Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL II
Masuri de imbunatatire a pajistilor.
Pajistile sunt terenurile acoperite cu vegetatie ierboasa permanenta, alcatuita din specii
ce apartin mai multor familii de plante, in special gramineele si leguminoasele perene,
folosite ca nutret sau pentru pasunat.
Speciile ce alcatuiesc pajistea sunt foarte diferite, la care trebuie adaugate
microorganismele si fauna ntre indivizii unor specii, intre diferite specii, intre regnul
vegetal si cel animal se nasc o serie de actiuni si interactiuni care fac pajistea sa fie un
ecosistem. Din punct de vedere al suprafetelor ocupate cu pajisti permanente Romania
se situeaza pe locul al 5-lea in Europa. Tendinta actuala a cercetarilor pe plan mondial
si in tara noastra, in ceea ce priveste pajistile permanente, este de a mentine
biodiversitatea fitocenotica a acestora chiar daca productiile obtinute nu sunt foarte
apropiate de potentialul lor biologic, insa cercetatorii de animale doresc o intensivizare a
productiei de furaje, dar in conditii de eficienta economica ridicata si cu realizarea unor
produse acceptate calitativ pe piata.
Armonizarea factorilor alocati pentru obtinerea de productii ridicate, cu protejarea
mediului si mentinerea in conditii de eficienta economica a pajistilor, necesita o
abordare stiintifica complexa ce vizeaza o paleta larga a aspectelor pratotehnice.
Rezultatele experimentale obtinute de cercetarea pratologica din tara noastra, corelate
cu cele internationale, au reliefat faptul ca sporirea randamentului pajistilor se poate
realiza prin aplicarea de tehnologii diferentiate, adaptate conditiilor pedoclimatice si
particularitatilor covorului vegetal, bazate pe un management stiintific, rational si
echilibrat, respectand mediul si biodiversitatea.
prin
gestionarea
durabila
ecosistemelor
de
pajisti,
mentinerea
indeparteaza impreuna cu coletul, iar cele cu drajonare din radacini, se reteaza de mai
multe ori in perioada de vegetatie. Ca unelte se folosesc toporul de casa, sapa de
defrisat, coasa de arbusti, cosorul de defrisare etc.
Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale, in functie de natura vegetatiei
lemnoase. Tufele lemnoase cu diametrul pana la 2,2 cm se distrug cu masina de curatat
pajisti MCP-1,5, iar cele cu diametrul pana la 4 cm cu masina MCP-2. Arboretul cu
diametrul tulpinilor la sol pana la 15 cm se distruge cu echipamentul de taiere a
arboretului ETA-3, iar arborii cu diametrul pana la 70 cm se scot cu radacini, cu ajutorul
impingatorului pentru defrisare, actionat de tractorul S-1500.
Cioatele ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu ajutorul echipamentului
EEC-1,2, purtat in spate pe tractoarele cu senile.
Adunarea arboretului taiat, a cioatelor si a radacinilor scoase, se face cu echipamentul
de strans arboret si cioate ESAC-3,6.
Distrugerea vegetatiei lemnoase pe cale chimica.
Folosirea arboricidelor se impune pentru eliminarea lastarilor tineri ce apar din coletele
si radacinile ramase in sol dupa defrisare, prin stropirea pe frunze cu amestec de 50%
sare de amina (2,4D) si 50% Tordon 225 (Picloram). Dozele si numarul de tratamente
sunt determinate de varsta lastarilor dupa defrisare si de sensibilitatea speciilor
lemnoase.
Perioada optima pentru efectuarea tratamentului este luna iulie, cand suprafata foliara
este maxima. Dupa aplicarea tratamentelor se interzice pasunatul timp de 8-10 zile.
Combaterea buruienilor.
Prin buruieni ale pajistilor se inteleg speciile lipsite total sau partial de valoare furajera,
cele daunatoare vegetatiei ierboase valoroase, care depreciaza calitatea produselor
obtinute de la animale si cele vatamatoare sau toxice.
