Sunteți pe pagina 1din 22

UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI ŞI ȘTIINȚA

ALIMENTELOR
DOMENIUL INGINERIA MEDIULUI
PROGRAMUL DE STUDII: MASTER - SISTEME DE CONTROL
ȘI EVALUARE A CALITĂȚII MEDIULUI

Managementul durabil
al agroecosistemelor

Titular de disciplină:

Prof. Dr. Ing. Necula Cezarina


Șef lucrări Dr. Ing. David Ivona
Masterand: Stoica Nicolae-Vicențiu

2021
CULTIVAREA VIȚEI DE VIE
SISTEM ECOLOGIC
Cuprins
INTRODUCERE...................................................................................................................4

De ce agricultură organică?...............................................................................................7

Tehnologia de cultură............................................................................................................8

Clasificare ştiinţifică..........................................................................................................8

Soiuri.................................................................................................................................9

Factorii de risc la cultivarea rapiţei.................................................................................11

ROTAŢIA CULTURII DE RAPIŢĂ..............................................................................14

FERTILIZAREA CULTURII DE RAPIŢĂ...................................................................16

LUCRĂRILE SOLULUI....................................................................................................20

Zona cultivării.................................................................................................................20

Clima...............................................................................................................................20

Asolament........................................................................................................................21

Sămânţa si semănatul......................................................................................................21

Lucrările de întreţinere....................................................................................................23

RECOLTAREA CULTURII DE RAPIŢĂ.....................................................................24

ECHIPAMENTE TEHNICE PENTRU LUCRĂRILE CULTURILOR DE RAPIŢĂ...25

Pluguri.............................................................................................................................25

Grape cu discuri...............................................................................................................28

Combinatoare pentru pregătit patul germinativ...............................................................30

Semănători pentru cereale păioase..................................................................................31

Maşini pentru tratamente fitosanitare..............................................................................32

BENEFICIILE ECO-ECONOMICE ALE RAPITEI.........................................................32

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................38
INTRODUCERE

Strămoşii Vitaceelor au apărut cu 120 mil. de ani în urmă, în Cretacicul inferior,


odată cu celelalte Angiosperme. Fosile ale acestora, reprezentate prin amprente de frunze
imprimate în roci aluvionare, au fost descoperite în Europa, Asia şi America de Nord.
Întrucât frunzele fosile se aseamănă cu frunze ale viţelor din genul Cissus de astăzi, vitaceele
fosile au fost denumite Cissites (C. formossus, C. acuminatus). Spre deosebire de vitaceele
actuale, liane cu tulpini lungi, agăţătoare, strămoşii lor aveau talie joasă, deoarece creşteau pe
terenuri deschise, uscate şi însorite. Trecerea la forma de liană s-a realizat în următoarele
epoci geologice, ca urmare a adaptării la condiţiile de viaţă, determinate de extinderea
pădurilor şi intensificarea concurenţei pentru lumină în cadrul fitocenozelor (Teodorescu,
1966).
Primele vitacee adevărate, cu caracteristici de liană, au apărut în Cretacicul superior,
cu 60-70 mil. de ani în urmă (tab.1.). Datorită unităţii teritoriale a uscatului şi uniformităţii
climatului (absenţa zonelor climatice şi a anotimpurilor), vitaceele erau răspândite în
emisfera nordică a Pământului, pe un areal larg, care corespunde în prezent cu Asia, Europa,
Groenlanda şi America de Nord. Vitaceele fosile au fost încadrate în genurile Cissus,
Ampelopsis, Vitis, Tetrastigma şi Parthenocissus.
Condiţiile climatice foarte favorabile din următoarea eră geologică - Paleogen - au
dus la creşterea diversităţii Vitaceelor, prin diferenţierea speciilor existente şi apariţia unora
noi. Studiul fosilelor din Paleogen a evidenţiat existenţa a 115 specii de Vitacee, dintre care
47 din genul Cissus, 11 din Ampelopsis şi 57 din Vitis (Mc Creery, 1980). La sfârşitul
Paleogenului, genul Vitis era cel mai răspândit. Fosile ale speciilor din acest gen au fost
descoperite în Europa, Asia, America şi Groenlanda, pe 1 Biologia, ecologia şi fiziologia
viţei de vie un areal larg, cuprins între 45 şi 70º latitudine nordică. Reprezentative pentru
această epocă geologică sunt: V. sézannensis (descoperită în Sézanne - Franţa), V. olrikii
(Groenlanda), V. arctica (Groenlanda), V. islandica (Islanda), V. rotundifolis (Alaska), V.
crenata (Alaska), V. braunii (Germania), V. teutonica (Germania, Polonia, Marea Britanie) şi
V. tokajensis (Ungaria, Cehia, România). Pe continentul european cele mai răspândite
Vitacee erau V. teutonica, V. tokajensis şi V. ludwigii. Fosile ale acestora, îndeosebi seminţe
fosilizate (fig.1.1), au fost descoperite în întreaga zonă cu climat temperat a Europei: Marea
Britanie, Franţa, Elveţia, Germania, Polonia, Cehia, Ungaria, România. Studiul fosilelor a
revelat asemănarea seminţelor de V. teutonica cu seminţele viţelor din actualul gen Vitis, iar
al celor de V. ludwigii cu seminţele viţelor din genul Muscadinia (Mullins şi colab., 1992)
Tabelul 1.. Evoluţia Vitaceaelor în decursul erelor geologice
Eon Era Perioada Epoca Eveniment
Holocen (11000 - apare V. vinifera
ani-prezen)
Pleistocen (1.8 - glaciaţiunile
Cuaternar (1.8 mil. ani)
mil. ani - 11000 determină dispariţia a
ani) numeroase Vitaceae
65 mil. Ani – prezent Cenozoic

