A.

PARTEA SCRISĂ
Capitolul I - cadrul natural și socio-economic al localității.
Capitolul II - alegerea amplasamentului;
- calculul cantității de deșeuri;
- dimensionarea depozitului.
Capitolul III - proiectarea depozitului de deșeuri;
- impermeabilizarea depozitului;
- calculul cantității de levigat;
- trasarea rețelei de drenaj a levigatului;
- trasarea rețelei de evacuare a gazelor;
- închiderea finală.
Capitolul IV - incinerarea deșeurilor;
- descrierea stației de incinerare.

B. PARTEA DESENATĂ
- planul de ansamblu;
- planul de situație;
- profilul longitudinal prin depozit;
- planul de nivelare al depozitului;
- planul de impermeabilizare;
- planul rețelei de drenaj

1
Capitolul I

CADRUL NATURAL ȘI SOCIO-ECONOMIC AL LOCALITĂȚII

MUCHEA, JUDEȚUL BRĂILA

Muchea este un sat în comuna Siliștea din

județul Brăila, aceasta se află la 15 km de
municipiul Brăila, pe șoseaua DN23 Brăila -
Focșani.
Județul Brăila este situat în partea de sud-
est a României, în estul Câmpiei Române, la
confluenţa Siretului şi Călmăţuiului cu Dunărea,
făcând parte din regiunea de dezvoltare Sud-Est.
Localitatea Muchea se învecinează cu
localitățile Braniștea (GL) în nord, Șendreni (GL)
în nord-est, Vădeni în est, Cazasu în sud-est,
Tudor Vladimirescu în sud, Romanu în vest și
Măxineni în nord-vest.

Relieful
Formele de relief ce domină aproximativ în părţi egale teritoriul judeţului Brăila sunt
câmpia tabulară și lunca. Singurele denivelări de pe suprafaţa câmpiei sunt crovurile, cuvetele
lacustre, unele movile antropice, dunele de nisip de pe partea dreaptă a Buzăului şi Călmăţuiului
şi malurile văilor. În luncă apar alibi părăsite, meandre şi cuvete lacustre. Principale unităţi de
relief sunt: Bărăganul Central (Câmpia Călmăţuiului), Bărăganul de Nord (Câmpia Brăilei),
Câmpia Râmnicului, Lunca Dunării, Lunca Siretului sau Câmpia Siretului Inferior, Lunca
Buzăului şi Lunca Călmăţuiului. Hipsometric predomină altitudinile de 20-30 m, cu maxima de
51 m în zona Bumbăcari, Zăvoaia şi minima de 5 m în Balta Brăilei şi Câmpia Siretului Inferior .

2
 Clima
Clima specifică județului Brăila este una de tip continental. Uniformitatea reliefului de
câmpie determină o omogenitate evidentă a caracteristicilor climei. Verile sunt foarte calde, cu
precipitaţii slabe, ce cad mai ales sub formă de averse. Iernile sunt relativ reci, marcate uneori de
viscole puternice, dar şi de frecvente perioade de încălzire, care provoacă discontinuităţi stratului
de zăpadă. În partea de est se individualizează topoclimatul specific al luncii Dunării caracterizat
prin ierni mai blânde şi veri mai călduroase decât în restul câmpiei.
Temperatura medie anuală variază de la vest (10,4˚C la Ion Sion) către est (11,1˚C la
Brăila). Temperaturile medii lunare multianuale cele mai mici, se realizează în luna ianuarie,
luna cea mai rece, când în aer se înregistrează -3˚C la Ion Sion şi -2,1˚C la Brăila.
Precipitaţiile atmosferice totalizează în cursul unui an sub 500 mm. În partea de
sud a judeţului (Câmpia Călmăţuiului) cantitatea de precipitaţii se apropie de 500 mm/an, iar în
Câmpia Brăilei acestea variază între 400 – 490 mm/an.Cele mai mici cantităţi de precipitaţii (sub
400 mm/an) se înregistrează în Balta Brăilei. Din cantitatea de precipitaţii care cade în semestrul
rece o bună parte sunt sub formă de zăpadă.

3
 Vânturile
Vânturile sunt în general influenţate de relieful uniform al judeţului.
Vânturile din nord au o frecvenţă de 21,3% iar cele din sud de 16,7%, fiind urmate de
vânturile din nord-vest (18,0%) şi sud-vest (12,8%). Vitezele medii anuale sunt mai mici la
Brăila (între 1,5 şi 3,1 m/s) şi mai mari în vestul judeţului (între 2,4 şi 5,3 m/s).
Pe teritoriul judeţului Brăila se înregistrează fenomene climatice extreme cum sunt
viscolul şi seceta. Viscolul constituie un risc climatic de iarnă la producerea căruia concură în
mod deosebit viteza vântului şi cantitatea de zăpadă căzută. Pe o scară cu 4 trepte de
vulnerabilitate, judeţul Brăila se află în aria cu cea mai mare vulnerabilitate la viscol. Seceta este
un fenomen de risc climatic de vară la producerea căreia concură ciclonii mediteraneeni,
aducători de aer cald tropical, care determină fenomene de uscăciune.

