UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE ISTORIE

Lucrare de seminar la Geografie istorică

Oraşul Dorohoi

Iasi
2014
 Aşezare geografică a oraşului Dorohoi

Din punct de vedere geografic, oraşul Dorohoi este aşezat în partea de nord-est a României, în
zona de contact dintre regiunea de dealuri înalte Bourul-Ibăneşti de pe stânga văii Siretului şi
Câmpia Moldovei, pe cursul superior al râului Jijia, în aval de confluenţa acestuia cu râul Buhai.
Oraşul Dorohoi este legat de reşedinţa judeţului Botoşani prin şoseaua D.N.29.B-35 km, de
oraşul Darabani prin şoseaua D.N.29.A-45 km, de oraşul Suceava prin şoseaua D.N.29.A-45 km şi
de oraşul Săveni prin şoseaua D.J.292-40 km.

Relief

Zona se caracterizează printr-un relief colinar, deluros, brăzdat de o reţea de văi înguste cu
profil în formă de V cu pante domoale, văi largi cu aspect de platou (zona industrială). Dealurile cu
înălţimi mijlocii au spinările mult aplatizate, cu versanţi limitrofi, cu pante neuniforme şi frecvente
fenomene de alunecări de teren de forme şi dimensiuni diferite, fenomene ce conferă acestora din
urmă aspectul de microrelief accidental.
2
 Pe cuprinsul oraşului se întâlnesc 4 coline, despărţite de văile largi ale unor cursuri de apă
permanente sau cu debit intermitent:
- colina de V delimitată de pârâul Buhai, acumularea Iezer;
- colina de SV (ans. zona centrală, ans. Spiru Haret);
- colina de S (ans. Victoria);
- colina de E (cartier Trestiana).
Vesanţii acestor coline sunt afectaţi de alunecări active sau potenţiale. Între coline se găsesc
platouri largi, formate ca stratificaţie din depuneri cuaternare insuficient consolidate şi nivel
hidrostatic ridicat.
Clima

În zona oraşului Dorohoi clima are un caracter temperat-continental, cu nuanţe excesive. Acest
caracter al climei se datorează următorilor factori climatogeni:
- poziţiei latitudinale a oraşului
- aşezării sale geografice
- dinamicii regionale şi generale a atmosferei
- naturii suprafeţii subiacente (active).
Ca poziţie pe glob, oraşul Dorohoi este aşezat la intersecţia paralelei de 47o58’N cu meridianul
de 26o23’E. Aşezarea pe latitudinea amintită face ca oraşul să primească o cantitate de căldură solară
mai mică decât localităţile din sudul ţării, zilele să fie mai lungi cu jumătate de oră la solstiţiul de
vară, primăverile să întârzie cu două săptămâni, toamna să vină mai timpuriu, iernile să fie mai
lungi. Aşezarea în longitudine spre estul ţării face ca soarele să răsară şi să apună cu 24 minute mai
repede ca în localităţile din vestul ţării (Beba Veche) .
Caracteristici climaterice:
- Numărul zilelor cu soare este de 288,7.
- Temperatura medie anuală este de 8,3°C, cu maxima în luna iulie (19,7°C) şi minima în luna
ianuarie (- 4,8°C).
- Temperatura maximă lunară de 38,0 °C a fost înregistrată în luna august 1905, iar cea
minimă lunară de -32,5 °C în lunile februarie 1911, ianuarie 1940 şi februarie 1977.
- Vânturile mai frecvente sunt cele de nord-vest şi sud-est, cu un calm atmosferic medie
multianuală de 28,2% şi cu o viteză maximă mai mare de 40m/s.
- Precipitaţiile moderate (548,5l/mp media anuală, maxima în luna iunie 88,7 l/mp şi minima
în luna februarie, cu 22,6 l/mp), ceva mai abundente în zona pădurilor şi apelor.
3
 - Cantitatea maximă de precipitaţii căzută în 24 de ore de 148,4 l/mp a fost înregistrată în luna
august 1983.
Numărul anual de zile cu precipitaţii lichide este de 110,9 iar numărul anual de zile cu precipitaţii
solide a fost de 27,5. Numărul de zile de îngheţ calculat pentru o perioada de 41 de ani este în
medie de 127,9. Grosimea cumulată a stratului cu zăpadă este de 80,1 cm anual. Maximele anuale
au fost în anii 1895 (197 cm) şi 1933 (192 cm), iar minima în 1951 (15 cm).

