PC – de la Personal Computer

De ce unele calculatoare sunt personale?

Probabil că aţi tot auzind vorbindu-se de

calculatoare personale, mai ales că în momentul
de faţă folositi un calculator personal.

PC – de la Personal Computer

Iniţial PC-urile purtau denumirea de IBM PC, fiind

calculatoare dezvoltate şi create de către
compania americană IBM. (International Bussines
Machines Corporation)

Astăzi, termenul de PC se referă la orice calculator

personal, indiferent de producător. O bună vreme a
fost folosită sintagma “Compatibil IBM PC” pentru
a desemna calculatoarele create de către alţi
producători decât IBM dar care funcţionau exact ca
şi un PC original.

Această distincţie original şi compatibil este lipsită de importanţă în momentul de faţă,

deoarece mai bine de 95% dintre calculatoarele personale sunt create de către diverşi
producători şi nu de către compania IBM.

Compania IBM nu a uitat cine a creat de fapt calculatorul personal, “De ce să cumperi
un compatibil, când poţi avea originalul?” – fiind una dintre lozincile folosite de IBM
pentru promovarea propriilor calculatoare personale.

Pentru majoritatea utilizatorilor contează mai puţin cine a creat primul calculatorul
personal, preţul calculatorului şi specficaţiile componentelor hardware fiind mult mai
importante.

Cel mai probabil, calculatorul tau arata asa: La

o prima vedere, se observa cele mai importante
componente ale unui calculator personal, si
anume se disting:

 Unitatea centrala
 Monitorul
 Tastatura
 Mouse
 Structura calculatorului
Un calculator se caracterizeaza prin hardware si software.

Hardware - ul reprezinta totalitatea componentelor fizice ale unui calculator . Acestea

sunt inutile fara existenta software - ului .

Software – ul reprezinta totalitatea programelor care faciliteaza accesul utilizatorului si

efectueaza operatiile de prelucrare a datelor . Pentru a introduce date in calculator in
vederea prelucrarii, cat si pentru a intra in posesia rezulatatelor, calculatorul se
conecteaza la diferite echipamente periferice de intrare ( tastatura, scaner, mouse, etc )
respectiv, echipamente periferice de iesire ( monitor, imprimanta, etc )

HARDWARE

UNITATEA CENTRALA DE PRELUCRARE

Unitatea Centrala este asamblata intr-o carcasa.Este compartimentul principal care

coordoneaza intreaga activitate a unui calculator personal, de aici se solicita informatiile
pe care utilizatorul le va introduce de la tastatura sau de aici se afiseaza rezultatul pe
monitor. Tot in unitatea centrala sunt realizate prelucrarile de date prin executia unui
program.

Unitatea centrala contine:

- Placa de baza
- Procesor si cooler
- Memorie RAM
- Hard-disk (si unitati optice)
- Placa video
- Placa de sunet
- Placa de retea

 PLACA DE BAZA

Aceasta reprezinta cea mai importanta

componenta aflata in carcasa ; mai este
denumita si placa principala (motherboard )

Pe ea se afla aplicate urmatoarele

componente : micropocesorul, memoria,
alte placi necesare functionarii unor echipamente inserate in locase speciale, numite
Sloturi.

Mai exista pe placa de baza sloturile in care se pot introduce placi de extensie
(modemuri , placi video, placi de retea , placi de sunet ,etc). Sloturile pot fi diferentiate
in functie de diferentele constructive : VL-BUS , ISA , EISA , PCI ,PCMCIA, AGP. Pe
langa acestea, porturile seriale si paralele servesc la conectarea unor dispozitive
periferice, cum ar fi: mouse - ul, imprimanta, modem - ul .

 MICROPROCESORUL

Este creierul calculatorului, unde sunt prelucrate date, denumit Unitatea Centrala de
Prelucrare.Microprocesorul este un circuit integrat ( CIP ) continand circuite sofisticate
cu rolul de a efectua operatii aritmetice si logice. Microprocesorul poate fi considerat ca
fiind un calculator de buzunar cu functii complete si facilitati auxiliare . Trebuie amintit
ca un calculator poate avea unul sau mai multe procesoare . Placile de baza `normale'
permit prezenta unui singur procesor , insa sunt producatori ce ofera optiunea de `dual
procesor'.

Principalele caracteristici ale puterii unui procesor sunt :

* cantitatea de memorie ce poate fi citita la un moment dat

* viteza de executie a operatiilor
* numarul de instructiuni diferite ce pot fi executate

Microprocesorul indeplineste functiile unitatii centrale : executa operatii aritmetice si

logice, decodifica instructiuni speciale, transmite altor cipuri din sistem semnale de a
memora date, adrese de memorie, adresa in care se gaseste urmatoarea instructiune
de executat precum si indicatorii care arata cum s-au terminat instructiunile anterioare .

 MEMORIA

Memoria interna este una dintre componentele ale unui calculator, fiimd utilizata pentru
stocarea temporara a datelor si programelor, pe timpul executiei lor, intr-un format
corespunzator.

In configuratia unui sistem de calcul intalnim doua mari tipuri de memorii - RAM si ROM.

Exista doua tipuri de memorie interna diferentiate din punct de vedere constructiv:

1. Memoria ROM ( Read Only Memory ) este memoria doar pentru citire . Nu poate fi
scrisa si contine codul anumitor programe scrise de fabricanti pe placile de baza.

2. Memoria RAM ( Random Access Memory ) este pentru citire si scriere. Pentru citire
se determina informatia memorata, iar pentru scriere se memoreaza informatiile .
 5 intrebari despre memorie

1. Toate calculatoarele au memorie?

Da, toate calculatoarele au în dotare dispozitive hardware responsabile cu reţinerea

informaţiei. În lipsa acestor dispozitive funcţionarea unui calculator electronic nu ar fi
posibilă. Până şi un calculator de buzunar are la dispoziţie o anumită cantitate de
memorie, necesară pentru efectuarea operaţiilor şi afişarea rezultatului.

2. Ce se poate stoca in memoria calculatoarelor?

Orice fel de informaţie poate fi stocată în memoria calculatoarelor datorită unui sistem
ce permite codificarea informaţiei ca o serie de valori numerice. Text, imagini, sunete,
secvenţe audio video, şi orice altceva.

3. Cât timp poate fi reţinutã informaţia?

Unele dispozitive reţin informaţia doar atât timp cât calculatorul primeşte curent electric,
iar altele păstrează informaţia pentru o utilizare ulterioară. Dispozitivele ce pot reţine
informaţia temporar alcătuiesc aşa zisa memorie internă a calculatorului.
Dispozitivele care păstreză informaţia pentru o utilizare ulterioară alcătuiesc memoria
externă a calculatorului. Este ceva cu totul banal, ca memoria externă să folosească
medii de stocare care pot păstra informaţia şi mai bine de cincizeci de ani.

4. Ce este un mediu de stocare?

Mediul de stocare sau suportul de stocare, este componenta fizică a unui dispozitiv de
stocare pe care ajung informaţiile să fie efectiv înmagazinate. Cu ajutorul diferitor
tehnlogii infordiferite medii de stocare sunt folosite pe pentru a se obţine într-un final
acelaşi rezultat - stocarea informaţiei într-o formă denumită „binară” sau digitală.

Mediile de stocare pot fi fixe, adică sunt parte integrantă a unui dispozitiv de stocare,
sau pot fi detaşabile. Mediile de stocare detaşabile pot fi separate de dispozitivul de
stocare şi folosite împreună cu un alt dispozitiv de stocare compatibil. Discheta şi
compact discul sunt două exemple de medii de stocare detaşbile.

5. Mediile de stocare permit adãugarea, modificarea, sau ştergerea informaţiei?

Orice calculator personal foloseşte un dispozitiv principal de stocare a informaţiei, care

permite atât adăugarea de noi informaţii, cât şi modificarea sau ştergerea informaţiilor
deja existente. Pe lângă acest dispozitiv de memorie principal, denumit hard disk, pot
exista (şi există mai întotdeauna) şi alte dispozitive care permit citirea şi scrierea
datelor.

Există medii de stocare precum discheta care pot fi atât scrise cât şi rescrise, dar există
şi medii de stocare precum compact discul obişnuit care nu pot fi decât citite. Pentru
scrierea informaţiei este necesar ca atât dispozitivul de stocare cât şi mediul de stocare
să permită acest lucru.

Memoria cache – este un mediu de stocare de mare viteza, putand fi incorporat in

microprocesor sau o portiune din memoria principala, sau o componenta independenta
montata pe placa de baza. Prezenta memoriei cache este o garantie in plus pentru un
plus de performanta a unui calculator.

Memoria externa sau suplimentara este aceea care foloseste dispozitive de stocare a
datelor precum: hard disk-ul, discheta, CD-ul, ZIP disk-ul, mai nou memorii Flash pe
USB (stick-uri).

Indiferent daca vorbim de memoria interna sau externa, o secventa de 8 biti dse
numeste bite sau octet, care este cea mai mica unitate de reprezentare a datelor care
poate fi accesata de dispozitivele de adresare ale calculatorului.

Ce sunt bitii? Bit vs Bait

Bit-ul

Bit-ul reprezintă cea mai mică unitate de informaţie dintr-un calculator. Denumirea de bit
provine de la „binary digit” adică număr binar. Sistemul binar este un sistem de
numeraţie unde totul se reprezintă doar cu 1 şi 0. Aceste două valori sunt suficiente
pentru a reprezenta oricare două stări care se exclud reciproc:

Deschis Închis Adevărat Fals Cald Rece

1 0 1 0 1 0

Valorile sistemului binar pot fi asociate foarte bine cu realităţile din circuitele unui
calculator fie există un curent electric (1), fie nu există un curent electric (0).

Cu cât numărul de biţi folosit este mai mare cu atât numărul de valori reprezentabile
creşte. Dacă un bit poate reprezenta două valori (1 sau 0), 2 biţi pot reprezenta 4 valori
diferite, iar 8 biţi pot reprezenta deja 256 de valori particulare.

Dacă ar trebui să comunicam care este suita de 4 cărţi extrasă dintr-un pachet de cărţi
ne-am putea descurca folosind 2 biţi de informaţie. Mai precis, pentru fiecare carte
extrasă am putea folosi una dintre cele 4 combinaţii care se pot face cu doi biţi.

Simbol carte
♠ ♥ ♦ ♣
Combinaţie biţi 00 01 10 11
… şi bait-ul

Biţii nu prezintă prea mare utilitate folosiţi de unii singuri. Pentru a putea fi cu adevărat
folositori biţii sunt grupaţi în unităţi denumite baiţi. Un bait, aşa cum este el utilizat de
majoritatea calculatoarelor, este format dintr-un grupă de 8 biţi.

Dacă un singur bit poate reprezenta doar două valori, 8 biţi la un loc (adică un
bait) pot reprezenta 256 de valori diferite.

Valorile care se pot reprezenta cu un bait au făcut obiectul unor diverse codificări:
literele alfabetului, cifrele, semnele de punctuaţie dar şi multe alte simboluri au fost
asociate cu una din combinaţiile posibile. În acest fel s-a creat o modalitate simplă de
manipula tot felul de date folosind diverse combinaţii de biţi.

În această codificare au fost utilizaţi doar primii 7 biţi pentru a reprezenta literele
alfabetului, semnele de punctuaţie, şi alte caractere specifice limbii engleze. Ultimul bit
era folosit pentru ceva ce se cheamă corecţia erorilor.

Baiti sau octeti?

Octeţii şi baiţii se referă practic la acelaşi lucru. Teoretic vorbind, un octet exprimă clar
că este vorba despre opt biţi, pe când baiţii pot însemna şi o oarecare adunătură de biţi,
nu neaparat opt.

Baiţii mai au darul de a pune în încurcătură multe lume, deoarece confuzia între biţi şi
baiţi este foarte uşor de făcut pentru necunoscători.

Cu toate acestea, sunt puţine persoanele care folosesc termenul de octet atunci când
vine vorba de memorie.
Bait, baiţi, s.m. (Inform.) – Ansamblu de biţi (de obicei opt) folosit pentru exprimarea
capacităţii de memorie. – Din engl. byte

Octet, octeţi s.n. (Inform.) – Grup de opt biţi folosit pentru exprimarea capacităţii de
memorie. – Din fr. octet

Mii, milioane si miliard de baiti

Odată ce aţi aflat rostul baiţilor nu ar trebui să vă mire faptul că memoria se măsoară în
baiţi şi nu în altceva. Exprimarea în baiţi nu este tocmai convenabilă din moment ce
informaţiile de zi cu zi necesită cantităţi mari de baiţi pentru a putea fi stocate. Astfel,
miile, milioanele sau miliardele de baiţi ce iau parte la stocarea datelor sunt exprimaţi
prin utilizarea unor prefixe, foarte uşor de reţinut.

Kilo pentru 1000

Mega pentru 1.000.000
Giga pentru 1.000.000.000

Un kilobait are de fat 1024 de baiti. Misterul celor 1024 de baiti este dezlegat aici.

Atenţie la abrevieri!

Pentru a se face referire la o anumită cantitate de biţi sau de baiţi de cele mai multe ori
se folosesc abrevieri. Trebuie  să fiţi atenţi dacă este vorba despre biţi sau de baiţi.

 Kilobaiţi, megabaiţii, sau gigabaiţii sunt folosiţi în general pentru exprimarea

capacităţiii de memorie.

 Kilobiţii, megabiţii, sau gigabiţii sunt utilizaţi în general pentru a exprima viteza de
transfer a datelor. Nu trebuie să scăpaţi din vedere că trebuie 8 biţi pentru a se
forma un bait. De exemplu: o conexiune  la Internet poate fi de 1 megabit (Mb)
insemna de fapt  128 kilobati pe secunda.
Explicatie simpla si de tinut minte toata viata:

bit- notatie ‘b’ mic

Byte- notatie ‘B’ mare
Byte se mai numeste si octeti. Puteti intalni de pilda MB sau MO, care inseamana
acelasi lucru. 1 Byte= 8 biti, deci 1 MB= 8 Mb. Multi furnizori de internet exprima
viteza lor de net in biti. De exemplu, la noi viteza este de 8,192 Mb. deci daca
impartim la 8 aflam bytes, adica ce ne intereseaza. asa ca 8 Mb=1 MB.

multiplii:
1024biti= 1 Mb 1024Bytes= 1 MB
1024Mb= 1 Gb 1024MB= 1 GB
1024Gb= 1 Tb 1024GB= 1 TB

Concluzie, bytes si biti nu sunt acelasi lucru. bytes de 8 ori mai mari ca bitii

 PLACA GRAFICA ( PLACA VIDEO )

Placile video sunt dispozitive ce fac legatura intre procesor, sistem si monitor. Placa
video este inzestrata cu microprocesor propriu numit accelerator grafic si cu memorie
proprie numita memorie video . Are rolul de a afisa pe monitor datele procesate de CPU
(de fapt rezultatul acestori procesari). Se conecteaza pe placa de baza printr-un slot
ISA, PCI sau AGP. Placile video pot contine acceleratoare 3D care degreveaza
procesorul, versiunile profesionale incluzand chiar 2 procesoare 3D pe placa video.

Imaginea care apare pe monitor este formata dintr - o serie de suprafete

dreptunghiulare numite pixeli . Fiecare pixel reprezinta o anumita culoare si este atat de
mic incat nu poate fi distins . Numarul de pixeli care se afiseaza pe ecran se numeste
rezolutie . Aceasta impreuna cu monitorul face parte din ansamblul video al
echipamentului de calcul.

Reprezinta o componenta importanta a sistemului, viteza sa influentand in mare parte

performanta sistemului. In functie de cantitatea de memorie existenta pe placa video
rezolutiile la care poate lucra sunt 640x480,800x600,1024x764,etc . Placile video bune
ofera si o rata de reimprospatare (de la 85 Hz in sus) a imaginii optima ce reduce riscul
aparitiei afectiunilor oculare .

 PLACA DE SUNET

Placile de sunet sunt dispozitive ce au rolul de a reda informatia binara sub forma de
sunet, sau de a converti sunetele in format binar Astfel o placa de sunet se conecteaza
la slotul ISA/PCI, apoi la CD-ROM printr-un cablu separat sau mai nou placile de sunet
sunt integrate direct pe placile de baza moderne.
VENTILATOARELE

Contribuie la racirea componentelor electrice . Unul se afla in apropierea

alimentatorului, iar celalalt care se mai numeste cooler sau fan, se afla situat pe
procesor.

Pentru un mai bun transfer termic intre pastila procesorului si cooler se foloseste o
pasta speciala numita pasta termoconductoare, aceasta fiind de trei tipuri: siliconica, din
pulbere ceramica, pulbere de argint.

