la ţară şi poate avea valori cuprinse între 0 şi peste 5 ani. Pe Glob, în majoritatea statelor
predomină populaţia feminină, existând decât 5 state, toate de pe continentul african, în care populaţia
masculină depaşeşte sau egalează pe cea feminină: Malawi, Zimbabwe, Botswana, Africa de Sud,
Swaziland.

15
 5. PETROLUL
 Originea si geologia zacamintelor de petrol = O roca sedimentare de origine organica formata in urma
descompunerii unor cantitati mari de materie in conditi de sedimentare si subsidenta permanente,
datorita acestor conditii de formare se poate vorbi de diferente in ceea ce priveste marimea zacamintelor,
astfel:
 cu cat este mai mare este mai rentabil
 Adancimea zacamantului, cu cat este mai mica este mai rentabil
 Coeficientul de recuperare <50 %
 calitate petrolului: petrol foarte usor cel mai bun greu > 1,2 g

 Structura zacamantului : in partea inferioara se regaseste apa de zacamant care poate indica conditiile de
formare , partea mediana este prezent petrolul, partea superioara gazul de zacamant ( gazul de sonda).
 Ca resursa economica intra la mijlocul secolului XIX.
 1856 Romania prima tara care inregistreaza statistic o productie de petrol
 1859 Titus Ville ( in Pennsylvania) exploatare de tip industrial
 1857 in Romania a functionat prima instalatie de rafinare RAFOV, inginerul care a conceput
aceasta instalatie Th. Mehedinteanu.
 Ulterior incepe exploatarea industriala in SUA, Canada, Rusia, Sua dominand clar productia mondiala
pana in anii ’70 ( 1973 prima criza mondiala a petrolului) 2 USS/bbl
 A doua criza mondiala a petrolului ’78-80 declansata datorita OPEC-ului iar dupa 1990 aceste crize s-au
multiplicat s-a ajuns la 100 USD/bbl in SUA, urmeaza o dominare de catre URSS, iar dupa 1990 piata
este dominate de Orientul MIjlociu.

1. Repartitia principalelor rezerve si producatoare de petrol.

Orientul Mijlociu
 Arabia Saudita - prima producatoare mondiala dispune de cele mai mari zacaminte in regiunea terestra
GHAWAR (camp petrolier) cel mai mare din lume.De aici petrolul este exportat spre V pana la Marea
Rosie pana la portul YANBO dar si spre E spre portul RASAT TANNURAH . Zacaminte submarine
SAFANYAN, tara cea mai mare exportatoare lider al OPEC.
 Iran – principalele zacaminte in partea terestra V tarii : MARUN , AGHA JARI , in domeniul submarine
al Golfului Persic zacamantul DARIUS
 Kuweit – in reigunea teresta BURGAN ( al doilea pe plan mondial) petrol exportat in totalitate in portul
MINA AL AHMADI
 Irak – zacaminte in domeniul terestru doi poli importanti in N la curzi KIRKUK si S la granita cu
Kuweit RUMAILA
 Emiratele Arabe Unite – in zona submarina G Persic , ZAKUM petrol si gaze naturale

Asia
 China – cu productie in crestere continua in partea de NV zacamantul YUMEN, spre partea central
in N cel mai mare zacamant DAQUING, rezerve si productie importanta in domeniul submarin
Golful BOHAI. China consuma aproape 10% din productia mondiala , este dependent de importuri
din Federatia Rusa in special.
 Kazahstan – la E de Mare Caspica in Peninsula Emba zac. TENGIZ
 Azerbaidjan- pana in 1930 a fost principalul furnizor pentru URSS, domianat submarine in E BAKU

16
  Indonezia cea mai veche producatoare din Asia datorita Marii Britanii, rezerve si productie mixte
terestre si submarine din perimetrul insular : JAWA, SUMATRA, SULAWESI, KALIMANTAR ,
mai exploateaza si Malaezia.

America
I. SUA al trei-lea producator mondial dar si cea mai mare consumatoare , de multi ani importurile
depasesc uc mult productia interna , Sua avand o politica de ocnservare a rezervelor de petrol
 Alaska ( exploatari udpa prima criza mondiala a petrolului ) zac. Din categoria celor gigantic :
PRUDHOE BAY (N) 1300 km o conducta pt transportul spre VALDEZ, petrolul de aici nu a putut fi
exploatat mult timp din motive ecologice.
 Golful Mexic ( terestru si submarin) TEXAS, LOUISIANA( de la francezi)
 Regiunea centrala DIDCONTINENT : OKLAHOMA , KANSAS
 Vest : CALIFORNIA. NEW MEXICO , COLORADO

II. CANADA dispune de resurse importante in ultimii ani s-au descoperit rezerve mari in Marea
BEAUFORT ( reg. submarina) Arh. Arctic problem uc exploatarea cea mai mare parte a productiei
canadiene provine inca din reg. traditionale si provinciile : ALBERTA (75%) cu PEMBINA si
REDWATER. Alte doau provincii ale Canadei : COLUMBIA BRITANICA, SASKATCHEWANN.
 mare partea a productiei este exportata catre Sua.

III. MEXIC
 Pen. YUCATAN 50% din productia Mexicului
 Zona litorala a mexicului VERA CRUZ
 Domeniul Submarin Golful CAMPECHE

IV. AMERICA DE SUD

 VENEZUELA :
 NV ( terestru is submarin) LAGUNA MARACAIBO (aproape 80% din productia
Venezuelei)
 ORINOCO (petrol greu)” ORINOCO HEAVYOIL” utilizat in termocentrale in loc de
pacura sub denumirea de ORIMULSION importat de Japonia, Sua, UE.
 ORIENTE
 ARGENTINA: Tara de foc CERRO REDONDO , PATAGONIA, COMODORO si RIVADAVIA se
afla in Golful SAN JORGE.
 BRAZILIA –
 90% din productia ei provine din submarine : CAMPOS BASIN
 In domeniul terestru BAHIA, AMAZONAS
 COLUMBIA : CUSIANA, TRINIDAD

17
 Europa
Datorita zac. Prezente in partea E
 SIBERIA (V) denumit si al 3 lei BAKU :
 zac. SAMOTLOR, TIUMEN
 Volga-Ural denumit si al 2 lea BAKU : REP. TATARSTAN, BASKORTUSTAN
 (submarin) Insula SAHALIN
 CAUCAZ –REP CECENA

 Federatia Rusa cel mai mare prducator si exportator din Europa : Norvegia si M.Britanie producti
recente apar dupa prima criza a petrolului in urma descoperirilor din M. Nordului
 Datorita factorilor geologici Olanda, Germania, Danemarca, au rezerve mici
 Norvegia – (S ) EKOFISK , TROLL, OSEBERG
 In total productia este exportata catre UE prin conducte submarine M Britanie exploatari in E: Ins
SHETLAND, BRENT si in E Scotia: MAGNUS, DON
 Productii secumdare Italia : S Siciliei , N Lombardia
 Germania : M. Nordului
 Romania: a fost al 2 lea producator European inainte de al 2 lea Razboi Mondial, productia maxina
a Romaniei de 14 mil t este obtinuta in 1974 cea mai mare din industria petrolului in Romania. Este
adoptate o politica de protejare a rezervelor, 11 mil t o productie constanta, in prezent 5,5 mil t iar
rezervele sigure pot sa asigure aceasta productie 15 20 de ani, ca urmare importurile depasesc cu
mult productia interna.

Africa
 N LIBIA cu o productie in scadere (politici de protejare a resurselor) centru si NE :ZELTENI,
RAGUBA
 ALGERIA in zona Saharei : HASSI MESAAOUD, EDJELEH ( erguri)
 EGIPT – Pen SINAI , V de Nil EL ALAMEIN
 Regiunea de ka Golful Guineea , resurse terestre Nigeria centru- E : IMO RIVER, submarine: OKAN
 Centru si V ANGOLA (membru OPEC) : CABINDA
 SUDAN – S Podisul DARFUR

2. Prelucrarea petrolului
Aproape toata productia mondiala intra in procesul de prelucrare, amplasarea unitatilor de prelucrare este
determinate de cativa factori :
 Apropierea de centurl de exploatare de exemplu rafinariile situate in spatiile: Volga-Ural ( PERM sau
UFA), rafinarii idn Orientul Mijlociu SHIRAZ (Iran), Ploiesti
 Unitati de prelucrare situatei n porturi sua apropierea lor: Olanda la Rotterdam, Italia la Genova, Bari, Le
Havre, Nantes, Midia Navodari
 Amplasare la capatul sau de-a lungul unor conducte de mare capacitate : INGOLSTADT( Germania),
Koln,Krasnoiarsk ( Fed. Rusa)
 Apropierea de centre de consum, marile rafinarii din Sua : NEW YORK, BALTIMORE (E), LOS
ANGELES(V)

18
 America de Nord cea mai mare capacitate de rafinare Sua lider ca localizare
 reg. E orase de la Oc. Atlantic ,
 Reg. Golful Mexic: HUSTON, BATON ROUGE
 Reg, central Sua: WICHITA
 Reg. Marilor Lacuri : CHICAGO
 Reg.de V : CALIFORNIA
Pt. Canada rafinariile din apropierea marilor orase : MONTREAL, VAN COUVER

Europa rafineaza foarte mult fata de productia proprie :

 Trei sferturi din aceasta se afla in reg. Volga-Ural
 Prezenta unei importante rafinarii in porturile de la M. Neagra :NOVOROSIISK

La nivelul UE Italia (porturi), Germania (conditi de rafinarii din porturi de la M. Nordului) cum ar fi
HAMBURG, WILHELMSHAVEN, Franta domina prin rafinarii in porturi, M. Britanie : MILFORD
HAVEN, SHELL HAVEN , Olanda: ROTTERNDAM.

Asia trei tari mai importante :

 Japonia (in porturi): KAWASAKI, CHIBA, NABOYA;
 China la M chineza care a reusit sa relizeze a treia capacitate din lume in partea de E cele mai importante
rafinarii : SHANGHAI, LUDA
 Coreea de Sud: mare importator de petrol (portuar): ULSAN, PUSAN

America de Sud , Africa, Orientul MIjlociu detin capacitate de prelucrare cu mult sub nivelul productiei

Romania a detinut o capacitate de prelucrare de 32 mil t transport de-a lungul unor conducte : Pitesti

3. Transportul petrolului
Reprezinta unul din cele mai importante cursuri generate de distributia centrelor de consum si a celor de
productie deasemenea distributia unitatilor de prelucrare. Modificarile intervenite in structura marilor
exportatori si ocnsumatori, interesele geopolitice ale principalelor puteri economice si militare.
Doau modalitati principale de transport :- maritime si prin conducte ( 90%) din totalul tonajului
transportat.

Transportul maritim avantaje:

1. Capacitati mari de transport ale tancurilor petroliere 300 000 tdw ( tona deadweight) unitate de
masuna prin care se exorima capacitatea de transport, se refera la marfuri.
2. Tona registru brut – unitate care implica si tonajele proviziilor echipamentelor pe langa celalalt tonaj.
3. Nu sunt necesare cheltuieli de intretinere pt caile de comunicatii

Dezavantaje:

1. Petroliere nu pot fi utilizate pentru transportul altor marfuri (VRACHIERE, CARGOURI)

2. Sunt necesare instalatii specializate pt operatiunile incarcare si descarcare
3. Pt navele de tonaj mare este necesara o adancime mare a apelor
4. Riscul poluarii apelor si a tarmurilor : sex XIX Hamburg, mijlocul sec XX Japonia (docuri
petroliere)

19
 I. Amploare sau localizare
1. Porturi situate la capetele unor conducte magistrale exempleu pe tarmul N al Africii : ARZEW,
SKIKDA (Algeria), NOVOROSIISK (M.Neagra)
2. Porturi de import de unde petrolul pleaca prin COnducte spre alte destinatii: GENOVA, TRIESTE,
CONSTANTA.
3. Porturi de consum local unde petrolul se prelucreza in porturi :ROTTERDAM, LOS ANGELES,
HAMBURG.
4. Porturi de redistributie :SINGAPORE,SANTA CRUZ DE TENERIFE
II. Alt criteriu dupa ponderea petrolului in structura traficului:
1. Porturi petroliere propriu-zise > 75% de la Golful Persic sau din N Americii de S, N Africii.
2. Porturi petroliere situate in mari complexe portuare caracteristice marilor zone de consum, ponderea
petroluilui 50-75% avanporturile :CHIBA
3. POrturi cu trafic petrolier cu pondere <50% ex: BORDEAUX, NAPOLI, LIVORNO, CONSTANTA

6.RĂSPÂNDIREA POPULATIEI PE MARILE UNITĂTI

FIZICO-GEOGRAFICE
 Peste jumătate din populatia tării este localizată la o altitudine de 200 m.
 8 % din populatia totală a României este situată intre 0-40 m altitudine
 In jur de 46 % din populatie este localizată intre 40-200 m
 30 % din populatie se află în zone cuprinse între 200-400 m, zone de contact între câmpie si
deal sau podis.
 10 % din populatie se află la altitudinile de 400-600 m (depresiuni intracarpatice de joasă
altitudine sau depresiuni subcarpatice)
 4 % se află in zone cuprinse intre 600-800 m ( depresiunile intracarpatice de mare altitudine)
 2% este localizată la peste 800 m altitudine.

1. Carpatii

 Carpatii românesti si formele de habitat rural si urban dovedesc un grad înalt de

favorabilitate umană.
 În anul 2002, densitatea medie a populatiei din C. Meridionali era de aproximativ 34
loc./km2, in C. Occidentali de 41 loc./km2, iar in C. Orientali de 60 loc./km2.
 În Carpati, un element important il reprezintă densitatea medie a localitătilor pe 100 km 2,
care este de 3,9 sate/100 km2. În ariile depresionare, această densitate poate fi de 8-12 sate/km2.
 În Carpati,in plafonul superior al asezărilor umane, asezările sunt din categoria de marime
medie inferioară sau din categoria asezărilor mici de la limita superioara a acestei categorii (300-
500 loc.), dar si din categoria de mărime medie superioară.
 Plafonul maxim al asezarilor permanente este marcat de localitătile Petreasa din M. Apuseni
(1560 m), pentru C. Occidentali, de Fundata (1320 m) in Culoarul Rucăr-Bran din C. Meridionali si
Moldova-Sulita (1360 m) din nordul Obcinei Mestecănis, in C. Orientali.

20
  Specificul habitatului de tip carpatic este dat de localizarea, permanenta, continuitatea si
stabilitatea vetrelor, dar si de gradele diferite de dispersie a acestora in numeroase ”trupuri”,
cunoscute sub denumirile de ”cătune”, ”crânguri”, ajungând până la formele mai mult sau mai putin
moderne de amenajare cum sunt: stânele, sălasele, cabanele.
 Plafonul maxim actual al asezărilor umane din Carpati poate fi considerat limita superioră a
spatiului oicumenic in cadrul teritoriului României.
 Gradul accentuat de ”oicumenizare” este dat si de faptul că asezările plafonului superior al
Carpatilor se disting printr-un indice accentuat de dispersie, intre ”trupul matcă” al satelor si
componentelor lui (crânguri, cătune etc.). Astfel pe Ariesul Mic, comuna Avram Iancu se află
desfăsurată intre 750-1300 m, Albac pe Ariesul Mare de la 600 la 1200 m, Mărisel intre 950-1311 m
etc.
 Alături de forme permanente, constante, in spatiul montan există o serie de influente, cum
sunt cele de populare foarte activă: faza pastorală. Semnificatia acestei faze este remarcabilă in
umanizarea C. Meridionali, cand s-au atestat foarte multe din asezările ariilor depresionare:
Petrosani, Hateg, Timis-Cerna-Bistra, Culoarul Bran si in zonele de contact ale muntilor cu
Subcarpatii.
 Zonele cu cele mai tipice forme de împrăstiere a asezărilor in C. Meridionali ( Culoarul Bran,
estul depresiunii Petrosani, Culoarul Timis-Cerna, platformele de pe versantii sudici ai muntilor),
conturează un peisaj umanizat cu o originalitate deosebită, si o valorificare cat mai complexă a
spatiului montan.
 În concluzie, în Carpatii românesti exista asezări cu o pozitie geografică favorabilă, istoria
atestând favorabilitatea lor naturală, prin faptul ca aceste asezări au fost intr-un proces continuu de
indesire din cele mai vechi timpuri pana in epoca contemporană.

2. Subcarpatii si Podisurile

 Subcarpatii au favorizat conturarea unor tipuri de asezări specifice definite ca asezări de tip
subcarpatic. Aceste asezări se disting in functie de pozitia si mărimea lor influentată de contactul
munte-subcarpati, prin caracteristici ale formei si prin functionalitatea spatiului geografic.
 Subcarpatii, reprezentând a doua treapta altimetrică, oferă conditii foarte bune de locuire.
 Dintre cele trei sectoare subcarpatice, în Subcarpatii de Curbură, se înregistrează cel mai
mare număr de asezări rurale. Favorabilitatea cadrului natural de aici a oferit posibilitatea extinderii
spatiului locuit, aici existând resurse de subsol si de suprafată, care atrag populatia.
 Subcarpatii Moldovei si Subcarpatii Curburii reprezintă zone intens populate, densitatea
medie fiind de 100-120 loc./km2. Densitatea populatiei in Subcarpatii Moldovei este cea mai mare
densitate din tara, ajungând la aproape 220 loc./km2, iar populatia este concentrată in ariile
depresionare.
 În cadrul Subcarpatilor Getici se înregistrează un număr total destul de scăzut de asezări,
repartizate neuniform. Predomină satele, iar orase, sunt destul de putine.
 În interiorul Podisului Transilvaniei există concentrări accentuate care duc la densităti mult
superioare mediei pe tară.

21
  Culoarul Muresului are valori superioare ale densitătii (80-150 loc./km2), precum si bordura
sudică a platformei Somesene ( zonele Cluj, Dej). Aici numărul oraselor este mare, situându-se pe
locul secund, după C. Română.
 În C. Transilvaniei, densitătile de populatie au valori care se apropie de media pe tara, iar in
Podisul Târnavelor si Podisul Hârtibaciului sunt concentrăi reduse, unde valoarea densitătii este de
30-50 loc./km2.
 Aceste situatii sunt influentate de fragmentarea mai accentuată a reliefului, mobilitătile active
ale populatiei si de evolutia indicatorilor demografici, mult mai moderati sau inferiori mediei pe
tară.
 În estul tării, de la contactul dintre Carpati si Subcarpatii Moldovei si până la marginile estice
ale Podisului Moldovei, se observă rolul favorizant al zonelor de contact, al axelor de comunicatie,
dar mai ales al axelor sustinute de arterele hidrografice majore ale Siretului, Prutului si Nistrului.
 În Podisul Moldovei si Culoarul Siretului, există areale intens populate (100-125 loc./km2) în
Pod. Sucevei, Depr. Dragomirnei si 100-150 loc./km2 în Valea Moldovei, Valea Trotusului, C.
Jijiei, nordul Pod. Bârladului. Aceste densităti superioare sunt favorizate de avantajele economice,
de prezenta unor mari concentrări urbane, dar si de sporul natural constant ridicat specific Pod.
Moldovei.
 Densităti mici ale populatiei se inregistrează in Dealurile Tutovei si in C. Covurluiului.
 În Pod. Dobrogei, media densitătii este de 48 loc./km2, cu arii mai pronuntate in zona
litoralului, în zona Canalului Dunăre-Marea Neagră si în ariile predunărene. Slab populată mai este
zona nordică a Pod. Dobrogei, si zona complexului Razim.
 În Pod. Mehedinti există un singur oras: Baia de Aramă, si 52 de asezări rurale, cu o
populatie destul de redusă.
 În Pod. Getic, densitatea populatiei este de 80-90 loc./km2. Ocupă o pozitie secundă in
privinta numărului de asezări, un număr ridicat, care reprezintă 11 % din populatia urbană a
României.
 Zona de contact dintre Subcarpati si zona montană, si văile transversale (Valea Oltului) sunt
bine populate. Zonele precum: Dealurile Oltetului si Motrului, au o densitate mai redusă, fiind zone
mai putin favorabile datorită conditiilor naturale.
 În Dealurile De Vest, care se intrepătrund cu spatiul montan al Occidentalilor, există un
echilibru al distributiei populatiei pe cele două medii de viată: urban si rural. Densitatea este redusă.

3. Câmpiile

 C. Română este o arie de populare veche si stabilă. Are un număr mare de asezări, si un
număr mare de locuitori de aproximativ 7 milioane. Aici este concentrată aproximativ 30 % din
populatia României. Densitatea medie a populatiei este de 136 loc./km2.
 Sunt prezente orase mari precum: Ploiesti, Buzău, Târgoviste, Bucuresti. Densităti mari (90-
170 loc./km2) sunt in bazinul Siretului Inferior, zonă aflată sub directa influentă a centrelor
industriale Galati si Brăila.
 În C. de Vest, răspândirea populatiei a fost si este influentată de evolutia oraselor mari si de
îmbunătătirile funciare. În orasele: Satu Mare, Oradea si Arad, densitatea este de peste 150 loc./km2.
În C. Banatului, densitătile sunt mici (25-50 loc./km2).

22
  Cel mai mare oras al C. De Vest este Timisoara, care concentrează o treime din populatia
intregii câmpii.

4. Delta Dunării

 În Delta Dunării se înregistrează cele mai scăzute densităti medii (cca. 5 loc./km2), ce sunt
influentate de conditiile naturale mai putin favorabile populatiei ( mari suprafete ocupate de gârle,
brate, canale), potentialul de locuit fiind limitat doar la grinduri ferite de umiditate.
 Există 26 de asezări, reprezentate printr-un singur oras si 25 de sate. Sulina are aproximativ
5000 de loc.

7. TIPOLOGIA ASEZARILOR RURALE IN ROMANIA

1.Tipul carpatic :
- Munti ofera prin culmi si depresiuni conditii propice pt aparitia si dezv indeletnicirilor ec.,
trecatori de vale, pasuri
- Zona muntoasa de la 800 m grupeaza doar 1,9 % din nr asezarilor si concentreaza 1,2% din
pop totala.
- Indeletnici satesit cresterea animalelor , pastorit vechi, plugarie carpatica.
- Asezari amplasate in depresiuni, culoare de vale iar pe culmile de 1400 m predomina
asezarile temporare.
- Carp Orientali sate Depres DOrnelor intre 800-1300 m Moldova-Sulita 1360 m
- Carp Occ Apuseni mult mai accesibili cu depre largi, platform intinse pt cultivare 600-1100
si pana la 1600 Petreasa si Tomantec cele mai mari
- Trasatura geografica fundamental a satului la inaltime este dispersare vetrei un trup de mosie
amestecat cu case si asezari sezoniere salan, tarle, odai ex. Sirnea, Fundata.
- Sate mai aglutinate cu grupari de case si catune numite “cranguri” in Apuseni.
- Desi lipsit de coeziune interna sua elem. polarizatoare satul de inaltime se carac. prin
aglomerari mici
- Satul de inaltime insa are inca o viata confortabila, lipsind dotari tehnico-utilitare.
- M Apuseni zona antropogeografica unicat in cadrul sis montan carpatic cei mai puternic
antropizati 31% din satele carpatice, densitatea asezarilor 18,60 loc /100 kmp, stabilitatea vetrelor
intalnim un nr relative mare al asezarilor f mici cu o pop sub 100 loc ar putea constitui zona de
etalon a coexistentei dintre agricultura moderna si turiam complex.

2. Tipul subcarpatic si de podis

- Constituie un compartiment deosebit de original si important al pamantului romanesc fizico-
geografic, uman si istoric
- Conditiile natural favorabile , bogatia resurselor ( petrol, gaze natural, carbune, sare) iar pe
acest teritoriu relativ restrans de uspraf se ocncentreaza circa 13% din pop Ro 14% din asezari
- Locuit inca din paleolitic , neolitic ( Valeni , Targu Ocna) descoperire arheologice
- O continuitate din vechi timpuri prin dovada cetatilor Petrodava, Cetateni asezari geto-daci dar
si daco-romani Gradistea, Gura Ocnitei
23
 - Obstea sateasca se conducea dupa obiceiul pamantului si se axau pe reteaua hidrografica.
- Uniunile de obsti au evoluat in cnezate si voievodate
- Subacarpatii un pol de atragere dinspre campie de frica pop. migratoare iar dincolo de Carpati
ungureni , barsani.
- Ungurenii s-au asezat pe langa satele vechi ale pamantenilor dublandule in unele devenind pop
majoritara.
- Asezarile cu pop transcarpatica mare in sectoarele drumurilor transversal Bicaz, Arges, Olt,
Jiu, sau Subc .Getici manastiri Tismana, Horezu, iar tipul de popularea a fost cel rasfirat.
- Apare is aici fenomenul de roire atestat documentar sec XVIIIastfel apar oiconimele dublete
“din deal” si “din vale”, “de sus” si “de jos” , fen. Roirii agropoastorale : Tuicenii din deal , din vale
( erau create pentru a prelua excedentul demografic)
- Arii de concentrare a asezarilor Subc. Prahovei si BUzaului, Baz Slanicului 31 sate /100kmp
Subc Valcei 25-30 sate/ 100 kmp Muscelele.
-Subc Curburii , BUzaului pondere ridicata a satelor mici 250-500 loc si f mici Arbanasi.
-prezenta izvoarelor minerale statiuni : Sarata Monteoru, Pucioasa.
3. Tipul de campie
- Campii sub 200 ii revin >45% din totalul asezarilor rurale asociata uc campiile piemontane obt
cea mai intens populate 80% din nr de asezari.
- Caracterul agro-cerealier pred. zona ec. ele fiind asezari de 14 000 loc insa densitatea satelor
este intre 2-6,8 sate/100 kmp
-Vaile raurilor ariile de concentrare a vetrelor satelor
- Sunt preferate asezarile in lungul vailor , terasa joasa sau grinduri neinundabile
4. Tipul litoral
- Se diferentiasa prin functii specific si mod de organizare de la Razim la Vama Veche
agricultura cerealiera si zootehnic si turism.
- Vetre orientate in general spre gurpari compacte.
5. Tipul deltaic
- Asezarile din Antichitate in lungul bratului Sf Gheorghe si din Evul Mediu Chilia exista si
asezari care si-au schimbat pozitia continua in functie de evolutia tarmului
- Sate piscicole pe bratele Sf. Gheorghe si Chilia
- 1856 amenajarea canalului Sulina si gurii de varsare
- 1900 pescuitul devine rentabil prin amenajarea canalelor se dezv. axa Sulina
- 2002 26 de asezari 25 de sate.
6. Tipul coridor dunarean
- cel din lungul Dunarii din defileul si cele din baltile Ialomitei si Brailei
24
 ) Carpaţii Orientali (Răsăriteni):

- Se desfăşoară de la graniţa cu Ucraina şi până la Valea Prahovei (geologii şi o mare

parte din geomorfologi pe considerente structurale şi evolutive extind până la culoarul Rucăr-Bran)
reprezentând cca 45% din Carpaţi.
- Au o structură complexă alcătuită din mai multe unităţi cele mai multe cu caracter de
pânză care înaintează spre est şi sud peste o bună parte din plăcile Vorlandului; specifică este
dezvoltarea acestora în fâşii care se succed de la vest la est (vulcanică, depresiuni tectonice,
cristalină, fliş) ce impun reliefuri specifice.
- Înălţimile cele mai mari sunt în M. Rodnei (vf. Pietrosu 2 303) şi M. Călimani iar cele
mai mici în depresiuni.
- Au o altitudine medie de cca 950 m, cel mai mare grad de fragmentare impus de culoare
de văi, depresiuni numeroase (Maramureş, Braşov, Ciuc, Gheorgheni etc. sunt cele mai extinse din
Carpaţi) şi multe pasuri şi trecători.
- Există forme de relief glaciar (M.Rodnei, M. Maramureş etc.), carstic, pe conglomerate,
platouri şi resturi din aparate vulcanice, defilee şi chei foarte mari.
- Mărturiile evoluţiei precuaternare sunt mai multe suprafeţe şi nivele de eroziune bine
păstrate în masivele cristaline şi fragmentate mult în celelalte; se adaugă terase cu desfăşurare largă
pe văile principale şi o morfodinamică activă (domină procesele de torenţialitate, şiroire şi
gravitaţionale).
Se divid în trei grupe fiecare cu mai multe subunităţi:

25
 GRUPA NORDICĂ A CARPAŢILOR ORIENTALI

( CARPAŢII MARAMUREŞULUI ŞI BUCOVINEI )

I.AŞEZARE GEOGRAFICĂ, LIMITE ŞI VECINI:

Este aşezată în nordul Carpaţilor Orientali, având ca limite:

 graniţa cu Ucraina, la nord

 culoarul Bârgău-Dornelor-Moldova (inclusiv), la sud.
Se învecinează:

- la nord: Ucraina:

- la vest: Câmpia şi Dealurile de Vest, Depresiunea Colinară a Transilvaniei;

- la est: Podişul Moldovei (Sucevei);

- la sud: Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali.

II.RELIEF:

A.CARACTERE GENERALE ALE RELIEFULUI:

1. GENEZA: s-a format prin erupţii vulcanice (în partea de vest) şi prin încreţirea scoarţei terestre (în partea centrală
şi de est) în timpul orogenezei alpine;

2. ALTITUDINI: maxima în vf. Pietrosul Rodnei – 2303 m, din Munţii Rodnei;

3. ALCĂTUIRE PETROGRAFICĂ: este alcătuită din trei fâşii paralele de roci, ce determină şi un paralelism al
culmilor montane:

- în vest sunt roci vulcanice (andezite, riolite, dacite);

- în centru sunt roci metamorfice (şisturi cristaline);

- în est sunt roci sedimentare cutate (fliş).

4. TIPURI GENETICE DE RELIEF:

- suprafeţe de nivelare: Munţii Rodnei, Munţii Maramureş, Munţii Bârgău, Obcinele Bucovinei;

- relief glaciar, reprezentat de circuri, văi şi morene glaciare, prezent în Munţii Rodnei şi în Munţii Maramureşului;

- relief vulcanic, reprezentat de resturi de conuri şi cratere vulcanice, în partea de vest;

- carst pe sare, prezent în Depresiunea Maramureşului, la Ocna Şugatag şi Coştiui;

5. FRAGMENTARE: este fragmentată de depresiuni (Maramureş, Oaş, Dornelor, Câmpulung Moldovenesc) şi văi
care o străbat (Vişeu, Iza, Bistriţa, Moldova);

6. DIRECŢIA DE ORIENTARE A CULMILOR MONTANE: este de la NV spre SE;

B.DIVIZIUNI:

 CULMI MONTANE:
- în vest: sunt munţii vulcanici Oaş, Igniş, Gutâi (alcătuiţi din roci vulcanice), Lăpuşului, Ţibleş (alcătuiţi din roci
vulcanice şi sedimentare);

26
- în centru: sunt munţii cristalini Maramureş, Rodnei, Suhard;

- în est: sunt munţii flişului: Obcinele Bucovinei care cuprind: Obcina Mestecăniş, Obcina Feredeu, Obcina Mare.

 DEPRESIUNI:
- Depresiunea Maramureş, cea mai mare depresiune din Grupa Nordică, străbătută de râurile Vişeu, Iza şi Mara;

- Depresiunea Dornelor, străbătută de râurile Bistriţa şi Dotna;

- Depresiunea Câmpulung Moldovenesc, străbătută de râul Moldova;

- Depresiunea Oaş, străbătută de râul Tur;

 PASURI ŞI TRECĂTORI:
- Pasul Prislop este cel mai înalt pas din Carpaţii Orientali, situat la altitudinea de 1416 m, prin care se face legătura
dintre Depresiunea Maramureş şi Nordul Moldovei;

- Pasul Şetref (818 m) prin care se face legătura dintre Depresiunea Maramureş şi Depresiunea Colinară a
Transilvaniei;

- Pasul Mestecăniş (1096 m), situat între Obcina Mestecăniş, la nord şi Munţii Giumalău, la sud, prin care se
realizează legătura dintre Depresiunea Câmpulung Moldovenesc şi Depresiunea Dornelor;

- Pasul Tihuţa (1201 m) prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Dornelor şi Depresiunea Colinară a
Transilvaniei;

- Pasul Huta (587 m) prin care se relizează legătura dintre Depresiunea Maramureş şi Depresiunea Oaş.

III. CLIMA

Se încadrează etajului climatic:

 montan (la altitudini între 800 şi 1700 m): cu temperaturi medii anuale de 6° - 0° C şi precipitaţii medii
anuale de 800 – 1200 mm;
 alpin (la altitudini de peste 1700 m) (Munţii Rodnei, Maramureş): cu t°ma sub 0°C şi precipitaţii peste 1200
mm/an;
Influenţele climatice exterioare sunt:

- scandinavo-baltice, în nord;
- oceanice, în partea vestică şi nord-vestică
 precipitaţiile sunt diferenţiate astfel: 1200 – 1400 mm/an pe versanţii vestici şi sub 1000 mm/an pe versanţii
estici; cele mai multe precipitaţii cad în luna iunie.
IV.APELE

Râurile:

- Tisa, Vişeu, Iza cu Mara, Someşul Mare cu Sălăuţa, Bistriţa cu Dorna, Moldova cu Moldoviţa, Suceava;

Lacurile:

-glaciare: Lala, Iezer şi Buhăescu în Munţii Rodnei;

-cu apă sărată: Coştiui şi Ocna Şugatag, în Depres. Maramureş;

-periglaciare: Tăul Morărenilor şi Tăul Chendroaiei în Munţii Gutâi;

V.VEGETAŢIA, FAUNA ŞI SOLURILE:

Se încadrează:

27
A.Etajul pădurilor:

 de fag, mai jos 1200 m, unde se întâlnesc soluri din clasa cambisoluri, reprezentate se soluri brune
eumezobazice şi brun acide; FAUNA: vulpe, lup, mistreţ, arici, iepure, căprioară, numeroase păsări; (solurile
brune eumezobazice se numesc eutricambosoluri; solurile brune-acide se numesc districambosoluri).
 de conifere, între 1 200 – 1 700 m, unde se întâlnesc soluri din clasa spodosoluri (spodisoluri), reprezentate de
soluri brune feriiluviale (prepodzoluri) şi podzoluri; FAUNA: urs, cerb, râs, cocoş de mesteacăn;
B.Etajul alpin, la peste 1 700 m, unde se întâlnesc soluri din clasa spodosoluri, reprezentate de podzoluri şi din clasa
umbrisoluri, tip sol humico-silicatic (humosisol); FAUNA: capra neagră, marmotă, vulturi.