în Eurasia
Pliocen (5-1.8 - apar V. sylvestris şi
mil. ani) V. labrusca
Neogen
Miocen (23-5 - dispar V. teutonica
mil. ani) şi V. ludwigii
(544 mil. Ani – prezent) Fanerozoic

Oligocen (34-23 - vitaceaele sunt


Terţiar
mil. ani) răspândite în emisfera
(65- 1.8
Eocen (56-34
nordică a Pământului,
mil. ani)
mil. ani)
Paleogen între 40 şi 70ºlat. N
Paleocen (65.5-
(V. sezanensis, V.
56 mil. ani)
arctica, V. islandica,
V. teutonica etc. )
245 – 65 mil. Ani – prezent -Mezozoic

Superior - apar primele vitaceae adevărate:


(99-65.5 Cissus, Ampelopsis, Vitis, Tetrastigma,
Cretacic
mil. ani) Parthenocissus
(144-65
Inferior
mil. ani)
(144-99 - fosile de Cissites Herr
mil. ani)
Jurasic (208-144 mil. ani)
Triasic (245-208 mil. ani)

Paleozoic (544- 245 mil. ani)


Precambrian (4.5 mld. - 544 mil.)

În următoarea epocă geologică, Neogen (27 mil. de ani în urmă), America de Nord se
separă complet de Eurasia şi începe formarea calotelor glaciare la cei doi poli ai Pământului.
Aceste fenomene geologice vor modifica radical distribuţia florei şi faunei pe întreg globul
pământesc (Shagedanova, 2003). Ca urmare a individualizării continentelor din emisfera
nordică, vitaceele se separă în două mari grupe - americană şi eurasiatică – şi evoluează
diferit, în raport cu condiţiile noului mediu de viaţă (Mullins şi colab. 1992; Huglin,
Schneider, 1998). Extinderea calotelor glaciare şi răcirea climei determină dispariţia
vegetaţiei din zona arctică şi înlocuirea pădurilor din zonele temperate cu vegetaţie de tundră
şi savană. Numeroase specii ale genului Vitis dispar (V. teutonica, V. tokajensis, V. ludwigii
etc.), iar arealul de răspândire al celor care supravieţuiesc schimbărilor climatice se restrânge
şi se deplasează spre sud. La sfârşitul Neogenului, acum 3 milioane de ani, apar speciile V.
sylvestris şi V. labrusca. Seminţe fosilizate de V. sylvestris, datând din Pliocenul superior, au
fost descoperite în Olanda, Danemarca, Germania şi Polonia, iar cele mai vechi fosile de V.
labrusca au fost descoperite în Japonia (Terral şi colab. 2010).
Răcirea climei din Neogen se continuă în Cuaternar (2 mil. de ani în urmă) cu
glaciaţiunile, faze paleoclimatice în timpul cărora calotele glaciare şi-au extins suprafaţa şi
au acoperit porţiuni mari de uscat din Eurasia şi America de Nord. Avansarea gheţarilor de la
Polul Nord până la paralela de 50° lat. N a dus la dispariţia majorităţii vitaceelor din emisfera
nordică a Pământului şi la extinderea spre sud a arealului de răspândire a celor care au
supravieţuit. În Europa, singura vitacee care a rezistat glaciaţiunilor a fost V. sylvestris.
Aceasta s-a retras în două refugii climatice cu condiţii de mediu favorabile creşterii,
respectiv: refugiul mediteranean (litoralul european şi cel african al Mării Mediterane) şi
refugiul caucazian (Transcaucazia).
Pe continentul american au supravieţuit mai multe specii de vitacee. Impactul diferit
al glaciaţiunilor asupra vitaceelor de pe cele două continente se datorează orientării diferite a
lanţurilor muntoase, care domină relieful acestora: în Eurasia, orientarea est - vest a Munţilor
Alpi a îngreunat migrarea spre sud a vitaceelor, fapt ce a dus la dispariţia majorităţii
speciilor; pe continentul american, orientarea nord - sud a munţilor Stâncoşi şi Apalaşi a
permis retragerea spre sud a arealului de răspândire a vitaceelor şi adaptarea acestora la
schimbările climatice, fapt ce le-a asigurat supravieţuirea. Acelaşi fenomen a avut loc şi în
Extremul Orient, unde astăzi pot fi întâlnite atât viţe rezistente la îngheţ (V. amurensis, V.
thumbergi) cât şi specii tropicale (V. romanetti, V. davidii).

