Recuperare practică Bușteni 2016

Andrei Andreea Ioana

Ecologie

An I
Cadru natural

Localitatea Buşteni este situată în nordul judeţului Prahova, la poalele munţilor Bucegi, pe
cursul superior al râului Prahova. Se întinde pe circa 7 km de-a lungul văii Prahovei, între
“Vadul Cerbului” și tunelul săpat în pintenul muntelui “Muchia Lungă”.

Afluenţii râului Prahova, Valea Cerbului, Valea Alba și Valea Jepilor, situaţi pe partea
dreaptă, au oferit posibilitatea de extindere a localităţii Bușteni de-a lungul acestor văi, până
sub abruptul Bucegilor. În partea de sud, pe dreapta Prahovei, orașul se extinde cu cartierul
Poiana Ţapului, iar pe stânga văii, pe platoul Zamora, cu cartierul având același nume.

Matematic, localitatea este situată în emisfera nordică, cu următoarele coordonate: 25°33’

longitudine estică şi 45°25’ latitudine nordică. Altitudinea minimă a acestei zone este de
882m (la staţia CFR), iar cea maximă de 980m (la ultima casă de pe strada Matei Basarab).

Datorită așezării geografice și cadrului natural, oraşul Bușteni s-a dezvoltat de-a lungul
timpului ca staţiune turistică și pentru odihnă, alături de alte localităţi de pe valea Prahovei:
Sinaia, Azuga, Predeal.

Din punct de vedere turistic, este una din cele mai populare staţiuni montane, oferind un
cadru pitoresc, o mulţime de oportunităţi și activităţi de vacanţă, de la schi la excursii
montane. Datorită așezării la poalele muntilor Bucegi, orașul Bușteni este punctul de plecare
în majoritatea traseelor montane din zonă: Vârful Omu, Caraiman, Coștila, Jepii Mari și Jepii
Mici etc. Pe lângă culmile Bucegilor, Platoul Zamora, Platoul Golf, Valea Cerbului, drumul
spre cascada Urlătoarea, Poiana Ţapului, reprezintă , de asemenea, puncte de atracţie turistică
deosebite.

Desi orasul Busteni este situate intr-o zona muntoasa, Valea Prahovei se largeste in aceasta
regiune formand o intinsa suprafata aproape orizontala in unele locuri. Din aceasta cauza
peisajul este fermecator. Intr-un loc restrans de numai cativa kilometrii se poate vedea o
varietate a climei, vegetatiei si a solurilor, orasul reprezentand din acest punct de vedere cel
mai mare centru turistic si alpin din Romania Munţii Bucegi fac parte din Carpaţii
Meridionali, sunt situaţi la capătul răsăritean al acestora şi au o suprafaţă de aproximativ 300
km pătraţi. Limitele geografice ale Bucegilor sunt: Valea Prahovei la est, îi desparte de Munţii
Baiului (Gârbova); Valea Cerbului şi Valea Glăjăriei, tot la est, îi separă de munţii
Predealului; Ţara Bârsei la nord; culoarul Bran - Rucăr la vest, către Piatra Craiului; Valea
Brăteiului şi Valea Ialomiţei în sud-vest către Munţii Leaota; Valea Ialomicioarei în sud-est
către Gurguiatul.

Relieful

Vârful Omul (2505 m) este punctul de altitudine maximă al munţilor Bucegi şi in acelaşi timp
un nod orografic din care se resfiră cele cinci culmi mai importante ale masivului: culmea
principală, culmea Strunga, culmea Scara-Gaura, culmea Bucşoiului şi culmea Morarului.

Văile

În jurul Vârfului Omul se adâncesc nouă văi glaciare. Trei dintre acestea se află la originea
văii Ialomiţei: Valea Obârşiei, Doamnelor şi Sugărilor. Valea Cerbului se adânceşte spre est
iar celelalte: Valea Morarului, Mălăieşti, Ţigăneşti, Ciubotea şi Gaura între culmile nordice.