Metode preventive, dintre acestea mentionam:
indepartarea prin cosit a speciilor neconsumate de animale;
folosirea la fertilizarea pajistilor a gunoiului de grajd bine fermentat;
imprastierea dejectiilor ramase de la animale;
folosirea unor seminte cu puritate mare la suprainsamantarea pajistilor;
recoltarea fanetelor la epoca optima;
5
Momentul udarii, stabilit pe baza plafonului minim, trebuie corelat cu faza de vegetatie
al plantelor din pajisti. Fanetele se iriga toamna, primavara si dupa recoltare, iar
pasunile, primavara si dupa fiecare ciclu de pasunat.
Metode de irigare: irigarea prin revarsare, aspersiune, fasii, limanuri.
Irigarea prin revarsare sau prin circulatie consta din construirea unei retele de canale
permanente cu sectiuni reduse, prevazute cu prize si stavilare mici. Apa se revarsa de o
parte si de alta a canalelor intr-un strat subtire, pe intreaga suprafata a pajistii.
Irigarea prin aspersiune este mai indicata pe pajistile temporare. Metoda prezinta
avantaje si poate fi aplicata si pe teren framantat, pe pajistile permanente.
Irigarea prin fasii se aplica numai pe pajistile temporare, pe terenuri nivelate. Metoda
consta in efectuarea unor canale principale si secundare, din care apa se revarsa in
fasii inguste, de latimea semanatorii.
Irigarea prin limanuri consta in construirea de valuri de pamant, orientate dupa directia
curbelor de nivel, inalte de circa. 0,50 m, care au si rolul de a stavili procesul de
eroziune a solului.
Alte masuri pentru echilibrarea deficitului hidric sunt:
Brazduirea imbunatateste regimul de apa al plantelor si se evita eroziunea solului.
Retinerea zapezii se recomanda pe toate pajistile din regiunile secetoase, unde stratul
de zapada este subtire si spulberat de vant. Obstacolele se orienteaza perpendicular pe
directia vantului dominant.
Perdelele de protectie se recomanda tot pe pajistile din campie, contribuind la crearea
unui regim de umiditate mai bun pentru vegetatia pajistilor.
mbunatatirea regimului de hrana.
Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a productiei la toate
culturile agricole, insa pe pajisti rolul ingrasamintelor este multiplu.
Prin fertilizare se realizeaza:
restituirea partiala a elementelor nutritive luate din sol;
influienta pozitiva asupra microorganismelor;
modificarea structurii vegetatiei;
modificarea compozitiei chimice a plantelor;
cresterea digestibilitatii substantelor nutritive;
8
12
realizate nu depaseste 2-3 t/ha S.U. pe nici un tip de pajiste, ceea ce reprezinta o
productie foarte mica. La acest nivel de productie, efectul gunoiului de grajd este
echivalent cu cel realizat prin folosirea dozei de 50-60 kg/ha N.
Gunoiul de grajd este mai bine valorificat cand se foloseste impreuna cu doze mici si
moderate, de ingrasaminte chimice, din care nu trebuie sa lipseasca cele cu fosfor.
Astfel, impreuna cu 60-100 kg/ha N, 30-50 kg/ha P2O5 si 50 kg/ha K2O, gunoiul de
grajd in doza de 30-40 t/ha realizeaza, pe pajistile dominate de Agrostis capillaris,
productii de 4-5 t/ha S.U. Fara gunoi de grajd, aceste productii se obtin cu doze de 100150 kg/ha N, 50 kg/ha P2O5, 50 kg/ha K2O.
Ca atare, prin folosirea gunoiului de grajd impreuna cu doze reduse de ingrasaminte
chimice se pot obtine productii mari si se economisesc in fiecare an aproximativ 50-100
kg/ha azot substanta activa.
Odata cu sporirea productiei, gunoiul de grajd, administrat uniform, influenteaza pozitiv
compozitia floristica, in sensul cresterii procentului de participare in vegetatie a
leguminoaselor.
Gunoiul de grajd insuficient fermentat, provenit de la animalele bolnave, reprezinta si o
sursa de imbolnavire a animalelor pe pasune, deoarece contine numerosi agenti
patogeni care isi pot pastra vitalitatea un timp variabil, in functie de multi factori
(substratul nutritiv, temperatura, umiditate, pH etc.) si care produc infectii foarte grave,
adesea mortale (antrax, tetanos, carbune emfizematos etc.).
Este bine ca in timpul verii platformele de gunoi sa fie construite chiar pe pajisti, in
apropierea suprafetelor ce urmeaza a fi fertilizate.