Tipuri de coolere:

 pentru carcasa
 pentru procesor
 pentru memorii
 pentru hard disk
 pentru chipset-uri

INTERIORUL UNUL CALCULATOR PERSONAL

1. Sursa de alimentare
2. Unitatea de CD/DVD
3. Discul Hard (HDD)
4. Unitatea de dischetă (floppy drive
5. Controller-ele de discuri
6. Sloturi de expansiune
7. Placa video
8. Placa de sunet
9. Memoria
10. Ceasul intern al sistemului (RTC - Real Time Clock)
11. CMOS – un microcip de memorie special, alimentat continuu de o mică baterie,
memorie în care sunt stocate informaţii despre configurarea hardware a
calculatorului personal, informaţii care se reţin şi atunci când calculatorul este
oprit şi/sau deconectat de la sursă de alimentare cu energie electrică.
12. BIOS – dacă microprocesorul poate fi supranumit creierul calculatorului personal,
BIOS-ul poate fi considerat inima acestuia. Constă în unul sau două cipuri care
individualizează computerul. Cipul BIOS (Basic Input Output System) cunoaşte
detaliile despre structura internă a calculatorului şi acţionează ca un intermediar
între sistemul de operare care rulează pe PC (Windows, Linux, Solaris) şi
componentele hardware ale acestuia (placa de bază, microprocesor etc.).
13. Bateria CMOS – am amintit-o la punctul 11; rareori este cazul să fie încărcată
sau schimbată; în cazul în care această operaţie este necesară este util să avem
la dispoziţie o copie de rezervă a configuraţiei stocate în CMOS, în vederea
restaurării ulterioare înlocuirii bateriei. Când bateria CMOS este deconectată,
conţinutul memoriei CMOS se pierde, aceasta trecând la o configuraţie implicită,
ce trebuie deseori modificată.
14. Microprocesorul
15. Cooler-ul – microprocesorul produce foarte multă caldură în timpul funcţionării,
astfel că este necesară această componentă care ajută la disiparea căldurii
generate, pentru a împiedica topirea componentelor microprocesorului.
 16. Ventilator – folosit la răcirea interiorului carcasei unităţii
centrale. Datorită ventilaţiei acumulează foarte mult praf,
astfel că trebuie curăţit din când în când pentru a
permite o răcire constantă şi corespunzătoare a
componentelor din interiorul computerului.
17. Porturile USB – conectori prin intermediul cărora
ataşăm computerului dispozitive externe precum
tastatură, mouse, imprimante, memory stick-uri etc.
18. Interfaţa mouse de tip PS2 – un tip de port la care se
poate conecta mouse-ul. Este de obicei de culoare
verde.
19. Interfaţa tastatură de tip mini-DIN – cu aspect identic
portului PS2, descris la punctul anterior, dar colorat de
obicei în mov şi folosit la conectarea tastaturii. Cele 2
periferice amintite, mouse-ul şi tastatura au de obicei
mufele colorate corespunzător pentru a evita inversarea
celor două dispozitive la conectare. Auxiliar, unele
carcase indică prin elemente grafice unde se
conectează tastatura şi unde mouse-ul.
20. Portul de reţea – în majoritatea covârşitoare a cazurilor
un port RJ-45, permite conectarea computerului la o
reţea locală de calculatoare (LAN), sau la un modem DSL sau broadband.
21. Portul paralel – de cele mai multe ori folosit la conectarea unei imprimante.
22. Porturile seriale – majoritatea calculatoarelor sunt prevăzute cu două porturi
seriale, dar unele pot avea chiar patru, dintre care doar o pereche este utilizabilă
la un moment dat pentru că foloseşte aceleaşi resurse hardware ca şi cealaltă
pereche.
23. Conectorii plăcii de sunet – amintiţi la punctul 8, permit conectarea
microfonului, boxelor, căştilor sau unei surse externe de semnal audio. Unitatea
de CDROM a calculatorului este conectată la placa de sunet în interiorul carcasei
PC-ului.
24. Modemul – permite conectarea PC-ului la o linie telefonica terestră, în vederea
accesului la anumite servicii informatice şi la internet. În acest caz avem de-a
face cu un modem intern. Modemurile pot fi şi sub forma unor dispozitive externe
care sunt conectate la portul serial (modelele mai vechi), sau la portul de reţea
sau USB (tehnologiile mai noi).  Modelele de modemuri noi permit conectarea la
infrastructura de cablu TV, prin intermediul căreia se poate realiza şi conectarea
la reţeaua internet, dar şi la reţelele de telefonie mobilă, care oferă şi ele servicii
internet.

 
DISPOZITIVE DE STOCARE

 HARD DISK-UL (HDD)

Reprezinta cea mai importanta unitate

de stocare a datelor. Acestea sunt
inmagazinate permanent, indiferent
daca calculatorul este deschis sau
inchis . Pe hard-disc sunt stocate toate
fisierele de date ale utilizatorului.. El nu
se vede deoarece se afla in interiorul
echipamentului ,de calcul si este o
componenta deosebit de sensibila.

Ce este hard disk-ul?

Hard Disk-ul - Seiful datelor

Hard disk-ul sau discul dur este

principalul dispozitiv de stocare al unui
calculator personal. Cea mai mare şi
mai importantă parte a software-ului cu
care lucrează un calculator zi de zi se
află stocată pe hard disk. Sistemul de
operare se află stocat pe hard disk, majoritatea programelor pe care le folosiţi se află
stocate pe hard disk, probabil şi ultimul document pe care l-aţi creat se află stocat tot pe
hard disk.

Un calculator personal fără hard disk nu prezintă prea mare utilitate, având în vedere că
majoritatea software-ul ui este conceput să funcţioneze în prezenţa unui hard disk.

Hard disk-uri interne și hard disk-uri externe

Hard disk-ul intern este gândit să functioneze în interiorul unității centrale.  Putem
scoate un hard disk intern din unitatea centrală și il putem conecta la o altă unitate
compatibilă dar nu este tocmai o soluție practică având in vedere că hard disk-urile sunt
dispozitive sensibile la socuri.
Pentru a transfera cantități mari de
date și pentru portabilitate există
hard disk-urile externe. Acestea
încapsulează într-o cutie, de regulă
metalică, un hard disk obișnuit de
3.5 sau 2.5 inch.

Hard disk-urile externe ce

incorporeza un drive de 3.5 inch
necesită și o sursă de alimetare separată pe cand cele echipate cu unitati de 2.5 inch se
pot multumi si cu cei 5V  si  0.5A furnizati de portul USB.

Ce este o partiţie?

Orice hard disk are cel puţin o partiţie, adică o zonă în

care datele sunt stocate conform unui anumit standard
denumit generic sistem de fişiere. O partiţie se poate
întinde peste tot spaţiul de stocare disponibil, situaţie în
care hard discul primeşte doar o singură literă de
acces.

Dacă spaţiul de stocare al hard disk-ului este divizat în

mai multe parţii, vor exista mai multe litere de acces -
fiecare literă oferind accesul către o anumită partiţie.

În Windows XP, versiunea în limba română, veţi întâlni

un termen sinonim pentru partiţie şi anume “volum”.

La ce sunt bune partiţile totuşi?

Partiţiile permit o gestionare mai bună a datelor înmagazinate de un hard disk. Astfel
puteţi crea o partiţie special pentru sistemul de operare, una pentru documentele
create de dumnevoastră, alta pentru muzica preferată si aşa mai departe.

O partiţie este tratată de sistemul de operare ca şi cum ar fi un hard disk în sine.

Chiar dacă în realitate datele sunt stocate pe acelaşi disc, atunci când spaţiul de
stocare al unei partiţii va ajunge la limită sistemul de operare nu va da buzna peste
spaţiul de stocare atribuit altei partiţii.

Avand în vedere că literele de acces nu spun prea multe de la sine, parţiile pot fi
etichetate după propria dumnevoastră imaginaţie. Partiţia pe care stocaţi muzică o
puteţi denumi pur si simplu “Muzica”.
 Literele de unitate (Drive letters)

Literele de unitate au fost convenite cu ceva timp în urmă pentru calculatoarele

personale IBM si cele compatibile. Din punct de vedere convenţional lucrurile sunt cât
se poate de simple:

- orice unitate de stocare este individualizată prin câte o literă urmată de două puncte A:
, B: , C:

- se începe de la litera A

În sistemul de operare Windows unitatea de dischete este reprezentată de litera A:, iar
primul hard disk este reprezentat de litera C:, restul hardware-ului de stocare primeşte
literele ce urmează lui C.

De cat spatiu de stocare avem nevoie?

Pentru o mai bună întelegere a calculatoarelor trebuie să avem idee care este spațiul
ocupat de anumite programe sau tipuri de fișiere. Sunt utilizatori care din dorința de a
elibera spațiul de stocare dezinstealază programe care ocupă un spațiu de stocare cu
totul nesemnificativ.
Denumire Tip Program/Fişier Spaţiu de stocare
Total Commander 6 Manager fişiere 2 MB
Fisier audio 3.30 minute MP3 4 MB
mIRC Chat 5 MB
Winamp 5.5 Media Player 12 MB
Acrobat Reader Documente PDF 20 MB
Nero 6 Ultra Edition Scriere CD/DVD 65 MB
Adobe Photoshop CS Grafică 250 MB
Microsoft Windows 98 Sistem de operare 300 MB
Unreal (1998) Joc 3D 400 MB
Encarta 2002 Std. Enciclopedie 470 MB
Microsoft Office 2003 Aplicaţii de birou 700 MB
Microsoft Windows XP Professional (2001) Sistem de operare 1000 MB (1 GB)
Painkiller (2004) Joc 3D 2000 MB
Unreal Tournament  2004 Joc 3D 4500 MB(4,5 GB)
Call of Duty - World at War Joc 3D 6900 MB (6,6)
Adobe Master Collection CS4 Suita de aplicatii de editare grafica si audio-
video
24000 MB (24GB )
 Stocarea permanenta, semi-permanenta, si temporara

1.Stocarea permanentă

Mediile de stocare ce nu permit modificarea

conţinutului intră în categoria stocării permanente. Dacă vă întrebaţi ce medii de stocare nu
permit modificarea conţinutului trebuie să aflaţi că există numeroase medii concepute doar
pentru citire. Astfel de medii sunt asociate cel mai adesea cu termenul ROM - Read Only
memory - Memorie doar pentru citire. Mediile optice precum CD-ROM-ul, DVD-ROM-ul, sau
cipurile electronice ROM, reprezintă cele mai cunoscute medii cu stocare permanentă.

Chiar dacă nu poartă eticheta ROM în categoria stocării permanente se încadrează şi mediile de
stocare înregistrabile o singură dată. Dacă mediile ROM nu permit adăugarea de date, mediile
înregistrabile permit scrierea de date o singură dată sau în mai multe etape până la epuizarea
conţinutul. Spaţiul de stocare odată ocupat cu date nu mai poate fi recuperat, informaţia
rămânând stocată permanent.

2.Stocarea semi-permanentă

Dispozitivele de memorie ce permit modificarea conţinutului (scrierea sau citirea de date) se

încadrează în categoria stocării semi-permanente. Accesarea sau scrierea frecventă de date
necesită dispozitive cu o astfel de stocare.
Caracteristica de semi-permanenţă nu intră în conflict cu posibilitatea de stocare a datelor pe
termen lung. Datele pot rămâne stocate atât timp cât este necesar, pe întreaga durata de viaţă a
mediului de stocare. (chiar şi zeci de ani de zile)
Hard disk-ul, discheta, mediile optice reinscriptibile reprezintă cele mai comune soluţii de
stocare semipermanentă.

3.Stocarea temporară
Dispozitivele cu stocare temporară sunt dispozitive 100% electronice (fără părţi în mişcare) ce
condiţionează reţinerea datelor de prezenţa unui curent electric. Odată ce prin circuitele
dispozitivului de stocare nu mai curge curentul electric necesar datele stocate se pierd
irecuperabil.

 UNITATEA DISKETA (Floppy Disk)

Este , de asemenea, un dispozitiv magnetic de stocare, portabil, cu timp de acces mare

si capacitate de stocare mica, sensibil la conditiile de pastrare.

Trei inconveniente majore. Actualmente capacitatea de memorare este de 1,44MB. In

plus, trebuie sa mai observam ca pentru a putea lucra cu discheta acesta trebuie ca, in
prealabil, sa fie formatata. Operatia de formatare este necesara pentru ca discheta sa
fie compatibila cu sistemul de fisiere al sistemului de operare folosit.. Prin formatare se
sterg toate datele existente pe discheta, se scriu informatiile necesare pentru adresarea
suportului si, eventual, se marcheaza zonele defecte.

În lipsa unor soluţii convenabile de stocare (ca preţ şi eficienţă) dischetele repezentau la
începutul erei calculatoarelor personale principalul mijloc de stocare şi de transport al
datelor.

Primele floppy disc-uri au apărut la începutul anilor ‘70 sub forma unor discuri flexibile
din material plastic cu un diametru de 8 inch. Acestor discuri le-au urmat alte formate de
dimensiuni mai reduse şi astfel mai practice pentru un utilizator obişnuit.

În ciuda capacităţii de stocare extrem de reduse dischetele continuă să mai fie folosite
şi astăzi în special datorită ominiprezenţei unităţilor de citire/scriere. Acestea au
cunoscut o relansare incepand cu anul 2003 cand unele obligatii fiscale au inceput sa
fie predate de catre agentii economici in format electronic.

 UNITATEA CD-ROM

Este un mediu de stocare care permite memorarea unei mari cantitati de date (650 MB
sau 700 MB), la viteze apreciabile. Datele sunt scrise cu un dispozitiv de inscriptionare
a CD-urilor (CD-Writer) si nu mai pot fi sterse sau modificate.

 UNITATEA CD-RW

Este, de asemenea, un dispozitiv optic de stocare care paote fi rescris de mai multe ori.
CD, DVD, BD si formatul mini

Marimea conteaza…

Mini CD-urile sau mini DVD-urile sunt discuri optice

multifuncţionale de buzunar. Diferenţa dintre un disc
standard şi unul mini este de 4 centimetri în diametru, fapt
ce a dus implicit şi la diminuarea capacităţii de stocare cu
aprox. 60%.

Chiar dacă formatul mini se prezintă cu o capacitate de

stocare mult diminuată utilitatea acestuia nu poate fi pusă
la îndoială. Un disc mini poate fi folosit pentru stocarea de
zi cu zi a datelor, putând fi foarte comod de transportat
chiar şi în buzunar, dar poate fi folosit şi împreună cu o
serie de echipamente portabile compacte, special
concepute pentru acest format.

Cum se folosesc discurile mini?

Formatul mini poate fi folosit împreună cu orice unitate

optică de citire/scriere modernă. Nu trebuie decât să
introduceţi discul în tavă de preluare, în locul special
creat.

Există şi adpatoare în care puteţi insera un mini CD sau

DVD pentru a-l transforma într-un disc stanadard de 12
CM. Aceste adaptoare sunt o idee bună dacă unitatea
dumnevoastră ori nu acceptă formatul mini, ori crează
probleme atunci când folosiţi astfel de discuri.

Cererea pieţei pentru mini CD-uri sau mini DVD-uri nu

este la fel de mare ca şi pentru formatul standard, iar acest fapt menţine preţurile la un
nivel ceva mai ridicat faţă de discurile standard cu o capacitate mai mare de stocare. În
cantiăţi mari aceste discuri sunt în mod evident mai ieftin de produs, motiv pentru care
unele companii oferă astfel de discuri conţinând material multimedia promoţional,
cataloage de produse, software demonstrativ, prezentări etc.
O altă aplicaţie populară a acestui format o reprezintă cărţile de vizită multimedia.
Pentru acestea sunt folosite în special un format rectangular de disc, cu capacitate de
stocare de aprox. 30 MB pentru formatul CD.

Specificatii:

Formatul Fomatul Mini

Standard
Diametru 12 cm 8 cm
Capacitate de stocare CD ~700 MB ~210 MB
Capacitate de stocare DVD 4,7 GB 1,47 GB
Capacitate de stocare Bluray 25 GB 7.8 GB

Ce este un DVD-RAM?

Un DVD-RAM este un disc reinscriptibil

din familia DVD-urilor ce oferă un spaţiu
de stocare care  se comportă ca o
dischetă imensă din punct de vedere al
utilizatorului. Aceasta înseamă că se pot
şterge şi copia fişiere direct din interfaţa
sistemului de operare fara sa fie
necesare programe specializate de
scriere.

Windows XP/Vista, Mac OS X sau Linux

suporta lucrul direct cu discurile DVD-
RAM, cu menţiunea ca sub Windows XP
sunt suportate doar discurile formatate in
sistem FAT32. (instalând softul In CD se
îmbunătăţeşte suportul pentru DVD-
RAM)

Ciclul de scrieri/rescrieri este de 100.000 de mii.