Munţii vulcanici Oaş – Ţibleş

 Sunt alcătuiţi din roci vulcanice (Munţii Oaş, Igniş, Gutâi) şi din roci sedimentare cu intruziuni vulcanice
(Munţii Lăpuşului, Ţibleş).
 Prezintă altitudini medii în jur de 1000 m, maxima în Vf.Ţibleş 1839 m.
 Au o masivitate pregnantă, nefiind străbătuţi de văi transversale, ci au numai pasuri înalte (P.Huta, Gutâi)
 Nu păstrează conurile, fiind puternic erodaţi, chiar nivelaţi de două suprafeţe de eroziune;
Cuprind:

Munţii Oaşului: alcătuiţi din mai multe măguri eruptive joase, ce domină Câmpia de Vest şi Depresiunea
Oaşului care le aparţine.
 Munţii Igniş: prezintă un platou în partea superioară.
 Munţii Gutâi: o creastă şi câteva măguri; creasta Gutâiului este o margine dintr-o mare calderă de explozie:
aici se află Creasta Cocoşului, o lamă de eruptiv (andezite) zimţat; culmea principală se termină cu abrupturi
puternice, sub care se găsesc grohotişuri fosile sau încă active (spre nord); alt.max. Vf.Gutâi 1443 m.
 Munţii Lăpuşului: prezintă culmi de eruptiv cu măguri în vest şi dominanţă sedimentară în est.
 Munţii Ţibleş: au aspect general de con şi prezintă câteva conuri subordonate; nu sunt clădite prin erupţii, ci
sunt neck-uri scoase la zi de eroziune, dominant fiind sedimentarul din jurul vârfurilor;
REZERVAŢII ŞI MONUMENTE ALE NATURII

-mlaştini oligotrofe: Poiana Brazilor (în Munţii Igniş) în care vegetează relicte glaciare – Pinus mugo (jneapăn), aflat
aici la cea mai joasă altitudine din ţară: 970 m;

-Arbori ocrotiţi: castanii comestibili de la Baia Mare (rezervaţie de interes economic şi peisagistic), castanii de la
Huta Certeze, Bixad, stejarii de la Bixad, Valea Mariei (Vama), teiul de la Cămărzana.

-Rezervaţii geologice, geomorfologce, speologice: Creasta Cocoşului din Munţii Gutâi este un dyke andezitic
modelat de procese periglaciare; Cheile Tătarului din Munţii Igniş (Pârâul Brazilor, afluent al Marei) tăiate în andezite
bazaltoide; Lacul Albastru de pe Dealul Minei (565 m), la N de Baia Sprie, format prin surparea unor lucrări miniere,
alimentat de un izvor pe o veche galerie; prezenţa ionului de cupru îl face albastru; rezervaţia fosiliferă Chiuzbaia
(850 m), cu plante fosile terţiare; Peştera cu oase de la Băiuţ.

-Rezervaţii geobotanice: Tăul Morărenilor din Munţii Gutâi.

AŞEZĂRILE UMANE

-în Munţii Ţibleş: satul Bichigiu la 860 m

În Depresiunea Oaş:

28
 Negreşti-Oaş cu o populaţie de 15.185 locuitori. Economia oraşului este reprezentată de: industria uşoară prin
fabrica de in şi cânepă “Integrata” şi fabrica de confecţii textile “Tricotaje”. Industria de maşini este prezentă
în zonă prin fabrica F.U.M.T.
 Bixad: fabrică de cherestea
RESURSE NATURALE:

 Sulfuri polimetalice: Herja, Nistru, Baia Sprie, Turţ, Ilba, Cavnic, Şuior
 Sulfuri polimetalice în asociaţie cu aur şi argint: Cavnic, Baia Sprie, Bixad
 Filoane de aur: Săsar, Şuior, Valea Roşie
Prelucrarea :

 metalelor se face în instalaţiile de flotare de la Baia Mare, Băiuţ, Baia Sprie, Cavnic;
 minereurilor neferoase se realizează la Baia Mare (cea mai mare întreprindere metalurgico-chimică din ţara
noastră).
 Cariere de andezit şi dacite: Seini, Ilba, Huta
 Caolin: Baia Sprie
 Ape mineralizate („borcuturi” sau „borvizuri”): Tarna Mare, Săpânţa, Bixad, Turţ-Băi, Negreşti-Oaş.

Masivele centrale – Rodna, Maramureş, Suhard

Munţii Rodnei:
 Sunt situaţi între văile Sălăuţa, Someşul Mare şi Depresiunea Maramureşului;
 Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline (predominant), roci vulcanice (pe flancul sudic) şi calcare cristaline (în SV).
Prezintă:
 o culme principală orientată între Pasul Rotunda (1271 m) şi Pasul Şetref (818 m)
 vârfuri semeţe: Pietrosu 2303 m, Ineu 2279 m
 urme ale glaciaţiunii cuaternare (circuri, văi, morene), suprafeţe de nivelare, relief periglaciar (câmpuri de
pietre, potcoave nivale, culoare de avalanşă, grohotişuri)
 relief carstic în sud-vest: peştera Tăuşoarelor ( cu o lungime de 16 130 m, prezintă cea mai mare denivelare
totală – 461 m)
 două flancuri asimetrice, unul scurt spre nord, altul prelung spre sud, având aspectul unui horst asimetric,
impus de existenţa unor falii (Dragoş Vodă în nord şi Someşul Mare în sud)
Ape: Someşul Mare (tributar Someşului), Bistriţa Aurie (tributară Bistriţei), Iza şi Vişeu (tributare Tisei).
Resurse:
 Minereuri neferoase complexe: Rodna Veche, prelucrate în flotaţia de la Rodna;
 Caolin: Parva
 Marmură: Anieş
 Dacite şi antezite: Anieş şi Sângeorz – Băi
 Ape minerale (izvoare bicarbonatate şi carbogazoase): Rodna, Valea Vinului, Şanţ, Parva, Romuli şi
carbogazoase la Borşa Fântâna; în scopuri terapeutice sunt valorificate la Sângeorz – Băi.
Aşezări umane: sunt situate în lungul principalelor râuri (Someşul Mare, Sălăuţa, Rebra, Anieş), având un profil
agrosilvic şi minier sau silvopastorale. Sângeorz – Băi: staţiune balneoclimaterică de interes naţional.
Potenţial turistic:
 Relieful glaciar cu circuri, văi şi morene; lacurile glaciare; Iezer, Buhăescu, Lala;
 Cascade: Izvorul Cailor;
 Rezervaţia naturală Pietrosu Mare, cu elemente floristice şi faunistice;
 Formele carstice: peşterile Tăuşoarele, Izvorul lui Zalion (pe versantul sudic) şi Izvorul Albastru al Izei (pe
versantul nordic).
 Izvoarele minerale cu proprietăţi curative
 Elemente etnografice şi folclorice întâlnite în aşezările de pe valea Sălăuţei şi Someşului Mare
 Două staţiuni: Sângeorz-Băi, cu caracter balnear şi Borşa – Fântâna, cu caracter complex, odihnă, tratament şi
practicarea sporturilor de iarnă;

29
  Cabanele: Valea Vinului, Farmecul Pădurii.

Rezervaţii:
Rezervaţia floristică şi faunistică Pietrosul Rodnei, creată încă din anul 1932, în care a fost readusă capra neagră şi
colonizată marmota (adusă din Alpii Francezi); floarea de colţ, smârdarul, garofiţa, zâmbru, tisa, jneapănul. În prezent
există Parcul Naţional Munţii Rodnei. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei
munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare. Administraţia Parcului
Naţional Munţii Rodnei (APNMR) s-a înfiinţat în luna mai, anul 2004.
Munţii Maramureşului:
- sunt alcătuiţi predominant din formaţiuni cristaline şi o intruziune subvulcanică (Toroiaga- lacolit tipic);
- se desfăşoară între graniţa ţării, valea Vişeului şi pârâul Cârlibaba (afluent al Bistriţei Aurii)
- altitudini: Farcău 1956 m, Pop Ivan 1937 m, Toroiaga 1930 m
- aşezările ajung la 1100 m: Repedea la 1080 m şi Poienile de sub Munte la 920 m, cu funcţie silvopastorală;
-resurse: cupru la Toroiaga, prelucrat la Baia Borşa
-fabrici de cherestea şi mobilă: Borşa şi Vişeu de Sus
Potenţial turistic:
 Varietatea formelor de relief
 Ape bogate în specii de peşti (Lostriţa)
 Fauna de interes cinegetic prezentă în pădurile de foioase şi conifere; cocoşul de mesteacăn
 Valea Vaserului: defileu sculptat în şisturi cristaline, străbătut de calea ferată îngustă
 Izvoarele minerale de pe Valea Vinului
Există Parcul Natural Munţii Maramureşului din nov. 2004
Munţii Suhard
-structură geologică tipic cristalină
-altitudine: Vf.Omu 1932 m
Depresiunea Maramureşului
- se extinde sub forma unui mare golf alungit, pe direcţia NV-SE, între lanţul eruptiv şi zona centrală cristalino-
mezozoică.
- păstrează un contact direct cu celelalte regiuni prin numeroase pasuri: Huta 587 m, Gutâi 987 m, Neteda 1040 m,
Şetref 818 m, Prislop 1416 m.
- este o depresiune tectono-vulcanică-erozivă;
- este o depresiune tipic deluros-colinară, cu relief de piemonturi, glacisuri (prezente sub abrupturile structurale ale
munţilor vulcanici, Munţilor Rodnei şi Maramureşului), lunci şi terase.
Clima: tma 6-80C, pp 800-1000 mm/an; canalizări de tip foehn dinspre Munţii Rodnei şi Gutâi spre depresiune.
Reţeaua hidrografică este formată din Tisa (care formează graniţa cu Ucraina pe 62 km) şi afluenţii săi: Iza (cu
Mara), Vişeu (cu Vaser şi Ruscova), Săpânţa. Alimentarea râurilor este pluvio-nivală. Ihtiofaună: lostriţa (Tisa şi
Vişeu), păstrăv indigen şi curcubeu (Vaser, Ruscova, Mara, Săpânţa).
Vegetaţia: păduri de stejar, gorun, frasin carpen şi pe terenurile mai înalte, păduri de fag.
Soluri: predomină solurile brune, iar în lunci, solurile aluviale.
Rezervaţii naturale:
 Arboretele de stejar şi de larice de la Ocna Şugatag (Pădurea Crăiască)
 Gorunetul de la Ronişoara
 Laricetul de la Coştiui
Populaţia şi aşezările:
Densitatea: ≈ 160 loc./km2
Sighetul Marmaţiei
 Este o aşezare mult mai veche decât atestarea documentară din anul 1352.
 Este situat la convergenţa Tisei, Vişeului, Izei şi Marei.
 Construirea căii ferate Satu Mare - Sighet (1872), continuată până la Vişeu (1894) şi Borşa (1913), ca şi
legăturile cu liniile înguste construite în 1833 cu salinele Coştiui şi Ocna Şugatag, fac din Sighetul Marmaţiei
cel mai important nod feroviar şi centru comercial al Maramureşului.
 Populaţie: puţin peste 40 000 loc. (2002)

30
  Economie: fabrică de mobilă şi de confecţii; unitati cu profil comercial, bancar si prestatoare de servicii
diverse;
 Obiective turistice: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Muzeul Satului Maramureşean,
Muzeul Etnografic al Maramureşului, Festivalul de Datini şi Obiceiuri de iarnă “MARMAŢIA” etc.
Vişeul de Sus
 Este aşezat în lunca şi pe terasele Vişeului, la confluenţa acestuia cu Vaserul;
 Înregistrează mutaţii majore după racordarea la sistemul feroviar naţional, în urma construirii căii ferate
Salva-Vişeul de Jos (1949)
 Populaţia: aproape 17 000 loc.
 Economie: fabrică de cherestea şi mobilă, de medicamente de uz veterinar, produse lactate.
Borşa
 Oraş situat pe cursul superior al Vişeului, până la pasul Prislop.
 Economie: ind. de prelucrare primară a minereurilor neferoase, ocupaţii tradiţionale (păstorit, butinărit) şi
turistice.
Din punct de vedere turistic se remarcă:
 Ocna Şugatag: staţiune intrată în circuitul turistic naţional în anul 1957 datorită apelor mineralizate sărate,cu
dotări moderne de tratament şi cazare;
 Coştiui: localitate cu vocaţie balneară.
 Cimitirul vesel de la Săpânţa
 Elemente de artă tradiţională (biserici din lemn, porţile maramureşene)
 Mănăstiri: Bârsana.
Obcinele Bucovinei
- Sunt situate în estul Grupei Nordice a Carpaţilor Orientali, între:
 Podişul Sucevei (la est)
 Valea transversală a Moldovei (la sud)
 Valea Bistriţei Aurii (la vest)
 Valea Sucevei (la nord).
- Trăsătura specifică este paralelismul culmilor prelungi – „obcine”, puţin înalte şi masiv împădurite, separate
de văi longitudinale largi, bogate în pajişti şi intens umanizate („câmpulunguri”).
- Altitudinea medie este de cca 1200 m; altitudinile scad de la vest la est; alt.max. Vf. Lucina 1588 m, din
Obcina Mestecăniş.
- În Obcina Mestecănişului predomină şisturile cristaline, iar în celelalte două flişul.
Obcina Mestecănişului:
- Alcătuirea din şisturi cristaline îi conferă o masivitate pronunţată
- Prezintă o suprafaţă de nivelare (Platforma Mestecăniş), deasupra căreia se înalţă masive izolate sau bâtci
(vârfuri rotunjite, cu versanţi abrupţi)
- Prezintă resurse de:
 minereuri complexe (pirite, pirite cuprifere): Cârlibaba, Fundu Moldovei, Mestecăniş supuse flotării la
uzina de flotaţie de la Fundu Moldovei
 mangan la Iacobeni
 gresii şi microconglomerate la Pojorâta
 calcare şi dolomite: Neagra, Valea Putnei
Culoarul depresionar Moldova – Sadova:
- lung de 50 km şi lat de 3-4 km, se dezvoltă de la obârşiile Sucevei şi Moldovei până la Câmpulung
Moldovenesc şi separă Obcina Mestecăniş de obcinele flişului.
Obcina Feredeului:
- are o altitudine medie în jur de 1300 m, maxima Vf.Veju Mare 1494 m;
- aparţine flişului, fiind alcătuită predominant din: şisturi negre, gresii, şisturi argiloase.
Depresiunea Moldoviţa:
- se caracterizează printr-un relief colinar de 800 – 900 m şi printr-o formă alungită (30 km lungime şi 7-8 km
lăţime)
- Valea Moldoviţei grupează majoritatea aşezărilor omeneşti şi polarizează întreaga activitate economică din
cadrul depresiunii şi al flancurilor obcinelor adiacente.
Obcinele Brodinei:
- Acestea fac legătura între terminaţiile nordice ale Obcinei Feredeului şi Obcinei Mari
- Înălţimea lor este de 1100 – 1200 m (1225 m în Măgura Sihloaiei)

31
 - Predomină gresiile şi relieful de măguri
Obcina Mare:
- Este cea mai întinsă şi complexă din întregul ansamblu al obcinelor, dar cea mai joasă (1224 m în
vf.Scoruşetu)
Obicetive turistice importante: Mănăstirile Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Solca, Humor.

Culoarul Bârgău – Dorna – Moldova

Este o importantă axă de discontinuitate geografică între cele două grupe ale Carpaţilor Orientali şi, în acelaşi
timp, o axă de legătură între Transilvania, Moldova şi Maramureş, prin cele două pasuri: Tihuţa (1 200 m) şi
Mestecăniş (1 096 m).
Are aspectul unui larg culoar intracarpatic, caracterizându-se printr-un mozaic de elemente specifice, pe de o
parte, ariei vulcanice şi flişului transcarpatic, iar pe de altă parte, ariei de cristalin şi flişului extracarpatic.
De la vest la est se disting următoarele subunităţi:
Munţii Bârgăului:
- Sunt situaţi între valea Someşului Mare, la nord şi la sud, valea Bistriţa Bârgăului (afluent al Şieului) şi valea
Dornei (afluent al Bistriţei Aurii).
- Sunt alcătuiţi din fliş transcarpatic (gresii intercalate cu marne), în a cărei masă apar intruziuni vulcanice de
andezite şi iviri de diorite (cea mai importantă este cea din Muntele Heniu);
- Pe rocile vulcanice relieful este reprezentat de măguri (Heniul Mare 1611 m), iar pe rocile sedimentare relieful
prezintă poduri largi, unele cu aspect de podiş, de exemplu, în partea de est în regiunea numită Munceii
Înşiraţi, stratele au o înclinare mică, dispuse într-un sinclinal larg, cu aspectul uni podiş, cu înălţimi ce se
menţin sub 1400 m - Podişul Zimbroaia (podiş structural).
- Turistic sunt puţin valorificaţi: există o mică staţiune climaterică la Piatra Fânânele (950 m), de importanţă
locală.
Depresiunea Dornelor:
- Este cunoscută şi sub denumirea de „Ţara Dornelor”, cuprinzând vatra depresiunii şi munţii înconjurători,
până unde se întinde domeniul economic.
- Prezintă un relief vălurit, cu altitudini de 800-900 m.
- Este o depresiune tectono-erozivă;
- Este drenată de Bistriţa şi afluenţii săi Dorna şi Neagra Şarului (amândouă cu izvoare în Munţii Călimani);
- La baza munţilor din jur sunt acumulări piemontane şi glacisuri, iar văile prezintă lunci şi terase.
- Climă: montană răcoroasă, având lungi perioade de inversiuni termice, mai ales iarna;
- Deosebit de important este apariţia izvoarelor minerale (prezente pe linia de dislocare care a favorizat apariţia
masivului eruptiv Căliman): Vatra Dornei, Şaru Dornei, Poiana Negrii, Neagra Şarului; importanţa lor
terapeutică a favorizat dezvoltarea staţiunii Vatra Dornei.
- Vegetaţie: etajul pădurilor de molid
- Fauna: urs, cerb, râs, mistreţ, veveriţa.
- Solurile: predomină solurile brune, iar în turbării, solurile turboase.
- O caracteristică importantă o formează prezenţa turbăriilor acide cu relicte glaciare (Sphagnum wulfianum),
numite local tinoave. Cele de tip oligotrof sunt sărace în specii din cauza mediului acid. Doar pinul (Pinus
silvestris) şi mesteacănul (Betula pendula, B. pubescens) populează aceste mlaştini. Frecvente sunt speciile de
muşchi, licheni, alge, bacterii adaptate la asemenea condiţii de viaţă. Sunt prezente 17 turbării, dintre care cea
mai mare şi cunoscută este Tinovul Mare de la Poiana Stampei (677 ha).
- Populaţie: densitatea este ridicată (20-50 loc/km2), iar în jurul oraşului Vatra Dornei se înregistrează densităţi
de 100-120 loc/km2.
- Aşezările umane: Vatra Dornei:
 Oraş situat la confluenţa Dornei cu Bistriţa
 s-a dezvoltat treptat de la o aşezare rurală cu caracter pastoral la o cunoscută staţiune balneoclimaterică.
 Populaţie: 16 500 loc.
- Economia: este axată pe valorificarea principalelor bogăţii naturale: pădurea, minereurile, apele minerale,
păşunile şi fâneţele naturale:

32
 
Există două mari unităţi de exploatare şi transport a lemnului: Iacobeni şi Vatra Dornei;

Minreu de mangan: Şaru Dornei

Izvoare minerale: Vatra Dornei, Şaru Dornei, Poiana Negrii; se îmbuteliază la Şaru Dornei, Poiana Negrii
şi Coşna.
 Fabrică de industrializarea laptelui (unt, brânză, şvaiţer): Vatra Dornei.
Câmpulungurile:
- Cuprinde regiune traversată de valea Moldovei
- Depresiunea Câmpulung Moldovenesc:
 Este cea mai mare arie depresionară din lungul Moldovei
 Prezintă un relief cu luncă şi terase, dezvoltate în exclusivitate pe dreapta râului Moldova.
 Principalul oraş: Câmpulung Moldovenesc, oraş cu aprox. 20 000 loc.; Fabrică de mobilă, de produse lactate,
materiale de construcţii. Important centru turistic pentru odihnă şi climateric.
- Depresiunile Vama, Molid, Frasin şi Humor:
 Reprezintă celelalte arii de lărgire a văii Moldova, Depresiunea Humor fiind cea mai importantă. Acestea
sunt separate de mici defilee, dintre care cel mai îngust este cel de la Prisaca Dornei.
 Ca mai importantă aşezare este oraşul Gura Humorului: populaţie aprox. 15 500 loc.; staţiune climaterică,
sporturi de iarnă.

B) CARPAŢII MOLDAVO – TRANSILVANI

- denumirea de Carpaţii Moldavo – Transilvani îi aparţine lui V.Mihăilescu (1963)
- limite şi vecini:
 Nord: Culoarul Bârgău – Dorna – Moldova (Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei);
 Sud: valea Oituzului (Carpaţii Curburii) şi nordul Depresiunii Braşov;
 Est: Subcarpaţii Molovei;
 Vest: Depresiunea Colinară a Transilvaniei
RELIEF:

CARACTERE GENERALE ALE RELIEFULUI:

GENEZA: s-au format prin erupţii vulcanice (în partea de vest) şi prin încreţirea scoarţei terestre (în partea centrală şi
de est) în timpul orogenezei alpine;

ALTITUDINEA: maximă este de 2100 m în vf. Pietrosul Călimanilor din Munţii Călimani şi 1907 m în vf. Ocolaşul
Mare din Munţii Ceahlău;

ALCĂTUIREA PETROGRAFICĂ: există trei fâşii paralele de roci, ce determină un paralelism al culmilor
montane:

- în vest sunt roci vulcanice (andezite, riolite, dacite, mai rar bazalte);

- în centru sunt roci metamorfice (şisturi cristaline), ce dispar la sud de Valea Trotuşului;

- în est sunt roci sedimentare cutate (fliş);

TIPURI GENETICE DE RELIEF:

- relief vulcanic, reprezentat de conuri şi cratere vulcanice relativ bine conservate, prezente în Munţii Călimani,
Gurghiu, Harghita;

- relief carstic, reprezentat de Cheile Bicazului, din Munţii Hăşmaşul Mare;

- relief ruiniform:

 pe calcare, în Munţii Rarău şi Hăghimaş;

33
  pe conglomerate, în Munţii Ceahlău;
FRAGMENTARE: este fragmentată de depresiuni (Giurgeu, Ciuc, Comăneşti) şi văi (Mureş, Olt, Trotuş, Bistriţa);

DIRECŢIA DE ORIENTARE A CULMILOR MONTANE: este de la NV spre SE;

DIVIZIUNI:

 CULMI MONTANE:
- în vest sunt munţii vulcanici Călimani, Gurghiu, Harghita, ce se continuă la est de valea Oltului cu Masivul Ciomatul
Mare (unde se află lacul vulcanic Sf.Ana);

- în est sunt munţii de încreţire reprezentaţi de Munţii Moldovei, desfăşuraţi astfel:

 Munţii Bistriţei:
 Munţii Giumalău – Rarău
 Munţii Bistriţei (Grinţieşului)
 Munţii Ceahlău
 Culoarul depresionar Drăgoiasa-Bilbor-Borsec
 Munţii Stânişoarei
 Culoarul Bistriţei
 Munţii Trotuşului:
 Munţii Tarcău
 Munţii Goşmanu
 Munţii Berzunţi
 Munţii Ciucului
 Munţii Nemirei
 Culoarul Trotuşului
 Depresiunea Plăieşi
 Munţii Giurgeului şi Hăşmaşu Mare (Curmăturii sau Hăghimaş)
- în sud sunt Munţii Perşani, Baraolt, Bodoc, ce pătrund digitat în nordul Depresiunii Braşov;

 DEPRESIUNI
- Depresiunea Giurgeu, străbătută de râul Mureş;

- Depresiunea Ciucului, străbătută de râul Olt;

- Depresiunea Comăneşti, străbătută de râul Trotuş;

 PASURI ŞI TRECĂTORI:
- Defileul Mureşului, între Topliţa şi Deda, format între Munţii Călimani, la nord şi Munţii Gurghiu, la sud;

- P.Bucin, P Şicaş, P.Ghimeş, P.Uz;

CLIMA: se încadrează etajului climatic:

- montan (1000 – 1800 m): cu temperaturi medii anuale de 6°…0°C şi precipitaţii medii anuale de 800 – 1200 mm;

- alpin (pe cele mai înalte culmi ale Munţilor Călimani): cu t°ma sub 0°C şi precipitaţii peste 1200 mm/an;

Influenţele climatice exterioare sunt: oceanice, în partea vestică şi continentale, în partea estică;

APELE

34
  Râurile: Mureş (cu Târnava Mare şi Târnava Mică), Olt, Bistriţa (cu Neagra, Bistricioara, Bicaz,
Tarcău), Trotuş (cu Asău, Uz, Slănic);
 Lacurile:
- vulcanice: Sf.Ana, situat în craterul masivului Ciomatul Mare;

- de baraj natural: L. Roşu, format în 1837 prin bararea râului Bicaz, din cauza prăbuşirii unui pinten de munte;

- hidroenergetice: Izvorul Muntelui (Bicaz) (cel mai mare de pe râurile interioare: 33 km2), pe Bistriţa; Poiana Uzului
pe Uz;

VEGETAŢIA, FAUNA ŞI SOLURILE:Se încadrează în:

 etajul pădurilor:
 de fag, sub 1200 m, unde se întâlnesc soluri din clasa cambisoluri, reprezentate de soluri brune
eumezobazice (eutricambosoluri) şi brune acide (districambosoluri); FAUNA: vulpe, lup, mistreţ,
arici, iepure, căprioară, numeroase păsări;
 de conifere, între 1200/1300 m….1700/1800 m, unde se întâlnesc soluri din clasa spodosoluri
(spodisoluri), reprezentate de soluri brune feriiluviale (prepodzoluri) şi podzoluri; FAUNA: urs, cerb,
râs, cocoş de munte, cocoş de mesteacăn;
 etajul subalpin, la peste 1 800 m, are o răspândire redusă şi apare pe culmile Munţilor Călimani (la
peste 1900 – 2000 m), Munţii Bistriţei, Munţii Ceahlău; unde se întâlnesc soluri din clasa
spodosoluri (spodisoluri), reprezentate de podzoluri şi din clasa umbrisoluri, tipul sol humico-
silicatic (humosiosol); FAUNA: capra neagră în Munţii Ceahlău, acvile mici, uliul.

C) CARPAŢII CURBURII

I. AŞEZARE GEOGRAFICĂ, LIMITE ŞI VECINI:

Este situată în sudul Carpaţilor Orientali, având ca limite: valea Oituzului, la nord şi valea Prahovei, la vest.
Vecini:
- la nord: Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali;
- la vest: Carpaţii Meridionali (Grupa Bucegi);
- la sud şi est: Subcarpaţii Curburii;

II. RELIEF:
A. Caractere generale ale reliefului:
1. Geneza: s-a format doar prin încreţirea scoarţei terestre, în timpul orogenezei alpine;
2. Altitudini: maxima este de 1954 m, în vf. Ciucaş, din Munţii Ciucaş;
3. Tipuri de relief:
- relief ruiniform, prezent în Munţii Ciucaş;
- relief carstic – în Munţii Piatra Mare şi Postăvaru (Munţii Timişului sau ai Bârsei);
5.Direcţia de orientare a culmilor montane se schimbă, fie de la E spre V (Munţii Întorsurii), fie de la N spre S (Munţii
Vrancei) sau NE spre SV (Munţii Buzăului, Munţii Ciucaş);
6. Fragmentarea: este fragmentată de depresiuni (Braşov, Întorsura Buzăului, Comandău) şi văi (Olt, Buzău,
Teleajen);
B. Diviziuni:
1. Munţii Vrancei
2. Munţii Buzăului: Penteleu, Podu Calului, Tătaru – Siriu, Zmeuret – Muntioru, Ivăneţu, Întorsurii, depresiunile
Comandău şi Întorsura Buzăului;
3. Munţii Teleajenului şi Doftanei: Masivul Ciucaş, Munţii Grohotiş, Munţii Gârbova (Baiului);

35
 4. Munţii Timişului (Bârsei): Munţii Postăvaru şi Piatra Mare;
5. Depresiunea Braşov.
Pasuri şi trecători:
- Pasul Oituz, situat pe Valea Oituzului, la altitudinea de 866 m, între Munţii Nemira, la nord şi Munţii Breţcului
(subunitate a Munţilor Vrancei) la sud, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Braşov şi Moldova;
- Pasul Vlădeni, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Braşov şi Transilvania;
- Pasul Predeal, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Braşov şi sudul ţării, prin Valea Prahovei;
- Pasul Bratocea, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Braşov şi sud - est – ul ţării, prin Valea
Telejenului;

Munţii Vrancei
- sunt situaţi în partea de nord-est a Carpaţilor Curburii, având ca limite şi vecini:
 la nord: valea Oituzului (îi separă de Munţii Nemira);
 la est: Subcarpaţii Curburii (limită de natrură tectonică – falia externă a flişului, marcată printr-un abrupt de
100…300 m);
 la sud-vest: văile Slănicului, Bâsca Mică, Depresiunea Comandău, valea Covasnei ( îi separă de Munţii
Buzăului);
 la nord-vest: depresiunea Râul Negru (componentă a Depresiunii Braşovului).
- geologie: sunt alcătuiţi din fliş (alternanţe de gresii, şisturi argiloase, marnocalcare, argile);
- relief: sunt munţi cu altitudini mijlocii, alcătuiţi dintr-o alternanţă de culmi (Lăcăuţi, Zboina Frumoasă) şi masive
izolate cu aspect de măguri (Goru, Pietrosu), fragmentate de văi adânci, cu numeroase chei şi sectoare de lărgire sub
forma unor mici depresiuni (Lepşa);
- altitudinile maxime: vf.Goru 1784 m, vf.Lăcăuţi 1777 m;
- diferenţierile litologice se reflectă în relief prin existenţa crestelor ascuţite cu versanţi abrupţi şi a cheilor
spectaculoase (dezvoltate pe gresii dure) în alternanţă cu văi largi şi culmi domoale, pe care se produc alunecări de
teren (pe argile);
- partea de est a acestor munţi se încadrează în aria epicentrală a Vrancei, căreia îi corspunde cea mai intensă
seismicitate de pe teritoriul României;
- etajarea biopedoclimatică cuprinde 3 trepte:
 Treapta montană înaltă (1650 – 1784 m):
 temperatură medie anuală de cca + 20C;
 precipitaţii anuale de peste 1000 mm;
 subetajul subalpin, format din păşuni dezvoltate pe soluri brune feriiluviale (prepodzoluri) şi brune acide
(districambosoluri);
 Treapta montană mijlocie (1200 m – 1650 m):
 temperatură medie anuală: + 2...+ 40C;
 precipitaţii de 800…1000 mm;
 păduri de conifere dezvoltate pe soluri brune acide (districambosoluri);
 Treapta montană inferioară (sub 1200 m):
 Temperatură medie anuală: + 4...+ 60C;
 Precipitaţii: 700…900 mm;
 Păduri de fag şi brad, dezvoltate pe soluri brune acide (districambosoluri) şi brune humico-feriiluviale
(prepodzoluri).
- Potenţial turistic puţin valorificat: deschiderea drumului auto pe valea Putnei spre Depresiunea Braşov permite
vizitarea obiectivelor turistice cum sunt Cheile Tişiţei şi Cascada Putnei, ambele – rezervaţii naturale;
- Rezervaţii naturale:
 Rezervaţia forestieră Lepşa – Zboina Neagră cuprinde făgete seculare pure, făgete în amestec cu brad şi molid
şi molidişuri seculare;
 Rezervaţia forestieră Izvoarele Nărujei: făgete seculare în amestec cu molid şi brad;
 Rezervaţia complexă Cheile Tişiţei;

36
  Rezervaţia geologică Focul Viu: este situată în sud-vestul Munţilor Vrancei, pe teritoriul comunei Lopătari şi
este o emanaţie de gaze care apare pe o falie inversă;
 Rezervaţia geologică şi de peisaj Cascada Putnei: cascada are o înălţime de 10…12 m şi corespunde unui
sector de gresii dure, rezistente la eroziune.
- Subdiviziuni: Muntele Furu, Muntele Zboina Frumoasă, Munţii Lăcăuţi – Goru, Muntele Coza, Munţii Lepşei,
Munţii Breţcului, Muntele Zboina Neagră, Munţii Caşinului.

