c












 

 
  c  



 c 
cc



VV VV



 VV

Îndrumător,
Prof. dr. Liliana Rotaru
Studentă,
Ţucă Lazăr Rodica

Iaşi, 2010
 TEMA PROIECTULUI:

Înfiinţarea unei plantaţii de viţă de vie pentru vinuri albe de calitate superioară în
Centrul Viticol Turda, Podgoria Aiud, care asigură producţii anuale de 280 t struguri
 CUPRINS
1.V Introducere
I.V Memoriu descriptiv
1.1.Scopul înfiinţării plantaţiei
1.2.Analiza factorilor climatici
1.2.1 Temperatura - medii lunare aşi anuale
- media minimelor şi maximelor lunare şi anuale
- minima şi maxima absolută lunară şi anuală
- date medii extreme ale primului şi ultimului îngheţ
- lungimea perioadei de vegetaţie
- bilanţ termic global
- bilanţ termic util
- bilanţ termic activ
1.2.2. Lumina - radiaţia globală din perioada de vegetaţie
- durata de strălucire a soarelui lunară, anuală şi din
perioada de vegetaţie
1.2.3V Umiditatea - precipitaţii atmosferice, anuale, lunare şi din perioada
de vegetaţie
-V întocmirea histogramei în perioada de vegetaţie
-V umiditatea relativă a aerului în perioada de
vegetaţie
1.2.4. Accidente climatice
± frecvenţa grindinei şi a temperaturilor minime
nocive din per. de vegetaţie
1.2.5. Regimul eolian - frecvenţa şi viteza medie a vântului
- întocmirea razei vânturilor
1.2.6. Indicatori ecologici sintetici
- indice heliotermic real
- coeficientul hidrotermic
- indice bioclimatic al viţei de vie
- indice biopedoclimatic
- indice edafoclimatic
- indicele aptitudinii oenoclimatice
1.2.7. Climatograma podgoriei
1.3 Orografia terenului - forma de relief
 - altitudine
- panta şi expoziţia terenului
1.4 Factorii edofici - caracterizarea timpului predominant de sol din punct
de vedere morfologic, al însuşirilor fizico ± mecanice,
hidrofizice, chimice şi agroproductiv
1.5 Reţeaua hidrografică a podgoriei
1.6 vegetaţia spontană şi cultivată din zonă
1.7 Factori sociali ± economici
II. Memoriu tehnic
2.1 Stabilirea sistemului de cultură şi a timpului de plantaţie
2.2 Alegerea soiului de viţă roditoare şi a portaltoiului
2.3 Organizarea terenului
2.3.1 Calculul suprafeţelor
2.3.2 Împărţirea terenului în unităţi de exploatare
2.3.3 Stabilirea reţelei de drumuri şi a zonelor de întoarcere
2.3.4 Amenajarea terenului destinat plantării viţei de vie
2.4 Lucrări de înfiinţare a plantaţiei
2.4.1 Pregătirea terenului
2.4.2 Stabilirea distanţei de plantare, a formei de conducere şi timpului de
tăiere
2.4.3 Pichetarea terenului
2.4.4 Plantarea viţei de vie
2.5 Lucrări de întreţinere a plantaţiei în anul I
2.6 Lucrări de întreţinere a plantaţiei în anul II, alegerea şi instalarea mijloacelor de
susţinere
2.7 Lucrări de întreţinere a plantaţiei în anii III, IV.
III. Fişe tehnologice
3.1 Fişa tehnologică pentru pregătirea terenului şi înfiinţarea plantaţiei
3.2 Fişa tehnologică pentru întreţinerea plantaţiei în anul I
3.3 Fişa tehnologică pentru instalarea sistemului de susţinere
3.4 Fişa tehnologică pentru întreţinerea plantaţiei în anul II
3.5 Fişa tehnologică pentru întreţinerea plantaţiei în anii III, IV.
IV. Piese desenate
4.1 Schiţa de organizare a terenului (scara 1:5000)
V. Bibliografie
 Ô Ô
 


P. Aurelianus Marcinus, decurionul coloniei romane de pe teritoriul actual al zonei Clujului,

încântat de calitatea vinurilor de aici, aduce omagiul cuvenit zeului vinurilor (Liber Pater). În 1845
este descoperită o statuie din perioada romană care reprezintă un bărbat ţinând în mâini fructe şi
struguri. Tot din perioada romană s-a găsit, în 1847, o altă statuetă, reprezentând un copil care ţine
în mână un strugure. La Muzeul din Aiud există un postament de teasc din piatră descoperit în
Ciumburd, alături de alte vestigii viti ± vinicole.
Scriitorul turc Erlia Cerebi, vizitând zona în jurul anului 1700, descrie frumuseţile podgoriei
şi face o caracterizare a vinurilor produse aici.
Medicul Mathya Istvan, în lucrarea sa ÄViaţa şi sănătatea´, recomandă ca benefice pentru
menţinerea sănătăţii vinurile din această podgorie.
Prin 1860 există la Gămbaş ± Aiud o colecţie de peste 150 de vinuri de viţă de vie.
În 1874, cu prilejul unei expoziţi organizată la Londra, vinul Fetească Albă provenită din
Ciumburd a fost apreciat ca fiind cel mai bun dintre vinurile transilvănene prezentate la expoziţie.
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi primele decenii ale secolului al XIX-lea, plantaţiile
viticole s-au extins şi în afara perimetrului podgoriei, ca de exemplu la Cluj şi Turda.
În 1875, Ferencz Nagy, analizând comportarea soiurilor din plantaţiile de la Turda, arată că,
din cele 42 ce se cultivau în acea etapă, să se aleagă cele mai adecvate condiţiilor naturale de aici.
În acest sens el opinează că din sortimentul restrâns să nu lipsească soiurile locale, Grasă, Fetească
şi Furmint, iar din cele străine Pinot Griş, Traminer şi Riesling, ultimul apreciindu-l ca Äcel mai bun
din lume´. Privitor la soiurile negre, el apreciază că acestea, în condiţiile de la Turda, nu dau vinuri
care să îl egaleze pe cele albe. În măsura în care s-ar prefera şi vinuri roşii, el este de părere ca
acestea să fie obţinute din soiurile Oporto şi Pinot Noir.
În 1880, la Aiud, s-a înfiinţat o Äşcoală de vieri´, care, prin cadrele pregătite a influenţat
favorabil dezvoltarea şi mai ales refacerea patrimoniului viticol din podgorie după dezastrul
filoxeric.
În 1908 M.Pop şi D. Graur recomandă cele mai adecvate soiuri pentru podgoria Aiud.
În 1938 se înfiinţează la Ciumburd o şcoală de specialitate care, de-a lungul anilor, a purtat
diferite denumiri (Şcoala de viticultură de tip inferior, Şcoala de maiştri, Liceu, etc.)aducând, prin
preocupările profesorilor şi prin cadrele pregătite, un plus de informaţii viti ± vinicole care au
contribuit substanţial la dezvoltarea podgoriei Aiud.
 În ÄRomânia viticolă´, nr. IV ± VI din 1945, S. Grecu arată că pepiniera viticolă ÄGaspar´
de la Aiud, condusă de oameni pregătiţi a constituit un nucleu de pregătire profesională pentru
podgorie.
Podgoria Aiudului este situată la nord de podgoria Alba, dispersându-şi plantaţiile pe o
întinsă arie colinar ± deluroasă de o parte şi de alta a Culoarului Mureşului mijlociu şi a Culoarului
Arieşului inferior. Prin poziţia sa în vestul Podişului Transilvaniei, între paralelele de 460 16¶ (Beta)
şi 460 42¶ (Franţa) longitudine nordică (Aiudul fiind pe paralela de 460 19¶) beneficiază de condiţii
bio ± pedo ± climatice apropiate de cele ale celorlalte podgorii central ± vestice transilvane (Alba,
Sebeş ± Apold, Târnave), împreună cu care se include în tradiţionala denumire de ÄŢara vinului´.

