UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA

CLUJ-NAPOCA

FACULTAETA DE HORTICULTURA

SPECIALIZAREA HORTICULTURA

ANUL DE STUDIU IV ID

PROIECT DE
AMPELOGRAFIE

Student: Conducator stiintific

Ilies Vlad Stefan Prof. dr. Anca Babes

 TEMA PROIECTULUI

Înființarea unei plantații de viță-de-vie pentru vinuri în

centrul viticol Recaş
 CUPRINS

Introducere

I Memoriu tehnic
1.1 Scopul înfiinţării plantaţiei
1.2 Analiza factorilor climatici
1.2.1 Temperatura ( medii lunare şi anuale; media minimelor şi maximelor lunare
şi anuale; minime şi maxime absolute lunare şi anuale; date medii şi extreme ale
primului şi ultimului îngheţ; lungimea perioadei de vegetaţie; bilanţul termic global,
activ, util)

1.2.2 Lumina ( radiaţia din perioada de vegetaţie; durata de strălucire a soarelui,

lunară, anuală şi din perioada de vegetaţie
1.2.3 Umiditatea ( cantitatea de precipitaţii lunare, anuale şi din perioada de
vegetație; histograma regimului de precipitaţii; umiditatea relativă a aerului di
perioada de vegetaţie )
1.2.4 Accidente climatice (frecvenţa grindinei şi a îngheţurilor nocive pentru viţa
de vie
1.2.5 Regimul eolian (frecvenţa şi viteza medie a vânturilor; roza vânturilor
1.2.6 Indicatorii ecologici sintetici (indicele heliotermic real; coeficientul
hidrotermic; indicele bioclimatic al viţei de vie; indicele amplitudinii oenoclimatice
1.2.7 Climatograma podgoriei

1.3 Orografia terenului (forma de relief predominantă ; altitudinea, panta şi

expoziţia )
1.4 Factori edafici (tipurile de sol din podgorie, caracterizarea unui tip de sol
dominant )
1.5 Reţeaua hidrografică a podgoriei
1.6 Vegetaţia spontană şi cultivată din regiune
1.7 Factori social economici (forţa de muncă, surse de apă, comunicaţii, transport,
energie, piaţa de desfacere, traditia locală )

II Memoriu justificativ

2.1 Stabilirea sistemului de cultură şi a tipului de plantaţie

2.2 Alegerea soiurilor de viţă roditoare şi portaltoi
2.3 Organizarea terenului
2.3.1 Calculul suprafeţelor
2.3.2 Împărţirea terenului în unităţi de exploatare
2.3.3 Stabilirea reţelei de drumuri, zonei de întoarcere, reţelei de irigare
2.3.4 Amenajarea terenului destinat plantării
 2.4 Lucrări de înfiinţare a plantaţiei
2.4.1 Pregătirea terenului
2.4.2 Stabilirea distanţei de plantare, formei de conducere, tăieri
2.4.3 Pichetarea terenului
2.4.4 Plantarea viţei de vie
2.5 Lucrări de întreţinere în anul I
2.6 Lucrările de întreţinere în anul II, stabilirea şi instalarea sistemului de
susţinere
2.7 Lucrări de întreţinere în anii III şi IV

III Fişe tehnologice

3.1 Fişa tehnologică pentru întreţinerea terenului şi înfiinţarea plantaţiei

3.2 Fişa tehnologică de întreţinere în anul I
3.3 Fişa tehnologică pentru instalarea sistemului de susţinere
3.4 Fişa tehnologică pentru întreţinere în anul II
3.5 Fişa tehnologică pentru intreţinere în anii III şi IV

IV Piese desenate

4.1 Schiţa de organizare a terenului 1:5000

4.2 Forma de conducere şi tăierile de formare

V Bibliografie

Scurt istoric
 Cramele Recaș este o companie producătoare de vinuri din România. Compania are sediul
la Recaș, județul Timiș.

In anul 1319, nobilul maghiar Dominik de Saar este amintit într-o cronică a vremii ca
proprietar al moșiei Rygachtelkue (Recaș). În diplomele regelui Ludovic cel Mare din 1359 este
menționată donația către fiii săi a proprietății Rykas din apropierea Timișului. În listele de dijmă de
la Vatican ale bisericii catolice, așezarea Rykas nu este amintită, de unde prezumția că populația
era de religie ortodoxă; Tot în 1359, sunt colonizate, cu aprobarea regelui Ludovic cel Mare, mai
multe familii de români ortodocși care primesc loturi de pământ și alte privilegii. Cea mai veche
mențiune despre existența viilor din Recaș datează din 11 noiembrie 1447 într-un act care arată că
Mihail de Ciorna, Banul Severinului, cumpăra viile de la Ioan și Ecaterina Magyar pentru 32 florini
ungurești de aur.

Compania Cramele Recaș S.A. a fost ȋnființată ȋn 1991 și cuprinde D.O.C.-ul Recaș și I.G.-
ul Dealurile Timișului. Sediul central al companiei este situat ȋn localitatea Recaș, județul Timiș.
Crama din cărămidă cu săli boltite a fost construită în 1945 și cuprinde: sala de degustare, aflată la
9 m sub pământ, vinoteca și sala de baricuri - cu aproximativ 250 de butoaie de 225 L din lemn de
stejar.

Gama de produse
Sub marca RECAS sunt mai multe produse:
 Vinuri
 Spumante
 Vinuri de import
 Vinuri de export
Vinurile sunt de asemenea împărţite pe mai multe categorii:
 Vinuri seci care au un continut de zahar de pana la 4,0 g/l

 Vinuri demiseci cu zahar intre 4,0 g/l - 12 g/l

 Vinuri demidulci cu un continut de zahar intre 12,0 g/l - 50 g/l

 Soiuri de struguri albi

Sauvignon blanc este un vin demisec, cu o culoare galbenă-canar cu reflexe verzui

strălucitoare. Are aromă destul de intensă, amintind-o pe cea de iasomie sau de mirosul florilor de
viță-de-vie

Chardonnay sec este un vin elegant, cu o aromă florală distinctă și se recomandă a fi servit
rece alături de preparate din pește, crustacee sau specialități din fructe de mare. Vinul este catifelat,
suav, tandru, cu aromă ce o amintește pe cea a fânului de curând cosit.

Muscat Ottonel este un soi de struguri de origine franceză care s-a extins în

diverse podgorii din România, pe o suprafață totală de circa 8.000 hectare. Vinurile obținute din
această varietate sunt albe, seci, dulci sau demidulci. Au o tărie alcoolică de circa 11,5-12%. Vinul
Muscat Ottonel se caracterizează printr-o culoare galben-pai, cu o aromă tipică de muscat care
evoluează prin învechire de scurtă durată într-un buchet foarte complex, prin gust fin și delicat.

Soiuri de struguri rosii

Cabernet Sauvignon este soiul de vin ideal când vine vorba de îmbunătățirea calităților

prin îmbătrânire. Cu trecerea timpului, aroma sa distinctă de stafidă neagră poate dezvolta un
buchet cu nuanțe de cedru, violete, piele sau tabac și aroma puternică de tanin se va înmuia astfel
considerabil.

Merlot La fel ca și Cabernet Sauvignon, este unul din cele mai răspândite și populare soiuri
de struguri și se cultivă în majoritatea regiunilor viticole din lume

Feteasca Neagră este un vechi soi autohton de struguri din România, din care se obține
tipul de vin cu același nume. Este cultivată în diverse podgorii din Moldova și din Muntenia.

1.1 Scopul înființării plantației

 Pornind de la suprafata ipotetica de 85 de hectare a unui teren din centrul
viticol Recas , proiectul de fata are ca obiectiv principal înfiintarea unei plantatii
viticole fictive cu soiuri albe și rosii de struguri pentru vin.

Cultura viței-de-vie face parte din categoria celor care ocupă însemnate
proporții din suprafața cultivată a globului. Ea este posibilă în mod deosebit pentru
a produce struguri de masa, sucuri, dar mai ales pentru obținere vinurilor aromate,
precum și diferite băuturi pe baza de vin.

Scopul cultivării viței-de-vie constă în obținerea unor producții ridicate,

de calitate superioară și susținute de la un an la altul, în cadrul unor condiții
optime de mecanizare și de eficiența economică.
Cultura viței-de-vie contribuie la valorificarea rațională a fondului
funciar, vița-de-vie putâmd sa ocupe terenurile în pantă ce nu pot fi cultivate cu
alte culture.
Cultura viței-de-vie asigură venituri importante pentru o mare parte a
populatiei care trăiește în regiunile viticole constituin unul din factorii de
stabilitate a populației respective.

1.1.Analiza factorilor climatici

1.2.1.Temperatura.

Media lunară și anuală ( ͦC)

TABEL.1.1
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL

Timisoar -4,4 -2,2 3,4 9,4 14,4 17,6 19,3 18,5 14,7 9,1 3,1 -2,0 8,4
a
Observație: Anii luați in studiu 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

Media minimelor lunare și anuală ( ͦC)

TABEL.1.2
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL

Timisoar -18,5 -15,6 -8,9 -3,0 2,6 7,7 9,9 8,6 2,7 -2,6 -8,4 -21,5
a -15,0
Observație: Anii luați in studiu 1896 – 1915 și 1921 – 1955.
 Media maximelor lunare și anuală ( C
ͦ )
TABEL.1.3
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI ANUAL
XII

Timisoar 6,6 10,0 18,3 13,3 27,0 29,8 31,6 30,8 27,6 23,0 15,9 32,5
a 9,2
Observație: Anii luați in studiu 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

Maxima absolută lunară și anuală ( C

ͦ )
TABEL.1.4
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL

Timisoar 14,0 17,3 25,4 30,2 32,5 34,7 36,8 36,1 33,7 32,2 26,0 16,0 36,8
a
Observație: Anii luați in studiu 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

Minima absolută lunară și anuală ( C

ͦ )
TABEL.1.5
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL

Timisoar -0,9 -1,8 -7,1 -15,2 22,5 25,2 24,7 24,4 -22,0 -18,1 -7,7 -1,5 -28,4
a
Observație: Anii luați in studiu 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

Date medii și extreme ale primului și ultimului îngheț

TABEL.1.6
Date medii Durata medie a Date extreme
Îngheț Ultimul intervalului de zile Îngheț Ultimul îngheț
îngheț fără îngheț
Cel mai Cel mai Cel mai Cel mai
timpuriu târziu timpuriu târziu
8,1 24,4 167 17,9 7,11 3,4 22,5

Observație: Anii luați in studiu1896 – 1915 și 1921 – 1955.

 Lungimea perioadei de vegetație

Declanșarea si desfașurarea fenofazelor din perioada de vegetație sunt

determinați de depășirea anumitor praguri de temperatură. Cel mai important este
pragul biologic de 10 C
ͦ care delimiteaza lungimea perioadei bioactive a aerului.

Pentru centrul viticol Recaș pragul biologic de 10 ͦC s-a stabilit între: 21

aprilie si 10 octombrie determinand o lungime a perioadei de vegetație de 173 de
zile

Bilanțul termic global

Bilanțul termic global ( ∑ t ͦg), reprezintă suma gradelor medii zilnice din
perioada de vegetație.
Pentru Centrul viticol Recaș, Bilantul termic global este:
∑ t ͦg =3180 ͦC

Bilanțul termic activ

Bilanțul termic activ ( ∑ t ͦa) este dat de temperaturile medii zilnice mai mari
de 10 ͦC din perioada de vegetație.
Pentru Centrul viticol Recaș, Bilantul termic global este:
∑ t ͦa = 2871 C
ͦ

Bilanțul termic util

Bilanțul termic util (∑t ͦu) este dat de suma diferențelor dintre
temperaturile medii zilnice mai mari de 10 ͦC și pragul biologic de pornire in
vegetație a viței-de-vie.
Pentru Centrul viticol Recaș, Bilantul termic global este:
∑t ͦu = 1880

1.2.2. Lumina

Radiația solară este principala sursă de energie primită de suprafața solului , vița-
de-vie folosește atât efectul caloric cât și pe cel luminos al acestuia.
Pentru Centrul viticol Recaș ,radiația solara este: 81Kcal/cm2
 Durata de strălucire a soarelui lunară și anuală (ore și zecimi )
TABEL.1.7
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL

Timisoara 62,3 84,0 169,3 186,3 222,9 227,2 288,2 209,0 158,4 98,3 78,3 52,8 2012,8
Observație: Anii luați in studiu: 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

Durata de strălucire a soarelui in perioada de vegetație în Centrul viticol

Recaș, este: 2012,8 ore.

1.2.3.Umiditatea

Precipitații atmosferice lunare si anuale (mm) din perioada de vegetație

TABEL.1.8
Stația LUNILE
ANUAL
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Timisoara 27,0 26,2 27,0 51,0 74,5 99,0 81,4 71,5 50,0 43,3 28,6 613,0
27,5
Observație: Anii luați in studiu: 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

Precipitații atmosferice în Centrul viticol Recaș : 358 mm.