Formarea viţelor cultivate


Asupra formării viţelor cultivate (viţe roditoare şi viţe portaltoi) sau emis două teorii:
teoria monocentristă şi teoria policentristă.
Teoria monocentristă, a fost elaborată de istoricul estonian Victor Hehn în anul 1877
şi publicată în lucrarea sa The wanderings of Plants and Animals from their First Home
(1885). Această teorie se bazează pe rezultatele unui studiu de filologie comparată, privind
frecvenţa utilizării cuvintelor „viţă”, „vin”, „strugure” în cele mai vechi limbi ale lumii
(sanscrită, egipteană, celtică, armeană). Hehn ajunge la concluzia că viţele cultivate s-au
format într-un singur centru geografic - Asia Mică - de unde au migrat, ulterior, spre Europa.
Teoria sa nu explică însă diversitatea speciilor şi soiurilor de viţă de vie, caracteristicile
morfologice comune unor grupe de soiuri şi originea viţelor americane, motiv pentru care a
fost contestată de majoritatea paleobotaniştilor.
Teoria policentristă, a fost elaborată de savantul rus Nikolai Vavilov (1885-1943),
care a studiat timp de mai mulţi ani diversitatea genetică a speciilor cultivate şi arealele de
origine ale acestora. Coroborând rezultatele analizelor biologice (morfosistematice,
hibridologice, imunologice) cu datele istorice şi descoperirile arheologice, Vavilov ajunge la
concluzia că viţele cultivate s-au format în patru mari centre de origine (fig.2):

Fig.2 - Centrele de origine ale viţelor cultivate: 1 - Asia Centrală; 2 - bazinul


Mediteranean; 3 - America de Nord; 4 - nord-estul Chinei

 Asia Centrală (Uzbekistan, Tadjikistan, Afganistan, Iran) este centrul de


origine a soiurilor de viţă de vie pentru struguri de masă cu boabe mari,
alungite şi a soiurilor apirene (fără seminţe); acestea provin din populaţiile de
viţe locale, luate în cultură încă din Neolitic;

Biologia viţei de vie

Ciclul biologic ontogenetic


Ciclul ontogenetic (ontos = fiinţă şi genesis = dezvoltare) priveşte întreaga durată de
existenţă a viţei ca plantă cultivată, de la apariţie ei ca individ până la pieirea naturală.
Ontogeneza viţei de vie, asemănătoare cu a celorlalte plante policarpice, cuprinde toate
transformările anatomice şi morfo-fiziologice care marchează parcurgerea perioadelor de
tinereţe, maturitate şi senescenţă.

După individualizarea ca entitate biologică, structura anatomomorfologică a butucului de


viţă de vie devine, de la an la an, tot mai complexă: partea aeriană şi sistemul radicular îşi
sporesc dimensiunile, structura anatomică a organelor lemnoase se modifică prin formarea unor
noi ţesuturi şi apariţia organelor generative. Modificările morfo-fiziologice, anatomice şi
structurale, care survin în viaţa plantei, sunt determinate de acumularea hidraţilor de carbon şi
de sinteza hormonilor florigeni, compuşi biochimici care determină diferenţierea mugurilor de
rod şi începerea procesului de rodire.

Îmbătrânirea butucului de viţă de vie este continuă, însă se desfăşoară concomitent cu un


proces de reînnoire anuală a organelor vegetative, ceea ce asigură o stare de echilibru biologic.
Acesta se menţine atâta timp cât sistemul radicular furnizează părţii aeriene a butucului
elementele necesare creşterii şi rodirii. Debilitarea treptată şi ireversibilă a sistemului radicular,
cu diminuarea ponderii rădăcinilor active şi îndepărtarea lor de tulpina subterană, perturbează
starea de echilibru biologic, încât creşterile anuale sunt, de la an la an, tot mai reduse. Scăderea
potenţialului de producţie şi diminuarea creşterilor vegetative marchează apropierea viţei de
finalul ciclului său ontogenetic.

Ciclul ontogenetic al viţei de vie cuprinde cinci perioade de vârstă (Fregoni, 2006):
perioada intramugurală, perioada de tinereţe, perioada de maturitate progresivă, perioada de
maturitate deplină şi perioada de declin (fig. 3).

Fig. 3-
Perioadele de
vârstă în ciclul
ontogenetic al
viţei de vie
cultivate

Perioada intramugurală
Marchează începutul ciclului ontogenetic al butucului de viţă de vie. Corespunde cu
formarea mugurelui pe lăstar şi durează circa un an, până la pornirea sa în vegetaţie, în timpul
forţării butaşilor. La viţele înmulţite prin seminţe, perioada intramugurală corespunde perioadei
embrionare. Aceasta începe odată cu fecundarea ovulului şi durează până la germinaţia seminţei
şi alungirea radicelei.

Perioada de tinereţe

Începe cu pornirea mugurelui în vegetaţie sau germinaţia seminţei şi durează până la


apariţia primelor inflorescenţe pe lăstari. Este o perioadă neproductivă, cu durata de 3-4 ani la
viţele înmulţite pe cale vegetativă şi 5-7 ani la cele înmulţite prin seminţe.

Fenomenul biologic dominant în această perioadă este creşterea, în urma căreia iau naştere
lăstari viguroşi, care vor forma tulpina şi ramificaţiile lemnoase multianuale ale butucului. În
paralel are loc dezvoltarea sistemului radicular, prin ramificarea şi alungirea rădăcinilor,
volumul explorat de acestea fiind aproximativ egal cu cel al coroanei butucului. Acest fapt
asigură starea de echilibru biologic vegetativ a butucului de viţă de vie. Raportul C/N fiind
subunitar, rezervele metobolice ale viţei sunt prea reduse pentru a stimula diferenţierea
mugurilor de rod, ele fiind utilizate integral pentru creşterea şi maturarea lemnului coardelor.