Reţeaua hidrografică
Reţeaua hidrografică are o densitate foarte scăzută variind între 0-0,3 Km 2 şi are drept
colector principal, fluviul Dunărea, delimitând la est, prin braţul Măcin şi Dunărea unită, judeţul
Brăila de judeţul Tulcea. Graniţa de nord a judeţului o formează sectorul inferior al Siretului,
care confluează cu Dunărea în amonte de Galaţi. Pe teritoriul judeţului se mai desfăşoară
sectoarele inferioare al râurilor Buzău, afluent al Siretului şi Călmăţuiul, afluent al Dunării. O
caracteristică importantă a hidrografiei o reprezintă existenţa, în spaţiile interfluviale a unor zone
semiendoreice întinse.
Dunărea în cadrul judeţului este reprezentată prin braţele principale, Cremenea şi Măcin
(Dunărea Veche) şi braţele secundare, Vălciu, Mănuşoaia, Pasca, Calia şi Arapu în arealul Bălţii
Brăilei şi prin Dunărea propriu zisă, din dreptul municipiului Brăila şi până la confluenţa cu
Siretul. Debitul mediu multianual al fluviului este de cca. 6000 m3/s.
Siretul, pe teritoriul judeţului se desfăşoară între localitatea Corbu Vechi şi confluenţa cu
Dunărea pe 47,4 Km lungime. Faţă de debitul mediu multianual de 153 m 3/s analizat la staţia
hidrometrică Lungoci, situată în amonte de câţiva kilometri, pe teritoriul judeţului Galaţi, debitul
maxim este de 4500 m3/s, iar cel minim de 26 m3/s.
Buzăul pe teritoriul judeţului se desfăşoară pe o lungime de 141 km, între Făurei şi
confluenţa cu Siretul la Voineşti. Debitele medii multianuale sunt de 25,4 m la staţia hidrologică
Băniţa, situată la 10 km în amonte de limita judeţului, debitulmaxim fiind apreciat la 1800 m 3/s,
iar ca minim de 0,200 m3/s.
Călmăţuiul are o lungime totală de 70 km şi se desfăşoară între localităţile Ungureanu şi
Gura Călmăţuiului. Debitul mediu multianual este de 1,20 m3/s la Cireşu, cel minim este de
0,200 m3/s, iar cel maxim de 50 m3/s.
Lacurile sunt de tip crov (Ianca, Plopul, Movila Miresii, Secu, Lutu Alb, Tătaru,Colţea,
Plascu etc.), limanuri fluviatile (Jirlău, Ciulniţa, Câineni) sau lacurile din Lunca Dunării.

4
 Rețeaua hidrografică a județului Brăila

Apele subterane se împart în două tipuri: ape freatice - se găsesc cantonate în

depozite loessoide şi nisipuri eoliene de pe interfluvii şi în aluviunile fluviatile din luncile
Dunării, Siretului, Buzăului şi Călmăţuiului, iar adâncimea lor variază de la 0 m în luncile joase,
până la peste 20 m pe câmpurile acoperite cu nisipuri; ape de adâncime - se găsesc cantonate în
pietrişurile de Frăteşti (arealul Bălţii Brăilei şi cursul inferior al Călmăţuiului) şi în depozitele
nisipoase de vârstă cuaternară (Câmpia Brăilei şi Câmpia Călmăţuiului).

Solurile
Datorită uniformităţii condiţiilor pedoclimatice, pe teritoriul judeţului Brăila s-a dezvoltat
o gamă de soluri puţin variată. Cea mai mare răspândire o au cernozionurile şi cernozionurile
carbonatice cu variantele lor afectate de hidrofilie (cernozionuri freatic umede şi cernoziomuri
carbonatice freatic umede), care acoperă aproape în întregime câmpurile netede interfluviale.
În partea de nord a Câmpiei Brăilei, ca şi la sud de Lunca Călmăţuiului s-au dezvoltat
solurile nisipoase în diferite stadii de evoluţie. O pondere mare au solurile aluviale, local gleizate
şi pe alocuri salinizate întâlnite în luncile largi ale Dunării, Siretului şi Buzăului. O bună parte
dintre acestea au fost mlaştini sau lacuri, în prezent redate agriculturii prin lucrări de îndiguire şi

5
desecare (Insula Mare a Brăilei, zona Vădeni-Baldovineşti). Soloneţurile şi salonceacurile ocupă
de asemenea suprafaţe destul de întinse pe Valea Călmăţuiului şi a Iancăi, în jurul lacurilor sărate
din Câmpia Brăilei şi în Lunca Siretului.

Harta solurilor din județul Brăila

Judeţul Brăila posedă valoroase şi variate resurse de sol, distribuite deopotrivă pe cele
două forme majore de relief: câmpie şi luncă.
Cernoziomurile ocupă 70-75% din suprafaţa judeţului şi cuprind o gamă foarte variată:
cernoziomuri castanii şi ciocolatii, cernoziomuri carbonatice, cernoziomuri levigate argiloase
compacte, cernoziomuri levigate nisipoase, cernoziomuri aluviale etc. În zona nisipurilor de pe
malul drept al Călmăţuiului se găsesc cernoziomurile levigate nisipoase şi nisipurile slab
solificate – psamosolurile, reflectând un process incipient de pedogeneză, ca urmare a fixării
recente a nisipurilor de dune. Solurile aluviale sunt răspândite în lunca Dunării (inclusiv Balta
Brăilei) a Siretului şi Buzăului. Sub influenţa predominantă a unui exces de umiditate de lungă
durată sau format o serie de soluri hidromorfe, reprezentate prin lăcovişti şi soluri gleice în diverse stadii
de evoluţie. Solurile halomorfe reprezentate prin salonceacuri şi soloneţuri sunt răspândite insular în
judeţul Brăila, îndeosebi în arealul crovurilor. Salonceacurile se găsesc pe suprafeţe mari în
lunca Călmăţuiului între Ulmu şi Însurăţei, aproape în toate depresiunile de tip crov. Soloneţurile
sunt mult mai restrânse în comparaţie cu solonceacurile fiind răspândite în jurul lacului Batogu, al
localităţilor Surdila – Greci şi Romanu.