Umiditatea relativă a aerului (%)

TABEL.1.9
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL

Timisoara 85 82 72 66 68 72 70 71 73 77 83 84 74
Observație: Anii luați in studiu: 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

1.2.4. Accidente climatice

Fracvența temperaturilor minime nocive pentru cultura viței-de-vie

TABEL.1.10
Regiunea Frecvența temperaturilor Frecvența temperaturilor
Viticolă Scăzute sub -20,1 ͦC scăzute sub -26 ͦC
La 100 de ani La 100 ani
Recas 10 ani 15 – 30 ani

Observație: Anii luați in studiu: 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

 Numarul mediu al zilelor cu brumă
TABEL.1.11
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL

Timisoara 2,4 2,0 4,5 2,4 1,1 - - - 1,7 7,6 8,0 6,3 74
Observație: Anii luați in studiu: 1896 – 1915 și 1921 – 1955.

Numarul mediu al zilelor cu fenomene orangoase

TABEL.1.12
Stația LUNILE
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL

Timisoara - 0,1 - 1,1 6,3 7,8 5,9 5,0 1,9 - - - 28,9

Observație: Anii luați in studiu: 1896 – 1915 și 1921 – 1955

1.2.6.Indicatori ecologici sintetici

Pentru aprecierea resurselor helioterme și hidrotermice ale unei podgorii sau

unui centru viticol și folosesc o serie de indicatori cu caracter științific, integrând
acțiunea combinată a doi sau trei factori climatici.

a)Indicele heliotermic
Pornind de la indicele heliotermic (IH) precizat de J.Baramas (1946) s-a
întocmit suma orelor de insolație potențială cu cea reală și s-a obținut indicele
heliotermic real (IHr)

ͦ x ∑ir x 10-6
IHr = ∑t u
În care: ∑t ͦu – suma gradelor de temperatură utilă din perioada de vegetație
∑ir - suma orelor de insolație reală din aceeași perioadă
Limitele pentru țara noastră sunt: 1,35 – 2,70

În condițiile Centrul Viticol Recas se obțin valori de:

IHr = 1141 x 1590 x 10-6 = 1,8

b)Coeficientul hidrotermic
Acest coeficient a rezultat din interacíunea binară dintre precipitații și bilanțul
termic activ.
∑p
CH = ∑ t ͦ a x 10
În care: ∑p – suma precipitațiilor din perioada de vegetație
∑t ͦa - suma gradelor de temperatură activă din perioada de vegetație
∑p = 433,4 ∑t ͦa = 2841
433,4
CH = 2871 X 10 1,50

c)Indicele bioclimatic al viței-de-vie

Acest coeficient s-a obținut prin integrarea mai multor factori: temperatură,
insolație, umiditate.A fost realizat de Gh.Constantinescu in 1904.

∑ t ͦ a x ∑ir
Ibcv = ∑ p x Nzv : 10
În care:∑ t ͦ a - suma temperaturilor active din perioada de vegetație
∑ ir - suma orelor de insolație din perioada de vegetație
∑ p - suma precipitațiilor din perioada de vegetație
Nzv - numarul de zile din perioada de vegetație

2871 x 1490 4277790

Ibvc = 433,4 x 173 : 10 = 74978,2 : 10 = 5,7
În Centrul viticol Recaș indicele bioclimatic este: 5,7

d)Indicele aptitudinii oenoclimatice

Pentru stabilirea gradului de favorabilitate climatică de care dispune
podgoria, pentru a sintetiza antocianii in struguri s-a stabilit indicele aptitudinii
oenoclimatice ( IAOe).
IAOe = ∑ t ͦ a + ∑ ir - ( ∑ p - 250 )
IAOe = 2871 + 1590 - ( 433,4 - 250 ) = 4461 – 183,4 = 4277,6

Pentru Podgoria Recaș indicele aptitudinii oenoclimatice este: 4277,6

1.4.Factori edafici

Solurile din cadrul centrului viticol Recaș aparțin S.C. CRAMELE RECAŞ , S.A. Recaş și
fac parte din clasa Luvisolurilor. Terenurile viticole sunt situate pe soluri
preponderent acide, valoarea medie ponderată a pH-ului fiind de 6,09.
Aprovizionarea cu fosfor este mijlocie, valoarea medie ponderată a conţinutului în
fosfor fiind 27,2 ppm P. Aprovizionarea cu potasiu este bună, valoarea medie
ponderată a conţinutului în potasiu fiind de 141,1 ppm K. Asigurarea cu humus a
solurilor este în general mijlocie, media ponderată a conţinutului fiind de 2,35%.
Asigurarea cu azot exprimată prin indicele azot IN, calculat în funcţie de conţinutul
de humus şi gradul de saturaţie în baze V% este în general slabă , media indicelui
azot IN fiind 1,85%. În concluzie terenurile sunt situate pe soluri slab acide, au o
aprovizionare.
a)Condiții de formare

Clima. Pseudorendzinele se formează de obicei în condiții climatice, care se

pot caracteriza prin precipitații medii anuale de 630-700 mm și temperaturi medii
anuale de 6,5-9 ͦC, evapotranspirația medie anuală cu valori în jur de 600 mm iar
indicii anuali de ariditate cu valori de 32-35.
Vegetația naturală sub care se formează aceste soluri este alcătuită din
pajiști de tipul fânețelor mezofile cu plante calcifile cum sunt: Festuca subata,
Agrostes termis, Agropyron repens, Lotus corniculatus, Campanula glomerata, etc,
iar pe versanții bine drenati și puternic însoriți, pot apare chiar și asociații serofite
din care nu lipsesc speciile: Festuca valensiaca, Andropogon ischaenum, Koelcaria
gracilis, Carex humilis, Medicago falcata, etc.Frecvent aceste soluri apar și sub
păduri de Quercus robur cu un covor erbaceu bine încheiat.
Roca de solificare. Pseudorendzina se formează pe marne, marne argiloase
sau materiale provenite din aceasta prin dezagregare, dar care au și un conținut de
carbonați de peste 12g/100g sol.De asemenea, aceste soluri se pot forma și pe
intercalații de argile carbonatice cu cernete sau gipsuri.
Relieful. Pseudorendzinele se formează de obicei pe versanți cu înclinari
diferite și mai rar pe culmi. Frecvent, aceste soluri apar și pe versanți care au și
foarte multe alunecari de teren, mai mult sau mai puțin stabilizate.
Apa freatică. În general nu intervine în formarea acestor soluri, totuși când
intervine, de obicei le influențează lateral, iar în acest caz, au fost denumite “soluri
clinohidromorfe”.
Însușiri morfologice. Pseudorendzinele pot prezenta o morfologie de
tipul:Am-AC-Cpr. la care orizonturile de diagnostic sunt: Am și Cpr.

Orizontul Am.
Prezintă grosimi de 20-50 cm de culoare neagră în stare umedă și cenușie
foarte închisă în stare uscată, au structură grăunțoasă bine dezvoltată la suprafață
și poliedrică în profunzime, bine afanat la suprafață și compact în profunzime,
uneori pot apare concrețiuni ferimagnetice chiarde la suprafață, carbonații sunt
prezenți de la suprafață sau din partea a doua a orizontului Am.
Orizontul de tranziție AC.
Prezintă grosimi de 20-30 cm, de culoare brun cenușie închisă sau foarte
închisă cu pete și digitații mai închise, cu structură poliedrică mare, compact în stare
uscată și plastic în stare umedă, cu diverse separatiuni ferimagnetice și neoformații
carbonatice sub formă de eflorescențe și pete, are o trecere treptată.
Orizontul Cpr.
Apare la adâncimi de 50-80 cm, de culoare brun galbuie închisă până la
galben oliv în stare uscată și brun oliv în stare umedă, cu structură bulgaroasă cu
numeroase formațiuni carbonatice la partea superioară ca orizont carbonatoiluvial,
sub forma de cuburi fainoase, adesea cu sâmbure dur, friabile, vinișoare și
enflorescențe.
La pseudorendzinele cambice sau argiloiluviale apare și orizontul Bv sau B t.
 Orizontul Bv sau Bt.
Prezintă de obicei grosimi reduse de 20-40 cm dar uneori și grosimi mai
mari, de 80-100 cm,de culoare brun închisă sau brun gălbuie închisă cu structură
prismatică media sau mare, bine dezvoltată, frecvente concrețiuni ferimagnetice.
Însușiri fizico-mecanice și hidrofizice.
Pseudorendzinele prezintă în general o textură argiloasă care de regulă
conține 35-40% particule mai mici de 0,002 mm, dar uneori conținutul în argilă este
și mai ridicat ( 55-65%).Ca minerale argilice, în probele de sol au fost identificate:
montmorillonitul, illitul și minerale interstratificate: montmorillonit-illit-caolinit.
În cazul pseudorendzinelor formate pe argile carbonatice cu intercalații
de .......... s-au mai identificat și sericitul alături de mecrolite și granule detritice de
feldspați precum și o pastă amorfă de sticlă parțial detrificată.
Diferențierea texturala pe profil este în general redusă inclusiv și la
pseudorendzinele cambice și cele argiloiluviale.
Pseudorendzinele sunt soluri afânate la suprafață avand densitatea aparentă
cuprinsă între: 1,15 și 1,25 g/ cm3, dar tasate în orizonturile AC, Bv sau Bt unde
densitatea aparentă are valori de: 1,40-1,55 g/cm3.
Coeficientul de higroscopicitate, prezintă valori de 5-6% la pseudorendzinele
formate pe marne și de 7-9% la cele formate cu intercalații de cinerite.
Însușiri chimice.

Pseudorendzinele prezintăîn general un conținit ridicat în humus cu valori ce

variază între 4 și 12 g/100g sol, dar mai frecvent între 4 și 8 g/100g sol, conținut
care scade apoi, ușor pe profil.
Conținutul în N total variază între 0,20 și 0,40% în orizontul Am, iar raportul
C/N prezintă valori cuprinse între 11 și 13.Capacitatea de schimb cationic este
ridicată și cuprinsă între 30 și 50../100g sol, uneori este și mai ridicată și poate
ajunge la 52-66../100g sol, ca la pseudorendzinele formate pe marne cu intercalații
de cinerite.În această capacitate de schimb, predomină ionii de calciu în proporție
de 30-90%, iar saturația de ioni de magneziu poate fi la unele pseudorendzine
destul de ridicată (Vmg = 30-37%), iar la altele foarte scăzută ( Vmg = 5-6%).
Conținutul redus în magneziu se înregistrează la pseudorendzinele formate pe
argile carbonatice cu intercalații de cinerite,..alterarea feldspaților potasici trec în
argile și sericit sărace în magneziu, dar bogate în potasiu.
Gradul de saturație în baze este cuprins între 30 și 100%, iar reacția chimică
este de la slab până la moderat alcalină ( Ph + 7,4-8,4).
Conținutul în carbonați, în orizontul Am și AC variază între 5 și 12 g/100g sol,
iar în orizontul Cpr de peste 12 g/100g sol.
La pseudorendzinele formate pe argile carbonatice cu intercalații de gipsuri,
în orizonturile AC si Cpr se constată și un conținut redus în săruri solubile ce variază
între 0,100 și 0,120 g/100g sol.

Însușiri agroproductive
 Pe terenurile puternic accidentate și cu multe aluviuni, pseudorendzinele sunt
utilizate ca pășuni și fânețe naturale sau ca păduri.În regiunile colinare mai joase,
ele sunt utilizate în scop agricol, în cultura cerealelor de toamnă și de primavară sau
în cultura viței-de-vie și a pomilor fructiferi.
Pseudorendzinele dispun în general de rezerve mari de humus și N total
( 0.20-0,40%), dar a căror mobilitate este redusă datoită conținutului ridicat în
CaCO3
Conținutul total în fosfor este în general scăzut ( 0,03-0,08%), iar un conținut
în fosfor total ceva mai ridicat se întâlnește la pseudorendzinele formate pe argile
carbonatice cu intercalații de gipsuri ( 0,12-0,15 P2O5).
Pentru acest fapt și conținutul în fosfor ușor asimilabil este foarte redus ( 0,6-
1,0 mg/100gsol P2O5 ).În schimb aceste soluri sunt bine aprovizionate cu K asimilabil
(17-20 mg/100g sol k2O), de aceea, pseudorendzinele necesită îmbunătățirea
fertilității, folosind îngrășăminte chimice cu N și P, Pseudorendzinele necesită de
asemenea și o agrotehnică adecvată în vederea prevenirii și combaterii
fenomenelor de eroziune, care sunt puternic favorizate de condițiile de relief.