În perioada de tinereţe, potenţialul mare de creştere a viţelor este susţinut prin fertilizare şi
valorificat prin tăieri de formare pentru realizarea formei de conducere şi a elementelor
lemnoase (cepi, cordiţe sau coarde de rod), pe care viţa urmează să rodească. Obiectivul cel mai
important îl reprezintă realizarea de plantaţii fără goluri, cu viţe viguroase şi potenţial de
producţie ridicat.

Perioada de maturitate progresivă

Începe odată cu intrarea viţelor pe rod (apariţia primelor inflorescenţe) şi durează 5-7 ani,
până la atingerea nivelului de producţie caracteristic soiului.

Creşterile vegetative sunt încă puternice, însă productivitatea viţei sporeşte de la an la an.
Hidraţii de carbon devin prevalenţi în raport cu compuşii cu azot (C/N >1) şi se sintetizează
hormonii florigeni, care determină formarea mugurilor de rod. Tulpina şi ramificaţiile de schelet
ale butucului se îngroaşă tot mai mult, devenind depozitul de substanţe de rezervă ale butucului.
Rezervele metabolice depozitate în lemnul multianual vor fi folosite de butuc pentru dezmugurit
şi creşterea lăstarilor, diferenţierea mugurilor de rod, maturarea lemnului coardelor, creşterea
strugurilor şi acumularea compuşilor organici în boabe.
Pentru menţinerea echilibrului biologic vegetativ, sistemul radicular continuă să se
dezvolte prin alungirea şi îngroşarea rădăcinilor, furnizând părţii aeriene apa şi elementele
minerale necesare proceselor de creştere şi dezvoltare. Producţia creşte de la an la an, pe seama
strugurilor tot mai numeroşi, mai mari şi cu boabe mai multe. Odată cu producţia sporeşte şi
calitatea acesteia, prin acumularea unor cantităţi mai mari de zaharuri, antociani şi compuşi
aromatici în boabe (fig 4). Prin lucrările de întreţinere, aplicate în această perioadă, se urmăreşte
menţinerea formei de conducere a butucilor, aprovizionarea viţelor cu elementele nutritive
necesare creşterii şi fructificării (proces care devine predominant spre sfârşitul perioadei),
combaterea bolilor şi dăunătorilor, expunerea frunzelor la radiaţie solară directă în proporţie cât
mai mare şi crearea condiţiilor de microclimat optime pentru acumularea compuşilor organici în
struguri.

Fig. 4 -
Evoluţia potenţialului cantitativ şi calitativ de producţie la viţa de vie, în raport cu vârsta
butucului (după Hidalgo, 2003)

Temperatura, este principalul factor care influenţează dezmuguritul. Creşterea


mugurilor începe de la 5ºC, însă fenomenul este lent, modificările morfologice devenind
vizibile la un prag termic de 5.6 ºC pentru Perla de Csaba, 7.0ºC pentru Gewurztraminer, 9.4
ºC pentru Merlot şi 11.0 ºC pentru Saint Emilion (Pouget, 1968). Specia V. thunbergii,
adaptată climatului rece din Extremul Orient Rus, dezmugureşte la 4.3ºC (fig. 5).

Fig. 5 - Viteza de
dezmugurire şi pragul termic de
creştere aparentă la viţa de vie
(după Pouget, 1968)
Pentru a dezmuguri, ochii de iarnă trebuie să parcurgă o perioadă de frig de minimum
7 zile, cu temperaturi mai mici de 10ºC (Pouget, 1968). În regiunile cu climat temperat,
această condiţie este asigurată, mugurii fiind pe deplin pregătiţi pentru dezmugurire la
sfârşitul iernii. În climatul mediteranean cu ierni blânde, mugurii nu parcurg vernalizarea
întotdeauna, dezmugurirea fiind, din acest motiv, foarte neuniformă. Stimularea
dezmuguritului se face, în acest caz, prin tratamente post-repaus cu etephon sau cianamidă de
hidrogen (Hidalgo, 2003).
- umiditatea solului: în primăverile secetoase, dezmuguritul este neuniform
datorită hidratării slabe a ţesuturilor.
- fitohormonii: citochininele sintetizate în rădăcini ajung odată cu seva în muguri,
unde declanşează sinteza auxinelor, mugurii devenind centri de polarizare ai
substanţelor nutritive; primordiile foliare ale mugurelui sintetizează gibereline, care
stimulează alungirea internodurilor şi sinteza auxinei. Auxinele stimulează activitatea
poligalacturonazelor şi pectin-metil-esterazelor, care rup punţile de calciu ale
pectinelor, slăbind rezistenţa pereţilor celulari şi înlesnind elongaţia celulelor.
- rezervele nutritive, pe seama cărora are loc desfăşurarea dezmuguritului:
fenofaza este dominată de hidroliza amidonului din coarde şi transformarea sa în
zaharuri simple (glucoză, fructoză, galactoză, rafinoză), care sunt folosite pentru
creşterea mugurilor;
- butucii viguroşi dezmuguresc mai târziu decât cei cu vigoare slabă; butucii
bătrâni dezmuguresc mai târziu decât cei tineri; butucii bolnavi, cu rezerve
metabolice diminuate şi cei care în anul anterior au fost afectaţi de boli sau grindină,
dezmuguresc mai târziu;
- factori tehnologici: tăierile efectuate devreme, la începutul iernii, grăbesc
dezmuguritul, iar cele târzii, de primăvară, îl întârzie.