Apele

Apele cu obârşia în Munţii Bucegi curg spre nord şi spre sud faţă de cumpăna principală de
ape ce trece pe la Strunga, Omul, Pichetul Roşu şi Pasul Şipote. Astfel, la sud se află bazinul
Ialomiţei (care cuprinde şi Prahova). Râul Ialomiţa îşi culege apele la obârşie din trei căldări
glaciare aflate la sud de Vârful Omul: Sugările, Obârşia şi Doamnele. În aval, afluenţii
principali pe stânga (dinspre est) sunt pâraiele Cocora, Blana, Nucetul, Oboarele, Scropoasa,
Ialomicioara; iar pe dreapta (dinspre vest) pâraiele Horoaba, Tătarul, Mircea, Bolboci,
Lucăcilă, Brătei şi Raţei. Bazinul hidrografic al Prahovei cuprinde văile Cerbului, Albă,
Jepilor, Urlătorilor, Babei, Peleşului, Zgarburei, Izvorul Dorului. Afluenţii acestor văi
principale, situaţi în abruptul prahovean, sunt în general seci, debitul ocazional de apă
provenind din topirea zăpezilor şi ploile torenţiale de vară.

Reţeaua hidrografică
Apele de suprafaţă sunt reprezentate de bazin hidrografic al râului Prahova, ce străbate
teritoriul orașului de la nord la sud şi la care se adaugă afluenţi de dreapta și de stânga.
Debitele de apă ale afluenţiilor acestor văi principale sunt variabile, dar în general sunt seci,
debitul ocazional de apă provenind din topirea zăpezilor şi ploile torenţiale de vară.

Bazin hidrografic al râului Prahova se care se caracterizează printr-o albie relativ îngustă,
dezvoltată când pe o parte când pe cealaltă a râului.
Văile afluente sunt în general adânci, înguste, cu pante mari în lungul lor şi au tendinţă de
eroziune în cursul superior şi tendinţe de eroziune şi de acumulare în apropierea confluenţei
cu Prahova. În cea mai mare parte, versanţii acestor văi sunt împăduriţi, iar pantele, cuprinse
între 30 – 60°, asigură scurgerea normală a apelor, cu excepţia perioadelor de viituri
puternice.

Aceste văi au caracter torenţial, deoarece transportă debite solide importante, ce formează
conuri de dejecţie de diferite mărimi, în special la unii afluenţi de dreapta ai Prahovei. Cel mai
important este cel format de Valea Jepilor, apoi cele de la gura văii Babei, Urlătoarea, Valea
Albă şi Valea Cerbului.

Stratul de apă subterană se găsește la o adâncime cuprinsă între 1 – 1,5 m, în şesul aluvial, şi
5 -10 m, în zona de terasă, iar în zona de versant apare sub forma de infiltraţii la diferite cote.
Pânza freatică se caracterizează prin variaţii mari de nivel şi debit în funcţie de precipitaţii.

Consideraţii hidrografice şi hidrogeologice

Valea Râului Prahova are aspectul unei depresiuni morfologice, cu flancurile asimetrice:
malul drept îngust şi abrupt, malul stâng mai larg şi cu pante mai line.

În lungul albiei se diferenţiază zona de luncă (albia majoră) relativ îngustă, cu dezvoltare
discontinuă, când pe o parte, când pe alta, în funcţie de meandrele râului. Sunt puţine zonele
cu risc de inundabilitate şi numai la debite extraordinare. În general aceste zone au fost reduse
prin lucrările de regularizare deja executate (în mare parte în zona industrială şi zonele
adiacente căii ferate).

Râul are debit permanent, însă acesta variază foarte mult în funcţie de precipitaţii.

Principalii afluenţi sunt Valea Urlătoarea, Valea Jepilor, Valea Cerbului, Valea Albă, Valea
Bâlea – afluenţi dreapta şi Valea Măturarului, Valea Tufa, Valea Şipa, Valea Zamora, Valea
Fetei – afluenţi stânga.