Acest tip de stocare prezintă avantaje incontestabile faţă de standardele DVD-RW sau
DVD+RW, dar face ca acest tip de disc să fie incompatibil cu o parte din echipamentele
DVD-Player sau DVD-ROM,  chiar şi o parte însemnată dintre unităţile de inscripţionare
fiind străine de acest standard.
Totusi unii producători de seamă precum Panasonic, Hitachi, Toshiba sau LG
Electronics promovează acest standard.
MEMORII FLASH

Sunt memorii speciale, portabile, de capacitate mare, folosilte pentru stocarea datelor.
Aceste memorii sunt indispensabile pentru memorarea si transportul imaginilor in cazul
camarelor digitale. Au forme si denumiri diferite (Memory Stick, Compact Flash, Smart
media, etc.) in functie de producatorul camerei digitale.

Dispozitivul de stocare care poate fi conectat la calculator prin interfata USB poartea
denumirea de Flash Pen Drive USB (Stick). Dimensiunile reduse, viteza mare de
transfer si protectia datelor fac din acesta memorie o alegere ideala acolo unde
portabilitatea este primordiala.

DISPOZITIVELE DE INTRARE

TASTATURA

Este un echipament periferic de intrare destinat introducerii datelor. Pe tastatura exista

urmatoarele grupe de taste:

* Taste alfanumerice
* Tastele numerice din partea dreapta
* Taste de control
Tip de conectare: Seriala, PS2, USB, wireless

MOUSE-UL

Utilizat pentru interactiunea utilizatorului cu programele instalate pe calculator. In mod

normal mouse-ul se cupleaza la portul serial, in general la COM1. Dar exista si modele
cu conectare la PS2 (cele mai uzuale), USB, wireless.

Exista mouse-uri mecanice (prevazute cu o bila prin care se inregistreaza miscarea

mouse-ului) si optice (rolul bilei este preluat de fotocelule).

SCANNER-UL

Este un dispozitiv care poate prelua textele din imaginile tiparite pe hartie,
transformandu-le intr-un format prelucrabil cu ajutorul unor aplicatii speciale. Imaginile
obtinute prin scanare se salveaza pe discul calculatorului sub forma de fisiere imagine.
Din punct de vedere constructiv, scanner-ul se caracterizeaza prin: rezolutie (calitatea
imaginii obtinute), numarul de culori recunoscute, marimea maxima a imaginii copiate,
viteza de copiere.
MICROFON

Periferic folosit mai ales in partea de multimedia pentru inregistrarea de voce.

Conectare: direct la placa de sunet.

DISPOZITIVE DE IESIRE

MONITORUL

Utilizat pentru vizualizarea informatiilor . Pentru a conecta un monitor la calculator este

necesar un cablu special.

Din punct de vedere constructiv, exista:

- Monitoare cu tub catodic (CRT)

- Monitoare cu cristale lichide (LCD)

Principalele caracteristici ale unui monitor sunt:

- Dimensiunea ecranului. este data de lungimea diagonalei, exprimata in

unitati de “(inch, 1 inch = 2,54 cm)
- Rezolutia. Defineste finetea de afisare a monitorului
- Frecventa de reinprospatare, este masurata in Hz
- Nivelul de radiatie emis. Cercetarile efectuate au dovedit faptul ca
utilizarea indelungata a calculatorului poate provoca serioase disfunctii
oculare. Monitoarele moderne emit o cantitate redusa de radiatii, avand un
efect neglijabil asupra organismului uman.

ECRANUL MONITORULUI (DISPLAY) – reprezinta ecranul pe care se face

afisarea datelor in timpul utilizarii unui monitor.

IMPRIMANTA

Periferic utilizat pentru tiparirea informatiilor. Exista mai multe tipuri de imprimante cele
mai populare fiind:

* Ink-jet( pentru tiparire cu cartus cu cerneala)

* Laser (Pentru tiparire cu toner)
*Matriciala (utilizeaza benzi tusate pentru a tipari)
Tipuri de conectare: paralel, USB

BOXE

Boxele sunt dispozitive ce au rolul de a reda sunetele emise de placa de sunet.

Sunt de mai multe tipuri: normale (cu doua boxe)
Sisteme audio cu woofere sau subwoofere (woofer-ul, boxa centrala, sateliti).

DISPOZITIVE DE INTRARE/IESIRE

MODEM-URILE

Modem-urile sunt dispozitive destinate conectarii intre calculatoare cu ajutorul liniei

telefonice . Pot fi de doua tipuri constructive : interne si externe .

Modem-urile interne se instaleaza intr-un slot PCI sau ISA avand integrate portul serial
propriu..

Modem-urile externe se pot conecta la un port serial sau USB.

Mai exista modem-urile pentru notebook sau laptop care sunt de marimea unei carti de
credit si se conecteaza intre-un slot PCMCIA.

SOFTWARE

Ce este sistemul de operare?

Sistemul de operare reprezintă software-ul cel mai important din memoria unui
calculator deoarece este software-ul care controlează calculatorul. O comandată care
este dată calculatorului de către dumneavoastră, este interpretată mai întâi de sistemul
de operare şi mai apoi tradusă într-un limbaj ce poate fi înţeles de calculator.

Sistemul de operare este software-ul care pune stăpânire pe resursele calculatorului de

fiecare dată când acesta este pornit, şi este software-ul care rămâne activ în memoria
calculatorului până când acesta este închis. Puteţi deschide şi închide oricâte alte
programe doriţi, dar nu veţi putea închide sistemul de operare decât odată cu
calculatorul.

Notă: Importanţa sistemului de operare poate fi privită şi altfel: fără existenţa unui
sistem de operare un calculator personal este inutilizabil. Dacă sistemul de operare nu
este prezent în memoria calculatorului, acesta va afişa un mesaj cum că nu a găsit nici
un sistem de operare, şi totul se va opri în acest loc.

Sistemul de operare permite rularea altor programe, iar atunci când sunt rulate mai
multe programe simultan, sistemul de operare joacă un rol de arbitru - împărţind fiecărui
program anumite cote din resursele calculatorului. Primele sistemele de operare nu
permiteau decât rularea unui singur program la un moment dat. Lucrurile s-au schimbat
astăzi, iar sistemul de operare trebuie să facă legea între o mulţime de programe
deschise de dumnevoastră, şi care împart acelaşi procesor şi aceiaşi memorie a
calculatorului.

În concluzie, sistemul de operare este primul software cu care interacţionaţi atunci când
începeţi lucrul la calculator, şi în consecinţă şi primul software cu care trebuie să vă
familiarizaţi.

Un software, odată lansat pe piaţă, îi revine misiunea de a rula pe mii, sute de mii sau
poate chiar milioane de calculatoare ce au în componenţa diverse componente
hardware lansate de-a lungul anilor. Cum poate un program să interacţioneze cu
hardware-ul în aceste condiţii?

O soluţie ar fi, ca între producătorul programului şi producătorul de hardware, să existe

o strânsă legătură, cei doi ar trebui să colaboreze, şi în acest fel producătorul de
software să ţină cont de specificaţiile tehnice ale hardware-ului, iar producătorul de
hardware să ţină cont şi de cerinţele producătorului de software.

Totul ar merge de minune dacă ar exista un singur producător de software şi un singur

producător de hardware, dar cum există nenumăraţi producători de software şi
hardware lucrurile încep să se complice.
Un lucru este clar: fiecare program în parte nu poate controla resursele hardware ale
unui calculator. În primul rând, pentru că există un număr prea mare de componente
hardware ce trebuie avute în vedere, şi în al doilea rând pentru că producţia de noi
componente hardware va continua zi de zi. Toate acele mii, sute de mii, sau chiar
milioane de calculatoare diferite ca hardware au ceva în comun, ceva care permite unui
anumit program să funcţioneze.

Puteţi ghici ce au aceste calculatoare în comun? Felicitări, aţi ghicit! Într-adevăr, toate
calculatoarele care pot rula o anumită versiune a unui program au acelaşi sistem de
operare.

Dependenţa de un anumit sistem de operare

Cele mai multe programe se concep având ca prim fundament sistemul de operare.
Acest lucru face ca un program să fie dependent de sistemul de operare, adică să nu
poată funcţiona în lipsa sistemului de operare pentru care a fost creat. Există şi o parte
bună: oriunde funcţionează sistemul de operare poate funcţiona şi un program care a
fost scris pentru acel sistem de operare.

Windows XP este cel mai utilizat sistem de operare, avand multe imbunatatiri fata de sistemele
de operare anterioare. Pe langa o interfata mult mai atragatoare, Windows XP vine si cu multe
facilitati pe care nu le regaseam in sistemele de operare de pana acum.

Prescurtarea XP vine de la eXPerienta, care in mod sigur va fi mult mai placuta. Prima problema
de care ne lovim atunci cand vrem sa trecem la Windows XP este alegerea uneia dintre cele doua
variante disponibile: Windows XP Home Edition sau Windows XP Professional. Orice driver
pentru XP functioneaza fara probleme pe ambele platforme, deci pentru alegerea uneia dintre
cele doua variante trebuie sa tinem cont de caracteristile fiecareia dintre ele.

Ce este un driver?
Un driver este un software special1 prin intermediul căruia sistemul de operare, si
implicit un program, poate interactiona cu un echipament hardware.

Plecand de la principiul ca orice face parte dintr-un fișier, driverele nu sunt altceva decât
o colecție de fișiere ce conțin tot ceea ce este necesar pentru exploatarea unui
echipament hardware. De exemplu, TV Tuner-ul din imaginea de mai jos (placa de
extensie  ce permite receptia de canalelor TV) are nevoie anumite fișiere pentru a
functiona, in lipsa acestora placa nefiind altceva decat o componenta hardware
necunoscuta.

Cine „fabrică” drivere?

Misiunea scrierii unui driver revine producătorului echipamentului hardware. Aşa este şi
firesc pentru că nimeni nu cunoaşte mai bine specificaţiile şi modul de funcționare ale
unui dispozitiv hardware. (unii producători țin secrete anumite specificații și tehnlogii și
chiar dacă ar fi dispuse alte persoane să scrie drivere este imposibil fără acordul
producătorului)

Nu toate dispozitivele hardware necesită conceperea de drivere dedicate din partea

producătorilor. Sunt numeroase situațiile când este suficient ca un anumit produs
hardware sa respecte anumite standarde pentru ca functionarea acestuia sa fie
asigurata de un driver generic inclus in sistemul de operare.

De exemplu, în Windows nu trebuie să furnizăm un driver pentru o tastatură standard,

pentru un mouse, o unitate optica, un dispozitiv de stocare USB, un cititor de carduri, un
hard disk pe interfață ATA, etc. Dacă aceste produse au și facilităţi în plus faţă de cele
standard (de exemplu tastatura este echipata cu niste butoane suplimentare), acestea
vor deveni funcționale doar odată cu instalarea driverelor dedicate furnizate de către
producator.

Cum obţin drivere?

Driverele necesare unui echipament hardware sunt livrate împreună cu acesta, in

general pe CD. Dacă am pierdut discul sau avem nevoie de drivere mai noi trebuie să
apelăm, de regulă, la secțiunea Support sau Download de pe site-ul producatorului
echipamentului.

Am nevoie de o versiune nouă de driver?

Programele driver cunosc aceeaşi evoluţie ca şi programele obişnuite, pentru acelaşi

produs hardware pot exista versiuni mai vechi sau mai noi de drivere.

Un clișeu foarte des folosit pentru a rezolva toate problemele este acela ca trebuie să
instalăm intotdeauna ultima versiune de driver a unui echipament. Nu sunt puţine
cazurile, când o versiune mai nouă de driver a rezolvat problemele ce apăreau în
legătură cu buna funcţionare a unei componente sau chiar a întreg calculatorului.  Dacă
în faza de testare produsul hardware se comportă normal, problemele încep să apară
abia cand acesta este lansat pe piaţă. Odată ajuns în calculatoarele din întreaga lume,
şi cumpărat de utilizatori cu configurații hardware foarte diferite  un produs hardware se
poate afla într-o situație neprevăzută de către producători, de exemplu au fost cazuri
cand un alt produs hardware nu putea funcționa normal în compania altui produs
hardware mai puțin întâlnit.

Windows şi driverele

Windows-ul încorporează o armată întreagă de drivere, o parte pentru echipamente

standard şi o altă parte pentru diverse echipamente hardware precum imprimante,
scanere, plăci de sunet, placi video, adaptoare USB si FireWire, mousi, interfete SCSI,
placi de retea, modem-uri, etc. (in general de la producători de renume)

Spre exemplu, Windows-ul cunoaşte 63 de fabricanţi de imprimante, ceea ce reprezintă

aproape toate numele implicate în această industrie. Pentru fiecare fabricant în parte
Windows vă pune la dispoziţie o listă cu modele de imprimante ce au fost lansate pe
piaţă în ultimii ani.

Nu vă asteptati că în listă să se afle și imprimanta pe care tocmai ati cumpărat-o din

magazin, lista echipamentelor hardware suportate este contemporană cu momentul
lansării sistemului de operare dacă acesta nu a fost actualizat. Sistemul de operare
Windows XP original lansat in 2001 nu va recunoaste echipamente hardware lansate
după această dată, în schimb dacă actualizăm sistemul de operare baza de drivere se
va actualizată si aceasta într-o mai mică sau mai mare măsură.

Compatibiliatatea cu un anumit sistem de operare

Cum am mentionat mai sus driverele cunosc aceeasi evolutie ca și programele
obisnuite. Aceasta înseamnă că avem aceleasi limitări când vine vorba de
compatibilitatea cu un anumit sistem de operare. Altfel spus, un driver conceput pentru
Windows 98 nu va functiona și împreună cu Windows Vista. Dacă dorim să folosim un
produs hardware mai vechi împreună cu un sistem de operare de ultimă oră trebuie să
avem si un driver compatibil altfel vom fi in situația nefericită în care sistemul de
operare va raporta respectivul echipament ca fiind unul necunoscut. (unknown
hardware)

Fabricantul unui produs hardware va oferi suport la nivel de drivere doar pentru o
perioadă limitată de timp, în general 3-4 ani.  Daca la momentul lansarii unui produs
hardware sunt avute in vedere toate sistemele de operare care prezintă interes pentru
fabricant, spre sfârșitul ciclului de viață al produsului se oferă suport doar pentru
sistemele de operare care sunt de actualitate.

În cazul sistemelor de operare Windows, compania Microsoft este direct interesată ca

tranzitia către o versiune noua a sistemului de operare să fie o experientă cât mai
placută și să poată fi făcută pe cât posibil cu echipametele hardware pe care utilizatorul
deja le detine. Aceasta face ca în Windows să avem un bun suport pentru o gamă largă
de produse hardware mai vechi sau mai noi. Suportul pentru un anumit produs
hardware este direct proportional cu popularitatea acestuia -  cu cât aceasta se găseste
în componenta mai multor calculatoare cu atât vom găsi un suport mai bun în ceea ce
priveste driverele.

Instalarea driverelor

Atunci când conectăm un dispozitiv nou la calculator apare si problema driverelor. Dacă
pentru un utilizator experimentat instalarea unui driver nu ridică probleme, pentru marea
masă a utilizatorilor conceptul de driver este unul necunoscut iar operatiunea de
instalare devine problematică.  Din aceste motive sistemul de opearare incearcă să
ofere suport pentru cât mai multe si mai diverse echipamente hardware  iar procesul de
instalare a driverelor să fie unul automat si să nu necesite intervenția utilizatorului.

Această tehnologie de recunoastere unui echipament hardware din moment ce este

conectat la calculator și de autoconfigurare a acestuia în ceea ce priveste accesul la
resursele calculatorului eventual și instalarea automată de drivere poartă denumirea de
plug & play. Windows 95 a fost primul sistem de operare cu suport plug & play

Asadar datorită tehnologiei plug & play când vine vorba de drivere ne putem afla în
două situatii:

 Intr-o prima situație echipamentul hardware este recunoscut de către sistemul de

opeare iar acesta instalaează automat driverele necesare.  Aceasta este situația
cea mai fericită pentru majoritatea utilizatorilor.
  O a doua situatie este cea în care sistemul de opeare sesizează ca a fost
conectat un echipament hardware nou, caută un driver compatibil dar acesta nu
este găsit. În această situație ni se cere să introducem în unitate discul sau
discheta cu drivere ce ne-a fost furnizată de către producător. Sistemul de
operare va cauta pe discul introdus drivere compatibile si le va instala daca
acestea se prezintă într-o formă standardizată care să poate fi recunoscuta de
către sistemul de operare.

Pentru a simplifica lucrurile

majoritatea echipamentelor
hardware au drivere care se
instaleaza dupa procedura
obisnuita a unui program oarecare.
Aceste programe de instalare a
driverelor implică o intervenție
minimă din partea utilizatorului.