În fenofaza dezmuguritului, în plantaţii se efectuează fertilizarea, irigarea de


aprovizionare, protecţia împotriva brumelor şi tratamentele pentru prevenirea şi combaterea
cotarului brun şi a făinării.
Creşterea lăstarilor
începe cu alungirea şi îngroşarea axului mugurelui principal al ochiului de iarnă şi se
continuă cu etalarea frunzelor, inflorescenţelor, cârceilor şi dezvoltarea lor până la stadiul
adult.
Mecanismul creşterii lăstarilor. Imediat după dezmugurire, creşterea lăstarului se
realizează prin elongaţia internodurilor preformate în faza de mugure (maximum 15
internoduri). Ulterior, alungirea lăstarului se intensifică datorită intrării în activitate a
meristemelor intercalare ale internodurilor şi formării unor noi internoduri de către
meristemul apical. Prezenţa vârfului lăstarului nu influenţează creşterea în lungime a
internodurilor (Bugnon, Bessis, 1969).
Creşterea în lungime a lăstarului este stimulată de prezenţa auxinei (AIA), hormon
sintetizat în apex şi care se acumulează în cantitate mai mare pe partea însorită a lăstarului.
Acest fapt determină creşterea mai rapidă a lăstarului pe partea respectivă şi curbarea sa spre
partea opusă (nutaţia) (fig. 6). Creşterea în grosime se datorează intrării în activitate a
cambiului şi atingerii dimensiunilor normale de către celulele lăstarului.

Fig. 6 - Nutaţia vârfului lăstarului

Desfăşurarea fenofazei. Fenofaza începe cu degajarea primelor frunzuliţe (stadiul D


Baggiolini), se continuă cu etalarea frunzelor tinere (stadiul E Baggiolini), etalarea
inflorescenţelor (stadiul F Baggiolini).
Ecologia viţei de vie

Ecologia este ştiinţa care studiază relaţiile organismelor vii cu mediul de viaţă. În
cazul viţei de vie, ecologia studiază, pe de o parte, factorii de mediu care constituie arealul
viticol, mediul de viaţă, iar pe de altă parte, reacţia viţei de vie la influenţa acestora.
Ca şi în cazul celorlalte plante de cultură, viţa de vie este parte a unui ecosistem creat
şi controlat de om cu scopul de a obţine producţii mari, de calitate şi constante de la an la an.
Spre deosebire de plantele din flora spontană, care valorifică nişele ecologice ce le asigură
înmulţirea, adaptarea viţei de vie la mediu este înlesnită de intervenţia antropică. Factorii cu
restrictivitate totală pentru viţa de vie sunt excluşi odată cu alegerea locului de înfiinţare a
plantaţiei, iar cei cu restrictivitate parţială sunt amelioraţi prin intervenţii tehnologice.
Adaptarea la factori a căror influenţă nu poate fi îmbunătăţită (ex. regimul heliotermic)
depinde de plasticitatea ecologică a soiurilor. Aceasta diferă în funcţie de originea soiurilor şi
condiţiile mediului de viaţă în care s-au format. Deosebim, din acest punct de vedere, soiuri
cu plasticitate ecologică ridicată, care realizează producţii de calitate chiar şi în condiţii mai
puţin favorabile (Chardonnay, Sauvignon, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot etc.) şi
soiuri cu plasticitate ecologică redusă, la care nu se pot obţine producţii de calitate decât în
condiţii de mediu foarte favorabile, care le satisfac pe deplin cerinţele agrobiologice
(Busuioacă de Bohotin, Sultanină, Cardinal etc.).
Factorii de mediu care definesc arealul viticol şi influenţează, prin valorile lor,
creşterea şi rodirea viţei de vie sunt:
- factorii climatici: radiaţia solară, lumina, temperatura aerului, umiditatea
atmosferică, precipitaţiile şi vântul;
- factorii edafici, caracteristicile solului (din lb. greacă, ἔδαφος = sol): temperatura,
apa şi aerul din sol, însuşirile fizice şi chimice ale solului;
- factorii geomorfologici/orografici (din lb. greacă: όρος= deal, γραφία = a scrie):
forma de relief, panta, expoziţia şi altitudinea terenului.
- factorii biotici, care includ interacţiunea organismelor vii şi intervenţia omului.

Climatul arealelor viticole


Relaţia viţei de vie cu factorii climatici este apreciată în raport cu trei niveluri ale
climatului şi anume (fig. 3.1):
- macroclimatul descrie climatul unui areal mare (regiune viticolă), care ocupă sute
de km pătraţi şi este studiat de o perioadă îndelungată de timp (cel puţin 30 de ani), pe baza
datelor anuale, sezoniere şi lunare (Deloire şi colab., 2005);
- mezoclimatul se referă la climatul unei regiuni restrânse, cu suprafaţa de la câteva
sute de m2 la câţiva km2 (centre viticole, podgorii), care este studiat prin analiza datelor
climatice zilnice sau orare. Este denumit şi topoclimat, deoarece este influenţat de factorii
topografici (altitudinea, înclinarea pantei, expoziţia terenului etc.);
- microclimatul este climatul din imediata apropiere a butucului de viţă de vie, unde
valorile climatice sunt apreciate în termeni de cm2 /m2 sau secunde/minute. Este influenţat
de vigoarea viţei de vie, de tehnologiile de cultură (forma de conducere, orientarea rândurilor,
distanţa dintre rânduri, sistemul de întreţinere a solului etc.) şi de caracteristicile suprafeţei
solului.