Cercetarile efectuate în timp au evidenţiat prezenţa unui acvifer freatic şi a unui complex
acvifer de adâncime în subteranul zonei.

Stratul acvifer freatic este localizat în orizonturile de pietrişuri ale diferitelor terase şi poate fi
întâlnit discontinuu, la adâncime mai mica şesul aluvial, sau mai mare în zona de terasă. Cel
din pietrişurile terasei este parţial mineralizat, caracteristică evidentă în multe dintre izvoarele
naturale prezente în zona de nord a teritoriului.

Complexul acvifer de adâncime este se găsesște în sistemul de fracturi transversale, fisuri şi

diaclaze în stratele de Sinaia.

În general, direcţia de curgere a curentului acvifer este oblic pe sensul de curgere al râului
Prahova, iar alimentarea acestuia se face, de asemenea, din precipitaţiile care se infiltrează
prin sistemul de fracturi, fisuri şi diaclaze.

Acviferul este întâlnit sub forma unor izvoare:

– cu ape dulci – în deluviile depuse pe roca de bază, au debite mici, influenţate direct
de precipitaţii. Debite mai consistente izvorăsc pe valea Zamora – 8,00 – 9,00 l/sec şi Valea
Şipa – 6,00 – 7,00 l/sec.

– cu ape minerale – reduse ca importanţă, ce au în compoziţie hidrogen sulfurat, brom

şi sodiu. Izvorul Fetei apare în malul drept al văii Fetei, la nivelul albiei minore şi este captat
rudimentar (0,01 – 0,02 l/sec.). Apa are o mineralizaţie de 365 – 500 mg/l şi caracter sulfuros-
bicarbonatic-sodic-calcic.

Mai există și o altă zonă, cea cu ape sărate, în partea de nord a oraşului. Aceste ape au fost
captate în trecut, apoi au fost reamenajate 3 puţuri (dintr-o serie de alte puţuri, care s-au
dovedit a capta, în mare parte ape dulci, numai 6 dintre ele apă sărată). Însă debitele extrase
sunt mici (340 – 800 l / 24 ore). Aceste ape sunt clorosodice şi au mineralizaţie cuprinsă între
3 – 25 mg/l.

Apele minerale din cuprinsul oraşului Buşteni au indicaţii terapeutice.

Clima
Orașul Bușteni se încadrează într-o zonă cu climat de montan, caracterizat prin veri răcoroase,
dar și ierni friguroase.

Conform lucrării „Monografia Geografică a României – zona Sinaia”, în orașul Bușteni,

temperaturile au următoarele valori:
 temperatura medie anuală: +6,10°C
 temperaturile medii multianuale în luna ianuarie: -3,00°C
 temperaturile medii multianuale în luna iulie: +14,00°C
 temperatura maximă absolută: +32,50°C
 temperatura minimă absolută: -27,00°C.

Ceaţa este prezentă 23 zile pe an la Busteni.

Precipitaţiile medii multianuale se situează între 808 mm/mp la Busteni, luna cea mai bogată
în precipitaţii fiind iunie, cea mai săracă octombrie, și sunt repartizate astfel:

 iarna: 14,5%
 primavara: 25 %
 vara: 39,1%
 toamna: 21,4%.
Cantitatea maximă a precipitaţiilor căzute în 24 h: 115,8 mm.

Zăpada acoperă solul timp de 78 zile pe an la Busteni, iar prima zăpadă de schi poate să se
aşeze în octombrie la Partia Kalinderu.

Încărcarea din zăpadă pe sol, pentru o perioadă de revenire IMR = 50 ani: 2 kN/mp.

Adâncimea maximă de îngheţ: 0,90 – 1,00 m

 numărul mediu al zilelor fără îngheţ: 148 zile/an

 numărul mediu al zilelor cu îngheţ (00 C): 155,8 zile/an.