Soluri, tipuri de soluri

Solurile existente aici sunt cele caracteristica silvo-stepei şi stepei (solurile de cernoziom
levigat, solurile salifere, solurile aluviale), iar spre rama de dealuri din vestul şi nordul oraşului sunt
cele caracteristice silvo-stepei şi pădurii (soluri brune şi brune podzolite în diferite stadii de
solificare).
Cernoziomul este aici tipul dominant de sol. El este bogat în substanţe fertilizante, necesare
plantelor şi are o activitate biologică destul de intensă. Acoperă majoritatea terenurilor arabile, fiind
considerat cel mai fertil sol. Cernoziomul de pe Platoul Trestiana este un sol foarte fertil,
apropiindu-se de calităţile cernoziomului propriu-zis. Cernoziomuri puternic levigate sunt pe
versanţii cu înclinare cuprinse între 5o şi 14o. Ele sunt abundent spălate, în special cele de pe
versanţii cu expoziţie sudică, unde grosimea orizontului cu humus este mai mică, de exemplu,
versantul sudic al dealului Cobâla. Cernoziomul levigat progradat, cu o fertilitate ridicată, se
întâlneşte pe dealul Dumbrăviţa şi Progresul. El s-a format pe seama fostei păduri de stejar, care a
existat cândva acolo şi ale cărei rămăşiţe (Ciriteiul Trestianei) au fost defrişate la începutul secolului
XX.
De asemenea, pe versanţii şi pe seşul Jijiei, ca şi a afluenţilor săi se găsesc câteva porţiuni de
soluri sărăturoase. Aceste soluri s-au format pe versanţii sculptaţi în marne salifere bogate în săruri
solubile. În perimetrul oraşului astfel de soluri sunt pe valea Jijiei, pe versanţii dealului Polonic, pe
versantul vestic al dealului Trestiana, pe cel estic al dealului Trestiana, între cartierul Trestiana şi
valea Lădăriţa, ca şi pe versantul sudic al aceluiaşi deal, spre islazul din apropierea căii ferate
Dorohoi-Iaşi.
Pe şesul Jijiei şi afluenţilor săi există aluviuni şi soluri aluviale. Ele sunt favorabile pentru
păşuni, fâneţe, ca şi pentru cultivarea legumelor, zarzavaturilor, sfeclei de zahăr, porumbului,
plantelor furajere etc.