Transportul gunoiului se efectueaza zilnic de la taberele de vara amenajate pe pasuni.
Gunoiul se aseaza in platforma bine indesat, pana la inaltimea de 2-2,5 m.
Epoca optima de administrare pentru suprafetele ce se pasuneaza este toamna, iar
pentru cele folosite prin cosit, toamna sau primavara.
Pe pajistile de deal actiunea gunoiului de grajd dureaza in medie 3-4 ani.
Coeficientul mediu de folosire in primul an a azotului din gunoiul de bovine si ovine
administrat pe pajistile permanente este de 18% cand se aplica toamna sau iarna si de
24% cand se aplica primavara sau vara.
14
15
19
Pentru pajisti cu durata scurta de folosire se recomanda 2-3 specii, pentru cele cu
durata medie de folosire se recomanda 3-5 specii, iar pentru cele cu durata lunga se
recomanda 4-6 specii.
Stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in cadrul
amestecurilor
Pentru a obtine compozitia floristica dorita, este necesar ca la stabilirea proportiei dintre
cele doua grupe de plante sa se tina seama de durata si modul de folosire al pajistilor,
precum si de particularitatile biologice ale speciilor componente.
Alegerea speciilor si stabilirea ponderii a fiecarei specii in amestec
Alegerea speciilor se face in functie de conditiile naturale ale zonei, durata si mai ales
modul de folosire, ritmul de dezvoltare si vivacitatea speciilor respective.
n cadrul fiecarei grupe de plante, procentul de participare in amestec al fiecarei specii
se stabileste in functie de valoarea economica a speciei, adaptabilitatea la conditiile
pedoclimatice, pretabilitatea la modul de folosire stabilit si de directia de evolutie dorita
a viitorului covor vegetal.
Alegerea soiurilor in cadrul fiecarei specii
Se recomanda folosirea de soiuri cu acelasi indice de precocitate sau cu indici de
precocitate apropiati.
Calculul cantitatii de samanta
Calculul cantitatii de samanta se face pentru fiecare specie din amestec pe baza
urmatoarelor elemente:
- cantitatea de samanta in cultura pura (kg/ha) la valoarea utila de 100%
(N);
- procentul de participare in amestec (p);
- procentul de samanta utila (S.U.).
Cantitatea de samanta pentru fiecare specie (Q) se determina cu relatia:
Q (kg/ha) = p x N/S.U.
Cantitatea de samanta rezultata din calcul se corecteaza in functie de capacitatea de
concurenta a speciilor din amestec.
20
Combaterea buruienilor
Aceasta este lucrarea cea mai importanta din anul intai de vegetatie la pajistile
temporare semanate fara planta protectoare si la cele infiintate primavara.
Combaterea mecanica consta in cosirea repetata a buruienilor cu coasa, cu diferite
cosiri usoare, inainte ca acestea sa fructifice.
Pe terenurile cu o imburuienare puternica se recomanda folosirea erbicidelor. Dintre
acestea mentionam: S.D.M.A., Aretit, Basagran, Acetadin, Asulox.
Fertilizarea
Prin aceasta lucrare se urmareste obtinerea de productii mari si de buna calitate,
precum si mentinerea unui covor ierbos valoros pe toata durata folosirii.
Irigarea
n regiunile secetoase sau cu precipitatii neuniform repartizate, se impune irigarea
pajistilor temporare cu o norma de udare de 400-600m 3/ha.
Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin revarsare, cu rigole orizontale sau
inclinate, in functie de panta terenului.
Folosirea pajistilor temporare
Modul de folosire a pajistilor temporare are o influenta insemnata asupra evolutiei
covorului vegetal, a duratei de folosire economica, precum si asupra cantitatii si calitatii
furajului obtinut. Pajistile temporare se pot folosi prin pasunat, cosit sau mixt.
Refacerea pajistilor temporare
Dupa 3 - 5 ani de folosire covorul vegetal incepe sa se rareasca, mai ales prin disparitia
treptata a leguminoaselor. n aceste situatii se impune refacerea pajistilor respective
care se poate realiza prin doua procedee: suprainsamantarea sau reinsamantarea.
CAPITOLUL III
nfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente degradate.
nfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente degradate, constituie una
dintre cele mai importante verigi in procesul imbunatatirii bazei furajere. n noile conditii
create prin privatizarea septelului de animale, pajistile semanate sunt acele culturi care
asigura un furaj de calitate si in cantitate suficienta animalelor de rasa de inalta
productivitate.