Vânturile ce bat în statiunea Bușteni sunt: Nord, Nord-Est, Sud, Sud-Est (vântul care este și
aducător de precipitaţii). Munţii protectori și marile păduri în mijlocul cărora se găsește
localitatea Bușteni, opresc cea mai mare parte din curenţii de aer, cu toate că vin din direcţii
diferite, având nu rol protector. De cele mai multe ori nu se simte decât o briza care
traversează valea de la Nord-Est la Sud-Est. Iarna calmul atmosferic este aproape total. În
general vânturile bat din direcţia N (35,5%) sau se canalizează pe direcţia văilor.

Presiunea de referinţă a vântului, mediată pe 10 min. la 10 m şi 50 ani interval mediu de

recurenţă: 0,7 kPa.
Geologia

Oraşul Buşteni face parte din unitatea geomorfologică Masivul Bucegi, alcătuit predominant
din gresii și conglomerate și parţial din calcare.

Baza masivului Bucegi o constituie şisturile cristaline, și anume cristalinul de Leaota care se
regăsește în sud-vest (munţii Lucăcilă, Deleanu, Tătarul), dar şi în abruptul vestic de la
Strunga până la Ciubotea: în Cheile Tătarului, Plaiul Mircii, Cheile Zănoagei, Scropoasa,
Valea Horoabei.

Cristalinul este acoperit în cea mai mare parte de roci sedimentare din perioadele jurasic şi
cretacic. Astfel, calcare jurasice întâlnim pe culmea Strunga şi Valea Ialomiţei și mai puţin în
versantul prahovean.

Caracteristic cretacicul sunt, în special, conglomeratele şi gresiile. Astfel, Abruptul

Prahovean, cu marii pereţi ai Coştilei, Caraimanului şi Jepilor Mici, este format din
conglomerate cu intercalaţii de gresie, acestea având o rezistenţă la eroziune mai slabă decât
conglomeratele. De aceea, pe Platoul Bucegilor, datorită eroziunii diferită a gresiilor şi de cea
a conglomeratelor, au apărut formele interesante ale Babelor şi Sfinxului.

Gresiile micacee fac parte, de asemenea, din cretacic și se regăsesc în partea central-sudică a
Platoului, în straturi subţiri, între conglomerate.

De asemenea, întâlnim și flişul de pe versantul prahovean, reprezentat de stratele de Sinaia şi

de complexul de gresii şi marne asociate cu recife de calcar.

Stratele de Sinaia – cuprind trei succesiuni litostratigrafice:

 Stratele de Sinaia inferioare, reprezentate de şisturi argilo-mărnoase, grezocalcaroase şi

calcare mărnoase, cu intercalaţii nisipoase;
 Stratele de Sinaia medii, cuprind gresii calcaroase şi şisturi argiloase roşii şi verzi (stratele
de Azuga);
 Stratele de Sinaia superioare sunt formate din şisturi argilo-mărnoase, brecii şi
conglomerate, cu blocuri mari de şisturi cristaline şi calcare (Tithonic superior).
În cuaternar Munţii Bucegi au fost acoperiţi de gheţari. După topirea acestora au rămas
căldările şi văile glaciare, cu profil longitudinal în trepte succesive şi profil transversal în
formă de U. În partea inferioară, văile se îngustează şi trec de la profilul în formă de U la
profil în formă de V.

Prezenţa acestor roci cu rezistenţă diferită la eroziune a dus la crearea reliefului actual,
reprezentat prin văi, săpate în rocile cele mai puţin rezistente, şi creste, formate din rocile
dure. De asemenea, procesele de eroziune, transport şi acumulare, procese care se manifestă
puternic în zonă, au dus la separarea unor suprafeţe terasate, cu mai multe trepte secundare,
formate prin eroziune şi acumulare de material derocat din amonte. Rocile au fost puternic
tectonizate, iar înclinarea stratelor, în general, este către vest.

