ASOLAMENTUL

Asolamentul reprezintă împărţirea terenului în sole (tarlale) pe care plantele de

cultură se succed în spaţiu şi în timp într-o ordine bine stabilită în vederea creşterii
fertilităţii solului, a sporirii calitative şi cantitative a producţiilor agricole.

În practica agricolă noţiunea de asolament se confunda cu cea de rotaţie, însă aceasta

este succesiunea plantelor în timp pe o singură solă, deci asolamentul include rotaţia care este
aceeaşi pentru toate solele aceluiaşi asolament.
Asolamentul presupune împărţirea unei suprafeţe în parcele (denumite sole) pe care
plantele sunt repartizate şi supuse rotaţiei.
Prin asolament se înţelege repartiţia diferitelor culturi pe sole într-o
exploataţie agricolă, iar succesiunea lor în timp şi în ciclul stabilit se numeşte rotaţie.
Rotaţia culturilor reprezintă succesiunea culturilor în timp pe aceeaşi solă, într-o
ordine stabilită în mod ştiinţific.
Un exemplu de rotaţie poate fi următorul: 1 - soia; 2 – grâul de toamnă: 3 - porumb; 4
- sfeclă de zahăr; 5 - porumb. Această rotaţie durează 5 ani, dupăcare urmează al doilea ciclu
al aceleiaşi rotaţii
Asolamentul este cea mai eficace şi eficientă metodă de luptă susţinută împotriva
buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.
Combaterea buruienilor este o măsură aproape tot atât de veche ca şi agricultura.
Alternanţa în timp şi spaţiu a culturilor şi implicit a lucrărilor agrotehnice influenţează
considerabil tipul şi intensitatea îmburuienării
Prin alternarea culturilor scade numărul buruienilor specifice. Când alternează grâul cu
porumbul, atunci buruienile specifice grâului (cu germinaţie în toamnă şi care pot ierna) nu
mai pot creşte, deoarece după recoltarea grâului terenul se lucrează, se menţine curat de
buruieni până în primăvară când se seamănă porumbul. Astfel prin lucrările solului specifice
culturii porumbului se combat bine buruienile cu germinaţie în toamnă şi care pot ierna
Combaterea bolilor şi dăunătorilor culturilor agricole este influenţată hotărâtor de
asolament. Fiecare plantă cultivată este atacată de ciuperci, bacterii, virusuri, de insecte, viermi
specifici. Prin cultivarea aceleiaşi plante pe acelaşi teren mai mulţi ani, deci prin monocultură,
bolile şi dăunătorii plantelor cultivate se înmulţesc foarte mult, iar producţia scade cantitativ şi
calitativ. Paraziţii vegetali şi animali sunt adaptaţi să trăiască pe anumite specii de plante.
Frecvenţa atacului creşte progresiv în cazul monoculturii, deoarece multe boli se transmit de la
un an la altul prin resturile vegetale rămase în sol, iar dăunătorii iernează în sol în diferite stadii
de dezvoltare. Alternând anual diferite culturi cu paraziţi diferiţi, cu tehnologii de cultură diferite
se creează un dezechilibru în biologia lor (sau chiar li se întrerupe ciclul biologic), reducându-se
astfel gradul lor de atac în perioadele următoare.
O plantă nu se cultivă an de an pe acelaşi teren, deoarece se succed o serie de
efecte negative:
 înmulţirea excesivă a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor specifici acelei culturi;
 consumul unilateral al substanţelor nutritive din sol specific fiecărei plante
decultură;
 acumularea unor substanţe toxice în sol etc.
Ca urmare recoltele scad an de an. Toate aceste neajunsuri sunt evitate dacă pe acelaşi
teren, după recoltarea unei culturi de exemplu inul, în anul următor se seamănă altă plantă de
cultură, de exemplu grâul şi aşa mai departe. Prin urmare este necesar ca în timp, plantele să
alterneze (să se rotească). Dar această alternanţă (succesiune) nu se face la întâmplare ci se
stabileşte după anumite reguli.
 În agricultura durabilă asolamentul este considerat ca una din cele mai
importante măsuri agrotehnice de menţinere şi sporire a fertilităţii solului, de luptă împotriva
buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, de sporire a eficacităţii celorlalte măsuri pedoameliorative
şi agrofitotehnice, de obţinere a unor producţii mari şi de calitate superioară (sănătoase) în
condiţii de profitabilitate.