1.5.Rețeaua hidrografică a podgoriei

Zona subcolinară Recaș-Petrovaselo are altitudini între 135-180 și este

brăzdată de rețeaua hidrografică ce coboară din Dealurile Lipovei, o altă zonă cu
vocație viticolă. Formele de relief create de această rețea hidrografică sunt
reprezentate de interfluvii plane, cu forme microdepresionare mărginite de versanți
cu pante cuprinse între 3-18%, cu văi mai mult sau mai puțin adânci, mlăștinoase
sau periodic inundabile. Profilul versanților este în general neted, rareori întâlnindu-
se forme mixte, ca o consecință a unor alunecări de teren foarte vechi, în prezent
stabilizate. Colinele terasate Recaș-lzvin se sprijină ca un pinten de malul râului
Bega și linia Câmpiei joase a Timișului. Apare astfel, un platou întins, terasat, fără
limite exterioare exprimate în relief. Zonele cu soluri scheletice au fost puse în
valoare cu soiul Negru de Drăgășani, care a găsit aici condiții edafice asemănătoare
cu cele din dealurile subcarpatice, unde a fost creat de către cercetătorii viticoli
români.
 1.6.Vegetația spontană și cultivată în zonă

Vegetația spontană, deși în mare parte ( peste 80% ) înlocuită cu terenuri de

cultură mai pastrează fragmente și fitoindicatori ce trădează apartenența regiunii
deluroase la zona pădurilor de foioase, dar și cu pătrunderi de elemente
silvostepice pe formele joase din lungul culoarelor și colinelor .
1.7.Factorii social-economici

Viticultura este o ramură de producție intensivă a agriculturii, caracterizată

printr-un coeficient ridicat de valorificare a terenurilor.Valoarea producției ce se
recoltează la 1 ha de viță-de-vie echivalează cu cea a 10-15 ha culturi cerealiere.
Vița-de-vie se cultivă cu rezultate foarte bune pe terenurile în pantă, pe
nisipuri și solurile nisipoase slab solificate inproprii pentru culturile de cereale și
plante tehnice.
Prin cultura viței-de-vie se asigură valorificarea superioară a acestor categorii
de terenuri agricole cu o contribuție substanțială la realizarea venitului național.
Strugurii reprezintă materia primă pentru obținerea vinurilor și distilatelor
pentru coniac, bauturi alcoolice cu pondere însemnată în consumul populației.
Strugurii și vinul au o contribuție importantă în alimentația oamenilor.
Prin compoziția lor chimică, strugurii constituie un aliment valoros alături de
celelalte fructe care se consumă în stare proaspată.Strugurii conțin o serie de
substanțe nutritive necesare organismului uman, cum sunt: zaharuri ușor
asimilabile, acizi organici, saruri naturale, enzime, polifenoli, vitamine, etc.
Cultura viței-de-vie necesită mai multă forță de muncă, în medie 80-100 de
zile muncă/ha.
Tehnologiile folosite in viticultură necesită o serie de calificări profesionale
ceea ce contribuie la instruirea forței de muncă și oferta unor posibilitați mai mari
de câștiguri.
 II.MEMORIU TEHNIC
2.1.Stabilirea sistemului de cultură și a sistemului de plantație

În cazul viței-de-vie, sistemul de cltură este determinat de factorii naturali,

de soiurile cultivate, formele de conducere practicate și lucrările de întreținere
aplicate plantației.
Datorită iernilor aspre cu temperaturi minime absolute care coboară până
la -30,4 C ...-35,20C și pun în pericol deseori cultura neprotejată a viței-de-vie
0

( frecvența lor fiind destul de mare de 2-3 ani din 10 ) s-a optat pentru sistemul de
cultură semiprotejat.
Acest sistem s-a generalizat în zonele climatice în care temperaturile
minine absolute care pun în pericol cultura viței-de-vie au o frecvență d 2-4 ani din
10. În aceste condiții, pierderile de muguri pot ajunge până la 40-60 % și sunt greu
de compensat prin tăieri. Protejerea în timpul iernii se realizează prin acoperirea
parțială cu pământ a unor elemente situate la baza butucului.

Sistemul de cultură semiprotejat.

Se caracterizează prin folosirea soiurilor cu rezistență sporită la ger, a

formelor semiînalte și înalte de conducere a butucilor care oferă condiții pentru
mecanizarea integrală a lucrărilor solului și realizarea unor randamente mari.

2.2.Alegerea soiurilor de viță roditoare și a portaltoiului

Ca mai toate podgoriile din Transilvania și în podgoria Recas plantațiile sunt

constituite, în general din soiuri pentru vin.Mai puțin, sub formă de butuci răzleți
sau pe suprafețe foarte restrânse, se întalnesc și soiuri pentru struguri de masă
pentru consum local. Dintre soiurile de vin prezintă interes: Fetească alba, Pinot
gris,Traminer.
Fetească alba.

Sinonime: Păsărească albă, Poamă păsărească, Leanca, Leonyka-în România;

Medehentraube – în Germania.
Origine:
Acest soi este cunoscun înainte de invazia filozerei, este cultivat pe suprafețe
mari încât acum ocupă unul din primele locuri ca suprafață la noi în tară. Se pare că
este rezultatul unei selecții populare din soiul Fetească neagră stabilizată în cultură
în perioada anilor 1100 – 1150.
Caractere ampelografice:
Dezmugurirea este glabră, de culoare verde lucioasă, vârful lăstarului si
frunzele tinere sunt glabre, de culoare verde, ușor bronzat, lucioase.Frunza adultă
este mijlocie, mai mult lată decât lungă, pentalobată, cu lobul terminal scurt și lațit,
sinusurile laterale sunt adânci, deschise în formă de liră sau de U, sinusul pețiolar
este larg deschis în forma de acoladă, constituie caracterul tare de recunoaștere a
soiului, Limbul frunzei este de culoare verde, subtire și lucios, glabru pe ambele
fețe, cu dinți rari și lungi dispuși neuniform.
Floarea este hermafrodită normală pe tipul 5. Strugurii sunt mici spre mijlocii
( 90-100 g în medie ), cilindrico-conici, aripați, deși în boabe neuniforme ca mărime.
Bobul este mic, sferic, de culoare verde gălbuie cu pielița subțire, acoperită
cu un strat fin de pruină și punctul pistilar este persistent, pulpa este zemoasă, cu
gust plăcut, armonios.
Lăstarii au vigoare mare de creștere, meritalele mijlocii ( 12-14 cm lungime )
de culoare verde cu nuanțe slabe roșcate la noduri. Coarda prezintă striuri fine, de
culoare galben brun.
Însușiri agrobiologice și agrotehnice
Feteasca albă are perioada scurtă de vegetație ( 150-160 de zile ), avand
nevoie de 2500-32000C temperatură globală, din care doar 1000-11000C
temperatură utilă. Maturează foarte bine lemnul lastarilor și diferențiază mugurii de
rod încă de la baza coardelor. Are vigoare mare de creștere, ineori excesivă și
fertilitate mijlocie, 50-60 % lastri fertili, S-a constatat că prin trecerea la sistemul de
cultură pe tulpini înalte și semiînalte, cordon bilateral procentul de lastari fertili
crește foarte mult până la 85 %.

Dezmugureste devreme, la începutul lunii aprilie, pârga strugurilor are loc la

sfârsitul lunii iulie, începutul lunii august, iar maturarea deplină are loc la 2-3
săptămâni după soiulș Chasselas dore ( epoca a IV-a )
Rezistențe biologice: este un soi cu rezistență foarte bună la ger
(-22 C..-240C) și la secetă, sensibil la mană și putregaiul cenușiu al strugurilor,
0

mijlociu de rezistent la fainare.

Datorită vigorii mari de creștere trebuie evitată cultura sa pe terenurile
fertile, prea umede, profunde și altoirea pe portaltoi viguroși. Se recomandă
altoirea pe portaltoi care imprimă vigoare mijlocie de creștere cum sunt: SO4-4, SC-
25, Riparia gloire. Tot pentru a evita amplificarea creșterilor vegetative este nevoie
să se mențină pe butuc la tăiere, o cantitate mai mare de lemn multianual
(cordoane, brațe ) și atribuirea unei încarcături mari de rod. ( cepi de 2-3 ochi ).
Deci, ca tip de tăiere se recomandă cordonul bilateral speronat, dar se
practică și Guyot pe brațe cu înlocuire permanentă. Fertilizarea se face cu doze mici
de îngrășăminte, mai ales cele cu azot, care favorizează creșterile vegetative.
Optimum, în podgoria Huși, se pot administra N75P100K150 kg/ha s.a pe un fond
de fertilizare organică cu doze de 30-40t/ha gunoi de grajd, o dată la 4 ani
(I.Neamțu, 1994).Creșterea luxutiantă, caracterisică acestiu soi, poate fi încetinită
prin aplicarea plivitului lastarilor sterili și alegerea optimă a momentului executării
cârnitului, pentru a evita o rabufnire a creșterilor copililor.
Însușirile tehnologice
Tehnologic, soiul Fetească albă se remarcă, ca un soi de calitate în toate
podgoriile.Acumulează la maturitatea deplină, în funcție de arealul de cultură,
multe zaharuri 180-200 g/l, iar aciditatea este și ea variabilă de la 4,5-7,0 g/l H2SO4,
incât vinurile obținute sunt echilibrate.
Supramaturarea strugurilor se realizează cu pierderi mici de recoltă
(10-15%),iar concentrațiile în zaharuri ajung până la 250 g/l chiar mai mult.
Producțiile de struguri sunt variabile de la 8-9 t/ha la 12-14 t/ha, datorate în
mare parte diverselor biotipuri din populația soiului.
Vinurile obținute se încadrează în categoria vinurilor de calitate, iar în
anumite areale delimitate se pot obține și vinuri de tip DOCC ( podgoriile : Cotnari,
Târnave, Alba, Iași, Odobești ). În podișul Transilvaniei se pot obține și vinuri
materie primă pentru spumante.
Variații și clone
La SCDVV Odobești a fost omologat în anul 2000 clona Fetească albă-1 Od,
caracterizată prin producții de 12,5 t/ha, capacitate bună de supramaturare se
acumulare de zaharuri de 207 g/l, iar la SCDVV Iași în anul 2002 s-a omologat clona
Fetească albă-8 Iș, cu producții de 17 t/ha, iar în anul 2006 la SCDVV Blaj s-a
omologat clona Fetească albă-29 Bl, care dă producții de 13,4 t/ha.
Zonare
Feteasca albă are o largă răspândire intrând în sortimentul a 127 de centre
viticole, având o largă extindere printre soiurile aparținând acestei grupe. Cele mai
bune rezultate se obtin în popdgoriile din Moldova și Transilvania.

Pinot gris

Sinonime: Affumé, Auxerrois gris, Tokay d’Alsace, Pinot Beurot, Malvoisie,

Gris Cordelier, Auvernat gris, Ouche cendée, Fauvet- în Franța; Burgunder roter,
Rulander – în Germania; Sarféhér szolo, Hamvas szolo – în Ungaria; Rijik, Rouci
sédive în Iugoslavia; Szurkebarat -în Turcia

Origine
 Este considerat a fi o variație mugurală a soiului Pinot noir și se remarcă
faptul că nu are bine stabilizate caracterele, în sensul că uneori pe același lastar se
intâlnesc struguri cu boabe albe si cu boabe negre.După caracterele morfologice se
încadrează în “proles occidentalis”.

Caractere ampelografice

Dezmugurirea este peroasă, cu rozeta de culoare verde albicioasă, vârful

lăstarului și primele frunzulițe sunt acoperite cu peri alb-rozii.Frunza adultă este
mică spre mijlocie, orbiculară, cu limbul de culoare verde închis, gros, gofrat,
acoperit cu peri rari pe fața inferioară. Caracteristic la acest soi este polimorfismul
foliar, adică pe același lăstar, catre bază se întâlnesc frunze lobate, iar carte vârf
întregi.În cazul frunzelor lobate sinusurile laterale sund deschise sub formă de U dar
inegale ca mărime și prezență, sinusul pețiolar este deschis în forma de liră, mai rar
închis ovoidal.
Floarea este hermafrodită normală pe tipul 5, cu polen abundent și fertil.
Strugurii sunt mici, cilindrici, uneori aripați, cu peduncul scurt si lemnificat,
boabele așezate des pe ciorchine încât se deformează. Bobul este mic sferic, cu
pielița groasă, de culoare gri fumuriu, intens pruinată, punctul pistilar este
persistent, iar pulpa este zemoasă cu gust specific soiului.
Lăstarii sunt verzi, cu striuri fine de culoare roșietică, mai intensă la noduri.
Coardele sunt de culoare maro cenușiu, striate, cu noduri evidente.

Însușiri agrobiologice și agrotehnice

Pinot gris este un soi foarte bine adaptat climatului temperat continental.
Are perioada scurtă de vegetație ( 160-165 zile ), cerințe moderate fața de
temperatură 2500-32000C temperatura globală.prezintă vigoare slabă de crestere si
fertilitate ridicată, peste 85-90 %din lastari fiind fertili, însă productivitatea rămâne
scăzută datorită strugurilor mici. Maturează bine lemnul lastarilot și diferențiază
mugurii de la bază, putând fi tăiat în elemente de rod scurte.
Dezmugurește târziu, la finele lunii aprilie, pârga strugurilor are loc în ultima
parte a lunii iulie, iar maturitatea deplină se realizează la circa 2 săptămâni după
soiul chasselas doré ( epoca a IV-a ).
Rezistențe biologice: este foarte rezistent la ger ( -220C…-240C ) și la secată,
mijlociu de rezistent la mană și făinare, sensibil la putregaiul cenusiu.
Soiul Pinot gris este tipic pentru zonele colinare, fiind rezistent la secetă și
adaptat terenurilor mai puțin fertile, însorite, unde se realizează adesea
supramaturarea strugurilor.