6
 Vegetaţia
Judeţul Brăila se situează în două mari areale biogeografice: arealul de stepă şi arealul de
luncă. Pajiştile stepice puternic modificate cu graminee şi diverse ierburi xerofile şi pârloage
stepice, reprezintă vestigii ale vegetaţiei de stepă, înlocuită azi în proporţie de 95% cu plante de
cultură. Vegetaţia naturală de stepă se mai găseşte în prezent pe versanţii depresiunilor de tasare,
în spaţiile dintre parcelele agricole, pe marginile drumurilor, în zonele necultivate temporar.
Asociaţiile de bază sunt cele de pajişti xerofile presărate din loc în loc cu tufărişuri constituite
din arbuşti de stepă.
În spaţiile interfluviale se mai găsesc asociaţiile de nisip (vegetaţie psamofilă), pe dunele
semifixate şi fixate din Câmpia Călmăţuiului şi asociaţiile de sărătură (vegetaţia halofilă) în
depresiunile de tasare.
Vegetaţia de luncă este mult mai bogată. Datorită umidităţii mari a solului, aici se
dezvoltă o vegetaţie arborescentă de esenţă moale şi ierboasă cu adaptări la condiţiile ecologice.
Flora acvatică propriu-zisă reprezentată prin macrofite a fost mult redusă prin dispariţia lacurilor.

Fauna
În judeţul Brăila, predomină speciile adaptate stepei cultivate, ca rozătoarele (popândăul,
şoarecele de câmp, orbetele) şi păsările (ciocârlia de Bărăgan, fâsa de câmp, acvila sudică,
pasărea ogorului, şorecarul, prepeliţa, potârnichea etc.). În lunci sunt numeroase speciile
cinegetice (mistreţ, iepure, vulpe, căprioară, bizam şi câine enot), nurca şi vidra. De asemenea
avifauna este variată: corcodelul, găinuşa de baltă, crârsteiul de baltă, ţigănuşul, raţa sălbatică şi
lişiţa. Ihtiofauna este reprezentată prin peşti migratori ce vin din Dunăre pentru reproducere
(nisetru, păstrugă, morun, scumbie de Dunăre) şi peşti semimigratori şi stagnofili (crap, șalău,
somn, ştiucă, lin, roşioară, biban), specii de mare valoare economică.

Resurse naturale neregenerabile

În judeţul Brăila, zăcămintele de ţiţei şi gaze se află situate în două unităţi geologice
distincte şi anume: în zona sud-estică a Platformei Moesice; în zona nordică a Promotoriului
Nord Dobrogean.
Alte zăcăminte existente sunt: zăcăminte de gaze libere în zona de sud-est a Platformei
Moesice, zăcăminte de balast în albia majoră a râului Buzău, zăcăminte de argilă aluvionară cu
intercalaţii nisipoase şi granule de CaCO3 la Baldovineşti, argilă prăfoasă nisipoasă la Brăila,
argilă marnoasă cu înalt grad de refractaritate la Făurei.
Resursele subsolului sunt formate din rezervele de hidrocarburi lichide și gazoase
cuprinse în zonele Ianca, Bordei Verde, Ulmu, Jugureanu.
O importantă categorie a apelor de suprafaţă o constituie lacurile terapeutice sărate, cu
nămol sapropelic (Lacu Sărat I şi II, Căineni Băi, Movila Miresii, Batogu). În judeţul Brăila
există patru sonde cu ape geotermale, două la Însurăţei, una în comuna Victoria și una în comuna
Mihai Bravu, actualmente neutilizate.
7
Capitolul II
ALEGEREA AMPLASAMENTULUI

Alegerea amplasamentului se face în conformitate cu HG 349 din 2005 Anexa 2.

Pentru alegerea amplasamentului trebuie:
 să ținem seamă de planurile urbanistice generale și zonale PUG/PUZ.
 să stabilim zonele cu interdicție de depozitare:
- zone cu roci fisurate sau foarte permeabile la apă;
- zone inundabile sau supuse viiturilor;
- zone naturale protejate și zone de protecție a elementelor patrimoniului natural și
cultural;
- zone de protecție a surselor de apă potabilă sau zone izolate temporal;
- zone termale, excavații din care nu există posibilitatea de evacuarea a levigatului
prin cădere liberă în conductele de evacuare plasate în afara zonei de depozitare;
- zone portuare.
 să verificăm amplasamentul în funcție de:
- condițiile geologice, hidrogeologice, pedologice și geotehnice,
- poziționarea față de zonele locuite existențe sau planificate;
- distanța de protecție față de corpul depozitului trebuie să fie de cel puțin 1 km
pentru depozitele de deșeuri nepericuloase și periculoase;
- poziționarea în zone seismice sau în zone active tectonice
- poziționarea în zone care pot fi alunecări de teren.
 să analizăm amplasamentele acceptate:
- se definește clasa depozitului;
- se identifică amplasamentele acceptate;
- se analizează amplasamentele în funcție de clasa de depozit și tipurile de deșeuri
ce vor fi acceptate la depozitare, pe baza unei analize pluricriteriale

Amplasamentul ales în urma analizei pluricriteriale trebuie evaluat din punct de vedere
ecologic prin întocmirea studiului de evaluarea a impactului. Autoritatea competentă ia decizia
realizării depozitului în urma raportului de evaluare a impactului asupra mediului.

 Se stabilesc distanțe minime față de zonele locuite în funcție de nivelul concentrațiilor de

poluanți.
 Se întocmește analiza multicriteriala a amplasamentului după criteria
geologice, pedologie și hidrogeologice criterii climatice, economice după accesul la
amplasament, după topografia terenului.

8
 CALCULUL CANTITĂȚII DE DEȘEURI

 Calculul cantității de deșeuri menajere.