Munţii Buzăului
- Sunt situaţi în partea centrală a Carpaţilor de Curbură, având ca vecini şi limite:
 la sud: Subcarpaţii Curburii;
 la vest: Munţii Teleajenului (Munţii Ciucaş, limita fiind formată de văile opuse ale Telejenelului şi Buzăului);
 la nord: Depresiunea Braşov (limita este subliniată de o deniveleare tectonică de 100…200 m);
 la nord – est: Munţii Vrancei (limita este formată din văile Slănicului de Buzău şi Bâsca Mică);
- Sunt alcătuiţi din: două masive proeminente, cu altitudini peste 1600 m (Penteleu şi Siriu), munţi cu
altituidini de 1300 – 1450 m (Tătaru şi Podu Calului) şi munţi cu altitudini de 1000 – 1250 m (Zmeuret –
Muntioru, Munţii Întorsurii şi Ivăneţu), separaţi de văi largi şi de depresiunile Întorsura Buzăului şi
Comandău.
- Geologie: sunt constituiţi în întregime din depozite de fliş, dispuse în două fâşii deosebite ca vârstă şi natură
petrografică:
 în partea de vest este flişul intern, de vârstă cretacică, format din depozite şistoase – grezoase cu intercalaţii
masive de gresii curbicorticale (foarte strâns cutate);
 în partea de est este flişul extern, de vârstă cretacică şi paleogenă, alcătuit din alternanţe de gresii şi şisturi
argiloase.
- Mobilitatea tectonică actuală se manifestă prin înălţări de 0,5…1 mm/an şi prin mişcări seismice intense,
corespunzătoare poziţiei Munţilor Buzăului la extremitatea sud-vestică a ariei seismice Vrancea;
- Relief: munţi cu altitudini mijlocii şi mici, alcătuiţi din culmi largi, rotunjite sau înguste şi fragmentate,
separate de văi transversale adânci şi şei largi sau depresiuni cu şesuri aluviale extinse.
- În ansamblu, regiune se găseşte într-un stadiu de evoluţie rapidă a reliefului, pus în evidenţă printr-o continuă
accentuare a fragmentării (atât ca adâncime, cât şi ca densitate);
- Complexele litologice pun în evidenţă umătoarele aspecte generale ale reliefului:
 unde predomină gresiile puternic cimentate, rezistente la eroziune se evidenţiază creste, aliniamente de măguri
şi vârfuri ascuţite, culmi masive şi versanţi stabili;
 unde predomină rocile necimentate, care prin înmuiere devin plastice, se înscriu în relief culmi domoale, cu
versanţi văluriţi de alunecări, şei şi văi largi.
- Modelarea versanţilor se realizează predominant prin alunecări şi eroziune torenţială; majoritatea alunecărilor
profunde sunt considerate periglaciare cuaternare sau imediat postglaciare, dar se pot declanşa şi în prezent; la
acestea contribuie regimul precipitaţiilor abundente (care declanşeză şi viituri catastrofale) şi cutremurele
(care duc nu numai la producerea unor alunecări de amploare, ci şi la prăbuşiri pe versanţii abrupţi);
- Condiţii biopedoclimatice:
 Culmile înalte:
 Temperaturi medii anuale sub + 2o C, precipitaţii medii anuale de peste 900 mm;
 Etajul subalpin cu tufişuri de ienupăr şi pajişti subalpine, dezvoltate pe soluri brune acide
(districambosoluri) şi brune feriiluviale (prepodzoluri);
 Domeniul forestier:
 Temperaturi medii anuale de + 2...+ 40C, precipitaţii medii anuale de 800…900 mm;
 Etajul pădurilor de molid şi fag, dezvoltate pe soluri brune - acide (districambosoluri) şi brune feriiluviale
(prepodzoluri).
- Rezervaţii naturale:
 Rezervaţia forestieră Milea - Viforâta: este situată în Munţii Penteleu şi ocroteşte un codru secular de molid,
fag şi brad;
 Rezervaţia Poiana cu Narcise – în Munţii Penteleu;

37
  Stânca Budurloaia (sau Stânca lui Persescu): un martor de eroziune alcătuit din gresii paleogene, situat pe
valea Bâsca Rozilei.
- Oraşe: Întorsura Buzăului: aproape 9000 loc., cu profil agro–industrial, bazat pe industria de exploatare şi
prelucrare a lemnului, industria materialelor de construcţie.
- Subdiviziuni:
 Munţii Penteleu:
 Au aspectul unui masiv impunător care domină munţii vecini, atingând altitudinea maximă în Vf. Penteleu
(1772 m);
 Sunt alcătuiţi din gresie de Tarcău, rezistentă la eroziune şi intruziuni de şisturi argiloase, pe care se
dezvoltă versanţi acoperiţi cu deluvii groase de alunecare;
 Culmea Ivăneţu:
 Este alătuită din gresii cu intercalaţii de şisturi argiloase, care favorizează declanşarea unor alunecări de
vale şi curgeri noroioase;
 Altitudinea maximă: Vf. Ivăneţu, 1191 m;
 În sud-vestul acestei culmi se găseşte unica mină de chihlimbar din România şi un muzeu al
chihlimbarului, situat în localitatea Colţi;
 Culmea Podu Calului:
 Este alcătuită predominant din gresii masive cu intercalaţii argiloase;
 Este o culme alungită pe direcţia NV – SE şi atinge altitudinea maximă de 1439 m în Vf. Podu Calului;
 Munţii Siriu:
 Reprezintă un nod orografic principal, care domină munţii din jur, atingând altitudinea maximă în Vf. Mălâia
1662 m;
 Sunt alcătuiţi din gresii dure (de Siriu), care sunt prinse într-un sinclinal suspendat;
 Aici se află Lacul Vulturilor (Lacul fără Fund), căruia i se atribuie origine nivală;
 Munţii Tătaru, Munţii Zmeuret-Muntioru:
 Constituie o traptă mai scundă, cu înălţimi de 1300…1500 m;
 Sunt alcătuiţi din gresii şi şisturi argiloase;
 Munţii Întorsurii:
 Sunt munţi scunzi, reprezentaţi prin culmi prelungi, rotunjite, care se menţin între 700 şi 1100 m altitudine;
 Sunt alcătuiţi din marne şi sisturi argiloase (în sud-vest), conglomerate şi gresii (în nord).
 Depresiunea Comandău:
 Este situată în partea de nord a Munţilor Buzăului şi este drenată de râul Bâsca Mare;
 Relieful cupride şesuri aluviale largi, în parte mlăştinoase şi culmi rotunjite cu altitudini de 1000…1200 m;
 Aici se află localitatea Comandău, comună suburbană a oraşului Covasna;
 Depresiunea Întorsura Buzăului:
 Este situată în partea de nord-vest a Munţilor Buzăului şi este drenată de Buzău;
 Relieful corespunde unor şesuri largi aluviale ale Buzăului şi afluenţilor săi şi o treaptă de munţi scunzi, cu
înălţimi de 700…850 m;
 Forma şi poziţia depresiunii favorizează producerea unor puternice inversiuni de temperatură în timpul iernii
şi o frecvenţă rificată a temperaturilor minime sub – 150 ... – 200C (unul din „polii frigului” din România);
 Aici se află oraşul Întorsura Buzăului;
 Condiţiile pedoclimatice sunt favorabile culturii cartofului.
 Valea transversală a Buzăului:
 A fost amenajat lacul de acumulare Siriu, care permite atenuarea viiturilor râului Buzău, alimentarea cu apă a
localităţilor din avale şi producerea energiei electrice în hidrocentrala de la Nehoiaşu;
 Oraşul Nehoiu este principalul centru economic de pe valea montană a Buzăului, profilat pe industria
lemnului;

Munţii Teleajenului şi Doftanei

- Sunt situaţi în partea de vest a Carpaţilor de Curbură, având ca limite şi vecini:
 la est: valea Telejenelului;

38
  la vest: văile Prahovei şi Azugii;
 la nord: Munţii Întorsurii şi Timişului;
 la sud: Subcarpaţii Curburii;
- Geologie: sunt alcătuiţi din fliş: marno-calcare, gresii, şisturi argiloase (care formează Stratele de Sinaia), flişul
grezos al unităţii de Bobu şi al unităţii de Teleajen, conglomeratele albiene de Bucegi – Zăganu;
- Se caracterizează prin etajarea în ansamblu a reliefului, curpinzând două trepte de relief şi printr-o fragmentare
accentuată a munţilor, fără a afecta dispunerea reliefului în trepte:
 la altitudini de peste 1700 m, culmile sunt în general rotunjite, dar pe alocuri puternic netezite, păstrându-se
suprafeţele de nivelare şi vârfuri proeminente;
 la altitudini de cca 1400 m se distinge a doua treaptă bine individualizată, constituită parţial din culmi şi
pinteni;
- Condiţii biopedoclimatice:
 Treapta înaltă (peste 1600 m):
 Temperatură medie anuală +2...+40C, precipitaţii de circa 1200 mm/an;
 Pajişti subalpine cu ienupăr (jnepenii apar sporadic în Munţii Ciucaş), afin, merişor şi bujor de munte sau
rhododendron (în Munţii Gârbova, Grohotiş şi Ciucaş)
 Treapta joasă (sub 1600 m):
 Temperatură medie anuală: 6...70 C, precipitaţii de 800…900 mm/an
 Păduri de fag şi păduri de amestec fag, brad şi molid; molidul are o arie limitată, ca urmare a extinderii
păşunilor şi a exploatării forestiere;
- Turism:
 staţiunea climaterică Cheia, situată pe valea Teleajenului;
 cabanele Ciucaş (în refacere) şi Muntele Roşu din Munţii Ciucaş;
 Valea Prahovei, cu numeroasele ei staţiuni şi obiective turistice, cuprinde ca arie şi Masivul Bucegi, dar şi
versantul apusean al Munţilor Gârbova.
- Subdiviziuni:
 Munţii Ciucaş:
 Reprezintă cea mai impunătoare unitate geografică din acest spaţiu montan, înregistrând altitudinea maximă în
Vf. Ciucaş, de 1954 m;
 Este alcătuit din conglomerate şi fliş şistos – marnos – grezos;
 Este alcătuit din două culmi înalte de peste 1700 m (Bratocea şi Zăganu) din care se desprind culmi
secundare;
 Prezintă relief ruiniform în partea înaltă, ca urmare a fragmentării stivelor grose de conglomerate: Colţii Nitrii,
Turnul Vulturilor, Sfinxul Ciucaşului, Babele la Sfat, Tigăile Mari, Tigăile Mici etc.
 Potenţial turistic: şoseaua Ploieşti – Braşov, prin pasul Bratocea, staţiunea climaterică Cheia, mânăstirile
Cheia şi Suzana, cabana Muntele Roşu, numeroase trasee turistice marcate.
 Păşunile sunt sărace din cauza lipsei apei pe culmile înalte, aşa încât păstoritul nu deţine o pondere prea mare
în acest masiv;
 Muntele Clăbucet:
 Este situat la sud de Munţii Ciucaş, între văile Teleajen şi Telejenel;
 Este alcătuit din fliş grezos curbicortical;
 Altitudini în jur de 1460 m;
 La confluenţa Telejenelului cu Teleajenul s-a amenajat un lac de acumulare;
 Munţii Grohotiş:
 Sunt situaţi între văile Teleajenului şi Doftanei;
 Altitudinea maximă – în Vf. Grohotiş, 1767 m;
 Sunt alcătuiţi din fliş;
 Prezintă o culme desfăşurată de la nord la sud, ce se menţine la altitudini de 1300…1700 m, acoperită cu
păşuni întinse, ceea ce a favorizat dezvoltarea păstoritului;
 Munţii Gârbova:
 Sunt situaţi între văile Doftanei, Prahovei şi Azugii;

39
  Sunt cunoscuţi şi sub denumirea de Munţii Baiului;
 Numele de Munţii (Culmea) Baiului corespunde sectorului sudic al lor, unde se întâlneşte Muntele Baiu (1908
m), pe când sectorul nordic este denumit Culmea Neamţu, după cel mai înalt vârf din aceşti munţi (1923 m).
 Sunt alcătuiţi din gresii, marne, marno-calcare ce aparţin Stratelor de Sinaia;
 Se desfăşoară de la nord la sud, prezentând o culme principală, dominată de vârfuri ce ating 1800…1900 m,
din care se desprind alte culmi secundare, cu altitudini de 1400…1500 m şi 1000…1250 m.
 În partea superioară prezintă numeroase depresiuni nivale, iar versanţii sunt afectaţi de numeroase rigole şi
ravene active, înrămurate la obârşiile văilor şi adâncite în sol şi în pătura de materiale deluviale;
 Prezintă păşuni întinse, păstoritul fiind dezvoltat;
 Singura cabană din masiv este Piscu Câinelui, la 1000 m; este proprietate privată, fiind scoasă din circuitul
turistic;

Munţii Timişului
- Se mai numesc Munţii Bârsei şi sunt situaţi în extremitatea vestică a Carpaţilor de Curbură;
- Geologie: sunt alcătuiţi din calcare şi conglomerate mezozoice, prinse în sinclinalul Timişului, drenat
cvasicentral de valea de la care şi-a luat numele;
- Relief:
 Altitudini maxime: Vf. Postăvaru, 1799 m şi Vf. Piatra Mare, 1834 m;
 Interfluvii structurale: creasta principală a Masivului Postăvaru, care corespunde capetelor de strat calcaroase,
o cuestă tectonică şi de eroziune;
 Suprafaţa structurală, care are o mare extindere şi abruptul tectonic şi structural din partea de est a Masivului
Piatra Mare;
 Relief carstic: cheile „Şapte Scări”, Peştera de Gheaţă;
 Importante mase de grohotiş şi râuri de pietre rezultate prin procesele de gelivaţie care au atacat calcarele sunt
prezente la nivelul crestei Postăvarului, pe versantul de est;
 Văi de tip”horoabe”: Şipoaia şi Tamina; valea Cheii cu marmite etajate;
- Potenţial turistic:
 Posibilităţile de acces au stimulat intensificarea activităţii turistice, valea Timişului constituind o adevarată
axă a turismului, situată în continuarea văii Prahovei;
 Poiana Braşov: staţiune climaterică şi pentru sporturi de iarnă, este situată la altitudini de 950…1050 m pe
versantul nordic al masivului Postăvaru, este cea mai dotată staţiune din ţara noastră pentru sporturi de iarnă;
 Pârâul Rece: este staţiune turistică situată pe drumul ce leagă oraşele Predeal şi Râşnov, în sud-vestul
Masivului Postăvaru;
 Masivul Piatra Mare: cascada Tamina, Cheile Şapte Scări, Peştera de Gheaţă, Cabana Piatra Mare.

Depresiunea Braşovului
- Este cea mai întinsă depresiune intramontană din Carpaţii Româneşti, fiind drenată de râul Olt şi afluenţii săi
(Râul Negru, Bârsa, Timiş);
- Este o depresiune tectonică;
- Altitudinea medie este de 530…560 m; altitudinea minimă – de 484 m, avale de Feldioara;
- Depresiunea reprezintă o mare cuvetă formată dintr-o câmpie aluvionară întinsă şi plană, uşor înclinată spre
partea centrală, către Olt şi Râul Negru;
- Geologie: un fundament alcătuit din formaţiunile flişului cretacic, formaţiuni vulcanice, peste care stau
depozite mult mai recente (cuaternare);
- Relieful depresiunii cuprinde: piemonturi şi glacisuri prezente sub munte (850 m în Piemontul Sohodolului),
câmpuri largi care ocupă cea mai mare suprafaţă a depresiunii şi şesul aluvial, parţial inundabil, în centrul
depresiunii.

40
 - Clima: temperatură medie anuală în jur de +7…+80C; frecvente inversiuni de temperatură iarna; minima
absolută – 38,50C la Bod (25 ian. 1942) (în aceeaşi dată, la Vf. Omu s-au înregistrat – 240 C); precipitaţii de
500…580 mm anual pe fundul depresiunii şi 700…800 mm/an pe piemonturile înalte;
- Vegetaţie: pe piemonturile înalte sunt păduri formate din gorun, tei, carpen, frasin, araţar; pe versanţii umbriţi
se dezvoltă fagul; în luncile râurilor sunt păduri de anin.
- Oraşe:
 Braşov:
 Este cel mai mare oraş din Carpaţi, cu o populaţie de 285.000 loc. (2002);
 Face parte din generaţia oraşelor feudale;
 Este reşedinţă de judeţ şi important centru industrial, în special industia constructoare de maşini;
 Sfântu Gheorghe: este reşedinţa judeţului Covasna; populaţie: 61.500 loc. (2002);
 Codlea: 24.200 loc.
 Săcele: 30.000 loc.
 Zărneşti: 25.300 loc.
 Râşnov: 15.500 loc.
 Târgu Secuiesc: 20.500 loc.
 Covasna: 11.400 loc.

Subcarpatii Curburii

Limite:
- in V: Valea . Dambovitei, care ii separa de Subcarpatii Getici si Podisul Getic
- in E: v. Trotusului (zona deluroasa Ousoru-Zabraut
- in N: Carpatii de Curbura
- in S: C.Roaman
-
Elemente de ordin geologic:
- cea mai complexa structura geologica din tot ansamblul subcarpatic
- la vest de Slanicul de Buzau in vecinatatea muntelui structura complexa este impusa de existent a
doua aliniamente de dealuri alcatuite din roci predominant grezoase similare celor din munti care alcatuiesc
“ pinteni paleogeni” ( Pintenul de Ivanetu si Pintenul de la Valeni) care deci au o structura similara muntelui
au intaltimi si fizionomie subcarpatica.
- intre acesti pinteni se afla doau zone sedimentare mai noi “Depresiunea Slanic” si “ Depresiunea
Drajna”
- un element care a complicat structura subcarpatilor au fost samburii de sare care in ascensiunea spre
suprafata au dus la boltiri diapire
- regiunea a suferit intense miscari de ridicare ce au determiant inaltimi de 700m ( 900 m in unele
locuri) ridicari care continua si in prezent.
- datorita faptului ca sectorul vrancean apartine unei microplaci care se subduce spre N , NV
faciliteaza producerea frecventa a miscarilor seismice

Relief si subdiviziuni
- cea mai complexa structura
- alt max 996m in Magura Odobesti; alt min sub 100m la contactul cu C.R.; alt medie cca 500m
- structura f cutata in succesiune de sinclinale si anticlinale
- spre interior roci miocene, spre exterior roci pliocene
- structura in 2 fasii paralele, curbate sub foram unor arcuri concentrice→ 2 zone distincte:
o subcarpatii interni
o subcarpatii externi
- caracteristica deosebita: patrunderea din Carpati a pintenului de flis paleogen Ivanetu care creeaza o
zona de tranzitie a caracteristicilor montane si submontane (zona de interferenta carpato-subcarpatica)

41
- contactul cu CR se face printr-o treapta de depuneri de tip glacis, care trece in campiile piemontane
ale Targovistei, Ploiestilor si Ramnicului
- in dreptul campiei Ploiestilor latimea Subcarpatilor se reduce datorita patrunderii spre interior a
campiei
- relieful este conform structurii: depresiuni pe sinclinale si dealuri pe anticlinale
- inversiuni de relief pe suprafete restranse
- samburi de sare in unele anticlinale → cute diapire (Slanic Prahova, Telega)
- vulcani noroiosi la Policiori-Berca-Albanasi legati de emanatii de gaze
- in miscare de ridicare continua, mai accentuata in sectorul dintre Susita si Calnau → alunecari de
teren
- deplasare a Subcarpatilor spre exterior datorita presiunii Carpatilor Curburii
- puternica arie seismica
- caracteristica este succesiunea dinspre munte spre campie a mai multor fasii longitudinale:
o depresiuni submontane Soveja, Vrancei, Neculele, Lopatari, Patarlagele+ Depresiunea Chiojd din
spatele pintenului Ivanetu
o un sir de dealuri subcarpatice interne cu structura cutata:Rachitas, Raiut, Gurbaneasa, Bisoca, Dilma,
Blidisel, Salcia, Ciolanul
o sir de depresiuni intracolinare: Vidra, Mera, Dumitresti, Policiori(cu vulcanii noroiosi), Niscov,
Patarlagele, Podeni
o dealuri subcarpatice externe: Magura Odobestilor(996m), Deleanu, Dealul Istrita(Dealul Mare),
Dealul Bucovel
- la V de Teleajen relieful se simplifica datorita ingustarii Subcarpatilor si patrunderii in interiorul lor
a C Ploiestilor; depresiunile au aici caracter intracolinar: Valeni de Munte(pe Teleajen), Campina (pe
Prahova), Pucioasa (pe Ialomita)
- se separa trei subunitati importante:
o Subcarpatii Vrancei se intind intre vaile Trotus la N si Slanic la S dominati in V de culmile Muntilor
Vrancei iar la E de Campia Siretului cintine Despresiunea Vrancei (structura cutata mai mult pe sinclinale)
-alte depresiuni :Soveja, Campuri-Racoasa, Vidra, Mera , Buda-Dumitresti
- dealuri : Ousorul , Rachitasu, Raiutu, Garbova,Bisoca,
- eroziunea a creat pe Milcov intre Andreiasu si Mera un peisaj ruiniform cunoscut sub numele de “zidurile
de la Reghiu” reprezinta rezervatie naturala.
- la Andreiasu fenomenul natural “Focurile vii” datorat autoaprinderii la suprafata a gazelor naturale care se
strecoara prin crapaturile stratelor de gresii.
o Subcarpatii Buzaului se intind intre vailea Slanicul de Buzau si Teleajen in N domina Muntii
Buzaului .
- caracteristic cei doi pinteni paleogeni
- Paclele (509 m ) cu importantep uturi petroliere in cadrul lor existand o depresiune pe anticlinal
Berca- Arbanasi sau Policiori in varta careia emanatiile de gaze din adanc incarcate cu apa si argila au dus la
formarea platourilor cu vulcani noroiosi : Berca , Paclele Mici , Paclele Mari, Arbanasi.
- Existanta unor izvoare minerale bogate a favorizat dezvoltarea staitunii balneaoclimaterice Sarata
Monteoru aici se gaseste si asezarea din epoca bronzului unde pe partea S a Istritei a fost descoperita
“Closca cu puii de aur “
o Subcarpatii Prahovei se desfasoara intre Vaile Teleajen E si Dambovita V se numesc asa dupa raul
carre ii strabate aproape prin centru si care ii separa in doua subunitati : Subcarpatii Teleajenului
(depresiuni :Valenii de Munte , Slanic, Alunis, Campina Comarnic) si Subcarpatii Ialomitei ( depresiuni :
Fieni, Pucioasa)
- si aici sunt cracteristice cute care ascund zacaminte de titei si gaze si bazinete derpesionare de tipul
butonierelor

Clima
- climat de dealuri joase (in depresiuni) si dealuri inalte (la altitudini mai mari)
- nuanta de ariditate
- vanturi cu caracter de foehn datorita existentei in N a muntilor care domina prin versanti povarniti
facilitand circulatia maselor de aer NV

42
- deschiderea larga catre campie a vailor usureazapatrunderea spre spre central subcarpatilor a aerului
cald cu temp anuale 7-8 ˚ in vecinatatea muntelui si 10-11˚ langa campie, -3 -2 ˚C ian si 17-20 ˚C iulie,
precipitatii de 600 mm la exterior si 750 mm la contactul cu muntele.
- topoclimat de adapost fata de vanturile de V si fata de Crivat(NE)

Hidrografia
- retea principala care strabate transversal zona subcarpatica: Putna, Zabala, Buzau, Rm Sarat,
Teleajen, Prahova, Ialomita
- retea de rauri cu originea aici: Rimna, Milcov, Calnau, Niscov, Cricovul Sarat, Cricovul Dulce
- lacuri in cute diapire la Slanic Prahova si Telega
- izvoare min: Sarata Monteoru, Pucioasa, Vulcana Bai

Vegetatia - stejar, stejar in amestec cu fag, la ocntacutl cu muntele si pe dealuri intlate paduri de fag in
amestec cu brad, cele mai intinse sunt paduri de gorun cu carpen
Fauna- este caracteristica regiunilor de padure de deal :mistreti , multe specii de pasari si insecte.
Solurile - cambisoluri, argiluvisoluri, local molisoluri
Rezervatii –“ Vulcanii noroiosi” si “Muntele de sare” de la Slanic Prahova, Calcarele de la Badula, Focurile
vii de la Andreiasu si Lopatari
Resurse – petrol, gaze naturale asociate, carbuni, sare, ape minerale, suprafete agricole si forestiere

Populatia si asezarile
- densitate medie ridicata 100-150loc/km²
- asezarile rurale: textura adunata in depresiuni si pe vai; rasfirata pe dealuri
o sate cu activitati extractive, chiar industriale: Filipestii de Padure, Valea Calugareasca, Maneciu
o predomina activitatile agricole, legate de cresterea animalelor,pomicultura, viticultura
- orase: Panciu, Odobesti(la contactul cu Culoarul Siretului), Nehoiu, Boldesti-Scaeni, Plopeni, Baicoi,
Valeni de Mte, Slanic, Breaza, Campina, Comarnic, Moreni, Fieni, Pucioasa

Caracteristici economico-geografice
- industria energetica:
o centre de extractie a petrolului: Moreni, Campina, Baicoi, Boldesti, Mizil, Urlati, Sarata Monteoru,
Berca
o exploatari de gaze asociate: Moreni, Sarata Monteoru
o lignit: Ceptura, Filipesti de Padure, Margineanca
o termocentrale la Doicesti, Fieni, Floresti
- industria siderurgica si constructoare de masini:
o utilaj petrolier: Moreni, Campina
o utilaj minier: Filipesti de Padure
o produse mecanice: Plopeni
- industria chimica: are importante resurse proprii (sare, petrol, gaze naturale)
o anvelope: Floresti
o ingrasaminte fosfatice: Valea Calugareasca
o acid sulfuric – Campina
o cartoane si hartie – Boldesti-Scaeni
- industria lemnului: prelucreaza materie prima din regiunea montana
o cherestea de rasinoase: Nehoiu, Maneciu
o cherestea de fag: Campina, Gugesti
- materiale de constructii:
o ciment: Comarnic,Fieni
o var: Comarnic, Magura
o sticla: Boldesti-Scaeni
- industria textila: prelucrarea inului si a canepei: Pucioasa, Paulesti
- industria alimentara:
o vin: Focsani, Cotesti, Odobesti, Panciu, Valea Calugareasca, Pietroasele, Urlati
o conserve de fructe: Valeni de Munte, Campina

43
- agricultura:suprafete arabile restranse; suprafete intinse de vii si plantatii pomicole
o se cresc indeosebi bovine si ovine

Cai de comunicatii
- spre exterior pe aliniamentul Ploiesti-Buzau-Rm Sarat-Focsani; Ploiesti-Targoviste
- transversal pe V Prahovei, v Buzaului, v Ialomitei

Obiective turistice
- la Slanic-Prahova, Sarata Monteoru, vulcanii noroiosi, Valeni de Munte, Campina, Breaza, Pucioasa

Subcarpații Prahovei (Dâmbovița – Teleajen)

Relieful Subcarpaților Prahovei puternic fragmentat și, mai puțin ordonat orografic, cu culoare
depresionare accesibile, explică prezența așezărilor îndeosebi în lungul văilor și în micile depresiuni,
separate de masive deluroase împădurite. Văile principale, cu terase și lunci bine dezvoltate concentrează în
lungul lor cele mai multe și mai mari așezări și pentru faptul că acestea au reprezentat, în toate timpurile, axe
de legătură chiar între părțile de sud și centrale ale țării.
Printre cele mai mari așezări, localizate în lungul acestor văi, sunt: Pucioasa, Fieni (orașe), Pietroșița,
Brănești, Doicești, Șotânga, Aninoasa, Răzvad etc; în lungul Ialomiței: Câmpina, Breaza (orașe), Poiana
Câmpina, Cornu de Jos, Brănești, Măgureni etc; în lungul Prahovei: Vălenii de Munte (oraș), Teișani, Gura
Vitioarei, Măgurele, Lipănești etc.
Multe sate sunt situate pe văile secundare sau în bazinele de obârșie ale râurilor. Acestea sunt sate
mici, cu vetre răsfirate sau formate din grupuri mici de case. De fapt, peste 60% din așezări au sub 1000 de
locuitori. Interfluviile din jumătatea sudică sunt mai puțin populate sau chiar lipsite de așezări.
Condițiile climatice cu contrastele dintre iarnă și vară diminuate față de câmpie se caracterizează prin
temperatura medie anuală de 10ºC în marginea dinspre câmpie, de unde scade treptat spre contactul cu
muntele unde ajunge sub 8 ºC.
Cantitatea medie anuală de precipitații este între 500 și 1000 mm, observându-se aceeași distribuire
în raport cu altitudinea: 500-600 în vecinătatea câmpiei și peste 800 mm în vecinătatea muntelui. Ca vânturi
dominante se simt cele de nord-est și de vest. Subcarpații Prahovei au renumele unei regiuni adăpostite, cu
ușoare intensificări și canalizări ale curenților în lungul văilor și culoarelor depresionare.
Pe aceste însușiri climatice generale se manifestă topoclimate de o foarte mare varietate, determinate
în primul rând de diversitatea structurii orografice. Inversiunile locale de temperatură în depresiuni și văile
largi au ca urmări vizibile bruma timpurie, toamna, și târzie, primăvara. Tot pe fundul văilor se simte
curgerea aerului de la munte spre câmpie. Pe „fețe‖ de dealuri precumpănesc plantațiile de pomi și chiar de
viță de vie, în timp ce pe „dosuri‖ domină pădurea.
Condițiile pedogenetice generale au fost favorabile dezvoltării solurilor brune luvice, solurilor luvice
ami mult sau mai puțin pseudogleizate și pe unele locuri, chiar a solurilor brune acide cu mull sau moder.
Din cauza tinereții relative a reliefului, a varietății litologice șia a intensității proceselor de modelare a
versanților, la care se adaugă marile diferențe de umezire, există un adevărat mozaic de soluri.
Condițiile naturale generale, zonale, sunt favorabile dezvoltării pădurilor de foioase, de gorun și fag,
care acoperă încă aproximativ două treimi din suprafața acestor dealuri.
În partea de sud domină pădurea de gorun care, pe „fețe‖ înaintează și mai la nord, chiar până la 800 m, pe
soluri scheletice. Gorunului i se asociază de obicei carpenul, la care se adaugă jugastru, ulm, tei, mojdrean,
stejar (Quercus robur), scoruș (Sorbus aucuparia, S.torminalis). O mare parte dintre arborii de gorun
maturi sunt parazitați de vâsc (Loranthus europaeus). Subarboretul este alcătuit din sânger, corn, lemn
câinesc, măceș, păducel și porumbar.
Pajiștile ocupă de asemenea suprafețe întinse, îndeosebi în partea de nord și mijlocie a Subcarpaților,
pe povârnișurile mai domoale decât acelea pe care se află pădurea, în mare parte pe pornituri și pe culmi.
Astfel, pe soluri brune luvice în diferite stadii de evoluție până la soluri brune acide, sunt asociații de
Agrostis tenuis și de Festuca rubra, la care se adaugă Holcus lanatus, Cynosurus cristatus, Euphorbia
cyparisias, Botriochloa ischaemum etc. Pe locurile umede sunt specii de Carex, de Juncus, Agrostis
stolonifera și esențe lemnoase, ca salvie, arin, plop ș.a.
În astfel de condiții fizico-geografice și de densitate a populației, pădurile se mențin pe mai mult de
37% din suprafața Subcarpaților Prahovei. Terenurile agricole, cu predominarea pășunilor și fânețelor,

44
ocupă 47%. Pădurile extinse pe aproximativ 105.000 ha fac din Subcarpații Prahovei partea cea mai
împădurită a Subcapraților.
Cele mai mari suprafețe din terenurile agricole (58%) le dețin pășunile și fânețele naturale, cu
frecvența mai mare în jumătatea nordică a regiunii unde pot ajunge până la 80% și chiar peste 80% -
Măneciu, Runcu, Fieni, Berta, Șotrile etc.
Existența suprafețeleor întinse cu pășuni și fânețe, naturale îndeosebi în partea nordică și extinderea
culturilor cu plante furajere, mai ales în jumătatea sudică a Subcarpaților, au favorizat dezvoltarea creșterii
animalelor, cu deosebire bovine și ovine.
O importanță deosebită în economia agricolă o au livezile de pomi fructiferi. Acestea, alături de
pășuni, fânețe naturale și păduri dau nota dominantă a peisajului.
Viticultura este bine dezvoltată în latura de sud a Subcarpaților Prahovei, mai ales între Teleajen și
Cricovul Sărat, la contactul cu câmpia, unde se află cunoscuta podgorie Valea Călugărească, care cuprinde
pe lângă Valea Călugăreascu, centrele viticole Boldești-Scăeni, Iordăcheanu, Plopu și Bălțești.
Terenurile arabile sunt cultivate în proporție de 77% cu cereale, îndeosebi cu porumb, care deține
peste 70% din suprafața cultivată.
Valorificarea încă din secolul XIX, a unor importante resurse ale subsolului (petrol, cărbune, sare
etc) a dus la apariția mai de timpuriu a unor ramuri industriale, în comparație cu alte regiuni ale țării și la
dezvoltarea în continuare a unei economii complexe. Așa se face că aici sunt prezente toate ramurile
economiei naționale. Specificul producției industriale este dat îndeosebi de industria construcțiilor de mașini
cu profil petrolier.
Se exploatează petrol (Colibași, Băicoi, Țintea, Drăgăneasca, Gura Ocniței, Moreni, Aninoasa), gaze
de sondă (Gura Vitioarei, Boldești, Băicoi, Gura Ocniței), cărbune-lignit (Șotânga – Mărgineanca), sare
(Moreni – Gura Ocniței, Ochiuși și Ocnița).
Alte resurse: ape sulfuroase (Pucioasa, Vulcana-Băi, Bărbulețu), ape clorosodice, sulfatate, calcice
(Slănic), gresii calcaroase (Moroeni), marne (Malu Roșu, Șotrile), gips (Slănic, Fieni), argilă (Valea
Bradului), nisip cuarțos (Vălenii de Munte), balastul din albiile râurilor
Calcarele și marnele se folosesc la combinatul de lianți și azbociment din Fieni, argila la fabrica de
produse ceramice din Doicești, nisipul cuarțos la fabrica de geamuri de la Scăeni, gipsul la uzinele chimice
de la Câmpina și combinatul chimic de la Valea Călugărească pentru producerea acidului sulfuric etc.
Alte întreprinderi: întreprinderi pentru industria materialelor de construcții și industria chimică,
unități ale industriei de prelucrare a lemnului (Măneciu, Vălenii de Munte, Câmpina, Telega, Moreni,
Pucioasa, Voinești), unități ale industriei textile (Pucioasa), industria alimentară (Valea Călugărească,
Vălenii de Munte, Pucioasa).
Densitatea populației (157 loc/kmp) este mult superioară densității medii a țării (95,6 loc/kmp). În
multe din așezări, îndeosebi în cele din lungul Ialomiței și în majoritatea celor situate între Prahova și
Teleajen, aceasta depășește 200 și chiar 250 loc/kmp.
În Subcarpații Prahovei s-au dezvoltat 286 așezări din care 11 orașe. Principalele orașe sunt: Câmpina,
Moreni, Băicoi, Breaza, Comarnic, Slănic, Vălenii de Munte, Pucioasa, Fieni, Plopeni, Boldești-Scăeni.