Pe teritoriul oraşului Buşteni pot fi separate următoarele unităţi morfologice:

 Şesul aluvial – este reprezentat de lunca râului Prahova şi se dezvoltă în general de o parte
şi de alta a văii, cu lăţimi de maxim 350 m. Către nord lunca se îngusteaza treptat. Dintre
celelalte văi, doar pârâul Valea Cerbului prezintă local zone de luncă. Şesul este expus
local inundaţiilor la viituri (la debite extraordinare pe valea râului Prahova), însa în mare
parte (mai cu seama în zona industrială) au fost executate lucrări de regularizare, care au
redus foarte mult riscul.
 Zonele de terasă – reprezintă mai multe niveluri cu altitudini cuprinse între 5 – 60 m, în
lungul râului Prahova, discontinue pe partea dreaptă şi continue (cu precădere terasa
inferioară) pe partea stânga. Trecerea de la un nivel la altul de terasă se face prin taluzuri
abrupte, în general stabile (frunţi de terasă).
 Zonele de versant – sunt în general împădurite şi au altitudini de peste 900 m. Pantele sunt
medii şi agresive, fragmentate de văi cu caracter torenţial. Versanţii se dezvoltă deasupra
zonelor de terasă (în continuarea acestora), începând cu pante line şi medii şi continuând
cu pante agresive (peste 1000 m altitudine). Fenomenele de eroziune joacă un rol
important în modelarea reliefului, prin săparea unor văi adânci şi extinderea altora pe
laterale, provocând însă alunecări de teren locale.
Date geotehnice
Datele geotehnice reprezintă totalitatea informaţiilor obţinute prin observaţii directe asupra
terenului (deschideri naturale) şi a studiilor geotehnice în zonă, din cercetările anterioare
(foraje geotehnice). Pe baza acestor foraje s-au diferenţiate două tipuri majore de teren de
fundare:

1. Formaţiuni aluvionare – alcătuite din pietrişuri, bolovănişuri, cu nisip şi liant argilos-

prăfos. Aceste formaţiuni fie apar direct sub solul vegetal pe zonele de luncă şi terase, fie
sunt acoperite (la baza pantelor) de depozite deluviale de panta (argile, argile prăfoase şi
nisipoase, cu grosimi reduse). Aceste depozite ajung până la 3,00 – 4,00 m adâncime,
fiind depuse pe rocă de baza (strate de Sinaia şi conglomerate de Bucegi). Aceste tipuri de
pământ caracterizează din punct de vedere morfologic zonele de şes aluvionar şi zonele de
terasă.

1. Depozite deluviale – formate din pământuri fine, argiloase-prăfoase, deseori cu

fragmente de rocă (grohotiş – gresii, marnocalcare etc.). Aceste pământuri se întâlnesc în
diferite stări de consistenţă (în general plastic consistente şi plastic vârtoase) şi au
caracteristici fizico-mecanice slabe în general (din cauza vârstei recente au un grad redus
de consolidare). Aceste depozite acoperă zonele de versant şi zonele de racord între terase
şi versanţi, fiind depuse predominant direct pe stratele de Sinaia şi mai puţin pe depozitele
aluvionare.

Biodiversitatea

La nivelul orașului Bușteni există păduri dese de fagi, arini, salcii, mesteceni, paltini și ulmi.
Pe măsură ce altitudinea crește (peste 1200 m), locul foioaselor este luat de conifere: pini,
brazi, molizi și larice.

Vegetaţia alpină şi subalpină (1600-2000) cuprinde tufărişuri, arbuşti, asociaţii de pajişti şi

numeroase specii de flori de munte. Suprafeţele ocupate de jneapăn sunt în regim de ocrotire
şi li se adaugă tufărişuri de afin şi zmeură.
Pădurile de conifere (1200-1600) îmbracă versanţii munţilor şi pătrund pe firul văilor sub
formă de lobi. Aceste păduri de brad, molid, larice, au un rol deosebit în procesul de
purificare a aerului, cu rol deosebit de benefic asupra organismului.