N∗i
Qzi= (t/zi)
1000

i = 0,6-1,2 kg/loczi aleg i=1

N= 100 000 locuitori

100000∗1
Qzi =
1000

Qzi = 100 t/zi

Qan = Qzi * 365 (t/an)

Qan = 100* 365
Qan =36 500 t/an

T= perioada de exploatare a depozitului

T= 15-20 ani aleg T=17 ani
Qtotal = 36 500*17
Qtotal = 620 500 t

 Deșeuri stradale
Qstr = 0,2 * Qtotal
Qstr = 0,2 * 620 500
Qstr = 124 100 t

 Deșeuri industriale
Qinc = 0,1 *Qtotal
Qinc = 0,1 * 620 500
Qinc = 62 050 t

 Cantitatea totală colectată

Q colectat = Qtotal + Qstr + Qind
Q colectat = 620 500 +124 100 + 62 050
Q colectat = 806 650 t

9
 Q colectat - deșeuri compostate: 35-40% Q colectat = aleg 40%
- deșeuri incinerate: 25-30% Q colectat = aleg 25%
- deșeuri depozitate: 30-40% Q colectat = aleg 35%
Qcom = 40% * 806 650 = 322 660 t
Qinc = 25% * 806 650 = 201 662,5 t
Qdep = 35% * 806 650 = 282 327,5 t

Qtotal depozitat = Qcom + Qinc + Qdep

Qtotal depozitat = 322 660 + 201 662,5 +282 327,5
Qtotal depozitat = 806 650 t

DIMENSIONAREA DEPOZITULUI

 Calculul volumului depozitului

Qtot dep
V= (m3)
q deșeuri

qdeșeuri = 0,9…1,3 t/m3 aleg deșeuri qdeșeuri = 1,1

806 650
V=
1,1

V = 733 318,18 m3

 Calculul suprafeței amprizei

V
Sa = (m2)
H

H = 6-15 m, aleg H=12 m

733328 ,18
Sa =
12
Sa = 61 109, 84 m2
L

 Laturile depozitului
l
S = L*l
Aleg o latură L=280 => 218, 24
Scara 1:600 => L =46 cm

10
 l = 36 cm
Capitolul III

PROIECTAREA DEPOZITULUI DE DEȘEURI

Un depozit de deșeuri este de alcătuit din următoarele categorii de construcții:

- construcții pentru depunerea deșeurilor;
- platforma tehnologică;
- lucrări pentru protecția mediului;
- alte tipuri de lucrări

Construcții pentru depunerea deșeurilor.

- celule sau compartimente mărginite de digurile de contur sau de taluzurile
naturale despărțite la interior de digurile de compartimentare.
Pentru amenajarea celulelor se fac următoarele lucrări:
- taluzarea, care presupune nivelarea taluzului, îndepărtarea stratului vegetal,
adunarea taluzului la înclinarea din proiect și compactarea taluzului.
- executarea digului de contur.

secțiune transversală prin dig

- h- este variabilă , 4-6 m, dar în funcție de configurația topografică poate să coboare sub
4 m , iar la depozitele de vale poate depășii 6 m.
- lățimea de coronament este între 4-6 m;
- înclinarea taluzului se stabilește m1, m2 din condiții diferite pentru cele 2 taluzuri.
m1 - se stabilește din condiții de păstrare a stabilității digului și anume factorul de
stabilitate trebuie să fie mai mare sau egal cu 1,3 dacă se ia în calcul și forța din cutremur, dacă
nu trebuie să fie mai mare ca 1,5.

∑ Fs
fs = ≥ 1,3… 1,5
∑ Fa

fs- factorul de stabilitate

Fs- forțele de stabilitate
Fa- forțele de alunecare

11
 Modul de lucru:
- se propune un taluz cu înclinare maximă pentru că determină un volum minim de terasamente;
- se face schema și se calculeză stabilitatea, dacă se verifică stabilitatea, se merge cu închinarea
propusă, iar dacă nu se verifică, se alege o altă înclinare și se recalculează.
m2 - înclinarea taluzului interior se stabilește din considerente tehnologice de așezare,
fixare și stabilizare a straturilor de impermeabilizare.
Pentru așezare ușoară la geomembranei se recomandă înclinarea taluzului să nu fie mai
mare de 1/3.
- digurile de contur pot avea construcții suplimentare pentru stabilizare.

Digul de compartimentare are rolul de a susține geomembrana dintre două celule, astfel
încât levigatul să rămână în interiorul celulei chiar și la precipitații maxime.
Fauna în secțiune transversală este trapezoidală, iar dimensiunile recomandate pentru
înălțime sunt între 1,1-2 m, lățime de coronament 2 m, iar înclinația taluzului 1:1,5 sau 1:1.
Amenajarea amprizei cuprinde următorii pași:
- îndepărtarea obstaculelor existente;
- dezafectarea și demolarea construcțiilor;
- mutarea conductelor;
- defrișarea;
- decopertarea stratului vegetal și depozitarea lui într-un depozit special amenajat;
- nivelarea amprizei se realizează pentru pozarea geomembranei și sudarea acesteia.
Geomembrana utilizată a impermeabilizării are grosimea între 1-4 mm și este destul de
rigidă și nu poate fi așezată pe suprafețele care nu sunt drepte.
Evacuare levigatului se colectează la baza depozitului printr-o rețea de drenaj, iar pentru
a asigura scurgerea levigatului către drenuri, suprafața amprizei trebuie să fie netedă și înclinată,
de aceea nivelarea se face în plan înclinat pe două direcții. Direcția este necesară pentru scurgere
levigatului către drenuri, iar cealaltă direcție se face pentru evacuarea levigatului din drenuri.

12
 Normativul de proiectare al depozitelor 757/2005 recomandă ca înclinare amprizei să fie
de 1%, iar ca cea de-a doua înclinare să fie cat mai aproape de panta terenului, dar păstrată în
limite recomandate de hidraulică, adică peste viteza de sedimentare.

Platforma tehnologica cuprinde:

- cabina portar;
- zona pentru recepție deșeurilor;
- zona pentru verificarea tipurilor de deșeuri;
- rampă de spălare a roților;
- bloc administrativ;
- atelier pentru repararea utilajelor;
- garaj pentru utilaje;
- magazii;
- punct de stingere a incendiilor;
- rețeaua de energie electrică;
- alimentarea cu apă;
- canalizare.

Lucrări pentru protecția mediului.

- lucrări de etanșare (impermeabilizare amprizei și a digurilor);
- lucrări de drenaj (colectarea și evacuarea levigatului);
- construcții pentru epurarea levigatului;
- construcții pentru evacuarea gazelor;
- lucrări de acoperire periodică și finală a depozitului.

Alte lucrări.
- stații de sortare;
- stații de valorificare;
- stații de tratare mecanico-biologică;
- stații de compostare;
- incinerator.