Subcarpații Buzăului
Se desfășoară între Slănicul Buzăului (E), Teleajen și Cricov (V)ș i sunt alcătuiți dintr-o succeisune
de dealuri și depsresiuni deluroase cu o complexitate mai mare decât a Subcarpaților Vrancei și cu o
accentuată mobilitate endogenă și exogenă. Lățimea maximă de 40 km, schimbarea în orientarea generală a
cutelor de la nord-est la sud-vest până la valea Nișcovului, apoi de la est la vest dincolo de această vale,
complexitatea structurală, rețeaua hidrografică predominant transversală, alcătuirea litologică diversă,
frecventele peisaje puternic degradare, precum și inversiunile de relief sunt doar câteva din elementele care
îi diferențiază de toate celelalte părți ale Subcarpaților.
Rețeaua hidrografică și, implicit, depresiunile și culmile principale converg spre valea Buzăului care
reprezitnă și o puternică axă de polarizare a tuturor activităților social-economice. Spre vest, însă,
Depresiunea Drajna-Chiojd și Dealurile Priporului gravitează spre Valea Teleajenului.

Relieful, cu altitudini de 300 – 800 m, este constituit din formațiuni de molasă neogene și din
pietrișuri și nisipuri romaniene, fiind acoperit spre exterior de depozite loessoide cu diferite grosimi. În

45
partea de nord-vest se adaugă și fâșiile de fliș paleogen ale pintenilor de văleni și de Homorîciu. Alcătuirea
regiunii din copmlexe de sedimente cu grosimi și extensiuni variate și cu rezistențe diferite la acțiunea
agenților externi a favorizat modelarea selectivă a versanților prin procese difernțiate pe spații restrânse și a
condiționat înfățișarea de ansamblu a reliefului.
Dealurile înalte sunt sculptate pe depozitele de fliș paleogen (Priporu 823 m, Cetățuia 710 m), pre
gresii și calcare sarmațiene (Blidișel 825 m, Bocu 809 m, Dâlma 804 m, Istrița 754 m) și pe pietrișuri
romaniene (Cornetu 827 m).
Diferențierile litiologice introduc variații importante în densitatea și adâncimea fragmentării reliefului și în
conformația și înclinarea versanților, care influențează direct modul de utilizare a terenului.
După încheierea depunerii pietrișurilor de Cândești, prin antrenarea regiunii într-un proces de
înălțare generală, a urmat adâncirea ritmică a rețelei hidrografice. Procesele intense de eroziune au
fragmentat terasele care au rămas numai ca fragmente.
În ansamblu, trăsăturile Subcarpaților Buzăului indică prezența unei regiuni tinere, cu o mobilitate
accentuată a reliefului, reflectată în conformația și dinamica actuală a versanților și albiilor.
Terenurile agricole dțin 56% din suprafața totală, reprezentând tipul de utilizare predominant. În
cadrul spurafeței agricole, pășunile și fânețele naturale dețin cea mai mare parte, iar dpă acestea urmează
terenul arabil, livezile și viile. Terenurile arabile sunt mai extinse în depresiunile din lungul Buzăului.
Cultura viței de vie ocupă o suprafață de 14.000 ha, în cea mai mare parte deținută de podgoria
Dealul Mare – Istrița. Plantațiile de vii se desfășoară sub forma unei benzi continui între Ceptura-Tohani-
Pietroasa-Gura Sărății-Merei, deținând la nivelul comunelor peste 30% din terenul agricol.
Creșterea animalelor, cu o tradiție îndelungată, este favorizată de suprafețele întinse de pășuni și
fânețe naturale. Creșterea ovinelor este ramura cea mai bine dezvoltată, iar densitatea cea mai mare a
acestora se întâlnește în Dealurile Dîlmei și în depresiunile Calvini și Chiojd.
Procesele de eroziune sunt intensificate de precipitațiile cu caracter torențial din timpul verii și de
cantitățile mari de apă rezultate în urma topirii zăpezilor. Suma medie a precipitațiilor atinge valori anuale
de 600 – 650 mm.
Subcarpații Buzăului se încadrează în etajul gorunului și în cel al pădurilor de gorun și de fag, în
amestec. Activitățile antropice au determinat o diminuare a suprafețelor împădurite care se mențin pe
suprafețe mai mari pe dealurile înalte și pe versanții cu înclinare mare.
Pădurile de gorun ocupă suprafețe mai întinse în culmile Salcia, Botanul și în Delaurile Blăjenilor.
Temperatura medie anuală este de 10 ºC.
Pe rețeaua de văi din Subcarpații Buzăului, văile Buzăului, Bîștii Chiojdului, Bălănese, Slănicului
Buzăului, Nișcovului sunt concnetrate majoritatea așezărilor, arterele de circulație și, în cazul văilor
principale, terenurile arabile.
Așezările rurale numără în totalitate 377 de sate în care apar unele diferențieri funcționale. În
ansamblu, economia Subcarpaților Buzăului are un caracter mixt. Agricultura absoarbe o parte importantă a
forței de muncă și furnizează materia primă necesară industriei alimentare, textile etc. Activitatea industrială
s-a dezvoltat mai târziu.
După anul 1950 s-au dezvoltat unele ramuri industriale pe seama valorificării resurselor locale.
Dintre acestea, industria alimentară constituie ramura cea mai importantă (36,5% din valoarea producției). O
atenție deosebită s-a acordat valorificării resurselor agricole locale prin crearea unor unități ale industriei
conservării fructelor și legumelor (Pârscov, Berca etc) sau de produse lactate, în special brânzeturi
(Pătârlagele, Chiojdu, Beceni, Sângeru, Posești, Drajna) și numeroase centre de prelucrare a vinului
(Pietroasa, Tohani, Izvoru Dulce etc).
Așezările cu funcții agricole și de servicii sunt mai răspândite în depresiunile subcarpatice dintre
Slănic și Buzău.
Industria materialelor de construcții este reprezentată prin numeroase unități pentru fabricarea
materialelor liante (var ) la Măgura, Drajna, Podenii Noi, Cătina, Viperești, Pîrscov, Pietroasa etc., a
cărămizilor și blocurilor ceramice la Breaza, Măgura Sîngeru, Ceptura, Cozieni, Odăile, Pîrscov, Drajna,
Viperești etc., a produselor ceramice, la Mînzălești și a prefabricatelor de beton, la Berca, Pîrscov, Gura
Vadului și de diatomit, la Pătârlagele. În această parte a Subcarpaților sunt fabrici de cherestea (Vernești,
Lopătari, Brăești, Pătârlagele, Calvini) și de mobilier (Vernești, Starchiojd, Posești, Berca).
Trăsăturile fizico-geografice și modul în care sunt utilizate resursele naturale în Subcarpații Buzăului
permit diferențierea mai multor subunități geografice: Culoarul văii Buzăului, Dealurile Istriței, Dealurile și

46
depresiunile Salciei și Lapoșului, Dealurile Priporului și Cetății, Dealurile Cornetului, Dealurile Blidișel-
Dîlma, Dealurile și depresiunile Pîclelor.
Subcarpații Vrancei.
Subcarpații Vrancei sunt situați între Trotuș și Slănicul Buzăului. Complexitatea lor structurală,
alinierea aproximativ paralelă a dealurilor și depresiunilor cu munții, mobilitatea apreciabilă a versanților,
frecventele procese foehnale, rețeaua hidrografică transversală, precum și particularitățile economiei locale,
imprimă Subcarpaților Vrancei trăsături care-i definesc ca o diviziune evidentă a Subcarpaților de la
Curbură.
Abruptul ce corespunde faliei marginale separă net munții acoperiți cu păduri de fag în amestec cu
molid și brad din vest, de depresiunile subcarpatice în care alternează pădurile de fag și gorun cu terenuri
agricole. La poalele acestui povârniș există un șir de sate așezate fie în văi, fie pe interfluvii, după
particularitățile morfologice locale: Rotilești, Dragosloveni, Tulnici, Coza, Brădetu, Paltin, Nereju, Bahnele,
Neculele, Bisoca, Lacurile. Contactul cu muntele este evidente nu numai prin localizarea așezărilor, ci și
prin aspectele economice pentru că satele sunt subcarpatice, însă viața lor economică este legată în mare
măsură de munte.
Spre nord, Subcarpații Vrancei domină Depresiunea Cașinului (dincolo de înălțimiile Tiharele 657 m
și Oușoru 753 m) și Culoarul Trotușului, iar spre sud-vest, Slănicul Țbuzăului îi separă de Subcarpații
Buzăului.
Această subunitate a Subcarpaților de la Curbură are un caracter de tranziție pe direcția nord-sud,
între Subcarpații Moldovei și cei ai Munteniei Centrale și pe direcția vest-est între Carpați și Câmpia
piemontană a Râmnicului.
În primul rând, caracterul de tranziție este pus în evidență prin alcătuirea geologică. La nord de
Trotuș stilul structurii geologice este caracterizat de linii relativ simple care dau reliefului un caracter de
omogenitate. La sud, odată cu complicarea liniilor tectonice (evidentă la sud de Mănăstirea Cașin) și
depărtarea lor față de frunta pânzei de șariaj a faciesului paleogen din Munții Vrancei, s-au creat premisele
sculptării unui uluc depresionar subcarpatic format din bazinete succesive.
În mare măsură, Subcarpații Vrancei se suprapun cu aria de maximă activitate tectonică și seismică a
Curburii.
Regimul temperaturii aerului are valor imedii anuale destul de ridicate: 8-9 ºC în Depresiunea
Vrancei sau pot depăși chiar aceste valori în culoarul Râmnicului, la sud de Buda și pe suprafața piemntană
de sub Dealul Hârboca.
Dintre ceilalți parametri climatici, mai reprezentativi pentru definirea caracterului climei
Subcarpaților Vrancei sunt precipitațiile atmosferice și vânturile locale. Valoarea medie anuală a cantităților
de apă ce cad pe aceste suprafețe oscilează între 650 mm și 680 mm. Din analiza acestor parametri climatici
rezultă existența unui climat de dealuri înalte, în care se pot deosebi două topoclimate complexe: cel al
dealurilor și cel al depresiunilor de la curbură. Ca particularități de o însemnătate aparte pentru cultura viței
de vie sunt frecvența proceselor foehnale și numărul mare de ore de insolație.
Subcarpații Vrancei au renumele unei regiuni puternic despădurite dar șirul masivelor deluroase
îinterne este într-o măsură apreciablă acoperit cu păduri de fag și gorun. Pe culmile teșite sau pe podurile de
terasă și chair pe treimea inferioară a versanților, aceste păduri au fost înlocuite cu pajiști secundare.
Dealurile înalte din est sunt acoperite, predominant, cu păduri de gorun (Quercus petraea). Către vest,
versnații sunt ocupați cu fâșii înguste de pajiști secundare și mai ales de terenuri agricole ocupate de vii.
În depresiunile în care aflorează brecia sării, apar „chelituri‖ (locuri albicioase lipsite de vegetație),
pe marginea cărora se detașează specii edificatoare de plante halofile (Festuca pseudorina și Cynodon
dactylon).
Sub presiunea antropică, vegetația a cunoscut de-a lungul secolelor modificări importante în
compoziție și structură, dar pentru a conserva unele din peticele de pădure ce au importanță deosebită prin
compoziția lor, în 1973 au fost declarate rezervații naturale pe plan județean pădurea Cenaru (cu exemplare
de tisă) în sectoarele numite „Cenaru I‖ și „Cenaru II‖, pădurea seculară socotită zonă de protecție contra
alunecărilor, din perimetrul comunei Andreiașu de Jos, precum și perimetelre de protecție ale unor rezervații
geologice ca: Focul Viu de la Andreiaju de Jos, zidurile ciclopice din pădurea Scruntaru, locul captării
Zăbalei de către Putna la „Grumaz‖.
În privința solurilor se constată predominarea argiluvisolurilor și cambisolurilor pe dealuri, iar în
depresiuni și în lungul culoarelor de vale a solurilor neevoluate sau trunchiate. Pe pantele domoale ale

47
glacisului estic ce trece gradat către câmpia piemontană, dar și pe interfluviile dintre Cîlnău și Slănic apar
molisoluri pe depozite argiloase și leossoide.
Se disting câteva arii de concentrare a așezărilor: valea Putnei (Tulnici, Bârsești), valea Șușiței
(Soveja, Crimineț, Câmpuri, Mărăști, Răcoasa, Verdea, Străoane, Repedea), unde se remarcă tendința de a
valorifica orice suprafață ce poate fi utilizată ca teren agricol; la sud de Milocv (Vârteșcoiu, Olteni,
Faraoanele, Dălhăuți, Blidarele, Cotești), unde s-a extins mult cultura viței de vie; în lungul văilor
Milcovului (Andreiașu, Mera) și Zăbalei (Nereju, Năruja), unde pădurile au fost defrișate și terenurile
folosite ca pășune pentru creșterea animalelor.
În ultimele decenii, populația s-a aglomerat mai ales în satele dinspre Câmpia piemontană a
Râmnicului dintre Zăbrăuț și Râmnic și în depresiunile Vrancei și Sovejei.
Structura populației pe medii arată predominarea considerabilă a celei rurale, majoritatea locuitorilor
trăind în cele 303 sate și numai 7,3$ în cele două orașe (Panciu, situat la contactul Subcarpaților cu Câmpia
Râmnicului și Odobești, extins pe partea mai înaltă a câmpiei Râmnicului), care s-au dezvoltat îna partea
estică a Subcarpaților Vrancei.
Ocupația de bază este agricultura (61% din populație).
Așezările rurale au cunoscut, în dezvoltarea lor, trei căi de specializare economică care le conferă
diferite funcții: predominant agricole, agricole și industriale, agricole și forestiere.
Exploatarea și prelucrarea lemnului s-au dezvoltat pe seama suprafețelor întinse de păduri din
bazinele Șușiței, Putnei, Milcovului, Râmnei etc. Dintre unitățile de prelucrare cele mai reprezentative sunt
cele de la Soveja, Tulnici, Nistorești, Nereju, Vidra, Mera, Dumitrești.
Viticultura este practicată astăzi mai mult pe Câmpia piemontană a Râmnicului decât pe dealuri. În
ultimele decenii s-au realizat importante lucrări de amenajare a teritoriului și s-au plantat cele mai propice
soiuri pentru condițiile pedoclimatice de aici. În fâșia piemontană, viile ocupă în medie între 30 și 40% din
terenul agricol (Movilița, Străoane, Bolotești, Țifești), iar în unele locuri ocupă 40 – 60% (Panciu, Odobești,
Gura Caliței etc) și chiar peste 60% (Cîrligele, Vîrteșcoiu, Ruginești etc.).
Podgorii: Panciu, Odobești, Cotești, Râmnicului
Deși unitar, spațiul geografic al Subcarpaților Vrancei prezintă totuși diferențieri ce decurg din
varietatea peisajelor naturale, a gradului de antropizare șia al activităților economice, care întrunesc în
diferite zone caractere comune și definesc subunități foarte clar individualizate: Ulucul depresiunilor
subcarpatice (Depresiunea Soveja, Depresiunea Vrancei, Bisoca-Neculele), Dealurile subcarpatice,
Depresiunile intracolinare și Dealurile externe și piemontul.

E) PODISUL MOLDOVEI
Așezare geografică și limite
-în nord-estul şi estul României, cuprinde o suprafaţă de peste 22.200 km2 (cca 9,4% din suprafaţa ţării), se
continuă la est de Prut până la valea Nistrului. În literatura geografică se mai folosesc şi denumirile: Podişul
Moldovenesc şi Podişul Moldav.
Limitele. Până la valea Moldovei (în nord-vest) limita faţă de Obcina Mare se desfăşoară pe traseul
Straja – Vicov – Marginea – Solca – Cacica – Păltinoasa. Culoarul Moldovei, în cele mai multe studii
geografice este atribuit Podişului Moldovei. limita trecând de la Târgu Neamţ (E) pe la Războieni – Budeşti
– Bahna şi Izvoarele.
Limita de sud se face în raport cu Câmpia Română. G. Vâlsan (1910) o trasează la est de Siret până la valea
Gerului (Nicoreşti – Corod – Geru) şi apoi pe aceasta spre sud. V. Mihăilescu separă tot ca unitate de
câmpie şi sudul Covurluiului. Ca urmare, în detaliu, ea ar trece de la Nicoreşti pe Bârlad până la Ţepu apoi
pe la Corod – Valea Mărului – valea Gerului până la Cudalbi, iar de aici spre sud-est, până la nord de
Tuluceşti

Alcătuirea geologică și evoluția paleogeografică

Podişul Moldovei se desfăşoară în cadrul a două mari unităţi structurale ce vin în contact pe
aliniamentul Bacău – Vaslui – Fălciu
Platforma moldovenească. Se află la nord de această limită. Ea are un fundament proterozoic rigid,
care înclină din nord-est spre vest şi care cade în trepte spre sud. Este alcătuit îndeosebi din gnaise,
paragnaise, şisturi migmatice, granite, bazalte etc. Peste acesta urmează o cuvertură sedimentară realizată în
mai multe cicluri (fig. 5,6).
48
 Depresiunea Bârladului. Se desfăşoară în centrul şi sudul regiunii. A luat naştere la începutul
mezozoicului prin fracturarea fundamentului de platformă (nordic) şi a celui hercinic dobrogean (în sud)
între faliile profunde Bacău – Fălciu şi respectiv Tecuci – Braţul Sf. Gheorghe. A funcţionat ca depresiune
subsidentă activă independentă până la finele cretacicului. Ulterior, evoluţia a fost comună cu cea a regiunii
din nord.
Geologii separă trei cicluri de sedimentare – proterozoic superior
– silurian cu gresii, conglomerate, calcare; mezocretacic cu carbonatite şi miocen mediu
– pliocen superior cu caracter detritic, separate de intervale de exondare ca reflex al manifestărilor orogenice
din bazinele limitrofe (mişcările hercinice, kimmerice, alpine).
Paleogeografic, uscatul s-a realizat treptat de la nord la sud (la finele volhinianului până la Buhuşi –
Negreşti, la începutul dacianului la linia Adjud – Bârlad, în pleistocenul mediu la contactul cu câmpia etc.).
Mişcările neotectonice au produs ridicarea cu intensitate mică, dar diferit spaţială. Efectul cel
mai mare a fost în nord-vest, la contactul cu muntele, iar cel mai redus în est şi sud.

Relieful
Este rezultatul unei evoluţii începută în nord la finele sarmaţianului, şi continuată treptat la sfârşitul
pliocenului şi până în cuaternar, în centru şi sud.
Caracteristicile morfografice şi morfometrice.
Podişul Moldovei are o altitudine medie de cca 250 m, iar extremele se situează la 688 m (Dl.Ciungi)
şi 10 m (Lunca Prutului). Înălţimile cele mai mari sunt concentrate în nord-vest şi centru unde, în mai multe
vârfuri, ele depăşesc 400 m. De aici planul general înclină spre Prut şi către sud.
Hipsometric, peste 25 % sunt înălţimi mai mari de 300 m (0,5 % peste 500 m), apoi peste 63 % sunt
culoare de vale şi dealuri dezvoltate între 100 şi 300 m. Circa 11 % aparţin culoarelor Siretului şi Prutului, la
altitudini mici (sub 100 m) care constituie nivele de bază regională ce impun un ritm accelerat proceselor de
albie din întregul podiş. Albiile lor se află la altitudini diferite (pe Siret coboară de la 300 m, la intrarea în
ţară, la 185 m la Roman şi 26 m la intrarea în câmpie; pe Prut, 130 m în nord, cca 30 m în zona Iaşi şi
10...16 m în sud), de unde rezultă un potenţial denudativ mult mai activ la afluenţii Prutului.
În peste 70 % din suprafaţa podişului, declivitatea este sub 150 (sub 50 pe suprafeţele structurale,
poduri de terasă, lunci), iar între 50 şi 150 pe glacisurile deluvio-proluviale). Pantele mai mari
(frecvent peste 200) se întâlnesc în cadrul cuestelor, la obârşiile torenţilor şi în râpele de desprindere.

Treptele de relief.
Interpretarea datelor geologice relevă trei concluzii evolutive principale:
- relieful născut în proterozoic a fost adus la stadiul de pediplenă la finele acestei ere; ulterior aceasta a fost
fragmentată şi acoperită de o cuvertură sedimentară;
- în timpul regresiunilor (paleozoic mediu – superior, oligocen – miocen inferior), câmpiile marine au suferit
o modelare parţială, suprafeţele rezultate fiind fosilizate de sedimentele ulterioare;
- relieful actual s-a realizat treptat în pliocen şi, pe întreaga suprafaţă a podişului, în cuaternar; reţeaua
hidrografică s-a organizat în concordanţă cu panta generală (la contactul cu muntele s-a adâncit în piemontul
sarmaţian, iar în est şi sud a fragmentat câmpiile litorale în care se extindeau treptat). Adâncirea ei a fost
însoţită de detaşarea mai multor trepte cu caracteristici diferite (glacisuri, terase etc.).

Suprafeţele de nivelare
în Câmpia Moldovei există o singură suprafaţă de nivelare (pliocen – cuaternară) ce înclină de la nord
(250 m) la sud (125 m);
în jumătatea sudică a podişului se desfăşoară o singură suprafaţă, cu caracter complex (eroziv în nord şi
acumulativ în sud); aceasta a fost realizată în villafranchian – pleistocen inferior;
în nord-vest şi centru se păstrează două suprafeţe: una la nivelul culmilor superioare, de vârstă pliocen
inferior şi alta sub formă de umeri şi nivele în culoarele de vale şi pe marginea depresiunilor sculptate în
pliocen superior şi cuaternar inferior.
Modelarea din intervalul sarmaţian superior – ponţian s-a realizat asupra câmpiei joase aflate în
imediata apropiere a unui nivel de bază general. Ca urmare, râurile s-au adâncit puţin, iar condiţiile climatice
au favorizat retragerea versanţilor şi realizarea unei nivelări aproape generalizate, suprafaţa rezultată tăind
deopotrivă sarmaţianul şi meoţianul;

49
retragerea treptată a nivelului de bază mult în sud, paralel cu ridicarea generală a regiunii, a dus la intrarea
într-o etapă nouă de modelare la finele pliocenului. Râurile au fragmentat suprafaţa veche din nord (chiar au
eliminat-o în Câmpia Moldovei, ca urmare a rocilor uşor de dislocat) şi s-au adâncit în câmpia litorală de la
sud şi centru. Eroziunea este activă şi în villafranchian, când în sud se acumulează întinse conuri torenţiale
de nisip şi pietriş şi scade către pleistocenul mediu.
Terasele.
- în lungul râurilor mari există 6 – 8 terase (la Siret şi Prut se adaugă un nivel superior în rocă); la râurile
mici, autohtone, numărul variază de la 3 la 5;
-un paralelism clar între desfăşurarea petecelor de terasă şi luncile actuale cu racordări largi la confluenţe;
-dacă terasele superioare sunt puternic fragmentate şi uneori acoperite cu deluvii groase, cele inferioare au
desfăşurare largă, constituind principalele suprafeţe pentru aşezări şi culturi;
-depozitele la râurile autohtone sunt nisipo-argiloase, pe când la cele cu obârşie în Carpaţi sunt grosiere.
Peste aluviuni sunt deluvii, proluvii groase;
-terasele de 20-25 m, 50-60 m, 90-125 m, cu dezvoltare clară şi cu suficiente elemente pentru datare (wurm
II, pleistocen mediu şi pleistocen inferior), reprezintă repere în stabilirea sistemului morfocronologic
cuaternar al podişului (Gr. Posea şi colab. 1974).

Luncile ocupă o mare parte din culoarele de vale, având lăţimi de la câteva sute de metri până la peste 10 km
(Siret, Prut) şi o pantă longitudinală de la 0,4 la 1 m/km; au depozite cu grosimi de până la 10 m pe văile
principale şi 2...3 m pe cele mici. În luncă, se disting grinduri longitudinale, numeroase cursuri părăsite,
meandre vechi, lacuri, sectoare cu exces de umiditate şi vegetaţie adecvată, glacisuri, 1...3 trepte, cursuri
paralele ale afluenţilor, albii secundare numite pruteţe, sireţele. În luncile multor râuri mici s-au amenajat în
ultimele secole iazuri, dar procesele de versant au favorizat colmatarea lor. După 1980 s-au realizat lacuri de
baraj pe Siret, Prut, bazinul Bârladului pentru folosirea apei în piscicultură, industrie şi ca sursă energetică.

Relieful structural
-structura monoclinală are rol esenţial în dezvoltarea unor trăsături specifice. De aici şi unele denumiri
acordate: „podiş erozivo-structural‖, „podiş structural‖. Relieful structural s-a individualizat pe un ansamblu
monoclinal cu cădere spre E, SE, dar în condiţiile existenţei unor orizonturi de rocă ce opun rezistenţă la
atacul agenţilor externi, şi care au grosime mai mare (calcarele oolitice, tufurile andezitice, conglomeratele).
-ies în evidenţă: platouri structurale (în Podişul Sucevei, Podişul Central Moldovenesc) mărginite de
abrupturi cuestice pe care se produc degradări intense (îndeosebi alunecări, curgeri noroioase, şiroire), cel
mai mare fiind Coasta Iaşilor, în lungime de cca 100 km, energie de relief de peste 200 m şi cu desfăşurare
în două nivele, rezultate din dezvoltarea văilor subsecvente; se adaugă văi consecvente şi obsecvente (fig.7).

Modelarea actuală.
-prezenţa rocilor friabile, lipsa vegetaţiei forestiere, climatul continental cu nuanţe de excesivitate
favorizează desfăşurarea unei game largi de procese care provoacă degradări intense. Între acestea, spălarea
în suprafaţă are rol esenţial pe marea majoritatea a pantelor ce depăşesc 50, şiroirea şi torenţialitatea (I.
Ioniţă, 2000) acţionează pe suprafeţe cu înclinări de peste 100 alcătuite din nisipuri, argile, etc.; la baza
versanţilor creează trene proluvio – coluviale. Deplasările de teren (alunecări cu dimensiuni şi forme variate,
curgeri noroioase, surpări etc.) cunosc o desfăşurare deosebită mai ales pe frunţile de cuestă şi în bazinele
torenţiale. Se adaugă tasări şi sufoziuni în est şi sud în depozitele loessoide.

Formarea reţelei hidrografice.

-există două sectoare unde în literatură se confruntă două categorii de idei asupra realizării structurii
hidrografice şi anume la contactul Podişului Sucevei cu Câmpia Moldovei şi în bazinul Bârladului. În primul
sector, problema principală a fost modul de realizare a văii Siretului până la Roman.

Clima
Podişul Moldovei se încadrează în climatul temperat al dealurilor cu altitudine medie. Distribuţia şi regimul
de manifestare ale tuturor elementelor climatice ce îl caracterizează sunt determinate de mai mulţi factori:
larga deschidere a regiunii spre nord, est şi sud ce facilitează o circulaţie activă a maselor de aer din
aceste direcţii (din est mase continentale, iarna reci şi uscate ce dau temperaturi joase, viscole, geruri şi vara
calde şi uscate ce imprimă nuanţa continentală; din sud, mase de aer cald, umede sau uscate care

50
accentuează fenomenele de secetă sau provoacă în sud desprimăvăriri sau precipitaţii la începutul iernii; din
nord, mase baltice, polare reci şi umede)
desfăşurarea Carpaţilor Orientali care se constituie într-o barieră în calea maselor de aer vestice, oceanice,
care totuşi coboară de pe aceştia fiind mai uscate, uneori creând efecte foehnale;
amplitudinea reliefului podişului de cca 600 m şi structura orohidrografică (culoare de vale largi încadrate
de interfluvii de podiş) care impun diferenţieri topoclimatice evidente (al platourilor şi culmilor situate la
peste 400 m, al culoarelor de vale şi dealurilor joase);
desfăşurarea podişului pe mai mult de două grade de latitudine se reflectă în variaţia cantităţii de radiaţie
globală (112,5 kcal/cm2/an în nord şi 122 kcal/cm2/an în sud), urmare a unei durate diferite a strălucirii
Soarelui.
Podişurile şi dealurile cu înălţimi mai mari de 350 m. Acestora le sunt caracteristice:
-temperaturi medii anuale de 8...90 C, în ianuarie de – 20...- 40 C, în iulie de 18...200 C;
-peste 120 de zile cu îngheţ şi peste 40 de zile de iarnă;
-precipitaţiile depăşesc anual 600 mm, cad preponderent în intervalul aprilie – septembrie (peste 70 %),
multe fiind generate de prezenţa maselor de aer baltice;
-variaţii de la an la an şi de la lună la lună în cantităţi căzute (sunt ani când valoarea totală reprezintă 50 –
70% din cea multianuală şi ani ploioşi când această valoare este cu mult depăşită;
-în lunile de vară, aversele din câteva zile includ peste 50% din cantitatea medie a acestora); în sezonul rece,
se înregistrează cca 40 de zile cu ninsoare, iar stratul de zăpadă persistă cca 75 de zile;
-se produc brume în peste 20 de zile (inclusiv în mai şi septembrie), oraje, grindină, secete.

Dealurile şi culoarele de vale, cu altitudini mai mici de 350 m, au drept caracteristică de bază nuanţa
continentală accentuată. Aceasta este susţinută de valorile medii ale temperaturii anuale (9...100) şi din
lunile calde (20...210), care sunt cu 1...20 C mai ridicate decât în situaţia anterioară, gerurile de durată şi
inversiunile de temperatură cauzate de stagnarea în timpul iernii a maselor de aer rece nordice şi nord-estice
în culoarele de vale şi Câmpia Moldovei (media termică a lunii ianuarie oscilează între – 3 şi – 4,5 oC),
amplitudinile termice accentuate (în jur de 700), numărul ridicat al zilelor de vară (70 – 90), tropicale (peste
30), frecvenţa perioadelor de uscăciune şi de secetă favorizate de masele de aer cald de provenienţă estică şi
sudică, cantitatea medie anuală a precipitaţiilor (450...500 mm) distribuite extrem de neuniform sezonier,
lunar (una-două zile cu ploi alternează cu lungi intervale în care acestea lipsesc) şi de la an la an, viscole cu
durată, frecvenţă şi intensitate din cele mai mari în ţara noastră.

Apele
Apele de adâncime → au debite mari şi grade de mineralizare deosebite. Infiltrarea apei se face cu
uşurinţă la peste 1000 m, dar prezenţa unor orizonturi impermeabile facilitează existenţa unor pânze de apă
la adâncimi diferite. Acestea au grad de mineralizare deosebit, sunt cloruro-sodice, sulfuroase, bicarbonatate
şi au caracter artezian sau ascensional. Duritatea mare nu permite utilizarea economică a lor.
Apele freatice → sunt cantonate în depozitele pliocen-superioare şi cuaternare, la adâncime redusă.
Sunt dependente de regimul precipitaţiilor şi de temperaturile ridicate din sezonul cald. Unele apar la
zi pe aliniamente de izvoare desfăşurate la baza cuestelor, frunţilor de terasă, având debite mai mari şi
calităţi ce permit folosirea pe plan local. Cele mai multe izvoare, îndeosebi din dealurile joase, au debite
reduse şi un grad de mineralizare la limita de potabilitate acceptată. Dacă în aşezările mici alimentarea cu
apă se face din pânzele aflate la baza aluviunilor teraselor sau a celor din lunci, în oraşe, în condiţiile unei
dublări a populaţiei şi a construirii a numeroase unităţi industriale, problema apei se pune cu stringenţă. În
prezent, aici necesarul este acoperit parţial de transportul prin conducte din alte regiuni (la Iaşi este racordată
o conductă de la Timişeşti din Valea Moldovei) sau din lacurile de acumulare amenajate în acest scop (pe
Prut, Racova, Bistriţa etc.).
Hidrografia → Podişul Moldovei se desfăşoară în cadrul a două bazine hidrografice mari (Siret şi
Prut). Cele mai multe râuri aparţin unei reţele autohtone, cu lungimi variate. Cele mai însemnate sunt: Jijia,
Bahlui, Sitna, Bârladul, Şomuzurile etc., care depăşesc 30 km; cele mai multe au, însă, lungimi sub 30 km şi
frecvent vara seacă sau au o scurgere slabă (fig.9).
Regimul scurgerilor se caracterizează prin ape mari primăvara şi la viituri şi apoi prin intervale lungi
cu ape mici în a doua parte a verii şi toamna.
Primăvara, ploile bogate şi topirea zăpezii asigură o scurgere de 40...50% din volumul

51
anual, vara (30...40 % din volumul anual) se produc 5 – 7 viituri ce dau creşteri bruşte ale scurgerii
provocând inundaţii, toamna şi iarna debitele mai reduse fiind întreţinute doar de alimentarea subterană,
condiţii în care, în multe situaţii râurile seacă (fig.10).
La râurile din sudul podişului, uneori la începutul iernii, pe fondul unei circulaţii ciclonice sudice
active se produc viituri ce dau creşteri ale debitelor.
La râurile din Podişul Sucevei diferenţele dintre extremele scurgerii sunt mai reduse, decât în est şi
sud.
Lacurile. În Podişul Moldovei există numeroase lacuri, majoritatea de provenienţă antropică.
Lacurile a căror cuvetă a rezultat prin procese naturale (tasări, alunecări, părăsirea şi rectificarea albiilor) au
adâncimi mici şi sunt frecvent invadate de vegetaţie hidrofilă (îndeosebi în Câmpia Moldovei, luncile
Prutului, Jijiei etc.). Între lacurile antropice se impun, prin număr şi suprafaţă, heleşteele (îndeosebi în
Câmpia Moldovei) a căror apă este folosită pentru irigaţii, pisicultură, alimentare cu apă etc. Între acestea
sunt: Dracşani pe Sitna, Podu Iloaiei pe Bahlueţ, Ciric pe Nicolina şi mai multe pe Başeu. Se adaugă iazurile
(în Podişul Sucevei), lacurile de baraj a căror apă este folosită în scopuri variate (alimentarea oraşelor,
hidroenergie etc.) de pe Prut (Stânca-Costeşti), Siret (Bucecea, Galbeni, Răcăciuni, Bereşti, Călimăneşti),
Bistriţa (Bacău I şi II), Racova la Puşcaş, Ciric lângă Iaşi etc.