4
 Date hidrologice
‫ ٭‬apele subterane
În zona oraşului Dorohoi hidrologia este complexă şi cuprinde cantitţii importante de apă.
Astfel, există straturi acvifere libere, care pot fi împărţite în trei raioane hidrologice: raionul
platourilor interfluviale, raionul versanţilor şi raionul albiei majore înalte.
- raionul platourilor interfluviale reprezintă circa 40 % din suprafaţa intravilanului ,
cuprinzând mai multe setoare: interfluviul Ţirinca, interfluviul Răileni, interfluviul Lădăriţa.
- Raionul versanţilor reprezintă cca 15 % din suprafaţa intravilanului. Adâncimea apei în
fântâni este cuprinsă între 3-6 m. Acolo unde materialul acumulativ este mai subţire, stratul acvifer
se găseşte la adâncimi de 1-3 m. Ca de ex. pe străzile V. Alecsandri, GH. Dima, Lt. Andrei, Gh.
Doja, Maramureş etc.
- Raionul de parte joasă a oraşului reprezintă cca 45% din suprafaţa intravilanului. În acest
raion apa este din abundenţă, nivelul hidrostatic fiind la adâncime mică. Apa provine din precipitaţii,
din scurgeri de pantă, ca şi din infiltraţii din Jijia ori din timpul revărsărilor. Forajele ce erau
efectuate la fosta Fabrică de cărămidă, la Staţia de înnobilare a nisipului cuarţos şi la Staţia de
epurare dovedesc că există un singur strat acvifer freatic, cu nivel ascendent până la 1-2 m. Spre
versanţii văilor adâncimea apei subterane este mai mică, lăsând impresia că ar fi un nou strat acvifer
la altitudinea de 145-150 m, cu un nou nivel hidrostatic. Adâncimea apei din fântânile săpate în
această zonă este mică. (2-3 m). În timpukl ploilor nivelul lor creşte, creând uneori regiuni
mlăştinoase, cum ar fi de-a lungul străzilor Matei Basarab, Războieni, Izvoarele etc. Deci, raionul
din partea joasă a oraşului este cel mai umed stratul acvifer găsindu-se la adâncimi mici (1-3 m).
‫٭‬apele de suprafaţă
Pe teritoriul administrativ al oraşului reţeaua hidrografică este formată din apa râului Jijia şi
afluenţii săi: pârâul Buhau, Morii, Lădăriţa-Zahorna, Ţipişca-Bezercu şi Ghilauca-Putreda.
Apa din Jijia poate fi folosită pentru baze sportive, lacuri de agrement şi piscicultură, dar nu
este recomandată pentru industrie sau ca apă potabilă deoarece este dură. Regimul torenţial nu
influenţează negativ activitatea populaţiei, dat fiind adâncimea mare a albiei minore în acest sector
(8-10 m). Totuşi când ploile sunt abundente se produc inundaţii. Principalul afluent al Jijiei este râul
Buhai. La pătrunderea în şesul Jijiei, părâul Buhai a format, pe vremuri (când se vărsa în Iezerul
Dorohoiului), un mare con de dejecţie, pe al marginea sudică a căruia exista unvechi curs al acestui
pârâu, traseu desfiinţat spre sfârşitul secolului XIX odată cu construirea căii ferate şi a gării
Dorohoi.

5
 Pârâul Morii curge prin sectorul sudic al oraşului, pârâul Zahorna izvorăşte de lângă Vârful
Crucea Roşie de pe dealul Pripor, pârâul Ţipişca îşi are izvoarele în dealul Dumbrăviţa, pârâul
Ghilauca izvorăşte din dealul Dumbrăviţa.
Lacul Iezer este menţionat în documentele Moldovei din sec. XVI, iar în sec. XVII-XVIII era
considerat cel mai întins lac din fostul judeţ Dorohoi şi al doilea din Moldova după lacul Braţes de
lângă Galaţi.
Vegetaţie

Aşezarea geografică, variaţia formelor de relief, clima şi particularităţile solului şi-au pus
amprenta asupra răspândirii şi diversificării vegetaţiei din zona oraşului Dorohoi. Vegetaţia de aici
este tipic silvostepă. Pădurile şi stepa naturală au cedat demult locul vegetaţiei de terenuri stepizate,
ca urmare a extinderii agriculturii. Pădurile de foioase se găsesc spre vest şi nord la 4-7 km de oraş,
iar stepa spre est şi sud-est.
Plantele carecteristice stepei cresc pe terenurile păstrate ca păşuni. Pe versanţi se întâlnesc
pajişti cu specii de plante xerofite şi mezofite, iar pe şesuri şi lunci găsim o vegetaţie hidrofită.
Dintre graminee amintim: firuţa, păiuşul, zizanie, iarba-bărboasă, pirul, coada vulpii etc. Iar din
familia leguminoaselor întâlnim: lucerna, trifoiul mărunt, iar din familia compozitae, fără a forma
asociaţii cresc: coada-şoricelului, peliniţa de stepă, iarba-mare, sovârvariţa, păpădia, romaniţa de
câmp.
În sudul oraşului, pe versanţii dealului Polonic, este un pâlc de pădure tânără, format din
copacii plantaţi între anii 1962-1964 în scopul combaterii eroziunii solului. Printre cei mai numeroşi
arbori amintim: salcâmul, frasinul, gorunul, arţarul american, voniceriu-salbă moale, paltinul de
câmp, salcâmul mic, cireşul, sângerul, măceşul.
În perimetrul oraşului, pe lângă pomii
fructiferi, mai cresc arbori ornamentali, precum:
teiul argintiu, arborele vieţii-tuia, pinul (Pinul
Silvestris), molidul, paltinul, mesteacănul, dudul
alb şi negru etc. În parcul de la Brazi predomină
molidul.
În trecut, oraşul Dorohoi era supranumit oraşul
trandafirilor.

