UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE AGRONOMIE,

SPECIALIZAREA AGRICULTURA

Cultura de tutun

Indrumator: Prof. univ. CONSTANTINESCU-EMILIA

Student:Nastase Mirel
 IMPORTANTA
Tutunul este una din plantele agricole cu importanta specifica, frunzele acestei plante
intrebuintandu-se in primul rand in industria produselor pentru fumat (tigarete, tutun de pipa,
etc).
Din frunzele varietatilor bogate in nicotina se prepara praful de tutun si apoi lesia sau zeama
de tutun, un foarte valoros insecticid.
Frunzele de tutun constituie si materie prima pentru obtinerea nicotinei, substanta mult
utilizata in industria farmaceutica. De asemenea din frunzele de tutun se poate obtine acid citric,
care se afla in frunzele de tutun proaspete de mahorca in cantitate de 10- 15%.
Semintele de tutun contin 35- 40% ulei, care poate fi extras si folosit in alimentare si
industrie.
Importanta tutunului este marita de faptul ca unele soiuri valorifica economic soluri cu
potential productive redus, cum sunt solurile nisipoase, erodate sau alte soluri putin productive.
Pentru a reduce din efectele negative ale tutunului asupra organismului uman s-au creeat
numeroase institutii specializate de producere si de industrializare care urmaresc staruitor
producerea unei materii prime pentru tigarete al carei efect negativ asupra fumatorului sa fie
redus la minim sau anihilat complet.
Tutunul este cultivat pentru frunzele sale utilizate în obținerea produselor de fumat și prizat:
țigarete, tutun de pipă, țigări de foi, tutun pentru prizat, tutun pentru mestecat.Compoziția
chimică a frunzelor este determinata de calitatea produselor, fiind influențată de însușirile
soiului, de factori de mediu (climă și sol), vârsta plantei, poziția frunzei pe tulpinași poate fi
îmbunătățită pe diferite căi.

Soiurile de tutun au rezultat din hibridarea a doua sau mai multe varietati, având
particularitati morfologice, biologice si calitative care le grupeaza în tipuri de tutun: oriental,
semioriental, Virginia, de mare consum, Burley, pentru tigari de foi.

Tipul oriental se caracterizeaza prin frunze mici (lungimea frunzelor la etajul mijlociu, 20 - 25
cm), precocitate mare (de la plantare - înflorire, 50 - 65 zile), tesutul frunzelor catifelat si elastic;
continutul în nicotina scazut; continutul în hidrati de carbon solubili ridicat; aroma si gust placute
la fumat. Dupa uscare predomina culorile galbena, galben-portocalie si rosie-deschisa.
Capacitatea de productie este mica (1.100 - 1.400 kg frunze uscate la ha), dar calitatea este
superioara. Sunt recomandate în cultura soiurile: Djebel R.P. 123, Molovata 94, Molovata 178,
Djebel 212, Djebel 252, Djebel 143.

Tipul semioriental are frunzele mai mari (lungimea frunzelor la etajul mijlociu, 25 - 32 cm),
perioada de vegetatie mai lunga (de la plantat la înflorit 75 -80 zile), tesut foliar elastic, continut
în nicotina mai ridicat, continutul în hidrati de carbon solubili mai scazut, decât la tipul oriental.
Prin uscare frunzele se coloreaza roscat, asigurând tigarete de calitate mijlocie si consum mare.
Capacitatea de productie este mai ridicata (1.500 — 2.000 kg/ha frunze uscate), având si o mare
plasticitate ecologica. Se cultiva soiul Ghimpati RP 55, Ghimpati 111.

Tipul Virginia se caracterizeaza prin frunze mult mai mari (lungimea frunzelor la etajul
mijlociu, 40 - 50 cm), perioada de vegetatie mijlocie (de la plantat la înflorit 60 - 85 zile),
continut mijlociu de nicotina, continut în albumine scazut. Prin uscare artificiala se obtin frunze
galbene de diferite nuante, cu aroma fina, gust placut. Asigura productii mari si constante de
frunze uscate (1.800 -2.400 kg/ha), soiurile având mare plasticitate ecologica. Frunzele acestor
soiuri se folosesc pentru obtinerea de tigarete de calitate superioara, în România sunt
recomandate soiurile Virginia 1.173, Virginia 196, Virginia RP 207, Virginia 180.