1. In mare, driverele contin

anumite comenzi (rutine)
care pot fi apelate de un alt
program. Cand un program apelează acele comenzi specifice din cadrul
programului driver acesta la randul sau trimite aceste comenzile mai departe
direct catre dispozitivului hardware.
2. Implementarea acestei tehnologii de care compania Microsoft nu a fost tocmai
una fericita, ceea ce este si de înțeles pentru o tehnologie aflată în stadiul de
început. Datorită faptului hardware-ul nu erau intotdeauna dectat si instalat
corect pentru această tehnologie a fost ridiculizată la inceput printr-un joc de
cuvinte plug & pray - conecteză și roagă-te…

Ce sunt virusii?
Malware: virusi, spyware, adware, troieni, viermi & co…
Termenul de virus este asociat, impropriu de altfel, cu orice sofware infiltrat intr-
un fel sau altul in calculatorul nostru si care produce efecte nocive.
Termenul corect in care putem incadra orice software nelegitim - inclusiv virusii -
este acela de malware (de la malicious software) sau, mai pe romaneste,
sofware maliţios.
DEX: MALIŢI//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care posedă maliţie; înclinat spre rău;
răutăcios; caustic. [Sil. -ţi-os] /<fr. malicieux, lat. malitiosus .
Sa facem cunostinta cu cele mai raspandite tipuri de sofware malitios, ca mai
apoi sa tratam mai pe larg virusii.

Troieni
Troenii sunt un prim tip de software malitios. Denumirea de troian vine de la
faimosul cal troian dat in “dar” de greci troienilor si care a fost  introdus de catre
acestia in inpenetrabila cetate. Daca la suprafata giganticul cal se prezenta ca un
dar, in interior era plin cu soldati care au si cucerit cetatea.

Troienii care ne dau calculatorul peste cap functioneaza dupa acelasi principiu.
Sofware-ul la suprafata pare unul legitim si folositor care ne invita sa-l descarcam si
sa-l rulam, dar in interior contine cod sursa malitios care poate pune stapanire pe
calculator.  Odata rulat codul malitios  poate oferi acces neautorizat catre calculator,
transmite informatii, sterge fisiere, restrictiona accesul catre diverse resurse, etc.

Un exemplu de astfel de troian este “Antivirus2008″, troian deghizat tocmai intr-un

program antivirus, si care odata instalat lanseaza alerte false anuntand descoperirea
unui intregi armate de virusi in calculatorul gazda.
Viermi

Viermi - acest tip de malware nu infecteaza fisiere, dar prezinta caracteristica de

automultiplicare si transmitere prin retea. In general un vierme este capabil sa
ofere acces neautorizat la calculatorul gazdă.
MS Blaster este unul dintre cei mai celebri viermi din ultimii ani. Speculând unele
slăbiciuni ale sistemului de operare Windows XP (pină la service pack 2) acesta
se transmite prin reţeaua locală şi reuşeste să se instaleze pe calculatoarele
 neprotejate.  Odată ajuns pe calculatorul gazdă acesta ininţiază procedura de
inchidere automată a calculatorului lăsăndu-i utilizatorulzui doar un minut la
dipsoziţie pentru salvarea documentelor deschise,

Spyware (sau programe spion)

Acest tip de malware odata intrat in functiune monitorizeaza munca pe care o
facem la calculator. Monitorizarea poate consta in raportarea site-urilor vizitare, a
parolelor folosite pentru logare, si a altor diverse informatii personale.  De obicei
aceasta monitorizare nu ramane secreta, si aceste tip de  malware se
exterioreaza prin instalarea de programe nedorite sau alte malware-uri,
accesarea aleatorie a  unor adrese de internet, instalarea de toolbar-uri (bare de
utlităţi) in browser, etc.

Virusi
Dacă aţi văzut filmul Ziua Independenţei (Independence Day), s-ar putea să fi
rămas cu o părere bună despre viruşii de calculator, deoarece un astfel de virus
a salvat întreaga omenire de la o foarte bine organizată invazie extraterestră. Se
pare că producătorii filmului nu ştiau prea multe despre calculatoare sau mai ales
despre viruşi, din moment ce viruşii sunt programe concepute ca oricare alte
programe, şi pot funcţiona doar pe un anumit sistem de operare. Dar poate că
extratereştii foloseau Windows pentru a-şi organiza invazia spre Pământ, orice
este posibil…

Ce sunt totusi viruşii?

Viruşii sunt programe (software) rău intenţionate de către autorii lor, în scopul de
a da peste cap buna funcţionare a unui calculator, de a sterge sau sustrage
 informatii, sau pur si simplu de  în scopul de a deranja pe utilizatori. Nu toţi viruşii
produc pagube  dar cu siguranţă toţi viruşii sunt deranjanţi.
Asemănarea unor astfel de programe cu viruşii biologici nu este întâmplătoare
deoarece atât viruşii biologici cât şi viruşii calculatoarelor au efecte nocive, şi în
acelaşi timp, ambele specii sunt capabile de auto multiplicare si de infectare a
gazdei.

Viruşii nu sunt altceva decât nişte instrucţiuni legale din punctul de vedere al
sistemului de operare dar care, prin felul cum acţionează produc efecte nedorite.
Mai jos puteti observa o portiune de codul sursa a unui virus celebru, si anume
virusul CIH, care odata activat incerca in ziua de 26 aprilie sa rescrie BIOS-ul
calculatorului si sa stearga datele de pe hardisk.

3. IsKillComputer:
4. ; Get Now Month from BIOS CMOS
5. mov ax, 0708h
6. out 70h, al
7. in al, 71h
8. xchg ah, al
9.
10. ; Get Now Day from BIOS CMOS
11. out 70h, al
12. in al, 71h
13. xor ax, 0426h ; 04/26/????
14. jne DisableOnBusy

Viruşii infectează fişiere

Instructiunile continute de un virus (adica virusul in sine) se ataşează fişierelor de pe

un mediu de stocare, devenind parte integrantă a respectivelor fişiere, fişierele
modificate devenind fişiere infectate, sau dacă vreţi… purtătoare ale virusului.
Fişierele vizate sunt în cea mai mare parte fişierele executabile, deoarece atunci
când se rulează  programul in sine se ruleaza şi instrucţiunile adăugate de virus.

Odată ce un fişier infectat a fost rulat, virusul din interior devine activ. Virusul
devenit activ începe să se comporte aşa cum a gândit şi l-a programat autorul.

Prima grijă a unui virus este aceea de a infecta cât mai multe fişiere ale
calculatorului gazdă, în speranţa că acestea vor ajunge să fie rulate şi pe alte
calculatoare. Unii viruşi încearcă se transmită prin reţeaua locală,  alţii folosesc
Internetul ca mediu de propagare, si o buna parte se raspandesc prin schimbul de
fisiere dintre utilizatori.

Cine fabrică viruşi?

Persoane cu cunoştinţe avansate în domeniul programării calculatoarelor, şi care nu

au altceva mai bun făcut. Din raţiuni de afirmare, răzbunare, plictiseală, sau cine ştie
ce alte motive s-au creat până astăzi zeci de mii de viruşi.
Unii viruşi au provocat pagube de milioane de dolari, iar autorităţile au reuşit în unele
cazuri să tragă la răspundere penală persoanele implicate în conceperea şi
distribuţia virusului.
Cu toate acestea producţia de viruşi continuă nestingherită deoarece identificarea
autorului unui virus este o misiune aproape imposibilă, dacă autorul şi-a luat toate
măsurile de precauţie necesare.

Cum adică produc pagube?

Cum ar fi să vă treziţi peste noapte fără nici un fişier pe hard disc? Ar fi o situaţie cel
puţin supărătoare, dacă nu un dezastru, pentru cei care aveau stocate pe hard disc
fişiere importante. Mulţi viruşi de-a lungul anilor au fost special concepuţi pentru a
şterge anumite fişiere sau chiar întregul hard disc al calculatorului gazdă.

Un virus celebru reuşea chiar să afecteze hardware-ul calculatorului astfel încât

utilizatorul se alegea cu un calculator nefuncţionabil, şi era obligat să facă cheltuieli
pentru repunerea în funcţiune.

Alţi viruşi pur şi simplu umblă la sistemul de operare, ceea de duce la o funcţionare
necorespunzătoare a restului programelor, precum şi întregului sistem în sine.

Virusii moderni incearca sa colecteze informatii personale de pe calculatorul infectat

si sa le transmita catre o anumita adresa. (de exemplu parole)

Programele Antivirus

Există o întreagă industrie antivirală formată din programe capabile să detecteze şi

să elimine viruşii. Aceste programe acţionează ca un paravan între viruşi şi sisemul
de opeare examinând fişierele de pe orice mediu de stocare conectat la calculatorul
protejat, şi ofera protectie efectiva impotriva viruşilor blocand executarea
instructiunilor virale.

Virusii pot fi in general caracterizati printr-o semnatura proprie. Adica o portiune de

cod unica, care nu se regaseste in alti virusi sau alte programe. Pe baza acestei
semnaturi atunci cand un  program antivirus scaneaza continutul unui fisier poate
detecta daca acesta contine sau nu cod malitios.

Mai mult, programele antivirus contin si un set de metode heuristice de detectie a

virusilor. Aceste metode le putem privi ca pe un fel de cei sapte ani de acasa al unui
program antivirus. Un program performant analizand continutul poate gasi
suspcioase unele din instructiunile continute si ne poate alerta in acest sens.

Totusi cea mai buna protectie ramane cea bazata pe o baza de date la zi cu
semnaturi de virusi. In acest scop programele antivirus isi updateaza uneori zilnic
baza de semnaturi. 
 UTILIZAREA CALCULATORULUI SI
GESTIUNEA FISIERELOR
1. PRIMII PASI IN UTILIZAREA CALCULATORULUI
PORNIREA CALCULATORULUI

Unitatea centrala a fiecarui calculator este prevazuta cu doua butoane: un buton de

pornire si un buton de repornire. Pe butonul de pornire, de obicei, apare textul POWER
sau ON, iar langa butonul de repornire apare textul RESET. Pentru a porni calculatorul
se va apasa butonul de pornire. Monitorul este prevazut, de asemenea, cu un buton.
Prin apasarea acestui buton monitorul este pus sub tensiune si se aprinde un led
indicand pornirea lui. In urma acestor actiuni pe ecran se afiseaza fereastra de
intampinare cu lista utilizatorilor care au cont la calculatorul respectiv. Printr-un clic se
alege numele utilizatorului si se specifica parola. Pe ecranul monitorului va aparea
DESKTOP-UL (masa de lucru) a sistemului de operare.

OPRIREA CALCULATORULUI

Se efectueaza un clic pe butonul de comanda

START.

In meniul START se efectueaza un clic pe

comanda Turn Off Computers. Se afiseaza o
fereastra de dialog etichetata cu Turn Off
Computers.

Se efectueaza un clic pe butonul de comanda

Turn Off, prin care se termina executia
sistemului de operare Windows XP.

3. REPORNIREA CALCULATORULUI

Dacă în sistem intervin anumite probleme, există posibilitatea repornirii

calculatorului, în felul următor:
Se efectuează un clic pe butonul Start.

În meniul Start se efectuează un clic pe comanda . Se afişează

fereastra de dialog etichetată cu Turn off computer.
Se efectuează un clic pe butonul de comandă Restart (repornirea calculatorului). În
urma aceste comenzi se salvează configurările recente ale sistemului de operare,
informaţiile din memorie sunt salvate pe hard disk, după care se reporneşte calculatorul.

Repornirea calculatorului poate fi realizată şi prin acţionarea butonului de repornire

Reset, existent pe unitatea centrală, această metodă nu este însă recomandată.

Oprirea unui program inghetat

Prin inghetare sau cadere se intelege o situatie in care un program, sau calculatorul in
intregime, nu mai reactioneaza nici la apasarea tastelor, nici la miscarile sau click-urile
mouse-ului. Pentru a putea lucra in continuare, programul inghetat trebuie oprit.

Pentru oprirea unui program inghetat se poate utiliza una din urmatoarele metode:

Metoda 1 (Task Manager)

Se apasa simultan combinatia de taste CTRL + ALT + DEL. In urma acestei actiuni se
porneste aplicatia Task Manager specializata in gestionarea programelor

Mausul. Clic sau dublu clic?

Ce este un maus? (sau mouse)

Mausul este un dispozitiv de indicare ce poate fi

ţinut în palmă. Atunci când deplasaţi mausul pe
suprafaţa pe care se află, o săgeată se
deplasează pe ecran în acelaşi sens cu mişcările
pe care le efectuaţi. În acest fel, puteţi da comenzi
calculatorului în funcţie de ceea ce este afişat pe
ecran.

Cum se foloseşte un maus?

Este foarte posibil ca dumneavoastră să ştiţi deja

cum se foloseşte un mouse, iar rândurile
următoare s-ar putea să vă plictisească teribil,
totuşi citiţi cu atenţie, s-ar putea să descoperiţi lucruri noi şi folositoare…

Filozofia folosirii unui mouse este destul de simplă:

indică şi fă clic.

A indica înseamnă a poziţiona cursorul deasupra unui

element ce apare afişat pe ecran. În mod standard,
cursorul este reprezentat în Windows ca o săgeată. În
majoritatea cazurilor cursorul rămâne vizibil pe ecran
chiar dacă nu folosiţi în acel moment mausul.

Dacă mouse-ul ar mişca doar o săgeata pe ecran, cu

siguranţă nu ar fi de nici un ajutor. Utilitatea mouse-ul
stă în cele două butoane principale cu ajutorul cărora
se pot da diferite comenzi calculatorului.

Clicul şi dublu clicul

Atunci când apăsăţi un buton al mouse-ului se aude

un clic, iar ceea ce faceţi dumneavoastră se cheamă
clic. Un clic se execută printr-o apăsare scurtă, adică
fără a ţine apăsat apăsat butonul mausului.
Dublu clicul este o altă operaţiune ce se poate face cu mausul. Pentru a executa un
dublu clic trebuie să executaţi două clicuri intr-o succesiune rapidă de aproximativ o
secundă.

Utilizarea mausului în Windows

Clic stânga

Clicul stânga îndeplineşte funcţiile de selectare normală şi selectare de obiecte.

Selectarea este ceea ce faceţi atunci când aveţi în faţă mai multe opţiuni, precum
comenzile ce apar într-un meniu. Executând un clic pe numele comenzii calculatorul va
executa respectiva comandă.  Aceasta este principala întrebuinţare a mausului.

Selectarea de obiecte: face posibilă selectarea unuit anumit obiect sau a unor anumite
obiecte dintr-un grup de obiecte. Doar obiectele selectate vor reacţiona la următoarele
acţiuni ale dumneavoastră.

Pentru selecta un obiect trebuie să poziţionaţi cursorul deasupra unei iconiţei sale şi să
faceţi un clic. Iconiţa îşi va schimba culoarea în semn că obiectul este selectat.

Clic sau dublu clic?

Indiscutabil cei mai multi utilizatori care se acomodează cu lucrul la calculator sunt pusi
in incurcatura : Si acum ce fac? Clic sau dublic clic?

Pentru a scapa de dilema trebuie sa stim ca dublu clic facem doar atunci cand obiectele
cu care interactionam permit o selectie multipla: de exemplu iconitele de desktop,
fisierele dintr-un dosar, etc. Atunci cand nu este posibila o selectie, de exemplu
comenzile dintr-un meniu facem clic simplu.

Clicul drepata

Un clic dreapta are ca efect principal afişarea unui

meniu.
Meniul afişat poartă denumirea de „meniu de context”, deoarece comenzile meniului
sunt altele în funcţie de locul unde a fost făcut clicul dreapta.

„Trage şi aruncă”

De câte ori veţi întâlni termenul „Drag&Drop” trebuie să ştiţi că este vorba tehnica „trage
şi aruncă”.

Această tehnică este extrem de folositoare atunci când trebuie manipulate diferite
obiecte de pe ecran, sau atunci când doriţi să îndepliniţi unele operaţii mai simplu.
(aceste operaţii ar necesita mai multe comenzi în mod normal)

Cum folosim „trage şi aruncă”:

Tragerea: indicaţi un obiect de pe ecran, ţineţi apăsat butonul din stânga şi mişcaţi
mausul. Dacă obiectul permite folosirea acestei tehnici acesta se va ţine “lipit” de
cursor, ceea ce vă permite să-l plimbaţi după voie pe suprafaţa ecranului.

Aruncarea: eliberaţi butonul mouse-ul iar obiectul va interacţiona cu ceea ce se

găseşte pe ecran. Dacă pe ecran nu se găseşte nimic, unele obiecte îşi vor muta poziţia
acolo unde aţi eliberat butonul mouselui. Dacă în schimb, în locul unde aţi aruncat
obiectul se găseşte un alt obiect Windows-ul va executa o anumită operaţie în funcţie
de tipul obiectelor ce au intrat în interacţiune.

De regula cei care de abia

fac cunostinta cu
calculatorul simt nevoia sa
faca schimbari… incepand
cu tema standard sau
schema de culori si
continuand cu pointerii de la
mouse si altele… Pentru
incepatori face parte din
procesul de acomodare.

Problema cu schimbarea
iconitei de la mouse se
rezolva din Control Panel,
unde exista o sectiune
dedicata mouse-lui simbolizata de o iconita sub forma de mouse.

Control Panel (Panoul de Control) il accesam din Start > Settings > Control Panel:
 Dupa ce faci click pe iconita se
deschide dialogul Mouse properties.
Aici poti sa faci diverse setari ce tin de
mouse, la sectiunea Pointers gasesti
optiunile de schimbare a sagetilor si
celorlalte iconite.