La intrarea în oraş, dinspre Suceava şi Botoşani, au fost plantate spaţii verzi cu pini şi plopi.
6
 Fauna
Zona oraşului Dorohoi fiind aşezată între pădure şi stepă, lumea animală era bogată şi variată.
Multe animale de pădure treceau spre stepă şi invers, oprindu-se şi în zona oraşului.
- Dintre mamiferele pădurilor amintim: mistreţul, pisica sălbatică, căpriorul, vulpea, iepurele,
veveriţa întâlnită în pădurea Gorovei, Hilişeu şi în parcul “La Brazi” etc.
- Păsările vieţuitoare prin păduri în tot timpul anului sunt: şorecarul, ciuful, ciocănitoarea
verde şi ciocănitoarea pestriţă, locuitori ai pădurii Gorovei, gaiţa, piţigoiul, coţofana, cioara
grivă etc,
- Dintre reptile amintim şarpele de casă, vipera în pădurea Gorovei, iar dintre bactracieni pe
brotăcel.
Animalele caracteristice stepei Jijiei sunt prezente şi în zona oraşului. Dintre mamifere
întâlnim: popândăul, orbetele, hârciogul, iepurele, hermina, şoarecele de casă, cârtiţa, şoarecele de
câmp, şobolanul, vulpea, liliacul urecheat etc.
Fauna acvatică este alcătuită, mai ales, din peşti ca: şalăul, crapul, crapul chinezesc, porcuşorul,
zvârluga, în apele Jijiei, mai ales în zona mlăştinoasă a fostului Iezer şi în iazuri.
Trebuie specificat că influenţa omului asupra mediului înconjurător şi-a pus amprenta şi asupra
faunei de aici, Unele animale au dispărut (lupul, de exemplu), iar altele sunt pe cale de dispariţie.

‫ ٭‬Ce a determinat fixarea şi dezvoltarea oraşului Dorohoi în locul menţionat?

Fixarea şi dezvoltarea oraşului Dorohoi în locul menţionat anterior se datorează unor cauze de
ordin natural şi social-economic.
Dintre cauzele de ordina natural amintim:
- existenţa în acest punct, pe partea dreaptă a Jijiei, a unor terenuri neinundabile folosite în
scopuri economice şi pentru construcţii rezidenţiale;
- îngustarea albiei majore (lunca) a Jijiei, peste care se putea şi se poate trece mai uşor de o
parte şi alta a râului;
- abundenţa izvoarelor şi a straturilor acvifere cu apă potabilă, la care s-a adăugat întinderea
Iezerului ca rezultat a unor alunecări de straturi de mari proporţii, iezer, care a constituit
multă vreme o importantă sursă de materii prime (faună piscicolă, cinegetică, materiale
pentru construcţii uşoare etc.);