Se altoieșe pe portaltoi rezistenți la calcar: 41 B,SO4-4, 140 Ru-59 VI.Datorită

vigorii reduse de creștere și maturării bune a lemnului coardelor se pretează la
conducerea pe tulpini semiînalte cordon bilateral cu taiere în elemente scurte de
rod. Încarcătura de rod variază în funcție de condițiile pedoclimatice ale podgoriei,
de la 10-15 ochi/m2 în Transilvania, la 16-18 ochi/m2 la Odobești și Dealu Mare.
Deși este rezistent la secetă, în condiții de irigare se obțin sporuri insemnate
de producție, prin urmărirea menținerii plafonului minim de 75 % IUA. Aceasta se
realizează prin aplicarea unei undări de aprovizionare primavara, completată cu 1-2
udari în perioada de vegetație.
Consumul global anual de macroelemente este: N87P27K60 kg/ha, iar consumul
specific: N10,2P3,2K7,0 KG/tona de struguri ( Gh.Condei și colab. 1986 ). Fertilizarea
chimică se poate face cu aplicarea următoarelor doze: N200P200K200 kg/ha s.a
( Gh. Condei și colab 1998 ).În zonele colinare, cu soluri mai pietroase se poate face
fertilizarea organică cu doze de 60 t/ha gunoi de grajd, aplicate o data la 4 ani.

Însușiri tehnologice
Producțiile de struguri care se obțin sunt în medie de 5-9 t/ha, dar se pot
ridica până la 13 t/ha. Tehnologic, soiul Pinot gris este de înaltă calitate, maturează
strugurii în a-II-a parte a lunii septembrie și acumulează cantități mari de zaharuri
210-220g/l, iar prin supramaturare poate atinge 270-280 g/l, cu o aciditate totală
de 4,5- 5,5 g/l H2SO4.

Variații și clone
În cadrul soiului Pinot gris au fost depistate 2 biotipuri: unul rezistent la
secetă, cu producții și acumulari mari de zaharuri, al doilea prezintă fenimenul de
mărgeluire și meiere puternic, cu repercusiuni negative asupra producției. Până în
prezent la noi în țară sa-u omologat 2 clone: la SCDVV Blaj în anul 1975 a fost
omologat clona Pinot gris-34 Bl, cu o producție de 9,5 t/ha și la SCDVV Murfatlar în
anul 1980 clona Pinot gris 13 Mf cu o producție de 12 t/ha.
Zonare
Soiul Pinot gris se cultivă cu rezultate bune în 2 zone diferite climatic ale țării:
Transilvania și Dobrogea. Este întâlnit și în podgoriile subcarpatice din Muntenia și
Oltenia. Intră în sortimentul a 87 centre viticole.

Traminer roz

Sinonime: Savagnin rose, Fromenteau rouge, Gentil rose aromatique – în

Franța, Traminer rotter, Kleintraminer, Heiligensteiner Klevner – în Germania.
Origine
Acest soi este originar din Tirolul italian ( regiunea Alto Adige ), iar
denumirea sa provine probabil de la orașul Tramin ( Termino ) situat în această
zonă. Este întâlnit pe suprafețe extinse în Bavaria – Germania, loc de unde unii
ampelografi cred că este originar. Face parte din “proles occidentalis”.

Caractere ampelografice
 Dezmugurirea este pufoasă, cu rozetă de culoare alb rozie, frunzele tinere și
varful lăstarului sunt acoperite cu peri deși și lungi. Frunza adultă este mică,
orbiculară, codul ampelometric este: 025-2-79, trilobată și mai rar pentalobată, cu
sinusurile laterale potrivit de adânci deschise, în formă de U, sinusul pețiolar este
deschis în formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde închis, gofrat, rovolt, cu
nervurile principale colorate în roșu către punctul pețiolar, pe fața inferioară este
acoperit cu peri lungi și rari. Dinții sunt scunzi, cu baza lățită și marginile rotunjite,
ceea ce îi dă frunzei un aspect crenelat.
Floarea este hermafrodită normal pe tipul 5, cu polen fertil. Strugurii sunt
mici, tronconici cu boabe așezate foarte des pe ciorchine. Bobul este mic, sferic, cu
pielița groasă, de culoare roz, acoperit cu un strat gros de pruină, punctul stilar este
persistent, pulpa este zemoasă, cu aromă specifică soiului, asemănătoare cu cea de
trandafir, mai intensă la biotipul cunoscut sub numele de “Gewurztraminer”.
Lăstarii au vigoare mică de creștere, cu meritale scurte, de culoare verde
clar, cu striuri rosietice pe partea însorită,perișori la vârf. Coardele sunt de culoare
brun gălbuie, mai intensă la noduri.

Însușirile agrobiologice și agrotehnice

Soi cu perioadă relativ scurtă de vegetație 160-170 de zile, timp în care
necesită 2550 – 36000C temperatură globală. Re vigoare mijlocie, dar creșterile
vegetative sunt mici. Fertilitatea este bună, circa 70 % lăstri fertili, cu câte 2
inflorescențe pe lăstar, în schimb productivitatea soiului este mică datorită marimii
strugurilor. Maturează foarte bine lemnul coardelor și difetrențiază mugurii de la
baza coardei.
Dezmugurește târziu la sfârșitul lunii aprilie, fiind ferit de pericolul brumelor
târzii de primăvară. Pârga strugurilor are loc devreme în primele zile ale lunii
august, iar maturarea deplină are loc în 2-3 saptămâni după soiul Chasselas doré
( epoca a IV-a ).
Rezistențe biologice: are toleranță bună la ger ( -200C...-220C ), sensibil la
secetă și mană, mijlociu rezistent la făinare, putregai cenușiu și moliile strugurilor.
Soiul Traminer roz valorifică foarte bine condițiile ecoclimatice ale podgoriilor
din Transilvania, aflote la limita nordica de cultură a viței-de-vie, unde aroma
strugurilor devine fină și discretă. Se conduce pe tulpini semiînalte, cordon bilateral,
cu tăiere speronată, în cepi de 2-3 ochi. Sarcina de for fiind de 16-18 ochi/m 2.
Reacționează favorabil la aplicarea irigării și fertilizării, orientativ se pot
administra N100P200K100 kg/ha s.a., sau 40 t/ha gunoi de grajd (G,Metaxa 1979 ).
Însușiri tehnologice
Producțiile de struguri sunt relativ scăzute 5-8 t/ha, însă pot atinge 12 t/ha.
Este și el un soi de calitate, la maturitatea deplină acumulează 195-205 g/l
zaharuri, iar prin supramaturare poate atinge 250 g/l, cu o aciditate totală de 4,5-
6,0 g/l H2SO4, încât vinurile obținute sunt armonioase.
Variații și clone
Se prezintă ca o populație neomogenă, cu diverse biotipuri care se
deosebesc prin culoare și gustul discret aromat al strugurilor. Cel mai inportant
rămâne biotipul Gewurtztraminer, care are aromă intensă ce amintește de cea a
petalelor de trandafir. Prin selecție clonală a fost obținut la SCDVV Blaj clona
Traminer roz-60 Bl, cu producție de 11 t/ha.
Zonare
Soiul Traminer roz este zonat pentru podgoriile din Podișurile Transilvaniei.
Recent a fost introdus și în podgoriile din Moldova ( Iași, Cotnari, Huși, Panciu ).

Portaltoi Berlandieri x Riparia Selecția Oppenheim-4

Sinonime: SO4
Portaltoiul a fost obținut în Germania la școala de viticultură de la
Oppenheim în 1938 de către A.Rodrian, în urma unei selecții clonale din cadrul
portaltoiului Berlandieri x Riparia Teleki 4A.
Caractere ampelografice
La dezmugurire rozeta este scămoasă, alba verzuie cu marginile rozii.
Frunzele tinere sunt alungite scămoase colorate în verde arămiu.Lăstarul este
scămos, mai ales la noduri, având culoare cafenie roșietică. Frunza adultă este
mare, dar mai mică decât la Teleki 8 B și Kober 5 BB, întreagă sau cu usoare
tendințe de trilobie ( codul general 136-3-34 ). Limbul este moale, verde galbui,
ondulat, cu marginile involute. Dinții sunt mici și ascuțiți. Sinusul pețiolar este
deschis în formă de U sau V.
Floarea este hermafrodită funcțional masculă cu polen fertil și abundent.
Coarda are culoare brun roșietică cu noduri proeminente acoperite cu peri
scurți.
Însușiri agrobiologice și agrotehnice
SO4 – dezmugurește la circa o săptămână după Riparia gloire, are o perioadă
de vegetație de 180-190 zile, își maturează bine lemnul deoarece maturarea începe
de la sfarșitul lunii iulie. Dintre toți portaltoii Berlandieri x Riparia, SO4 își maturează
cel mai bine lemnul.
Are o capacitate de înrădăcinare bună de 60-80%, afinitatea la altoire este în
medie de 50%. Sistemul radicular este puternic, bine dezvoltat putând pătrunde în
sol până la peste 4-5 m adâncime. Are o bună capacitate de regenerare a sistemului
radicular.

Are o rezistență bună la filoxera radicicolă și slabă la cea galicolă.

La calcarul activ din sol rezistă până la 17% iar la sărurile nocive din sol până
la cel mult 4 0/00. Comparativ cu ceilalți portaltoi din această grupă, are o rezistență
mai scăzută la secetă. Datorită bunei maturări a lemnului, lungimea utilă a
coardelor depășește 4 m lungime, ceea ce duce la obținerea unei producții mari de
butași, de 190.000 – 200.000 buc/ha.
În plantații inprimă vițelor altoite cresteri mari în primii ani de la plantare,
după care începând cu anii 8 – 10, creșterile devin echilibrate, sub nuvelul celor
imprimate de 5 BB sau Crăciunel 2. Afinitatea de producție cu soiurile nobile este
foarte bună, în plantație procentul de goluro care apar se menține în limite scăzute.

Particularități de cultură
Se adaptează cu ușurință pe o gamă largă de soluri. Nu suportă terenurile
acide, cele cu exces de umiditate și cele sărăturate. Datorită afinitații de producție
se poate utiliza la altoire cu un număr mare de soiuri. Datorită potențialului de
producție ridicat cu ocazia plivitului se lasă încărcături mari, de 12 lăstari/butuc. În
vegetație necesită multe lucrări și operații în verde. Din cauza creșterilor mari în
primii ani, trebuie să se efecueze cu multă atenție tăierile de formare. Fertilizarea se
va face cu doze mari de îngrășăminte: N80-100P100-150K180-200 kg s.a./ha
(C.Târdea,1992).Coardele trebuie recoltate toamna, înainte de apariția gerurilor.
Variații și clone
În Franța au fost obținute numeroase clone, dintre care cele mai valoroase
sunt clonele: 5, 15, 18, 102.
În România, la Blaj, M.Toader a obținut în 1995, prin supraselecție o clona
foarte valoroasă notată SO4-4, care a depășit portaltoiul SO4 în ceea ce privește
producția de butași și randamentul la altoire.
Zonare
Portaltoiul SO4 este cosiderat cel mai valoros portaltoi din grupa
Berlandieri x Riparia, de aceea este foarte răspândit în Franța, Italia, Germania,
Spania, Brazilia, etc.
În România este recomandat pentru majoritatea zonelor viticole.

2.3.Organizarea terenului

2.3.1.Calculul suprafețelor

După numărul de parcele ocupate cu fiecare soi și a dimensiunilor unei

parcele, o altă etapă importantă în înființarea unei plantații, este stabilirea
numarului de rânduri pe parcelă, a numărului de butuci pe rând, numărului de
butuci pe parcelă, numărului de butuci la hectar și a numărului total de butuci din
fiecare soi. La baza acestor calcule sau distanțele de plantare și anume: 2,0 m
distanța dintre rânduri și 1,0 m distanța dintre plante pe rând.

Având în vedere că panta terenului este mai mare de 8 % se vor lua

următoarele dimensiuni ale parcelelor: 200 m lungime și 100 m lățime cu suprafața
unei parcele de 2 ha.
Soiuri recomandate: Fetească albă, Pinot gris, Traminer roz.
Procentajul de ocupare a fiecărui soi în parte:
Fetească alba - 55 %
Pinot gris – 35 %
Traminer roz– 10 %
 A).Calculul producției de struguri obținută pe fiecare soi din plantație având
în vedere producția totală recomandată, 280 t/ha.

Fetească albă:
280 t…………………………….100 %
X t...............................55 %

55 x 280
X= 100
= 154 t producție totală din soiul Fetească albă

Pinot gris:
280 t..............................100 %
Y t...............................35 %

35 x 280
Y= 100
= 98 t producție totală din soiul Pinot gris

Traminer roz:
280 t ..............................100 %
Z t ...............................10 %
10 x 280
Z= 100
= 28 t producție totală din soiul Traminer

B).Calculul suprafețelor pe soiuri.

Fetească albă:
154 : 11 = 14 ha suprafață cultivată cu Fatească albă
Pinot gris:
98 : 7 = 14 ha suprafață cultivată cu Pinot gris
Traminer roz:
28 : 7 = 4 ha suprafață ocupată cu Traminer

C).Calculul numarului de parcele pe fiecare soi.