G GV   

Cultura viţei de vie face parte din categoria celor care ocupă însemnate proporţii din
suprafaţa cultivată a globului. Ea este practicată practicată în mod deosebit pentru a produce
struguri de masă, sucuri dar mai ales (în proporţie de 70%) pentru obţinerea vinurilor de diferite
categorii de calitate, precum şi diferite băuturi pe bază de vin.
Scopul culturii viţei de vie constă în obţinerea unor producţii ridicate, de calitate superioară şi
susţinute de la un an la altul, în cadrul unor condiţii optime de mecanizare şi de eficienţă
economică. Cultura viţei de vie contribuie la valorificarea raţională a fondului funciar, viţa de vie
putând să ocupe terenurile în pantă.
Forma însuşirilor deosebit de plăcute a vinurilor româneşti este dată numai de valoarea
extrem de mare a câtorva soiuri autohtone ce au creat demult renumele unor centre viticole Grasă de
Cotnari, Fetească albă de la Alba Iulia etc. dar şi de faptul că cele mai reputate soiuri străine ce au
făcut celebritatea anumitor regiuni a ţării (Traminer, Pinot etc) cultivate în România Du vinuri care,
deseori, le-au egalat sau depăşit prin generozitatea şi fineţea lor pe cele din ţările de origine.
Este evident că acest lucru nu se datorează unei mai îngrijite cultivări a viţei de vie, ori unei
mai atente vinificări a strugurilor. Realitatea acestor incontestabile situaţii exprimă clar
favorabilitatea excepţională a condiţiilor naturale din ţara noastră pentru viticultură, pentru
obţinerea de vinuri bune, intuită cu milenii în urmă de strămoşii noştri.
Cultura viţei de vie asigură venituri importante pentru o mare parte a populaţiei care trăieşte în
regiunile viticole constituind unul din factorii de stabilitate a populaţiei respective.
 G
   
G
G

Ô
 
  
Tabel 1.1.
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Cluj -4,4 -2,2 3,4 9,4 14,4 17,6 19,3 18,5 14,7 9,1 3,1 -2,0 8,4

?   Anii luaţi în studiu: 1896 ± 1916; 1918 ± 1955.

Ô
  
  
Tabel 1.2
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Cluj -18,5 -15,6 -8,9 -3,0 2,6 7,7 9,9 8,6 2,7 -2,6 -8,4 -15,0 -21,5

?   Anii luaţi în studiu: 1896 ± 1916; 1918 ± 1955.

Ô
  
   
Tabel 1.3
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Cluj 6,6 10,0 18,3 23,3 27,0 29,8 31,6 30,8 27,6 23,0 15,9 9,9 32,5

?   Anii luaţi în studiu: 1896 ± 1916; 1923 ± 1924; 1926 ± 1955.

Ô  
  
Tabel 1.4.
S Lunile
Anual
taţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Cluj 14,0 17,3 25,4 30,2 32,5 34,7 36,8 36,1 33,7 32,2 26,0 16,0 36,8

   Data temperaturii minime absolute: 6.11.1954

 Ô  
  
Tabel 1.5.
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-0,9 -1,8 -7,1 -15,2 22,5 25,2 24,7 24,4 -22,0 -18,1 -7,7 -1,5 -28,4

   Data temperaturii minime absolute:7

 
 
    
  
     (t0uri < 00C) Tabel 1.6.
Date medii Durata Date extreme
medie a
I îngheţ Ultimul
intervalului
îngheţ de zile fără Cel mai Cel mai Cel mai Cel mai
îngheţ timpuriu târziu
timpuriu târziu
8,1 24,4 167 17,9 7,11 3,4 22,5

  

Declanşarea şi desfăşurarea fenofazelor din perioada de vegetaţie sunt determinate de
depăşirea anumitor praguri de temperatură. Cel mai important este pragul biologic de 100 C care
delimitează lungimea perioadei bioactive a aerului.
Pentru Centrul Viticol Aiud pragul biologic de 100C s-a stabilit între 21 aprilie şi 10
octombrie, determinând o lungime a perioadei de vegetaţie de 173 zile.