22
lui pe de o parte, iar pe de alta parte crearea conditiilor ca noua pajiste pe care o
infiintam sa se poata mentine in cultura. Terenurile ocupate cu pajisti permanente pe
care le alegem pentru infiintarea pajistilor semanate se incadreaza, in general, in una
din urmatoarele categorii:
telina imbatranita in care domina in mare masura, plante neconsumate de
animale si cu o productie sub 10t/ha masa verde;
acoperirea cu vegetatie nevaloroasa peste 25-30 %;
terenuri pe care s-a dezvoltat, in masiv, o planta nevaloroasa (stevie, pipirig,
feriga, etc.);
terenuri relativ plane cu usoare denivelari, care prin luarea in cultura se
preteaza la o exploatare intensiva;
acoperirea cu musuroaie intelenite, peste 30-40% din suprafata pajistii si pe
care masurile de suprafata nu dau rezultate.
mbunatatirea radicala a pajistilor este o lucrare mai costisitoare decat imbunatatirea de
suprafata, care pe langa o serie de lucrari pregatitoare(defrisare, nivelare, drenare) sunt
necesare lucrarile propriu-zise de infiintare(destelenirea, fertilizarea, procurarea
semintelor, semanatul, etc.). Se recomanda destelenirea pajistilor permanente
degradate, numai in regiunile bogate in precipitatii, situate pe soluri cu o grosime mai
mare de 50 cm, pe pante cu inclinare mai mica de 15 grade si cu panza de apa freatica
la adancimea de cel putin 0,5m. Pe pajisti mai umede se impune mai intai desecarea
acestora, iar pajistile din regiunile secetoase se vor desteleni numai daca exista
posibilitati de irigare.
Pregatirea terenului cuprinde, pe de o parte, distrugerea covorului vegetal, iar pe de alta
parte lucrari de pregatire a patului germinativ in vederea insamantarii ierburilor perene.
nainte de refacerea radicala sunt necesare cateva lucrari pregatitoare ca: desecarea,
indepartarea pietrelor, a cioatelor si a vegetatiei lemnoase, distrugerea musuroaielor si
nivelarea terenului, care contribuie la executarea destelenirii in bune conditii. n vederea
pregatirii terenului se aplica mai multe metode, care variaza in functie de panta
terenului, de grosimea stratului de telina si de vegetatia existenta. n general, se disting
urmatoarele tehnologii de distrugere a telinii:
cu mobilizarea totala a stratului de sol;
24
25
28
situate pe organele din sol. Mugurii superficiali si lastarii scurti, care au un rol important
in refacerea masei vegetative dupa pasunat, nu mai participa la acest proces, fiind
indepartati in timpul pasunatului executat prea jos. Acest mod de pasunat reprezinta o
caracteristica a pasunatului nerational, cu un numar mare de animale si o perioada prea
lunga. n conditiile pasiunilor de deal, modul acesta de pasunat contribuie in cea mai
mare masura la declansarea fenomenelor de eroziune.
Data incetarii pasunatului trebuie sa fie cu 25-30 zile inainte de venirea ingheturilor
permanente. Plantele au astfel posibilitatea sa-si refaca cel putin partial rezervele de
substante nutritive din sol si in felul acesta sa reziste mai bine la ingheturile din timpul
iernii, primavara pornesc mai repede in crestere si pasunatul poate sa inceapa mai
devreme.
De multe ori pasunatul se prelungeste toamna prea tarziu. Practica aceasta daunatoare
este foarte raspandita pe pajistile de deal, animalele care sunt coborate de pe pasiunile
de munte si alpine fiind tinute pe pasuni chiar pana la venirea ingheturilor.
Frecventa pasunatului este in functie de compozitia floristica a pasunilor, de lucrarile
care se aplica pe pasuni, de intensitatea pasunatului. Pasunile permanente de deal se
pot pasuna in bune conditii de trei ori intr-o perioada de vegetatie. Prin urmare, de pe
aceste pasuni se realizeaza 3 cicluri de pasunat, timpul de regenerare a plantelor fiind
de 30-40 de zile.