Fetească albă:
14 : 2 = 7 parcele ocupate cu Fetească albă
Pinot gris:
14 : 2 = 7 parcele ocupate cu Pinot gris
Traminer roz:
4 : 2 = 2 parcele ocupate cu Traminer

D).Numărul de rânduri pe parcelă.

200 : 2,0 =100 rânduri/parcelă
 E).Numărul de butuci pe rând.
100 : 1,0 = 100 butuci/pând

F).Numarul de butuci pe parcelă

100 x 100 = 10.000 butuci/parcelă

G).Numărul de butuci la hectar

10.000 : 2 = 5000 butuci/ha

H).Numărul total de butuci pe soiuri

Fetască albă: 5000 butuci/ha x 14 ha = 70.000
Pinot gris : 5000 butuci/ha x 14 ha = 70.000
Traminer roz: 5000 butuci/ha x 4 =20.000

2.3.2.Împărțirea terenului în unități de exploatere

Unitățile teritoriale de exploatere în viticultură sunt: parcela, tarlaua, trupul

viticol. Mărimea acestora este condiționată de panta terenului.

Parcela
Este cea mai mică unitate de exploatare, care se recomandă să aibă o formă
dreptunghiulară sau patrată pentru o mai bună organizare a muncii. În cazuri
obligate ea poate avea și o formă trapezoidală. Pe terenurile în pantă parcele se
orientează cu lățimea pe direcția curbelor de nivel iar lungimea pe direcția
deal-vale.
Lățimea optimă a parcelei, pe direcția curbelor de nivel este de: 100/20m,
aceasta fiind impusă de lungimea spalierului la care trebuie să se asigure o anumită
rezistență și posibilități de întindere a sârmelor.
Lungimea optimă a parcelei este condiționată panta terenului
( 18 – 24 % )fiind între 100 și 150m.
Suprafața parcelelor variază între 1 și 5 ha.

Tarlaua
Reprezintă unitatea teritorială de bază pentru efectuarea lucrărilor cu mijloace
mecanizate și este constituită din mai multe parcele (3–6). Tarlaua se orientează cu
lungimea paralelă cu, curbele de nivel. Pe versanți cu pante de
18-24% lungimea tarlalelor este de 300-400 m. Diminuarea lungimii tarlalelor
mărește numărul întoarcerelor în gol a agregatelor, ceea ce duce la randamente
scăzute și consum ridicat de carburant.
Suprafața tarlalelor variază între 3 și 30 ha, în funcție de panta versantului.
 Trupul viticol
Este unitatea teritorială de exploatare constituită din mai multe tarlale și
este delimitat prin cumpene de separare a apelor, fire de văii sau alte categorii de
folosință a terenului.
Mărimea trupului viticol variază între 150 și 500 ha.
El cuprinde toate elementele necesare unei exploatări raționale: drumuri,
canale pentru scurgerea apelor, rețea de alimentare cu apă, de irigare, construcții
tehnologice și social – gospodărești

2.3.3.Stabilirea rețelei de drumuri

Rețeaua de drumuri urmărește deservirea tuturor unităților teritoriale și

este menită să asigure deplasarea mașinilor și utilajelor, transporturile de materiale
și producției de struguri. Amenajarea lor trebuie facută judicios pentru a evita
transformarea lor, în cazul terenurilor în pantă, în drumuri inpracticabile, străbătute
de ogașe

Drumurile principale
Drumurile principale urmăresc firul văilor și cumpăna apelor, având o lățime
de 6 m. Ele deservesc întreaga suprafață a plantației cu viță-de-vie din cadrul unui
trup sau masiv viticol și fac legătura cu centrele de lucrare a strugurilor, cu sediile
fermelor și cu rețeaua de drumuri cumunale. Pentru a fi practicabile în orice sezon
se recomandă sa fie pietruite.

Drumurile secundare
Drumurile secundare au o lățime de 4 mși delimitează tarlalele siparcelele pe
directia curbelor de nivel. În funcție de lungime si înclinarea versanților, drumurile
secundare secundare sunt amplasate la distanțe de100-300 m. Ele trebuie să aiba o
pantă ușoară longitudinală de 2-3 % și să fie prevăzute cu canale de colectare și
evacuare a apelor. Legătura dintre drumurile secundare se face prin potecile si
aleile care separă parcelele pe direcția deal-vale sau prin drumurile în serpentină și
în diagonală, în cazul versanților cu pante mai mari de 12 %. Drumurile în serpentină
fac legătura între drumurile de pe culme cu cele de la baza versantului, ele au o
pantă longitudinală de până la 8-10%. Din două în doua parcele, pe direcția
deal-vale sunt trasate alei cu lățimea de 4 m pentru a permite circularea mașinilor
și scoaterea producției la drumurile de exploatare.

Potecile
Potecile au o lățime de 2 m, separă parcelele între ele pe diracția deal-vale.
În cazul teraselor aleile și potecile sunt terasate pentru a permite trecerea
tractoarelor dintr-o parcelă în alta, iar pe taluzul lor se execută trepte de picior
consolidate prin dale de beton, ziduri de piatră, etc. Ele sunt întreținute prin
înerbare.

Amplasarea zonelor de întoarcere

La capetele tarlalelor se prevăd zone de întoarcere înțelenite, cu lațimea de 6
m. Amplasarea zonelor de întoarcere se face pe linia de cea mai mică pantă, pe cât
posibil la marginea ravenelor sau a plantațiilor silvice, pentru a se face economie de
teren. Pe terenurile cu pantă mai mare de 20 %, terasate, se amenajează rampe
speciale de întoarcere și de acces a tractoarelor de la o terasăla alta.

2.3.4.Amenajarea terenului destinat plantării viței-de-vie

Prin lucrările de amenajare, relieful terenului sa modifică în sensul

uniformizării lui pe tarlale, cu scopul îmbunătățirii condițiilor de exploatare.
Amenajarea terenurilor în pantă destinat plantațiilor viticole prezintă o
importanță deosebită pentru condițiile din țara noastră, deoarece peste 70% din
plantații sunt amplasate pe pante.
Pe terenurile cu pante mai mari de 12% prevenirea eroziunii solului,
îmbunătățirea condițiilor de exploatare mecanizată și asigurarea condițiilor pentru
dezvoltarea uniformă a viței-de-vie se realizează prin terasare.
Terase cu platformă înclinată în sensul pantei (4-6%), cu taluz consolidat prin
înerbare, care se construiesc în zonele cu precipitații anuale mai mari de 500 mm,
pe solurile cu texută mijlocie spre mare. Rolul lor este de a reține cea mai mare
parte din apa provenită din precipitații și de a evacua surplusul.

Executarea teraselor
La amenajarea terenurilor care nu au mai fost terasate se execută mai întâi
lucrările de modelare – nivelare impusă de configurația terenului. Pentru a se păstra
cea mai mare parte din orizonturile fertile ale solului, lucrările de terasare se încep
de la baza versantului, prin executarea primei terase. În momentul trecerii la
executarea celei de a doua terasă, mai întâi se decopertează orizontul fertil de la
suprafața acesteia și se depune pe în platforma primei terase din aval. Se continuă
astfel lucrările de terasare si decopertare a orizontului fertil de sol până la limita din
amonte a versantului.
La executarea teraselor se folosesc buldozere, grederele și plugurile
balansiere acționate de tractoare cu dublă tracține pe șenile ( S-1500 ).
Decopertarea stratului de sol fertil se face pe adâncimea de 0,3-0,5 m.

Dimensionarea teraselor
 La proiectarea și executarea teraselor se stabilesc următoarele elemente:
lățimea platformei (L) șiînclinarea sa transversală (ip%), înălțimea taluzului (H) și
înclinarea acestuia, înclinarea pe ax longitudinal a platformei.
Dimensionarea teraselor este condiționată de panta terenului (it%), de
numărul rândurilor de viță-de-vie ce urmează să se planteze pe o terasă (n),
distanța dintre rânduri (D) și distanța dintre rândurile marginale și taluzuri
( d1 și d2 )
Lățimea platformei terasei va fi constantă pe toată lungimea terasei pentru a
asigura rânduri rectilinii și în continuare de la o parcelă la alta, ea trebuie să fie
egală cu multiplu distanței dintre rândurile de viță-de-vie, la care se adaugă
distanțele de la primul rând față de taluzul din aval ( 0,8 – 1,8m) și de la ultimul rând
de pe aceeași platformă a terasei la baza taluzului din amonte ( 1,6m ).

Executarea mecanizată eficientă se poate realiza numai în cazul teraselor cu

cel putin 3 rânduri de viță-de-vie. Înclinarea longitudinală a platformei terasei se
recomandă să fie de 2-3% pentru a permite evacuarea surplusului de apă de la
capetele parcelelor, spre debușee. Pentru asigurarea stabilitații teraselor se
recomandă ca înălțimea taluzului să nu depășească 2-2,5m. Pentru consolidarea
taluzurilor prin înerbare, acestea se însămânțează cu 20-25 kg/ha lucernă sau cu
20-30 kg/ha obsigă.

2.4.Lucrări de înființare a plantației

2.4.1.Pregătirea terenului

Lucrările de pregătire a terenului în vederea plantării viței-de-vie se referă la:

defrișarea și nivelarea acestuia, asigurarea perioadei de odihnă a solului, fertilizarea
de bază, desfundarea terenului.
Defrișarea și nivelarea terenului
Defrișarea este lucrarea de eliminare a vegetației lemnoase existente pe
teren, arbori, arbuști, pomi, butuci, etc. La defrișare este necesară scoaterea din sol
a tuturor butucilor cioatelor și rădăcinilor groase care, dacă rămân, pot conuce la
deteriorări ale utilajelor folosite în viitoarea plantație.
Lucrarea de defrișare se execută cu ajutorul tractoarelor grele echipate cu
instalații speciale (lama de buldozer, gheare de scarificare, greblă de adunat cioate).
Prezența denivelărilor de teren creează probleme privind combaterea
eroziunii solului, evacuarea excesului de umiditate, aplicarea irigației, trasarea
drumurilor de exploatare precum și o uniformitate în creșterea și dezvoltarea
butucilor de viță-de-vie. Pentru a previne aceste dezavantaje, nivelarea terenului se
impune ca o lucrare obligatorie și se execută imediat după defrișase
Nivelarea terenului se execută în mod diferit, în funcție de condițiile de relief,
de sistemul de amenajare, de posibilitatea de parcelare, configurația terenului,
pentru a preveni mișcarea unui volum mare de sol.
 Asiguarea perioadei de odihnă a solului
În cazul înființării plantațiilor viticole pe terenuri eliberate prin defrișarea
plantațiilor vechi este necesară asigurarea unei perioade de repaus a solului, timp
de 3-5 ani, cand se recomandă cultivarea unor plante furajere anuale sau perene
( graminee și leguminoase ).
Asigurarea perioadei de odihnă se impune atât pentru refacerea structurii și
fertilității solului, cât și pentru a preveni creșterea slabă, intrarea mai târzie pe rod
sau chiar pieirea vițelor nou plantate.La defrișarea plantațiilor vechi, precum și o
dată cu lucrările de nivelare și desfundare, se recomandă scoaterea, strângere și
arderea rădăcinilor viței-de-vie care pot constitui o sursă de infecție pentru o
perioadă incă 5-8 ani.
În condițiile din țara noastră se consideră suficientă o perioadă de odihnă a
solului, după defrișarea plantațiilor vechi, de 3 ani, timp în care terenurile
respective sunt încadrate în evidența funciară la categoria „terenuri viticole în
pregătire” cultivate cu plante furajere.

Fertilizarea terenului
Vița-de vie se cultivă în general pe terenuri în pantă, afectate de eroziune, pe
nisipuri, improprii altor culturi, pe soluri sărace în elemente nutritive. Ținându-se
seama de cerințele mari de nutriție ale viței-de-vie, de longevitatea plantațiilor
viticloe, încă de la înființarea plantației, solul trebuie să fie adus la un nivel mediu
de aprovizionare cu substanțe nutritive. Prin această fertilizare de bază se
urmărește îmbunătățirea aprovizionarii solului cu materie organică cu rol important
în ameliorarea proprietăților fizice, chimice și biologice ale solului, precum și
crearea unei rezerve de fosfor și potasiu ce urmează să fie utilizată de către butucii
de viță-de-vie și după intrarea pe rod a plantației. În acest scop se încorporează în
sol la desfundat, îngrășăminte organice și chimice.

Fertilizarea organică
Aceasta constă în administrarea unor doze de gunoi de grajd semifermentat,
care variază în raport cu conținutul solului în materie organică și se diferențiază în
raport cu cantitatea de argilă din sol și indicele de azot. În general se încorporeză în
sol cantitați mari de îngrășăminte organice de 30 -50 t/ha. Împrăștierea lor pe teren
se face cât mai uniform cu MIG-5, după care sunt îngropate adânc în sol prin
desfundat. Pe terenurile amenajate în terase pe jumătatea din amonte a terasei
sunt aduse la suprafață orizonturi mai puțin fertile, de aceea este necesar să se
administreze doze dublate de gunoi de grajd comparativ cu zona din aval, pentru a
uniformiza fertilitatea solului pe toată suprafața cultivată.