7
 - prezenţa în apropierea vetrei oraşului a zonei de contact dintre Câmpia Moldovei şi rama de
dealuri Ibăneşti-Bour. În est, sud-est şi sud de oraş se găseşte o regiune de câmpie deluroasă
cu vegetaţii de silvo-stepă şi de stepă, cu faună bogată, heleşteie cu peşti, precum şi terenuri
bune pentru practicarea agriculturii. Spre nord, nord-vest şi vest sunt suprafeţe întinse
acoperite de “codrii merei” (cu lemn pentru construcţii şi pentru foc, cu multe animale
sălbatice şi locuri de refugiu pentru populaţie în perioadele tulburi din trecutul istoric). Tot în
acest loc se află numeroase cariere de nisip şi gresii de unde se procură materialul pentru
construcţii de case, poduri, fântâni, beciuri etc. Locuitorii Dorohoiului au folosit resursele
ambelor regiuni;
- existenţa unui “loc central” în focarul zonei de curbe de contact. În acest punct converg
drumurile dinspre pădure către câmpie, loc unde comunicaţiile se făceau mai uşor,
adunându-se aici locuitorii satelor din cele două zone naturale, zone cu bogăţii diferite,
pentru a-şi schimba produsele.
Dintre cauzele de ordin social-economic şi politic amintim:
- existenţa în lungul zonei de contact (dealuri joase-dealuri înalte, pădure-silvostepă şi stepă) a
unor sate foarte vechi şi permanent locuite, a căror populaţie a simţit de timpuriu necesitatea
întâlnirii într-un punct favorabil schimburilor de produse- adică a unei pieţe, în care să-şi
poată procura o seamă de obiecte şi mărfuri confecţionate de meşteşugarii localnici sau
aduse aici de meşteşugarii şi de negustorii din alte centre populate, vânzând, în schimb,
produsele lor non-agro-alimentare. Dorohoiul a devenit un centru polarizator pentru aşezările
din jur. Dezvoltându-se funcţia comercială, numărul populaţiei fixată în acest loc a crescut,
activitatea ei economică a sporit şi odată cu aceasta s-a simţit nevoia unei organizări
administrative complexe atât locale, cât şi regionale.
- existenţa unor vechi drumuri comerciale, care uneau porturile de la Dunăre şi Marea
Neagră cu oraşele dinspre Marea Baltică şi care favorizau comerţul de tranzit, impulsionând
economia târgului. Hărţile vechi ale Moldovei atestă că Dorohoiul este legat – la sfârşitul
secolului al XV-lea- de “drumul tătărăsc” prin ramificaţia Hotin-Dorohoi-Iaşi-Tighina-
Cetatea Albă, iar prin varianta Văculeşti-Zvoriştea-Suceava era legat de “marele drum
moldovenesc” de pe valea Siretului.
Dorohoiul s-a dezvoltat ca târg şi pentru faptul că era situat cam la o zi distanţă de mers cu
carele încărcate cu mărfuri spre Suceava, Botoşani, Hotin sau spre Cernăuţi. Aici au apărut hanuri
cu cele necesare pentru dormit şi hrană, ateliere de reparat curele, îmbrăcămintea drumeţilor de
potcovit caii. Organizarea unei “Cobâle” în apropierea târgului Dorohoi în secolele XV-XVII a
8
impulsionat viaţa economică a acestuia. Pe păşunile Cobâlei se creşteau mulţi cai, care erau vânduţi,
apoi în Polonia sau Ucraina. Cu timpul, târgul Dorohoi şi-a extins raza de activitate, realizând
schimb de produse cu sate şi târguri din alte regiuni, situate adesea la mari şi foarte mari distanţe.
Pentru transportarea produselor sale spre acele localităţi şi aducerea de acolo a unor produse noi, s-
au creat noi drumuri. În desfăşurarea traseului acestor căi de comunicaţie oamenii au folosit cele mai
avantajoase condiţii oferite de relief (înşeuări, culmi domoale de dealuri, şesuri rar inundate) şi de
ape (puncte de vad peste râuri etc.). Aşa se explică faptul că în secolele XVII şi XVIII Dorohoiul
apare ca un nod de comunicaţie din care plecau şi în care se intersectau numeroase “drumuri de
ţară”, adică drumuri de importanţă cel puţin regională. De exemplu:
- Dorohoi – Văculeşti – Leorda – Botoşani – Târgu Frumos – Iaşi;
- Dorohoi – Verbia – Vorniceni – Podriga – Ştefăneşti – Iaşi;
- Dorohoi – Ibăneşti spre Herţa, Noua Suliţă, Hotin, Cameniţa etc.
-
În sfârşit, o altă cauză de ordin social-economic ce a determinat fixarea şi dezvoltarea oraşului
Dorohoi în acest loc este aşezarea localităţii pe o mişie domnească, şi ca urmare, privilegiile
acordate de unii domnitori locuitorilor ei, privilegii ce au impulsionat creşterea populaţiei şi
prosperitatea economică în unele preioade ale secolelor XVI – XVIII.

‫ ٭‬De unde provine numele oraşului Dorohoi?