! "

Bilanţul termic global (™t0 g), reprezintă suma gradelor medii zilnice din perioada de
vegetaţie. Pentru Centrul Viticol Turda, Podgoria Aiud ™t0 g = 3180 0C

! 
Bilanţul termic activ (™t0a) însumează temperaturile zilnice mai mari de 100C din perioada
de vegetaţie. La Centrul Viticol Turda, Podgoria Aiud ™t0a = 28710C

Bilanţul termic util

Bilanţul termic util (™t0 u) reprezintă suma diferenţelor dintre temperaturile medii zilnice
mai mari de 100C şi pragul biologic de pornire în vegetaţie a viţei de vie. În Podgoria Aiud:
™t0u = 1380 0C
 G


Radiaţia solară este principala sursă de energie primită de suprafaţa solului; viţa de vie
foloseşte atât efectul caloric cât şi cel luminos al acestuia.
Punctul Podgoria Aiud radiaţia globală este 81kcal/cm2.

## $ %&

            Tabel 1.7
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
62,3 84,0 169,0 186,3 222,9 227,2 288,2 209,0 158,4 93,3 78,3 52,8 2012,8

   Anii luaţi în studiu: 1948 ± 1955

Durata de strălucire a soarelui în perioada de vegetaţie în Podgoria Aiud este:

G
 
Precipitaţii atmosferice lunare şi anual (mm) din perioada de vegetaţie
Tabel 1.9
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
27,0 26,2 27,0 51,0 74,5 99,0 81,4 77,5 50,0 43,3 28,6 27,5 613,0

   Anii luaţi în studiu: 1896 ± 1915; 1921 ± 1955.

Precipitaţiile atmosferice la Centrul Viticol Turda, Podgoria Aiud: 358 mm

 $'&
Tabel 1.10.
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
85 82 72 66 68 72 70 71 73 77 83 84 74
 G
V 
Frecvenţa temperaturilor minime nocive pentru cultura viţei de vie
Tabel 1.11.
Frecvenţa Dintre care: frecvenţa
Regiunea viticolă Centrul viticol temperaturilor scăzute temperaturilor scăzute
sub -20,10C sub -260C
(la 100 ani) (la 100 ani)
Turda Aiud 10 ani 15 ± 30 ani

Numărul mediu al zilelor cu brumă

Tabel 1.12.
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
2,4 2,0 4,5 2,4 1,1 - - - 1,7 7,6 8,0 6,3 36,0

Numărul mediu al zilelor cu fenomene oranjoase

Tabel 1.13.
Lunile
Staţia Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
- 0,1 - 1,1 6,3 7,8 5,9 5,8 1,9 - - - 28,9

G
    #


Pentru aprecierea resurselor helioterme şi hidrotermice ale unei podgorii sau centru viticol
se folosesc o serie de indicatori cu caracter ştiinţific, integrând acţiunea combinată a doi sau trei
factori climatici.
V 
    
Pornind de la indicele heliotermic (IH) preconizat de J. Baronas (1946) s-a întocmit suma
orelor de insolaţie potenţială cu cea reală şi s-a obţinut indicele heliotermic real (IHr).
IHr = ™t0u · ™ir · 10-6
™t0u = suma gradelor de temperatură utilă din perioada de vegetaţie
™ir = suma orelor de insolaţie reală din aceeaşi perioadă
Limitele pentru ţara noastră sunt 1,35 ÷ 2,70.
În condiţiile Podgoriei Aiud obţenem valori:
IHr = 1141 · 1590 · 10 -6 = 1,8
 V    
 
Acest coeficient a rezultat din interacţiunea binară dintre precipitaţii şi bilanţul termic activ.



i
  


  

 - suma precipitaţiilor din perioada de vegetaţie;

 ± suma gradelor de temperatură activă din timpul perioadei de vegetaţie.




 



i
   



V 
   
 

Acest coeficient s-a obţinut prin integrarea mai multor factori: temperatură, insolaţie,
umiditate. A fost realizat de GH. Constantinescu (1964)
  
¿

 


 !"#$#$%&"&'()&*'+$,'-%$&'),,$+$.$/'$ 

 ± suma orelor de insolaţie reală din perioada de vegetaţie;

 - suma precipitaţiilor din perioada de vegetaţie;

Nzv ± numărul de zile din perioada de vegetaţie.

  
0
0
¿

 
 



  
0

V 
 


S- a obţinut din indicele bioclimatic urmărind optimizarea consumului de apă la viţa de vie.
  
¿

 
1234
 !"#$#$%&"&'()&*'+$,'-%$&'),,$+$.$/'$ 
 ± suma orelor de insolaţie reală din perioada de vegetaţie;
1234 í evapotranspiraţia reală optimă (mm) din perioada de vegetaţie.
Nzv ± numărul de zile din perioada de vegetaţie.
 Valorile optime ale acestui indice sunt cuprinse între 5 şi 9
  0
5
0
¿

 
 

0 6 
   05

V 
 
 

Integrează acţiunea factorilor climatici cu umiditatea din sol.
  
¿

 
789:

IUA ± indicele umidităţii active a solului, iar formula dată de C. Chiriţă (1962)
< i=
789;
 
i>  i=

 0
5
0
¿

 
 
5

  

În Podgoria Aiud indicele edafoclimatic este 3,56.

Pe teritoriul ţării noastre valorile indicelui edafoclimatic variază între 3 şi 7.
V 
    
   

Pentru stabilirea gradului de favorabilitate climatică de care dispune podgoria pentru a

sintetiza antocianii în struguri s-a stabilit indicele aptitudinii oenoclimatice (IAOe)

/AOE =  ?   @  A

/AOe = 2871 + 1590 ± (433,4 ± 250) =

= 4461 ± 183,4 = 4277,6

Pentru Podgoria din Aiud indicele oenoclimatic este 4277,6.

1.3. OROGRAFIA TERENULUI

Relieful se impune prin cele două tipuri distincte morfogenetice: dealurile cu coamele şi
versanţii lor ca forme predominante sculpturale şi culoarele depresionare ale Maramureşului şi
Arieşului ca forme predominat de acumulare.