Pentru a reveni la setarile initiale alegi

Windows Default (system scheme):

Tastatura 100+2 taste

Tastatura este cel mai comun hardware de introducere a datelor şi de comandă a

calculatorului. O tastatură standard conţine 101 taste şi este hardware-ul numărul unu
când aveţi de lucrat cu texte.

Nu vă lăsaţi intimidat de cele 101 taste, cele mai multe dintre ele sunt taste moştenite
de la maşina de scris, tastele care dau o comandă de sine stătoare calculatorului sunt
puţine şi uşor de învăţat.

Cum funcţionează tastatura?

Atunci când apăsaţi o anumită tastă calculatorul primeşte un semnal care corespunde
tastei apăsate, mai departe este de datoria software-ului să interpreteze semnalul
primit.
Astfel, în funcţie de programul care a recepţionat semnalul transmis de tastatură,
apăsarea unei anumite taste poate poate produce un anumit rezultat sau lăsa
calculatorul indiferent. Dacă veţi apăsa taste la întâmplare, în scopul de a da
calculatorul peste cap aveţi puţine şanse de reuşită, va trebui să vă gândiţi la alte
metode. (aveţi un ciocan la îndemână?)

Tasta Enter

Tasta Enter este tasta care trebuie apăsată atunci când calculatorul aşteaptă să
introduceţi anumite instrucţiuni sau date. În aceste situaţii, foarte numeroase de altfel,
calculatorul nu are de unde să ştie dacă aţi terminat de introdus instrucţiunile sau datele
respective, şi va aştepta să apăsaţi tasta Enter, sau să faceţi un clic pe butonul care
face acelaşi lucru. (de regulă butonul OK)

Tasta Enter determină trecerea cursorului pe următorul rând atunci când este folosită
într-un procesor de text. (procesor de text - program ce permite introducerea şi
prelucrarea de text).

Desemnea, tasta Enter este tasta care trimite spre executare ordinile dumneavoastră
putând fi utilizată pe post de clic sau dublu clic împreună cu orice opţiune disponibilă.
Dacă nu aveţi un maus la îndemână puteţi selectata cu ajutorul tastelor săgeţi o iconiţă
de pe desktop, o comandă dintr-un meniu sau orice altceva şi să apăsaţi tasta Enter
pentru executare.

Tasta Escape (Esc)

Dacă nu ştiţi ce să faceţi, atunci când sunteţi puşi în încurcătură

de un dialog pe care nu-l înţelegeţi, înainte de face orice altceva,
apăsaţi tasta Escape.

Tasta Escape se află în colţul din stânga al tastaturii şi este luată în considerare de
majoritatea programelor existente. În prinicipal, Escape are menirea de a anula ultima
comandă pe care a fost dată calculatorului, dacă acest lucru este posibil.

Tasta Escape nu face minuni, dar în unele situaţii vă poate scoate din încurcătură mai
ales atunci când nu ştitţi cum să scăpaţi de un dialog pe care nu- înţelegeţi. Sunt
numeroase situaţiile când apăsarea tastei Escape nu va produce nici un efect.
Tastele săgeţi sau direcţionale

Nu trebuie spus mare lucru despre tastele săgeţi, este de

ajuns să vă uitaţi la ele şi veţi înţelege. Orice implică
trecerea de la ceva la altceva, se poate folosi împreună cu
tastele săgeţi.

Puteţi selecta comenzi dintr-un meniu, puteţi trece de la un

buton la altul, de la o iconiţă la alta, cu ajutorul tastelor
săgeţi. De asemena, puteţi exploraa lumea virtuală dintr-
un joc video şi face multe alte minunăţii.

Tasta F1 - Ajutor!!!

Aceasta este tasta la care trebuie să vâ gândiţi atunci când nu ştiţi cum să procedaţi
într-o anumită situaţie. De obicei, instrucţiunile de utilizare a unui program, sfaturile
autorilor programului sau alte chestiuni utile pot fi accesate prin intermediul meniului
Help, meniu disponibil în aproape orice progam.

Tasta F1 afişează ajutorul propriu-zis, adică o listă cu articole ce conţin diverse

informaţii în legătură cu programul din care aţi cerut ajutor. Pentru a găsi rapid
informaţiile de care aveţi nevoie, aveţi posibilitatea de a căuta un anumit termen sau o
anumită frază în toate articolele disponibile. Dacă nu aveţi deschis vreun un program
anume, la apasarea tastei F1 veţi vedea afişată ferastra de ajutor ce aparţine Windows-
ului, şi care conţine o serie întreagă cu articole ce au legătură cu utilitarea de zi cu zi a
Windows-ului şi a calculatorului.

Tastele funcţionale F1…F12

După cum aţi aflat deja, tasta F1 este programată în majoritatea cazurilor afişeze
ajutorul disponibil, restul tastelor funcţionale îndeplinid diverse alte sarcini în funcţie de
fiecare program în parte. În Windows, veţi putea folosi o parte din tastele funcţionale
pentru a opera în mod rapid cu anumite comenzi de retuna.

Tasta Shift -Caractere speciale

Pentru a obţine caracterele de mai jos trebuie să ţineţi

apăsată tasta Shift şi apăsaţi tasta care are inscipţionată un
astfel de caracter.
@ # $ % ^ & * ( ) [ ] : ” < > ? |~
Dacă tastele ce au inscripţionate două caractere vă încurcă, şi nu ştiţi ce caracter veţi
obţine, reţineţi că ceea ce este inscpţionat deasupra este un carcter secundar şi
necesită şi apăsarea tastei Shift.

Dacă modul de scriere cu majuscule este activat, apăsarea tastei Shift va avea efect
introducerea de minuscule.

Tastele care şterg caractere

Înainte de a şterge caractere, trebuie să fim siguri că ştim ce înseamnă cursorul.

Cursorul este un indicator deplasabil care marchează poziţia unde caracterele pot fi
introduse sau şterse.

Tastele săgeţi deplasează cursorul în direcţia indicată de săgeată.

Cursorul este simbolizat în majoritatea cazurilor de o linie orizontală sau verticală care
clipeşte permanent.

Tasta Backspace: apăsând această tastă veţi şterge caracterul care de

află înaintea cursorului. Dacă ţineţi apăsată veţi putea şterge rânduri
întregi de caractere. [Backspace se pronunţă -„becspeis"]

Tasta Delete: această tastă şterge caracterele aflate după cursor. Atunci
când scrieţi ceva, după cursor nu urmează nici un caracter, puteţi însă
deplasa cursorul pe orice rând din pagină, iar din acest moment şi tasta
Delete poate servi la ştergerea caracterelor. [Delete se pronunţă -„dilit"]

Saluturi rapide ale cursorului

Există o serie de taste care mută cursorul mult mai rapid decât o
fac tastele săgeţi. Desemenea puteţi folosi mausul pentru a face
clic acolo unde doriţi să poziţionaţi cursorul.

HOME – deplaseaza cursorul la inceputul randului

END – deplaseaza cursorul la sfarsitul randului
Page Down – deplaseaza cursorul cu o pagina in jos
Page Up – deplaseaza cursorul cu o pagina in sus
Suprascriere: Tasta Insert

Scopul principal al tastei Insert este acela de a suprascrie textul. Atunci când se intră în
modul de suprascriere caracterele noi introduse de la tastatură se suprapun peste
caracterele deja existente în document. (bineînţeles dacă cursorul se află înaintea unor
caractere deja introduse)

Apăsarea accidentală a tastei Insert vă poate da multă bătaie de cap, deoarece atunci
când doriţi să adăugaţi noi caracretere unui cuvânt literele introduse vor şterge literele
deja existente. Acest lucru poate fi supărător mai ales dacă nu aţi obesrvat că sunteţi în
modul de suprascriere. Puteţi reveni la modul normal de introducere a textelor apăsând
din nou tasta Insert.

Combinaţii de taste

Tastele Ctrl, Alt şi Shift sunt special concepute pentru combinaţii cu alte taste, iar dacă
sunt apasate individual nu produc nici efect în majoritatea situaţiilor. Pentru a facilita
combinaţiile, aceste taste se găsesc în dublu exemplar, atât în stânga cât şi în dreapta
tastaturii. (folosiţi tasta care vă este mai la îndemână)

● Control (Pronunţaţi „control” şi nu „ce-te-re-le”)

● Alternate (Pronunţi simplu „alt”)

Cum se face o combinaţie?

Probabil stiţi deja că atunci când executaţi un clic pe semnul puteţi închide o fereastră.
Acelaşi lucru se poate face şi prin combinaţia de taste Alt+F4. Această combinaţie,
precum şi orice altă combinaţie, se poate executa foarte simplu:

1. Ţineţi apăsată prima tastă (Alt)

2. Apăsaţi scurt cea de a doua tastă (F4)
3. Eliberaţi amebele taste

Nu încercaţi să apăsaţi mai întâi F4 şi mai apoi tasta Alt pentru că nu va da nici un
rezultat.

Combinatii de taste in Windows

Combinatie Rezultat
Ctrl+X Cut - Taiere
Ctrl+C Copy - Copiere
Ctrl+V Paste - Lipire
Ctrl+Z Undo - Anulare comanda
Ctrl+A Select All - Selectare completa
Alt+Tab Se afiseaza programele deschise
 Alt+(litera comanda) Executare comanda
Ctrl+Alt+Delete Deschide managerul de activitati
Se afiseaza desktop-ul, la a doua apase se revine
Tasta Windows +D
la fereastra initiala
Tasta Windows Afiseaza meniuk Start
Tasta Windows +L Afiseaza meniul de logare
Tasta Windows +F Cautare de fisiere

Alte taste
Tasta Windows este tasta ce poartă emblema Windows-ului. În combinaţie cu alte
taste această tastă va permite să deschideţi rapid unele aplicaţii standard disponibile în
Windows.  Majoritatea tastaurilor fabricate după apariţia sistemului de operare Windows
‘95 sunt dotate această tastă.

La calculatoarele Apple aceasta tasta este inlocuita, cum de altfel nici nu se putea, cu
simbolul companiei marul muscat.

Print Screen este tasta folosită pentru a crea o imagine fidelă a ceea ce se
găseşte afişat pe ecranul calculatorului. Puteţi imprima imaginile astfel
obţinute sau le puteţi salva în memorie.
O parte din imaginile care sunt folosite în această carte au fost capturate cu
ajutorul tastei Print Screen, după care au fost prelucrate cu ajutorul unui
program de grafică.

Pause/Break - această tastă este mai foarte puţin folosită. În unele situaţii
apăsând această tastă puteţi opri derularea liniilor pe ecran (apăsaţi tasta
Enter pentru a relua derularea).
Unele programe, şi în special jocurile video au atribuit acestei taste o
funcţie pauasemănătoare butonului „Pause ||” care este întâlnit la
echipamentele audio video.

Tasta Menu - face acelaşi lucru ca şi un clic dreapta - afişează meniul de

context al obiectului selectat (după cum ştiţi un astfel de meniu poate avea
comenzi diferite în funcţie obiectul selectat). O bună parte dintre utilizatori
nu folosesc această tastă deşi aceasta se dovedeşte utilă. Tastaturile care
nu sunt dotate cu tasta Windows nu dispun nici de această.

Luminiţele de la capătul tastaturii

Orice tastatură este dotată standard cu trei leduri care indică dacă anumite moduri în
care poate funcţiona tastatura sunt active sau nu. Tastele care comută spre aceste
moduri, sunt în număr de trei, fiecare fiind în legătură cu ledul corespunzător.
Tasta Num Lock

Tasta Num Lock este tasta care activează sau dezactivează tastatura numerică.
Dacă tastele numerice sunt activate, le puteţi folosi pe acesta ca şi cum aţi folosi tastele
unui calculator de buzunar. În acest fel, aveţi la dispoziţie un mod foarte convenabil de
introduce cantităţi mari de date numerice, sau de a face calcule.
Dacă tastatele numerice nu sunt activate, aceleaşi taste vor îndeplini de data aceasta
comenzile secundare cu care sunt dotate. Aceste comenzi secundare fac acelaşi lucru
ca şi alte taste; de exemplu, puteţi folosi tastele inscripţionate cu săgeţi pe post de taste
direcţionale.

Tasta Caps Lock

În mod implicit, calculatorul primeşte textul introdus de la tastatură sub formă de

caracetere minuscule. Tasta CAPS LOCK face posibilă scrierea permanentă cu
majuscule. Pentru a şti dacă această tastă este apăsată sau nu, aveţi ca martor ledul
Caps Lock. (Caps este prescurtarea de la „Capital letters” adică litere majuscule.)

Tasta Scroll Lock

Una dintre tastele pe care o veţi folosi mai puţin, sau deloc, poartă denumirea de Scroll
Lock. Această tastă are rolul de a modifica felul cum se derularează informaţiile pe
ecran. Majoritatea utilizatorilor nu simt nevoia să vizualize informaţiile într-un alt mod,
motiv pentru care tasta Scroll Lock nu prea se face utilă.

Pentru cei care încă nu au folosit o tastatură (şi nu numai)

 Tastele sunt concepute să răspundă la o apăsare destul de fină. Cu toate

acestea, nu este necesar să folosiţi tastatura cu o fineţe exagerată, tastaturile se
dovedesc a fi echipamente rezistente, iar preţul unei tastaturi obişnuite este
acelasi cu al unei mese la un fast food.

 Dacă ţineţi apăsată o tastă, calculatorul se va comporta ca şi cum aţi apăsa

respectiva tastă într-o succesiune rapidă.

 Dispunerea tastelor este în general aceiaşi, chiar dacă modelul tastaturii este
unul mai special. Totuşi, atunci când folosiţi o altă tastură o tastă sau două s-ar
putea să nu găsească acolo unde sunteţi obişnuit.

 Diacriticile româneşti (ă, â, î, ş, ţ) nu sunt inscripţionate pe majoritatea tasturilor

existente pe plaiurile noaste. Aceasta nu înseamnă că nu le puteţi folosi atunci
când scrieţi ceva.

 Dacă pe o tastă este inscpriţionat un anumit caracter dar pe ecran apare cu totul
altceva, tastatura funcţionează perfect şi nu a luat-o razna aşa cum aţi fi tentat să
credeţi. Acest fenomen se întâmplă ori de câte ori tastatura este configurată
 pentru a genera diactricile unei anumite limbi, sau atunci când dispunerea
tastelor este non-standard dar Windows-ul crede că tastele sunt dispune în mod
standard.

 Unele din taste des folosite se găsesc în dublu exemplar, atât în stânga cât şi în
dreapta tastaturii. Folosiţi tasta care vă este mai la îndemâmă, majoritatea
programelor nu fac diferenţa între tasta din stânga şi cea din dreapta.

Ce este un dosar?
Un dosar reprezintă un container pentru fişiere, creat fel încât acestea să poată fi
organizate şi gestionate cât mai simplu.

Dosarele au fost create din raţiuni cât se poate de practice. Numai sistemul de operare
Windows necesită la instalare copierea pe disc a unui numar de aproximativ 10.000 de
fişiere. În lipsa dosarelor, primul fişier creat de un utilizator s-ar alătura unei liste cu alte
10.000 mii de fişiere. Imaginaţi-vă în faţa unei liste cu de 10.000 de fişiere şi veţi
înţelege imediat rostul dosarelor. In aceste conditii toate fisierele necesare sistemului de
operare sunt grupate la un loc intr-un dosar denumit in majoritatea cazurilor “Windows”.

Chiar dacă fişierele se găsesc tot timpul incluse în diverse dosare, acestea rămân în
continuare singurul mijloc de stocare a datelor. Dosarele trebuie văzute doar ca un
mijloc de sistematizare a fişierelor şi nimic mai mult.
Subdosarele

Chiar daca sunt grupate intr-un dosar, in fata celeor 10.000 de fisiere amintite mai sus
nu am avea mari sa le facem fata. Pentru ca organizarea să nu cunoască limite, un
dosar poate îngloba pe lângă fişiere şi alte dosare.

Dosarele care sunt incluse în alte dosare poartă de numirea de subdosare.

Subdosarele se bucură de acelaşi regim ca şi un oricare alt dosar şi pot stoca la rândul
lor fişiere şi alte dosare.

Ierarhia dosarelor

Ierarhic vorbind, un subdosar este situat la

un nivel inferior faţă de dosarul ce-l conţine.
Pentru a putea accesa subdosarul in cauză
trebuie să descheţi mai întâi dosarul în care
se află acesta inclus, adică trebuie să
coborâţi un nivel.

Atunci când un obiect rezidă într-un alt

obiect se poate vorbi despre o relaţie
părinte-copil. Un fişier este un obiect copil
faţă de dosarul în care este inclus. Un
subdosar poate avea funcţia de părinte în
raport cu fişierele pe care le conţine, dar în
raport cu dosarul în care este inclus la
rândul său are funcţia de copil.
Se aud voci care spun „…şi dacă asta e un dosar părinte, atunci ce?” Nu se întâmplă
nimic spectaculos cu un dosar părinte. Totuşi faptul că aveţi o idee despre cum sunt
incluse dosarele unele în altele poate fi de mare ajutor pentru înţelegerea organizarii
informatiei electronice.