13
 IMPERMEABILIZAREA DEPOZITULUI

Pe rampele de depozitare se află deșeuri menajere, deșeuri stradale, deșeuri din piețe,
instituții sau mai pot fi și deșeuri industriale acceptate, toate acestea sunt deșeurile nepericuloase
sau inerte.
Depozitele fiind construcții deschise sunt expuse factorilor de mediu, iar cele mai
importante sunt precipitațiile.
Precipitațiile cad pe suprafața depozitului, străbat deșeurile, se încarcă cu diverse
substanțe poluante și ajung la baza depozitului formând levigatul. Levigatul nu se formează doar
din apă de precipitații, ci și din apa pe care o conțin deșeurile. Levigatul se poate infiltra în sol,
poluând pânza freatică, pentru a împiedica acest fenomen este necesar să se etașeze ampriza și
taluzurile interioare ale depozitului, chiar dacă sub depozit există o barieră naturală de argilă,
acesta nu se ia în calcul pentru impermeabilizarea depozitului, deoarece coeficientul de
permeabilitatea al argilei nu îndeplinește le cerințele din normative.
Pentru deșeurile inerte coeficientul de permeabilitate să fie de 10 -7m/s, iar pentru
deșeurile nepericuloase ≤10-9 m/s. Grosimea stratului de argilă trebui să fie de minim 1 m pe
toată suprafața depozitului, ceea ce nu se va regăsi în teren.
Stratul de argilă natural poate să aibă fisuri discontinuități zone îi de elimin Irae
demineralizări sau alte rate sau poate să conțină porții organice și nu corespunde cu cerințele
tehnice.

Cerințele constructive impuse pentru terenul de fundare și impermeabilizarea bazei

depozitului însemnând impermeabilizarea amprizei

Cerințele privind proprietățile fizice ale terenului de fundare :

- materialul din care este construit terenul trebuie să fie omogen;
- terenul de fundare trebuie să fie stabil;
- stabilitatea terenului de fundare și a taluzurilor se calculează luând în considerare
încărcările date de grosimea finală stratul de deșeuri depozitate și sarcina provenită din
acoperirea finală a depozitului;
- distanța dintre nivelul hidrostatic și cel mai ridicat al apei subterane și cel mai jos punct
al suprafeței inferioare a stratului de izolare a bazin nu trebuie să fie mai mic de 1 m;

Cerințele privind proprietățile chimice pentru terenul de fundare:

- conținutul de carbonați pentru materialul argilos trebuie să fie mai mic de 10%;
- conținutul de materii organice trebuie să fie mai mic de 5%.

Cerințele privind proprietățile biologie:

- trebuie luate măsuri de protecție a barierelor construite împotriva eventualelor degradări
produse de acțiunea animalelor, microorganismelor și a rădăcinilor plantelor.

Cerințe pentru impermeabilizarea bazei:

- bariera geologică naturală trebuie să îndeplinească următoarele cerințe

14
 Depozite pt. deșeuri Depozite pt. deșeuri Depozite pt. deșeuri
inerte nepericuloase periculoase
Permeabilitatea (m/s) ≤10-7 ≤10-9 ≤10-7
Grosimea (m) ≥1 ≥1 ≥5

- bariera construită trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele cerințe:

Depozite pt. deșeuri Depozite pt. deșeuri Depozite pt. deșeuri

inerte nepericuloase periculoase
Grosimea geomembranei - 2 mm 2,5 mm
Permeabilitatea (m/s) 10-8 10-9 10-10
Grosimea (m) ≥0,5 ≥0,5 ≥1,5

Soluții de impermeabilizare
Impermeabilizarea cu materiale minerale.
Materialele minerale se care se pot folosi la impermeabilizare sunt argila comună sau
bentonita.
Argila este alcătuită în principal de caolin și alte minerale argiloase. Se extrage din
cariere, se aduce pe amplasament și se așsează în straturi de 20-25 cm, se umezește și se
compactează cu un compactor numit “compactor picior de oaie”.
Gradul de compactare se recomandă să fie mai mare de 98%, coeficientul de
permeabilitate ≤ 10-9 m/s, grosimea stratului minim 1 m.
Avantajele etanșării cu argilă:
- argila este o rocă natural;
- punerea în lucru se face după o tehnologie simplă și rezultă o etanșare bună.
Dezavantajele etanșării cu argilă:
- dacă sursa de argilă este la distanță mare costul transportului ridică și costul investiției;
- este sensibilă la ciclul uscare-umezire;
- la umezire se umflă, la uscare se contractă și rezultă fisuri;
- fisurarea duce la creșterea permeabilității, deci nu mai îndeplinește condiția de calitate;
- este sensibilă la ciclurile de îngheț-dezgheț repetat;
- se fisurează și din demineralizează;
- la contactul cu substanțe poluate din levigat se alterează.

Schemă impermeabilizări cu strat mineral

15
 Bentonita are un coeficient de permeabilitate în jur de 10 - 11 cm/s, este o pulbere foarte
fină de culoare gri deschis care conține în proporție de 98% montmorilonit. Acesta este un
mineral argilos tristratificat, structura tristratificată cuprinde o foință de trioxid de aluminiu și
două foițe de dioxid de siliciu. Datorită acestei structuri absorbție de apă este mare și pachetul
ajunge de la 9,4Å la 17,4 Å grosime.Această umflare face ca bentonita să aibă un coeficient de
permeabilitate foarte mic.
Pentru etanșare cu strat de bentonită cu 1 cm, realizează aceeași impermeabilizare ca 1 m
de argilă. Dificultatea constă în creșterea uniformă a stratului și s-a creat un material compozit
numit trisoplast compus din 20 % bentonită, 80% nisip și un aditiv care poartă numele de
bentonită aditivă. Un strat de 7-8 cm trisoplast realizează aceeași etanșare ca un strat de 1m de
argilă.