Vegetaţia şi fauna
Provincia dacică (zona de pădure). În cadrul ei intră Podişul Sucevei, Podişul Central Moldovenesc,
nordul Colinelor Tutovei şi Dealurile Fălciului. Desfăşurarea altimetrică a determinat prezenţa a trei tipuri
de păduri care au o distribuţie etajată.
Pădurea de amestec cu fag şi conifere – se află la contactul cu Obcina Mare, pe dealurile cu structură
piemontană (Ciungi). Alături de fag intră bradul şi molidul pe terenurile înalte şi gorunul, teiul, frasinul pe
cele mai joase. Stratul arbustiv şi cel ierbos prezintă elemente comune pădurilor de munte şi pădurilor de
deal.
Condiţiile climatice (temperaturile mai mici şi umiditatea) au permis existenţa ei la altitudini atât de
joase. Se asociază frecvent cu gorunul, carpenul, mesteacănul. Arbuştii (alun, soc, corn) sunt puţini şi apar în
sectoarele mai rare ale pădurii. De asemenea, pajiştile secundare sunt sărace (predomină păruşca, păiuşul,
pieptănăriţa, ovăsciorul). Există câteva sectoare în care, în pădurea de fag, se păstrează elemente secundare
care sunt ocrotite (la Zamostea, Mitocu Dragomirnei, Oroftiana).
Pădurea de gorun şi stejar ocupă peste 80 % din arealul pădurilor din această provincie. În structura
ei există unele diferenţieri regionale impuse de topoclimat, gradul de fragmentare şi expunere a reliefului sau
substratul litologic. În Podişul Sucevei frecvenţă mare (între 300 şi 450 m) o are stejarul pedunculat care,
adesea, formează păduri pure mai ales în sectoarele cu substrat marno-argilos ce asigură soluri grele şi mai
umede. La înălţime se amestecă cu gorunul şi chiar cu fagul, iar către bază cu frasinul, teiul, arţarul etc. În
aceste păduri există şi un strat arbustiv mai bogat (alun, călin, corn, sânger, lemn câinesc, porumbar etc.), iar
pajiştile au caracter mezoxerofil (predomină păiuşul şi firuţa).
În Podişul Central Moldovenesc, la 300...400 m, pădurea are un caracter mixt, datorat prezenţei, în
combinaţii diferite a stejarului, gorunului şi fagului favorizate de condiţiile locale de relief, rocă şi
topoclimat. Reprezintă sectorul unde caracteristicile climatice nordice se combină cu cele din sud.
În cadrul Colinelor Tutovei şi în Dealurile Fălciului predomină pădurea de gorun fie în amestec cu
carpen, tei argintiu, frasin, fie sub formă de arborete pure.
Fauna pădurilor este reprezentată prin cervidee, porc mistreţ, lup, dihor, nevăstuică, pisică sălbatică,
veveriţă, diferite specii de şoareci, o mare varietate de păsări (ghionoaie, ciocănitoare, ciuful de pădure,
huhurezul, buha, privighetoarea, cucul, pupăza, graurul etc.); se adaugă o bogată faună de nevertebrate. În
ultimul timp se constată prezenţa câinelui enot pătruns din Ucraina.
Provincia sarmatică (zona de silvostepă). Se desfăşoară în cadrul Câmpiei Moldovei, pe culmi cu
înălţimi de 200...250 m. Continentalismul mai accentuat a favorizat dezvoltarea unei vegetaţii de silvostepă.
Pădurea are caracter de şleau de gorun în centru şi sud şi şleau cu stejar în vest, pe substrat mai argilos. În
componenţa ei intră şi carpen, tei pucios, arţar, jugastru, ulm, cireş. Arbuştii apar la periferia pâlcurilor de
pădure şi sunt reprezentaţi de voniceriu pitic, migdal pitic, cireş pitic, scumpie. Pe terenurile erodate s-au
dezvoltat asociaţii secundare cu firuţă cu bulb, peliniţă, laptele cucului
Provincia pontică (zona de stepă). Se desfăşoară în sudul Podişului Moldovei, ocupând areale întinse
în Depresiunea Huşi, Depresiunea Elan - Horincea etc. Ea înaintează mult pe Prut (până la nord de Albiţa) şi
pe Bârlad. Vegetaţia caracteristică în sud (Pod. Covurlui) este de silvostepă, dar cu foarte multe elemente

52
sudice, termofile. Pâlcurile de pădure cu gorun, stejar penduculat au şi stejar pufos, stejar brumăriu, frasin,
ulm, jugastru, gârniţă, mojdrean, scumpie, scoruş, cărpiniţă. Unele din acestea formează şi arborete pure
(stejar pufos, stejar brumăriu, gârniţă), dar cu predilecţie pe expunerile sudice şi sud-estice. Vegetaţia
ierboasă este reprezentată prin asociaţii de păiuş şi colilie. Fauna caracteristică silvostepei şi stepei, datorită
activităţii antropice a fost mult limitată ca areal şi număr de specii. Răspândire mai mare o au rozătoarele
(popândăul, şoarecele de câmp, hârciogul, iepurele de câmp, la care s-a adăugat, după 1905, iepurele de
vizuină introdus în zona Iaşi), apoi căprioara, mistreţul, vulpea, lupul, numeroase păsări, reptile,
nevertebrate.
Vegetaţia intrazonală este întâlnită, pe de o parte în lungul albiilor principale unde este alcătuită din
pajişti mezo-hidrofile şi esenţe lemnoase slabe (sălcişuri, plopişuri), iar pe de altă parte, în jurul lacurilor şi
mlaştinilor (centuri de stuf, pipirig, papură, rogoz, iar în ochiul de apă - plante hidrofile). Există o bogată
faună acvatică în care se impun unele mamifere (bizamul, vidra), avifauna cu numeroase specii cu rol
cinegetic şi ştiinţific şi ihtiofauna

Solurile
Condiţiile orofitoclimatice au determinat o desfăşurare zonală şi chiar o uşoară etajare a principalelor
tipuri de soluri. Defrişarea, procesele erozionale pe pante au determinat degradarea, în stadii diferite, a
solurilor şi scăderea corespunzătoare a posibilităţii de folosire a lor. O mare parte din fondul pedologic se
caracterizează printr-o fertilitate medie spre foarte bună, solurile aflându-se la altitudini mai mici de 350 m,
dezvoltate în condiţii fitoclimatice de silvostepă, pe un substrat ce asigură circulaţia apei şi pe pante mici pe
care eroziunea lipseşte sau este foarte slabă. În regiunea dealurilor înalte unde s-au dezvoltat soluri de
pădure, acide, argiloiluviale, fertilitatea, îndeosebi pentru culturile de câmp, este mai scăzută. Pe
ansamblu, în Podişul Moldovei se conturează două zone pedogeografice cu diferenţieri locale determinate de
altitudine, pantă, substrat. Se adaugă solurile intrazonale.
Zona molisolurilor (cernisolurilor, cf. S.R.T.S., 2003). Se desfăşoară precumpănitor în sudul
podişului şi în Câmpia Moldovei. Legătura dintre cele două areale se realizează prin Culoarul Prutului. Se
suprapune cu silvostepa şi stepa, dezvoltându-se îndeosebi între 100 şi 250 m altitudine
Tipice sunt cernoziomurile cambice (slab, moderat, puternic levigate, numite după S.R.T.S., 2003
cernoziomuri şi faeziomuri), bine păstrate pe terenurile slab înclinate. Pe pante mai mari, ele se află în
diferite grade de degradare. Au o mare cantitate de humus şi proprietăţi care le asigură o fertilitate deosebită.
Un tip specific numai zonei de est a ţării sunt Solurile cenuşii (după S.R.C.S., 1980), care au poziţia
altimetrică la 200...300 m.
Tot molisoluri sunt rendzinele, Solurile cernoziomoide.
Zona solurilor argiloiluviale (luvisoluri). Se desfăşoară la înălţimi de 300...600 m şi are în alcătuire soluri
brune argiloiluviale (preluvosoluri) şi soluri brune luvice (luvosoluri), la care, izolat, se mai adaugă
luvisoluri albice (luvosoluri).
Sunt fertile şi sunt folosite larg în culturile agricole.
Solurile intrazonale. Ocupă areale reduse, fiind determinate de condiţiile locale de relief, rocă, grad de
umiditate, intensitate a eroziunii etc. Tipice sunt: solurile aluviale (aluviosoluri, în lunci, au fertilitate bună),
lăcoviştile (gleiosoluri în sud-estul podişului), solurile gleice (gleiosoluri, Podişul Sucevei – în luncile
Siretului, Moldovei, Depresiunea Rădăuţi) folosite pentru păşuni şi fâneţe, soluri halomorfe (salsodisoluri -
îndeosebi în Câmpia Moldovei, Culoarul Prutului, Dealurile Fălciului, pe marne şi argile în condiţiile
climatului excesiv continental) şi erodisoluri (erodosoluri) pe versanţii afectaţi intens de şiroire, spălare în
suprafaţă şi alunecări de teren.

Populația și așezările
Podişul Moldovei reprezintă una din regiunile geografice a cărei populare s-a realizat încă din cele
mai vechi timpuri istorice. Aşezările primului mileniu se încadrau în categoria satelor frecvente în regiunile
împădurite (mai ales la obârşia văilor) şi mai puţin în silvostepă. În general, erau aşezări cu mai puţin de
1.000 locuitori (excepţie Suceava care era capitala statului şi care, în secolul XV, depăşea 4.000 locuitori).
Totodată, unele oraşe aflate la depărtare de principalele artere comerciale din această perioadă, vor
stagna (Vaslui, Huşi) sau vor decade (Baia).
Sfârşitul secolului XIX şi prima parte a secolului XX a reprezentat o etapă importantă nu numai în creşterea
populaţiei, dar şi în sporirea numărului de aşezări. Dupa Revoluţia din 1989 se produc mai multe modificări.

53
 Caracteristici demografice
Evoluţia numărului de locuitori. De la peste 1,5 milioane la începutul secolului XX, numărul total al
populaţiei a crescut la peste 2,6 milioane în 1966 şi peste 3 milioane în prezent. Ritmul de creştere a fost mai
mare în Podişul Sucevei, Culoarul Moldova – Siret, sudul Câmpiei Moldovei şi mai lent în celelalte unităţi.
Cea mai intensă creştere s-a realizat în oraşele mari (spor migratoriu, spor natural ridicat) ca urmare,
în principal, a construirii de unităţi industriale cu capacitate de atracţie a forţei de muncă. În paralel, satele
mici prin plecarea tinerilor şi creşterea populaţiei îmbătrânite au trecut în fază de depopulare treptată (în
centrul podişurilor şi dealurilor din sud, pe valea Prutului).
După 1970 s-a ajuns ca în marile oraşe să se depăşească 500 loc./km2, în Podişul Sucevei, culoarele
văilor Moldova, Siret şi la contactul Câmpiei Moldovei cu unităţile limitrofe să fie în jur de 150 loc./km2
sau chiar mai mult, pe cea mai mare parte a spaţiului dintre Siret şi Prut să se situeze la 50 – 100 loc./km2 şi
numai insular (Colinele Tutovei, Podişul Covurluiului, Dealurile Fălciului etc.) să scadă sub 50 loc./km2.
Modificări mici sunt după anul 2000.
Mişcarea naturală. Mişcarea naturală asigură un excedent de populaţie şi, prin acesta, o reîntinerire
demografică şi a forţei de muncă.
Natalitatea la finele secolului XX relevă valori din cele mai mari din ţara noastră. Frecvent, pe
ansamblul unităţii, a fost între 16 şi 20 ‰; deosebiri apar pe subunităţi (peste 25 ‰ în podişul Sucevei,
culoarele văilor Moldova, Siret şi sub 20 ‰ izolat în sectoarele din interiorul regiunilor interne, fragmentate,
unde predomină populaţia bătrână; Mortalitatea, cu peste 9,5 ‰ se situează în jurul valorii medii pe ţară.
Este mai redusă în oraşe, sudul Câmpiei Moldovei şi Podişul Sucevei şi mai ridicată (peste 12 ‰) în
Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului, Culoarul Prutului unde o pondere însemnată o are populaţia ce
depăşeşte 60 de ani. Ca urmare, bilanţul demografic natural avea valori între 8 şi 17 ‰, depăşind situaţia
la nivelul ţării După 2000 mortalitatea a crescut la peste 10 ‰ (foarte mare în mediul rural şi în judeţele
Botoşani şi Vaslui, unde se apropie de 17 ‰). În acelaşi timp natalitatea, deşi prin tradiţie este mare, atinge
doar valori de 11...14‰. Ca urmare, bilanţul demografic natural s-a redus pe ansamblu la valori sub 4 ‰
(este negativ în sate din judeţul Botoşani şi Vaslui).

Mişcarea migratorie.
Este un proces demografic caracteristic acestei regiuni, el fiind determinat de mai mulţi factori
(sporul natural ridicat, potenţialul economic limitat al multor aşezări rurale, industrializarea rapidă, forţată,
înainte de 1990 din unele oraşe din podiş sau din alte judeţe etc.). Ariile de unde se înregistrează plecări
definitive importante sunt centrul şi nordul Câmpiei Moldovei, cea mai mare parte din Podişul Bârladului
(îndeosebi Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului, Podişul Covurlui etc.), iar centrele spre care s-au desfăşurat
cele mai însemnate fluxuri au fost în afara podişului – Bucureşti, Braşov, Piatra Neamţ, Oneşti, Tulcea,
Galaţi, Brăila, Litoral, centre miniere etc., iar în podiş – oraşele Iaşi, Botoşani, Vaslui, Bârlad, Bacău.
Deplasările zilnice sau săptămânale, destul de frecvente înainte de 1990, se realizează spre oraşe (mai ales
cele mari) din satele aflate în lungul căilor de comunicaţie importante. Un număr extrem de mic din forţa de
muncă face naveta din oraşe în sate pentru servicii în domeniul învăţământului, ocrotirii sănătăţii, în comerţ
şi transporturi etc. După 1990, procesul este foarte redus, în unele situaţii producându-se reveniri în satele de
baştină.

Caracterele generale ale așezărilor

Aşezările urbane. În Podişul Moldovei la finele secolului erau 26 de oraşe, dar numărul lor s-a mărit
subiectiv în ultimele decenii, azi fiind de 33. Numărul de locuitori înainte de anul 2000 la marea majoritate a
crescut mult atât pe seama sporului migratoriu, cât şi a celui natural.
Există 13 municipii (Iaşi, Bacău, Botoşani, Suceava, Vaslui, Roman, Bârlad, Paşcani, Dorohoi,
Fălticeni, Huşi, Rădăuţi, Adjud).
Aşezările rurale. În Podişul Moldovei satele (concentrează 54 % din populaţie) se desfăşoară pe toate
formele de relief, dar frecvente sunt: pe terasele şi luncile înalte din lungul văilor principale (cele mai
extinse), la obârşia multor văi torenţiale (în interiorul dealurilor sau podişurilor), pe versanţi (Coasta Iaşilor,
Dealurile Botoşaniului, versanţii Prutului, Bârladului etc.) sau pe podurile interfluviale cu caracter structural
(Podişul Central Moldovenesc, Podişul Sucevei).
După funcţiile economice, marea majoritate sunt cele cu activităţi agricole dominante, dar cu unele
diferenţieri – cerealiere, cerealiere şi viticole (Câmpia Moldovei, Podişul Bârladului), cerealier – pomicole

54
(Podişul Sucevei, pe contactul Câmpiei Moldovei cu unităţile limitrofe) cerealier şi creşterea animalelor
(Podişul Sucevei, Culoarul Moldovei) etc.

Activitățile economice
Până către finele secolului XIX, economia aşezărilor din Podişului Moldovei avea un caracter net
agricol. Doar în unele oraşe, existau unităţi meşteşugăreşti în care se prelucrau produse agricole (cereale,
carne, piei, blănuri etc.) şi ateliere de reparaţii. La sate se produceau ţesături, dar erau şi unele ateliere de
olărit, fierărit, cizmărie etc. Agricultura, care avea la bază marea proprietate, era axată pe producţia de
cereale (din ce în ce mai mult solicitată pe piaţa externă) şi creşterea animalelor. Căile de comunicaţie erau
nemodernizate, fiind dominant axate pe culoarele de vale şi între oraşe, târguri şi puzderia de sate.
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX s-au înfăptuit mai multe reforme agrare,
industria a beneficiat de câteva legi protecţioniste, s-au construit câteva tronsoane de cale ferată.
Industria era axată pe unităţi mici din ramurile alimentară (morărit, bere, carne), textilă, materiale de
construcţie; după construirea căilor ferate pe Siret şi Bârlad au apărut şi ateliere de reparaţii la depourile din
Iaşi şi Paşcani.
În a doua parte a secolului XX se produc schimbări de structură. Mai întâi în industrie; după război, s-au
reparat, comasat unităţile mici şi s-au dezvoltat ramurile de tradiţie (alimentară, textilă, hârtie etc.). Unele
subramuri s-au impus nu numai pe plan regional, dar şi la nivelul ţării (alimentară, textilă, celuloză şi hârtie,
fire şi fibre sintetice, medicamente, electrotehnică etc.).
După anul 2000 s-a înregistrat privatizarea celor mai multe unităţi industriale, desfiinţarea celor
considerate ca nerentabile (îndeosebi în oraşele mici). Ca urmare, valoarea producţiei a scăzut dramatic,
interprinderile anterioare au fost înlocuite cu diverse depozite, ateliere şi unităţi mici profilate pe sisteme de
ansamblare sau de creare de bunuri vandabile imediat. Dacă în marile oraşe au supravieţuit unele ramuri
industriale dar cu profil productiv modificat, în celelalte schimbările au fost profunde, aici rămânând de bază
unităţile mici din domeniul industriei alimentare, materialelor de construcţii.
Podişul Moldovei constituie o însemnată regiune agricolă a ţării (dă peste 15 % din producţia
agricolă a României). Condiţiile naturale sunt extrem de favorabile: în culoarele văilor şi în regiunile joase –
culturilor cerelariere, unor plante tehnice cum ar fi sfecla de zahăr, floarea–soarelui, inul, cânepa etc., apoi
pe versanţii dealurilor – viti – pomiculturii, iar în luncile marilor râuri – legumiculturii. Păşunile şi fâneţele
din dealurile înalte, ca şi diversele culturi furajere au favorizat creşterea animalelor, care era ocupaţie
tradiţională.
Creşterea suprafeţei agricole s-a înfăptuit prin lucrări complexe de amenajare locală a spaţiului din
luncile Siretului, Bahluiului, Bârladului etc., apoi prin terasări şi plantaţii (silvice, viti-pomicole) pe versanţii
afectaţi de alunecări şi eroziune. O notă aparte în satele din apropierea oraşelor o dă practicarea culturii
legumelor la nivel de loturi gospodăreşti sau în solarii. A doua situaţie s-a prefigurat treptat prin constituirea
(uneori refacerea) de moşii mari. La acestea, structura producţiei agricole are caracter complex (de bază cerealier
la care, în funcţie de caracteristicile oropedoclimatice, se adaugă cultura de viţă-de-vie, livezile, creşterea
animalelor, legumicultura etc.), se realizează prin folosirea forţei de muncă salariate şi cu mijloace tehnice
moderne.
Structura generală a căilor de comunicaţie s-a realizat de-a lungul secolelor pe măsura apariţiei şi
dezvoltării de aşezări, ea fiind, în cea mai mare măsură legată de culoarele de vale şi de contactele dintre unităţile
naturale. Modernizarea ei şi impunerea câtorva artere magistrale sunt, însă, legate de secolul XX (pe Siret,
Suceava, Moldova, Bistriţa, Bârlad, Câmpia Moldovei etc.). Deci, după Revoluţie, s-au produs treptat
modificări esenţiale care au vizat tipul de proprietate, ponderea în structura economiei a ramurilor acestora,
distribuţia şi gradul de utilizare a forţei de muncă etc. Pe ansamblu este o economie de tip capitalist care îşi
păstrează caracterul agrar industrial şi unde o bună parte din forţa de muncă rămâne nefolosită, ceea ce au
facilitat pe de-o parte migrarea în străinătate pe diferite intervale de timp, iar pe de alta şomajul şi condiţii de
viaţă dificile pentru numeroşi locuitori (îndeosebi în judeţele Vaslui şi Botoşani).

Industria
În Podişul Moldovei sunt puţine resurse de subsol şi cu valoare economică limitată. Există hidrocarburi
în Culoarul Siretului, turbă la Dersca, sare la Cacica, nisip cuarţos la Miorcani şi Hudeşti, materiale de
construcţie (îndeosebi balast în albiile principalelor văi). Ca urmare, necesarul de materii prime se asigură, în cea
mai mare măsură, prin legături de cooperare cu unităţi aflate în Carpaţi, Subcarpaţi, DealurileTransilvaniei (sare,
gaze naturale etc.).

55
 Agricultura şi pădurea asigură materia primă pentru ramurile industriale tradiţionale (alimentară, lemn,
textilă etc.) care au o pondere însemnată în producţia industrială, alături de subramurile noi (construcţii de
maşini, chimică etc.).
Industria energetică. Exploatările de gaze naturale sunt restrânse la câteva centre în Colinele Tutovei
(Găiceana, Glăvăneşti), Culoarul Siretului (Roman – Secuieni – Onişcani), la care se adaugă unele rezerve de
petrol în sud.
Industria metalurgică. Are unităţi în Iaşi (ţevi sudate) şi Roman (laminate tubulare şi ţevi fără sudură).
Industria construcţiilor de maşini. Se realizează diverse utilaje (la Bacău pentru instalaţiile petroliere şi
avioane, la Roman strunguri, utilaj forestier, la Iaşi utilaje pentru industria chimică, Suceava utilaje agricole,
pentru industria celulozei şi hârtiei şi industria lemnului, la Botoşani pompe şi compresoare, la Paşcani – utilaj
pentru C.F.R. şi scule, basculante, la Bârlad rulmenţi etc.), aparatură electronică şi electrotehnică (Iaşi, Botoşani,
Paşcani), aparate de măsură şi control (Bârlad, Vaslui) etc.
Industria chimică. Mai multe unităţi au fost desfiinţate (poluare excesivă) sau reprofilate. Cele existente
sunt concentrate la Iaşi (fire şi fibre sintetice, medicamente, mase plastice), Bacău (îngrăşăminte), Suceava,
Roman etc.
Industria materialelor de construcţii. Cele mai numeroase sunt balastierele mari (pe Moldova, Bistriţa,
Siret), carierele de lut şi argilă pentru cărămizi (Roman, Iaşi, Dorohoi, Bacău), nisip cuarţos (Miorcani), gresii,
calcare etc. Se produc: cărămidă (Roman, Iaşi, Bacău, Botoşani şi Vaslui), prefabricate din beton (Roman, Iaşi,
Suceava, Vaslui, Bacău), lianţi (Roman, Bucecea), semicristal şi ceramică fină (Dorohoi), sticlă menaj
(Fălticeni), izolatori (Botoşani).
Industria lemnului. Din podurile podişurilor înalte se exploatează lemn de fag şi stejar. Industria de
prelucrare se bazează mai ales pe lemnul de răşinoase (adus din Carpaţi). Se obţin: cherestea de răşinoase
(Vicovu de Jos, Cacica, Fălticeni) şi fag (Bacău, Hârlău, Ciurea), plăci aglomerate (Fălticeni, Suceava, Bacău),
plăci fibrolemnoase (Suceava, Bacău), mobilă (Rădăuţi, Bacău, Iaşi) etc.
Industria celulozei şi hârtiei. Este ramură veche la Bacău (din 1885, intreprinderea „Letea‖).
Industria textilă. Are tradiţie îndelungată şi numeroase subramuri. Se realizează fire şi ţesături din
bumbac (Botoşani, Iaşi, Vaslui, Huşi), aţă (Suceava), vată (Bârlad), fire şi ţesături din in şi cânepă (topitorii la
Dorneşti, Iţcani, Vereşti, Vaslui; filatură de in la Fălticeni, ţesătorii la Iaşi, Botoşani, Paşcani), mătase artificială
(Iaşi), stofe fine de lână (Bacău), tricotaje (din bumbac la Iaşi, Suceava, Siret etc., mătase, lână, fire sintetice la
Rădăuţi, Roman, Paşcani; ciorapi la Huşi etc.), confecţii etc.

56
 Industria alimentară. Constituie nu numai o ramură de tradiţie, dar ocupă un loc însemnat în economia
podişului, valorificând produsele agricole. Sunt mari abatoare de carne la Suceava şi Bacău. Se obţin ulei vegetal
la Iaşi, Vaslui, Bârlad, produse lactate la Suceava, Iaşi, Botoşani, Bacău; zahăr la Roman, Sascut, Bucecea,
Paşcani; există centre de vinificaţie recunoscute la Cotnari, Huşi, Tg.Bujor etc. Se mai produc: bere (Suceava,
Iaşi, Bacău), tutun (Iaşi, Bârlad) etc.
Agricultura → A fost şi este ramura economică de bază, întrucât condiţiile de relief şi pedoclimatice
favorizează culturile agricole, dar şi zootehnia. Aproape 2/3 din suprafaţa podişului este teren arabil. În rest sunt
păduri (cca 13 %), păşuni şi fâneţe, 15%
Culturile principale sunt: cerealele (4/5 din arabil) preponderent porumb (în centru şi sud), grâu, secară,
orz şi ovăz (numai în Podişul Sucevei), plante oleaginoase (floarea–soarelui în Câmpia Moldovei şi în sud; soia,
in pentru ulei etc.), plante textile, inul îndeosebi în Podişul Sucevei şi cânepa în culoarele văilor Siret, Moldova,
Bârlad, cartofii (suprafeţe mari în Podişul Sucevei, culoarele văilor Siret, Moldova etc.), sfecla de zahăr (Podişul
Sucevei, culoarele văilor Siret şi Moldova unde sunt şi fabricile de zahăr), tutun (în centru şi sud).
Pomicultura şi viticultura sunt ocupaţii tradiţionale. Există livezi de meri (Podişul Sucevei la Fălticeni,
Rădăşeni), meri şi cireşi (Dealul Mare – Hârlău – Cotnari), meri, cireşi, vişini (în jurul Iaşiului), pruni, cireşi,
vişini, meri (la sud-est de Iaşi – la Răducăneni – Moşna – Bohotin).
Cele mai întinse suprafeţe cu vii şi care sunt renumite prin vinurile obţinute se desfăşoară pe versanţii cu
expunere estică şi sudică de la Cotnari, Coasta Iaşiului, Răducăneni – Bohotin – Huşi, Dealurile Bujorului.
Creşterea animalelor. Are la bază suprafeţele întinse de păşuni, fâneţe, culturi furajere, furaje
concentrate etc. Bovinele au o răspândire mai mare în jumătatea nordică a podişului. Porcinele au frecvenţă mai
mare în regiunile unde se cultivă cartofi şi porumb.
Căile de comunicaţie şi transporturile
Transporturile feroviare. Se realizează pe cca 1.180 km cale ferată ce aparţin la 2 magistrale. Prin trei
puncte (Vicşani, Ungheni, Fălciu) se face racordul cu reţeaua feroviară din Republica Moldova şi Ucraina.
Densitatea reţelei feroviare este de 5,3 km/100 km2 (mai mare decât media pe ţară).
Transporturile rutiere. Se realizează pe o reţea de drumuri cu grad de modernizare variat. Prin
drumurile modernizate se asigură în mai multe puncte legături cu Republica Moldova şi Ucraina sau treceri spre
Transilvania şi judeţele din sud. Facilitează traficul de călători şi transportul de mărfuri şi materie primă pe
distanţe scurte.
Transporturile aeriene. Dispun de trei aeroporturi (Iaşi, Suceava, Bacău) cu legături zilnice cu
Bucureştiul. Vara sunt şi curse directe Suceava – Constanţa.
Transporturile prin conducte. Se transportă gaze naturale din Transilvania (magistrala de pe Trotuş
care se ramifică spre Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui), iar apă din lunca Moldovei (Timişeşti – Iaşi).

Potenţialul turistic
Podişul Moldovei se încadrează în Provincia turistică Moldova care dispune nu numai de un valoros
potenţial turistic natural şi social-istoric, dar şi de un bogat echipament (capacităţi de cazare, reţea de drumuri,
unităţi de servire etc.).
Cel mai important centru turistic din Podişul Sucevei este municipiul Suceava. Se adaugă staţiunea
climaterică Solca, centrul de ceramică neagră de la Marginea, herghelia de la Rădăuţi. În Culoarul Siretului
se află oraşul Roman (fragmente din fosta cetate din sec. XIV), la confluenţa cu Bistriţa – municipiul Bacău
(biserica Precista din sec. XVI, casa memorială George Bacovia, edificii din secolele XIX – XX).
Cel mai important centru turistic din Câmpia Moldovei (şi din întreg podişul) este municipiul Iaşi,
capitală a Moldovei în secolele XVI – XIX. Aici există numeroase clădiri şi monumente cu valoare istorică şi
ahitectonică din secolele XV – XX. În vecinătate sunt mai multe lacuri de agrement (Ciric), rezervaţii naturale
(Valea lui David, Repedea).
În vestul Câmpiei Moldovei sunt mai multe obiective turistice. În sudul Podişului Moldovei, obiectivele
turistice mai însemnate sunt dispersate în câteva localităţi, majoritatea în lungul Bârladului.

57
F) Câmpia de Vest
1. Poziţie geografică, denumire, limite

Se desfăşoară în vestul României între graniţa de stat cu Ungaria şi Iugoslavia (vest) şi Dealurile de Vest,
Munţii Zarand şi Munţii Oaş (est).

Prin ea trece toată reţeaua de drumuri care leagă România de statele din vestul şi centrul Europei.

Suprafaţa este de cca. 17 100 kmp (7% din cea a României).

Limita de vest coincide cu graniţa României; genetic şi prin caracteristici, diferitele subunităţi ale ei se extind la
vest de aceasta.

Limita de est are o desfăşurare sinuasă cu pătrunderi în lungul marilor culoare de vale şi a depresiunilor (în
vestul Munţilor Apuseni şi retrageri spre vest în dreptul unor masive muntoase sau a principalelor subunităţi
deluroase):

2. Elemente de geologie şi evoluţie paleogeografică

Câmpia de Vest face parte din Depresiunea Panonică formată la mijlocul neozoicului prin fragmentarea şi
coborârea sectorului cristalin din vestul Carpaţilor Occidentali. Ulterior a fost bazin de sedimentare în care s-au
acumulat formaţiuni detritice cu grosimi variate. Deci în alcătuirea geologică a acesteia intră un fundament şi o
suprastructură sedimentară.

2.1. Fundamentul (proterozoic – paleozoic- mezozoic) este constituit din şisturi cristaline şi depozite
cretacice.
2.2. Sedimentarul neozoic are grosimi deosebite. În cadrul grabenelor atinge 3000 – 5000 m pe când în
dreptul blocurilor horst doar câteva sute de metri.
2.3 Mişcările tectonice din faza valahă care au înălţat munţii s-au reflectat şi în spaţiul Câmpiei de Vest printr-
un joc pe verticală al blocurilor. Ca urmare unele au suferit ridicări slabe, altele subsidenţe iar local (la sud de Mureş)
cuvertura sedimentară a căpătat o ondulare-cutare. Tot un reflex al acestui joc al blocurilor din adânc sunt şi mişcările
seismice care se manifestă la anumite intervale de timp (mai ales la sud de Mureş după anul 1990).

3. Relieful

3.1. Elemente morfografice şi morfometrice

Pe ansamblu este o unitate de câmpie netedă desfăşurată între 90 şi 200 . La nord de Salonta altitudinile sunt
între 100 şi 140 m şi doar la contactul cu dealurile urcă la 150 – 160 m. La sud de Salonta pe de-o parte se află
sectoarele cele mai coborâte de 90 – 100 m (în bazinul Crişului, între Mureş şi Bârzava cu accent pe Timiş şi Bega),
iar pe de alta câmpii înalte lângă dealuri la 140 – 160 m ce urcă uneori spre acestea până la 200 m.

Altimetric domină treapta de 90 – 110 m în jumătatea vestică a câmpiei şi cea de 120 – 160 m în cea estică ceea
ce indică o cădere generală spre vest.

Caracteristicile morfologice sunt dependente de modul de formare pe ansamblu şi local a câmpiei. In Câmpia de
Vest pot fi separate mai multe tipuri şi subtipuri genetice.

După Gr. Posea (1992) acestea sunt:

58
 - Câmpii înalte în cea mai mare măsură cu poziţie subcolinară situate frecvent la 120 – 180 m şi care
domină albiile râurilor cu 10 – 25 m. Genetic includ câteva subtipuri – câmpiile de glacis (între Crişul
Repede şi Teuz, pe stânga Barcăului, la contactul cu Dealurile Crasnei şi Codrului, ale Munţilor Oaş şi
Zarand etc.) cu caracter eroziv sau aluvio-proluvial; câmpii piemontane (câmpiile Vinga – vechi con
coluvial al Mureşului, Cigher pe conul acestui râu construit în nordul M. Zarand, Buziaşului pe conul
Pogănişului şi Bârzavei pe conul râului omonim); câmpii de terase la ieşirea din munţi a principalelor
râuri în cadrul „golfurilor depresionare”; sunt formate din 1-3 terase al căror pod se lărgeşte foarte mult
aval (pe stânga Crişului Alb, pe Bega sub Podişul Lipovei, pe stânga Timişului în aval de Caransebeş
etc), câmpii tabulare cu loess care la origine au avut caracter piemontan (conuri de aluviuni) dar care în
timp au fost acoperite de nisipuri sau loess; sunt înconjurate de câmpii joase (Câmpiile Carei, Nădlac,
Arad etc.).
- Câmpii joase desfăşurate în regiunile coborâte unde subsidenţa încă activă a impus un intens proces de
aluvionare. Se află la o altitudine de 90 – 100 m (Câmpia Timişului Inferior, Câmpia Salontei.) Sunt
câmpii care în lipsa drenajului au caracter mlăştinos.
3.2. Trepte de relief . Deşi pe ansamblu Câmpia de Vest apare ca o întinsă suprafaţă cu o netezime mare, în
detaliu pot fi separate forme de relief care se dispun etajat şi care au rezultat di pleistocenul mediu până în prezent.