Din cercetarea explicaţiilor date de etimologi ajungem la concluzie că numele oraşului Dorohoi
este un cuvânt românesc slavizat. Iorgu Iordan şi Gh. Ghibănescu văd în tulpina acestui radical slav,
din limba slavilor de răsărit, anume limba maloruşilor în care “doroga” înseamnă drum, cale.
Explicaţia pare plauzibilă deoarece oraşul este aşezat (în secolul al XV-lea când este amintit în
documentele Moldovei) la “drumul mare”, o variantă a “drumului tătărăsc”, care unea cetăţile de pe
ţărmul Mării Negre cu oraşele din sudul Poloniei.
E. Petrovici şi D. Furtună apropie numele oraşului de rădăcina slavă “doroga”, “dorogoi”, în
înţelesul de drag, ori scump. D. Furtună afirmă că iniţial Dorohoi era cunoscut sub numele de târgul
lui Dragu, considerat ca întemeietor al acestei aşezări. Nu este exclus ca slavii, în migraţie, să fi
folosit pentru acest oraş al lui Dragu numele de Doroga- Dorogoi, pe care negustorii ucrainieni să-l
fi transformat în Dorohoi.
Enciclopedia Română, vol. II explică numele oraşului astfel “Numele lui de origine slavă,
înseamnă drag poate de la întemeietorul aşezării”. Toate aceste explicaţii presupun că Dorohoi
provine de la întemeietorul lui, Dragu, un crednic gospodar român (teoria eroului eponim, aplicată
9
îndeosebi pentru sate) şi slavizarea cuvântului prin folosirea limbii slavone pentru scrierea
documentelor în cancelariile domneşti.
Alţi autori consideră că Mihail Dorohoianul este cel care a dat numele oraşului (vezi Date
istorice).
Date istorice

‫ ٭‬Date istorice
Oraşul dorohoi este unul dintre cele mai vechi centre urbane din Moldova. Prima menţiune
documentară despre existenţa târgului Dorohoi datează din 6 octombrie 1407. Documentul amintit,
prin care boierii moldoveni reânnoiesc în oraşul Liov către regele Vladislav Iagello al Poloniei
omagiul pe care Alexandru cel bun îl prestase în anul 1404, este semnat de 27 boieri printre care şi
pan Mihail Dorohoianul. Un an mai târziu, la 8 octombrie 1408, târgul este menţionat ca “punct
vamal” pentru negustorii care exportau cai la Cameniţa: “Iar cine va duce cai sau iepe la Cameniţa
ce i-ar fi să dea în Siret, tot aceea va da în Dorohoi (...) Aceiaşi este vama şi pentru iepe ca şi pentru
cai”. Aceste puncte moldoveneşti de vamă erau târguri sau oraşe. Iar Mihail Dorohoianul era
probabil pârcălabul ţinutului dorohoi, avându-şi reşedinţa în târgul cu acelaşi nume. Devenind punct
de vamă se organizează aici şi o activitate fiscală. Numele lui Mihail Dorohoianul este menţionat în
documentele târgului timp de 27 ani (1407-1434), motiv care-l face pe Gh. Ghibănescu să-l
considere ca întemeietor al activităţii
administrative în Dorohoi.
Sub Muşatini târgul s-a dezboltat
repede, atrâgând meseriaşi ce
deserveau populaţia locală şi călătorii.
În acest secol Dorohoiul este
menţionat ca reşedinţă domnească. În
anul 1495 Ştefan cel Mare zideşte aici
biserica Sfântul Nicolae la marginea
de sud-est a târgului. Într-o evanghelie
păstrată în biserică până în secolul al
XIX-lea exista o copie după hrisovul domnesc de înzestrare a târgului cu moşia înconjurătoare. În
anul 1499, după zdrobirea oştilor polone ale lui Albert pe valea Siretului, pe teritoriul comunei
Vârfu Câmpului, Ştefan cel Mare se retrage la Dorohoi pentru odihnă şi reculegere.