Fig. 7. - Nivelurile de caracterizare climatică a arealelor viticole: a. areal viticol caracterizat prin
macroclimat; b. areal viticol caracterizat prin mezoclimat; c. amplasament caracterizat prin
microclimat

Etapele evaluării favorabilităţii ecologice pentru cultura viţei de vie.


Evaluarea favorabilităţii ecologice cuprinde 6 etape (Irimia, Patriche, 2010):
I - identificarea şi delimitarea arealului pe imaginea din satelit;
II - stabilirea distribuţiei spaţiale a factorilor şi indicatorilor ecologici;
III - convertirea valorilor factorilor şi indicatorilor ecologici în puncte de bonitare;
IV - constituirea bazei de date GIS;
V - calcularea mediei punctelor de bonitare pentru fiecare pixel din harta arealului;
VI - cartografierea distribuţiei spaţiale a favorabilităţii ecologice pentru cultura
soiurilor de vin în arealul analizat.

Profil de afacere
Piata
Viticultura este o activitate care dateaza in Romania din vremuri stravechi, sturgurii
si vinul constituindu-se timp de multe sute de ani drept una dintre cele mai mari bogatii
naturale ale tarii. De-a lungul timpului, vinurile romanesti au capatat si si-au pastrat o faima
deosebita, datorita calitatii lor, fapt care a plasat tara noastra, alaturi de Franta, Spania, Italia,
Germania sau Portugalia, printre cei mai mari producatori si exportatori de vin din Europa.
Dupa 1990, odata cu redobandirea terenurilor de catre fostii proprietari, viile au
inceput a fi exploatate individual. Odata cu trecerea timpului si resimtind din plin lipsa
fondurilor necesare inlocuirii si/sau intretinerii corespunzatoare, culturile de vita de vie au
inceput sa se degradeze calitativ, ceea ce s-a vazut imediat pe planul productiei si al
exporturilor. O data cu aparitia posibilitatii de a accesa fonduri nerambursabile, situatia s-a
schimbat radical.
In prezent, conform datelor Oficiului National al Viei si Produselor Vitivinicole
(ONVPV), in Romania exista 2.348,91 hectare cultivate cu Feteasca neagra, 12.972,56
hectare cu Feteasca regala, 12.850,58 hectare cu Feteasca alba, 11.407,38 hectare cu Merlot,
6.567,80 hectare cu Riesling, 6.333,12 hectare Aligote, 4.973,38 hectare cu Sauvignon,
4.832,71 hectare cu Cabernet Sauvignon si 3.987,15 hectare cu Muscat Ottonel.
Romania a intrat in randul producatorilor de vinuri de foarte buna calitate aceasta
evolutie datorandu-se in mare parte accesarii fondurilor europene.
Conform datelor FAOSTAT, in anul 2010 Romania a ocupat locul 21, la nivel
mondila, in topul tarilor producatoare de vin, dupa volumul productiei obtinute cu 125.400 de
tone.
Vanzarile de vinuri de pe piata romaneasca au crescut in anul 2011 cu 15%, in jurul
valoriide 400 de milioane de euro, dupa scaderile consemnate in 2009 si 2010, potrivit
Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), citat de Mediafax.
Acest trend pozitiv marcheaza urmatoarele caracteristici in evolutia pietei vinului:
o Creşterea interesului consumatorilor pentru vinul de calitate chiar şi în contextul
unei perioade economice dificile;
o Progresul calitativ al vinurilor româneşti generat de investiţiile semnificative din
ultimii ani;
o Apariţia unor mici/medii producători de vinuri care generează interes în rândul
consumatorilor şi concurenţa în piaţa vinurilor de calitate.
Principalii producatori de vinuri din Romania sunt Murfatlar Romania, Jidvei,
Cotnari, Vincon Vrancea, Cramele Recas, Carl Reh Winery si Cramele Halewood.

Clientii
Clientii se diferentiaza in functie de marimea firmei si de complexitatea procesului
de prelucrare. Pentru podgoriile de mici dimensiuni, clientii sunt in mare parte localizati in
proximitatea vanzatorului, acesta adresandu-se pietei locale.
In cazul marilor podgorii, cu capacitati de productie insemnate, piata este una mult
mai larga, extinzandu-se de cele mai multe ori si in afara granitelor tarii.
De asemenea producatorul poate opta sa isi comercializeze productia neimbuteliata
engross catre un distribuitor, sau poate sa o imbutelieze si sa isi creeze propria sa retea de
distributie.
Este foarte important ca in momentul in care va creionati ideea de afaceri sa aveti in
minte segmentul de clienti carora urmati sa va adresati, pentru ca, in functie de asta va veti
adapta cel mai bine atat oferta de vinuri cat si pe cea de preturi.
Criterii pentru segmentarea clienţilor

Segmentarea este un proces prin care împărţiţi clienţii în categorii distincte pe baza
unor criterii clare. Gruparea clienţilor vă ajută să ajustaţi produsele şi serviciile astfel încât să
răspundeţi cât mai bine necesităţilor clienţilor.