Dealurile şi colinele constituie forma dominantă în aria podgoriei şi pe versanţii lor sunt
diseminate majoritatea trupurilor viticole. Ele sunt reprezentate prin:
 3V Dealurile piemontane ale Trascăului, situate în vestul Culoarului Mureşului, se cuprind
aiciprin partea nordică, respectiv Dealurile Aiudului, continuate spre NE cu Dealurile
Măhăceni ± Călăraşi, în general dealuri care coboară lent de la 600 ± 500 m la 300 m în
culoar.
3V Dealurile Târnavelor de NV, respectiv Dealurile Lopardei Farău, ce descind mai prelung sau
mai abrupt de la 500 m la 300 m spre Culoarul Mureşului.
3V Colinele Tritenilor de la extremitatea SV a Câmpiei Transilvaniei cu altitudine de 300 ±
400/500 m.
Aşadar, interluvii colinar ± deluroase de 300 ± 500 m alt.abs., ci gravitatea spre Culoarul
Mureşului (250 ± 270 m) şi Culoarul Arieşului (280 ± 300 m) şi ai căror versanţi prezintă declivităţi
variate (30 ± 100/150), cu o dinamică moderată până la accentuată a proceselor geomorfologice
actuale (eroziune, ravenare, alunecări), îndeosebi pe cei lipsiţi de protecţia covorului vegetal
natural.
Culoarele depresionare au prin dimensiunile lor, caracter de unităţi naturale distincte şi un
potenţial viticol indiscutabil ridicat, dar valorificat ca atare numai în perimetrele ce au scăpat de
concurenţă culturilor cerealiere şi legumicole:
3 V Culoarul Mureşului, dintre confluenţele cu Arieşul şi Aiudul, are lărgimi de 2 ± 4 km şi
este vădit asimetric, cu flancul drept însoţit de terase cu poduri largi şi frunţi mai mult
sau mai puţin atenuate, iar francul stâng mai puternic înclinat (5 ± 150), tivit de un îngust
glais coluvio ± preluvial şi doar mici fragmente de terasă joasă.
3 V Culoarul Arieşului, din aval de Moldoveneşti până la confluenţa cu Mureşul este însoţit
de largi terase.

1.4 FACTORII EDAFICI

Solurile ce se găsesc în această podgorie de pădure slab pseudogleizate, pseudorendzine, sunt

apoi soluri puternic şi excesiv erodate, soluri coluviale şi soluri brun deschise de coastă.
Pseudorendzinele sunt cunoscute în literatura românească de specialitate şi sub denumirile de
Äsol dernocarbonatic´, Äsol dernocalcic şi humicocalcic´ precum şi de Äsol negru argilos´.
Denumirea de Äpseudoredzină´ este dată mai recent şi introdusă în literatura de specialitate de
N. Cernescu şi I. Popea (1941) înţelegându-se prin această noţiune un sol de tipul rendzinei, dar
care rendzină este falsă, pentru că îi lipseşte caracterul scheletic, aşa cum îl au rendzinele tipice.
Aceeaşi autori le-au diferenţiat mai departe şi în funcţie de stadiul lor de degradare, dar pentru că
termenul de Äsol degradat´ a fost înlocuit prin acela de Älevigat´ în literatura de specialitate de dată
mai recentă apar, aceste soluri, sub denumirea de Äpseudorendzine levigate´.
   
÷
. Presudorendzinele se formează de obicei în condiţii climatice, care se pot caracteriza
prin precipitaţi medi anuale de 630 ± 700 mm şi temperaturi medii anuale de 85 ± 900C.
Evapotrasnpiraţia medie anuală cu valori în jur de 600 mm iar indici anuali de ariditate cu valori 32
± 35.


 sub care se formează aceste soluri este alcătuită din pajişti de tipul fâneţelor
mezofile cu plante calcifole cum sunt: Festuca sulcata, agrostes termis, Agropyron repens, Lotus
corniculatus, Capponula glomerata etc., iar pe versanţii bine drenaţi şi puternic însoriţi, pot apare
chiar xerofile din acre nu lipsesc speciile: Festuca valensiaca, Andropogon ischaenum, Koelaria
gracilis, Carex humilis, Medicago falcata, etc. Frecvent aceste soluri apar şi sub păduri de Quercus
rebur, cu un covor erbaceu bine încheiat.
  


. Pseudorendzina se formează pe marne, marne argiloase sau materiale
provenite din acestea prin dezagregare, dar care au şi un conţinut de carbonaţi de peste 12g/100g
sol. De asemenea, aceste soluri se pot forma şi pe intercalaţii de argile carbonatice cu cinerite sau
gipsuri.

  Pseudoredzinele se formează de obicei pe versanţi cu înclinări diferite şi mai rar pe
culmi, frecvent, aceste soluri apar şi pe versanţi care au şi foarte multe alunecări, mai mult sau mai
puţin stabilizate.
 
 . În general nu intervine în formarea acestor soluri; totuşi când intervine, de obicei
le influenţează lateral, iar în acest caz, au fost denumite Äsoluri clinohidromorfe´.



 
. Pseudoredzinele pot prezenta o morfologie de tipul: Am ± AC ± Cpr, la
care orizonturile diagnostice sunt: Am şi Cpr.


  prezintă grosimi de 20 ± 50 cm de culoare neagră, în stare umedă şi cenuşie
foarte închisă în stare uscată; cu structură grăunţoasă bine dezvoltată la suprafaţă şi poliedrică în
profunzime; afânat la suprafaţă şi compact în profunzime; uneori pot să apară concreţiuni
ferimagnetice chiar de la suprafaţă; carbonaţii sunt prezenţi de la suprafaţă sau din partea a doua a
orizontului Am.


  


 ÷ prezintă grosimi de 20 ± 30 cm, de culoare brun cenuşie închisă sau
foarte închisă cu pete şi digitaţi mai închise, cu structură poliedrică mare, compact în stare uscată şi
plastic în stare umedă, cu frecvente separaţiuni ferimagnetice şi neoformaţiuni sub formă de
eflorescenţe şi pete, trecere treptată.