Piemonturi. Sunt conuri aluviale (Câmpii piemontane) extinse, acumulate în sectoare în care subsidenţa era mai
puţin activă. Gr. Posea indică astfel de tipuri de relief la Carei (conurile Tisei şi Someşului) şi cele construite de Mureş
la ieşirea din dealuri Vinga, la Arad şi Jimbolia.

Glacisurile cu origine variată (de eroziune, aluviale, proluviale) si apar la contactul cu dealurile şi munţii.
Dezvoltarea mare a lor a dus frecvent la individualizarea unor câmpii de glacis.

Terasele există în lungul râurilor mari numai în câmpiile înalte şi la contactul cu dealurile. Există un număr de
1-5 terase diferite de la un râu la altul: 4 la Timiş, Mureş, Crişuri, Crasna, 3 pe Someş şi 2 pe Bârzava etc.

Luncile au caracteristici diferite în cele două categorii de câmpie. În cele înalte au maluri evidente, grinduri,
una-două trepte, albii părăsite, belciuge, popine, conuri aluviale ale afluenţilor etc. În câmpiile joase malurile lipsesc
sau sunt slab conturate. În ultimele două secole s-au realizat numeroase canale de desecare, diguri, ramblee, etc. În
alcătuire domină nisipurile, pietrişurile mărunte.

3.3. Procesele geomorfologice actuale sunt deosebite în cele două tipuri de unităţi ale câmpiei. În cele înalte se
produc pluvio-denudarea, forme simple de şiroire, în albiile râurilor eroziune laterală şi aluvionări, iar pe podurile
interfluviale procese eoliene (Carei) şi de tasare. În câmpiile joase sunt specifice revărsările, aluvionările bogate,
colmatarea spaţiilor depresionare; pe câmpurile cu exces de umiditate şi argiloase apar salinizări şi crăparea şi
decojirea.

3.4. Evoluţia reţelei hidrografice s-a înfăptuit sub influenţa a doi factori – aluvionarea bogată ce a dus la
formarea unor conuri aluviale extinse, la ridicarea nivelului albiei şi la procese de divagare şi variaţia în timp a
intensităţii centrelor de subsidenţă. Cele mai multe modificări s-au produs în câmpiile joase.

-Someşul de la un curs spre SV, pe valea Ierului şi-a mutat albia spre NV şi apoi în câteva faze spre vest.

-Barcăul s-a deplasat tot timpul spre dreapta

-Crişul Repede a pendulat când spre Barcău (NV) când spre vest

-Crişul Negru a curs şi spre sud-vest către Crişul Alb

-Mureşul a avut albii spre NV, V şi SV dezvoltând de fiecare dată conuri aluviale extinse.

-Timişul a pendulat între o albie spre Bega şi alta către sud etc.

4. Clima
Prin poziţia geografică face parte din zona de climă temperată prin altitudine şi relief din tipul de climat de
câmpie, iar prin localizare se află în aria influenţelor oceanice.

4.1Factorii genetici ai climei

59
 Desfăşurarea pe mai mult de 30 de latitudine face ca valorile radiaţiei solare să scadă de la 125 Kcal/cm2 (la sud
de Timişoara) la 117,5 Kcal/cm2 (în nordul câmpiei) aceasta în condiţiile în care numărul de ore de strălucire a
Soarelui se micşorează în acelaşi sens de la peste 2200 la sub 2000. În timpul anului , în semestrul cald se
înregistrează între 87,5 Kcal/cm2 (N) şi 92,5 Kcal/cm2 (SV) în condiţiile unui dominat cer senin cu 1400 şi respectiv
1550 ore de strălucire a Soarelui. În sezonul rece există o mai mare omogenitate, cerul fiind în mare măsură acoperit
(doar 600 – 650 ore de strălucire a Soarelui) maximul fiind în regiunea Timişoarei. Pe luni, valorile cele mai ridicate
sunt în august – septembrie, iar în cele mai scăzute în ianuarie şi decembrie.

Circulaţia maselor de aer este dominat vestică facilitată de deschiderea largă pe această direcţie. Ea cunoaşte o
pondere diferită spaţial şi în timp pe trei coordonate – din sud-vest (mase umede, calde mediteraneene), vest (mase
umede şi răcoroase) şi nord-vest (reci şi umede). Uneori pătrund şi mase reci polare şi nord-estice care produc scăderi
de temperatură şi mai rar fenomene de viscol.

4.2.Potenţialul termic, relevat prin valori moderate, indică veri calde dar nu fierbinţi, cu un număr restrâns de
intervale secetoase şi de uscăciune, toamne lungi, ierni scurte şi cu puţine zile geroase şi primăveri timpurii.
Desfăşurarea izotermelor este aproape paralelă şi ca dispunere în scădere de la vest la est.

Amplitudinile termice sunt de 27º C în nord şi 29º C în sud, iar cele absolute între 69 şi 70º C în nord şi 72-76º C
în sud; ele relevă caracterul continental al climatului dar mai moderat în raport cu Câmpia Română.

În raport cu valorile temperaturilor înregistrate în aer la nivelul solului mediile acestora pe de o parte sunt mai
ridicate cu 2-3º C, iar pe de altă parte scad cu 2-5º C de la sud la nord (temperaturile anuale 13º C faţă de 11º C; în
ianuarie - 2º C faţă de -3º C, în iulie 27º C faţă de 25º C).

4.3. Regimul precipitaţiilor este dependent de circulaţia maselor de aer ce asigură cantităţi anuale ridicate care
valoric cresc de la sub 550 mm (în vest şi sud-vest) la peste 650 mm la contactul cu dealurile şi în nord. Ele cad în cca.
130 – 150 zile. În timpul anului intervalul ploios durează din mai şi până în august fiind legat de frecvenţa maselor de
aer oceanic. Cantităţile lunare cele mai ridicate sunt în iunie (peste 80 mm în sud şi 75-80 mm în nord) şi mai (în jur
de 70 mm.

Faţă de valorile medii anuale sunt ani cu precipitaţii puţine (în jur de 400 mm) şi ani în care se poate ajunge la
peste 1000 mm. În aceeaşi măsură sunt luni în care datorită unor ploi torenţiale sau a unor ploi de lungă durată se
ajunge la cantităţi zilnice ce depăşesc de mai multe ori valoarea medie (la Satu Mare în mai 1970 într-o singură zi au
căzut 127,1 mm). Sunt şi ani secetoşi în care valoarea precipitaţiilor din unele luni este de sub 10 mm şi chiar 0 mm.

Vara precipitaţiile au adese caracter torenţial (averse) însoţite de căderi de grindină. În sezonul rece precipitaţiile
sub formă de zăpadă se produc în 15-20 zile în sud şi în peste 20 zile în nord într-un interval posibil din decembrie şi
până la începutul lui martie. Stratul de zăpadă este subţire şi rezistă cca. 20-40 zile concentrate în ianuarie şi februarie
(mai lung în nordul câmpiei).

4.4. Fenomenele atmosferice au o dezvoltare inegală în timp şi scad de la estul la vestul sau nordul la sudul
câmpiei. Bruma este frecventă în lunile de toamnă (X, XI) şi primăvară (III), viscolul este rar (0 – 2 zile), chiciura
(3-5 zile), poleiul (2-5 zile), ceaţa (40-45 zile), secetele (15-25 zile).

Diferenţieri climatice. Se disting două subunităţi climatice: nordică şi central sudică. Trecerea între ele se
realizează între Crişul Repede şi Barcău. Subunitatea nordică (Someşană) în condiţiile unei valori mai reduse de
radiaţie şi a frecvenţei maselor polare, are un climat mai rece, mai umed, ierni mai lungi, posibilităţi de viscole şi de
fenomene de iarnă mai mari. Subunitatea central-sudică intră sub câmpul de acţiune a maselor sudice (mediteraneene)
ce asigură un al doilea maxim de precipitaţii evident, temperaturi mai ridicate decât în nord, un interval călduros mai
lung, ierni blânde şi treceri rapide la primăvară.

5. Apele
Poziţia geografică a câmpiei în sectorul final al unor mari bazine hidrografice, alcătuirea petrografică (roci
sedimentare permeabile) favorabilă infiltrării şi depozitării unor volume însemnate de apă ca şi climatul umed (550 –
650 mm) asigură un potenţial hidric bogat şi variat.

60
 5.1. Apele de suprafaţă sunt reprezentate de o reţea hidrografică destul de ramificată, numeroase canale şi
câteva lacuri. Ele se încadrează în cea mai mare măsură în grupa râurilor de vest tributare Tisei; doar Timişul şi
Caraşul ajung direct în Dunăre (grupa hidrografică de sud-vest). Sistemul hidrografic este alcătuit din trei generaţii.
Mai întâi sunt râurile alohtone mari care îşi au obârşia în Carpaţi. Sunt cele mai mari, au albii şi lunci extinse, debite
importante în tot timpul anului. Se încadrează Someşul, Barcăul, Crişul Repede, Crişul Alb, Mureşul, Bega, Timişul,
Bârzava şi Caraşul. A doua generaţie îşi are bazinul superior în Dealurile de Vest sau în M. Oaş şi M. Zarand şi cea
mai mare desfăşurare în câmpie. Sunt râuri cu apă mai puţină, cu albii mai mici dar care la viituri provoacă frecvent
revărsări în luncă (Turţ, tur, Crasna, Teuz, Cigher, Bega Veche, Pogăniş, Moraviţa etc). Cel de-al treilea grup este
reprezentat de pâraie care-şi au tot bazinul cân câmpie, obârşia fiind la marginea dealurilor sau în câmpiile de glacis.
Multe dintre ele parcurg albii vechi părăsite de Someş, Crişuri, Mureş, Timiş. Între acestea sunt Egher, Ier, Aranca,
Timişana, Bega Mică, Timişul Mort, Agrişul etc.

Alimentarea reţelei hidrografice este dominant legată de precipitaţii. Aportul din ape subterane este mai evident
la contactul cu dealurile sau din izvoarele de la baza glacisurilor sau teraselor (în est). În câmpiile joase unde pânza
freatică este la suprafaţă ea reprezintă o sursă importantă în alimentarea pâraielor şi a cursurilor instalate pe albii
părăsite.

5.2. Apele subterane sunt cantonate la adâncimi diferite şi au caracteristici dinamice şi chimice deosebite. Cele
cu caracter freatic se dezvoltă de la 0,5 m la 20 m.

Apele de adâncime se găsesc la diferite nivele mai ales în formaţiunile panoniene şi mezozoice. Au în marea
majoritate a situaţiilor caracter artezian şi ascensional, au debite bogate, sunt mineralizate (sărate, sulfuroase,
bicarbonatate etc.), unele sunt radioactive, au caracter termal (temperaturi de la 30 la 90 0). Apar la zi fie pe
aliniamentele unor linii de falie (Felix, 1 Mai, Tinca, Timişoara etc.), fie în foraje. Sunt folosite în scop balnear în
cadrul celor două staţiuni, în ştrandurile organizate şi s-a încercat la încălzirea unor locuinţe.

În mai multe locuri există şi izvoare minerale, apa fiind folosită pe plan local (Păuliş, Lipova, Buziaş, Chişineu-
Criş, Macrea etc.).

5.3. Lacurile şi suprafeţele mlăştinoase, destul de numeroase în trecut, au fost în cea mai mare măsură drenate.
Se mai păstrează în Câmpia Carei, (în microdepresiunile dintre dune), în bazinul Crişului la Cefa, Inand, Homorod (ca
heleşteu), mai multe iazuri în câmpiile de glacis, bălţi în lunci şi în fostele mlaştini (Satchinez) etc.

6. Vegetaţia şi fauna
Lumea vegetală şi animală existentă în prezent este rezultatul interferării în timp a acţiunii mai multor factori cu
caracter general. În aceste condiţii în Câmpia de Vest se separă două zone de vegetaţie.

6.1. Silvostepa se află la vest de aliniamentul Carei (N) – Oradea (V) – Arad (E) – Timişoara – Deta şi se
anexează pe câmpiile joase. În alcătuire intră ierburi (păiuş, colilie) şi pâlcuri de stejar brumăriu, stejar pufos (la sud
de Crişul Alb) şi stejar pedunculat (la nord). Se adaugă local asociaţii de plante, de pajişti iubitoare de umiditate, de
sărătură sau pe nisipuri.

6.2. Zona de pădure ocupă partea de est şi de nord a câmpiei mai ales în spaţiul unităţilor mai înalte ale acesteia.
În alcătuire precumpănesc gârniţa, cerul la care se adaugă stejarul pedunculat (în nord), frasinul, teiul, arţarul tătărăsc,
ulmul etc.; arbuştii sunt reprezentaţi de cărpiniţă, mojdrean, păducel, porumbar, sânger etc., iar ca ierburi diverse
graminee. În lungul luncilor râurilor există o bogată vegetaţie specifică zăvoaielor (plop, salcie, arbuşti şi ierburi
hidrofile). Pădurile au fost în cea mai mare măsură defrişate, pe aceste terenuri cu soluri fertile practicându-se în
prezent diverse culturi.

6.3. Lumea animală este reprezentată în silvostepă prin rozătoare (şoareci de câmp, popândăi, hârciogi, iepuri,
etc.), păsări (potârnichea şi prepeliţa şi mai nou dropia etc.), în păduri căprioare, mistreţi, iepuri, vulpi etc. şi multe
specii de păsări (ciocănitori, cuci, mierle, şoimi etic), iar în apa râurilor (scobar, mreană, caras, crap, somn, clean) şi
lacurilor (crap, plătică, ştiucă, babuşcă, biban etc.).

61
 6.4. Există câteva rezervaţii la Băile Felix şi 1 Mai sunt ocrotite – nufărul Nymphaea lotus terminalis şi
gasteropodul Melanopsis perreyssi, iar la Satchinez diverse specii de păsări de baltă şi mlaştină (egreta mică,
lopătarul, stârci etc.).

7. Solurile
Condiţiile climatice, de umiditate, rocă şi chiar relief au terminat o diversitate de tipuri de soluri ce aparţin la
mai multe clase. Regional acestea se încadrează la nord de Mureş în provincia carpato-crişană, iar la sud în cea
carpato-bănăţeană ce fac parte din regiunea pedogeografică central-europeană. În cea mai mare parte sunt soluri cu
fertilitate ridicată.

Molisolurile se află dominant în vest.În câmpiile joase pe terenurile uscate sunt cernoziomuri (câmpiile Nădlac,
Jimbolia, parţial Vinga), iar pe cele cu umiditate mai mare cernoziomuri gleizate (câmpiile Timişului, Crişurilor). La
trecerea spre câmpiile înalte apar petice de cernoziomuri cambice. Sunt soluri fertile propice culturilor în condiţiile în
care sunt drenate (se elimină excesul de apă).

Argiluvisolurile au o răspândire mare în câmpiile înalte. În cadrul lor intră solurile brune, brune luvice şi
luvisolurile albice. În nord, în condiţiile locale ale unui exces de umiditate capătă caracter gleizat. Sunt soluri cu
fertilitate bună, suprafeţele cu acestea fiind luate în cultură agricolă.

Solurile hidromorfe au o mare răspândire fiind legate de excesul de apă şi nivelul freatic cu poziţie ridicată mai
ales în câmpiile joase (Someşului, Crişurilor, Timişului etc.). În această clasă se includ lăcoviştile, solurile gleice şi
pseudogleice.

Solurile halomorfe sunt legate de arealele cu exces de săruri din câmpiile joase. Sunt soloneţuri, solonceacuri
(câmpiile Timişului, Crişurilor) folosite parţial pentru păşunat.

Vertisolurile ocupă areale restrânse în sudul Câmpiei Timişului în regiunea Oraviţei şi în Bazinul râului Tăuţ
fiind legate de substratul argilos.

Psamosolurile ocupă areale mai mari în Câmpia Carei unde există suprafeţe extinse cu nisipuri. Pe ele se
cultivă viţă de vie sau au fost realizate plantaţii forestiere.

Solurile aluviale sunt concentrate în luncile râurilor; sunt fertile fiind folosite pentru culturile legumicole.

8. Populaţia şi aşezările
Date demografice. Câmpia de Vest este o unitate geografică bine populată.
Numărul de locuitori este în prezent de cca. 1,8 mil. loc. (Gr. Posea, 1992) ceea ce reprezintă aproape 8,2% din
populaţia României. Cea mai mare creştere, bazată atât pe sporul natural cât şi pe cel migratoriu a fost după 1960 în
condiţiile în care în oraşe s-a dezvoltat mult industria care a solicitat forţa de muncă, o parte sosind din alte regiuni ale
ţării.

Sporul natural pe ansamblu este mai mic, sub nivelul celui pe ţară. El este negativ în Câmpiile Crişurilor şi
Banatului şi pozitiv, în jurul valorii pe ţară (1‰) în Câmpia Someşană (1,5‰). Regional valori pozitive sunt şi în
marile oraşe şi în satele din vecinătatea acestora după cum valoarea este mult mai coborâtă în satele mici depărtate de
căile de comunicaţie şi de oraşe (-4‰). Valorile reduse ale acestui indicator demografic reflectă dinamica altora şi
anume: natalitatea redusă în mediul rural (populaţie îmbătrânită şi tradiţia naşterii unui singur copil) şi apropiată dar
sub media pe ţară (11,9‰ în 1992) în principalele oraşe şi în satele mari; mortalitatea ridicată atât la sate cât şi la
oraşe (10-11‰ în 1992). Creşterea numărului de locuitori în oraşe s-a datorat (îndeosebi între 1960 şi 1985) sporului
migratoriu stimulat de necesităţile unei expansiuni industriale. Fluxurile principale de populaţie au fost dinspre satele
mici şi sărace din câmpie, din dealurile şi munţii vecini dar şi din alte regiuni ale ţării (Oltenia, Maramureş etc.).

62
 Populaţia urbană concentrată în 22 de aşezări din care 6 cu rang de municipiu însuma în 1995 peste 1 190 000
loc. reprezentând cca. 5% din totalul populaţiei României, 9,1% din totalul populaţiei urbane şi peste 65% din
populaţia Câmpiei de Vest.

Populaţia rurală de cca. 600 000 locuitori se află în peste 670 sate cu mărime diferită.

Pe grupe de vârstă, domină populaţia adultă (ajunge uneori chiar la 60%) pondere mai mare având-o în oraşele
principale şi în satele mari din vecinătatea acestora. Populaţia ce depăşeşte 60 de ani este mai numeroasă în mediul
rural (peste 25%), iar cea tânără (îndeosebi între 15 şi 30 ani) în oraşe.

Structura naţională . Marea majoritate a populaţiei este de origine română. În oraşe aceasta are o pondere între
40 ş 70%. Alături de români sunt maghiari (în Arad şi în satele din judeţ, în câmpia Carei, Câmpia Someşului),
germani (au avut o pondere mare în perioada interbelică în Câmpia Banatului; în prezent sunt în localităţile din
câmpiile Jimboliei, Carei şi Someşului), slovaci (Nădlac), sârbi (în vestul câmpiei Timişului) etc.

Cea mai mare parte din populaţia activă este ocupată în oraşe în industrie şi servicii pe când în mediul urban
dominant în activităţile agricole şi numai parţial în servicii.

Aşezările
Oraşele sunt prezente în număr de 22. După numărul de locuitori 4 sunt mari (în 1995 Timişoara cu 333 049
locuitori, Oradea cu 222 994 locuitori, Aradul cu 187 286 loc. şi Satu Mare cu 131 077 loc.), 3 au între 20 000 şi 50
000 loc (Lugoj, Carei şi Salonta), 6 au între 10 000 şi 20 000 loc. şi 9 între 6 000 şi 10 000 loc. Deci cea mai mare
parte a populaţiei urbane (72%) este concentrată în 4 centre şi numai 20 % în 15 oraşe mici.

Din acestea 6 sunt municipii care au şi funcţii complexe. La celelalte ponderea funcţiilor industriale agricole şi
de servicii variază mult.

Aşezările rurale sunt vechi, în unele urmele de cultură materială atestând diferite forme de locuire încă din
neolitic. După numărul de locuitori cele mai mari sate (peste 4000 loc.) sunt in câmpiile Jimboliei, Someşului (N);
satele mijlocii au o dezvoltare mare (cele mici – sub 1000 loc.) sunt în câmpiile de glacis sau în sectoarele din
câmpiile joase unde condiţiile naturale n-au permis dezvoltarea spaţială a lor.

Funcţia economică dominantă a satelor este cea agrară cu diferenţiere în cerealieră şi creşterea animalelor,
cerealier-viticola etc. Se adaugă funcţia industrială în unele sate unde există mici unităţi de prelucrare a produselor
agricole sau unde se extrag petrol, gaze, materiale de construcţie. După 1989 a început să se afirme şi cea a serviciilor.

9. Economia
Condiţiile naturale din Câmpia de Vest au fost şi sunt extrem de favorabile dezvoltării unei economii agricole
complexe. Poziţia geografică a principalelor oraşe în raport cu regiunile de producţie agricolă din câmpie cu drumurile
ce duceau la aşezările din Carpaţi şi dealuri sau în centrul Europei, necesităţile vitale ale populaţiei au impus de-a
lungul secolelor dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti şi apoi a celor industriale (mai ales în direcţia produselor
alimentare, textile, din lemn şi piele de animale). Într-o anumită măsură resursele de subsol (gaze naturale, petrol,
apele termale, materialele de construcţii) au contribuit la diversificarea activităţilor industriale în a doua parte a
secolului XX. Ca urmare, în timp, caracterul agricol al economiei acestei regiuni s-a modificat în agrar-industrial şi
local chiar industrial-agrar diversificat.

9.1. Industria are la bază tradiţia meşteşugărească, produsele agricole, unele resurse de subsol, materii prime
aduse din alte părţi şi de o forţă de muncă calificată.

Industria energetică are ca subramuri – exploatarea petrolului şi a gazelor naturale în mai multe locuri din
Câmpia Banatului (Călacea, Satchinez, Şandra, Orţişoara, Variaş, Biled, Teremia Mare etc.) şi Câmpia Aradului
(Turnu, Pecica, Şeitin, Nădlac) şi producţia de energie electrică în centrale mici (Timişoara, Arad, Oradea – foloseşte
cărbunele din Dealurile de Vest, Satu Mare).

Metalurgia neferoasă are ca unitate uzina de alumină din Oradea care foloseşte bauxită în Munţii Pădurea
Craiului şi din import.

63
 Industria construcţiilor de maşini şi de prelucrare a metalelor este concentrată în principalele oraşe – Timişoara
(utilaj electric, agricol, chimic, minier, pentru industria alimentară etc.), Arad (vagoane, strunguri etc.), Oradea
(maşini – unelte, utilaj agricol), Satu Mare (utilaj minier, chimic, aparate pentru uz gospodăresc etc.).

Industria chimică este destul de diversificată ca subramuri care în prezent sunt într-un proces de schimbare.
Unităţi mai importante sunt la Timişoara (o rafinărie, detergenţi, lacuri şi vopsele, produse pentru mase plastice), Arad
(se produceau îngrăşăminte azotoase) şi Oradea (lacuri, vopsele, insecticide).

Industria lemnului este o ramură de tradiţie şi prelucrează lemnul adus din Carpaţi. Produce mobilă (Satu Mare,
Carei, Oradea, Salonta, Ineu, Timişoara, Arad, Lugoj, Sânnicolau Mare etc.), cherestea (Arad, Gătaia, Ceacova şi alte
centre mici), parchet (Satu Mare) etc.

Industria materialelor de construcţii produce prefabricate din beton (Satu Mare, Oradea, Ineu, Timişoara,
Lugoj etc.), plăci de azbociment şi beton celular autoclavizat (Oradea), diferite tipuri de cărămizi (Satu Mare, Carei,
Tăşnad, Oradea, Jimbolia, Lugoj, Timişoara, Arad şi în multe sate bănăţene), ceramică fină (Lugoj) etc. Se mai
exploatează balast din luncile râurilor mari (Someş, Crişuri, Mureş), roci vulcanice (Rodna).

Industria uşoară, cu o îndelungată tradiţie este reprezentată prin toate subramurile: - industria bumbacului
(Arad, Oradea, Salonta, Timişoara, Lugoj, Sânicolau Mare), industria de prelucrare a lânei (Timişoara), industria
mătăsii (Timişoara, Lugoj – pentru mătase naturală), topitorii de in (Acâş) şi cânepă (Berveni, Iratoşu, Nădlac,
Biled, Jimbolia, Delta) şi unităţi de prelucrare a lor (Carei, Sânicolau Mare), industria de confecţii şi tricotaje
(Timişoara, Arad, Periam – pălării, Oradea, Ineu, Satu Mare, Seini, Marghita etc.), industria de pielărie,
încălţăminte (Satu Mare, Marghita, Săcuieni şi mai ales Oradea, Timişoara, Arad, Jimbolia), blănărie (Oradea) şi
marochinărie (Oradea, Timişoara).

Industria alimentară este o ramură de tradiţie, cu pondere însemnată în valoarea producţiei industriale a
Câmpiei de Vest; foloseşte în principal produse agricole. Are toate subramurile fiind prezentă în toate oraşele şi în
multe sate mari. Mai însemnate sunt: industria cărnii şi produselor din carne (Satu Mare, Carei, Oradea, Salonta,
Timişoara, Lugoj, Arad, Beregsău etc.), industria laptelui şi produselor lactate (Satu Mare, Carei, Marghita,
Oradea, Chişineu Criş, Arad, Timişoara, Sânnicolau Mare, Deta etc.), industria zahărului (Carei, Oradea, Timişoara,
Arad), industria uleiului vegetal (Carei, Oradea), industria pentru obţinerea băuturilor alcoolice (Valea lui Mihai,
Săcuieni, Diosig, Oradea, Timişoara, Recaş, Arad, Şiria, Teremia Mare etc.), industria spirtului şi a drojdiei (Arad),
industria produselor din tutun (Timişoara, Arad), industria de îmbuteliere minerale (Lipova, Buziaş etc.).

9.2. Agricultura
Condiţiile naturale (îndeosebi relieful de câmpuri întinse cu pante mici şi slab fragmentate, climatul cald şi mai
umed, solurile fertile etc.) asigură un potenţial extrem de propice activităţilor agricole. Au existat însă şi încă au
importanţă o serie de factori care limitează acest potenţial. Între aceştia mai însemnaţi sunt: nivelul freatic ridicat în
câmpiile joase ceea ce favorizează înmlăştinirea şi degradarea solurilor, apoi sărăturare, deflaţia nisipurilor,
inundaţiile etc. pentru limitarea acţiunii acestor factori s-au realizat lucrări ameliorative pe întreg spaţiul câmpiei
(canale de desecare şi drenare a excesului de apă, îndiguirea albiilor râurilor principale). Întrucât în lunile de vară sunt
posibile perioade lungi de uscăciune şi chiar secetă s-au realizat sisteme de irigaţii (Câmpiile Someşului, Aradului şi
Timişului).

Modul de folosinţă a terenurilor. Din suprafaţa câmpiei peste 90% reprezintă teren agricol din care
precumpănesc terenurile arabile (75 – 90%). Din restul fondului funciar 4% revin pâlcurilor de pădure, 4% aşezărilor,
căilor de comunicaţie, terenurilor neproductive şi 1,5% apelor (Gr. Posea 1995).

Din arabil, cele 10 – 25 % sunt concentrate fie în câmpiile joase (păşunile pe sărături şi pe terenurile cu exces de
umiditate) fie în cele de glacis (livezi, vii, păşuni).

Cultura plantelor are loc esenţial în producţia agricolă. În cadrul acesteia culturile de cereale se află pe primul
plan (33% din arabil concentrat mai ales în câmpiile mai înalte). Se cultivă grâu (mai ales în sud şi nord), porumb (pe
primul plan după 1989), secară, orz de toamnă, ovăz, orez (în sud), orzoaică (pentru bere). Pe suprafeţele însemnate se
practică cultura plantelor tehnice. Floarea soarelui se cultivă în câmpiile joase (Ecedea, Crişurilor, Timişului) sfecla
de zahăr se află pe areale mari în câmpiile din vecinătatea fabricilor de zahăr (Ecedea, Ier, Carei etc.), inul pentru ulei
64
ocupă suprafeţe mai mici în Câmpia Someşului şi estul Câmpiei Crişurilor. Tutunul se cultivă mai ales în câmpiile din
vecinătatea oraşelor Timişoara şi Arad. Terenurile cu cânepă se află predominant în nord (Câmpia Someşului) sau la
sud de Mureş, aici găsindu-se şi principalele topitorii. Pe suprafeţe restrânse între Timiş şi Bega se cultivă plante
medicinale (Gr. Posea, 1995).

În luncile râurilor mari (Someş, Crişuri, Mureş, Timiş, Bârzava etc.) şi în câmpiile joase se fac culturi de legume
(tomate, ceapă, varză, castraveţi, salată etc.). Pentru culturi de legume de seră existau suprafeţe amenajate la Oradea,
Arad, Timişoara, Jimbolia, Lovrin, Valea lui Mihai etc.

Cartoful deşi este cultivat peste tot are o pondere însemnată pe terenurile nisipoase din Câmpia Carei apoi în
Câmpia Lugojului şi la vest de Timişoara. Se mai cultivă pepeni (Câmpia Aradului, Câmpia Carei), căpşuni (lunca
Someşului), lucernă în câmpiile joase (Someşului şi Timişului) şi trifoi în Câmpia Crişurilor.

Viticultura ramură de tradiţie se practică cu predilecţie fie pe glacisurile de la contactul cu Munţii Zarand
(Podgoria Aradului cu centrele Păuliş, Ghioroc, Şiria, Pâncota, Târnava) sau cu Dealurile de Vest (Giarmata, Buziaş,
Recaş-Topolovăţu Mare, Ineu, Craiova, Săcuieni, Tăşnad, Ardud, Seini). Al doilea sector aparţine terenurilor
nisipoase din Câmpia Carei (Valea lui Mihai) sau în câmpiile de la sud de Mureş (Teremia, Cenad, Periem etc.).

Pomicultura se practică în câmpiile înalte. Suprafeţe pomicole însemnate cu meri, pruni, vişini, caişi etc. se
cultivă în localităţile Ardus, Tăşnad, Homorod, Valea lui Mihai; în sud (Arad, Lipova Buziaş etc.) se adaugă piersicii.

Creşterea animalelor este o ocupaţie de tradiţie care beneficiază de o bază furajeră variată şi de păşuni naturale.

Bovinele au numărul cel mai ridicat la sud de Mureş; predomină rasa bălţata românească.

Porcinele sunt crescute în număr mare; aici existau mari complexe (Nădlac, Periam, Şiria, Curtici, Pecica,
Gătaia, în vecinătatea oraşelor Oradea, Satu Mare etc.).

Ovinele se cresc în Câmpia Someşului (Livada), Câmpia Crişurilor (Chişineu Criş) şi mai ales în Câmpia
Banatului. Rasa principală este merinos.

Cabalinele au o pondere mai mică. La Izvin există o herghelie de cai de rasă.

Creşterea păsărilor încă se realizează în complexe avicole, în vecinătatea marilor oraşe. La Salonta există
specializarea în creşterea gâştelor.

În Banat, unde sunt suprafeţe însemnate cu plantaţii de duzi există tradiţia creşterii viermilor de mătase,
gogoşile acestora fiind prelucrate la Lugoj.

Se mai practică apicultura (mai ales în plantaţiile cu salcâmi din Câmpia Carei, apoi în sudul Câmpiei
Crişurilor, Aradului etc.) unde sunt plante melifere şi piscicultura (heleşteele din Câmpia Crişurilor de la Cefa, Inand;
Bazinul Teuzului, pe Bârzava la Partoş, Bega etc.).

10. Căile de comunicaţie

Sunt numeroase, variate ca tip şi importanţă şi au rezultat de-a lungul secolelor pe măsura definitivării reţelei de
aşezări şi a creşterii volumului schimburilor cu aşezările din centrul Europei şi cu oraşele din ţara noastră.

Căile rutiere însumează cele mai mari lungimi având grade diferite de modernizare. Câmpia de Vest este
traversată de segmente de drumuri de importanţă europeană, naţională şi judeţeană sau locală de unde şi
caracteristicile lor structurale şi dimensiunile. Alcătuiesc un sistem în care se impun trei direcţii: cea internaţională şi
naţională cu şosele care au desfăşurare transversală prin câmpie (vin dinspre Ungaria şi Iugoslavia), se înscriu în
lungul văilor principale străbătând Dealurile de Vest şi Carpaţii Occidentali dirijându-se apoi spre Bucureşti. În acest
sens sunt:

- Halmeu – Satu Mare spre Cluj Napoca – Bucureşti prin Zalău (pe Crasna) sau Baia Mare (pe Someş);
- E 60 – Borş – Oradea – Cluj Napoca – Bucureşti (pe Crişul Repede);
- E 79 – Borş – Oradea – Beiuş (pe Crişul Negru) – Deva – Sibiu – Bucureşti
- E 64 – Nădlac – Arad - Deva (pe Mureş) – Bucureşti
65
 - E 70 – Moraviţa – Timişoara – Caransebeş – Orşova (pe Timiş şi Cerna) – Drobeta Turnu Severin spre
Bucureşti
- Direcţia nord-sud care străbate câmpia de la Satu Mare la Timişoara şi care are o însemnătate deosebită
pentru legăturile economice dintre toate localităţile din această unitate geografică; este axul sistemului
rutier.
- Direcţii radiare cu valoare judeţeană şi comunală; cele mai multe pornesc din principalele noduri rutiere
aflate la intersecţia primelor magistrale (Timişoara, Arad, Chişineu Criş, Oradea, Satu Mare). Se adaugă
mai multe noduri rutiere în localităţile mai însemnate de la contactul câmpiei înalte cu dealurile (Tăşad,
Marghita, Ineu etc.).
Căile ferate au fost realizate începând cu a doua parte a secolului trecut mergând dinspre vest către est în
lungul văilor principale; s-au adăugat o magistrală nord-sud şi mai multe artere secundare ce pătrund în Munţii
Apuseni, Depresiunea Oaş şi munţii Banatului. În sistemul căilor ferate în ţara noastră un loc aparte îl au cele patru
magistrale electrificate care leagă Bucureştiul şi diferitele regiuni din centrul, sudul şi estul României de statele din
vestul şi centrul Europei.