Geografice Demografice
Regiune Vârstă
Urban/Rural Sex
Densitatea populaţiei Ocupaţie
Tipul de gospodărie Educaţie
Climat Venit
Rasă
Comportamentale Psihologice
Motivul cumpărării Stil de viaţă
Rata de utilizare şi volumul Personalitate
Avantajele căutate Aspiraţii sociale
Loialitatea faţă de brand Aspiraţii psihologice
Senzitivitatea la preţ
Concurenta

Un intreprinzator care demareaza o astfel de afacere trebuie sa tina seama de


concurenta de pe piata interna (pe plan local cat si national) insa nu trebuie sa omita
concurentaindirecta pe care o reprezinta producatorii straini si mai cu seama cei din tarile
Uniunii Europene. Aceste considerente devin foarte actuale in conditiile in care tara noastra
face parte din UE, iar produsele autohtone sunt concurate de produse care vin din tari cu o
experinta mult mai indelungata in productia si comercializarea vinurilor.
In acest sens, studii recente arata ca, din punct de vedere valoric, productivitatea unui
hectar de vie este de 6 ori mai mica in Romania decat in tarile UE. Productia de struguri la
hectar se cifreaza in Romania la 70% din cea a tarilor UE, iar productia de vin – la 45%.
Pe plan national, exista cativa “jucatori” importanti, printre care: Murfatlar Romania,
Jidvei, Cotnari, Vincon Vrancea, Cramele Recas, Carl Reh Winery si Cramele Halewood.
Acestia se adreseaza de regula atat pietei interne, cat si exportului si in general nu pot fi
vazuti drept-concurenta de un producator mic, nou infiintat. Acesta trebuie sa se raporteze la
rivalii de pe piata locala, acolo de unde vin cei mai multi dintre clienti.

Promovarea
Datorita posibilitatilor financiare limitate din perioada de inceput a afacerii (situatia
cea mai frecvent intalnita) promovarea va fi cu precadere una locala.
Se poate recurge la diverse promotii, organizarea unor degustari, sponsorizarea unor
evenimente locale prin oferirea de vin in mod gratuit etc. In plus, se pot da anunturi in presa
scrisa sau se pot disemina materiale publicitare tiparite (fluturasi, pliante) printre potentialii
clienti sau toate cele de mai sus.
Oricum, strategia promotionala trebuie sa vizeze optimizarea raportului intre
rezultatele asteptate a se obtine in urma campaniei publicitare si costul acesteia, asa ca se va
adapta in functie de grupul tinta vizat: public larg, distribuitori sau companii (restaurante,
hoteluri).

Costurile de inceput

In cazul in care exista plantatia, cea mai mare parte a resurselor financiare este
directionata catre lucrarile agricole. Daca afacerea este luata de la zero, trebuie previzionate
costurile infiintarii unei asemenea culturi, care sunt mari: 15-20.000 € pe hectar. Costurile de
infiintare se reduc odata cu cresterea suprafetei, dar nu mai jos de 10-12.000 de euro la
hectar.
De asemenea, avand in vedere faptul ca primele incasari apar dupa o perioada lunga
(3-4 ani) de la demararea lucrarilor, pentru ca doar atunci se poate face primul vin, trebuie
anticipata o suma de bani necesara intretinerii viei de-a lungul unui an, cheltuieli care se pot
ridica la 1500-2000 € / hectar. In aceasta suma sunt cuprinse lucrarile agricole periodice care
trebuie intreprinse, substantele utilizate etc.
La aceste costuri se adauga cele implicate de producerea vinului, influentate de tipul
de instalatii folosite in procesele de fabricatie si cele de marketing.

O oportunitate importanta in acest sector sunt fondurile nerambursabile oferite prin


programul de reconversie, care presupune replantarea suprafetelor de vita-de-vie si prin care
s-a acordat fermierilor pana la 75% din costurile de replantare a vitei-de-vie.
Conform Ordinului MAPDR 269, pentru modificarea Ordinului 247/2008, privind
aprobarea normelor de aplicare a programelor de restructurarea/reconversia plantatiilor
viticole derulate cu sprijin comunitar, publicat in Monitorul Oficial nr 307 din 11.05.2009,
sprijinul financiar se acorda in suma forfetara intre 12000 si 13850 euro/ha in functie de
calitatea materialului saditor, de tipul de drept de plantare utilizat, (plantare pe suprafete
provenind din rezerva judeteana sau nationala, replantare pe o suprafata defrisata) precum si
de densitatea de vite la hectar.
In vederea obtinerii acestui sprijin solicitantul trebuie sa depuna la Directia pentru
agricultura si dezvoltare rurala un plan individual si un proiect de infiintare a plantatiei.
Suprafata minima ce urmeaza a fi plantata trebuie sa fie de minim 0.5 ha si a unei parcele de
minim 0.1 ha, iar soiurile plantate trebuie sa fie cele aprobate prin ordinul sus mentionat.