Tipul Burley se caracterizeaza prin plante cu frunze mari, perioada de vegetatie lunga (de la
plantat la înflorit, 85 - 90 zile;, conturul plantei conic, capacitate de productie ridicata (peste
2.000 kg/ha frunze uscate). Frunza este fina, elastica, cu capacitate mare de absorbtie si retinere a
sosurilor, pretabila la obtinerea tigarilor de foi. Se cultiva soiurile: Burley 114 si Burley 235
Burley 224, Tenessee 86.

Tipul de mare consum grupeaza soiuri cu frunzele mari, perioada de vegetatie lunga, continut
ridicat în nicotina (l - 5%), dar redus în hidrati de carbon solubili. Frunzele uscate produc un
tutun de culoare rosie pâna la castanie-bruna. Capacitatea de productie este mare (1.800 - 2.400
kg/ha frunze uscate). Se obtin tigarete de calitate mijlocie si inferioara. Se cultiva soiurile Banat -
13, Banat RP 125, Baragan- 132, Baragan 133, Baragan 185, Banat 95.

Tipul pentru tigari de foi este caracterizat prin soiuri cu frunze mari, elastice, nefragile,
potrivite pentru confectionarea tigarilor de foi. Sunt folosite soiurile Havana si Satmarean.

PARTICULARITATI MORFOLOGICE, BIOLOGICE SI CHIMICE

Tutunul apartine familiei Solamoceae, genul Nicotina L. Acest gen se

caracterizeaza prin flori grupate in varful tulpinii in roceme compuse; florile sunt compuse din
5 sepale, 5 petale concrescute, 5 stamine concrescute la partea inferioara cu tutunul corolei, 2
corpele, ovarul superior, bilocular cu numeroase ovule. Fructul este o capsula cu un numar mare
de seminte.

1) Radacina pivotanta, cu numeroase ramificatii laterale, aparatul radicular

ajungand pana la 150- 200 cm adancime. Masa radacinii lor se afla raspandita in straturile
superficiale ale solului

2) Tulpina inalta de 150-180 cm, erecta si ramificata la partea superioara

3) Frunzele sunt mari, sesile sau petiolate, mai mari spre partea inferioara a tulpinii si mai
mici catre varf. Lungimea foilor este cuprinsa intre 5 cm ( la tutunurile orientale ) si 100 cm (la
tipul Virginia). Forma limbului este diferita: rotunda, ovala, abovata, lanceolata, ascutita.

4) Florile au corola de culoare alba, roz sau rosie. Fecundarea este

predominant autogama; cazurile de fecundare incrucisata se datoreaza interventiei insectelor.

5) Fructul este capsula biloculara, ce contine 2000-4000 seminte. O capsula

 poate produce de regula pana la o jumatate de million de seminte.

6) Semintele sunt mici, de 0,65- 0,80 mm lungime si 0,50- 0,65 mm

grosime ovale sau aproape reniforme, de culoare cafenie avand o suprafata rugoasa. Samanta
poate absorbi cu usurinta vaporii de apa din aerul inconjurator; de aceea samanta poate avea de
suferit in timpul pastrarii, daca nu se iau masuri corespunzatoare. Un gram contine 10-14 mii de
seminte.

Semintele tutunului contin 9% apa, 22- 25% substante proteice, 37- 58% substanta minerala.

Tehnologia de cultivare a tutunului 

Rotația culturii

Tutunul suportă monocultura mai mulți ani fără să se înregistreze fenomenul de “oboseală” a
solului, dar se distruge structura solului și se înmulțesc paraziții specifici (viroze, dăunători,
boli).Pe terenuri proaspăt defrișate, după o pajiște destelinita sau după o plantă perenă, tutunul se
poate cultiva 2-3 anila rând, întrucât aceste suprafețe sunt fertile și libere de paraziți specifici.În
aceste condiții se obțin rezultate bune la soiurile de tutun pentru țigări de foi.

Alegerea plantei premergătoare se face în funcție de tipul de tutun cultivat: pentru soiurile din
tipul oriental, semioriental, și Virginia, cultivate pentru țigarete superioare, cele mai bune
premergătoare sunt: grâul, orzul, ovăzul.

Fertilizarea cu microelemente cum ar fi: N, P, K, Mg, Ca, microelementele B, Cl, Mn, Fe,
Mo, și îngrășăminte organice constituie un mijloc important de sporire a producției și de
îmbunătățirea calității frunzelor.