Fertilizarea chimică
Pe lângă fertilizarea organic, fertilizarea chimică este obligatorie, deoarece
rezervele solului în elemente nutritive sunt insuficiente, mai ales pentru terenurile
în pante terasate. Stabilirea dozelor de îngrășăminte chimice cu fosfor și potasiu se
face în raport cu nivelul de aprovizionare a solului în aceste elemente pe adâncimea
de 0-40 cm. La pregătirea terenului pentru înființarea plantațiilor de viță-de-vie
roditoare se administrează următoarele doze de îngrășăminte chimice: 190-200
kgP2O5 /ha și 200-250 kg K2O/ha sub formă de superfosfați sau fosforite activate și
sare potasică. Adimistrarea amendamentelor - acestea îmbunătățesc însușirile
solului, sporesc eficacitatea îngrășămintelor, măresc rezistența viței-de-vie la ger,
secetă, boli.
Aplicarea amendamentelor calcaroase se realizează prin împrăștierea la
suprafața solului cu ajutorul mașinii MA-3,5 și se încorporează în adâncime prin
lucrarea de desfundare a solului, împreună cu îngrășămintele organice și cele
minerale.

Desfundarea terenului
Lucrarea constă în mobilizarea profundă a solului cu inversarea și
amestecarea orizonturilor, în scopul asigurării unor condiții favorabile pentru
dezvoltarea rădăcinilor. Prin desfundat se mărește capacitatea de asimilare a apei
din precipitații, se îmbunătățește regimul termic și de aerașie, se asigură condiții
optime pentru activitatea biologică din sol și se încorporează în adâncime
îngrășămintele organice și minerale. Prin inversarea orizonturilor și introducerea în
adâncime a celor superficiale mai bogate în materie organică se influențează
orientarea în profunzime a rădăcinilor viței-de-vie, fiind în acest fel mai ferite de
secetă și ger. În general se recomandă o desfundare la adâncimea de 50-60 cm,
desfundarea la adâncime mai redusă se recomandă și în cazul solurilor superficiale,
cu rocă dură aproape de suprafață, a celor cu un conținut foarte ridicat în argilă în
orizonturile inferioare, foarte compacte.
Subsolajul asigură afânarea adâncă a solului fără răsturnarea orizonturilor,
mărește capacitatea de înmagazinare și infiltrare a apei în sol prin spargerea
straturilor impermeabile, asigură răspândirea la oa adâncime vconvenabilă a
substanțelor nutritive, se adunarea la suprafață a orizonturilor de sol cu însușiri
nefavorabile
Epoca de executare a desfundatului depinde de momentul cand se face
plantarea vițelor, de condițiile climatice de o întreagă seria de factori organizatorici.
Obișnuit plantarea viței-de-vie în condițiile din țara noastră se face primăvara,
așa încât desfundarea, în această situație se execută din toamnă, până la începutul
iernii. În acest fel silul reține și acumulează o cantitate mare de apă din ploi și
zăpezi, alternanța îngheț-dezgheț contribuie la mărunțirea bulgărilor, iar solul are
timp suficient să se așeze până în momentul executării plantatului.
În general, se recomandă ca lucrarea de desfundat să fie folosită cât mai
devreme posibil, aceasta contribuind în mare măsură la reușita plantației care se
înființează. Terenul desfundat în toamnă se lasă în brazdă crudă până în primavară,
pentru a se realiza o mărunțire a brazdelor sub acțiunea înghețului si a dezghețului.
Desfundarea se execută mecanizat cu ajutorul plugurilor balansiere de
desfundat PBD-60 acționate de tractoare grele pe senile S-1500, având o
productivitate de 1-1,25 ha/zi.Adâncimea de lucru se reglează progresiv la primele
3-4 curse pentru a evita dereglarea agregatului. Prima brazdă se trage la 20 cm
adâncime, a doua brazdă la 40 cm și a treia va fi reglată pentru adâncimea normală
de desfundat 60 cm. Lățimea și adâncimea brazdei se vor menține constante în
timpul lucrului pentru a realiza o desfundătură uniformă.

În cazul teraselor late, brazda de teren de 1,5-1,8m lățime pe care circulă

tractorul, rămasă în amontele platformei, se afânează prin scarificare, după care se
execută o aratură adâncă la 25-30 cm cu plugurile acționate de tractoare universale.

2.4.2.Stabilirea distanței de plantare a formei de conducere și tipului de tăiere

Distanțele între rânduri și între plante pe rând, folosite la înființarea

plantațiilor viticole, determină densitatea de plantare, respectiv numărul de butuci
la unitatea de suprafață. Densitatea de plantare depinde de vigoarea soiurilor
roditoare, a portaltoiului, de fertilitatea solului, de condițiile climatice, forma de
conducere a butucilor, de încărcătura de ochi atribuită la tăiere și de direcția de
producție.

Alegerea distațelor optime de plantare - pentru o situație dată influențează

nivelul producției, calitatea acesteia și costurile de producție. Distanțele între
rânduri se aleg ținând cont și de posibilitățile de mecanizare a lucrărilor.
O plantație viticolă reprezintă o comunitate de plante între care are loc o
competiție la nivelul solului, la nivelul aerului și pentru intercepția luminii. Sporirea
numărului de butuci la unitatea de suprafațădetermină o diminuare a cantității de
substanță uscată acumulată de către fiecare butuc, sporește densitatea rădăcinilor.

Densitatea optimă – asigură o competiție echilibrată, vigoare mijlocie,

producție mijlocie, calitate optimă iar pentru Podgoria Recas este de 2,2 m între
rânduri și 1,2 m între butuci pe rând. Pe terase, rândul din avalul plantației se
amplasează la 1,8 m de taluz pentru a permite executarea mecanizată a lucrărilor.
Distanța rândului din amonte față de taluz este de 1,6 m,fapt ce permite
mecanizarea lucrărilor și pe acest interval.

Stabilirea formei de conducere – primii 3 – 5 ani de la inființarea plantației se

cosideră perioada pentru dezvoltarea vițelor și formarea acestora pentru intrarea
lor pe rod. De mare importanță în această perioadă sunt tăierile de formare, prin
care se realizează formele de conducere a vițelor în plantațiile de producție.
 Formarea cordonului bilateral
Tăierille de formare a cordonului bilateral se execută astfel:
Anul I de la plantare – lăstarii formați din cordița scurtată la 3 – 4 ochi prin
formarea vițelor sunt lăsați să crească, legându-se de tutori.
Anul II de la plantare – primăvara la tăiere se alege coarda ce mai viguroasă
care se scurtează în cepi de 2 ochi sau cordiță de 3-4 ochi ( în funcței de creșterea
pe care o prezintă fiecare viță). Dintre lăstarii formați se aleg cei mai viguroși, care
se dirijează în timpul vegetației pe tutori, restul lăstarilor se înlătură.
Anul III de la plantare – primăvara la tăiere se alege o coardă viguroasă,
plasată cât mai jos, care se conduce vertical pe tutore pentru formarea tulpinii
butucului și apoi vertical pe sărma portantă a șpalierului pentru formarea unei
porțiuni din cordon. Coarda se taie în punctul la care grosimea ei este de 8-10 mm,
fără ca lungimea cordonului format să depășească jumătatea distanței dintre vițe
pe rând. Dacă coarda aleasă este subțire, ea se scurtează la lungimea unde se
realizează grosimea respectivă de 8-10 mm în diametru. O altă coardă de la baza
butucului se scurtează în cepi de 1 ochi (cep de siguranță), restul coardelor se
înlătură. După pornirea în vegetație se îndepărtează toți mugurii în faza de lăstari
erbacei de pe tulpină, cu excepția a 2-3 situați imediat sub sârma portantă a
șpalierului, care va servi la formarea celui de-al doilea braț al cordonului. În cazul
vițelor cu vigoare slabă, coarda aleasă se conduce verticalm pe tutore si se taie la
înălțimea sârmei portante pentru formarea tulpinii. În timpul vegetației se lasă la
varful tulpinii 2-3 lăstari destinați formării concomitente a ambelor brațe ale
cordonului. Lăstarul format la baza butucului din cepul de 1 ochi, va fi palisat de
tutore. Coarda care rezultă se îngroapă toamna având menirea să înlocuiască
tulpina viitorului butuc în cazul când acesta a fost afectat de ger.
Anul IV de la plantare – din cele 2-3 coarde formate la partea superioară se
taie în cepi de 1-2 ochi, pentru formarea verigilor de rod, distanța dintre cepi
12-15 mm. Totodată se asigură prelungirea cordonului prin coardele de la vârful
acestuia, care se scurtează la 25-30 cm și se palisează orizontal pe sârma portantă.
Anul V de la plantare – tăierea de formare se încheie, pe brațul format
definitiv se lasăprimele verigi de rod (cep de 1-2 ochi + o cordiță de 3-5 ochi), iar pe
brațul în curs de formare se aplică tăierea în cepi de 1-2 ochi.
Formarea cordonului bilateral se poate realiza cu un an mai devreme în
plantațiile de vițe viguroase, dacă în anul II se aplică lucrări în verde care să conducă
la formarea concomitentă a celor două brațe.

Execuția tăierilor de rodire

Este în strânsă legătură cu formele de conducere a avițelor.
Tăierile de rodire în cazul cordonului bilateral
Cordonul bilateral este forma de conducere cea mai răspândită la soiurile
pentru struguri de vin. Se aplică două sisteme de tăiere: tăierea în verigi de rod
( cep de 2 ochi + o cordiță de 4-6 ochi), tăierea în cepi roditori de 2-3 ochi
 (tăierea speronată ). Tăierea în cepi se aplică cel mai bine în cazul soiurilor la care
se lasă încărcături normale de rod 14-16 ochi/m2.

Modul de lucru
Mai întâi trebuie să se stabilească sarcina de ochi care trebuie lăsată pe
butuc la tăiere.Exemplu: sarcină normală de 15 ochi/m2, numărul de butuci pe rod
existenți 4100butuci/ha, de aici rezultă: 15 ochi x 10.000 = 150.000 ochi/ha,
150.000 : 4100 butuci = 36,5 aproximativ 37 ochi/butuc sarcină de tăiere.
Cunoscând sarcina de ochi la tăiere, se trece la examinarea butucului pentru
a vedea dacă există coardele de rod necesare. Se analizează fiecare braț al
cordonului, urmărinduse formațiunile lemnoase de 2 ani pe care se găsesc coardele
purtătoare de rod. Urmează apoi scurtarea coardelor în cepi roditori de 2-3 ochi,
toate coardele de rod de pe cordon sunt scurtate în cepi de 2-3 ochi. Cepii roditori
se urmăresc a fi distribuiți cât mai uniform pe brațul cordonului,la distanțe de
12-15 cm. Atunci când prin tăiere în cepi nu poate fi asigurată încărcătura normală
de ochi pe butuc ( butucul nu are numărul necesar de coarde pentru a fi
transformate în cepi roditori ), se pot lăsa în compensare 1-2 coarde lungi de rod
amplasate în poziție convenabilă pe brațele cordonului.
În continuare se face toaletarea cordonului, îndepărtându-se lemnul uscat,
coardele slab dezvoltate și cele de prisos. În zonele de cultură semiprotejată se lasă
la baza tulpinii butucului, cepul de siguranță.

2.4.3.Pichetarea terenului

Reprezintă lucrarea prin care se marchează pe teren, cu ajutorul picheților,

locul pe care îl va ocupa fiecare viță din viitoarea plantație. Prin executarea corectă
a acestei lucrări se urmărește obținerea unor rânduri drepte, în contunure de la o
parcelă la alta, pentru asigurarea unor lungimi mari de lucru a agregatelor destinate
exploatării mecanizate a plantațiilor, precum și atribuirea unor suprafețe de nutriție
egale fiecărui butuc.
Marcarea locului destinat fiecărei vițe se face cu țăruși de 50-60 cm lungime,
numiți picheți, sau cu lungimea de 1,1-1,4 m în cazul plantațiilor conduse cu forme
semiînalte și înalte, în acest caz pichetul servește și la susținereavegetației și a
tulpinii în primii ani.Pichetarea se execută la sfărșitul iernii.
Înainte de plantare este necesar să se stabilească distanțele de plantare,
orientarea rândurilor și sistemul de pichetare.

Orientarea rândurilor
Rândurile se orientează în așa fel încât să fie satisfacute cerințele plentei față
de lumină, iar pe terenurile în pantă să contribuie la prevenirea eroziunii solului.
Pe pante rândurile se orientează pe direcția curbelor de nivel pentru
prevenirea eroziunii solului, iar pe terase de-a lungul acestora.
 La amenajarea terenului în terase se urmărește obținerea unor platforme cu
lățime constantă pentru a putea minține distanțele corespunzătoare între rânduri și
între rândurile marginale și taluzuri.