Ce sunt „folderele” ?

„Folder” este un termen preluat ca atare din limba engleză. Nu sunt puţine persoanele
care folosesc cuplul „fişier - folder” în loc de „fişier - dosar” aşa cum ar fi firesc. A folosi
un termen autohton şi unul străin, nu este tocmai logic. Într-adevăr, există termeni care
au un corespondent ciudat în limba română, dar nu este şi cazul termenului „folder”
care înseamnă „dosar”.

Folder - 1.mapă, dosar 2. poligr. - pliant [Dicţionar Englez - Român - L. Leviţchi, A.

Bantaş]

Ce sunt directoarele?

Director sau dosar inseamna in esenta acelasi lucru. Intr-o interfata de tip text, specifica
erei de inceput a calculatoarelor, fisierele sunt organizate in directoare.

Dosarele sau folderele sunt specifice interfetelor de tip grafic. Spre deosebire de
directoare, care din punct al vedere al utilizatorului raman doar niste simple denumiri,
folderele pot fi personalizate prin schimbarea pictogramei standard sau schimbarea
fundalului.
Uite fisierul, nu e fisierul…
L-am marcat cu atributul ascuns (hidden) şi acum nu-l mai găsesc

Windows nu afişeză fişierele de sistem şi cele marcate cu atributul ascuns “hidden”.

Dacă veţi marca un fişier cu atributul hidden aveţi şanse să nu-l mai vedeţi afişat nici
dumnevoastră daca nu veţi şti cum să utilizaţi opţiunile de vizualizare pentru fişiere şi
dosare ascunse din Windows.

Opţiuni de vizualizare - Windows XP

Selectaţi meniul > Tools/Instrumente afişat de către My Computer > selectaţi Folder
options/Opţiuni Folder

În cadrul dialogul Folder Optiuns/Opţiuni Folder selectaţi secţiunea View/Vizualizare.

Pentru fişierte şi   dosare ascunse aveţi la dispoziţie două opţiuni:

Do not show hidden files and folders/Nu se afişează fişierele şi folderele ascunse

Show hidden files and folders/Se afişează fişierele şi folderele ascunse

 Dialogul Folder Options (Opţiuni folder) poate fi accesat şi din Control
panel
 Cum gasim un fisier ratacit?

Acum două luni am lucrat la un document l-am salvat pe hard disk dar acum nu mai e de gasit?
Ce facem?  În astfel de situaţii cea mai bună soluţie se poate dovedi dialogul Find (Găseşte).

Cu dialogul Find putem găsi orice fişier, bineînţeles cu condiţia ca acesta să existe pe un mediu
de stocare conecatat la calculator.

Orice căutare porneşte de la două criterii cât se poate de logice:

1.Ce se caută?

Dacă ştim numele fişierului puteţi spune că am luat un start perfect. În majoritatea cazurilor vom
găsi fişierul în cel mai scurt timp daca acesta este rezident pe un mediu de stocare conectat la
calculator.

Dacă nu mai ştim numele fişierului, nu e totul pierdut putem porni căutarea specificând câteva
criterii generale de căutare, pe care le veţi afla în continuare.

2.Unde se caută?

 Pe toate dispozitivele de stocare?

 Pe toate hard-disk-urile?
 Doar pe un anumit mediu de stocare?
 Într-un anumit dosar?
Windows - Dialogul Find

Acesta dialog răspunde la tasta F3 sau la combinaţia de taste Windows + F, sau poate din
meniului Start selectând Căutare > Fişiere sau foldere

Opţiuni avansate de căutare

Orice indiciu precum doar începutul numelui, extensia, marimea fişierului sau altele pot fi
folosite împotriva fişierului rătăcitor. Puteţi astel restrânge aria de căutare specificând:

 Data când a fost modificat fişierul ultima dată

 Ce dimensiuni are fişierul
 Ce tip este fişierul
 Daca să se facă distincţia dintre majuscule şi minuscule

Cautare text

Aceasta optiune ne ofera posibilitatea de a cauta un cuvânt sau un grup de cuvinte în interiorul
fişierelor existente.

Dacă nu vă aduceţi aminte nici un detaliu cu privire la nume, data, tip, dar va aduceţi aminte că
fişierul pe care-l căutaţi avea ca subiect oxigenul - puteţi spune dialogului Find să caute toate
fişierele care conţin cuvântul oxigen. Înarmaţi-vă cu rabdare daca recurgeţi la căutare de text în
interiorul fişierelor.

Căutări inteligente - cu asterix

Atunci când doriţi să faceţi o căutare inteligentă va trebui să vă aduceţi aminte de caracterul
denumit „asterix”, care este folosit ca înlocuitor universal. Dacă nu ştiţi denumirea, nici măcar pe
aproape, caracterul asterix vă poate scoate din impas.

Orice se semnalizează cu asterix-punct-asterix. Acesta este punctul de plecare pentru diverse

combinaţii care vă ducă spre fişierul sau fişierele căutate.

„Orice” fişier care se termină cu extensia specificată. Dacă ştiţi că ceea ce căutaţi puteţi restrânge
căutarea doar la anumite tipuri de fişiere. Căutarea va da rezultate mult mai precise dacă
eliminaţi din start anumite de tipuri de fişiere.

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:"Table Normal";
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-qformat:yes;
mso-style-parent:"";
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:"Calibri","sans-serif";
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-fareast-font-family:"Times New Roman";
mso-fareast-theme-font:minor-fareast;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;
mso-bidi-font-family:"Times New Roman";
mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}
table.MsoTableSimple1
{mso-style-name:"Table Simple 1";
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-unhide:no;
border-top:solid green 1.5pt;
border-left:none;
border-bottom:solid green 1.5pt;
border-right:none;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-border-insideh:1.0pt solid green;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:"Times New Roman","serif";}
table.MsoTableSimple1FirstRow
{mso-style-name:"Table Simple 1";
mso-table-condition:first-row;
mso-style-unhide:no;
mso-tstyle-border-bottom:.75pt solid green;
mso-tstyle-diagonal-down:none;
mso-tstyle-diagonal-up:none;}
table.MsoTableSimple1LastRow
{mso-style-name:"Table Simple 1";
mso-table-condition:last-row;
mso-style-unhide:no;
mso-tstyle-border-top:.75pt solid green;
mso-tstyle-diagonal-down:none;
mso-tstyle-diagonal-up:none;}
-->

Folosiţi… …pentru a căuta…

*.* Orice fişier! Nu este chiar cea mai bună ideee de începe căutarea…

a*.* Orice fişier caută orice fişier care începe cu a

ab*.* Orice fişier care începe cu ab

*.mp3 Orice orice fişier cu extensia mp3

ab*.mp3 Caută orice fişier care începe cu ab şi are exetensia mp3

Comanda Delete şi fişierele
Ce putem face cu comanda delete?

Comanda delete este responsabila cu stergerea atunci cand o folosim împreună cu un

fişier.

De ce stergem fişiere? Filozofia spaţiului ocupat…

Atunci când spaţiul de stocare disponibil se apropie de limită, este momentul să facem
curăţenie printre fişierele existente. Comanda Delete sau Ştergere este cea care ne
permite să eliberam spaţiul de stocare prin eliminarea fişierelor de care nu mai avem
nevoie.

Ce se întâmplă cu fişierele şterse?

Fişierele şi dosarele şterse nu vor mai figura în lista fişierelor şi dosarelor conţinute de
un mediu de stocare. Acest lucru înseamnă că nu mai putem accesa fişierele şterse, în
schimb putem benefica de spaţiul de stocare eliberat în urma operaţiunii de ştergere.

Pot şterge orice fişier?

 Mediile de stocare doar pentru citire precum CD-ROM-ul sau DVD-ROM-ul, nu

suportă nici un fel de modificare, prin urmare ştergerea de fişiere este imposibilă.
Daca totuşi incercam să ştergem vom fi serviţi cu un mesaj de eroare.

 Dacă un fişier este folosit de un program care rulează operaţiunea de ştergere va

eşua.
  Pentru ca anumite datele conţinute să fie în singuranţă, unele medii de stocare
au protectie la scriere. Va trebui să poziţionaţi elementul de protecţie în poziţia
care permite scrierea de date.

Se mai pot recupera fişierele şterse?

Tocmai am şters hardul de la firmă! Voi fi concediat?

Windows trimite implicit fişierele şterse la Coşul de recilare. Fişierele ajunse la Coşul de
reciclare sau Recycle bin se pot recupera foarte simplu.

Fişierele care au fost eliminate din Coşul de Reciclare sau care nu ajuns niciodată acolo
nu se pot recupera cu intrumentele puse la dispoziţie de Windows. Există software
specializat în recuperarea fişierelor. Astfel de programe pot recupera fişiere şterse daca
sunt utilizate într-o periodă scurtă de timp dupa ce fişierele au fost şterse.

Cum se şterg de fapt fişierele…

Orice mediu de stocare deţine un fel de registru de evidenţă a fişierelor, denumit

generic TOC de la table of contents. În mare, acest registru conţine denumirea,
dimensiunea, atributele şi adresa fizică a fişierelor pe suprafaţa de stocare a discului.

Atunci când ştergem un fişier eliminam de fapt din registru intrarea corespunzătoare
fişierului, baiţii folosiţi pentru stocarea fişierului rămânând în continuare la locul lor.
Dacă între timp aceşti baiţi nu au fost suprascrişi (deoarece spaţiul care fusese alocat
fişierului este acum raportat ca disponibil) este posibil să recuperam fişierul cu ajutorul
unui program specializat în operaţiuni de acest gen.

Dacă ne răzgândim la timp - Coşul de reciclare

Pentru ca să nu ştergem din greşeală fişiere încă folositoare, Windows nu şterge
definitiv fişierele de pe hard disk ci le trimite mai întâi la „coşul de reciclare”.
Numai hard disk-urile beneficiază de un coş de reciclare, fişierele şterse de pe o
dischetă sau alt mediu de stocare sunt şterse definitiv fără a mai putea fi recuperate.
Răscolind prin coşul de reciclare putem recupera o parte din fişierele şterse sau le
putemi şterge definitiv pe cele aflate acolo.

Coşul de reciclare nu face minuni!

 Coşul de reciclare are o capacitate de stocare care nu poate fi depăşită.

 Dacă mărimea unui fişier nu se încadrează în limitele de stocare a coşului de

reciclare acesta va fi şters definitiv.

 În cazul în care nu este loc pentru toate fişierele şterse de dumneavoastră,

Windows va şterge definitiv fişierele mai vechi din coşul de reciclare pentru a
putea face loc fişierelor proaspăt şterse.

Atentie! Fişierele ajunse la coşul de reciclare nu eliberează spaţiul de pe disc pentru că

în realitate fişierele sunt mutate într-un dosar creat de Windows şi denumit Recycled.

Ce reprezinta extensia fisierelor?

Numele si ocupaţia vă rog…?

Acolo unde există un fişier există şi o denumire formată din două parţi:

< denumirea propriu-zisa

Dacă prime sisteme de fişiere acceptau ca denumirea unui fisier sa fie de maxim 8
caractere, astăzi denumirea unui fişier poate conţine  mult mai multe caractere decât
are nevoie o persoana normala… Denumirele prea lungi se dovedesc contraproductive
şi sunt evitate de obicei în favoarea unor denumiri concise ce rezumă eficient conţinutul
fişierului deservit.

În sistemele de fişiere adoptate de la Windows 95 încoace denumirea unui fişier trebuie

să se încadreze între 1 şi maxim 255 de caractere alfanumerice sau speciale.

< extensie

Extensia sau sufixul se prezintă ca un grup de caractere (de obicei în număr de trei) ce
apare la finalul denumirii fişierului. Delimitarea dintre denumirea propriu-zisă şi extensie
este facută printr-un punct, structura denumirii arătând astfel:

nume fişier.extensie

În denumirea unui fişier pot exista mai multe puncte, dar extensia vine întotdeauna
numai după ultimul punct.

Indentificarea tipului fişierelor

Deşi extensia nu este obligatorie, fiecare fomat particular de fişier are o extensie
proprie.

Prezenţa extensiei oferă posibilitatea determinării rapide a tipul de date stocate de un

fişier. În măsura în care cunoateţi o parte din extensile importante, puteţii concluziona
rapid dacă un fişierul din faţa dumnevoastră conţine un program, un document text, o
imagine, sunet, material video sau alte tipuri de date.

Extensia şi asocierea fişierelor

Fişierele cu aceiaşi extensie pot fi asociate cu programul care le-a creat sau cu un alt
program compatibil. Efectul asocierii este unul foarte convenabil: atunci când accesaţi
un fişier acesta va fi deschis automat în cadrul programului cu care este realizată
asocierea.

Aşadar dacă eraţi obişnuiţi ca pozele să se deschidă automat cu un anumit program, iar
dintr-o dată se deschid cu altul înseamnă că Windows-ul a asociat extensia
respectivelor fişierele cu noul program.

Dacă un anumit fişier nu este asociat cu nici un program din cele disponibile, Windows
vă oferă posibilitatea de a indica programul cu care să se realizeze dechiderea
fişierului.

Mai mult de atât, în Windows XP, aveţi şi posibilitatea de a folosi conexiunea la Internet
pentru a găsi un program compatibil cu fişierul în cauză.
Mai mult de atât, incepand cu Windows XP, avem şi posibilitatea de a folosi conexiunea
la Internet pentru a găsi un program compatibil cu fişierul în cauză.

Extensia şi viruşii deghizaţi

Sa nu ne lăsăm păcăliţi de o extensie falsă

Sistemele de operare moderne nu afişează extensiile fişierelor care sunt asociate cu unul din
programale instalate. Aceasta nu ar fi un inconveninet dacă nu ar exista ceea ce numim viruşi.

Acunderea extensiei adevărate a unui fişier alături de un nume cât mai incitant pentru fişierul în
cauză este une din tehnicile obişnuite de răspândire a unor viruşi sau alt software maliţios.

Prin disimularea extensiei adevărate unii utilizatori pot crede că un fişier face parte din categoria
fişierelor  inofensive care datorită structurii lor interne nu pot conţine niciodată viruşi sau alte
instrucţiuni maliţioase. În această categorie, cele mai răspândite fişiere sunt cele ce conţin
informaţie audio-vizuală:

 text (exemplu: formatele .txt, .rtf)

 imagini (.jpg, .gif, .png, .bmp, .tif, etc)
 video (.mpg, .avi, .mov, .vob, .mkv, etc)
 audio (.mp3, .aac, .wma, etc)

În imaginea de mai jos putem observa cu un virus se deghizează la umbra extensiei .jpg, făcând
utilizatorul neexperimentat să creadă că în faţă are nişte fişiere cu imagini şi nu fişiere
executabile care pot conţine viruşi.
Pentru ca deruta să fie şi mai mare fişierele executabile deghizate mai sus aparent in imagini
imprumută pictograma (iconiţa) pe care Windows-ul o foloseşte pentru simbolizarea dosarelor
(folderelor) Astfel tentaţia de a face dublu clic şi a vizualiza “conţinutul” este şi mai mare.

Aceleaşi fişiere atunci când ne sunt afişate în cadrul unui program de file sharing P2P ( DC++ de
ex) vor fi afişate cu extensia completă. Trebuie să fim doar atenţi la ce descărcăm. Nu strică să
analizăm şi alte elemente care pot da de gol un virus, precum mărimea indentică a mai multor
fişiere, in cazul  ilustrat mai jos - 44.07 kB.

Să afişăm extensia!

Pentru a şti ce extensie au fişierele cu care lucram, pentru a putea modifica extensia în scopul
ascunderii anumitor fişiere de ochii curioşilor, şi mai ales pentru a evita preluarea unor viruşi
este recomandat să optam pentru afişarea extensiilor cunoscute în managerul de fişiere.

În cazul managerului de fişiere incorporat în sistemul de operare Windows trebuie să procedăm

in următorul fel:

 deschidem My Computer (Computerul meu)

 din meniul Tools (Instrumente) selectăm Folder Options (Optiuni foldere)  (acelasi rezultat il
obtinem daca apelam la iconita optiunea Folder Options pe care o gasim in Control Panel)
  In sectiunea View (Vizualizare) deselectăm optiunea: Hide extensios for known file types
(Ascunde extensia pentu pentru tipurile de fisier cunoscute)

Rezultatul?

Windows Explorer va afişa si extensia fişierelor în cauză,  care de data aceasta va avea
terminatia .exe.
Ce este formatarea?
Prin formatare un mediu de stocare este pregătit pentru stocarea de fişiere. Formatarea
constă în impărţirea spaţiului de stocare disponibil în compartimente ce pot reţine o
cantitate fixă de date. Aceste compartimente, denumite clustere, sunt manipulate de
către sistemul de operare pentru stocarea şi accesarea sistematică a informaţiei.