Cadrul legal
Pe langa avizele obisnuite, care trebuie obtinute de orice firma inainte de in vederea
infiintarii, pentru exploatarea plantatiilor viticole sunt necesare o serie de autorizatii
specifice, printre care (in functie de caz):
o Autorizatie de plantare a vitei de vie;
o Autorizatie de defrisare a viilor;
o Decizie de acordare a dreptului de a produce vinuri cu denumire originara;
o Certificat de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de
origine;
o Aviz pentru efectuarea invechirii distilatelor si a imbutelierii vinarsurilor in
afara arealului delimitat pentru denumirea de origine revendicata;
o Aviz pentru efectuarea fermentarii in butelii in afara arealului delimitat de
provenienta a strugurilor.
Principalele acte legislative care au impact asupra sectorului viticulturii sunt:
o LEGEA nr. 244/2002 republicată a viei şi vinului în sistemul organizării
comune a pieţei vitivinicole, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.633 din
14/09/2007;
o HOTĂRÂRE DE GUVERN nr. 1134/2002 pentru aprobarea normelor
metodologice de aplicare a legii vie şi vinului în sistemul organizării comune a
pieţei vitivinicole nr.244/2002, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 798 din
04/11/ 2002;
o HOTĂRÂRE nr. 1228 din 1 octombrie 2008 privind stabilirea modului de
acordare a sprijinului financiar comunitar producătorilor din sectorul vitivinicol;
o ORDIN nr. 581 din 15 septembrie 2008 pentru aprobarea Normelor
privind acordarea sprijinului financiar producătorilor de vin care utilizează must
de struguri concentrat şi/sau must de struguri concentrat rectificat în vederea
creşterii tăriei alcoolice naturale a strugurilor proaspeţi, a mustului de struguri, a
mustului de struguri parţial fermentat şi a vinului nou aflat încă în fermentaţie;
o ORDIN nr. 580 din 15 septembrie 2008 privind retragerea sub control a
subproduselor vitivinicole;
o ORDIN nr. 572 din 4 septembrie 2008 pentru aprobarea Normelor de
aplicare a schemei de defrişare a plantaţiilor viticole;
o ORDIN nr. 247 din 23 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor de
aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, derulate
cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009-2013/2014;
o ORDIN nr. 224 din 7 aprilie 2008 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind condiţiile de comercializare cu amănuntul a vinului de
masă în vrac;
o ORDIN nr. 142 din 29 februarie 2008 pentru aprobarea Normelor de
aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.601/1991 cu privire la regulile
generale privind definirea, descrierea şi prezentarea vinurilor aromatizate, a
băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse
vitivinicole;
o ORDIN nr. 487 din 27 iulie 2009 pentru aprobarea modelului de carnet de
viticultor şi implementarea acestuia în domeniul comercializării producţiei de
struguri pentru vin;
o Ordin nr. 408 din 24 iunie 2009 privind modificarea anexei la Ordinul
ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 397/2003 pentru aprobarea
Nominalizării arealelor viticole şi încadrării localităţilor pe regiuni viticole,
podgorii şi centre viticole;
o ORDIN nr. 334 din 11 iunie 2009 pentru aprobarea Normelor tehnice
privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice
fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca
atare;
o ORDIN nr. 269 din 30 aprilie 2009 pentru modificarea şi completarea
Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 247/2008 privind
aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a
plantaţiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009-
2013/2014;
o ORDIN nr. 218 din 14 aprilie 2009 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind condiţiile de acordare a sprijinului financiar în vederea
promovării vinurilor pe pieţele ţărilor terţe în campaniile viticole 2008/2009-
2012/2013, cheltuielile eligibile, modalităţile de plată, de verificare şi control;
o ORDIN nr. 192 din 31 martie 2009 privind producerea băuturilor
alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului
uman ca atare;
o Ordinul nr. 134 din 3 iunie 2011 privind modificarea anexei la Ordinul
ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 397/2003 pentru aprobarea
Nominalizării arealelor viticole şi încadrării localităţilor pe regiuni viticole,
podgorii şi centre viticole - M.O. nr. 0411/10 iunie 2011.
21
BIBLIOGRAFIE

1. NEGUCIOIU, Aurel (coord.), DRǍGOESCU, Anton, POP, Sabin, Economie


politicǎ, vol. I, Editura „Gheorghe Bariţiu”, Cluj-Napoca, 1998.
2. NEGUCIOIU, Aurel (coord.), DRǍGOESCU, Anton, POP, Sabin, Economie politicǎ,
vol. II, Editura „Gheorghe Bariţiu”, Cluj-Napoca, 1998
3. NEGUCIOIU, Aurel (coord.),PETRESCU Daciana Crina,, Introducere in eco-economie,
Editura
„Fundatiei pentru studii europene”, 2006.
4. ***Agricultorii vrânceni cultivă rapiţă pentru fabricarea
combustibilului biodiesel,http://www.ecomagazin.ro/agricultorii-vranceni-cultiva-
rapita-pentru-fabricarea- combustibilului-biodisel/
5. ***Cultivarea rapitei, http://articole.cartiagricole.ro/articol/Cultivarea-RAPITEI.html
6. ***Pret Rapita, http://www.anunturiagricultura.ro/t-8676.php.
7. ***Procesoare diesel, oferta speciala, http://www.mangus.ro/.

22