Sistemul de pichetat
Forma geometrică determinată de vițele de pe un rând, în raport cu cele de
pa rândurile învecinate ( dreptunghi, patrat ) definesc sistemul de plantare.
Aparatura și materiale necesare: Executarea pichetatului necesită
următoarele aparate și materiale: teodolite, jaloane, panglici de oțel, sârme
marcate cu distanța dintre rânduri, sârme marcate cu distanța dintre vițe pe rând,
întinzătoare pentru panglici și sârmă, picheți sau tutori.

Tehnica pichetării
Mai întâi terenul este încadrat într-o formă geometrică regulată, care de
regulă este un dreptunghi. Pentru aceasta se pleacă de la un aliniament existent
( drum, alee, canal de irigat, perdea de protecție, etc. ), iar cu ajutorul teodolitului
și jaloanelor se măsoară unghiurile pentru ridicarea perpendicularelor pe
aliniamentul respectiv. Se întind panglicile de oțel pe direcția perpendicularelor, se
măsoară laturile și se verifică încadrarea figurii geometrice delimitate.
În continuare se trece la pichetatul propriu-zis, în interiorul parcelei.

Pentru aceasta la capatele parcelei se întind sârmele care marchează

distanțele dintre rânduri, urmărindu-se ca prinul semn de pe sârmă să cadă exact în
dreptul jalonului din colțul parcelei. Se înfing apoi în pământ picheții care
marchează distanțele dintre rânduri.
Perpendicular pe sârmele care marchează distanțele dintre rânduri se întinde
sârma cu distanțele dintre vițe pe rând. Picheții se distribuie de-a lungul sârmei
respective și înfipți în sol în dreptul semnelor de pe sârmă. Toți picheții se înfing în
aceeași parte a sârmei, după care sârma se mută pe rândul următor. Sârmele de
pichetat marcate cu distanțele dintre butuci pe rând, au lungimea maximă de 120 m
Peste această lungime nu mai pot fi manipulate cu ușurință. Ele trebuie întinse
uniform și să copie cât mai bine suprafața terenului pentru a se realiza distanțele
corespunzătoare dintre vițe pe rând.
La pichetarea pe terase, rândul de vițe situat în amontele platformei se
amplasează, în toate cazurile la 1,60 m față de baza terenului în vederea lucrării
mecanizatea acestui interval. Rândul din avalul terasei se poate amplasa la 1,80 m
în cazul teraselor cu mai mult de 5 rânduri, atunci când lățimea taluzului nu
depășește 2 m.

Atenție trebuie acordată la pichetarea pe terase, asigurării condițiilor de

mecanizare a lucrărilor în plantațiile respective. În punctele unde se schimbă
orientarea rândurilor ( capetele parcelelor ) lațimea aleilor trebuie să crească de la
 2m până la 4,5m în raport cu unghiul pe care îl fac rândurile dintre cele două
parcele. Lățimea acestor zone de trecere de la o parcelă la alta trebuie să asigure
înscrierea și trecerea tractoarelor cu utilajul respectiv. La capetele tarlalelor se
prevede zona de întoarcere a mașinilor cu lațimea de 5 – 6 m.
Se urmărește în permanență ca sârmele să fie întinse foarte bine, iar picheții
să se fixeze cu mijlocul grosimii exact în dreptul semnelor de pe sârme pentru a
asigura o perfectă aliniere a rândurilor.

2.4.4.Plantarea viței de vie

Obișnuit, vița-de-vie se plantează primăvara cât mai devreme ( martie

începutul lunii aprilie ) cu condiția ca temperatura solului, la adâncimea de
40-50 cm să fie cuprinsă între 7 – 10 0C.

Pregătirea vițelor pentru plantare

În vederea plantării, vițele sunt supuse unui control riguros pentru a le
depista și elimina pe cele necorespunzătoare. Se admit la plantare numai vițe
sănătoase cu sudura de jur împrejur, care au lemnul viabil, liberul de culoare
alb-verzuie, rădăcinile alb-sidefii, cu mugurii viabili. Dacă vițele prezintă defecte de
sudură la punctul de altoire, au rădăcinile uscate sau înegrite, cordițele uscate sau
ochii neviabili, se înlătură de la plantare.

Fasonarea vițelor
În vederea plantării se face fasonarea vițelor, operație ce constă în scurtarea
rădăcinilor și cordiței, în suprimarea ciotului de la altoi eliminarea rădăcinilor, dacă
sunt, de la nodurile intermediare ale portaltoiului. Obișnuit, cordița se scurtează la
3-4 ochi ( 8-10 cm ) și rădăcinile bazale la 8-10 cm.
În cazul plantării cu hidroburul sau cu plantatorul, fasonatul se face prin
scurtarea cordiței la 2 ochi și a rădăcinii bazale la 1 cm. Dacă vița prezintă mai multe
cordițe se alege cea mai viguroasă iar restul se îndepărtează prin tăiere cu foarfecul.
Odată cu lucrarea de fasonare se face și o ultimă triere a vițelor, astfel încât la
plantare sî se folosească numai vițe cu sudura perfectă la punctul de altoire,
sănătoase fară leziuni mecanice.

Parafinarea vițelor
După fasonare vițele se parafinează pe treimea superioară, recurgându-se în
acest caz la plantarea fară mușuroi. Lucrarea constă în introducerea porțiunii
superioare a vițelor, timp de fracțiuni de secundă, întrun amestec alcătuit din 94%
parafină, 3% sacâz și 3% bitum la temperatura de
70 – 800C.

Mocirlirea vițelor
După fasonare vițele se mocirlesc. Pentru aceasta, întro groapă executată la
capătul parcelei se pregătește mocirla, constituită din: 2/3 pământ argilos,
1/3 dejecții proaspete de bovine și apă până la consistența care să adere la rădăcini.
Vițele sunt introduse în mocirlă cu rădăcinile și circa 1/3 din lungimea
butașului portaltoiului ( tulpinii ). Pregătirea vițelor se execută în ziua plantării.
Pe tot timpil plantării vițele fasonate și mocirlite se protejează prin acoperire
( umbrire ) sau însilozarea temporară pentru prevenirea deshidratării.

Executarea gropilor
Gropile de plantare se execută mecanizat cu burghiul de dezaxabil. Săpatul
gropilor se organizează concomitent cu plantarea viței. Trebuie să se evite
executarea gropilor cu mult tipm înainte de plantare, pentru a nu se usca pământul.
Gropile sunt executate toate de eceeași parte a picheților în întreaga parcelă,
obișnuit pe partea de sud și cât mai aproape de pichet ( 2-3 cm distanță ) fără ca
pichetul să fie mișcat de la locul lui. Adâncimea gropilor este de 50 cm. În cazul
teraselor se recomandă ca gropile să fie executate în amonte de pichet, iar
dimensiunile cât mai mari ( 30 x 40 x 50 ) pentru a se putea administra cantități
mari de îngrășăminte organice la plantare.

Plantarea propriu-zisă
 În prealabil la fundul gropii, la baza peretelui dinspre pichet se realizează o
ascibitură și un mic mușuroi, acestea au rolul de a asigura o răsfirare și o distribuție
mai bună a rădăcinilor la fundul gropii. Vița mocirlită se așează în groapă pe
mușuroiul de pământ, lângă pichet și cu punctul de altoire la nivelul solului.Poziția
viței în groapa de plantare, poate fi lipită de peretele gropii dinspre pichet sau ușor
înclinată cu baza spre mijlocul gropii. După așezarea viței, se trage cu sapa
pământul reavăn care să acopere rădăcinile într-un strat gros de circa 15 cm.
Pământul respectiv se tasează cât mai bine cu piciorul, timp în care vița se
ține cu mana de sub punctul de altoire pentru a nu se îndepărta de pichet, iar
punctul de altoire să nu fie tras în jos sub nivelul solului.
În continuare se introduce în groapa de plantare 3 – 6 Kg îngrășământ
organic descompus ( mraniță ), pe terase la vițele plantate în partea din amonte a
platformei trebuie să se administreze o doză dublă de îngrășământ organic, față de
cel din aval.
După administrarea gunoiului, dacă pământul este uscat se udă cu circa 10l
de apă. Se lasă să se infiltreze apa în sol, după care groapa se umple cu pamântpână
la nivelul solului. În jurul viței plantate se presară un insecticid de sol ( 5-8 g/viță ),
după care deasupra gropii se execută un mușuroi de pământ care să protejeze vița
de secetă și căldura excesivă din timpul verii ( dacă vița nu este parafinată )
Plantarea necesită multă forță de muncă, de la 400 – 467 ore om/ha.
Imediat după terminarea plantării solul fiind puternic tasat se mobilizează
adânc, de preferință cu un cultivator echipat cu ghiare de afânare de tip ,,Cizel”.

2.5.Lucrările de întreținere din anul I de la plantare

Lucrările solului
Ca urmare a bătătoririi solului și înrăutațirii condițiilor de viață din masa
acestuia, este necesar să se execute, imediat după plantare, o lucrare de afânare a
solului la adâncimea de 14 – 16 cm.
În plantații își fac apariția numeroase specii de buruieni, unele foarte
dăunătoare ( pirul gras, pirul târâtor, pălămida, etc. )care au o mare capacitate de
înmulțire și rezistență la condiții nefavorabile. Pentru combaterea acestora, precum
și pentru realizarea unor regimuri de apă, aer și hrană cât mai favorabile pentru
creșterea viței-de-vie. Se recomandă ca, pe parcursul întregii perioade de vegetație,
să se aplice și cultivații mecanice pe interval și 3 prașile manuale pe rând.
Toamna după căderea frunzelor se execută mobilizarea solului pe intervale
și distrugerea buruienilor, cu răsturnarea brazdelor spre rândurile de vițe, ușurând
în acest fel protejarea vițelor prin mușuroire.

Controlul vițelor
La vițele musuroite cu ocazia plantării se execută controale periodice ( 2-3 )
în cursul lunii mai și începutul lunii iunie pentru a urmări creșterea lăstarilor.
 În cadrul vițelor protejate prin parafinare, această lucrare nu mai este
necesară, atacul larvelor este redus, iar viteza de creștere a lăstarilor se mărește.

Copcitul vițelor
La vițele altoite se manifestă tendința ca portaltoiul să-și formeze rădăcini și
portaltoiul lăstari proprii, putând avea ca efect desparțirea celor doi parteneri, sau
dezvoltarea rădăcinilor superficiale, în detrimentul celor bazale, rădăcinile
superficiale suferă de ger fiind distruse și cu ocazia efectuării lucrărilor solului.
Neglijarea lucrării de copcit în plantațiile tinere poate duce la despartirea
portaltoiului de altoi, debilitarea vițelor și în final la apariția golurilor.
Lucrarea constă în suprimarea rădăcinilor crescute din altoi si nodul superior al
portaltoiului, precum și lăstarilor proveniți din portaltoi. În primul an de la plantare
copcitul se aplică de două ori: primul copcit la sfârșitul lunii iunie, iar al doilea la
sfârșitul lunii august. Pentru executarea copcitului mușuroaiele se desfac atent, de
sus în jos și de la exterior spre interior ( centru ), până sub punctul de altoire, cu
ajutorul unei copcitori realizându-se o copcă în jurul viței, adâncă pană aproape de
nodul superior al portaltoiului. Se examinează atent vițele pentru a depista toate
rădăcinile pornite din altoi, din partea superioară a portaltoiului precum și lăstarii
dați din portaltoi, suprimarea acestora se face exact de la punctul de inserție cu
foarfeca având lama tăietoare orientată spre viță.

Prin trecerea mâinii de jur împrejurul viței se verifică dacă nu au rămas

rădăcini superficiale în zonă, după care mușuroiul se reface pentru a acoperi zona
etiolată a lăstarilor.
La al doilea copcit se procedează la fel, cu deosebirea că mușuroiul nu se mai
reface, lăstarii rămănând supuși la lumină pentru realizarea maturării lemnului.
Legatul lăstarilor
Lucrarea se execută atunci când lăstarii au atins lungimea de 30 – 40 cm.
Dacă sunt lăsați în stare liberă se întind la suprafața solului, împiedicând
efectuarea celorlalte lucrări și este favorizat atacul bolilor ( în special al manei )
În mod practic lăstarii se orientează vertical și se leagă de pichet cu rafie
sintetică, tei topit, deșeuri textile,etc, în formă de „8”, având grijă ca legătura să fie
lejeră pentru evitarea strangulării. Când lăstarii au 70 -80 cm, legatul se repetă.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Vițele tinere sunt sensibile fașă de boli ( în special mana și făinarea ) și
dăunători. În anii cu precipitații abundente sunt periculoase mai ales atacurile de
mană iar în cazul secetei, celei de făinare. Pentru prevenirea atacurilor de mană, în
cazul perioadelor ploioase se aplică tratamente și mai rar, la avertizare în cazul celor
secetoase. Tratamentele se aplică începând din momentul când frunzele ating
4-5 cm în diametru ( a doua jumătate a lunii mai ) și durează până la sfârșitul lunii
august. Se recomandă folosirea Turdacupralului – 0,4% ( 6 Kg/ha ) având o
remaniență mai îndelungată și efect de favorizare a maturării lăstarilor.
 La prepararea solutiei de stropit se poate folosi aracet 0,15 – 0,20% pentru o
mai bună aderare a substanței pe organele tratate.
Împotriva fainării se recomandă sulful muiabil in concentrație de 0,3 – 0,4
( 4,5 – 6 Kg/ha ) adăugat în soluția folosită pentru combaterea manei.
Dintre dăunători, cele mai mari pagube sunt produse de larvele cărăbușului
de mai, viermii sârmă, pentru combaterea lor se folosesc insecticide
Etlotox ( 4 – 5 g/viță ).