Tutunul are cerințe mari față de elementele fertilizante atât cantitativ, cât și a raportului dintre
ele, în funcție de tipul și soiul cultivat, de sol, precum și de zonă ecologică de cultură.La o
producție de 1.000 kg frunze uscate tutunul consumă 75,5 kg N, 16,3 kg P2O5, 124,2 kg K2O și
104 kg CaO.

Lucrările solului trebuie efectuate cu mare atenție. Solul trebuie să fie bine afânat, mărunțit
corespunzator, pentru a acumula și păstra umiditatea și pentru a se combate buruienile.Arăturile
efectuate la 22-25 cm adâncime sunt cele mai eficiente.

În primăvară arătura se lucrează cu grapa cât mai timpuriu, apoi terenul se menține curat de
buruieni cu ajutorul cultivatorului urmat de grapă.Dacă solul s-a tasat prea mult în timpul iernii,
se execută o arătură superficială cu plugul fără cormana, urmat de grapă.Se efectuează 1-3
afânări până la plantare și se evită pulverizarea solului, adâncimea de afânat este de 10-12 cm.

Cerințele tutunului față de climă și sol

 Cerințele față de căldură ale tutunului sunt mari.Tutunul este o plantă termofilă, care își
petrece o mare parte din perioada de vegetație în spații protejate (răsadniță, tunel, solar,
seră).Sămânța germinează la minimum 12 grade Celsius, temperatura optima de creștere a
plantelor este de 27 grade Celsius, temperaturile de 16-17 grade Celsius înrăutățesc calitatea
tutunului.Dacă răsadul a fost corespunzator ”călit” înainte de plantare plantele mici suportă,
pentru o perioadă scurtă de timp -1..-2 grade Celsius.

În climatul cald și secetos se reduc dimensiunile frunzelor, dar se obține tutun cu aromă
excelentă, în timp ce in climat rece, cu precipitații abundente, se formează frunze cu țesuturi
grosiere, lipsite de aromă, bogate în nicotină.

Cerințele față de apă a tutunului sunt extrem de ridicate.Dacă umiditatea este în exces,
producția scade cantitativ și calitativ, se prelungește perioada de vegetație și se sensibilizează
plantele la boli.În schimb dacă umiditatea este prea scăzută frunzele rămân mici și groase,
combustibilitatea lor scade, numărul de Frunze este mic, înflorirea târzie.

Lumina influențează producția și calitatea tutunului, prin dezvoltarea unor frunze fine,

subțiri, elastic și rezistente, așa cum se cere tipului pentru țigări de foi la lumina mai redusă.

Vânturile puternice nu sunt favorabile tutunului, deoarece ele pot provoaca ruperea plantelor,
deteriorarea frunzelor și înrăutățirea condițiilor pentru uscatul la soare.Vânturile moderate care
primenesc continuu atmosfera și o mențin mai uscată,creează condiții mai puțin favorabile pentru
dezvoltarea bolilor criptogamice.

Solul are o importanță deosebită pentru producția și calitatea tutunului.Sunt favorabile

solurile ușoare și lutoase, calde, permeabile cu pH-ul cuprins între6,4-7,3.

RECOLTAREA

Frunzele de tutun se recolteaza la maturitatea tehnica, adica atunci când au ajuns la

dezvoltarea maxima si au cel mai ridicat continut de substante organice si minerale. Maturarea
frunzelor se face treptat si recoltarea este esalonata, înregistrându-se o diferenta de 20 - 23 zile
între maturarea frunzelor de Ia baza si a celor din vârful plantei.
La soiurile de tutun cultivate în tara noastra se deosebesc pe tulpina cinci etaje de frunze (tab.
8.8.). Mai mult de 60% din recolta este asigurata de frunzele dispuse în etajul de mijloc si în vârf.
Zona de vârf asigura numai 12% din recolta, iar zona de la baza numai 10% (fig. 8.3.).