Marirea numarului ciclurilor de pasunat pana la 4-5 este posibila numai in cazul
pasunilor temporare si permanente in care se aplica azot dupa fiecare ciclu de pasunat
si se iriga pentru a se grabi regenerarea plantelor.
Folosirea tarlalelor se face in asa fel incat animalele sa aiba in permanenta la dispozitie
hrana necesara, fara ca sa distruga covorul vegetal si sa se strice stratul de telina.
Tarlalele pot sa fie pasunate pe toata suprafata sau pe portiuni mai mici, cu ajutorul
gardului electric. Este bine ca pe pasunile ameliorate, care dau productii mari, sa se
aplice pasunatul cu gard electric, pe portiuni mici. Procedand asa, creste gradul de
consumabilitate al plantelor, se evita batatorirea solului si inrautatirea conditiilor de viata
din sol, se accelereaza ritmul de regenerare a plantelor. Pe celelalte pasuni se
pasuneaza toata tarlaua, respectand normele folosirii rationale, referitoare la data
inceperii pasunatului, numarul de zile cat raman animalele pe tarla etc.
30
K=P/C*100 [%].
Productia efectiva se pot stabili si cand pasunile nu sunt impartite in tarlale, deci cand
nu se pot determina plantele ramase neconsumate la sfarsitul fiecarui ciclu de pasunat
(R), folosind formula:
P=C*K/100 [t/ha].
n care:
P este productia efectiva;
C productia totala;
K coeficientul de folosinta.
n acest caz coeficientul de folosinta se determina cu ajutorul analizei botanice,
efectuate pe probe de iarba recoltate din ingradiri folosind formula:
K=M/N*100 [%].
M este greutatea plantelor consumate;
N greutatea totala a probei analizate.
De asemenea, se pot folosi datele orientative din diferite lucrari de specialitate sau se
pot face aprecieri vizuale. In mod obisnuit, pe pasunile bune de deal din tara noastra, in
care plantele dominante sunt: Agrostis capillaris, Dactylis glomerata, Poa pratensis,
Festuca rubra, Lolium perenne, Cynosurus cristatus, Festuca pratensis, Trifolium
repens, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, Taraxacum officinale etc. coeficientul de
folosinta ajunge la 75-80% sau mai mult, iar pe pasunile semanate, peste 90%. n
putine cazuri valorile acestui indicator scad la 60-70%.
Metoda indirecta ( zootehnica) consta in transformarea tuturor produselor
obtinute de la animale in U.N.( unitati nutritive), pe baza unor coeficienti. Pentru
determinarea productiei cu ajutorul acestei metode, se alege un lot omogen de animale,
care se cantareste la inceputul si la sfarsitul perioadeide pasunat, pentru a se afla
sporul total de greutate.
Determinarea capacitatii de pasunat.
Reprezinta numarul de animale care se poate repartiza la 1 ha de pasune, in functie de
productia acesteia, pentru a se evita atat supraincarcarea, cat si subincarcarea pasunii.
Cand nu se cunoaste capacitatea de pasunat repartizarea animalelor se face la
32
intamplare, de cele mai multe ori numarul de animale depasind posibilitatile de hranire
pe care le ofera, aceasta fiind supraincarcata.
Capacitatea de pasunat (C.p.) se exprima in unitati vita mare ( U.V.M./ha) si rezulta din
raportul intre productia efectiva a pasunii (P) si necesarul de masa verde pentru 1
U.V.M. Pentru durata de pasunat corespunzatoare timpului in care se realizeaza
productia (N):
C.p.=P/N [U.V.M./ha]
n regiunile de dealuri perioada de pasunat dureaza din luna mai si pana in luna
septembrie, si anume 140-160 de zile.
Capacitatea de pasunat are un caracter destul de relativ, deoarece productia pasunii
variaza uneori mult in cursul perioadei de vegetatie datorita multor factori, pe cand
necesarul de iarba este aproape constant, iar la tineret in crestere. De aceea
capacitatea de pasunat reesita din calcul se micsoreaza cu pana la 30%. n felul acesta
se asigura necesarul de iarba si la ciclurile din vara, cand productia este mai mica.
Surplusul de iarba din primavara poate sa fie transformat in fan, siloz sau semisiloz.