Daca e sa luam exemplul unei dischete spaţiul de stocare de 1.44MB în urma formatării
este sistematizat astfel:
  512 baiţi alcătuiesc un sector
 18 sectoare alcătuiesc o pistă
 80 de piste alcătuiesc o faţă

Având în vedere că o dischetă are două feţe, se adună în total un număr 2880 de
sectoare, care pot stoca 1,457,560 de baiţi (2880×512).

Când trebuie să apelam la formatare?

• Dichetele nefolosite. Dacă aţi cumpărat dischete care nu sunt preformatate va trebui
să le formataţi pentru a le putea folosi. Deşi nu este exclus, este puţin probabil să
cumpăraţi dischete care nu au fost formate direct de producător.

• Hard-disk-urile nefolosite. Un hard-disk nou vine neformatat şi nu poate fi folosit pentru

stocarea imediată de date. Va trebui să formataţi hard disk-ul folosind un sistem de
fişiere compatibil cu sistemul de operare.

• Alte medii de stocare care nu sunt preformatate. Prin preformatare trebuie să

înţelegem formatarea unui mediu de stocare direct de către producător.

• Instalarea sistemului de operare. Deşi nu este obligatoriu, de obicei instalarea

sistemului de operare este precedată de formatarea discului sau a partiei care va stoca
datele. Sunt situaţii când formatarea este obligatorie. Unele sisteme de operare
necesită un anumit sistem de fişiere pentru a putea funcţiona. Schimbarea sistemului de
fişiere se face în cadrul procesului de formatare.
Cum formatam?

Cel mai simplu mod de a formata un disc constă în folosirea utilitarului de formatare pus
la dispoziţie de Windows:

1. In My Computer selectaţi unitatea de stocare pe care doriţi să o formataţi cu un clic

2. Din meniul de context (clic drepata) al unităţii selectaţi comanda Formatare (Format)

Opţiuni la formatare

Capacitate
Acest câmp afişează capacitatea de stocare a unităţii de stocare. Pentru anumite tipuri
de dischete putem selecta o altă capacitate de stocare decât cea standard.

Sistem de fişiere (File Sytem)

Puteţi opta pentru unul dintre sistemele de fişiere disponibile.  Pentru a ne lamuri in
privinta sistemelor de fisiere avem la dispozitie urmatorul articol: Ce este un sistem de
fisiere?

Etichetă Volum (Volume Label)

Aici facem o mica descriere a discului sau a partitiei ce urmează să fie formatata.
Sistemul de fişiere FAT limiteaza  la maxim 11 caractere marimea etichetei, în timp ce
sistemul de fişiere NTFS permite folosirea unei etichete de maxim 32 de caracatere.

Formatare rapidă (Quick Format)

În cazul formatării rapide, Windows pregăteşte direct discul pentru stocarea de fişiere
sărind peste etapa în care verifică dacă pe suprafaţa discului există sectoare defecte.
Dacă există sectoare defecte pe supraţa discului, iar acestea nu sunt identificate la
formatare, integritatea datelor stocate pe discul formata rapid este pusă în pericol.

Activare comprimare (Compression)

Prin comprimare se poate mări pe ansamblu capacitatea de stocare considerabil, in
functie si de tipul de date continute. Pare o afacere avantajoasă numai că trebuie să
aveţi în vedere şi efectele secundare ale comprimării: calculatorul trebuie mai întâi să
decomprime fişierele pentru a le putea folosi, iar acest proces cauzează încetinire
sesizabilă a vitezei de lucru. O altă parte neplăcută a comprimării fişierelor o constituie
incompatibilitatea cu anumite programe.  Chiar daca sistemul de fişiere NTFS suportă
în mod nativ comprimarea fişierelor este utilizata foarte rar astazi.

Creare disc de pornire MS-DOS

Acesta optiune ne permite creara unei dischete de pornire, sau de “boot”. Nevoia de a
porni calculatorul in mod MS-DOS este sa face simtita tot mai rar astazi.

O alta optiune pe care o avem la dispozitie este acea de a selecta dimensiunile

clusterelor, despre care vom afla informatii in continuare.

Cum formatăm în DOS

Comanda format este responsabila cu formatarea in DOS.  (aceasta este o comanda

externa avem nevoie de fişierul format.com pentru a o putea executa)

Sintaxa de bază a comenzii format este cea de mai jos:

format literă unitate:

Exemplu: format D: - dacă dorim să formatăm discul D: .

Dacă dorim să folosim parametri aditionali trebuie să specificăm astfel un parametru pe

lângă  sintaxa de bază a comenzii:

format literă unitate: /parametru

Cei mai importanti parametri:

/? - afişează lista completă de parametri disponibili

/S - transferă fişierele de sistem pe discul formatat. (discul formatat nu este bootabil

daca fisierele de sistem nu au fost transferate pe partitia activa)

/Q - quick format - formatare rapidă

/U - formatare neconditionată

/A:valoare cluster - pentru a seta dimensiuniea clusterelor. Valoarea clusterelor poate

fi următoarea: 512, 1024, 2048, 4096, 8192, 16k, 32k, 64k. Pentru a formata discul D:,
cu o dimensiune a clusterului de 4 kilobaiţi (4096 de baiţi) trebuie să tastam următoarea
comandă: format c: /a:4096

Dimensiunea reala si dimensiunea pe disc a unui fisier

Pentru a intelege diferentele dintre dimensiunea reala si dimensiunea pe disc a unui
fisier trebuie sa stim mai intai ce este un cluster.

Un cluster reprezintă cea mai mică cantitate din spaţiul de stocare care poate fi
alocată unui fişier.

Fişierele ocupă întotdeauna un număr întreg de clustere ceea ce face ca spaţiul de

stocare neocupat din cadrul unui cluster să fie irosit.

Clusterele de dimensiuni reduse sunt indicate dacă discul urmează să fie locul de
stocare a multor fişiere de dimensiuni reduse. În acest fel evită risipirea unei cantităţi
însemnate din spaţiul de stocare. Totuşi clusterele de dimensiuni prea reduse pot
încetini sensibil viteza în lucrul cu fişierele.

5 Proprietăţile unui fişier

În tabelul de mai jos puteţi analiza care este dimensiunea unui fişier şi spaţiul de
stocare care-l ocupă acesta pe disc.

Dimensiunse Clustere Dimensiune pe *În cazul folosirii unor clustere de 8

fişier folosite disc kilobaiţi.
3 baiţi 1 8 Kilobaţi (1×8)
18 kilobaiţi 3 24 kilobaiţi (3×8) Pentru uzul general al hard unui hard
disk valoarea implicită a clusterelor  este
103 kilobaiţi 13 104 kilobaiţi
de departe cea mai recomandată pentru
(13×8)
utilizatorii obisnuiti. Totusi daca nu
rezistati tentatiei, aveti la dispozitie doua posibilitati de a modifica dimensiunea implicita
a clusterelor:

1. Din cadrul utiliatarului de formatare pus la dispozitie de Windows, selectand valoarea

dorita.

2. Sau, ceva mai complicat dar si cu optiuni avansate, folosind comanda format. Sintaxa
de bază a comenzii format este următoarea:

format [literă unitate]

Dacă aţi ajuns la concluzia că trebuie să schimbaţi valoarea implicită a clusterelor

trebuie să adăugaţi un paramentru pe lângă  sintaxa de bază a comenzii:
format [literă unitate] / [parametru]

Parametrul pentru schimabarea clusterul: este A:valoare cluster. Valoarea clusterelor

poate fi următoarea: 512, 1024, 2048, 4096, 8192, 16k, 32k, 64k.

Pentru a formata discul C:, cu o dimensiune a clusterului de 4 kilobaiţi (4096 de baiţi)

trebuie să tastaţi următoarea comandă:

format c: /a:4096

Interfata cu utilizatorul

Ce este interfaţa?

Din punct de vedere al utilizatorului interfaţa reprezintă felul cum se prezintă un software pe
ecranul calculatorului.

Ceea ce prezintă un program prin interfaţa sa este tot este de regulă si tot ceea ce poate face
pentru dvs. De exemplu, interfaţa programului din imaginea alaturată permite căutarea unui
număr de telefon după nume sau după număr.
Dacă doriţi să căutaţi un număr de telefon după alte criterii va trebui să apelaţi la serviciile altui
program, care face acelaşi lucru şi care oferă mai multe opţiuni de căutare.

Interfata grafica vs interfata text

Interfaţa de tip text este tipică pentru era de început a calculatoarelor, când hardware-ul lent şi
capacitatea memoriei, nu permitea folosirea graficii. Interfaţa de tip text, necesită cunoaşterea şi
memorarea unui număr de comenzi, care trebuie mai apoi introduse într-o formă foarte strictă.

O interfaţă grafică este în primul rând practică, permiţând utilizarea calculatorului într-un mod
simplu şi rapid. Introducerea graficii a permis simbolizarea diferitor acţiuni, prin asocierea cu
imagini expresive.

Ce sunt pictogramele sau iconiţele?

Pictogramă, pictograme, s.f. Desen sau şir de denesene simbolice,

sugestive, pric care se sunt redate obiectele şi ideele în unele
sisteme primitive de scriere. - Din fr. pictogramme [DEX]

Pictogramele folosite de calculatoare au ca scop declarat simbolizarea de comenzi ce pot fi date

calculatorului. Desemenea, pictogramele sunt folosite pentru a simboliza anumite resurse
hardware, anumite date din memoria calculatorului, şi orice alteceva care se poate simboliza.

Pentru a nu merge prea departe cu simbolizarea, de regulă pictogramele sunt de obicei etichetate
cu un cuvânt sugestiv.

Elemente comune de interfata

Casetele de text

Casetele de text apar ori de câte ori trebuie furnizate anumite

informaţii calculatorului. Locul în care puteţi introduce textul este semnalizat printr-o linuţă
clipitoare care, după cum ştiţi deja, poartă denumirea de cursor.

După ce aţi terminat de introdus textul apăsaţi tasta Enter sau butonul de comandă corespunzător.

Cum să folosiţi eficient casetele de text:

- dacă sunt disponibile mai multe casete de text executaţi un clic în interiorul casetei în care
doriţi să introduceţi textul.
- puteţi trece la caseta de text următoare apăsând tasta TAB.
- puteţi să vă întoarceţi la caseta de text anterioară apelând la combinaţia Shift+TAB.
- dacă textul existent apare fiind selectat odată ce aţi introdus primul caracter acesta va dispare.
Dacă doriţi să păsatraţi textul existent sau să-i aduceţi modificări faceţi un clic în interiorul
casetei de text sau apăsaţi una din tastele săgeţi.

Butoanele de opţiuni

Butoane de opţiuni corespund opţiuni care se

exclud unele pe altele în contextul în care sunt
grupate. Din aceste motive, dintr-un grup de
opţiuni disponibile numai o anumită opţiune
poate fi selectată la un moment dat.
Casetele de verificare

Acestea vă ajută să activaţi sau să dezactivaţi

anumite opţiuni. De această dată opţiunile nu
se mai exclud reciproc şi în consecinţă le puteţi
bifa pe toate, numai o parte dintre ele, sau
chiar nici una.

Listele de opţiuni

Listele de opţiuni se comportă în acelaşi fel ca

şi butoanele de opţiuni. Dintr-o listă cu o sută
de opţiuni nu veţi putea alege decât o singură
opţiune.

Întotdeauna veţi recunoaşte o listă de opţiuni

după semnul .

Pentru a avea acces la întreaga listă, trebui să

faceţi un clic pe semnul , dacă opţiunile sunt
numeroase o bară de derulare va ajuta să
derulaţi până la ultima opţiune.
Ce sunt ferestrele?
Ferestre

Sistemul de operare care este folosit de sute de milioane de utilizatori poartă denumirea
de ferestre. Dacă vă întrebaţi de când au devenit ferestrele aşa de importante pentru
calculatoare, citiţi în continuare următoarele rânduri despre ferestre.

Ce este o fereastră?

O explicatie non tehnică ar fi aceea ca o fereastră este o porţiune de ecran distinctă,

folosită de un program în scopul de a comunica utilizatorul. De regulă, ferestrele ocupă
o porţiune de ecran dreptunghiulară sau chiar tot ecranul. Exista si ferestrele non-
conformiste cu forme rotunjite si mai elegante.

Buton Ce face?
Minimize - Minimizare

Acest buton va face ca fereastra să dispară de pe ecran, dar aceasta nu

se  închide ci rămâne în fundal pentru o folosire imediată. Denumirea
programului sau a ferestrei va fi vizibilă în bara de activităţi, de unde veţi
putea aduce în prim plan fereastra executând un clic pe denumirea
ferestrei .
Maximize - Maximizare
 Apăsând acest buton o fereastră îşi va mări spaţiul de afişare până la
limita maximă de afişare. Cele mai multe ferestre vor ocupa întreaga
suprafaţă a ecranului atunci când veţi apăsa butonul maximize.

Nu întotdeauna acest buton funcţionează, deoarece unele ferestre sunt

concepute să ocupe doar o anumită porţiune de ecran şi nimic în plus.
În această situaţie, apăsarea  butonului maximize nu va produce nici un
efect.
Restore - Restaurare

Dacă aţi apăsat butonul de maximizare (maximize) şi fereastra şi-a

mărit spaţiul de afişare butonul de mărime se va preschimba cu butonul
de restaurare(restore).

Apăsarea butonului Restore va restaura fereastra la mărimea iniţial

avută.
Close - Închidere

Executaţi un clic pe acest buton pentru a închide o fereastră.

Unele ferestre se vor închide automat dispărând pur şi simplu de pe

ecran, altele vor afişa un mesaj înainte de a se închide. Va trebui să daţi
un răspuns mesajului pentru a închide fereastra.

Aţi închis fereastra?

Toate ferestrele standard dispun în colţul din drepta sus de trei butoane de control.
Apelând la aceste butoane puteţi mări sau micşora suprafaţa de afişare a ferestrei,
puteţi închide fereastra, sau puteţi face alte lucruri. De departe, cel mai important buton
este butonul de închidere simbolizat prin semnul .

Cum inchidem o fereastra

S-ar putea să vă uitaţi lung la o fereastră, să apasaţi Alt+F4 pentru a o închide, dar
rezultatul să nu fie cel aşteptat. În loc de fereastra pe care doreaţi să o închideţi, s-a
închis altă fereastră de pe ecran. Combinaţia de taste Alt+F4 închide fereastra cu care
lucraţi în mod curent, denumită fereastră activă. Drept urmare, nu e de ajuns să vă uitaţi
la o fereastră şi să apăsaţi Alt+F4, trebuie mai întâi să faceţi activă fereastra pe care
doriţi să o închideţi.

De ce trebuie închise ferestrele?

Acolo unde sunt prea multe ferestre deschise, sunt şanse să se producă „curent”, ceea
ce de regulă nu dă prea bine sănătăţii dumneavoastră.

Ferestrele folosite de calculatoare trebuie închise pentru elibera resursele calculatorului

pentru alte programe. Orice fereastră deschisă consumă o parte mai mică sau mai
mare din memorie, şi poate consuma şi din puterea microprocesorului, chiar şi atunci
când nu este folosită. Dacă aveţi prea multe ferestre deschise şi doriţi să deschideţi un
nou program, acesta va avea de suferit din cauza concurenţei, adică a celorlalte
ferestre deschise care consumă resursele calculatorului.

ZIP? RAR? Ce este o arhiva?

Daca am lucrat o vreme cu calculatorul este imposibil sa nu fi avut de a face intr-un fel sau altul
cu fisiere arhivate. Daca intalnirea cu aceste fisierea ne-a gasit nepregatiti e timpul sa ne punem
la punct cu teoria generala a arhivelor.

Ce sunt arhivele?

In mare putem vedea o arhiva drept un fisier care incapsuleaza unul sau mai multe fisiere de sine
statatoare. Arhivele dau batai de cap utilizatorilor neexperimentantati pentru ca acestia asteapta
ca fisierul din fata lor sa contina informatia in forma bruta si nu arhivata. Daca va intrebati ce
rost are ca un fisier sa contina alte fisiere, ei bine trebuie sa stim ca exista cel putin doua motive:

 orice fisier arhivat ocupa mai putin spatiu de stocare

Initial aceasta a fost si scopul principal pentru care au fost create arhivele. In epoca de inceput a
calculatoarelor cand spatiul de stocare era foarte limitat lucrul cu arhivele datelor reprezenta o
tehnica esentiala de manipulare a fisierelor. A stoca 2 megabaiti pe o discheta de 1.44 megabaiti
reprezenta principala arma impotriva spatiul de stocare limitat si foarte costisitor.

 o arhiva reprezinta un mijloc foarte eficient de organizare si de transportare a datelor

Avem de trimis un email cu 20 de fisiere, ce-ar fi daca in loc de 20 de fisiere trimitem un singur
fisier care pe deasupra ocupa si mai putin spatiu? Da, ati ghicit! Ne facem viata mai usoara daca
le punem pe toate intr-o arhiva si trimitem un singur fisier.