Maturarea tehnica a frunzelor se evidentiaza, din punct de vedere morfologic, prin culoarea
verde mai deschisa a lor, prin pierderea luciului, aparitia de pete de culoare galbuie spre vârf si
pe margini, caderea perisorilor, rasfrângerea marginilor limbului, suprafata limbului lipicioasa,
iar uneori se produce basicarea acestuia. La maturarea tehnica frunzele, se rup cu usurinta de pe
tulpina.
 Soiurile de tutun pentru tigarete se recolteaza într-un stadiu mai avansat de maturare,
asigurându-se frunze mai elastice si rezistente, de culoare mai deschisa; recoltarea soiurilor cu
frunze mari, pentru tigarete, se face când o treime din suprafata limbului foliar s-a îngalbenit;
soiurile de tip Virginia se recolteaza când doua treimi din suprafata limbului este de culoare
galbena-deschisa; soiurile selectionate pentru aroma lor caracteristica se recolteaza mai de
timpuriu, când se observa pete rotunde de culoare galbena pe suprafata limbului; soiurile
cultivate pe soluri fertile se recolteaza la maturitatea completa; soiurile pentru tigari de foi se
recolteaza mai de timpuriu, la începutul maturarii tehnice; pe terenuri cu fertilitate mai redusa,
recoltarea se face înainte de aparitia pe frunze a petelor de culoare galbena; pe timp de seceta se
grabeste recoltarea frunzelor, în anii ploiosi recoltarea frunzelor se amâna; în cazul atacului de
boli sau daunatori, recoltarea frunzelor se face chiar înainte de maturarea tehnica

Recoltarea se desfasoara în conditii optime numai dupa ce se evapora roua de pe plante, în

mai multe etape (5 - 6), la intervale de 6 - 7 zile. La o singura recoltare se deprind de pe planta 2-
7 frunze (mai putine la baza tulpinii, mai multe spre vârf). La soiurile de tipul Virginia se
recolteaza numai câte doua frunze, în timp ce Ia soiurile de mare consum recoltarea se face în
mai putine etape (3 etape); în prima etapa se recolteaza frunzele de Ia baza plantei; în etapa a
doua cele de Ia mijloc si în etapa a treia frunzele de la vârful plantei.
Recoltarea manuala se efectueaza rupând frunza cu frunza în directia laterala si în jos, pentru
a nu vatama tulpina. Frunzele se lasa la marginea lanului pentru câteva ore pentru o usoara
vestejire, apoi se încarca în cosuri sau lazi, cu petiolul catre pereti si se transporta la platformele
de depozitare. La recoltarea manuala muncitorii pot fi transportati pe platforma unei masini
speciale (Balthes), frunzele depozitându-se în buncare speciale.
Recoltarea mecanizata. Exista si masini care recolteaza mecanizat frunzele, dar în acest caz se
lasa un numar de 9 - 10 frunze pe planta, care se matureaza mai uniform si pot fi recoltate la o
singura trecere, tulpinile fiind tocate si încorporate în sol. Grabirea maturarii, ca si uniformitatea
acesteia se pot realiza tratând plantele cu Ethrel (acid 2-cloro-etiI-fosforic), datorita caruia
frunzele se îngalbenesc dupa 3-5 zile de la tratament, facilitând recoltarea mecanizata. Se
utilizeaza 1350 -2.250 g Ethrel s.a. în 400 - 500 l apa/ha (M. IRIMIA.1977). Recoltarea
mecanizata este recomandata la soiurile cu frunze mari (Virginia, Burley, de mare consum).