16
 CALCULUL CANTITĂȚII DE LEVIGAT

Levigatul este apa care trebuie îndepărtată din depozit, ea provine din trei surse:
- din precipitații;
- umiditatea deșeurilor;
- procesul de fermentație.
Precipitațiile străbat deșeurile și se încarcă cu substanțe poluante.
Substanțele poluante pot fi:
- în suspensie;
- dizolvate;
- nemiscibile;
- de natură minerală precum acizii, carbonații, sulfații;
- de natură organică: grăsime și protein.
Substanțele în suspensie sunt particule fine de funingine, praf și cenușă.
Substanțele nemiscibile sunt formate din uleiuri minerale și vegetale, de acizi organici
sau solvenți.
Debitul de levigat provenit din precipitații se calculează cu următoarea formulă:

Q = q*S (l/s)
Q – debit;
q – debit specific;
S – suprafața depozit/ celulă.

Debit specific se poate calcula în două moduri:

kH∗2 ,8
q= ( l/s ha)
T

k = 0,65
q = 0,16*k*I
k – coeficient de scurgere a cantității de precipitații;
H – precipitația maximă în 72h cu asigurarea de 10%;
T – timpul de evacuare;
I – intensitatea precipitațiilor (mm/h).

Pentru a calcula cantitatea de levigat se realizează bilanțul de levigat din depozit. Acesta
este calculul dintre venituri și consumuri.
Veniturile sunt precipitațiile, iar consumabile sunt evaporația teoretică (Et), acumularea
(Ac), consumul de apă din fermentare este de 10% din diferența între precipitații și evaporație,
10 % din ceea ce se infiltrează.
Bilanțul se face pe luni ținând seama de precipitația lunară, evaporație, indicele termic
lunar și temperature.
În situația în care în depozit sunt aduse deșeuri cu umiditate foarte mare se ia în calcul și
debitul de apă cedat de acele deșeuri.

17
 TRASAREA REȚELEI DE DRENAJ A LEVIGATULUI

Levigatul se adună la baza depozitului într-un strat drenant. Grosimea stratului drenat
este de 40-50 cm realizat din agregat. Cel mai utilizat agregat este pietrișul cu sortul 16-32, dar
mai poate fi folosit și sortul 16-40 sau 20-40.
Se folosește agregat monogranular care are un volum de goluri mari, deci cea mai mare
permeabilitate. Levigatul se adună în straul drenant și de acolo este preluat de rețea de drenaj.
Rețeaua de drenaj este alcătuită din drenuri absorbante și drenuri colectoare.
Drenuri absorbante au lungimi de până la 200 m, diametru de 200-250 mm, iar distanța
între drenuri este de 30-40 m.
Distanța între drenuri se poate calcula, dar este dată în normativul 757/2005.
Calculul rețelei de drenaj se poate asimila cu calculul pentru terenurile agricole unde se
folosește relația lui Hooghoult.

D2 = (8*k1*H2)/q + (4k2dh)/q

k1, k2 - coeficient de permeabilitate pentru stratul drenant de deșeuri;

q - debitul specific de evacuare;
H - înălțimea maximă curbei de depresie;
h - lățimea apei în dren;
D - distanța între nivelul apei în dren și punctul de intrare a curbei de depresie în dren;
H- depinde de adâncimea de îngropare a drenurilor în cazul terenurilor agricole; în cazul
depozitelor de deșeuri H poate fi înălțimea depozitul de deșeuri, dar pentru o asemenea valoarea
de lui H distanța între trenul va rezulta foarte mare, uneori depășind și 100 m, iar drenajul nu va
fi eficient.
Pentru a evita artificiile de calcul, distanța dintre drenuri, se va lua din normative, de
preferat 30 sau 40 m. Pentru o distanță de 50 m rezultă un dren prea încărcat.
Drenurile colectoare au diametrul de 400,500 mm, lungime este în funcție de lungimea
depozitul, se pune un singur drum colector într-o celulă, restul sunt drenuri absorbante.
Trasarea rețelei de drenaj.
Pentru a trasa rețeaua de drenaj trebuie să ținem cont de:
- panta de nivelare;
- direcția de scurgerea levigatului;

18
 - dimensiunile celulelor.

Scheme de drenaj

Când distanța de colectare a levigatului

depășește 150-200 metri, drenul colector se poate
poziționa în mijlocul celulei (prima imagine). Există și
varianta în care putem avea doar drenuri absorbante și
eu excepție de la regulă în care avem două drenuri
colectoare și rezultă un drenaj încrucișat.

Cea de-a treia variantă este cea mai avantajoasă, deoarece indiferent de avariile care apar
sistemul rămâne funcțional.
Dezavantajul este costul ridicat, un astfel de drenaj îl regăsim și la noi în țară la depozitul
de la Brăila. Debitul de levigat este scos în afara depozitului în cămine de levigat, fiecare cămin
de levigat subtraversează digul și se duce la căminul de colectare principal, din acest cămin
levigatul este pompat la stația de epurare. Majoritatea depozitelor de deșeuri au o stație de
epurare proprie și funcționează pe principiul osmozei inverse. Osmoza inversă este procesul de
scoatere a apei din levigat. Se aplică o presiune care face ca apa să treacă prin membrane
semipermeabil