Procentul de diminuare a capacitatii de pasunat se poate reduce foarte mult in cazul in
care se aplica dupa fiecare ciclu de pasunat ingrasaminte cu azot (40-50 kg/ha N), cu
scopul realizarii unei productii cat mai uniforme in tot cursul perioadei de vegetatie.
mpartirea in tarlale.
Acest numar este in raport cu durata ciclului de pasunat si cu numarul de zile cat raman
animalele in pasune. Durata ciclului de pasunat corespunde cu timpul necesar plantelor
pentru a se reface, in asa fel incat sa poata fi din nou pasunate si depinde de
compozitia floristica, de regimul de umiditate si de hrana. n conditiile dealurilor, plantele
se refac dupa aproximativ 30 de zile la primul ciclu si 35-40 la ciclurile urmatoare.
Timpul de refacere poate fi scurtat, prin executarea lucrarilor de ingrijire in timpul
vegetatiei si in special prin aplicarea fractionata a azotului si irigare.
Acestea stimuleaza mult cresterea plantelor. Refacerea mai rapida a plantelor
inseamna un numar mai mare de cicluri de pasunat si productii sporite la unitatea de
suprafata.
Numarul de zile cat raman animalele pe o tarla trebuie sa fie mic, si anume 4-6 zile. n
felul acesta se pot pasuna bine toate tarlalele in cadrul unui ciclu de pasunat si plantele
33
au timp suficient la dispozitie pentru regenerare. Daca animalele raman mai multe zile
pe o tarla, se reduce timpul pe care il au plantele la dispozitie pentru regenerare, se
batatoreste solul, se inrautatesc conditiile de aeratie, productia pasunii scade.
Numarul de tarlale se stabileste impartind durata ciclului de pasunat la numarul de zile
cat raman animalele pe o tarla. Daca, de exemplu, durata ciclului de pasunat este de 32
de zile si animalele pasuneaza pe o tarla 4 zile, pasunea respectiva va fi impartita in 8
tarlale.
n mod obisnuit numarul de tarlale care rezulta din calcul se mareste cu 1-2, deoarece,
in cadrul folosirii rationale, in fiecare an 1-2 tarlale nu se pasuneaza. Pe acestea se
executa lucrari complexe de imbunatatire.
n conditiile de deal din tara noastra, numarul de tarlale care se recomanda este de 810 (12). Un numar mai mare nu se adopta in productie, deoarece mareste mult
cheltuielile necesitate de constructia gardurilor.
Pasunile care au suprafete mari, de sute de hectare, cum se intalnesc in multe cazuri
din regiunile de dealuri, se impart in cateva trupuri mari, numite unitatea de exploatare
(U.E.), care la randul lor se impart in tarlale.
Unitatile de exploatare au suprafetele calculate in asa fel incat sa tina seama de formele
de relief de pe pasune si sa asigure hrana pentru cel putin 100-120 U.V.M.. Suprafata
se calculeaza astfel:
U.E.=N/P [ha].
n care:
N reprezinta necesarul de masa verde pentru 100-150 U.V.M pe perioada de pasunat,
in tone;
P productia pasunii, in t/ha M.V.
Necesarul de masa verde rezultat din calcul se majoreaza cu 30%, cu scopul de a
compensa pierderile din timpul pasunatului, estimate la 15% si productiile mai mici din
partea a 2-a a perioadei de vegetatie (R. Ziman, 1984).
Stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor (parcelelor).
La stabilirea suprafetei tarlalelor se porneste de la principiul ca tarlalele sa aiba
productie cat mai apropiata intre ele. n acelasi timp, se tine seama si de configuratia
34
terenului, pentru a se folosi in cat mai mare masura formele naturale ale reliefului la
delimitarea tarlalelor.
Deoarece in cadrul unei exploatari rationale a pasunilor se aplica cu regularitate un
complex de lucrari de imbunatatire, se realizeaza in timp o uniformizare a productiei pe
toata pasunea. n acest caz, este bine ca tarlalele sa aiba inca de la inceput suprafete
egale sau foarte apropiate, aceasta mai ales cand delimitarea lor se face cu garduri
fixe, care nu se pot muta asa usor de la un an la altul.
Forma cea mai buna a tarlalelor este dreptunghiulara, deoarece in acest fel este posibil
sa se organizeze cu mai multa usurinta pasunatul in interiorul tarlalelor, pe suprafete
mici, cu ajutorul gardului electric.