 Influenţa asolamentului asupra însuşirilor solului se constată cu certitudine numai în

experienţe de durată medie şi lungă, aceasta chiar dacă influenţa acestuia asupra producţiei
plantelor cultivate se constată chiar şi în rotaţiile bienale.
Natura solului este foarte variată şi aproape fiecare specie sau chiar soiul sau hibridul
cultivat preferă un anumit sol, dar îl şi influenţează diferit.
Textura solului, una din însuşirile cele mai stabile ale solului nu se modifică sub
influenţa asolamentului, dar structura culturilor din asolament trebuie adaptată acestei însuşiri.
Astfel grâul preferă solul lutoargilos, secara şi cartoful reuşesc pe soluri nisipoase, iar
majoritatea plantelor preferă soluri cu textură mijlocie (lutoasă, lutonisipoasă).
Structură solului şi însuşiri fizice bune asigură plantelor cultivate o activitate
fiziologică normală. Rădăcinile cresc în adâncime şi lateral, se ramifică fără să fie stânjenite.
Se face un schimb permanent de aer, deci rădăcinile respiră normal şi absorb continuu
elementele nutritive din sol. Apa din precipitaţii circulă vertical şi se înmagazinează în
straturile mai adânci ale solului. Activitatea microorganismelor se desfăşoară normal, iar în
sol există un echilibru între humificarea şi mineralizarea materiei organice.
Umbrirea solului de către plante duce la menţinerea umidităţii, la combaterea unor
buruieni şi la păstrarea structurii solului, pe care o protejează contra distrugerii de către
picăturile de apă ale ploii. Umbresc bine solul rapiţa, cânepa, lupinul, soia, lucerna şi sub
acest raport ele pot alterna cu plantele care nu umbresc bine solul cum sunt plantele prăşitoare
şi cerealele păioase.

Cantitatea de rădăcini, respectiv de materie organică, ce rămân de la plantele cultivate

şi care se transformă în parte în humus

Elementele nutritive pe care le iau plantele din sol variază sub raportul substanţelor pe
care le preferă fiecare plantă, al timpului şi cantităţii necesare, precum şi al adâncimii de la
care se aprovizionează, al solubilităţii etc.
Plantele care consumă mult azot, cum sunt cerealele păioase şi îndeosebi grâul, trebuie
să alterneze cu plante cum sunt leguminoasele care, deşi consumă şi ele azot, îmbogăţesc
totuşi solul prin fixarea azotului din atmosferă cu ajutorul bacteriilor simbiotice care trăiesc în
nodozităţile formate pe rădăcinile leguminoaselor

Tipul şi schema de asolament. Când într-un asolament se prezintă concret plantele de

cultură care se succed este vorba despre un tip de asolament. Prezentarea asolamentului sub
forma grupelor de plante reprezintă schema de asolament.
Exemplu:
Tipul de asolament: Schema de asolament:
1. Grâu 1. Cereale de toamnă
2. Porumb boabe 2. Prăşitoare
3. Trifoi I 3. Leguminoase perene
4. Trifoi II 4. Leguminoase perene
5. Grâu 5. Cereale de toamnă
6. Porumb boabe 6. Prăşitoare
 7. Cartof + sfeclă pentru zahăr 7. Prăşitoare
Solă săritoare reprezintă sola care temporar este scoasă din rotaţia culturilor, timp în
care se cultivă cu o plantă perenă (lucernă, trifoi).

Monocultura reprezintă cultivarea unei singure plante, mai mulţi ani pe acelaşi teren
şi anume, cel puţin atâţia ani cât durează rotaţiile în zona respectivă.

Oboseala solului rezultat al acţiunii nefavorabile a monoculturii, rezidă din efectul

cumulat al mai multor cauze:
- acumularea în sol de substanţe toxice secretate de rădăcinile plantelor sau rezultate
în urma descompunerilor resturilor de materii organice şi care sunt inhibitoare
pentru microorganismele folositoare, îndeosebi pentru cele din rizosferă, ca şi pentru
planta de cultură;
- epuizarea unilaterală a solului în aceleaşi elemente nutritive şi în unele
microelemente, din anumite straturi de sol întrucât aceeaşi plantă îşi trimite
rădăcinile în fiecare an aproximativ în acelaşi loc;
- epuizarea aceloraşi straturi ale solului în apă;
- înmulţirea bolilor, a dăunătorilor, a buruienilor specifice, înmulţirea toxinelor,
substanţelor inhibitoare;
- acumularea în cantităţi toxice a ionilor de aluminiu, fier, mangan;
- scăderea numărului de bacterii utile şi înmulţirea celor dăunătoare;
- lucrarea şi îngrăşarea neraţională etc.

Sunt şi specii de plante care nu se pot cultiva unele după altele. Acestea nu se suportă
tot datorită fenomenelor de alellopatie şi oboseală a solului, sau uneori datorită buruienilor,
bolilor şi dăunătorilor comuni. Aşa de exemplu nu se recomandă să se cultive:
- grâu după orz,
- ovăzul după orzul de primăvară şi invers,
- trifoiul roşu după lucernă şi invers,
- trifoiul roşu după mazăre şi invers,
- sfecla după rapiţă şi invers,
- varza după rapiţă şi invers,
- in după mazăre şi invers,
- floarea soarelui după soia (în principal din cauza sclerotiniei),
- bobul după trifoi,
- tutunul după cânepa şi floarea soarelui şi invers (dacă solul este infestat cu lupoaie).
Până în prezent nu se cunoaşte o metodă mai simplă, mai eficace, mai la îndemână, cu
un efect mai complex, favorabil, asupra fertilităţii solului, decât rotaţia culturilor. Oboseala
solului poate fi preîntâmpinată numai printr-o rotaţie raţională a culturilor.