19
 TRASAREA REȚELEI DE EVACUARE A GAZELOR

Principalul scop al colectării gazului din depozit este de a preveni emisia de gaz în
atmosferă, gazele care apar sunt gaze cu efect de seră și eu efecte negative asupra mediului. În
urma fermentării apar gaze, apă și substanțe minerale, din substanțele minerale cele mai
frecvente sunt sărurile, în special azotații, sulfații și carbonații.
Pe lângă săruri se mai găsesc și cantități impermeabile de oxizi de fier, de calciu, dioxizi
de siliciu și în cantități mai mici oxid de potasiu de sodium, etc.
În privința gazelor aceste conțin metan, ammoniac, oxid de calciu și azot, hidrogen
sulfurat, etc.
În funcție de gradul fermentării aerobe sau anaerobe, în gaze pot să domine oxizi de
carbon, de azot, trioxid de sulf (la fermentarea aerobă) sau să domine metanul (la fermentare
anaerobă). Metanul este componentul cu ponderea cea mai mare până la 75%. Compoziția
gazelor nu depinde doar de timpul fermentării ci și de condițiile de mediu, precum umiditate și
temperature. Gazele formate trebuiesc colectate și evacuate.
Sistemul de evacuarea al gazelor de alcătuit din puțuri de biogaz numite și aeratoare,
conducte de colectare și stație de neutralizare.
Modurile de realizare a sistemului de evacuare a gazelor:
1. Aeratoarele se amplasează după nivelare, impermeabilizare și construirea sistemului de
drenaj.Instalarea puțurilor de gaz se începe după ce stratul de deșeuri a ajuns la o înălțime de 4
m., baza puțului trebuie să fie amplasată la cel puțin 2-3m deasupra stratului de drenaj, în jurul
puțului se pune o geogrilă și piatră spartă folosind agregatul cu diametrul între 16-32mm.
Tuburile se înalță o dată cu depozitul când startul de deșeuri a ajuns la gura tubului se mai
prelungește tubul. Geogrila și pietrișul se
pun pentru a consolida tubul de accidente.
La închiderea finală se pune un capac la
puțul de biogaz pentru a evita intrarea
aerului și a apei.
2. Când nu sunt realizate aeratoarele
de la început.
În această situație se formează în
depozit și se introduc tuburile prin care va
fi evacuat și colectat biogazul. Forajul se
face foarte greu, deoarece utilajul se încarcă
cu hârtii, plastic, textile și se blochează.
Tuburile de biogaz sunt legate prin conducte
de stațiile intermediare, iar la stațiile
intermediare prin conducte principale la
stația de biogaz.

20
 ÎNCHIDEREA FINALĂ

Închiderea finală a depozitelor se realizează atunci când depozitul a ajuns la cota finală
de proiectar.
Închiderea se face în două etape închidere preliminară și închidere definitivă.
Închiderea preliminară presupune nivelarea deșeurilor așternerea stratului suport care
poate fi din pământ sau material inert, acest strat se compactează și se nivelează, în plan înclinat
grosimea stratului suport este între 30-50 cm, următorul strat este startul de colectare al gazelor
cu grosimea de 30- 50 cm și are o permeabilitate mare care poate fi din pământ amestecat cu
pământ și nisip, deșeuri din demolări concasate, deșeuri din cariere, balastiere sau deșeuri
industrial. După ce s-a făcut această acoperire se așteaptă 2-5 ani pentru ca deșeurile să-și
consume trasările principale.
Închiderea definitivă cuprinde stratul de etanșare care poate fi de 50 cm de argilă bine
compactată din geomembrană și geotextil sau geocompozit de etanșare.
Cerințele stratului de etanșare strat:
- să fie rezistent pe termen lung și etanș față de gazul din depozit;
- să rețină și să asigure scurgerea apei din precipitații;
- să formeze o bază stabilă și rezistentă pentru stratul vegetal;
- să prezinte rezistența împotriva deteriorărilor provocate de eroziuni;
- să fie rezistent la variațiile de temperatură;
- să împiedice înmulțire rozătoarelor;
- să fie circulabil.
Cerințele stratului de drenaj pentru apa din precipitații;
- se realizează cu o grosime de minim 30 cm;
- coeficientul de permeabilitatea agregatului să fie de 10-3 m/s;
- materialul trebuie să fie aplicat uniform pe întreaga suprafață a depozitului și să fie
stabil pe taluzuri;
- mărimea agregatului trebuie să fie între 4-32 mm.

21
 Cerințele startului de recultivare:
- se realizează cu o grosime de 1 m, nu se
complet compactează;
- este realizat dintr-un strat de pământ de
aproximativ 85 cm și este un strat de sol vegetal
de aproximativ 15 cm, pe el se poate planta gazon
iar după doi ani se plantează și plante cu rădăcini
scurte.
Rolul închiderii finale este:
- să împiedice răspândirea deșeurilor, mirosurilor
- să oprească înmulțirea insectelor, a rozătoarelor;
- să asigure colectarea biogazului, astfel încât
acestea să nu se acumuleze în pungi în depozit și
să nu iasă necontrolat din depozit;
- să împiedice pătrunderea apei din precipitații;
- să dreneze apa din precipitații;
- să se încadreze în peisaj.

Perioada de post închidere este de minim 30 de ani. Sistemul de control și urmărire

pentru etapa post închidere cuprinde date meteorologice, protecția apei subterane, controlul apei
de suprafață al levigatului și al gazului.

22
Capitolul IV
INCINERAREA DEȘEURILOR

Incinerarea deșeurilor reprezintă procesul de neutralizare al deșeurilor prin ardere

în instalații numite incineratoare și se aplică după legislația în vigoare pentru deșeurile
periculoase din punct de vedere chimic și biologic. Există și o derogare de la legislație și
este permisă incinerarea deșeurilor menajere (coincinerarea) în instalațiile de fabricarea
clincherului de ciment.

Avantajele incinerării
- se distrug substanțele periculoase și germenii patogeni;
- se reduce volumul deșeurilor cu 75-85%;
- stațiile de incinerare ocupă un spațiu redus putând fi amplasate chiar la locația
producătoare de deșeuri;
- nu este nevoie de mult personal, deoarece are un grad mare de automatizare,
căldura poate fi recuperată.

Dezavantajele incinerării
- rezultă gaze de ardere ce conțin substanțe periculoase, iar pentru distrugerea
acestor substanțe temperatura de ardere trebuie să fie de cel puțin 1000 °C menținută cel
puțin 5 secunde;
- epurarea gazelor ridică foarte mult costul incinerării, este de 2-3 ori mai scump
decât depozitarea;
- sunt necesare mai multe instalații de epurare a gazelor, pentru că o singură
instalație nu reține toate tipurile de particule;
- pe lângă gaze rezultă și apa uzată.