- Bucureşti – Orşova – Caransebeş – Timişoara cu ieşire în Iugoslavia pe la Stamora Moraviţa sau

Jimbolia;
- Bucureşti - Sibiu – Deva – Arad cu ieşire în Ungaria pe la Curtici;
- Bucureşti – Cluj Napoca – Oradea cu ieşire în Ungaria la Episcopia Bihorului şi Salonta;
- Bucureşti – Baia Mare – Satu Mare cu ieşire în Ungaria (la Carei şi Valea lui Mihai) şi în Ucraina
(Halmeu).
Magistrala nord-sud poate fi considerată de legătură între punctele extreme Halmeu şi Stamora Moraviţa, dar
din punct de vedere funcţional asigură realizarea unui sistem între Timişoara şi Satu Mare.

Se adaugă numeroase căi ferate secundare care pornesc din câteva noduri feroviare (Timişoara, Arad, Oradea,
Satu Mare, Lugoj, Ineu) între care şi un tronson din cea mai veche cale ferată construită pe teritoriul României (Baziaş
– Oraviţa, 1854).

Transporturile aeriene. Există aeroporturi la Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare primele cu amenajări pentru
asigurarea decolărilor, pentru cursele internaţionale.

Transportul naval se practică pe Bega, în aval de Timişoara; curs amenajat la începutul secolului XX.

Transporturile speciale includ conductele de gaze naturale ce vin din Transilvania (pe valea Mureşului la Arad
şi Timişoara, pe Someş la Satu Mare), reţeaua electrică etc.

11.Turismul

Potenţialul turistic natural al câmpiei este redus, în schimb cel istoric şi social-cultural este destul de bogat. La
acestea se adaugă densitatea căilor de comunicaţii, importanţa şi dotările edilitare ale marilor oraşe, ca şi apropierea
unor zone sau subzone turistice montane sau deluroase bogate în obiective, s-a ajuns ca turismul în Câmpia de Vest să
fie dezvoltat.

Ca obiective naturale se remarcă apele termale şi minerale, care au dus la apariţia unor staţiuni importante
(Felix, 1 Mai, Tinca, Buziaş, Călacea) sau de interes local, precum şi realizarea unor ştranduri (Oradea, Satu Mare,
Timişoara). Amenajările piscicole (Cefa, Inand, Tămăşda) care de obicei au în apropiere şi areale ocupate de păduri,
sunt adesea căutate de turişti. Pâlcuri de pădure, mai ales cele situate lângă oraşe, oferă locutorilor spaţii de agrement,
altele prezintă interes cinegetic (mistreţi, fazani, iepuri).

Există şi multe rezervaţii ştiinţifice: pe Someş - cerbi lopătari şi fazani; lacurile de la Satchinez numite şi „Delta
Banatului”, Băile 1 Mai (rezervaţie de nuferi), Ineu, Sânmartin

Sunt importante şi podgoriile din această parte a ţării, cea mai cunoscută fiind cea a Aradului, alături de cea de
la Pâncota – Mocrea.

66
 În întreaga câmpie au fost găsite urme arheologice, dacice, romane, româneşti, feudale. Se păstrează ruinele
unor cetăţi (Biharia – cetatea Bihairea a lui Menumorut, Salonta, Zărand, Ineu, Pâncota) sau castele feudale uneori
menţinute până azi în forma iniţială (Carei, Ineu, Sebiş, Pâncota, Bocsig etc.).

În multe localităţi au fost deschise muzee locale şi case memoriale.

Principalele puncte care atrag numărul cel mai mare de turişti rămân oraşele mari – Timişoara, Arad, Oradea,
Satu Mare, apoi staţiunea Băile Felix. Muzeele, obiectivele istorice, culturale, arhitectonice, parcurile etc. din aceste
oraşe sunt vizitate de numeroşi turişti. Adesea, tot din aceste centre se fac excursii în zone vecine cu obiective naturale
sau folclorice numeroase, cum ar fi spre Oaş şi subzona Codrului în nord, către peşterile din M. Apuseni (din Oradea),
spre Muntele Mic sau Semenic (din Timişoara), în arealele Moneasa, Guranhonţ, Brad (de la Arad).

Subunităţi geografice
În majoritate lucrărilor de sinteză asupra Câmpiei de Vest se face împărţirea acesteia în unităţi de diferite ordine
al căror nume are caracter livresc. Plecând de la ceea ce există în Geografia României, vol. IV (1992) şi Câmpia de
Vest de la Gr. Posea (1992, 1995) în cadrul acesteia se pot separa trei mari unităţi geografice, iar în fiecare mai multe
subunităţi, în două, trei ordine de ierarhizare.

Câmpia Someşului
- se află în nord, între Munţii Oaş-Igniş, Dealurile Silvaniei (Codrului şi Crasnei), Câmpia Crişurilor şi
graniţa
- fundamentul cristalin este dispus în blocuri aflate la adâncimi de 1500 – 3000m peste care există un
sedimentar gros ce conţine ape subterane termale arteziene. Jocul pe verticală al blocurilor din
fundament în cuaternar s-a realizat diferit în timp, în cel puţin două centre (Bodrog în Ungaria şi Câmpia
Crişurilor şi au determinat pendularea albiilor râurilor principale pe Someş, Crasna, Tur etc.) ceea ce a
condus la aluvionări bogate dar diferenţiate în timp, remanieri hidrografice dar şi la crearea unui relief
complex.
- Relieful este alcătuit din:
o Câmpia joasă a Someşului – clădită de acesta şi Crasna, Homorod, Tur, este o luncă vastă cu
importante lucrări hidroameliorative;
o Câmpiile înalte cu caracter de glacis de la contactul cu Dealurile Silvaniei: Abrud (între Someş şi
Crasna); Tăşnad (sub Dealurile Crasnei), Buduslău (până la Barcău, este cea mai înaltă);
o Câmpia înaltă Carei (un fost con al Someşului spre sud-vest; relief eolian)
- Climat răcoros şi umed ca urmare a frecvenţei maselor de aer vestice şi nord vestice ce determină ierni
mai lungi, geroase, cu strat de zăpadă ce rezistă mai mult şi veri calde dar cu precipitaţii. Cele mai mici
valori de temperatură (cu 1º C - 2º C mai scăzute, faţă de centrul şi respectiv sudul câmpiei)
- Râurile principale au albiile aproape la nivelul câmpiei; sunt îndiguite pentru limitarea inundaţiilor; cele
secundare parcurg cursuri părăsite şi au apă numai după ploile bogate. Se adaugă canale de desecare şi
câteva iazuri.
- Are o populaţie de cca. 400 000 locuitori din care peste 180 000 sunt în cinci oraşe. Sporul natural are
valorile cele mai ridicate din Câmpia de Vest. Aşezările rurale cele mai multe se află în jurul oraşelor
mari (Satu Mare şi Carei), şi la contactul unităţilor de câmpie înalte şi joase şi în lungul văilor
principale; sunt sate mici şi mijlocii (adunate) cu contur neregulat, cu funcţii agricole diversificate
(cerealier-zootehnic, cerealier-viticole, cerealier – pomicole etc.); în unele sunt şi activităţi industriale.
- Economie complexă. Industrie extractivă este limitată la câteva exploatări de gaze şi ţiţei (la sud de
Carei şi vest de Marghita). Industria prelucrătoare include unităţi de construcţii de maşini (Satu Mare,
Carei) şi unităţi ale unor ramuri de tradiţie –alimentară, textilă, lemn, materiale de construcţii.
Agricultura are la bază culturile de porumb, grâu, plante tehnice (in, cânepă, sfeclă de zahăr), legume,
viticultură (Abrud, Carei, Buduslău) şi creşterea animalelor (bovine, porcine, oi, în Câmpia Carei
apicultură);

67
 Oraşele: Satu Mare (131 077 loc.) municipiu reşedinţă de judeţ, se află la intersecţia celor mai importante
drumuri din nordul Câmpiei de Vest. Urme de cultură materială din neolitic, bronz, aşezare dacă, cetate în secolul IX-
X în timpul lui Menumorut; în sec. XII aici sunt colonizaţi germani (în Mintiu pe stânga Someşului; important târg de
cereale şi sare în sec. XVI-XVII; faţă de începutul secolului XX populaţia a crescut de patru ori, iar economia a
devenit în ultimele decenii un însemnat centru industrial (construcţii de maşini, textilă, pielărie), nod feroviar şi rutier.
Dispune de un bogat patrimoniu turistic.

- Carei (25 721 loc.) este municipiu, urme de cultură materială din preistorie, atestat documentar în 1320
(villa Karul), oraş din sec. XV. În prezent este centru industrial (alimentară, textilă) şi agricol. Există
mai multe obiective turistice (castelul, parcul dendrologic, monumentul eroilor)
- Tăşnad ( 10 431 loc.) declarat oraş în anul 1968, are economie agrar industrială;
- Marghita (18 817 loc.) atestat documentar în sec. XIV, oraş din 1968, centru agro-industrial
(alimentară, textilă, încălţăminte)
- Seini declarat oraş din 1989, centru agroindustrial

Câmpia Crişurilor
- situată în partea mijlocie a Câmpiei de Vest între Barcău şi marginea nordică a conului aluvial al
Mureştului (Câmpia Aradului)
- are o suprafaţă de cca. 3600 kmp în care se includ şi: Câmpia Barcăului (cca. 200 kmp), Câmpia
Sebişului (cca. 120 kmp), Câmpia Tăuţului sau a Cigherului (100 kmp) şi Câmpia Holodului (cca. 140
kmp).
- Altitudinile oscilează între 90 – 180 m, dominând cele sub 140 m
- Prezintă mai multe ramificaţii spre est, pătrunzând adânc în dealuri, cu deosebire pe Barcău, Crişul
Negru, Crişul Alb şi Cigher. Prin urmare, are cele mai strânse legături cu Dealurile Crişurilor
- Din punct de vedere geologic se compune din fundamentul cristalin fragmentat acoperit de depozite
sedimentare ce aparţin la două cicluri importante (paleogen şi neogen)
- Are două compartimente majore: o câmpie aluvionară extinsă spre vest şi sud, şi cea mai tipică structură
de câmpii de glacis (dezvoltată sub dealuri)
- Este străbătută de patru râuri principale: Barcău şi de cele trei Crişuri (Repede, Alb şi Negru în ordine de
la nord la sud)
- Are numai 10 km lăţime la nord de Oradea, dar se extinde mult spre sud
- Climatul temperat continental, de câmpie cu nuanţă panonică. Prezintă caractere de tranziţie între
climatul banatic (mai cald şi mai uscat) şi cel someşan (cald moderat dar mai umed). Temperaturi medii
anuale de 10,5° C la Chişineu Criş şi 10,4° C la Oradea, dar precipitaţiile înregistrează o diferenţiere:
630 mm pe câmpiile înalte şi doar 600 mm în câmpiile joase (chiar 543,8 mm la Chişineu Criş)
- Vegetaţia (puternic modificată antropic) aparţine zonelor de silvostepă (mozaicată de vegetaţia acvatică,
palustră şi halofilă datorită condiţiilor locale de umiditate) şi silvostepei (mai bine reprezentată pe Crişul
Alb şi Teuz)
- Învelişul de sol este foarte puternic mozaicat, predominând cele intrazonale, iar cele zonale fac tranziţia
între sectorul banatic (molisoluri) şi cel someşan (argiluvisouri)
- Aşezările sunt mai puţin numeroase în comparaţie cu Câmpia Someşului (177 sate în 46 comune şi doar
6 oraşe)
- Numărul de locuitori: circa 475 000 din care peste 276 000 locuiesc în mediu urban din care peste 221
000 în Oradea. Densitatea populaţiei este de 130 loc/kmp, dar, dacă excludem municipiul Oradea rămân
doar 74 loc/kmp
- Natalitatea este de mai multe decenii sub media pe ţară, mortalitatea însă se încadrează în general în
limitele pe ţară. Sporul natural este negativ dar mai mic decât media pe ţară.
- Oraşele: Oradea (222 000 loc.) aflat pe Crişul Repede, este un oraş complex, cu industrie şi servicii
foarte bine dezvoltate, cu energie electrică, construcţii de maşini, industrie chimică, materiale de
construcţii, lemn, alimentară Oradea deţine un potenţial turistic antropic foarte mare reprezentat de
Palatul cu cele 365 de ferestre realizat în stil baroc, Muzeul Ţării Crişurilor, Catedrala romano-catolică
(1752 - 1780) cea mai mare din ţară construită în stil baroc, Cetatea Oradei (sfârşitul sec. XI şi refăcută
în sec. XVI), Teatrul, Primăria, Catedrala ortodoxă (biserica cu lună). Salonta (22 000 loc) situat pe
Canalul Culişer (în câmpia joasă), oraş cu funcţii mixte cu construcţii de maşini, textile şi tricotaje;
Chişineu – Criş (9 000 loc.) situat în câmpia joasă pe Crişul Alb, cu prelucrarea lemnului, construcţii de
maşini, ind. alimentară; Ineu (10 500 loc.) situat pe Crişul Alb cu funcţii mixte, cu prelucrarea lemnului,

68
 ind. Alimentară, textile şi tricotaje; Pâncota (7400 loc.) oraş aflat lângă măgura eruptivă cu acelaşi
nume, oraş agrar industrial; Sebiş (6 900 loc) pe Crişul Alb, cu funcţie agrar industrială
- Agricultura este foarte dezvoltată şi se bazează pe terenuri amenajate prin desecări, drenări, terasări sub
dealuri. Industria este cel mai bine reprezentată în Oradea.
Subdiviziuni ale câmpiei înalte care se află la contactul cu Dealurile de Vest sau chiar cu M. Apuseni:

1. Câmpia Barcău se extinde de la Marghita până la Crişul Repede, ea se compune dintr-un glacis complex cu
altitudini între 115m în vest şi 180 m în sud
2. Câmpia Bihariei se extinde sub Dealurile Oradei între 110 m şi 140 m, corespunde unui con aplatisat al
Barcăului
3. Câmpia Miersigului (între Crişul Repede şi Negru) compusă din glacisuri şi terase mai ales ale Crişului
Repede
4. Câmpia Cermeiului (între Crişul Negru şi Teuz) are două trepte – una intermediară a Cermei şi una înaltă –
Câmpia Craiovei. Aici se include şi Golful Holodului
5. Câmpia Bocsigului compusă din terase săpate în Dealurile Cuiedului şi situată pe stânga Crişului Alb, are o
formă alungită est-vest
6. Câmpia Tauţului dezvoltată în bazinul Cigherului (afluent pe stânga al Crişului Alb) este compusă din
câmpuri aluviale joase, lunci şi terase glacisate, glacisuri şi piemonturi
Subdiviziuni ale câmpiei joase

1. Câmpia Salontei se extinde în lungul graniţei, între Crişul Repede şi Negru, iar în est până la curba de 100
m. Marginea sa este marcată de un şir de areale mlăştinoase, plasate sub o mică frunte, lină ca pantă, a
câmpiei intermediare
2. Câmpia Crişului Alb se compune din lunci înalte străpunse de lunci joase şi se extinde până la râul Sartiş
(nord de Teuz), iar în sud până la Pâncota şi sud de Canalul Morilor. Este cea mai amplă şi mai complexă
luncă din toată Câmpia Crişurilor, formând o adevărată câmpie aluvială, avansată inclusiv sub deal.
3. Câmpia Crişului Negru apare ca un culoar printre câmpiile înalte Miersig şi Cermei, iar în vest (aproape de
graniţă) se lărgeşte brusc, în special către sud (până la râul Sartiş).
Câmpia Banatului
- este situată în partea sudică a Câmpiei de Vest de la marginea de nord a conului Mureşului şi în sud
până la graniţa cu Iugoslavia.
- Include punctul cel mai vestic al ţării (Beba Veche), are cele mai multe cursuri canalizate, cea mai mare
densitate de căi ferate (aproape dublu faţă de media pe ţară), pe teritoriul său se află judeţul cu cea mai
mare suprafaţă din ţară (Timiş) şi singurul râu interior navigabil (Bega)
- Are o suprafaţă de cca. 9800 kmp şi prezintă cea mai mare lăţime, 120 km în Câmpia Mureşului
- Din punct de vedere geologic este reprezentată tot de un fundament difuzat în blocuri de falii panonice şi
carpatice (orientare E-V), peste care stă umplutura depresiuni care începe din tortonian (badenian) se
continuă sau sarmaţian, panonian, pliocen superior-cuaternar
- Altitudinile oscilează între cca. 80 – 180 m, în mod excepţional 75 – 77 m, la ieşirea Arancăi şi a
Timişului din ţară şi circa 200 m pe unele terase sub dealurile Pogănişului
- Avansează foarte mult spre est, pe valea Timişului, prin Câmpia Lugojului, lungă de 48 km, care ia
contact direct cu Depresiunea intramontană a Caransebeşului. Situaţii similare sunt pe Bega, pe Pogăniş
şi Bârzava
- Ca relief, dă impresia alipirii a patru mari tipuri de câmpii, una complexă în nord (creată de aluvionările
şi oscilările Mureşului,) apoi o mare câmpie joasă, a Timişului şi Begăi (cu prelungiri în golfuri estice),
o câmpie – golf, Câmpia Lugojului (cu numeroase lunci, terase, glacisuri) şi o câmpie de glacis
piemontan plasată sub Dealurile Dognecei.
- Clima este mai moderată, această câmpie fiind mai ferită de masele de aer rece din nord şi nord est, dar
deschisă influenţelor oceanice şi mediteraneene. Temperatura medie anuală este de 10,7° C, primăverile
sunt mai timpurii şi mai călduroase decât în restul ţării. Precipitaţiile variază între 540 mm (în vest) şi
700 mm la limita dealurilor.
- Solurile aparţin clasei molisoluri (sub stepă şi silvostepă) dar şi altor soluri extrazonale (lăcovişti,
soloneţuri, soluri aluviale, vertisoluri)
- Populaţia se ridică la cca. 1 milion de locuitori, cu 54% în mediul urban. Densitatea ajunge la 102
loc/kmp dar este cel mai scăzut spor natural din ţară.
- Aşezările sunt mai rare decât în celelalte subunităţi (cca. 3 / 100 kmp), există 10 oraşe şi 295 sate
- O caracteristică pentru această câmpie foarte importantă de altfel pentru explicarea condiţiilor socio-
economice ar fi că aici satele au un mare grad de urbanizare (beneficiază de atributele mediului urban in
ceea ce priveşte: sistemul de canalizare, alimentare cu apă, încălzire, linii telefonice, etc.).

69
- Câmpia Banatului are cel mai mare număr de oraşe din toate unităţile Câmpiei Vestice (două oraşe mari:
Arad şi Timişoara) alături de un oraş mijlociu (Lugoj) şi alte 7 mici.
- Cele mai importante resurse ale subsolului sunt apele minerale şi geotermale, hidrocarburi.
- În această unitate sunt reprezentate aproape toate ramurile şi subramurile, domină însă construcţiile de
maşini, chimică, alimentară şi textilă, dar este concentrată în cele două oraşe mari (Timişoara şi Arad).
- Agricultura este foarte bine reprezentată atât de cultura plantelor (aici sunt suprafeţe întinse pe care s-au
realizat lucrări hidroameliorative) cât mai ales de creşterea animalelor (porcine şi bovine)
- Căile de comunicaţie sunt foarte bine reprezentate atât de magistralele feroviare (I şi II, inelul
Timişoarei, şi alte 8-9 linii de importanţă locală), şosele europene, naţionale şi judeţene
- Oraşe: Timişoara (325 300 loc.) ocupă locul patru între oraşele ţării după Bucureşti, este unul dintre
cele mai mari centre industriale ale ţării situat pe canalul Begăi la altitudinea de 85 – 90 m, la
încrucişarea drumurilor est-vest şi nord – sud pentru vestul ţării. A fost atestat în anul 1266 sub numele
de Castrus Timisiensis, s-a dezvoltat pe o veche aşezare dacică şi daco-romană. În secolul XI devine
cetate, la 1514 a fost asediată de Gheorghe Doja, iar după 1522 devine raia turcească timp în care aici s-
a înfiinţat chiar o universitate musulmană. Începând cu secolele XVIII şi XIX aici se dezvoltă puternic
comerţul şi industria. În prezent pe lângă o industrie puternic dezvoltată (sunt reprezentate aproape toate
ramurile) Timişoara este şi un centru universitar puternic, centru cultural etc. Sub aspect turistic se
remarcă rin muzeele sale (al Banatului, Castelul Huniazilor, Muzeul satului Bănăţean, Bastionul cetăţii),
prin clădirile deosebite între care amintim: Casa lui Eugeniu de Savoia, clădirea Teatrului Naţional şi a
Operei, Catedrala Mitropoliei Banatului, etc. Arad (industria de vagoane, strunguri, textilă) se impune
din punct de vedere turistic cu Muzeul Judeţean, cetatea oraşului ce datează secolul XVIII (1762 -
1783), Teatrul de stat, în stil neoclasic, Palatul Culturii etc. Lipova oraş cu funcţie industrială, în care se
află şi cetatea de la Şoimoş (din sec. XIII, centru al unui cnezat românesc, refăcută de Iancu de
Hunedoara). Nădlac, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Curtici, Buziaş, Deta (au între 7 100 şi 14 000 loc.)
din care Lugoj şi Lipova funcţionează ca aşezări din perioada feudală, iar celelalte au apărut după anul
1948. Sunt oraşe mici cu funcţii industriale şi agricole, doar trei dintre ele au şi funcţie de transport
foarte importantă pentru că sunt puncte de trecere a frontierei (Nădlac, Curtici, Jimbolia).
Subdiviziuni:

A. Câmpiile Mureşului reprezintă un complex de tipuri de câmpii, toate situate pe conuri ale Mureşului.
Limita nordică a acestora este dată de arealul subsident al Crişului Alb iar în sud până la subsidenţa
timişoreană.
- Câmpia Vingăi – câmpie piemontan-terasată, e cea mai veche şi mai întinsă câmpie mureşeană, situată
la sud de lunca Mureşului, de la Lipova la Secusigiu (comuna Satu Mare).
- Câmpia Nădlacului este o câmpie piemontan-tabulară cu pătura cea mai groasă de loess din toată
regiunea (10 – 20 m) cu 3-5 soluri fosile şi cu o altitudine relativă peste Mureş de 10 -20 m. Ea se
întinde până la lunca Mureşului, în est are o limită convenţională cu Câmpia Ierului, în nord-vest graniţa
cu Ungaria
- Câmpia Aradului este piemontan-tabulară cu pătură subţire de loess, se întinde la nord de Mureş, între
M. Zarand în est, Câmpia Nădlac în vest şi graniţa cu Ungaria în vest.
- Câmpia Jimboliei este situată pe stânga Mureşului, la sud-vest de Câmpia Vingăi şi în continuare ei.
Este o unitate foarte netedă, cu crovuri şi unele dune sau vechi grinduri fluviatile ale Mureşului
- Câmpia Arancăi reprezintă o deschidere, în con larg, a luncii Mureşului, începând de la Periam (SV).
Este cea mai nouă câmpie a Mureşului, pe centrul său meandrând Aranca, râu ce-şi are obârşia în lunca
Mureşului la Sânpetru German (la sud de Pecica)
B. Câmpia Timişului
- are caracter de subsidenţă manifestându-se activ încă din arealul Timişoarei unde există loessuri şi soluri
fosile, îngropate sub aluviuni.
- Câmpia Timişoarei este limitată la est de curba de 100 m (est Recaş- est Sârbova), în nord C. Vingăi
(tot curba de 100 m), până la Satchinez inclusiv, în vest râul Pământul Alb (include şi Biled) în
continuare cu Apa Mare până la localitatea Beregsău, iar de aici o linie convenţională până la Timiş. În
sud limita merge pe malul stâng al luncii Pogănişului şi până la Câmpia Buziaşului
- Are drept subdiviziuni:
- C. Bega Veche după numele râului central
- C. Bega Mică are ân centru râul cu acelaşi nume, canalizat care se varsă în Canalul Timişat (aproape
paralel cu graniţa)
- Câmpia Birdei se dezvoltă între Timiş şi Câmpia Bârzavei
- Câmpia Moraviţei este o câmpie joasă, de tip aluvionar cu înălţimi de 80 – 100 m
C. Câmpia Lugojului

70
 - reprezintă golful de câmpie ce se alungeşte către est pe Timiş şi Bega. Se compune din două câmpii
joase de lunci şi trei câmpii de terase şi glacisuri. Limita estică e pe Timiş şi Bega, este convenţională,
cu aproximaţie la localitatea Căvăran la cca. 154 m (pe Timiş) şi la vest de Traian Vuia (confluenţa
pârâului Râu cu Beca, cca. 125 m).
- Câmpia Timişanei după râul ce coboară din dealuri la Lugoj şi merge apoi paralel cu Tsimişul până la
limita vestică a ei. Reprezintă în fapt lunca largă a Timişului
- Câmpia Glavţei (după râul paralel Begăi, care vine din Dealurile Sărazului, sub numele de Săraz). Se
compune din lunci de 3-4 km lăţime
- Câmpia Honoriciului (numită şi a Sinersigului) cuprinde terasele 1-4 pe stânga Timişului până la valea
Cinca, de unde terasele se pierd aproape total în glacisuri.
- Câmpia Ţipariului reprezintă câmpia de terase dintre Bega şi Timiş (la nord de Lugoj)
- Câmpia Lucareţului este o fâşie de terase situată în arealul bazaltelor de la Lucareţ
D. Câmpia Bârzavei constituie o unitate complexă de glacis piemontan vechi, uşor modelat ulterior,
plasată în semicerc sub dealurile Buziaşului şi Tirolului. Se extinde de la Golful Lugojului până la
graniţa cu Iugoslavia. Văile largi ale râurilor Pogăniş şi Bârzafa o subdivid în trei:
- Câmpia Buziaşului ţine din stânga văii Cinca până în stânga văii Pogăni
- Câmpia Tormacului are formă de triunghi, ca un con între luncile văilor Pogăniş şi Bârzava
- Câmpia Gătaiei are formă de U deschis spre graniţă, în care pătrunde ca un sac Câmpia joasă a
Moraviţei. Se extinde din dreapta văii Bârzava spre sud.

18. Germania
Ocupata succesiv de triburile germanice, celtice, slave si apoi de Imperioul Roman transformand-o in
provincia sa. Numele Germaniei apare in sec. XI-XII.

Populatie si asezari

Sporul natural inregistreaza inca valori negative.

Repartitia si densitatea populatiei .

Concentrari ale populatiei in : axa Rhin-Ruhr, axa Rhin –Neckar, Axa Rhin-Main, axa Elbei, zona Leipzig-
Halle, Berlin, Dresda, Stuttgart.

Densitati mari se cunosc in landurile : Hamburg,Bremen, regiunea Ruhr, landul Berlin.

Axa Rhenana de la intrarea Rhinului in Germania, incepand cu orasul Wesel. Orase cu functii importante :
Dortmund, Düsseldorf, Duiburg,Bochum,Essen,Wuppertal.

Cele 3 microaxe : Ruhr-Rhin, Main-Rhin, Neckar-Rhin, componente ale macroaxei Rheanane, concentreaza
importante activitati industriale, comerciale si financiar-bancare.

Se asociaza :

- industria de explaotare aunor resurse ( carbuni- succesiunea de bazine carbonifere incepand cu

bazinul Rhur terminand cu Saar, minereuri, saruri,material de constructie, lemn.
- Industria de prelucrare : siderurgie, chimie si petrochimie, constuctii de masini
Importante sunt si caile de comunicatii , de transport si legatura ce reprezinta activitatile comerciale sid e
transport de maxima importanta pentru economia regiunii.

- Porturile Rhinului sunt : Duiburg, Mainz.

71
Axa Elbei uneste importante regiuni.

Sudul este amrcat de 2 areale urbane si anume : Dresda si Halle-Leipzig. Celelalte arii apartin oraselor
Magdeburg si Hamburg.

- Dresda – industria constructiilor de masini, ind. Chimica si ind. Usoara

- Halle-Leipzig regiune industriala tipica, grupeaza ind. Extraactiva ( carbuni) cu ind. Metalurgica,
ind. Chimica si ind. petrochimica ( Schkopau, Leuna,Eilenburg,Bohlen) , ind. Textila si a lemnului.
- Magdeburg, situat pe Elba inferioara, activitate ind. Constructoare de masini si ind. Chimica bazata
pe sarurile explaotate la N in apropierea orasului Zielitz. Hamburg are cateva centre satelit in landul
cu acelasi nume aici intalnim ind. Siderugica( feroasa si neferoasa) , ind. Chimica si petrochimica,
ind. Constuctiilor de masini ( autovehicule, avioane, nave) , alimentara, poligrafica, textila. Alaturi
de Hamburg cu activitati industriale specifice sunt centrele: Ahrensburg, Reinbek,Wedel,Stade.

Regiunea industriala Halle-Leipzig si mai la sud Gera-Zwickau-Chemnitz:

- complexa din punct de vedere industrial ( exploatarea carbunilor, chimie si petrochimie, ind. Textila
la Glauchan, ind. Lemnului, constuctiilor de masini - a mijloacelor de transport si mai ales a
avioanelor; Werdau,Schkopau, energetica) comercial, financiar-bancare.

Regiunea München-Braunschweig-Salzgitter-Wolfsburg o importanta concentrare urbana, prezenta unor

activitati industriale ( constuctii de masini, siderurgie) de transport si comerciale (Mittellandkanal care
uneste Ems,Weser,Elba) , financiare , cultural-administrative in Saxonia.

Regiunea cu o redusa concentrare a populatiei apartin Alpilor Germaniei.

Structura populatiei.

Sectorul secundar detine 50% iar cel tertiar 40-48%

A crescut populatia activa ocupata in comert, activitatea bancara si servicii.

Este dominata de mediul urnam 86% , reprezentand un grad mare de urbanizare, printre cele mai ridicate din
Europa.

Principalele orase : Hamburg,München,Köln,Frankfurt am Main, Essen,Duisburg, Hannover, Nürnberg,

Düsseldorf,Leipzig, Dresda, Bochum, Wuppertal, Bilefeld, Mannheim.

Dupa functii :

- orase cu functii industriale complexe si activitati tertiare: Berlin, Hamburg,München.

- Orase cu functii bancar-financiare, industriale : Frankfurt.
- Functii culturale : Heidelberg

BERLIN :

- Puternic centru industrial , commercial si financiar al Germaniei, nod de comunicatii, centru cultural
si administrative.
- Numeroase obiective culturale, stiintifice, arhitectonice : palatele Charlottenburg, Poarta
Brandenburg,Universitatea Humbold,Reichstagul.
- Dintre ramurile industriale de varf electronica, optica,informatica,robotica.
72
HAMBURG :

- oras situat in landul cu acelasi nume.

- Principalul port maritim al Germaniei dar cu functie industriala foarte dezvoltata ( metalurgie,
chimie,ind. Alimentara)
- A fost un centru activ al Hansei
- Institutii de prim rang ale tarii, muzee

MÜNCHEN :

- capitala Bavariei , situat pe raul Isar

- importanta metropola comerciala, culturala si industriala a sudului
- monumente ale stilului baroc, muzee

Economia:

- printre primele 7 tarii ale lumii

- industria detine o importanta pondere cu subramuri de consistenta : constuctiile de masini , siderugia,
ind. Chimica si petrochimica.
- Industria energetica se bazeaza pe resurse proporii dar si importate ( petrol, gaze)
- Dispune de mari rezerve de huila, carbune brun, principalel bazine carbonifere : Ruhr, Saar, Aachen,
Zwickau-Lugau-Oelsnitz.
- Carbunele brun si lignitul se extrag in principal din bazinele Leipzig-Halle-Bitterfeld-Merseburg si
Lausitz Inferior.
- Extractie de carbune langa Köln si Kassel.
- Zacaminte de petrol sunt cantonate in Camoia Germaniei de Nord intre Ems, Weser, Elba la vest de
Ems si intre Elba si Oder in centrul Reinkenhagen ( sud de Stralsund)
- Petrol importat prin intermediul oleoductelor ce vin dinspre Rotterdam. Se importa din Rusia care se
prelucreaza la Schwedt.
- Industria de prelucrare a petrolului s-a extins foarte mult , rafinariile sunt localizate in primul rand in
orasele porturi : Hamburg,Bremen,Emden,Rostock.
- Unitati pentru rafinare mai sunt amplasate in centrele :
Leuna,Lützkendorf,Zeitz,Gelsenkirchen,Duisburg,Köln,Weseling, Neustadt,Karlsruhe.
- Gazele naturale se extrag tot din Germania de Nord , dar se si importa principalele campuri gazeifere
de unde se aduc sunt asociate : insulelor Frisice,Marii Nordului si Olandei.
- Industria energiei electrice este legata de resursele de materie prima ( carbune, gaze) cat si de marile
consumatoare. Se concentreaza in principal in regiunea Rhin-Ruhr.
- Centrele hidroelectrice sunt amplasate in bazinul Dunarii si Rhinului iar cele nuclearo-electrice in
centrele : Biblis,Neckarwestheim,Rheinsberg,Greisfswald.
- Minereurile de fier de gasesc in : Muntii Erszgebirge, Thüringer Wald, Bazinul Siegerland din
apropierea Ruhrului la Peine, Slazgitter, Lahn-Dill. Minereurile de fier sunt importate din Suedia,
Franta,Spania,Canada,Venezuela,Liberia,Rusia.
- Cele mai mari unitati producatoare de otel si fonta se agsesc in regiunea litorala. Centre siderugie Ö
Dortmund, Duissburg,Hamburg,Bremen,Lübeck,Salzgitter,Peine,Gröditz,Brandenburg,Essen,Bochum.
- Minereurile de cupru si cele de plumb se extrag din Masivul Harz si Masivul Turingiei si se
prelucreaza in Ö Eisleben, Hettstedt,Ilsenburg,Berlin,Freiberg.
- Industria constuctiilor de masini ramura industriala cu o structura complexa , produce de la cele mai
fine instrumente si utilaje pentru subramurile de varf ( electronica in Berlin,
Leipzig,Dresda,Stuttgart,Nürnberg,München,Köln , optica in Dresda,Leipzig,Freiburg,Erfurt) pana la cele
destinate industriei grele.
- Loc aparte , industria automobilelor :Volkswagen (Wolfsburg), Opel(Hannovra,Emden), Ford
(Köln), Mercedes (Stuttgart), BMW (München)
73
 - Constuctia navelor : Bremen, Hamburg
- Industria chimica se bazeaza pe resurse proprii si importate (carbuni,sare,gaze naturale, pirite,saruri
de potasiu, petrol. Se produc ingrasaminte chimice , produse farmaceutice, coloranti. Centre : Hamburg,
Dinslaken, Leuna, Hannovra,Frankfurt am Main.
- Concentrari ale industriei textile : concentrarea rhenana (Wuppertal) , cea portuar-maritima
Hamburg, apoi Bremen si Leipzig-Plauen-Zittau . Industria textila , o ramura traditionala , prelucreaza
bumbac si lana importate, fibre sintetice , in , canepa.
- Industria alimentara : lapte, carne, zahar( in zonele de cultura a sfeclei – Niedersachesen,
Münsterland,Magdeburg ) ,peste(Hamburg,Bremen, Rostock,Stralsund), bere.