INSIRATUL, FERMENTAREA SI USCREA FRUNZELOR

Dupa recoltare frunzele de tutun sunt supuse unor operatiuni fizice si biochimice care
determina calitatea fumativa a lor, însusire ce se pune în evidenta în fabricile care le prelucreaza.
Însiratul frunzelor este prima operatiune cu care începe acest lung proces de pregatire si
consta în introducerea manuala sau mecanizata a unor sârme sau sfori prin nervurile lor (fig. 8.4).
Cu ocazia însirarii frunzele se sorteaza dupa marime, grad de maturare, integritate, atac de boli
sau daunatori etc.
 Dupa marime, frunzele se sorteaza în: mari, mijlocii si mici, iar cele atacate, de boli si
daunatori se însira separat. Însiratul pe sfoara sau pe sârma, manual, se face cu ajutorul unui ac
special (andrea), iar mecanizat cu ajutorul unei masini de însirat (MTS-2), care lucreaza pe
principiul masinii de cusut.
Lungimea sforilor sau a sârmelor este de 4 m, din care 3,5 m, prezinta lungimea de însirare,
iar 0,5 m, partea cu care sirele se leaga pe gherghefuri, pe carucioare sau pe alti suporti.
Frunzele mari se însira fata la fata lasând circa l cm între nervuri pentru aerare cât mai buna,
iar frunzele mici se însira cu fata la partea dorsala.
Astfel pregatite, frunzele încep procesul de dospire (fermentarea în verde) si de uscare. Prin
dospit si uscare se îmbunatatesc si se fixeaza în frunzele de tutun însusirile de calitate specifice
soiului si dezvoltate în timpul perioadei de vegetatie în câmp, în raport cu conditiile de clima si
sol.
Prin conducerea rationala a acestor procese tehnologice se pot corecta multe din defectele pe
care le poseda tutunul recoltat din câmp.
Dospirea (sau fermentatia în verde) reprezinta un complex de procese si reactii din frunzele de
tutun care determina îngalbenirea si îmbunatatirea calitatii lor. Factorii care determina
transformarile sunt: temperatura si umiditatea.
Temperatura optima în timpul dospirii este cuprinsa între 25 - 36°C, iar umiditatea relativa a
aerului între 75 si 85%.
La recoltare frunzele contin 80 - 85% apa, iar în timpul dospirii trebuie sa se elimine 30 - 45%
din aceasta apa. În zonele unde nu exista conditii naturale de dospire, acestea se creeaza prin
adaposturi adecvate.
Durata procesului de dospire este de 2 - 4 zile la soiurile pentru tigarete superioare si ajunge la
21 zile la soiurile de tipul pentru tigari de foi în functie de gradul de maturitate, temperatura si
umiditate.
În timpul procesului de dospire frunzele îsi continua procesele, de respiratie si transpiratie. Se
înregistreaza transformarea substantelor organice complexe în substante simple. Amidonul se
hidrolizeaza, se degradeaza substantele albuminoide si clorofila, îmbunatatindu-se continuu
calitatea tutunului. Nicotina nu sufera schimbari importante, dar creste în schimb, proportia de
acizi organici (citric si acetic). Prin degradarea clorofilei se obtine îngalbenirea frunzelor, proces
important pentru cresterea calitatii acestora.
La sfârsitul dospirii frunzele sunt de culoare galbena, urmând fixarea acestei culori la soiurile
pentru tigarete sau transformarea culorii în maro la soiurile pentru tigari de foi. La capatul
acestui proces frunzele de tutun mai contin 40 - 50% apa, care trebuie eliminata cât mai repede,
mai ales la soiurile pentru tigarete superioare si la soiurile tipului Virginia a caror culoare trebuie
sa ramâna galbena-deschisa.
Tutunul pentru tigari de foi este supus procesului de dospire un timp mai îndelungat, într-un
mediu mai umed si apoi, prin fixarea culorii, prin pierderea rapida a apei, i se determina o
culoare specifica.
 Dospirea tutunului se face în siruri, pe gherghefuri asezate în încaperi cu un mediu optim de
caldura si umiditate sau în "nasada" (frunzele se aseaza cu cotorul în jos în straturi de 20 cm
grosime) înainte de însirare, în solarii sau în camere speciale.
Gherghefurile sunt rame asezate vertical, între marginile carora se întind sirurile de frunze,
legate paralel. Dospirea se poate grabi daca se scot gherghefurile la soare 2-3 ore pe zi.
Fixarea culorii se face prin expunerea frunzelor direct la soare sau cu ajutorul curentilor de
aer, iar în cazul uscarii la caldura artificiala, prin ridicarea treptata a temperaturii pâna la 40°C si
coborârea umiditatii relative sub 50%.
Depasirea temperaturii de 50°C slabeste activitatea fermentilor si provoaca coagularea
complexului fermentativ, pierzându-se capacitatea de fermentare a tutunului, proces care
urmeaza dupa uscare.
Uscarea frunzelor dupa dospire asigura fixarea culorii si eliminarea apei, prevenind procesele
de alterare. Prin uscare, umiditatea în frunze trebuie sa scada la 20 - 25%. Se practica uscarea pe
cale naturala si uscarea cu ajutorul caldurii artificiale (la soiurile tipului Virginia). Tutunul
destinat pentru pipa sau tigari de foi se usuca la umbra, sub actiunea curentilor de aer, într-o
perioada de timp mai lunga (4-6 saptamâni).
Uscarea la soare. Pentru aceasta, sirurile cu frunze se fixeaza pe gherghefuri mobile, afara, cu
posibilitati de a fi adapostite pe timp de ploaie sau noaptea. Gherghefurile se tin afara la soare,
distantate, pentru a asigura circulatia aerului, iar noaptea sau pe timp de ploaie se adapostesc în
soproane, pentru a le feri de picaturile de roua sau ploaie care înnegresc frunzele.
În vederea dospirii si uscarii tutunului din tipurile orientale, semiorientale si de mare consum
se pot folosi solarii acoperite cu folie de polietilena. Durata uscarii la soare a frunzelor de tutun
depinde de soi si conditiile privind temperatura si umiditatea relativa din timpul uscarii.
Uscarea tutunului Burley se realizeaza la umbra si la curenti de aer, în magazii construite,
soproane, solarii acoperite cu folie de polietilena de culoare închisa. Durata de uscare a acestui