23
 DESCRIEREA STAȚIEI DE INCINERARE

Stația de incinerare este alcătuită din:

- incinerator/instalația de ardere;
- instalații de epurare a gazelor;
- construcții și lucrări anexe.
Incineratorul este un cuptor prevăzut cu grătare de diverse tipuri, are un buncăr
prin care se introduc deșeurile și în partea opusa o zonă în care se evacuează cenușă;
eficiența arderii este influențată de compoziția deșeurilor, puterea calorifică și de
umiditatea lor.

Legenda.
1. Buncărul de primire.
2. Macara/ greifer.
3. Coșuri de alimentare.
4. Împingător hidraulic.
5. Camera de ardere.
6. Grătar de ardere.
7. Instalații de suflat cu aer suplimentar.
8. Evacuator de cenușă.
9. Bazin de răcire a cenușii.
10. Extractor cu racleți/ bandă transportoare.
11. Instalații de suflat combustibil suplimentar.
12. Evacuatorul gazelor.
13. Serpentină de recuperare a căldurii.
14. Fereastră de control.

24
 15. Sistem de preîncălzire al deșeurilor.

Modul de funcționare.
Buncărul de recepție este o construcție din beton armat, se află mai jos de nivelul
terenului pentru a împiedica răspândirea deșeurilor și a mirosurilor. Dimensionarea se
face în funcție de capacitatea stației de cantitatea zilnică arsă. Macaraua preia deșeurile
din buncăr și le duce la coșul de alimentare. Coșul de alimentare poate fi metalic sau din
zidărie, poate fi vertical sau orizontal. Împingătorul are rolul de a asigura circulația
deșeurilor spre grătarele de ardere. Camera de ardere este construită din cărămidă
refractată și trebuie să aibă un volum suficient de mare pentru a asigura volumul de aer
pentru ardere, pentru ca arderea să aibă loc în condiții bune, deșeurile trebuiesc uscate, iar
acest lucru se realizează cu sistemul de preîncălzirea al deșeurilor.
Pentru a îmbunătății ardereaeste necesar să se sufle aer suplimentar, suflare
aerului se face cu ventilatoare așezate sub grătare.

B. PARTEA DESENATĂ

25
 Planul de ansamblu

 Planul de situație

B = m1*h + b + m2*h
B = 1,5*5 + 4 + 3*5
B = 26,5

scara 1:600

m1*h = 1,5*5 = 7,5 =>7,5/6 = 1,25

b = 4 => 4/6 =0,66
m2*h = 3*5 = 15 => 15/6 = 2,5

 Profilul longitudinal prin depozit

26
 Profilul longitudinal se trasează pentru a evidenția formă naturală a terenului și
modul în care se va nivela ampriza pe direcția longitudinală.
Etape de lucru
- se trasează linia profilului A-A’ și se numerotează punctele ce intersectează
această linie de la 1 la n puncte;
- se trasează graficul pentru reprezentarea profilul cu următoarele cerințe: scara
lungimilor să fie egală cu scara planului, iar scara înălțimilor este diferită, putând fi 1:50,
1:100.
- profilul cuprinde: cota teren, cota ampriză, cotă coronament, cotă finală a
depozitului și distanțele părțile și cumulate.

CA1 = CT * Ho
CA2 = CA1 ± d1-2 * i
CA3 = CA2 ± d * i

CC = înălțimea digului de împrejuire + cota minimă a terenului

CFd = cota minimă a amprizei + înălțimea depozitului

 Planul de nivelare al depozitului

Nivelarea se realizează pentru fiecare celulă în parte, se lucrează la scara planului.

Modul de lucru:
- vom folosi metoda micilor pătrate;
- se împarte suprafața celulei în pătrate cu latura de 10 până la 100 m;
- se determină cota în centru fiecărui pătrat;
- se stabilește centrul suprafeței numit centroid;
- cota centroidului este media cotelor cetrului fiecărui pătrat

C 1+C 2+C 3+ …+Cn

Cc = Cc=70,44
n

- se împarte celula în 4 zone cu un sistem de axe al cărei origine va fi în mijlocul celulei,

locul în care se află și cota centroidulu;
- reprezentăm în sensul de creștere sau descreștere a pantei pentru fiecare rază a
caroiajului după cele două direcții X și Y;
- pe direcția X țin cont de panta dată la profil longitudinal;
- calculăm cotele de proiectare ținând cont de panta pe direcție X 1%, iar pe direcția Y
4%.

Cpr1 = CC ± Dx1 *Ix ± Dy1 * Iy

 Planul de impermeabilizare

27
 Calculul impermeabilizării se realizează pe suprafeța amprizei și pe taluzurile interioare,
fixarea geomembranei se realizează pe coronament.
Pozarea geomembranei se așează perpendicular pe baza digului.
Caracteristicile geomembranei:
- lungimea 100m => 100/6 = 16,66
- lățimea 9m => 9/6 = 1,5
a = 0,5 – 1 m => aleg 1
b = 0,6 – 1,2 m => aleg 1
c = 0,4 – 0,6 m => aleg 0,4
Lungime taluz
L = h√ 1+m2 => L = 15,81
h=5
m=3
Sincg = a + b + c => Sincg = 2,4
Staluz = P * L
Staluz = (2*36 + 2*46) * 15,81 = 2593,06

 Planul rețelei de drenaj

Trasarea rețelei de drenaj se face în baza profilului longitudinal și a planului de nivelare.

Rețeaua este alcătuită din drenuri colectoare și absorbante.
Căminul colector se poziționează acolo unde avem cota cea mai joasă.
Distanțele de la drenuri trebuie să fie cât mai aproape de taluz și îl punem la 5m față de
taluz, iar distanța între celelalte drenuri este între 40-50m.
scara 1:600
5/6 = 0,83 m distanța față de taluz;
40/6 = 6,66 m distanța între celelalte drenuri.

28