Daca 20 de fisiere se mai pot trimit si unul cate unul, lucrurile se schimba cand avem de a face
cu sute sau chiar mii de fisiere. Exista situatii cand arhivarea devine obligatorie, altfel transferul
unor fisiere de ordinul miilor devenind imposibil intr-un timp rezonabil.

Rata de compresie

Stim deja ca fisierele arhivate ocupa mai putin spatiu de stocare decat fisierele continute. Cu cat
mai putin?

La aceasta intrebare nu exista un raspuns universal pentru ca rata de compresie variaza foarte
mult in functie de continutul fiecarui fisier in parte. Unele tipuri de fisiere contin informatie intr-
o forma deja compresata, de exemplu fisierele de tip .mp3 - ceea ce face ca o arhivare
suplimentara sa reduca nesemnificativ marimea fisierului arhivat. (sub 2%)

Pe de alta parte exista si fisiere unde arhivarea poate face minuni, iar arhiva rezultata poate
ocupa si de zece ori mai putin spatiu de stocare decat fisierul original.
In imaginea alaturata putem observa cum fisierul arhivat ocupa doar 29% din spatiul fisierului
gazduit, asadar o economie de 71%.

Cum functioneaza arhivarea?

Pentru a intelege mai bine procesul de compresie vom apela la o imagine cu steagul Romaniei
continuta de un fisier de tip bitmap (.BMP). Acest tip de fisier foloseste 2 baiti de memorie
pentru fiecare punct din imagine (pixel).  Sa ne imaginam ca acest fisier contine steagul
Romaniei la o rezolutie de  800×600 pixeli. In total pentru a reprezenta cele 3 culori avem nevoie
de prezenta a 480.000 de pixeli x 2 baiti adica 960.000 de baiti. In cazul in care apelam la la
formatul GIF pentru acceasi imagine, la aceasi rezolutie, sunt necesari doar aproximativ 5000 de
baiti.

Care sa fie secretul? Secretul consta in accea ca formatul GIF nu foloseste 2 baiti de memorie
pentru fiecare punct din imagine ci un algoritm mai sofisticat care tine cont de faptul ca in
aceasta imagine sunt doar 3 culori care se repeta pe anumite areale fixe. Rezultatul? O economie
de peste 900.000 de baiti in cazul celui de al doilea format.
Intr-un mod asemanator functioneaza si arhivele obisnuite. Ori de cate ori intr-un anumit fisier
exista informatie care se repeta acesta poate fi comprimat intr-un anumit format si decomprimat
la nevoie.

Tipuri de arhive

Din anii ‘70 si pina astazi au fost creati multi algoritmi de compresie care s-au concretizat in
peste 40 de formate de arhive. Ce e mult strica, iar aceasta este valabil si in cazul arhivarii pentru
ca folosirea unei multitudini de formate pentru a obtine in final acelasi lucru ar diminua utilitatea
arhivarii fisierlor. Daca dorim sa trimitem cuiva un fisier arhivat trebuie sa fim siguri ca aceasta
poate fi deschis la destinatie. In lipsa unui software care sa cunoasca algoritmul de decompresie
fisierul trimis de noi nefiind altceva decat o adunatura inutila de baiti.

Din fericire, cu timpul in special pe platforma Windows s-au impus doar doua mari formate de
arhive.

Este vorba de formatul ZIP (fisiere cu extensia .zip) lansat in 1989 si formatul RAR (fisiere cu
extensia .RAR) lansat in 1993. Pe langa aceste formate un utilizator obisnuit se mai poate intalni
cu arhive in format 7zip (fisiere cu extensia .7z), arhive in format TAR (extensia .tar,
tar.gz, .tgz), sau ACE (cu extensia .ace).

Software pentru arhivare/dezarhivare

Arhivele se dovedesc cu adevarat utile atunci cand le putem accesa continutul. Incepand cu anul
1998 Microsoft a inceput sa ofere ofere suport nativ pentru arhivele in format ZIP pentru
platforma Windows. Aceasta inseamna ca putem crea si deschide arhive zip direct din interfata
sistmeului de operare.

In Windows pentru orice alte arhive avem nevoie de programe specializate. Aceste programe din
fericire nu se limiteaza doar la un anumit format ci la aproape toate cele existente. De exemplu
din fisa de prezentare a programului WinRar care este prezentat si in imaginea de mai jos putem
putem afla: “WinRAR provides complete support for RAR and ZIP archives and is able to
unpack CAB, ARJ, LZH, TAR, GZ, ACE, UUE, BZ2, JAR, ISO, 7Z, Z archives.”
Cum dezarhivam si dezarhivam?

Daca pe calculatorul nostru este instalat un software specializat in munca cu arhivele acesta va
avea grija sa asocieze extensiile cunoscute de arhive astfel incat ori de cate ori dati dublu clic pe
o arhiva sa se deschida si programul de dezarhivare. Din interiorul programului de dezarhivare
va trebui sa folosim functiile de extragere (Extract To in cazul programului WinRar) pentru a
dezarvhiva fisierul sau fisierelor continute intr-o anumita locatie pe hard disk sau alt mediu de
stocare. Aceasta locatie o putem indica prin scrierea adresei (C:\lucru, D:\arhive etc.) sau prin
selectarea unitatii si folderului dorit din lista afisata.
Pentru arhivare deschidem acelasi program nagivam catre fisierul sau fisierele care dorim sa le
arhviam, le selectam si folosim functia de compresare - care in limba engleza se prezinta sub
diferite denumiri in functie de programul folosit: add archive, compress, create archive etc.

Mai mult programele de acest gen au grija da creeze meniul speciale de context astfel incat
atunci cand facem click dreapta pe un fisier sa putem selecta rapid comenzile de arhivare sau
dezarhivare, dupa caz.
 Cum instalam un program?

De ce trebuie programele instalate?

Aţi cumpărat o mobilă nouă, aţi adus-o acasă demontată după care a trebuit să pierdeţi o zi
întreagă să o montaţi la loc. Cu toate acestea, sunteţi de acord că transportul întregului mobiler
gata montat ar fi fost dificil şi costisitor şi probabil nefolositor, având în vedere că unele corpuri
ale mobilierului trebuie mai întâi demontate pentru a putea fi introduse dintr-o încăpere în alta.

Programele care nu sunt instalate şi mobilierul demontat se aseamănă în următoarele privinţe:

 ambele sunt mai uşor de transportat

 ambele nu sunt funcţionale până ce nu devin instalate, respectiv montate

Spre deosebire de montarea mobilierului, instalarea unui program este procedură rapidă, realizată
de programul de instalare denumit uneori si vrajitor (wizzard) de instalare.

Toate programele trebuie instalate?

Nu, nu toate programele necesită o procedură de instalare. În cazul unor programe este de ajuns
să copiem pe hard disc fişierele care aparţin programului şi să deschidem fişierului executabil.

Totuşi, cele mai multe programe se găsesc iniţial sub formă de kituri de instalare, adică o formă
care necesită o procedură de instalare. Acestă procedură de instalare este dirijată de un program
distinct, care îndeplineşte automat o serie de operaţii dictate de autoii programului. Practic
programul de instalare face tot ceea ce este necesar ca dumnevoastră să puteţi folosi programul
în sine în cadrul sistemului de operare.

În majoritatea cazurilor, vom mai avea de a face cu programul de instalare atunci când dorim să
ne debarasam de programul instalat.

Procedura de instalare

Procedura de instalare poate printr-un dublu clic pe fişierul Setup.exe sau Install.exe. Rularea
acestor fişiere are ca rezultat pornirea programului de instalare.
Programele de dimensiuni mai mici se prezintă tot mai des sub forma unui singur fişier care
înglobează atât rutinele de instalare cât şi fişierele necesare programului în sine.

Procedura de instalare presupune trecerea prin cel putin doua etape obligatorii:

1. Acceptarea termenilor licentei de utilizare a programului

Licenta de utilizare este o conventie dintre producatorul programului sau detinatorul licentei de
exploatare si utilizatorul final. Daca nu suntem de acord cu licenta si nu apasam butonul I Agree
(Sunt de acord) sau in alte cazuri apasam pe butonul l Disagree (Nu sunt de acord) instalarea nu
va putea continua sau se va inchide.

Uneori acest butonul de accepare a licentei este estompat (adica nu se poate apasa) pina cand
ajungem cu bara de derulare la final. Folosim bara de derulare sau butonul pagedown pentru a
derula in cazul unui acord de licenta mai stufos.

2. Selectarea folderului care va stoca programul in sine

O a doua etapa obligatorie in orice proces de instalare tine de alegerea unui folder pentru
stocarea programului in sine. Pentru ca o buna parte din utilizatori nu stapanesc prea bine lucrul
cu folderele exista aproape intotdeauna si o adresa implicita de instalare. Daca dorim sa algem
adresa implicita apasam butonul Next > si trecem la etapa urmatoare.

Daca dorim sa schimbam aceasta adresa implicita1 putem folosi butonul Browse si opta pentru
un alt folder eventual de pe alt disc. Daca stapanim lucrul cu adresele fisierelor putem scrie
direct adresa la care dorim sa instalam sub forma: litera de acces:\nume folder
 1. de regula de forma Program Files\Nume program [↩]

Ce este defragmentarea?

Atunci când conţinutul unui fişier este distribuit în locaţii diferite pe suprafaţa de stocare a hard
disk-ului acesta este fragmentat. Fragmentarea nu pune nici o clipă în pericol integritatea datelor
stocate, în schimb face ca viteza de accesare a unui fişier să scadă ca urmare a deplasării repetate
a capului de citire/scriere în diferite puncte ale suprafeţei de stocare.

Prin defragmentare - fragmenetele aparţinând unui fişier sunt mutate în aceiaşi locaţie pe
suprafaţa discului, ceea ce face ca viteza de accesare să nu fie limitată decât de performanţele
tehnice ale hard disk-ului.

Cum apare fragmentarea fişierelor?

Pe un hard disk proaspăt formatat nu apare problema fragmentării deoarece spaţiul de stocare
este umplut în ordine.  Acest lucru nu mai este posibil după ce a intervenit ştergerea de fişiere.
Golurile care apar datorită ştergerii de fişiere sunt umplute cu alte fişiere dar care nu au exact
aceleaşi dimensiuni ca şi fişierele şterse. Dacă un fişier nu încape în spaţiul de stocare eliberat,
acesta va fi împărţit în fragmente şi distribuit în alte zone de stocare disponibile.

Sa defragmentam în Windows
Disk Defragmenter este utiliatarul care vine la pachet cu sistemul de operare Windows. Acesta
poate fi pornit printr-un clic pe butonul Defragmentare acum (Defragment now) din secţiunea
Instrumente (Tools) a unei unităţi de stocare.

Mai întai este recomandabil să analizăm gradul de fragmentare executând  un clic pe butonul
Analiză (Analyze). Windows va analiza procentul de fragmentare a fişierelor şi ne va anunţa
dacă este indicat sau nu să rulamprocedura de defragmentare.

Defragmentarea se realizeză doar asupra fişierelor din partiţia selecta selectată. Va trebui să
rulăm procedura de defragmentare pentru fiecare partiţie în parte.

Procesul de defragmentare este un mare consumator de timp. În funcţie de mărimea unităţii

defragmentate dar şi de gradul de fragmentare acest proces poate dura chiar şi ore întregi. Dacă
avem de lucru la calculator putem opri în orice moment defragmentarea pritr-un clic pe butonul
Oprire (Stop) sau Pauză (Pause)

Nu putem defragmenta în bune condiţii un disc care nu are cel puţin 15% spaţiu de stocare liber.
Windows ne va avertiza dacă discul pe care dorim să-l defragmentăm nu întruneşte procentul de
spaţiu liber necesar.
 Modificarea datei şi a orei
Pentru configurarea parametrilor referitori la data calendaristicã şi ora exactã, în fereastra
panoului de control (clic pe butonul Start, dupã care clic pe Control Panel) se va efectua un dublu clic pe
simbolul grafic (Date and Time). Se afişeazã o fereastrã de dialog etichetatã cu Date and Time Properties
care are 3 file.

Pentru a potrivi ora, se executã un dublu clic pe porţiunea ceasului digital care urmeazã sã fie
modificatã valoric (ora, minutul, secunda, semn pentru înainte de masã AM sau dupã masã PM). În
continuare, se executã o secvenţã de clicuri pe butonul ▲sau▼ prin care se incrementeazã sau se
decrementeazã elementul selectat.Pentru modificarea datei calendaristice se va executa un clic pe
butonul ▼ de la lista combinatã corespunzãtoare lunilor şi se va alege luna doritã. Pentru modificarea
anului se va realiza un clic pe semnul▲sau▼ de la lista corespunzãtoare anilor, prin care anul va fi
incrementat sau decrementat. Pentru selectarea unei zile se va efectua un clic pe numãrul
corespunzãtor situat în zona zilelor.

MODIFICAREA VOLUMULUI SUNETULUI

Pentru a ajusta volumul sunetului, în fereastra panoul de control (butonul Start, dupã care clic pe
Control Panel) se va efectua un dublu clic pe simbolul grafic (Sounds and Audio Devices) . În urma
acestei comenzi se afişeazã fereastra de dialog etichetatã cu Sounds and Audio Devices Properties,
formatã din 5 file, din care se alege fila Volume. În subfereastra Volume Control se gãseşte un buton
glisant prin care se poate regla volumul sunetului.
Fila Volume este prevãzutã şi cu o casetã de selectare etichetata cu Place volume icon in the
taskbar prin care se cere plasarea pe tava sistemului de operare (lângã ora exactã), a unui simbol grafic
de forma alãturatã, cu ajutorul cãruia se poate regla volumul sunetului.

CONFIGURAREA ECRANULUI
 Pentru afisarea ferestrei de dialog specializata in configurarea proprietatilor ecranului se poate
utiliza oricare din urmatoarele 2 metode:
Metoda 1:Se efectueaza un clic dreapta pe o portiune libera a mesei de lucru (desktop). Se
afiseaza un meniu local, din care se da comanda Properties .
Metoda 2: Se afiseaza o fereastra de dialog in care se va efectua un dublu clic pe simbolul grafic
În urma acestor actiuni se va afisa o
fereastra de dialog etichetata cu Display
Properties, formata din mai multe file.
Fila Appearance este destinata modificarii
aspectului exterior al mesei de lucru, prin
modificarea culorilor atasate componentelor de
ecran. Lista combinata Color scheme contine
schemele de culoare accesibile. Printr-un clic se va
selecta schema de culoare preferata.
Fila Settings (configurari) se refera la
selectarea rezolutiei ecranului. Rezolutia ecranului
(nr de pixeli afisati pe ecran)poate fi modificata cu
ajutorul cursorului glisant afisat in subfereastra
Screen resolution. Valorile posibile pot fi in functie
de tipul monitorului utilizat: 800 x 600, 1024 x 768,
1152 x 864, 1280 x 1024 pixeli. Cantitatea de
informatie care poate fi afisata pe ecran creste
proportional cu nr de pixeli ai ecranului (dar cu
pretul micsorarii dimensiunii obiectelor
vizualizate).

Fila Screen Saver (protectia ecranului) permite precizarea unui program rezident de protectie a
ecranului.
Prin utilizarea programelor de salvare a ecranului, daca intr-o perioada precizata de timp nu s-
a inregistrat nici o actiune cu mouse-ul sau cu tastatura , atunci pe ecran se afiseaza un desen in miscare
aleatoare.Daca se actioneaza o tasta sau se deplaseaza mouse-ul, atunci dispare desenul in miscare si se
revine la masa obisnuita de lucru. In prezent ecranele utilizeaza substante fluorescente foarte
rezistente.
Numele programului de protectie utilizat poate fi selectat din lista combinata Screen Saver.
Unele imagini pot fi configurate de utilizator in fereastra de dialog care apare prin actionarea butonului
de comanda Settings .Timpul de asteptare , in minute, pana la activarea programului de protectie poate
fi determinat prin lista Wait.
 STABILIREA SI MODIFICAREA TASTATURII GEOGRAFICE

Pentru configurarea parametrilor referitori la optiunile regionale si de limba in fereastra panoului

de control (clic pe butonul Start, dupa care clic pe Control Panel) se va efectua un dublu clic pe simbolul
grafic (Regional and Language Options ). Se afiseaza o fereastra de dialog etichetata cu
Regional and Language Options care are 3 file,
Din care se va alege fila Languages (limbi vorbite).Aceasta fila permite adaugarea si
indepartarea limbii folosite pentru introducerea textelor, precum si a serviciilor asociate procesarii
textelor.Prin limba de introducere se intelege limba utulizata, in majoritatea cazurilor, pentru tastarea si
afisarea textelor.Serviciile asociate procesarii textelor includ simularea unor tastaturi regionale,
programe de recunoastere a limbii vorbite si programe de recunoastere a scrisului de mana, asociate
acestor tastaturi regionale