10
 În acest secol, al XV-lea, importanţa economică a târgului a crescut, devenind centru
administrativ al Moldovei de Nord. Moşia târgului fiind domnească, numărul de case şi de prăvălii a
crescut, locuitorii căpătând hrisov de aşezare şi drepturi de folosinţă la vatră de casă, imaş şi fâneţe,
mai alesîn preajma bisericii domneşti. Pentru a asigura veniturile curţii domneşti din Dorohoi,
pentru plata unor slujbaşi ai Domnului, târgul avea un ocol, adică dreptul ca pe o rază de câţiva
kilometri din jurul moşiei târgului unele sate ca Şendriceni, Cobâla, Măgura, Buhai etc. să depindă
de oraş şi să presteze unele servicii pentru curtea domnească.
În anul 1509 Dorohoiul a fost prădat de polonii ce erau sub conducerea hatmanului Camenski.
Iar în anul 1510 şi 1513 tătarii pradă din nou Dorohoiul. În urma acestor invazii, populaţia Moldovei
de Nord s-a rărit, mulţi din cei scăpaţi de urgia năvălitorilorrefugiindu-se spre codri apropiaţi, iar
târgul Dorohoi nu mai este pomenit în documente mai bine de trei
decenii.
Refăcut ulterior, târgul Dorohoi devine în 1588 reşedinţa
vornicului Ţării de Sus. Alegerea târgului Dorohoi ca reşedinţă a
vornicului Ţării de Sus face să crească însemnătatea politică şi
economică a acestui centru urban, care era şi reşedinţă a ţinutului cu
acelaşi nume.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea importanţa târgului a
crescut. De atunci se păstrează şi stema târgului.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, târgul a fost prădat de tătari. În
anul 1650, tătarii din Crâm, conduşi de Calga Sultan, năvălesc în Moldova spre a pedepsi pe Vasile
Lupu pentru pagubele făcute acestora de către oştile moldoveneşti în luptele de lângă satul Brătuleni
la Rezina. Ei au prădat oraşele Iaşi, Dorohoi, Hârlău etc. până la cetatea Sucevei. De asemenea, în
1675 Dimitrie Cantacuzino cere ajutor tătarilor contra lui Petriceicu Vodă, care dorea să-l detroneze.
Tătarii s-au dedat la crime, jafuri, provocând mari pagube în Moldova, mai ales în ţinutul Dorohoi,
lăsând în urma lor multe silişti şi locuri pustii. Ca urmare a acestor năvăliri, Dorohoiul pierde din
importanţa sa economică. De aceea Dimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei” vorbind despre
Dorohoi constată că “târgul nu este prea însemnat”.
În anii ce au urmat, târgul n-a mai adus venituri importante domnitorilor şi de aceea ei îl
donează boierilor. Ion Mavrocordat (1743-1747) dă boierului Alistarh Hrisoscoleu vistiernic un
hrisov de danie pe “tot locul târgului Dorohoi, cât loc a fost domnesc şi dat târgoveţilor până la acea
veme de alţi domnitori”. După 1775, când s-a luat din trupul Moldovei provincia Bucovina de către
austrieci, Dorohoiul a rămas la periferia Moldovei. Drept consecinţă este faptul că viaţa economică a
11
scăzut. La 17 ian. 1795 domnitorul Mihail C.Şuţu donează bisericii Sf.Gheorghe din Herţa
mortapisia târgului Dorohoi, iar la 14 aprilie 1795, acelaşi domnitor dăruieşte bisericii Sf. Gheorghe
din Herţa şi tot venitul de pe vatra târgului Dorohoi, cât era loc domnesc. La 15 mai 1804 Alexandru
C. Moruzi trece către Mănăstirea Sf. Spiridon din Iaşi, cu scopul construirii unui spital în incinta
mănăstirii, biserica Sf. Gheorghe din Herţa cu toate veniturile ei, între care şi vatra târgului Dorohoi.
În anul 1885 se cade la învoială a se răscumpăra vatra târgului cu toate veniturile sale aferente către
Epitropie de către Primăria comunei Dorohoi cu suma de 7000 lei.
În secolul al XIX-lea populaţia târgului cunoaşte o creştere substanţială, la recensământul din
1889 având 9 313 locuitori. Majoritatea locuitorilor se ocupau cu agricultura, cei din centru
erau în mare parte comercianţi, meseriaşi, funcţionari sau liberi profesionişti.
După reorganizarea administrativă din anul 1950, oraşul a devenit reşedinţa raionului Dorohoi din
cadrul regiunii Botoşani, iar din anul 1952 tot reşedinţă de raion, dar în cadrul regiunii Suceava.
După noua împărţire administrativ teritorială din 1968, Dorohoiul este oraş în judeţul Botoşani.