Pădurile de amestec (800-1200) deţin suprafeţe întinse şi includ specii de fag, stejar, brad şi
altele. Ele asigură ozonificarea aerului din straturile situate pe toată Valea Prahovei. În
padurile de fagi există specii de plante ierbacee: Ciuboţica Cucului, brândușa, feriga, fragii,
ghiocei, leurda, murele, afinele, izma, Coada Calului, pipirigul, robuzul, Iarba Ciutei,
macrisul, trifoiul. Există și specii de plante aflate în regim de ocrotire: Bradul Alb, Tisa,
Zimbrul, Papucul Doamnei, Iedera Albă, Stânjenelul Dacic, Ghintura Galbenă, Garofiţa,
Floarea de Colţ.

Și datorită acestor zonelor de pădure sunt asigurate activităţile turistice, de odihnă, recreere,
drumeţie.

În ceea ce priveşte fauna, în zona Valea Cerbului se găsesc mai multe specii cu valoare
cinegetică.

În pădurile din preajma orașului se pot fi întâlniţi urși, lupi, cerbi, caprioare, mistreţi, vulpi,
răși și capre negre. Mai există iepuri și veveriţe, dar în număr redus.

În schimb există multe păsări: piţigoi, cocoși de munte, pupeze, cuci. Solul umbros al
pădurilor de aici favorizează existenţa unor reptile ca: vipera comună, salamandra, șopârla de
munte. Se mai întâlnesc, de asemenea, broasca bruna și multe specii de melci.

Flora endemica , rara si periclitata Aceasta categorie de plante din Muntii Bucegi reprezinta
ceva mai mult de jumatate din lista speciilor similare, alcatuita pentru intreaga tara de Peterfi,
Boscaiu,Toniuc (1977) in scopul de a intra in regim de ocrotire, in dorinta de a asigura
conservarea genofondului Romaniei. Muntii Bucegi au o mare diversitate floristica
constituind o rezerva serioasa a genofondului romanesc, chiar si in privinta unor taxoni cu
importanta mai deosebita. Speciile endemice reprezinta 5,6% din flora Bucegilor, fiind
reprezentate prin 60 de unitati taxonomice (specii sau subspecii). Pentru intreaga tara sunt
citati 74 de taxoni endemici “tari” si 54 “critici”, considerand ca in muntii Bucegi exista 27 de
taxoni endemici “tari”, notam deci marea bogatie in taxoni endemici a muntilor Bucegi,
comparativ cu flora endemica a Carpatilor sau a Romaniei. Specifice pentru muntii Bucegi
sunt endemismele locale, exclusive ale Bucegilor, acestea fiind in numar de doua (Astragalus
australis ssp. bucsecsi si Poa molinerii ssp. glacialis).
Specii de animale ocrotite prin lege: · Formica rufa (Furnica rosie de padure); Tetrao urogalus
(Cocos de munte); Covux corax (Corb); Aquila chrysaetos (Acvila de munte); Rupicapra
rupicapra (Capra neagra); Cervus elaphus(Cerbul); Linx linx(Ras); Ursus arctos (ursul brun).

Monumente ale naturii

Rezervaţiile naturale din munţii Bucegi

 rezervaţia principală (400 ha) constituie o fâşie continuă de-a lungul versanţilor exteriori
ai masivului, de la Sinaia până în Şaua Strunga. Rezervaţia cuprinde şi o zonă ştiinţifică
de protecţie absolută în Jepii Mici şi Caraiman, incluzând Valea Jepilor.
 rezervaţia Peştera Ialomiţei cuprinzând Muntele Cocora, Peştera Ialomiţei şi Valea
Horoabei, Muntele Bătrâna.
 rezervaţia Zănoaga cuprinde muntele şi cheile cu acelaşi nume.
 rezervaţia botanică Vârful Omu (2505 m) cuprinde grupări vegetale caracteristice tundrei
alpine.
 rezervaţia botanică Babele (2200 m).
 rezervaţia botanică Poiana Crucii (1590 m).
 rezervaţia turbăria Lăptici (1470 m) cuprinde cea mai interesantă mlaştină oligotrofă din
Bucegi.

În conformitate cu avizul nr. 488/18.05.1998 elaborat de “Muzeul Judeţean de stiinţele naturii

Prahova” pe teritoriul oraşului se găsesc următoarele obiective cu regim de protecţie strictă.