 ÷ apare la adâncimi de 50 ± 80 cm, de culoare brun gălbuie închisă până la galben
oliv în stare uscată şi brun oliv în stare umedă; cu structură bulgăroasă cu numeroase formaţiuni
carbonatice la partea superioară ca orizont carbonatoiluvial, sub formă de cuiburi făinoase, adesea
cu sâmbure dur, friabile, vinişoare şi eflorescente. La pseudoredzinele cambia sau argiloiluviale,
apar şi orizonturile Bv sau Bt.



    prezintă de obicei grosimi reduse de 20 ± 40 cm, dar uneori şi grosimi
mai mari de 80 ± 100 cm; de culoare brun închisă sau brun gălbuie închisă cu structură prismatică
medie sau mare, bine dezvoltată; frecvenţe concreţiuni ferimagnetice.





  

 



. Pseudoredzinele prezintă în general o textură
argiloasă de regulă conţin 35 ± 10 particule w 0,002 mm, dar uneori conţinutul în argilă este şi
ridicat (55 ± 65%). Ca minerale argilice, în probe de sol, roentgenografice au fost identificate
montmorillentul, illitul şi mineralele interstratificet montorillonit ± illit, caolinit.
În cadrul pseudoredzinele formate pe argile carbonatice cu intercalaţii de cinerite,
roentgenografic s-au mai identificat şi sericitul alături de nucrolite şi granule detritice de feldspaţii,
precum şi o pastă amorfă de sticlă parţial detrificată.
Diferenţierea texturală pe profil este în general redusă, chiar şi la pseudoredzinele combice şi
cele argilo ± iluviale.
Pseudoredzinele sunt soluri afânate la suprafaţă având densitatea aparentă cuprinsă între 1,15 şi
1,25 g/cm3, dar tasate în orizonturile AC, Bv sat Bt, unde densitatea aparentă are valori de 1,40 la
1,55g/cm3.
Coeficientul de higroscopicitate, reprezintă valori de 5 ± 6% la pseudoredzinele formate pe
marne şi de 7 ± 9% la cele formate pe argile cu intercalaţii de cinerite.





. Pseudoredzinele prezintă în general un conţinut ridicat în humus cu valori
ce variază între 4 şi 121g/100g sol, dar mai frecvent între 4 şi 8g/100g sol ± conţinut care scade
apoi, uşor pe profit.
Conţinutul de N total variază între 0,20 şi 0,40% în orizontul Am, iar raportul C:N prezintă
valori între 11 şi 13. Capacitatea de schimb cationic este ridicată şi cuprinsă între 30 şi 50 m/100g
sol uneori este mai ridicată şi poate ajunge la 52 ± 66 m/100g sol, la ca pseudoredzinele formate pe
marne cu intercalaţii de cinerite. În această capacitate de schimb, predomină ioni de calciu, în
proporţie de 80 ± 90%, iar saturaţia de ioni de magneziu poate fi la unele pseudoredzine destul de
ridicată (Vmg = 30- 37%), iar la altele foarte scăzute (Vmg=5 ± 6%). Conţinutul redus de magneziu
se înregistrează la pseudoredzinele formate pe argile carbonatice cu intercalaţii de cinerite, care
alterarea feldspaţiilor potasici trec în argile şi sericit ± sărac în magneziu, dar bogate în potasiu.
Gradul de saturaţie în baze este cuprins între 80 şi 100%, iar reacţia chimică este de la slab
până la moderat alcalină (pH=7,4 ± 8,4).
Conţinutul în carbonaţi, în orizonturile Am şi AC variază între 5 şi 12 g/100g sol, iar în
orizontul Cpr de peste 12g/100g sol.
 La pseudoredzinele formate pe argile carbonatice cu intercalaţii de gipsuri, iar orizonturile AC
şi Cpr, se constată şi un conţinut redus în săruri solubile, ce variază între 0,100 şi 0,120 g/100g sol.




 Pe terenurile puternic accidentate şi cu multe alunecări,
pseudoredzinele sunt utilizate ca păşuni şi fâneţe naturale sau ca păduri. În regiunile colinare mai
joase, ele sunt utilizate în scop agricol, în cultura cerealelor de toamnă şi de primăvară sau în
cultura viţei de vie şi a pomilor fructiferi.
Pseudoredzinele dispun în general de rezerve mari de humus şi N total (0,20 ± 0,40%), dar a
căror mobilizare este redusă, datorită conţinutului ridicat în CaCO3. Conţinutul în fosfor total este în
general scăzut (0,03 ± 0,08%), iar un conţinut în fosfor ceva mai ridicat se întâlneşte la
pseudoredzinele formate pe argilele carbonatice cu intercalaţii de gispuri (0,12 ± 0,15%, P2O5).
Pentru acest fapt şi conţintul în fosfor uşor asimilabil este foarte redus (0,6 ± 1,0 g sol P2O5 ).
În schimb aceste soluri sunt bine aprovizionate cu K+ asimilabil (17 ± 20mh/100g sol K2O). De
asemenea, pseudoredzinele, reclamă pentru îmbunătăţirea fertilităţii lor, folosirea îngrăşămintelor
chimice N şi P. Pseudoredzinele reclamă, de asemenea şi o agrotehnică adecvată în vederea
prevenirii şi combaterii fenomenelor de eroziune care sunt puternic favorizate de condiţiile de relief.