tip de tutun este, de regula, 30 - 40 zile în uscatorii la umbra si 21 - 23 zile în solarii acoperite cu
folie.
Uscarea cu ajutorul caldurii artificiale se practica la tutunul de tip Virginia asigurându-se o
culoare deschisa frunzelor si caracteristici calitative deosebite.
Avantajele acestei metode de uscare constau în obtinerea unui produs de calitate buna,
reducerea volumului de munca, reducerea spatiului necesar uscarii si reducerea duratei uscarii.
Reducerea brusca a proceselor vitale din frunzele de tutun în momentul îngalbenirii (trecerea
la fixarea culorii) asigura un continut mai ridicat în hidrati de carbon solubili.
Uscarea se face în uscatorii speciale în care se realizeaza atât dospirea, cât si fixarea culorii.
În timpul dospirii si uscarii, în frunzele de tutun se petrec o serie de transformari biochimice
care duc la îmbunatatirea calitativa a lor. Astfel, în timpul dospirii si uscarii la tutunurile de
culoare deschisa se pierd 11 - 18% din substanta organica, datorita procesului de respiratie, în
special hidrati de carbon, si creste procentul de substante minerale.
Hidratii de carbon sufera transformari însemnate. Amidonul se transforma aproape în
întregime în cursul procesului de dospire si uscare în hidrati de carbon solubili, sub actiunea
enzimelor (TRIFU, 1953).
 Substantele proteice, sub actiunea enzimelor proteolitice, se scindeaza în substante cu
molecula mai mica, ajungând pâna la aminoacizi. Continutul în nicotina scade iar cel de acizi
organici creste, mai ales de acid citric si acetic si scade cel de acid malic, oxalic si formic,
marindu-se elasticitatea frunzelor, însusire importanta la tutunul pentru tigari de foi.
Modificarile culorii se datoreaza, procesului de degradare a pigmentului verde, ce intra în
compozitia clorofilei, ceea ce face sa iasa în relief xantofila. Culoarea galbena este un indicator
foarte pretios pentru aprecierea diferitelor faze prin care trece frunza de la dospire si pâna la
uscare.
Pastrarea tutunului uscat. Dupa ce recolta de frunze a fost dospita si uscata, se pregateste
pentru predare la centrele de receptie. Sirurile sunt scoase de pe gherghefuri, se îndoaie în patru
si se fac legaturi de câte 3-5 siruri (evenghiuri), evitându-se sfarâmarea frunzelor în timpul
manipularii lor. Se verifica ca toate frunzele sa fie bine uscate, în special nervura principala.
Pastrarea tutunului se poate face si în baschii, care sunt poduri confectionate din scânduri,
dispuse la 15 - 20 cm de pardoseala magaziei. Pe aceste poduri se aseaza evenghiurile sau sirele
de tutun ordonate, cu folie îndreptate în acelasi sens. Cu grosimea stratului de tutun se poate
ajunge la 80 - 100 cm, dupa care se acopera cu pânza de sac.
Pastrarea se face în camere uscate, ce pot fi ventilate la nevoie, fara mirosuri neplacute care se
pot imprima în frunzele de tutun. Urmeaza clasarea tutunului, alesul si „papusitul”.
Alesul si papusitul tutunului sunt operatii pregatitoare în vederea predarii recoltei la centrele
de colectare. Ele încep, de regula în luna octombrie. Se aleg frunzele dupa marime, culoare,
consistenta, se netezesc si se aseaza în manunchiuri de câte 20 - 25 care se leaga cu un fir de
rafie, de panusi de porumb, de sfoara, tei topit etc., în apropiere de cotor, aceste manunchiuri
numindu-se „papusi”. Sunt asezate în papusi frunzele soiurilor pentru tigarete superioare si cele
de mare consum.
Frunzele se pot aseza „în stos”, când se grupeaza ca si în cazul papusii, dar nu se leaga Ia
baza. La soiurile cu frunze mari se folosesc pachete de 10 - 12 frunze, iar ia cele cu frunze mici,
de 25 - 30 frunze.
Asezarea frunzelor „în fascicule” consta în formarea de pachete a 8 - 10 frunze, la soiurile din
tipul pentru tigari de foi, fara netezirea limbului si care se leaga la baza cu o frunza de tutun.
Asezarea frunzelor „în tonga” (vrac) se face dupa alegerea lor pe calitati.
Frunzele asezate într-o încapere, cu cotorul în jos, în straturi de 20 cm grosime, formeaza
„nasada”.
La soiurile orientale de cea mai buna calitate, frunzele se întind cu grija si se aseaza cu
regularitate una peste alta, modul de asezare fiind în „pastaie”.
Fermentarea tutunului este ultima faza a prelucrarii lui, premergatoare transformarii
industriale în produse consumabile (fumabile). Fermentarea are loc în depozitele si fabricile de
fermentare.
Tutunul, imediat dupa uscare, este lipsit de însusiri fumatice: miros neplacut, fumul este
aspru, întepator, amarui, lipsit de gust; se poate conserva, nefiind un produs stabil, în el
continuând unele procese biochimice.
 Transformarea tutunului într-un produs ameliorat, conservabil cu o compozitie chimica stabila
se face prin procesele de fermentare. Fermentarea tutunului este sezonala si extrasezonala sau
industriala.
Fermentarea sezonala se face în timpul primaverii, când vremea se încalzeste, folosindu-se
procedeul fermentarii în baloturi,, în butoaie sau lazi, pe mese si pe stelaje.
Fermentarea industriala (sau extrasezonala este metoda cea mai buna, întrucât procesul poate
fi dirijat, indiferent de conditiile anterioare, potrivit cerintelor diferitelor tipuri si categorii de
tutun. Temperatura si umiditatea din camere este controlata; fermentarea dureaza 12 - 21 zile,
produsul având umiditatea de pastrare.
Dupa fermentare tutunul se alege din nou pe calitati, apoi este asezat în baloturi de diferite
forme si marimi si expediat la fabrica unde este transformat în produse de fumat.
Productia de frunze de tutun este destul de variabila, în functie de tip si conditiile de cultura.
Soiurile de tip oriental asigura productii medii de 1.000 -1.500 kg/ha, iar cele de tip Virginia si
de mare consum pâna la 2.500 - 3.000 kg/ha frunze uscate.