‫ ٭‬Evoluţia teritorială
În secolul al XIV-lea, Dorohoiul era târg domnesc. Din punct de vedere administrativ, în
structura lui deosebim:
- vatra târgului. Aecasta era alcătuită din locuinţele, cartierele, livezile târgoveţilor, prăvăliile
negustorilor etc. Ea a luat fiinţă în partea estică a interfluviului cuprins între Jijia, pârâul Buhai şi
pârâul Morii. Nucleul târgului era la încrucişarea actualei străzi a Trandafirilor cu străzile Grigore
Ghica, 6 Martie, Ştefan cel Mare şi Republicii.
- moşia (ţarina sau hotarul) târgului se întindea în jurul vetrei pe o rază de 10-12 km până la
hotarul cu satele Popeni, Şendriceni, Broscăuţi, Sauceniţa, Prelipca, Verbia, Lozeni, Dumeni,
Cobâla, Fărceni, Miclăuşeni.Ea cuprindea terenuri bune pentru agricultură, fâneţe, livezi şi vii,
prisăci, Iezerul cel mare cu peşti şi vaduri de moară etc.
- ocolul târgului era întinderea actuală a unui raion de mărime mijlocie, pe care se aflau câteva
sate domneşti, silişti şi odăi situate în apropierea târgului sau mai departe şi care depindeau de
reşedinţa domnească. Populaţia acestor sate trebuia să aprovizioneze curtea domnească cu alimente,
furaje şi să execute lucrările cerute de construirea şi întreţinerea clădirilor. Aceeaşi populaţie
asigura o parte din venitul vornicului de Dorohoi. Din ocolul târgului Dorohoi au făcut parte şi
satele: Şendriceni, Cobâla, Măgura, Pascari şi Buhaiul.
Teritoriul vetrei, moşiei şi ocolul târgului Dorohoi s-a micşorat în decursul secolelor, ca urmare
a trecerii lor în stăpânirea diverselor mănăstiri sau a unor boieri.
12
 După cel de-al doilea război mondial, începând cu anul 1950 şi oraşul Dorohoi a fost supus
unor temeinice sistematizări. Lucrările de sistematizare şi construcţiile efectuate în ultimii 25 de ani
au făcut ca în etapa actuală perimetrul construibil al Dorohoiului să aibă o suprafaţă de 712,3 ha.
Arealul său s-a extins îndeosebi spre nord şi nord-vest (Satu Nou), spre est (fosta zonă industrială) şi
spre sud-est (dealul Criva). Tot de oraşul Dorohoi depind şi câteva sate mici din apropiere ca: Dealul
Mare, Loturi Enesu şi Progresul. Suprafaţa terenului administrativ a oraşului este de 6 050 ha.

‫٭‬Moştenirea istorică şi obiective turistice:

- Înfiinţarea în 1860 a „Societăţii artistice-culturale George Enescu” din Dorohoi;
- Presa are un trecut bogat în evenimente. Primele ziare şi reviste apar tot după 1860: „Foişorul de
Dorohoi";
- În Dorohoi s-au născut, au trăit sau au activat personalităţi de seamă ale ştiinţei, culturii şi artei
româneşti: Nicu Gane, Spiru Haret, Păstorel Teodoreanu, Ion Pillat şi nu în ultimul rând, marele
nostru muzician George Enescu ale carui opere pot fi vizitate la Muzeul
memorial „George Enescu”;
- Muzeul de ştiinţe ale naturii (pe lângă o sumedenie de exponate, are şi o interesantă colecţie de
fluturi);
- Biserica „Sf. Nicolae” Domnească – Dorohoi, ctitorie a lui Ştefan cel Mare din anul 1495,
construită în stilmoldovenesc şi având o decoraţie exterioară bogată, presărată cu elemente
bizantine.

Imagini în paralel:

13
14
15
16
17
18
19
20
 Bibliografie

- Guţic, Octav, Oraşul Dorohoi, Bucureşti, Editura Litera, 1979.

- http://www.doedbr.net/Strategie%20comuna%20de%20dezvoltare%20a%20zonei
%20transfrontaliere%20Dorohoi%20-%20Edinet%20-%20Briceni.pdf
- www.google.ro

21