G V# %  

Vegetaţia spontană, deşi în bună parte @B  ;) înlocuită cu terenuri de cultură, mai
păstrează fragmente şi fitoindicatori ce trădează apartenenţa regiunii deluroase la zona pădurilor de
foioase, dar şi cu pătrunderi de elemente silvostepice pe formele joase din lungul culoarelor şi
colinelor mai scunde ce plonjează spre Depresiunea Turzii.
Vegetaţia forestieră este de tipul gorunto ± stejăreţilor, în care esenţele de bază: gorunul
(Quercus petrea) şi stejarul (Quercus robur) sunt mai rar pure sau cvasipure, de regulă în amestec cu
carpenul (Carpinus betulus), teiul (Tilio spi), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus folicucea),
arţarul (Acer platanoides, Acer tataricum) ş.a la care, pe culmile mai înalte şi/sau pe versanţii
umbriţi, se mai asociază paltinul (Acer pseudoplatanus), ulmul de munte (Ulmus montana) şi chiar
fagul (fagus silvatica), iar pe versanţii mai însoriţi, gorunii sudici (Quercus dalechampii, Quercus
polycarpa), mojdreanul (Fraxinus ornus), cerul (Quercus cerris), gărniţa (Quercus frainetto), stejarul
pufos (Quercus pubescens) etc.
Pajiştile, în cea mai mare parte secundare xeromezofile, sunt alcătuite din păiuş (Festuca
sulcata, Festuca valensiaca), sadină (Chrysopogon gryllus), bărboasă (Andropogon ischaemum),
mai rara iarba câmpului (Agrolis temis), colilia (Stipa spi) etc.
 @ # (  
Viticultura este o ramură de producţie intensivă a agriculturii, caracterizată printr-un
coeficient ridicat de valorificare a terenurilor. Valoarea producţiei ce se realizează la 1 ha cultură de
viţă de vie, echivalează cu cca. 10 ± 15 ha culturi cerealiere.
Viţa de vie se cultivă cu rezultate foarte bune pe terenurile în pantă, pe nisipuri şi solurile
nisipoase slab solificate improprii pentru culturile de cereale şi plante tehnice.
Prin cultura viţei de vie se asigură valorificarea superioară a acestor categorii de terenuri
agricole, cu o contribuţie substanţială la realizarea venitului naţional.
Strugurii reprezintă materia primă pentru obţinerea vinurilor şi distilatelor pentru coniac,
băuturii alcoolice cu pondere însemnată în consumul populaţiei.
Strugurii şi vinul au o contribuţie importantă în alimentaţia omului. Prin compoziţia lor
chimică, strugurii constituie un aliment valoros, alături de celelalte fructe care se consumă în stare
proaspătă. Strugurii conţin o serie de substanţe nutritive necesare pentru organismul uman cum
sunt: zaharuri uşor asimilabile, acizi organici, săruri minerale, enzime, polifenoli etc.
Cultura viţei de vie necesită mai multă forţă de muncă, în medie 80 ± 100 zile muncă/ha.
Tehnologiile folosite în viticultură necesită o serie de calificări profesionale, ceea ce
contribuie la instruirea forţei de muncă şi oferta unor posibilităţi mai mari de câştiguri.

G )   


Hidrografia are în Mureşul mijlociu şi Arieşul inferior singurii colectori. Mureşul primeşte
pe dreapta pâraiele semipermanente sau temporari dinspre D. Măhăcenilor (Grind, Unirea, Ciugud,
Mirăslău, Lopadea veche) şi Aiudului dinspre flancul estic al Trascăului, singurul cu scurgere
permanentă şi debit mai constant. Pe stânga, dinspre Podişul Târnavelor (singurul cu scurgere
permanentă) este alimentat de ape scurte, cu scurgere torenţial ± temporară, între care doar Fărău şi
Rătu sunt mai însemnate. Arieşul, ce confluează cu Mureşul la localitatea Gura Arieşului, primeşte
pe dreapta pâraiele: Moldoveneşti (dinspre Trascău), Plăeşti şi Bădeni (dinspre D. Măhăcenilor), iar
pe stânga: Hăjdate, Valea Rocilor, (dinspre D. Feleacului), Valea Florilor, Valea Lată şi Bolduţul
(dinspre colinele Câmpiei Transilvaniei), toate cu scurgere permanentă dar cu debit redus şi mari
variaţii sezoniere. Rezultă că principalul aport de ape curgătoare revine Mureşului şi Arieşului, cu
debite bogate (chiar dacă sunt supuse fluctuaţiilor climatice) şi de calitate acceptabilă.
Apele freatice cele mai valoroase ca volum şi potabilitate sunt cele înmagazinate la baza
aluviunilor şi luncilor Mureşului şi Arieşului, de regulă slab mineralizate (sub 300mg/l). Straturile
acvifere din dealurile picmontane sunt discontinue şi cu debite mici, dar corespunzător calitativ.
Cele cantonate în Podişul Târnavelor şi Colinele Transilvaniei sunt de calitate mijlocie
(mineralizare în jur de şi peste 500 mg/l, duritate crescută, deci la limita acceptabilităţii). Pe
ansamblu, putem aprecia că resursele hidrice ale regiunii satisfac necesităţile gospodăreşti,
industriale şi agricole (inclusiv viticole).
 Ô Ô