Monocultura este cultivarea aceleiaşi plante, pe acelaşi teren, mai mulţi ani şi
anume cel puţin atâţia ani cât durează rotaţiile în zona respectivă (de exemplu 4 - 6 ani).
Monocultura are numeroase şi mari dezvantaje în comparaţie cu rotaţia culturilor.
Efectul cel mai nefavorabil este oboseala solului.
Cultura repetată este cultivarea timp de 2 ani, uneori 3 ani, pe aceeaşi solă a aceleiaşi
Monocultura se admite numai pentru unele plante care se autosuportă (porumbul 2 - 3
ani, grâul 2 ani, soia 2 ani, orezul 3 - 4 ani).

Criterii care stau la baza întocmirii asolamentelor

 La întocmirea unui asolament se au în vedere criterii economico-organizatorice,
tehniceşi agrobiologice.L
a. Criterii economico-organizatorice. Asolamentele trebuie să cuprindă, în primul
rând,acele culturi şi într-o astfel de proporţie, încât în condiţiile pedoclimatice ale
zonei respective,să asigure producţii ridicate şi un profit cât mai mare
cultivatorului
b. Criterii tehnice. Forma, mărimea şi amploarea solelor trebuie să permită un grad câ tmai
mare de mecanizare. Forma optimă a acestora este cea dreptunghiulară sau pătrată. Pe
terenurile în pantă, solele trebuie să fie dreptunghiulare sau trapezoidale, mai mici decât pe
terenurile plane şi orientate cu latura mare pe direcţia curbelor de nivel.
c. Criterii agrobiologice:
- consumul în substanţe nutritive – fiecare plantă foloseşte din sol substanţe nutritive
necesare în cantităţi şi proporţii diferite. De exemplu, cerealele folosesc mai mult azot şi
fosfor, floarea soarelui, sfecla, cartoful consumă mai mult potasiu, ca urmare se recomandă
să alterneze cerealele păioase cu aceste culturi. Plantele leguminoase lasă în sol cantităţi
mari de azot, de aceea se recomandă alternarea lor cu plante care au un consum mare de azot
şi îndeosebi cu grâul de toamnă.
- consumul de apă – după o plantă care are un consum mare de apă se recomandă să se
cultive plante cu un consum mai mic.
- influenţa asupra însuşirilor fizice ale solului – plantele de cultură prin sistemul
radicular, cantitatea de resturi vegetale lăsate în sol, măsurile agrofitotehnice specifice,
influenţează diferit şi asupra însuşirilor fizice ale solului. De exemplu, plantele care se
seamănă la distanţe mari între rânduri se prăşesc de câteva ori în timpul perioadei de
vegetaţie, determinând deteriorarea structurii solului.
- îmburuienarea – rotaţia culturilor este una dintre principalele măsuri de combatere a
buruienilor. Sunt grupe de buruieni care însoţesc anumite grupe de culturi. Deci cultivarea
fără întrerupere a unei plante pe acelaşi teren determină înmulţirea buruienilor care îi sunt
specifice;
- combaterea dăunătorilor şi a bolilor plantelor – majoritatea dăunătorilor şi a
agenţilor patogeni atacă anumite plante. Ca urmare monocultura determină înmulţirea
excesivă în sol a bolilor şi dăunătorilor specifici şi atacul devine din ce în ce mai agresiv;
- perioada de timp dintre două culturi care se succed – este nevoie ca timpul care
rămâne de la recoltarea plantei premergătoare şi până la semănatul plantei care urmează în
rotaţie, să permită executarea în bune condiţii a lucrărilor care vizează pregătirea patului
germinativ;
- oboseala solului – monocultura sau chiar şi cultura repetată a unor plante care nu se
autosuportă, precum şi rotaţiile neraţionale, pot provoca o stare generală nefavorabilă a
solului cu consecinţe negative asupra cantităţii şi calităţii producţiei;
- bilanţul substanţei organice din sol - acesta este condiţionat în mare măsură de
cantitatea de resturi organice rămase în sol după fiecare cultură şi intensitatea lucrărilor
solului.
- protecţia împotriva eroziunii – diferitele plante de cultură protejează mai mult sau
mai puţin solul împotriva eroziunii. Cea mai bună protecţie o asigură ierburile perene
începând cu anul II de cultură iar cea mai slabă prăşitoarele.