Denumire monument aflat Importanţă Altitudine

în (m)
inventarul
parcului Naţional Bugegi

Claia Mare (Abruptul Geomorfologica 1775

Prahovean)

Peretele Vaii Albe Geomorfologica 2150

Portita Caraimanului Geomorfologica 1900

Ogasul Spumos Geologica / Geomorfologica 1275

Valea Tapului Geologica 1500

Cascada Urlatoarea Morfohidrologica / Zoologica 1125

Petrele de la Omu Geomorfologica 2504

Coltii Morarului Geomorfologica 2250

Cerdacul din Valea Cerbului Geologica / Geomorfologica 2350

Sfinxul Geomorfologica 2225

Babele Geomorfologica 2200

o Forme ale presiunilor antropice asupra sistemelor ecologice din zona Busteni.

Principalele procese de degradare a solului sunt:

 eroziunea;
 degradarea materiei organice;
 contaminarea;
 salinizarea;
 compactizarea;
 pierderea biodiversităţii solului;
 scoaterea din circuitul agricol (temporar sau definitiv);
alunecările de teren şi inundaţiile.
Sursele de poluare ale mediului ambiant se împart în două mari categorii:

 cu particule solide;
 cu gaze şi vapori.

Acestea pot fi surse naturale sau surse artificiale: întreprinderile industriale, centralele
termoelectrice şi termice, mijloacele de transport, instalaţiile de încălzit pentru locuinţe etc.

Activităţile antropice cu ponderea cea mai importantă în generarea gazelor cu efect de seră
sunt procesele de combustie din industriile de transformare si energie.

o Pe malul drept al unui ecosistem lotic s-au construit cateva pensiuni. Toate deseurile
menajere provenite de la acestea sunt aruncate pe maul raului si chiar in rau. Suntem
interesati sa vedem care este impactul deseurilor asupra structurii compartimentului
bentonic. Cum procedam? Numiti metoda de amplasare a statiilor de prelevare,
metoda de prelevare si cea de prelucrare a probelor.

Stațiile de prelevare au un caracter permanent. În cazul râului se stabilește o primă stație de

prelevare chiar în punctul de descărcare sau în cazul nostru înainte de zona poluata cu deșeuri.
Următoarea stație se amplasează în zona poluată, iar cea de a treia stație se amplasează în
aval, pentru a evidenția capacitatea de autoepurare a apei.

Pentru prelevare se folosește metoda randomizată. Aceasta constă în împărțirea suprafeței

studiate în unități egale ca mărime care sunt apoi numerotate. Se aleg la întâmplare numere
din intervalul celor numerotate și se prelvează un anumit număr de unități de probă.

Prelucrarea probelor urmărește etapele de:

 Depozitare și etichetare
 Conservare
 Sortare
 Identificare
 Mărimea probei trebuie sa fie reprezentativă pentru ecosistemul studiat și este
reprezentată de număru de unități de probă.Unitățile de probă depind de mărimea
indivizilor aflați ecosistem.
 o Pentru prelevarea vegetatiei terestre avem doua cuadrate, unul cu latura de 0,5 m si
celalat , de 1 m. Cum testam care este cuadratul cu care prelevam o proba de marime
optima pentru cercetarea (structura) vegetatie de pajiste?

Compararea probelor utilizând cele două cuadrate este o metoda de apreciere a eficienței
acestora. Cuadratul cu latura de 1 m are o suprafață mai mare de acoperire și surprinde mai
bine heterogenitatea vegetației. În plus, unitățile de probă prelevate cu cuadratul mare sunt
mai ușor de gestionat și apreciat, presupunând și o economie de timp și efort.

Bibliografie

1. Rîșnoveanu Geta, “Caracterizarea sistemelor populaţionale”, Editura Ars Docendi, 2010, București

2. http://www.bucegipark.ro

3. http://www.crrt.ro

4. http://www.orasul-busteni.ro

5. „Plan Urbanistic General Oraș Bușteni, 2011”