*+

2.1 STABILIREA SISTEMULUI DE CULTURĂ ŞI A SISTEMULUI DE PLANTAŢIE

În cazul viţei de vie, sistemul de cultură este determinat de factorii naturali de mediu, de
soiurile cultivate, formele de conducere practicate şi lucrările de întreţinere care se aplică pe
plantaţii.
Datorită iernilor aspre cu temperaturi minime absolute care coboară până la -30,40C «.-
35,20C şi pune în pericol deseori cultura neprotejată a viţei de vie (frecvenţa lor fiind destul de mare
2 ± 3 ani din 10) în Centrul viticol Turda Podgoria Aiud s-a optat pentru sistemul de cultură
semiprotejat.
Acest sistem s-a generalizat în zonele climatice în care temperaturile minime absolute care
pun în pericol cultura viţei de vie au o frecvenţă de 2 ± 4 ani din 10. În aceste condiţii, pierderile de
muguri pot ajunge până la 40 ± 60% şi sunt greu de compensat prin tăieri. Protejarea în timpul iernii
se realizează prin acoperirea parţială cu pământul a unor elemente situate la baza butucului.
Sistemul de cultură şi semiprotejat se caracterizează prin folosirea soiurilor cu rezistenţă
sporită la ger, a formelor semiînalte şi înalte de conducere a butucilor care oferă condiţii pentru
mecanizarea integrală a lucrărilor solului şi realizarea unor randamente mari.
La baza tulpini, începând cu anul al III-lea de la plantare , se păstrează la tăiere, în fiecare
an, 1 ± 2 cepi de siguranţă a câte 2 ochi. Coardele anuale ce se formează pe aceşti cepi, sunt
conduse toamna pe direcţia rândului şi acoperite cu strat de pământ pentru a fi protejate peste iarnă.
În raport cu condiţiile de iernare a viţei de vie, primăvara la tăiere, coardele de la baza butucului pot
fi înlăturate prin transformarea lor în cepi de siguranţă, sau ca elemente de rod pentru compensarea
pierderilor de ochi înregistrate în partea superioară a butucului, sau chiar pentru refacerea tulpinilor
afectate de ger.
Tipurile de plantaţiiexprimă gradul de intensificare a culturii viţei de vie şi sunt determinate
de panta terenului, distanţele de plantare, densităţile de plantare (numărul de butuci la unitatea de
suprafaţă), forma de conducere a butucilor, posibilităţile de mecanizare a lucrărilor.
În Podgoria Aiud datorită pantelor mai mari de 180 plantaţiile viticole se amenajează pe
terase. Acestea se caracterizează prin folosirea unor distanţe de plantare de 2,0 m între rânduri şi 1,0
± 1,4 între butuci pe rând rezultând densităţi cuprinse între 3571 şi 5000 butuci/ha. Mecanizarea
lucrărilor în aceste plantaţii se face cu folosirea sistemei de maşini construite pentru tractoarele
viticole V ± 445 şi SV ± 445. Sunt cultivate soiuri pentru vinuri de calitate cu vigoare mică, mijlocie
sau mare. Se practică forma de conducere semiînaltă a butucilor, iar producţiile de struguri obţinute
sunt mai mici de 6-12 t/ha.


#    %   
Ca mai toate podgoriile din Transilvania şi în podgoria din Aiud plantaţiile sunt constituite,
în general, din soiuri pentru vin. Mai puţin, sub formă de butuci răzleţi sau pe suprafeţe foarte
restrânse, se întâlnesc şi soiuri pentru struguri de masă pentru consumul local. Dintzre soiurile de
vin prezintă interes: Sauvignon, Traminer roz, Neuburg, Muscat Ottonel, Fetească albă, Fetească
regală, Pinot griş, Riesling italian şi Riesling de Rhin.
Ô#
 
Y: Muscats ± în Italia; Moscatos în Portugalia
 : Acest soi a fost obţinut în Franţa, oraşul Angers, de către Robert Moreau în anul
1852, dintr-un amestec de seminţe provenite din fecundări libere.
      : Dezmugurire de culoare arămie bronzată, internă, cu rozeta
peroasă, frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt bronzate, acoperite cu peri rari şi scurţi.
Frunza adultă este mijloc, orbiculară, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile laterale
superioare adânci, închise, ovoidale; cele inferioare deschise în U, sinusul peţiolar este închis
elepsoidal. Limbul frunzei este de culoare verde deschis, gofrat, cu marginile răsfrânte către faţa
superioară, în formă de pâlnie, cu centrul în punctul peţiolar, peros pe nervuri pe faţa inferioară.
Dinţii sunt scunzi, laţi la bază şi cu marginile rotunjite. Întreaga frunză este asemănătoare cu cea de
la soiul Chasselas dore.
Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil.
Strugurii mici spre mijlocii, cilindrici, uneori aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine
încât se deformează. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţă groasă, de culoare verde ± gălbui, acoperită
cu pruină densă, ceea ce îi dă un aspect lucios; pulpa semizemoasă, cu aromă de muscat.
Lăstarii au vigoare mijlocie, meritale scurte, de culoare verde, cu striuri bronzate pe partea
însorită.
Coardele toamna sunt striate şi de culoare brun roşcat.

  ! plasticitatea ecologică ± mare, perioadă de vegetaţie 160 ± 165 zile
necesitând 22000 ± 2500 0C temperatură globală. Vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate foarte
bună peste 85% lăstari fertile şi 2 ± 3m etaje inflorescenţe. Maturează foarte bine şi diferenţiază
mugurii de la baza lăstarilor. Dezmugurire în a doua decadă a lunii aprilie, pârga la sfârşitul lunii
iulie începutul lunii august, maturarea deplină la circa o săptămână după Chasseslas, îşi încheie
timpuriu perioada de vegetaţie, la sfârşitul lunii septembrie.
" #    : bună la ger ± 220C, sensibil la secetă, mană şi ordium, mijlociu
rezistent la Putregaiul cenuşiu; foarte sensibil la Putregaiul acid al inflorescenţelor. Necesită
terenuri în pantă, cu expoziţii însorite şi soluri cu fertilitate mijlocie.
 Conducerea înaltă şi semiînaltă ± Cordon Lentz ± Moeser cu tăiere speronată şi în elemente
scurte 4 ± 5 ori asigurând o densitate de 16 ± 18 ochi/m2.
Necesită doze mari de îngrăşăminte: N150, P200, K200 kg/ha substanţă activă. La 4 ani necesită
fertilizare organică cu 20 ± 30 t/ha gunoi de grajd.
La maturitatea deplină are 200- 190 g/l zahăr, iar la supramaturare 260 ± 270 g/l şi aciditate
scăzută 3,5 g/l aciditate totală exprimată în H2SO4. Datorită conţinutului ridicat în enzime oxidazice
vinurilor sunt predispuse la casare.
Producţii de la 10 ± 14 t/ha.
Zonare: Podgoria Târnave, Alba Lechinţa, Iaşi, Huşi, Dealu Mare, Murfatlar.