PASTRAREA RECOLTEI

Pastrarea tutunului uscat pana la predare, se face in incaperi lipsite de igrasie si umiditate, cu
posibilitati de aerisire. Sisurile uscate se scot de pe gherghefuri sau din solarii, se indoaie in patru
si se lasa 3-5 la un loc in asa numitele evenghiuri ( legaturi ). Sirurile astfel legate se reaseaza
suspendate in magaziile sau incaperile destinate pastrarii. In timpul pastrarii sunt necesare
controale repetate, pentru a se putea preveni orice mucegaire a foilor. De altfel, odata cu asezarea
in depozite, sirurile se verifica observandu-se ca frunzele in special nervura mediana sa fie bine
uscate.

Predarea recoltei: Pentru predare, foile de tutun se sorteaza dupa aspectul exterior, pe calitati
tinandu-se seama la sortare de culoare, tesut, etaj, de sortarea sanatatii, de gradul de deteriorare a
fibrelor, etc.. Pentru a nu se sfarama foile in timpul alegerii, tutunul se “umezeste” prin
deschiderea usilor magaziilor sau pe timp uscat, prin tinerea lui in subsoluri.
Foile alese pe calitati se aseaza apoi in stos, procedeu simplu si economic de asezare a
tutunului pe clase. Acest procedeu consta in suprapunerea foilor una peste alta, in acelasi sens,
dupa ce au fost sortate si netezite. Se mai practica asezarea foilor in papusi ( 15- 25 foi ) sau in
fascicule ( 8- 10 foi ).
Tutunul in stos cu o zi inainte de livrare, se ambaleaza in teancuri legate in panza, sau baloturi
incadrate in sipci de lemn si se preda industriei, care supune foile mai departe procesului de
fermentatie.