Sunteți pe pagina 1din 1

1837 1 martie.

La Humulești (județul Neamț), se naște Ion Creangă, primul din cei opt copii ai soților Ștefan a
Petrei Ciubotariul și Smaranda Creangă.

1846 Ion Creangă începe să frecventeze școala primară din satul Humulești. Primul său învățător a fost
„bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericei, un holteiu zdravăn, frumos și voinic”; figura sa este evocată cu
afecțiune deosebită în „Amintiri din Copilărie”.

1849 La îndemnul bunicului său, David Creangă, Ion urmează cursurile școlii din Broșteni; curând însă este
nevoit să le întrerupă din pricina râiei pe care o contractează de la caprele irinucăi(femeia la care ședea în
gazdă). Nu peste mult timp, părăsește și localitatea din cauza unei „isprăvi” săvârșite în tovărășia lui Dumitru:
copiii prăvălesc un bolovan peste casa Irinucăi.

1850 15 ianuarie. Se naște Mihai Eminescu. Marele poet va avea ulterior o înrâurire hotărâtoare asupra lui
Creangă, determinându-l să scrie.

1853 Ion Creangă se află la Târgul-Neamț, la cea dintâi școală publică din județ.

1854 Pleacă la Fălticeni, la „fabrica de popi”, o școală total dezorganizată. Dealtfel, în primăvara anului
următor, Mitropolia hotărăște transferarea elevilor tineri la Socola și desființarea școli.

1855 Din toamna acestui an, Ion Creangă urmează seminarul de la Socola. De acum înainte, viitorul scriitor își
va petrece restul vieții la Iași. Drumul creației sale va fi mereu legat de acest oraș.

1858 Iunie. Moare tatăl lui Ion Creangă. Întrerupe frecventarea seminarului de la Socola și solicită o slujbă
potrivit pregătirii sale incomplete.

1859 În august, Ion Creangă se căsătorește cu Ileana Grigoriu, fiica părintelui Ioan Grigoriu. Peste câteva luni,
în decembrie, este hirotonisit diacon.

1860 19 decembrie. Se naște unicul său fiu, Constantin Creangă.

S-ar putea să vă placă și