 #
Y! Affume, Auxerrois, Tokay d¶Alsace, Griş Cordelier, Rolander, Szukebarat.
 . Este considerat a fi o variaţie mugurală din soiul Pinot noir şi se remarcă faptul că
nu are bine stabilizate caracterele, în sensul că uneori pe acelaşi lăstar se întâlnesc struguri cu boabe
albe şi cu boabe negre. După caracterele morfologice se încadrează în proles occidentalis.
      ! Dezmugurire peroasă, cu rozetă de culoare verde albicioasă
vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt acoperite cu peri albi rozii;
Frunza adultă este mică spre mijlocie, orbiculară, cu limbul de culoare verde închis, gros,
gofrat, acoperit cu peri rari pe faţa inferioară. Caracteristic la acest soi este polimorfismul foliar,
adică pe acelaşi lăstra către bază se întâlnesc frunze lobate iar către vârf întregi. În cazul frunzelor
lobate sinusurile laterale sunt deschise în formă de U dar inegale ca mărime şi prezenţă; sinusul
peţiolar este deschis în formă de liră, mai rar închis ovoidal.
Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil.
Strugurii sunt mici, cilindrici, uneori aripaţi, cu pedunculul scurt lemnificat, boabele aşezate
des pe ciorchine încât se deformează. Bobul este mic, sferic, cu picliţa groasă, de culoare gri
fumuriu, intens pruinată; punctul pestilar persistent; pulpa zemoasă cu gust specific soiului.
Lăstarii sunt verzi, cu striuri fine de culoare roşiatice, mai intensă la noduri: cârceii sunt
mijlocii, semilemnificaţi.
Coardele sunt de culoare maro cenuşiu, striate, cu nodurile evidente.

  . Soi adaptat la climatul temperat continental excesiv, cu o perioadă de
vegetaţie de 160 ± 170 zile necesitând 2500 ± 30000C temperatură globală medie. Vigoare mică de
creştere, fertilizare ridicată, peste 90% din lăstari sunt fertili, având 2 ± 3 etaje de inflorescenţe.
Producţia medie 5 ± 9 t/ha mică datorită dimensiunilor mici ale strugurilor. Din punct de
vedere fenologic dezmugureşte, pârga are loc în lunile iulie ± august, maturitatea deplină la două
săptămâni după Chasselas în epoca a IV-a. maturează bine lemnul coardelor, diferenţiază ochii de la
baza coardei de unde rezultă tăierea în elemente scurte.
Rezistenţe biologice ± rezistenţă foarte bună la secetă, mijlocie la oidium; sensibil la mană şi
foarte sensibil la Putregaiul cenuşiu.
Însuşiri agrotehnice: Soi tipic pentru podgoriile colinare, necesită expoziţii S, cu multă
lumină favorizând supramaturarea din care rezultă un conţinut mai ridicat în zahăr.
Portaltoii folosiţi sunt mai puţin viguroşi dar rezistenţi la carbonaţi: 41B, 14¶0Rn, SO4 ± 4. În
Dobrogea reacţionează bine la irigare obţinând sporuri de 10%.
Reacţionează la fertilizare N100, P150, K150 kg/ha ş.a precum şi la fertilizarea foliară. În
zonele colinare o dată la 4 ani se administrează gunoi de grajd bine fermentat 50t/ha.
p  . Maturarea strugurilor începe cu 10 septembrie. Din punct de vedere al calităţi
strugurilor: acumulează la 270 ± 290 g/l, aciditate 4-5 ± 5 g/l exprimată în H2SO4.
Producţii obţinute 9 ± 5 t/ha uneori 13 t/ha. Prin aplicarea irigaţilor şi menţinerea umidităţi
la 75% IUA se obţin producţii de 11 ± 12t/ha.
$ . În podgoriile din Transilvania: Târnave, Alba, Lechinţa, Sebeş, Drăgăşani, Dealu
Mare în podgoriile din S Moldovei: Panciu, Odobeşti, Coteşti şi în Dobrogea: Murfatra şi Sorica
Niculiţel.

@#"

Y: Leoancă, Poamă păsărească, Păsrească Leonyka, Madchetrambe.

 : Soi foarte vechi cunoscut din timpul migraţiei populaţilor. Se presupune că este
rezultatul unei variaţii mugurale din soiul fetească neagră.

  : are o perioadă de vegetaţie de 16 0- 170 zile, scurtă, necesită 2500 ±
2600 C temperatură globală din care 1000 - 11000 temperatură utilă. Maturează foarte bine lemnul
0

coardelor având o rezistenţă bună la ger; se reface uşor după accidentele climatice. Soi cu vigoare
mare de creştere şi fertilitate bună. Forme de conducere ± se pretează foarte bine la cordonul
bilateral cu conducere speronată ± procentul de lăstari fertili în acest caz fiind 85% şi conducerea cu
elemente înalte procentul de lăstari fertili fiind 55 ± 65% . Dezmugureşte târziu în ultima decadă a
lunii aprilie; pârga strugurilor la sfârşitul lunii iulie ± începutul lunii august iar maturarea deplină
are loc la 2 ± 3 săptămâni după Chasselas, epoca a IV-a.
Rezistenţe bilogice ± rezistenţă foarte bună la ger ± 22 ± 240C şi foarte bună la secetă;
mijlociu rezistentă la oidium; sensibilă la mană şi putregaiul cenuşiu.

  
 . Datorită vigorii mari de creştere şi faptului că butucul îşi
concentrează « în frunziş decât în producţie este nevoie să se menţină o cantitate mare de lemn
bătrân. Nu necesită portaltoi valoroşi: SC2, SC26, SO4-4, 41B etc. conţinutul în zahăr şi aciditate este
variabil în funcţie de zonă 180g/l şi 6 -7 g/l până la 200 g/lH2SO4 zahăr şi 4,5 ± 5 g/l H2SO4.
     . Dezmugurire glabră, de culoare verde lucioasă, vârful lăstarului
şi frunzele tinere mut glabre verde uşor bronzat, lucioase.
Frunza adultă este mijlocie, mai mult lată decât lungă, pentalobată, cu lobul terminal scurt şi
formă de liră sau de U; sinusul peţiolar larg deschis în formă de acoladă, constituie caracterul tare
de recunoaştere a soiului. Limbul frunzei este de culoare verde, subţire şi lucios, glabru pe ambele
feţe cu dinţi rari şi lungi dispuşi neuniformi.
Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil.
Strugurii mici spre mijlocii (90 ± 110g) cilindrici sau cilindro ± conici, aripaţi, deşi în boabe
neuniforme ca mărime. Bobul mic, sferic, de culoare verde ± gălbuie cu pieliţa subţire, acoperită cu
un strat fin de prună, punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă, cu gust plăcut, armonios.
Lăstarii au vigoare mare de creştere,