Regiuni industiale :

1. Regiunea Rhenania de Nord-Westfalia (Rhin-Ruhr)

- Cuprinde centrele industriale : Duisburg,Dortmund,Düsseldorf,Köln,Hannovra, Braunschweig,
Essen.
- Se desfasoara intre Duiburg si Hannovra
- Regiune industriala complexa cu cresteri usoare , cu ramuri extractive (carbune, fier) si prelucratoare
(siderurgie,chimie si petrochimie, constuctii de masini si utilaje) , cai de comunicatie foarte active (Rhinul,
Mittellandkanal)

2. Regiunea Berlin – concentrare metropolitana

- orase ca : Posdam, Branddemburg,Teltow,Wildau nascute de o industrie cu cresteri lente, mai ales
constuctiile de amsini si cu prioritate electronica si electrotehnica , ind. Chimica, textila si alimentara.
Legata prin canale (Oder-Havel Kanal) de Elba si Oder pentru schimburi rapide si lesnicioase.

3. Regiunea Frankfurt –Mannheim-Stuttgart.

- Axata pe Rhin, Main, Neckar
- Regiune industriala foarte dinamica, ind. Constuctoare de masini, electronica , optica, avioane, ind.
Chimica, textila.

4. Regiunea München-Augsburg.
- regiune industiala activa, cu ramuri punctuale de varf, un thenopolis de prima marime.

5. Regiunea Saar.

- centru important Saarbrücken si altele secundare : Neunkirchen,Saarlouis cu industire grea :

extractiecarbune, siderurgie,constuctii de masini cu un centru de interferenta Kaiserslautern

- impreuna cu Lorena si Luxemburg au creat un ansamblu economic Sarlorlux .

6. Regiunea Nürnberg
- activa pe canalul Rhin-Main-Dunare cu industrie de varf electorinica, electrotehnica.

7. Regiunea Bremen.
- siderurgie feroasa si neferoasa, electonica

8. Regiunea Hamburg
- o crestere industriala lenta pe baza unor ramuri si subramuri traditionale : siderurgie feroasa si
neferoasa ; constuctii navale.

74
Agricultura

Caracterul intensiv , mecanizarea si chimizarea extrem de avansate de unde si randamentul mare al

productiei

Se cultiva graul , secara, si ovazul , cele mai intinse suprafete in Germania de Nord si in subregiuni ale
Germaniei Centrale. Plante tehnice : sfecla de zahar,tutun, hameiul – Campia Rhinului Superior.

Pomicultura si cultura vitei de vie se practica in culoarul Rhinului si a afluentilor acestuia (

Neckar,Main,Mosel)

Transporturile

Noduri feroviare : Köol,Hannover, München,Leipzig

Transportul rutier peste 250.000 km

Navigatia fluviatila se realizeaza pe amri artere hidrografice fie pe canale :

Elba,Saale,Oder,Rhin,Ems,Weser,Dunare,Main,Neckar,Mosel iar principalele canale : Elba – Havel.

Principalele porturi fluviatile : Duisburg, Köln,Mannheim,Ludwigshafen,Frankfurt am Main ,

Berlin.,Dresdan,Riesa,Magdeburg. Principalul port maritim este Hamburg.

Aeroportui : Berlin, Krankfurt am Main, München, Hamburg.

Turismul

- o veche si importanta activitate recreativa social-culturala cu implicatii in economia Germaniei.

Culoarul Rhin , al Dunarii, Alpii si Prealpii Bavarei precum si o serie de centre precum : Hamburg,
Berlin,Köln, München.
Comertul exterior :

- o latura importanta a dexvoltarii economiei tarii.

- Exporta produse finite : mijloace de transport, masini-unelte , produse ale industriei chimice si
importa materii prime ( cocs, petrol, bumbac, lana),produse ale ind. Lemnului, agroalimentare.

Diferentieri regionale :

1. Regiunea Landurilor din Vest (Rhenania de Nord Westfalia, Rhenania Palatinat, Saarland ). Se
suprapune in cea mai mare parte Axei Rhenane.
Axa Rhenana ( regiune puternic urbanizata si industrializata a Germaniei)

- sectorul Rhin al axei urban-industriale Rhone-Rhin continua de fapt axa Rhone de la Marea
Mediterana pana la Marea Nordului.
- Axa incepe de la Basel trece prin Campia Alsaciei separand hercinicile Vosgi si Padurea Neagra ,
spre N separa muntii si podisuri apartinand regiunii Sistos-Rhenane dintre care mai importante: Odenwald,
Hünsrück, Taunus,Eifel,Westerwald.
- In treimea inferioara Rhinul traverseaza o parte a campiei N europene de teritoriul Olandei,
complexa din punct de vedere genetic ( glaciara, fluviatila,maritima) cu altitudini sub 0 m.
- In lungul axei sunt nuante ale climatului temperat datorita dezvoltarii altitudinale: temeprat
continental cu frecvente invazii de maseboreale in reg. Masivului Sistos-Rhenan, temperat continetal de
adaport cu veri calduroase in Alsacia si temperat-oceanic mai umed in campiile nordice.
- Valorile foarte mari ale popualtiei din regiunea Ruhr sunt legate de antrenarea fortei de munca din
landurile apropiate.

75
 - Activitatea industriala a evoluat pe baza unei infrastructuri de transport eficiente, mare densitate a
cailor rutiere si ferate, canale de navigatie continuu modernizate.
- Siderurgia : Duisburg, Dortmund
- Industria metalurgiei neferoase : Freiburg
- Industria constructiilor navale : Rotterdam

2. Regiunea Landurilor de Nord ( Saxonia Inferioara, Bremen, Schleswig, Hamburg, Mecklemburg)

- activitatile economice se desfasoara pe 2 aliniamente :
a. unul portuar ( Bremen, Hamburg, Lübeck, Rostock) cu industrie portuara
b. si un aliniament continental, catre interior cu activitati dispersate ( extractia gazelor naturale, ind.
Mecanica, agricultura- cartof ) dar si cu doua orase importante Hannover si Wolfsburg cu activitati
industriale, de transport si comerciale.
3. Regiunea Landurilor Centrale si Estice ( Hessen, Saxonia, Brandemburg, Berlin, Turingia)
- cateva concentrari urban-industriale Berlin-Potsdam, Halle-Leipzig, Dresda,Cottbus si Magdeburg
pe industria extractiva ( carbune) si prelucratoare (chimica si petrochimica, constuctii de masini) industria
energetica, textila, optica si o agricultura bazata pe cresterea animalelor si a unor cereale.
4. Regiunea Landurilor de Sud ( Baden-Württemberg, Bavaria)
- centre importante : München,Suttgart , Nürnberg, Karlsruhe, Ulm, Reutlingen.
- Macroaxa Rhenana mai exact ( microaxa Rhin-Neckar ) cuprinde si cateva spatii din landul Baden –
Württemberg .
- Orasele mari desfasoara activitati industriale, comerciale, de comunicatie si transport.
- Prezente activitati turistice si agricole in regiunea Alpilor

Zona Centrală a Germaniei

- reprezintă o regiune cu complexitate ridicată; suprafeţele plane rămăşiţe ale vechilor structuri
montane hercinice au fost frgamentate şi înălţate în blocuri, între acestea aflându-se depozitele sedimentare
cantonate în zona joasă şi de platouri;

- în partea sudică a Germaniei masivele hercinice au o extindere limitată. Masivul Pădurea Neagră
(Schwarzwald) a fost odată unit cu Vosgi (Franţa) fiind în prezent separaţi de o structură de tip graben -
grabenul Rhinului (300 km lungime); sunt formaţi din şisturi cristaline îmbrăcate la poalele estice de o
cuvertură sedimentară mezozoică şi neozoică (în acestea s-a format un relief structural);

Pădurea Neagră atinge înălţimea maximă de 1493 m în Vf Feldberg, coborând treptat către nord sub
depozitele de cuvertură mezozoice, înainte de a reapare în masivul Odenwald (care aparţine Regiunii
Franconiei);

- Regiunea Franconiei se suprapune bazinului sedimentar mezozoic cu acelaşi nume; relieful structurtal
este bine dezvoltat; apar văi şi platouri alcătuite din argile şi calcare triasice, abrupturi (abrupturi de falie) de
vârstă predominant triasică; spre nord-est se află Colinele Neckar;

- în sud şi est apare abruptul jurasic al Jurei Suabe (Schwabische Alb) care se înalţă la peste 1000 m
altitudine, continuându-se cu un sector mai jos Jura Franconiană (Frankische Alb); mari suprafeţe ale
pltourilor şi zonelor joase din partea estică sunt acoperite de depozite loessoide; tot aici includem: Masivul
vulcanic Rhon şi regiunea Hardt (pe cuvertură triasică);

- zona joasă a Germaniei sudice este delimitată in nord de un arc (bariera) format din masive hercinice
şi platouri (alcătuite în mod special din gresii) foarte bine împădurite;

- în vest Masivul Şistos Rhenan (Rheinisches Schifergebirge), de o parte şi alta a Rhinului, este
alcătuit din formaţiuni paleozoice şistoase; stratele cutate au fost peneplenizate, rezultând suprafeţe de

76
eroziune care conferă masivului un aspect monoton, depăşit pe alocuri de culmi formate din cuarţite, în
special în sud unde culmile Hunsruck ating 818 m şi Taunus 879 m;

acest masiv este fragmentat de culoare de vale (grabene), depresiuni, prin care se scurg afluenţi ai
Rinului;

- văile reprezintă un aspect particular, cheile Rhinului fiind cea mai importantă rută naturală ce
străbate bariera; cea mai spectaculoasă porţiune a cheilor se desfăşoară între Bingen şi până în apropiere de
Koblenz; la confluenţa râurilor Moselle şi Lahn cu Rhinul se găseşte depresiunea Koblenz;

- peisaj ul capătă varietate prin includerea aspectelor legate de activitatea vulcanică responsabilă de
apariţia neck-ului - în prezent erodat, Siebengebirge de lângă Bonn, craterele inundate şi conurile din
regiunea Eifel, curgerile de bazalte din regiunea Westerwald

- Regiunea Harz este situată în nord-estul Masivului Şistos Rhenan, cuprinzând:

M.Harz (1142 în vf Brocken)-horst al cătuit din roci cristaline, M. Weseru-lui (aspect deluros), M
Pădurea Turingiei (peste 900 m); bazine sedimentare (Weserului, Turingiei); în unghiul format de M.
Pădurea Turingiei şi M. Metaliferi de află dealurile piemontane ale Turingiei şi Saxoniei.

Alpii şi Vorlandul alpin german;

- mici porţiuni din Alpii calcaroşi se extind din Austria către Germania;
dinspre vest către est grupele sunt: Alpii AUgau, Watterstein ce include cel mai înalt vârf Zugspitze
(2963 m) şi Alpii Berchtesgadener; altitudinea variază între 400 (nord) 1000 m (sud)

- ca şi Câmpia Nordică regiunea de Vorland a fost o depresiune, umplută cu pietrişuri şi nisipuri

terţiare, nisipuri şi argile care au rezultat în urma orogenezei alpine; la poalele Alpilor, în special în grupa
Algau în vest, depozitele terţiare (fliş şi molasă) au fost prinse în cutările alpine, rezultând o regiune
deluroasă prealpină, alcătuită în principal din gresii; nisipurile terţiare şi argilele apar şi în nord-est formând
un peisaj deosebit în cadrul Podişului Bavariei;
- gheţarii care au coborât pe principalele văi au dat naştere unor lobi care înaintează până la 34-50 km
în interiorul „câmpiei"; morenele concentrice marchează locul de stagnare al acestora; apar de asemenea
terase care se dezvoltă de-a lungul afluenţilor Dunării.

19. Marea Britanie

Situat intre Marea Nordului, Marea Manecii si Oceanul Atlantic se desprinde prin peisaje marcate de
prezenta si influenta oceanica, a caracteristicilor reliefului in stransa legatura cu latitudinea.

Linia tarmului grad diferentiat de articulare, mai accentuat in Scotia si mai complex genetic in restul
arhipelagului.

Scotia – tarmul cu fiorduri ( ghetari cuaternari). Sunt perechi si urmaresc linii de fractura incadrand Scotia
de-o parte si de alta :

Tarm larg care usureaza patrunderea vaselor in interior.

Arhipelagul Britanic structura veche- Precambrian NV – Scotiei ( formatiuni gresii apar sub Cambrian se
prelungesc in NV- arhipelagul Hebride.

Apar gnaise, cuarţite cambriene, micasisturi.

77
Structurile in rest apartin caledonicilor.

Scotia

- culmi care nu trec de 1700 m desfasurare generala NE-SV

- peneplenizare indelungata alaturi de tectonica a creat highlands si lowland-uri , depresiuni sau
culoare cu canale care fac legatura de-o parte si de alta
- eroziunea diferentiata a creat o serie de forme structurale : cueste, suprafete erozivo-structurale, pe
roci cristaline -> un relief greoi.
- Miscarile paleogene au definitivat unele din masive luand nasterea grabenurilor si hiosturilor (
highlands,lowlands), urmate de o perioada de liniste tectonica ce a permis formarea unor suprafete de
eroziune , de mica altitudine NV Scotiei.
- Principalele culmi din N si S :

 M. Scotiei de N (118 m )
 M. Scotiei centrale sau Grampiani ( vf. Ben Nevis 1343 m )
 M. Scotiei de sud ( southern Uplands) 840 m
 M. Cheviot 800 m
- N Scotiei se remarca pe gresii cambriene inaltimi izolate iar in Sud Southern Uplands (alcatuiti din
sisturi)

Arhipelagul Britanic , climat temperat –oceanic, inexistenta unor contraste termice intre anotimpuri , supus
permanent perturbatiilor atlantice.

Scotia separata de izotermele 4º si 5º intr-o regiune vestica si una estica.

Precipitatiile sunt intre 2020 mm ( Fort William in V) 640 mm (Aberdeen in E), culmile devin obstacole in
calea maselor de aer.

Scotia face parte din zona padurilor cu frunze cazatoare, conifere in aprtea superioara etaj superior format
din fag, carpen, frasin si stejar, strat arbustiv (conul si alunul)

Rasinoase pinul silvestru, lariţa, molidul (pana la 700 m )

Reteaua hidrografica : scurtime a raurilor, debit bogat, varietatea lacurilor din punct de vedere al cuvetei si
prezenta canalelor :

o Canalul Caledonian din Scotia uneste fiordul Lorne cu fiordul Moray

o Canalul Tamisa-Severn-Tren-Mersey uneste Londra- Birminghan si Liverpool
o Marele canala Irlandez
o Canalul Regal

Muntii Penini

- reprezinta un anticlinoriu cu directia N-S grad avansat de slefuire , in V fracturi

- o larga raspandire a calcarelor , calcare carbonifere – carst
- se afunda in bazinul Londrei acoperite de cuvertura mezozoica si neozoica
- nu depasesc 900 m
- zacaminte carbuni, minereuri de fier

Pen. Wales ( Tara Galilor)

- regiune cu munti josi si coline, M. Cambrieni nu depasesc 1100 alt. Vf. Snowdon.

78
 - In S Tarii Galilor relief structural de cueste
- Relief glaciar Snowdon parc national Snowdonia
- N si S 2 estuare cu importanta pentru porturi ( Liverpool, Newport)
- Raul Seven se varsa in Bistrol

Irlanda

- relief alcaturit din culmile Donegal NV si Wicklow SE pana in 1000 m

- releif dominant alcatuit din campii si coline
- SV limita structurilor hercinice : M. Kerry relief appalasian.
- N Irlandei forme reziduale cu aspect de creste, modelare glaciara
- Campia Irlandei dezvoltata pe gresii si calcare carbonifere
- Glaciatia pleistocena a creat peisaj de drumlinuri
- Shannon – râu
- SV Irlandei si SV Wales tarm cu riass.
- Vegetatie de lande ocupa regiunile litorale.

Bazinul Londrei

- pe structura monoclinala usor cutata a acestui bazin a luat nastere relief structural: cueste, tipuri de
depresiuni si vai
- cueste dezvoltate pe calcare, marno-calcare, conglomerate, butoniere ( dep. Wales) cueste pe gresii
jurasice, calcaroase formeaza coline 500 m : Cotswolds, Chiltern, Downs de Nord si Sud
- tarmul cu estuar care flancheaza regiunea, golfuri mari care functioneaza in stransa dependenta de
maree
- estuarele raurilor : Tamisa ( 330 km) , Severn in lungul carora se gasesc orase porturi : Londra,
Cardiff, Newport.

Peisaje asupra carora omul a influentat:

 Peisajul litoral .
 Cunoaste o dinamica accentuata
 Apele oceanice patrund prin estuare sau canale pana in inima tarii
 Vanturile de vest propaga aer maritim umed si atenueaza sezonul rece
 Marea amelioreaza amplitudinile termice duc la aparitia asezarilor
 Peisajul campiilor si depresiunilor in sudul si estul Angliei.
 Campii fluvio-maritime in jurul golfurilor
 Depresiuni adapostite de culmi montane au luat nastere in largi bazine sedimentare ( baz.
Londrei )
 In campii : campia Glasglow, Liverpool
 Turbarii si lande populeaza aceste tinuturi
 Peisajul colinelor si culmilor muntoase..
 Treapta deluroasa pe cuvertura mezozoica
 Aliniamente de cueste si supraf erozivo-structurale in limitele dealurilor : Cotswolds,
Chiltern, Downs (cuesta jurasica cretacica ) butoniera Weald.
 Treapta joasa campii argiloase Oxfors, York, Salisbury
 In peisaj montan : m-tii caledonici Scotia in totalitate: M. Caledonici, M. Grampiani , M.
Scotiei de Sud , M. Cheviot.
 NV Angliei structura caledonica M-tii Cumberland vf. Scafele 980 m , in S M-tii Cambrieni
> 1000 m

79
Axa orografica M-tii Penini alt. mica 890 m , regiune pleneplenizata, faliata.

Unitatile muntoase si deluroase asociate in horsturi si grabene au fost slefuite, netezite de ghetari prin
eroziune extinsa, au dat nastere fiordurilor.

Precipitatii pe coasta V pana la 3000 m

Rauri : Shannon, Tamisa, Trent, Tees, Tweed, Ouse, Seven

MAREA BRITANIE

Mai multe momente importante , pop. S-a format intr-un timp indelungat , celti 49-83 dupa Hr., de romani si
transformarea in provincie romana in 407, in sec V-VI triburi anglo-saxone, ocupatie daneza ( vikingi), apoi
invadata de normanzi.

Evenimente ca razboiul de 100 de ani intre Anglia si Franta , Razboiul celor roze, rolul Elizabetei I la
intarirea potentialului maritim completeaza istoria Angliei.

Populatia si Asezarile

Regiunile populate sunt cele joase atat in Anglia , Scotia , Tara Galilor pana in 1930 cun curent de emigratie
app. 17 mil. De britanici spre alte colturi ale lumii.

Orase aprox. 90% din pop. , Elisabeta dezvoltand acest lucru, urmat de revolutia industriala sec. XIX
primele aglomerari cu 7conurbatii Clydside ( Scotia ) 6 in Anglia, cea de la Londra depasea 8 mil. Loc.

In 1800 reteaua urbana era deja construita , aparand probleme de renovare urbana iar dupa 1918 o
restructurare a spatiului locuit.

Structura urbana :

1. Nuclee de concentrare : Londra 4000 loc/ kmp

Manchester > 2000 loc/kmp

Merseyside > 2000 loc/kmp

2. Constructii : Londra > 7 mil. Loc

West Midlands

West Yorkshire 2-3 mil.loc

Tyneside

3. Macroaxa urban- industriala Londra – Birmingham – Liverpool

Dupa nr. de locuitori orasele pot fi :

- peste 1 mil. de locuitori: Londra, Birmingham

- 400.000.-1 mil. : Sheffield,Glasgow,Leeds,Liverpool, Bradford,Edinburg, Manchester.
- Peste 100.000 loc. Aceasta ultima categorie este cea mai importanta ca numar.
Dupa functii:

- cu functii complexe: Londra, Birmingham, Manchester

- cu functii predominant industriale : Leeds, Derby.
- Cu functii comerciale si de transport: Plymouth

80
 9 orase care alcatuiesc Megalopolisul englez: Londra, Birmingham, Liverpool, Manchester,
Leeds,Bradfort,Sheffield,Nottingham,Leicester.

Londra se afla la aprox. 60 km de mare , mareele partunzand pe Tamisa circa 100 km, adancimea apei la
marea joasa 3 m , iar la cea inalta 6 m , fenomene importante pentru viata portuara a orasului.

Fiind o regiune de convergenta Marea Londra are o dispunere concentrica numite ringuri:

- Zona centrala ( nucleu) cea mai veche parte a orasului cu functii financiare si comerciale.
- In jurul nucleului zona exterioara , The West End si Est End, cu functii administrative , rezidentiale,
comerciale partial industriale.
- Zona Veche ( Green Belt) pe o distanta 30-40 km , suprafete agricole, forestiere,lacustre. Au aparut
dupa 1946 orase satelit cu functii industriale si tertiare in scopul descongestionarii capitalei :
Basildon, Bracknell, Crawley,Harlow, Hatfield, Stevenage.
Zona industriala in NE pentru a o feri de vanturile dominante din SV.

Londra are 4 functii importante :

1) capitala a tarii si sediul guvernului

2) port maritim mondial, al doilea port in Europa dupa Rotterdam
3) centru bancar si comercial de importanta mondiala avand in City : bursa de marfuri,comertul, etc.
4) Mare centru industrial – in sudul orasului si in lungul portului.

Economia.

- prima putere economica in sec. XIX

- o serie de amenajari , activitati revigoreaza economia acestei tari, Tehnopolul Cambrige Science
Park, polul- militaro industrial Bristol, Canalul Manecii.
- Dupa 1961 ( 1961-1988) au loc mutatii in activitatile economice ale unor centre, regiuni, vizand
fenomenul de dezindustrializare. Se numara : regiunea Londrei, S-V si E Angliei.
- Sectorul servicii se consolodeaza prin :
 Sistemul financiar
 Transportul aerian cu rol european
 Servicii de nivel inalot in orasele din sud
 Telecomunicatiile moderne.
Industria.

- revolutia industriala s-a bazat pe industria carbunelui, diserurgiei, textila, ramuri industriale
traditonale, care au dat prioritate altora ca electronica, aeronautica, optica, informatica.
- Principalele bazine carbonifere :
 Yorkshire-Derby-Notts-Leicester in estul M-tii Penini.
 Bazinul Angliei de NE ( intre Durham si Northhumberland )
 Bazinul South Walles
 Bazinul Scotish Lowlands
 Bazinul Lancashire Midlands.

- Carbunele a constituit baza dezvoltarii industriale a Marii Britanii pana la Primul razboi mondial.
- Rezerve de petrol descoperite in 1960 in Marea Nordului. Principalele puncte de extractie sunt :
Ekofisk, Argyll,Ninian,Forties,Montrose, Brent,Piper,Beryl.
- In Marea Britanie mari societati petroliere : Shell si British Petroleum
- Gazele naturale tot in platforma Marii Nordului dar si in platforma continentala in V Tarii Galilor,
centre : Lapworth, Frigg,Leman,Bank,Viking.
- Surse geotermale in SV Angliei.
- Centrale nucleare SV Scotiei, NV , SE Anlgiei, N Pen. Cornwall
81
 - Termocentrale , regiuni : Londrei, Middlands,Yorkshire,
- Hidrocentrale : Scotia, N Tara Galilor.
- Industria metalurgiei neferoase se bazeaza in cea mai mare masura pe materie prima importata.
 Importa cupru si zinc din Canada, Zambia, Chile si se prelucreaza in centrele : Manchester,
Liverpool, Bristol, Glasgow, Londra.
 Aluminiu in Newport, Fort William, Burntisland, se importa materie prima din Australia,
Guyana.

- industria constructoare de masini, se remarca 3 directii : automobile,aeronautica si productia de

nave. Productie de automobile in aria metropolitana londoneza cu centre: Dagenham,Oxford,Luton ,
Merseyside si Scotia.
- Constructoare de avioane centre : Londra, Coventry,Manchester,Preston,Bristol.
- Centre pentru constructia navelor : Glasgow, Cardiff,Portsmouth,Plymouth,
Liverpool,Middlesbrough, Barrow,Hull.
- Constructii de platforme de foraj si baraje .
- Industria chimica , petrochimica produce : mase plastice, cauciuc, sintetic, produse sodice, acizi,
produse farmaceutice, ingrasaminte.
- Industria textila tradiotionala , prelucrarea bumbacului, lanii, inului. Prelucrarea bumbacului se face
mai ales in V Angliei : Manchester, Liverpool-Birkenhead. A linei in partea centrala in orasele :
Leeds, Bradfort, Huddersfield,Stockton, Leicester, Notingham, Oxford dar si in Scotia ( Glasgow) ,
iar , cea a inului in jumatatea estica indeseobi in Scotia ( Aberdeen, Dundee, Edinburgh) cu
numeroase centre si in Irlanda de Nord ( N-E) din care multe in jurul orasului Belfast.
- Industria alimentara cu o diversitate de subramuri din care nu lipsesc : moraritul si panificatia,
industria carnii, a conservelor de peste, carne, industria zaharului.

La nivelul industriei Marii Britanii exista urmatoarele tipuri de concentrarii industriale diferentiate structural
si functional. :

 De tip multipolar din care fac parte centre din aceeasi categorie functionala dar cu specific industrial
diferit : ind. Textila ( Leeds, Bradfort,Huddersfied), ind. Chimica ( vopsele, coloranti), ind.
Constructiilor de masini textile.
 Tip metropolitan : Londra, Birmingham,Manchester
 Monopolare definite de un centru, dar asociat cu altele ale caror activitati sunt complementare (
Sheffield pentru industria siderurgica)

Intre Londra si Liverpool s-a format o macroaxa industrial-urbana unind activitati si functii proprii
diverselor centre.

Repartitia industriei , pe ramuri reprezentative se constata urmatoarele :

 Ind. Siderurgica in NE, S tarii Galilor, Lancashire sau Scotia, acolo unde materia prima ( fier si
neferoase) in generals soseste din import. Carbunele se exploateaza in imprejurimi, dar si fierul vechi
( Midlands)
 Ind. Automobilelor, in jurul Londrei, Midlands si Lancashire. Regiuni si centre mai vechi unde s-au
cunoscut automobile : in jurul Londrei- est Luton, Birmingham si Covemtry, Liverpool ) dar si altele
noi cum sunt Glasgow, Oxford.
 Ind. Textila , ptr. Prelucrarea iutei orasul Dundee din Scotia, pt. lana centrele Glasgow, Tweed, West
Ridins , Costwold si regiunea Midlands, pentru bumbac Glasgow si regiunea Midlands iar pentru
textile sintetice Londra.

82
 Agricultura.

- este una dintre cele mai moderne din Europa

- predomina cresterea animalelor ( bovinelor si ovinelor) in proportie de 70 % din valoarea productiei
globale.
- Suprafata totala a tarii 46 % pasunile si fanetele, peste 28% terenuri arabile , pomicole si peste 8 %
padurea.
- Regiunile de cultivare principale :
o In E intre York si Londra
o SE grau, orez, sfecla de zahar.
- oi – Weells si Anglia
- porturi pescaresti : Aberdeen, Mildford Haven, Hull, Grimsby.

Caile de comunicatii si transporturile.

- cai ferate peste 17.000 km

- cai rutiere 330.000 km
- densitatea cea mai mare atat a cailor ferate cat si a celor rutiere este cunoscuta in : Londra,
Midlandsm Lancashire
- centre de mare convergenta sunt Londra, Birmingham, Manchester, Newcastle, Glasgow.
- Marea Britanie este traversata , de la N la S de magistrale feroviare unind Scotia cu sudul Angliei.
Trei astfel de magistrale pornesc din orasul Galsgow si Edinburgh si se ramifica pe parcurs ajungand
pana in SV ( Plymouth), S ( Southampton), SE ( Londra)
- Principalul port la tarii este Londra.
- Clasificare proturi , din pct. de vedere al activitatilor specifice:

 Specializate in transportul marfurilor generale cum sunt cele din sud Tarii Galilor ( Newport, Cardiff,
Port-Talbot, Plymouth, Fleewood,Barrow)
 De transport al calatorilor ( Newhaven, Folkestone,Harwick,Port Patrick )
 Porturi petroliere la care ajung oleoducte ( Teesport, Grimsby, Londra, Fawle, Liverpool , Belfast)

- transportul aerian este asigurat de un impresionant nr, de avioane de diferite tipuri si capacitati.
Principalele aeroporturi : Heathrow si Gatwick din regiunea Londra, Rigway din Manchester,
Abboptsinch din Glasgow.

Turismul.

Turisti atrasii spre centre urbane de renume, spre vestigiile istorico-arhitecturale si arheologice, spre
rexervatii naturale.

Marea staiune balneara Brighton.

83
Comert exterior.

Importa : produse chimice , materii prime, produse alimentare, produse textile, echipament pt.
telecomunicatii , harte.

Exporta: petrol, autovehicule, echipament electric, aparate si instrumente.

Comert exterior orientat spre SUA, Germania, Franta, Olanda,Japonia.

Organizarea si individualizarea spatiului geografic.

2 mari subunitati :

 Nord, nord-estul : o regiune muntoasa, cu un tip climatic ceanic impus si de circulatia vestica , o
regiune a celtilor,
 Sud, sud-est : o regiune colinara si de campie, cu un climat mai putin umed, o regiune cu o puternica
baza economica.

Diferentieri regionale.

1. Scotia. Peisaje impuse de modelarea glaciara si climatul in general umed. Industria extractiva (
carbune) , constructii navale, petrochimie ( Dundee), electonica, in comert , administratie. In regiune
exista o zona de dezvoltare ( Clyde Valley-Firth of Forth)
2. Nordul numit si Lake District se remarca prin ind. Siderurgica, exploatarea gazelor naturale din
Marea Irlandei, constructia navelor si turismul. Principalul centru : Barow.
3. Nord-vestul. Regiune cu rol deosebit in peisajul economic englez : Liverpool, Manchester,Preston.
Prezente 2 conurbatii : Merseyside, Yorkshire. Liderii dezvoltarii industriale declansate de Revolutia
Industriala : Liverpool, Manchester si fosta capitala a ind. Textile – Manchester. Active industriile :
constructii de nave, chimica si petrochimica, electronica. Ample activitati portuare , de trasnport si
comerciale.
4. Nord-estul. Regiune complexa d.p.d.v economic :activitati industriale: constructii nave, siderurgie
neferoasa, exploatari de carbune, automobile, petrochimie. Activitati de trasnport – Hull portul flotei
de pescuit. Se remarca : Newcastle, Leeds, Bradford, Hull, Middlesbrough
5. Tara Galilor . O economie orientata catre sectorul tertiar cu ramuri si servicii „ High Tech”- in sud
regiunea Ronda Walley, cunoscuta sub denumirea de Toyota Valley. Siderurgie neferoasa si feroasa,
constructii de masini, activitati, portuare, de trasnport si comerciale ( Swansea, Cardiff, Newport)
6. Midlands de vest. Conurbatie de prima importanta, orietata pe servicii, Birmingham( constructoare
de masini , siderurgie) impreuna cu Dudley ( ind, petrochimica-cauciuc, mase palstice) si Walsall.
7. Midlands de est. Industrial, prezinta o concentrare multipolara : exploatare de carbuni, siderurgie,
constructii de masini.
8. Estul. O zona istorica cu marturii ale invaziilor anglilor. Descoperirea petrolului si gazelor in
platforma Marii Nordului au dat o alta directie evolutie economice a regiunii, a.i. orasele Norwich si
Bacton capata noi functii.
9. Sud-vestul. Activitati comerciale si transport, turistice, industriale: Plymouth, Portsmouth,
Southampton.
10. Sud-estul si Marea Londra. Regiune cu un potential industrial si al serviciilor ridicat in care Londra
joaca un rol polarizant. Orase satelit : Basildon, Brackvell, Crawley, Harlow, Hatfield.

84