Irigarea și fertilizarea
La apariția unor perioade îndelungate secetoase se recomandă udarea
localizată ci circa 10l de apă, intr-o copcă deschisă la fiecare viță.
În anul I de la plantare nu se recomandă aplicarea îngrășămintelor, vițele
având rădăcini slab dezvoltate, vor profita numai de îngrășarea localizată, în groapa
de plantare.

Completarea golurilor
Un obiectiv important al lucrărilor de inființare a plantațiilor și de întreținere
în primii ani îl constitue obținerea unor plantații încheiate, fără goluri, cu butuci
uniformi ca vigoare, capabili să intre mai devreme pe rod și să asigure producții
susținute an de an. În acest sens completarea golurilor în vederea asigurării
densității inițiale de plantare, devine obligatorie încă din primul an după plantare.
La înființarea plantației se păstrează o rezervă de vițe de 3 – 5% față de
totalul celor plantate, care vor fi fortificate în pungi de polietilenă în amestecuri
nutritive.

La sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, după ce au trecut

perioadele secetoase și pericolul atacului de boli și dăunători, vițele sunt
transportate cu grijă în plantație, se plantează în groapă fără a deranja integritatea
bolului de amestec nutritiv, se completează groapa cu pământ și se udă abundent.
Vițele plantate în goluri sunt îngrijite atent pentru a nu fi concurate de
buruieni, iar lăstarii dirijați vertical și legați de pichet.

Protejarea vițelor în timpul iernii

Întrucât vițele tinere manifestă o sensibilitate sporită față de temperaturile
scăzute din timpul iernii, în zona de cultură semiprotejată este necesar să se asigure
protecție împotriva gerurilor de peste iarnă prin mușuroire, având grijă să se
acopere cu pământ porțiunea bazală a cordițelor ( 5 – 6 ochi ).
Lucrarea se execută manual, cu sapa, după căderea frunzelor și efectuarea
arăturii de toamnă, folosind pământul mobilizat prin arătura „ în părți ”.

Întreținerea lucrărilor antierozionale

În plantațiile înființate pe terenuri în pantă este necesară întreținerea
amenajărilor antierozionale.
 Taluzurile se cosesc, se distrug eventualii arbuști, iar porțiunile degradate
datorită ploilor torențiale se repară imediat după apariție. Șiroirile provocate de
scurgerile mari de apă trebuie astupate imediat cu pământ bine, bine batut, iar la
nevoie taluzurile surpate vor fi consolidate cu gărdulețe și brazde înerbate.
Canalele se decolmatează și se repară la nevoie, pentru a nu fi afectată
funcționalitatea lor.

2.6.Lucrările de întreținere din anul al II-lea de la plantare

Dezmușuroitul și arătura de primăvară

Dezmușuroitul se execută primăvara timpuriu, după ce a trecut pericolul ca
temperatura aerului să scadă sub -8 , -9 0C. Lucrarea se efectueazămanual cu sapa,
prin descoperirea voțelor de pământ, până sub punctul de altoire, cu grijă pentru a
nu se produce vătămarea vițelor.
Arătura de primăvară se execută „la cormană”, la adâncimea de 14–16 cm.
În primăverile secetoase, pentru a preveni pierderea apei prin evaporare,
arătura de primăvară este înlocuită prin afânarea solului la aceeași adâncime
folosind plugul cultivator echipat cu gheare de afânare.

Tăierea în uscat și copcitul vițelor

Începând cu anul al II-lea se aplică tăieri de formare – cordonul bilateral
( se lasă o cordiță de 5-6 ochi care se leagă în poziție verticală, restul creșterilor
eliminându-se )
Tăierile în uscat se execută imediat după dezmugurit și trebuie încheiată în
momentul pornirii în vegetație a mugurilor. Odată cu tăierea se execută și lucrările
de copcit.

Plivitul și legatul lăstarilor

În momentul în care lăstarii au atins lungimea de 8 – 10 cm, se îndepărtează
cei de prisos, reținând numai pe cei corespunzători sub raportul creșterii, în număr
de 3 – 4 la vițele viguroase, pentru a le asigura o creștere normală și numai 2 la
vițele slab dezvoltate, pentru a le favoriza creșterea. Pe masură ce lăstarii cresc în
lungime, vor fi dirijate printre rândurile de sârme duble ale sistemului de susținere.

Completarea golurilor
Golurile existente la începutul anului al II-lea vor fi completate în primăvară
cu vițe STAS viguroase, protejate prin parafinarea părții superioare, sau prin
mușuroire. Vițele plantate în goluri vor fi supuse unor îngrijiri mai atente pentru a
reduce decalajul de creștere și, în final, pentru a obține butuci uniformi ca vigoare.
Golurile apărute în cursul perioadei de vegetație vor fi completate în luna
august cu vițe de 1 an, fortificate la ghivece, sau toamna după căderea frunzelor cu
vițe viguroase.
 Lucrările de întreținere a solului, ca și combaterea bolilor și dăunătorilor se
execută în același mod ca și în anul I.

Fertilizarea
Atunci când vițele prezintă o creștere slabă, în primăvară se recomandă
aplicarea unor doze de 60 – 120 Kg/ha N și 75 – 125 Kg/ha P și 50 – 100 Kg/ha K.
Îngrășămintele se administrează concomitent cu lucrările solului, cele cu N la
primele cultivații ale solului, în cursul perioadei de vegetație, iar cele cu P și K, în
cursul pewrioadei de repaus, o dată cu arătura de toamnă.

Protejarea vițelor în timpul iernii

Vițele sunt protejate prin mușuroire, executată după arătura de toamnă,
prin protejarea a 1-2 coarde prin acoperirea lor totală cu pământ.

Instalarea mijlocelor de susuținere

Datorită creșterilor anuale puternice, țesuturilor mecanice slab dezvoltate,

necesității de a expune la lumină o parte cât mai mare din suprafața foliară a
butucului, vița-de-vie reclamă fixarea părții supraterestre de mijlocul de susținere.
În lipsa lor, lăstarii nesusținuți se întind la pământ, îngreunează executarea
lucrărilor solului, aplicarea tratamentelor fitosanitare, favorizează atacul de boli și
dăunători și întârzie intrarea pe rod a vițelor. Susținerea viței-de-vie se face pe
suporți artificiali, spalieri cu sarme duble.
Avantajele spalierilor: durabilitate mare, posibilitatea asigurării pe butuc a
unei încărcături mai mari ce poate fi repartizată uniform, expunerea la soare a
frunzișului, îmbunătățirea calității strugurilor, ușurarea efectuării lucrărilor de
întreținere a plantației, stabilitate mai mare față de acțiunea vânturilor.
Instalarea spalierului devine necesară din primăvara anului al-II-lea.
Spalierul pe sârme duble, de o parte și de alta a stâlpilor, are rolul de a ușura
operațiile de dirijare a lăstarilor în cursul perioadei de vegetație și a coardelor pe
rând.
Pentru conducerea semiînaltă a butucilor, primul rând de sârme se fixează la
înălțimea de 0,45 m de la suprafața solului, iar următoarele se fixează la 1,10 și
1,15 m și respectiv la 1,60 și 1,65 m.

În practica viticolă amplasarea sârmelor de spalier pe verticală nu este

rigidă, ea este în funcție de vigoarea butucilor, soi, încărcătura de ochi lăsată la
tăiere, etc.

Pentru instalarea spalierului sunt necesare următoarele materiale: stâlpi din

beton de 2,5 m lungime, sârmă galvanizată cu diametrul cuprins între 2,2 și 3,0 mm,
bride ( coliere ) din sârmă, ancore sau contraforțe, întinzătoare.
 Stâlpii din beton au o lungime de 2,4 m, o greutate de 35 Kg, secțiunea la
bază de 10,3/7 cm, iar la vârv de 7/6,3 cm.
Grosimea sârmelor este de 2,8 mm pentru primul etaj ( sârme portante ), și
de 2,2 – 2,5 mm pentru etajele următoare. La tăierea în cepi de rod, la primul nivel
se instalează o singură sârmă portantă de care se fixează cordonul.
Ancorele se folosesc pentru a asigura stabilitatea stâlpilor fruntași și au rolul
de a mări stabilitatea întregului rând de spalieri. Ancorarea stâlpilor fruntași se
poate face cu ajutorul contraforțelor ( un stâlp amplasat în înterior sub un unghi
de 450 )

Prinderea sârmelor duble se face lateral, de o parte și de alta a stâlpului

mijlociu cu ajutorul unor bride confecționate din sârmă și prevăzute cu ochiuri prin
care trece sârma.
Instalarea spalierului cuprinde următoarea succesiune de operații:
pichetatul, executarea gropilor, transportul și distribuirea stâlpilor în gropi, fixarea
ancorelor, fixarea bridelor pe stâlpi, întinderea și fixarea sârmelor.
Prin pichetat se fixează locul care trebuie să îl aibă fiecare stâlp. Stâlpii
fruntași se amplasează la 40 de cm în afara butucilor marginali. Stâlpii mijlocași se
fixează pe rând la 6 – 8 m unul de altul, la jumătatea distanței dintre doi butuci.
Se pichetează apoi locul contraforțelor ( la jumătatea distanței dintre primii
și ultimii doi butuci pe rând ). Gropile se execută manual la adâncimea de 0,6-0,7 m.
După transportul și distribuția stâlpilor urmează fixarea stâlpilor fruntași în
poziție verticală. Mai întâi sunt fixați stâlpii fruntași din cele 4 colțuri ale fiecărei
parcele, respectându-se alinierea. Pentru ca tuturii stâlpilor fruntași să li se dea
aceeași înclinare și înălțime cu a celor din colțuri, se întind între stâlpii parceleii
două sârme: una la vârful și alta la baza lor. După fixarea tuturor fruntașilor
urmează fixarea mijlocașilor ( în poziție verticală ) de pe rândurile marginale.
Se continuă apoi, prin alinierea pe cele două direcții, fixarea mijlocașilor din
intervalul parcelei.
Pentru o fixare cât mai bună se introduce treptat pământ pe lângă stâlp, în
straturi de 10 – 15 cm, care se bate bine cu maiul de lemn sau cu o rangă de fier.
Urmează amplasarea contraforțelor și ancorarea stâlpilor fruntași.
Se întind apoi sârmele, care se fixează în mod provizoriu cu ajutorul
bridelor. În continuare, se întind sârmele începând cu cele de sus și terminând cu
cele de jos. Pentru aceasta la unul din capete sârma se înfășoară strâns în jurul
stâlpului fruntaș, iar la celălalt capăt, după întindere, se răsucește strâns după stâlp
și se fixează definitiv.
Pentru o mai bună întindere a sârmelor spalierului, se recomandă folosirea
unor întinzători simple construite pe principiul scripetelor sau al pârghiilor.
Întinzătoarele se fixează pe sârmă la unul din capete, după ce sârma a fost
fixată de stâlpul fruntaș din celălalt capăt al răndului, cu ajutorul lor se întinde
sârma prin înfășurare.
 Pentru formarea și întreținere în poziție verticală a tulpinilor, aceasta trebuie
tutorate, iar tutorii vițelor se prind de sărma portantă, prin legare cu răchită sau
alte materiale.

2.7.Lucrările de întreținere din anul al-III-lea și al-IV-lea de la plantare

Lucrările aplicate în anul al-III-lea sunt asemănătoare cu cele din anul al-II-
lea, cu excepția tăierii de formare completată cu intervenții în verde necesare
realizării tipului de tăiere stabilit.
Pentru forma semiînaltă se proiectează tulpina, eventual și cordoanele.
Pentru proiectare tulpinii se alege coarda plasată cel mai jos pe cordițele din
anul al-II-lea și se taie cu circa 10 cm sub prima sârmă a spalierului. Din porțiunea
de coardă rămasă se înlătură ochii cu excepția a 3 – 4 din vârf.
Pentru formarea cordonului bilateral, după proiectarea tulpinii, coarda, dacă
are peste 8 mm în diametru, este condusă pe sârma portantă până la butucul
alăturat , sau până la limita grosimii de 8 mm, unde se taie. Coardele rămase se
leagă, după caz, de sârmele portante sau de tutori.
În contunuare se pune accent pe lucrările ce contribuie la fortificarea
butucilor în vederea pregătirii lor pentru intrarea pe rod.
Fertilizarea organică și chimică corespunzătoare, aplicarea la timp si de
calitate a lucrărilor de întreținere a solului, copcitul, întreținerea frunzișului intr-o
perfectă stare de sănătate prin aplicarea preventivă a lucrărilor de combatere a
bolilor și dăunătorilor, dirijarea lăstarilor, completarea golurilor existente,
asigurarea protejării vițelor peste iarnă prin mușuroire.