La stabilirea formei trebuie sa se tina seama de relief, de posibilitatea de a construi cat
mai usor drumul principal de acces pe pasune, din care animalele patrund in fiecare
tarla.
Tarlalele se delimiteaza prin formele naturale existente pe pasune (rauri, vai, palcuri de
arbusti, drumuri etc.), prin semne conventionale sau prin garduri.
Lucrarile care se executa inaintea inceperii pasunatului.
naintea introducerii animalelor pe pasune se impune sa se execute un ansamblu de
lucrari tehnico-organizatorice, de natura sa permita desfasurarea pasunatului in bune
conditii si sa stimuleze cresterea plantelor, deci sa contribue la marirea productiei.
Aceste lucrari sunt foarte diferite, fiind determinate in special de factorii naturali locali,
ca de exemplu:
curatirea pasunii de maracinisuri, resturi aduse de ape, pietre;
nivelarea terenului si evacuarea excesului de apa;
distrugerea buruienilor si a plantelor toxice;
repararea drumurilor de acces pe pasune si a gardurilor;
repararea si dezinfectarea constructiilor existente (stane, casarii, adaposturi
etc.) si inceperea lucrarilor la alte constructii necesare unei bune exploatari a pasunilor.
De asemenea, se executa toate lucrarile care privesc asigurarea animalelor cu apa de
baut.
Se cunoaste ca productiile obtinute de la animale sunt mult influentate de cantitatea si
calitatea apei pe care o au la dispozitie. n general animalele beau multa apa, cantitatile
35
consumate fiind conditionate de mai multi factori. Astfel, cu cat animalele sunt mai grele
si dau productii mai mari de lapte, vor consuma mai multa apa.
Consumul de apa este in stransa legatura cu continutul de substanta uscata ingerata. n
mod obisnuit pentru 1 kg S.U. ingerata bovinele au nevoie de 4-5 l apa, iar ovinele si
cabalinele, de 2-3 l apa.
Animalele trebuie sa aiba la dispozitie, pe tarla, in permanenta apa curata. Cand acest
lucru nu este posibil, se amenejeaza adapatori la distante de cel mult 500m de locul de
pasunat.
Lucrari care se executa pe pasuni in timpul pasunatului.
n timpul pasunatului, lucrarile care se executa au ca scop refacerea cat mai rapida a
plantelor si prevenirea inmultirii buruienilor. Ele se executa cu mai multa usurinta pe
pasunile impartite in tarlale, dupa ce animalele trec pe tarlaua urmatoare si constau in:
imprastierea uniforma a dejectiilor de la animale, aplicarea suplimentara a
ingrasamintelor minerale cu azot (cate 40-50 kg/ha azot dupa fiecare ciclu de pasunat),
irigarea, distrugerea buruienilor neconsumate etc.
Introducerea animalelor pe pajisti modifica sistemul sol-planta, deoarece cantitati
importante de elemente nutritive sunt prelevate prin iarba si o anumita fractiune este
ingerata de animale, pentru a fi apoi restituita sub forma de dejectii si folosita din nou de
catre plante.
Iarba recupereaza cantitati importante de elemente nutritive. S-a constatat ca pe o raza
de 50-70 cm, in jurul locului de impact, creste foarte mult continutul de N, K, Cl din
plante, cu atat mai mult cu cat plantele sunt mai aproape de centru (V. Lombaert, 1984).
Cand dejectiile sunt concentrate in locurile de adapare sau unde se odihnesc in mod
obisnuit animalele, deci in zone cu mai putina iarba, recuperarea elementelor nutritive
prin plante este neinsemnata.
Modul acesta de valorificare a elementelor nutritive din dejectii determina o crestere
foarte neuniforma a plantelor. De aceea este necesar ca dupa incheierea pasunatului
pe fiecare tarla, sa se execute imprastierea cat mai uniforma a dejectiilor pe toata
suprafata. n acest fel plantele vor avea o dezvoltare mai uniforma si se va evita
instalarea plantelor nitrofile, reprezentate prin buruieni, in locurile unde cad dejectiile.
36
FACULTATEA DE AGRICULTURA
SPECIALIZARE AGRICULTURA I.D.
PROIECT LA CULTURA PAJISTILOR SI A
PLANTELOR FURAJERE
PROF. UNIV. DR. VASILE VINTU
37